ELEMENTE DE DINAMICĂ ŞI ANALIZĂ A

CONFLICTULUI

Facultatea de Drept “Al. I.Cuza” Iaşi

IFR-Anul IV

1
De ce analiza complexă a conflictului?

Deoarece invariabil în procesele de abordare și analiză a conflictului ne vom confrunta cu

observații: “e complicat”, “sunt multe rădăcini ale problemei”, “povestea e lungă”.
În același timp, de numeroase ori în momentul în care am asistat sau citit o analiza a
conflictului, aceasta este făcută parțial și simplist de genul “conflictul este între X si Y”,
problema de bază “este” și sursele sunt generale și incomplete.

Noțiunea de conflict este folosită destul de general și asociată unei experiențe negative.
Conceptual conflictul are o multitudine de definiri şi interpretări. Una din definiţiile conflictului îl
prezintă drept o ciocnire de interese, un dezacord sau lipsa unei înţelegeri între două sau mai multe
părţi, care pot fi, fie persoane individuale, fie grupuri.
În dicţionarul explicativ al limbii române conflictul este definit ca o ciocnire materială sau morală
violentă, o situaţie controversată, stare de duşmănie, divergenţă. În conflict, fiecare din părţi îşi apără
punctul său de vedere, îşi atinge scopul sau tinde să fie acceptat şi împiedică cealaltă parte să facă
acelaşi lucru.
Iată câteva definiții des întâlnite în literatura de specialitate ale noțiunii de conflict:
Friedrich Glasl definește conflictul ca pe o “interacțiune între agenți – indivizi, grupuri sau
organizații – în care cel puțin un agent simte incompatibilități între gândirea/ideile/percepțiile
și/sau sentimentele sale și ale celuilalt agent (sau celorlați agenți) și resimte acțiunile celuilalt ca
pe o intimidare”.
L. A. Coser aduce în definiția conflictului noțiunea de putere: „Conflictul este o luptă între valori
si revendicări de statusuri, putere si resurse în care scopurile oponenților sunt de a neutraliza,
leza sau elimina rivalii”.
O alte perspectivă privește conflictul ca pe „o situație în care oameni interdependenți prezintă
diferențe (manifestate sau latente) în ceea ce privește satisfacerea nevoilor și intereselor
individuale și interferează în procesul de îndeplinire a acestor scopuri”( Donohue & Kolt,)
Punctul de plecare pentru analiza complexă a conflictului este diferențierea între două noțiuni de
bază: aceea de conflict și cea de violență. De multe ori folosite interschimbabil, aceste două
concepte sunt fundamental diferite, diferența constând și în existența unui punct de intervenție în fază
de conflict, specific abordării transformative.
În conflictologie sunt întâlnite diverse imagini ale conflictului care reflectă structura acestuia. De
2
exemplu, conflictul în teoria Arborelui formulată de către Daniel Shapiro este asociat cu un arbore.
Fiecare parte a copacului reprezintă o parte componentă a conflictului. Această parte este determinată
de foarte mulţi factori care influenţează comportamentul părţilor implicate în conflict. De cele mai
multe ori noi auzim doar unele elemente ale conflictului fără a lua în calcul esenţa acestuia.
Schematic, tabloul analizat de către Daniel Shapiro arată astfel: solul reprezintă mediul social în care
izbucneşte conflictul (familia, colectivul, societatea), rădăcina reprezintă cauzele multiple ale
conflictului, tulpina reprezintă (diferite părţi) — părţile implicate în conflict; scorbura este problema
clar definită a conflictului; florile reprezintă emoţiile proprii pozitive şi negative ale celor implicaţi în
conflict; frunzele reprezintă acţiunile concrete ale persoanelor implicate, iar fructul este soluţia
rezolvării conflictului. Pornind de la această analiză, trebuie să reuşim să analizăm eficient conflictul
şi să înţeleagem că, tot ce auzim de la părţile implicate în conflict nu sunt decât elementele copacului
aflate la suprafaţa solului. Tot ce se află la rădăcini urmează a fi stabilite ulterior prin comunicare.
Aceste rădăcini ascunse sunt cauzele reale care au dus la apariţia conflictului. Ele pot fi cauzate de
mediul în care s-au dezvoltat părţile implicate în conflict, factorii sociali, materiali, frustrările
acestora, complexele, persoane terţe implicate etc.
În viziunea cercetătoarei germane prof. dr. Ulrike C. Nikutta-Wasmuht, conflictul este un fapt
social la care participă cel puţin două părţi (indivizi, grupe), care urmăresc scopuri diferite,
neconciliabile sau chiar acelaşi scop, dar care nu poate fi atins decât de o singură parte, şi/sau
doresc să facă uz de mijloace disputate pentru a atinge un scop anume.
După formele de manifestare, conflictele pot fi constructive şi distructive. Conflictele
constructive pot avea multe rezultate pozitive: stimularea interesului şi a curiozităţii personalului,
tendinţa de a se manifesta; dezvoltarea personalităţii oamenilor, stabilirea identităţii individuale şi de
grup; adaptarea personalului la unele situaţii noi sau lansarea unor soluţii noi pentru problemele
vechi. Conflictele distructive sunt violente şi au rezultate negative: părţile nu numai că nu caută să îşi
atingă scopurile în mod paşnic, dar încearcă să se domine sau chiar să se distrugă reciproc. Modul,
stilul de abordare a situaţiilor conflictuale determină evoluţia conflictului către o situaţie constructivă
sau una distructivă.
Conflictele sunt inevitabile, deoarece ele apar în situaţiile de viaţă obişnuite şi ne urmăresc pe noi de
la naştere până la moarte.
Fiecărei etape a conflictului îi sunt caracteristice unele acţiuni care pot fi întreprinse de către
un terţ responsabil de soluţionarea acestuia.
La etapa premergătoare a conflictului sunt eficiente percepţia, stimularea comunicării şi a
cooperării. Acţiunile recomandate la această etapă sunt:observarea atentă, promovarea unor discuţii
comune, detectarea „primelor semne“ ale conflictului. Drept rezultat vom obţine consolidarea

3
conştiinţei de sine, oferirea unor posibilităţi de dezvoltare, conştientizarea unui acord cu privire la
regulile de comportare, precum şi deprinderea manevrării problemelor.
La etapa de escaladare a conflictului se recomandă purtarea unor discuţii, negocieri, aplicarea
medierii, a arbitrajului sau apelarea la un proces judiciar. Echilibrarea intereselor se va obţine prin
includerea unei terţe părţi. Acest aspect ne va permite: păstrarea disponibilităţii de a termina disputa
în mod paşnic; diferenţierea între persoane şi cauze; chemarea din timp a unor ajutoare din afară.
La etapa de lămurire este posibilă negocierea unui compromis, găsirea unor soluţii, facilitarea
convieţuirii, păstrarea unui echilibru, aplicarea concilierii. Un nou început este posibil prin asumarea
răspunderii, înaintarea unor scuze, reparaţii sau compensarea pagubei

Cauzele conflictelor sunt multiple.

Esenţialele surse generatoare de conflict pentru orice persoană sunt: diferenţele şi

incompatibilităţile dintre persoane; nevoile, interesele umane; comunicarea afectată; stima de
sine; valorile individului; nerespectarea normelor explicite sau implicite; comportamente
neadecvate; agresivitatea.

Diferenţele şi incompatibilităţile dintre oameni sunt multiple. Aceasta ar însemna că infinite sunt
şi sursele de conflict dintre ei. În practică însă, depinde de anumite circumstanţe. De obicei,
diferenţele dintre indivizi devin surse ale conflictului din momentul în care sunt obiect al
interrelaţiei: sunt exprimate într-o discuţie, sunt afişate ostentativ sau una dintre părţi reclamă
impunerea propriei valori. Cele mai importante deosebiri generatoare de conflicte sunt: unele
trăsături de personalitate (ex. mobil versus inert; extravertit versus introvertit, adaptiv versus
inovativ); opinii (diversitatea abordărilor); „terapia de şoc“ impusă de superiori în efectuarea
reformei este mai eficientă decât cea lentă progresivă poate scoate la iveală calităţi valoroase;
atitudini (ex. toleranţă — intoleranţă faţă de bârfele colegilor, acceptare — neacceptare a pedepsei
fizice/autorităţii); valori (fiecare personalitate are valorile sale); nevoi (sociale; materiale);
preferinţe/simpatizări(politice). Starea de facto este însă alta: de cele mai multe ori nu le acceptăm.
Apare pentru început dezacordul, verbalizat sau nu; este prima formă a conflictului. De regulă,
conflictul datorat diferenţelor are o formă uşoară şi incipientă, deşi nu întotdeauna este cel mai
inofensiv (să ne gândim la victimele intoleranţei religioase).Cel puţin două explicaţii pot fi găsite
pentru aceste conflicte produse de neacceptarea diferenţelor: stima de sine şi „paradigma imaginii în
oglindă“: ne atribuim virtuţii şi atribuim altor vicii.

Nevoile /interesele umane le menţionăm ca pe o a doua sursă importantă a conflictelor.

Oamenii intră în conflict fie pentru că au nevoi care urmează să fie satisfăcute de procesul

4
conflictual însăşi, fie pentru că au nevoi neconcordante cu ale altora. Reacţiile, implicarea indivizilor
în conflict, intensitatea conflictului nu depind atât de caracterul primar, biologic sau secundar,
dobândind al trebuinţei frustrare, cât de diferiţi alţi factori situaţionali şi de personalitate.
Comunicarea este defectuoasă sau împiedică rezolvarea conflictului în cel puţin două situaţii: când
este absentă — ne referim la comunicarea verbală individul nu spune ce-l doare dar acumulează
tensiune şi în cele din urmă aceasta se descarcă într-un moment la un nivel şi într-o manieră care ne
iau prin surprindere prin intensitatea şi forma neadecvată — sau defectuoasă. Oamenii comunică de
cele mai multe ori imperfect dar presupun că au făcut-o clar. Văzând apoi că ceilalţi acţionează în
virtutea altor informaţii, ei atribuie acest lucru reţelei credinţei, în nici un caz imperfecţiunii
comunicării la nivelul emiţătorului adică al lor.

Stima de sine este o componentă afectivă a imaginei de sine. În vreme ce imaginea de sine este
ansamblul ideilor pe care un individ le are despre el însuşi, despre trăsăturile de caracter şi corpul
său, stima de sine exprimă sentimentele noastre faţă de noi înşine. Există unele conduite
interpersonale care lezând stima de sine capătă potenţial conflictogen. Se consideră că stima de sine
stă la baza celor mai multe conflicte deşi nu întotdeauna în mod explicit.

Dinamica conflictelor a fost comparată de multe ori cu un aisberg. Teoria „aisbergului“ ne dă de

înţeles că doar o mică parte a conflictelor este vizibilă la suprafaţă. Şase şeptimi dintr-un aisberg se
află sub apă, invizibile — ele sunt cele care determină însă dimensiunea şi comportamentul
aisbergului. Modelul „aisbergului“ este folosit de multe ori pentru a arăta că doar o parte din cele ce
se întâmplă în cadrul unui conflict şi din dinamica conflictului este accesibilă în mod direct.
Celelalte părţi ale acestei dinamici trebuie mai mult ghicite.

Dinamica conflictului modifică de regulă şi comportamentul părţilor implicate în acesta. Procesul de

comunicare este limitat, fiind resimţit mai degrabă ca o barieră decât ca o punte de legătură. Neîncrederea
sporeşte iar aplanarea divergenţelor nu este mai niciodată văzută ca fiind o sarcină comună. Cercetătorul
american, Morton Deutsch descrie ce este tipic pentru conflicte la nivel de comportare: comunicarea nu este
deschisă şi sinceră; informaţiile sunt insuficiente sau înşelătoare; secretele sunt din ce în ce mai multe, iar
atitudinea nesinceră este tot mai prezentă; ameninţările şi presiunile iau locul discuţiilor libere. La nivel de
percepţie, se resimt divergenţele de interese, opinii şi convingeri valorice care ies la iveală. Lucrurile care
despart părţile sunt văzute mai clar decât cele care le leagă. Gesturile de conciliere sunt interpretate ca fiind
tentative de disimulare, intenţiile acestuia sunt judecate ca fiind duşmănoase şi rău-intenţionate, iar propriul
comportament nu este văzut decât printr-o singură perspectivă, deformată. La nivel de atitudine, încrederea
scade, neîncrederea creşte, se dezvoltă duşmănii ascunse dar şi deschise, scade disponibilitatea de a acorda
ajutor şi creşte disponibilitatea de a se folosi şi de a-l înjosi pe celălalt. Cât priveşte raportarea la sarcini,
sarcinile nu mai sunt recunoscute de părţi ca fiind o responsabilitate comună, care, pentru a fi eficiente,
5
 necesită o împărţire a muncii, în care fiecare, după puteri, contribuie în vederea îndeplinirii scopului comun.
Fiecare încearcă să facă totul de unul singur: nici una dintre părţi nu mai trebuie astfel să se bizuie pe
cealaltă, nu depinde cu nimic de cealaltă, evitând astfel pericolul de a fi exploatat.

Un loc aparte în teoria conflictului îi revine gestionării conflictului. Conflictul nu este violenţă. Violenţa este
doar o manifestare a conflictului, şi apare atunci când intensitatea sa este maximă, iar emoţiile puternice
invadează raţiunea. Medierea şi negocierea oferă în această situaţie: un control asupra stării de conflict;
facilitarea comunicării; identificarea propriilor nevoi şi lucrul împreună pentru a dezvolta o soluţie care să
satisfacă aceste nevoi.

Pentru a ajunge la un acord de calitate, este necesar să se aplice patru principii de bază (negocierea
principială): separarea oamenilor de probleme: se separă problemele subiective, generate de percepţii diferite
şi alte obstacole inerente comunicării între oameni, de cele obiective, de conţinut; concentrarea atenţiei
asupra intereselor trecând dincolo de poziţiile fiecăruia: găsirea problemelor reale, sub aparente soluţii sau
simptome; generarea unei multitudini de opţiuni, înainte de a ajunge la un acord: soluţii alternative pentru
aceeaşi problemă; insistarea ca acordul să se bazeze pe criterii obiective: căutarea criteriilor obiective pentru
a lua orice fel de decizie, în cazul stabilirii unor probleme prioritare sau alegerii celei mai bune soluţii dintre
multe alternative. Este important ca prin implicarea profesioniştilor acestea să fie soluţionate pe cale paşnică
şi să fie puse în valoare resursele fiecărei părţi implicate în conflict.

Trebuie să înțelegem faptului că în conflict există opțiunea de a merge atât către violență, cât și pe o cale
nonviolentă, totul este să conștientizăm această opțiune.

Conflictul este definit că și o percepere a unor scopuri incompatibile între două sau mai multe părți.
Ceea ce este important de reținut este că acest conflict este o percepție care se poate dovedi adevărată
sau falsă, percepție care în general este o sursă de tensiune. Din acest motiv conflictul uneori este
definit prin asocierea cu o tensiune. Și ca și orice tensiune aceasta se poate dovedi o sursă de creație
sau poate degenera către violență, așa cum simplificat se reprezintă în diagrama de mai jos.

Conflictul în sine nu este ceva neapărat negativ iar ceea ce este cu siguranță este parte integrantă din
viață oricui. Fie în familie, fie la locul de muncă, fie în comunitatea unde locuiesc sau la nivel macro-
global, conflictele ne înconjoară. Violența apare doar când în mod sistematic eșuăm să le
abordăm constructiv și creativ.

Reținem faptul că violența este doar una din alternativele de „rezolvare” a unui conflict, o alternativă
indezirabila din mai multe puncte de vedere, în principal datorită faptului că implică direct sau
indirect vătămarea fizică, psihică sau morală a cel puțin unei părți aflate în conflict, și de cele mai
multe ori este un fenomen care se amplifică și răspândește ducând la escaladarea negativă a
conflictului inițial.
6
Inspirându-ne din definiția lui Galtung, definim violența ca pe o limitare a capacității umane de a-și
exercită drepturile fundamentale, fie că este vorba despre drepturi socio-economice sau politice și
culturale.

Ne putem opri asupra spectrumului de posibile „rezolvări” ale unui conflict, spectrum
creat de către Hizikias Aseefa din perspectiva nivelului de implica re al părților aflate în
conflict.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă transformare, sau punctul TRANSCEND

propunem un exercițiu:

EXERCITIU: PORTOCALA
Exercițiul constă într-un scenariu ușor.
Imaginați-vă doi copii și o portocala.
Ambii copii spun „Eu vreau portocala!”
Găsiți cât mai multe „rezolvari” ale acestei situații.
S-a observat că, de cele mai multe ori cei responsabili cu eforturile de pace la nivel înalt,
cum ar fi diplomații, găsesc cele mai puține soluții (2-4), pe când copiii găsesc mult mai
7
multe soluții (20+).

Rezultatele acestui exercițiu se pot carta pe diagrama următoare, diagramă care reprezintă
diferite opțiuni de rezolvare a unui conflict și arată și unde este plasat punctul
TRANSCEND.

Introducem cele ce urmează trei instrumente de bază, provenite tot din lucrările lui Johan Galtung,
iar apoi preluate pe larg în majoritatea lucrărilor de specialitate, în ceea ce privește înțelegerea
conflictelor, a violenței și a posibilităților de transformare: triunghiul conflictuliu, triunghiul violenței
și triunghiul păcii.

Așa cum ABC-ul stă la bază alfabetizării, există și o alfabetizare în știință păcii. ABC-ul conflictului
ilustrat în triunghiul de mai jos, descrie cum în orice conflict există un ABC:
• A - Atitudini, Comportamente;
• B - de la termenul behaviour din limbă engleză;
• C - Contradicții, care trebuie descoperit pentru o mai bună înțelegere a conflictului
respectiv

Triunghiul conflictelor- după Johan Galtung, „Peace by peaceful means”, 1996

8
Printre comportamentele des citate în cazul unui conflict sunt agresivitate, coalizare și
suprapunerea normativă prin adăugarea unor judecăți (bine- rău, noi-voi, victimă-
agressor, etc), încruntare, retragere, impunere, justificare, dar și încercarea de a găsi
soluții, colaborarea etc.

Dintre atitudinile des menționate sunt frica, sentimentul de revoltă, singurătatea,

senimentul de lipsă influenței, etc.

Contradicțiile, definite că lucruri care nu se pot schimbă în contextul în care contextul

(regulile jocului) nu se schimbă aparțin de dorință de a exprimă un drept într-o societate
autoritare, dorință de a fi modern într-o societate tradiționalistă sau de a educa non-formal
o societate bazată pe sisteme educaționale arhaice.

Triunghiul violenței, o contribuție tot a lui Johan Galtung, este folosit pentru a ilustra
complexitatea fenomenului de violență.

Triunghiul violenței identifică trei tipologii ale violenței:

- Directă (ceea ce se vede);

- Structurală (constituită din instituții, regulamente, politici, sisteme care susțin actul
violent, structurile discriminatorii fiind exemple clasice în acest sens)

- Culturală (ansamblul de valori, credințe, și percepte care justifică actele violente).

În același timp, acest instrument ne indică și faptul că orice act violent are pe lângă
manifestarea directă, aspecte structurale și culturale.

Triunghiul Violenței

9
Pentru a transforma conflictul și a reduce tipurile de violență, instrumentul următor, numit și
Triunghiul Păcii propune că și ingrediente principale: nonviolența, empatia și creativitatea,
astfel încât comportamentele să fie adresate prin nonviolență, atitudinile să fie întâmpinate cu
empatie iar contradicțiile să fie abordate cu creativitate.

Fiecare dintre cele trei componente pot fi definite astfel:

Empatia - Abilitatea de a ne imagina, a vedea, a înţelege sentimentele, experienţele şi
perspectivele celorlalţi, de a privi situaţia din perspectiva lor, de a recunoaşte
problemele, nevoile şi scopurile care pot fi importante pentru ei / ele şi a încerca să înţelegem
de ce sunt acestea importante. Empatia nu înseamnă neapărat să fim de acord cu
revendicările partenerilor la conflict ci să le înţelegem nevoile ca fiind reale şi importante
Nonviolenţa - Nonviolenţa este unul din cele mai eficiente instrumente pentru luptă socială şi
crearea unui sentiment de putere, încredere şi securitate în comunităţi. Nonviolenţa poate fi
principială - bazată pe credinţa în sacralitatea vieţii, a non- rănirii, non-uciderii şi / sau
strategică - bazată pe eficienţa sa ca metodă de rezistenţă
Creativitatea - Creativitatea este abilitatea de a vedea lucrurile din perspective diferite, de a
imagina rezultate şi soluţii constructive şi variate. Este necesar ca soluţiile creative să includă
un răspuns eficient şi real la toate doleanţele şi scopurile părţilor, să ţină cont de cultura şi
tradiţiile comunităţilor şi să poată transforma conflictul într-un mod creator.
Figura urmatoare prezintă și acest Triunghi al Păcii

NONVIOLENTA

EMPATIE CREATIVITATE

10
Analiza Complexă a Conflictului

Analiza conflictului a devenit un pas indispensabil al procesului transformațional sau de

rezolvare a conflictelor. Astfel o bună cunoaștere a ei este în mod evident responsabilitatea
oricărui profesionist.
Înainte de a intra în detalii referitoare la diferitele abordări de analiză a conflictului, atragem
atenția asupra a trei termeni folosiți și ei uneori interschimbabil, dar care au înțelesuri diferite,
lăsând folosirea lor că un indicator al fineții abilității de analiză și al responsabilizarii în
abordarea respectivului conflict.

Cartarea implică vizualizarea diferitelor aspecte ale conflictului (probleme, actori, evenimente).

Analiza merge un pas mai în profunzime și consista în interpretarea și generarea de

ipoteze și teorii asupra diferitelor dinamici dintre respectivele aspecte ale conflictului
(probleme, actori, evenimente).

Evaluarea/Apreciarea aduce un grad și mai înalt de complexitate și implicare având ca

și componentă o intenționalitate legată de intervenție, respectiv presupune identificarea
unor puncte de intervenție, presupune vizualizarea și interpretarea cu scopul clar al găsirii
unor modalități de a transforma respectivul conflict.

Aceast proces se face de obicei în contextul mai larg al designului unui proiect sau
proces de transformare, prevenție sau practici restaurative.

În momentul în care vorbim de analiza complexă a conflictului, recunoaștem necesitatea

parcurgerii tuturor acestor etape care sunt complementare și secvențiale așa cum arată
imaginea de mai sus.

Ceea ce se recunoaște, indiferent de abordarea sau nivelul conflictului alese (familial,

regional, sau macro-), este faptul că o cunoaștere în profunzime a naturii conflictului cu

11
care se lucrează este esențială. Vorbim de necesitatea unei abordări strategice și
sistemice. Aspectul strategic ține de cunoașterea foarte bună atât a elementelor de anliza
cât și a obiectivului pentru care se face analiză și a modalităților optime de a implementa
procesul. Aspectul sistemic implică o rigoare aparte a procesului de analiză, acoperirea
tuturor dimensiunilor necesare, precum și înțelegerea dinamicilor existențe între aceste
dimensiuni (la fel că și într-un ecosistem).

Ca și componente de bază ale analizei complexe a conflictului avem:

 Contextul istoric, social, cultural, economic al conflictului, acestea făcând parte

din așa-zisul profil al conflictului.
 Dinamica conflictului care include atât o investigare în istoricul conflictului cât
și o evaluare a stadiului în care acest conflict se găsește.
 Formularea specifică (de tip SMART) a conflictului și apoi identificarea
cauzelor și efectelor conflictului. Este foarte important ca această formulare să
adreseze acele scopuri incompatibile de care se vorbește în definiția conflictului și
să se evite formulări generale sau care etichetează.
 Intervențiile existențe care fie contribuie la escaladarea sau de-escaladarea conflictului
 Identificarea structurilor și a tiparelor culturale care pot fi catalizatori ai
violenței dar și a structurilor și a tiparelor culturale care pot contribui la stabilirea
sau restabilirea unui climat de pace.

Tabelul de mai jos poate fi folosit și ca o listă de verificare referitoare la aspectele

care trebuie acoperite într-o analiza de conflict.

Analiza Complexă a Conflictului

CINE? Părțile implicate – Nevoile lor, Pozițiile, Interesele, Capacitățile

UNDE? Unde are loc conflictul în ce tip ce context socio-economic și politic?

DE CE? De ce a apărut conflictul? Cauzele rădăcină

CE? Care sunt factorii care conduc conflictul sau îl ameliorează? (Connectors and
Dividers)

12
 CUM? Cum este menținut conflictul? (Relații, Structuri, Resurse, Neajunsuri)

CAND? Când a apărut conflictul? Care este stadiul în care conflictul se află acum?

Există o întreagă listă de instrumente utilizate pentru a răspunde la fiecare din întrebările
cheie identificate în secțiunea precedent.

Ne vom opri asupra unui set de 10 instrumente, pe care le găsim esențiale pentru
formarea oricărui expert în domeniu.

METODE INSTRUMENTE
Evaluarea Strategică a Conflictelor Harta actorilor și a problemelor
Analiză Sistemică a Conflictelor Hărți geografice cu zonele și părțile
Evaluarea (Capacității) Instituționale implicate Cartarea punctelor fierbinți
Ghidul de Cartare a Conflictelor după Wehr Cartarea aliniamentelor de putere
Ghidul de Cartare a Conflictelor după Hocker
PIN (Poziții, Interese, Nevoi)
Wilmot
Surse și Piloni ai Conflictelor
Copacul Conflictului (Problemei)
Triunghiurile Conflictului și al Violenței
Linia temporală (timeline)
Puncte de Intervenție (entry points)
Conectori și Divizori (Connectors and
Dividers)
SWOT (Puncte Tari, Puncte Slabe,
O portunități și Amenințări)

Indiferent de abordare, unul dintre instrumentele inițiale este harta actorilor. Această este
o reprezentare grafică a celor care au sau pot avea un rol în conflict, a relațiilor dintre ei
și a influenței (puterii) pe care aceștia o au.

Întrebările de ghidaj pe care le putem pune în momentul în care elaborăm o hartă a

actorilor sunt:

 Cine sunt protagoniștii conflictului (indivizi sau grupuri)?

 Cine beneficiază de pe urma acestui conflict?
 Cine are de pierdut?
13
  e fel de relații există între ei și de ce tip (alianță, conflict, inexistentă etc)?
Cât de puternice sunt aceste relații?
 Pe cine am uitat?

Complementar cu harta actorilor, se poate aplica ulterior instrumentul PIN (Poziții,

Interese, Nevoi) sau asa - zisă „ceapă”. Acest instrument, mult folosit în procesele de
mediere și dialog, este util atât pentru analiza în profunzime a actorilor cât și pentru a
evalua posibile puncte de intervenție.

Ce spunem că dorim. De obicei

„fațada” fiecărui actor in
conflict. Exprimate adesea
POZIŢIILE formal si imperativ, au uneori
o valoare de justificare sau
legimitizare.

INTERESELE Ce dorim cu adevărat. Nu sunt

mereu exprimate, deși pot
fi. Ele sunt legate de
motivația pozițiilor
adoptate. Acestea sunt
negociabile și adesea se
transforma în timp.
NEVOI
Ce trebuie să avem. Galtung
le leagă fie de identitate,
supraviețuire, libertate
sau bunăstare. Acestea
nu sunt
negociabile dar pot fi îndeplinite
în mai multe feluri.

14
Un alt instrument la care se recurge de multe ori este linia temporală (timeline).

Acest instrument ajută la vizualizarea evenimentelor cheie din cadrul conflictului.

Instrumentul este cel mai bine de utilizat în munca cu grupurile aflate în conflict și printr-o
metodologie participativă care aduce împreună aceste grupuri și le oferă posibilitatea de a
înțelege perspectiva celuilat în ceea ce privește anumite evenimente din secvența cronologică
a conflictului. multe istorii ale conflictului iar descoperirea lor colaborativa poate fi în sine un
element nu doar de analiză ci și de transformare a conflictelor.

Pentru a adăuga complexitate acestui instrument se pot separa și structura evenimentele

cartate pe linia temporală în categorii precum: evenimente sociale, momente de escaladare,
momente de dialog, și se poate combina această linie temporală cu un grafic al escaladării
conflictului,

Trecând de la înțelegerea istoricului și dinamicii conflictului către explorarea cauzelor și

efectelor acestuia, propunem două instrumente: copacul conflictului (copacul problemei) și
modelul „piloni și surse”.

Copacul conflictului este un instrument simplu care pune conflictul ca și trunchi și apoi
vizualizează efectele ca și ramuri ale conflictului iar cauzele conflictului ca și rădăcini ale
acestuia.

15
Pentru o analiză complexă și sistematică, cauzele fundamentale se pot trece prin filtrul liniilor
de falie identificate de Galtung că fiind domeniile mari generatoare de contradicții în cazul
oricărui conflict. Reținem că cel puțin 3-4 dintre aceste linii de falie se regatesc în orice
conflict la unul dintre următoarele niveluri:

Național
Gen

Generațional
Cultural

Politic Religios

Social Ideologic

Normalitate
Economic / Devianță
Relații de
Securitate străin/vecin
Mediu / Natură
Teritorial

Un instrument asemănător este „piloni si surse” sau Pilonii Triunghiului Intors, model
introdus de Fisher et al (2000) în cadrul manualului Lucrând cu Conflictul (Working with
Conflict). Acesta are ca și scop vizualizarea elementelor - surse și piloni - care alimentează și
mențin o stare de fapt conflictuală. Adesea în situații de conflict există instituții sau atitudini
care mențin conflictul în loc, împiedicând o soluționare pozitivă a acestuia. Aceste instituții și
atitudini pot fi vizualizate cu ajutorul acestui instrument ca fiind pilonii care mențin
conflictul.

Ideea de transformare este direcționată mai ales înspre structural, implicând faptul că
eliminând unul sau mai mulți piloni, destabilizăm conflictul.

În ceea ce privește al doilea element al instrumentului, sursele, sunt cauzele rădăcină sau
contradicțiile care stau la baza conflictului.

Riscurile unei analize în care nu se omit aspecte ale conflictului, sau a unei analize
parțiale sau a unei analize în care nu există legitimitatea celui care intervine includ:

16
  Blocajul conflictului;
 Agravarea problemei și escaladarea conflictului;
 Punerea în pericol a părților aflate în conflict;
 Reducerea încrederii în posibilități de soluționare transformativă sau restaurativă;
 Compromiterea legitimității propria.

În concluzie, subliniem următoarele:

 Un conflict poate fi o oportunitate de a evita violența și că în orice conflict există

opțiunea de a încerca să îl transformăm creativ, non-violent și empatic;
 În transformarea conflictului este bine să cunoaștem şi să îl definim exact și să
fim conștienți de atitudinile, comportamentele și contradicțiile care îl compun;
 Dacă situația cu care lucrăm a ajuns la violență, pentru a o aborda ne uităm în
ansamblu atât la manifestări directe cât și la structurile care o susțin și fibra
culturală care menține o justificare a actului violent;
 În momentul analizei, ținem cont de profilul conflictului (social, cultural, politic
și economic), de istoriile conflictului, de actorii implicați și potențial implicați, de
momentul în care acest conflict se află și de punctele de intervenție existente (fie
că acestea sunt reprezentate de o disponibilitate a actorilor, de existența unor
resurse pentru transformare, sau de evenimente ce ar putea cataliza un proces
pozitiv de transformare, reconciliere sau prevenție);
 Este necesară o foarte bună conștientizare și sinceritate referitoare la
poziționarea mediatorului /expertului în relație cu conflictul, dacă există
posibilitatea de imparațialitate sau multiparțialitate .

17