Dragă cititorule,

De-ți va cădea în mână cartea aceasta,te rog,ai răbdare și

citește-o pană la capăt!
Multe ai vazut si destule vei mai vedea!
Dacă vei respira o gură de aer cu iz de poezie,sincer m-aș
bucura!
Dacă nu,eu îți port același respect : imima mea a putut să
dea atâta cu câtă rouă de har a fost stropită de bunul
Dumnezeu.

Constantin Stănilă
ECOUL UNEI VIETI

Țăranul meu
Țăranul meu din sat îndepărtat,
Nu te-am pierdut și nu mi te-am uitat.
Miros de brazdă și năduf de boi
Sălășluiesc în tine și în noi.

Grămezi de ani ai tăinuit tăcut

Cu bezna rece și lumini din lut.
În tine găsesc leac la supărare
Fecioara lună și feciorul soare.

Nu ți-ai cârpit durerea cu rușine

Și primăvara pentru tine vine.
Când norii negri bântuiau prin sat,
Cu rugăciuni pustiului i-ai dat.

Când va pieri fărâma de noroc,

Se crapă cerul și îți face loc !
Când totul va fi pagini de ierbar,
Ploaia și lutul te-ncolțesc iar !

Țăranul meu din sat îndepărtat,

Nu te-am pierdut și nu mi te-am uitat.
Ai fost și ești altoiul de român,
În munții tăi și-n marea ta rămân.

Atâta liniște…
Atâta liniște mă miră…
Aud tăcerea cum respiră !
Prin crăpături de noapte plină
Aud lumina cum suspină !

De prin iubiri și de prin stele,

Se-ntorc tânjind gânduri rebele.
Iubito, umblă ca o rază,
S-aud și luna cum visează.

Mai crapă și fereastra mare,

S-aud cum soarele răsare,
Cum vara lui izbește-n mine
Cu zumzet dulce de albine !

Pădurea mea
 Tatălui meu, pădurar.

Pădurea mea s-a-ndulbănit

Cu batic verde-nfrunzit.
De freamăt și ciripit e plină
Ca fereastra casei de lumină.

Copacii grei de cântec și răcoare

Au adormit, spre ziuă, din picioare.
Mă simt sorbit în somnul de frunzar
și-n cornul obosit de pădurar.

Acasă
Mă cheamă pământul acasă

Și pași desculți pe bătătură.

Greu chipul mamei mă apasă,

Lacrimi de amintiri mă fură.

În prispă vara mă culcam

Pe căpătâi și scoarță veche.

Dormea și luna lângă geam,

Albastre nopți stăteau de veghe.

Salcâmi cu floarea scuturată

Nu mă pierdeau din ochi,râzând.

Vântul și bolta înstelată

Îmi mângâiau și somn și gând.

Aici mă umplu de lumină,

Șoptesc cu stea,cu râu,cu plai.

Mi-e viața toată rădăcină

Pierdută-adânc în aer și în grai.

Mă cheamă pământul acasă

Și pașii desculți prin noroi.

Aici privirile mă lasă,

Aici mă pierde toamna-n ploi.

Au înflorit salcâmii
Au înflorit salcâmii iar,

Floarea plesnește în lumină.

Coboară ceru-n primăvară

Cu brâu de curcubeu în mână.

Lumină-albastră lin coboară

Peste făpturi și peste lunci;

Râde cu lacrimi o vioară,

Amorul soarbe șoapte dulci.

Natura toată se mărită,

Sub ochii noștri e mireasă;

Tăcere-adâncă,despletită,

Pe șopot de izvor se lasă.

Sub un salcâm simt o chemare,

Ca vechi statui nu mai respir.

E armonia-n sărbătoare:

Să nu-i pălesc candoarea în delir!

Au înflorit salcâmii iară,

Floarea plesnește în lumină.

Surâde spaima-n căprioară,

Râde polenul în albină.

Când s-au trezit copacii

Când s-au trezit copacii,

Pădurea se clătise

În izvorul luminii,

Ciripitul duios

Se topise-n freamătul nud?

Când s-au trezit copacii,

Padurea era ploaie,

Zâmbet de curcubeu,

Țăndări de sunet alb,

Verde iubire!

Când s-au trezit copacii,

Cuibul trupului meu

Veghea aripi ostenite…

Încă mai dormea ecoul

Zborului sublim!

Odă
 lui Constantin Brâncoveanu

“Brâncoveanu Constantin-

boier vechi și domn

creștin.”

Durerea ta adâncă

Din vremi de-odinioară

Ne urmărește încă,

Continuă să doară .

E o durere-aparte

De-ortodoxie plină

O-ngrop cu slove-n carte

Să prindă rădăcină.

În zori să înflorească

În glastra de la geam;

Mireasmă creștinească

Respiră-ntregul neam.

Muceniceasca moarte
Durerea ne-o alină

Lin curge mai departe

Comoara de lumină.

De ce ești trist?
De ce ești trist când păsări zboară

Spre țărmuri calde,spre alt loc?

Pe albe zări eu stau afară,

Le picur în aripi noroc.

Pe căi de nori,pe cer de ape

Se duc în pâlcuri cu tărie;

Priviri de mări le stau aproape,

Natura toată le îmbie.

De ce ești trist când păsări zboară

Spre țărmuri calde,spre destin?

Picuri de liniște ușoară

Le storc în aripi din senin.

Respirație de toamnă
Respiră toamna-nfumurată

Miros de frunze ruginite,

Țipătul valului ce-l poartă

Vântul spre țărmuri pustiite.

Respiră toamna voluptoasă,

Printre raze de soare vlăguit,

Farmecul fraged de mireasă,

Miracolul viorilor vrăjit.

Respiră toamna cristalină

Simfonie de culori pătate;

Izvorul moale de lumină

Curge din ceruri mai departe!

Teiul semeț
Teiul semeț privește către cer

Cu ochii adolescenței mele.

În mine umbre năpădesc și pier

Când floarea-mbată roi de stele.

Primăveri-mirese îl răsfață

Și-i prind în poale veșnicie.

Înnoptează stele pe-a lui față,

Ciripit de păsări îl adie.

Luna despletită ațipește

Peste tei în mireasmă deplină;

Răsărit de soare îl trezește

Și-l scaldă-n valuri de lumină.

Printre furnici și mușuroaie mici

Îmi mângâi pașii anilor mei.

Vântul pribeag aduce până-aici

Parfumul dulce-al florilor de tei.

Vise
Visul florii însetate –

Cer de nori și nori de ape;

Visul ierbii încolțind,

Vânt de ploi și de vânt.

Visul meu –

Ploaie de bine

Peste mări,

Peste suspine.

Visul meu –

Ramură plină

De cireșe,

De lumină.

În zori de zi scuturată,

Udă iubire uitată;

Scuturată-n miez de noapte,

Udă buzele uscate.

Țăranului veșnicie
Întoarce plugul în neștire

Margine de cer subțire

Din pământul însetat

De sudoare și oftat.

Pumn de boabe se îngână

Cu lumină,ploi și tină.

Lan de grâu cu foșnet de vioară

E Făt-Frumos în straie de la țară!

Respiră spicul,reînvie:

Țăranului veșnicie!

Ninge
Ninge cerul rece

Peste pământul noapte.

Prin sita vremii trece

Neaua viselor spălate.

În fulgii ca un gând

Ne ning strămosi în zbor;

Nu putrezesc nicicând

Sărut ,zâmbet color.

Copilaria ninge,

Iubirile ne ning;

Când secunda se frânge

Doar bătrâneți se sting.

Ne ningem apăsat

Într-o iarnă divină..

În fulg imaculat

Rămânem tot lumină.

Metafora-ngropată
De vie o-ngropară

În verbe reci și tari.

Abia o scot afară

Ochi mari de cărturari!

Metafora albastră

Cu zâmbetul strivit

Caută o fereastră

Măcar cât un chibrit.

Cu târnăcopu-n mână

Încerc s-o gust albastră…

Dar ce să mai rămână

Din pasărea măiastră?

Flămând de cuvinte
Flămând de cuvinte

Ca cerul de stele

Respiră-a mea mea minte

Prin valuri rebele.

Nu știu acum de-ajung

În marea senină.

Tot rod aripi de-amurg

Să curgă lumină.

Bluestem ori onoare

Se tânguie duios…

Mă picur în soare,

Mă risipesc frumos.

În glastră de cuvânt

Sunt sunet parfumat.

Când râde ochiul sfânt

Mireasmele răzbat.

Sunt râu de șes

Sunt râu de șes

Pe-al vremii vad;

Salvez din mers

Stele ce cad.

Sunt râu de șes,

Umbră deloc;

Lacrimi am șters

Din ochi de foc.

Sunt râu de șes,

În mare-ajunge;

Cum susură-n mine,

Nebunia fericirii

De-a curge!

Noapte deplină
Pe caier de lună,

Pe guri de vâlcele

Adoarme-ntr-o rână

Noaptea-n ochi de stele.

Pe aripi moi de vânt

O leagănă plopii.

Eu tainic m-apropii,

O-mprăștii în cuvânt.

Unde de lumină

Ochi de lună-ndoaie

La mine-n odaie

Ce noapte deplină!

Pe urme de vise

Steaua nopții doarme…

Luceafăr de ziuă

În rouă o soarbe.

Cântec
Pe colnic umbros apuc,

Respir aer din alt veac.

Lumină din glas de cuc

Cu-untunericul o-mpac.

Calc pe urlete de lup,

Umbră rece-mi dă fiori!

Freamăt de pădure rup

Și-l fac stelelor viori.

Nasc iubiri cu al meu dor,

Stropi de rai,povară dulce…

Doarme visul mai ușor

Dragoste cât putem duce.

Frunză verde
Frunză verde de aiurea

Mi s-a-mbolnăvit pădurea.

Fum viclean,topor flămând

Jar în suflet îi aprind.

Praf morbid din țevi de arme

O înțeapă,o adoarme.

Freamătul gonit afară

Se târăște-n umbra rară.

Fântâna din rădăcină

Pare-o lacrimă străină.

Simt pădurea jalnic plâns,

Jocul frunzelor s-a stins.

Vântule,copil de țară,

Lași pădurea ta să moară?

Oblojește-o-n curcubeu,

Stropește-o cu gândul meu!

Spală-i făptura pătată

În vremuri de altădată!

Fă-ne-o,vântule,vioară

Cum străbunii ne-o lăsară!

Păsări cu priviri de rouă,

Lăsați cântecul s-o plouă!

Lăsați cuib,plimbări lăsați,

În ciripit o scăldați!

Eu las somnul să mă fure

Sub poale verzi de pădure;

Las pădurea să mă-mbete

Cu miros de frunză verde!

Ce frumos,ce bine!
Ce frumos că astăzi sânt

Lumină vie de cuvânt!

Ce frumos că astăzi sânt

Vis în somnul de cuvânt!

Ce bine că astăzi sânt

Floare-n glastră de cuvânt!

Ce bine că astăzi sânt

Pădure-n freamăt de cuvânt!

Lacrima din rădăcină

Udă ochii cu lumină.

Fir de iarbă
Fir de iarbă geme iar
Sub galop de armăsar.
Dureros îmi stă pitit
Într-o groapă chinuit.

Fur cu pumnul vânt din nor

Și-l ridic încetișor.
Îi clătesc suflarea grea
În liniștea din vâlcea

Fir de iarbă râde iar

În lumini fără hotar.
Primăvară, zâmbet nud,
Stropește-l cu verde crud !

Poetul
 Poetul-
Un semn de exclamare
Uitat la umbra
Unui zbor rănit !

Poetul-
O frunză galbenă-n vânt
Care-și cheamă
Pădurea înapoi !

Poetul-
Lumină ascunsă
Printre crăpături
De întuneric !

Poetul-
Zâmbetul de copil
Purificând în noi
Și suflet și destin !

Mi-e dor 1
Mi-e dor
de boii
din copilărie.
Când furam resteul,
ochii boilor mei,
luceferi umezi,
alunecau timid
pe lacrimile
ochilor mei.

Mi-e dor 2
Mi-e dor
de dorul
străbunilor mei.

Apele lui,
izvoare reci,
potolesc zborul
visului rupt
și setea de cântec
a ciocârliei.

Mi-e dor 3
Mi-e dor
de mine,
transcendental,
enigmatică curgere
a sinelui.
picătură de timp
în oceanul vremii:
Când primăvară
Când vară
Când toamnă
Când iarnă,
Când râs,
Când plâns.
 Poezia sugerează…

Luna mi-a intrat în casă

Melancolică și pală.
O lumină dulce varsă
În odaia mea ovală.

Într-o noapte adormită

Sub un cer ca de leșie
Greierele cântă, cântă,
Pentru cine, doar el știe !

Stele sus, stele sub ape,

Toate porunca urmează.
Tot ce mintea nu încape
Poezia sugerează.
Râuri de-amintiri

Râuri de-amintiri trăite

Curg pe-a timpului cărare.
Tulbure îmi trec prin minte,
Multe dulci, multe amare.

Pe al sufletului cer
Răsar una câte una…
Mă mângâie, apoi pier
Poate, pentru totdeauna.

Unde pleacă, cine știe ?

Eu rămân pribeag uimit…
Simt un tril de ciocârlie
Lângă suflet cuibărit.
 Treptele vieții

1.Copilăria-
Joc adormit
Pe-o frază blândă
De poveste.

2. Tinerețea-
Cascadă visătoare,
Lupoaică flămândă
Printre iubiri.

3. Bătrânețea-
Rădăcină
Între beznă
și lumină.

4. Moartea-
Enigmă cu har
Gândită
În zadar !
Când râd copiii

Pentru a te bucura pe deplin

de râsul copiilor, este nevoie
să ai propriul copil .

Când râd copiii,

Ochiul lunii reci,
Pătat de rugină,
Se clătește timid
În bălți de lumină.

Când râd copiii,

Bătrânii plâng de uimire !
Lacrima prelinsă
E valul de iubire.

Când râd copiii,

Pădurea se încinge cu brâul verde
Și foșnește în taină
Trilul păsărilor.
Să beau pocalul de noroc

Vârfuri, vârfuri de pădure,

Cu fruntea moale de mătase,
Știu lumina cum s-o fure
Și păsării să-i fie casă.

Le joacă vântul binișor

Și cerul se proptește-n ele.
Cântec de frunză și de nor
Izvoru-nalță către stele

Pe mușchiul lânced stau pierdut,

Pădurea toată fredonează.
Simt aripă de înger mut
Trecând prin mine ca o rază.

Oprește, Doamne, clipa-n loc,

Pe pat de vârfuri mă invită.
Să beau pocalul de noroc
Într-o pădure fericită.
 Pădure dragă

Iarna, pădurea dezbrăcată

Se rușinează ca o fată.
O mistuie scăldări de soare
Și dor de păsări călătoare.

Gerul se culcă-n cuiburi goale,

O doare viscol până-n poale.
Suspină-n somn seară de seară,
O bântuie securea iară.

Pădure dragă, visătoare,

Ne-a mirosit aceeași floare.
La capul meu, crucea sfințită
Din trupul tău va fi cioplită!

Prin rădăcini cu ochi de rază

Pădurea toată mă visează.
Până când sufletul din mine
Va încolți printre suspine.
Primăvară

Primăvară plămădită
Din zbor de barză obosit,
Desculță și despletită
Te-ntinzi pe câmpul înverzit.

Ești glas de cuc, ești ochi de stea,

Ești triluri de privighetori.
Înmugurești uimirea mea
Cu râuri de lumini prin flori.

Primăvară, glas de nori,

Cu mireasmă de pelin,
În codrul meu plin de culori
Urzești cer de cuiburi plin.
Primăvară, primăvară

Primăvară, primăvară,
Te-am zărit râzând afară
Pe-o metaforă uitată
De-o poetă amorezată.

Plâns de mugur în răcoare

Te-nfioară și te doare
Ghiocelul de zăpadă
Saltă capul să te vadă.

Primăvară, primăvară,
Dulce-i dorul tău de țară !
Cerul truda ta o vede:
Încingi tot cu brâul verde.
 Gust durere plăcută

Pasărea cu clonț alb,

Flămândă de zbor sublim,

Îmi zboară visele

În oglinda lunii,

Îmi leagănă somnul

În barca nopții lină…

De-atâta bucurie

Fericirea m-apasă…

Gust durere plăcută

Sub bolta de-acasă.

 Melosul tăcerii

În toiul nopții mă pătrunde,

Pe strune de stele și păcat,

Melosul tăcerii profunde,

Crâmpeie de cântec necântat.

Prin crăpături de suspin și vis

Răsar fiori de simfonie;

De graiul lor mă las cuprins,

Vraja cavalului mă-mbie.

Surâde lină-ngemănare

Între apus și răsărit ;

Răzbată cântecul mai tare,

Să joace dor neprihănit!

 Emoții de cuvinte

Emoții de cuvântul mamă:

Lacrimi de rădăcini mă cheamă.

Le sorb cu buze tremurânde,

Ochiul izvorului surâde!

Emoții de cuvântul pământ:

Ocean de clipe și sânge sfânt.

Mireasmă de-mbătare lină,

Șopotul izvorului suspină!

Emoții de cuvântul grai:

Limbă duioasă pe oglinzi de plai;

Sculptură-n psalmi și-n “plopii fără soț”,

Ileană Cosânzeană pentru toți!

Emoții de cuvântul dor:

Feerie de zbor călător.

O vocala și două consoane,

Vorbă de prins lângă icoane!

Emoții de cuvântul țară:

Vatră de rai,stea milenară.

Când valuri negre tulbură ape

Cerul și codrul îmi stau aproape;

Când umbra nopții cade udă

Întreaga vară mă inundă!

 Limba română

Limba psalmilor curată

Ca un fâlfâit de-albine

Luminează zarea toată

Și-ntunericul din mine!

Limba păsării duioasă

Ca un licărit de stea

Hrănește pădurea deasă,

Umezește setea mea!

Limba florii nepătată

Ca un ochi plăpând de rouă

Cu mireasma ei mă-mbată,

Cu parfumul ei mă plouă!

Limba mamei-rugăciune

Pe ceaslov și în altar;
Limba gloriei străbune,

Piatră sfântă la hotar!

Jocul toamnei

Pale aripi

De vânt tăios

Leagă la ochi

Tainicul cer

Cu felii reci

De nori albi

Stătui de ploi

Și istoviți

De jocul toamnei!

Prin păduri

Apele curg,

Nostalgice,
În vaduri moi

Poleite

Cu sudoare

Ostenită,

Prelinsă lin

Pe sunet lung

Din corn de os

Însuflețit

De pădurar

Și istovit

De jocul toamnei!

Doamnă toamnă,

Mă tulburi mereu!

Visul meu nud

E-n jocul tău!

 Când plâng bătrânii

Când plâng cu lacrimi bătrânii

Pasărea e-n invers zbor;

Seacă izvorul fântânii ,

Coardele trupului mă dor.

Privirea copiilor curată,

Ca ochi sfioși de lună plină,

Pe chipul lor e albă pată,

În zori să prindă rădăcină.

Prin vremi ca teii să-nflorească

Printre felii de pietre ude…

Mireasma florilor cerească

Eterna noapte s-o inunde.

 Mărturisire

Trupul meu transparent,

Peștișor naiv

Prin unde stelare,

Lunecă ca o lotcă

Prin râul albastru

Al cugetării profunde.

O liniște sălbatică

Adoarme în mine

Cu lumini și umbre;

Un vis fără noduri

Mă mângâie duios

Ca zâmbet de copil.

Aici,în aerul pur,

Fructul pomului virgin

E mult mai dulce,

Ziua e albă și mare

Ca o iubire de-adolescent.
………………………………………

Visul pur se evaporă

În vârtejul gravității…

Aud cum lacom respiră

Firul crud al ierbii!

Prin bruma de rouă.

Ascult cum noaptea suspină

Prin bălți de lumină!

 Eu

Eu sunt doar umil cuvânt

Împietrit în bob de rouă,

Prin păduri un pui de vânt

Care-adună nori și plouă.

Eu sunt doar umilă frază

Împietrită-n foi de carte;

Slova ei – o blândă rază,

Când pe buze,când pe ploape.

Sunt ecou în invers zbor

Pur ca gândul de mireasă;

Visele tandre nu mor

Când iubirea ne apasă.

 Țărână și curcubeu

Trupul meu fierbinte

Din țărână

Cu suflare de viață,

Mistuit de cureaua lată

De ied neînțărcat,

Cu foame de purificație

Și sete de liniște pură,

S-a încins cu brâu vărgat

Peste cer aruncat…

S-au îngemănat la greu

Țărână și curcubeu!
 Aripile poeziei

Aripile poeziei,

Invizibile,

Dorm împietrite

În cuvinte parfumate

Prin pagini de carte.

Când lumina privirii

Le mângâie-ntr-o doară

Roi de fluturi zboară;

Fluturi de zi,

Fluturi de noapte

Licărind în roiuri

Albe,visătoare,

Picurând în eternitate

Și viață și moarte!
 Am coborât în mine

Am coborât în mine

La mare adâncime…

Curgeau izvoare reci

În râuri,pe poteci.

Lacrimi de lumânare

Îmi fulgerau cărare.

Până când și până unde

Ochiul gândului pătrunde?

Vremea tainic vremuiește

Jos,în patimi,sus pe creste.

Universul mă inundă:

Tot pământul mi-este rudă!

 Mângâi poalele pădurii

Mângâi poalele pădurii

În miez tăcut de noapte.

Gust sforăit sublim de copaci

Dormind din picioare

De teamă să nu înăbușe

Respirația de freamăt

Și ciripitul duios,

Să nu tulbure somnul

Stelelor risipite

Pe sânii moi de frunze

Legănate duios

De pui șăgalnic de vânt.

 Vis frumos

Deschid a visului fereastră

Spre chip de flori,spre ochi de stele…

Un zbor de pasăre măiastră

Plutește-n visurilor mele.

Mângâi c-un zâmbet o aripă,

Respir un strop de zbor nebun;

Pe propru-mi val mă sui o clipă

Și inima în fâlfâit mi-o pun.

Vis ca un răsărit de lună

M-adoarme lin ca o poveste.

Liniște de cer după furtună

Cu vălul nopții mă-nvelește.

Zori de ziuă se revarsă jos

Peste iubiri înmiresmate.

E viața toată vis frumos,

Uscat de vânt,spălat de ape.

Grădina poeziei mele

Gradina poeziei mele,

Ca o fecioară-n pietate,

Își umple visul cu mărgele

Din roua ierbii adunate.

Gradina rimelor târzii,

Cu ochii în culori de floare,

Se risipește-n patimi vii

Cu întrebări tulburătoare.

Un murmur de mireasm-albastră

Dintr-o metaforă-nflorită

Cutremură simțirea noastră,

Lumina zilei stă uimită.

Tainele minții se îmbracă

Cu o virtute străvezie.
Sărut făptura cea săracă

Înavuțită-n poezie!

Nihil novi sub sole

Orice răsărit de soare,

Orice scăpătat de lună

Alte vise-n vechi izvoare

Sub cupola lor adună.

Orice zâmbet ori sărut,

Orice plâns sau orice șoaptă

Au izvor același lut

Și deschid aceeași poartă.

Cerul stelele-și anină

Prin oglinzile de ape:

E aceeași mare lină,

În același vad se zbate.

 Eu am venit târziu

Acum,când umbra-mi s-a mărit,

Fântâna de izvoare-i plină;

Mușcata la geam a înflorit,

Curge din metaforă lumină.

Sub poale de pădure și vis

Am ațipit de umbră învelit;

Dibuiam tărâmuri de abis,

Câmpul poeziei a-nverzit.

Eu am venit târziu,de departe,

Cu albul din nuferi împietrit

În pagini tăcute de carte:

Mi-e sufletul în iambi învăluit.

 Du-te dor

Du-te dor pe valuri ude,

Spaima morții o pătrunde!

Du-te dor pe frunți de creste

Și pustiul înverzește!

Zboară dorurile mele

Întru-un cârd de rândunele.

Mă tulbură o mirare:

Zbor de păsări călătoare…

S-a topit dorul din mine

În șiraguri de stupine.

Glas de bucium râde-n mine:

Zumzet dulce de albine…

Dorul tot mi-a-mprăștiat

Vântul,armăsar ciudat.
Struna vântului pustie

Mă alină,mă îmbie.

Du-te dor,vino dor!

Doruri nasc,doruri mor…

 Mai lasă-mă

Mai lasă-mă,Doamne,aici

Lângă Oltețul îngândurat!

Am să mă-mpac cu furnici

Pe care cândva le-am certat.

Mai lasă-mă,Doamne,o vreme!

De struguri bătrânul lin e plin.

Străbună voce să mă cheme

Să storc din boabe must pelin.

Mai lasă-mă,Doamne,prin veac

Împrăștii candidă lumină!

Încerc o lume s-o împac

Cu marea limpede,senină.

Ascunde,Doamne,dalba-mi clipă
În zbor de barză peste lunci!

La umbra rece de aripă

Să-nec suspine-n șoapte dulci.

Luceafăr de lângă stele

Luceafăr de lângă stele,

Minți flămânde,minți rebele

Ca un ochi de lună-n noapte

Se împrăștie în toate.

Mii de ani storc în neștire

Aripă de cer subțire

Spre zări de nemărginire…

Vise,palidă-mplinire!

Luceafăr de lângă stele,

Plimbă visurile mele

Într-o lotcă ce suspină

După ploaie și lumină,

După ochi de apă lină.

Luceafăr de lângă stele,

Plimbă dorurile mele

Într-o lotcă ce străbate

Mări de cer și cer de ape!

Luceafăr de lângă lună

Luceafăr de lângă lună,

Vreme bună! Noapte bună!

Tu de sus iar eu din vatră

Purtăm dragostea de Tată.

Veacurile-nvolburate

Suflă viață,suflă moarte…

Până când și pană unde

În luceafăr voi surâde?

Rostul meu din brazdă,jos,

E ca valul de spumos;

Margine de cer subțire

Ca un licăr de iubire.

Când să prindă rădăcină

Struna vântului l-anină

În vreun plop ori în vreun nor…

Purtat de curenți în zbor

Printre stele,peste plai

Până prinde ochi și grai.

 Aprinde-mi puțin noroc

Pune,mamă,lemne-n foc,

Buturugă de stejar;

Aprinde-mi puțin noroc

În dogoarea de la jar.

Tainic să mi-l coci în spuză

Până vatra-i toată rece…

Să prindă și ochi și buză,

De la noi să nu mai plece.

Curcubeu în loc de grindă

Umple cuibul de noroc;

Priviri candide-n oglindă

Prind culorile în coc.

 Codrule

Codrule,plaiul din mine,

Înfiat de zori și stea,

Raiul sfânt ce-ți curge-n vine

Nu-i izvor din taina mea?

Codrule cu nori în spate,

Blânda lună te răsfață…

Inima-mi prin tine bate,

Tu naști orice dimineață.

Tâmpla mi-o lipesc de coajă,

Păru-n frunze-l împletesc…

Mângâieri cu ochi de vrajă

Trupu-adânc mi-l sfredelesc.

 Mai veselă

Mai veselă e dimineața

Când luna martie zâmbește;

Pulsează-n firul ierbii viața

Și miei aleargă iar pe creste.

Izvoare limpezi strâng în poală

Surâs de soare,joc de stele…

Natura toată-acum se scoală

Din somnul lung al iernii grele.

Mă picură cu veșnicie

Și vise albe mă răsfață.

Iubire-albastră reînvie,

Mă strânge primăvara-n brață…

 Neliniște

Stropi de neliniște

Mă inundă iară

Ca stelele cerul

În nopțile de vară.

În oglinda luminii

Trecutu-mi zâmbește…

Prezentul mă plânge,

Viitorul tânjește.

Neliniște albă

E-n strai de mirare;

Muguri moi,sfioși

Flori deschid spre soare.

 Cascadă de lumină

Cascadă de lumină

E-n astă dimineață.

Unde de apă lină

Mi-e aerul pe față.

Văd răsărit de soare

Grăbit ca niciodată…

Nașterea lui mă doare,

Crăiasa nopții-i moartă!

Valuri de lumină

Clătesc zâmbet murdar

Dimineață senină

Înmugurește iar.
 Plâng râzând

Într-o vreme de-ndoială

Lumină ca o mirare

Licăre a mamei poală:

Râd plângând pe-a ei cărare.

Între cer și glas de cuc,

Prin veacuri învolburate,

Mă întorc și iar mă duc,

Când aproape,când departe.

Dulci priviri,plăceri amare

Ochiul inimii îmbată.

Plâng râzând printre pahare

Pline ochi cu viața-mi toată.

 Vara

Crăiasă blondă, despletită,

Cu jar în tălpi și ochi de soare,
Se-ntinde vara prea grăbită
Peste câmpii surâzătoare.

Flori de tei cu zâmbetul sfios

Cu noaptea-n cap cerșesc lumină;
Mireasmă sus, mireasmă jos;
Respir aroma lor divină.

Valuri, valuri de dogoare

Inundă vatra noastră toată;
În parc, superbe domnișoare
Cărarea inimii o-mbată.
 Iarnă, mireasă bătrână

Iubito, furnici albe, reci,

Croiesc prin mine poteci.
Mici ca vârful de ac
Roiesc de-a valma și tac.

Un noian de albitură
Îmi mângâie ochi și gură
Iarnă, mireasă bătrână,
Miroși a apă și lumină!

Flori de cireș, de vișin, de măr,

Se cern ca făina prin păr.
Iubito, deschide ușa bine,
Să ningă iarna peste mine.
Fortuna labilis

Ceru-i mare, lumea-i mică,

Piatra mută o despică !
Miezul ei plin de tăcere
Unge sufletul cu miere.

Lumea-i mică, cerul-i mare

Nu călca veche cărare !
Sparge valul pe la spate,
Curgă apele curate !

Ochi de rădăcină cată,

Soarbe-i lacrima curată !
Lasă somnul să te fure
Tot sub poale de pădure !

Moarte cu ochi de tăciune

Într-o clipă te răpune…
Eva noastră poartă vină-
Dar…se-ntunec-a lumină.
Viața

Viața e o boare
Dalbă, rătăcită,
Mireasmă trecătoare
Cu ochii de răchită ;

E apă prin lumină

Între păduri și nori,
Cărarea ei e plină
De pașii trecători ;

E foșnet de aripă,
Te-mbie și răsfață :
O viață cât o clipă,
O clipă cât o viață.

E împrumut divin
În brazda neagră,jos:
Curge privire-n sus
Și curge ochi în jos.
Gândule

Gândule, limbă divină,

Pe o dâră de lumină
Scânteiezi fără sfârșit
Ca un fulger ascuțit.

Cerni din neagra depărtare

Clipe dulci, clipe amare.
Mușuroaie de-amintiri
Dezgolite din iubiri.

Gândule, dac-ai putea,

Brodează dragostea mea
Pe-o pânză albă, subțire,
Celor dragi ca amintire !
Mâine, azi devine ieri

Mâine, azi devine ieri;

Ieri, prin mâine se ivește…
Calc, desculț, pe primăveri
Ascult lăstarul cum crește.

Scutur piatra de tăceri –

Mâine, azi devine ieri.
Joc cu undele pe pește,
Ieri, prin mâine se ivește.
 Nașterea

Plângere de cer milos

Lăcrimată-n cuib de os.
Mamă, cine ți-a șoptit
C-am fost gata de-ncolțit?

Poate pește-aș mai fi vrut

Să înot în neștiut,
Poate frunză împrejur
Goana vântului s-o fur;

Poate nor de ploi râzând

Tot curgând prin brațul stâng,
Strecurând în curcubeu
Somnul tău și visul meu.
Rugăminte

Frunză galbenă, pribeagă,

Cheamă-ți pădurea întreagă !

Vântule, când vânt te bate

Cu casa de melc în spate ?

Somn pe-o clipă amorțită,

Scoală-ți noaptea adormită !

Ochiule cu geana blândă,

Lasă lacrima să râdă !
Mă știa în nori

Stau pe-o margine de lună

Adormită-n umbra brună.
Nucu-și lasă poala lungă,
Soarele să n-o ajungă.

Vântul, pasăre ușoară,

Face frunzele vioară.
De pe-o creang-o neagră cioară
Cu privirea mă-mpresoară.

Mă știa în nori zăpadă,

Nu visa să mă mai vadă;
Ea, de secole s-anină,
Eu, când umbră, când lumină.
Mimoză

Se pierde-a ta poveste
În negură de crâng.
Te-ating fără de veste
Și frunzele se strâng.

E limpede pudoare ?
Poruncă dintr-o lege ?
Mirarea e prea mare
Și mintea n-o-nțelege.

Te strângi ca o lumină
În jocul de copil.
E sufletul de vină ?
Nu-i duhul prea umil ?
 Plânge fir de iarbă

Plânge fir de iarbă-n barbă,

Câmpul nimic nu-l întreabă.
Spăl cu val marea pe spate
Și scot stelele-necate.

Râuri, râuri de necaz:

Aprind foc, arunc cu gaz;
Râuri, râuri de morminte:
Arunc gaz, aprind chibrite;

Râuri, râuri de nevoi:

Fulgere, veniți spre noi !
Vântule, cenușa toată
Viscolește-o-n Marea Moartă.
 Cugetare

Privirea mamei o privesc,

Merg mersul tatălui meu.
Norocul dat de Dumnezeu
În goluri reci îl risipesc.

Mă doare visul de poet

Lucind în rime ca un sfânt.
În matca lui m-afund încet,
Respir mireasmă din cuvânt.
Tăcerea

Umbra nucului
E tăcerea…
Și profundă
Ca un proverb ruginit ;

Piscul muntelui
E tăcerea…
La umbra unui vultur
E dulce și durerea ;

Adâncul oceanului
E tăcerea…
Peștii aurii o știu
Și-i înoată plăcerea ;

Limba divină
E tăcerea…
Îi aud zumzetul
Când culeg albinele mierea.
ENIGMA
PRIVIRII
„Cine știe să descifreze privirile femeilor nu mai are nimic de învățat.”
Enigmă

Când ochii tăi adânc privesc,

Tot corpul se transfigurează.
Ce are privirea nefiresc
De treci prin mine ca o rază ?

Deși nu spui nici-un cuvânt

Îmi curgi prin vene-averea-ți dulce…
Apoi, ca pui tăcut de vânt
Mireasma ochilor se duce.

Rămân ascunse amintiri,

Ca jarul învelit pe vatră;
Când voi fi nins de vechi trăiri
Voi mai gusta minunea-ți toată ?
 Maree

Surâde țărmul, se-nfioară,

L-a prins în brațe-o domnișoară.
Desculță, cu visele udate,
Respiră dor cu voluptate.

Mareea, nimfă-ncoronată,
Îi mângâie averea toată.
I-ar prinde trupul în vâltoare,
Dar o veghează mândrul soare.

Spre țărm vin unde după unde.

În jocul lor eu m-aș ascunde
O clipă doar, cât să mă doară
Mireasmă dulce de fecioară.
 Zâmbetul unei trecatoare

Zâmbetul unei trecătoare,

În culori de curcubeu grăbit,

Ca un sărut sfios de soare

În privirea mea s-a cuibărit.

Povară dulce-nmiresmată

În ochii mei a înflorit

Și-mi licăre iubirea toată

Cu duh de psalm neprihănit.

Într-o amiază de dor plină

Zâmbetul cald de trecătoare

S-a furișat ca o lumină

Prin seva de cireș în floare.

Eu mângâi floarea juvenilă

Și-l strig în orice primăvară…

Muguri cu voce cristalină

Pe buze zâmbet îmi strecoară.

Iubirea cât va ține?

Soției mele,Adriana

Averea ta de fată

Devreme-nmugurită

Albastrul dor îmbată,

În el se vrea sorbită.

Iubiri vindecătoare

În tine să încapă

Ca undele pe mare,

Ca nuferii pe apă.

Când muguri zâmbitori

Prin primăveri din mine

Se varsă-n albe flori,

Iubirea cât va ține?

Dragostea inocentă

O-mpietresc în curcubeu…

Tu,mereu adolescentă,

Eu,adolescent mereu!
Privește-mă mereu, mereu

Îngerii au descărcat
Prea mult frumos în tine.
Femeie plină de păcat,
Arăți atât de bine !

Privește-mă mereu, mereu,

Până mă pierd în tine.
Răcoare sufletului meu
Iubirea cât va ține.

Râde-mă cu râs viclean,

Plânge-mă cu plâns duios…
Toamna asta-i înc-un an
De când nu te-ai mai întors.

Când visam la tine-n poală,

Ți-am furat iubirea toată.
Te-am lăsat cu totul goală,
Tot minune, tot ciudată !
 Minunea

Ea sunt eu

De la-nceput,

Clipă dulce

Cu-mprumut;

Un întreg

Doar despicat

Din iubire

Și păcat;

De la lună

A luat soare,

De la soare

A luat lună;
De la ploaie –

Curcubeu,

De la noapte –

Doua stele

Adormite

Sub mărgele;

De la tot,

De sus,de jos,

A furat

Numai frumos;

Eu sunt ea

Și ea din mine:

Minunea

Care ne ține!
 Măiastra

Prin poezii te caut,

Prin sunete de flaut,

Prin cer de lună plină

Tânjind după lumină,

Prin susur de izvoare,

Prin zâmbetul de floare.

Albastrul pur din zare

Din ochii tăi răsare;

Zbor sublim și dorul meu

Izvorăsc din chipul tău;

Obosit de căutat,
Mi-am făcut din umbră pat;

Măiastra din flori de tei

Strălucește-n ochii mei;

O picur în poezie

Cu slove de veșnicie!
 Prințesa promoroacă
De amintiri sunt plin
Ca marea de apă.,
Mă îmbie sublim
Prințesa promoroacă.

A iernii crăiasă
Cu fulgi pufoși în păr
Flori de-argint revarsă
Pe brazi și crengi de măr.

Grădina lucește
În mantie divină;
Cerul pur plesnește
În marea de lumină.

Conduri de gheață fine

Surâd la geam,se joacă.
Adoarme-n somn cu mine
Prințesa promoroacă.

Dulce pătuț călduț

Trupul i-a tulburat;
S-a nins într-un brăduț
În fulg imaculat.

Năprasnic dar și rece

Brăduțul îl apleacă…
Pe-al ghețurilor rege
Cad flori de promoroacă.

Veșnicie

Femeie,izvor de apă vie,

Scăldată-n flori de tei și milă,

Te-ascult cântând în poezie

Cu glas de fragedă zambilă.

Cântec de lebădă visată

De-albastre unde surâzânde,

Cântec de lună-ngândurată

De somnul nopții pe oriunde,

Cântec de lume tolănită

Peste nisipuri mișcătoare,

Cântec de clipă aurită

La foc fierbinte de la soare,

Cântec de lacrimă plângând

Peste tărâmuri blestemate,

Cântec de ochii unui gând

Aprinși de ziuă,stinși de noapte;

Femeie,potecă-nmireasmată

De pași desculți călcată-n noapte,

Sub bolta lumii minunată

Tu te cutremuri la mici șoapte;

Îngerii cu marea lor iubire

Te-au înfășat în curcubeu și-n rouă,

Ți-au rupt din soare strălucire,

Din lună genele-amândouă…

Și s-a-ndurat prea bunul Dumnezeu

De-a prins și veșnicia-n pieptul tău!

 Te mai aștept

Te mai aștept ș-acum

Sub clar de lună glas.

Din dorul cât un drum

Potecă-a mai rămas.

Puținul cât o stea

Ce ochiul încape

Licăre taina mea

Cu unduiri de ape.

Mai dulce-i speranța

Decât nimicul mare.

Se-mprăștie ceața

Când soarele răsare.

Și vremea stă pe loc

Când încă te mai știu.

Nu mai implor noroc:

Se pare că-i târziu!

Sete lacomă

Dogoare fierbinte e-n trupul meu

Ca-n razele topite de la soare.

Iubito,

Să cânte cascada iubirii!

Împrăștie norii așteptării

Să gust lumina dorului pur!

Aprinde ochii adâncului ocean

Să sorb luceferi pe cerul din ape!

Iubito,

Stinge cu izvorul pădurii tale

Setea mea lacomă,fără margini

Înmugurită pe aripi atinse

De miracolul unei plăceri profunde

Într-o clipă a-ntâmplării voite!

 Frumoaso

Frumoaso,nevăzută,

Aievea cunoscută,

Pe mine m-ai rănit privind

Altfel, nu te știam nicicând.

Sălbatică privire

Scoți cumpătul din fire!

Ah! Eu scapăr doar ideea…

Tu,minuneo,ești femeia!

Frumoaso,nevăzută,

Miracolul ceresc,

Când mă lași să-mbătrânesc?

 Fata din curcubeu-1

Fata din curcubeu,

În culori sculptată,

Surâde-n ochiul meu

Cu vrajă curată.

Cu visele udate

E în văzduh uimire.

Respiră voluptate,

Lucește-a ei privire.

Fata din curcubeu

Se culca-n somnul meu…

Eu calc cu tălpi de rază…

Respiră,meditează!
 Fata din curcubeu-2

Fata din curcubeu

Respiră tainic cer;

Culoare sunt și eu

Între culori ce pier.

Fata din curcubeu

Respiră flori de tei;

La umbra lor și eu

Respir mireasma ei.

 Dulce iubire

Pădurea de vânt despletită

Suflă în corn de os uitat;

Prin ochii umezi de răchită

Triluri de privighetori răzbat.

Inima-mi de cântec se-nfioară,

Învie adolescența toată;

Clipa trăită-ntr-o vioară

E dulce iubire de fată.

 Elegie

Dogoarea amintirilor aprinse

Deschide poarta inimii tăcută.

E rece vatra iubirilor ninse

Cenușa miroase-a frunze de cucută.

Sfios și blând ca pui de căprioară,

Sorb lacom foșnet de pădure lin.

Cum aș minți și dor și lună iară?

De drumuri bătătorite sunt prea plin.

Cu gânduri calde zămislesc poteci,

Mă-ngân cu fulgi pufoși de vis acum…

Mai bine mângâi florile de scrum

Decât priviri cu ochi vicleni și reci.

Cu ochii tăi profunzi

Cu ochii tăi profunzi

Năvalnic mă pătrunzi;
Oceanul de fiori
În suflet mi-l strecori.

Iubire din priviri

Trăiesc sublim și eu;
Prin trupul meu respiri,
Eu curg prin trupul tău.

Să nu clipești deloc,
Statuie să rămâi !
Fărâma de noroc
O sorb, acum, cu foc.
Doina dorului

Doina dorului mă cheamă

Înflorită-ntr-o năframă.
Doina dorului pitită
Într-o piatră-ncremenită.

Visul toarce din fuior

Doina dorului de dor…
Doruri pleacă și se duc
Înmuiate-n glas de cuc.
Dorul meu

”Amorul e o pasăre rebelă

pe care nimeni n-o poate îmblânzi”

Azi, zâmbește dorul meu

Încolțit în curcubeu.
Fată caldă, fată rece
Nu lăsa dorul să plece.

Fată mare, fată rară,

Nu lăsa dorul să doară!
Fată,zambet de vioară,
Nu lăsa dorul sa moară!

Ia-l de mână, dă-i ocol

Și-l adoarme-n sânul gol.
Mai păcătuiește-o dată
Evă tristă, dulce fată !
Privirea ta

Privirea ta e-o carte

Scrisă de colțul lunii
Pe fruntea dimineții
Cu litere de rouă.

Privirea ta e-o taină

Cu început timid,
Amărăciune dulce
Ca râsul de copil.

E toată o mirare
Sorbită din părinți,
E nimbul de scânteie
În ochii de femeie.

Privirea ta e-o carte,

Privirea ta e-o taină,
E toată o mirare
Inefabilă, dat doare !
Nocturnă - 1

Bate-mă cumplit, mă bate

Cu val de iubiri pe spate!

Încearcă de mă omoară
Cu priviri de domnișoară!

De-i prea cald, îmi fă răcoare

Cu zâmbet de fată mare!

Lasă noaptea să mă-mbete

Cu averea unei fete!

Lasă dorul să mă doară

Cu minciună de fecioară !
 Nocturna - 2

Cu averea unei fete

Lasă noaptea să mă-mbete !

Cu minciună de fecioară
Lasă dorul să mă doară !

Cu zâmbet de fată mare

De-i prea cald, îmi fă răcoare !

Cu priviri de domnișoară
Încearcă de mă omoară !

Cu val de iubiri pe spate

Bate-mă cumplit, mă bate !
Jocul iubirii

Joc în doi, misterios,

Inefabilă mirare !
Născocire-atât de mare
Din ce taină te-o fi tors ?

Jocule neprihănit,
Dormi puțin pe ochiul meu,
Cât să sorb din somnul tău
Începutu-ncremenit.
MISTERUL STELEI
 Misterul stelei

Zăresc o stea mai lucitoare

Pe bolta cerului senină.

Tainic tânjesc… Ce-ascunde oare

Lumina ei de tâlcuri plină?

Poeți cu fruntea gânditoare

De mii de ani o tălmăcesc…

Abia când lunecă spre soare

Misterul stelei dibuiesc.

 Unde se va fi ivit ?

Umbra mea se tot mărește,

Soarele-i spre asfințit…
Pruncul mic ca o poveste
Unde se va fi ivit ?

Mângâi piatra adormită

Cu lumina de afară,
Până când va fi găsită
Steaua limpede, polară.
 Caută-mă

Dragilor mei copii!

Caută-mă,copile,în tine,

M-am ascuns de ispite în noapte;

Nu știu lumina când vine,

Am de-mplinit veacurile toate.

Caută-mă ,copile,în tine,

M-am ascuns de sminteli și ură;

Nu știu iubirea când vine,

Când raiul din haos mă fură.

Caută-mă în tine,copile,

M-am ascuns ca soarele în nor

Doar mii de ani și mii de zile…

Mi-era puțină teamă să nu mor!

Vremea bate

“Nu e important să
pleci,important e să te întorci”

Vremea bate vreme-n piuă

Până timpul naște ziuă;

Vemea-n piuă vreme bate

Până timpul naște noapte.

Vreme caldă,vreme rece…

Noaptea clipei mă petrece;

Vreme rece,vreme caldă…

În val trecător mă scaldă.

Și mă-nfașă-n pânză nouă

Lucitor ca bob de rouă;

Mă lumină Steaua Mare

Lin pe-a timpului cărare.

Nu mai știu a câta oară

Plugul cerului mă ară,

Nici de câte ori răsar

Din brazdă mărgăritar.

 Marea judecată

Se crapă de ziuă îndată…

Deschide fereastra tăcută!

Să intre dimineața toată

Pe cărare de îngeri bătută!

Trupurile noastre tulburate

Se-ntind pe prundul de lumină.

Să intre dimineața senină,

Să spele noapte și păcate!

Strămoșii ară pe sub ploi

Mejdina vremii-nțelenită;

Dimineața licăre în noi

Marea judecată îndeplinită.

Pe bolta cerului mișcată

Luna și soarele exultă.

Apune cuvântul “niciodată”,

Ziuă și noapte se sărută.

Revelație

Aprig jar pe vatră,

Cu greu mă stingeam.

Nebunia toată

Din ochi o sorbeam.

Priveam în iubire

Ca-n sfânta icoană.

Mă scotea din fire

Privire vicleană.

Nu-mi pare rău acum

C-am fost orbit de soare.

Pribeag încă pe drum

Rana-mi pare floare.

Mă risipesc tăcut

Prin pulberea din lună…

Cresc apripi de-nceput

În datină străbună.

Ca râul lin de șes

Curg tot în neștire.

Mă soarbe din mers

A lunii privire.

Caier de-mprumut

Furca vremii toarce…

Pământul tăcut

La matcă se-ntoarce.

Planetele înalte

Bat vremurile-n piuă.

Mă ning din zi în noapte,

Din neagră noapte-n ziuă.

Lucește rugăciune

Secunda ce moare;

Când soarele apune

În alte zări răsare.

Lerui ler

Într-o iarnă plină

De lină lumină,

M-au năpădat în șoapte

Cuvinte parfumate.

Aveau culoare-aleasă

De tandră mireasă.

Vedeam cum se clatină

Cu miros de datină,

Cum din mine cad

Cu miros de brad,

Cum tainic se-ntind

În străvechi colind,

Cum cântă cântare

De stea lucitoare.

Și cântă duios

De prunc luminos;

Și cântă curat

De Mare-Mpărat

Cântec rupt din cer

Cu lerui ler,

Cu lerui ler!
 Nu fi trist

Nepoților mei dragi

Nu fi trist copile,

Nu sunt prea departe…

N-am culcat în carte

La umbră de file.

Nu fi trist,copile,

Te mângâi în șoapte.

Când citești în carte

Râd în mine zile.

De e vreme bună
Voi fi-n lună domn.

În visul din somn

Să fim împreună.

Citesc în stele

Citesc în stele

În zile de post.

Cartea din ele

O știu pe de rost.

Taina cea mare

În felii de cer

Am uitat,se pare,

Mamei să i-o cer.

Mi-o spune în șoapte

Sărmana ei mamă
Când noaptea dă-n ziuă,

Când steaua mă cheamă!

Dragoste și rugăciune

Dumnezeu mi-a-mprumutat
Dor, iubire și oftat...
În spate mi-a pus o cruce
Doar atât cât s-o pot duce.

Ursitoarele mi-au dat

Ochiul gândului curat,
O avere cât o lume:
Dragoste și rugăciune.
Să fie toate lumină

Când flori de măr ning iar grăbite,

Lumină fii, lacom sărută
Priviri de soare, ochi de minte
Ori visul rochiei de nuntă ;

Oprește, Doamne, vremea plină

O clipă doar, cât stea și mare
Să fie toate o lumină,
Să ardă același mândru soare !

Învârte, Doamne, roata bine,

Cu luna șterge pe morminte :
Lasă doar zumzet de albine
Când flori de măr ning iar grăbite !
 Îngerii cu har

Gând bolnav și pângărit

S-a-ntors clipei mântuit.
În rugăciuni l-au scăldat
Îngerii cu har curat.

Miros de dragoste pur

Răspândește împrejur
Cu picături de lumină
Udă inimi și grădină.
 Îngerul

Furca timpului m-antors

Când pe față, când pe dos;
Toamna m-a pierdut prin ploi,
Vara m-a luat înapoi.

Când Lucifer îmi dă târcoale,

Calc pe-a rugăciunii cale.
Îngerul pe-o rază lină
Mă afundă în lumină.
Planete, stele

Planete, stele-n pustiu

Stau cuminți de când se știu.
Liniștite dau ocol
Înșirate-n spațiul gol.

Ard de vii și se-nmulțesc,

După felul lor trăiesc.
Agățate de nimic
Par cât degetul cel mic.

Calc buimac și mă găsesc:

Omul meu e-un corp ceresc.
Știu gândul cum se ivește?
Din ghindă stejar cum crește?

Țin în palmă și respir

Sămânță de trandafir.
Văd culoare, simt miros ?
Încercarea-i de prisos.
 Agățată ca și luna
Inima aleargă-ntruna.
Sufletul, în pumn de lut,
A-ncolțit cu împrumut.

Tatăl, iubitor și sfânt,

Ne-a încins cu cerc prea strâmt.
Drumul apei ni la dat
Din pământ spre depărtat.

Treci divinul prag

"Sa ai iubirea aceea

care nu cauta folosul tau,
ci binele altuia"

Sub ochii noștri,

Oceanul întins
Alunecă-n nori
Pe raze fierbinți.

Plouă. Curge iar

Pârâu în ocean;
Poruncă din veci;
Abia de-nțelegi !

Mireasma din flori

Se scutură-n noi;
Poruncă din veci;
Abia de-nțelegi !
Păsări mii în zbor
Ne cântă cu dor;
Poruncă din veci;
Abia de-nțelegi !

Omule pribeag,
Treci divinul prag !
Zidește-ți de zor
Ochi interior !

O ! har slăvit

Jos,în cercul strâmt,

Am rătăcit tăcut.
Cu ochii în pământ
Purtam păcatul mut.

În lumea mea zăceam

Pierdut ca noru-n ceață...
Tot dibuiam in geam
Sa văd o altă față.

O! har slăvit,o, har slăvit,

O! Iisuse,duh divin,
Pierdut eram dar m-ai găsit:
Iată-mă,la tine vin!

Simt lumina ta curată,

Calea dreaptă am aflat;
Sfânta cruce-nsângerată
Si de moarte m-a scăpat!

Iisuse divin, Iisuse divin,

 Cât ești de generos!
Ai mântuit deplin
Un jalnic păcatos!

Primeste-L pe Mântuitor

Omule,rătăcitor,plângând,
Te-a-ncolacit păcatul surâzând.
Betesda,apă stătătoare,
Te amăgește și te doare.

Încă mai stărui mut și amețit,

Odihnă n-ai, ești buimăcit.
Betesda,cu cele cinci pridvoare,
E beznă rece-amețitoare.

Omule,mânjită haină,
Ofilit ca frunza-n toamnă,
Priveste-n sus, încrezător
Primeste-L pe Mântuitor

E doctorul ce-L cauti disperat,

Te mântuie de boală și păcat.
Cheamă-L, e singura salvare:
Calcă pe-a rugaciunii cale!
Se întunec-a lumină

De bocet casa mea e plină:

Se întunec-a lumină !

Dâră de stea cade-n grădină:

Se întunec-a lumină !

Se pleacă brazi spre rădăcină:

Se întunec-a lumină !

În plop un plânset se anină:

Se întunec-a lumină !

Se tânguie un clopot în surdină:

Se întunec-a lumină !

Se bat izvoarele-n fântână:

Se întunec-a lumină !
 Prin crăpături adânci de seară,
Străbunii toți mă împresoară!

Copii,văd plânsul cum suspină:

De tot se-ntunec-a lumină !

De tot se-ntunec-a lumină

De bocet casa mea e plină,

Dâră de stea cade-n grădină;

Se pleacă brazi spre rădăcină,

În plop un plânset se anină;

Se tânguie un clopot în surdină,

Se bat izvoarele-n fântână;

Copii ! Văd plânsul cum suspină,

De tot, se-ntunec-a lumină !
 Scrisoare

Când scapătă al clipei soare,

Când dorul meu parcă te doare,
Lasă trei lacrimi să coboare
Ca ploaia caldă pe scrisoare.

Roiesc în rime și cuvinte

Ochiul și ruga de părinte;
Rupe din codru rămurele
Și uită-le pe cripte grele.

Când soarele o să mă bată,

Mă va umbri pădurea toată;
Când umbra nopții cade udă,
Întreaga vară mă inundă.

CATRENE
Catren 1

Oltule, râu viu, voios,

Curgi în sus și curgi în jos.
Toate curg prin tine, toate:
Speli și viață, speli și moarte.
Catren 2

Mângâi zbor de barză-n vânt,

Șterg cu valul pe obraz;
Storc lumină din cuvânt
Și-ntuneric din necaz .
Mângâi zbor de barză-n vânt

Șterg cu valul pe obraz;

Storc lumină din cuvânt

Și-ntuneric din necaz.

Oltule,râu viu,voios,

Curgi în sus și curgi în jos.

Toate curg prin tine,toate:

Speli și viață,speli și moarte.

Dacă sub nea ce stă să cadă

Ți-aș săruta privirea încântat,

Te-ai furișa în fulgul de zăpadă

Să dăinuie sărut imaculat?

Toamna în fustă demodată

Din bătrânețe a mușcat

De-a-ngălbenit câmpia toată,

Frunza pădurii s-a uscat.

Primăvara coboară încet,

Muguri sfioși crapă-n lumină;

Visul e iar adolescent,

Natura la soare se închină.

Cârtița de șarpe blestemată

În beznă-și joacă viața toată.

Iar când să guste stropi de soare

Lumina-i ține lumânare.

Clipe de lumini și-ntunecime

Sălășluiesc tăcute în mine.

Tulburat mă-ntreb în șoapte:

Cât e ziuă,cât e noapte?

Averea ta de domnișoară

Dată-n pârg în miez sublim de mai

În bulgări de aur se măsoară

Sorbiți de-al inimilor grai.

Poetul

E o lacrimă vie…

Altfel,

Ar muri poezia.
Zborul

Nu e al păsării,

Pasărea

E a zborului!
Cu fiecare volum

În librărie

Îl ning pe Eminescu

Fulgi albi de veșnicie!

Când norii plâng cu lacrimi

Râd florile-n grădină.

De-al undelor patimi

Valul mării suspină.