Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
C
V
ρm
Fig. 4.1. Debitmetrul cu diafragmă. Fig. 4.2. Debitmetrul cu diafragmă: 1. diafragmă; 2. conductă;
3. cupă; 4. şurub; 5. şaibă; 6. piuliţă; 7. manometrul diferenţial;
8. garnitură.
Mărimile geometrice şi fizice de care se ţine seama la utilizarea diafragmelor sunt următoarele:
1) Raportul diametrelor unei diafragme utilizate într-o conductă data, ß – raportul dintre
diametrul orificiului diafragmei d şi diametrul interior al conductei D.
2) Presiunea statică a unui fluid care curge printr-o conductă liniară, p – presiunea statică care
poate fi măsurată prin montarea unui manometru sau traductor de presiune la o priza de presiune la peretele
conductei. În calcularea debitului se consideră numai presiunea statică absolută măsurată la priza de
presiune amonte.
3) Presiunea diferenţială, ∆p – diferenţa dintre presiunile statice măsurate la feţele amonte şi aval
ale discului prin intermediul prizelor de presiune, după ce s-a luat în consideraţie orice diferenţă de înălţime
dintre prizele de presiune.
4) Raportul presiunilor, τ – raportul dintre presiunea statică absolută la priza de presiune aval şi
presiunea statică absolută la priza de presiune amonte.
5) Debit de fluid ce trece printr-o diafragmă, Q – masa sau volumul de fluid ce trece prin orificiu
în unitatea de timp. Debitul masic se notează cu Qm, iar debitul volumic cu Q:
Qm
(4.1.) Q = .
1
6) Numărul Reynolds, ReD – parametrul este adimensional şi exprimă raportul dintre forţele de
inerţie şi forţele de vâscozitate. El se referă la condiţiile din amonte de diafragmă (coeficientul de
vâscozitatea cinematică ν):
V .D Q Q D Q.4 D 4.Q
Re D = ; V= ; Re D = . = . = ;
A A π .D 2
π .D .
4.Q 4.Q.
(4.2.) = . ; Re D = = ;
π . D .
π.D.
Q 4. 4 . Qm
Qm = . Q ; Re D = m . = .
π . D. π.D.
7) Coeficient de descărcare, C – coeficient definit pentru curgerea unui fluid incompresibil, care
face legătura între debitul real şi debitul teoretic ce trece prin elementul primar.
C
(4.3.) = .
1 − 4
10) Pierdere de presiune, ∆h – diferenţa dintre presiunile statice absolute măsurate într-o secţiune
amonte de diafragmă, unde influenţa presiunii de impact este încă neglijabilă (aproximativ D în amonte de
diafragmă) şi într-o secţiune aval de diafragmă, unde recuperarea presiunii statice datorită expansiunii vanei
de fluid poate fi considerată tocmai încheiată, aproximativ (6 * D) în aval de diafragmă):
1 - 4 . (1 - C 2 )
2
h = K . . . V2 ; K = .
1
(4.4.) − 1
2
C. 2
11) Element primar - diafragma introdusă în conductă mai este denumită “element primar” (orice
instrumente sau aparate necesare pentru măsurare se numesc “elemente secundare”).
12) Abaterea medie aritmetică a profilului (rugozitatea), Ra – abaterea medie aritmetică în raport
cu linia medie a profilului considerat. Linia medie se consideră astfel încât suma pătratelor distanţelor dintre
suprafaţa efectivă şi această linie medie să fie minimă. În practică Ra se poate măsură cu echipament
standard pentru suprafeţe prelucrate şi poate fi estimată pentru suprafeţele mai rugoase ale conductelor.
Vezi de asemenea ISO 4288.
2
Diafragmele destinate măsurării debitelor de fluide se realizează în conformitate cu prevederile
standardului internaţional EN ISO 5167-2:2003 şi constau dintr-o placă metalică, de regulă de formă
circulară (disc), prevăzută cu un orificiu circular central. Acest disc se instalează în conducta prin care
curge fluidul sub presiune, astfel încât centrul orificiului discului să coincidă cu axa conductei, iar planul
discului să fie perpendicular pe axa conductei. Astfel se creează o reducere bruscă a secţiunii de curgere,
ceea ce duce la apariţia unei diferenţe de presiune între faţa amonte şi faţa aval a discului.
Mecanismul de formare a acestei diferenţe de presiune este următorul:
- la trecerea prin orificiu, viteza de curgere a fluidului creşte mai mult decât viteza medie de curgere
a fluidului prin conductă, energia potenţială acumulata în amonte transformându-se în energie cinetică.
Astfel, în aval de disc presiunea statică este mai mică decât presiunea statică medie din conductă, măsurată
la o distanţă suficient de mare de disc;
- la o distanţă de peste (6 * D) aval de disc, fluidul revine la condiţiile de curgere din amonte; dar
datorită faptului că transformările de energie potenţială – cinetică - potenţială nu au loc cu randament 100
%, apare o pierdere de presiune pe dispozitivul de strangulare de care trebuie să se ţină seama la
dimensionarea discului.
Valoarea debitului masic este funcţie de curgere şi de unele caracteristici fizice ale fluidului, cu o
formulă de forma:
C π
(4.5.) Qm = . . . d 2 . 2 . p . .
1 − 4 4
Fluidul care poate fi măsurat cu diafragme poate fi compresibil (gaz) sau incompresibil (lichid).
Fluidul trebuie să fie astfel încât să poată fi considerat monofazic şi omogen din punct de vedere fizic şi
termic. Numai soluţiile coloidale cu grad ridicat de dispersie (de exemplu, laptele) sunt considerate ca având
comportament de fluid monofazic. Trebuie să se cunoască densitatea şi viscozitatea fluidului la presiunea
şi temperatura din conductă.
În cazul aburilor de apă, măsurarea corectă a debitului cu diafragmă se poate efectua numai dacă
aburul este în stare uscată (abur supraîncălzit). În cazul aburului saturat măsurarea debitului cu diafragma
este informativă, explicaţia constând în faptul că valoarea densităţii nu se poate calcula numai în funcţie de
presiunea statică şi de temperatură (ca în cazul aburului supraîncălzit), densitatea mai depinzând şi de titlul
aburului (raportul dintre masa de abur în stare gazoasă şi masa totală de abur conţinută într-o unitate de
volum).
Condițiile de instalare a diafragmelor sunt următoarele:
a) Diafragma trebuie montată între două porţiuni rectilinii de conductă cilindrică, de secțiune
constantă, care să nu prezinte obstacole şi derivaţii (chiar dacă pe timpul măsurării prin derivaţii nu curge
fluid). Conducta se consideră liniară dacă aşa apare la o inspecţie vizuală. Lungimile minimale ale
tronsoanelor liniare în amonte şi în aval de diafragmă sunt conform EN ISO 5167-2/2003, în funcţie de
natura accesoriilor (elementelor perturbatoare) din aval de diafragmă şi de raportul β.
b) Pe porţiunile minime necesare, conducta trebuie să aibă secţiunea transversală interioară circulară.
Se consideră circulară dacă apare astfel la un control vizual, cu excepţia imediatei vecinătăţi a elementului
primar. La realizarea tronsoanelor minimale se preferă conductele realizate prin tragere. Se pot folosi
conducte fabricate prin sudare dacă patul interior al sudurii este paralel cu axa conductei, iar sudura este
poziţionată astfel încât să nu fie situată într-un sector de (± 30º) centrat pe prizele de presiune.
c) Diametrul interior D al conductei trebuie să se încadreze între 50 şi 1 000 mm pe toată plaja
temperaturilor de utilizare.
d) Suprafaţa interioară a conductei va avea o calitate bună (fără pori, depozite, incrustaţii, rugozitate
mare) pe o lungime de cel puţin 10 • D în amonte şi 2 • D în aval de elementul primar.
e) Lungimile tronsoanelor liniare amonte/aval sunt valori minimale, dacă nu se utilizează dispozitive
de uniformizare a curgerii. Se recomandă în practică să se utilizeze tronsoane mai lungi.
f) Robinetele de izolare ale cuponului de măsura (format din tronsonul amonte, ansamblul diafragma
- flanşe aferente, tronsonul aval) trebuie să fie complet deschise. Se vor prefera robinetele cu sertar, dar pot
fi utilizate şi robinetele cu sferă. Reglarea debitului se recomanda să se facă numai utilizând robinete
amplasate în aval de diafragmă.
3
Se consideră un debitmetru 2 cu diafragma 3 montat pe o conductă 1 de diametru D şi un
micromanometru diferenţial indirect cu tub înclinat 4 racordat prin intermediul a două tuburi elastice 5 la
cele două camere de presiune ale debitmetrului, (fig. 4.3). În situaţia în care debitul Q pe conductă este zero,
se delimitează nivelul zero a lichidului de densitate ρm din rezervorul micromanometrului 0 – 0. Pentru un
debit Q ≠ 0 nivelul lichidului ρm din rezervorul micromanometrului coboară la nivelul A, iar nivelul
aceluiaşi lichid din tubul înclinat urcă până la nivelul C.
Se trasează două secţiuni I - II prin fiecare cameră de presiune din debitmetru şi se aplică ecuaţia lui
Bernoulli:
I II
Q, D VI VII
z=0 d1
h
1 2 3 4 d* h2 l 5
v1 0 0 C
A h1 α d Δh
ρm B v2
Fig. 4.3. Schema de calcul pentru viteza şi debitul de fluid printr-un debitmetru cu diafragmă: 1.
conductă; 2. debitmetru; 3. diafragmă; 4. micromanometru diferenţial indirect cu tub înclinat; 5. tuburi
elastice.
pI VI2 p V2
(4.6.) zI + + = zII + II + II .
2.g 2.g
pI − pII V 2 − VI2
(4.7.) = II Δp = . (VII2 − VI2 ) .
.g 2.g 2
p A = pI + . g . ( h + h1 )
pB = pII + . g . ( h - h2 ) + m . g . h
p A = pB
(4.8.) pI − pII = . g . ( h - h2 − h − h1 ) + m . g . h
pI − pII = p = m . g . h . 1 − .
m
În ecuaţia (4.8) s-au utilizat următoarele notaţii: h – cota dintre planul 0 - 0 şi axa de simetrie a
debitmetrului; h1 – cota dintre planele A şi 0 - 0; h2 – cota dintre planele C şi 0 - 0; Δh – cota dintre planele
A şi C; α – unghiul de înclinare a tubului micromanometrului; v1 – volumul dintre planele 0 - 0 şi A din
interiorul rezervorului micromanometrului; v2 – dintre planele 0 - 0 şi C din interiorul tubului înclinat al
micromanometrului; l – lungimea segmentului de tub înclinat delimitat de planele 0 - 0 şi C; ρ – densitatea
fluidului de analizat; ρm – densitatea lichidului de măsurare din micromanometru; d1 – diametrul diafragmei.
Se ţine seama de egalitatea volumelor v1 = v2:
4
π . d *2
v1 = . h1
4 d2 d2
h1 = *2 . l ; = *2 h1 = . l .
2 2
(4.9.)
π.d 2
d d
v2 = .l
4
h2
(4.10.) sin = h2 = l . sin ,
l
(4.11.) h = h1 + h2 = l . ( 2 + sin ) .
(4.12.) p = m . g . l . ( 2 + sin ) . 1 − .
m
. (VII2 − VI2 ) = m . g . l . ( 2 + sin ) . 1 −
2 m
(4.13.)
VII2 − VI2 = 2 . g . l . ( 2 + sin ) . m − 1 .
π . D2 π . d12 D2
Q = VI . = VII . VII = VI . 2
4 4 d1
D4
VI2 . − VI2 = 2 . g . l . ( 2 + sin ) . m − 1
d 14
VI = 2 . g . l . ( 2 + sin ) . m − 1 .
1
(4.14.) ;
4
D
−1
d 14
= ; VI = . 2 . g . l . ( 2 + sin ) . m − 1 .
1
4
D
−1
d 14
În ecuaţia (4.14) s-a notat cu φ coeficientul de viteză. Utilizând expresia vitezei VI din ecuaţia (4.14)
se poate determina debitul Q din conductă:
5
. D2
(4.15.) Q= . . 2 . g . l . ( 2 + sin ) . m − 1 .
4
Conductele sub presiune sunt sisteme solide ce servesc la transportul sub presiune a fluidului între
două puncte cu sarcini energetice diferite.
Conductele pot fi simple sau cu ramificaţii, formând reţele de distribuţie. Conductele simple sunt
alcătuite din tronsoane de acelaşi diametru sau cu diametre diferite, în care cantitatea de fluid intrată rămâne
constantă pe întreaga lungime a conductei. Conductele simple se clasifică în două categorii: scurte şi lungi.
Conductele de lungime relativ mică, la care pierderile de sarcină locale au ordinul de mărime comparabil
cu cel al pierderilor de sarcină liniare sunt numite conducte scurte. Pierderile de sarcină totale se calculează
prin însumarea pierderilor de sarcină locale şi a pierderilor de sarcină liniare. Conductele de lungime relativ
mare, la care pierderile de sarcină locale sunt neglijabile în raport cu cele liniare sunt numite conducte lungi.
Pierderile de sarcină totale se calculează prin însumarea pierderilor de sarcină liniare (care se majorează,
eventual cu (3 5) , pentru a se ţine seama şi de pierderile de sarcină locale).
Conductele cu ramificaţii, reţelele de distribuţie, pot fi reţele deschise, care constau dintr-o linie
principală şi din ramuri laterale şi reţele închise (în bucle, inele) care reprezintă un sistem închis de conducte
de alimentare care pleacă şi vin în noduri comune. Problemele generale ale calculului conductelor sub
presiune sunt următoarele: determinarea diametrului când se cunosc debitul, lungimea, natura pereţilor
conductei şi pierderea de sarcină admisă; determinarea debitului în conductă când sunt cunoscute diametrul,
lungimea, natura pereţilor conductei şi pierderea de sarcină; determinarea pierderilor de sarcină pe conductă
(sau a pantei hidraulice) când se cunosc diametrul, lungimea şi natura pereţilor conductei. În toate cazurile
practice de calcul ale unei conducte sau sistem de conducte sub presiune este necesar să se stabilească în
prealabil natura mişcării fluidului: laminară sau turbulentă; mişcarea turbulentă poate fi netedă de tranziţie
(pre pătratică) sau rugoasă (pătratică).
Principalele relaţii care stau la baza calculului conductelor sub presiune în mişcarea permanentă sunt
ecuaţia continuităţii şi ecuaţia lui Bernoulli, pentru un tub de curent. Termenul cinetic necesită un coeficient
de corecţie pentru a putea fi exprimat în raport cu viteza medie în secţiunea tubului de curent şi anume
coeficientul energiei cinetice (coeficientul lui Coriolis) care ia în consideraţie neuniformitatea repartiţiei
vitezei în secţiunea tubului de curent. pentru conducte de secţiune circulară = 2 în mişcarea laminară şi
= (1,05 1,15) (deseori se consideră aproximativ = 1) în cazul mişcării turbulente.
În relaţia lui Bernoulli:
p1 α . V2 p α . V2
z1 + + 1 1 = z2 + 2 + 2 2 + hr12 ,
(4.16.) γ 2.g γ 2 .g
pierderea de sarcină hr12 rezultă din însumarea pierderilor de sarcină liniare (distribuite) şi a pierderilor de
sarcină locale:
hr12 = hd + hl
(4.17.) .
l V2 Q2
hd = J . l = λ . . = 0, 0826 . λ . l . 5
(.18.) D 2.g D ,
6
în care J este panta hidraulică, l şi D sunt lungimea şi diametrul conductei, V şi Q sunt viteza medie şi
debitul în conductă, iar este coeficientul pierderilor de sarcină liniare care depinde de regimul de mişcare
şi de natura pereţilor conductei. Pentru conducte de secţiune ne circulară se înlocuieşte D cu diametrul
echivalent DH egal cu patru raze hidraulice DH = 4. R.
În mişcarea laminară (Re = VD/ 2300) coeficientul lui Darcy este dat de formula lui Poiseuille
= 64/Re. În mişcarea turbulentă netedă, pentru numere Reynolds, (e este rugozitatea echivalentă
peretelui conductei):
8
D 7
2300 Re 27 .
(4.19.) 2 . e ,
0,3164
=
(4.20.) Re 0, 25 .
8
D 7 191, 2 D
27 . Re .
(4.21.) 2 . Δe λ 2 . Δe
,
1 e 2,51 1
= − 2 . lg + .
(4.22.) 3,71 . D Re .
Întrucât în această relaţie coeficientul lui Darcy apare sub formă implicită, se recomandă să se
estimeze valoarea sa cu formula lui Altşul:
0 , 25
68
= 0,11 . e +
(4.23.) D Re .
191,2 D
Re .
(4.24.) 2 . e ,
1 D
= 1,74 + 2 . lg
(4.25.) 2 . e .
Pierderile de sarcină liniare pot fi determinate şi cu formula lui Chézy, în care R este raza hidraulică, C este
coeficientul lui Chézy şi K este modului de debit:
V 2 .l Q2 . l
hd = J . l = =
(4.26.) C2 . R K2 ,
7
Coeficientul C poate fi calculat în funcţie de coeficientul una din următoarele formule:
1
8. g 1
C= ; C = . R6 ,
n
în care n este coeficientul de rugozitate care depinde de natura pereţilor. Pierderile de sarcină locale sunt
datorate existenţei unor singularităţi în instalaţiile de conducte (variaţii pe distanţe relativ scurte ale ariei
secţiunii drepte sau ale direcţiei axei curentului) şi se calculează cu relaţia:
V22 V2
hl = . = '. 1
(4.27.) 2. g 2. g ,
unde V1 şi V2 sunt vitezele medii în secţiunile S1 şi S2 din amonte şi aval de singularitate, iar (sau ’) este
coeficientul pierderii locale de sarcină. Coeficientul depinde de caracteristicile geometrice ale
singularităţii şi este dat sub formă de grafice, tabele sau formule empirice.
Trasarea liniei piezometrice LP şi energetice LE se face pe un stand alcătuit dintr-o conductă forțată
de diametru D (alimentată gravitaţional sub sarcină H de la un rezervor cu nivel constant Rz) pe care sunt
montate prizele de presiune (P29 ÷ P40) şi un robinet R3, (fig. 4.4). Presiunea la nivelul liber al apei din
rezervorul Rz este egală cu presiunea atmosferică pat.
pat
t29 t30 t31 t32 t33 t34 t35 t36 t37 t38 t39 t40
Rz
hV
R1 C Q
d D R3
P29 R2 P30 P31 P32 P33 P34 P35 P36 P37 P38 P39 P40 V2
l1 l2 l3 l3 l3 l3 l3 l3 l3 l1 l3 l4
Cp
Fig. 4.4. Stand pentru determinarea liniei piezometrice LP şi a liniei energetice LE: Rz – rezervor nivel
constant; R1 – robinet prea - plin; R2 – robinet alimentare conductă de lucru; R3 – robinet pentru
determinări experimentale; Cp – conductă prea - plin; C – conductă forțată de lucru; Pi (i = 29 ÷ 40) –
prize presiune statică; ti (i = 29 ÷ 40) – tuburi piezometrice de sticlă.
Fiecare priză de presiune este racordată prin intermediul unui tub elastic la câte un tub piezometric ti
(i = 29 ÷ 40) pe care se va citi cota (înălţimea) statică hi (i = 29 ÷ 40) determinată în fiecare priză de curgerea
apei pe conductă cu viteza V şi debitul Q. Prizele P32 şi P33 sunt conectate la cele două camere de presiune
ale unui debitmetru cu diafragmă. Cotele hi citite la tuburile piezometrice (P29 ÷ P40) pentru diferite debite
Q se vor trece în tabelul 4.1.
Nr. hP29 hP30 hP31 hP32 hP33 hP34 hP35 hP36 hP37 hP38 hP39 hP40
crt. [m] [m] [m] [m] [m] [m] [m] [m] [m] [m] [m] [m]
1 1.52 1.29 1.265 1.255 0.32 0.83 0.64 0.765 0.75 0.575 0.7 0.345
2 1.52 1.26 1.235 1.23 0.315 0.815 0.625 0.755 0.735 0.57 0.685 0.335
3 1.52 1.225 1.22 1.215 0.31 0.805 0.623 0.753 0.732 0.57 0.675 0.337
8
4 1.52 1.237 1.217 1.205 0.31 0.797 0.615 0.747 0.722 0.565 0.667 0.337
5 1.52 1.212 1.187 1.182 0.305 0.785 0.608 0.732 0.71 0.56 0.657 0.332
În situaţia când robinetul R1 este deschis surplusul de debit furnizat de staţia de pompare din laborator
este evacuat prin conducta de prea – plin Cp, păstrând astfel nivelul constant H al apei în rezervorul Rz şi
un debit constant Q pe conducta de lucru C. Prin gradele de deschidere ale robinetului R2 se asigură diferite
debite pe conducta de lucru C. Pe lângă determinarea LP şi LE această aplicaţie urmăreşte să determine pe
conducta forțată C pierderile de sarcină liniare hl (se va determina coeficientul de pierdere liniară λ),
pierderea de sarcină totală ht şi pierderea de sarcină locală hr pe robinetul R3.
Pentru trasarea liniei piezometrice se alege pentru abscisă distanţa dintre prizele (P29 ÷ P40), iar pe
ordonată cotele (înălţimile) citite la piezometrele racordate la fiecare din prizele de presiune (hP29 ÷ hP40).
Diferenţa de cotă citită la prizele t32 şi t33 se notează cu hV şi serveşte la calcularea vitezei apei V şi a
debitului Q:
𝑉2 π .𝑑2 π . 𝐷2
(5.28.) ℎ𝑉 = ℎ32 − ℎ33 ; ℎ𝑣 = 2 .𝑔 ⇒ 𝑉 = √2 . 𝑔 . ℎ𝑉 ; 𝑄 = 𝑉1 . 𝐴 = √2 . 𝑔 . ℎ𝑉 . = 𝑉2 . .
4 4
Se vor lua în considerare următoarele valori pentru aplicaţiile numerice: D = 0,051 m, (diametrul
conductei forțate); d = 0,030 m, (diametrul orificiului diafragmei); A – aria orificiului diafragmei, [m2]; g
= 9,81 m . s2; H = 2,09 m; l1 = 0,5 m; l2 = 0,25 m; l3 = 1 m; l4 = 4 m. Se va calcula L = Σli ; V1 – viteza
medie a apei prin secțiunea orificiului diafragmei; V2 – viteza medie a apei prin secțiunea conductei forțate
de diametru D.
Se calculează numărul Reynolds Re utilizând următoarea relaţie matematică, (ν – coeficientul de
viscozitate cinematică a apei):
𝑉 . 𝑑
(4.29.) 𝑅𝑒 = .
𝜈
Se calculează pierderea de sarcină locală hr utilizând diferenţa dintre citirile înălţimii apei din tuburile
piezometrice legate la prizele P39 (t39) şi P40 (t40). Pentru calcularea coeficientului de pierdere locala ζ se
utilizează următoarea ecuaţie:
𝑉2 2 .𝑔 .ℎ𝑟
(4.30.) ℎ𝑟 1 = ℎ𝑃29 − ℎ𝑃30 ; ℎ𝑟 2 = ℎ𝑃39 − ℎ𝑃40 ; ℎ𝑟 1,(2) = 𝜉1,(2) . 2 2.𝑔 ⇒ 𝜉 = .
𝑉22
Pierderea de sarcină totală ht se determină ca diferenţă între citirea înălţimii apei din tuburile
piezometrice t29 şi t40. Pierderea de sarcină liniară hl se obţine utilizând următoarele relaţii matematice:
𝐿 𝑉2 2 .𝑔 . ℎ𝑙 𝐷
(4.31.) ℎ𝑡 = ℎ𝑃29 − ℎ𝑃40 ; ℎ𝑙 = ℎ𝑡 − ℎ𝑟 1 − ℎ𝑟 2 ; ℎ𝑙 = 𝜆 . . ; 𝜆= . 𝐿.
𝐷 2. 𝑔 𝑉2
Parametrii calculaţi se vor trece în tabelul 4.2. În tab. 4.2 s-au utilizat următoarele notaţii: ht -
pierderea de sarcină totală; hl ex - pierderea de sarcină liniară determinată experimental; V = V2; hl l -
pierderea de sarcină liniară determinată teoretic; λex – coeficientul Darçy determinat experimental; λt -
coeficientul Darçy determinat teoretic; hr1 ex - pierderea de sarcină locală determinată experimental pentru
robinetul R2; hr1 t - pierderea de sarcină locală determinată teoretic pentru robinetul R2; hr2 ex - pierderea de
sarcină locală determinată experimental pentru robinetul R3; hr1 t - pierderea de sarcină locală determinată
teoretic pentru robinetul R3; ζ1 ex – coeficientul de pierdere locală determinat experimental pentru robinetul
R2; ζ1 t - coeficientul de pierdere locală determinat teoretic pentru robinetul R2; ζ2 ex – coeficientul de pierdere
locală determinat experimental pentru robinetul R3; ζ2 t - coeficientul de pierdere locală determinat teoretic
pentru robinetul R3; hv – înălţimea dintre cotele citite la tuburile piezometrice t32 şi t33; g – acceleraţie
gravitaţională; V – viteza medie a apei pe conducta C; Q – debitul volumic pe conducta C; Re – numărul
Reynolds; α - coeficientul lui Coriolis; L – lungimea totală a conductei (între prizele de presiune P29 şi P40).
9
4.3. CALCULUL REZISTENŢELOR LINIARE
CONDUCTĂ CU SECŢIUNE CIRCULARĂ (cu pereţi netezi); curgere stabilizată
co, Ao Do
2.Do .p 64
= f (Re); Re = o o .
c .D
1.Regim laminar: Re 2320 şi = =
.co
2
Re
În practică, pentru calculul coeficientului lui Darcy se mai pot folosi şi formulele de mai jos:
Înlocuind D = 4.R în relaţiile de calcul pentru la conducte, acestea devin acceptabile şi pentru canale de secţiune
dreptunghiulară, modificându-se coeficienţii numerici. Astfel relaţia Kármán – Nikuradse capătă forma:
1
(
= 5,65 . Re . − 1,16 . )
În practică, pentru calculul lui se pot folosi fie diagrama lui Nikuradse (fig. 4.5), fie diagrama lui Moody (fig. 4.6).
S-a constatat că la conducte cu rugozitate naturală, hidraulic netede sau rugoase, curbele coincid cu cele
corespunzătoare conductelor cu rugozitate artificială omogenă. Cele două diagrame diferă în zona turbulenţei de
tranziţie IV.
lg100 I
1,0 S
0,8
0,6 II IV V
0,2
2,6 3,2 3,8 4,4 5,0 5,6 K lgRe
Fig. 4.5. Dependenţa coeficientului de /D şi Re, evidenţiată prin experimentele pe conducte circulare cu
rugozitate artificială efectuate de Nikuradze (1933).
10
Din diagrama lui Nikuradse rezultă următoarele:
1. Pentru Re Recr mişcarea este laminară atât în conducte netede, cât şi în conducte rugoase, iar = 64/Re.
În graficul a relaţia corespunde dreptei I, numită dreapta lui Poiseuille.
2. În intervalul Recr Re 4000 corespunde regimului de tranziţie, numită şi zonă de instabilitate II; valoarea
lui este greu de precizat şi nu prezintă nici un interes practic.
3. Pentru Re 4000 mişcarea este turbulentă. Pentru conductele netede coeficientul este dat de relaţiile de
calcul de la diagrama (20) şi corespunde curbei III (“zona turbulenţei netede”); în acest caz = (Re). Pentru /ro =
1/15 (conductă rugoasă) corespunde zona IV (“zona turbulenţei de tranziţie”), iar = (Re, /ro). În dreapta dreptei
punctate este zona V; variaţia coeficientului de pierderi liniare este sub forma unor drepte orizontale, independente
de valorile numărului Re, deci = (/ro). în această zonă pierderile de sarcină depind riguros de pătratul vitezei.
Din această cauză zona V, a turbulenţei rugoase se mai numeşte şi “zonă pătratică”.
Aceeaşi conductă rugoasă se poate comporta hidraulic ca o conductă netedă sau rugoasă, în funcţie de mărimea
vitezei şi a rugozităţii relative.
Calculul corect al pierderilor de sarcină distribuite în regimul turbulent de mişcare presupune cunoaşterea
rugozităţii, a vitezei medii, a coeficientului de vâscozitate cinematică şi a diametrului conductei. Cu numărul Re şi
rugozitatea relativă calculată, folosind diagrama Moody, se stabileşte zona în care are loc curgerea.
Fig. 4.6. Coeficientul de frecare Darcy - Weissbach în funcţie de rugozitatea relativă /D şi Re: a)conductă cu
secţiune circulară cu rugozitate omogenă a pereţilor; b)conductă cu secţiune circulară cu rugozitatea pereţilor
neomogenă.
11
4.4. CALCULUL REZISTENŢELOR LOCALE
Vane fluture, clapete plane în conductă de secţiune circulară, pentru diferite valori Re =
coDo/
Dd
.(1 + sin )
1+ 2
2.p 120 50 1,56
= 2 + 1 − . − 1 =
( )
.
.co2 Re 1 − D 2 . sin 2 Re 1 − Dd2 . sin
d
Dd
B 50 1 + 2 .(1 + sin ) co .Do
= + 1 − . patr ; B 120. =
( )
; Re ;
Re Re 2
1 − Dd2 . sin
2
1,56
când 25 : part
o
= − 1 ; pentru toate : pentru patr = f() v. graficul; când Re 50, valoarea
1 − D 2 . sin
d
(1 - 50/Re) se consideră egală cu zero.
Valorile patr
, [o]
Curba
0 10 20 30 40 50 60 70 75
1 0,6 0,85 1,7 4 9,4 24 67 215 400
2 - 0,52 1,54 4,5 11 29 108 625 -
120
curba 1
100 curba 2
80
patr 60
40
20
0 10 20 30 40 50 60
,o
12
Tabelul 4.2. Parametrii calculaţi pentru trasarea liniei piezometrice LP şi energetice LE şi pentru determinarea pierderii de sarcină totală ht , pierderii de
sarcină liniară hl şi pierderii de sarcină locală hr.
ht hl λ hr 1 hr 2 ζ1 ζ2
Nr. hV g ν.106 V Q Re α L
[m] [m] [-] [m] [m] [-] [-]
crt. [m] [m/s2] [m2/s] [m/s] [m3/s] [-] [-] [m]
ht ex ht t hl ex hl t λex λt hr1 ex hr1 t hr2 ex hr2 t ζ1 ex ζ1 t ζ2 ex ζ2 t
1 9,81 1,01
2 9,81 1,01
3 9,81 1,01
4 9,81 1,01
5 9,81 1,01
13