MIRCEA MARIAN

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE KINETOTERAPIE

SI MOTRICITATE SPECIALA

AN I

Modificari fiziologice ale sistemului cardio-vascular in timpul efortului fizic

Activitatea organelor, aparatelor şi sistemelor organismului are loc concomitent

cu intensificarea funcţiilor vegetative ale organismului. Cele mai mari solicitări în
timpul efortului le suportă sistemele implicate în furnizarea, transportul şi consumul de
oxigen mărit al ţesuturilor active. Creşterea necesarului de oxigen şi de substanţe
energetice într-un efort fizic se realizează prin modificări ale parametrilor
cardiovasculari ce pot fi: modificări imediate ce se instalează după toate tipurile de efort
fizic dar şi în perioada de revenire şi modificări tardive, care se constată în urma
practicării sistematice a educaţei fizice şi sportului, un timp
mai îndelungat.
Experimental, s-a dovedit că in timpul efortului maximal fluxul sanguin creşte la
90 ml/100g muşchi/min, faţă de 3,6 ml/100g muşchi/min din repaus, adică de peste 25
de ori. Creşterea se datorează vasodilataţiei intramusculare, prin efectele directe ale
creşterii metabolismului muscular pe de o parte şi altor factori, importantă fiind
creşterea presiunii arteriale din timpul efortului cu cca 30%. Debitul cardiac creşte la
sportivi de 6 ori faţă de persoanele neantrenate, cand debitul sanguin creşte de 4 ori şi
ceva. Paralel creşte consumul de oxigen şi lucrul mecanic. Maratoniştii işi pot creşte
debitul cardiac cu pană la 40% faţă de persoanele neantrenate, prin mărirea cavităţilor
inimii, dar şi a masei muscular cardiace alături de muşchii scheletici, forţa de pompă a
fiecarei bătăi crescand similar. Creşterea debitului cardiac se face pe seama creşterii
debitului sistolic (cu 50%) şi a frecvenţei cardiace (cu 270%). Odată cu varsta, debitul
cardiac scade cu pană la jumătate, iar bolile cardiace de orice tip reduc de asemenea
debitul cardiac maxim.
Odată cu începerea efortului, în organism se produc modificări fiziologice,
rezultate în urma acţiunii adrenalinei revărsate în sânge, pe cale reflexă, în cantităţi
mărite, precum şi datorită excitaţiilor venite de la receptorii din muşchi, tendoane şi
articulaţii. Modificările imediate se produc în timpul efortului sau imediat după
terminarea lui şi depind de intensitatea şi durata efortului corelat cu gradul de
antrenament al organismului. La sportivii bine antrenaţi încă înainte de începerea
efortului apar modificări datorate unor mecanisme reflex condiţionate, ce caracterizează
starea de start.
 
a. Frecvenţa cardiacă, având la adultul neantrenat, în repaus, o valoare de 70-76
bătăi /min, iar în ortostatism cu cca. 10 bătăi mai mult ajunge la valori de 180-200 de
bătăi/min după un efort intens prelungit şi 100-120 bătăi/min, după un efort moderat.
Frecvenţa cardiacă este cel mai important parametru fiziologic prin care se apreciază
intensitatea efortului de durată şi cum este el suportat de organism. Revenirea frecvenţei
cardiace se face într-un timp relativ scurt în trei faze: în primele 2-3 minute se produce
o revenire rapidă; în următoarele 4-5 minute revenirea se face mai lent; după câteva zeci
de minute se revine la valoarea de repaus. La sportivii bine antrenaţi, revenirea se face
mai repede decât la cei neantrenaţi, în cazul unui efort similar.

b. Volumul sistolic. La adultul neantrenat, în repaus şi în clinostatism, volumul sistolic

este de 60-80 ml sânge, iar în ortostatism scade cu 10-40 %, iar în efort maximal ajunge
la 100-130 ml sânge. La femei volumul sistolic este mai mic decât la bărbaţi, având
valoarea de 50-70 ml la femeile sedentare. În eforturile maximale la sportivii antrenaţi,
volumul sistolic ajunge la 160-200 ml/bătaie;

c. Debitul cardiac în repaus este în medie de 5 l pe minut, atât la antrenaţi cât şi la

neantrenaţi. În efort însă diferenţele sunt evidente, în sensul valorilor maximale mult
superioare ale antrenaţilor; astfel, debitul cardiac la neantrenaţi ajunge în efort moderat
la 20-25 l/min, iar în efortul intens 25-30 l/min. La sportivi, în eforturile moderate,
debitul cardiac creşte la 10-15 l/min, iar după eforturile intense la 40-45 l/min. Pentru
acelaşi efort, la un sportiv antrenat, debitul cardiac diferă faţă de unul începător, fiind
mai mic la cel neantrenat, iar mecanismul fiziologic de creştere a debitului cardiac
diferă şi el; la cel neantrenat creşte pe seama frecvenţei cardiace, iar la cel antrenat , pe
seama volumului sistolic.

d. Cantitatea de sânge circulant se măreşte în timpul unui efort cu 1-2 l prin antrenarea
sângelui din organele de depozit unde are loc o vasoconstricţie reflexă. În efort se
realizează o redistribuire a debitului cardiac spre muşchii activi care pot primi 85-90%
din sângele total. Redistribuirea sângelui circulant se realizează prin:
- vasoconstricţia reflexă a arteriolelor din zonele inactive ;
- vasodilataţie reflexă arteriolară în muşchii scheletici activi ;
 - intervenţia factorilor locali în cazul eforturilor prelungite (creşterea temperaturii,
creşterea concentraţiei CO2, scăderea pH-ului şi scăderea concentraţiei O2) care
de asemenea determină vasodilataţie în muşchii activi.
e. Viteza de circulaţie poate creşte în efort de cca. 3 ori. Dacă în repaus, circuitul
complet este efectuat în 20 de secunde, în eforturile mari circuitul complet este efctuat
numai în 7 secunde.

f. Tensiunea arterială se modifică şi ea în funcţie de intensitatea şi durata efortului, atât

în timpul efortului cât şi după efort. În eforturile maximale tensiunea sistolică ajunge la
180-200 mm Hg şi valori mai scăzute de 140-160 mm Hg, în eforturile moderate. În
eforturile intense, datorită vasodilataţiei periferice, tensiunea diastolică, scade cu 10-15
mm Hg. Dimpotrivă, când tensiunea sistolică se măreşte odată cu mărirea tensiunii
diastolice rezultă o neadaptare la efort sau o stare de oboseală ce se explică printr-o
irigaţie deficitară a muşchilor activi ca urmare a vasoconstricţiei periferice.
Revenirea tensiunii arteriale după efort se face în două faze: o revenire rapidă în
primele minute, iar în următoarele revenirea se face lent. Este considerată o revenire
bună a organismului după efort când frecvenţa cardiacă scade mai repede decât
tensiunea arterială. Când organismul se adaptează greu la efort, situaţia celor doi
parametrii se prezintă invers. Practicarea îndelungată a exerciţilor fizice produce, în
mod lent modificări morfologice şi funcţionale asupra aparatului cardiovascular. Aceste
modificări tardive sau de antrenament se datoresc nevoilor mereu crescânde impuse de
efortul fizic.

a. Hipertrofia miocardului.
Efortul fizic repetat timp îndelungat produce, la nivelul inimii o adaptare de
durată ce se manifestă prin hipertrofia miocardului ce constă într-o modificare a
cordului cât şi a vaselor de sânge. Dacă la naştere un capilar irigă 6 fibre musculare, la
adult un capilar irigă o singură fibră miocardică; aceasta explică de ce capacitatea de
adaptare a inimii la efort este mai mică la copii.
La sportivi inima se hipertrofiază şi ajunge de la greutatea de 300 g la 500 g.
Hipertrofia miocardului nu se realizează prin creşterea numărului fibrelor musculare, ci
prin creşterea diametrului fibrelor miocardice; acest fenomen este mai accentuat la
sportivii ce depun eforturi de lungă durată: schi fond, alergări de fond şi mare fond,
ciclism şi canotaj. Hipertrofia miocardului se manifestă prin: creşterea masei
miocardului şi în special a ventriculului stâng; mărirea diametrelor cavităţilor
ventriculare şi în special a ventriculului stâng; creşterea volumului telediastolic;
creşterea pereţilor ventriculului stâng şi a septului interventricular.
b. Frecvenţa cardiacă prezintă valori scăzute în repaus la sportivii antrenaţi vreme
îndelungată , ea poate atinge valori de 30-40 de bătăi pe minut datorită creşterii
tonusului parasimpatic. În acest tip de bradicardie pauza dintre sistole este mai lungă şi
în consecinţă miocardul se relaxează mai bine refăcându-şi mai eficient potenţialul
biologic. Bradicardia de antrenament este cu atât mai pronunţată cu cât vechimea în
sport este mai mare; astfel atleţii cu peste 15 de ani vechime neîntreruptă, prezintă o
frecvenţă cardiacă medie de 40 bătăi pe minut.

c. Volumul sistolic în repaus, la antrenaţi este de 100-120 ml/bătaie faţă de 60-80

ml/bătaie la neantrenaţi. Volumul sistolic de repaus mai mare la sportivii antrenaţi se
explică prin mărirea cavităţilor ventriculare şi prin creşterea contractilităţii miocardului.
Creşterea contractilităţii miocardului, după Guyton (1988), se datorează activităţii ATP-
azice crescute în muşchiul cardiac şi cantităţii mai mari de Ca extracelular, care
ameliorează intereacţia elementelor contractile.
d. Debitul cardiac, în repaus, atât la neantrenaţi cât şi la antrenaţi este în medie de 5-6
l/min. Debitul cardiac, în efort la neantrenaţi poate atinge valori de 20-25 l/min şi 35-45
l/min la sportivii antrenaţi ce depun eforturi de rezistenţă. În general debitul cardiac
crescut este asociat cu un consum de oxigen crescut.

e. Coeficientul de utilizare a oxigenului creşte la sportivii bine antrenaţi comparativ cu

neantrenaţii prin îmbunătăţirea condiţiilor de schimb la nivel tisular. Concentraţia
oxigenului în sângele arterial la cei neantrenaţi este de190 ml/l, iar în sângele venos 140
ml O2/l;
 
f. Tensiunea arterială nu diferă prea mult la antrenaţi faţă de neantrenaţi. Modificările
de antrenament ale tensiunii se referă în special la tensiunea sistolică care poate coborî
la 100-110 mm Hg în repaus.
Toate modificările de antrenament ale sistemului cardiovascular, odată cu
întreruperea practicării sportului se şterg lent, în acelaşi ritm în care s-au instalat.