UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA
DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ
FACULTATEA DE DREPT

DREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ

Anul I, semestrul I

ANDY PUȘCĂ
Drept civil. Partea generală 2
CUPRINS

1. Caracterizare generală a dreptului civil

Noţiunea şi principiile dreptului civil
8
Normele juridice de drept civil
15
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat
26
Teste de autoevaluare
26
Bibliografie minimală
27

2. Raportul juridic civil

Noţiunea şi caracterele raportului juridic civil 29
Elementele raportului juridic civil 30
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat
49
Teste de autoevaluare
49
Lucrarea de verificare
50
Bibliografie minimală
51

3. Actul juridic civil

Noţiunea şi clasificarea actelor juridice civile 53
Condiţiile de validitate ale actului juridic civil 60
Modalităţile actului juridic civil 79
Nulitatea actului juridic 85
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 93
Teste de autoevaluare 94
Bibliografie minimală 95

Drept civil. Partea generală 3

 4. Prescripţia extinctivă
Noţiunea şi efectul prescripţiei extinctive 97
Domeniul prescripţiei extinctive 101
Termenele de prescripţie extinctivă 106
Începutul cursului prescripţiei extinctive 110
Suspendarea prescripţiei extinctive 115
Întreruperea prescripţie extinctive 117
Repunerea în termenul de prescripţie extinctivă 119
Împlinirea (calculul) prescripţiei extinctive 121
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 122
Teste de autoevaluare 123
Lucrarea de verificare 123
Bibliografie minimală 124

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Bibliografie (de elaborare a cursului)

Drept civil. Partea generală 4

INTRODUCERE
Modulul intitulat Drept civil. Partea generală se studiază în anul I, sem. I şi
vizează dobândirea de competenţe în domeniul dreptului civil.

Competenţele pe care le vei dobândi sunt următoarele:

• definirea şi identificarea normelor şi izvoarelor de drept civil;

• descrierea elementelor raportului juridic civil;
• identificarea importanţei juridice a clasificării actelor juridice
civile;
• descrierea specificului fiecărei condiţii de validitate a actului
juridic civil şi a modului de relaţionare a acestora, dar şi a
sancţiunii juridice care intervine în caz de nerespectare;
• identificarea elementelor definitorii ale prescripţiei extinctive, prin
raportare la domeniul de aplicare, termen, suspendare, repunere în
termen şi împlinirea prescripţiei.

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

- Caracterizarea generală a dreptului civil;
- Raportul juridic civil;
- Actul juridic civil;
- Prescripţia extinctivă.
In prima unitate de învăţare, intitulată Caracterizarea generală a dreptului
civil, vei regăsi operaţionalizarea următoarelor obiective specifice:
• să expui principiile dreptului civil român;
• să identifici categoriile de norme juridice, clasificându-le după criteriile
studiate;
• să descrii specificul modalităţilor de interpretare a dreptului civil;
• să argumentezi modalităţile de aplicare a legii civile,
după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată.
Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste adecvate.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a doua unitate de învăţare, Raportul
juridic civil, vei achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi competenţe, care
îţi vor permite să operaţionalizezi următoarele obiective:
• să evidenţiezi caracterele raportului juridic civil;
• să identifici şi să relaţionezi elementele constitutive ale raportului
juridic civil;
• să corelezi argumentat noţiunile de drept subiectiv civil și obligaţie
civilă;
• să descrii specificul fiecărei categorii de bunuri,
şi care îţi vor permite să rezolvi testele propuse şi lucrarea de verificare
corespunzătoare primelor două unităţi de învăţare. Ca sa îţi evaluez gradul de
însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de evaluare pe care după
Drept civil. Partea generală 5
 corectare o vei primi cu observaţiile
observa adecvate şii cu strategia corect
corectă de învăţare
pentru capitolele următoare.
După ce ai parcurs informaţia
informa esenţială,, în a treia unitate de înv
învăţare, Actul
juridic civil, vei regăsi operaţionalizarea următoarelor
toarelor obiective specifice
specifice:
• săă identifici şi să exemplifici categoriile de acte juridice, raportându
raportându-te
la criteriile prezentate;
• săă explici conţinutul
con fiecărei condiţii
ii de validitate a actului juridic civil
• săă compari modalit
modalităţile juridice ale actului juridic;
• săă delimitezi nulitatea de alte sancţiuni
sanc de drept.
După ce ai parcurs informaţia
informa esenţială,, în a patra unitate de învăţ
învăţare, intitulată
Prescripţia
ţia extinctivă,
extinctiv vei regăsi operaţionalizarea următoarelor
ătoarelor obiective
specifice:
• săă identifici aspectele conceptuale ale prescripţiei
ţiei extinctive;
• săă descrii specificul suspendării,
suspend întreruperii şi repunerii în termenul de
prescripţ extinctivă;
prescripţie
• săă precizezi modalitatea de calcul al începutului cursului prescripţiei,
prescrip
precum şşi momentul împlinirii acestui termen.
Pentru o învăţare
ăţare eficientă
eficient ai nevoie de următorii paşii obligatorii:
• Citeşti
şti modulul cu maximă
maxim atenţie;
• Evidenţiezi informa
informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie sau le
adnotezi în spaţiul
spa iul alb, rezervat special în stânga paginii;
• Răspunzi
ăspunzi la întreb
întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse;
• Mimezi evaluarea finalfinală, autopropunându-ţi o temăă şi rezolvând
rezolvând-o fără
săă apelezi la suportul scris;
• Compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi ţi de ce ai eliminat
anumite secvenţe;
secven
• În caz de rezultat
rezultat îndoielnic, reia întreg demersul de învăţ
învăţare.
Sarcinile de lucru din cadrul cursului vor fi verificate de tutore în cadrul
întâlnirilor tutoriale.
Pe măsură
ă ă ce vei parcurge modulul îţi î i vor fi administrate doudouă lucrări de
verificare pe care le vei regăsi
r la sfârşitul unităţilor
ilor de învăţ
învăţare 2 şi 4. Vei
răspunde
spunde în scris la aceste cerinţe,
cerin folosindu-te te de suportul de curs şi de
următoarele
toarele resurse suplimentare (autori, titluri, pagini). Vei fi evaluat dup după
gradul în care ai reureuşit să operaţionalizezi competenţele.
ţele. Se va ţine cont de
acurateţea
ţea rezolvării,
rezolvă de modul de prezentare şii de promptitudinea răspunsului.
r
Pentru neclarităţ
neclarităţi şi
ş informaţii
ii suplimentare vei apela la tutorele indicat
indicat.
N.B. Informația ția de specialitate oferită
oferit de curs este minimală
minimală. Se impune în
consecință,
ță,, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si rezolvarea
sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor
rilor de verificare. Doar în acest fel vei
putea fi evaluat cu o nnotă corespunzătoare efortului de învățare
țare.

Drept civil. Partea generală 6

1. CARACTERIZARE GENERALĂ A DREPTULUI CIVIL
1.1. Noţiunea şi principiile dreptului civil 8

1.2. Normele juridice de drept civil 15

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 26

Teste de autoevaluare 26

Bibliografie minimală 27

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

• să expui principiile dreptului civil român;

• să identifici categoriile de norme juridice, clasificându-le după
criteriile studiate;
• să descrii specificul modalităţilor de interpretare a dreptului civil;
• să argumentezi modalităţile de aplicare a legii civile.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 5 ore

Drept civil. Partea generală 7

Andy Puşcă Caracterizarea generală a dreptului civil

1.1. Noţiunea şi principiile dreptului civil

1.1.1. Drept şi morală. Subdiviziunile dreptului
Oamenii sunt condamnaţi să trăiască împreună. Coexistenţa lor naşte aspiraţii
care se ciocnesc, pasiuni care se contrariază, libertăţi care se învrăjbesc,
conflicte care apar. Ceea ce divide mai mult pe oameni nu este atât diversitatea
ideilor, cât similitudinea nevoilor lor. Cum poate fi controlată distribuţia
bunurilor? De cine şi după ce criterii pot fi apreciate limitele libertăţilor şi
sancţiunilor? Iată întreaga problematică a dreptului.
Cuvântul „drept” cunoaşte trei accepţiuni:
1. Într-un prim sens, cuvântul drept înseamnă totalitatea regulilor, a
preceptelor şi legilor care guvernează activitatea omului în societate şi care se
pot impune la un moment dat prin forţa publică. Este ceea ce numim „drept
obiectiv”, adică tot ceea ce se poate impune prin forţa publicului: fie legea
propriu-zisă, fie obiceiurile cu valoare de lege, fie preceptele care se impun
fără nici un text de lege, chiar legiuitorului.
2. În cel de-al doilea sens, cuvântul drept desemnează facultatea unui individ
de a avea, a face sau nu face ceva, de care el se prevalează faţă de alţii în
societate în exerciţiul activităţii sale. Acesta este aşa-numitul „drept subiectiv”:
drept de proprietate, drept de servitute etc.
Între dreptul subiectiv şi dreptul obiectiv trebuie să existe o concordanţă
permanentă. Nu poate exista o poruncă fără a exista o forţă care să o execute.
Însăşi tăria dreptului subiectiv este susţinută de existenţa dreptului obiectiv
care, prin forţa publică pe care o are la îndemână, să permită realizarea
conţinutului dreptului subiectiv.
3. În cel de-al treilea sens, cuvântul drept este înţeles ca ştiinţă a dreptului,
adică ştiinţa care studiază dreptul obiectiv şi drepturile subiective care derivă
din el. În acest sens se spune: facultate de drept, profesor de drept, student în
drept sau drept civil, drept penal, în sensul de ştiinţa dreptului civil sau a
dreptului penal (Hamangiu, Rosetti–Bălănescu, & Băicoianu, 1996, p. 3).
Caracteristica principală a dreptului obiectiv este aceea că poate fi impus prin
forţa publică. Este ceea ce diferenţiază de fapt dreptul obiectiv de morală.
Dreptul şi morala sunt înrudite, pentru că ambele se ocupă de raporturile dintre
oameni şi ambele caută să echilibreze aceste raporturi, adaptând interesele
individuale interesului social, de grup. Pentru a realiza acest deziderat, nu
numai dreptul, dar mai ales morala, impune obligaţii.
Ce deosebeşte cele două feluri de obligaţii?
În primul rând felul diferit de constrângere. Există obligaţie, dar forţa publică
nu o consfinţeşte în cazul moralei. În al doilea rând, sfera de reglementare.
Sfera dreptului este cu mult mai restrânsă decât sfera moralei, pentru că aşa
cum spune formula lui Bertham: „dreptul şi morala au acelaşi centru, dar nu
au aceeaşi circumferinţă”. Morala impune obligaţii nu numai faţă de semeni,
dar şi faţă de tine însuţi, în timp ce dreptul impune individului obligaţii doar

Drept civil. Partea generală 8

Andy Puşcă Caracterizarea generalăă a dreptului civil

faţă de semenii lui.1 În al treilea rând, morala priveştete omul sub un unghi de
perfectibilitate, în timp ce dreptul se gândeşte
gânde te la regulile comune, care nu au
întotdeauna asentimentul moralei, pentru că c dreptul trebuie săă realizeze ordinea
în convieţuire
ţ şi nu perfecţiunea
perfec în viaţă.
Care sunt diviziunile dreptului obiectiv?
Dreptul obiectiv se împarte în drept pozitiv şi drept natural.
Ce este dreptul pozitiv?
Dreptul pozitiv este dreptul în vigoare la un anumit moment dat într-un
într anume
stat. El se cunoaşte şi
ş se studiază. Este o noţiune simplăă şi clară asupra căreia
c
toată lumea este de acord. Include regulile juridice certe, dar şşi cele asupra
cărora existăă îndoială.
îndoială
Dreptul natural există
exist alături de dreptul pozitiv şii este o noţnoţiune vagă şi
neclară care a stârnit divergenţe
divergen e între autori pentru definirea ei. Unii concep
dreptul natural sub forma unui drept ideal, universal, imuabil.
imuabil Alţii
Alţ consideră
dreptul natural a fi un drept
dre anterior şi superior oricărei
rei reguli pozitive şi care,
spre deosebire de dreptul pozitiv, variază
variaz încontinuu. Scopul dreptului pozitiv
ar fi de a se apropia de dreptul natural.
Ideea de drept suprapus legilor umane, de esenţă
esen divină, ă, este foarte veche. În
trecut, dreptul natural era conceput ca un drept către
c tre care tindem, pe care cu
timpul omul e chemat să-ls descopere şi să-l realizeze. Aceastăă idee este ast
astăzi
respinsă,, fiind fie considerată
considerat greşită, fie transformată într-oo no
noţiune mai
realistă. Dreptul este esenţialmente produsul raţiunii,
iunii, este produsul vieţii
vie
sociale. Nu există drept preconceput. A defini dreptul natural ca un drept ideal
înseamnă a-ii nega existenţa.
existen
Cum se clasifică dreptul pozitiv?
Dreptul pozitiv se împarte în drept interna
internaţional şi drept naţional.
Dreptul internaţional
ţional se ocupă de raporturile dintre state sau dintre cet
cetăţenii
unor state diferite. La rândul ssău, dreptul internaţional
ional se divide în drept
internaţional
ional public,
public care se ocupă numai de raporturile dintre state (tratate,
relaţii
ii diplomatice etc.) sau de raporturile politice dintre particulari şi drept
internaţional
ional privat,
privat care cârmuieşte raporturile fără caracter politic (de interes
privat) dintre cetăţenii aparţinând
apar unor state deosebite.
Dreptul naţional (intern) se ocupă
ocup de raporturile persoanelor care fac parte din
acelaşii stat. El se poate subdivide în drept public şi drept privat.

1
N. Titulescu considera că, pe lângăă drept şi ş morală, chiar şi uzanţele moderne impun obligaţii. ii. Pentru a exemplifica cele
spuse, dădea următorul exemplu studenţilor ţilor săi:
să „Croitorul vă aduce la domiciliu un costum şi voiţi ţ săă merge
mergeţi la dânsul ca
să-l plătiţi. Pentru aceasta, vă îmbrăcaţi
ă ţi după o anumită normă: puneţi în orice caz o pălărie, o haină, ă, lua
luaţi un baston şi
plecaţi. Pe drum vă întâlniţi cu un cerşetor,
şetor, care vvă cere un ajutor, îl daţi şi în fine ajungeţi la croitor şşi văă achita
achitaţi datoria. Ce
v-a făcut să vă îmbrăcaţi după o anumităă normă? norm Ce v-a obligat să da-ţi ajutor săracului? Ce v-aa obligat să s plătiţi factura
croitorului? Iată trei obligaţiiii executate, dar nu toate sub constrângerea aceleiaşi
aceleia sancţiuni. Aşa v-aţi ţi îmbră
îmbrăcat după o normă
cuvenită, pentru că vă temeaţii de desconsiderarea semenilor dumneavoastră
dumneavoastr (…) Aţi dat ajutor săracului ăracului pentru ccă aşa vă
dicta conştiinţa. Aţi plătit
tit croitorul pentru că acesta vă putea forţa judecătoreşte la plată. Va săă zicăă obliga obligaţiile impuse de
uzanţele moderne sunt sancţionateionate prin consideraţia
considera publică. Obligaţiile morale sunt sancţionate ionate prin satisfac
satisfacţia conştiinţei,
iar obligaţiile civile, ca de pildă aceea care vă impune să vă plătiţi furnizorul, sunt sancţionate prin forţa ţa publică.
public Prima şi a
doua obligaţie puteţi să nu o îndepliniţi, ţ fără
ără teamă de constrângere. Cine vă va trage la răspundere dacăă ieş ieşiţi
ţ fără veston pe
stradă sau dacă refuzaţii obolul dumneavoastră unui sărac? Sunt convins însă că mai curând nu văă plătiţi ă ţi furnizorul decât ssă
ieşiţi din casă fără veston.”
Drept civil. Partea generală 9
Andy Puşcă Caracterizarea generală a dreptului civil

Dreptul public dă expresie intereselor generale, pe când cel privat, celor

particulare. Dreptul public este cel care studiază constituirea statului şi a
puterilor publice, raporturile dintre stat şi particulari, iar dreptul privat se ocupă
doar de raporturile dintre particulari. Dispoziţiile dreptului public sunt
imperative, se impun fără discuţie, în timp ce o mare parte din dispoziţiile
dreptului privat sunt supletive şi interpretative, putând fi înlăturate prin simpla
convenţie a părţilor. De exemplu, chiar dacă chiriaşului îi revine, potrivit legii,
obligaţia de a efectua reparaţiile locative (mărunte), iar reparaţiile majore
trebuie să le facă proprietarul, asta nu înseamnă că prin convenţia părţilor,
chiriaşul nu e poate obliga să efectueze reparaţiile majore iar proprietarul pe
cele mărunte. Toate aceste teorii sunt perfect adevărate şi verificate în timp.
Niciuna însă nu exprimă adevărata distincţie. Singurul criteriu care pare să
reziste este, se pare, acela al metodei de reglementare, reflectate de poziţia
părţilor în raportul juridic abstract. Dreptul public este bazat pe un raport de
subordonare, în plan vertical, între stat, ca reprezentant al interesului general, şi
toţi ceilalţi, care sunt obligaţi să se supună regulilor stabilite de către acesta. Un
exemplu în acest sens îl constituie Dreptul financiar, în care statului îi revine
dreptul de a percepe impozitele, iar cetăţeanului obligaţia de a le plăti. În
dreptul privat însă, raportul se constituie pe orizontală, cele două părţi având
poziţii egale, chiar dacă una dintre ele ar fi statul.
Dreptul public se subdivide în drept constituţional, drept penal, drept procesual
penal, drept financiar, drept administrativ etc. Dreptul privat se împarte în
drept civil, drept procesual civil, drept comercial, dreptul muncii etc.

Sarcina de lucru 1
În studiul „Drept şi morală”, Mircea Djuvara defineşte cele două domenii
în felul următor: „Când activitatea, obiect al judecăţii, este pur interioară,
când este un sentiment, o pură intenţie, o tendinţă non-exteriorizată, ne
aflăm în domeniul moralei; dimpotrivă, orice acţiune exteriorizată şi
manifestată printr-un gest material al agentului în raport cu celalalt intră
în domeniul dreptului”.
Pornind de la această afirmaţie, prezintă în 5 enunţuri de câte 3-5
rânduri fiecare opinia ta cu privire la interferenţa dintre morală şi
drept.

Drept civil. Partea generală 10

Andy Puşcă Caracterizarea generală a dreptului civil

1.1.2. Noţiunea de drept civil

Dreptul civil reprezintă principala ramură a dreptului privat. Este un ansamblu
de reguli de drept, de hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, de comentarii ale
Codului civil şi altor legi civile. Dreptul civil conferă fiecărei societăţi o ordine
internă, o organizare de ansamblu. Este o „Constituţie civilă” care face ca viaţa
cotidiană să fie dublată de o viaţă juridică.(Zlătescu, 2000, p. 16).
Dreptul civil este „expresia unei civilizaţii”. Este expresia spiritualităţii unui
popor, istoriei şi tradiţiei lui. El guvernează majoritatea raporturilor private:
proprietatea, obligaţiile, moştenirile etc. Când cumpărăm haine, alimente, cărţi,
încheiem acte de vânzare-cumpărare; când călătorim cu trenul, vaporul,
autobuzul, taxiul, încheiem contracte de transport; naşterea, căsătoria, decesul
produc consecinţe juridice civile.
Dreptul civil este cea mai completă reglementare a relaţiilor juridice de drept
privat. El reprezintă „dreptul comun” în materie, în sensul că este aplicabil
tuturor raporturilor de drept privat, în afară de acele raporturi care sunt
guvernate de dispoziţiile speciale (de exemplu dispoziţii de drept comercial, de
dreptul muncii etc.). În măsura în care, pentru anumite raporturi de drept privat
nu există dispoziţii speciale, se aplică dreptul civil, ca drept comun în materie.
Astfel, în situaţiile în care o ramură de drept nu conţine norme proprii pentru a
rezolva un caz concret, se apelează la dreptul civil care „împrumută” principiile
ori normele sale, pentru soluţionarea situaţiei de fapt respective. Acesta este
rolul principal al dreptului civil român. De asemenea, dreptul civil mai
contribuie la ocrotirea valorilor omului, la formarea unei conştiinţe juridice
corecte, la întărirea moralei precum şi la aplicarea corectă, dar şi continua
perfecţionare a legii.
Literatura de specialitate a oferit mai multe definiţii ale dreptului civil, ca
ramură a sistemului dreptului românesc.
O vom reţine pe aceea conform căreia dreptul civil este ansamblul normelor
juridice care reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale
stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţii de egalitate
juridică. (Boroi, 2008, p. 3)
Ce este o normă juridică? Ce reprezintă un raport patrimonial ori
nepatrimonial? Cine sunt persoanele fizice ori juridice? Iată câteva întrebări
care îşi vor găsi răspunsul în cele ce urmează. Analizând fiecare din aceste
răspunsuri vom afla, pe rând care este conţinutul, obiectul, respectiv care sunt
subiectele dreptului civil şi care este poziţia subiectelor de drept în relaţiile
dintre ele.
Normele de drept civil sunt reguli care alcătuiesc conţinutul dreptului civil.
Totalitatea normelor de drept civil sunt grupate pe categorii care alcătuiesc
instituţiile dreptului civil. În ordinea studiului lor (în facultate), instituţiile
dreptului civil sunt următoarele:
- raportul juridic civil;
- actul juridic civil;
- prescripţia extinctivă;
- subiectele dreptului civil (persoanele fizice şi juridice);
- drepturile reale;
Drept civil. Partea generală 11
Andy Puşcă Caracterizarea generalăă a dreptului civil

- teoria generală a obligaţiilor;

- contractele civile speciale;
- succesiunile.
Raporturile juridice patrimoniale şi nepatrimoniale alcătuiesc obiectul dreptului
civil.
Oamenii îşi şi pun în valoare drepturile subiective prin relaţiile
relaţiile sociale la care
participă.. Acestea capătă
cap înfăţişarea
area unor raporturi juridice, fiindcă se referă la
drepturi şi obligaţii, adică
adic produc efecte juridice. Deci, raportul juridic este o
relaţie socialăă reglementată
reglementat de o normă juridică.
Este patrimonial acel raport juridic al cărui
c conţinut
inut poate fi evaluat în bani, are
valoare economică.
economică Raportul juridic nepatrimonial nu are valoare economiceconomică,
este o relaţie
ţie socială în care îşi găseştete expresia individualitatea persoanei,
aprecierea morală de care se bucură
bucur ea în cadrul societăţii.
Cel de-alal treilea element al definiţiei
defini priveşte subiectele dreptului civil,
civi adică
persoanele fizice şi şi juridice. Pentru dreptul civil, subiect este nu numai omul
privit individual, desemnat prin sintagma „persoană
„persoan fizică”,
ă”, ci şi colectivul de
oameni, care, prin întrunirea unor condiţii
condi ii legale, devine subiect colectiv de
drept, desemnat prin sintagma „persoană
„persoan juridică”. (Beleiu, 2003, p. 15)
În ceea ce priveşte
şte poziţia
pozi juridică a subiectelor raporturilor de drept civil, între
ele existăă o egalitate juridică,
juridic în sensul că nici una din ele nu se subordoneaz
subordonează
celeilalte. Această egalitate
eg juridică nu este specifică numai dreptului civil, ci
tuturor ramurilor de drept privat.

Sarcina de lucru 2
Selecteazăă şi transcrie trei definiţii
defini ii ale dreptului civil din bibliografia
indicatăă la finalul unităţii
unit şi realizează o comparaţie ţie a aspectelor
aspe
conceptuale care au stat la baza articulării definiţiilor.

1.1.3. Principiile dreptului civil

Orice sistem de drept este guvernat de principii fundamentale, adic
adică de reguli
de bază, idei călăuzitoare,
ălăuzitoare, comune tuturor ramurilor de drept. Fiecare ramur
ramură
de drept cuprinde propriile reguli de bază,
baz care se aplicăă pentru întreaga
legislaţie
ie din domeniu, sau doar pentru unele instituţii
institu ii juridice din respectiva
ramură de drept.
Vorbim deci despre trei categorii de principii:
- principii fundamentale
fundamenta ale dreptului român;
- principii fundamentale ale dreptului civil;
- principii specifice unor institu
instituţii de drept civil.

Drept civil. Partea generală 12

Andy Puşcă Caracterizarea generalăă a dreptului civil

A) Principiile fundamentale ale dreptului român sunt idei de bazbază ce se

regăsesc
sesc în întreaga legislaţie
legisla ie a României, fiind consacrate de Constitu
Constituţie şi de
alte legi importante.
Aceste principii sunt studiate pe larg de „Teoria generalăgenerală a dreptului”.
Majoritatea autorilor consideră
consider că aceste principii arr fi: principiul democra
democraţiei,
principiul egalităţii
egalităţ în faţa legii, principiul legalităţii,
ii, principiul separa
separaţiei
puterilor în stat.

Sarcina de lucru 3
Comenteazăă în 10-15
10 rânduri următorul
torul principiu de drept:
„Nimeni nu e mai presus de lege”.

B) Principiile fundamentale ale dreptului civil sunt acele idei călă

ălăuzitoare care
se aplicăă legislaţiei
iei civile. Sunt considerate a fi principii specifice dreptului
civil:
- principiul proprietăţii;
propriet
- principiul egalităţii
egalit în faţa legii civile;
- principiul îmbinării
îmbi rii intereselor generale cu cele particulare;
- principiul ocrotirii şi garantării
rii drepturilor subiective civile.
proprietăţ este consacrat de Constituţia României1, Codul civil, dar
Principiul proprietăţii
şii de alte legi speciale. Astfel, art. 44 din Constituţie dispune că:
„Dreptul
Dreptul de proprietate, precum şi ş creanţele
ele asupra statului , sunt garantate. Con
Conţinutul şi
limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”
lege.
Acelaşi articol
ticol stabileşte
stabile în alin. 2 că:
„Proprietatea privată este
ste garantată
garantat şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
Cetăţenii străini şii apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată
privat asupra terenurilor
numai în condiţiile
iile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană
Europeană şi din alte tratate
internaţionale
ionale la care România este parte; pe bazbază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute
prev
prin lege organică, precum şi prin moştenire
mo legală”.
Codul civil2 defineşte
defineş proprietatea privată în art. 555:
„Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi șii dispune de un bun în mod
exclusiv, absolut șii perpetuu, în limitele stabilite de lege”.
1
Modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei
Constitu României nr. 429/2003, publicatăă în M. Of. nr. 758/2003,
republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie,
Constitu cu reactualizarea denumirilor şi dându-se
dându textelor o
altă numerotare.
2
Vechiul Cod civil definea proprietatea în art. 480: „Proprietatea
„Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şşi de a dispune de
un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă
ă în limitele determinate de lege
lege.”
Articolul 481 preciza:
„Nimeni
meni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară
afar numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptdreaptă şi
prealabilă despăgubire.”
Drept civil. Partea generală 13
Andy Puşcă Caracterizarea generalăă a dreptului civil

Art. 562 în alin (3) prevede că:

„Exproprierea se poate face numai pentru o cauză
cauz de utilitate publică stabilită potrivit legii,
cu justă și prealabilă despagubire, fixată
fixat de comun acord între proprietar și expropriator. În
caz de divergență asupra cuantumului despăgubirilor,
desp gubirilor, acesta se stabileș
stabilește pe cale
judecatorească”.
Principiul egalităţii
egalităţ în faţa legii civile trebuie înţeles
eles diferit, după cum e vorba
de persoanele fizice sau de persoanele juridice.
În ceea ce priveştete persoanele fizice, acest principiu este consacrat atât de
Constituţie,
ţ cât şii normele de drept civil. Astfel, art. 16 din Constitu
Constituţie dispune
că: „Cetăţenii
enii sunt egali în faţa
fa legii şi a autorităţilor
ilor publice, fără privilegii şi
fără discriminări”.
”.
Codul Civil intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, în art. 30 prevede
a legii civile1:
egalitatea în fața
„Rasa, culoarea, naționalitatea,
ionalitatea, originea etnică,
etnic limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea
sexuală,, opinia, convingerile personale, apartenența
apartenen politică, sindicală, ă, la o categorie
socială ori la o categorie defavorizat
defavorizată, averea, originea socială,, gradul de cultura, precum și
orice altă situație similară nu au nicio influență
influen asupra capacității civile”.
În privinţa
ţa persoanelor juridice, principiul egalităţii
egalit în faţa
ţa legii civile trebuie
înţeles
eles în sensul că toate persoanele juridice dintr-o anumităă categorie se supun,
în mod egal, legilor civile emise pentru a reglementa acea categorie de
persoane juridice.
Principiul îmbină
îmbinării
rii intereselor personale cu cele generale decurge din
principiile enunţate
ţate anterior. Este de neconceput ca într-o
într o societate modern
modernă,
drepturile civile ale persoanelor fizice şi juridice să nu fie în concor
concordanţă cu
interesele generale. Potrivit art. 57 din Constituţie,
Constitu cetăţenii
ăţenii români sunt
obligaţi: „să-şi
şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale
ţionale cu bun
bună-
2
credinţă, fără
ă să
ă încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi”.
Principiul ocrotirii şşi garantării drepturilor subiective civile îşi
şi are sorgintea în
art. 26 din Pactul internaţional
interna privind drepturile civile şi politice care
stipulează:
„Toate
Toate persoanele sunt egale în faţa
faţ legii şi au, fără discriminare, dreptul la ocrotire egal
egală şi
eficace contra oricărei
rei discriminări,
discrimină în special de rasă, culoare, sex, limbă, ă, religie, opinie
politică sau orice altă opinie, origine na
naţională sau socială, avere, naştere
tere sau întemeiat
întemeiată pe
orice altă împrejurare”.
Garantarea drepturilo
drepturilor subiective este prevăzută şii de Convenţia
Conven pentru
apărarea
rarea drepturilor omului şi a libertăţilorilor fundamentale, de Constitu
Constituţia
României şi de Codul Civil care în art. 26 dispune:

1
Până la intrarea în vigoare a Codului Civil ( 1 octombrie 2011), în domeniul dreptului civil, egalitatea în fa fața legii civile era
prevăzut
zut în art. 4 din Decretul nr. 31/1954 (în prezent abrogat) privitor la persoanele fizice şii persoanele juridice, preved
prevede că:
„Sexul, rasa, naţionalitatea,
ionalitatea, religia, gradul de cultură
cultur sau originea nu au nici o înrâurire asupra capacităţiiăţii”.
2
De asemenea, Decretul nr. 31/1954 dispune în art. 1 că: c „drepturile
drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul
de a satisface interesele personale, materiale şi ş culturale în acord cu interesul obştesc, potrivit legii…”,
…”, iar ar
art. 3 dispune că
drepturile subiective: „pot
pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic şi social.”

Drept civil. Partea generală 14

Andy Puşcă Caracterizarea generală a dreptului civil

„Drepturile și libertățile civile ale persoanelor fizice, precum și drepturile și libertățile civile
ale persoanelor juridice sunt ocrotite și garantate de lege”.
C) Principiile specifice unor instituţii de drept civil au o sferă de aplicabilitate
mai restrânsă decât principiile fundamentale ale dreptului civil. Asemenea
principii se studiază în cadrul diferitelor instituţii ale dreptului civil.
Deocamdată ne mulţumim să evocăm câteva dintre aceste principii:
- principiul consensualismului, care priveşte forma actului juridic civil;
- principiul forţei obligatorii, principiul irevocabilităţii şi principiul relativităţii,
care interesează instituţia efectelor actului juridic civil;
- principiul ocrotirii bunei-credinţe, întâlnit în mai multe materii ale dreptului
civil (drepturile reale, răspundere civilă etc.);
- principiul proximităţii gradului de rudenie, specific devoluţiunii succesorale.

Sarcina de lucru 4
Identifică și analizează comparativ prevederile referitoare la principiul
egalitatății în fața legii civile din perspectiva Codului civil în vigoare și a
Codului civil abrogat la 1 octombrie 2011 (maximum 10 fraze).

1.2. Normele juridice de drept civil

1.2.1. Noţiune şi clasificare
În cadrul normelor de conduită socială (morale, religioase, politice, sportive,
etc.) care definesc relaţiile dintre oameni sau dintre aceştia şi societate, un loc
important îl ocupă normele de drept. Normele juridice (de drept), împreună cu
raporturile juridice născute pe baza lor, alcătuiesc ordinea juridică.
Norma de drept civil poate fi definită ca regula generală, impersonală şi
obligatorie1 care reglementează conduita subiectelor în raporturile juridice
civile şi care poate fi îndeplinită la nevoie prin forţa de constrângere a statului.
În funcţie de caracterul conduitei prescrise, normele de drept civil se clasifică
în norme dispozitive şi norme imperative.
Normele dispozitive sunt acelea care îngăduie subiectelor de drept civil să
deroge de la dispoziţiile pe care aceste norme le cuprind, înlesnind libertatea
părţilor prin suplinirea sau interpretarea voinţei lor neexprimate sau insuficient
exprimată.
Normele dispozitive se clasifică în norme permisive şi norme supletive.
Normele permisive nici nu impun şi nici nu interzic săvârşirea unei acţiuni,

1
Norma juridică este generală pentru că ea prescrie o conduită tipică aplicabilă la un număr nelimitat de cazuri ce se
adresează tuturor membrilor societăţii; este impersonală pentru că nu se adresează direct unei persoane; este obligatorie
deoarece conţine prevederi ce pot fi impuse subiectului prin diferite mijloace.
Drept civil. Partea generală 15
Andy Puşcă Caracterizarea generală a dreptului civil

lăsând la aprecierea părţilor să aleagă conduita pe care doresc să o urmeze din

mai multe variante posibile indicate de lege.1
Normele supletive sunt acelea care stabilesc o anumită conduită, care este
obligatorie pentru părţi numai în cazurile în care acestea, prin voinţa lor, nu au
stabilit o altă conduită.2
Normele imperative sunt acelea care impun o acţiune sau o inacţiune, de la
care subiectele de drept civil nu se pot abate decât asumându-şi riscul
sancţiunii prevăzute de lege.
Normele imperative se clasifică în norme onerative şi norme prohibitive.
Normele onerative sunt cele care prevăd expres obligaţia pentru părţi de a
săvârşi o anumită acţiune3. Normele prohibitive interzic săvârşirea unor
acţiuni.4
Normele imperative, fiind obligatorii, determină respectarea lor întocmai de
către părţile unui raport juridic, sub consecinţa aplicării sancţiunilor civile, în
timp ce prevederile normelor dispozitive pot fi înlăturate prin voinţa părţilor,
fără a se aplica vreo sancţiune.
În funcţie de natura interesului ocrotit, normele de drept civil se împart în
norme de ordine publică, dacă ocrotesc un interes general, public5, şi norme
de ordine privată, dacă ocrotesc un interes individual, particular. Normele de
ordine publică sunt întotdeauna norme imperative, însă nu toate normele
imperative sunt de ordine publică. De asemenea, normele dispozitive sunt
întotdeauna şi norme de ordine privată, însă nu toate normele de ordine privată
sunt dispozitive. Cu alte cuvinte, norma imperativă poate fi de ordine publică
sau de ordine privată, iar norma de ordine privată poate fi dispozitivă sau
imperativă.
În funcţie de întinderea câmpului de aplicare, normele de drept civil se împart
în norme generale şi norme speciale.
Normele generale sunt acelea care se aplică în toate cazurile şi în orice
domeniu, dacă o altă normă legală nu prevede altfel. Normele speciale se
aplică limitativ, doar în cazurile expres prevăzute de lege. Norma generală
reprezintă dreptul comun, în timp ce norma specială reprezintă excepţia.
Norma specială derogă de la norma generală, în timp ce norma generală nu
derogă de la norma specială. De asemenea, norma specială nu poate fi
modificată ori abrogată de o normă ulterioară decât printr-o abrogare expresă
directă.

1
Pentru a exemplifica, este o normă permisivă dispoziţia cuprinsă în art. 1108 C. civ. care prevede felurile acceptării
moștenirii: ”Acceptarea poate fi expresă sau tacită”.
2
De exemplu, art. 1689 C. civ. prevede că : „Predarea trebuie să se facă la locul unde bunul se afla în momentul încheierii
contractului, dacă nu rezultă altfel din convenția părților ori, în lipsa acesteia, din uzanțe”.
3
Normă onerativă este, de pildă, art. 1011 C. civ. care prevede: „(1) Donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea
nulității absolute”.
4
Este normă prohibitivă cea care prevede că: (art. 1120 alin. 1 C. civ.). „Renunțarea la moștenire nu se presupune, cu
excepția cazurilor prevăzute la art. 1.112 si art. 1.113 alin.”

Drept civil. Partea generală 16

Andy Puşcă Caracterizarea generală a dreptului civil

Sarcina de lucru 5
Selectează din Codul civil câte o normă juridică aferentă clasificării
prezentate mai sus. Identifică apoi, pentru fiecare caz, structura normei
juridice (ipoteza, dispoziţie, sancţiune).

1.2.2. Normele juridice – izvoare ale dreptului civil

Dreptul izvorăşte din lege. În toate statele cu sistem juridic de inspiraţie
romano-germanică, dreptul civil are ca principal izvor actul normativ scris.
Obiceiul şi jurisprudenţa joacă un rol secund.
Formele specifice de exprimare a normelor de drept civil constituie izvoare ale
dreptului civil. Aceste forme de exprimare a normelor juridice civile se
realizează pe calea actelor normative.
Actele normative sunt acele acte care emană de la organele de stat investite cu
prerogativa legiferării. Sunt astfel izvoare ale dreptului civil: Constituţia, Codul
civil, legile (adoptate de Parlament şi promulgate de Preşedinte), hotărârile şi
ordonanţele Guvernului (inclusiv cele de urgenţă), ordinele şi instrucţiunile
miniştrilor, actele normative emise de autorităţile administraţiei publice locale.
La acestea se adaugă unele acte normative adoptate înainte de 1990, în măsura
în care acestea mai sunt în vigoare (legi, decrete, hotărâri ale Consiliului de
Miniştri, ordine şi instrucţiuni), precum şi reglementări internaţionale
(convenţii, pacte, acorduri etc.) la care România este parte.
Varietatea actelor normative ce reglementează raporturi sociale ce fac obiectul
dreptului civil impune o anumită ierarhizare a acestora ce se stabileşte în
funcţie de caracterul şi ierarhia organului care le edictează.
a) Legile. În conformitate cu prevederile art. 72 din Constituţia României:
„Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare”.
În ierarhia izvoarelor dreptului civil pe primul loc se află Constituţia şi legile
constituţionale, adică cele prin care are loc revizuirea Constituţiei. Deşi
Constituţia reprezintă principalul izvor de drept pentru dreptul constituţional,
totuşi ea prezintă o importanţă deosebită, ca izvor de drept, şi pentru dreptul
civil. Într-adevăr, unele dintre drepturile fundamentale ale cetăţenilor
consacrate în Constituţie sunt şi drepturi subiective civile recunoscute şi
ocrotite de către normele dreptului civil persoanelor fizice. Organele statului
stabilite prin Constituţie sunt în marea lor majoritate şi persoane juridice −
subiecte ale raporturilor juridice de drept civil. De asemenea, unele din
principiile fundamentale ale dreptului civil, cum ar fi principiul garantării
dreptului de proprietate sau principiul egalităţii în faţa legii sunt consacrate şi
în textele constituţionale.

Drept civil. Partea generală 17