CAPITOLUL IV „INFRACŢIUNI PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ”

Infracţiunile privind viaţa sexuală reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în

Capitolul IV al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, fiind fapte
socialmente periculoase, săvârşite cu intenţie, care vatămă – în mod exclusiv sau în
principal – relaţiile sociale cu privire la viaţa sexuală a persoanei.
Putem distinge următoarele trei tipuri ale infracțiunilor privind viața sexuală:
1) infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale şi libertăţii sexuale a persoanei
(art.171, 172 și 173 CP RM);
2) infracţiuni contra inviolabilităţii sexuale a minorilor (art.174, 175 și 1751 CP
RM).

TEMA „VIOLUL” (ART. 171 CP RM)

Obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute în Capitolul IV al Părţii

Speciale a Codului penal al Republicii Moldova îl constituie relaţiile sociale cu privire
la viaţa sexuală a persoanei.

Obiectul juridic special al infracțiunii de viol are, de cele mai dese ori, un caracter
complex:
1) obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la
inviolabilitatea sexuală şi libertatea sexuală a persoanei;
2) obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la libertatea
psihică, integritatea corporală sau sănătatea persoanei.

În ipotezele consemnate la lit.b) alin.(2) şi la lit.b) alin.(3) art.171 CP RM,

obiectul juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea
sexuală a minorilor.

1
 În cazul în care acţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii de viol îmbracă
modalitatea de profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa, este practic imposibil a identifica un obiect juridic secundar. În această ipoteză,
infracţiunea prevăzută la art.171 CP RM are un obiect juridic simplu, nu un obiect
juridic complex.

Libertatea sexuală înseamnă libertatea persoanei împotriva agresiunilor şi

abuzurilor sexuale cu caracter infracţional, condiţionată de autodeterminarea persoanei
în planul deciderii de sine stătătoare cu cine şi în ce formă să-şi satisfacă necesitatea
sexuală. În alţi termeni, se are în vedere libertatea persoanei de a-şi desfăşura viaţa
sexuală conform opţiunii sale, numai în mod liber consimţit şi fără vreo constrângere
explicită sau implicită din partea altor persoane.
Dacă libertatea sexuală presupune exteriorizarea prealabilă a dorinţei persoanei de
a-şi satisface necesitatea sexuală, atunci inviolabilitatea sexuală presupune lipsa (de
exemplu, în cazul persoanei care este în imposibilitate de a-şi exprima voinţa) sau
irelevanţa (de exemplu, în cazul persoanei lipsite de discernământ din cauza stării
sănătăţii) unei asemenea dorinţe. Ca o componentă a categoriei de inviolabilitate
sexuală a persoanei apare noţiunea de inviolabilitate sexuală a minorului. Acesta,
datorită vârstei sale, nu este capabil să aprecieze independent semnificaţia etico-socială
a propriei decizii, fapt care poate fi exploatat de infractori. De aceea, legea penală îi
apără inviolabilitatea sexuală, indiferent de manifestarea voinţei lui. Inviolabilitatea
sexuală a minorului constituie o condiţie importantă a dezvoltării sexuale normale a
acestuia.

Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.171 CP RM îl constituie corpul

persoanei.
Infracţiunile privind viaţa sexuală sunt infracţiuni contra persoanei. De aceea, la
momentul săvârşirii acestor infracţiuni, victima trebuie să fie în viaţă. În cazul în care
persoana decedase înainte de comiterea faptei (iar făptuitorul este conștient de aceasta),

2
respectiva faptă va putea fi calificată în conformitate cu art.222 „Profanarea
mormintelor”, presupunând modalitatea de profanare a unui cadavru.

Victimă în cazul violului poate fi nu doar o persoană de sex feminin, dar şi o

persoană de sex masculin. Aceasta rezultă cu suficientă claritate din varianta în limba
rusă a art.171 CP RM, în care, pentru caracterizarea victimei infracțiunii, se utilizează
expresiile „несовершеннолетняя (несовершеннолетний)” şi „потерпевшая
(потерпевший)”.
De regulă, pentru existenţa infracţiunii de viol nu interesează vârsta victimei. Dacă
însă persoana este minoră (inclusiv are vârsta sub 14 ani), infracţiunea îmbracă formele
agravate prevăzute la lit.b) alin.(2) şi la lit.b) alin.(3) art.171 CP RM.
La calificare, nu interesează dacă victima este căsătorită sau divorţată, nici dacă a
avut o experienţă sexuală înainte de viol. În doctrina penală este consacrată noţiunea
„viol conjugal”, de aceea nu se exclude nici posibilitatea săvârşirii violului asupra soţiei
(soţului). De asemenea, victimă a violului poate fi chiar o persoană care practică
prostituţia.

Este important ca victima infracţiunii de viol să aibă o altă apartenenţă sexuală

decât autorul acestei infracţiuni. În cazul violului săvârşit de două sau mai multe
persoane, victima trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală decât persoana care
realizează raportul sexual. În raport cu persoana care realizează constrângerea fizică sau
psihică, apartenenţa sexuală poate fi aceeaşi.

În unele cazuri, victima infracţiunii de viol poate fi numai persoana caracterizată

prin anumite calităţi speciale:
• femeie gravidă (lit.b1) alin.(2) art.171 CP RM);
• membru de familie (lit.b2) alin.(2) art.171 CP RM);
• persoana care se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului (lit.a) alin.(3) art.171 CP RM).

3
 Nu este exclus ca făptuitorul sau victima unei infracţiuni privind viaţa sexuală să
fie purtătorul unei intersexualităţi. Astfel, de exemplu, hermafroditismul (androginia;
bisexualitatea) reprezintă coexistenţa simultană a unor elemente anatomice masculine şi
feminine. În dependenţă de elementele care predomină – feminine sau masculine, actul
sexual va fi considerat sau nu raport sexual. În rezultat, fapta se va califica potrivit
art.171 CP RM sau potrivit art.172 CP RM. Este posibil ca făptuitorul să aibă o
reprezentare greşită în privinţa predominării elementelor anatomice masculine sau
feminine la victimă. În asemenea cazuri, respectiva eroare de fapt trebuie să aibă ca
efect calificarea faptei ca tentativă de viol (de exemplu, când făptuitorul consideră
eronat că săvârşeşte un raport sexual) sau ca tentativă la infracţiunea prevăzută la
art.172 CP RM (de exemplu, când făptuitorul consideră eronat că săvârşeşte un act de
homosexualitate).

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.171 CP RM constă în fapta

prejudiciabilă concretizată în acţiuni de două tipuri:
1) acţiunea principală: raportul sexual;
2) acţiunea adiacentă exprimată în oricare din următoarele trei modalităţi:
a) constrângerea fizică;
b) constrângerea psihică;
c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

Latura obiectivă a infracțiunii de viol este întregită numai în cazul în care acţiunea
principală este însoţită de acţiunea adiacentă în oricare din modalităţile sale normative.
Privitor la acţiunea principală, trebuie de menţionat că prin „raport sexual” se
înţelege actul sexual normal (sub aspect fiziologic) care constă în introducerea integrală
sau parțială a membrului viril în vagin, astfel creându-se condiţii pentru concepere. Din
analiza acestei definiţii, putem desprinde următoarele trei semne necesare şi suficiente
ale noţiunii de raport sexual:
1) act sexual;
2) act normal (sub aspect fiziologic);

4
 3) act care constă în introducerea membrului viril în vagin sau în vestibulul
vaginului, astfel creându-se condiţii pentru concepere.

Privitor la primul semn, menţionăm că actul sexual este o noţiune mai largă decât
noţiunea „raport sexual”. Un act sexual presupune orice modalitate de obţinere a unei
satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului. În context, prin
„sex” se are în vedere nu neapărat organele genitale. Se au în vedere şi alte părţi ale
corpului care comportă semnificaţie în planul senzualităţii sexuale.
În cazul raportului sexual, o astfel de practică sexuală constă în conjuncţia
(copularea; împreunarea) organelor de sex masculin şi feminin. În alte cuvinte, raportul
sexual constă în actul de pătrundere (introducere) a organului procreator al bărbatului în
organul corespunzător al femeii.

Cel de-al doilea semn constitutiv al noţiunii de raport sexual arată că raportul
sexual este nu un act sexual oarecare, dar numai actul sexual normal (sub aspect
fiziologic). În acest sens, accentuăm că noţiunea de raport sexual este o noţiune
medico-legală cu un conţinut precis. Această noţiune nu poate fi confundată cu alte
noţiuni de care este legată într-un fel sau altul: „act sexual”, „relaţie sexuală”, „contact
sexual” etc. De aceea, este inacceptabilă expresia „raport sexual nenatural”. Este
important să fie respectată voinţa legiuitorului care foloseşte noţiunea „raport sexual”
nu în art.172 CP RM. Legiuitorul nu atribuie acestei noţiuni calificative de tipul
„natural-nenatural”, „normal-anormal”, „firesc-nefiresc”.

Cel de-al treilea semn constitutiv al noţiunii de raport sexual arată că raportul
sexual este un act care constă în introducerea membrului viril în vagin sau în vestibulul
vaginului, astfel creându-se condiţii pentru concepere.
Raportul sexual presupune un act fiziologic, adică un act implicând penetrare.
Penetrarea în cauză se exprimă în introducerea membrului viril fie în vagin, fie chiar și
în vestibulul vaginului. Raportul sexual nu poate consta într-o simplă apropiere sau
atingere a organelor genitale. Astfel, de exemplu, pettingul (din engleză – mângâiere)

5
reprezintă în esenţa atingerea dintre corpurile partenerilor sexuali, fără a exista intenţia
de penetrare sexuală. Frotajul (de la „frottage” în limba franceză, ceea ce înseamnă
frecare) se exprimă în frecarea organelor genitale de corpul partenerului sexual. Dacă
pettingul sau frotajul e săvârşit faţă de o persoană despre care se ştie cu certitudine că
nu a împlinit vârsta de 16 ani, există suficiente temeiuri de a aplica răspunderea penală
pentru acţiuni perverse (art.175 „Acțiuni perverse” din Codul penal). Aceasta dacă
pettingul sau frotajul reprezintă scopul în sine al făptuitorului.

După această caracterizare a acţiunii principale din cadrul infracţiunii de viol, vom
menţiona că infracţiunea în cauză presupune lipsa consimţământului persoanei cu care
făptuitorul doreşte să aibă raport sexual. Această nesocotire a voinţei victimei se poate
înfăţişa sub trei modalităţi ale acţiunii adiacente, cu caracter alternativ, din alcătuirea
faptei prejudiciabile examinate:
a) constrângerea fizică;
b) constrângerea psihică;
c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

Constrângerea fizică poate consta în lovire sau în oricare alte acte de violenţă
fizică exercitate asupra victimei pentru a înfrânge împotrivirea acesteia la raportul
sexual. Se are în vedere, inclusiv, imobilizarea fizică a victimei sau dezbrăcarea cu
forţa a acesteia.
Constrângerea fizică, exercitată în cazul înfracțiunii prevăzute la art.171 CP RM,
se poate concretiza în:
1) vătămarea intenţionată gravă, medie sau uşoară a integrităţii corporale ori a
sănătăţii;
2) violenţa care nu implică un prejudiciu cauzat sănătăţii.
În cazul în care, în procesul violului, s-a comis omorul victimei, acţiunile
făptuitorului se califică în baza art.145 şi 171 CP RM.

6
 La rândul său, constrângerea psihică, exercitată în cazul înfracțiunii specificate la
art.171 CP RM, presupune înfrângerea sau paralizarea rezistenţei victimei, concretizată
în ameninţarea cu aplicarea imediată a violenţei fizice, dacă victima nu se va conforma
cerinţelor făptuitorului.

Comun pentru constrângerea fizică şi constrângerea psihică este că împotrivirea

victimei la raportul sexual este înfrântă prin producerea unui rău, a cărui amplificare nu
poate fi evitată decât prin acceptarea raportului sexual. Aptitudinea acestui rău de a
constrânge (adică de a o face pe victimă să nu-şi mai poată dirija acţiunile, să nu mai
poată fi stăpână pe propriul corp) se apreciază în fiecare caz concret, în funcţie de
circumstanţele în care s-a exercitat constrângerea, precum şi de posibilităţile reale ale
victimei de a opune rezistenţă.
Constrângerea trebuie să fie suficientă pentru a înfrânge împotrivirea fizică sau
rezistenţa psihică a victimei. Constrângerea nu trebuie să fie absolut irezistibilă. Ea
poate fi şi numai relativă. Dar, în acest caz nu este suficientă insistenţa, luarea cu graba,
cu surprinderea. Nu este suficientă nici simularea constrângerii de către făptuitor şi a
rezistenţei de către victimă. Este necesar să fie o constrângere în stare să înfrângă
împotrivirea fizică sau rezistenţa psihică a victimei, fie îndată şi absolut, fie prin
epuizare.
În cazul constrângerii, nu este obligatoriu ca victima să fi opus rezistenţă până în
momentul în care aceasta a fost înfrântă. Cerinţa legii este îndeplinită chiar dacă în
contextul împrejurărilor concrete ale săvârşirii faptei victima a încetat să opună
rezistenţă, dându-şi seama că aceasta ar fi inutilă. De asemenea, victima nu este datoare
să încerce rezistenţa contra forţei în orice caz şi nici s-o continue neavând altă cale,
dacă din caracterul sau energia forţei deduce că s-ar expune unui rău şi mai mare.
Aptitudinea constrângerii de a conduce la rezultatul urmărit de făptuitor se
stabileşte în concret, în raport cu împrejurările în care s-a comis fapta. Dacă faţă de
aceste împrejurări victima şi-a dat seama că orice împotrivire este inutilă sau că s-ar
expune unui rău şi mai mare (şi, în consecinţă, nu a opus rezistenţă), fapta se va califica

7
potrivit art.171 CP RM. Aceasta deoarece cerinţa legii se referă la exercitarea
constrângerii, nu la faptul dacă victima s-a împotrivit sau nu.
În orice caz, esenţial este ca fapta să fie săvârşită contra voinţei, consimţământului
victimei. Numai aşa se poate atesta vătămarea inviolabilităţii sexuale şi a libertăţii
sexuale a persoanei. Ezitarea, rezervele sau temerile nu constituie opunere din partea
victimei. Dacă rezistenţa victimei a fost de circumstanţă (de formă) şi nu categorică
(adică putea fi interpretată şi în sens de acceptare a raportului sexual), cele comise nu
pot fi calificate ca viol. Pentru aplicarea răspunderii în baza art.171 CP RM se cere o
opunere categorică şi fermă, astfel încât să se poată conchide fără îndoieli că nu a fost
respectat dreptul victimei de a dispune în mod liber de corpul său într-un raport sexual.

Atât constrângerea fizică, cât şi cea psihică, trebuie aplicate pentru a determina
victima să accepte raportul sexual. Dacă însă constrângerea a fost exercitată în alte
scopuri, fapta va fi calificată nu conform art.171 CP RM, dar, după caz, potrivit art.151,
152, 287 sau altor norme din Codul penal.
Pentru calificare nu contează dacă constrângerea a fost exercitată de aceeaşi
persoană care a săvârşit raportul sexual sau de către o altă persoană. Dacă raportul
sexual a fost realizat de o persoană, iar constrângerea – de o altă persoană, vom fi în
prezenţa infracţiunii de viol săvârșite de două sau mai multe persoane (lit.c) alin.(2)
art.171 CP RM), când fiecare dintre făptuitori execută o parte din latura obiectivă a
infracţiunii.
Nu se încadrează în noţiunea de viol fapta aceluia care, prin promisiuni de
căsătorie, prin promiterea de beneficii materiale sau de angajare la muncă etc.,
determină o persoană să întreţină cu el un raport sexual. Nici hărţuirea sexuală nu face
parte din latura obiectivă a violului. În cazul hărţuirii sexuale, constrângerea îmbracă
toate formele posibile, cu excepţia constrângerii fizice şi a constrângerii psihice. Astfel
de forme sunt: ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea bunurilor victimei;
ameninţarea cu răpirea victimei; ameninţarea cu concedierea ei, etc.

8
 În afară de constrângerea fizică şi constrângerea psihică, acţiunea adiacentă în
cazul violului se poate exprima în profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra
ori de a-şi exprima voinţa.
La concret, imposibilitatea victimei de a se apăra presupune incapacitatea fizică de
a opune rezistenţă făptuitorului care încearcă să întreţină raport sexual cu victima (de
exemplu, în cazul defectelor fizice, victima având amputate piciorul sau mâna, al
oboselii extreme, al unei poziţii incomode în care a fost surprinsă victima etc.).
Imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa presupune o stare psihofiziologică
ce lipseşte victima de putinţa de a-şi da seama de ceea ce se petrece cu ea sau de a-şi
manifesta voinţa (de exemplu, în cazul vârstei fragede, al oligofreniei, al altor stări
patologice de natură psihică, al somnului hipnotic sau letargic, al leşinului, al comei, al
morţii clinice etc.).

Codul penal al Republicii Moldova nu prevede răspundere pentru fapta celui care,
substituindu-se unei alte persoane, profită de eroarea în care se găseşte o persoană şi are
cu ea un raport sexual. Doar în cazul în care făptuitorul profită de eroarea unei persoane
despre care ştie cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani poate fi aplicat art.174
CP RM.

Infracţiunea de viol este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din

momentul începerii raportului sexual, adică din momentul introducerii depline sau
parţiale a membrului viril în cavitatea vaginală.

În cazul raportului sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică, vor
constitui tentativă de infracţiune orice acte de violenţă fizică sau psihică exercitate
asupra victimei pentru a-i înfrânge împotrivirea fizică ori pentru a o determina să
renunţe la împotrivire ori să-i paralizeze voinţa şi să facă posibilă realizarea raportului
sexual. La concret, constituie tentativă la infracţiunea prevăzută la art.171 CP RM
imobilizarea braţelor victimei sau legarea acesteia, lovirea victimei, ameninţarea cu
violenţa, dezgolirea corpului victimei, astuparea gurii victimei ca să nu poată cere

9
ajutor, ducerea forţată a victimei în locul unde făptuitorul urmează să întreţină un raport
sexual cu ea etc.
În cazul raportului sexual săvârşit profitând de imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa, tentativa va putea consta în acte care relevă în mod
neîndoielnic că făptuitorul îşi va pune în executare hotărârea de a realiza un raport
sexual cu victima (făptuitorul se dezbracă sau dezbracă victima, se aşează sau o aşează
într-o poziţie caracteristică etc.), realizarea raportului sexual neavând loc din cauze
independente de voinţa făptuitorului.

Practica demonstează că infracțiunea de viol nu-și produce efectul din următoarele

cauze:
• opunerea de către victimă a rezistenţei active;
• intervenția altor persoane;
• surprinderea făptuitorului de către o altă persoană;
• apropierea altor persoane, fapt care-l sperie pe făptuitor; fuga victimei de
făptuitor, etc.
De asemenea. va exista tentativă dacă în concret făptuitorul nu a putut realiza
raportul sexual din cauze psihofiziologice de moment. Printre asemenea cauze se
numără nu doar ejacularea ante-portas, dar și: reacţia de vaginism; imposibilitatea de a
introduce membrul viril lipsind erecţia, etc.
Impotenţa de procreare (incapacitatea de a insemina, de a fi tată) nu elimină
bărbatul din sfera subiecţilor infracţiunii de viol, această incapacitate sexuală
neîmpiedicând împreunarea organelor genitale.

Renunţarea de bunăvoie până la începerea raportului sexual apără făptuitorul de

răspunderea penală pentru tentativa la infracţiunea prevăzută la art.171 CP RM, dar nu
şi de răspunderea penală pentru acţiunile întreprinse până în acel moment, în măsura în
care acestea întrunesc elementele constitutive ale unei alte infracţiuni (de exemplu, ale
uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.175 sau 1751 CP RM).

10
 Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.171 CP RM se caracterizează, în
primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracțiunii în cauză
se exprimă în: năzuința de satisfacere a necesităţii sexuale (de cele mai dese ori);
răzbunare; năzuinţa de a dezonora victima în faţa altora; năzuinţa de a determina
victima să se căsătorească cu făptuitorul, etc.

Subiectul infracţiunii de viol este persoana fizică responsabilă care la momentul

comiterii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani.

Circumstanţele agravante ale infracțiunii specificate la art.171 CP RM:

Violul săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la

alin.(1) art.171 CP RM (lit.a) alin.(2) art.171 CP RM)
Prevederea de la lit.a) alin.(2) art.171 CP RM se aplică în cazul în care sunt
întrunite următoarele patru condiții:
1) făptuitorul a săvârşit anterior un alt viol;
2) răspunderea pentru acest viol este stabilită la alin.(1) art.171 CP RM;
3) făptuitorul nu a fost condamnat pentru nici una din faptele de viol care se
repetă;
4) nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală pentru
violul prevăzut la alin.(1) art.171 CP RM, care a fost săvârșit anterior.

Dacă făptuitorul realizează două sau mai multe raporturi sexuale întru executarea
aceleiaşi intenţii infracţionale, violul prezintă forma prelungită de săvârşire a
infracţiunii unice, consumându-se în momentul începerii realizării ultimului raport
sexual. În acest caz făptuitorul nu poate fi tras la răspundere conform lit.a) alin.(2)
art.171 CP RM.

11
 Dimpotrivă, dacă raporturile sexuale sunt realizate în vederea executării unor
intenții infracționale diferite (desigur, dacă sunt întrunite cele patru condiții menționate
mai sus), trebuie aplicată dispoziţia de la lit.a) alin.(2) art.171 CP RM.

Aplicarea răspunderii în baza lit.a) alin.(2) art.171 CP RM exclude concursul

infracțiunilor de viol. Aceasta reiese din partea finală a dispoziției de la alin.(1) art.33
CP RM.
În următoarele cinci ipoteze se atestă concursul infracțiunilor de viol:
1) se atestă succesiunea a două sau mai multor infracțiuni prevăzute la alineate
diferite ale art.171 CP RM;
2) se atestă succesiunea a două sau mai multor infracțiuni prevăzute la alin.(2)
art.171 CP RM;
3) se atestă succesiunea a două sau mai multor infracțiuni prevăzute la alin.(3)
art.171 CP RM;
4) infracțiunile de viol săvârșite se încheie la etape diferite ale activității
infracționale (de exemplu, după tentativa de viol este comis violul consumat);
5) făptuitorul îndeplinește roluri juridice diferite în cadrul infracțiunilor de viol
săvârșite (de exemplu, în primul caz este complice la viol, iar în cel de-al doilea caz
este autor al violului).

Violul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.b) alin.(2) art.171 CP RM)
Luând în calcul prevederea de la lit.b) alin.(3) art.171 CP RM, victima violului
săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor trebuie să aibă vârsta între 14 şi 18 ani. Mai
mult, făptuitorul trebuie să aibă certitudinea privind vârsta victimei (din maniera de
conduită a acesteia, din aspectul ei exterior sau din alte surse).

Violul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.b1) alin.(2) art.171
CP RM)
Această agravantă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii:
1) victima să fie o femeie gravidă;

12
 2) făptuitorul să manifeste bună-ştiinţă în raport cu aceea că victima se află în
această stare.

Violul săvârşit asupra unui membru de familie (lit.b2) alin.(2) art.171 CP RM)
După cum reiese din art.1331 CP RM, noţiunea de membru de familie presupune
două accepţiuni diferite, în funcţie de lipsa sau prezenţa conlocuirii făptuitorului şi
victimei:
a) în condiţia de conlocuire: persoanele aflate în căsătorie, în divorţ, sub tutelă şi
curatelă, rudele, afinii lor, soţii rudelor, persoanele aflate în relaţii asemănătoare celora
dintre soţi (concubinaj) sau dintre părinţi şi copii;
b) în condiţia de locuire separată: persoanele aflate în căsătorie, în divorț, rudele,
afinii lor, copiii adoptivi, persoanele aflate sub curatelă, persoanele care se află ori s-au
aflat în relaţii asemănătoare celora dintre soţi (concubinaj).

În cazul săvârşirii violului asupra unei rude pe linie dreaptă până la gradul trei
inclusiv ori asupra surorii sau fratelui – atât în condiţia de conlocuire, cât și în condiţia
de locuire separată – aplicabilă este doar prevederea de la lit.b 2) alin.(2) art.171 CP
RM. Nu este posibil concursul ideal dintre infracţiunile prevăzute la art. 171 (cu
excepţia lit. b2) alin. (2)) şi art. 201 CP RM.

Violul săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.c) alin.(2) art.171 CP RM)
Agravanta analizată se atestă în următoarele situații:
1) săvârșirea violului în coautorat;
2) săvârşirea violului de către o persoană care posedă semnele subiectului
infracţiunii, în comun cu o persoană care nu posedă aceste semne;
3) săvârşirea violului de către o persoană care posedă semnele subiectului
infracţiunii, prin intermediul unei persoane care nu posedă aceste semne.

Ca viol săvârşit de două sau mai multe persoane sunt calificate nu doar acţiunile
persoanelor care au săvârşit raportul sexual, dar şi acţiunile persoanelor care, prin

13
aplicarea constrângerii fizice sau psihice faţă de victimă, au făcut posibilă săvârşirea
acestuia.

Violul săvârşit de două sau mai multe persoane trebuie deosebit de complicitatea
la viol, când cele comise sunt calificate potrivit alin.(5) art.42 şi art.171 CP RM. Com-
plice la viol este persoana care, după caz:
1) atrage victima într-un loc dinainte convenit cu autorul violului, comod pentru
săvârşirea acestei fapte;
2) pune la dispoziţia autorului violului mijlocul său de transport ori locuința sa, în
vederea săvârşirii violului;
3) aduce victima în starea de imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa, pentru ca, ulterior, autorul violului să poată profita de această stare;
4) întreține cu potențiala victimă un raport sexual benevol, prin aceasta creând
imediat condiţiile pentru comiterea violului de către autorul infracțiunii, cu care
încheiase în prealabil o înţelegere, etc.
Complicitatea la viol poate fi nu doar anterioară, dar şi concomitentă. În ultimul
caz, complicele își aduce contribuţia în cursul executării infracţiunii. Schimbarea
poziţiei victimei sau dezbrăcarea ei în procesul săvârşirii raportului sexual, când se
profită de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, reprezintă
tocmai exemple de complicitate concomitentă la infracţiunea prevăzută la art.171 CP
RM. Ele reprezintă exemple de complicitate, şi nu de coautorat, pentru că nu constau în
executarea parţială a laturii obiective a infracţiunii respective. Ele constituie contribuţii
cu rol de ajutor acordat autorului violului.

Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică (lit.e) alin.(2)

art.171 CP RM)
Condiţiile în care agravanta dată funcţionează sunt următoarele:
a) făptuitorul cunoaşte că suferă de o boală venerică;
b) între săvârşirea raportului sexual cu victima şi boala de care aceasta s-a
contaminat există legătura de cauzalitate;

14
 c) faţă de urmările prejudiciabile sub formă de contaminare cu boală venerică a
fost manifestată intenţia – directă sau indirectă.
În acord cu art.118 CP RM, aplicarea răspunderii în baza lit.e) alin.(2) art.171 CP
RM exclude calificarea suplimentară conform art.211 CP RM.

Violul săvîrşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.f) alin.(2)
art.171 CP RM)
În esenţă, cruzimea deosebită demonstrează intenţia făptuitorului de a-i cauza
victimei suferinţe – de ordin fizic sau psihic – care sunt intense, inutile şi prelungite în
timp. Pornind de la acest mod de interpretare a noţiunii „cruzime deosebită”,
menţionăm că metoda aleasă de făptuitor mărturiseşte despre dorinţa lui de a cauza
victimei suferinţe deosebite în procesul comiterii violului (de exemplu: cauzarea unor
plăgi multiple (când există probe suficiente care dovedesc intenţia de a comite violul cu
deosebită cruzime); utilizarea curentului electric; mutilarea sau secţionarea unor părţi
ale corpului, etc.).
Despre săvârşirea cu deosebită cruzime a infracţiunii de viol poate mărturisi nu
doar metoda comiterii infracţiunii. În acest sens, unul dintre cele mai răspândite cazuri
de viol săvârşit cu deosebită cruzime, reieşind din ambianţa executării lui, este violul
săvârşit în prezenţa persoanelor apropiate victimei.

Motivele sadice reprezintă imboldul generat de tendinţa anormală (dar în limitele

responsabilităţii) spre cruzime, o plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind
sau de a pricinui suferinţe.

Violul persoanei care se află în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau
tratamentul făptuitorului (lit.a) alin.(3) art.171 CP RM)
Victima se află în grija făptuitorului atunci când acesta are obligaţia contractuală
sau morală să acorde victimei asistenţă socială, ori, în virtutea relaţiilor de rudenie, are
îndatorirea legală să îngrijească victima. Îngrijirea presupune obligaţia de a acorda

15
ajutor şi asistenţă curentă unei persoane aflate în nevoie datorită vârstei, stării de
sănătate, absenţei persoanelor care au această obligaţie potrivit legii etc.

Victima se află sub ocrotirea făptuitorului atunci când ultimul are calitatea de
tutore sau de curator în raport cu victima, sau când făptuitorul şi-a asumat în fapt
sarcina de a ocroti un minor.

Victima se află sub protecţia făptuitorului în cazul în care este privată în mod legal
de libertate (de exemplu, se află într-o instituţie de reeducare), iar cel care a săvârşit
violul are obligaţia de a o păzi şi supraveghea.

Victima se află la educarea făptuitorului atunci când acesta face parte din rândul
cadrelor didactice sau al personalului pedagogic, fie că este o persoana angajată de
către părinţii victimei, pentru educarea şi instruirea acesteia. Obligaţia de educare
revine cadrelor didactice de orice grad şi specialitate şi personalului didactic auxiliar
(pedagog, laborant, bibliotecar etc.), inclusiv persoanelor care sunt angajate în
particular pentru anumite activităţi instructiv-educative (meditatori, instructori etc.).

În fine, victima se află la tratamentul făptuitorului atunci când acesta din urmă
face parte din personalul medical, aplicând îngrijirea medicală faţă de victimă în
instituţiile medicale sau la domiciliu.

Violul unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani (lit.b) alin.(3) art.171
CP RM)
În esenţă, pentru realizarea agravantei date trebuie îndeplinite două condiţii:
1) victima să nu fi atins vârsta de 14 ani la momentul săvârşirii infracţiunii;
2) făptuitorul să fi ştiut sau să fi admis această împrejurare.

Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (lit.c) alin.(3)

art.171 CP RM)

16
 Condiţiile în a căror prezenţă persoana poartă răspundere pentru violul însoţit de
contaminarea intenţionată cu maladia SIDA sunt similare celor în care operează
agravanta de la lit.e) alin.(2) art.171 CP RM:
1) făptuitorul cunoaşte că suferă de maladia SIDA;
2) între săvârşirea raportului sexual cu victima şi maladia SIDA de care aceasta s-a
contaminat există legătură cauzală;
3) faţă de urmările prejudiciabile sub formă de contaminare cu maladia SIDA a
fost manifestată intenţia – directă sau indirectă.
Aplicarea prevederii de la lit.c) alin.(3) art.171 CP RM exclude calificarea
suplimentară potrivit art.212 CP RM. Aceasta reiese din art.118 CP RM.

Violul care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale

sau a sănătăţii (lit.d) alin.(3) art.171 CP RM); violul care a provocat din imprudenţă
decesul victimei (lit.e) alin.(3) art.171 CP RM)
Urmările prejudiciabile, specificate la lit.d) şi e) alin.(3) art.171 CP RM, sunt
determinate cauzal fie de constrângerea fizică sau psihică, fie de însuşi raportul sexual.
Circumstanţele agravante în cauză nu se aplică dacă, după săvârşirea violului, victima
este lăsată în primejdie, în rezultat producându-se din imprudenţă vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei. În acest caz, calificarea se va
face conform alin.(1) art.171 şi lit.a) sau b) alin.(2) art.163 CP RM.
Aplicarea răspunderii conform lit.d) sau e) alin.(3) art.171 CP RM exclude
necesitatea calificării suplimentare conform art.149 sau 157 CP RM. Aceasta rezultă
din art.118 CP RM.

Violul soldat cu alte urmări grave (lit.f) alin.(3) art.171 CP RM)

În legea penală nu există nici o dispoziţie în care s-ar defini noţiunea „urmări
grave”. În aceste condiţii, există pericolul real să fie încălcată una din regulile statuate
la alin.(2) art.3 CP RM, conform căreia interpretarea extensivă defavorabilă a legii
penale este interzisă.

17
 De exemplu, cât priveşte pierderea capacităţii de naştere normală (fără cezariană),
considerăm că aceasta nu poate fi privită drept componentă a noţiunii „alte urmări
grave”. În cazul în care victima violului îşi pierde capacitatea de naştere, se aplică
circumstanţa agravantă stabilită la lit.d) alin.(3) art.171 CP RM. Aceasta deoarece
pierderea capacităţii de naştere reprezintă pierderea capacităţii de reproducere, adică se
integrează în noţiunea „pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia”.
Deci, trebuie considerată drept vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Atunci când victima violului îşi păstrează capacitatea de naştere prin cezariană,
dar îşi pierde capacitatea de naştere normală, nu putem vorbi despre pierderea
capacităţii de reproducere. De aceea, invocarea în această ipoteză a noţiunii „alte
urmări grave” ar însemna interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale, deci o
încălcare a principiului legalităţii.

Nici graviditatea extrauterină, nici pierderea capacităţii de a duce o viaţă sexuală

normală, de felul lor, nu pot face parte din noţiunea „alte urmări grave”.
Este adevărat că sarcina survenită în urma violului (nu neapărat graviditatea
extrauterină survenită în urma violului) se consideră a fi una dintre indicaţiile sociale
pentru întreruperea cursului sarcinii după primele 12 săptămâni de sarcină. Totuşi,
conform lit.c) alin.(1) art.159 CP RM, numai în prezenţa indicaţiilor medicale poate fi
întreruptă sarcina care depăşeşte 12 săptămâni. Persoana care întrerupe cursul sarcinii a
cărei vârstă depăşeşte 12 săptămâni, conducându-se exclusiv de indicaţiile sociale, este
pasibilă de răspundere penală pentru provocarea ilegală a avortului.
Prin urmare, sarcinii survenite în urma violului (şi, implicit, gravidităţii
extrauterine survenite în urma violului) îi lipseşte pericolul social necesar, astfel încât
să determine agravarea răspunderii pentru viol.

Pierderea capacităţii de a duce o viaţă sexuală normală poate presupune

următoarele trei ipoteze:
1) pierderea capacităţii de coabitare şi fecundare (la persoanele de sex masculin)
sau pierderea capacităţii de coabitare şi concepere (la persoanele de sex feminin);

18
 2) boala psihică, implicând coitofobia (teama contactului sexual);
3) impotenţa, vaginismul, frigiditatea, dispareunia şi alte asemenea tulburări de
dinamică sexuală, care nu implică pierderea capacităţii de reproducere, nici boala
psihică.
În primele două ipoteze, identificăm prezenţa vătămării grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii. Deci, este funcţională dispoziţia de la lit.d) alin.(3) art.171 CP
RM. În cea de-a treia ipoteză, se poate vorbi despre posibilitatea concursului dintre
viol, în formă neagravată, şi vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
cauzată din imprudenţă (art.157 CP RM). Însă, dacă după gravitate tulburările de
dinamică sexuală nu ating nici măcar gradul unei vătămări medii a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, calificarea urmează a se face numai conform alin.(1) art.171 CP RM (în
lipsa unor circumstanţe agravante).

Apariţia gravidităţii în cazul contraindicaţiilor medicale pentru naştere nu poate fi

considerată urmare gravă. Chiar şi la lit.d) alin.(1) art.159 CP RM se menţionează
despre contraindicaţiile medicale pentru efectuarea întreruperii cursului sarcinii, nu
despre contraindicaţiile medicale pentru naştere. Dacă apariţia gravidităţii în cazul
contraindicaţiilor medicale pentru naştere ar fi luate în consideraţie în vederea agravării
răspunderii pentru viol, aceasta ar însemna interpretarea extensivă defavorabilă a legii
penale. Ceea ce nu putem accepta.
În fine, întreruperea sarcinii este unul dintre indicatorii vătămării grave a
integrităţii corporale sau a sănătăţii. De aceea, survenirea unei asemenea urmări implică
agravarea răspunderii conform lit.d) alin.(3) art.171 CP RM. Deci, nu necesită
invocarea noţiunii „alte urmări grave”.

În concluzie, noţiunea „alte urmări grave”, specificată la lit.f) alin.(3) art.171 CP

RM, constituie o noţiune fără conţinut, inaplicabilă în practică.

19
 TEMA „ACŢIUNI VIOLENTE CU CARACTER SEXUAL”
(ART. 172 CP RM)

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM are, de cele mai

dese ori, un caracter complex:
1) relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală şi libertatea sexuală a
persoanei (obiectul juridic principal);
2) relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală sau
sănătatea persoanei (obiectul juridic secundar).

În ipotezele consemnate la lit.b) alin.(2) şi la lit.a) alin.(3) art.172 CP RM, obiectul

juridic principal al infracţiunii analizate îl formează relaţiile sociale cu privire la
inviolabilitatea sexuală a minorilor.
Doar în cazul în care acţiunea adiacentă, din cadrul infracţiunii prevăzute la
art.172 CP RM, îmbracă modalitatea de profitare de imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa, este practic imposibil a identifica un obiect juridic
secundar. În această ipoteză, infracţiunea în cauză are un obiect juridic simplu, nu un
obiect juridic complex.

Obiectul material al acţiunilor violente cu caracter sexual îl constituie corpul

persoanei.

Victima în cazul infracţiunii analizate adoptă o postură sau alta, în funcţie de

modalitatea sub care apare acţiunea principală din cadrul laturii obiective.
Astfel, în prezența modalității de homosexualitate, victima trebuie să aibă aceeaşi
apartenenţă sexuală cu autorul infracţiunii. În cazul în care o astfel de faptă este
săvârşită de două sau mai multe persoane, victima trebuie să aibă aceeaşi apartenenţă
sexuală cu persoana care realizează actul de homosexualitate. În raport cu persoana care
realizează constrângerea fizică sau psihică, apartenenţa sexuală poate fi diferită.

20
 În prezența modalității de satisfacere a poftei sexuale în forme perverse, victima
trebuie să aibă o altă apartenenţă sexuală faţă de autorul infracţiunii. În cazul în care o
astfel de faptă este săvârşită de două sau mai multe persoane, victima trebuie să aibă o
altă apartenenţă sexuală faţă de persoana care îşi satisface pofta sexuală în forme
perverse. În raport cu persoana care realizează constrângerea fizică sau psihică,
apartenenţa sexuală poate fi aceeaşi.

De regulă, pentru existenţa infracţiunii examinate nu interesează vârsta victimei.

Dacă însă persoana este minoră (inclusiv are vârsta sub 14 ani), infracţiunea îmbracă
formele agravate prevăzute la lit.b) alin.(2) şi la lit.a) alin.(3) art.172 CP RM.
În unele cazuri, victima infracţiunii specificate la art.172 CP RM poate fi numai
persoana caracterizată prin anumite calităţi speciale: femeie gravidă (lit.b 1) alin.(2)
art.172 CP RM); membru de familie (lit.b2) alin.(2) art.172 CP RM); persoana care se
află în îngrijirea, ocrotirea, protecţia, educarea sau în tratamentul făptuitorului (lit.a 1)
alin.(3) art.172 CP RM).

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM se exprimă în fapta

prejudiciabilă, concretizată în acţiuni de două tipuri:
1) acţiunea principală:
a) homosexualitate;
b) satisfacerea poftei sexuale în forme perverse;
2) acţiunea adiacentă:
a) constrângerea fizică;
b) constrângerea psihică;
c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

Luând în consideraţie caracterul alternativ al modalităţilor sub care se exprimă

acţiunea principală şi acţiunea adiacentă, la calificare va fi suficient a stabili îmbinarea
acţiunii principale în oricare din modalităţile sale cu acţiunea adiacentă în oricare din
modalităţile sale.

21
 Referindu-ne la acţiunea principală, este necesar a menționa că, în general, aceasta
se exprimă într-o acţiune constând în imitarea raportului sexual, fie într-o altă acţiune
care vizează organele genitale ale bărbatului sau ale femeii ori alte părţi ale corpului.
Aşadar, o astfel de acţiune nu se rezumă doar la „penetrarea sexuală”, adică la
introducerea membrului viril în cavităţile naturale ale altei persoane, pentru satisfacerea
poftei (necesităţii) sexuale. Se au în vedere şi alte acte sau contacte sexuale care
implică organele genitale sau alte părţi ale corpului.

Noţiunile „constrângere fizică”, „constrângere psihică”, „profitare de

imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”, care desemnează
modalităţile acţiunii adiacente în contextul infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM, au,
în principiu, aceeaşi semnificaţie ca şi noţiunile similare ce caracterizează modalităţile
acţiunii adiacente în contextul violului. De aceea, facem trimitere la explicaţiile
corespunzătoare.

Infracţiunea specificată la art.172 CP RM este o infracţiune formală. Ea se

consideră consumată din momentul începerii acţiunilor cu caracter sexual.

Faptele îndreptate nemijlocit spre realizarea actului de homosexualitate ori spre

satisfacerea poftei sexuale în forme perverse (dezbrăcarea victimei, imobilizarea ei,
aplicarea violenţei faţă de ea pentru a-i înfrânge rezistenţa etc.), dar care nu au condus
la începerea acţiunilor cu caracter sexual, menţionate mai sus, din cauze ce nu depind
de voinţa făptuitorului, formează tentativa la infracţiunea prevăzută la art.172 CP RM.
Aceste fapte pot constitui tentativa numai dacă au fost întreprinse în scopul realizării
actului de homosexualitate ori al satisfacerii poftei sexuale în forme perverse. Dacă
acţiunile făptuitorului au fost exercitate în alte scopuri, faptele săvârşite vor putea fi
calificate nu conform art.172 CP RM, ci potrivit art.151, 152, 155, 287 sau altor
articole din Codul penal ori potrivit art.78, 354 sau altor articole din Codul
contravenţional.

22
 Renunţarea de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM
urmează a fi considerată temei de liberare de răspundere penală pentru această
infracţiune. În acest caz, persoana poate purta răspundere doar pentru fapta
prejudiciabilă săvârşită efectiv, cu condiţia ca ea conţine elementele constitutive ale
unei infracţiuni (de exemplu, ale uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.175 sau 1751
CP RM).
Nu se consideră renunţare de bunăvoie la săvârşirea acţiunilor violente cu caracter
sexual refuzul de a continua acţiunile prejudiciabile care este determinat de cauze
independente de voinţa făptuitorului.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.172 CP RM se caracterizează, în

primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Pe lângă năzuinţa satisfacerii
necesităţii sexuale, motivele infracţiunii în cauză se pot concretiza în: năzuinţa de a
înjosi cinstea şi demnitatea victimei; năzuința de a o face pe victimă șantajabilă;
răzbunare; motive huliganice, etc.

Subiectul infracţiunii specificate la art.172 CP RM este persoana fizică

responsabilă care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 14 ani.

În privinţa circumstanţelor agravante prevăzute la alin.(2) şi (3) art.172 CP RM, în

general, este admisibilă o abordare similară celei referitoare la agravantele
corespondente ale infracțiunii de viol. Trebuie doar de precizat că, în conformitate cu
lit.a) alin.(3) art.172 CP RM, răspunderea pentru acţiunile violente cu caracter sexual se
agravează dacă aceastea sunt săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu
certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani. În esenţă, pentru realizarea agravantei date
trebuie îndeplinite două condiţii: 1) victima să nu fi atins vârsta de 14 ani la momentul
săvârşirii infracţiunii; 2) făptuitorul să fi ştiut cu certitudine (nu să fi admis) această
împrejurare.

23
 TEMA „HĂRȚUIREA SEXUALĂ” (ART. 173 CP RM)

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.173 CP RM are un caracter

complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la
inviolabilitatea sexuală sau libertatea sexuală a persoanei; obiectul juridic secundar îl
formează relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală sau
sănătatea persoanei.
De asemenea, în plan secundar, se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la
onoarea (cinstea) şi demnitatea persoanei.

Infracţiunea de hărţuire sexuală are obiect material în acele cazuri când acțiunea
principală din cadrul faptei prejudiciabile analizate se realizează în formă fizică (de
exemplu, pe calea mângâierilor, îmbrăţişărilor, ciupiturilor, palmelor „amicale”,
strângerilor ușoare de diferite părți ale corpului, săruturilor „prietenești”, îmbrâncelilor
etc.). În astfel de cazuri, corpul victimei reprezintă obiectul material al infracțiunii
prevăzute la art.173 CP RM.

Victimă a infracţiunii de hărţuire sexuală poate fi o persoană de sex feminin sau o

persoană de sex masculin. Victima și făptuitorul pot avea apartenență sexuală diferită
sau aceeași apartenență sexuală.

La calificare, nu interesează dacă victima este căsătorită sau divorţată, nici dacă a
avut o experienţă sexuală înainte de hărțuirea sexuală. Nu se exclude nici posibilitatea
săvârşirii hărțuirii sexuale asupra soţiei (soţului). De asemenea, victimă a hărțuirii
sexuale poate fi chiar o persoană care practică prostituţia, oferă servicii de masaj erotic,
participă în reprezentări striptease sau în alte reprezentări erotice etc.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.173 CP RM constă în fapta

prejudiciabilă alcătuită din acţiunea principală şi acţiunea adiacentă.

24
 Astfel, acțiunea principală trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele două
condiții:
1) să se exprime în manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal;
2) să fie săvârșită în detrimentul victimei, adică: a) să lezeze demnitatea acesteia
ori b) să creeze o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie
sau insultătoare pentru victimă.

Vizavi de prima din aceste două condiții, manifestarea comportamentului fizic în

contextul hărțuirii sexuale se poate exprima în atingeri ale corpului victimei (mângâieri,
îmbrăţişări, ciupituri, palme „amicale”, strângeri ușoare de diferite părți ale corpului,
săruturi „prietenești”, îmbrânceli etc.). Important este ca manifestarea
comportamentului fizic să nu depășească anumite limite, dincolo de care trebuie să
vorbim despre constrângerea fizică exercitată asupra victimei. Astfel, în cazul hărțuirii
sexuale, făptuitorul nu poate să limiteze libertatea de acţiuni şi de manifestare a voinţei
victimei, pe calea aplicării violenţei. Manifestarea comportamentului fizic în contextul
hărțuirii sexuale nu poate avea ca obiectiv înfrângerea împotrivirii fizice a victimei. Un
asemenea obiectiv, specific constrângerii fizice, va atesta necesitatea calificării faptei în
baza art.171 sau 172 CP RM.

Manifestarea comportamentului verbal în contextul hărțuirii sexuale se poate

exprima în:
• diverse demersuri făcute victimei, sub formă de propuneri, avansuri, aluzii,
solicitări etc., mai mult sau mai puţin explicite;
• expedierea de e-mail-uri cu caracter sugestiv;
• montarea unor persoane împotriva victimei;
• contestarea nejustificată a muncii depuse de victimă;
• impunerea victimei a unor sarcini fără sens şi care nu fac parte din îndatoririle ei
normale de serviciu;
• trasarea în fața victimei a unor sarcini de lucru exorbitante în raport cu timpul,
pregătirea profesională şi mijloacele de care aceasta dispune etc.

25
 În fine, manifestarea comportamentului nonverbal în contextul hărțuirii sexuale se
poate exprima în:
• demonstrarea unor imagini pornografice sau a altor obiecte având conotații
sexuale;
• oferirea de cadouri, atenţii ori înlesniri pe plan profesional, etc.

Pentru stabilirea limitei care desparte comportamentul flirtant de comportamentul

caracteristic hărțuirii sexuale, este necesar să răspundem la următoarele întrebări:
a) lezează oare comportamentul făptuitorului demnitatea victimei?;
b) creează oare comportamentul făptuitorului o atmosferă neplăcută, ostilă,
degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare pentru victimă? Numai în
ipoteza unui răspuns afirmativ la oricare din aceste două întrebări, se poate invoca
temeiul aplicării art.173 CP RM.

Astfel, vizavi de cea de-a doua din condițiile ce caracterizează acțiunea principală
din contextul infracțiunii de hărțuire sexuală, menționăm că, în sensul art.173 CP RM,
comportamentul, care lezează demnitatea victimei, se poate exprima în:
1) îngrădirea posibilităţii de exprimare a victimei;
2) izolarea victimei;
3) desconsiderarea victimei în faţa colegilor.

Totodată, nu reprezintă manifestarea unui comportament care lezează demnitatea

victimei:
• măsurile justificate de penalizare a absenţelor de la lucru;
• cererea respectării indicatorilor de performanţă conform standardelor pentru
calificarea respectivă;
• aplicarea întemeiată de măsuri disciplinare;
• excluderea persoanei de la realizarea unei sarcini ce implică cerinţe ocupaţionale
specifice pe care persoana respectivă nu le îndeplineşte etc.

26
 După cum rezultă din dispoziția art.173 CP RM, comportamentul caracteristic
hărțuirii sexuale poate nu numai să lezeze demnitatea victimei, dar și să creeze o
atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare
pentru victimă. În acest sens, comportamentul în cauză trebuie să producă în
detrimentul victimei oricare din următoarele efecte de natură psihologică:
• depresie, anxietate, şoc, negare, stres, tulburări ale somnului;
• furie, teamă, frustrare, iritare, instabilitate emoţională;
• nesiguranţă, jenă, ruşine;
• confuzie, neputinţă, tulburări de concentrare, atacuri de panică;
• stimă de sine scăzută, neîncredere în capacităţile proprii, hipersensibilitate;
• izolare, autoblamare etc.

În alt context, ameninţarea, constrângerea şi şantajul sunt cele trei modalităţi

alternative ale acţiunii adiacente din cadrul infracțiunii de hărțuire sexuală. Nu poate fi
aplicat art.173 CP RM în ipoteza în care manifestarea unui comportament fizic, verbal
sau nonverbal – care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută,
ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina
o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite – nu este
însoțită de ameninţare, constrângere sau şantaj.

Prin ameninţare, în sensul art.173 CP RM, trebuie de înţeles ameninţarea cu un rău

vizând perspectivele victimei la locul de muncă, de studii etc. (concedierea,
exmatricularea, retrogradarea, nepromovarea, schimbarea activităţii, diminuări salariale
sau neacordarea sporurilor salariale meritate, lipsirea de bursă etc.). De asemenea, se
înţelege ameninţarea de a distruge sau a deteriora bunurile victimei, de a o răpi etc., cu
excepţia acelor tipuri de ameninţare care se pot atesta în ipoteza infracţiunilor prevăzute
la art.171 şi 172 CP RM.
Prin constrângere, în sensul art.173 CP RM, se are în vedere constrângerea prin
profitarea de dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a victimei, ori altă
constrângere, cu excepţia celei specificate la art.171 şi 172 CP RM.

27
 Prin şantaj, în sensul art.173 CP RM, trebuie de înţeles ameninţarea cu divulgarea
informaţiilor care, devenind notorii, pot prejudicia onoarea şi demnitatea victimei ori
pot fi cauza altor urmări nedorite. Conţinutul unor asemenea informaţii despre victimă
poate privi: practicarea prostituţiei; boala venerică a acesteia; consumul de substanţe
narcotice sau psihotrope; săvârşirea unor ilegalităţi; infidelitatea conjugală, etc.
Totodată, la calificare nu are importanţă dacă aceste informaţii sunt mincinoase sau
veridice.

Infracţiunea prevăzută la art.173 CP RM este o infracţiune formală. Ea se

consideră consumată din momentul manifestării unui comportament fizic, verbal sau
nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori care creează o atmosferă neplăcută,
ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina
victima la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvârşite prin
ameninţare, constrângere, şantaj. La calificare, nu contează dacă făptuitorului i-a reușit
sau nu să realizeze raporturi sexuale ori alte acţiuni cu caracter sexual nedorite. Însă,
această împrejurare poate fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.

În altă ordine de idei, consemnăm că aplicarea art.173 CP RM nu este condiţionată

de repetarea actelor de hărţuire sexuală, conţinutul infracțiunii în cauză putând fi
realizat şi printr-un singur act (de exemplu, profesorul pretinde favoruri sexuale unei
studente, sugerându-i că altminteri nu o va promova la examen). Tocmai de aceea,
infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii primului act de solicitare sau propunere
vizând obţinerea de favoruri sexuale.

Latura subiectivă a infracţiunii de hărţuire sexuală se caracterizează, în primul

rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivul acestei infracţiuni constă, de
cele mai multe ori, în năzuinţa făptuitorului de a-şi satisface necesităţile sexuale.
Scopul infracţiunii este unul special, şi anume: scopul de a determina victima la
raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite. În lipsa acestui scop, nu
poate fi admisă calificarea faptei în conformitate cu art.173 CP RM.

28
 În sensul art.173 CP RM, noţiunea „raport sexual” are aceeaşi semnificaţie ca şi în
cazul infracţiunii de viol. Prin „alte acţiuni cu caracter sexual” se înţelege
homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, în sensul art.172 CP
RM.
Este obligatoriu ca raporturile sexuale ori alte acţiuni cu caracter sexual, a căror
întreţinere o urmăreşte făptuitorul, să fie nedorite. Aceasta înseamnă că infracţiunea
presupune o atitudine neechivocă a victimei de neacceptare a unor asemenea forme de
manifestare a „atenţiei” făptuitorului faţă de ea. În acest plan, ceea ce interesează la
calificare este să lipsească consimţământul victimei; numai aşa poate fi atestată
vătămarea inviolabilităţii sexuale şi a libertăţii sexuale a persoanei. De aceea, din
conduita victimei trebuie să rezulte refuzul categoric de a intreţine raporturi sexuale ori
alte acţiuni cu caracter sexual. Dacă refuzul victimei a fost de circumstanţă (de formă)
şi nu categoric (adică, putea fi interpretat şi în sens de acceptare a raporturilor sexuale
ori a altor acţiuni cu caracter sexual), cele comise nu pot fi calificate conform art.173
CP RM.

Subiectul infracţiunii specificate la art.173 CP RM este persoana fizică

responsabilă care la momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani. Subiectul
infracțiunii de hărțuire sexuală poate fi o persoană de sex feminin sau o persoană de sex
masculin. Subiectul și victima pot avea apartenență sexuală diferită sau aceeași
apartenență sexuală.
Nu este indispensabil ca subiectul să aibă o calitate specială. Astfel, este posibil ca
subiectul să aibă o calitate care să-i confere autoritate sau influenţă asupra victimei în
cadrul relaţiilor de la locul de muncă, de studii etc. Însă, la fel de posibil este ca
hărţuirea sexuală să aibă ca subiect o persoană cu poziţie egală la locul de muncă, de
studii etc. (coleg de serviciu, de grupă) sau chiar o persoană aflată într-o poziţie de
inferioritate, ori o persoană care nu este legată de victimă prin relaţii de muncă, de
studii etc.

29
 TEMA „RAPORTUL SEXUAL CU O PERSOANĂ CARE NU A ÎMPLINIT
VÂRSTA DE 16 ANI” (ART. 174 CP RM)

Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl formează relaţiile sociale cu privire

la inviolabilitatea sexuală a persoanelor care nu au împlinit vârsta de 16 ani.
Obiectul material al infracţiunii specificate la art.174 CP RM îl reprezintă corpul
persoanei.
Victimă a infracţiunii în cauză poate fi numai persoana, de sex feminin sau
masculin, care la momentul săvârşirii faptei nu a împlinit vârsta de 16 ani. La calificare
nu are importanţă gradul de maturizare sexuală a victimei.

În cazul raportului sexual sau al oricărui alt act de penetrare vaginală, anală, bucală
sau de alt gen, exprimarea consimţământului de către victima care nu a împlinit vârsta
de 16 ani are un caracter dualist:
1) consimţământul univoc, presupunând discernământul, la a cărui temelie se poate
afla curiozitatea victimei, interesul material sau atracţia sexuală din partea ei;
2) consimţământul aparent, presupunând lipsa discernământului, care constă în
neîmpotrivirea victimei, din cauză că ea nu înţelege semnificaţia celor ce i se întâmplă.
Prima ipoteză este caracteristică infracţiunii specificate la art.174 CP RM. Cea de-
a doua ipoteză este valabilă în cazul copiilor de vârstă fragedă. Consimţământul aparent
al acestora nu are nici o relevanţă juridică, iar făptuitorul este conştient de acest fapt.
De aceea, raportul sexual sau oricare alt act de penetrare vaginală, anală, bucală sau de
alt gen, săvârşit cu o persoană de vârstă fragedă, trebuie calificat potrivit lit.b) alin.(3)
art.171 sau lit.a) alin.(3) art.172 CP RM. În astfel de cazuri, există toţi indicii pentru a
recunoaşte că făptuitorul a profitat de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.174 CP RM constă în fapta

prejudiciabilă exprimată în acţiune. Această acţiune poate îmbrăca oricare din
următoarele modalităţi normative:
1) raportul sexual;

30
 2) actele de penetrare vaginală, altele decât raportul sexual;
3) actele de penetrare anală;
4) actele de penetrare bucală;
5) alte acte de penetrare.
Sintagma „actele de penetrare vaginală, anală sau bucală şi altele” trebuie
interpretată în felul următor:
a) nu se referă la raportul sexual;
b) nu se identifică, ci doar se intersectează cu sintagmele „satisfacerea poftei
sexuale în forme perverse” și „acţiuni cu caracter sexual”, precum și cu termenul
„homosexualitate”;
c) presupune oricare penetrare cu conotaţii sexuale.

Sub incidenţa dispoziţiei de la art.174 CP RM intră numai raportul sexual şi actele

de penetrare vaginală, anală, bucală sau de alt gen, care au fost săvârşite cu
consimţământul victimei, în lipsa unei constrângeri explicite sau implicite.

Articolul 174 CP RM este aplicabil doar în privința actelor de penetrare comise

asupra victimei (adică atunci când aceasta are rolul de partener pasiv, nu rolul de
partener activ). Dacă însă persoana, despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit
vârsta de 16 ani, comite acte de penetare asupra unei alte persoane (despre care se ştia
cu certitudine că a împlinit vârsta de 16 ani), acest articol nu poate fi aplicat. Astfel de
acte sexuale scapă incidenței legii penale.

Infracţiunea prevăzută la art.174 CP RM este o infracţiune formală. Ea se

consideră consumată din momentul începerii raportului sexual sau a altor acte de
penetrare vaginală, anală, bucală ori de alt gen.

Latura subiectivă a infracţiunii examinate se caracterizează, în primul rând, prin

vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivul infracţiunii se concretizează, de cele
mai dese ori, în năzuinţa făptuitorului de a-şi satisface necesităţile sexuale.

31
 Este obligatoriu ca făptuitorul nu să presupună, ci să ştie cu certitudine că la
momentul comiterii faptei victima nu a împlinit vârsta de 16 ani. Această certitudine se
poate datora cunoaşterii anterioare a victimei, aspectului exterior al acesteia, manierei
de conduită a victimei etc.
Dacă la momentul săvârşirii infracțiunii făptuitorul nu avea o astfel de certitudine,
nu-i poate fi aplicată răspunderea conform art.174 CP RM. În cazul în care făptuitorul a
considerat eronat că săvârșește raportul sexual altul decât violul ori actele de penetrare
vaginală, anală, bucală sau de alt gen asupra unei persoane care nu a împlinit vîrsta de
16 ani, calificarea trebuie făcută conform art.27 şi 174 CP RM.

Subiectul infracţiunii specificate la art.174 CP RM este persoana fizică

responsabilă care la momentul comiterii faptei a atins vârsta de 16 ani. Ca subiect poate
evolua o persoană de sex masculin sau o persoană de sex feminin. În funcție de
modalitatea faptică sub care se prezintă acțiunea prejudiciabilă, victima și subiectul pot
avea apartenență sexuală diferită sau aceeași apartenență sexuală.

La alin.(2) art.174 CP RM este stabilit un caz de liberare de răspundere penală:

„Persoana care a săvârşit fapta prevăzută la alin.(1) nu este pasibilă de răspundere
penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi dezvoltarea
fizică şi psihică”.
Această dispoziţie legală este aplicabilă numai dacă sunt întrunite cumulativ trei
condiţii:
1) făptuitorul şi victima sunt la nivel apropiat în ceea ce priveşte vârsta;
2) făptuitorul şi victima sunt la nivel apropiat în ceea ce priveşte dezvoltarea
fizică;
3) făptuitorul şi victima sunt la nivel apropiat în ceea ce priveşte dezvoltarea
psihică;
Dacă lipseşte măcar una din aceste condiţii, făptuitorul nu va putea beneficia de
liberarea de răspundere penală.

32
 Prezenţa ultimelor două condiţii poate fi atestată pe calea expertizei, ceea ce
îngreunează aplicarea art.174 CP RM şi generează posibilitatea interpretării duplicitare
a prevederilor lui, cu nedorite deraieri spre încălcarea principiului legalităţii.

33