Sunteți pe pagina 1din 8

1/27/2015

Telecomenzi, telemăsurare
şi transmisia radio a
semnalelor de măsurare

C4

Etaje de amplificare RF
Etajele de amplificare pot fi de audiofrecvenţă sau de
radiofrecvenţă. Folosirea tranzistoarelor în etajele de
frecvenţă înaltă (radio) impune apariţia de efecte noi, de
modificare a caracteriticilor acestora. Acest lucru de
datorează impedanţelor nenule din structura internă,
echivalentă, a tranzitorului şi care se manifestă în
special la frecvenţe radio. Astfel fiecare tranzistor este
caracterizat de o frecvenţă limită, fα, definită ca fiind
frecvenţa la care coeficientul de amplificare în curent α
scade la 0,707 (3dB) faţă de valoarea sa normală, α0,
definită la frecvenţe joase. Variaţia are formula, sau
expresia în modul

1
1/27/2015

Capacităţile interne ale tranzistorului se datoresc


densităţilor de ioni negativi şi pozitivi existenţi în
vecinătatea joncţiunilor. Datorită acestor
densităţi de sarcină, joncţiunile pot fi comparate
cu nişte condensatoare încărcate, cu deosebirea
că joncţiunile sunt străbătute de curenţi,
prezentând astfel şi o rezistenţă ohmică. Pentru
micşorarea efectelor reacţiei interne, în
schemele de amplificatoare de înaltă frecvenţă
se folosesc circuite de neutrodinare.

2
1/27/2015

În practică se recomandă ca frecvenţa de lucru


să fie de 5 până la 10 ori mai mică decât
frecvenţa de tăiere, fα.

Tranzistoarele de înaltă frecvenţă se folosesc la


construcţia radioemiţătoarelor şi
radioreceptoarelor. Iniţial s-au construit aparate
pentru game undelor lungi şi medii,
tranzistoarele folosite nefiind pretenţioase.
Odată cu îmbunătăţirea tehnologiei de realizare
a tranzistoarelor pentru frecvenţe înalte şi
ultraînalte, aparatura de emisie-recepţie s-a
dezvoltat şi în gamele de frecvenţe scurte şi
ultrascurte.

3
1/27/2015

Parametrii radireceptoarelor
• Selectivitatea este unul din parametrii importanţi ai
oricărui receptor radio pentru orice aplicație.

• Există două funcții principale ale oricărui receptor - unul


este de a amplifica semnalul la nivelul cerut, iar celălalt
este pentru a fi separate de alte semnale nedorite.

Clasificare radioreceptoare 1
După principiul de alcătuire a schemelor, pentru partea de
recepţia a unui canal de radiocomunicaţii avem următoarele
tipuri:
• Radioreceptoare cu amplificare directă; sunt cele mai simple
constructiv, se folosesc pentru distanţe scurte, ieftine şi se
poate îmbunătăţii sensibilitatea prin folosirea reacţiei.
• Radioreceptoare cu superreacţie; sensibilitate foarte bună cu
număr de componente minim, au avantajul miniaturizării.
• Radioreceptoare superheterodină; scheme complexe,
necesită reglaje, asigură cele mai bune performanţe în
privinţa sensibilităţii şi selectivităţii.

4
1/27/2015

Clasificare radioreceptoare 2
După natura semnalelor, radioreceptoarele
se împart în:
- Radioreceptoare pentru semnale modulate
în amplitudine
- Radioreceptoare pentru semnale modulate
în frecvenţă
- Radioreceptoare mixte

Radioreceptoare cu amplificare directă


Elementele de bază, obligatorii, sunt circuitul oscilant şi etajul de
detecţie. După etajul de detecţie se obţine un semnal care poate fi
amplificat până la nivelul dorit. În general se foloseşte amplificarea
semnalului de audiofrecvenţă care poate folosi tranzistoare
nepretenţioase, faţă de amplificarea semnalului de radiofrecvenţă. Din
motive economice şi de creştere a eficienţei, pentru această categorie
de radioreceptoare se folosesc schemele reflexe, la care semnalul de
radiofrecvenţă după ce parcurge mai multe etaje, este detectat , iar
semnalul de audiofrecvenţă este trecut din nou prin primele etaje
pentru a fi amplificat. Circuitul oscilant de la intrare este folosit ca circuit
de acord. Acesta are ca element variabil o bobină sau un condensator.
Factorul de calitate este parametrul principla care determină
sensibilitatea, iar adaptarea etajului la circuitul de intrare determină
selectivitatea radioreceptorului.

5
1/27/2015

Radioreceptoare cu amplificare directă


Detecţia semnalului de radiofrecvenţă se face cu diode cu contact
punctiform (cele redresoare au capacităţi mari şi nu pot fi utilizate
pentru detecţie). Randamentul detecţiei cu diode este de 5-10%. Dioda
se recomandă să se conecteze la 30-50% din numărul de spire ale
ciruitului oscilant, pentru o adaptare de impedanţă optimă.

Detecţia se poate face şi cu tranzistoare care realizează detecţia pe


joncţiunea emitor-bază, în conexiune bază comună sau emitor comun.
Semnalul este preluat din circuitul colectorului.
Pentru îmbunătăţirea performanţelor se foloseşte reacţia pozitivă.

Receptor cu amplificare directă


fără ARF

S(t)

Circuit de Detector AAF


intrare

6
1/27/2015

Receptor cu amplificare directă cu


ARF

S(t)

Circuit de ARF Detector AAF


intrare

Radioreceptor reflex

S(t)
Circuit de ARF/AAF Detector AAF
intrare

7
1/27/2015

Receptorul superheterodină
Ideea a receptorului superheterodină se învârte în jurul procesului de amestecare.
“Mixere” RF sunt folosite pentru a multiplica două semnale împreună. Când două
semnale sunt multiplicate împreună ieșire este produsul nivelului instantaneu a
semnalului de la o intrare şi nivelul instantaneu a semnalului de la cealaltă intrare.
Se constată că ieșirea conține semnale de alte frecvenţe decât cele două
frecvențe de intrare. Semnalele noi sunt observate la frecvențe care sunt suma și
diferența dintre cele două semnale de intrare, de exemplu, dacă cele două
frecvențe de intrare sunt f1 și f2, apoi semnale noi sunt observate la frecvențe de
(f1 + f2) și (f1-f2). Pentru exemplificare, dacă două semnale, unul la o frecvență de
5 MHz și altul la o frecvență de 6 MHz sunt amestecate, apoi semnale noi la
frecvențe de 11 MHz și 1 MHz sunt generate.

Receptorul superheterodină

S(t)
Circuit de SF AFI Detector AAF
intrare

Schema bloc se poate completa cu un etaj de amplificare în radiofrecvenţa


care poate creşte sensibilitatea radioreceptorului. Etajul schimbator de
frecvenţă se poate realiza, de exemplu, cu două tranzistoare (un oscilator
local separat şi un etaj de amestec) sau un singur tranzistor (îndeplineşte
ambele funcţii simultan)

S-ar putea să vă placă și