MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
CATEDRA DREPT PENAL ŞI CRIMINOLOGIE

TEZA DE AN: Munca forţată,sclavia şi

condiţiile similare sclaviei

Autor:Sobciuc Cristina

Stundentă anul IV
Grupa 403

Conducător ştiinţific:Sergiu Brînză

Conducator habilitat în drept,professor universitar

Chisinau 2016
 Cuprins

INTRODUCERE.................................................................................................2
CAPITOLUL I.....................................................................................................5
CONSIDERŢII GENERALE PRIVIND SCLAVIA.......................................5
1.1 CARACTERISTICA GENERALĂ A FENOMENULUI SCLAVIEI PE PLAN
INTERNAŢIONAL..................................................................................................5
1.2 APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA FENOMENLUI SCLAVIEI............................................9
1.3. EVOLUŢIA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR PERSOANEI ÎN REPUBLICA
MOLDOVA........................................................................................................15
1.4 SOCIOLOGIA SCLAVIEI................................................................................16
CAPITOLUL II.................................................................................................18
ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A COMPONENŢEI DE INFRACŢIUNE –
SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI...................................18
2.1. ELEMENTELE OBIECTIVE ALE COMPONENȚEI DE INFRACȚIUNE - SCLAVIA ŞI
CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI........................................................................19
2.1.1. OBIECTUL JURIDIC AL INFRACŢIUNII SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE
SCLAVIEI...........................................................................................................19
2.1.2. LATURA OBIECTIVĂ A INFRACȚIUNII SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE
SIMILARE SCLAVIEI....................................................................................20
2.2.ELEMENTELE SUBIECTIVE ALE COMPONENȚEI DE INFRACȚIUNE SCLAVIA ŞI
CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI........................................................................24
2.2. 1. LATURA SUBIECTIVĂ A INFRACŢIUNII SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE
SCLAVIEI...........................................................................................................24
2.2.2. SUBIECTUL INFRACŢIUNII SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI. 24
CAPITOLUL III........................................................................................26
FOEMELE MODERNE ALE SCLAVIEI.....................................................26
3.1. TRAFICUL DE PERSOANE............................................................................26
3.2. MUNCA COPIILOR......................................................................................30
3.3 PROSTITUŢIA.............................................................................................32
Concluzii......................................................................................................36
Bibliografie:.................................................................................................37

1
 Introducere

Promovarea celor mai importante valori sociale, protecţia şi garantarea lor reprezintă unele din
cele mai semnificative sarcini ale fiecărui stat de drept. Astfel, Constituţia Republicii Moldova,
în art.25 prevede că libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile. Acestea se
manifestă prin dreptul fiecărui om de a fi şi a se putea comporta liber, atingerea putând fi făcută
numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
Nu întâmplător am început cu reglementările din Constituţie - Legea fundamentală într-un stat
de drept, precum este proclamată Republica Moldova. Este cert că fiecare cetăţean al statului
are drepturi cu statut de obligaţii pentru stat, şi viceversa. Deci, asigurarea libertăţii,
inviolabilităţii şi a demnităţii umane nu este altceva decât obligaţia statului faţă de cetăţenii săi.
Legea penală acordă cea mai mare importanţă ocrotirii omului, atât în ceea ce priveşte însăşi
existenţa sa fizică şi atributele fundamentale ale personalităţii lui, cât şi în ceea ce priveşte toate
celelalte drepturi, libertăţi şi interese pe care societatea este datoare să i le asigure. Această
pornire se realizează în manieră specifică dreptului penal, adică prin incriminarea tuturor
faptelor care, sub un aspect sau altul, aduc atingere fiinţei, drepturilor şi intereselor legitime ale
omului.
După cum este bine ştiut, fenomenul comerţului cu oameni apare, pentru prima dată,
încă în antichitate şi cunoaşte apogeul manifestării sale în epoca sclavagistă, în care vânzarea şi
cumpărarea de oameni reprezintă o relaţie economică dominantă, caracteristică. În condiţiile
societăţi de azi omenirea a reuşit, din fericire, să renunţe la această practică profund inumană,
chiar dacă uneori este puternic favorizată de condiţiile sociale obiective. Totuşi, s-au menţinut
anumite tendinţe de a se deda la comerţul cu oameni atunci când există situaţii ce permit
realizarea pe această cale a unor interese meschine. Acţiunile din categoria dată sunt
socialmente indizerabile şi declarate drept ilicite.
Un loc important în structura criminalităţii din Republica Moldova îl ocupă infracţiunile contra
libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei. Frecvenţa cu care sînt ele întîlnite, pericolul social
sporit determină necesitatea de a efectua un studiu complex al acestei probleme.
Obiectul de studiu al acestei lucrări îl constituie sclavia şi condiţiile similare sclaviei,
ca infracţiune gravă săvârşită contra libertăţii şi siguranţei persoanei.
Nimeni nu va fi supus la torturi şi la pedepse, la tratamente crude, inumane sau
degradante. Nu se poate ignora acest fapt şi în contextul instituţionalizării unui stat democratic

2
şi de drept. Codul Penal al Republicii Moldova adoptă noi dimensiuni care impun necesitatea
stabilirii stricte şi riguroase a răspunderii penale pentru faptele ce atentează la libertate, cinstea
şi siguranţa persoanei.
Scopul prezentului studiu îl reprezintă cercetarea complexă a fenomenului sclaviei atât
pe plan internaţional cît şi conform prevederilor legislaţiei penale a Republicii Moldova prin
prisma concepţiilor diferitor autori precum şi a convenţiilor internaţionale.
Sarcinile soluţionate prin scopul propus:
 Analiza profundă a bazei teoretice;
 Stabilirea, precizarea şi definirea noţiunilor şi categoriilor principale ce ţin de
infracţiunea de sclavie şi condiţiile similare sclaviei;
 Determinarea trăsăturilor similare şi distinctive ale sclaviei şi ale altor infracţiuni
identice;
 Descrierea tuturor circumstanţelor infracţionale în vederea concretizării rolului acestora
la stabilirea pedepsei penale;
 Compararea legislaţiei existente în Republica Moldova cu cea precedentă cît şi cu cea
străină (România, Federaţia Rusă);
Volumul şi structura tezei au fost determinate de obiectul, scopul şi sarcinile ei, la fel şi de
ansamblul metodelor de cercetare ştiinţifică utilizate.
Astfel teza, este structurată în trei capitole şi subpunctele acestora, în vederea încadrării în
spaţiul redus, deoarece tema examinată poate constitui obiectul încă a multor monografii.

Capitolul I

3
 Considerţii generale privind sclavia

1.1 Caracteristica generală a fenomenului sclaviei pe plan internaţional

„Anthropus on tut isthi cai memnes aei”
„Nu uita niciodată că eşti om”
Philemon1
Convingerea că oamenilor li se cuvin anumite drepturi apare încă din timpurile străvechi şi
parcurge întreaga istorie a omenirii, încă din societăţile cele mai vechi existând o protecţie
distinctă a drepturilor şi obligaţiilor.
Drepturile omului au constituit o preocupare importantă a filozofilor, juriştilor şi altor
categorii de gânditori în diferite epoci ale dezvoltării omenirii, asemenea idei existând încă din
antichitate.
Istoria drepturilor omului îşi are originea în toate marile sisteme filozofice, aflâdu-se la
baza luptei pentru libertate şi egalitate în întreaga lume.
Noţiunea de „principii ale omenirii” a început să pătrundă în sistemul internaţional odată cu
Iluminismul şi cu credinţa că omenirea va evolua considerabil, răspândind cunoştinţe şi
motivaţii. Iluminiştii francezi au luptat activ pentru drepturile naturale ale cetăţenilor atât în
ceea ce priveşte libertatea gândirii cât şi a cuvântului şi au analizat mai profund religia, morala
şi politica.
Principiul inviolabilităţii individului a culminat atenţia prin Declaraţia Drepturilor Omului şi a
Cetăţeanului adoptată de Adunarea Naţională franceză în 1789. Declaraţia s-a referit în special
la drepturile naturale, adică drepturile acordate oricărei persoane prin naştere.2
Pentru mulţi oameni auzind cuvântul „sclavie” în minte apare imaginea comerţului cu
sclavi transatlantic. Ne imaginăm vânzarea şi cumpărarea oamenilor, transportarea lor cu
vaporul de pe un continent pe altul şi abolirea comerţului cu sclavi la începutul anilor 1800.
Milioane de bărbaţi, femei şi copii din toată lumea sînt siliţi să-şi petreacă viaţa în
calitate de sclavi. Deşi această exploatare de obicei nu este numită sclavie, totuşi condiţiile sânt
similare. Oamenii sânt vânduţi ca obiecte, sânt forţaţi să lucreze fără să fie plătiţi sau pentru o
plată mizeră drept „milă” a angajatorului.
Dreptul la libertate în urma sclaviei are un statut special în cadrul drepturilor omului ca
fiind primul drept al omului prevăzut de un tratat internaţional. Astfel, Tratatul de la Berlin din
1885 menţiona: „comerţul cu sclavi este interzis conform dreptului internaţional”.3

1
Dicţionar Enciclopedic Editura Cartier, Bucureşti 2001
2
The Responsability og States for International Crimes, Nina H.B. Jorgensen, Oxford, p.123/331 p.
3
The Law of Human Rights, Richard Clayton, hugh Tomlinson, Oxford, p.431-432/1581 p.
4
 Definiţiile sclaviei şi a comerţului cu sclavi au fost consacrate , pentru prima dată, prin
Convenţia cu privire la sclavie din 1926. Potrivit art.1 din Convenţie, „sclavia este starea sau
condiţia unui individ asupra căruia se exercită atribuţiile dreptului de proprietate sau unele
dintre ele”.1
Comerţul cu sclavi semnifică, conform art.2, „orice act de captură, de achiziţie sau de
cesiune a unui individ cu scopul readucerii sale în stare de sclavie, orice act de achiziţie a unui
sclav, dobândit în scopul de a fi vândut sau schimbat, precum şi, în general, orice act de comerţ
sau de transport de sclavi”.2
Convenţia angajează statele membre să adopte măsurile necesare pentru ca munca
forţată sau obligatorie, care nu putea fi prestată decât în scopuri publice, să nu ducă la condiţii
analoage cu sclavia (art.5) şi ca aceste infracţiuni să fie sancţionate cu pedepse severe (art.6).
Documentul internaţional care completează Convenţia cu privire la sclavie este
Convenţia Suplimentară cu privire la abolirea sclaviei, a comerţului cu sclavi şi a tuturor
instituţiilor şi situaţiilor similare sclaviei din 1956, care completează omisiunile primei
Convenţii referitoare la formele sclaviei, îmbogăţind-o cu noi reglementări impuse de evoluţia
conceptului de „drepturi ale omului”, interzicând expres sclavia, traficul de sclavi şi practicile
de acest gen.
Aceeaşi Convenţie conţine definiţia sclavului care este conturat ca „persoana care are
statutul sau condiţia de sclav”, persoana de condiţie servilă este aceea care se încadrează
statutului sau condiţiei ce rezultă din instituţiile şi practicile incriminate de Convenţie, precum
şi traficul de sclavi, ce include orice act de capturare, achiziţie sau cedare a unei persoane în
vederea aducerii ei la sclavie; orice act de cedare prin vânzare sau schimb a unei persoane
capturate în vederea vinderii sau schimbării ei ca şi, în general, orice act de comerţ sau
transport al sclavilor, indiferent de modul de transport utilizat.3
De asemenea, este incriminat ca infracţiune transportul sau încercarea de a transporta
sclavi dintr-o ţară în alta, prin intermediul oricărui mijloc de transport, precum şi participarea la
săvârşirea unor asemenea fapte.

1
Convenţia „Cu privire la sclavie” semnată la Geneva la 25.09.1926 cu modificările ulterioare introduse prin
protocolul din 07.12.1953, intrată în vigoare la 09.03.1927. Este de menţionat faptul că Republica Moldova nu este
parte la convenţia respectivă
2
Ibidem
3
“The Suplimentary Convention on the Abolition of Slavery, the Slave Trade and Institutions and Practices Similar
to Slavery” 1956/ http://en.wikipedia.org
5
 Mai mult decât atât, statele în care sclavia sau instituţiile şi practicile ilicite similare
acesteia nu au fost complet abolite sunt obligate să incrimineze şi să sancţioneze următoarele
fapte:
 Mutilarea, fie cu fierul roşu, fie pe altă cale a unui sclav sau a unei persoane de condiţie
servilă, pentru a-i indica statutul, ca pedeapsă pentru orice alt motiv, sau de a fi complice la
asemenea acte
 Reducerea unei persoane la sclavie sau obligarea unui seamăn să-şi piardă libertatea sa
sau a unei persoane aflate sub tutela lui, a-l transforma în sclav.
Reprimarea sclaviei a fost prevăzută şi în alte Convenţii Internaţionale. Astfel,
Convenţia de la Geneva din 1958 cu privire la marea liberă prevede, în art.22, că orice navă de
război poate opri în marea liberă o navă de comerţ străină, dacă există un motiv serios de
suspiciune că această navă se ocupă cu traficul de sclavi.1
Dispoziţii similare conţine şi Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, potrivit
căreia: „ Orice stat va lua măsuri eficiente pentru a preveni şi reprima transportul de sclavi pe
navele autorizate să poarte pavilionul său şi pentru a preveni uzurparea acestuia în scopul dat ”.
Orice sclav ce se refugiază pe o navă, indiferent de pavilionul său, este liber ipso Iaeto.
În afara faptului că o persoană are drept de proprietate asupra altei persoane, există un
şir de alte situaţii când indivizii particulari exercită un anumit nivel de control asupra altor
persoane ceea ce seamănă a fi proprietate; acest fenomen este „acoperit” sub termenul servitute
sau robie.
Noţiune apropiată de servitudine este situaţia muncii forţate, în care o persoană este
impusă să lucreze sub frica unei pedepse. O referire expresă la acest gen de muncă conţine
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului art.4 prevede: „Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici
în robie; sclavia şi traficul sunt interzise sub toate formele”.2

Starea alarmantă de discriminare, ale cărei victime sunt muncitorii imigranţi din
anumite ţări din Europa şi de e alte continente, care sunt exploataţi în condiţii similare de
sclavie şi muncă forţată, precum şi de exploatare a forţei de muncă în trafic ilicit ş clandestin a
avut drept urmare adoptarea prin Rezoluţia 40/158 din 18.12.1990 a Adunării Generale ONU a
Convenţiei internaţionale asupra protecţiei drepturilor tuturor muncitorilor imigranţi şi a
membrilor lor de familie, care însă până în prezent nu a intrat în vigoare.3
1
Convenţia „Cu privire la marea liberă” semnată la Geneva în 1958
2
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948
3
Reprimarea sclaviei şi a traficului de sclavi în acte internaţional, Stela Botnaru, p.394//Prolemele de prevenire şi
combatere a delicvenţei juvenile, traficului de fiinţe umane şi migraţiuni ilegale, Conferinţa ştiinţifico-practică
6
 Libertatea de muncă forţată este de asemenea bine stabilită în dreptul internaţional
fiind prevăzută în tratatele şi convenţiile internaţionale şi în rezoluţiile OIM (Organizaţia
Mondială a Muncii).
În 1951 s-a format un Comitet ad-hoc al ONU cu privire la sclavie care s-a preocupat
doar de formele robiei, astfel ca:
 sclavia pe datorie
 persoane vândute în căsătorie
 adopţia falsă a copiilor (robia copiilor)
Convenţia suplimentară cu privire la abolirea sclaviei, a comerţului cu sclavi şi a tuturor
instituţiilor şi situaţiilor similare sclaviei din 1956 în art.1 şi 21 prevede următoarele instituţii şi
practici analoage sclaviei:
1. Sclavia pe datorie – este situaţia care rezultă dintr-o promisiune a debitorului pentru
serviciile sale sau ale unei persoane care se află în subordonarea acestuia, ca siguranţă a
returnării datoriei, dacă valoarea serviciilor prestate, ca fiind apreciate rezonabil, nu este
aplicată spre lichidarea datoriei şi suma sau natura cărora nu este limitată sau strict definită.
Sclavii pe datorie lucrează ore în şir, practic 7 zile în săptămână, ba chiar 365 zile pe an.
Aceştia primesc hrană şi un acoperiş , însă uneori datoria nu poate fi achitată pe parcursul vieţii
acestora, astfel trecând ca „moştenire” din generaţie în generaţie. În prezent acest fel de sclavie
afectează cca 20 milioane de oameni în toată lumea.
2. Feudalismul (iobăgia, şerbia )- este statutul unui muncitor care prin lege, obicei sau acord
este obligat să trăiască şi să lucreze pe pământul care aparţine unei alte persoane; să presteze
careva servicii determinate respectivei persoane fie prin remunerare sau nu şi care nu are
dreptul să-şi schimbe statutul.
3. Alte instituţii şi situaţii asemănătoare, ca:
 O femeie, fără dreptul de a refuza este promisă sau dată în căsătorie pentru plată
considerabilă în bani sau în natură părinţilor, tutelei, familiei sau oricărei alte persoane sau
grupări. De obicei, astfel de căsătorii sânt însoţite de agresiuni fizice pe parcursul vieţii femeii;
 Soţul, familia lui sau grupul social are dreptul să „transfere” soţia unei alte persoane în
schimbul unei valori primite, sau invers;
 O femeie la moartea soţului său este disponibilă de a fi „moştenită” de altă persoană.

internaţională 23-24 aprilie 2004, Chişinău 2004

1
“The Suplimentary Convention on the Abolition of Slavery, the Slave Trade and Institutions and Practices Similar
to Slavery” 1956/ http://en.wikipedia.org
7
4. Oricare instituţii şi situaţii în care un copil sau un tânăr sub vârsta de 18 ani este predat
de ambii sau de unul din părinţi, sau de către tutorele acestuia unei alte persoane pentru
remunerare sau nu, cu scopul exploatării copilului sau a tânărului sau pentru muncă. 1În
cazurile date, copiii sunt exploataţi atât fizic cât şi sexual, fiind lipsiţi de hrană şi recreare ceea
ce este vital pentru ei. Zeci de milioane de copii în lume sunt siliţi la munci grele pe parcursul
întregii zile fără pauză. În fiecare an milioane de tineri având vârsta de până la 18 ani sunt
traficaţi pentru prostituţie şi pornografie pentru plată sau cadouri. Ultima constituie cea mai des
utilizată formă de sclavie infantilă.
Practica internaţională mai cunoaşte şi alte forme ale sclaviei, cum ar fi:
1. Munca forţată – care afectează persoanele recrutate ilegal de indivizi, state sau partide
politice pentru muncă forţată, de obicei sub spaima violenţei sau al aplicării altor pedepse.
2. Traficarea – ceea ce include transportarea şi/sau comerţul cu oameni, de obicei femei şi
copii, cu scopul câştigului economic utilizând constrângere fizică şi psihologică. De obicei
femeile traficate în acest scop sunt impuse la lucru casnic sau prostituţie.
3. Sclavia tradiţională – implică vânzarea şi cumpărarea oamenilor. Aceştia, de obicei, sunt
luaţi din casele proprii, moşteniţi sau primiţi în dar.
Prin urmare, sclavia se deosebeşte de restul violărilor ale drepturilor omului prin anumite
trăsături caracteristice. Un sclav este:
 Silit să lucreze, prin aplicarea constrângerii fizice şi psihice;
 În proprietate sau controlat de un „angajator”, de obicei prin abuz mintal sau fizic;
 Tratat inuman ca un bun sau cumpărat şi vândut ca o proprietate;
 Constrâns psihic sau cu restricţii în ceea ce priveşte libertatea de mişcare.
E incredibil faptul că, în mileniul trei, să existe comerţul cu oameni sub forma sclaviei –
una dintre cele mai „periculoase şi cinice infracţiuni la etapa actuală”. 2Cu regret, acest fenomen
într-adevăr a luat mari proporţii.
Conform unor surse de informaţii, la etapa actuală în lume cca 400 milioane oameni se
află în sclavie, dintre care 250 milioane fiind minori. Anual acest număr de sclavi se
completează cu alte cca 4 milioane unităţi de marfă vie.
1.2 Apariţia şi evoluţia fenomenlui sclaviei

1
The Suplimentary Convention ......,1959 art.9
2
Comerţul cu oameni- una dintre cele mai răspândite forme de activitate ilegală practicată de grupările criminale
organizate. M. Bodean// Revista Naţională de Drept. 2003, nr.11, p.52
8
 Sclavia – totalitatea formelor de supunere şi suprimare a omului pe parcursul a
diferitor perioade istorice, forme legate de înstrăinarea acestuia de scopurile şi mijloacele,
obiectul şi sensul activităţii sale.3
Sclavia există astăzi în pofida faptului că este „otrăvită” în majoritatea ţărilor unde
este practicată.
Chiar dacă nu ştim nimic despre comerţul cu sclavi, ne gândim de parcă ar fi o parte
obligatorie din istoria omenirii, ci nu o parte din prezentul nostru. Realitatea este că sclavia
continuă până în PREZENT. Femei din Europa de Est sunt supuse la prostituţie, iar copiii sunt
traficaţi printre ţările Africii de Vest şi bărbaţii sunt impuşi să lucreze ca sclavi pe teritoriul
Braziliei. Sclavia contemporană ia mai multe forme şi afectează oameni de diverse vârste, rase
şi sexe.

Platon în „Statul” consideră că sclavul nu trebuie să fie supus în detrimentul său – existenţa sa
este benefică doar dacă este blagoslovită de la bun început: cele mai bune calităţi ale sufletului
său trebuie să vină din „interior”. Într-o altă lucrare platoniană – în dialogul „Tetatet” putem
găsi controversa ideii în cauză: prin sădirea seminţelor de ură reciprocă, de perfiditate şi
minciună, educaţia unui sclav va otrăvi mintea acestuia şi va elibera calea spre crearea unei
mentalităţi lucide.2
Aristotel interpune activitatea productivă „poietika” şi activitatea practică
„praktikon”, bazându-se pe concepţia că pentru prima drept mijloace servesc obiectele care
transformă starea primară a materiei prelucrate, iar pentru cea de a doua drept mijloace servesc
obiectele pregătite astfel ca după această prelucrare obiectele în cauză să fie folosite.
Viaţa în concepţia lui Aristotel este praxis. Respectiv, filosoful concepe sclavii drept
armele vieţii, adică drept armă a activităţii practice, noţiunea căreia, la rândul său, este
inevitabil legată de noţiunea de proprietate. Sclavul este văzut ca o parte a proprietarului său şi
această proprietate se bazează pe concepţia că oamenii nu se potrivesc între ei din naştere: unii
se nasc pentru a fi domni, alţii pentru a se supune; unii sunt „sufletul” societăţii şi potolesc
pasiunile, pe când alţii sunt „corpul” şi răspândesc răzvrătirea. Degradarea socială (de rând cu
cea morală)ia naştere atunci când „corpul” încearcă să conducă „sufletul”. Totuşi, Aristotel nu
refuză categoric sclavilor în bunăvoinţă, însă această bunăvoinţă reprezintă pentru sclav „un
început iraţional” predestinat doar pentru o supunere întocmai ordinelor stăpânului.3

3
en.wikipedia.org
2
www.plato-dialogues.org
3
ro.wiipedia.org
9
 În Roma Antică, Caton Mai Mare a creat un fel de formulă de existenţă a sclavului –
sclavul este o fiinţă care nu trebuie să cunoască nimic înafară de lucrul său, hrană, somn şi
obligaţia de a munci până la moarte.1
Odată cu apariţia creştinismului a apărut noţiunea de libertate a voinţei. Întru evitarea
stăpânirii naturii biologice a omului asupra naturii sale sufleteşti, întru măreţia sufletului asupra
corpului, din acest moment apar primele surse de evitare a sclaviei, ci nu argument legal pentru
înrădăcinarea ei. Deşi interzicerea oficială a comerţului creştinilor în sclavie către alte popoare
a intervenit doar în anul 583 după catedrala Maconă, credinţa creştină întotdeauna a presupus
egalitatea oamenilor.

Pentru Hegel şi unii din urmaşii lui problema abolirii sclaviei s-a egalat cu sfârşitul
evoluţiei istorice a lumii. În ceea ce priveşte ultima, sclavia are un înţeles substanţial, indiferent
de epoci, prezentându-se ca materializarea lipsei echităţii sociale caracteristice stării de fapt.
Eliberarea totală de rămăşiţele stării respective este posibilă, după Hegel, doar după ce locul
vechii concepţii de „destin” îl ocupă concepţia de „politică”. În rezultatul acestei eliberări, pe
de o parte, apare o perspectivă de eliberare a sufletului (prevăzută de creştinism), iar pe de altă
parte – perspectiva de eliberare a indivizilor în stat. Combinarea ambelor perspective presupune
apropierea sfârşitului procesului istoric, care semnifică distrugerea dependenţei sclavagiste în
oricare din societăţi odată cu apariţia Contemporaneităţii.2
Marx înţelegea sub noţiunea de sclavie un model al relaţiilor de producţie
corespunzător modelului antic de producţie, dar care se deosebeşte prin aceea că dreptul de
proprietate se răsfrânge nu doar asupra mijloacelor de producţie, dar şi asupra producătorilor.
Astfel, Marx înaintează o interpretare istorică asupra fenomenului în discuţie, asimilându-l cu o
structură socială specială – sclavagism prezentând utilizarea muncii sclavilor drept cea mai
veche formă a exploatării. Prin urmare, esenţa concepţiei marxiste în ceea ce priveşte studiul
fenomenului de sclavie se conţine în natură economică a fenomenului în cauză.3
Concepţia modernă a sclaviei presupune condiţia unei persoane majoritatea
activităţilor căreia sunt controlate de o altă persoană. Un sclav este persoana care nu poate să
părăsească stăpânul, proprietarul sau angajatorul său fără o argumentare motivată şi care va fi
returnat/întors în cazul în care evadează. De obicei, în zilele noastre această situaţie se rezolvă
printr-o înţelegere tacită cu poliţia şi cu alte autorităţi – prin proprietari care au o anumită

1
Marcus Porcius Cato (234-149 î.Hr. – celebru om de stat roman. Numit Cato Mai Mare pentru a fi deosebit de
nepotul său Cato Cel Tânăr // en.wikipedia.org/wiki/Cato_the _Elder
2
en.wikipedia.org/wiki/Philosophy _of_ Mind
3
en.wikipedia. org/Karl_ Marx
10
influenţă asupra autorităţilor, de obicei, din cauza statutului lor de proprietari de pământuri sau
de oameni avuţi, din clasa superioară.1
În majoritatea ţărilor sclavia este considerată a fi o activitate criminală, ilegală
sancţionată de convenţiile ONU. Totuşi, există state precum Myanmar şi Sudan unde
fenomenul sclaviei este favorizat.
În cadrul sclaviei tradiţionale, cea mai populară concepţie a sclaviei, o persoană este
tratată ca o proprietate a altei persoane a cărei ocupaţie este răspândirea muncii sclavilor de la
naştere până la moarte. Aceasta u este cea mai des întâlnită relaţie în cadrul sclaviei moderne.
Capturarea în cadrul sclaviei moderne, de obicei, se efectuează prin înşelăciune sau fraudă –
deseori a celor tineri care sunt luaţi din familii de către recrutaţi, oferindu-le în schimb bani sau
careva promisiuni, sau istorii de genul că aceasta reprezintă avantaje în ceea ce priveşte
câştigul la o funcţie respectabilă, sau pur şi simplu, răpesc copiii. Sclavii, de regulă, nu lucrează
până la moarte, ci în unele cazuri sunt eliberaţi, deseori pentru că deja nu mai sunt apţi pentru
lucru. Spre exemplu, în Thailand, prostituatele sclave sunt aruncate în stradă odată ce au testul
pozitiv la HIV – de obicei ele sunt cumpărate la vârsta de 13 -14 ani. În aşa mod, sclavii
moderni deseori sunt numiţi oameni eliminaţi.2
.Cine devine un sclav ?
Din punct de vedere istoric, sclavii erau deseori cei de origine etnică, naţionalitate,
religie sau rasă diferită de a celor ce-i luau în sclavie, dar în general astfel de sclavie era de
scurtă durată.
Societăţile caracterizate prin sărăcie, presiuni faţă de populaţie, precum şi înapoierea
culturală şi tehnologică sânt deseori importatoare de sclavi spre societăţi dezvoltate. În zilele
noastre, majoritatea sclavilor sânt oameni rurali forţaţi să se mute în oraşe sau procuraţi pe
teritorii rurale şi vânduţi în sclavie în oraşe.
Sclavia aproape în toate cazurile este o problemă economică – ca urmare, cei cu puţin
noroc în orice societate uneori au fost nevoiţi să se arunce la mila celor cu mai mult noroc sau
pur şi simplu au fost forţaţi să presteze servicii celor care au putere şi sânt doritori s-o
folosească pentru a subordona pe alţii.
Exemplele din istorie includ slavii şi alte popoare variate, cum ar fi Ibo din Nigeria.
Aceştia uneori erau ceea ce noi numim azi prizonieri de război. Persoanele în cauză, de
asemenea, puteau fi condamnate la sclavie ca rezultat al învinuirii în diferite crime sau pentru a
îndeplini careva cerinţe religioase.

1
en.wikipedia. org
2
en.wikipedia. org
11
 Sclavia, în culturile mediteraniene antice, a fost o amestecătură de sclavie pe datorie,
sclavie ca pedeapsă pentru crimă şi luarea în sclavie a prizonierilor de război. Fără doar şi
poate, majoritatea sclavilor au fost condamnaţi la muncă în agricultură şi industrie şi au trăit o
viaţă destul de grea. În careva state –oraşe din Grecia şi Imperiul Roman, sclavii erau cea mai
importantă parte a economiei, iar Imperiul Roman şi-a construit majoritatea bogăţiei sale pe
sclavii dobândiţi prin cuceriri. Ceea ce era deosebit era că sclavii de multe ori erau liberaţi şi
aveau posibilitatea să fie ridicaţi în putere de către stăpânii săi.
Caton Mai Mare dădea afară din casă sclavii bătrâni şi bolnavi. Adrian, unul din cei
mai umani împăraţi, cu mare dorinţă a distrus un ochi al unui dintre sclavii săi cu siletul.
Doamnele romane îşi pedepseau servitoarele pentru orice ofensă nesemnificativă cu
instrumente ascuţite fierbinţi. În Imperiul Roman prevala un proverb: „Cu cât mai mulţi sclavi,
cu atât mai mulţi duşmani”. Prin urmare, pericolul constant al insurecţiei slugarnice care a adus
republica mai mult ca niciodată în pragul ruinei, a justificat acele câteva măsuri de autoapărare.
Sclavii urbani greci şi romani, spre deosebire de sclavii din agricultură, se pare că au
avut mai mult noroc în ceea ce priveşte manumiterea.1
Majoritatea bogăţiei al democraţiei ateniene a provenit din minele de argint, care erau
lucrate de munca douloi sub condiţii foarte stricte şi nevoiaşe, ceea ce a dus răscoala lor în
a.413 î.Hr.
În Atena existau câteva clase de sclavi:
 Sclavi de casă, care trăiau în casele stăpânilor săi şi lucrau la ei acasă, la pământ sau
la magazin.
 Sclavi eliberaţi, care trăiau cu stăpânul său, dar care lucrau la magazinul stăpânului
său sau la câmp şi-i plăteau taxe din banii acumulaţi din proprietăţile lor (atât timp cât sclavilor
li se permitea să aibă proprietăţi ).
 Sclavii publici, care lucrau în calitate de ofiţeri de poliţie, secretari, aprozi, măturători,
etc.
 Prizonierii de război, care erau folosiţi pentru munci nespecializate unde ei puteau fi
înlănţuiţi (spre exemplu, lucrători la corabii sau în mine).
Majoritatea gladiatorilor erau sclavi, de asemenea. Unul din ei, Spartacus, a format o
armată din sclavi care a luptat cu armata romană în cadrul Războiului Slugarnic timp de câţiva
ani.

1
Manumitere (lat.) – actul de eliberare a sclavilor de către stăpân la propria lui dorinţă. Termenul este de origine din
engleza medievală. Termenul dateză din timpul Romii Antice// en.wikipedia. org

12
 Apariţia creştinismului nu a schimbat esenţial sclavia. Deşi liderii creştini deseori
cereau o tratare bună a sclavilor şi condamnau luarea în sclavie a creştinilor, instituţia în sine
însuşi nu a dispărut. Trecerea de la sclavia tradiţională la feudalism în Europa Medievală este
mai mult o problemă de gen economic decât o chestiune de morală.
3. Sclavia în lumea Islamului
Sclavia nu a fost inventată nici de creştinism, nici de Islam. Fenomenul sclaviei a
apărut cu mult înainte de instaurarea acestor religii.
A existat sclavia şi în lumea arabă încă înaintea instaurării islamului (secolul VII e.n.)
şi a continuat să fie permisă de legea islamică. Eliberarea sclavului cuiva era încurajată (dar nu
cerută) şi au ost stabilite careva limite în ceea ce priveşte tratarea sclavilor ca proprietate. În
particular, Coranul interzicea musulmanilor să forţeze sclavii la prostituţie: „Nu forţa sclavele
tale la prostituţie pentru că ele pot să vadă bucuria vieţii în lume în cazul în care îşi vor păstra
castitatea”(23:33).1 Folosirea sclavelor necăsătorite drept concubine sexuale (o formă a sclaviei
sexuale) era încă permisă, totuşi, ceea ce este evident prin existenţa Haremului Imperial care
este populat de zeci sau chiar sute de fete sclave.
4.Sclavia în Statele Unite ale Americii
Sclavia, practica de a ţine oamenii în servitute împotriva voinţei lor şi ţinerea lor în
proprietate ca bunuri, are o istorie lungă în SUA. Primii sclavi au fost importaţi către
Jamestown, Virginia din Africa în 1619.
Sclavia în SUA a luat sfârşit iregulat. În Rhode Island servitutea a luat sfârşit după 10
ani, în 1652 chiar dacă comerţul cu sclavi în stat nu a fost interzis până în 1774. Sclavia era
legală în secolul al XVIII-lea în majoritatea celor 13 colonii şi a luat sfârşit în multe state
„libere” nordestice şi Atlantice abia la începutul secolului al XIX-lea. Prin ordonanţă
Nordvestică din 1787(de asemenea cunoscută ca Ordonanţa de Libertate) Congresul
Continental a interzis sclavia în Vestul mijlociu inclusiv în statele libere Ohio, Indiana, Illinois,
Michigan şi Wisconsin. În Est, sclavia nu a fost abolită până târziu – în statul New York sclavia
nu a fost abolită până în 1827. Acei născuţi de la 1799 şi mai departe erau în situaţia unei
sclavii condiţionate.2
De la început, scopul era încercarea menţinerii americanilor de baştină şi a altor
grupări drept sclavi, însă aproape toţi sclavii erau africani americani. În timpul colonialismului
britanic sclavii erau folosiţi pe larg în coloniile de sud, însă la un nivel mai mic decât în cele de
nord. Ulterior, sclavii erau cel mai des utilizaţi la creşterea orezului, tutunului şi a bumbacului.

1
www.islam.ro
2
History of Slavery in the United States// en. wikipedia.org.
13
Necătând la aceasta, era destul de clar că sclavii erau apţi mai mult din punct de vedere
economic, anume la plantaţii.1
Exact cum creştea cererea pentru sclavi, în aşa măsură şi importul lor era limitat.
Constituţia SUA adoptată în 1787 a „otrăvit” importul sclavilor după 1808. Orice sclav nou
trebuia să fie descendent al unuia care deja se afla pe teritoriul SUA.
Un exemplu elocvent al tratamentului sclavilor negroizi în SUA a fost chiar portretul
lui Peter, un sclav din Lousiana, 1863. Rănile reprezentate sânt rezultatul bătăii cu biciul de
către supraveghetorul său, care mai târziu a fost concediat de către stăpân. Au trecut tocmai
două luni după ce i-au trecut rănile.
Legislaţia Statelor Unite de după 1808 interzicea importul sclavilor, însă nu şi
comerţul intern cu sclavi şi amestecul în comerţul internaţional de sclavi sau echiparea
corabiilor pentru astfel de comerţ de către cetăţenii Statelor Unite. În aşa mod, existau anumite
violări ale acestei legislaţii, iar sclavia în America a devenit mai mult sau mai puţin
independentă.
În anii 1700 şi 1800 au avut loc anumite răscoale ale sclavilor, inclusiv celebra
răscoală al lui Nat Turner din 1831. Prin urmare, importul sclavilor în SUA a fost oprit către
1808. Totuşi, încă o jumătate de secol a continuat un comerţ de sclavi intern între state.2
5. Sclavia în Ţările Româneşti
Estimez că majoritatea din populaţia României nu ştie nimic despre sclavie.
Manualele şcolare de istoria românilor abia menţionează „dezrobirea”, fără însă a da vreo
explicaţie. Pe de altă parte, toţi românii ştiu că negrii au fost sclavi în America.
Consider că această situaţie este inacceptabilă. Într-un fel este de înţeles că istoricii
români au motive să nu menţioneze acest capitol ruşinos din istoria ţării prea des. Ţin minte că
toată istoria pe care am făcut-o la şcoală avea ca un motto subînţeles: „Românii au dus numai
războaie de apărare şi românii nu au făcut rău la nimeni”.
Primele atestări ale prezenţei romilor în Moldova (1428) şi Muntenia (1385) sânt
documente în care ei sânt listaţi ca bunuri ale unor mănăstiri. Cu alte cuvinte, sclavi.3
La venirea romilor, sclavia era deja practicată în Principatele Române. În timpul
războaielor cu tătarii, prizonierii tătari au fost transformaţi în sclavi; romii au fost văzuţi ca
străini şi trataţi exact ca inamicii tătari. Interesant este că romii au fost făcuţi sclavi în mare
parte din cauza că erau meşteşugari pricepuţi şi aveau o mare valoare economică.
În funcţie de stăpân, existau trei categorii de sclavi:
1
Ibidem
2
en.wikipedia.org/wiki/Slave_rebellion
3
Ibidem, p.31
14
 domneşti (ai prinţului sau statului)
 boierşti (ai boierilor)
 mănăstireşti (ai mănăstirilor).1
La început, toţi sclavii erau domneşti. Ei ajung în posesia mănăstirilor şi boierilor prin
donaţii sau vânzare.
Documentele oficiale folosesc termenul „rob” după anul 1600, dar în general cuvântul
„ţigan” însemna automat sclav (un bun motiv pentru a folosi „rom” şi nu „ţigan” în ziua de azi).

1.3. Evoluţia drepturilor şi libertăţilor persoanei în Republica Moldova

Încălcări masive şi flagrante ale drepturilor omului se înregistrează în ţară înainte de

cel de al doilea război mondial, când Uniunea Sovietică încheie cu Germania hitleristă un tratat
de împărţire teritorială, aşa-numitul Pact Molotov-Ribbentrop, în urma căruia Uniunea
Sovietică a ocupat la 26-28 iunie 1940 Basarabia şi Bucovina. În acelaşi an au fost ocupate şi
ţările baltice: Lituania, Letonia şi Estonia. Deşi nu s-a opus rezistenţă armată în momentul
ocupării de către U.R.S.S. a acestor teritorii, în timpul operaţiilor militare ale Armatei Roşii au
fost împuşcaţi fără nici un motiv mii de adulţi şi copii care încercau să se refugieze, pentru ca
mai târziu sovieticii să execute şi să deporteze alte sute şi mii de locuitori pe care îi considerau
periculoşi pentru procesul de instaurare a regimului comunist.
Metode de deznaţionalizare în masă contra băştinaşilor au fost aplicate şi mai târziu
între 1944-1951, când, pe teritoriul aşa-numitei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti
(creaţie a aparatului stalinist), au fost operate alte deportări. Atunci, fără judecată, sute şi mii de
moldoveni au fost duşi în Siberia, Kazahstan, pentru ca în locul lor să fie aduşi alolingvi.
Politica de sovietizare încredinţată N.K.V.D.-ului se făcea prin aplicarea metodelor de
lichidare a „elementelor duşmănoase” şi a intensificării ritmului de colectivizare a
gospodăriilor ţărăneşti. Exilările în masă urmăreau şi scopul de a-i dezrădăcina pe românii
basarabeni de locurile natale şi de a schimba componenţa etnică a Basarabiei în favoarea
elementului străin.
În perioada anilor 1940-1951, în R.S.S.M. s-au efectuat 3 deportări pe scară largă şi
zeci de arestări şi deportări cale. În 1941 au fost deportate 3470 de familii ale elementelor
„anti-sovietice” – 22648 de oameni. În baza Hotărârii Consiliului de Miniştri al U.R.S.S.
nr.1290-467 „Cu privire la deportarea din R.S.S.M. a familiilor de chiaburi, a foştilor moşieri,

1
Ibidem, p.50
15
negustori şi complici ai ocupanţilor” au fost deportate 11293 de familii – în jur de 40 000 de
oameni.
În 1951, în urma operaţiei „Nord” au fost forţate să plece în alte locuri 723 de familii
– peste 2600 de oameni. La începutul anilor 1950 în aşezămintele de tip special ale „închisorii
popoarelor” se aflau mai mult de 60 de mii de oameni din Moldova.
Perioada de după cel de-al doilea război mondial şi până la începutul anilor 1990, se
caracterizează printr-un regim sovietic totalitar în care au existat prea multe practici politice şi
democratice în domeniile vieţii sociale şi, de fapt, au lipsit reglementările juridice în sensibila
problematică a drepturilor omului. Acestui sistem îi este foarte bine cunoscută practica de
violare a dreptului la limbă (a fost elaborată o nouă limbă – „moldovenească” cu caracter
chirilic, iar limba rusă a fost impusă ca limbă oficială), dreptului la un proces echitabil şi
independent, dreptului la proprietate, dreptului la opinie, libertăţii de conştiinţă şi confesiune,
libertăţii de întrunire şi asociere etc.
Totuşi Constituţia R.S.S.M. prevedea un şir de drepturi şi libertăţi, dar ele nu puteau fi
exercitate din cauza a două motive serioase
 Constituţia era un document declarativ şi nu era implicată de instanţele judecătoreşti
 Toate drepturile şi libertăţile declarate puteau fi exercitate doar în concordanţă cu politica
Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, care era, conform articolului 6, forţa conducătoare a
societăţii sovietice, nucleul sistemului ei politic, al organizaţiilor de stat şi obşteşti şi care
determina perspectiva generală a dezvoltării societăţii, linia de politică internă şi externă a
URSS, cu caracter planic, ştiinţific fundamentat în vederea luptei pentru victoria
comunismului.1
Din acest motiv, chiar de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, ca
rezultat al prăbuşirii imperiului sovietic, s-au ivit premisele necesare pentru transformarea
societăţii noastre într-o societate democratică, organizată pe principiile pluripartidismului, iar
prin aderarea la un şi important de tratate internaţionale din domeniul Drepturilor Omului a fost
pus fundamentul unui nou sistem juridic şi social-politic, care în următorii ani s-a dezvoltat
impresionant.
Actualmente în Republica Moldova se conturează clar tendinţa de a crea anume acele
mecanisme şi pârghii de implementare a unui sistem naţional de promovare şi respectare a
drepturilor omului care se bazează în special pe instrumentele juridice internaţionale.

1
T&U- tânăr şi unic, Buletin Informativ al Centrului de Dezvoltare a Tineretului Nr.6 din 2001
16
1.4 Sociologia sclaviei

Sclavia , din punct de vedere sociologic, este un tip de comportament care se distinge
de altele prin folosirea corpului în scopuri comerciale, mai precis, prin decizia zilnică a unei
persoane de a maltrata corpul unei alte persoane, ceea ce conduce la căderea din dreptul cel mai
elementar al unei persoane, acela de a dispune liber de corpul propriu.
Unii jurişti au încadrat sclavia în categoria acelor fenomene pe care Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului le încadrează în ceea ce denumeşte „dreptul unei persoane de
a dispune de corpul său”.
Evidenţiem şi noi după modelul Tonnies, cele două momente a unei asemenea relaţii:
1. Folosirea trupului
2. Valorificarea trupului (adică a rezultatelor dobândite prin folosirea trupului).
În aceste două momente ale relaţiei, posesorul trupului (adică persoana care s-a decis
pentru o astfel de vânzare ce reprezintă în fapt esenţa sclaviei) este liber doar în primul
moment, adică numai atunci când cu „fără libera voinţă” (liber arbitru) a devenit sclav. În
momentul al doilea al relaţiei, persoana devenită sclav este numai cauza materială (trupească) a
relaţiei, nu şi cauza ei formală, căci ea nu-şi decide nici munca, nici chiar preţul, nici ritmul
folosirii trupului, şi mai presus de toate, se foloseşte neliber de trup, adică fără o implicare
spirituală (sufletească), de vreme ce contractul o obligă să se ofere oricărei munci silnice.
Relaţia este deci în afara voinţei sale (morale) şi în afara oricăror considerente de tip
sufletesc (spiritual). Prin urmare, aici, persoana neliberă. Fenomenul valorificării trupului,
alinarea este totală căci persoana sclav nu are nici un fel de control asupra valorificării morale
şi material-financiare a trupului (ea nu poate influenţa sub nici o formă acest proces). Prin
urmare, actul sclaviei nu este nici pe departe expresia liberei dispuneri de propriul corp, ci mai
repede expresia unui drept suspendat.
O altă mare eroare este una de natură juridică. Juriştii clasifică ofensele la adresa
persoanei în două clase:
 Mala in se (ceea ce este rău în sine însuşi, adică în chip universal, fără particularizări de
spaţiu şi timp)
 Mala prohibita (acele ofense considerate ilegale pentru că legea le defineşte aşa).
Între ofensele clasificate în această categorie specialiştii orânduiesc jocurile de noroc,
intrarea pe o proprietate străină şi sclavia. Sociologia, însă, remarca aspectul elementar,
dezvăluit deja în cele de mai sus, că sclavia este o relaţia socială care deposedează persoana de
dreptul omenesc cel mai elementar şi anume acela de a dispune liber de propriul corp, or acest
17
aspect este un „rău în sine” – mala in se. Aici procedura juridică este un decalaj cu efecte
negative faţă de ştiinţa societăţii, adică faţă de înţelesul social real al fenomenului pe care îl
defineşte, nemaivorbind de latura spirituală a fenomenului şi prin acesta creştină, prin care
suntem preveniţi asupra particularităţilor agravante ale păcatului desfrâului.

Capitolul II
Analiza juridico-penală a componenţei de infracţiune – sclavia şi condiţiile
similare sclaviei

Sclavia constituie, în esenţă, negaţia stării de libertate. Sclavul, considerat un simplu obiect al
dreptului de proprietate, se află în dispoziţia altuia și folosit după bunul plac al acestuia, fiind
deci pus în condiţii în care pentru el nu există o stare de libertate; el nu este și nu poate fi
subiect în sfera relaţiilor sociale. Pericolul social al acestei infracţiuni este evidenţiat, pe de o
parte, de totala nesocotire a persoanei, social mutilată și lipsită de orice drepturi, iar, pe de altă

18
parte, de degradarea vieţii sociale, în care persoana este coborâtă la regimul animalelor și al
altor bunuri.
Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din
însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului
prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea unei
persoane în stare de sclavie; b) ţinerea unei persoane în stare de sclavie; c) determinarea unei
persoane la condiţii similare sclaviei.
A pune o persoană în stare de sclavie înseamnă a o transforma dintr-o persoană liberă într-un
simplu obiect al dreptului de proprietate.
A ţine o persoană în stare de sclavie înseamnă a exercita asupra unei persoane ajunse în stare de
sclavie prerogativele dreptului de proprietate.
A determina o persoană la condiţii similare sclaviei înseamnă a face ca o persoană ajunsă în
stare de sclavie, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau a ameninţării cu
violenţa, să ia o hotărâre ca ea aparent să se angajeze la muncă la vinovat ori să rămână în
raport de concubinaj sau căsătorie cu el. Făptuitorul exercită asupra persoanelor indicate
prerogativele dreptului de proprietate.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care o persoană este pusă, ţinută sau
determinată la condiţiile sclaviei. Sclavia, fiind o infracţiune continuă, se epuizează atunci când
încetează starea de sclavie.
Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Motivele n-au importanţă pentru
calificare.
Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană particulară, responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani. Dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşite
trebuie încadrate potrivit art.327, 328, 335 sau 336

2.1. Elementele obiective ale componenței de infracțiune - sclavia şi condiţiile similare sclaviei

2.1.1. Obiectul juridic al infracţiunii sclavia şi condiţiile similare sclaviei

Actualmente, sclavia şi comerţul cu sclavi constituie o preocupare majoră a statelor,
întrucât acesta reprezintă o gravă atingere a valorilor morale ale persoanei incompatibilă cu
relaţiile sociale care ocrotesc demnitatea individului şi moralitatea publică internaţională,
19
protecţia fiinţei umane, sub acest aspect circumscriindu-se problematicii mai generale a
protecţiei drepturilor omului.
Infracţiunea de sclavie este orientată împotriva libertăţii persoanei. Gradul
prejudiciabil al infracţiunii privind sclavia şi condiţiile similare sclaviei decurge di însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate, după cum am menţionat – libertatea şi siguranţa
persoanei. Este infracţiunea care presupune negarea completă anume a libertăţii individuale şi
care potrivit noului Cod Penal al Republicii Moldova, art.167 al Capitolului III, constă în
„punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire
asupra acesteia sau determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau
ameninţării cu violenţă să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie”.
În acelaşi timp, Codul Penal al României presupune prin sclavie o acţiune mai sumară
„punerea sau ţinerea în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi” (art.190), fără a indica
metodele posibile utilizate de făptuitor şi fără a indica mai multe modalităţi. 1 Exemplificăm
prin fapta unei persoane care pune în stare de sclavie o altă persoană, respectiv făptuitorul
aduce victima în situaţia de totală independenţă faţă de el, acesta (făptuitorul) devenind
proprietarul persoanei vătămate, persoană care înainte liberă, fiind asimilată acum ca un simplu
obiect însufleţit. Din exemplul ipotetic dat, rezultă că în mod indubitabil făptuitorul devine
proprietarul celui pus în stare de sclavie.2
Fapta a fost incriminată de legiuitorul moldovean, ca urmare a unor angajamente
asumate pe plan internaţional, întrucât în ţara noastră nu s-a cunoscut fenomenul sclavajului,
chiar dacă acesta se mai practică în cazuri izolate, sub o formă sau alta, în unele părţi ale lumii.
Amintim dintre acestea - Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de
femei din 18 decembrie 19793, Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu
cruzime, inumane sau degradante din 10 decembrie 19844, Convenţia privind abolirea muncii
forţate din 25 iunie 1957.5
1
Conform proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului Penal iniţiat şi depus de Guvernul
României la Senat sub nr.394 din 11 octombrie 1999, se propune ca la art.190 infracţiunea să fie denumită: “sclavia
şi traficul de femei sau copii”. Se propune ca la articolul 190, după alineatul 1 să se introducă două noi alienate, care
să devină alineatele 2 şi 3 cu următorul cuprins: “cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează traficul de femei sau copii
chiar dacă nu se află în stare de sclavie”.
2
Vasile Dobrinoiu, Drept Penal. Partea specială, vol.1, Teoria ;I practica judiciară, Lumina Lex 2000, p.166
3
Adoptată la 18.12.1979 la New Yorkde Adunarea Naţiunilor Unite intrată în vigoare la 03.09.1981. Republica
Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.87-XIII din 28.04.1994, în vigoare pentru Republica Moldova din
31.07.1994/Tratate internaţionale 1998, vol.1, p.114
4
Adoptată la 10.12.1984 la New York de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi intrată în vigoare la 26.06.1987.
Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.473-XIII din 31.05.1995, în vigoare pentru Republica
Moldova din 28.12.1995/Tratate internaţionale 1998, vol.1, p.129
5
Adoptată la 25.06.1957 la New York de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Republica Moldova a aderat prin
Hotărârea Parlamentului nr.707-XII din 10.09.1991, în vigoare pentru Republica Moldova din 10.03.1994/Tratate
internaţionale 1998, vol.1, p.91
20
 Dacă nu ar exista incriminarea din art.167 CP al RM, faptele de sclavie săvârşite în
străinătate de persoane care s-ar refugia ulterior pe teritoriul ţării noastre, ar rămâne
nepedepsibile.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la ocrotirea libertăţii
individuale împotriva activităţilor ilegale de punere sau menţinere a unei persoane în stare de
sclavie.1
După părerea altor autori, obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii în cauză îl
constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sânt condiţionate de ocrotirea
libertăţii.2
Obiectul juridic special, după alţi autori, îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă
şi normală desfăşurare sunt condiţionate de protejarea libertăţii individuale împotriva actelor de
punere sau menţinere a unei persoane în stare de sclavie.3
Nu se are în vedere libertatea persoanei sub un anumit aspect cum ar fi libertatea
morală, libertatea în mişcare etc., ci libertatea persoanei, în sens larg, care înglobează toate
drepturile unui individ.4

2.1.2. Latura obiectivă a infracțiunii sclavia şi condiţiile similare sclaviei

Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiune, adică prin punerea sau
ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire asupra acesteia sau
determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau ameninţării cu violenţă,
să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie. Adică, latura obiectivă se
realizează prin intermediul a trei acţiuni:
1. punerea unei persoane în stare de sclavie
2. ţinerea unei persoane în stare de sclavie
3. determinarea unei persoane la condiţii similare sclaviei.
A pune o persoană în stare de sclavie, înseamnă a o trece din situaţia de persoană liberă
în situaţia de totală dependenţă faţă de altă persoană, care devine proprietarul celui aflat în

1
Vasile Dobrinoiu, op.cit., p.166
2
M.Avram, T. Popovici, V. Cobâşneanu, Cercetarea infracţiunilor contra persoanei. Ghidul ofiţerului de urmărire
penală. Ed. Arc, 2004, p.109/358p, Codul Penal al Republicii Moldova. Comentariu. Centrul de drept al avocaţilor,
Chişinău, 2003, p.348
3
Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, Drept penal. Partea specială vol.1, ed .ALL Beck, 2002, p.133
4
Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială. Ediţia IV-a revăzută şi adăugită. Csa de
editură şi presă ŞANSA, Bucureşti 2001, p.161/736 p.
21
puterea sa, înseamnă a o transforma dintr-o persoană liberă într-un simplu obiect al dreptului de
proprietate.1
A ţine o persoană într-o stare de sclavie, înseamnă a menţine starea de sclavie, adică
starea în care a ajuns o persoană exercitând în continuare asupra ei, prerogativele dreptului de
proprietate. Nu interesează cum a ajuns persoana în stare de sclavie şi nici cum a fost dobândită
în această stare de făptuitor (cumpărare, donaţie, succesiune, etc.).2
A determina o persoană la condiţiile similare sclaviei (să se angajeze sau să rămână
în raport de concubinaj sau căsătorie) înseamnă a face o persoană ajunsă în stare de sclavie,
prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau a ameninţării cu violenţă, să ia o
hotărâre ca ea aparent să se angajeze la muncă la vinovat ori să rămână în raport de concubinaj
sau căsătorie cu el. Făptuitorul exercită asupra persoanelor indicate prerogativele dreptului de
proprietate.3
Codul Penal al României, în cadrul componenţei date de infracţiune, prevede şi
acţiunea de a face trafic de sclavi, ceea ce înseamnă a face acte de comerţ de sclavi, adică acte
de vânzare-cumpărare, transport sau schimb în natură de sclavi.4
Conform art.167 CP al RM, făptuitorul determină persoana la condiţiile similare
sclaviei prin următoarele metode:
1. utilizarea înşelăciunii;
2. utilizarea constrângerii;
3. utilizarea violenţei sau ameninţării cu violenţă.
Utilizarea înşelăciunii se poate manifesta prin prezentarea unor date false sau prin
ascunderea unor informaţii a căror anunţare era obligatorie. Datele false se pot referi atât la
personalitatea infractorului sau altor persoane, cât şi la unele obiecte, fenomene. Actele
înşelăciunii pot fi înfăptuite pe cale verbală, în scris sau folosind ambele căi simultan. Când
înşelăciunea se efectuează prin falsificarea documentelor, ea constituie un concurs de
infracţiuni (art.190 CP şi art.332 sau art.361 CP).5
Conform art.39 CP al RM, constrângerea poate fi fizică şi psihică. Utilizarea
constrângerii în sensul art.167 presupune aplicarea de către făptuitor a tuturor mijloacelor
posibile atât de ordin fizic cât şi psihic sau psihologic întru determinarea persoanei la condiţiile
similare sclaviei prevăzute în legea penală, şi anume să se angajeze sau să rămână în raport de

1
Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. P.348
2
Octavian Loghin, op.cit., p.161-162
3
Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. P.348
4
Vasile Dobrinoiu, op.cit., p.166, Gh.Nistoreanu, Al.Boroi, op., p.133, Octavian Loghin, op.cit., p.161
5
Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. p.398
22
concubinaj sau căsătorie. Conform prevederilor Codului Familiei al RM art.11 prevede: „pentru
încheierea căsătoriei este necesar consimţământul reciproc, neviciat, exprimat personal şi
necondiţionat, al bărbatului şi al femeii care se căsătoresc”. Prin urmare, infracţiunea de sclavie
constituie nu doar o încălcare a dreptului la libertate a persoanei, ci şi o încălcare a dreptului de
a forma liber şi necondiţionat o familie cum scrie legea.
Utilizarea violenţei sau ameninţării cu violenţă. Printre caracteristicele esenţiale ale
violenţei care permit conceperea fenomenului de sclavie sunt evidenţiate următoarele
 Manifestarea violenţei în raporturile sociale, respectiv, declararea indivizilor izolaţi şi a
grupurilor sociale drept subiecţi ai actului de violenţă.
 Distingerea violenţei, ca fenomen social, prin anumite manifestări ale ei în raporturile
sociale, respectiv, recunoaşterea caracteristicilor cantitative şi calitative.
 Exercitarea sub aspectul exterior a influenţei unui subiect asupra altuia, aplicarea forţei,
deşi actul de violenţă nu se reduce numai la acţiuni cum ar fi aplicarea forţei sau ameninţări cu
asemenea aplicare
 Exercitarea influenţei asupra altui subiect contrar voinţei şi dorinţei lui sau ignorării
voinţei şi dorinţei acestuia
 Uzul de forţă contrar nu doar voinţei şi dorinţei, ci şi contrar prevederilor legii
 Aplicarea ca forme de coerciţie, în cel mai înalt grad de intensitate, nu numai a forţei
materiale, ci şi a altor măsuri de coerciţie.1
Prin ameninţare se înţelege o acţiune de influenţă psihică prin care făptuitorul insuflă
victimei temerea de a i se produce o vătămare sau chiar a lipsirii de viaţă. Metodele ameninţării
pot fi diferite: orale, scrise, prin gesturi, prin telefon, prin alte persoane, prin semne simbolice
etc.2
După cele menţionate, explicând unii termeni cu privire la art.167 CP, sensul
noţiunilor de violenţă în cadrul situaţiilor de familie sau concubinaj este uşor de a fi depistat în
dezvoltarea reală a problemei. Astfel, se numeşte violenţa în familie orice act vătămător, fizic
sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Abuzul în interiorul unei familii poate lua
mai multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi
familie, ameninţări şi atacuri care în unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri.
Deşi până de curând s-a presupus că femeia este deseori victima violenţei în familie, în urma
unor cercetări s-a descoperit că de facto numărul bărbaţilor este mai mare. Experţii care
cercetează această problemă sunt de acord că violenţa este un fenomen larg răspândit, mai mult
1
Valeriu Bujor, Ion Miron, Violenţa sexuală: aspecte juridico-penale şi criminologie, Chişinău, 2001, p.10-11
2
Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. p.327
23
decât demonstrează sondajele, pentru simplul fapt că unele evenimente nu sunt raportate la
poliţie sau spitale.
Deşi s-au căutat factori specifici care să explice comportamentul violent în familie nu
s-au găsit alţii decât cei de natură socială: atunci când soţii sunt foarte tineri, când veniturile
familiei sunt foarte scăzute, alcoolul, şomajul, dificultăţile sexuale şi lipsa satisfacţiei la locul
de muncă. Unele persoane au probleme de personalitate comportamente antisociale, ele
neavând sentimentul de vinovăţie şi căinţa după o întâmplare violentă. Multe conflicte apar pe
tema rolului femeii în societate. Există state unde şi până în prezent conduce un „sistem
patriarhal”, unde dependenţa femeii este mare şi este destul de des victimă a violenţei în
familie, fără posibilitatea de a se apăra în mod legal.
Nu există condiţii speciale privind timpul sau locul comiterii infracţiunii.
Urmarea imediată este trecerea unei persoane libere în stare de sclavie, adică de totală
dependenţă faţă de proprietarul de sclavi (făptuitor) ori menţinerea în această stare. Nu este
necesar ca această urmare să aibă o consacrare juridică, fiind suficient să se producă în fapt.
Lipsirea de libertate a persoanei, trebuie să aibă un caracter ilegal, adică să nu fie
expres sau implicit admisă de lege. Dacă lipsirea de libertate are caracter legal, fapta nu
constituie infracţiune. Este cazul persoanelor atinse de boli contagioase şi care au fost internate
pentru tratament împotriva voinţei lor, a persoanelor reţinute, în carantină.
Dacă lipsirea de libertatea persoanei este absorbită în mod natural de o altă infracţiune,
pierzându-şi astfel autonomia, va exista o singură infracţiune şi anume cea absorbantă. Astfel,
în cazul lipsirii de libertate a persoanei de sex feminin, ca modalitate de constrângere la raport
sexual, inculpatul va răspunde numai pentru infracţiunea de viol. Dacă, însă, după viol
inculpatul a continuat să reţină victima (de exemplu a încuiat-o în cameră, luându-i haina,
geanta şi actele de identitate, pentru a o constrânge să nu părăsească încăperea câteva ore), va
exista infracţiunea prevăzută în art.167 CP, în concurs cu aceea de viol.
Dacă au fost private de libertate mai multe persoane, vor fi atâtea infracţiuni câte
victime au fost lezate.
Raportul de cauzalitate. Latura obiectivă este realizată numai atunci, când acţiunea
făptuitorului punerea sau menţinerea unei persoane în stare de sclavie, ori efectuarea operaţiilor
de trafic de sclavi şi urmarea imediată se poate stabili existenţa unei legături de cauzalitate.
Trebuie să se stabilească şi să verifice dacă activitatea subiectului activ, a produs sau a
contribuit la producerea acestor urmări.

24
2.2.Elementele subiective ale componenței de infracțiune sclavia şi condiţiile similare sclaviei

2.2. 1. Latura subiectivă a infracţiunii sclavia şi condiţiile similare sclaviei

Infracţiunea de sclavie se poate comite cu intenţia directă sau indirectă. Nu are relevantă
mobilul, ca şi scopul activităţii autorului. De asemenea, nu interesează eventualul
consimţământ al victimei.
Forme. Fapta se consumă în momentul în care s-a produs urmarea imediată, adică punerea sau
menţinerea victimei în stare de sclavie ori determinarea persoanei la condiţiile similare sclaviei.
În modalitatea punerii sau menţinerii unei persoane în sclavie, fapta are un caracter continuu. În
modalitatea determinării, infracţiunea se consumă instantaneu.
Componenţa acestei infracţiuni este formală şi fapta se consideră consumată din momentul
săvârşirii acţiunilor prevăzute în dispoziţia art.167 CP, adică în momentul în care persoana este
pusă, ţinută sau determinată la condiţiile sclaviei. Sclavia, fiind o infracţiune continuă, se
epuizează atunci când încetează starea de sclavie.1
Infracţiunea de sclavie este susceptibilă de tentativă şi legea prevede sancţionarea ei.2
Tentativa există atunci când executarea a oricăreia dintre acţiunile prevăzute în art.167
CP al RM a fost întreruptă, sau fiind dusă până la sfârşit, a rămas fără efect datorită unor
împrejurări independente de voinţe făptuitorului.3
Modalităţi. Infracţiunea se prezintă sub trei modalităţi şi anume:
1. punerea în stare de sclavie
2. ţinerea în stare de sclavie
3. determinarea persoanei la condiţii similare sclaviei.
În raport cu fiecare modalitate normativă pot exista o varietate de modalităţi faptice.

2.2.2. Subiectul infracţiunii sclavia şi condiţiile similare sclaviei

Subiectul activ poate fi orice persoană, necerându-se ca aceasta să dispună de o

anumită calitate. Participarea este posibilă sub toate formele sale.4

1
Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. p.348
2
Octavian Loghin, op.cit., p.162, Noul Cod penal şi Codul de procedură penală, Grupul de edituri Tribuna,
p.80/256p.
3
Octavian Loghin, op.cit., p.162
4
Vasile Dobrinoiu, op. Cit., p.166, Gh. Nistoreanu, Al.Boroi, op., p. 133, Octavian Loghin, op.cit., p.161
25
 Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană particulară, responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani. Dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere, cele
săvârşite trebuie încadrate potrivit art.327, 328, 335 sau 336.1
Dacă faptele de sclavie sunt comise de un cetăţean străin în trecere pe teritoriul ţării
noastre, incriminarea din art.167 CP al RM, dă posibilitatea sancţionării lui în temeiul
principiului teritorialităţii legale penale, consacrat în art.11 CP al RM (pct.1) – „Toate
persoanele care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează a fi trase la
răspundere penală în conformitate cu prezentul cod”.
Cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie, care comite în străinătate asemenea
fapte, va putea fi judecat şi pedepsit, în momentul când se află în ţara noastră, potrivit
principiului universalităţii legii penale prevăzut în art.11 CP al RM pct.(3) – „Cetăţenii străini
şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova .... poartă
răspundere penală în conformitate cu prezentul cod şi sunt traşi la răspundere penală pe
teritoriul Republicii Moldova dacă infracţiunile săvârşite sunt îndreptate împotriva intereselor
Republicii Moldova, împotriva păcii şi securităţii omenirii ... precum şi pentru infracţiunile
prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte”.
Potrivit acestor dispoziţii, legea penală a Republicii Moldova se aplică şi cetăţenilor
străini sau persoanelor fără cetăţenie care nu domiciliază în ţară, dacă au săvârşit infracţiuni în
afara teritoriului RM, cu condiţia să existe dublă incriminare, iar făptuitorul să se afle în
Republica Moldova.
Subiectul pasiv este persoana – necircumstanţiată în vreun fel – pusă în stare de
sclavie ori care este determinată să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau
căsătorie.2
Infracţiunea de sclavie şi condiţii similare sclaviei se săvârşeşte cu intenţie directă sau
indirectă. Subiectul activ îşi dă seama că prin fapta sa, persoana vătămată va fi lipsită în mod
ilegal de libertate şi urmăreşte sau acceptă producerea rezultatului.
În situaţia când înfăptuitorul s-a aflat în eroare, referitor la aspectul ilegal al privării
de libertate , nu va exista infracţiune, întrucât această eroare nu înlătură vinovăţia. Nu va exista
răspundere penală atunci când fapta a fost comisă cu consimţământul persoanei, dacă
bineînţeles, acest consimţământ a fost dat în mod valabil. Dacă fapta a avut ca urmare moartea
sau sinuciderea victimei, vinovăţia se prezintă sub forma praeterintenţiei. 3

1
Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Centrul de drept al avocaţilor, Chişinău, 2003, p.349
2
Vasile Dobrinoiu, op.cit., p.166, Gh.Nistoreanu, Al.Boroi, op., p.133, Octavian Loghin, op.cit., p.161
3
Octavian Loghin, op.cit., p.178
26
27
28
 Capitolul III
Foemele moderne ale sclaviei
3.1. Traficul de persoane

Traficul de persoane este forma modernă de sclavie, care implică persoane ce sunt înşelate şi
forţate la sclavia de muncă sau cea sexuală.
Se presupune că milioane de persoane sânt traficate în interiorul hotarelor naţionale în
lumea întreagă.1
Traficul de persoane sau numit şi trafic de fiinţe umane, este apreciat ca fiind un
fenomen mult mai periculos chiar şi decât traficul de droguri, prin faptul că omul poate fi
comercializat nu doar o singură dată, devenind o sursă de profit valoroasă.
Referitor la definirea noţiunii traficului de fiinţe umane, ţinem să evidenţiem că atât în
unele lucrări de specialitate, cât şi în unele acte normative internaţionale, în materie de
prevenire şi contractare a fenomenului menţionat, sânt formulate definiţii ce au un caracter
criminologic sau juridico-penal.
În opinia unor autori, traficul de fiinţe-umane, în sensul definiţiei criminologice,
constituie o formă particulară de manifestare a criminalităţii organizate, care constă în comerţul
cu oameni sau cu organe şi ţesuturi ale lor, în scopul stoarcerii de profituri considerabile,
speculând o anumită cerere şi ofertă existentă în acest sens.2
Potrivit definiţiei jur idico-penale expuse în punctul (a) din art.3 al Protocolului
adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate
privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special cu femei şi copii,
expresia: „trafic de persoane indică recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea
de persoane, prin ameninţare de recurgere la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă,
înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate, sau prin oferta sau acceptarea
de plăţi sau avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane având autoritate asupra
alteia în scopul exploatării.
Exploatarea conţine, cel puţin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte
forme de exploatare sexuală, muncă sau serviciile forţate, sclavia sau practicele analoge
sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe”.3
În linii mari, mecanismul traficului de fiinţe umane include etapele de recrutare, de
transportare şi de vânzare-cumpărare, iar „actorii” implicaţi în actul infracţional cânt capul,

1
Măsuri pentru a stopa forma modernă de sclavie, Comunicat de presă, 15 ianuarie 2014
2
O.Bejan, Gh.Botnaru, Traficul de fiinţe umane, Editura Pontos, Chişinău, 2002 p.25
3
Protocolul privind prevenirea şi contractarea treficului de fiinţe umane, în special al femeilor şi copiilor, şi
sancţionarea lui, protocol adoptat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 15 decembrie 2000
pentru completarea Convenţiei O.N.U., referitoare la criminalitatea organizată transnaţională.
29
racolatorul, însoţitorul, patronul şi victima. Spre deosebire de ceilalţi subiecţi, victima este
prezentă la toate etapele de realizare a traficului.
Formele de utilizare a violenţei contra ei de către traficanţi sânt:
 aplicarea forţei;
 ameninţarea cu aplicarea forţei;
 aplicarea altor măsuri de constrângere;
 abuzul de autoritate;
 abuzul de situaţia de vulnerabilitate.
Violenţa constituie nu doar un mijloc de realizare a traficului de fiinţe umane, ci şi o
modalitate de asigurare a exploatării victimei la etapa posttrafic, exploatarea care poate
îmbrăca următoarele forme:
 exploatarea sexuală;
 exploatarea prin ţinerea în stare de sclavie sau condiţii similare sclaviei ori impunerea la
munca forţată;
 antrenarea în activitatea infracţională;
 folosirea în conflicte armate;
 prelevarea de organe şi ţesuturi umane.
Violenţa constituie unul dintre principalele şi distinctive semne ale traficului de fiinţe
umane şi alt fenomen social, cum este migraţia.1
Însă tema discuţiei în lucrarea respectivă nu este traficul de fiinţe umane ca
infracţiune prevăzută de legea penală, ci ca fenomen, ca formă de manifestare a sclaviei
moderne.
Evident că atât pe plan internaţional, cât şi în noua legislaţie penală a Republicii
Moldova, accentul se pune pe protejarea fiinţei umane în primul rând şi doar apoi pe celelalte
valori. Mai mult decât atât, după cum vedem, Noul Cod penal al Republicii Moldova a lărgit
sfera faptelor care atentează asupra persoanei, incriminându-le la rând cu alte state ale lumii.
Noul Cod penal al Republicii Moldova din anul 2002 a incriminat aceste fapte, astfel
încât s-a impus imperios necesitatea stabilirii distincţiilor dintre ele.
Încercând să facem diferenţa dintre ele, este necesară atât abordarea actelor
internaţionale, cât şi a elementelor componenţelor respective de infracţiune.
Din punct de vedere al obiectului nemijlocit, acesta este comun pentru toate şi anume
relaţiile sociale ce asigură şi ocrotesc libertatea persoanei, aceasta urmând a se înţelege nu doar
1
Violenţa în societatea de tranziţie, Conferinţa ştiinţifică internaţională 16-17 mai 2003, Chişinău 2003/Traficul de
fiinţe umane o formă de manifestare a violenţei criminale în societatea noastră, Gheorghe Butnaru, p.46-47
30
în sensul libertăţii de a se deplasa, ci şi a oricărei alte libertăţi-de a decide propria soartă, de a
se căsători etc. În mod normal, în toate trei cazuri totuşi, este vorba mai întâi de violarea
libertăţii de a munci. Evoluţia acestui concept individualist a condus la recunoaşterea dreptului
la muncă şi a afirmaţiei privind datoria de a lucra. Acest concept comportă două elemente:
1. libertatea de acces la muncă şi,
2. liberul exerciţiu al muncii
Acestea excluzând în mod special trăsăturile sclaviei şi muncii forţate.1
În ce priveşte obiectul material, acesta este acelaşi-fiinţa umană, exceptându-se
munca forţată care după unii autori ar avea obiect material doar în cazul formării unor leziuni
sau vătămări ale integrităţii corporale.2
Art.165 CP al RM subînţelege prin trafic de fiinţe umane „recrutarea, transportarea,
transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane în scop de exploatare sexuală, comercială
sau nu, prin muncă sau servicii forţate, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, de folosire
în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru
transplantare...”.
Adică însuşi traficul se exprimă prin următoarele acţiuni recrutare, transportare,
transfer, adăpostire sau primire, în timp ce sclavia se realizează prin trei forme: punerea unei
persoane în stare de sclavia, ţinerea unei persoane în stare de sclavie, determinarea unei
persoane la condiţii similare sclaviei, iar munca forţată prin forţarea unei persoane să presteze
o muncă contra dorinţei sale, forţarea la muncă obligatorie, ţinerea unei persoane în servitute
pentru achitarea unei datorii şi obţinerea muncii sau serviciilor prin metodele indicate în art.168
CP al RM.
Ceea ce interesează în special este că sclavia şi munca forţată, pe lângă faptul că sânt
infracţiuni independente, mai constituie totodată şi scop al traficului de fiinţe umane.
Apare următoarea întrebare: cum în aşa caz ar trebui calificată, de exemplu, fapta de
recrutare a persoanei în scop de a o vinde în sclavie-după art.165 CP sau art.167 CP, după cum
şi exploatarea forţei de muncă a persoanei-după art.167 sau 168 CP?3
Iniţial, pe plan internaţional se făcea o distincţie clară între toate aceste fapte, astfel
încât în Aranjamentul de la Paris din 18 mai 1904 pentru reprimarea traficului cu femei albe,

1
Probleme de prevenire şi combatere a delicvenţei juvenile, traficului de fiinţe umane şi migraţiunii ilegale.
Conferiţa ştiinţifico-practică 23-24 aprilie 2004. Chişinău 2004/Coraportul dintre traficul de fiinţe umane , sclavie şi
munca forţată, Maria Mutu, p.410
2
Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, op.cit., p.135
3
Probleme de prevenire şi combatere a delicvenţei juvenile, traficului de fiinţe umane şi migraţiunii ilegale.
Conferiţa ştiinţifico-practică 23-24 aprilie 2004. Chişinău 2004/Coraportul dintre traficul de fiinţe umane , sclavie şi
munca forţată, Maria Mutu, p.411-412
31
incrimina faptul „de a recruta, a antrena sau influenţa femei sau fete minore spre a se deda
prostituţiei, chiar cu consimţământul lor; pentru femeile sau fetele majore, caracterul delictuos
al manoperei folosite era condiţionat de utilizarea fraudei, violenţei, ameninţării sau abuzului
de autoritate...”1
Situaţia a devenit mai puţin clară o dată cu sancţionarea Protocolului privind
prevenirea şi contractarea traficului de fiinţe umane de către Adunarea Generală a ONU la 15
noiembrie 2000 pentru a complini Convenţia privind criminalitatea organizată transnaţională,
potrivit lit.(a) al art.3 al căreia traficul de persoane prevede că „exploatarea conţine, cel puţin,
exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca
sau serviciile forţate, sclavia sau practicile analoge sclaviei, folosirea sau prelevarea de
organe”.2
Prin această definiţie sclavia şi munca forţată au fost compilate traficului de persoane.
Prin interpretare s-ar înţelege că orice fapte comise până la exploatare formează trafic, iar însăşi
exploatarea ar fi sclavie sau muncă forţată. În acest caz, infracţiunile prevăzute de art.167, 168
CP al RM ar fi componenţe reduse, consumându-se chiar din momentul tentativei, ceea ce nu ar
fi just.
Concomitent, trezeşte dubii faptul că aceeaşi acţiune, conform Protocolului
nominalizat, ar constitui trafic de persoane, iar conform Convenţiei din 1926-sclavie, pornind
de la definirea comerţului cu sclavi care conform textului Convenţiei din 1926 include printre
altele „orice act de captură, de achiziţie sau de cesiune a unui individ, cu scopul reducerii sale
de sclavie...”3
După unii autori, însuşi traficul de persoane este o formă a sclaviei, după cum mai
apare şi migraţia ilegală, răpirea şi vinderea copiilor.
De altfel, sclavia nu comportă doar noţiunea sa clasică în stricta sensu, dar şi alte
forme deghizate printre: care servitute pentru datorie, căsătorie forţată a femeilor contra
remunerării celora de care ea depinde, transmiterea femeilor căsătorite cu titlu oneros,
transmiterea succesorală a văduvelor etc.
De aici rezultă implicit că sclavia include şi munca forţată, adică silirea unei persoane
de a presta o muncă împotriva voinţei sale sau obligarea acesteia la prestarea muncii ca şi în

1
Pivniceru Mona Maria, Răspundere penală în dreptul internaţional, Bucureşti, POLIROM, 1999, p.150
2
Gh.Botnaru, Analiza juridico-penală a traficului de fiinţe umane//Ordine şi lege nr.23-24, 2002, p.23
3
Probleme de prevenire şi combatere a delicvenţei juvenile, traficului de fiinţe umane şi migraţiunii ilegale.
Conferiţa ştiinţifico-practică 23-24 aprilie 2004. Chişinău 2004/Coraportul dintre traficul de fiinţe umane , sclavie şi
munca forţată, Maria Mutu, p.412

32
cazul când ea ar fi fost obligată să o facă (în acest caz-nu constituie muncă obligatorie, potrivit
legislaţiei muncii, serviciul cu caracter milita, munca unei persoane condamnate, prestaţiile
impuse în situaţia creată de calamităţi).

3.2. Munca copiilor

În Moldova câteva mii de copii muncesc pentru o bucată de pâine şi tot atâţia cerşesc,
fură sau se prostituează. Un adevăr trist, care ne poate umple de revohă sau de tristeţe, dar care,
oricum, nu poate trece neobservat. Dacă se cunosc aproximativ veniturile traficanţilor de femei,
de pe urma vinderii victimelor, nu se ştie, deocamdată, ce venituri obţine proprietar de copii
cerşetori din Moldova sau ce câştigă persoanele care trimit copii la solicitarea pedofililor din
Rusia sau Occident, nici nu prea mai avem şanse să aflăm curând, cât timp există funcţionari
care protejează unele reţele de prostituţie sau cerşetorie.
Sărăcia extremă face ca vânzarea necondiţionată a braţelor sau a trupului să fie, pentru
mulţi unica soluţie de a trăi. Puţinele cazuri mediatizate din care să putem afla numărul copiilor
din Moldova traficaţi pentru muncă sau prostituţie nu reflectă realitatea.
Potrivit aceluiaşi studiu, vârsta copiilor traficaţi este cuprinsă între 12 şi 18 ani.
Băieţii sânt traficaţi, preponderent, pentru exploatare în sectorul agricol, cerşit şi comerţ, iar
fetele-pentru exploatare sexuală. Unii dintre copii sub 13 ani sânt traficaţi pentru prelevare de
organe şi adopţie ilegală.
Cauzele principale pentru care copiii ajung să fie traficaţi sânt:
 şomajul părinţilor
 provinienţa din familii uniparentale
 plecarea părinţilor în străinătate.1
De regulă, copiii traficaţi şi cei incluşi în grupurile de risc nu au studii secundare
complete, unii fiind chiar analfabeţi.
Traficul de copii din Republica Moldova e controlat, potrivit organizaţiei
«Salvaţi Copiii», de clanurile ţigăneşti. Mariana Ianachevici vicepreşedinta organizaţiei, susţine
că În Republica Moldova activează câteva reţele de traficare a copiilor. Ţiganii aleg copii de la
sate, din familii sărace, cu părinţii disperaţi sau iresponsabili, le promit sau le dau părinţilor o
anumită sumă de bani pentru a le antrena odraslele la munci agricole, nespecificând, de multe
1
C. Dumitru, Copiii nu sânt de vânzare//Dreptul 2004, nr. 11-12, p.10
33
ori, că îi vor scoate De pe teritoriul Republicii Moldova. Copiii repatriaţi din Ucraina povestesc
că au fost impuşi să muncească pe câmpuri, în gospodăriile particulare, iar cei repatriaţi de la
Moscova spun că au fost constrânşi să cerşească sau să se prostitueze. Toţi copiii repatriaţi pe
parcursul anului 2013, au povestit că au fost racolaţi de ţigani, a subliniat Mariana Ianachevici.
Copiii pot părăsi teritoriul Republicii Moldova şi intra în ţările din CSI în baza
certificatului de naştere, document în care nu se poate găsi fotografia copilului. Prin urmare, cu
unul şi acelaşi document pot fi scoşi din ţară o mulţime de copii. Traficanţii de copii plătesc
bani grei pentru a introduce datele despre copii în paşaportul lor, după care, la scurt timp, îşi
schimbă actele de identitate, astfel încât să nu li se dea de urmă. Cert este faptul că asemenea
operaţiuni se fac fără contribuţia unor funcţionari cu înalte posturi. Din păcate, mulţi dintre
copiii traficaţi nu se mai întorc.
Reprezentanţa UNICEF în Moldova şi-a orientat în acest domeniu toate eforturile pe
trei direcţii principale de activitate:
1. coordonarea la nivel naţional şi oferirea de expertiză în domeniul protecţiei drepturilor
copiilor-victime ale traficului
2. prevenirea traficului de copii şi tineri
3. reabilitarea copiilor-victime ale traficului.
UNICEF(Fondul Naţiunilor Unite pentru copii), fiind membru observator al
Comitetului Naţional privind traficul de Fiinţe Umane şi copreşedinte al Grupului de Lucru
privind combaterea traficului de copii, pledează pentru nevoile şi drepturile specifice ale
copiilor-victime ale traficului în corespundere cu Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile
Copilului şi a Protocolului facultativ referitor la vânzarea de copii, prostituţia şi pornografia
infantilă. Recent, UNICEF a efectuat un studiu privind abandonarea copiilor în instituţiile
medicale care identifică, printre altele şi modul în care copii mici pot fi traficaţi. În domeniul
reabilitării şi asistenţei, UNICEF a creat un mini-sistem de referire la servicii sociale a copiilor-
victime şi a potenţialelor victime. Aceasta include câteva servicii finanţate de UNICEF:
 secţia prietenoasă pentru copii ai Centrului de reabilitare pentru victimele traficului
 Centru de prevenire a abuzului la adresa copiilor «AMICUL»
 Centrul Maternal, situat în incinta Centrului de plasament temporar pentru copii de
vârstă fragedă din municipiul Chişinău
 Centrul Comunitar pentru Copii Vulnerabili Casa Gavroche.
Statisticele invocate de UNICEF arată că din ianuarie 2010 până în 2014, în
Republica Moldova au fost identificate şi asistate peste o mie de victime ale traficului.

34
Majoritatea victimelor erau foarte tinere, 58% aveau între 18 şi 24 de ani la momentul
întoarcerii în Moldova, 30% erau copii adică (sub vârsta de 18 ani) la momentul traficării, 20%
din victime revin în Republica Moldova însărcinate.
Rata victimelor din Moldova cu copii este considerabil mai mare decât cea a
victimelor cu copii din alte state ale Europei de Sud-Est. În opinia experţilor, Republica
Moldova continuă să rămână una dintre principalele ţări de origine a traficului de femei şi de
copii, atât din cauza amplasării geografice ofertante, cât şi din cauza situaţiei economice
precare care la rândul său generează sărăcia. La fel de ponderabil sânt şi alţi factori-aplicarea
insuficientă a legilor, precum şi corupţia, susţin experţii UNICEF.

3.3 Prostituţia

În condiţiile Republicii Moldova, fenomenul prostituţiei a luat amploare în rezultatul

creşterii vertiginoase a ratei infracţiunii traficului de fiinţe umane. Traficul de persoane, în
special femei, are scop de încadrare în industria sex-businessului (prostituţiei), reprezentând un
fenomen criminal organizat nu numai în societatea noastră, dar şi peste hotare.
Holmes P. (2003) accentuează că traficul de femei are un impact negativ major asupra
Republicii Moldova, cauzat de faptul că infracţiunea a apărut în baza unor premise clasice:
 Lipsa oportunităţilor economice
 Prezenţa sărăciei
 Existenţa ofertei de victime dornice de a lucra, dar induse în eroare şi utilizate ca
«maşini» ale plăcerii.1
În activitatea organelor de drept, nu o dată s-au ciocnit de problema plecării femeilor
în străinătate, conştientizând că vor munci în industria sex-businessului, dar fără a fi informate
de condiţiile groaznice şi chinurile cărora vor fi supuse. Femeile sânt duse prin diverse mijloace
fie oficiale sau neoficiale în Ţările Balcanice, în Europa Centrală şi de Est, În Orientul
Mijlociu.
Traficul de femei reprezintă o activitate infracţională dezastruoasă care se soldează cu
urmări fizice şi psihice distrugătoare asupra organismului feminin. Totodată, vinderea ilicită a
femeilor şi impunerea de a se prostitua are influenţă negativă asupra populaţiei Republicii
Moldova, fiind exprimată prin scăderea potenţialului de a naşte urmaşi sănătoşi de către
persoanele respective, printr-un focar de contaminare de diverse boli.2

1
Paul Holmes, Îndrumar pentru colaboratorii organelor de drept ai Republicii Moldova privind cele mai eficiente
metode de combatere a traficului de persoane. Chişinău 2003, p.13-21
2
Probleme de prevenire şi combatere...//Reflecţii psihologice asupra fenomenului prostituţiei, Aliona Bivol, p.385
35
 Racolarea femeilor de către traficanţii din ţară se desfăşoară prin înşelăciune,
promiţându-le locuri de muncă bine plătite în străinătate, în calitate de dansatoare, barmani,
însoţitoare, servitoare. În aceste condiţii, datorită aspectului bioconstituţional şi
psihocomportamental, sensibilităţii, fineţii, sentimentelor deosebite, preocupării pentru frumos,
emotivităţii, inteligenţei analitice, femeia devine sclava exploatării sexuale.1
Dicţionarul Explicativ al limbii române descrie termenul „prostituţie” ca faptă
(infracţională) comisă de o femeie care practică relaţii sexuale cu diverse persoane pentru a-şi
procura mijloacele de existenţă.
Concluzia pe care am făcut-o este că proxenitismul determină sclavia din punct de
vedere sexual al femeii.
Situaţia femeii ca sclavă sexuală este clară în toate cazurile în care femei şi fete pot
schimba altfel grelele condiţii în care supravieţuiesc zi de zi. Odată ce au intrat în această lume,
ele se află într-o situaţie din care este foarte greu de ieşit şi unde de foarte multe ori sânt
abuzate sexual şi exploatate. Unele femei care de bună voie au încercat să se îndepărteze de
prostituţie, au realizat abia prea târziu că nu mai este cale de scăpare. Când au încercat „să se
lase de această meserie”, au înţeles că mai întâi trebuie să scape de „peştii” lor. Violuri, răpiri şi
alte forme de abuz psihic şi tortura sânt de cele mai dese ori practice ca modalităţi de control
asupra prostituatelor. Consiliul de Alternative privind prostituţia din Portland, Oregon, a făcut
un raport conform căruia aproape jumătate din 234 de femei care le-au cerut ajutorul în 1991 au
declarat că au fost violate de „peştii” lor circa de 16 ori pe an. Tot astfel, 49% dintre femei au
fost răpite. Din 55 de femei, care au făcut obiectul proiectului din 1990-1991, 61% au fost
bătute bestial de „peşti” de mai bine de 58 ori pe an.2
Sclavia sexuală a femeii priveşte doar prostituatele aflate sub controlul „peştilor” în
mariajul lor controlate de soţi, ca şi fiicele supuse asalturilor incestuase ale taţilor lor. Definiţia
pe care o dau sclavajului sexual feminin se îndepărtează de tradiţionalele distincţii între
prostituate forţată sau de bună voie, între prostituate şi femeile căsătorite. Când femei sau fete
obligate să întreţină relaţii sexuale un anumit timp cu mult peste puterile lor este clar că felul în
care trăiesc nu poate fi definit altfel decât sclavie.
Cu precizie putem să afirmăm că sclavia sexuală feminină nu este o condiţie iluzorie
cuvântul „sclavie” nu este cât de puţin retoric. Sclavia este o condiţie obiectiv socială din care
victima ei trebuie să-şi găsească scăparea. Sclavia este unul din aspectele violenţei asupra
femeilor şi copiilor în prostituţie, în căsătorie sau în familie.

1
N. Mitrofan, Psihologia judiciară, Bucureşti 2000, p.102
2
www.lastrada.md
36
 Totuşi, în unele ţări din Uniunea Europeană există date statistice detaliate referitoare
la traficul de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale.
De exemplu, în 1999, de către poliţia germană au fost înregistrate 801 cazuri de trafic.
Referitor la victime menţionăm că 88,9 erau originare din ţările Europei Centrale şi de Est, în
special: Ucraina (21,7%), Polonia (14,4%), Rusia (11,4%). În ceea ce priveşte persoanele
suspectate persoanele puse sub învinuire, situaţia este următoarea Germania (38,9%), Turcia
(15,3%), Polonia (6,6%). Totodată, menţionăm că situaţia existentă într-o ţară nu trebuie
extinsă întregii Uniuni Europene, deoarece
în cazul când obţinerea vizelor pentru unele ţări este anevoioasă şi necesită mult timp, atunci
procentul infractorilor originari şi a victimelor din alte ţări va fi mic. Anume prin aceasta se
explică faptul că primarul în traficul de fiinţe umane este deţinută de originari din Germania şi
persoane ce au domiciliul permanent în această ţară.1
În acest context, menţionăm că pentru a fi maximal eficiente, măsurile de combatere a
sex-traficului ar trebui să se refere în egală măsură la:
1. prevenirea traficului de fiinţe umane prin înlăturarea cauzelor şi condiţiilor acestuia
2. urmărirea penală şi tragerea la răspundere penală a traficanţilor
3. protecţia victimelor acestei infracţiuni
Referitor la prevenirea traficului de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale,
menţionăm că la nivelul Uniunii Europene au fost create unele organisme nonguvernamentale
care activează, prioritar prin prisma aspectului umanitar al acestei probleme. Printre primele,
Comisia Europeană a fondat programul STOP şi la iniţiative DAPHNE. 2 Programul STOP este
înfiinţat de organele justiţiei
criminale, servicii de migraţiune şi ONG-uri, care activează nemijlocit şi exclusiv în sectorul de
prevenire a traficului de femei şi de copii. La rândul său, DAPHNE, a cărui scop este
combaterea violenţei contra femeilor şi a unor categorii vulnerabile, este finanţată de un şir de
ONG-uri. Pentru această iniţiativă, prevenirea traficului este una din multiplele direcţii de
activitate. Desigur, aceste acţiuni sânt binevenite, dar totuşi, precum apare întrebarea despre
eficacitatea reformelor legislative „făcute pe hârtie”, tot aşa apare întrebarea despre eficacitatea
acţiunilor întreprinse de aceste organizaţii.

1
Prevenirea şi combaterea...//Combaterea traficului de femei în scop de exploatare sexuală în unele ţări ale Uniunii
Europene, Gheorghe Gladchi, p.329
2
europa.eu.int
37
 Centrul de analiză şi Investiţii Sociologice, Politologice şi Psihologice (CIVIS, 2001)
a efectuat un studiu calitativ prin metoda interviurilor aprofundate a 24 de femei traficate.
Intervievatele susţin că după ce au fost vândute şi impuse a se prostitua:
 se simt înjosite vinovate de ceea ce au practicat;
 sânt extenuate, apatice, au depresii;
 sânt înrăite asupra acelor care le-au traficat;
 au devenit distrate;
 persistă febrilitatea procesului de comunicare pentru a nu trăda cele ce s-au întâmplat;
 au început să consume băuturi alcoolice;
 au probleme de intimitate cu bărbaţii.
Prostituţia nu este sinonimă cu sexualitatea feminină. Ea stă la intersecţia dintre
incest, viol, violenţa şi tortură. Tinerele se supun proxeneţilor din motivul de a câştiga bani,
hrană, adăpost, haine şi nicidecum nu doresc sex.
Paralel cu motivul primordial al prostituării - condiţia economică - se evidenţiază şi
premisele de natură psihosociologică - imaginaţia romantică asupra muncii peste hotare,
violenţa în familie, speranţa de a se mărita, presiunea şi influenţa părinţilor, colegilor,
prietenilor.
Investigaţiile sociopsihologice, efectuate asupra prostituatelor (147 de femei), au
relevat că 62% dintre intervievate au fost violate în copilărie, iar 90% din cele care practicau
prostituţia au fost victimele unui incest sau abuz sexual.
Acceptând aceste puncte de vedere, nu trebuie de plasat în ultimul rând şi izolarea
prostituatelor de către proxeneţi pentru o anumită perioadă de timp în condiţii inumane
(mizerie, întuneric, frig, foame).1
Abordarea faptelor relatate conduce spre formularea viziunii asupra stării psihologice
a victimelor proxenitismului, ce evidenţiază o pierdere a imaginii despre propria persoană, lipsa
oricărei voinţe, pierderea orientării spaţiale şi prezenţa incapacităţii de a evalua situaţia.
Pornind de la ideea că oricare femeie este supusă disconsiderării ca individualitate
trebuie de specificat că sclavele sexualităţii sânt predominate de dorinţa de a părăsi şi fugi cât
mai departe de sexul ucigaş.

1
Prevenirea şi combaterea…//Reflecţii psihologice…Aliona Bivol, p.387
38
 Concluzii

În finalul cercetării ştiinţifice asupra domeniului investigat - Sclavia şi condiţiile

similare sclaviei – se impune o analiză retrospectivă a valenţelor prezentei lucrări.
Cercetând infracţiunea de sclavie şi condiţiile similare sclaviei, am făcut o încercare
de studiu mai detaliat, comparând aspectele atât teoretice cât şi practice caracteristice doctrinei
şi legislaţiei Republicii Moldova, a României şi a Federaţiei Ruse. Analiza componenţei de
infracţiune în cauză întotdeauna a stârnit probleme şi discuţii în jurul lor în rândul penaliştilor.
E cert faptul că interpretarea noţiunilor şi soluţionarea problemelor diferă de la un autor la altul,
fiecare argumentându-şi opinia destul de convingător dat fiind faptul că se bazează pe criterii
comune de interpretare. De aceea în lucrarea dată am încercat să menţionez şi să compar aceste
opinii, ajungând la un anumit numitor comun şi expunându-mi opinia proprie.
Valorile morale şi sociale au fost protejate din toate timpurile, fiind consemnate în acorduri
şi tratate, declaraţii interstatale şi internaţionale şi implementarea lor în societate a constituit
sarcina de bază a statului. Republica Moldova, ratificând o parte din aceste acorduri şi chiar
fiind parte la ele, a subordonat legea penală cerinţelor prevăzute în acestea, sau cel puţin a
39
încercat. De aceea prezentul Cod penal apăra persoana şi stabileşte pedepse drastice pentru cei
ce atentează la bunurile acesteia.
În ultimii ani infracţiunile contra libertăţii şi siguranţei, cinstei şi demnităţii persoanei
iau amploare considerabilă, fiind săvârşite sub diferite forme, cum ar fi sclavia, munca forţată,
exploatarea sexuală şi munca copiilor. În prezent, în lume circa 12,3 milioane de persoane sânt
antrenate în sclavie. Dintre acestea 9,8 milioane sânt exploatate de către companiile private,
inclusiv 2,4 milioane de oameni au fost vânduţi în sclavie. Încă 2,5 milioane de oameni sânt
impuşi la munca în sclavie de către state sau organizaţii criminale armate. Venitul anual de pe
urma exploatării muncii forţate întrece cifra de 30 miliarde de dolari SUA.
Din păcate în prezent, în mileniul trei, fenomenul sclaviei există sub forme
caracteristice societăţii moderne. De aceea, consider că lucrarea prezintă un interes major atât
pentru consultare cât şi pentru iniţierea unei noi investigaţii mult mai aprofundate.

Bibliografie:

Acte normative:
1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994, în vigoare din 28.08.1994,
Monitorul Oficial al RM nr.1, 1994
2. Codul penal al RM nr.985-XV din 18.04.2002, în vigoare din 01.01.2003, Monitorul
Oficial al RM nr.128-129/1012 din 13.09.2002
3. Codul penal al României
4. Codul Muncii al Republicii Moldova nr.151-XV din 28.03.2003 în vigoare de la
01.01.2003, Monitorul Oficial nr.159-162/648 din 29.07.2003
5. Codul Familiei Republicii Moldova nr.1316-XIV din 26.10.2000, Monitorul Oficial
nr.47-48 din 26.04.2001
6. Codul penal al RM, Comentariu, Centrul de Drept al Avocaţilor, sub redacţia dr. Alexei
Barbăneagră, Chişinău 2003

40
7. Convenţia «Cu privire la sclavie» semnată la Geneva la 25.09.1926 cu modificările
ulterioare introduse în protocolul din 07.12.1953, intrată în vigoare la 09.03.1927
8. The Suplimentary Convention on the Abolition of Slavery, the slave Trade and
Institutions and Practices Similar to Slavery, 1956
9. Convenţia cu privire la marea liberă semnată la Geneva în 1958
10. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10.12.1948
11. Convenţia Generală a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, adoptată la 25 iunie 1957
12. Convenţia asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei din 18
decembrie 1979 adoptată la 18.12.1979 la New York de Adunarea Naţiunilor Unite intrată în
vigoare la 03.09.1981. Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.87-XIII din
28.04.1994,în vigoare pentru Republica Moldova din 31.07.1994/ Tratate internaţionale 1998,
vol.1
13. Convenţia contra torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante din 10 decembrie 1984 adoptată la 10.12.1984 la New York de Adunarea Generală
a Naţiunilor Unite. Intrată în vigoare la 26.06.1987 Republica Moldova a aderat prin Hotărârea
Parlamentului nr.473-XIII din 31.05.1995, în vigoare pentru Republica Moldova din
28.12.1995/Tratate internaţionale 1998, vol.1
14. Convenţia privind abolirea muncii forţate din 25 iunie 1957 adoptată la 25.06.1957 la
New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Republica Moldova a aderat
prin Hotărârea Parlamentului nr.707-XII din 10.09.1991, în vigoare pentru Republica Moldova
din 10.03.1994/Tratate internaţionale 1998, vol.1
15. Protocolul privind prevenirea şi contracararea traficului de fiinţe umane, în special al
femeilor şi copiilor, precum şi sancţionarea lui, protocol adoptat de Adunarea Generală a
Organizaţiei Naţiunilor Unite la 15 decembrie 2000 pentru completarea Convenţiei ONU,
referitoare la criminalitatea organizată transnţională.
16. Protocolul cu privire la cercetările biomedicale, adiţional la Convenţia pentru protecţia
drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane cu privire la aplicarea biologiei şi medicinei,
adoptat la 25.01.2005, neintrat în vigoare, semnat de către Republica Moldova la 25.01.2005.
17. Protocolul privind interzicerea clonării fiinţelor umane, adiţional la Convenţia pentru pro-
tecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei,
încheiat la Paris la 12 ianuarie 1998, în vigoare din 01.03.2001, ratificat de Republica Moldova
prin Legea nr.1256-XV din 19.07.2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002,
nr.110-112/853. (1 august). În vigoare pentru Republica Moldova din 01.03.2003.

41
18. Lege cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, nr. 320 din 27.12.2012,
Publicat : 01.03.2013 în Monitorul Oficial Nr. 42-47, art Nr : 145, Data intrarii in vigoare :
05.03.2013

Monografii, tratate, cursuri

19. Avram M., Popovici T., Cobâşneanu V., Cercetarea infracţiunilor contra persoanei.
Ghidul ofiţerului de urmărire penală. Editura Arc, 2004
20. Barbăneagră A. ş.a. Codul penal al Republicii Moldova: Comentariu (Legea nr.985-XV
din 18 aprilie 2002. Cu toate modificările operate pînă la republicare în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.72-74/195 din 14.04.2009. Adnotat cu jurisprudenţa CEDO şi a
instanţelor naţionale). Chişinău: Sarmis, 2009. 860 p.
21. Barbăneagră A. ş.a. Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău: Cartier, 2005. 656 p.
22. Basarab M. Drept penal. Partea Generală. Vol. II. Ediţia a III-a revizuită şi adăugată.
Bucureşti: Lumina LEX, 2001. 283 p.
23. Botnaru S. ş.a. Drept penal. Partea Generală Vol. I, Chişinău: Cartier juridic, 2006. 624 p.
24. Bejan O., Botnaru Gh., Traficul de fiinţe umane, Editura Pontos, Chişinău, 2002
25. Dobrinoiu Vasile, Drept penal. Partea specială, vol.1, Teoria şi practica judiciară, Lumina
Lex 2000
26. Nistoreanu Gh., Boroi Al., Drept penal. Partea specială vol.1 editura All Beck, 2002
27. Loghin Octavian, Toader Tudorel, Drept penal român, Partea specială. Ediţia IV-a
revăzută şi adăugită. Casa de editură şi presă ŞANSA, Bucureşti 2001.
28. Eşanu A. Infracţiuni legate de prelevarea organelor sau ţesuturilor umane în
reglementarea legislaţiei penale contemporane. Chişinău: CEP USM, 2009. 251 p.
29. Florea V. Răspunderea penală pentru infracţiunile medicale. Chişinău: Epigraf, 2006. 332
p.
30. Florin S. Protecţia juridică a mediului. Brăila: Editura Centrului de Creaţie, 2005. 371 p.
31. Paul Holmes. Îndrumar pentru colaboratorii orfanelor de drept ai Republicii Moldova
privind cele mai eficiente metode de combatere a traficului de persoane, Chişinău, 2003
32. Pivniceru Mona Maria. Răspunderea penală în dreptul internaţional, Bucureşti,
POLIROM, 1999
33. Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea Generală. Chişinău: CE USM, 2002.
398 p.

42
34. Materialele Conferinţei ştiinţifico-practică internaţională din 23-24 aprilie 2004,
Problemele de prevenire şi combatere a delicvenţei juvenile, traficului de fiinţe umane şi
migraţiunii ilegale, Chişinău 2004;
35. Стрельцов, Е.Л. Уголовный Кодекс Украины: научно-практический комментарий.
Харьков: Одиссей, 2008. 872 p.
36. Уголовное право России в вопросах и ответах: Учебное пособие / Под ред.В.С.
Комиссарова. 2-е изд., перераб. и доп. Москва: ТК Велби, Проспект, 2006. 384 p.
37. Уголовное право России. Общая часть: Учебник для вузов. Под ред. Н.Ф. Кузне-
цовой, И. М. Тяжковой. Москва: Зерцало, 2005, 400 p.

Ediții periodice:
38. Bodean M., Comerţul cu oameni – una dintre cele mai răspândite forme de activitate
ilegală practicată de grupările criminale organizate, Revista Naţională de Drept, 2003, nr.11,
p.52
39. Botnaru Gheorghe, Analiza juridico-penală a traficului de fiinţe umane, Ordine şi lege nr.
23-24, 2002, p.23
40. Cuzneţov A., Enachi R., Traficul de fiinţe umane - fenomen în continuă evoluţie, Revista
Naţională de Drept 2/32, 2012
41. Dumitriu C., Copiii nu sânt de vânzare, Dreptul 2004, nr.11-12, p.10
42. Oancea I., Particularităţile răspunderii juridice pentru prostituţie în legislaţia Republicii
Moldova, Revista Naţională de Drept 9-10/107, 2010
43. Ştefănoaia M., Obiectul juridic şi obiectul material al infracţiunilor privind traficul de
persoane în dreptul comparat. Partea I, Revista Naţională de Drept 7/78, 2012
44. Рабство вчера и сегодня, Джон Ридер/Интеллектуальный Форум, 2003, 3-й выпуск
45. Флоря Е., Карагяур Г. Уголовно-правовое значение физического и психического
принуждения (теоретические аспекты применения ст.39 УК РМ 2002 г.). În: Закон и
жизнь, №12, 2002, p.38-39.

43
44