00 TEXT PT KT 2021

VOLEI
ÎN
KINETOTERAPIE
Doina CROITORU
ISBN 973-624-023-1
Volei în kinetoterapie
CUPRINS
Originile voleiului
Scurt istoric al voleiului pentru dizabilitați
Priorități teoretice privind inițierea în practicarea voleiului

Caracteristicile voleiului
Noțiuni de terminologie și sistematizare
Noțiuni de prezentare grafică și legendă
Sistematizarea acțiunilor tehnico-tactice individuale de joc
Serviciul
Preluarea din serviciu
Ridicarea
Atacul
Blocajul
Preluarea din atac
Sistematizarea acțiunilor tactice colective de joc
Stadiile instruirii
Cerințe specifice stadiilor învățării acțiunilor de joc
Traseul instruirii
Metodica însușirii acțiunilor tehnico-tactice individuale de joc

Pasa de sus
Pasa înainte de sus cu două mâini
Exerciții pentru învățarea și consolidarea
pasei înainte de sus cu două mâini
Pasa peste cap de sus cu două mâini
Exerciții pentru învățarea și consolidarea pasei
peste cap de sus cu două mâini
Serviciul
Serviciul de jos
Serviciul de sus
Serviciul din lateral
serviciului
Preluarea de jos
preluării de jos (din serviciu și din atac)
Atacul
Exerciții pentru învățarea și consolidarea atacului
pe direcția elanului
2
Blocajul
Exerciții pentru învățarea și consolidarea blocajului
individual
Posibilități de organizare a exersării cu mingi puține
Acțiunile tactice colective de joc

Tactica colectivă la efectuarea serviciului
Tactica colectivă la preluarea serviciului
Tactica colectivă în atac după preluarea serviciului
Tactica colectivă la preluarea atacului
Tactica colectivă în atac după preluarea atacului
Mijloace specifice voleiului aplicabile în programele de corectare a deficiențelor și

de recuperare kinetică posttraumatică
Recuperarea mâinii
Recuperarea cotului
Recuperarea umărului
Corectarea scoliozei în C stânga
Corectarea scoliozei în S
Corectarea piciorul plat
Corectarea deficiențelor de cap și gat înclinate anterior
Corectarea torticolisului
Corectarea lordozei
Corectarea cifozei dorsale
Corectarea cifozei lombare
Corectarea cifozei totale
Jocuri și concursuri
Jocuri cu efective reduse
Jocuri cu efective egale
Joc 2 la 2
Joc 3 la 3
Joc 4 la 4
Joc 5 la 5
Jocuri cu efective inegale
Concursuri adaptate
Selecțiuni de regulamentele oficiale de desfășurare a competițiilor speciale
Selecțiuni din regulamentul jocului de volei
3
Originile voleiului
Deși un joc oarecum asemănător s-a jucat în Anglia încă din 1591, de abia în
1895 profesorul american William G. Morgan a inventat un joc care este recunoscut ca
predecesorul jocului de volei modern.
Morgan, observând că studenții se plictiseau pe timpul orelor de iarnă, a avut
ideea de a ridica fileul de tenis, a împărțit colectivul în două și a le cere să paseze
mingea de baschet de la unul la altul și mai departe peste fileu.
După ce numărul de lovituri într-o echipă a fost limitat iar mingea a fost
schimbată, au fost create condițiile desfășurării unui joc agreat de practicanți, joc care
a primit numele de “mintonette”.
Denumirea actuală a jocului a fost dată de directorul colegiului, A.T. Halsted,
care a propus numele volleyball, de la expresia “to volley the ball over the net”.
Răspândit de trupele armatei americane și de activiștii YMCA acest nou joc s-a
răspândit rapid în întreaga lume având o evoluție tehnico-tactică spectaculoasă și
câștigând foarte rapid milioane de suporteri și practicanți.
Din primele reguli, puse în aplicare în anul 1897, se cunosc câteva și ele se
referă la dimensiunile terenului, ale plasei și mingii, cum se servește și cum se
calculează punctele, numărul de jucători etc.
În anul 1913 are loc prima competiție internațională de volei, desfășurată în
cadrul “Jocurilor Estului Îndepărtat” (actualele Jocuri Panasiatice) la Manilla
(Filipine). Pentru organizare acestei competiții a fost nevoie de o întrunire a
reprezentanților țărilor participante pentru uniformizarea regulilor de joc.
În Europa jocul este adus de militarii S.U.A. și începe să se practice în Anglia
(1914) și Franța (1917). Între 1920-1921 se joacă și în U.R.S.S., Cehia, Slovacia,
Polonia, România și în țările baltice.
În mai multe rânduri s-au făcut eforturi de a se crea o federație internațională
dar toate încercările au eșuat până în anul 1947. În acel an, la Paris, în urma inițiativei
a șase țări -printre care și România s-a desfășurat primul congres care a hotărât
înființarea Federației Internaționale de Volei.
Printre primele preocupări ale noii federații au fost acelea de a uniformiza
regulile și de a organiza în mod adecvat activitatea internațională. Numai peste un an
s-a și desfășurat primul Campionat European (numai pentru echipele masculine) iar în
1949 a avut loc primul Campionat Mondial. Din anul 1950 s-au organizat regulat
campionate europene și mondiale.
Prima includere a voleiului în programul Jocurilor Olimpice are loc în anul
1964, la Tokio.
O victorie a federației internaționale poate fi considerată includerea în
programul Jocurilor Olimpice de la Atlanta 1996 a voleiului pe plajă ca sport
demonstrativ. Oficial prima prezență în programul JO este în anul 2000, Sidney,
Australia.
Conform folclorului voleibalistic, primul meci internațional din România s-a
desfășurat în anul 1927 pe plaja de la Eforie, unde o echipă a studenților O.N.E.F.
(astăzi A.N.E.F.S.) a câștigat meciul desfășurat împotriva unei echipe de turiști turci.
4
Disputele asupra datei înființării federației de specialitate implică anii 1928 și
1931. Se pare că în primul an s-a înființat o uniune a cluburilor de volei iar în al doilea
s-a decis crearea “Federației Române de Basket și Volley-Ball”.
Scurt istoric al voleiului pentru dizabilități
Începuturile sportului pentru persoane cu nevoi speciale sunt strâns legate de

numele lui șir Ludwig Guttmann – neurolog și neurochirurg care a emigrat în Anglia
în 1939 ca refugiat din Germania fascistă.
La începutul lui 1944, pe când era implicat în cercetare la Universitatea Oxford, i s-a
cerut de către guvernul britanic să pună bazele unui centru pentru tratarea afecțiunilor
coloanei vertebrale la spitalul Stoke Mandeville. La acest nou institut Guttmann și-a
pus în practică ideile originale de tratament și recuperare a pacienților paralizați
datorită afecțiunilor coloanei vertebrale, pacienți până atunci priviți ca neajutorați, fără
speranță și cu speranță redusă de viață. Serviciul de tratament din acest nou centru
medical a devenit un model pentru întreaga lume dar un aspect aparte al filozofiei și
clarviziunii sale a influențat decisiv nu numai pacienții tratați aici ci și multe alte
persoane cu diverse tipuri de handicap motor
Sir Ludwig Guttmann obișnuia să spună: „Dacă am făcut un singur lucru bun
în cariera mea medicală acesta a fost introducerea sportului în tratamentele și
programele de recuperare ale bolnavilor cu afecțiuni ale coloanei vertebrale și a altor
handicapați”.
In 1948 primele jocuri Stoke Mandeville s-au ținut cu participarea a 16
competitori în cărucioare la tir cu arcul. Jocurile au devenit „internaționale” în 1952 cu
participarea echipei germane de veterani de război.
Primul club sportiv pentru persoane dizabilitate s-a înființat în Olanda în anul
1953. Atletismul și sitzball (original din Germania) erau principalele sporturi. Curând
s-a considerat că sitzball, care se joacă de asemenea șezând pe podea, era mult prea
pasiv și s-a căutat ceva mai dinamic.
In 1956 Comitetul Sportiv Olandez a introdus un nou joc sportiv numit volei
șezând, o combinație de sitzball și volei. De atunci, voleiul șezând s-a dezvoltat
devenind unul din cele mai importante sporturi practicate în competițiile olandeze, nu
numai pentru dizabilitați dar și pentru voleibaliști „întregi” cu traumatisme ale
gleznelor sau genunchilor
Competiții internaționale au avut loc începând cu anul 1967 dar acest sport a
trebuit să aștepte până în 1978 când Organizația Sportivă Internațională pentru
Dizabilitați (ISOD) a acceptat voleiul șezând în programul sau.
Primul turneu internațional – sub umbrela ISOD – a avut loc în 1979 în
Haarlem Olanda.
În 1980 a fost acceptat în programul Paralimpic cu participarea a șapte echipe.
După Campionatul European din 1981 – Bonn, Germania, primul Campionat
Mondial s-a disputat la Delden în Olanda în 1983
5
Dezvoltarea internațională poate fi caracterizată ca fiind tumultoasă: competiții

sunt organizate pretutindeni în lume și sunt organizate anual campionate mondiale,
europene și regionale. A devenit unul din principalele sporturi de echipă în programul
Paralimpic: este rapid, captivant, place publicului și reprezintă o ocazie excelentă de a
admira calitățile de înalt nivel tehnic ale sportivilor dizabilitați.
Voleiul în stând a fost practicat de către sportivi cu dizabilități cu mult înainte
ca o federație internațională să fie creată. Rădăcinile sale se află în Marea Britanie și,
original, a fost jucat numai de amputați.
Datorită varietății amputațiilor a fost creat un sistem de clasificare și jucătorii au fost
plasați în 9 categorii. Pentru a-i încuraja să participe pe cei cu amputații severe s-a
introdus un sistem de punctare – fiecare jucător primind puncte în funcție de gradul de
amputare – și un total de 13 puncte reprezentă minimul necesar pentru o formație din
teren.
In 1984 s-a decis să de permită participarea și a altor tipuri de dizabilități. Deși
acest lucru a creat inițial multe probleme de clasificare, forul de specialitate WOVD
(World Organization for Volleyball Disabled - care poate fi considerată o adevărată
federație internațională în domeniu), după 4 ani, a reușit să stabilească criterii de
clasificare incluzând sportivi cu dizabilități variate ale brațelor și picioarelor. Vom
insista asupra regulamentelor și criteriilor de alcătuire a echipelor în funcție de
dizabilitățile sportivilor în capitolul dedicat organizării competițiilor.
Priorități teoretice privind inițierea în practicarea voleiului
Voleiul este un joc sportiv care se desfășoară pe un teren restrâns (cel mai mic
dintre toate terenurile de desfășurare ale jocurilor sportive), între două echipe care nu
sunt în contact direct. Acțiunile de joc se desfășoară într-o formă specifică, de lovire
sau respingere a mingii.
Ca în toate jocurile sportive, în volei victoria este dată de depășirea adversarului
direct. Spre deosebire de celelalte jocuri, în volei nu există limită de timp pentru
câștigarea partidei. Acest lucru face ca durata jocului să varieze (cu aproximație) între
40 și 140 de minute.
O partidă se încheie când una din echipe acumulează 3 seturi din 5,
regulamentele interne permițând câștigarea meciului și cu 2 din 3 seturi. O mențiune
aparte trebuie făcută pentru voleiul de plajă unde se dispută maximum 2 seturi din 3.
Sintetizând schematic principalele caracteristici ale voleiului remarcăm:

1. Accesibilitatea – datorată:
 numărului mic de reguli și elemente;
 faptului că se poate practica la orice vârstă și indiferent de sex;
 echipamentul sumar și puțin costisitor;
 se poate practica cu scop recreativ și de performanță;
 necesită instalații puține;
 poate fi însușit relativ repede;
6
2. Variabilitate în solicitările la efort (linia I, linia a II-a);

3. Obligativitatea rotației - impune multilateralitate în pregătire;
4. Jucătorii nu sunt în luptă directă, fiind despărțiți de fileu;
5. Mingea nu trebuie să cadă și trebuie trimisă peste fileu prin maximum 4 lovituri
(inclusiv blocajul).
Noțiuni de terminologie și sistematizare

Componentele jocului de volei se întrepătrund într-un tot unitar care poate fi
denumit sistemul de joc.
Sistemul de joc cuprinde acțiuni de atac și de apărare care determină structurile
de joc cu care operăm în procesul specific de instruire.
Structurile de joc sunt următoarele:
 structura I de joc – nerepetabilă și cu caracter dominant de atac;
 structura II de joc – repetabilă și cu caracter dominant de apărare;
 structura III de joc – S I + S II.
Structura I de joc cuprinde acțiunile: serviciul (S), preluare din serviciu (Ps),
ridicare după preluarea serviciului (Rps) și atac după preluarea serviciului (Aps) și este
nerepetabilă. În principal are un caracter de atac și se realizează în condiții tactice
colective ușurate.
Structura II de joc cuprinde acțiunile: blocaj (B), preluare din atac (Pa), ridicare
după preluare din atac (Rpa) și atac după preluare din atac (Apa). Se regăsește în
fazele prelungite de joc, este repetabilă și se efectuează în condiții tactice colective
îngreuiate.
Structura III de joc este dată de îmbinarea celor două structuri menționate și
este determinată de eficiența acțiunilor individuale în contextul celor colective.
Acțiunile de joc, exprimate pe baza însușirii unor deprinderi motrice, au în
desfășurare o poziție inițială, o desfășurare propriu-zisă, o poziție finală și pregătirea
pentru o altă acțiune, în funcție de situația concretă. Acestea sunt efectuate cu variații
de ritm, intensitate, și amplitudine a mișcării.
Particularitățile tehnico-tactice individuale pot fi sistematizate astfel:

 execuțiile poartă amprenta aspectului tactic;
 tehnica și tactica individuală au aspecte pregnante de individualizare;
 pregătirea tehnico-tactică individuală trebuie abordată împreună cu celelalte
componente ale pregătirii.
Aspectele esențiale tehnico-tactice individuale implică:

 alegerea modului de execuție (acțiunea motrică);
 viteza și traiectoria mingii;
 locul de trimitere a mingii;
 particularități de folosire în jocul propriu-zis.
7
În evoluția și dezvoltarea acțiunilor de joc un rol important l-a avut specificul

jocului, ca luptă permanentă dintre atac și apărare. Apariția unei acțiuni de atac a dus
la un răspuns din partea apărării – o acțiune de apărare.
Regulamentul de joc a intervenit deseori în procesul de evoluție al acțiunilor
individuale și colective și în execuția acestora. Să amintim că permiterea trecerii
mâinilor peste planul fileului a dus la schimbarea radicală a execuției blocajului și că
larghețea cu care se arbitrează prima lovitură a unei echipe duce în prezent la
modificări masive a preluării din serviciu și din atac.
În succesiunea determinată de desfășurarea jocului, acțiunile tehnico-tactice
individuale de joc sunt: serviciul, preluarea din serviciu, ridicarea (după preluarea din
serviciu), atacul (după preluarea din serviciu), blocajul, preluarea din atac, ridicarea
(după preluarea din atac), atacul (după preluarea din atac).
Noțiuni de prezentare grafică și legendă

Pe parcursul acestei lucrări am folosit următoarele noțiuni de prezentare grafică și
legendă
Jucător – poziție inițială

Jucător – poziție intermediară
Jucător – linia a II-a
Jucător cu minge
Profesor sau instructor
Traiectoria mingii și locul de unde pleacă mingea
Traiectoria jucătorului
Atac
Blocaj
S = serviciu
Ps = preluare din serviciu
R = ridicare
A = atac
Apa = atac după preluarea din atac
Aps = atac după preluarea din serviciu
8
B = blocaj
Pa = preluare din atac
j = jucător
L1 = linie de atac
L2 = linie de apărare
S1; 2; 3 = structura de joc 1;2;3
Z = zona
Sistematizarea acțiunilor tehnico-tactice individuale

de joc
Având în vedere aportul acțiunilor în desfășurarea jocului, în structurile de joc,

putem sistematiza conținutul acestora în:
o acțiuni individuale de atac, în care eficiența execuției este dată de modalitatea
de rezolvare aleasă de executant, de decizia acestuia: serviciul, ridicarea,
atacul (lovitura de atac);
o acțiuni individuale de apărare, în care eficiența execuției este dată de
anticiparea acțiunii adversarului: preluarea din serviciu, blocajul, preluarea
din atac.
Modul de execuție a unei acțiuni de joc se definește ca acțiune motrică de joc,
iar sistematizarea acestora o vom prezenta în continuare.
Serviciul
Serviciul este acțiunea de punere a mingii în joc, singura acțiune în care
execuția este determinată în exclusivitate de calitățile individuale ale jucătorului.
Serviciul poate fi sistematizat astfel:
 după locul unde este plasat punctul de lovire al mingii: serviciu de sus, serviciu
de jos;
 după orientarea liniei umerilor față de fileu: serviciu din față, serviciu din
lateral;
 după zborul mingii: serviciu plasat, serviciu planat, serviciu în forță;
 după poziția executantului: de pe sol, din săritură;
 după distanța de la care se execută: din apropierea liniei de fund a terenului, de
la distanță mare față de linia de fund a terenului.
Aspectele tactice individuale elementare ale serviciului includ:

 direcționarea serviciului spre zonele vulnerabile ale terenului advers (ultimul
metru al terenului, imediat în apropierea fileului sau chiar atingerea acestuia);
 trimiterea mingii spre un jucător deficitar la preluare;
 trimiterea serviciului spre jucătorul care a greșit în faza anterioară sau spre un
jucător nou intrat în teren.
9
Preluarea din serviciu

În desfășurarea jocului de volei preluarea din serviciu este a doua acțiune din
structura I de joc și prin aceasta echipa intră în posesia mingii. Efectuarea acesteia este
de dorit să fie corectă, bine direcționată și cu o traiectorie care să permită toate
posibilitățile de ridicare.
Sistematizarea preluării din serviciu cuprinde: preluare de jos cu două mâini,
preluarea de sus cu două mâini. Preluarea din serviciu mai poate fi efectuată folosind
și alte acțiuni motrice (preluare cu plonjon, preluare cu o mână sau cu piciorul) dar,
acest lucru se întâmplă destul de rar datorita faptului că timpul de zbor al mingii este
destul de mare și permite deplasarea jucătorilor și folosirea celor mai adecvate și
sigure modalități de execuție.
Din preluările amintite, cea din serviciu este încă efectuată, în cea mai mare
proporție, cu două mâini de jos, chiar dacă regulamentul actual de joc nu mai
penalizează atât de strict ca în trecut greșelile în jucarea mingii la prima lovitură.
Aspectele tactice individuale ale preluării serviciului elementare includ:
 direcționarea preluării către ridicător (jucătorul plasat lângă fileu și pregătit
pentru efectuarea celei de-a doua lovituri)
 alegerea unei traiectorii care să grăbească organizarea atacului (preluare cu
traiectorie întinsă)
Ridicarea
Ridicarea este acțiunea de joc prin care se urmărește punerea atacantului în situații
cât mai favorabile pentru finalizarea combinațiilor în atac ale echipei proprii, atât în
structura I de joc cât și în structura II.
Sistematizarea ridicării poate fi făcută astfel:

 după direcția de zbor: înainte; peste cap; lateral;
 după traiectoria ridicării: înaltă; semiînaltă; întinsă; în urcare;
 după modul de lovire a mingii:
 de sus (cu două mâini sau cu o mână din săritură)
 de pe sol - cu sau fără plonjon;
 din săritură;
 de jos cu două mâini;
 după distanța dintre ridicător și trăgător: scurtă; medie; lungă.;
 după distanța față de fileu: aproape de fileu (0-1m.); depărtare medie (1-2 m.);
departe de fileu (peste 2 m.).
Dacă putem compara o echipă cu o orchestră atunci ridicătorului îi revine rolul de

dirijor. El este cel care decide cine și de unde va finaliza, în funcție de apărarea
adversă și de posibilitățile și caracteristicile coechipierilor.
Aspectele tactice individuale ale ridicării implică alegerea acțiunii motrice, a
traiectoriei și a locului ridicării în funcție de situația concretă de joc. Trebuie să
10
menționăm și fentele de pasare care apar în execuția ridicătorilor și care au menirea să
deruteze apărarea adversă, în principal blocajul.
Într-o proporție foarte mare ridicarea se efectuează prin pasă de sus cu două mâini
și, chiar dacă la nivelul marii performanțe ea devine specifică jucătorilor ridicători,
aceasta rămâne ABC-ul jocului de volei. După însușirea acestei singure acțiuni, jocul
de volei se poate juca într-un mod relativ apropiat față de cel regulamentar, cu pasare
în loc de serviciu și de atac.
Atacul
Atacul reprezintă acțiunea care finalizează efortul întregii echipe, atât în
structura I de joc cât și în structura II. Dacă în structura I posibilitățile de finalizare
printr-un atac decisiv sunt favorizate de prima lovitură a echipei (preluarea din
serviciu), care se execută în condiții relativ ușoare, nu același lucru se poate spune
despre atacul din structura II, care este mult mai dificil de realizat din cauza
dificultăților de construcție a acestuia după apărare.
Luând în considerare numai aspectele cele mai importante, sistematizarea
atacului poate fi făcută:
 în funcție de direcția elanului: atac pe direcția elanului; atac pe alte direcții;
 în funcție de direcția loviturii: pe culoar (drept); pe diagonala lungă; pe
diagonala scurtă; întors;
 în funcție de forța loviturii: în forță; plasat;
 în funcție de desprinderea de pe sol a atacantului: atac cu bătaie pe două
picioare; atac cu bătaie pe un picior.
Sistematizarea poate continua având în vedere numeroase aspecte, cum ar fi:
numărul pașilor din elan, felul elanului și multe alte aspecte care țin deja de
“profesionism”.
Aspectele tactice individuale implica:
 alegerea modalității de finalizare (plasat sau în forță)
 alegerea direcției de execuție
 direcționarea către un jucător mai slab în apărare
 direcționarea către zonele vulnerabile ale terenului în funcție de sistemul de
joc folosit de către echipa adversă
Blocajul
Blocajul este acțiunea în care jucătorii liniei I, prin plasarea mâinilor peste
nivelul fileului (eventual și a brațelor), se interpun pe traiectoria atacului advers, cu
scopul de a împiedica trecerea mingii spre propriul teren.
Deși execuția propriu-zisă a blocajului nu prezintă mari dificultăți, această
acțiune este greu de executat cu eficiență la nivelul marii performanțe. Acest lucru se
datorează faptului că timpul între acțiunea premergătoare (atacul) și execuția
blocajului este foarte scurt, lipsa anticipării intențiilor adversarului ducând nu numai la
ineficiența cât și la inutilitatea acțiunii.
11
Contracararea principalelor direcții de atac ale adversarului îl poate determina

pe acesta să-și schimbe maniera de joc, de multe ori prin acțiuni pentru care este mai
puțin pregătit.
Sistematizarea blocajului poate fi făcută:
 după plasare palmelor față de planul vertical al fileului: blocaj ofensiv (cu
încheietura pumnului flectată – se intenționează ricoșarea mingii din blocaj în
terenul advers); blocaj defensiv (cu încheietura pumnului în extensie – se
intenționează încetinirea mingii atacate);
 după numărul jucătorilor care participă la blocaj: individual sau colectiv (în doi
jucători sau în trei jucători);
 după acțiunea apărătorilor: blocaj la minge (împiedicarea trecerii fileului de către
minge); la zonă (împiedicarea atacului advers spre o anumită zonă a terenului).
Preluarea din atac

Preluarea din atac este o acțiune de apărare prin care un jucător păstrează în joc o
minge atacată de adversar și direcționează această minge către ridicătorul propriu.
Alături de blocaj, preluarea din atac este o acțiune cu un grad mare de dificultate,
datorat în primului rând vitezei foarte mari cu care sosește mingea, uneori cu peste 130
km/h. Anticiparea acțiunilor adversarului și adaptarea foarte promptă a reacției de
răspuns sunt indispensabile pentru execuția eficientă a preluării din atac.
Sistematizarea preluării din atac:
 de jos: cu două mâini sau cu o mână;
 cu plonjon: pe spate, lateral sau înainte;
 de sus cu două mâini.
Deși regulamentul de joc nu mai penalizează drastic minge “dublă”, “ținută”
sau “condusă” la prima lovitură a unei echipe, preluarea din atac se execută în cea mai
mare proporție de jos cu două mâini, cu sau fără plonjon.
Preluarea din atac

Preluarea din atac se aseamănă cu preluarea din serviciu, având, totuși, unele
caracteristici care o diferențiază de aceasta. Poziția inițială este mai joasă, între trunchi
și coapse și între genunchi și gambe formându-se unghiuri de aproximativ 900, uneori
chiar mai puțin. Picioarele sunt depărtate peste lățimea umerilor, tălpile sunt paralele,
greutatea repartizată spre vârfuri, un picior este mai avansat.
De multe ori, în momentul contactului cu mingea, se produce o coborâre a
centrului de greutate, printr-o cedare în articulațiile membrelor inferioare, menită să
amortizeze forța loviturii.
Sistematizarea acțiunilor tactice colective de joc

Sistematizarea o prezentăm în succesiunea apariției situațiilor în joc, după cum
urmează:
 tactica colectivă la serviciu propriu:
12
o dispozitive cu menținerea formației;
o dispozitive cu schimbarea formației (jucătorilor): în linia I; în linia a II-a; în
ambele linii;
 tactica la preluarea serviciului:
o așezare cu 5-2 jucători la preluare;
o cu un jucător la intrare pentru ridicare;
 tactica în atac după preluarea serviciului:
o acțiuni tactice în atac cu 2 lovituri;
o acțiuni tactice în atac cu 3 lovituri;
o cu participarea a 2 jucători din linia I:
o cu participarea a 2 jucători din L1 și a unuia din L2
o cu participarea a 3 jucători din L1;
o cu participarea a 3 jucători din L1 și a unuia din L2;
 tactica la preluarea atacului:

o tactica colectivă în apărare fără blocaj;
o tactica colectivă în apărare cu blocaj individual;
o tactica colectivă în apărare cu blocaj colectiv;
 tactica în atac după preluarea atacului:

o acțiuni tactice fără posibilități de construire a combinațiilor în atac;
o acțiuni tactice cu participarea a 1 – 3 jucători din linia I-a;
o acțiuni tactice în atac cu participarea unui jucător din linia I-a.
13
Stadiile instruirii
Traseul metodic al oricărui joc sportiv poate fi împărțit (teoretic) în mai multe
etape – stadii.
Acest lucru poate focaliza caracteristicile și prioritățile, poate ușura alegerea
mijloacelor și a formelor de instruire. Schematic, stadiile instruirii sunt:
Inițiere Fixare Consolidare Perfecționare Valorificare

Învățare – Automatizare parțială
Putem remarca că învățarea este prezentă în toate stadiile instruirii, jucătorii

având permanent ceva nou de însușit, fie că este o nouă acțiune (cum ar fi astăzi
lovirea cu piciorul), fie că este o nouă combinație tactică. De asemenea, pe tot
parcursul instruirii, vor fi automatizate părți ale acțiunilor - deprinderilor motrice
specifice voleiului (perceptiv-motrice, heteroconduse, complexe, tehnico-tactice sau
deschise, seriale, cognitiv-motrice).
Cerințe specifice stadiilor învățării acțiunilor de joc

Metodologia generală pentru practicarea voleiului reclamă o serie de cerințe
specifice stadiilor instruirii. Astfel:
a. în stadiile de inițiere-fixare:
 accentul se va pune pe exersarea globală; execuția va fi încadrată în condiții de
variabilitate spațio-temporală, chiar dacă aceste condiții vor fi ușurate față de
solicitările reale ale jocului si/sau adaptate persoanelor cu nevoi speciale;
 exersarea va respecta condițiile regulamentului (în stând sau șezând); se va
urmări formarea deprinderii fără detaliile neesențiale;
 pe cât posibil, deprinderea se va efectua de la început cu viteza specifică;
 se va urmări stabilirea de legături între acțiunea ce trebuie învățată și unele
aspecte deja cunoscute sau acțiuni nespecifice voleiului dar deja însușite;
 vor fi abordate succesiv aspectul tehnico-tactic individual, apoi cel tactic
colectiv, la care, eventual, se vor adăuga solicitările psihice, care apar pe
parcursul jocului.
Vor fi evitate elementele de întrecere introduse înainte de fixarea aspectului
dominant al execuției acțiunilor de joc, folosirea prea mult a exercițiilor fără minge sau
cu imitare și exersarea fără aspect tactic.
b. în stadiile de consolidare, perfecționare, valorificare:

 se va urmări dezvoltarea capacității de concurs; accentul va fi pus pe constanță,
precizie, eficacitate în acțiuni;
 exercițiile vor fi încadrate în situația tactică;
 vor spori solicitărilor acțiunilor până la situații care depășesc condițiile reale ale
jocului.
14
Vor fi evitate dezvoltarea capacităților motrice numai prin repetarea acțiunilor de
joc și consolidarea acțiunilor “clasice” fără inițierea în acțiuni specifice jocului.
Principiile instruirii
În vederea îmbunătățirii instruirii și pentru grăbirea acesteia, metodica generală
a voleiului impune respectarea unor principii.
Pe tot parcursul învățării și perfecționării se va acorda prioritate învățării
globale a jocului și a acțiunilor de joc specifice. Instruirea va porni de la general la
particular și de la structura de joc la acțiunea de joc. Acest lucru stimulează
participarea activă și motivația pe tot parcursul pregătirii, integrează mai rapid
acțiunile nou însușite în ansamblul de joc și se formează deprinderea de a participa
integral la joc.
În cazul în care se urmărește ca acțiuni din jocul de volei să fie folosite în
cadrul programelor pentru corectarea deficientelor fizice se va prefera exersarea
analitică.
Pentru paravolei practicat în scop competițional, indiferent de stadiu, se va
urmări permanent îmbunătățirea indicelui de eficiență al acțiunilor de joc. Acest lucru
se va urmări nu numai în competiții ci și pe tot parcursul antrenamentelor atât în
privința respectării regulamentului de joc cât și în privința aprecierii eficienței prin
efectul pe care aceasta îl are în desfășurarea acțiunii viitoare.
Pentru serviciu, blocaj și atac se va aprecia gradul de dificultate cu care
adversarul va juca mingea iar pentru preluări și ridicare – posibilitățile pe care
coechipierii le au în privința continuării fazei de joc.
Se va urmări permanent realizarea unui echilibru între acțiunile de atac și cele
de apărare, știut fiind faptul ca primele au tendința să fie mai rapid însușite, acest lucru
fiind datorat în special atractivității lor. Se va urmări în principal apărarea în linia a II-
a al cărei aport este decisiv în continuitatea jocului și în obținerea victoriei.
În cazul în care voleiul este practicat în scopul odihnei active, ca mijloc al
kinetoterapiei sau recreerii exigențele jocului sunt minime, reduse până la nivelul
păstrării mingii în joc.
Traseul instruirii
Traseul instruirii dedicate practicării voleiului în scop competițional poate fi
grupat astfel:
 exersarea globală a acțiuni, cât mai apropiată de condițiile de joc;

 ansamblul acțiunii cu accent pe corectarea individuală a greșelii;
 repetarea acțiunii în condiții de joc;
 ansamblul acțiunii cu accent pe constanță și eficacitate.
Cerințele metodologice de modelare ale acțiunilor de joc în cadrul traseului
instruirii pot fi rezumate la:
 acțiunea motrică se modelează într-o situație de joc;
 orice acțiune se percepe și se analizează în realitatea situației de joc;
15
 luarea deciziilor se subordonează scopurilor tactice;

 acțiunile se reglează permanent, prin înțelegerea scopurilor în desfășurarea
situației de joc;
 reglarea comportamentului se optimizează prin realizarea permanentă a
acțiunilor de joc.
Principalele coordonate operaționale aplicate în pregătirea specifică a sportivilor
(copiilor, pacienților) pot fi sintetizate astfel:
 sportivii se poziționează în exerciții perpendicular pe plasă;
 se preferă poziționările în triunghi, cu 3 jucători;
 se urmăresc execuțiile cu eficiență maximă, la fiecare contact cu mingea;
 schimbarea sarcinilor de execuție pentru a permite partenerului să-și
pregătească observarea și anticiparea, necesare condițiilor de joc;
 se urmărește sincronizarea cu coechipierii;
 se urmărește așezarea copiilor în structurile de joc, în funcție de necesitățile de
ameliorarea a execuțiilor și de scopul corectiv urmărit;
 pentru competiții se începe cu antrenarea punctelor forte ale sportivilor, după
care se abordează cele cu lipsuri și în încheiere apar execuțiile îndrăgite;
 motivarea copiilor pentru mobilizarea formelor specifice ale atenției;
 jocuri cu temă și punctare pe dominantele de pregătire, pentru motivarea
sportivilor;
 dirijarea, organizarea, corectarea și motivarea colectivului condus;
 explicații scurte, la obiect, cu eventuale alte intervenții în lucrul efectiv, fără
oprirea acestuia;
 intervențiile pozitive pentru motivarea autodepășirii sportivilor;
 comunicarea permanentă și deschisă cu sportivii pentru creșterea încrederii
reciproce.
Toate soluțiile care pot să apară sunt multe, dar ele sunt infinit mai puține pe
lângă cele care se regăsesc în joc și este nevoie să fie soluționate în timp util.
Structurarea mijloacelor de pregătire după obiectivul principal ale jocului de
volei, câștigarea punctului, permite simplificarea, programarea și conducerea
procesului de pregătire.
Exercițiile concepute după structuri de joc oferă posibilitatea abordării
modelarii pregătirii, atât sub forma colectivă, cât și individuală. Se poate realiza o
pregătire individuală, chiar dacă aceasta se face pe grupuri de jucători sau în formație
de echipă.
Cunoscând randamentul fiecărui sportiv, îi vom putea plasa în lanțul structurii,
pe poziții care necesită o îmbunătățire a eficientei acțiunilor de joc deficitare.
În cazul în care se urmăresc scopuri corective, vom plasa copii corespunzător
deficiențelor fiecăruia de exemplu: la serviciu – pentru corectarea scoliozei, la preluare
– pentru corectarea lordozei, la ridicare – pentru corectarea cifozei, la atac – pentru
corectare piciorului plat.
Pentru organizarea exersării pe structuri de joc putem simplifica și reda mai jos
mijloacele de bază pentru cele trei structuri de joc. Pornind de la acestea numărul
variantelor ce pot apărea în exersare este nelimitat.
16
S Pa
Fig.2: Mijloace de bază pentru S1
Pa A R
B
B
R A Pa
Pa A R
B A
R
S Ps
17
Metodica însușirii acțiunilor tehnico-tactice

individuale de joc
Simplificat, în succesiunea determinată de desfășurarea jocului, acțiunile tehnico-

tactice individuale de joc sunt:
 serviciul: de sus, de jos, din lateral etc;

 preluarea din serviciu : de sus, de jos etc;
 ridicarea: de sus, de jos etc;
 atacul;
 blocajul;
 preluarea din atac: de sus, de jos etc.
Pasa de sus
Pasa înainte de sus cu două mâini

Deși se folosește în special pentru
ridicare, pasa de sus poate fi folosită atât pentru
primirea serviciului cât și pentru primirea
atacului.
Pasa/lovirea de sus spre înainte include,
în ansamblul acțiunii, o deplasare rapidă spre
locul de unde va fi efectuată acțiunea, o oprire
sub traiectoria descendentă a mingii, intervenția
la minge și intrarea în acțiunea următoare.
Elementul dominant al pasei de sus este intrarea
sub minge, astfel încât traiectoria ei să cadă spre fruntea executantului.
Poziția inițială este de înălțime medie, echilibrată, cu greutatea repartizată egal
pe ambele picioare, ce sunt depărtate la nivelul umerilor, unul puțin mai avansat decât
celălalt. Trunchiul este drept, ușor aplecat înainte, brațele sunt îndoite din coate și
depărtate de trunchi oblic-înainte.
Mâinile se ridică și se apropie cu palmele orientate spre înainte sus, în flexie
dorsală, coatele sunt în
ușoară flexie, îndreptate spre
înainte, la distanță puțin mai
mare decât lățime umerilor.
Contactul cu mingea se face
cu o parte din falangele
degetelor, în mod inegal,
suprafața de contact
reducându-se spre degetele mici.
Execuția propriu-zisă începe prin
extensia articulațiilor membrelor inferioare,
18
care se continuă ca o “undă”, cu extensia coatelor pe direcția oblic înainte sus,
încheindu-se cu o ușoară flexie palmară a articulației pumnului. Pe parcursul efectuării
pasei corpul jucătorului acționează ca un resort, care se strânge înainte de acțiune și se
întinde o dată cu efectuarea pasei.
După contactul cu mingea jucătorul ajunge cu trunchiul înclinat spre înainte,
întins din toate arti-culațiile, pe vârfurile picioarelor, greutatea trecând pe piciorul din
față. Brațele sunt întinse pe direcția pe care a plecat mingea, uneori jucătorul pășind pe
această direcție.
Cele mai întâlnite greșeli sunt:

 în momentul inițial:
 aprecierea inexactă a locului de contact cu mingea (deasupra frunții);
 brațele și/sau picioarele sunt întinse;
 lipsa flexiei dorsale a palmelor;
 coatele prea apropiate sau prea depărtate;
 degetele sunt prea apropiate sau policele este îndreptat spre înainte;
 în timpul execuției acțiunii:

 lipsa unei cupe elastice ca urmare a contracției pronunțate a degetelor sau
poziției greșite a degetelor, a palmelor;
 punctul de lovire a mingii este prea coborât, în comparație cu planul frunții;
 acțiune membrelor inferioare este “ruptă” de cea a membrelor superioare,
mișcarea nu se propagă în “val”;
 lovirea mingii se face inegal cu cele două mâini;
 în finalul acțiunii:
 mâinile se încrucișează imediat după lovire sau se duc în lateral;
 flexia palmară este prea pronunțată sau lipsește cu desăvârșire;
 corpul se deplasează în direcție inversă traiectoriei mingii;
 privirea nu însoțește mingea.
Exerciții pentru învățarea și consolidarea pasei de sus

1. pe perechi cu o minge, distanță mică (2-3 m.), prinderea mingii în cupă, fixarea
poziției, transmiterea mingii către partener;
2. în aceeași formație, preluare cu încetinitorul, cu menținerea contactului
prelungit cu mingea;
3. pasare din minge oferită direct în cupă, de către profesor, precedată de joc de
glezne și oprire sub traiectoria descendentă a mingii;
19
4. pe perechi cu o minge, pasare în doi, cu prinderea mingii în cupă, autoaruncare,

pasare spre partener;
5. fiecare jucător cu o minge, autoaruncare, pasare spre perete, prindere în cupă de
la aproximativ 2 m. față de perete;
6. pe perechi, același exercițiu cu prinderea mingii ricoșate din perete – alternativ

cei doi executanți.
7. pasa de sus precedată de deplasare, cu specificarea locului unde va fi aruncată
mingea;
8. același exercițiu fără precizarea locului unde va fi aruncată mingea;

9. idem, jucătorul care efectuează pasa (preluarea de sus) stă cu spatele la
profesor, se întoarce cu fața la un semnal sonor și efectuează de pasarea cât mai
rapid;
10. autoaruncare și pasare succesivă în sus, deasupra capului din stând;
11. același exercițiu din așezat pe bancă și/sau din șezând;
12. pasarea succesivă a 2 mingi aruncate de către un coleg;
13. pe perechi cu două mingi, pasare succesivă de la distanța de 5-6 m;

14. pasarea succesivă a două mingi oferite de către 2 coechipieri;
20
15. preluare de sus, din minge venită de la adversar, în condiții apropiate de joc (cu
trecerea mingii peste fileu);
16. pasare în două triunghiuri așezate de o parte și de alta a fileului;
17. preluare de sus din minge servită de către adversar de la distanță mică, ridicare,
trecerea mingii peste fileu;
18. preluare de sus, ridicare din zona 3 și atac din zona 4, în condițiile structurii I de
joc;
19. preluare de sus, ridicare din zona 2 și atac din zona 4 în condițiile structurii I de
joc;
21
20. preluare de sus din atac cu intensitate redusă, ridicare din zona 3 și atac din zona 4,
în condițiile structurii II de joc;
21. preluare de sus din atac cu intensitate redusă, ridicare din zona 2 și atac din zona 4,
în condițiile structurii II de joc;
22. ridicare înaltă scurtă din zona 2 în zona 3, din minge aruncată imprecis de către
profesor, serii de câte 8-10 repetări;
23. același exercițiu cu ridicare lungă din zona 2 în zona 4;

24. ridicări “la punct fix” din mingi aruncate imprecis de către profesor;
22
Pasa peste cap de sus cu două mâini

Luând în considerare frecvența cu care o întâlnim în jocul de volei la toate nivelele,
pasa peste cap reprezintă o acțiune motrică de bază pentru ridicare. Având în vedere
aspectele biomecanice ale execuției, aceasta acțiune este una din cele mai folositoarea
în activitatea profesorului kinetoterapeut.
Execuția nu se deosebește în mod radical de
pasa înainte. Deosebirile, deși aparent minore,
intervin în momentul premergător lovirii și în
timpul contactului cu mingea.
Astfel, jucătorul se va apropia mai rapid de
traiectoria descendentă a mingii, astfel încât să
poată plasa “cupa” deasupra nivelului frunții, cu
extensia articulației pumnului mai accentuată decât
la pasa înainte, trunchiul în poziție verticală.
Mișcarea de extensie a articulațiilor trenului inferior se menține, dirijarea mingii
peste cap fiind posibilă datorită unei extensii și retroducții a brațelor, însoțite de o
extensie a trunchiului ce pornește din împingerea spre înainte a bazinului. Brațele se
întind oblic spre înapoi, privirea urmărește mingea pe prima parte a traiectoriei.
Cela mai întâlnite greșeli sunt:
 în momentul inițial:
 nu se urmărește plasamentul jucătorilor proprii;
 plasarea cupei la nivelul frunții sau mai jos;
 apreciere inexactă a locului de contact cu mingea;
 în momentul acțiunii:
 lipsa extensiei accentuate în articulația pumnului;
 nu se împinge bazinul spre înainte, doar se accentuează exagerat extensia
trunchiului;
 în finalul acțiunii:
 privirea nu urmărește mingea pe traiectoria ascendentă;
 corpul se deplasează pe direcție inversă traiectoriei mingii.
23
Exerciții pentru învățarea și consolidarea pasei peste cap:

1. fiecare jucător cu o minge, cu spatele la un perete, distanță 2-3 m, autoaruncare,
pasă de control, pasa spre perete, întoarcere, prinderea mingii ricoșate în cupă;
2. pe perechi cu o minge, 1 aruncă mingea spre 2 care este așezat pe genunchi cu

spatele spre un perete, 2 pasează spre perete ridicând șezuta de pe călcâie;
3. trei jucători cu o minge, pasă peste cap din minge oferită de către un partener exact
în cupă: 1 oferă mingea lui 2 care pasează peste cap, 3 pasează la 1;
1 2 3
4. în aceeași formație, spre deosebire de exercițiul precedent jucătorul 1 pasează spre

2 și nu mai prinde mingea sosită de la 3;
5. trei jucători în triunghi, mingea merge pe traseul 1 – 2 – 3, jucătorul 2 pasează
peste cap;
2 3
6. pe același traseu al mingii jucătorul 3 atacă spre jucătorul 1, acesta face preluare
spre 2 care ridică spre 3;
3
2
24
7. pasa peste cap din minge oferită din zonele 5 sau 6, urmată de atac din zona 2.;
8. pasa peste cap din minge preluată de către coechipier. Profesorul pasează peste
fileu spre zonele 5 și 6;
9. preluare din serviciu, ridicare peste cap. Jucătorul care a servit trece la preluare, cel
de la preluare la ridicare ș.a.m.d.;
10. Joc 3X3 pe terenuri asimetrice numai cu ridicare peste cap
14. pe perechi cu o minge, distanță 6-7 m, pasă de control, întoarcere 1800, pasă peste
cap la parter;
25
15. serii de câte 10-15 ridicări efectuate din minge aruncată de către profesor;
16. ridicări peste cap din mingi aruncate imprecis de către 2 coechipieri;
Serviciul
Serviciul este acțiunea de punere a mingii în joc, singura acțiune în care

execuția este determinată în exclusivitate de calitățile individuale ale jucătorului.
Serviciul de jos din

față
Jucătorul, aflat
în spațiul de serviciu,
este orientat cu linia
umerilor paralelă cu
fileul. Piciorul opus
brațului îndemânatic
este plasat mai în față
articulațiile
picioarelor fiind ușor
flectate.
Trunchiul este
ușor înclinat, mingea
este ținută cu mâna neîndemânatică la nivelul centurii, antebrațul fiind paralel cu solul.
Greutatea este repartizată preponderent pe piciorul din spate.
26
Mâna ce susține mingea face o ușoară aruncare (circa 20 cm) sau o retragere de
sub aceasta, în timp ce mâna îndemânatică, printr-o mișcare dinapoi spre înainte,
lovește mingea. Se realizează astfel o pendulare postero-anterioară, simultană cu
trecere greutății pe piciorul din față, eventual chiar cu o pășire spre înainte. Mingea se
lovește pe calota inferioară, într-un unghi de aproximativ 450 față de linia solului, cu
toată palma, ușor încordată și cu degetele apropiate. Elementul dominant din execuție
este blocarea articulației pumnului în momentul lovirii mingii. În continuare
executantul intră în teren pentru acțiunile ulterioare ale jocului.
 picioarele se află pe aceeași linie sau piciorul avansat este cel de pe partea
brațului care lovește mingea;
 mingea este ținută prea aproape, jos, departe sau lateral față de corp;
 în momentul execuției acțiunii:

 aruncarea mingii se efectuează prea înalt, înainte sau lateral;
 mingea se lovește din palmă, fără aruncare (greșeală penalizată de regulament);
 mingea se lovește cu antebrațul sau degetele;
 mâna care lovește mingea se duce peste nivelul umerilor;
 pendularea în lateral a brațului mâinii care lovește mingea
Serviciul de sus din față

Serviciul de sus din față este la ora actuală cel mai răspândit, atât la nivel de
începători cât și la nivelul performanței. Acesta poate varia ca traiectorie, forță și
viteză de zbor a mingii, ceea ce creează premisele soluționării fazei de joc într-o
multitudine de situații.
Cel ce efectuează serviciul se găsește în spațiul regulamentar, cu linia umerilor
paralelă cu fileul, cu picioarele ușor depărtate în plan anteroposterior, mai avansat
fiind piciorul opus mâinii îndemânatice. Mingea este ținută cu ambele mâini sau cu
mâna neîndemânatică la nivelul pieptului,
greutatea este repartizată pe ambele
picioare.
Mingea este aruncată în sus, aproximativ
50 cm., în fața brațului care lovește,
simultan cu o ușoară extensie și răsucire a
trunchiului, cu ducerea spre înapoi a brațului
de lovire și trecerea greutății pe piciorul din
spate. Printr-un impuls treptat în articulațiile
gleznelor, genunchilor și șoldului greutatea
este transferată pe piciorul anterior. De aici,
odată cu flexia trunchiului și anteducția
brațului de lovire, se realizează contactul cu mingea, preferabil într-un punct maxim ce
27
poate fi atins de mâna îndemânatică, cu toată palma, dar cu un contact pe zona

“podului” palmei, dur și în viteză, în momentul când mingea începe să coboare.
Mișcarea brațului îndemânatic continuă spre coapsa piciorului opus, însoțită de flexia
trunchiului. În continuare piciorul din spate pășește spre înainte și jucătorul intră în
teren.
 poziții incorecte ale picioarelor: la același nivel, cu piciorul de pe partea
brațului de lovire avansat, prea depărtate sau prea apropiate;
 linia umerilor neparalelă cu plasa sau neadecvată direcției spre care se
intenționează a fi trimis serviciul;

 aruncare mingii prea sus sau prea joc, înainte, înapoi sau lateral față de brațul de
lovire;
 amplitudine prea mică a cursei brațului îndemânatic sau lipsa angrenării în
acțiune a trunchiului;
 rămânerea greutății pe piciorul din spate;
 după lovire ducerea brațului în plan lateral;
 privirea nu urmărește mingea.
Serviciul de sus din lateral în forță

Deși în jocul competițional actual este mai puțin
întâlnit, acest procedeu de serviciu poate fi foarte util în
activitatea specifică unui kinetoterapeut. Descrierea
următoare este pentru un sportiv dreptaci.
Executantul se găsește în spațiul de serviciu,
orientat lateral oblic față de linia fileului, piciorul stâng
mai avansat, articulațiile trenului inferior ușor flectate,
mingea în mâna dreapta, mâna stângă întinsă pe lângă
corp sau pe minge. În momentul lansării mingii se
flectează piciorul drept și se înclină trunchiul lateral.
Brațul urcă întins și, printr-o mișcare de rotație, mingea
este lovită în fața corpului, în punctul cel mai înalt pe
care îl poate atinge executantul.
Reușita serviciului lateral este condiționată într-o
foarte mare măsură de precizia aruncării mingii. Din
aceasta cauză, este necesar ca înainte de începerea
exercițiilor pentru învățare să se efectueze lansări ale
mingii din poziția inițială a serviciului fără lovirea
28
mingii. Mingea trebuie aruncată astfel încât să cadă pe sol lateral și în față raportat la
piciorul stâng
Exerciții pentru învățarea și consolidarea serviciului

Deoarece învățarea tuturor tipurilor de serviciu se poate realiza folosind
aceleași formații de lucru vom prezenta un singur set de exerciții:
1. serviciu spre perete, de la distanță mică (5-6 m), direcționat deasupra unei linii
corespunzătoare înălțimii fileului;
2. pe perechi cu o minge, distanță 6-7 m: un sportiv execută serviciu, celălalt prinde
mingea în cupă;
3. același exercițiu cu mărirea treptată a distanței dintre executanți, până la 9-10 m;

4. serviciu spre perete de la distanța de 6-7 m. cu intrare sub traiectoria mingii
ricoșate din perete, efectuarea unei preluări de sus de control și prinderea mingii;
5. serviciu spre perete de la distanța de 6-7 m. cu intrare pe traiectoria mingii ricoșate
din perete, efectuarea unei preluări de jos de control și prinderea mingii;
6. pe perechi cu o minge, distanță 6-7 m.: serviciu de sus, preluare de jos sau de sus
de control, prinderea mingii. Exercițiul se reia cu schimbarea sarcinilor între cei doi
executanți;
7. serviciu spre perete, de la distanță de 4 m., deasupra unei linii trasate la
aproximativ 5 m;
8. același exercițiu cu verificare punctului de lovire prin atingerea mingii ținute de 1-2
ori înainte de efectuarea serviciului;
9. serviciu de sus precedat de 2-3 aruncări ale mingii. După fiecare aruncare mingea
se lasă să cadă pe podea pentru a se verifica distanța, înălțimea și poziționarea
mingii;
10. pe perechi cu o minge, serviciu de jos cu accent pe blocarea articulației pumnului
prin lovirea mingii de 1-2 ori înainte de executarea serviciului. Mingea se susține în
mâna neîndemânatică și se lovește puternic;
11. pe perechi cu două mingi, distanța 8-10 m., serviciu cu accent pe blocare și punct
de lovire “bandă rulantă”: jucătorul 1 servește, jucătorul 2 îi aruncă cea de-a doua
minge și o prinde pe prima. După 6-8 execuții se schimbă rolurile:
1 2
12. serviciu de jos peste fileu efectuat de la distanță mică, în funcție de posibilitățile
jucătorului;
13. pe perechi cu o minge, de o parte și de alta a fileului: serviciu cu efectuarea unei
preluări de control;
29
14. serviciu efectuat de la distanță mare, concurs, cel mai bun din 5-10 încercări;
15. serviciu în jumătatea de teren situată în fața jucătorului care servește;
16. serviciu în jumătatea de teren situată în diagonală față de jucătorul care servește;
17. joc 6x6 cu penalizarea serviciilor greșite cu câte două puncte sau cu “pedepse”
pentru echipa care a greșit mai multe servicii;
18. serviciu de sus, precizie,

spre ultimii metrii ai
terenului;
19. serviciu de sus spre o zonă delimitată din teren, din poziții diferite – în spatele
zonei 1, 6 sau 5;
30
20. serviciu de la distanțe diferite față de linia de fund, îndreptate spre o zonă
delimitată din teren;
Preluarea de jos
Preluarea de jos cu două mâini se folosește pentru păstrarea în joc a unei mingi
servită sau atacată de adversar, minge ce se direcționează către ridicătorul propriu
pentru continuarea fazei de joc.
Efectuarea acesteia este de dorit să fie corectă, bine direcționată și cu o
traiectorie care să permită toate posibilitățile de ridicare.
Este diferențiată teoretic și practic de direcția din care
vine mingea și de viteza acesteia, zona spre care se va trimite
și zona în care se execută preluarea, depărtarea față de fileu,
traiectoria care se dorește a fi imprimată preluării.
La începători principalul aspect al preluării din serviciu
îl reprezintă direcționarea către zona centrală de la fileu (Z3).
Preluarea din serviciu cu doua mâini de jos se
efectuează după o deplasare (de cele mai multe ori scurtă și
oblică) și o oprire într-o poziție specifică. Baza de susținere
este mărită prin depărtarea picioarelor dincolo de lățimea
umerilor, cu un picior mai avansat (de obicei cel dinspre tușa
laterală cea mai apropiată). Centrul de greutate este coborât
prin flectarea articulațiilor membrelor inferioare cu unghiuri de 1200 între trunchi-
coapse și genunchi-gambe și 700 între gambe și sol. Brațele sunt depărtate, urmând a fi
apropiate în momentul premergător lovirii mingii.
31
Lovirea se efectuează în treimea inferioară a antebrațelor, palmele fiind prinse

una de cealaltă în diferite moduri, cel mai des întâlnit fiind cel în care
pumnul stâng este “îmbrăcat” de palma dreaptă. Pe cât posibil
antebrațele vor fi lipite pe o porțiune cât mai mare. În momentul
lovirii articulațiile cotului și pumnului sunt în extensie și brațele sunt
oblic depărtate de trunchi. Dacă jucătorul care efectuează preluarea se
află mai aproape de fileu, poziția oblică a brațelor va fi mai puțin
accentuată, aceasta apropiindu-se de orizontală.
În funcție de unghiul pe care trebuie să-l facă traiectoria mingii servite cu
traiectoria mingii preluate, jucătorii se vor orienta cu fața spre centrul terenului, în așa
fel încât “înșurubarea” corpului în momentul lovirii să fie cât mai redusă.
În funcție de viteza de zbor a mingii jucătorul trebuie să execute, prin coborârea
centrului de greutate, o mișcare de cedare-amortizare a contactului, uneori însoțită și
de plonjon sau o ridicare a centrului de greutate, în cazul unor lovituri ușoare sau
efectuate de la distanță mare față de fileu.
În finalul execuției acțiunii și potrivit cursului jocului, executantul va efectua o
deplasare și pregătirea unei alte acțiuni de joc viitoare.
Preluarea din atac se aseamănă cu preluarea din serviciu având totuși unele
caracteristici care o diferențiază de aceasta.
Poziția inițială este mai joasă, între trunchi și coapse și între genunchi și gambe
formându-se unghiuri de aproximativ 900, uneori chiar mai puțin. Picioarele sunt
depărtate peste lățimea umerilor, tălpile sunt paralele, greutatea repartizată spre
vârfuri, un picior este mai avansat.
De cele mai multe ori în momentul contactului cu mingea se produce o
coborâre a centrului de greutate printr-o cedare în articulațiile membrelor inferioare,
menită să amortizeze forța loviturii.
32
 aprecierea inexactă a traiectoriei și vitezei mingii;
 alegerea greșită a momentului și a formei de deplasare;
 aprecierea inexactă a locului de contact cu mingea;
 lovire în poziție neechilibrată sub traiectoria mingii;

 lipsa blocării în articulația cotului și a extensiei în articulația pumnului;
 poziții inegale ale antebrațelor determinate de prinderi greșite ale mâinilor;
 trenul inferior acționează neadecvat, prea mult sau prea puțin;
 bazinul execută o mișcare de recul în momentul lovirii mingii;
 brațele sunt ridicate deasupra nivelului umerilor;
 corpul face o mișcare de recul după lovirea mingii;
 privirea nu urmărește mingea;
Exerciții pentru învățarea și consolidarea preluării de jos (din serviciu și din

atac):
1. pe perechi cu o minge la 3-5m dist., preluare de jos din minge aruncată exact la
executant;
2. pe perechi cu o minge, un jucător așezat pe bancă, celălalt cu mingea în fața lui
la 3-4m: preluare de jos cu ridicare de pe bancă;
3. pe perechi cu o minge dist 3-5m, preluare de jos executată din minge aruncată la
distanța unei fandări – cu precizarea locului unde se va arunca mingea;
4. același exercițiu, fără precizarea locului unde se va arunca mingea;
5. preluare de jos din minge aruncată de către profesor de la 6-7m.: jucătorul 1
preia mingea la jucătorul 2 care o trimite către profesor prin pasare sau prindere
și aruncare;
2
6. trei jucători cu o minge, preluare din serviciu efectuat de la distanță de 7-8m.

jucătorul 1 servește, jucătorul 2 preia mingea către 3 care o pasează către 1.
Acesta prinde mingea și servește din nou;
33
1 2
7. preluare din serviciu efectuată alternativ de către 2 elevi. Jucătorii 1 și 2

servesc, 3 și 4 efectuează preluare și schimbă locurile între ei;
1 3
2 4
8. pe perechi cu o minge, preluare de jos

alternativ de la distanță mică și mare;
9. pe perechi cu o minge, preluare de

control la distanță mică, urmată de
preluare lungă spre partener;
10. serviciu peste fileu cât mai aproape de jucător, preluare spre dreapta. Jucătorul 1
servește, 2 preia și jucătorul 3 prinde mingea și o trimite înapoi pe sub fileu
jucătorului 1. După o serie de 8-
10 execuții, jucătorii schimba
locurile între ei: cel de la preluare
trece la fileu, cel de la fileu trece
la serviciu și cel de la serviciu la
preluare;
11. preluare din serviciu urmată de

atac – efectuate de către același
jucător;
34
12. preluare din serviciu în
doi jucători, urmată de
schimbarea locurilor
prin deplasare laterală;
13. preluare din serviciu urmată de deplasare înainte și de retragerea în dispozitivul

inițial;
14. același exercițiu cu schimbarea locurilor în timpul retragerii jucătorilor ulteriore

dublării atacului;
15. serviciu – preluare din serviciu în 3 sportivi cu două mingi. Prima minge se
găsește la cel care servește a
doua la cel de la fileu.
Imediat după ce s-a servit,
jucătorul de la fileu trimite a
doua minge, se întoarce și o
prinde pe cea preluată
(“bandă rulantă”);
16. “eliberează terenul” – concurs: sportivii sunt împărțiți în grupe egale de o parte
și de cealaltă a fileului, fiecare echipă are 3-4 mingii (în funcție de numărul
sportivilor). La semnalul profesorului echipele încep să servească, încercând să
rămână fără nici o minge în teren;
17. serviciu-precizie concurs - spre o zonă foarte mică din teren (o bluză de
trening);
35
18. pe perechi cu o minge, preluare din atac efectuat din autoaruncare, exact pe
direcția celui care preia;
19. pe perechi cu o minge, preluare din atac executat din autoaruncare, alternativ
dreapta stânga la distanța unei fandări, cu anunțarea direcției unde se va ataca;
20. același exercițiu fără precizarea direcției de atac;
21. doi jucători cu o minge, unul așezat pe marginea unei bănci (de aproximativ 50
cm înălțime), celălalt cu mingea în fața lui, distanță 4-6 m: se atacă din
autoaruncare, în momentul în care atacantul a aruncat mingea, cel care va
executa preluarea trece de pe bancă în poziție joasă și execută preluarea. După
8-10 execuții se schimba locurile și rolurile;
22. același exercițiu, cu specificarea
că atacul se execută la 1 m.
distanță în fața celui care preia;
23. preluări succesive din atac,
intercalate cu deplasări laterale;
24. doi jucători cu mingi lângă fileu,

un jucător în linia a II-a: preluare
din atac cu apărarea alternativă a
diagonalelor terenului de joc.
distanța dintre jucători se va stabili
în funcție de dimensiunile terenului
pe care se intenționează sa se
desfășoare jocul (teren redus sau
regulamentar);
25. preluare din atac efectuat din

terenul advers pe diagonala lungă;
26. preluare din atac efectuat din

terenul advers pe culoar;
36
27. preluare din atac efectuat împotriva

unui blocaj individual. După blocaj
jucătorul prinde mingea și o oferă
atacantului care se retrage la spatele
șirului;
28. preluare din atac, preluare în cadrul

dublării blocajului;
29. serii de 10 preluări efectuate din

zona 5;
30. serii de 10 preluări efectuate din zona 1;
31. serii de 10 preluări din atac efectuate alternativ pe zonele 1 și 5;
37
Atacul
Atacul reprezintă acțiunea care finalizează efortul întregii echipe. Prin această
acțiune se urmărește să se imprime mingii o traiectorie descendentă, cât mai scurtă și o
viteză cât mai mare, toate acestea îngreunând
păstrarea mingii în joc de către adversar.
Poziția inițială pentru executarea atacului este
una înaltă, corpul fiind orientat pe direcția pe care se
va face elanul. Elanul poate avea 1-3 pași, ultimul
pas fiind cel mai lung pentru a realiza o înclinare a
trunchiului ușor spre înapoi, a frâna energic
deplasarea pe orizontală și a o transforma în săritură.
La acest lucru contribuie și bătaia care se realizează (de regulă) pe ambele picioare,
într-o succesiune drept-stâng, piciorul drept luând primul contact cu solul pe călcâi.
Prin extinderea energică a musculaturii triplei extensii a membrelor inferioare,
conjugată cu avântarea energică a membrelor superioare se
urmărește realizarea unei sărituri cât mai înalte și pe
verticală. Ritmul elanului este accelerat spre ultimul pas.
În timpul săriturii trunchiul trece în extensie, brațele
se ridică prin înainte sus la nivelul
capului, fiind ușor flectate. Umărul
brațului îndemânatic se duce spre
înapoi pentru a mări cursa brațului.
Brațul îndemânatic depășește
înălțimea celuilalt și se îndoaie spre
spate cu palma orientată în sus.
Lovirea mingii se realizează în
punctul cel mai înalt posibil, printr-o
biciuire puternică a mingii pe calota postero-superioară. La
lovirea cât mai puternică a mingii contribuie coborârea
brațului neîndemânatic premergătoare loviturii, flexia
trunchiului și flexia palmei spre antebraț, care realizează
“acoperirea” mingii. După lovitură brațul continuă
mișcarea descendentă spre coapsa piciorului opus,
retrăgându-se pe lângă corp.
Aterizarea se realizează elastic, contactul cu solul
luându-se inițial cu vârfurile apoi cu toată talpa, printr-un
efort de cedare al articulației triplei flexii.
38
Elementele dominante al atacului îl reprezintă ultimul pas de elan lung, însoțit
de avântarea brațelor și punctul înalt de lovire a mingii.
 în momentele premergătoare săriturii:

 ritmul pașilor în timpul elanului este prea mic sau uniform;
 ultimul pas al elanului este scurt;
 brațele nu efectuează mișcarea de avântare dinapoi-jos-înainte-sus;
 bătaia se efectuează pe vârfuri;
 în timpul zborului:
 coordonarea greșită a întâlnirii cu mingea;
 lovirea mingii de jos în sus;
 lovirea mingii fără flexia palmei spre antebraț;
 aterizare dezechilibrată sau lipsită de amortizare;
 brațul de lovire coboară rigid spre înainte;
 privirea nu urmărește mingea.
Exerciții pentru învățarea și consolidarea atacului

1. fără minge, elan, bătaie, desprindere, imitarea lovirii mingii, aterizare;
2. elan, bătaie, săritură, lovirea mingii ținută de către un partener urcat pe bancă;
3. atac la minge oferită de către un partener după desprinderea de pe sol, exact sub
palma care lovește;
4. atac spre perete din minge aruncată de partener la 3-4m înălțime, de pe partea
brațului de lovire;
5. atac spre perete din minge pasată de către partener;

6. atac spre perete din minge oferită de către partener cu efectuarea ultimului pas al
elanului peste repere marcate pe sol;
7. atac peste fileu din minge oferită
de către profesor;
8. același exercițiu cu oferirea mingii în apropierea fileului și atac peste fileu;

9. atac din minge pasată de către profesor.
39
10. atac din minge ridicata de către un partener.

11. atac din minge oferită peste fileul ridicat mai sus decât regulamentar;
12. atac urmărind lovirea mingii în punctul cel mai înalt și nu în cădere din săritură;
13. preluare din minge oferită,
ridicare înainte, atac;
14. același exercițiu, după trecerea

mingii peste fileu cei trei jucători
schimbă locurile între ei;
15. preluare din serviciu, ridicare

înainte, atac;
16. preluare din serviciu și atac
efectuate de același jucător
17. preluare din atac și atac

efectuat de către același
jucător;
18. joc 3X3 pe jumătate de teren.

După 5 puncte echipele
schimbă terenurile;
40
19. joc 3X3 pe terenuri

asimetrice. După 5 puncte
echipele schimbă terenurile;
20. serii de 8-10 atacuri efectuate din zona 4 (3, 2) din minge aruncată de către
profesor;
21. serii de atacuri efectuate
alternativ de pe zonele 4, 3
și 2.
Blocajul
Blocajul este acțiunea prin care jucătorii
liniei I, prin plasarea mâinilor peste nivelul
fileului (eventual și a brațelor), se interpun pe
traiectoria atacului advers, cu scopul de a
împiedica trecerea mingii spre propriul teren.
Acțiunea începe cu o apropiere a
jucătorului apărător de locul ales pentru execuția
blocajului. Deplasa-rea se va face lateral, cu pași
adăugați sau oblic-lateral pentru distanțe mici iar
pentru distanțe mari prin alergare paralelă cu
fileul. La încheierea deplasării jucătorul se
găsește cu fața la fileu, într-o ușoară flexie la
nivelul trenului inferior, picioarele depărtate la
nivelul umerilor, brațele îndoite cu palmele
ridicate aproximativ la nivelul bărbiei și orientate
spre înainte.
Din această poziție jucătorul
execută o săritură pe verticală, brațele
se întind, palmele depășind cât mai
mult marginea superioară a fileului.
Degetele sunt răsfirate, palmele
depărtate atât cât să nu treacă mingea
printre ele și blocajul să aibă o
41
suprafață cât mai mare. În cazul blocajului ofensiv palmele sunt în flexie, orientate
oblic spre podea. Contactul cu mingea se face cu palmele (eventual cu antebrațele) în
terenul advers.
După lovirea mingii, palmele se retrag în terenul propriu iar ateriza-rea se
efectuează elastic, cu rulare vârf-talpă, pe ambe-le picioare, în poziție echilibrată
pentru ca jucătorul să poată participa la acțiunea următoare.
Cele mai întâlnite greșeli:
 în momentele inițiale:
 apreciere incorectă a locului de unde se execută acțiunea;
 balans spre înainte al brațelor care duce la atingerea fileului sau aducerea lor
deasupra capului prin lateral;
 în momentul execuției acțiunii:

 brațele nu se întind complet;
 între brațe și fileu rămâne un spațiu prea mare;
 între palme se lasă o distanță prea mare;
 retragere prea târzie a palmelor;
 aterizarea dezechilibrată și neamortizată.
Exerciții pentru învățarea și consolidarea blocajului

1. câte doi la minge, un sportiv urcat pe o bancă ține mingea în mâinile întinse
deasupra capului, celălalt în fața lui: blocaj la minge ținută, cu apăsare mingii pe
calota superioară și retragerea mâinilor lângă corp după acțiune;
2. doi sportivi urcați pe bancă, distanță 2 m., un al treilea efectuează blocaj la minge
ținută alternativ dreapta-stânga cu deplasare laterală între blocaje;
3. doi sportivi urcați pe bancă cu mingiile ținute deasupra capului, alți doi în fața lor:
se execută blocaj individual, alternativ de către cei doi sportivi de jos – când unul
blochează, celălalt se retrage pentru dublarea mingiilor plasate peste blocaj;
4. pe perechi cu o minge, de o parte și de cealaltă a fileului, pe rând jucătorii țin
mingea deasupra capului, la nivelul benzii fileului la aproximativ 10-15 cm. de
aceasta. Jucătorul fără minge sare, ia mingea din mâinile partenerului și o aduce
în propriul teren fără a atinge fileul;
5. pe perechi cu o minge de o parte și de cealaltă a fileului, unul din jucători ridică
mingea la nivelul benzii, alternativ dreapta-stânga, celălalt execută blocaj cu
deplasare laterală de un pas;
6. aceeași formație, jucătorul cu minge o aruncă peste fileu la distanță mica deasupra
benzii superioare, celălalt sare și efectuează blocaj încercând ca mingea să nu
treacă în terenul său;
42
7. pe perechi cu o minge, de o parte și de cealaltă a fileului, atac efectuat din auto-
aruncare pe direcția blocajului, acțiune agresivă a palmelor în săritură, urmărindu-
se căderea mingii cât mai aproape de fileu;
8. din aceeași formație inițială, se aruncă mingea deasupra verticalei fileului, cei doi
jucători sar simultan, fiecare încercând să-l “împingă” pe celălalt cu mingea;
9. blocaj la atac efectuat din ridicare
înaltă;
10. același exercițiu, jucătorul care a

atacat trece la blocaj;
11. blocaj succesiv pe zonele 2, 3 și 4 la atacuri efectuate din ridicări lungi, scurt și
peste cap;
12. blocaj, retragere din blocaj,

atac;
13. joc 3X3, 4X4, cu adăugarea unui punct în plus în cazul unui blocaj reușit;
14. serii de 8-10 blocaje
efectuate pe zonele 2 și 3;
43
15. serii de 8-10 blocaje

efectuate pe zonele 2 și 4;
16. serii de blocaje efectuate pe

toate zonele liniei I;
Posibilități de organizare a exersării cu mingi puține
Pasa de sus1
1. 4 grupe a cate 6 elevi fiecare grup cu o minge. Un elev cu mingea (instructor) în fața
celorlalți care sunt așezați în șir cate unul. Cel din fața șirului arunca mingea pe rând la
fiecare – după de pasează, elevii trec la coada șirului;
2. Același exercițiu cu trecere la coada șirului sărind intr-un picior;

3. Aceeași formație, trecerea la coada șirului se face după ce a fost ocolit instructorul;
1 Aceleaşi formaţii se pot folosi şi pentru preluarea de jos - eventual cu creşterea distanţelor
dintre executanţi
44
4. 4 grupe a câte 6 elevi în șir în fața unui perete, distanță 3-4m. Pe rând, pas de
control - pas în perete și trecere la coada șirului.;
5. Același exercițiu fără pasa de control;
6. „Suveica” cu trecere la coada șirului propriu, cu pas de control;
7. Același exercițiu fără pas de control;

8. Suveica cu trecere la coada șirului opus, cu pas de sus fără pas de control (stabiliți
pe ce parte se face trecerea la coada șirului);
9. 2 instructori distanța aprox 3m între ei, șir de 4 elevi. Pasa de sus alternativ de la cei
2 instructori. Obligatoriu se va face întoarcere cu fața spre instructorul căruia i se va
pasa;
45
10. Un instructor în fața unui șir de 5 elevi. Instructorul aruncă fiecăruia de două ori,
dreapta-stânga la distanța de aprox 3m. Obligatoriu executantul se va întoarce cu fața
spre instructor.
Organizarea celor 3 lovituri:

1. În triunghi, prindere și aruncare din cupă, cu
fața pe direcția pe care se va trimite mingea;
2. Aceeași formație, pas de control, pasare cu

fața pe direcția pe care se va trimite mingea (spre
dreapta);
3. Pasare în triunghi;
4. Pasare în triunghi „dă și du-te”;
5. Pasare în triunghi, în teren cu o latură a triunghiului așezată în paralel cu fileul;

6. Același exercițiu „dă și du-te”;
7. Pasare în triunghi cu trecerea mingii peste fileu la profesor. După fiecare trecere a
mingii peste fileu se schimbă componența triunghiului;
3
46
8. Același exercițiu cu efectuarea primei lovituri de către 1 sau 3;

9. Pasare în doua triunghiuri așezate de o parte și de cealaltă a fileului;
10. Același exercițiu cu rotație după fiecare trecere a mingii peste fileu.
Serviciu:
1. Șir de elevi așezați cu fața spre perete, distanța 4 până la 8m de perete. Serviciu
orientat deasupra unei linii trasate la aprox 3m față de sol – trecere la coada șirului –
următorul prinde mingea în cupa situată la nivelul frunții;
2. Același exercițiu, după executarea serviciului alergare și atingerea peretelui și apoi

revenire la coada șirului;
3. 2 șiruri a câte 3 elevi față în față, distanță minim 8m. Serviciu spre primul de la șirul
opus, acesta prinde în cupa și apoi servește. Cel care a servit trece la coada șirului
propriu;
4. Aceeași formație - serviciu, pasa de control, prindere, serviciu;

5. Id. 3, cele doua șiruri sunt așezate în teren de o parte și de cealaltă a fileului;
6. Id. 4, de o parte și de cealaltă a fileului;
7. 3 elevi la serviciu, 2 la preluare, 1 lângă fileu. Serviciu, preluare spre dreapta, cel de
lângă fileu prinde mingea și o trimite în spațiul de unde se va servi. După fiecare
acțiune, elevii schimba locurile spre direcția unde au trimis mingea;
47
8. Serviciu din spațiul regulamentar.
Atacul:
1. Șir de 5 elevi așezați paralel cu o bancă pe care este situat cel de-al șaselea – acesta
ține mingea la înălțimea la care poate fi lovită din săritură. Atac la minge ținută cu
accent pe ultimul pas al elanului;
2. Id., dar mingea se atinge întâi cu mâna neîndemânatică și apoi se lovește cu mâna
îndemânatică;
3. Atac spre perete din minge ținută, după ce a atacat executantul recuperează mingea
și o înapoiază celui de pe bancă;
4. Id., atac din minge oferită înalt, de pe parte brațului îndemânatic (sau a celui coborât
– scolioza);
5. Atac peste fileu din minge ținută de către un sportiv deasupra nivelului benzii în
terenul propriu;
48
6. Atac peste fileu din minge oferită sub palma atacantului;

7. Atac din minge aruncată de către profesor înalt și paralel cu fileul. Jucătorul care a
atacat recuperează mingea și o aduce profesorului;
8. Atac din minge ridicată de către un coleg, preluare de jos sau de sus spre dreapta,
ridicare și din nou atac. Se urmărește păstrarea mingii în joc;
9. Id. cu schimbarea ridicătorului după fiecare trecere a mingii peste fileu;

10. Joc 3X3 cu acordarea unui punct în plus pentru fiecare finalizare cu lovitură de
atac.
Blocajul:
1. Un elev pe bancă ține mingea deasupra capului. Blocaj la minge ținută, precedat de
deplasare laterală și revenire la coada șirului;
2. 3-4 sărituri pentru blocaj efectuate la fileu, intercalate cu deplasare laterală;
3. Blocaj la fileu, la minge ținută, precedat de deplasare laterală;
49
4. Aceeași formație, blocaj la minge aruncată de peste fileu la nivelul benzii;

5. 2 șiruri a 3 elevi, de o parte și de cealaltă a fileului, blocaj simultan la minge
aruncată deasupra fileului;
B6. Blocaj la minge plasată din autoaruncare;
7. Aceeași formație, blocaj la minge atacată din autoaruncare;
8. Blocaj la atac efectuat din ridicare, cu schimbarea locurilor după fiecare acțiune;
9. Joc 3X3 cu acordarea unui punct ori de cate ori mingea atacată este atinsă de către
blocaj – fără întreruperea jocului;
10. Joc 3X3 cu acordarea a 2 puncte pentru blocajul reușit.
50
Acțiunile tactice colective de joc NU SUNT SUBIECTE PENTRU 2021
Tactica colectivă la efectuarea serviciului

Această acțiune se desfășoară fără minge și este de fapt o plasare și/sau o deplasare
a jucătorilor în dispozitivul de apărare al echipei. Se pot întâlni următoarele acțiuni:
1. schimbarea jucătorilor din linia I (a);

2. schimbarea jucătorilor din linia a II-a (b);
3. schimbarea jucătorilor din ambele linii (se combină figurile a și b).
a b
Pentru echipele de începători, în prima fază a instruirii sau pentru jocul fără
scop de performanță nu se recomandă schimbările de jucători, pentru a acționa pe toate
zonele din teren și astfel a-și însuși un bagaj tehnico-tactic cât mai complex.
Pentru însușirea dispozitivelor la efectuarea serviciului fără schimbarea formației
se recomandă:
- așezarea în teren a întregii echipe; jucătorii vor rota pentru a trece prin toate zonele;
- din dispozitiv la efectuarea serviciului, la semnal sonor se iese din teren, se aleargă
până la un reper, se revine în formație cât mai rapid;
- același exercițiu cu revenire peste 1, 2,.. rotații.
Tactica colectivă la preluarea serviciului
La începători vom
folosi o așezare în teren cu 5
jucători la preluarea
serviciului iar al 6-lea va
acționa în zona 3 ca ridicător
(a). La copii, în cadrul jocului
4 x 4, preluarea se face în 3
jucători (b).
a b
51
Pentru începători prezentăm următoarele recomandări:
- se vor utiliza așezările în teren cu 5 jucători la preluare; la început toți jucătorii

care trec prin zona 3 devin ridicători;
- în următoarele etape de pregătire vom folosi așezarea în care toți jucătorii care
trec prin zona 2 devin ridicători;
- prioritară la începători este formarea de jucători care știu să acționeze pe tot
terenul, cu o diversitate mare de execuții tehnico-tactice, fără specializare pe
posturi în echipă.
Exercițiile pentru însușirea dispozitivelor de preluare a serviciului trebuie să

includă cel puțin 2 jucători care să efectueze preluare. Prin schimbarea zonei unde
aceștia acționează și a direcției unde vor trimite preluarea pot fi organizate o
multitudine de exerciții.
Tactica colectivă în atac după preluarea serviciului
Acțiunile în atac executate în aceste condiții sunt cele mai eficace, de mare
randament și spectaculozitate. Ele se execută în condiții optime de anticipare a
combinațiilor și de adaptare a acestora în funcție de calitatea preluării din serviciu.
Anticiparea combinațiilor din atac se poate face, în mod obișnuit, când echipa
folosește toate cele 3 lovituri și mingea trece pe la jucătorul ridicător care decide
modul de desfășurare al acțiunilor.
În realizarea acestor acțiuni jucătorul care execută ridicarea are un rol
determinant, el constituind un intermediar, care coordonează acțiunile coechipierilor.
În funcție de nivelul de pregătire al echipei se realizează combinații care implică
posibilitatea de a acționa cu 1 - 3 jucătorii din linia I. Aceste acțiuni sunt cele mai
frecvent întâlnite la toate nivelele, de la performanță și până la nivelul jocurilor de
agrement. Putem spune ca aceste acțiuni constituie un adevărat algoritm de desfășurare
a jocului de volei.
La începători, unde nu avem specializare pe posturi, se va folosi pasa înaltă și
medie. La început ea se va realiza din zona 3 spre coechipierul din față și, pe parcurs,
52
peste cap.
Recomandările de utilizare a combinațiilor în atac, după nivelul de pregătire al

sportivilor, sunt următoarele:
- vom utiliza combinații în atac cu 3 lovituri, după preluare din serviciu realizată cu
5 jucători;
- în atac vor participa 2 jucători din linia I-a iar al treilea este considerat ridicător,
când este plasat pe zona 3;
- se atacă din pase înalte sau medii, de pe extremele fileului;
- pasele vor fi orientate la început spre înainte, la coechipierul care va ataca.
Exercițiile se concep pornind de la modelul structural al jocului. În funcție de
combinația pe care dorim să o pregătim vom organiza exersarea astfel încât traseul
mingii să fie similar cu cel din timpul jocului și să avem cel puțin doi jucători care să
poată finaliza prin lovitură de atac.
Tactica colectivă la preluarea atacului
Această acțiune are un grad de complexitate mare și se referă la așezarea în

teren, la blocaj, preluare din atac sau din blocaj, ca acțiuni ce se determină reciproc și
sunt în strânsă legătură. Din acest punct de vedere distingem două acțiuni de bază:
 tactica colectivă în apărare fără blocaj;
 tactica colectivă în apărare cu blocaj.
Prima acțiune apare cel mai ades în jocul de volei la nivelul grupelor de
începători.
Tactica colectivă în apărare cu blocaj este cea mai frecventă acțiune de joc și
cuprinde de fapt două situații de apărare: blocajul atacului și preluarea din atac.
Tactica colectivă în apărare fără blocaj este cea care se folosește cel mai des la
începători. Datorită faptului că la acest nivel atacul nu are o intensitate prea mare,
dispunerea jucătorilor se va face pentru acoperirea întregului teren și pentru trecerea
facilă în acțiunea următoare.
În funcție de modelul de joc pe care îl folosim (cu ridicătorul în zona 3)
jucătorii se vor așeza în una din cele două situații (a – la jocul 4 x 4 și b – la jocul 6 x
6).
Deoarece, aceste acțiuni colective sunt asemănătoare cu dispozitivele folosite la
preluarea serviciului, însușirea lor va fi ușoară și nu vor exista probleme privind
învățarea sau trecerea de la dispozitivul de primire a serviciului.
53
a b
Tactica colectivă în apărare cu blocaj individual este întâlnită în jocul de volei

la toate nivelele, chiar și în jocurile de agrement unde, mai mult sau mai puțin
instinctiv, apărătorii se plasează în așa fel încât să vadă atacantul pe lângă blocaj.
La începători acțiunea se folosește datorită intensității scăzute a atacului iar la
performanță datorită faptului ca viteza mare de construire a atacului advers nu lasă
posibilitatea apărătorilor să organizeze un blocaj colectiv.
Tactica colectivă în atac după preluarea atacului
Acțiunile tactice din fazele de joc sunt în permanentă dependență de situațiile

de apărare și sunt desfășurate în funcție de calitatea preluării, în urma unor decizii de
moment. În asemenea situații nu pot apărea înțelegeri anticipate decât ca aspecte
generale. De exemplu, o preluare orientată spre o anumită zonă declanșează o anumită
combinație, un alt gen de preluare declanșează o altă combinație etc.
Combinațiile tactice în atac sunt influențate de calitatea și direcția de orientare a
preluării, numărul de jucători care pot efectua atacul și de eficacitatea atacului din
punct de vedere strategic.
Calitatea și direcția de orientare a preluării din atac determină combinația
tactică în atac și are implicații și asupra celorlalți doi factori.
Preluarea din atac poate fi bună, imprecisă sau greșită. Preluarea bună are o
traiectorie (de regulă) înaltă, orientată către coechipier care poate continua faza în
condiții optime.
Preluarea imprecisă nu este orientată optim și necesită o corecție din partea unui
coechipier. De obicei, în urma acestor preluări soluțiile de atac sunt limitate.
Preluarea greșita anulează posibilitățile de continuare a fazei de joc.
54
În funcție de calitatea preluării, în combinații pot participa unul sau mai mulți
jucători. Cu cât crește numărul de jucători în atac, cu atât șansele de reușită ale
adversarului sunt mai reduse.
Eficacitatea atacului depinde deci de numărul de jucători care intră în
combinația de atac și de posibilitățile tehnico-tactice ale celui ce lovește mingea, ca o
rezultantă a pasei ce i-a fost adresată.
Vom prezenta numai acțiunile tactice în atac cu participarea a doi jucători din
linia I, situația cea mai des întâlnită în realitatea jocului la orice nivel.
Aspectele particulare ale recomandărilor pentru combinațiile tactice în atac

după preluarea atacului sunt:
- se vor utiliza combinațiile tactice în atac cu unul sau doi jucători din linia I, cu trei
lovituri;
- pasele vor fi distribuite de jucătorul cu sarcini de ridicător sau de către unul din
coechipieri care este în apropierea mingii.
55
Mijloace specifice voleiului aplicabile în programele de corectare a

deficientelor și de recuperare kinetică posttraumatica
Recuperarea mâinii
1. Pase de sus de control din stând și din șezând;

2. Pase de control, alternativ înalte și joase;
3. Pase de control cu întoarcere 900 sau 1800 între atingerile succesive ale mingii;
4. Pase de sus spre perete intercalate cu pase de control;
5. Cu spatele la perete – pasă de control – pasare peste cap – întoarcere – prinderea
mingii ricoșate în cupă;
6. Trei jucători la minge, pase de sus peste cap;
7. Pe perechi, distanță adaptată - pase de sus;
8. Pe perechi, distanță adaptată - pase de sus intercalate cu pase de control;
9. Atac plasat din minge ridicată de către un partener – cu și fără blocaj;
10. Blocaj la minge ținută de un partener urcat pe o bancă;
11. Blocaj ofensiv la minge aruncată de partener deasupra nivelului benzii;
12. Serviciu spre perete - de jos sau de sus de la distanță adaptată;
13. Serviciu – preluare de sus de control din serviciu;
14. Joc 2 la 2 numai cu pasare de sus;
15. Pase de sus de control cu o mână (cea care a fost afectată).
Recuperarea cotului
1. Pase de control din stând sau șezând. Se crește progresiv amplitudinea flexiilor și
extensiilor din articulația cotului (înălțimea paselor);
2. Pase de sus pe perechi mărind progresiv distanța;
3. Pase de sus din decubit dorsal;
4. Pe perechi, distanță mică – pase de sus cu o mână;
5. Stând cu spatele la perete: pasă de control – pasă peste cap – întoarcere și prinderea
mingii ricoșate în cupă;
6. Pe perechi, distanță adaptată: pasa de control – pasare la partener;
8. Pe perechi cu o minge: blocaj la minge ținută de un partener deasupra nivelului
benzii superioare a fileului;
9. Pe perechi cu o minge: blocaj simultan la minge aruncată deasupra nivelului
fileului;
10. Pe perechi cu o minge: atac la minge ținută de partener;
11. Pe perechi cu o minge: blocaj la minge plasată sau atacată ușor;
12. Pe perechi cu o minge: serviciu de sus – preluare de sus;
13. Pe perechi cu o minge - pase de sus din minge aruncată dreapta-stânga de către
partener.
56
Recuperarea umărului
1. Pase de control înalte și joase din stând și șezând;

2. Pe perechi, un pacient în șezând, celalalt în picioare: pase de sus;
3. Pe perechi: un pacient șezând pe bancă, celalalt în picioare în fața lui. Cel de pe
bancă executa pasă de control și pasare la partener din minge aruncată;
4. Pe perechi: pase de sus din săritură;
6. Pase peste cap;
7. Blocaj la minge ținută;
8. Pe perechi cu o minge: blocaj la minge plasată și apoi la minge atacată ușor;
9. Servicii de sus, de jos sau/și din lateral și preluare de sus sau de jos;
10. Atac la minge ținută;
11. Atac plasat din minge ridicată de către un partener;
12. Atac la minge oferită sau pasată de un partener;
13. Preluare de jos cu o mână (cea afectată).
Corectarea scoliozei
1. Din stând sau din șezând pase de control efectuate numai cu mâna de pe partea
opusă convexității toracale;
2. Serviciul de sus spre perete efectuat cu mâna de pe partea opusă convexității;
3. Serviciu de sus din lateral efectuat cu mâna de pe partea opusă convexității;
4. Serviciu de jos efectuat cu mâna de pe partea opusă convexității;
5. Pase de sus de control (întărirea musculaturii inter-scapulovertebrale);
6. Preluare de jos cu mâna de pe partea convexității toracale - din minge aruncată 1-
2m lateral de către de un partener;
7. Preluare cu o mână de jos cu plonjon efectuat spre parta convexității;
8. Blocaj efectuat numai cu mâna de pe partea opusă convexității la minge aruncata
sau atacata de un partener.
Corectarea scoliozei în S:
1. Șezând cu membrul inferior de pe partea convexității curburii coloanei lombare

flectat în lateral, celălalt membru inferior întins înainte: pase de sus din minge oferită
de partener;
2. Șezând pe sol cu genunchii flectați lateral spre partea convexității coloanei lombare
– pase de control;
3. Serviciu de sus spre perete cu brațul opus convexității curburii toracale;
4. Serviciul de jos și serviciul din lateral cu brațul de pe partea convexității - spre
perete;
5. Preluare de jos cu mâna de pe partea convexității toracale - din minge aruncata
lateral de către un partener;
6. Pe perechi: pase de sus cu mâna de pe partea convexității;
57
7. Atac la minge ținută cu mâna de pe partea opusa convexității toracale;

8. Preluări de jos succesive spre perete efectuate cu mâna de pe partea convexității
toracale;
9. Serviciul de sus – preluare de jos cu o mâna – ridicare cu o mâna – atac – toate
efectuate individualizat în funcție de curburile coloanei;
10. Stand lateral față de o banca de gimnastică cu piciorul de pe partea convexității
lombare pe aceasta: pase de control de sus.
Corectarea piciorul plat
1. Pasare în triunghi „dă și du-te” cu alergare pe vârfuri;

2. Pase de control de sus foarte înalte – cu ridicare pe vârfuri la fiecare pasă;
3. Servicii din săritură;
4. Serii de blocaje la fileu;
5. Pe perechi pase de sus cu ridicare în stând pe vârfuri la fiecare pasă;
6. Pe perechi cu o minge: unul dintre parteneri aruncă mingea, celălalt o lovește cu
șiretul încercând să o trimită în sus cu boltă spre primului;
7. Preluare de jos din alergare;
8. Pe perechi cu o minge: pase de sus din săritură;
9. Serviciul de jos cu piciorul afectat înainte cu accentuare rulării călcâi vârf ce apare
la translația centrului de greutate;
10. Serii de atacuri la minge ținută;
11. Atac la minge pasată de partener.
Corectarea deficiențelor de cap și gat înclinate anterior:
1. Pase de sus de control din stând și din șezând;

2. Pase de control cu întoarcere 900 – 1800 la fiecare atingere a mingii;
3. Pe perechi distanța 2m decubit ventral, trunchiul în extensie: pase de sus;
4. Pasare de sus în triunghi cu distanță mică între executanți;
5. Autoaruncare, pasă de control, pasă spre perete;
6. Cu spatele la perete: pasă de control – pasă peste cap – întoarcere și prinderea
mingii ricoșate în cupă deasupra frunții;
7. 3 executanți în linie: cel din mijloc execută pasă înapoi din minge oferită, se
întoarcere 1800 și reia exercițiul cu minge aruncată de celălalt partener;
8. Același exercițiu – cel din mijloc șezând pe genunchi și călcâie și se ridică pe
genunchi în momentul lovirii;
9. Blocaj efectuat la minge ținută, plasată și/sau atacată;
10. Pe perechi: blocaj simultan efectuat la minge aruncată deasupra planului fileului;
11. Serii de servicii de sus din față;
12. Preluări de sus succesive din minge servită de la distanță mică;
13. Pase de control succesive cu coborârea centrului de greutate până la trecere în
șezând și revenire în stând.
58
Corectarea torticolisului
1. Pase de control și apoi pasă la kinetoterapeut cu mâna opusă parții de care se afla
torticolisul;
2. Serviciul de sus cu mâna opusa torticolisului;
3. Serviciul de sus din lateral cu mâna de pe partea afectată;
4. Pe perechi: pase de sus cu mâna opusă parții de care se află torticolisul;
5. Pase de sus la perete efectuate cu mâna opusă părții în care se afla torticolisul,
capul și gâtul în poziție corectiv;
6. Pase de control și apoi pasă pe spate cu mâna opusă parții de care se afla
torticolisul;
7. Atac cu mâna opusă parții de care de află torticolisul;
8. Serii de pase de sus peste cap efectuate simetric cu ambele mâini.
Corectarea lordozei
1. Pase de sus de control din așezat cu genunchii întinși;

2. Pe perechi cu o mingedistanța4-5m: pase de jos. Treptat se mărește distanța între
cei doi executanți;
3. Pe perechi cu o minge preluare de control de jos, preluare de jos spre partener;
4. Serii de servicii de jos spre perete;
5. Preluare de jos precedată de deplasare laterală;
6. Pe perechi cu o minge: preluare de jos alternativ de la distanță mică și mare;
7. Pe perechi de o parte și de alta a fileului: serviciu de jos – preluare de jos de
control;
8. Pasare în triunghi din șezând;
9. Suveica cu preluare de jos cu trecere la coada șirului opus în „mersul piticului”;
10. Preluare de jos cu plonjon pe spate și lateral din minge aruncată de un partener;
11. Pe perechi distanța 3-4m. preluări de jos cu traiectorie întinsă (fără boltă);
12. Joc 2 la 2 sau 3 la 3 din șezând cu picioarele întinse - pe teren mai mic și fileu jos.
Corectarea cifozei dorsale:
1. Pasa de sus de control din stând și din șezând;

2. Mers pe vârfuri cu pase de sus de control succesive. Id cu mers pe călcâie;
3. 3 sportivi în linie – cel din mijloc executa pasă peste cap cu întoarcere 1800 după
fiecare execuție;
4. Atac la minge ținută – alternativ cu mâna dreaptă și cu cea stângă;
5. Servicii de sus alternativ cu mâna dreaptă și ce cea stângă;
6. Pe perechi cu o minge pe genunchi și călcâie așezat: pas de control – pas spre
partener distanță 1-2m;
7. Doi pacienți șezând călare pe o bancă de gimnastică, pas de sus de control – pas la
partener;
8. Serii de atacuri efectuate din minge aruncată;
9. Serii de ridicări înapoi efectuate din minge aruncată de către un partener;
59
10. Serii de servicii de sus;

11. Jocuri cu efective reduse desfășurate în spațiu de 3m numai cu pasa de sus.
Corectarea cifozei lombare
1. Serviciu de sus spre perete de la distanță mică (5-6m), deasupra unei linii trasate la
aprox. 4m;
2. Pe perechi cu o minge: serviciu de sus de la distanță mică 6-7m – preluare de
control de sus;
3. Servicii de sus spre zone determinate din terenul advers;
4. Pe perechi cu o minge de o parte și de cealaltă a fileului ridicat mai sus decât cel
regulamentar, distanța între parteneri 2m: pase de sus alternate cu pase de control;
5. Serii de pase de sus de control din stând;
6. Serii de pase înapoi din mingi aruncate de partener;
7. Serii de atacuri la minge ținută;
8. Serii de atacuri direcționate spre anumite zone ale terenului;
9. Blocaje defensive efectuate la mingi atacate;
10. Decubit ventral cu un rulou la nivelul coloanei lombare: pase de sus;
11. În triunghi – distanță mică – pase de sus intercalate cu pase de control;
Corectare cifozei totale
1. Individual cu o minge - serii de pase de control înalte și joase - din stand;

2. Pase de control din decubit dorsal;
3. Pe perechi cu o minge – decubit ventral, distanță mică – pase de sus;
4. Serii de pase înapoi spre perete din minge aruncată de un partener;
5. Cate trei la minge: pasare în triunghi cu pase de control , întoarcere sub minge și
pasare înapoi la partener (cu spatele spre acesta);
6. Serii de atacuri efectuate cu mâna dreaptă și cu mâna stângă la minge ținută și la
minge aruncată de către un partener;
7. Blocaj la minge ținută;
8. Serii de blocaje defensive executate la mingi atacate din diferite zone ale terenului
advers.
60
Jocuri și concursuri
Jocuri cu efective reduse
Aceste jocuri se pot folosi pe parcursul programelor de recuperare care au

incluse teme din volei, ca structuri pentru exersarea acțiunilor de joc în cadrul
antrenamentelor echipelor participante la competițiile adaptate sau pur și simplu pentru
divertisment.
Jocuri cu efective egale
Joc 2 la 2:
a) Jocul se desfășoară în spațiul de 3 m, conform regulamentului. Se dezvoltă

deplasarea în teren, în apărare și atac a jucătorilor din linia I și se antrenează pasa,
lovitura de atac, blocajul și plasarea sau „punerea” mingii.
Indicații metodice:
- în locul serviciului se poate introduce pasa înainte sau plasarea mingii cu o mână,
din stând sau șezând;
- preluarea mingii se face, în principal, de sus, executându-se pasa pentru atac;
- trimiterea mingii peste plasă se
execută în special prin atac sau minge
plasată;
- se poate reduce numărul de lovituri la
două, pentru exersarea pasei directe și a
atacului din pasă directă;
- la voleiul în stând jocul se poate
executa și cu blocaj.
b) Jocul se desfășoară în spațiul din spatele liniei de 3 m, conform regulamentului

specific jocului în stând . Se dezvoltă
mișcarea în teren, în apărare a jucătorilor
din linia a II-a și se antrenează pasa,
plasarea mingii și atacul din linia a II-a.
Sunt valabile aceleași indicații metodice.
c) Jocul se desfășoară în spațiul hașurat, conform regulamentului voleiului în stând.

Se dezvoltă mișcarea în teren în apărare pe diagonala lungă și se antrenează serviciul,
61
pasa, plasarea mingii și atacul pe diagonala lungă din linia a II-a. Indicațiile metodice
sunt aceleași. Se poate juca și cu
includerea în terenul de joc a spațiului
de 3 m; în acest caz se va ataca și de
lângă plasă.
d) Jocul se desfășoară pe tot terenul. Se dezvoltă mișcarea în teren, în apărare și atac

și se exersează serviciul, pasa și lovitura de atac.
Indicații metodice: se permit unele abateri de la regulament, cum ar fi o singură
atingere a solului de câtre minge. Se pot fixa diferite restricții, de exemplu interzicerea
pasării sau a plasării mingii în spațiul de 3 m etc.
Joc 3 la 3
Jocul se desfășoară în spațiul din fața liniei de 3 m (zona de atac). Se poate

realiza din stând sau din șezând. Se exersează mișcarea și plasamentul în apărare în
linia I precum și ridicarea și lovitura de atac.
Indicații metodice: jucătorul de pe centru execută blocajul și asigură spațiul de
3 m, iar ceilalți doi spațiul din fața liniei de 3 m. Este recomandabil să se execute
lovitura de atac plasată. Jocul se poate desfășura și fără blocaj (mai ales cel din
șezând).
Joc 4 la 4
Jocul se desfășoară regulamentar teren redus, în stând sau în șezând. Se

exersează mișcarea în apărare și atac a jucătorilor, combinațiile tactice în atac cu trei
lovituri și pasă directă, pasa, lovitura de atac, blocajul și serviciul.
Indicații metodice:
- doi jucători se află în linia I-a și doi în linia II-a. În această situație ponderea va
cădea pe combinațiile tactice cu pasă directă;
- se poate juca și cu trei jucători în linia I și unul în linia a II-a.
Joc 5 la 5
Jocul se desfășoară regulamentar pe tot terenul în stând sau în șezând. Se

exersează mișcarea în apărare și atac a tuturor jucătorilor, combinațiile tactice în atac,
pasa, lovitura de atac, blocajul și serviciul.
Indicații metodice: se pot folosi doi (cu ridicare efectuată de cel din dreapta)
sau trei jucători la plasă (cu ridicare efectuată de cel din mijloc).
62
Jocuri cu efective inegale
Jocurile cu efective inegale pot fi: 2 la 3, 2 la 4 etc., desfășurate pe tot terenul

sau numai pe anumite porțiuni. Prin aceste jocuri se pot stabili individualizat teme și
sarcini pentru anumiți jucători, în funcție de scopurile pe care le urmărim.
Prin combinarea inegală a numărului de jucători și a porțiunilor de teren care se
folosesc pot rezulta foarte multe variante de desfășurare a acestor jocuri.
Concursuri adaptate
In cadrul programelor de recuperare se pot organiza diferite concursuri cu o

multitudine de teme.
Prezentăm numai câteva exemple de teme aplicabile în diferite condiții:
a. pentru spațiu mic:
- pase de control succesive – concurs între executanți – în stând sau în șezând;

- pase de control alternativ cu doua mâini și cu o mână de sus;
- pe perechi - pase se sus – „cea mai bună pereche”;
- pe perechi – preluare de joc – „cea mai bună pereche”;
- in triunghi – „cel mai bun triunghi”;
b. pentru spațiu corespunzător unui teren de volei:
- servicii la punct fix;

- atacuri la punct fix;
- preluări din serviciu spre o zonă desemnată lângă fileu;
- serviciu-preluare din serviciu – organizare „bandă rulantă” - concurs între grupe de
câte trei;
- atac-blocaj – concurs blocaje reușite.
În organizarea oricărui campionat se va urmări:
 desfășurarea a cât mai multe jocuri;

 angrenarea tuturor copiilor în competiție;
 adaptarea dimensiunilor terenului și a înălțimii fileului la posibilitățile reale ale
copiilor;
 încurajarea autoorganizării și autoconducerii.
Atât în cazul în care organizăm jocuri în care urmărim să se întreacă grupele de

copii fiecare cu fiecare cât și în cazul în care organizăm un campionat, cea mai buna
modalitate de a programa întâlnirile este „fiecare cu fiecare”. Pentru a realiza acest
lucru putem folosi tabela Berger („clasică” în organizarea jocurilor sportive) sau o
63
tabela simplificată care nu asigură succesiunea întâlnirilor acasă-în deplasare necesară

în campionatele oficiale.
Prezentam un exemplu de planificare a întâlnirilor pentru număr par de echipe
(6) folosind tabela Berger simplificată:
1. începem cu planificarea meciurilor pentru echipa ”1”:

1-2 1-3 1-4 1-5 1–6
2. cu 6 echipe, vom avea cate 3 meciuri în fiecare etapă. Să nu ne încurcăm în

planificare vom desemna acum locurile pe care le vom completa în pasul următor:
1-2 1-3 1-4 1-5 1-6
_-_ _-_ _-_ _-_ _-_
_-_ _-_ _-_ _-_ _-_
3. (sărind peste „1”) scriem cifrele în sens invers acelor de ceasornic începând cu
echipa care urmează după adversara lui „1”:
1-2 1-3 După ce am terminat până la 6 continuam

3-6 4- cu cele care ne-au rămas – aici numai 2
4-5 5-6
1-4 1-5 1-6

5-3 6-4 2-5
6-2 2-3 3-4
4. scriem în loc de cifre echipele participante la campionat având grija sa păstram

pentru fiecare clasa cifra pe care i-am dat-o.
In cazul în care avem număr impar (5) planificăm la fel și acolo unde ar trebui sa
fie ultima echipa (6-le) lăsăm loc liber, adversara acestei echipe virtuale având etapă
liberă:
1-2 1-3 1-4 1-5 1-stă

3-stă 4-2 5-3 stă-4 2-5
4-5 5-stă stă-2 2-3 3-4
64
Selecțiuni din regulamentele oficiale de desfășurare a competițiilor speciale
Criterii de eligibilitate și clasificarea sportivilor
Jocurile Paralimpice
Sunt eligibili pentru a juca volei în cadrul Jocurilor Paralimpice sportivii cu amputații,
condiții “les autres” (inclusiv nanism), paralizie cerebrală și afecțiuni ale măduvei
spinării
Volei în stând. Sunt 3 clasificări în voleiul în stând – A, B și C
Clasa A – Un sportiv cu nivel minim de dizabilitate referitoare la
capacitățile/funcțiile necesare practicării voleiului.. Exemplele includ: amputații
ale degetelor, scurtarea unui braț/picior cu un anumit procent, sudarea unei glezne
sau a altei încheieturi, sportivi cu paralizie cerebrală din clasele CP7 și CP sau alte
disablități comparabile
Clasa B – Un sportiv cu un nivel mediu de dizabilitate referitoare la
capacitățile/funcțiile necesare practicării voleiului. Exemplele includ amputații
sub cot sau sub genunchi sau alte dizabilități.
Clasa C – Un sportiv cu cel mai mare nivel de dizabilitate referitoare la
capacitățile/funcțiile necesare practicării voleiului. Exemplele includ amputații
deasupra cotului sau deasupra genunchiului precum și amputații combinate
braț/picior sau altele.
Volei în șezând – Sportivii participanți trebuie să se încadreze în criteriile de
dizabilitate minimă cum au fost descrise în clasa A la voleiul în stând
In majoritatea competițiilor adaptate se folosește clasificarea USA Standing

Volleyball - și aici sportivii participanți sunt clasificați A, B sau C.
Intră în categoria A sportivii care au:
- lipsă primele doua degete de la ambele mâini;
- lipsă 7 sau mai multe degete;
- amputație a unei mâini (Lisfranc);
- amputație a labei piciorului (Chopart);
- amputație a unui picior la nivelul gleznei;
- un braț mai scurt cu 33%;
- un picior mai scurt cu 12-15%;
- o încheietură a pumnului sudată sau degetele de la o mână nefuncționale.
Intră în categoria B sportivii care au:

- amputație la nivelul antebrațului (sub cot);
- Chopart bilateral;
- Lisfranc bilateral protezat;
- amputație sub genunchi protezată;
- un braț mai scurt cu 35-60%;
- un șold nefuncțional;
- un genunchi nefuncțional.
65
Intră în categoria C sportivii care au:

- amputație deasupra cotului;
- amputație deasupra genunchiului;
- amputație bilaterală sub genunchi – cu proteze;
- un braț mai scurt cu mai mult de 60%;
- un braț nefuncțional.
Olimpiada Specială (Special Olympics World Games)

Sportivii trebuie să aibă un diagnostic primar de retard mental. Ei sunt
clasificați în conformitate cu un proces de divizare în care sunt grupați în funcție de
nivelul de abilitate pentru competiție.
Aceasta grupare se bazează pe scorurile jucătorilor la Testul de Estimare a
Deprinderilor pentru Volei cuprinzând serviciul, preluarea și atacul și pe rezultatele
turneului anterior.
Olimpiada Surzilor
Sunt admiși sportivii care au surzenie completă care implică o pierdere a
auzului de minim 55 decibeli în urechea mai puțin afectată.
Organizare
Competițiile Parlimpice include voleiul în șezând - Sitting Volleyball sau Paravolley
(noua denumire propusă în 2018). Până în 2012 s-a desfășurat și în stând, fiind
permisă purtare protezelor sau a ortezelor
Special Olympics include:
 Competiții pe echipe – jocuri desfășurate în conformitate cu reglementările
Federației Internaționale de Volei (FIVB) cu câteva modificări pentru
adaptarea la dizabilitățile cognitive
 Competiții pe echipe cu reguli modificate – jocuri desfășurate pe un teren mai
mic (15.24m x 7.62m) folosind o minge mai mare și mai ușoară
 Competiții unificate – sportivi cu retard mental joacă în echipe cu sportivi
care nu au retard mental.
 Competiții de dezvoltare a deprinderilor individuale – jonglerii cu mingea,
pase de volei, atac-preluare și alte deprinderi specifice voleiului
 Volei unificat
Olimpiada surzilor se caracterizează prin standardele FIVB atât pentru jocurile
echipelor feminine cât și pentru cele ale echipelor masculine. Se joacă numai în
stând (volei obișnuit)
66
Terenul de joc
Dimensiunile terenului
de joc Paravolley, Special
Olympics și Olimpiada
Surzilor sunt în conformitate
cu reglementările Federației
Internaționale de Volei
(FIVB). Terenul este de 18m x
9m, cu zone libere de 8m în
spatele terenului, 5m în lateral
și un spațiu liber de 12,5m
deasupra terenului. Tusele,
liniile de atac și cea de centru
sunt marcate conform
regulamentului FIVB.
Voleiul în șezând
paralimpic este jucat pe un
teren mai mic, de 10m x 6m,
cu o zona liberă de 3m de jur
împrejur și cu un spațiu de 7m
deasupra terenului. Pe când la
voleiul în stând liniile de atac
sunt trasate la 3m de linia de
centru, la voleiul în șezând
acestea sunt la 2m.
Înălțimea fileului pentru Paralimpic

stând, Olimpiada Specială și Olimpiada
Surzilor este 2.43m pentru bărbați și 2.24m
pentru femei - în concordanță cu
reglementările FIVB.
Înălțimea fileului pentru Paralimpic
șezând este 1.15m pentru bărbați și 1.05m
pentru femei.
67
Reguli
Voleiul este un sport dinamic jucat de două echipe a șase jucători fiecare pe un
teren . Spațiu de joc este împărțit în două de un fileu. Mingea este pusă în joc de către
o echipă care servește celeilalte. Din acest moment, echipa la primire are la dispoziție
trei lovituri pentru a o trimite înapoi peste fileu. Jocul continuă până când mingea
atinge podeaua, iese afară sau este ilegal lovită. Când o echipa câștigă o faza de joc
acumulează un punct și 1) continuă să servească sau 2) câștigă și serviciul. Seturile se
câștigă cu o diferență de minim 2 puncte. Schimbările regulamentare internaționale
includ și folosirea jucătorului „libero”.
Modificări pentru volei în stând Paralimpic. În orice moment al desfășurării jocului

o echipa poate avea în teren maximum un jucător din clasa A și minimum un
jucător din clasa C
Modificări pentru volei șezând Paralimpic. Terenul mai mic și fileul mai jos fac ca
voleiul în șezând să aibă o succesiune de executare a acțiunilor de joc mai rapidă.
Poziția unui jucător în teren este determinată de poziția șezutei iar brațele și
picioarele se pot găsi în zona liberă înconjurătoare în afara tușelor laterale.
Jucătorul nu-și poate ridica șezuta de pe suprafața de joc când executa un atac sau
un serviciu. În apărare este permisă o pierdere momentană a contactului cu
suprafața de joc.
Voleiul în cadrul Olimpiadei Speciale se joacă în conformitate cu regulile FIVB.
Nu sunt modificări ale regulilor FIVB pentru Jocurile Olimpice ale Surzilor.
Echipament
Mingiile oficiale aprobate de FIVB sunt de obicei de culoare deschisă cu o

circumferința de 65-67 cm și o greutate de 260-280g. O minge mai mare și mai
ușoară este folosită în cadrul Olimpiadei Speciale în competiția pe echipe adaptată.
Alte precizări privind echipamentul, inclusiv uniforma sportivilor sunt cele
specificate de către FIVB.
Ca să sintetizam în câteva cuvinte diferențele dintre voleiul șezând și cel în stând

menționam:
- se stă pe podea;
- se folosesc mâinile pentru jucarea mingii și pentru deplasare;
- teren mai mic (6x10m);
- fileu mai coborât (1,15m bărbați, 1,10, femei);
- este permisă blocarea serviciului;
- nu este permisă ridicarea de pe podea;
- nu este permisă purtarea protezelor sau ortezelor;
- poziția șezutei determina poziția jucătorului.
68
Selecțiuni din regulamentul jocului de volei
JOCUL
Instalații și echipament
1. Spațiul de joc cuprinde terenul de joc și zona liberă. Terenul de joc are forma unui
dreptunghi cu laturile de 9X18 m, înconjurat de o zonă liberă de cel puțin 3 m,
dispunând de un spațiu liber de orice obstacol de 7 m înălțime de la sol.
2. Liniile ternului – lățime liniilor este de 5 cm. Ele sunt de culoare deschisă și diferită
de a altor marcaje. Terenul de joc este delimitat de două linii laterale și două linii de
fund. Ele sunt trasate în interiorul terenului. Axa liniei de centru împarte ternul în
două suprafețe egale cu dimensiunile de 9X9m, este trasată pe sub fileu și se întinde
până la liniile laterale.
3. Zonele terenului de joc: zona de atac, zona de serviciu (are 9 m lățime și se află în
spatele liniei de fund – aceasta fiind exclusă), zona de înlocuire, zona de încălzire.
Fileul și stâlpii
1. Fileul măsoară 1 m lățime, 9,5 m lungime și este întins vertical deasupra liniei de
centru. Este de culoare neagră, fiind alcătuit din ochiuri pătrate cu latura de 10 cm. La
partea superioară are o bandă albă, de 5 cm lățime prin interiorul căreia trece un cablu
flexibil care menține fileul întins și legat de cei doi stâlpi.
2. Benzile laterale au 5 cm lățime, 1 m lungime și sunt prinse de fileu, vertical
deasupra fiecărei linii laterale.
3. Antenele sunt tije flexibile de 1,80 m lungime, 10 mm diametru și sunt fixate la
marginile exterioare ale benzilor laterale. Partea superioară (0,80 m) este vopsită în
culori contrastante roșu și alb. Ele sunt considerate ca făcând parte din fileu și
delimitează spațiul de trecere.
4. Înălțimea fileului este de 2,24 m pentru femei și 2,43 m pentru bărbați. Se măsoară
la centrul terenului iar în lateral nu trebuie să depășească cu mai mult de 2 cm
înălțimea regulamentară.
5. Stâlpii sunt rotunzi, netezi, de 2,55 m înălțime, fixați în sol la o distanță între 0,5 –
1m de fiecare parte a liniilor laterale. Fixarea cu ajutorul cablurilor este interzisă.
Mingea
Trebuie să fie sferică, cu o anvelopă din piele elastică, având în interior o
cameră de cauciuc sau alt material asemănător. Culoarea este deschisă și uniformă,
circumferința 65-67 cm, greutatea 260-280 grame, presiunea interioară 392-441 mbar.
PARTICIPANȚI
Echipele
1. O echipă poate fi compusă din: maximum 12 jucători; un antrenor; un antrenor
secund; un medic și un maseur.
2. Căpitanul echipei este menționat pe foaia de arbitraj și este identificat datorită unei
barete de 8X2 cm de o culoare diferită de cea a tricoului ce va fi plasată sub numărul
de pe piept. El este singurul care are dreptul să ceară lămuriri în timpul jocului asupra
deciziilor arbitrului și, în cazul când își exprimă rezerva la această explicații are
dreptul de a o înscrie în foaia de arbitraj la sfârșitul meciului ca o reclamație oficială.
69
Echipamentul
1. Se compune din tricou, sort și încălțăminte sport. Tricourile trebuie să fie
numerotate de la 1 la 15, numerele fiind puse pe mijlocul pieptului și al spatelui.
Tricoul jucătorului libero trebuie să fie de o altă culoare decât a celorlalți jucători.
2. Numerele trebuie să fie de culoare contrastantă față de cea a tricourilor și să aibă o
înălțime de minimum 10 cm pe piept și 15 cm pe spate. Lățimea benzii care formează
cifra trebuie să fie de cel puțin 2 cm.
PUNCT, SET ȘI CÂȘTIGĂTORUL JOCULUI

Sistem de marcare a punctelor
1. Un joc este câștigat de echipa care câștigă prima trei seturi. Toate seturile se
desfășoară în sistem tie-break.
2. Un set este câștigat de echipa care câștigă 25 de puncte cu o diferență de minimum
2 puncte.
3. De fiecare dată când o echipă comite o greșeală regulamentară sau nu poate ține
mingea în joc, echipa adversă câștigă faza de joc cu una din consecințele următoare:
- dacă echipa a servit, marchează un punct și continuă să servească
- dacă echipa a primit serviciul, marchează un punct câștigând și dreptul de a servi.
PREGĂTIREA ÎNTÂLNIRII, STRUCTURA JOCULUI

Pregătirea întâlnirii
1. Tragerea la sorți: înainte de încălzire și (eventual) înainte de setul decisiv, arbitrul
principal efectuează tragerea la sorți în prezența celor doi căpitani. Câștigătorul tragerii
la sorți alege:
- fie dreptul de a servi sau de a primi serviciul;
- fie terenul de joc.
2. Efectuarea încălzirii: înainte de începerea jocului, echipele pot să se încălzească la
fileu, fiecare timp de 3 minute, dacă au dispus în prealabile de un alt teren. Dacă cei
doi căpitani acceptă să de încălzească împreună, echipele pot dispune de fileu timp de
6 sau 10 minute.
Formația echipelor
1. Înainte de începerea unui set antrenorul trebuie să prezinte formația inițială pe o
fișă de poziție, semnată de el și pe care o prezintă arbitrului secund sau scorer. Pe acest
fluturaș se trece și jucătorul libero dacă antrenorul intenționează să-l folosească în acel
set.
2. Ordinea la rotație trebuie să se mențină pe toată durata setului așa cum a fost
stabilită prin formația inițială.
Pozițiile jucătorilor
1. În momentul în care mingea este lovită pentru a fi repusă în joc de către jucătorul
de la serviciu, fiecare echipă trebuie să se găsească în propriul teren (cu excepția
jucătorului de la serviciu) dispusă în 2 linii de 3 jucători. Aceste linii pot fi frânte.
2. Cei 3 jucători așezați în lungul fileului sunt jucătorii din linia I și ocupă pozițiile 4,
3 și 2. Ceilalți jucători sunt jucătorii din linia a II-a și ocupă pozițiile 5, 6 și 1. Fiecare
70
jucător corespondent al liniei a II-a trebuie să se găsească mai departe de fileu decât
corespondentul său din linia I.
3. Pozițiile jucătorilor sunt determinate de amplasarea picioarelor pe sol, astfel:
- fiecare jucător component al liniei I trebuie să se găsească cu cel puțin o parte a
piciorului său mai aproape de fileu decât corespondentul său din linia a II-a;
- fiecare jucător din dreapta (stânga) trebuie să aibă cel puțin o parte a piciorului său
mai aproape de linia laterală din dreapta (stânga) decât piciorul jucătorului din
centrul liniei respective.
4. După lovirea mingii de către jucătorul de la serviciu, jucătorii se pot deplasa și
ocupa orice poziție în propriul teren sau în zona liberă corespunzătoare.
Rotația
1. Când echipa la primire câștigă dreptul de a servi jucătorii vor efectua o rotație
deplasându-se cu o poziție în sensul acelor de ceasornic.
Greșeli de poziție
1. Jucătorii unei echipe comit o greșeală de poziție dacă în momentul lovirii mingii la
serviciu nu ocupă pozițiile lor corecte.
2. O greșeală de poziție atrage următoarele consecințe:
- greșeala este penalizată cu pierderea fazei de joc și a punctului;
- jucătorii vor trece în poziția corectă.
Greșeli de rotație
1. Greșeala de rotație este comisă în cazul în care serviciul nu este efectuat în ordinea
de rotație. Corespunde unei greșeli de poziție și este sancționată similar.
2. Scorerul determină momentul exact în care a fost comisă greșeala. Toate punctele
marcate de echipa în cauză din momentul greșelii vor fi anulate. Dacă punctele
marcate ca urmare a acestei greșeli de poziție sau a ordinii la serviciu nu pot fi
determinate, singura sancțiune va fi o penalizare.
Înlocuirea jucătorilor
1. Unei echipe îi sunt permise într-un set maximum 6 înlocuiri de jucători. Înlocuirile
pot fi făcute separat sau toate odată.
2. Un jucător al formației inițiale poate ieși din joc numai o singură dată într-un set, și
nu poate reintra decât pe locul ocupat anterior
3. Un jucător de rezervă nu poate intra în joc decât o singură dată, în locul unui
jucător din formația inițială și nu poate fi înlocuit decât de către jucătorul pe care l-a
înlocuit.
4. Jucătorul libero poate intra în locul oricărui jucător din teren, după de acesta a
servit, ori de câte ori antrenorul dorește dar numai în linia a II-a, fără a avea dreptul să
servească sau să facă intrare.
ACȚIUNI DE JOC
Situații de joc
1. Mingea în joc: Faza de joc începe la fluierul arbitrului, totuși, mingea nu este
considerată în joc decât în momentul în care este lovită de către jucător.
2. Mingea afară din joc: faza de joc se termină la fluierul arbitrului. Totodată, dacă
fluierul arbitrului se datorează unei greșeli făcute în joc, mingea este socotită în afara
jocului din momentul în care s-a produs greșeala.
71
3. Mingea în teren: când ea a atins solul terenului de joc, inclusiv liniile de

demarcație ale acestuia.
4. Mingea este afară când:
- cade pe sol în întregime în afara liniilor de demarcație;
- atinge un obiect în afara terenului de joc, plafonul sau o persoană în afara jocului;
- atinge antenele, cablurile, stâlpii sau fileul însuși în afara benzilor laterale.
Jucarea mingii
1. Numărul de lovituri permise unei echipe pentru a retrimite mingea în terenul
adversarului peste fileu este de 3, plus blocajul.
2. Loviturile permise unei echipe cuprind nu numai atingerile intenționate ale
jucătorilor ci și cele accidentale;
3. Un jucător nu poate atinge mingea de două ori consecutiv.
Lovituri simultane
1. Doi sau mai mulți jucători pot lovi mingea în același timp.
2. Dacă doi (trei) coechipieri ating mingea simultan, se socotesc două (trei) lovituri –
cu excepția blocajului
Caracteristicile lovirii mingii
1. Mingea poate fi lovită cu orice parte a corpului.
2. Restricțiile privind lovirea mingii - să fie lovită clar, să nu fie ținută (ridicată,
purtată, împinsă sau aruncată) - se aplică numai la a doua și la a treia lovitură; mingea
poate să atingă mai multe părți ale corpului cu condiția ca aceste contacte să aibă loc în
cadrul aceleiași acțiuni.
3. Greșeli în jucarea mingii: patru lovituri, lovitură ajutată (un jucător se sprijină pe
un coechipier sau un alt obiect exterior în scopul de a lovi mingea), dublă lovitură.
Mingea în direcția fileului
1. Mingea trimisă în terenul advers trebuie să treacă pe deasupra fileului prin spațiul
de trecere limitat de: partea superioară a fileului, lateral - de către antene și prelungirea
lor imaginară și plafonul sălii.
2. Mingea care se trece de planul fileului prin afara stâlpilor poate fi retrimisă înapoi
în propriul teren și trecută peste fileu în cadrul celor trei lovituri ale echipei.
3. Mingea este socotită “afară” când depășește în întregime spațiul inferior pe sub
fileu.
4. O minge poate atinge fileul în timpul depășirii acestuia.
Mingea în fileu
1. O minge trimisă în fileu poate fi reluată și jucată în cadrul celor trei lovituri.
Jucător la fileu
1. Pătrundere pe deasupra fileului: la blocaj este permisă atingerea mingii în spațiul
de joc al adversarului, cu condiția ca jucătorul să nu împiedice intervenția la minge a
adversarului.
2. După ce a efectuat atacul, jucătorului îi este permisă depășirea planului fileului cu
condiția ca lovitura să fi avut loc în propriul spațiu de joc.
Pătrundere pe sub fileu
1. Este permisă pătrunderea pe sub fileu în spațiul de joc al adversarului cu condiția
să nu se împiedice jocul adversarului.
72
2. Dincolo de linia de centru:
- este permis a călca terenul advers cu condiția ca cel puțin o parte a piciorului
(picioarelor) să fie în contact sau deasupra liniei de centru.
- este interzisă atingerea terenului adversarului cu orice altă parte a corpului.
Contactul cu fileul
1. Este interzisă atingerea de către jucător a oricărei părți a fileului sau antenelor.
2. Nu este greșeală dacă mingea trimisă în fileu provoacă contactul acestuia cu un
jucător advers.
Greșeli ale jucătorului la fileu
1. Un jucător atinge fileul la jucarea mingii
2. Un jucător atinge mingea sau un adversar înainte sau concomitent cu efectuarea
loviturii de atac de către acesta.
3. Un jucător pătrunde în spațiul de joc advers pe sub fileu, împiedicând adversarul să
joace mingea.
4. Un jucător pătrunde în terenul de joc al adversarului.
Serviciul
1. Serviciul este acțiunea de punere a mingii în joc prin lovire cu palma sau cu brațul
de către jucătorul zonei 1, aflat în zona de serviciu.
2. Autorizarea serviciului este făcută de către arbitrul principal după ce acesta a
verificat dacă jucătorul se află în posesia mingii în zona de serviciu și dacă echipele
sunt pregătite să joace.
3. În momentul lovirii mingii sau a desprinderii de la sol (în cazul serviciului din
săritură) jucătorul nu trebuie să atingă terenul de joc (inclusiv linia de fund) și nici
solul în afara zonei de serviciu.
4. După fluierul arbitrului, jucătorului nu îi este permis să bată mingea iar tentativa de
serviciu nu este permisă.
5. Greșeli la serviciu:
- nu se respectă ordinea la serviciu;
- nu se efectuează serviciul din spațiul regulamentar, cu mâna sau cu brațul;
- se execută o tentativă de serviciu;
- înainte de trecerea fileului mingea atinge un jucător sau nu depășește planul
vertical al fileului;
- cade în afara terenului de joc;
- trece pe deasupra unui ecran individual sau colectiv.
Lovitura de atac
1. Orice acțiune prin care mingea este trimisă la echipa adversă, cu excepția
serviciului și a mingii din blocaj, este considerată lovitură de atac.
2. Lovitura de atac a jucătorilor din linia I: un jucător poate să efectueze o lovitură de
atac indiferent de înălțimea la care se află mingea, cu condiția ca lovirea să aibă loc în
spațiul propriu de joc.
3. Restricții pentru jucătorii din linia a II-a: un jucător poate efectua o lovitură de atac
indiferent de înălțimea la care se află mingea, cu condiția ca el să se afle înapoia zonei
de atac: în momentul desprinderii de pe sol piciorul(le) său(sale) nu au voie să atingă
sau să depășească linia de atac. Un jucător din linia a II-a poate să efectueze o
lovitură din zona de atac dacă în momentul contactului cu mingea aceasta se găsește,
73
în parte, sub marginea superioară a fileului.

4. Greșeli în executarea loviturii de atac:
– un jucător lovește mingea în spațiul de joc al adversarului;
– un jucător trimite mingea în afara terenului;
– un jucător component al liniei a II-a efectuează un atac în condiții neregulamentare;
– un jucător efectuează lovitură de atac asupra serviciului adversarului atunci când
mingea se află în zona de atac și în totalitatea deasupra benzii superioare a fileului.
Blocajul
1. Blocajul este acțiunea jucătorilor plasați în apropierea fileului pentru a intercepta
mingea care vine din terenul advers, depășind pentru aceasta marginea superioară a
fileului.
2. Blocaj efectiv: ori de câte ori mingea este atinsă de unul din jucătorii de blocaj;
3. Blocajul și numărul loviturilor permise unei echipe: atingerea mingii de către
blocaj nu se consideră ca o lovitură a unei echipe. După atingerea mingii la blocaj
echipa are dreptul la 3 lovituri. Prima lovitură după blocaj poate fi făcută de oricare
jucător.
4. În timpul efectuării blocajului jucătorul poate trece pe deasupra fileului cu palmele
și cu brațele, cu condiția ca această acțiune să nu împiedice acțiunea adversarului.
5. Greșeli la blocaj:
- jucătorul la blocaj atinge mingea în spațiul de joc al adversarului înainte sau în
momentul lovirii mingii de către acesta;
- un component al liniei a II-a efectuează sau ia parte la un blocaj;
- se blochează mingea în spațiul de joc al adversarului prin afara antenelor;
- blocajul trimite mingea “afară”.
Întreruperi și întârzieri
Întreruperi de joc regulamentare
1. Întreruperile de joc regulamentare sunt “timpii de odihnă” și “înlocuirea
jucătorilor”.
2. Fiecare echipă are dreptul într-un set la doi timpi de odihnă și șase înlocuiri de
jucători.
3. Întreruperile de joc pot fi cerute numai de antrenor sau căpitanul din teren, când
mingea este “moartă” și înaintea fluierului arbitrului principal care marchează punerea
mingii în joc.
4. Unul sau doi timpi de odihnă și o cerere de înlocuire de către una sau cealaltă
echipe se pot succeda fără o reluare prealabilă a jocului.
5. Durata unui timp de odihnă este de 30 secunde.
6. Întreruperile pentru înlocuirea jucătorilor sunt limitate la timpul necesar pentru
înregistrarea în foaia de arbitraj, intrarea și ieșirea jucătorilor. În momentul cererii
înlocuirii jucătorii trebuie să fie lângă antrenor, pregătiți pentru a intra în teren.
7. Înlocuirile trebuie să se efectueze în zona de înlocuire situată între prelungirea
liniei de atac și a celei de centru.
8. Cereri nefondate: nu este permis a se cere întrerupere:
- în cursul unei faze de joc, în momentul punerii mingii în joc sau după fluierul
74
arbitrului care autorizează serviciul;
- de către un membru autorizat al echipei;
- pentru înlocuire de jucători fără ca jocul să fi fost reluat;
- după epuizarea timpilor de odihnă și a schimbărilor de jucători.
75
Bibliografie
Amputee Magazine Online. http://amputee-online.com/amputation

Athlete Eligibility and Classification.
www.abc.net.au/paralympics/sports/classification
Croitoru D., Volei. Editura ANEFS, București, 2000
Disabled Volleyball Education. www.usavolleyball.org/disabled/international.htm
History of volleyball for disabled. www.wovd.com
History of sitting volleyball. www.sittingvolleyball.org.au
Oficial Volleyball Rules. www.fivb.ch/rules
Réglés de jeu de volley-ball. Comités International des Sports des Sourds (CISS)
www.ciss.org
Standing Volleyball USA. www.usavolleyball.org/disabled
Volleyball. www.paralympic.org/sports
Volleyball Eligibility www.specialolympics.org
76

00 TEXT PT KT 2021

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

00 TEXT PT KT 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

VOLEI

Scurt istoric al voleiului pentru dizabilitați

Priorități teoretice privind inițierea în practicarea voleiului

Metodica însușirii acțiunilor tehnico-tactice individuale de joc

Acțiunile tactice colective de joc

Mijloace specifice voleiului aplicabile în programele de corectare a deficiențelor și

Selecțiuni de regulamentele oficiale de desfășurare a competițiilor speciale

Selecțiuni din regulamentul jocului de volei

Scurt istoric al voleiului pentru dizabilități

Începuturile sportului pentru persoane cu nevoi speciale sunt strâns legate de

Dezvoltarea internațională poate fi caracterizată ca fiind tumultoasă: competiții

Priorități teoretice privind inițierea în practicarea voleiului

Sintetizând schematic principalele caracteristici ale voleiului remarcăm:

2. Variabilitate în solicitările la efort (linia I, linia a II-a);

Noțiuni de terminologie și sistematizare

Particularitățile tehnico-tactice individuale pot fi sistematizate astfel:

Aspectele esențiale tehnico-tactice individuale implică:

În evoluția și dezvoltarea acțiunilor de joc un rol important l-a avut specificul

Noțiuni de prezentare grafică și legendă

Jucător – poziție inițială

Jucător – linia a II-a

Profesor sau instructor

Traiectoria mingii și locul de unde pleacă mingea

Sistematizarea acțiunilor tehnico-tactice individuale

Având în vedere aportul acțiunilor în desfășurarea jocului, în structurile de joc,

Aspectele tactice individuale elementare ale serviciului includ:

Preluarea din serviciu

Sistematizarea ridicării poate fi făcută astfel:

Dacă putem compara o echipă cu o orchestră atunci ridicătorului îi revine rolul de

Contracararea principalelor direcții de atac ale adversarului îl poate determina

Preluarea din atac

Preluarea din atac

Sistematizarea acțiunilor tactice colective de joc

 tactica la preluarea atacului:

 tactica în atac după preluarea atacului:

Inițiere Fixare Consolidare Perfecționare Valorificare

Putem remarca că învățarea este prezentă în toate stadiile instruirii, jucătorii

Cerințe specifice stadiilor învățării acțiunilor de joc

b. în stadiile de consolidare, perfecționare, valorificare:

 exersarea globală a acțiuni, cât mai apropiată de condițiile de joc;

 luarea deciziilor se subordonează scopurilor tactice;

Fig.2: Mijloace de bază pentru S1

Fig.3: Mijloace de bază pentru S2

Fig.4: Mijloace de bază pentru S3

Metodica însușirii acțiunilor tehnico-tactice

Simplificat, în succesiunea determinată de desfășurarea jocului, acțiunile tehnico-

 serviciul: de sus, de jos, din lateral etc;

Pasa înainte de sus cu două mâini

Cele mai întâlnite greșeli sunt:

 în timpul execuției acțiunii:

Exerciții pentru învățarea și consolidarea pasei de sus

4. pe perechi cu o minge, pasare în doi, cu prinderea mingii în cupă, autoaruncare,

6. pe perechi, același exercițiu cu prinderea mingii ricoșate din perete – alternativ

8. același exercițiu fără precizarea locului unde va fi aruncată mingea;

13. pe perechi cu două mingi, pasare succesivă de la distanța de 5-6 m;

16. pasare în două triunghiuri așezate de o parte și de alta a fileului;

23. același exercițiu cu ridicare lungă din zona 2 în zona 4;

Pasa peste cap de sus cu două mâini

Exerciții pentru învățarea și consolidarea pasei peste cap:

2. pe perechi cu o minge, 1 aruncă mingea spre 2 care este așezat pe genunchi cu

4. în aceeași formație, spre deosebire de exercițiul precedent jucătorul 1 pasează spre

10. Joc 3X3 pe terenuri asimetrice numai cu ridicare peste cap

Serviciul este acțiunea de punere a mingii în joc, singura acțiune în care