Sunteți pe pagina 1din 3

Scrisă în 1924 şi publicată în „Revista Română”, poezia este o baladă cultă*, un cântec bătrânesc ce

surprinde o poveste de dragoste fantastică dintre două fiinţe care aparţin unor lumi antagonice:
omenescul şi vegetalul. În poezie predomină epicul. Este o poezie în care putem regăsi trăsături ale
modernismului. În primul rând datorită aspirației spre cunoaștere, pe care o exprimă textul prin
construcția ambelor personaje: Enigel coboară din ținuturile reci înspre lumină, Crypto vrea să
cunoască iubirea absolută. Apoi remarcăm prezența metaforelor simbol: soarele, umbra, lumina,
nunta, culesul etc. Limbajul, deși este presărat cu arhaisme, este și ambiguu și încifrat pe alocuri,
construindu-se astfel o diversificare stilistică. Specia baladei este reinterpretată, autorul păstrând
doar o sonoritate tradițională, îmbinată însă cu caracteristicile unui poem alegoric modern al
cunoașterii. Ion Barbu este unul dintre poeţii români interbelici care au inovat spectaculosla nivel
prozodic, formal şi la nivelul conţinutului poezia.

Întreaga sa operă stă subsemnul modernismului. Tudor Vianu vorbeşte despre mai multe etape în
evoluţialirismului barbian: etapa parnasiană , în care se remarcă preocuparea pentru perfecţiunea
formală, cultivarea anumitor simboluri şi detaşarea de conţinut a euluiliric; etapa baladică şi orientală
depăşeşte caracterul abstract al primelor poeme,orientându-se spre elemente de mit şi de legendă
balcanică; etapa ermetică , în care serevine la perfecţiunea clasică a formei şi se abstractizează
mesajul poetic.

„Riga Crypto şi lapona Enigel” se încadrează în a doua etapă a creaţiei luiIon Barbu. Publicată iniţial în
1924, integrată apoi în ciclul Uvedenrode din volumulJoc secund (1930), „Riga Crypto şi lapona
Enigel”, prin problematică şi mijloaceartistice, anunţă dezvoltarea ulterioară a poeziei lui Barbu.
Poezia este subintitulată„Baladă", însă răstoarnă conceptul tradiţional, realizându-se în viziune
modernă, ca un amplu poem de cunoaştere şi poem alegoric.

Tema baladei este ilustrarea unei iubiri imposibile, deoarece fiintele carealcatuiesc cuplul erotic fac
parte din lumi diferite, incompatibile, Enigel apartinandregnului animal, iar ciuperca-rege Crypto
regnului vegetal.

Titlul este construit în genul titlurilor de opere care relatează o istorie celebrăa unei iubiri
neîmplinite, a unei iubiri gen „Tristan şi Isolda” sau „Romeo şi Julieta”,însă în opera lui Ion Barbu
membrii cuplului sunt antagonici, Riga Crypto fiind unsimbol al intelectului pur, dar steril în
încremenirea lumii sale, condamnat să trăiascăîn planul sentimentelor fără finalitatea împlinirii, iar
lapona Enigel este simbolul celuicare aspiră spre desăvârşire, spre depăşirea propriilor limite.Din
punct de vedere al structurii, poezia este alcătuită din două părţi, fiecare dintre ele prezentând câte o
nuntă: una consumată, împlinită, cadru al celeilalte nunţi, povestită, iniţiatică, modificată în final prin
căsătoria lui Crypto cu măsălariţa.Formula compoziţională este aceea a povestirii în ramă.

Prologul conturează în puţine imagini cadrul – „spartul nunţii”. Primele patru strofe constituie rama
viitoarei poveşti şi reprezintă dialogul menestrelului cu „nuntaşul fruntaş”. Menestrelul (un trubadur
medieval) e îmbiat să cânte despre povestea de dragoste ratată dintre doi parteneri inegali,
reprezentanţi a două regnuri distincte, „Enigel şi riga Crypto”.

În debutul părţii a doua (expoziţiunea), sunt realizate prin antiteză portretele* membrilor cuplului,
deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera intriga. Numele Crypto, cel tăinuit, „inimă
ascunsă”, sugerează apartenenţa la familia ciupercilor şi postura de rege al făpturilor inferioare, care
trăiește în întuneric (lipsa cunoașterii). Enigel trimite probabil la semnificaţia „înger”din limba
suedeză ; tânăra laponă îşi conduce turmele de reni spre sud şi reprezintă ipostaza umană evoluată
(omul –„fiară bătrână”) care aspiră spre soare și lumină (cunoaștere). Riga Crypto, „inimă ascunsă”,
este craiul bureţilor, căruia dragostea pentru Enigel, „laponă mică, liniştită”, care poposește în poiana
lui îi va deveni fatală.

Riga este cel care rosteşte descântecele- chemare. Povestea propriu-zisă se dovedeşte a fi fantastică,
ea desfăşurându-se în visul fetei, ca în Luceafărul eminescian, dar aici „rolurile sunt inversate”
(Nicolae Manolescu), fata (sau omul) fiind fiinţa superioară.

În prima chemare*-descântec, cu rezonanţe de incantaţie magică, Crypto îşi îmbie aleasa cu


„dulceaţă” şi cu „fragi”, elemente ale existenţei sale vegetative dar care aici capătă conotaţii erotice.
Fragii de aici duc cu gândul la fructul interzis din grădina Eden, care a fascinat primii oameni. Enigel
rezistă însă tentației, darul regelui fiind refuzat categoric: „Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la
vale”. Refuzul laponei îl pune într-o situaţie dilematică, dar opţiunea lui e fermă şi merge până la
sacrificiul suprem, în a doua chemare. Aici el își oferă propria ființă în schimbul iubirii:

„-Enigel, Enigel,

Scade noaptea, ies lumine,

Dacă pleci să culegi,

Începi, rogu-te, cu mine.”

Deși pare nehotărâtă („te-aș culege rigă blând”), Enigel îl refuză și de această dată. Antiteza soare-
umbră, pune în evidenţă relaţia individuală a fiecăruia cu universul, incompatibilitatea peste care nici
unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine.

Ultima chemare îi oferă fetei întreaga sa împărăție („somn fraged și răcoare”) însă acest lucru
semnifică renunţarea fetei la idealul său- drumul spre soare. Enigel îl refuză cu toate că suferă mult,
tentaţia iubirii fiind copleşitoare:

„- Rigă Crypto, rigă Crypto,

Ca o lamă de blestem

Vorba-n inimă-ai înfipt-o!

Eu de umbră mult mă tem,”

Pentru a-şi continua drumul către soare şi cunoaştere, lapona refuză descântecul rigăi, care se în-
toarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit şi-l distruge. Aspiratia personajului echivalează cu un
hybris (vina) din tragedia greacă, odată depăşind limita impusă intervenind pedeapsa. Atributele
luminii despre care vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto:

„Dar soarele, aprins inel,


Se oglindi adânc în el;

De zece ori, fără sfială,

Se oglindi în pielea-i cheală.

Şi sucul dulce înăcreşte!

Ascunsa-i inimă plesneşte,

Spre zece vii peceţi de semn,

Venin şi roşu untdelemn

Mustesc din funduri de blestem;”

Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să se căsătorească cu
ipostaze degradate ale propriei lumi: „Cu Laurul-Balaurul/ Să toame-n lume aurul,/ Să-l toace, gol la
drum să iasă,/ Cu măsălariţa mireasă”. Astfel blestemul* se împlinește.

Limbajul artistic.* Poezia abundă de elemente de oralitate, cuvinte, exprimări de factură populară
sau arhaică. ( “a împărăţi”, “a îmbia”, “puiacă”, “lumine”, “a adasta”, “a înăcri”). În chemarea
menestrelului există o serie de exclamaţii retorice, un alt semn al oralităţii ( “- Nuntaş, fruntaş!, Zi-l
menestrel!” ). Expresivitatea se realizează cu ajutorul metaforelor (“pat de râu”), epitetelor (“trist”,
“aburit”, “îndărătnic”, “mică”, “liniştită”), inversiunilor (“zice-l-aş”), repetiţiilor ( “Enigel, Enigel…”).

In concluie, Riga Crypto si lapona Enigel este o poezie de idei in sensul cel mai inalt al cuvantului, o
creatie originala in care se dezbate drama incompatibilitatii dintre doua lumi, dintre doua regnuri,
drama determinata de inaltimea aspiratiilor si de valoarea redusa a posibilitatilor reale. Din acest
punct de vedere sensul si semnificatia baladei pot fi mult largite

S-ar putea să vă placă și