Sunteți pe pagina 1din 1

Sir Alex Ferguson a decis că îl dorește pe tânăr în echipa sa, care avea nevoie de

un mijlocaș de bandă dreaptă după plecarea lui David Beckham la Real Madrid;
Ronaldo a fost achiziționat pentru 12.24 milioane de lire sterline[23]. Acesta a
dorit numărul 28, cel pe care l-a avut la fosta sa echipă, nevrând să ia în spate
numele grele precum George Best, Bryan Robson, Eric Cantona și David Beckham[24]. A
debutat la Manchester United în minutul 60 al unui meci împotriva celor de la
Bolton Wanderers F.C., disputat pe Old Trafford. United conducea cu 1-0, dar la
numai câteva minute de la intrarea pe teren, Cristiano Ronaldo a obținut un
penalty, ratat însă de Ruud van Nistelrooy, (acesta fiind motivul scandalului care
s-a încheiat prin plecarea olandezului). Cu toate acestea, meciul s-a terminat cu
4-0 în favoarea lui Manchester United.

Pe 29 octombrie 2005 marchează al 1000-lea gol al lui United în Premier League,


într-o înfrângere la Middlesbrough.
maţiilor specifice factorilor componenţi ai acestui tip de mediu. Utilizarea de
echipamente şi utilaje, cunoştinţe de specialitate, dezvoltarea de produse noi,
tehnologii şi procese de fabricaţie, valorifică elementele mediului tehnologic în
condiţiile unei pieţe solvabile şi adaptării activităţii firmei, rapid şi eficient,
la cerinţele consumatorilor.

Factorii mediului tehnologic pot avea însă şi efecte negative, materializate în


creşterea poluării sau degradarea relaţiilor interumane.

Mediul natural include cadrul şi condiţiile naturale, ansamblul resurselor


naturale, care reprezintă elemente necesare, cu rol definitoriu în proiectarea şi
desfăşurarea activităţii firmei. În condiţiile mişcărilor ecologiste, a structurii,
tipului şi caracterului limitat al bogăţiilor naturale, a tendinţelor şi
preocupărilor consumatorilor legate de mediul înconjurător, firma, prin activitatea
de marketing, trebuie să se preocupe de impactul, pozitiv sau negativ a trei
tendinţe: penuria de materii prime şi resurse energetice, creşterea gradului de
poluare precum şi intervenţia crescândă a statului şi a altor organizaţii ce
activează în acest domeniu.

Componentele mediului natural exercită asupra activităţii desfăşurate de firmă,


constrângeri sau îi oferă anumite oportunităţi. Astfel, pericolul epuizării
resurselor atrage creşterea cheltuielilor şi, implicit a preţurilor produselor
oferite pe piaţă.

Mediul politico-legislativ este constituit din ansamblul reglementărilor de natură


juridică, ce vizează direct sau indirect activitatea de piaţă a firmei, este
rezultatul raporturilor dintre forţele politice ale societăţii, doctrinele politice
dominante, problemele de guvernare reflectate în nivelul de implicare a statului în
activitatea firmelor, atitudinea faţă de libera iniţiativă. Stabilitatea climatului
politic influenţează activitatea firmelor, direcţionându-le interesul pentru
anumite pieţe sau produse. Acest mediu implică un sistem instituţional pregătit să
asigure aplicarea clară, coerentă, fermă a actelor normative.

Mediul legislativ are în vedere protecţia firmei, a consumatorilor, regle

S-ar putea să vă placă și