Sunteți pe pagina 1din 3

Gândire 27.10.

2021

Curs

Formarea gândirii critice în predare

Benjamin(1989) constată imperativul ca informațiile din ce în ce mai dense din societatea


contemporană să fie procesate cât mai eficient, sens în care activitățile de predare-învățare și
transfer trebuie axate în mod esențial pe formarea gândirii critice și aceasta cu atât mai mult cu
cât se constată o capaitate limitată a elevilor de a pune la indoială sau de a valida faptele și datele
care copleșesc. De asemenea Richard Paul atrage atenția asupra faptului că exercițiul gândirii
critice este fundamental pentru dezvoltarea socio-economică, luând în considerare nevoile umane
si protecția mediului. Gândirea critică ajută astfel inclusiv la operarea de alegeri mai informate în
sfera personală, precum consilierea în carieră, adoptarea unui stil de viață sau achiziționarea de
bunuri materiale. Litmann insistă pe utilitatea gândirii critice în îmbunătățirea sistemului
educațional în ansamblu, funcționând ca o cheie a reformei educaționale, în special prin exercițiu
și rafinament. Într-un articol din 1992 „La Liberte”, se întreabă ce anume poate face școala
pentru a promova dezvoltarea gândirii critice, astfel, după ce definește gândirea critică și prezintă
câteva principiigenerale și mijloace concrete care ar putea îndruma profesorii, autorul conchide
că atingerea acestui obiectiv este departe de a fi singura „Căci, dacă putem ajunge la un acord
asupra principiilor și scopurilor educaționale, transpunerea lor în acte și comportamente din
punct de vedere pedagogic și social, este o provocare a cărei complexitate nu ar trebui
subestimată”. Fragmentarea culturală și socială solicită resurse intelectuale și morale
substanțiale din partea indivizilor, necesită gândire critică și acțiune bine formate.Instituția de
învățământ trebuie să contribuie la formarea sa, ceea ce este atât o constrângere, cât și o datorie.
Dezvoltarea gândirii critice este una dintre abilitățile intelectuale care trebuie dobândite în școala
primară și gimnazială și ca abilitate transversală trebuie să fie prezentă în toate stadiile
educaționale. Dezvoltarea unei minți critice trebuie realizată astfel încât să încurajeze interogarea
și distanțarea față de ceea ce este deja stabilit pentru a permite indivizilor să opereze alegeri
reale.

La nivel universitar, studentul trebuie să învețe în primul rând modul în care se dezvoltă
cunoașterea științifică să judece rigoarea și relevanța ideilor prezentate și în cele din urmă să
devină capabil să formuleze un discurs adecvat în câmpul său de studiu. Potrivit lui M.P.
gândirea critică se exercită cel mai bine atunci când individul are cunoștințe aprofundate într-o
anumită zonă. Pentru acest autor, actul gândirii trebuie să se raporteze la un subiect dat, iar, pe de
altă parte, nu ar exista abilități de generare, de gândire, motiv pentru care gândirea critică nu s-ar
putea transfera de la un domeniu la altul.
Real (1990) consideră că abilitățile și cunoștințele învățate într-un context anterior se
aplică în contexte noi în măsura în care contextele noi și cele vechi împărtășesc trăsături comune.
Printre abordările de predare a gândirii critice, abordarea prin infuzie numită și abordarea
impregnării pare să asigure în modul cel mai eficient condițiile pentr transferul învățării.
Abordarea prin infuzie constă în predarea aprofundată a unui subiect de studiu,explicând
principiile generale pe care se bazează atitudinile și abilitățile gândirii critice, astfel, pentru a
promova transferul învățării, procesul educațional ar fi realizat în trei etape:

1. Contextualizare prin predarea aprofundată a unui subiect de studiu


2. Decontextualizare prin explicarea principiilor generale ale gândirii critice
3. Recontextualizare prin utilizarea gândirii critice în situații noi

Bolieur (2005) a dezvoltat un repertoriu de strategii didactice specifice gândirii critice în orele de
filozofie de la nivelul colegiilor, asigurând în același timp predarea conținutului care vizează
stăpânirea elementelor de competență filosofică.

Poasver(1996) a realizat un studiu de caz în care a urmărit să exploreze în ce condiții și în ce


măsură se dezvoltă anumite dimensiuni ale gândirii critice punctând asupra progresului
cuantificat pe cele patru capacități vizate, extrase din teoria lui Robert Enis: A judeca
credibilitatea unei surse, a analiza argumente, a prezenta opoziția prin argumente orale sau scrise,
a urma pașii pentru rezolvarea unei probleme.

Bazându-se pe concepțiile despre gândirea critică ale lui Robert Enis și Richard Paul, Poasver
(2002) s-a concentrat asupra evoluției gândirii criticeîn rândul studenților înscriși la studiile
umaniste de-a lungul anilor de studiu. Rezultatele cercetărilor lui Poasver arată o îmbunătățire
generală semnificativă a gândirii critice pe parcurul curriculumulurilor în ceea ce privește
abilitățile, inclusiv analiza și argumentarea, precum și atitudinile, inclusiv deschiderea. Cu toate
acestea, se înregistrează mai puține progrese în privința unor abilități precum evaluarea
credibilității unei surse și rezolvarea problemelor, dar și în ceea ce privește atitudini precum
obiectivitatea, temeinicia și persistența.
Unul dintre motivele pentru progresul mai redus al acestor dimensiuni ale gândirii critice rezidă
în faptul că ele necesită mai mult timp pentru a se integra în funcționarea intelectuală a
indivizilor, mai mult decât cei trei ani din program.
Podrith (2010) a realizat un studiu privind relevanța și eficacitatea strategiilor care promovează
dezvoltarea gândirii critice la studenții înscriși în tehnici de proteză ortopedică, aducând ca prim
impact al cercetărilor sale o mai bună înțelegere a proceselor educaționale asociate cu
dezvoltarea competenței profesionale și intelectuale. În termeni generali, s-ar putea formula
următoarele condiții specifice pentru a promova o pedagogie a gândirii critice și anume:

1. Concentrarea procesului de învățare a gândirii critice atât asupra atitudinilor, cât și asupra
abilităților, în concordanță cu teoriile lui Robert Enis și Richard Paul.
2. Încurajarea transferului gândirii critice către alte situații.
3. Stăpâdirea disciplinei sau subiectului predat.
4. Integrarea disciplinei sau materiei predate într-un proces care vizează dezvoltarea gândirii
critice, altfel spus, profesorul trebuie să știe î teorie și în practică, strategiile de predare a
gândirii critice adecvate în contextul său didactic specific.
5. Motivarea elevilor în a învăța subiectul, materia, disciplina, întrucât gândirea critică
necesită timp, reflecție și o analiză atentă a problematicii.
6. Este necesar ca elevul să aprofundeze subiectul studiat pentru a putea formula o judecată
critică bazată pe cunoștințe extinse.