Găină Claudia-Elena, gr 2103

ACID AZOTIC
Acidul azotic, cunoscut și sub numele de acid nitric, este unul dintre cei
mai tari acizi anorganici (minerali). Formula chimică este HNO3. El este
totodată, în stare pură sau concentrat, și un agent oxidant foarte
puternic.

Cuprins
Proprietăți...........................................................................................2
Fizice.........................................................................................2
Reactivitate....................................................................................2
Obținere.........................................................................................2
Efecte fiziologice........................................................................2

Alte denumiri Nitrat de hidrogen, apa tare

Identificare

Număr CAS 7697-37-2

ChEMBL CHEMBL1352

PubChem CID 944

Informații generale

Formulă chimică HNO3

Aspect lichid incolor (în stare pură)

sau gălbui-roșcat

Masă molară 63.012 g·mol-1[1]

Proprietăți

Densitate 1,52 g/ml (20 °C)

Starea de lichid
agregare
 Găină Claudia-Elena, gr 2103
Punct de topire -42°C

Punct de fierbere 86°C

Solubilitate în orice proporție solubil

în apă, reație energică
cu etanolului

Miros miros înțepător

Duritate (Scara 0
Mohs)

Presiune de 56 hPa
vapori

Indice de 1,397
refracție(nD)

Proprietăți
Fizice
În stare pură, acidul azotic este un lichid incolor, cu miros înțepător, ușor
solubil în apă. Acidul azotic fumans este de obicei gălbui, colorarea
datorându-se dizolvării oxidului de azot rezultat în urma descompunerii
fotochimice. Dizolvarea sa în apă produce o degajare mare
de căldură (exotermă), astfel încât este interzisă turnarea de apă în acid
concentrat. Prepararea soluțiilor se face numai prin turnarea treptată a
acidului concentrat în apă, agitare continuă și eventual răcire. Acidul azotic
este pasiv față de metalul numit aluminiu, deci nu reacționează cu acesta.
Această proprietate ajută la fabricarea cisternelor pentru transportarea
acidului azotic (sunt făcute din aluminiu).
Cu acidul sulfuric formează amestec sulfonitric, iar cu acidul clorhidric apa
regală.

Reactivitate

Sărurile acidului azotic cu diferitele metale se numesc azotați, și conțin

un număr variabil de grupări de acest fel, iar forma generală a lor este
Metm(NO3)m. Obținere

Iar în industrie acidul azotic se obține prin dizolvarea oxizilor de

azot din oxidarea catalitică a amoniacului în prezență de
oxigen(aer) în apă. Obținându-se soluții de concentrație maximă de
63%. Conform reacției:
 Găină Claudia-Elena, gr 2103
Efecte fiziologice

Acidul azotic este deosebit de toxic și foarte coroziv și poate

provoca arsuri grave pe piele. Pielea atacată de acidul azotic
se colorează în galben. De asemenea, poate distruge diferite
materiale cu care intră în contact, de la țesături până la metale.

Importanța economică

Acidul azotic este folosit în diferite subramuri ale industriei.

Cele mai importante aplicații le are în industria
îngrășămintelor, a explozivilor, a coloranților precum și în
industria metalurgică. Astfel, este folosit pentru producerea
diferitor azotați, folosiți ca îngrășământ. În urma nitrării sunt
obținute nitroglicerina, nitroceluloza, acidul picric, precum și
alte materiale explozive. Tot prin nitrare sunt produși și
diferiți coloranți, sau precursori în sinteza coloranților.

În industria metalurgică, acidul azotic este folosit la decaparea

metalelor, adică a curățirii lor de oxizi metalici și altor
impurități de suprafață. Este de asemenea folosit la
fabricarea apei regale, una dintre puținele soluții care pot
reacționa cu aurul, transformându-l în săruri solubile. Acidul
azotic mai este folosit și în analiza chimică și sinteza de
laborator, fiind unul dintre cei mai utilizați reactivi .

 D. Negoiu, Tratat de chimie anorganică, editura Tehnică,

București, 1972
 Constantin D. Albu, Maria Brezeanu, Mică enciclopedie de
chimie, Editura Enciclopedică Română, 1974, p. 14-15
 Raluca Ripan, I. Ceteanu, Manual de lucrări practice de chimie
anorganică - vol I Metaloizi, Editura de stat didactică și
pedagogică, București, 1961