EXTREM DE TARE

&INCREDIBIL DE
APROAPE
Dumitru Andra Mihaela
Despre Autor

JONATHAN SAFRAN FOER

Jonathan Safran Foer

(n. 21 februarie 1977,
Washington, D.C.) este un scriitor american.
A debutat cu romanul „Totul e iluminat” în
2002. Provine dintr-o familie evreiască, care
a supraviețuit Holocaustului. A studiat
filozofia și literatura la Universitatea
Princeton.
 Romanul de față îl are ca protagonist pe Oskar
Schell, un băiat de nouă ani foarte inteligent,
inventator, astrofizician și fan Beatles care și-a
pierdut tatăl în atentatul de la 11 septembrie 2001.
Acțiunea are loc un an și ceva mai târziu, în
2003, când Oskar găsește o cheie misterioasă într-un
plic ascuns într-o vază din camera tatălui său, pe
care scria Black. Hotărăște să caute toate
persoanele din New York a căror nume de familie e
Black, sperând că va găsi încuietoarea pe care o
deschide cheia.
A doua poveste îl are în centrul atenției pe
chiriașul mut al bunicii lui Oskar. Acesta are tatuat
pe mâni cuvintele „DA” și „NU” și scrie tot ce are de
zis pe un carnețel.
Cartea se folosește și de latura vizuală, în
roman veți găsi imagini reprezentative pentru
acțiune, ba chiar și unele notițe și scrisorele primite
de protagonist.
Personajele
principale

Oskar Bunica lui Oskar Bunicul lui Oskar

Episod semnificativ
Oskar îi spune mamei sale că dacă ar fi putut alege , ar fi

preferat ca ea să moară

„— De ce mă rogi să-ți promit una ca asta?

— Ori îmi promiți că nu te vei mai îndrăgosti niciodată, ori eu nu te mai iubesc.
— Nu e corect.
— Nu trebuie să fiu corect! Sunt fiul tău!
A scos un oftat uriaş şi a spus:
— Îmi aduci aşa mult aminte de tati!…
Apoi am spus ceva ce nu plănuiam să spun şi nici măcar nu voiam să spun:
— Dac-aş fi putut să aleg, te-aș fi ales pe tine!”
 DISPERAT
AŞA ŞI-AŞA

MEDIU
OPTIMIST, DAR REALIST

EXTREM DE DEPRIMAT
CRED CĂ AM ADORMIT PE PODEA. CÂND M-AM TREZIT, MAMI ÎMI

SCOTEA CĂMAŞA, CA SĂ M-AJUTE SĂ-MI PUN PIJAMAUA, CEEA CENSEAMNĂ CĂ TREBUIE SĂ-MI FI

VĂZUT TOATE VÂNĂTĂILE. LE-AM

NUMĂRAT ASEARĂ ÎN OGLINDĂ ŞI ERAU PATRUZECI ŞI UNA. UNELE AU

CRESCUT, DAR MAJORITATEA SUNT MICI. NU MI LE FAC PENTRU EA, DAR

VREAU, TOTUŞI, SĂ MĂ ÎNTREBE DE UNDE LE AM (DEŞI PROBABIL CĂ

ŞTIE) ŞI SĂ-I PARĂ RĂU PENTRU MINE (PENTRU CĂ ŞI-AR DA SEAMA CÂT

DE GREU ÎMI ESTE) ŞI SĂ SE SIMTĂ ÎNGROZITOR (PENTRU CĂ MĂCAR

UNELE DINTRE ELE SUNT DIN VINA EI) ŞI SĂ-MI PROMITĂ CĂ N-O SĂ

MOARĂ ŞI N-O SĂ MĂ LASE SINGUR. DAR NU A SPUS NIMIC. NICI MĂCAR

NU I-AM PRINS EXPRESIA CÂND MI-A VĂZUT VÂNĂTĂILE, PENTRU CĂ

AVEAM CĂMAŞA TRASĂ PESTE CAP, ACOPERINDU-MI FAŢA CA UN

BUZUNAR SAU CA UN CRANIU.

Episod semnificativ
OskaR și chiriașul dezgroapă sicriul tatălui său

„Era 1:22 când am găsit mormântul lui tati. Era o muncă extrem de
grea, iar eu nu eram destul de puternic, aşa că nu puteam să iau decât foarte
puţin pământ în lopată. Braţele mi-au obosit incredibil de tare, dar asta era
OK, pentru că, dat fiind faptul că nu aveam decât o singură lopată, a trebuit
să facem cu schimbul. Au trecut douăzeci de minute şi încă douăzeci. Săpam în
continuare, dar nu ajungeam nicăieri. Au mai trecut douăzeci de minute. Era
2:56 când lopata a atins sicriul.
Un lucru care m-a surprins a fost că sicriul era ud. Un alt lucru care m-
a surprins a fost că sicriul nu era încuiat şi nici măcar prins în cuie. Capacul
era pur şi simplu pus deasupra, astfel că l-ar fi putut deschide oricine-ar fi
vrut. Asta nu mi s-a părut deloc în regulă. Dar, pe de altă parte, cine ar vrea
să deschidă un sicriu?
 Am deschis sicriul. Ideea de a dezgropa sicriul lui tati îmi venise în
noaptea când îl cunoscusem pe chiriaş. Stăteam întins în pat şi am avut
revelaţia, ca o soluţie simplă la o problemă imposibilă. Când m-am întâlnit la
colţ cu chiriaşul, i-am povestit ideea mea. A scris: „De ce vrei să faci asta?“
— Pentru că este adevărul şi pentru că tati iubea adevărul, i-am spus.
„Ce adevăr?“
— Că a murit.
[...] Abia în ziua dinaintea celei hotărâte, chiriaşul a pus întrebarea evidentă.
— O să-l umplem, evident, i-am spus.
A mai pus o altă întrebare evidentă. La început, am sugerat să umplem sicriul
cu lucruri din viaţa lui tati, cum ar fi pixurile lui roşii sau lentila lui
măritoare, de bijutier, care se cheamă lupă, sau chiar fracul lui.
 Trei ore mai târziu, când am coborât în groapă, am curăţat pământul cu
pensula şi am dat la o parte capacul, chiriaşul a deschis valizele. Erau pline
cu hârtii. L-am întrebat ce era cu toate hârtiile-alea. A scris: „Eu am pierdut
un fiu“.
— Cum a murit?
„L-am pierdut dinainte să moară.“
— Şi ce-i cu toate hârtiile-astea?
„Lucruri pe care nu i le-am putut spune. Scrisori“, a scris.
Ca să fiu sincer, nu ştiu ce am înţeles eu atunci. Nu cred că mi-am dat
seama că era bunicul meu, nici măcar în cele mai adânci cotloane ale
creierului. Cu siguranţă, nu am făcut legătura între scrisorile din valizele lui
şi plicurile din dulapul bunicii, chiar dacă ar fi trebuit”
Citate

„Nu te poți apăra de tristețe fără să te aperi de fericire.”

Thomas Schell
„Viața e mai înspăimântătoare decât moartea.”
Thomas Schell
„Nouă din zece oameni semnificativi au de-a face cu banii
sau cu războiul!”
Domnul Black
„Ce pana mea...?”
Oskar
Mulțumesc pentru
atenția acordată!