Sunteți pe pagina 1din 7

Gavriil (născut Grigorie Bănulescu-Bodoni), a fost Mitropolit al Moldovei,Poltavei,

Kievului ulterior al Basarabiei.

Om de cultură român, Mitropolit al Moldovei, scriitor ecleziastic, Gavriil Bănulescu-


Bodoni s-a născut în 1746 în oraşul Bistriţa din Transilvania într-o familie de nobili ruinaţi
(răzeşi), refugiaţi aici din Moldova.

Gavriil Bănulescu-Bodoni şi-a absolvit studiile în Transilvania, apoi la Academia


duhovnicească din Kiev (1771-1773), la şcolile greceşti din Patmos, Smirna şi la
mănăstirea Vatopedu de la Muntele Athos (1773 – 1776). Devine profesor, în Transilvania
în anul 1776, apoi la Iaşi în anul 1777. Se călugăreşte la Constantinopol în 1779,cu
numele Gavriil, continuându-şi studiile la Patmos, (1779 – 1780).

În perioada 1781- 1782 este profesor de limba greacă, ieromonah şi predicator la


catedrala mitropolitană din Iaşi iar între anii 1782 și 1784 este profesor al seminarului din
Poltava, din Rusia. Revine la Iași în 1784 și este hirotonisit arhimandrit în 1786, fiind
propus episcop la Roman, dar neacceptat de domnul fanariot de atunci. Se întoarce în
același an în Rusia, unde ajunge rector al Seminarului din Poltava (1786 – 1791).

La data de 26 decembrie 1791 Arhiepiscopul Ambrozie Serebrennikov al Poltavei (numit


şi ocârmuitor de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse al Bisericii din Moldova (1788 – 1792), îl
hirotoneşte pe Gavriil ca episcop–vicar de Akkerman şi Bender (Cetatea Albă și Tighina).
La 10 februarie 1792, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a numit mitropolit al Moldovei,
dar în aprilie noul domn, Alexandru Moruzi îl trimite, în stare de arest, la Istanbul.

Fiind eliberat prin intervenţia reprezentantului Rusiei la Poartă, s-a reîntors în Rusia,
unde a fost numit mitropolit al Poltavei (1793 – 1799), apoi al Kievului (1799- 1803), iar în
1801 ţarul Alexandru I l-a numit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. S-
a pensionat în 1803, stabilindu-se la Odessa.

La 27 martie 1808, printr-un ucaz al aceluiaşi ţar, a fost numit exarh al Bisericii din
Moldova şi Țara Românească – ambele ţări fiind sub influenţa şi gestionarea rusă,
conducând Mitropolia Moldovei până după pacea de la Bucureşti (16 mai 1812). În
această calitate a tipărit mai multe cărţi şi a lucrat pentru buna desfăşurare a vieţii
bisericeşti.

La 21 august 1813 ţarul Rusiei l-a numit în fruntea noii Arhiepiscopii a Basarabiei, cu
reşedinţa în Chişinău, create la cererea sa.

La demersul mitropolitului Gavriil în anul 1814 în Basarabia a fost deschisă o tipografie la


care s-au tipărit cărţi importante pentru cult, pentru toţi oamenii ortodocşi.

Ocupîndu-se de amenajarea bisericilor, mitropolitul Gavriil se implică în activităţi civice.

În acele timpuri, diferiţi oameni cu intenţii rele, tulburau locuitorii Basarabiei cu zvonuri
false, agităndu-i contra Rusiei, ei îndemnau populaţia să se transfere cu traiul din Rusia
peste rîul Prut, sau Dunăre. Mitropolitul Gavriil prin adresarea sa către popor a dezminţit
zvonurile confuze, dar a primit de la guvernul rusiei confirmare că Basarabia are propriul
guvern civil, fapt prin care a păstrat şi consolidat alianţa dintre Rusia şi Basarabia.

În cei peste şapte ani de cîrmuire a eparhiei Chişinăului, mitropolitul Gavriil a avut mari
realizări. Nici o latură a existenţei şi activităţii bisericii din Basarabia nu a fost lipsită de
atenţie. Toate planurile de educare a enoriaşilor, înfruntînd grele obstacole, au fost
realizat
Cu acordul Imperiului otoman – putere suzerană – și cel al Rusiei –
putere protectoare a Țărilor Române după tratatul de la Kuciuk
Kainargi – alegerea lui Mihail Sturza s-a făcut pe baza prevederilor
din Regulamentul organic al Moldovei, devenind unul din cei doi primi
suverani care au domnit asupra Țărilor Române ca monarhi cu atribuții
și prerogative definite constituțional.
Valorizând politicile de educație și apreciind politicile promovate de
pedagogul elvețian Johann Heinrich Pestalozzi, Sturza l-a susținut
pe Asachi la crearea Academiei Mihăilene din Iași, instituție cu rang
universitar, prima de acest fel din istoria modernă a Principatelor
Române. Academia (la care au predat mari nume ale culturii române
din prima jumătate a secolului XIX) a devenit treptat un centru al
deșteptării naționale. Administrator abil, s-a concentrat pe politici
publice și administrative care să contribuie la creșterea economică a
Moldovei și la modernizarea statului. Între anii 1834 și 1849 au fost
construite aproximativ 250 km de drumuri și 400 de poduri de piatră,
infrastructura fiind realizată după metodele MacAdam și Portland,
ceea ce le-a conferit o durabilitate remarcabilă ; câteva poduri pot fi
admirate și astăzi, protejate ca monument istoric. Tot sub domnia lui
Mihail Sturza au fost începute principalele trasee rutiere ale
Moldovei : Galați-Tecuci-Mărășești-Bacău-Roman-Cornul Luncii și Iași-
Tecuci-Galați. Inamicii politici nu au ezitat să-l acuze, în
memorialistică și pamflete, că ar fi profitat de contextul de dezvoltare
și transformare legislativă, sau de pârghiile oferite de poziția sa în
fruntea Țării, pentru a-și spori substanțial averea prin abuz și corupție.
Realitatea este mult mai puțin dramatică : Domnitorul coordona
politicile publice cu actorii economici cei mai capabili ai Țării (în
speță, acelea dintre marile familii boierești cele care îi erau favorabile,
care dispuneau de capital, mână de lucru, posibilități de co-participare
și voința politică de a o face), din dorința de a le vedea aplicate rapid
și eficient. Propria sa familie fiind un actor economic de anvergură –
ca posesoare de păduri, terenuri agricole și numeroase localități cu
forță de muncă rurală –, o parte din beneficiile procesului de
dezvoltare în reveneau firesc.
În măsura în care legislația nouă o permitea, a redus abuzurile
administrației și a proprietarilor asupra țăranilor ; a limitat inițial
imigrarea evreilor, însă mai apoi a încurajat stabilirea acestora în
Moldova pe considerentul că activitatea lor de negustori va dinamiza
economia țării prin creșterea traficului comercial și va satisface
nevoile de produse curente în localitățile Moldovei. (A dat un exemplu
când i-a așezat și pe moșiile lui, de pilda la Mihăileni).
În spirit cu epoca, așa cum o făcuseră Marea Britanie și Franța la
începutul secolului, Mihail Sturza a desființat sclavia și a eliberat
țiganii aparținând Domniei și mănăstirilor, primul gest de dezrobire din

ambele Principate. (Prinsă într-un conflict politic între


Domn, Alexandru Dimitrie Ghica, și consulatul Rusiei, din cauza
articolului adițional din Regulamentul organic, Țara Românească va
trebui să aștepte domnia lui Gheorghe Bibescu pentru da curs
aceleiași politici.) Eliberarea lor se făcea treptat, cu despăgubiri
acordate proprietarilor și în ideea includerii acestei noi forțe de
muncă în societatea curentă, ca lucrători productivi (artizani,
meșteșugari, ș.a.); taxele și impozitele plătite de ei ar fi servit la
răscumpărarea libertății celorlalți țigani, rămași în proprietatea
privată a familiilor boierești. Această politică de integrare graduală
a fost întreruptă de mișcarea din 1848.
A promovat învățământul din Moldova înființând printre altele
în 1835 Institutul de Arte și Meșteșuguri, pentru a da tineretului o
educație industrioasă. A nemulțumit în schimb pe toată lumea
determinând pe Marele Mitropolit Veniamin Costache (foarte iubit
de popor) să demisioneze. Unul dintre defectele sale era lăcomia
de bani. În acest sens a vândut titluri de boieri și demnități mai
mari ori mai mici pe bani, astfel încât dacă la începutul domniei
erau 853 de boieri, la sfârșitul ei numărul lor ajunge la 3.750.
În al doilea an a domniei sale, la Cluj se publică un document în
care boierii se declară nemulțumiți pentru că domnitorul era
"lacom de bani, era josnic", lucra numai pentru interesele
personale și se folosea de spioni pentru a obține din partea
sultanului un firman împotriva boierilor.
În anul 1848, întreprinde măsuri de reprimare a mișcării
revoluționare a tinerilor boieri din Moldova, care au prezentat în
prealabil domnitorului un memoriu cu revendicări în 35 de puncte.
Însă memoriul întocmit de ei, care de altfel nu cuprindea decât
dorințe moderate și mai mult de ordin administrativ, i-a servit
numai ca motiv pentru arestarea celor considerați periculoși. Cei
care au putut, au emigrat. Între aceștia s-au aflat Mihail
Kogălniceanu și Alexandru Ioan Cuza.
După ocupația ruso-turcă a Principatelor Române și Convenția de
la Balta Liman din 1849, au fost numiți domnitori noi, în locul lui
Mihail Sturza fiind numit Grigore Alexandru Ghica.
Activitatea modernizatoare desfășurată de domnul moldovean și-
a găsit o amplă reflectare în reforma sistemului judiciar.
Separarea puterii judiciare de cea administrativă și legislativă a
fost însoțită de înlăturarea ingerințelor administrației în procesele
judiciare. Au fost instituite judecătorii județene, rurale, tribunale de
apel, de comerț la Galați și corecțional la Iași. în 1847 a fost

instituită și și-a început activitatea Comisia însărcinată cu


alcătuirea unui singur cod al legilor din Moldova, care și-a
desfășurat activitatea sub conducerea nemijlocită a domnului. A
fost adoptat un șir întreg de masuri, menite să lichideze numărul
enorm de procese neterminate. Mihail Sturzda a căutat să
impună autoritatea statului și în domeniul ecleziastic, căutând să
facă o anumită ordine în sfera veniturilor bisericilor și mănăstirilor
din Moldova. Legea de la 1835 cu privire la mănăstirile
moldovenești neînchinate a instituit controlul statului asupra
administrației averilor mănăstirești. O altă lege, de la 1839,
prevedea înființarea unei dicasterii menită să se ocupe nemijlocit
de administrarea averilor ecleziastice și introducerea unei
discipline rigide în viața monahală din Moldova. A inițiat un amplu
program de lucrări publice, au fost construite aproximativ 400 de
km de șosele moderne pentru acel timp, poduri, cu
preponderență, din piatră, care au rezistat în timp, aceasta
facilitând dezvoltarea comerțului și a relațiilor dintre diferite zone
ale țarii. Domnul moldovean a acordat o atenție deosebită
instrucției publice. Prin acordarea unor burse, donații se urmarea
încurajarea înscrierii tonerilor în școlile din țara și cele de peste
hotare. La 16 iunie 1835, în casele lui Petrache Cazimir a fost
inaugurată Academia Mihaileană. Ea avea inițial două clase
gimnaziale, două umaniste și una de filozofie. Academiei i-a fost
donat utilaj științific și o bibliotecă, din care 600 de cărți au fost
dăruite de Mihail Sturza.
Gavriil Bănulescu-Bodoni este primul conducător al Bisericii din
Basarabia. A ajuns la cârma ei în 1813, la un an după ce provincia a
fost anexată de Imperiul Rus.Mitropolit, om de cultură şi scriitor
ecleziatstic, Bănulescu-Bodoni a contribuit la perpetuarea
ortodoxismului în regiune şi la promovarea literaturii bisericeşti în
limba română.

Mitropolitul, cu numele său de mirean Grigorie, s-a născut în anul


1746 în Bistrița, Transilvania, într-o familie de nobili ruinaţi, care
ulterior s-au refugiat în Basarabia. Şi-a absolvit studiile în
Transilvania, apoi la Academia duhovnicească din Kiev, la școlile
grecești din Patmos, Smirna și la Mănăstirea Vatopedu de la Muntele
Athos, scrie publika.md.

A fost profesor de limba greacă, ieromonah şi predicator la catedrala


mitropolitană din Iaşi. Între anii 1793-1803 a fost Mitropolit al Poltavei,
după care şi al Kievului. Iar în 1808 a fost numit exarh al Bisericii din
Moldova şi Ţara Românească, în perioada în care ambele principate
erau sub administraţia Imperiului Rus.

Şase ani mai târziu, printr-un ordin al ţarului, Bănulescu-Bodoni este


numit în fruntea Arhiepiscopiei Basarabiei, cu reşedinţa la Chişinău,
unde a înfiinţat şi un seminar teologic. A fost la cârma mitropoliei
până la moartea sa, în 1821.

Gavriil Bănulescu-Bodoni a tipărit mai multe cărţi şi a contribuit la


buna desfăşurare a vieţii bisericeşti în Basarabia. A zidit câteva
biserici la Chișinău și în alte localități din ţară și a restaurat
Mănăstirea Căpriana, acolo unde a şi fost înmormântat.

La insistențele sale, la începutul secolului al 19-lea Biblia a fost


tipărită în limba română.