Reglementari juridice internationale si nationale cu privire la canabis - text procesat prin programul LEX EXPERT

Reglementări juridice internaţionale şi naţionale cu privire la canabis

dr. Traian Dima

Prof. univ. - Universitatea "Nicolae Titulescu", Bucureşti

MATERIAL PUBLICAT ÎN: Dreptul nr. 3/2009, pag. 161 - 174

ABSTRACT

The author make a description of cannabis from several points of view: as textile plant,
plant that is, in its natural state, a psychoactive drug placed under national and international
regulations, and the products derived therefrom, such as: cannabis resin (hashish), and the
cannabis oil (liquid hashish), currently the widest trafficked drugs in the world. Due to its
large share in the world illicit drug dealing, the author first make a presentation of the
international legal framework regulating this plant by international conventions, and also the
rules provided by Romanian legislations.
Of a particular interest is the manner in which the authors examine the most
controversial aspect worldwide related to the cannabis plant, i.e. whether it can be used for
medical purposes. After a scrutiny of the Romanian legislation in force, the authors reach the
conclusion that it permits the use of the plant for medical purposes, which, however, runs
counter to the applicable international legislation, and also is contrary to the position of
international authorities with regard to drugs, which do not to the medical use of cannabis,
claiming that there is no scientific evidence of the therapeutic qualities of this plant.

Key words: cannabis, illicit drug trafficking, legal status, medical purpose.

1. Scurt istoric. Originară din Asia Centrală, planta de cânepă sub denumirea ei botanică de
"canabis sativa" a fost cunoscută din cele mai vechi timpuri, fiind atestată documentar într-un
ierbar chinezesc din secolul al V-lea î.Hr. unde a fost descrisă*1). Membrii comunităţii primitive
aveau unele cunoştinţe empirice despre virtuţile terapeutice ale plantei de cânepă, motiv pentru care
o foloseau ca remediu în plan medical, dar şi în plan mistic sau religios, fiind cunoscute şi
proprietăţile sale psihodelice*2). Documente istorice ne arată că în secolul al IV-lea î.Hr. indienii îi
cunoşteau plantei de cânepă proprietăţile analgezice*3), iar medicii chinezi o foloseau ca analgezic
în chirurgie*4). Planta de cânepă a fost adusă în Europa de soldaţii lui Napoleon, dar şi de medicii
englezi care se întorceau din India, la începutul secolului al XIX-lea, pentru a fi folosită în
tratamentul migrenelor şi epilepsiei*5). Tulpina acestei plante fiind foarte fibroasă, este cultivată
astăzi în lume în scopul obţinerii de fibre textile ce sunt folosite pentru confecţionarea de frânghii,
saci, unelte de pescuit, îmbrăcăminte şi chiar hârtie. Din seminţele plantei se extrage un ulei ce are
diverse întrebuinţări, cum ar fi în industria lacurilor, vopselelor, în fabricarea de săpunuri sau
pastelor pentru pictură*6).
2. Canabis indica. Pe lângă planta canabis sativa care reprezintă cânepa comună, oriunde ar
creşte ea în lume, mai există o varietate, şi anume canabis sativa indica. Această varietate a speciei
canabis sativa creşte în stare sălbatică sau cultivată în zonele geografice cu climă caldă şi
temperată. În funcţie de sol şi climă, înălţimea acestei plante variază de la 0,90 m la 5 m. Ca şi
surata ei canabis sativa (specia) şi tulpina plantei canabis indica este foarte fibroasă şi are aceleaşi
întrebuinţări. Diferenţa faţă de canabis sativa constă în faptul că fibrele obţinute din varietatea
indica sunt de o calitate mai proastă. În schimb, planta de canabis varietatea indica, faţă de canabis
sativa, conţine o cantitate mai mare de T.H.C. (tetrahidrocannabinol), substanţa activă din plantă
care produce starea de euforie şi din acest motiv are căutare mai mare din partea consumatorilor.
3. Canabis drog. Reglementări internaţionale. Canabis este denumirea dată în toată lumea
pentru produsul vegetal obţinut din planta de cânepă, folosit pentru drogare oriunde ar fi cultivată
aceasta*7). Mai recent, atât în documente internaţionale, cât şi în presa scrisă, pentru a desemna

1
Reglementari juridice internationale si nationale cu privire la canabis - text procesat prin programul LEX EXPERT

canabisul ca drog, este folosită expresia "iarba de canabis".

În Convenţia internaţională asupra opiului din anul 1925 de la Geneva, întâlnim primele
dispoziţii referitoare la canabis. Prin aceste dispoziţii se urmărea împiedicarea exportului de răşină
de canabis spre ţări care interziceau utilizarea canabisului, dar şi pentru a se stopa comerţul
internaţional cu canabis indica şi a răşinei ce se extrăgea din ea. În perioada existenţei Societăţii
Naţiunilor Unite nu a existat o interdicţie juridică pentru utilizarea canabisului, dar primele
manifestări împotriva utilizării tradiţionale a acestei substanţe ca fiind considerată o formă de abuz
s-au evidenţiat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Convenţia unică a stupefiantelor de la New York din anul 1961 consacră pentru prima oară
dispoziţii juridice pentru controlul internaţional al canabisului, această substanţă fiind înscrisă în
Tabelul al IV-lea anexă la acest document.
Pentru a fi înscrisă în Tabelul al IV-lea, delegaţiile participante la conferinţă au considerat că
planta mai sus menţionată este susceptibilă să conducă la abuzuri şi să producă efecte nocive, fără
ca acest pericol să fie compensat de avantaje terapeutice importante. Odată cu intrarea în vigoare a
Convenţiei unice a stupefiantelor în anul 1964, ţările părţi la acest document internaţional în care
canabisul este tradiţional folosit au fost de acord ca într-un răstimp de 25 de ani să elimine utilizarea
acestei plante în alte scopuri decât cele medicale şi ştiinţifice, conform art. 49 din convenţie.
Convenţia obligă părţile semnatare să limiteze exclusiv la scopuri medicale şi ştiinţifice
producţia, fabricarea, importul, distribuţia, deţinerea sau folosirea canabisului la fel ca orice alte
substanţe din domeniul său de aplicare. Această dispoziţie constituia unul din obiectivele
fundamentale ale Convenţiei unice a stupefiantelor din anul 1961.
Interzicerea producerii canabisului nu însemna în anul 1961, în momentul adoptării convenţiei,
şi interzicerea culturii plantei de canabis dacă recolta era destinată utilizării industriale. Convenţia,
prin reglementările sale, permitea părţilor să adopte cu privire la canabis orice măsuri de control, ele
putând merge până la interdicţia totală a culturilor indiferent de scopul lor.
Potrivit convenţiei, părţile trebuiau să ia măsuri legale pentru a conferi caracterul de infracţiuni
pasibile de pedepse privative de libertate pentru săvârşirea unor fapte ilicite prin care se încălcau
dispoziţiile acesteia privitoare la canabis. Părţile la Convenţia din anul 1961, la data elaborării
acesteia, au insistat să nu se permită deţinerea de canabis în scopul consumului personal nemedical,
cu toate că această convenţie, prin reglementările sale, lasă la latitudinea acestora dacă să
incrimineze în plan penal faptele legate de deţinerea de canabis în scopul consumului propriu
nemedical.
Convenţia pentru reprimarea traficului ilicit cu stupefiante şi substanţe psihotrope de la Viena
din anul 1988 face un pas important în rezolvarea chestiunii, în sensul că obligă părţile să confere
caracterul de infracţiune actelor prealabile consumului personal, cum sunt cumpărarea, transportul
şi deţinerea de canabis pentru propriul consum în scop nemedical (deci în scopul drogării).
Ultimele decenii au fost marcate de o sporire importantă a abuzului şi ofertei ilicite de canabis
în ţările în care, în cursul primei jumătăţi a secolului al XX-lea, nu au trebuit să facă faţă
fenomenului consumului de canabis în scop de drogare. De atunci canabisul este în atenţia
organismelor de combatere a traficului cu acest drog, mai ales în ţările în care abuzul este cel mai
răspândit şi frecvent, dar şi în vizorul organismelor internaţionale ce acţionează în acest domeniu.
4. Situaţia actuală a canabisului. În ultimii ani, guvernele majorităţii ţărilor s-au pus de acord
asupra necesităţii reglementării juridice foarte stricte a canabisului. Astfel, în aproape toate ţările
lumii au fost puse în practică măsurile de control şi supraveghere prevăzute în convenţiile
internaţionale referitoare la controlul drogurilor. Unele guverne au prevăzut şi au adoptat în acest
domeniu măsuri drastice, extinzând controlul şi asupra frunzelor şi seminţelor de canabis şi chiar
interzicând orice cultură şi utilizare a acestuia. Totuşi, în ultimii ani au apărut şi câteva excepţii în
sensul că unele ţări europene au abdicat de la obiectivul fundamental al Convenţiei unice a
stupefiantelor din anul 1961 în legătură cu controlul canabisului. În acest sens, guvernele anumitor
ţări din Europa de Vest şi-au modificat legislaţia scoţând de sub incidenţa legii penale deţinerea de
canabis pentru propriul consum în scop nemedical, dar chiar şi actele pregătitoare pentru această
utilizare, cum ar fi cultivarea de canabis, cumpărarea, transportul şi deţinerea de canabis.

2
Reglementari juridice internationale si nationale cu privire la canabis - text procesat prin programul LEX EXPERT

În patru ţări membre ale Uniunii Europene*8) deţinerea de canabis pentru propriul consum nu
constituie infracţiune, iar actele pregătitoare pentru consumul personal, precum cumpărarea,
transportul sau deţinerea de canabis sunt sancţionate contravenţional.
Trecând peste prevederile convenţiilor internaţionale în materia controlului drogurilor, guvernul
olandez a liberalizat consumul şi deţinerea de până la cinci grame de canabis. Au fost stabilite
condiţiile şi modalităţile de vânzare pentru public a canabisului*9). Datorită existenţei unor
numeroase localuri autorizate este foarte uşor în Olanda să procuri canabis pentru propriul consum.
Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S.) a atras atenţia în numeroase
rânduri*10) că funcţionarea acestor coffee shops, precum şi cumpărarea, stocarea şi vânzarea de
produse de canabis destinate scopurilor nemedicale contravine prevederilor Convenţiei unice a
stupefiantelor din anul 1961 de la New York. Mai mult, O.I.C.S a criticat teoria guvernelor din
Ţările de Jos în baza căreia se face distincţie în plan juridic între "drogurile dulci" şi "drogurile
dure" şi de aici necesitatea autorizării coffee shops-urilor, subliniind că acest lucru nu împiedică
vânzarea ilicită de canabis în afara acestora şi nici consumul de droguri dure.
Spre deosebire de Europa, guvernul S.U.A. a aplicat măsuri stricte de control asupra
canabisului, în conformitate cu convenţiile internaţionale referitoare la controlul internaţional al
drogurilor şi s-a opus în mod constant iniţiativelor unor state*11) de legalizare a consumului acestei
substanţe. Este semnificativă în acest sens următoarea speţă: un tribunal din California (S.U.A.) a
pronunţat o hotărâre prin care a autorizat anumite persoane să fumeze frunze de canabis, acestea
fiind bolnave de cancer. Guvernul S.U.A a făcut recurs contra hotărârii pronunţate de tribunalul
californian. Judecând recursul, Curtea Supremă a S.U.A. a statuat că "frunza de canabis nu are nicio
justificare terapeutică şi, în consecinţă, tribunalul din California nu avea dreptul să pronunţe o
hotărâre prin care să aprobe o derogare de la legile federale privitoare la droguri".
Chiar dacă în conformitate cu legislaţia federală consumul de canabis în scop medical este
interzis, totuşi, în anul 2001, existau un număr de şase state ale S.U.A. în care autorităţile au aprobat
utilizarea marijuanei în scopuri terapeutice, permiţând anumitor persoane bolnave să consume acest
drog.
Nici Marea Britanie nu s-a lăsat mai prejos în ce priveşte utilizarea în scop medical a
canabisului. În anul 2001, Marea Britanie a informat O.I.C.S. că drogul canabis a fost reclasificat în
sensul că de la interdicţia totală a folosirii lui în orice scop, totuşi acesta poate fi procurat de la
farmacie în baza unei reţete eliberate de medic pentru anumite tratamente. Chiar şi în această
situaţie de reclasificare a canabisului, în Marea Britanie deţinerea şi utilizarea ilicită a canabisului
constituie infracţiune.
În Canada, chiar dacă autorităţile naţionale competente nu au aprobat ideea ca substanţa canabis
să fie considerată medicament, o nouă legislaţie în acest domeniu, bazată pe o hotărâre a unui
tribunal din ţară, a asimilat "utilizării în scopuri medicale" consumul personal de frunze de canabis
de către anumite persoane grav bolnave. Deoarece în prezent nu există nicio probă ştiinţifică
valabilă din care să rezulte că fumatul frunzelor de canabis nu este nociv, O.I.C.S. a invitat guvernul
canadian să precizeze concluzia ştiinţifică de la care a pornit în luarea hotărârii de a autoriza
fumatul de canabis în scopuri terapeutice şi să comunice informaţii asupra eficienţei acestui
procedeu şi interesul terapeutic al canabisului.
Ar fi de sesizat din exemplele prezentate că îndepărtarea de la prevederile convenţiilor
internaţionale în privinţa controlului canabisului interesează în principal ţările dezvoltate economic.
Se poate observa un decalaj crescând între politica oficială a ţărilor dezvoltate, aşa cum este ea
prezentată la nivel internaţional, şi punerea sa în practică. Se vede cu ochiul liber că în timp ce
numeroase ţări în curs de dezvoltare se ocupă de eradicarea culturilor de canabis şi de combaterea
traficului de droguri, simultan mai multe ţări dezvoltate economic au hotărât să accepte cultivarea,
comerţul şi consumul de canabis.
O.I.C.S. a reamintit acestor ţări că atunci când au fost adoptate convenţiile internaţionale pentru
controlul drogurilor, comunitatea internaţională a insistat asupra principiului universalităţii acestora,
astfel că orice abatere a unui stat de la consensul internaţional poate compromite aplicarea
convenţiilor în alte ţări. În adevăr, măsurile de control contra traficului şi abuzului de droguri nu pot

3
Reglementari juridice internationale si nationale cu privire la canabis - text procesat prin programul LEX EXPERT

fi eficiente decât dacă sunt universale, concertate şi coordonate conform convenţiilor internaţionale
pentru controlul drogurilor.
La insistenţele O.I.C.S. pentru respectarea prevederilor convenţiilor internaţionale în materie de
droguri, statele în culpă au justificat schimbarea de macaz, susţinând că folosirea canabisului nu
este mai periculoasă decât cea a alcoolului sau a tutunului şi atrage mai puţine riscuri ca folosirea
heroinei, cocainei sau amfetaminei.
Prin acţiunile unilaterale ale unor state de a scoate canabisul de sub interdicţia totală consacrată
de Convenţia unică a stupefiantelor din anul 1961, sunt încălcate în acelaşi timp şi procedurile
stabilite de convenţie prin care se permite părţilor ca atunci când au informaţii dovedite ştiinţific să
propună unele modificări ale acesteia. Astfel, art. 3 al Convenţiei din anul 1961 prevede un
mecanism special pentru modificarea câmpului de aplicare a controlului internaţional al
stupefiantelor prin înscrierea acestora într-un tabel, fie prin radierea lor dintr-un tabel, fie prin
transferul lor dintr-un tabel în alt tabel.
A nu se acţiona conform acestei proceduri înseamnă sfidarea dreptului internaţional stabilit, faţă
de care guvernele s-au angajat, spune O.I.C.S*12).
În faţa acestei situaţii periculoase care tulbură ordinea internaţională, O.I.C.S. a invitat toate
guvernele şi organismele internaţionale, Comisia Stupefiantelor de pe lângă O.N.U şi Organizaţia
Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) să ia în considerare această situaţie şi să discute noile realităţi legate
de politica unui anumit număr de ţări referitoare la canabis şi să cadă de acord asupra mijloacelor de
a ţine piept acestei evoluţii în cadrul dreptului internaţional. Cu toate acestea, până în prezent, s-a
bătut pasul pe loc şi nu s-a schimbat încă nimic în privinţa nerespectării de către unele state a
convenţiilor internaţionale în domeniul drogurilor.
Ţinând seama de problematica controversată în legătură cu canabisul, O.I.C.S. a propus ca
O.M.S., prin experţii săi, să studieze atât eventualitatea utilităţii terapeutice a canabisului, cât şi
nocivitatea lui pentru sănătatea individului consumator.
Cu toate acestea, articolele şi comentariile unei părţi a presei internaţionale preconizează o
politică mai liberală faţă de canabis, încercând să convingă marele public că efectele lui nocive sunt
"limitate", mizându-se astfel pe o acceptabilitate socială sporită a abuzului cu o astfel de substanţă.
De altfel, deja pe internet şi în anumite spoturi publicitare difuzate în unele ţări, canabisul este
prezentat ca o substanţă inofensivă. Cu astfel de mesaje despre canabis se încearcă inducerea în
eroare a publicului larg şi, mai ales, a tinerilor care pot cădea în capcana toxicomaniei, fapt ce le va
distruge iremediabil viitorul şi starea de sănătate fizică şi mentală.
De aceea, O.I.C.S. are perfectă dreptate când afirmă în raportul său anual pe 2001 că "să adaugi
un non-drog pe care să-l pui în aceeaşi categorie cu tutunul şi alcoolul ar fi o greşeală istorică (s.n.
- T.D.), mai ales în momentul când politicile de luptă contra abuzului de aceste două substanţe au
primit în sfârşit atenţia cuvenită".
5. Efectele negative ale consumului îndelungat de canabis. Aşa cum arătam, unii specialişti
consideră canabisul drept un halucinogen uşor. Compuşii chimici pe care îi conţine canabisul sunt
foarte complecşi şi variaţi. Dintre ei, cel mai important reprezentant este tetrahidrocanabinolul
(T.H.C.), singurul produs existent în plantă cu proprietăţi halucinogene*13). Din punct de vedere
chimic, tetrahidrocanabinolul este substanţa activă care provoacă starea de euforie şi
halucinaţiile*14).
Sub acţiunea T.H.C. scade tensiunea arterială a individului consumator, pulsul se accelerează,
scade forţa musculară şi apare o congestie a conjunctivitelor*15). Acţiunea canabisului asupra
consumatorului se manifestă aproape în întregime asupra sistemului nervos central. Fumătorii de
canabis observă efectele acestuia la un interval de 15 - 30 de minute, în timp ce prin înghiţire
efectul apare în circa o oră. La puţin timp după administrare consumatorul se simte într-o stare de
visare. Efectele consumului de canabis pe termen scurt sunt o relaxare musculară care provoacă
pierderea coordonării şi echilibrului, dilatarea vaselor sangvine, tahicardie, uscăciunea gurii şi
hiposalivaţie, tuse şi iritaţii ale tractului respirator, nelinişte şi teamă *16). Efectele consumului de
canabis pe termen lung constau în apariţia bronşitei şi alte boli ale aparatului respirator, stări de
anxietate şi crize de nelinişte, alterarea poftei de mâncare, alterări ale memoriei şi capacităţii de

4
Reglementari juridice internationale si nationale cu privire la canabis - text procesat prin programul LEX EXPERT

concentrare, tulburări sexuale şi alterarea funcţiei imunitare *17). Toţi specialiştii sunt de acord că
efectele nefaste ale canabisului apar după mai mulţi ani de consum. Este dovedit faptul că atunci
când e consumat zilnic, canabisul duce la dependenţă. Întreruperea consumului duce la sevraj ce se
manifestă prin insomnii, stare de anxietate, transpiraţie abundentă, pierderea poftei de mâncare şi
dureri de stomac.
Efectele psihice produse de consumul îndelungat de canabis depind de calitatea acestuia, de
starea psihică a consumatorului şi de ambianţa în care se produce fumatul. Pe termen lung, în plan
psihic, canabisul afectează înainte de toate cortexul cerebral, hipotalamusul, glanda hipofiză, cât şi
alte organe interne*18).
6. Cercetări ştiinţifice asupra utilizării în scopuri medicale a canabisului sau extractelor de
canabis. În raportul său anual pe anul 2001, O.I.C.S. anunţă că mai multe ţări, printre care
Germania, Canada, S.U.A, Ţările de Jos, Marea Britanie şi Elveţia, au întreprins studii asupra
interesului utilizării medicale a canabisului sau extractului de canabis. Cercetările au ţinut să
evalueze eficacitatea utilizării canabisului sau extractului de canabis pentru tratarea caşexiei legate
de SIDA, glaucomului, sclerozei în plăci şi dureri, dar şi pentru diminuarea efectelor secundare ale
chimioterapiei pentru cancer.
În acelaşi raport, O.I.C.S. a apreciat cercetările ştiinţifice efectuate în aceste ţări referitoare la
proprietăţile terapeutice şi la eventualele utilizări medicale ale canabisului sau extractului de
canabis, dar a atras din nou atenţia că orice decizie de a folosi canabisul în scopuri medicale trebuie
să se bazeze pe adevăruri ştiinţifice şi medicale clar stabilite, iar rezultatele acestor cercetări să fie
împărtăşite O.M.S., O.I.C.S. şi comunităţii internaţionale. Până în prezent încă rezultatele obţinute
nu sunt cunoscute în mod oficial, la nivel internaţional.
Deşi forurile internaţionale în domeniul drogurilor nu s-au pronunţat încă asupra virtuţilor
medicale ale canabisului sau extractelor de canabis, în lume s-a creat deja un curent favorabil
acceptării ideii că totuşi canabisul poate fi întrebuinţat în scopuri medicale.
De exemplu, Yasmina Salmandjee susţine în cartea sa*19) că "astăzi proprietăţile terapeutice ale
T.H.C. conţinut de canabis pentru combaterea durerii şi vomismentelor sunt recunoscute ştiinţific".
Ea dă exemplu faptul că în câteva state din S.U.A. şi în Marea Britanie, prescrierea în scop medical
a canabisului este autorizată pentru chimioterapia anticanceroasă şi în unele afecţiuni legate de
SIDA. Tot această autoare precizează că tetrahidrocanabinolul şi alte ingrediente din canabis se au
în vedere în tratamentul eventual al glaucomului, astmului, epilepsiei şi sclerozei în plăci, de
asemenea în tratamentul pacienţilor atinşi de SIDA în faza terminală.
Deşi subliniază multitudinea de efecte negative şi grave ale obiceiului de a fuma canabis şi
derivatele sale, specialiştii în domeniu din ţara noastră acceptă şi ei ideea întrebuinţării medicale a
canabisului, idee care, aşa cum am arătat, este contrară dispoziţiilor legale internaţionale în acest
domeniu.
Specialiştii români consideră că această plantă şi derivatele sale pot fi utile în tratamentul
glaucomului şi a anumitor afecţiuni oculare legate de nervul optic, tratamentul stărilor de greaţă şi
de vomă în cazul pacienţilor canceroşi, tot astfel în cazurile de astm, anxietate, convulsii şi depresii.
Se mai susţine că această plantă poate fi folosită şi ca relaxant muscular, dar şi calmant pentru
dureri*20).
7. Canabisul, cel mai consumat drog în lume. În raportul O.I.C.S. pe anul 2001 se sublinia că
canabisul rămâne drogul cu consumul şi traficul cel mai răspândit din Europa. Mare parte din
cantitatea consumată ilegal în această zonă geografică a lumii provine şi din culturi făcute în unele
ţări europene. Sub acest aspect, Albania este considerată unul din principalii furnizori de frunze de
canabis. Cultura clandestină de canabis din Europa este favorizată de vânzarea liberă a seminţelor şi
accesoriilor necesare acestei activităţi prin magazine specializate şi prin internet.
În Raportul mondial asupra drogurilor din anul 2004 al Biroului Naţiunilor Unite pentru
Droguri şi Criminalitate (U.N.O.D.C.) se menţionează că producţia ierbii de canabis a crescut şi a
atins aproape 32 000 tone în anul 2002. Producţia ierbii de canabis este răspândită pe tot globul, un
număr de 142 de ţări raportând confiscări de plante de canabis în perioada 2001 - 2002.
Autorităţile S.U.A. au comunicat că 2/3 din cantitatea de iarbă de canabis cu care se face trafic

5
Reglementari juridice internationale si nationale cu privire la canabis - text procesat prin programul LEX EXPERT

pe acest teritoriu este produsă în mediul domestic. În America de Sud principalele ţări sursă de iarbă
de canabis sunt Columbia şi Paraguay. Producţie de canabis pe continentul african există practic în
fiecare ţară.
Sub aspectul traficului, acelaşi raport consemnează că cele două produse de canabis - iarbă de
canabis (marijuana) şi răşina de canabis - sunt cele mai traficate droguri din lume. Practic toate
ţările din lume sunt afectate de traficul de canabis. Astfel, la nivel mondial în anul 2002 au fost
confiscate un total de 5800 tone de produse de canabis. Din totalul de 5800 de tone confiscate, 4700
de tone a reprezentat iarbă de canabis, mai mult de 1000 de tone a reprezentat răşina de canabis, iar
mai mult de o tonă a reprezentat uleiul de canabis.
În Raportul Mondial asupra Drogurilor din anul 2006 al U.N.O.D.C. se sublinia din nou că
canabisul continuă să fie cel mai utilizat drog din lume, cu precizarea că a crescut şi producţia ilicită
de produse de canabis comparativ cu anii anteriori. Numărul ţărilor în care este cultivat canabisul a
continuat să crească. Dacă în anul 2002 erau 142 de ţări în care se cultiva această plantă, în anul
2006 numărul acestora era de 176. Potrivit raportului, în anul 2006 se estima că în lume erau 162 de
milioane de consumatori de canabis.
Traficanţii de droguri au investit sume importante de bani în obţinerea unui canabis cu un
procentaj de T.H.C. cât mai ridicat şi, pe cale de consecinţă, cu o putere euforizantă mai mare.
"Rezultatul este devastator: azi, caracteristicile canabisului nu mai sunt aşa de diferite în comparaţie
cu celelalte droguri obţinute din plante cum sunt cocaina şi heroina" *21). De aceea, cererea de
canabis pe piaţa ilicită este din ce în ce mai mare, acesta devenind un drog avantajos cu un preţ mai
mic faţă de celelalte droguri. Datorită noilor proprietăţi ale canabisului, acesta a devenit un drog
mult mai periculos pentru sănătatea consumatorilor şi din acest motiv el trebuie luat în serios de
către autorităţile statale de pretutindeni şi înăsprit controlul asupra lui. Aşa cum se subliniază în
raport*22), pendulările sau schimbările politicilor privind canabisul în diferite ţări lasă tineretul într-o
confuzie totală privind consecinţele nefaste ale acestui drog. De aceea, epidemia canabisului, ca şi
alte provocări pentru sănătate, necesită consensuri şi un angajament stabil şi consistent din partea
societăţii, pentru ca ţările să poată lua cele mai bune decizii pe termen lung pentru remedierea
problemei.
Potrivit Centrului European pentru Monitorizarea Drogurilor şi Dependenţei de Droguri *23),
canabisul continuă să rămână cel mai consumat drog din Europa. Astfel se estimează că
aproximativ 6% din populaţia adultă a statelor membre ale U.E. şi din Islanda, Liechtenstein,
Norvegia şi Elveţia au încercat canabisul o dată de-a lungul vieţii.
8. Reglementări juridice naţionale. Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor,
substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope stabileşte între alte chestiuni privind drogurile
şi regimul juridic cu privire la cultivarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul României ale plantelor
spontane sau cultivate ce conţin droguri (art. 1)*24).
În Tabelul I anexă la Legea nr. 339/2005 sunt prevăzute plantele, substanţele şi preparatele cu
substanţe psihotrope şi stupefiante interzise, ca fiind lipsite de interes recunoscut în medicină. Din
lectura tabelului constatăm cu uimire că nu mai este nominalizată planta de canabis, fapt ce duce la
concluzia de necontestat că, în noua concepţie a legiuitorului român din anul 2005, planta de
canabis este considerată că are virtuţi terapeutice şi deci poate fi folosită în scopuri medicale.
Această concluzie este întărită de menţionarea în Tabelul al II-lea anexă la Legea nr. 339/2005
care cuprinde plante, substanţe şi preparate ce conţin substanţe stupefiante şi psihotrope care
prezintă interes în medicină, fiind supuse unui control strict, la poziţia a 18-a este menţionat
canabisul, răşina de canabis, extracte şi tincturi de canabis. Prin această prevedere, România a intrat
în corul ţărilor care susţin utilizarea medicală a canabisului, contrar dispoziţiilor convenţiilor
internaţionale în acest domeniu.
Potrivit art. 2 lit. h din Legea nr. 339/2005, prin plante în exprimarea acestei legi se înţeleg
"plantele care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, originare din România ori procurate din
import", iar prin "abuz" (art. 2 lit. j) se înţelege "consumul plantelor, substanţelor şi preparatelor ce
conţin substanţe stupefiante şi psihotrope în afara unei prescripţii medicale". Coroborând
dispoziţiile art. 2 lit. h cu cele de art. 2 lit. j, putem spune că întrebuinţarea plantei de canabis sub

6
Reglementari juridice internationale si nationale cu privire la canabis - text procesat prin programul LEX EXPERT

formă de extracte sau tincturi în baza unei prescripţii medicale este permisă de lege dacă se face în
scop medical.
Tot art. 2, dar la lit. o, explică ce se înţelege din punct de vedere juridic prin canabis. Astfel,
prin planta de canabis se înţeleg "toate speciile de genul canabis". În baza acestei prevederi rezultă
că este supusă controlului naţional şi regimului juridic adecvat planta de canabis originară din
România (cânepă românească) care se cultivă în ţara noastră ca fiind o plantă care conţine droguri.
În acest sens, art. 5 din Legea nr. 339/2005 prevede: "cultivarea, producerea, fabricarea,
depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea,
achiziţionarea, utilizarea, importul, exportul şi tranzitul pe teritoriul naţional ale plantelor (s.n. -
T.D.), substanţelor şi preparatelor prevăzute în tabelele II şi III din anexă sunt permise numai în
condiţiile prevăzute de prezenta lege". În baza art. 7 din Legea nr. 339/2005, orice persoană fizică
sau juridică ce desfăşoară o operaţiune cu planta de canabis se află sub controlul şi supravegherea
Ministerului Sănătăţii.
Cultivarea fără drept a plantei de canabis în România este interzisă *25). Este permisă însă
cultivarea plantei de canabis numai dacă astfel de culturi sunt destinate prelucrării lor în scop tehnic
(în vederea producerii de tulpini, fibre, sămânţă şi ulei), în scop medical şi ştiinţific cu autorizarea
Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin direcţiile pentru agricultură şi
dezvoltare rurală judeţene sau a Municipiului Bucureşti *26).
Cultivatorii de canabis autorizaţi au obligaţia de a însămânţa terenurile deţinute numai cu
seminţe din soiurile înregistrate în Catalogul oficial al soiurilor şi hibrizilor de plante de cultură din
România sau în Cataloagele Comunităţilor Europene produse de unităţile autorizate de Ministerul
Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin autorităţile teritoriale de control şi certificare a
seminţelor.
Desfăşurarea de activităţi cu plantele de canabis (producţie, fabricare, depozitare, comerţ,
deţinere şi distribuire) este permisă în România numai în baza unei autorizaţii eliberate de
Ministerul Sănătăţii. De asemenea, operaţiunile de import sau export cu plante de canabis sunt
permise numai în baza unei autorizaţii de export sau import eliberate pentru fiecare operaţiune de
acelaşi minister.
Tranzitarea pe teritoriul României a unui transport de plante de canabis este permisă numai dacă
la punctele de control pentru trecerea frontierei se prezintă autorizaţia de import/export pentru acel
transport.
Potrivit legislaţiei ţării noastre, aşa cum am arătat, planta de canabis poate fi utilizată în scop
medical, dar numai sub formă de preparat farmaceutic realizat industrial sau în farmacii, în baza
unei prescripţii medicale*27).
În scopul desfăşurării unei activităţi de cercetare medicală ori ştiinţifică, pentru învăţământ sau
pentru efectuarea de constatări ori expertize tehnico-ştiinţifice, fizico-chimice, o persoană fizică sau
juridică, după caz, poate fi autorizată de Ministerul Sănătăţii să cultive plante de canabis, să
producă, să fabrice, să achiziţioneze, să transporte, să importe, să exporte, să utilizeze şi să deţină
astfel de plante.
Potrivit art. 2 lit. n din Legea nr. 339/2005, prin canabis se înţelege "vârful florifer sau fructifer
al speciei Canabis indica, exceptând seminţele sau frunzele care nu sunt însoţite de vârfurile
ramurilor, a cărui răşină nu a fost extrasă, oricare ar fi întrebuinţarea acestuia".
În completarea acestei definiţii-cadru a canabisului indica, la art. 1 alin. 1 lit. z din
Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000*28), aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr. 860/2005*29), se dă o definiţie mai elaborată a plantei Canabis sativa ca drog, de această dată
precizându-se formele sub care se poate prezenta drogul provenit din plantă.
Astfel, produsele vegetale ce se extrag din planta de canabis sunt trei, menţionate şi în legislaţia
noastră:
a) Canabisul drog. Reprezintă inflorescenţele florale şi fructifere ale plantei canabis sativa
însoţite sau nu de frunze ori de alte părţi ale inflorescenţei din care s-au scos seminţele. Această
formă de drog este cunoscută şi sub denumirea de iarbă de canabis sau marijuana. Unii producători
de canabis drog prepară marijuana numai din extremităţile florale ale plantei. Alţi producători

7
Reglementari juridice internationale si nationale cu privire la canabis - text procesat prin programul LEX EXPERT

prepară marijuana numai din frunzele plantei, fără a le amesteca cu extremităţile florale.
Ar fi de observat că legiuitorul în art. 2 lit. n din Legea nr. 339/2005, foloseşte termenul de
canabis, atunci când îi dă definiţia şi nu foloseşte niciodată termenul de marijuana. De aceea, este
necesar să precizăm că marijuana este un "termen generic prin care sunt desemnate în Europa şi
America de Nord frunzele şi vârfurile de canabis (care pot conţine şi ele puţină răşină) uscate,
folosite pentru fumat"*30). În legătură cu planta canabis, trebuie să facem o precizare foarte
importantă. Astfel, vârfurile inflorescenţei de pe planta femelă de canabis sunt acoperite de nişte
peri glandulari pluricelulari, mai bogaţi în exudat răşinos decât planta masculă. Tocmai această
răşină conţine majoritatea ingredientelor active ale cânepei*31).
Marijuana se consumă în mod obişnuit prin fumare, fie singură, fie amestecată cu tutun în
cunoscutele "joint-uri" *32). Deoarece fumul pe care-l produce arderea este foarte fierbinte, ţigările în
cauză trebuie să aibă filtre lungi care să-l răcească.
b) răşina plantei canabis sativa. Reprezintă răşina izolată, brută sau purificată, obţinută din
planta canabis sativa din inflorescenţele ori frunzele acesteia. Răşina plantei de canabis sativa mai
este cunoscută în traficul ilicit sub denumirea de haşiş. Haşişul este un concentrat de
tetrahidrocanabinol şi răşină, obţinut prin extracţia părţilor florale a frunzelor tinere, precum şi a
vârfurilor ramurilor plantei canabis*33).
Deoarece conţin o cantitate mai mare de tetrahidrocanabinol, ţigările cu haşiş sunt de 3 - 5 ori
mai active decât cele cu marijuana*34). Haşişul poate fi întâlnit în traficul ilicit sub diferite forme,
cum ar fi: sub formă de pulbere fină, comprimate, în turte sau blocuri de culoare brună şi se
consumă în special prin fumare. Haşişul poate fi consumat şi prin ingerare, cu menţiunea că într-o
astfel de situaţie efectele lui se produc mult mai târziu decât în ipoteza fumatului când efectele apar
după 15 - 30 de minute. După consumare, haşişul produce percepţii senzoriale exagerate şi
deformate, depersonalizare, halucinaţii. Reacţiile acute de natură maniacală sau delirantă durează
între două şi patru ore*35). Concentraţia de tetrahidrocanabinol (T.H.C.) în haşiş este de obicei între
4% şi 12%*36).
c) uleiul plantei de canabis. Reprezintă concentratul sub formă uleioasă obţinut din planta
canabis sativa sau din răşina plantei canabis sativa.
Uleiul de canabis sau haşişul lichid denumit şi extract de canabis sau concentrat de canabis se
prepară prin distilarea repetată a frunzelor ori a răşinei de canabis, când se obţine o substanţă
vâscoasă de culoare închisă ce conţine între 20% - 60% T.H.C., insolubilă în apă cu tendinţa de a se
îngroşa în contact cu aerul*37).
Uleiul de canabis se poate consuma în diferite feluri: întinzându-l pe partea exterioară a unei
ţigări, îmbibând foiţa de ţigară sau chiar îmbibând tutunul, lăsându-l apoi să se usuce, pentru ca apoi
să se facă joint-ul*38).
Potrivit Regulamentului pentru aplicarea Legii nr. 143/2000 (art. 1 alin. 2) "definiţiile
referitoare la produsele vegetale obţinute din planta Canabis sativa indiferent de varietatea acesteia,
sunt aplicabile atunci când aceste produse vegetale au fost obţinute pentru trafic şi consum ilicit de
droguri şi au avut ca destinaţie operaţiunile specifice traficului şi consumului ilicit de droguri".
Art. 3 alin. 1 din regulamentul mai sus menţionat face o precizare foarte importantă cu
consecinţe juridice deosebite. Astfel, "calificarea ca drog a unui produs provenit din traficul şi
consumul ilicit de droguri nu depinde de concentraţia substanţei stupefiante sau psihotrope depistate
în acest produs". Rezultă din această dispoziţie că, în cazul în care poliţia ar confisca ca provenind
din traficul ilicit o cantitate de iarbă de canabis, iar în urma analizei chimice ar rezulta că aceasta
conţine o cantitate infimă de tetrahidrocanabinol, iar prin fumare nu s-ar putea instala starea de
euforie, nu s-ar putea susţine că din acest motiv fapta nu ar mai constitui infracţiunea de trafic de
droguri prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, deoarece în această situaţie existenţa
infracţiunii nu este determinată de concentraţia substanţei existente în produsul vegetal de canabis,
ci de faptul că acea iarbă de canabis a făcut obiectul traficului ilicit, aceasta fiind supusă controlului
naţional, având un regim juridic foarte strict.
Pentru faptul că planta canabis, ce este un drog aşa cum am văzut, poate fi folosită în mod legal
şi în scop medical, legiuitorul a considerat că trebuie făcută o anume precizare în legătură cu

8
Reglementari juridice internationale si nationale cu privire la canabis - text procesat prin programul LEX EXPERT

această chestiune. Astfel, în art. 3 alin. 2 din Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 143/2000 se
prevede că: "Nu sunt considerate droguri medicamentele care conţin plante, substanţe stupefiante şi
psihotrope sau amestecuri de asemenea plante şi substanţe aflate sub control naţional atunci când
sunt folosite în cadrul actului medical conform legislaţiei în vigoare".
9. Concluzii. Considerăm că prin abordarea unor aspecte de ordin istoric legate de provenienţa,
cultura şi utilizarea plantei canabis, ilustrarea traficului ilicit ce se face astăzi în lume cu ea,
sublinierea consecinţelor nefaste în planul sănătăţii fizice şi mintale ce pot apărea ca urmare a unui
consum îndelungat a acestei substanţe, dar şi analiza amănunţită a reglementărilor juridice
internaţionale şi naţionale privind planta canabis şi produsele vegetale ce se extrag din ea, prezentul
studiu contribuie la o mai bună cunoaştere de către cei interesaţi în aplicarea noii legislaţii a
drogurilor din România.
Cât priveşte problema dacă utilizarea prelungită a canabisului reprezintă o ameninţare pentru
individ şi societate sau dacă această substanţă poate fi utilizată în tratamentul unor boli,
concluzionăm că aceasta constituie şi astăzi un subiect viu discutat, dar controversat.
------------
*1) A se vedea L. S. Goodman, A. Gilman, Bazele farmacologice ale terapeuticii, Editura

Medicală, ediţia a II-a, Bucureşti, 1960, p. 160.

*2) A se vedea S. Izsak, Farmacia de-a lungul secolelor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1979, p. 8.
*3) Ibidem.
*4) A se vedea L. S. Goodman, A. Gilman, op. cit., p. 160.
*5) A se vedea Y. Salmandjee, Les drogues, Editura Eyrolles, Paris, 2003, p. 98.
*6) A se vedea broşura intitulată Uniunea Europeană - Îndreptar privind alcoolul, tutunul şi alte

droguri, editată în anul 2002 de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin Centrul de
resurse juridice ale ministerului, p. 148.
*7) Ibidem.
*8) Este vorba despre Spania, Italia, Luxemburg şi Portugalia.
*9) Canabisul poate fi vândut doar în anumite localuri (coffee shops), ce trebuie să fie autorizate.

Unui client nu i se poate vinde decât maximum 5 grame de canabis şi numai o singură dată. Stocul
de canabis ce poate fi deţinut de patronul unui local este de maximum 500 de grame pe zi. Minorii
au interdicţie de a frecventa aceste localuri şi să fumeze canabis. Proprietarii şi clienţii unor astfel
de localuri autorizate, dacă se conformează regulilor impuse de directivele olandeze în această
chestiune, sunt la adăpost de orice urmărire penală.
*10) A se vedea în acest sens Raportul O.I.C.S. pe anul 2001.
*11) Este vorba de state din componenţa S.U.A.
*12) A se vedea în acest sens Raportul O.I.C.S. pe anul 2001.
*13) A se vedea broşura intitulată Uniunea Europeană - Îndreptar privind alcoolul, tutunul şi

alte droguri, op. cit., p. 148.

*14) A se vedea N. Dragomir, M. Plauchitu, Medicamentul remediu şi otravă, Editura Facla,

Timişoara, 1978, p. 190.

*15) Ibidem.
*16) A se vedea broşura intitulată Uniunea Europeană - Îndreptar privind alcoolul, tutunul şi

alte droguri, op. cit., p. 149 - 150.

*17) Ibidem, p. 150. În acelaşi sens a se vedea şi Y. Salmandjee, op. cit., p. 98.
*18) Y. Salmandjee, op. cit., p. 99.
*19) Ibidem, p. 98.
*20) A se vedea în acest sens: L. Vasilescu ş.a., Modificări neuropsihice induse de consumul de

droguri. Evaluarea şi managementul de caz, Editura Institutului de Ecologie Socială şi Protecţie

Umană - Focus, Bucureşti, 2004, p. 28 - 29.
*21) United Nations Office on Drug and Crime, World Drug Report, 2006, p. 6.
*22) Ibidem.
*23) A se vedea Biroul O.N.U. pentru Controlul Narcoticelor, raport pe anul 2007.

9
Reglementari juridice internationale si nationale cu privire la canabis - text procesat prin programul LEX EXPERT
*24) Publicată în "Monitorul Oficial al României", Partea I, nr. 1095 din 5 decembrie 2005.
*25) A se vedea art. 11 din Legea nr. 339/2005.
*26) A se vedea art. 12 din Legea nr. 339/2005. În acelaşi sens a se vedea şi art. 3 din Normele

metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
1915/2006, publicată în "Monitorul Oficial al României", Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2007.
*27) A se vedea art. 38 din Legea nr. 339/2005.
*28) Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri a fost publicată în "Monitorul Oficial al României", Partea I, nr. 362 din 3 august 2000 şi
modificată ultima dată prin Legea nr. 522/2004, publicată în "Monitorul Oficial al României",
Partea I, nr. 1155 din 7 decembrie 2004.
*29) Publicată în "Monitorul Oficial al României", Partea I, nr. 749 din 17 august 2005.
*30) D. Jenică, C. Popescu, Dicţionar enciclopedic de droguri, Editura Ministerului de Interne,

Bucureşti, 1991, p. 135.

*31) A se vedea L. S. Goodman, A. Gilman, op. cit., p. 160.
*32) A se vedea Uniunea Europeană - Îndreptar privind alcoolul, tutunul şi alte droguri, op. cit.,

p. 148.
*33) A se vedea D. Jenică, C. Popescu, op. cit., p. 102.
*34) A se vedea N. Dragomir, M. Plauchitu, op. cit., p. 190.
*35) Ibidem, p. 191.
*36) A se vedea D. Jenică, C. Popescu, op. cit., p. 193.
*37) Ibidem, p. 102 - 103.
*38) A se vedea Uniunea Europeană - Îndreptar privind alcoolul, tutunul şi alte droguri, op. cit.,

p. 149.

---------------

10