13 martie 1931

Ti-am scris ultima scrisoare intrebandu-te daca pot sau nu sa-ti scriu atunci cand simt nevoia si iata ca
fara sa-ti astept raspunsul, Panait Istrate, eu din nou iti trimit cuvinte. Si cum as face altfel cand le simt n
suflet prea multe si ca vor sa vie la lumina - si apoi cui sa le trimit cand toate sunt nascute din vina
dumitale? N-am nimic nou sa-ti spun - dar acelasi lucru crescand se face de la sine nou. E aceeasi
multumire ca si acum cateva zile, dar a crescut in cateva zile. Daca acum m'ai lovi cu un raspuns care
m'ar durea, as inceta sa-ti scriu ca sa nu te supar, dar n-as inceta sa-ti multumesc. Panait Istrate, oamenii
prieteniei sunt cei care te fac sa te gandesti la fericire si dumneata mi'ai amintit ca viata inca nu m'a
coplesit ca si eu pot trezi dorinta de fericire in altii - ca si altii imi vor putea multumi mie asa cum iti
multumesc eu dumitale acum - s-a desprins de asupra mea ceva greu care ma inabusea si totul s'a facut
mai inalt si cu mai multa lumina. Eram cu moartea in suflet si acum doresc viata. Nu stiu de ce si nici nu
vreau sa stiu de ce! Imi este atat de suficient ceea ce simt! Panait Istrate, iti dau din nou mana mea intr'a
dumitale si am in suflet intreaga dorinta de bine pentru dumneata - de bucurie pentru dumneata.

Henriette I. Stahl