1.Cum implicăm părinții în observarea și identificarea cerințelor educaționale speciale?

Relaţia familie-şcoală se bazează pe încredere, comunicarea eficientă asigurând încrederea

reciprocă .Parteneriatul presupune schimb de informații, bune practici, experiențe, și pentru a
funcționa această comunicare este nevoie de formarea/dezvoltarea unor bune deprinderi de
ascultare activă: a şti să asculţi înseamnă a fi capabil să creezi premisele colaborării.
           Pentru o mai eficientă observare și identificare a cerințelor educaționale speciale din
partea familiilor, membrii acestora  trebuie să satisfacă un minimum de cerinţe:

 să furnizeze informaţii la zi asupra copilului lor privind: pregătirea temelor, stilul și

modul de învăţare acasă, interesele acestuia şi modul de reacţionare în diverse situaţii),
preocupările, preferinţele/non-preferințele etc.;
 să participe activ la toate activităţile şcolii şi să de implice în promovarea practicilor de
integrare şcolară a copiilor cu cerinţe speciale la toate nivelurile vieţii sociale;
 să fie modele de acţiune şi comportament în acceptarea şi susţinerea integrării
persoanelor cu cerinţe speciale din comunităţiile lor;
 să sprijine profesorii în alegerea unor strategii realiste cu privire la evoluţia şi formarea
copiilor în şcoală şi în afara ei prin: furnizarea informaţiilor importante care ajută la
elaborarea şi realizarea curriculumului individualizat pentru copil; implicarea în luarea
deciziilor vizând copilul şi programele de abilitare/reabilitare continuă a dezvoltării
copilului; acceptarea fără resentimente a eventualelor limite impuse de gradul şi
complexitatea deficienţelor acestora;
 să fie parteneri sinceri de dialog si să accepte fără rezerve colaborarea cu echipa de
specialişti care se ocupă de educarea şi recuperarea copiilor lor, urmărind  împreună
progresul înregistrat de copil în diverse situaţii de viaţă;
 să colaboreze cu alţi părinţi în grupurile de suport ale părinţilor şi să împărtăşească şi
altora experienţele personale cu propriii copii la activităţile desfăşurate în mijlocul
familiei;
 să fie convinşi de avantajele oferite de şcoala incluzivă copiilor cu cerinţe educaţionale
speciale şi să asigure frecvența școlară a copilului lor.

2.Cum am putea creea un parteneriat părinte-educator-terapeut pentru a maximiza potențialul

observațional în cazul constatării problemelor în dezvoltarea copilului.

Chiar de la prima întâlnire, fie față în față în spațiul instituției școlare, fie online (organizată de școală), e
de dorit ca părinții să se simtă confortabil în cadrul relaţiei cu persoanele implicate în îngrijirea și educația
copilului lor. Pentru aceasta, specialiștii trebuie să acorde părinților timpul de care aceștia au nevoie
pentru a înțelege întregul context legat de activitățile din școală, de specificul intervențiilor, de natura
sprijinului acordat copiilor, de regulile interne ce trebuie asumate și respectate ș.a.m.d. Nu mai puțin
important, specialiștii tearpeuți trebuie acorde timpul necesar pentru comunicare cu părinții, în mod
special pentru a asculta relatările acestora despre propriul copil, despre valorile familiei și stilul parental,
despre povestea fiecărui copil și despre aspirațiile fiecărui părinte. Ascultând, în cadrul întâlnirilor
individuale sau de grup, profesorul si terapeutul pot afla lucruri semnificative și necesare în procesul
educațional, despre cultura şi valorile fiecărei familii. Dincolo de toate acestea, părintele va avea
sentimentul de respect pentru el şi istoria sa, va căpăta încredere în specialiștii din educația copilului și va
afla informații despre alte experiențe de viață cu copilul, asemănătoare cu ale lui. De asemenea, un spaţiu
de primire confortabil, curat, aerisit, igienizat, care să asigure un grad de confidenţialitate şi deschis (fără
birouri), poate deveni un factor important în relaţia care se construieşte. Recomandat ar fi ca în imediata
vecinătate a acestui spațiu în care vor avea loc primele întâlniri și discuții cu părinții, să se organizeze și
un spațiu de joacă pentru copii, astfel încât să se creeze și acestora, nu numai părinților confortul necesar
și sentimentul de siguranță.