Managementul Cunoasterii in Universitatea Moderna

Constanţa-Nicoleta BODEA Ioan I.
ANDONE
COORDONATORI
SIS
Editura ASE
Bucureşti
2007
MANAGEMENTUL CUNOAŞTERII
ÎN
UNIVERSITATEA MODERNĂ
Constanţa-Nicoleta BODEA Ioan I. ANDONE
Coordonatori
ÎN
Editura ASE
Bucureşti, 2007
KNOWLEDGE MANAGEMENT
INTO
MODERN UNIVERSITY
The book is founded by

The Romanian
Ministry of Education and Research
Project CEEX UNI-C
Cuprins
Prefaţă ................................................................................................................................ 14
Contribuţia autorilor......................................................................................................... 18
Secţiunea I UNIVERSITATEA ÎN MEDIUL VIRTUAL ............................................ 20

Capitolul I UNIVERSITATEA MODERNĂ, ORGANIZAŢIE BAZATĂ PE
CUNOAŞTERE ................................................................................................................. 21
Mihaela Muntean, Universitatea de Vest, Timişoara
Alexandra Popovics, Universitatea de Vest, Timişoara
1.1 Introducere........................................................................................................... 21
1.2 Consideraţii generale privind organizaţiile întemeiate pe cunoaştere ................ 21
1.3 Operaţionalizarea organizaţiei bazate pe cunoaştere.......................................... 24
1.4 Managementul cunoaşterii................................................................................... 26
1.5 Concluzii .............................................................................................................. 29
Capitolul II ROLUL TEHNOLOGIILOR INFORMAŢIONALE ŞI DE
COMUNICAŢIE ÎN UNIVERSITATEA VIRTUALĂ.................................................. 31
Doru Stoica, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
2.1 Introducere........................................................................................................... 31
2.2 Universitatea tradiţională şi universitatea virtuală ............................................ 31
2.3 e-Learning-ul şi universitatea virtuală................................................................. 33
2.4 Concluzii .............................................................................................................. 36
Capitolul III ÎNVĂŢAREA ORGANIZAŢIONALĂ ÎN CADRUL UNIVERSITĂŢII
BAZATE PE CUNOAŞTERE .......................................................................................... 38
Viorel Neguţ, Universitatea de Vest, Timişoara
3.1 Introducere........................................................................................................... 38
3.2 Învăţarea organizaţională.................................................................................... 38
3.3 Managementul organizaţiei care învaţă.............................................................. 41
3.4 Concluzii .............................................................................................................. 42
Capitolul IV UN MODEL DE UNIVERSITATE VIRTUALĂ. STRUCTURI ŞI
PROCESE .......................................................................................................................... 43
Daniela Şchiopu, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
4.1 Introducere........................................................................................................... 43
4.2 Universitatea virtuală .......................................................................................... 43
4.2.1 Generalităţi.................................................................................................................43
4.2.2 Necesităţi de implementare.........................................................................................44
4.3 Modelul cursului virtual....................................................................................... 45
4.4 Prezentarea unor universităţi virtuale existente .................................................. 49
4.5 Concluzii .............................................................................................................. 50
Capitolul V STUDIU DE CAZ PRIVIND EFICIENŢA UNIVERSITĂŢIILOR
VIRTUALE ........................................................................................................................ 52
Alexandra Niţă, Universitatea Maritimă din Constanţa
Gabriel Raicu, Universitatea Maritimă din Constanţa
5.1 Introducere........................................................................................................... 52
5.2 Principii care stau la baza universităţilor virtuale .............................................. 52
5.3 Studiu de caz – impactul activităţii de e-learning în cadrul Universităţii Maritime
din Constanţa ............................................................................................................. 54
5.4 Concluzii .............................................................................................................. 58
Capitolul VI ROLUL MANAGEMENTULUI CUNOAŞTERII ÎN UNIVERSITATEA
VIRTUALĂ........................................................................................................................ 59
Sabina Mihalache, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
6.1 Introducere........................................................................................................... 59
6.2 Managementul cunoaşterii – soluţie imperativă pentru organizaţii .................... 59
6.3 Managementul cunoaşterii – soluţie imperativă pentru universitatea virtuală.... 61
Capitolul VII STRUCTURILE ŞI PROCESELE UNUI MODEL DE
UNIVERSITATE VIRTUALĂ......................................................................................... 63
7.1 Introducere........................................................................................................... 63
7.2 Tehnici de virtualizare a activităţilor în domeniul didactic ................................. 63
7.3 Modele teoretice de universităţi virtuale. Abordări alternative ale conceptului de
universitate virtuală ................................................................................................... 64
7.4 Analiza comparativă a modelului clasic virtualizat şi a conceptului nou de
universitate virtuală ................................................................................................... 66
7.5 Concluzii .............................................................................................................. 68
Capitolul VIII OPTIMIZAREA INFRASTRUCTURII - GARANŢIE A
IMPLEMENTĂRII SISTEMULUI DE MANAGEMENT A CUNOAŞTERII ........... 69
Ioan I. Andone, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Vasile-Daniel W. Păvăloaia, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
8.1 Introducere........................................................................................................... 69
8.2 Infrastructura IT- un catalizator al schimbării şi competitivităţii ....................... 73
8.3 Imperativele unei infrastructuri IT performante .................................................. 73
8.4 Guvernanţa IT ...................................................................................................... 77
8.5 Construirea unei infrastructuri IT avansate şi expertiza necesară ...................... 79
8.6 Concluzii ............................................................................................................. 81
Capitolul IX MANAGEMENTUL APLICAŢIILOR VIRTUALE............................... 83
9.1 Introducere........................................................................................................... 83
9.2 Criterii de calitate, integrarea TIC în educaţie - condiţie a succesului
managementului universităţilor virtuale .................................................................... 83
9.3 Managementul evenimentelor virtuale ................................................................. 84
9.4 Managementul instituţiilor virtuale...................................................................... 86
9.5 Managementul resurselor virtuale ....................................................................... 86
9.6 Managementul sistemului informatic ................................................................... 87
9.7 Concluzii .............................................................................................................. 87
Secţiunea II SISTEME PENTRU MANAGEMENTUL CUNOAŞTERII ÎN
UNIVERSITĂŢI................................................................................................................ 88
Capitolul X CONCEPTELE ŞI CARACTERISTICILE SISTEMELOR DE
MANAGEMENT A CUNOAŞTERII .............................................................................. 89
Denisa Neagu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
6
10.1 Introducere......................................................................................................... 89
10.2 Conceptele fundamentale ale SMC .................................................................... 89
10.2.1 Relaţia date-informaţii-cunoştinţe ............................................................................89
10.2.2 Sistem........................................................................................................................91
10.2.3 Managementul cunoaşterii........................................................................................91
10.3 Definirea conceptelor......................................................................................... 93
10.4 Caracteristici...................................................................................................... 93
10.5 Concluzii ............................................................................................................ 94
Capitolul XI COMPONENTELE ŞI TIPOLOGIA SISTEMELOR DE
MANAGEMENT A CUNOAŞTERII .............................................................................. 96
Denisa Neagu, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
11.1 Introducere......................................................................................................... 96
11.2 Componentele sistemelor de management a cunoaşterii.................................... 96
11.2.1 Cunoştinţe.................................................................................................................97
11.2.2 Procesele din cadrul SMC ......................................................................................100
11.2.3. Tehnologii informaţionale pentru SMC .................................................................102
11.3 Clasificarea sistemelor de management a cunoaşterii..................................... 104
11.4 Concluzii .......................................................................................................... 105
Capitolul XII MODELE DE REPREZENTARE DINAMICĂ A CUNOAŞTERII .. 107
Sabina-Cristiana Mihalache, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi
12.1 Introducere....................................................................................................... 107
12.2 Definirea modelelor de cunoaştere .................................................................. 107
12.3 Modele de cunoaştere în context organizaţional.............................................. 108
12.4 Concluzii .......................................................................................................... 111
Capitolul XIII IMPLEMENTĂRI ACTUALE ALE SISTEMELOR DE
MANAGEMENT A CUNOAŞTERII ÎN UNIVERSITĂŢI......................................... 113
Dragoş Barbieru, Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”
Doina Mureşan, Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”
13.1 Introducere....................................................................................................... 113
13.2 Proiectul Universităţii Naţionale de Apărare .................................................. 116
13.3 Portalul adl.unap.ro......................................................................................... 118
Capitolul XIV INTRANETUL ŞI SISTEMELE DE MANAGEMENT A
CUNOAŞTERII ............................................................................................................... 125
Aurelia Pătraşcu, Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti
Ana Tănăsescu, Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti
14.1 Introducere....................................................................................................... 125
14.2 Tehnologii utilizate în sistemele de management al cunoaşterii ...................... 127
14.3 Intranet............................................................................................................. 130
14.4 Prezentarea aplicaţiei ...................................................................................... 133
14.5 Concluzii .......................................................................................................... 139
Capitolul XV PROIECT DE SISTEM DE MANAGEMENT A CUNOAŞTERII ÎN
UNIVERSITATE............................................................................................................. 141
Alexandru-Napoleon Al. Sireteanu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Ioan I. andone, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
15.1 Introducere....................................................................................................... 141
15.2 Managementul cunoaşterii în universităţi........................................................ 141
15.3 Schimbarea rolului materialelor educaţionale în învăţământul superior ........ 143
7
15.4 Proiectarea sistemelor de management a cunaşterii pentru procesul de predare
şi învăţare folosind tehnologiile colaborative.......................................................... 146
15.4.1 Privire de ansamblu asupra tehnologiilor colaborative .........................................147
15.4.2 Valoarea software-ului colaborativ în proiectarea sistemelor de management al
cunoştinţelor pentru procesul de predare şi învăţare ........................................................148
15.5 Implementarea tehnologiilor colaborative....................................................... 149
15.6 Proiectarea unui sistem de management al cunoaşterii în
contextul educaţional ............................................................................................... 153
15.7 Concluzii .......................................................................................................... 162
Capitolul XVI EFICIENŢA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL CUNOAŞTERII
ŞI CERINŢE DE IMPLEMENTARE ........................................................................... 163
Dinu Airinei, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
Daniel Homocianu, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
16.1 Introducere....................................................................................................... 163
16.2 Aspecte ale eficienţei........................................................................................ 163
16.3 Concluzii şi cerinţe minimale de implementare ............................................... 171
Capitolul XVII MANAGEMENTUL DOCUMENTELOR
ÎNTR-O UNIVERSITATE ............................................................................................. 173
Aurelia Pătraşcu, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Ana Tănăsescu, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
17.1 Introducere....................................................................................................... 173
17.2 Conceptul de document .................................................................................... 173
17.3 Sisteme de management a documentelor.......................................................... 174
17.4 Managementul calităţii documentelor.............................................................. 177
17.5 Managementul documentelor activităţii publicistice şi de cercetare
ştiinţifică.................................................................................................................. 180
17.5.1 Activitatea publicistică şi de cercetare ştiinţifică în Universitatea Petrol - Gaze din
Ploieşti............................................................................................................................... 180
17.5.2 Sistemul de gestiune a bazelor de date postrelaţional Caché .................................181
17.5.3 Prezentarea sistemului de management al documentelor Gestiune ........................183
Capitolul XVIII METODE ŞI MODELE E-LEARNING ÎN EDUCAŢIA
MARITIMĂ ROMÂNEASCĂ ....................................................................................... 197
Letiţia Ion, Universitatea Maritimă Constanţa
Dumitru Deleanu, Universitatea Maritimă Constanţa
18.1 Introducere....................................................................................................... 197
18.2 Complexul de Simulatoare, instrument de e-training în instruirea ofiţerilor de
marină ...................................................................................................................... 198
18.2.1 Simulatorul de Navigaţie şi Manevra Navei ...........................................................198
18.2.2 Simulatorul GMDSS şi SAR ....................................................................................199
18.2.3 Simulatorul pentru Compartiment Maşină (ERS L11 MAN B&W 5L90MC)..........200
18.3 Exemplu de modul e-learning de teoria şi construcţia navei ........................... 201
18.4 Concluzii .......................................................................................................... 204
Secţiunea III METODE ŞI TEHNICI PENTRU MANAGEMENTUL
CUNOAŞTERII ............................................................................................................... 206
Capitolul XIX ACTIVITĂŢI COLABORATIVE DE TIP E-LEARNING ŞI
MANAGEMENTUL CUNOŞTINŢELOR.................................................................... 207
Antoaneta Butuza, Universitatea de Vest, Timişoara
8
19.1 Introducere....................................................................................................... 207
19.2 E-learning – activitate colaborativă de formare a cunoaşterii
organizaţionale ........................................................................................................ 207
19.3 Portalul corporativ şi serviciul de tip e-learning............................................. 208
19.4 Concluzii .......................................................................................................... 211
Capitolul XX TEHNICI DE MODELARE A CUNOAŞTERII ÎN SISTEMELE
BAZATE PE CUNOŞTINŢE ......................................................................................... 213
Mihaela Oprea, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
20.1 Introducere....................................................................................................... 213
20.2 Tehnici de modelare a cunoaşterii ................................................................... 214
20.2.1 Tehnici de inginerie a cunoaşterii. CommonKADS ................................................215
20.2.2 Ontologii.................................................................................................................218
20.2.3 Tehnici de modelare multi-perspectivă ...................................................................224
20.2.4 Limbajul de modelare UML....................................................................................225
20.3 Concluzii .......................................................................................................... 231
Capitolul XXI COMUNICAŢIILE ................................................................................ 233
Paul Pocatilu, Academia de Studii Economice, Bucureşti
21.1 Introducere....................................................................................................... 233
21.2 Poşta electronică (e-mail)................................................................................ 235
21.3 Grupuri de discuţii ........................................................................................... 237
21.4 Mesageria instant............................................................................................. 238
21.5 Voice over Internet Protocol (VoIP) ................................................................ 239
21.6 Videostreaming ................................................................................................ 240
21.7 Concluzii .......................................................................................................... 242
Capitolul XXII PORTALURILE INFORMAŢIONALE ŞI TEHNOLOGII DE
REALIZARE ................................................................................................................... 244
22.1 Introducere....................................................................................................... 244
22.2 Portaluri informaţionale .................................................................................. 244
22.3 Servicii Web ..................................................................................................... 246
22.4 Dispozitive şi aplicaţii mobile .......................................................................... 247
22.5 Tehnologii de realizare a portalurilor informaţionale..................................... 249
22.6 Concluzii .......................................................................................................... 253
Capitolul XXIII SITE, WEBSITE, PORTAL ŞI SISTEME DE MANAGEMENT AL
CONŢINUTULUI............................................................................................................ 255
Dragoş Barbieru, Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I”
Elena Şuşnea, Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I”
23.1 Introducere....................................................................................................... 255
23.2 Drupal .............................................................................................................. 257
23.3 Mambo ............................................................................................................. 259
23.4 Joomla.............................................................................................................. 259
23.5 Typo 3............................................................................................................... 259
23.6 PHP-Nuke ........................................................................................................ 260
23.7 RunCMS ........................................................................................................... 261
23.8 WordPress ........................................................................................................ 261
23.9 Ruby on Rails ................................................................................................... 262
23.10 Alegerea unui portal cu funcţionalităţi de tip SMCt ...................................... 263
9
Capitolul XXIV INTRANET, EXTRANET ŞI PORTALURI .................................... 265
Gabriela Mircea, Universitatea de Vest, Timişoara
24.1 Introducere....................................................................................................... 265
24.2 Aplicaţiile client intranet / extranet.................................................................. 265
24.3 Intranet/Extranet în reţele private virtuale ...................................................... 268
24.3.1. Intranet VPN..........................................................................................................268
24.3.2. Extranet VPN .........................................................................................................268
24.4. Portaluri.......................................................................................................... 271
24.4.1. Impactul standardelor web ....................................................................................271
24.4.2 Spre arhitectura orientată pe servicii .....................................................................272
24.5 Concluzii .......................................................................................................... 275
Capitolul XXV RAŢIONAMENTUL BAZAT PE CAZURI-PARADIGMĂ ŞI
MODEL AL CUNOAŞTERII UMANE......................................................................... 276
25.1 Introducere....................................................................................................... 276
25.2 Modelul procesului de raţionament bazat pe cazuri ........................................ 276
25.3 Măsurarea gradului de realizare a similitudinii .............................................. 278
25.4 Aplicaţii ale RBC.............................................................................................. 279
25.5 Concluzii .......................................................................................................... 282
Capitolul XXVI TEHNICI DE DATA MINING ÎN MANAGEMENTUL
CUNOAŞTERII ÎNTR-O UNIVERSITATE ................................................................ 284
Irina Tudor, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
Mădălina Cărbureanu, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
26.1 Introducere....................................................................................................... 284
26.2 Data mining...................................................................................................... 284
26.2.1 Definiţii şi concepte ................................................................................................284
26.2.2 Componentele data mining .....................................................................................285
26.2.3 Etapele procesului de data mining..........................................................................286
26.2.4 Domenii de utilizare................................................................................................288
26.3 Tehnici de data mining..................................................................................... 290
26.3.1 Tehnici clasice de data mining................................................................................290
Cel mai apropiat vecin..................................................................................................292
26.3.2 Tehnici de data mining de generaţie următoare .....................................................293
26.4 Managementul cunoaşterii............................................................................... 295
26.4.1 Definiţii şi concepte ................................................................................................295
26.4.2 Caracteristicile managementului cunoaşterii .........................................................296
26.4.3 Strategiile managementului cunoaşterii..................................................................297
26.4.4 Rolurile şi responsabilităţile managementului cunoaşterii.....................................298
26.4.5 Avantajele şi provocările managementului cunoaşterii ..........................................299
26.5 Aplicaţii ale mineritului datelor în învăţământul superior............................... 300
26.5.1 Mineritul de date în universităţi..............................................................................300
26.5.2. Studii de caz...........................................................................................................302
26.6 Utilizarea tehnicilor de data mining ................................................................ 304
26.6.1 Descrierea problemei .............................................................................................304
26.6.2 Tehnici de data mining propuse pentru rezolvarea problemei................................305
26.6.3 Rezultate obţinute şi interpretarea lor ....................................................................306
26.7 Concluzii .......................................................................................................... 309
10
Capitolul XXVII ANALIZA PERFORMANŢELOR STUDENŢILOR CU TEHNICI
DE DATA MINING: STUDIU DE CAZ ÎN ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
DIN BUCUREŞTI............................................................................................................ 311
Vasile Bodea, Academia de Studii Economice, Bucureşti
Ion Gh. Roşca, Academia de Studii Economice, Bucureşti
27.1 Introducere....................................................................................................... 311
27.2 Analiza performanţelor studenţilor, componentă a procesului de asigurare a
calităţii în învăţământul superior............................................................................. 311
27.2.1 Aspecte vizate în evaluare.......................................................................................311
27.2.2 Concepte legate de asigurarea calităţii: standarde, criterii, indicatori..................312
27.2.3 De la evaluarea pe baza inputurilor, la evaluarea pe baza rezultatelor.................314
27. 3 Abordări în evaluarea performanţelor studenţilor. Studii semnificative ........ 314
27.4 Analiza performanţelor studenţilor .................................................................. 317
27.4.1 Obiectivele analizei.................................................................................................317
27.4.2 Surse de date utilizate .............................................................................................317
27.4.3 Modelarea datelor pentru analiza prin datamining................................................324
27.4.4 Determinarea atributelor cu cea mai mare influenţă asupra performanţelor
studenţilor..........................................................................................................................325
27.4.5 Analiza riscului ca studenţii să întâmpine dificultăţi de adaptare în anul întâi.....330
27.5. Concluzii ......................................................................................................... 333
Capitolul XXVIII ABORDĂRI ONTOLOGICE ÎN MANAGEMENTUL
CUNOAŞTERII ............................................................................................................... 335
Constanţa Nicoleta Bodea, Academia de Studii Economice din Bucureşti
Virginia Atanasiu, Academia de Studii Economice din Bucureşti
28.1 Introducere....................................................................................................... 335
28.1.1 Ce este o conceptualizare? .....................................................................................336
28.1.2 Ce este o ontologie?................................................................................................338
28.1.3 Ontologie inferioară şi ontologie superioară .........................................................339
28.1.4 Integrarea ontologică .............................................................................................340
28.2 Sisteme informatice orientate pe ontologii....................................................... 342
28.3. Ingineria cunoaşterii şi ontologiile ................................................................. 343
28.4. Definirea unei ontologii pentru un sistem de învătare online în managementul
proiectelor: studiu de caz......................................................................................... 344
28.4.1 Definirea indexului cursului de managementul proiectelor....................................345
28.4.2 Definirea listei de concepte din cursul de managementul proiectelor ....................349
28.4.3 Relaţia dintre unităţile de competenţă (UC) din standardul ICB v3.0 şi conceptele
cursului ..............................................................................................................................353
28.4.4 Stabilirea tipurilor de relaţii între concepte: ..........................................................357
28.4.5 Stabilirea relaţiilor dintre concepte........................................................................357
28.4.6 Definirea ontologiei................................................................................................364
28.5. Concluzii ......................................................................................................... 367
Secţiunea IV INSTRUMENTE PENTRU MANAGEMENTUL CUNOAŞTERII .. 369
Capitolul XXIX COMUNITĂŢILE CUNOAŞTERII .................................................. 370
Sabina-Cristiana Mihalache, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
29. 1 Introducere...................................................................................................... 370
29.2 Comunităţile cunoaşterii şi recunoaşterea lor în teoriile firmei ...................... 370
29.3 Integrarea cunoaşterii...................................................................................... 373
29.4 Concluzii .......................................................................................................... 377
Capitolul XXX COMUNITĂŢI VIRTUALE ................................................................ 378
11
Elena Şuşnea, Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”
Dragoş Barbieru, Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”
30.1 Introducere....................................................................................................... 378
30.2 Comunitate virtuală de proiect. Portalul NanoStruct ...................................... 379
Capitolul XXXI WEBLOGURI...................................................................................... 390
Adinia Plăiaşu, Universitatea Petro-Gaze din Ploieşti
Daniela Şchiopu, Universitatea Petro-Gaze din Ploieşti
31.1 Introducere....................................................................................................... 390
31.2 Weblog ............................................................................................................. 390
31.2.1 Definiţii...................................................................................................................390
31.2.2 Scurt istoric.............................................................................................................391
31.2.3 Weblogurile şi site-urile web ..................................................................................392
31.2.4 Componentele unui weblog.....................................................................................392
31.2.5 Tipuri de webloguri ................................................................................................393
31.2.6 Avantaje şi dezavantaje...........................................................................................393
31.2.7 Alte caracteristici ale weblogurilor ........................................................................394
31.3 Weblogurile şi educaţia.................................................................................... 395
31.4 Instrumente....................................................................................................... 398
31.4.1 Platforme de blogging ............................................................................................398
31.4.2 Motoare de căutare pentru bloguri.........................................................................398
31.5 Concluzii .......................................................................................................... 399
Capitolul XXXII ESTIMAREA COSTURILOR REALIZĂRII UNUI WEBLOG.. 401
32.1 Introducere....................................................................................................... 401
32.2 Resurse utilizate în dezvoltarea de aplicaţii de tip Weblog.............................. 402
32.3 Colectarea datelor privind aplicaţiile de tip Weblog în construcţie şi în
funcţiune................................................................................................................... 403
32.4 Aprecierea estimărilor costurilor..................................................................... 405
32.5 Concluzii .......................................................................................................... 406
Capitolul XXXIII REŢELE DE CUNOAŞTERE......................................................... 408
Mihaela Oprea, Universitatea de Petrol-Gaze din Ploieşti
Irina Tudor, Universitatea de Petrol-Gaze din Ploieşti
33.1 Introducere....................................................................................................... 408
33.2 Definiţii şi concepte.......................................................................................... 408
33.2.1 Extinderea conceptului de comunităţi de practică..................................................411
33.2.2 Tipuri de comunităţi de practică.............................................................................413
33.2.3 Importanţa comunităţilor de practică în organizaţii...............................................414
33.3 Reţele de cunoaştere, Internetul şi dezvoltarea................................................ 415
33.3.1 Principiile comunităţilor de practică......................................................................415
33.3.2 Relaţia dintre reţele de cunoaştere şi Internet ........................................................419
33.3.3 Reţelele de cunoaştere şi dezvoltarea .....................................................................419
33.3.4 Concepte ale comunităţilor de practică virtuale.....................................................420
33.3.5 Comunităţi de practică distribuite ..........................................................................421
33.4 Beneficiile şi impactul comunităţilor de practică............................................. 421
33.5 Concluzii .......................................................................................................... 422
Capitolul XXXIV REŢELE DE CUNOAŞTERE PENTRU CERCETARE-
DEZVOLTARE ............................................................................................................... 424
12
34.1 Introducere....................................................................................................... 424
34.2 Structura reţelelor de cunoaştere în cercetare-dezvoltare............................... 424
34.3 Provocări şi scopuri ale reţelelor de cunoaştere pentru cercetare-dezvoltare 426
34.4 Exemple............................................................................................................ 427
34.4.1 Reţeaua de cercetare NSF ......................................................................................427
34.4.2 Reţeaua WCSN (World Class Standard Network)...................................................428
34.4.3 KnowNet .................................................................................................................428
34.4.4 Reţele de excelenţă..................................................................................................428
34.5 Direcţii de cercetare ........................................................................................ 428
34.6 Concluzii .......................................................................................................... 430
Capitolul XXXV ITTOOLBOX ......................................................................................... 431
Adina Plăiaşu, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
35.1 Introducere....................................................................................................... 431
35.2 ITtoolbox – o comunitate profesională virtuală............................................... 431
35.2.1 Scurt istoric.............................................................................................................431
35.2.2 Prezentarea instrumentelor ITtoolbox ....................................................................433
35.3 Utilizarea ITtoolbox ......................................................................................... 434
35.4 Concluzii şi posibilităţi de utilizare în managementul cunoaşterii .................. 437
Capitolul XXXVI REŢELE DE CUNOAŞTERE PENTRU CERCETARE-
DEZVOLTARE MILITARE.......................................................................................... 439
Toma Pleşanu, Universitatea Naţională de Aapărare “CAROL I”
Doina Mureşan, Universitatea Naţională de Aapărare “CAROL I”
Maria Crăciun, Universitatea Naţională de Aapărare “CAROL I”
36.1 Introducere....................................................................................................... 439
36.2 Reţeaua NATO/PfP pentru educaţie şi instruire .............................................. 442
36.3 Subreţeaua centrelor de excelenţă NATO ........................................................ 445
36.4 Subreţeaua centrelor de pregătire PfP ............................................................ 445
36.5 Reţea educaţională a instituţiilor militare de învăţământ din România .......... 448
Capitolul XXXVII COMUNITĂŢI VIRTUALE PENTRU CERCETARE,
DEZVOLTARE, INOVARE........................................................................................... 453
Dragoş Bărbieru, Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”
Elena Şuşnea, Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”
Maria Crăciun, Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”
37.1 Introducere....................................................................................................... 453
37.2 Platforma DIDAD-ILIAS.................................................................................. 453
13
PREFAŢĂ
Utilizarea principiului managementului cunoaşterii în educaţia academică a

fost mai rar îndreptat către editarea de cărţi, organizarea de seminarii şi alte
reuniuni profesionale sau aplicaţii în acest sector strategic al societăţii. Până acum,
principiul a fost examinat numai parţial de către oamenii de ştiinţă din România.
Această carte prezintă rezultatele unor cercetări integrale, realizate în cadrul celei
de a II-a etape a proiectului “UNI-C Strategii, sisteme, metode şi instrumente
pentru managementul cunoaşterii în universităţi”, coordonată de prof. univ. dr.
Ioan I. ANDONE de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Oportunitatea publicării acestei cărţi este oferită cu generiozitate de către
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Autoritatea Naţională pentru Cercetarea
Ştiinţifică, prin Proiectul CEEX-M1-C2-550, iniţiat şi coordonat cu deosebită
competenţă de prof. univ. dr. Constanţa-Nicoleta BODEA, de la Academia de
Studii Economice din Bucureşti. Domnia sa este iniţiatoarea şi directorul
proiectului, iar partenerii din consorţiul de cercetare sunt:
• Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi;
• Universitatea Politehnica din Bucureşti;
• Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”, Bucureşti;
• Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Bucureşti;
• Universitatea Transilvania din Braşov;
• Universitatea de Vest din Timişoara;
• Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti;
• Universitatea Maritimă din Constanţa;
• Asociaţia Project Management din România (APMR), Bucureşti.
Obiectivele acestei cărţi vizează examinarea punctelor tari şi punctelor slabe
ale managementului cunoaşterii, precum şi prezentarea unor exemple şi soluţii de
implementare în domeniul învăţământului superior din România. Multe dintre
concluziile şi soluţiile rezultate din cercetare, prezentate în acest volum, pot fi utile
nu numai celor interesaţi direct de viitorul universităţilor, ci şi profesioniştilor
implicaţi în organizarea educaţiei superioare şi a cursurilor de formare avansată din
alte entităţi instituţionalizate şi de cunoaştere intensivă, cum sunt agenţiile
guvernamentale şi chiar întreprinderile private.
Lucrarea Managementul cunoaşterii în universitatea modernă este organizată
în patru secţiuni. Secţiunea I, intitulată “Universitatea în mediul virtual”, cu
capitolele I-IX, explorează atât problemele conceptuale cât şi cele practice ale
managementului cunoaşterii din aşezămintele de învăţământ superior din România,
cu deosebire a celor implicate în proiectul de cercetare. Secţiunea II, intitulată
“Sisteme pentru managementul cunoaşterii în universităţi”, cu capitolele X-XVIII,
oferă repere valoroase necesare însuşirii acestor tipuri de sisteme informaţionale de
ultimă generaţie, cu toată gama lor de concepte, caracteristici şi realităţi aplicative.
Secţiunea III, intitulată “Metode şi tehnici pentru managementul cunoaşterii”,
conţine capitolele XIX-XXVIII şi prezintă o multitudine de soluţii autentice,
elaborate cu ajutorul metodelor şi tehnicilor specifice cunoaşterii în universităţile
din consorţiu. Secţiunea IV, sub titulatura „Instrumente pentru managementul
cunoaşterii”, conţine capitolele XXIX-XXXVII şi pune în atenţia cititorului cele
mai renumite instrumente utilizate cu succes de către autori în realizarea
informatizării universităţii moderne.
Capitolul I prezintă imperativele organizaţiilor întemeiate pe cunoaştere,
operaţionalizarea acestora pe toate planurile (educaţional, cultură organizaţională,
intervenţii manageriale, metode şi instrumente de lucru) şi managementul
cunoaşterii din perspectiva universităţilor moderne, repere simbolice ale secolului
21, capabile să promoveze societatea cunoaşterii şi să asigure noile surse de
bogăţie şi putere. Capitolul II prezintă sistematic cele mai interesante aspecte ale
rolului noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţii în universitatea modernă,
universitatea tradiţională faţă în faţă cu universitatea virtulă, învăţământul
electronic şi reperele educaţiei la distanţă. Capitolul III analizează învăţarea
organizaţională din perspectiva universităţii bazate pe cunoaştere, iar concluziile la
care ajunge sunt pertinente şi valoroase. În capitolul IV sunt evidenţiate cu
acurateţe şi mult realism elementele structurale şi procesele unui model de
universitate virtuală, cu exemplificare pe cele mai renumite universităţi virtuale din
lume. Capitolul V familiarizează cititorul cu un studiu de caz referitor la eficienţa
universităţilor virtuale, realizat cu multă minuţiozitate pe exemplul Universităţii
Maritime din Constanţa.
În capitolul VI, autorii analizează rolul managementului cunoaşterii în
universitatea virtuală şi conchid că “trecerea la managementul cunoaşterii în
universităţile româneşti constituie o modalitate de depăşire a decalajelor ce separă
în prezent învăţământul românesc de cel european şi singura şansă pentru succesul
reformării sistemului de învăţământ şi asigurării competitivităţii şi eficienţei în
condiţiile integrării în Uniunea Europeană şi trecerii la societatea bazată pe
cunoaştere”.
Capitolul VII analizează structurile şi procesele modelului de universitate
virtuală, tehnicile de virtualizare a procesului didactic, abordările alternative
specifice şi realizează o analiză comparativă extrem de interesantă. În capitolul
VIII sunt prezentate toate aspectele optimizării infrastructurii unei universităţi, ca o
garanţie a succesului implementării sistemului de management al cunoaşterii.
Capitolul IX reprezintă un exemplu excelent de studiu pentru managementul
aplicaţiilor virtuale într-o universitate.
Capitolul X, deşi unul introductiv în cadrul celei de a II-a secţiuni, reuşeşte să
clarifice cu multă acurateţe conceptele fundamentale şi caracteristicile sistemelor
de management a cunoaşterii. Capitolul XI analizează componentele şi tipologia
sistemelor de management a cunoaşterii (SMC), iar capitolul XII prezintă aspecte
importante ale modelelor de reprezentare dinamică a cunoaşterii, în calitatea lor de
reprezentări structurale eficiente pentru simboluri şi relaţii.
Capitolul XIII prezintă rezultatele unui studiu aprofundat referitor la
implementările actuale ale sistemelor de management a cunoaşterii, cu detalii
interesante ale proiectului Universităţii Naţionale de Apărare Carol I. În capitolul
15
XIV sunt analizate aspectele complexe ale Intranetului şi sistemelor de management
a cunoaşterii, cu detalii dintr-o aplicaţie deosebit de performantă. Capitolul XV
iniţiază cititorul în aspectele fundamentale ale unui sistem de management al
cunoaşterii pentru o universitate, în care tehnologia Wiki este utilizată ca un
instrument esenţial pentru sistemele colaborative.
Capitolul XVI introduce cititorul într-o abordare originală referitoare la
eficienţa sistemului de management al cunoaşterii şi cerinţelor de implementare.
Capitolul XVII se ocupă de managementul documentelor într-o universitate sub
toate aspectele, iar abordarea este una analitică deosebit de instructivă. Capitolul
XVIII conţine detalii însemnate despre metode şi modele de e-learning utilizate în
educaţia maritimă românească. Cea de III-a secţiune debutează cu capitolul XIX
care prezintă cele mai importante detalii ale activităţilor colaborative de tip e-
learning şi managementului cunoaşterii, cu accente pe portalul Universităţii de
Vest din Timişoara şi serviciile specifice. În capitolul XX sunt analizate tehnicile
de modelare a cunoaşterii în sistemele bazate pe cunoştinţe, cu deosebire cele
multiperspectivă, iar în capitolul XXI sunt analizate e-comunicaţiile, ca suport al
Internetului, Intranetului şi Extranetului organizaţiilor, poştei electronice
performante, mesageriei instant, tehnologiei VoIP, tehnologiei videostreaming,
grupurilor de discuţii şi dezvoltării de aplicaţii de tip SMC eficiente. În capitolul
XXII se analizează competent portalurile informaţionale şi tehnologiile lor de
realizare.
Capitolul XXIII este dedicat sistemelor de management al conţinutului, cu
detalii interesante despre site, website şi portal şi sistemele software specifice.
Capitolul XXIV analizează aspecte delicate ale intranetului, extranetului şi
portalurilor, cu accente pe creşterea eficienţei activităţii universităţii moderne.
Capitolul XXV prezintă raţionamentul bazat pe cazuri, ca model al cunoaşterii
umane, ca paradigmă ultramodernă şi tehnologie inteligentă însemnată. În capitolul
XXVI sunt puse în pagină idei generoase referitoare la utilizarea tehnicilor data
mining în managementul cunoaşterii. Capitolul XXVII realizează un studiu deosebit
de valoros asupra utilizării tehnicilor data mining în analizei performanţelor
studenţilor la ASE Bucureşti, iar capitolul XXVIII introduce cititorul în cele mai
interesante abordări ontologice referitoare la managementul cunoaşterii.
Secţiunea a IV-a începe cu capitolul XXIX în se realizează o sinteză valoroasă
despre comunităţile cunoaşterii, completă şi orientativă pentru cititorii interesaţi de
domeniu. Capitolul XXX analizează, cu detalii pertinente, comunităţile virtuale, ca
entităţi online, entităţi mediate de calculator şi comunităţi de dezvoltare deosebit de
însemnate pentru universitatea modernă. Capitolul XXXI prezintă interes pentru
analiza weblogurilor, special plasat în vederea informării cititorului, mai ales a
studentului, ca instrument în educaţia academică.
Capitolul XXXII introduce cititorul în estimarea costurilor de realizare a unui
weblog, activitate importantă pentru eficienţa dezvoltării aplicaţiilor virtuale.
În capitolul XXXIII se analizează reţelele de cunoaştere, cu deosebire
comunităţile de practică, extrem de importante pentru desfăşurarea activităţilor de
învăţământ şi cercetare. Capitolul XXXIV prezintă reţelele de cunoaştere special
16
dedicate activităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI), faţă de care
universitatea adoptă o atitudine total schimbată, faţă de timpurile de altădată.
Capitolul XXXV este dedicat unei comunităţi online speciale – denumită
Ittoolbox, care pune la dispoziţia celor interesaţi cunoştinţe profesionale de IT,
fiind de mare ajutor profesioniştilor în domeniu din lumea întreagă. Capitolul
XXXVI conţine elemente esenţiale referitoare la reţelele de cunoaştere pentru
cercetare-dezvoltare militare, prezentate cu aplomb şi competenţă. Capitolul
XXXVII închide seria dezbaterilor cu aspecte originale referitoare la comunităţile
virtuale pentru cercvetare-dezvoltare-inovare.
Elementele de autenticitate prezentate în acest volum se datorează cerinţelor
proiectului CEEX-M1-C2-550, UNI-C, conţinutului său excelent elaborat şi etapei
a I-a, realizată la cele mai înalte coordonate ştiinţifice. Chiar dacă nu toţi autorii şi-
au prezentat ideile uniform, punctele lor de vedere şi interpretările adaugă
originalitate şi diversitate, fapt care le constituie într-o bază solidă pentru derularea
cu succes a proiectului în etapele următoare. Toate strategiile, sistemele, metodele
şi instrumentele descrise în această lucrare au o mare calitate comună: înfăţişează
rezultatele muncii susţinute a unor cadre didactice, profesionişti dedicaţi inovării,
pasionaţi de realizarea excelenţei în munca lor didactică şi de cercetare, şi de
dorinţa expresă de a oferi experienţe noi pentru studenţii lor.
* *
*
Coordonatorii şi editorii acestui volum îşi exprimă recunoştinţa pentru ajutorul
de nepreţuit acordat de toţi cei implicaţi în procesul de derulare a etapelor
definitivării sale. Fără angajamentul serios, expertiza şi ajutorul lor acest proiect nu
ajungea la cunoştinţa publicului cititor.
Mai întâi, se cuvine să mulţumim Prof.univ.dr. Constanţa-Nicoleta BODEA şi
colectivului domniei sale de la ASE Bucureşti pentru iniţiativa încununată de
succes referitoare la proiectul UNI-C şi evenimentele ştiinţifice excelent organizate
în perioada 2006-2007, care au permis consolidarea relaţiilor între toţi membrii
echipelor de cercetare şi angajarea lor cu entuziasm în acest volum, atât de necesar
în literatura de specialitate românească.
În al doilea rând, mulţumirile noaste se îndreaptă către autorii care au
contribuit la acest volum şi au dovedit performanţele indubitabile în materie ale
unor şcoli de elită din universităţile care au alcătuit consorţiul de cercetare.
Nu în ultimul rând, mulţumirile noastre se îndreaptă cu recunoştinţă către toţi
responsabilii Autorităţii Naţionale pentru Cercetarea Ştiinţifică, care au organizat
selecţia şi au susţinut promovarea proiectului UNI-C, în toate etapele sale, de la
primire la evaluare şi aprobare, respectiv finanţare.
Iunie 2007,
Coordonatorii
17
CONTRIBUŢIA AUTORILOR, ÎN ORDINE ALFABETICĂ
Airinei, Dinu, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi: Cap.XVI

Andone, Ioan, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi: Cap.VIII, Cap.XV
Atanasiu, Virginia, Academia de Studii Economice, Bucureşti:Cap.XXVIII
Bărbieru, Dragoş, Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I”:Cap.XIII,
Cap.XXIII, Cap.XXX, XXXVII
Bodea, Constanţa-Nicoleta, Academia de Studii Economice, Bucureşti:
Cap.XXVIII
Bodea, Vasile, Academia de Studii Economice, Bucureşti:Cap.XXVII
Butuza, Antoaneta, Universitatea de Vest, Timişoara:Cap.XIX
Cărbuneanu, Mădălina, Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti:Cap.XXVI
Crăciun, Maria, Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”:
Cap.XXXVI, Cap.XXXVII
Deleanu, Dumitru, Universitatea Maritimă din Constanţa: Cap.XVIII
Homocianu, Daniel, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi: Cap.XVI
Ion, Letiţia, Universitatea Maritimă din Constanţa: Cap.XVIII
Mihalache, Sabina-Cristiana, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”
Iaşi:Cap.VI, Cap.XII, Cap.XXIX
Mircea, Gabriela, Universitatea de Vest, Timişoara:Cap.XXIV
Muntean, Mihaela, Universitatea de Vest, Timişoara:Cap.I, Cap.XIX
Mureşan, Doina, Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I”:Cap.XIII,
Cap.XXXVI
Neagu, Denisa, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi: Cap.X, Cap.XI
Neguţ, Viorel, Universitatea de Vest, Timişoara: Cap.III
Niţă, Alexandra, Universitatea Maritimă din Constanţa: Cap.V, Cap.VII,
Cap.IX
Oprea, Mihaela, Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti:Cap.XX, Cap.XXV,
Cap.XXXIII, Cap. XXXIV
Pătraşcu, Aurelia, Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti: Cap.XIV, Cap.XVII
Păvăloaia, Vasile-Daniel, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi:
Cap.VIII
Plăiaşu, Adina, Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti: Cap.XXXV
Pleşanu, Toma, Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I”:Cap.XXXVI
Pocatilu, Paul, Academia de Studii Economice, Bucureşti:Cap.XXI, Cap.XXII,
cap.XXXII
Popovics, Alexandra, Universitatea de Vest, Timişoara:Cap.I
Raicu, Gabriel, Universitatea Maritimă din Constanţa: Cap.V, Cap.VII,
Cap.IX
Roşca, Ion Gh., Academia de Studii Economice, Bucureşti:Cap.XXVII
Şchiopu, Daniela, Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti:Cap.IV, Cap.XXXV
Sireteanu, Alexandru-Napoleon, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi:
Cap.XV
Stoica, Doru, Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti:Cap.II, Cap.IV
Şuşnea, Elena, Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I”:Cap.
XXIII,Cap.XXX, XXXVII
Tănăsescu, Ana, Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti: Cap.XIV, Cap.XVII,
Cap.XX, Cap.XXV
Tudor, Irina, Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti:Cap.XXVI, Cap. XXXIII,
Cap. XXXIV
19
Secţiunea I
UNIVERSITATEA ÎN MEDIUL VIRTUAL

Capitolul I
ORGANIZAŢIE BAZATĂ PE CUNOAŞTERE

Alexandra Popovics, Universitatea de Vest, Timişoara
1.1 Introducere
Mediul în care trăim ne supune celor mai diverse provocări. Pentru a le face faţă,
spiritul uman a imaginat şi susţinut apariţia organizaţiilor. De fapt, este unanim recunoscută
teza conform căreia, trăim, în bună parte, în cadrul organizaţiilor şi acţionăm prin
intermediul lor. Petrecem cea mai mare parte a vieţii noastre în organizaţii cum ar fi şcoala,
întreprinderea, diversele asociaţii în care suntem membri, etc. Prin urmare, se poate afirma
că societatea în globalitatea ei (în special, societatea modernă) poate fi considerată ca un
ansamblu corelat de organizaţii care apar, se dezvoltă şi dispar în funcţie de o paletă largă
de interese şi nevoi ale oamenilor. Întemeierea pe cunoaştere a organizaţiilor contemporane
este inevitabilă şi decurge dintr-un nivel de complexitate sistemică ce depăşeşte limitele
rigide ale ierarhiilor tradiţionale, antrenând apariţia de configuraţii şi practici
organizaţionale non-ierarhice. Din evoluţii strict inerţiale, de natura auto-organizării, pot
rezulta, cel mult, soluţii insulare, eventual articulate ad-hoc, în schimb, obţinerea de sisteme
integrate, viabile presupune intervenţie transformatoare asupra unor organizaţii existente
sau crearea unora noi, dedicate scopului urmărit. Ca repere simbolice, în secolul 21, pentru
o societate modernă, universităţile sunt chemate să promoveze societatea cunoaşterii
(knowledge society), să asigure noile surse de bogăţie şi putere.
1.2 Consideraţii generale privind organizaţiile întemeiate pe cunoaştere

Conceptul de învăţare a fost mult timp rezervat achiziţionării de competenţe
individuale. Dar, la începutul anilor 1950, H. Simon a sugerat transpunerea acestei noţiuni
la nivelul organizaţiilor. Din acest moment învăţarea începe să devină posibilitatea unei
cunoaşteri colective. Tocmai acest mod de cunoaştere reprezintă zona de controverse foarte
aprinse. Pentru anumiţi autori organizaţiile nu gândesc şi, în consecinţă, a dori atingerea
unui nivel superior în cunoaştere nu este posibilă. Se consideră că acest proces este posibil
doar la nivel de individ. Susţinătorii cunoaşterii colective consideră că dacă se acceptă
definirea cunoaşterii în termeni de achizţionare, stocare, tratare şi utilizare a informaţiilor,
problema dispare. Este vorba aici de un argument puternic, care trebuie totuşi completat.
Dezvoltarea unei noi competenţe organizaţionale nu implică neapărat difuzarea de
cunoştinţe, ea poate să apară şi dintr-o mai buna articulare a competeneţelor individuale.
Societatea informaţională, în care omenirea se încadrează ireversibil, este definită ca o
societate a cunoaşterii şi, în acelaşi timp, ca o societate a organizaţiilor [Drucker, 1992,
95-104].
Organizaţiile bazate pe cunoaştere sunt actorii colectivi inteligenţi ai societăţii
informaţionale şi au un rol determinant în afirmarea acesteia ca societate a cunoaşterii;
aparţinând realităţii contemporane atât în calitatea lor de mediu de activitate profesională şi
managerială, cât şi în cea de obiect de cercetare ştiinţifică şi de proiect strategic, ele
marchează convergenţa între două fenomene definitorii pentru natura umană - cel al
MANAGEMENTUL CUNOAŞTERII ÎN UNIVERSITATEA MODERNĂ
cunoaşterii şi cel al organizării - într-o construcţie socială emblematică pentru ideile de

competenţă colectivă, acţiune inteligentă şi performanţă durabilă.
Întemeierea pe cunoaştere înseamnă, pentru organizaţii, atingerea stadiului deplinei
maturităţi, concordant cu esenţa societăţii informaţionale căreia îi aparţin. În funcţionarea
unor asemenea organizaţii, determinante sunt procesele desemnate generic prin sintagma
celor ”3 I”, respectiv inovare (crearea de cunoştinţe noi), învăţare (asimilarea de cunoştinţe
noi) şi interactivitate partenerială referitoare la cunoaştere.
De pe poziţiile promotorilor tehnologiei informatice, Holsapple şi Whinston
[Holsapple, 1987, 77-90] definesc organizaţia bazată pe cunoaştere drept ”o colectivitate de
lucrători cu muncă de concepţie, interconectaţi printr-o infrastructură computerizată”;
autorii consideră că existenţa unei asemenea organizaţii, prevăzută cu staţii de lucru locale,
centre de suport, canale de comunicaţii şi colecţii distribuite de cunoştinţe, necesită un
demers explicit de proiectare şi realizare, de natura unei informatizări avansate, cu aplicaţii
ale inteligenţei artificiale.
De pe poziţiile celeilalte abordări, cea managerială, Drucker [Drucker, 1988, 45-53]
tratează firma bazată pe informaţii ca reprezentând modelul organizaţional al secolului al
XXI-lea şi îi preconizează principalele caracteristici: componenţa dominată de
profesionişti, numărul redus al nivelurilor intermediare de conducere ierarhică, asigurarea
coordonării prin mijloace de factură non-autoritară (standarde, norme, reguli de cooperare
etc.).
Ultimul deceniu al secolului al XX-lea a marcat producerea convergenţei între
perspectiva tehnologică şi cea managerială, prin cuplare între necesităţile organizaţiilor şi
facilităţile soluţiilor de asistare informatică [Scott, 1998, 3-17]. După 1995 apar primele
rezultate semnificative în crearea şi funcţionarea de organizaţii bazate pe cunoaştere.
Specifice societăţii informaţionale sunt, însă, acele organizaţii care se bazează pe
cunoaştere într-un sens mai profund şi extins la scara colectivă a comportamentului
grupurilor şi ansamblului organizaţiei. Într-un asemenea cadru, întemeierea pe cunoaştere
devine sistematică şi se instituţionalizează sub următoarele aspecte:
• fondul de cunoştinţe este înţeles drept principala resursă a organizaţiei, decisivă
pentru performanţa ei strategică globală;
• procesele intelectual-intensive devin nu doar preponderente, ci şi determinante
pentru funcţionarea organizaţiei în direcţia atingerii obiectivelor ei;
• organizaţia structurează, pentru actorii individuali şi colectivi, solicitări, roluri şi
responsablităţi noi privitoare la gestionarea cunoaşterii şi a proceselor legate de ea;
• cultura organizaţională instituie consensual repere normative pentru perenitatea
valorilor legate de creativitate, competenţă, învăţare, comunicare;
• aspectele referitoare la cunoaştere capătă un rol esenţial în afirmarea identităţii
organizaţiei, în asigurarea integrităţii şi coerenţei acesteia în termeni de structură, strategie
şi acţiune.
Admiţând că organizaţiile devin inteligibile prin explicarea modului cum sunt
structurate şi, respectiv, cum funcţionează spre a-şi atinge obiectivele [Tsoukas, 1996, 11-
25], devine posibilă identificarea de caracteristici ale organizaţiilor bazate pe cunoaştere
prin încadrarea lor în tipologii asociate fiecăruia din cele două criterii ; primul se regăseşte
în succesiunea modelelor de configuraţii organizaţionale (figura 1), iar cel de-al doilea - în
succesiunea generaţiilor de practici manageriale (tabelul 1).
22
Capitolul I UNIVERSITATEA MODERNĂ, ORGANIZAŢIE BAZATĂ PE CUNOAŞTERE
Fig. 1 Succesiunea modelelor de configuraţii organizaţionale

Sursa: [Palmer, 1998 , 294-307]
Tabel 1 Succesiunea generaţiilor de practici manageriale

Generaţia I Generaţia II Generaţia III Generaţia IV Generaţia V
Atribute ale Orientare Orientare Orientare
Orientare către Orientare către
organizaţiei către către către
tehnologie clientelă
Proiecte organizare cunoaştere
Strategia Eforturi disparate de Concentrată Integrarea Coordonare cu Sisteme de
cercetare– pe activitatea între clienţii în inovare
dezvoltare de bază tehnologie şi cercetare- interactivă
activitatea dezvoltare
de bază
Forţele Imprevizibile Interdepende Efort Schimbare Dinamică de
schimbării nţele intra- sistematic de generalizată, tip
organizaţion cercetare – rapidă, ″caleidosco
ale dezvoltare discontinuă pic″
Performanţa Cercetarea – Co- Echilibrul Raportul între Capacitatea
dezvoltarea ca participarea risc- productivitate intelectuală
activitate auxiliară la cheltuieli beneficiu şi investiţiile şi impactul
(de suport) pentru ei
informatizare
Structura Ierarhie orientată Matriceală Coordonare Comunităţi Reţele de tip
funcţional distribuită profesionale simbiotic
Personalul Raporturi Cooperare Colaborare Accent pe Profesionişti
concurenţiale proactivă structurată valori şi care se auto-
potenţiale conduc
Funcţionarea Comunicare Bazată pe Cercetare– Circuite de Fluxuri de
internă ″anemică″ relaţii între dezvoltare reacţie ; cunoştinţe
proiecte axată pe informare din/spre
activitatea susţinută exterior
de bază
Tehnologia Embrionară Bazată pe Bazată pe Informatica – Procesoare
date informaţii forţă inteligente
competitivă de
cunoştinţe
Sursa: [www.entovation.com/assessment/fifthgen.htm]
23
Tipologia de modele organizaţionale arată că acestea au evoluat în direcţia unei

creşteri a gradului lor de întemeiere pe cunoaştere, înţeleasă şi ca o tendinţă de umanizare
progresivă [Palmer, 1998, 294-307], convergentă cu orientarea antropocentrică a sistemelor
informatice [Filip, 2001, 237-254.]. Cât timp această evoluţie s-a inspirat din paradigma
organizaţiei bazate pe control şi autoritate, ea a putut fi susţinută prin reproiectări
ameliorative ale configuraţiilor de tip ierarhic, specifice capitalismului industrial,
culminând cu forma de organizare matriceală. La sfârşitul secolului al XX-lea, pe fondul
consacrării schimbării de paradigmă în teoria organizaţiilor, devin, însă, clare atât limitele
ierarhiei, cât şi pertinenţa alternativei reprezentate de organizaţia bazată pe cunoaştere. În
locul unei structuri piramidale rigide şi susceptibile de comportamente predictibile,
omniprezentă până atunci, apare o diversitate de forme structurale non-ierarhice, în general
de tip reţea; comportamentele tipice pentru actorii din cadrul lor sunt de factură
antreprenorială, dar ele pot întruni atributele profesionismului managerial, chiar dacă
piramida ierarhică pare a se fi inversat.
1.3 Operaţionalizarea organizaţiei bazate pe cunoaştere
Din perspectiva operaţionalizării organizaţiei bazate pe cunoaştere, complexitatea

constituie caracteristica esenţială şi inerentă oricărui avans pe traseul ”concept – proiect –
sistem în funcţiune”; anvergura scopului urmărit, diversitatea factorilor ce intervin în
realizarea lui, multitudinea problemelor de opţiune implicate fac ca unul din riscurile
majore să rezide în supralicitarea coordonatei tehnologice, în detrimentul celor
educaţionale, culturale şi manageriale. În realitate, un asemenea proiect nu este unul de
informatizare în sens strict, ci unul de pilotare strategică a procesului de maturizare
organizaţională ; angajarea actorilor în acest proces poate fi obţinută numai prin crearea
unui cadru organizaţional permisiv şi transparent, recurgerea la stimulente şi la sisteme de
valori adecvate, favorizarea învăţării şi diseminării active a cunoştinţelor.
În organizaţiile existente, vectorul transformator principal este promovarea, pe
principiul incubării locale sau al evoluţiei generalizate, a practicilor caracteristice societăţii
cunoaşterii; soluţia complementară este crearea de organizaţii noi, special concepute în
acord cu valenţele acestui tip de societate.
Intervenţia se cere susţinută în mod coerent pe mai multe planuri:
a. Planul educaţional:
- dezvoltarea, la membrii organizaţiei, de competenţe de concepţie, de lucru în
regim informatizat, precum şi de gestionare inteligentă a activelor intangibile, conform
specificului lor ireductibil la cel al clasicelor active tangibile;
- profesionalizarea de roluri individuale legate de funcţionarea bazată pe
cunoaştere a organizaţiilor (producători de conţinuturi şi tehnologii digitale,
administratori de platforme de lucru virtuale, ingineri de cunoştinţe, formatori de
competenţe etc).
b. Planul culturii organizaţionale:
- asumarea, de către membrii organizaţiei, a unei etici a legitimităţii responsabile în
raporturile şi acţiunile lor referitoare la cunoaştere ; o asemenea etică se opune,
principial, exclusivismului individualist şi este deschisă interactivităţii parteneriale; la
scara unor asemenea organizaţii, ca şi a ansamblului societăţii cunoaşterii, civilizaţia
se va revela ca abilitate şi disponibilitate a membrilor lor de a conlucra în mod
transparent şi echitabil;
24
- centrarea comportamentelor individuale şi colective pe valorile spiritului de

comunitate a profesioniştilor, ale recunoaşterii dreptului la identitate intelectuală şi
primatului pertinenţei conceptuale ca sursă de influenţă în organizaţie.
c. Planul intervenţiei manageriale:
- asimilarea şi extinderea practicilor manageriale de generaţie avansată, inclusiv a
celor specifice managementului cunoaşterii;
- adoptarea, de către factorii de conducere, a stilului de intervenţie non-directiv,
orientat către facilitarea şi articularea acţiunii profesioniştilor.
d. Planul metodelor de lucru şi instrumentelor:
- susţinerea producerii de cunoaştere în organizaţii, prin:
angajarea unui efort proriu de cercetare-dezvoltare;
acordarea de timp de reflecţie individuală ;
reuniuni de creativitate, grupuri şi ateliere de lucru;
reţele Intranet;
camere electronice de deliberare cu facilităţi de asistare a grupurilor;
sisteme inteligente de gestiune a cunoaşterii şi competenţelor;
acces extins la baze de date şi de cunoştinţe proprii sau externe;
veghe tehnologică şi concurenţială, reperarea celor mai bune practici în
interiorul şi în afara organizaţiei;
cartografierea cunoaşterii organizaţionale;
stimularea creării de echipe tematice pe principiul centrelor de
competenţă;
apelul la experţi şi consultanţi externi;
cutii poştale virtuale pentru propuneri şi idei noi;
centre-suport de expertiză şi asistenţă;
- favorizarea procesului de învăţare organizaţională, prin:
reuniuni de diseminare a ideilor noi;
facilitarea învăţării din experienţă pe posturile de lucru;
adoptarea sistemului de tutorat intelectual (”mentoring”) pentru transferul
de cunoaştere interpersonal sau între subdiviziunile organizaţiei;
monitorizarea nevoilor de formare/reciclare profesională a personalului şi
planificarea carierelor;
bilanţuri periodice de competenţe;
stagii de perfecţionare profesională a personalului, detaşări temporare în
scop formative;
- dezvoltarea organizaţiei ca o comunitate profesională, prin:
exercitarea interactivă a conducerii, în contact direct cu personalul;
transparenţa standardelor, regulilor şi procedurilor;
organizarea lucrului pe proiecte;
folosirea de manuale de recomandări şi proceduri;
încurajarea auto-responsabilizării profesionale;
capitalizarea cunoaşterii în arhive de proiecte;
favorizarea creării de reţele de comunicare profesională între membrii
organizaţiei, precum şi cu partenerii acesteia.
Enumerarea de mai sus arată că în prezent se dispune de o gamă de soluţii tehnologice
şi manageriale suficientă pentru a face posibilă operaţionalizarea conceptului de organizaţie
bazată pe cunoaştere ; aplicarea lor presupune discernământ în alegere, consecvenţă în
efortul de învăţare şi receptivitate în a sesiza şi asimila avantajele lor.
25
Pentru România, relevanţa conceptului de organizaţie bazată pe cunoaştere decurge

din angajarea ţării în evoluţia către societatea informaţională – societatea cunoaşterii,
condiţie a dezvoltării durabile şi integrării sale europene şi euro-atlantice. Ar fi riscantă
asumarea prejudecătii că, date fiind decalajele faţă de ţările avansate, organizaţia bazată pe
cunoaştere ar constitui, pe plan naţional, doar o problemă de viitor, sau că ea ar reprezenta o
sofisticare exagerată şi, deci, dispensabilă a efortului de informatizare în curs.
Sub aspect fenomenologic, mediul organizaţional românesc nu a putut face excepţie
de la tendinţa globală a orientării contemporane către cunoaştere, dar, in lipsa unei opţiuni
strategice, aceasta s-a manifestat nesistematic, localizându-se mai ales în planul informal ;
intermedierea informaţională interpersonală, tranzacţiile informale cu cunoştinţe în şi între
organizaţii, asistenţa profesională acordată ad-hoc, improvizaţiile locale în gestiunea
cunoaşterii sunt exemple care confirmă faptic o asemenea constatare.
Firmele şi instituţiile de talie mare sunt mai pregnant ataşate de configuraţia şi
funcţionalitatea organizării ierarhice, chiar în condiţiile trecerii la asistare informatizată. În
schimb, în categoria firmelor private şi organizaţiilor non-guvernamentale de talie mică, dar
cu expunere externă, practicile manageriale şi profesionale bazate pe cunoaştere sunt deja
prezente, dar în forme încă experimentale, reversibile.
Crearea de organizaţii bazate pe cunoaştere rămâne un imperativ pentru dezvoltarea, la
scară naţională, a unei economii a cunoaşterii ; ea este stringent necesară şi pentru
afirmarea la niveluri de vârf - nu numai în diaspora, ci şi în ţară - a creativităţii româneşti ca
principală sursă de competitivitate şi identitate într-un mediu internaţional cu clare tendinţe
de globalizare.
Favorizante în acest sens sunt sensibilizarea publică pentru opţiunea integrării
europene, efectele de învăţare din experienţa proiectelor comune cu parteneri externi şi din
cea a schimburilor internaţionale pe linie universitară şi de cercetare.
Asigurarea fezabilităţii proiectelor de dezvoltare de organizaţii bazate pe cunoaştere în
contextul românesc presupune conjugarea efortului strategic de informatizare cu o susţinere
educaţională şi managerială adecvată. În acest sens, pe lângă utilizarea ca atare a unor
soluţii din tipologia generală prezentată mai sus, pe plan naţional apar ca prioritare: (1)
formarea profesioniştilor necesari domeniilor legate de cunoaştere şi de gestionarea ei, (2)
recunoaşterea oficială a noilor profesii şi ocupaţii specifice organizaţiilor bazate pe
cunoaştere şi (3) formarea de formatori pentru profilurile de competenţe respective.
Conţinutul învăţământului de nivel universitar şi post-universitar, în primul rând în
profilurile economic, informatică, management, administraţie, se cere adaptat prin
includerea de discipline sau module cu tematică relevantă (de exemplu, economia şi
managementul cunoaşterii, utilizarea managerială a reţelelor Internet şi Intranet,
documentarea ştiinţifică în medii virtuale etc.), dar şi prin crearea de filiere specializate
vizând, într-o primă etapă, programele de nivel Master, M.B.A. şi cele de doctorat.
De asemenea, este important ca temele respective să se regăsească pe agenda de
cercetare naţională asumată de institutele academice de profil, iar afilierea organizaţiilor
româneşti la foruri internaţionale reprezentative (de exemplu, Asociaţia Internaţională a
Bibliotecilor - ASLIB, Federaţia Internaţională de Documentare - FID etc.) este de natură
să favorizeze evoluţiile preconizate.
1.4 Managementul cunoaşterii
Managementul cunoaşterii poate fi definit ca un demers, orientat strategic, de

motivare şi facilitare a angajării membrilor organizaţiei în dezvoltarea şi utilizarea
26
capacităţilor lor cognitive, prin valorizarea, subordonată obiectivelor ei de ansamblu, a

surselor de informaţii, experienţei şi abilităţilor fiecăruia dintre ei [Uit Beijerse, 1999].
În mediul organizaţional, cunoştinţele provin din informaţii transformate de cei ce le
deţin în capacitate de acţiune eficientă, prin asimilare şi înţelegere integratoare, urmate de
operaţionalizare în contexte date (Murray, f.a.).
Pe baza cercetărilor lui Nonaka şi Takeuchi vizând elaborarea unei tipologii a
formelor de cunoaştere organizaţională, în literatura domeniului s-a propus preluarea unei
distincţii sesizate iniţial de epistemologul Polanyi : cea între cunoaşterea explicită
(articulată), care este formalizabilă, accesibilă şi comunicabilă, pe de-o parte, şi cunoaşterea
implicită (tacită), care este subtilă, profund personalizată, neformalizată şi difuz prezentă în
contextul organizaţional. Unele atribute suplimentare, propuse de Hedlund (1994), sunt
redate în tabelul 2.
Tabel 2 Tipologia formelor cunoaşterii organizaţionale

Forme de cunoaştere Niveluri de manifestare a comportamentului organizaţional
organizaţională
Individ Grup Organizaţie
Cunoaştere - calificări - proiecte - structura

articulată (explicită) profesionale - reguli de organizaţională
- memorii cooperare - norme şi proceduri de
permanente lucru
- colecţii de informaţii şi
cunoştinţe
Cunoaştere implicită - experienţe - reprezentări - valori ale culturii
(tacită) personale comune organizaţionale
- dimensiunea - hărţi cognitive - ”spiritul de corp”
informală a
funcţionării
organizaţiei
În funcţionarea lor, organizaţiile îşi construiesc reprezentări despre propria lor stare de
cunoaştere; ele se confruntă cu provocarea de a găsi modalităti de valorificare a ceea ce
ştiu, dar şi cu constatarea paradoxală că nu sunt întrutotul conştiente de ceea ce ştiu, şi nici
de ceea ce nu ştiu. În acest sens, este considerată antologică afirmaţia făcută de fostul
director general executiv al companiei Hewlett-Packard, Lewis Platt: ”Dacă firma Hewlett-
Packard ar fi conştientă de ceea ce ştie, am putea deveni de trei ori mai profitabili” [Sieloff,
1999[. Asemenea decalaje de cunoaştere, care se regăsesc atât în cazul subiecţilor
individuali, cât şi al celor colectivi (grupuri, ansamblul organizaţiei), pot fi încadrate
tipologic conform tabelului 3 [Stewart, 1997, p. 135].
Tabel 3 Matricea decalajelor de cunoaştere organizaţională

Subiectul ştie Subiectul nu ştie
Subiectul ştie Cunoaştere de care subiectul ştie că Cunoaştere de care subiectul ştie că
dispune nu dispune
(cunoaştere explicită) (decalaje cunoascute)
Subiectul nu ştie Cunoaştere de care subiectul nu ştie Cunoaştere de care subiectul nu ştie
că dispune că nu dispune
(cunoaştere implicită) (decalaje ignorate)
27
Întemeierea pe cunoaştere face ca în comportamentul unei organizaţii să fie prezente şi

active noi mize strategice specifice, care o determină:
- să-şi reprezinte integrator şi transparent acumulările de cunoaştere explicită şi
implicită existente la nivel individual, de grup sau pe suporturi artificiale;
- să-şi extindă continuu baza de cunoştinţe prin stimularea proceselor de învăţare şi
inovare organizaţională şi prin capitalizarea rezultatelor acestora;
- să-şi dezvolte capacitatea de a transforma inteligent şi oportun cunoaşterea
disponibilă în acţiuni de succes;
- să conştientizeze şi să gestioneze propria ignoranţă [Zack, 1999].
Procesului de capitalizare a activelor intelectuale i se asociază conceptul de bază de
cunoştinţe, folosit aici într-o accepţiune extinsă faţă de cea din informatică [Le Moigne,
1993]. Pentru organizaţii, baza de cunoştinţe se referă integrator atât la dimensiunea
personalizată a cunoaşterii, prezentă la purtători umani (indivizi şi grupuri), cât şi la
dimensiunea ei artificială, prezentă în sistemele informatice inteligente [Dutta, 1997].
Structura conceptuală a bazei de cunoştinţe a organizaţiei este redată schematic în figura 2.
CUNOŞTINŢE
ACŢIUNE APLICATIVE
BAZA DE FAPTE BAZA DE REGULI

Sisteme informaţionale, baze de Cunoştinţe aplicative, euristici, proceduri programabile
date ale întreprinderii
CUNOŞTINŢE
Cunoaşterea comună
INTERFEŢE DE INTERACŢIUNE ŞI MOTOARE DE INFERENŢĂ

Sursa: [Le Moigne, 1993]
Fig. 2 Modelul conceptual al bazei de cunoştinţe a organizaţiei
Astfel concepută, baza de cunoştinţe prezintă atributele unei memorii organizaţionale

extinse, menită să susţină cognitiv proiecte autonome specifice şi să beneficieze cumulativ
de rezultatele lor.
Mizele strategice enunţate mai sus angajează actorii organizaţionali în comportamente
articulate sinergic, şi anume de co-elaborare (generare interactivă de cunoştinţe noi), co-
învăţare (validare reciprocă a noilor achiziţii cognitive), co-gestiune a cunoaşterii
capitalizate. Ele se referă la cunoaşterea organizaţională ca resursă, dar şi ca proces,
antrenând situarea actorilor care le animă într-un cadru comunitar ; relaţiile dominante aici
sunt cele orizontale (non-ierarhice), de tipul interacţiunii între omologi, rezultând, astfel,
efecte sistemice de co-evoluţie a lor în plan cognitiv.
Întemeierea pe cunoaştere are şi o dimensiune inter-organizaţională [Hedlund, 1994];
în societatea contemporană este tipic ca organizaţiile să se repereze şi evalueze reciproc
prin veghea mediului lor ambiant, să urmărească liderii de domeniu, să înveţe unele de la
altele, să recurgă la imitare, să se confrunte între ele ori să se alieze în scopuri de creare şi
utilizare a noilor idei [Romer, 1998]. În asemenea condiţii, mediul extra-organizaţional
28
devine mai bogat în cunoaştere, ceea ce dă naştere, pentru organizaţii, la o gamă extinsă de
alternative posibile de dezvoltare şi de învăţare din surse externe, dar şi la etaloane de
performanţă exigente şi în continuă evoluţie pe măsura avansului cunoaşterii.
1.5 Concluzii
1. Dezvoltarea societăţii informaţionale ca societate a cunoaşterii este condiţionată
decisiv, în România, ca şi pe plan internaţional, de prezenţa unor organizaţii inteligente, cu
capacităţi avansate de gestionare a competenţelor lor colective ca surse de performanţă.
2. Întemeierea pe cunoaştere a organizaţiilor contemporane este inevitabilă, decurge
dintr-un nivel de complexitate sistemică ce depăşeşte limitele rigide ale ierarhiilor
tradiţionale şi antrenează apariţia de configuraţii şi practici organizaţionale non-ierarhice ;
din evoluţii strict inerţiale, de natura auto-organizării, pot rezulta, cel mult, soluţii insulare,
eventual articulate ad-hoc ; în schimb, obţinerea de sisteme integrate, viabile presupune
intervenţie transformatoare asupra unor organizaţii existente sau crearea unora noi, dedicate
scopului urmărit.
3. Proiectele de realizare de organizaţii bazate pe cunoaştere necesită angajare
strategică şi ingeniozitate managerială în îmbinarea facilităţilor informatice de asistare
inteligentă cu practici organizaţionale consolidate referitoare la inovare, învăţare şi
interactivitate partenerială.
4. Organizaţiile bazate pe cunoaştere sunt susceptibile ca, în virtutea culturii lor
specifice, să promoveze în societate valoarea pertinenţei conceptuale ca sursă de influenţă,
precum şi o etică a legitimităţii responsabile în comportamentele şi relaţiile actorilor sociali.
5. Repere simbolice, în Mileniul III, pentru o societate modernă, universităţile sunt
chemate să promoveze societatea cunoaşterii (knowledge society), să asigure noile surse de
bogăţie şi putere. De aceea, Calitatea Invăţământului Superior a devenit o preocupare
publică.
Bibliografie
Drucker, P., “The coming of the new organization”, Harvard Business Review, 66(1), 1988.
Drucker, P., “The new society of organizations”, Harvard Business Review, 70(5), 1992.
Dutta, S., “Strategies for implementing knowledge-based systems”, IEEE Transactions in
Engineering Management, 44(1), 1997.
Filip, F.G., Dragomirescu, H., Sisteme de asistare inteligentă a activităţii manageriale în
“Sistemul informaţional managerial al organizaţiei”, Editura Economică, Bucureşti,
2001.
Hedlund, G., - “A model of knowledge management and the N-form corporation”, Strategic
Management Journal, 15 (summer special issue), 1994.
Holsapple, C.W., Whinston, A.B., “Knowledge-based organizations”, Information Society,
5(2), 1987.
Le Moigne, J.L., “Sur l'ingénierie de la connaissance organisationnelle”, Note deRecherche
93-02, GRASCE, Université d’Aix-Marseille III, Aix-en-Provence, 1993.
Murray, Ph. (f.a.) – Core concepts in knowledge management, (http://www.ktic.com/).
Palmer, J., “The human organization”, Journal of Knowledge Management, 1(4), 1998.
Păun, E., Şcoala – abordare sociopedagogică, Iaşi, Editura Polirom, 1999.
29
Romer, P., “Two strategies for economic development : using ideas andproducing ideas”,
In ”The strategic management of intellectual capital” (D.Klein –ed.), Butterworth-
Heinemann, London, 1998.
Scott, J., “Organizational knowledge and the Intranet”, Decision SupportSystems, 23(1),
1998.
Sieloff, Ch.G., “If only HP knew what HP knows”: the roots of knowledge management at
Hewlett-Packard, Journal of Knowledge Management, 3(1), 1999.
Stewart, Th.A., ”Intellectual Capital. The New Wealth of Organizations”, Nicholas Brealey
Publishing, London, 1998.
Tsoukas, H., “The firm as a distributed knowledge system – a constructionist approach”,
Strategic Management Journal, 17 (winter special issue), 1996.
Uit Beijerse, R. P., “Questions in knowledge management : defining and conceptualising a
phenomenon”, Journal of Knowledge Management, 3(2), 1999.
Zack, M., “Managing organizational ignorance”, Knowledge Directions, 1 (summer issue),
1999.
30
Capitolul II
ROLUL TEHNOLOGIILOR INFORMAŢIONALE ŞI DE
COMUNICAŢIE ÎN UNIVERSITATEA VIRTUALĂ
2.1 Introducere
Dezvoltarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) a dus la utilizarea

calculatoarelor în toate domeniile social-economice, inclusiv în învăţământ (mai ales în
mediile universitare) unde rolul acestora a crescut odată cu interconectarea reţelelor de
calculatoare şi dezvoltarea Internetului.
Conform unui studiu al OECD (Organization for Economic Cooperation and
Development) care a analizat rolul acestor tehnologii în 19 universităţi din 13 ţări, s-au
identificat patru niveluri de folosire a lor:
- suplimentarea cursurilor cu informaţii disponibile pe Internet;
- cursuri dependente de Internet (discuţii, evaluări sau proiecte desfăşurate pe
Internet);
- cursuri mixte (componenta on-line şi componenta clasică);
- cursuri în întregime on-line.
Numeroase instituţii cu tradiţie sunt optimiste în ceea ce priveşte, pe termen mediu,
rolul TIC în reducerea costurilor, identificând numeroase astfel de posibilităţi în acest sens:
folosirea unor module on-line înlocuind predarea clasică repetată, facilitarea învăţării în
grupuri, folosirea software-ului existent, standardizarea mai mare a cursurilor. De
asemenea, metodele TIC pot îmbunătăţi calitatea educaţiei, aşa cum rezultă din evaluarea
globală a experienţelor de învăţare on-line.
Pentru a maximiza efectele pozitive ale folosirii TIC, instituţiile de învăţământ
superior trebuie să evalueze mai exact costurile şi beneficiile folosirii TIC, iar această
evaluare să fie diferenţiată în funcţie de tipul utilizării TIC (de exemplu, atunci când
cursurile sunt on-line, trebuie evaluat rolul în contextul învăţării de-a lungul întregii vieţi,
iar atunci când TIC reprezintă un complement, rolul său trebuie analizat din perspectiva
calităţii) [Atkins, D.E., 2006].
2.2 Universitatea tradiţională şi universitatea virtuală
Dezvoltarea rapidă a sistemelor electronice de calcul din ultimii 20 de ani au generat

disensiuni privind terminologia utilizată într-un domeniu transdisciplinar cum este
didactica. Primele şcoli publice (1780) au adoptat modelul profesorului ca manager, în care
acesta constituia principalul conducător al procesului educaţional şi al mijloacelor folosite
în cadrul clasei. După 1951 sunt promovate în şcoli primele tehnologii educaţionale,
totodată fiind înregistrată şi o creştere semnificativă a numărului de instruiţi la nivelul unei
clase. După 1981 s-au realizat primele aplicaţii de instruire şi exersare (drill and practice),
iar din 1984 producătorii de aplicaţii comerciale dezvoltă programe de mediere a învăţării
(tutorials) şi programe-jocuri destinate învăţării (learning games). Implicarea
calculatoarelor personale în asistarea procesului educaţional este reflectată în literatura de
specialitate sub acronime precum: IAC (Instruire Asistată de Calculator), CAI (Computer
Assisted Instruction), CAL (Computer Assisted Learning), CBT (Computer Based
Training), CBL (Computer Based Learning), ILT (Instructor-Led Training).
După 1990 au apărut sistemele multimedia şi instrumentele software de proiectare

pedagogică [Negrea, M., 1999]. Aplicaţiile erau la început realizate pe medii de stocare
optice. Sistemele Learningware şi Authorware marchează principalele direcţii ale mediului
educaţional asistat de calculator. Cu toate că la început volumul vânzărilor de calculatoare
personale destinate mediului economic era net superior faţă de cel al sistemelor multimedia
şi al celor destinate mediului educaţional, sistemul de învăţământ dobândeşte în timp un rol
foarte important în aplicarea tehnologiilor informatice, întrucât organizaţiile economice
transformă munca (limitată anterior la efortul individual) şi asigură integrarea eficientă a
individului în echipă. În acest fel, omul se transformă dintr-o entitate economică într-o
entitate predominant informaţională, schimbându-se în mod corespunzător cerinţele sale de
instruire. În aceste condiţii, sistemul de învăţământ trebuie să satisfacă solicitările din ce în
ce mai numeroase şi mai diverse ale unei societăţi aflate într-o transformare tot mai
accentuată.
Entuziasmul pentru tehnologiile educaţionale a atins niveluri ridicate datorită unei
utilizări pe scară din ce în ce mai mare a Internet-ului. Ceea ce rămâne de văzut este dacă
această evoluţie va duce la o adevărată îmbunătăţire a procesului educaţional în general. În
acest context, aplicarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor poate avea ca
rezultat creşterea creativităţii şi îmbunătăţirea muncii de echipă, schimbarea rolului
instructorului/profesorului, reducerea intimidărilor şi a frustrărilor printre cursanţi, un acces
simultan la mai multe surse de învăţare, etc.
Conceptele de e-Learning şi e-Training au preluat multe elemente din predarea
tradiţională, astfel că aceste principii au fost dezvoltate succesiv şi sunt doar o parte din
ceea ce oamenii cred despre predare şi învăţare.
Universităţile virtuale şi-au deschis porţile şi în ţara noastră (mai ales în ultimii 5 ani),
în momentul de faţă majoritatea universităţilor având implementat un sistem informatic
pentru susţinerea învăţământului la distanţă.
Cerinţele sistemului informatic în universităţile virtuale sunt următoarele:
- modul pentru căutarea informaţiei (criterii specifice pentru căutarea resurselor
electronice digitale, surse de referinţe şi legături către enciclopedii electronice,
dicţionare, surse de referinţe biografice, atlase, almanahuri etc. disponibile în
reţelele locale la nivel de universitate sau pe Internet);
- modul pentru evaluarea studenţilor (teste grilă, chestionare de feedback)
- modul pentru realizarea comunicării (forum, conferinţele on-line, e-mail-ul şi
software pentru reţele locale pentru a comunica atât pe verticală cât şi pe orizontală
în ceea ce priveşte conţinutul materialelor).
În prezent, în acest sens - al utilizării cât mai eficiente a calculatorului în procesul de
pregătire - sunt implementate o serie de soluţii atât la nivel mondial, cât şi la nivel naţional.
În domeniul educaţiei, în România, se remarcă programele pe care guvernul încearcă
să le implementeze în sistemul educaţional românesc prin parteneriate cu giganţii în
domeniul informaţiei şi tehnologiei. De asemenea, aceste parteneriate pentru educaţie vor
pune accentul pe dezvoltarea aptitudinilor necesare creării de resurse umane competitive în
domeniul tehnologiei informaţiei, prin oferirea de grant-uri constând în cursuri pentru
profesori şi studenţi de utilizare a calculatorului, de la nivel de bază, până la nivel de
specialişti.
Învăţământul românesc este sprijinit şi de către firme româneşti din domeniu, care
încearcă să aducă în atenţia elevilor şi studenţilor posibilitatea de a participa la cursuri prin
e-Learning. Printre punctele cardinale ale programelor propuse de către aceste firme se pot
enumera: definirea şi lansarea unui program european de e-Learning unitar, care să sprijine
coordonarea proiectelor de e-Learning la nivel european dar şi naţional, pentru fiecare ţară
32
Capitolul II ROLUL TEHNOLOGIILOR INFORMAŢIONALE ŞI DE COMUNICAŢIE ÎN
UNIVERSITATEA VIRTUALĂ
membră şi/sau candidată, pentru o colaborare în ceea ce priveşte transferul de cunoştinţe şi

expertiza pentru sprijinirea ariilor prioritare, accesul rapid la transfer de date şi la Internet
pentru instituţii cu rol cheie în e-learning (şcoli, universităţi, muzee, biblioteci), construirea
de campusuri virtuale pentru studenţi şi cadre universitare cu acces rapid la resursele
educaţionale.
2.3 e-Learning-ul şi universitatea virtuală
Educaţia la distanţă presupune înscrierea şi studiul la o instituţie de instruire, care

asigură materialele didactice pregătite într-o ordine secvenţială şi logică pentru ca studenţii
să studieze pe cont propriu. La sfârşitul fiecărei etape, studentul trimite prin fax, e-mail, sau
computer către instructori calificaţi, produsul muncii sale spre corectare, clasare şi orientare
tutorială pe problemele subiectului. Sarcinile corectate sunt înapoiate, acest schimb
asigurând o relaţie student-profesor personalizată.
Cursurile suport sunt stocate pe un computer într-o formă specifică şi un navigator
uzual pentru Internet sau, în unele cazuri rare, un program special, permite cursanţilor să
acceseze informaţiile în ritmul propriu de asimilare. Materialele de învăţare sunt prezentate
într-o formă multimedia (prin îmbinare de text, sunet, imagine, scurte filme si chiar imagini
3D în modul hyperlink) - un model structural în care accesul la alte informaţii se realizează
prin legături multiple de la o singură pagină; la rândul lor alte pagini permit revenirea,
aprofundarea prin accesarea altor pagini cu subiect similar sau saltul la alte tipuri de
informaţii. Se poate considera că e-Learning este format prin diferite combinaţii cu diferite
ponderi a trei componente principale:
Unele dintre componente folosite pentru e-Learning off – line sunt:
- Courseware (teachware). Programele propriu-zise de e-Learning. Acestea sunt
cumpărate, de obicei, la cheie dar se pot şi dezvolta de la zero.
- Programe de simulare
- Authoring software. Programele folosite pentru crearea de Courseware.
- Cărţi tipărite. Cursuri, îndrumătoare de proiectare, cărţi de literatură, albume de
artă, monografii, cataloage, reviste de specialitate, etc.
- Casete audio şi video. Acestea pot fi folosite cu ajutorul unor dispozitive diferite
de calculatoare.
În continuare sunt prezentate câteva componente folosite pentru e-Learning on-line.
Acestea formează mediul de educaţie virtuală (Virtual Learning Enviroment – VLE)
- Instrumente pentru colaborare şi comunicare sincronă.
- Instrumente pentru colaborare şi comunicare asincronă.
- Instrumente şi şabloane pentru crearea, editarea şi reutilizarea conţinutului.
- Generatoare automate de metadate.
- Instrumente de secvenţiere pentru crearea modulelor şi cursurilor.
- Sisteme de acces la module şi resurse de educaţie.
- Instrumente pentru construirea cunoştinţelor.
- Sisteme de urmărire a progresului prin conţinut.
- Sisteme de evaluare ale progresului educaţiei.
- Acces la fişierele de ajutor şi tutoriale on-line.
- Instrumente pentru detectarea dificultăţilor apărute în educaţie.
Ultima categorie o reprezintă componentele folosite de managementul sistemului de e-
Learning.
33
- Sisteme pentru managementul informaţiilor (Management Information System –

MIS). Aceste sisteme se referă la diferite activităţi efectuate de secretariat,
bibliotecă şi sistemul administrativ.
- Sisteme pentru managementul conţinutului. (Content Management System –
CMS). Acestea sunt medii cu ajutorul cărora persoanele care dezvoltă e-Learning
pot crea, depozita, reutiliza, administra şi furniza conţinut digital dintr-un depozit
central. CMS sunt folosite în prezent, de exemplu, pentru managementul
website-urilor mari, ceea ce înseamnă că urmăresc automat pas cu pas ciclul de
viaţă al unei pagini web.
- Sisteme de management al educaţiei (Learning Management System – LMS).
Acestea post fi sisteme cu diferite funcţii de management, de la simpla
administrare a orarului, la sisteme care administrează sarcinile şi notarea
studenţilor pe parcurs. De obicei acestea sunt structurate pe baza cursurilor şi nu
a conţinutului cursurilor.
- Sisteme de management al conţinutului educaţional (Learning Content
Management System LCMS). LMS şi LCMS realizează lucruri diferite. Ele pot
lucra împreună sau separat. LCMS este destinat obiectelor educaţionale
(Learning Objects – LO) şi permite urmărirea lor în interacţiunea cu utilizatorul
de e-Learning. Aceste sisteme permit o adaptare mai precisă a educaţiei la
necesităţile individuale ale utilizatorilor. LCMS realizează depozitarea,
combinarea şi livrarea obiectelor educaţionale [Kamrat, I., 2002].
Principalul avantaj al unui sistem e-Learning constă în flexibilitatea care încurajează
stilul propriu de învăţare al cursantului. În tabelul 1 sunt prezentate principalele avantaje
oferite de utilizarea sistemelor dedicate învăţământului la distanţă.
Tabel 1 Avantajele sistemelor dedicate învăţământului la distanţă

Avantaj Descriere
Oriunde, oricând, oricine Un procent însemnat din studenţi utilizează calculatoarele personale
în studiul lor. Obstacolele tehnice cum ar fi accesul la Internet,
standardele existente în ziua de azi, infrastructura sau lăţimea de
bandă nu vor reprezenta o problemă, cel puţin în viitorul apropiat.
Dezvoltarea web-ului, capacitatea ridicată a reţelelor şi
calculatoarelor oferă posibilitatea de învăţare 24 de ore pe zi, 7 zile
pe săptămână.
Scăderea costurilor Marele beneficiu adus de e-Learning îl reprezintă eliminarea
datorită eliminării costurilor şi a inconvenientelor care erau reprezentate de necesitatea
cheltuielilor de transport ca instructorul şi cursantul să se afle în acelaşi loc. Studiile arată că
se reduc costurile cu 50-70% când s-a înlocuit instruirea tradiţională
cu livrarea electronică a cursurilor.
Posibilitatea de modificare Produsele Web permit instructorilor să-şi actualizeze lecţiile şi
a informaţiei difuzate materialele în întreaga reţea, cu refacerea automată a informaţiilor şi
accesul studenţilor la cele mai noi date.
Creşterea gradului de Învăţământul de tip e-Learning poate fi mai stimulativ şi mai
colaborare şi încurajator decât cel tradiţional, deoarece permite interacţiunea
interactivitate între dintre grupuri de studenţi care se constituie într-o comunitate
cursanţi virtuală. Studenţii care utilizează acest tip de învăţământ au mai
multe contacte cu colegii, petrec mai mult timp cu pregătirea
materialelor, înţeleg mai bine temele (în medie, creşterea
performanţelor lor este cu 20% mai mare decât studenţii de la
învăţământul tradiţional).
Învăţământul electronic Acest tip de învăţământ elimină teama de a greşi în faţa unui grup de
34
Avantaj Descriere
este mai puţin stresant oameni. Studenţii pot încerca lucruri noi, pot greşi şi pot afla unde au
decât cel tradiţional în greşit, învăţând astfel ce au făcut bine şi ce nu.
faza de evaluare
Învăţarea controlată Tehnologia dă posibilitatea studentului să-şi organizeze modul de
învăţare (când învaţă, cum şi unde), nemaifiind nevoie să participe la
orele organizate în clase.
Prezentarea pe module Arhitectura informaţiei este modulară, aceasta facilitând învăţarea.
Posibilitatea de a măsura În e-Learning este uşor de monitorizat activitatea studenţilor, putând
eficienţa programului fi urmărit numărul de materiale descărcate sau numărul de teste date.
De asemenea, se poate acorda ajutor studenţilor în cazul în care
aceştia au nevoie.
Capacitatea mare de Internet-ul are o capacitatea mult mai mare de stocare comparativ cu
stocare locaţiile fizice sau hard-discurile individuale. Aceasta permite
utilizatorilor să acceseze mai multe produse, putând vedea prezentări
pentru o serie de cursuri din care îşi pot alege cel puţin unul.
Din studiile întreprinse pe plan internaţional s-au desprins o serie de concluzii

interesante cu privire la eficienţa utilizării software-ului educaţional, dintre care amintim
[Negrea, M., 2005]:
- aproape toate cercetările relevă avantajele utilizării calculatoarelor în comparaţie cu
alte metode;
- reducerea timpului de studiu;
- atitudinea faţă de computer se modifică pozitiv;
- utilizarea computerelor este mai eficientă în domeniile exacte decât în planul
creativităţii;
- în instruirea asistată de calculator, exersarea este eficientă în formarea deprinderilor
elementare, în timp ce sistemele tutoriale sunt mai eficiente în formarea
deprinderilor intelectuale de nivel superior;
- instruirea asistată de calculator este mai eficientă ca instruire complementară, decât
ca formă alternativă;
- cei care învaţă încet şi cei rămaşi în urmă câştigă mai mult decât cei care au depăşit
nivelul cunoştinţelor elementare din domeniile prezentate;
- strategiile bazate pe utilizarea calculatoarelor sunt mai eficiente la nivelurile
inferioare.
Principiile e-Learning (cunoscute şi ca învăţare pe Internet) pot fi aplicate în multe
domenii ale vieţii de zi cu zi, creând organizaţii eficiente, cărora le asigură o existenţă lungă
şi prosperă.
Universităţile sunt instituţii de educaţie superioară care pot beneficia din plin de
avantajul conceptului e-Learning prin:
- învăţare asincronă, lăsând studenţii să decidă singuri ritmul de învăţare;
- învăţare axată pe student, permiţând studentului un control mai mare al programei de
învăţare;
- integrare multimedia, punând tehnologia în slujba noilor generaţii;
- examene on-line, teste şi examene care maximizează eficienţa învăţării şi resursele
folosite;
- biblioteci on-line, concentrând în mod relevant ştiinţa într-un singur loc prin legături
la resurse globale pe Internet. [Borka Jerman-Blažie, 2006].
35
2.4 Concluzii
Universitatea virtuală este gândită ca un prim pas în crearea unei comunităţi

educaţionale deschise, susţinută de mijloacele moderne de comunicare în care fiecare
participant la procesul educaţional să se poată manifesta potrivit rolului său în cadrul
sistemului, comunicarea şi feedback-ul fiind esenţiale în acest sens.
După John Seely Brown şi Paul Duguid [OECD, 2007] valorile unei universităţi
constau într-o relaţie complexă între informaţie (cunoaştere) şi comunitate. Ei de asemenea
spun că este o greşeală să credem ca universitatea livrează informaţie studenţilor sau că ei o
recepţionează. Universitatea trebuie să-şi folosească resursele pentru a realiza conexiuni
între studenţi (pentru a forma o comunitate), nu după cum s-ar putea interpreta expresia
învăţământ la distanţă la primă vedere.
Tehnologia informaţiei şi comunicaţiei oferă posibilitatea unei universităţi să fie în
acelaşi timp mare şi mică, centralizată şi descentralizată sau locală şi globală.
Evident, aplicând tehnologiile Internet, apar şi o serie de avantaje de ordin economic,
în sensul reducerii substanţiale a costurilor legate de pregătire şi învăţare:
- economiseşte costurile de deplasare a cadrului didactic şi al studentului;
- reduce semnificativ timpul de călătorie;
- economiseşte multe costuri legate de oportunităţi;
- tehnologia multimedia şi echipamentul informatic adecvat integrează mijloace variate
folosite pentru predare şi învăţare, eliminând necesitatea unor mijloace tehnice
separate.
Deşi la început de drum, raportat la ţările dezvoltate ale Uniunii Europene,
universităţile virtuale din România încep să prindă contur mai ales datorită faptului că
participanţii la educaţia prin intermediul noilor tehnologii se familiarizează în scurt timp cu
sistemul digital şi intră relativ curând în ritmul natural al transmiterii şi, respectiv, însuşirii
de cunoştinţe.
Preocuparea pentru pregătirea universitară de specialitate capătă noi valenţe în
contextul globalizării şi accesului la informaţii prin intermediul mijloacelor moderne de
comunicaţie. Aşa cum spunea Alvin Toffler [OEDC, 2007], puterea virtuală conferită de
informaţie constă tocmai în capacitatea de a anticipa nevoile societăţii şi a găsi mijloace
optime de a le satisface, ceea ce în fond sublinia şi filosofia orientală încă din antichitate,
învăţătura chineză considerând că secretul reuşitei este să ştii unde te afli, care este
problema lumii în care trăieşti şi cum se poate rezolva ea. Sistemele educaţionale moderne
vin să ofere societăţii noi mijloace de conştientizare şi sintetizarea a înţelepciunii adunate
de societate de-a lungul devenirii sale.
Bibliografie
Borka Jerman-Blažie,T., Kieslinger, B., Wild, F., Lai-Chong, E., An approach in provision
of interoperability of eLearning systems in enlarged EU – the case of iCamp project,
Proceedings of the Advanced International Conference on Telecommunications and
International Conference on Internet and Web Applications and Services
(AICT/ICIW), 2006.
Atkins, D.E., University Futures and New Technologies: Possibilities and Issues,
http://www.oecd.org/dataoecd/50/43/36758866.pdf , accesat 10 ianuarie 2007.
Kamrat, I., Haselbacher, F., E-Learning Initiative Based on a WEB-Data-Based University
Information Management System,Proceedings of the International Conference on
Computers in Education (ICCE), 2002
36
Negrea, M., Rolul noilor tehnologii multimedia în creşterea calităţii învăţământului

universitar, a VIII-a sesiune ştiinţifică naţională România – Orizont 2000-2010,
Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1999.
Negrea, M., eLearning-ul, o realitate şi în România, Ediţia a II-a a Simpozionului Naţional
“Probleme actuale ale economiei globale”, Constanţa, 2005.
37
Capitolul III
ÎNVĂŢAREA ORGANIZAŢIONALĂ ÎN CADRUL UNIVERSITĂŢII
BAZATE PE CUNOAŞTERE
Viorel Neguţ, Universitatea de Vest, Timişoara
3.1 Introducere
Învăţarea organizaţională este un proces de schimbare a comportamentelor indivizilor,

grupurilor şi organizaţiilor prezintă următoarele caracteristici:
- crează spaţiul şi canalele care susţin caracteristica nativă a omului de a învăţa;
- facilitează stocarea şi fluxul de cunoştinţe, validând valorile umane, inteligenţa şi
experienţele acumulate şi susţinând interconexiunile dintre resursele şi capabilităţile
strategice ale organizaţiei;
- oferă posibilitatea de a trece pe planul al doilea aspectele tehnice ale dezvoltării
organizaţiei şi de a trece pe primul plan aspectele emoţionale, care inspiră şi inovează în
procesul schimbării;
- promovează o explicaţie raţională a necesităţii oamenilor de a se afla în conexiune şi
de a le păsa de ceea ce se întâmplă în organizaţie şi în comunitate.
3.2 Învăţarea organizaţională
Organizaţia care învaţă este “o organizaţie care facilitează tuturor membrilor săi
învăţarea şi continua transformare a ei înşişi” (Pedler, Boydell şi Burgoyne, 1988), sau este
“o firmă care poate răspunde noilor informaţii prin alterarea a ceea ce este programat prin
care informaţiile sunt procesate şi evaluate” (McGill et al., 1992).
Organizaţia care învaţă nu este aceea care dezvoltă prin managementul strategic al
resurselor umane programe de training-ul continuu a angajaţilor săi, ci organizaţia care se
dezvoltă prin aptitudinile individuale şi colective. Organizaţiile care învaţă sunt
“organizaţiile în care oamenii îşi dezoltă continuu capacitatea de a crea rezultatele
întradevăr dorite, în care tiparele gândirii sunt hrănite, în care aspiraţiile collective sunt
liber stabilite şi în care oamenii învaţă continuu pentru a vedea împreună întregul” (Peter
Senge, 1990).
În explicarea conceptului de “organizaţie care învaţă” este necesar a sublinia faptul că
existenţa unei organizaţii nu poate fi separată de membrii săi şi de asemenea, de
colectivitatea din care face parte şi pe care o influenţează. “Organizaţiile sunt mai mult
decât mijloace de promovare a bunurilor şi serviciilor. Ele crează cadrul în care mulţi dintre
noi ne petrecem viaţa. În această viziune, ele au o influenţă profundă asupra
comportamentului nostru” (Gibson, Ivancevich şi Donnally, 1988).
Organizaţiile care învaţă sunt acele organizaţii care au sisteme, mecanisme şi procese
menite să-şi îmbunătăţească continuu capabilităţile pentru a susţine obiectivele durabile
pentru ele şi pentru comunitatea din care fac parte. Este relevant a se menţiona faptul că
organizaţiile care învaţă sunt adaptabile la mediu, au capacitate de schimbare continuă şi
permit atât, învăţarea individuală, cât şi cea colectivă. “Esenţa organizaţiei care învaţă este
abilitatea organizaţiei de a folosi capacitatea mentală extraordinară a tuturor membrilor ei
de a crea un astfel de proces care să conducă la propria îmbunătăţire” (Nancy Dixon, 1994).
Deşi multe organizaţii au sisteme şi procese similare fiecare organizaţie este unică în
felul ei. Unicitatea rezultă din cultura care creşte şi se schimbă pe timpul existenţei
Capitolul III ÎNVĂŢAREA ORGANIZAŢIONALĂ ÎN CADRUL
UNIVERSITĂŢII BAZATE PE CUNOAŞTERE
organizaţiei şi care influenţează membrii ei, dar este la rândul ei influenţată de aceştia. Într-
o organizaţie care învaţă dezvoltarea personală este la fel de valoroasă ca şi dezvoltarea
organizaţiei în sine, în care rolurile individuale sunt recunoscute şi apreciate. Acest tip de
organizaţie crează spaţiul necesar pentru dezvoltarea individuală intelectuală şi inovare prin
sisteme şi procese, pentru dezvoltarea emoţională prin cultură şi sentimentul de apartenenţă
la un anumit grup, ca şi pentru dezvoltarea operaţională prin realizările eficiente obţinute şi
succesul organizaţiei.
Organizaţia crează mediul de învăţare continuă, conexiuni între indivizi şi grupuri,
împărtăşirea experienţelor şi încurajarea inovării şi oferă o viziune. Individul are de ales
între a profita de oportunităţile oferite şi a obţine rezultate eficiente ale muncii sale, de a
contribui la dezvoltarea organizaţională şi prin ea la dezvoltarea comunităţii sau a se limita
în a fi eficace strict în limitele atribuţiilor sale. Considerăm că, în general, inconştient,
indivizii învaţă o dată cu organizaţia.
După unii autori, între organizaţia care învaţă şi învăţarea organizaţională nu există
diferenţe. Învăţarea organizaţională este definită ca procesul de “detectare şi corecţie a
erorilor” (Argyris, 1977). În viziunea sa organizaţiile învaţă prin indivizi “ale căror
activităţi de învăţare sunt susţinute sau inhibate de un sistem de factori ecologici care ar
putea fi numit sistemul de învăţare organizaţională”
Există însă păreri contrare care consideră că învăţarea organizaţională contrastează cu
organizaţia care învaţă în termeni de proces versus structură (Ang şi Joseph,1996).
Învăţarea organizaţională este privită ca fiind “abilitatea organizaţiei de a obţine câşting in
interiorul său şi de a înţelege din experienţă prin experiment, observare, analiză şi
consimţirea de a examina atât succesul , cât şi insuccesul” (McGill et al. 1992).
Învăţarea organizaţională parcurge patru etape: achiziţia cunoştinţelor, distribuţia
informaţiilor, interpretarea informaţiilor şi memoria organizaţională (Huber,1991). Din
perspectiva comportamentului, Huber (1991) arată că “o entitate învaţă dacă, prin propria
procesare a informaţiilor, paleta de comportamente potenţiale se schimbă”. Învăţarea nu
trebuie să fie conştientă sau intenţionată. De asemeneanea, el subliniază că învăţarea nu
conduce la creşterea eficacităţii celui care învaţă şi nu trebuie să se obţină rezultate în
schimbarea observabilă a comportamentului.
Învăţarea organizaţională este "procesul din cadrul organizaţiei prin care se dezvoltă
cunoştinţele despre relaţiile dintre acţiuni şi efectele lor asupra mediului” (Duncan şi Weiss,
1979).
Proprietatea de a învăţa este combinarea dintre aceiaşi stimuli şi răspunsuri diferite
(Weick, 1991). În viziunea sa “o abordare mai radicală consideră că învăţarea individuală
apare atunci când oamenii dau răspunsuri diferite la acelaşi stimul, dar învăţarea
organizaţională apare când grupuri de oameni dau acelaşi răspuns diferiţilor stimuli”.
Pentru a facilita înţelegerea procesului de învăţare organizaţională au fost propuse o
serie de modele, dintre care exemplificăm:
• March şi Olson (1975) încearcă să stabilească o legătură între învăţarea
individuală şi învăţarea organizaţională. În modelul lor crezurile individuale conduc la
acţiuni individuale, care în schimb conduc la acţiuni ale organizaţiei şi la un răspuns din
partea mediului care poate induce crezuri îmbunătăţite şi astfel ciclul se repetă la nesfărţit.
Învăţarea produce crezuri mai bune şi ca urmare acţiuni mai bune.
• Argyris şi Schon (1978) face distincţie între învăţarea print-o singură buclă şi
învăţarea prin buclă dublă, referindu-se la conceptele lui Gregory bateson privind prima şi a
doua ordine a învăţării. Învăţarea printr-o singură buclă constă în modificarea acţiunilor
indivizilor, grupurilor şi organizaţiilor în concordanţă cu diferenţa dintre rezultatele
aşteptate şi cele obţinute. Învăţarea prin buclă dublă este învăţarea despre învăţarea printr-o
39
singură buclă, ceea ce înseamnă că entităţile (indivizii, grupurile şi organizaţiile)

chestionează valorile, presupunerile şi politicile care conduc la acţiuni şi sunt capabile să
vadă necesitatea schimbării şi să le modifice.
• Kim (1993) de asemenea se axează pe legătura dintre învăţarea individuală şi
învăţarea organizaţională şi analizează posibilităţile apariţiei întreruperilor în fluxul
informaţional, care conduc la insucces în învăţarea organizaţională. Ca exemplu, este
prezentată situaţia acţiunii unui individ respinsă de organizaţie din motive politice şi având
ca rezultat anularea acţiunii.
• Nick Bontis et al. (2002) a testat empiric un model al învăţării organizaţionale
care conţine atât stocuri cât şi fluxuri de cunoştinţe pe toate cele trei nivele: individual, de
grup şi organizaţie. Rezultatele obţinute arată că există o relaţie semnificativă negativă între
performanţa organizaţiei şi lipsa de aliniere a stocului şi fluxurilor de cunoştinţe.
• Flood (1999) propune o regândire a teoriei lui Senge (1992) expusă în « The
Fifth Discipline » şi conceptualizează învăţarea organizaţională în termeni de structură,
proces, înţelegere, ideologie şi cunoaştere.
• Nonaka şi Takeuchi (1995) au dezvoltat modelul spiralei învăţării
organizaţionale pe patru etape. Ei au pornit de la diferenţierea conceptului lui Polanyi de
„cunoştinţe tacite” de „cunoştinţe explicite”şi descriu un proces care alternează între cele
două. Cunoştinţele tacite sunt personale, au un context specific, sunt cunoştinţe subiective,
în timp ce cunoştinţele explicite sunt codificate, sistematice, formale şi sunt uşor de
comunicat. Cunoştinţele tacite ale personalului cheie din cadrul organizaţiei pot fi făcute
explicite codificate în manuale şi încorporate in noi produse sau procese. Acest proces este
denumit de ei „externalizare”. Procesul revers (de la explicit la implicit) este denumit
„internalizare”, deoarece implică internalizarea angajaţilor în cadrul unor reguli formale,
proceduri şi alte forme ale cunoştinţelor explicite. De asemenea ei utilizează termenul de
„socializare” pentru a sublinia aspectul privind împărtăşirea cunoştinţelor tacite şi termenul
de „combinare” pentru a înfăţişa diseminarea cunoştinţelor codificate. Corespunzător
acestui model, crearea cunoştinţelor şi învăţarea organizaţională cuprind: socializare,
externalizare, combinare, internalizare, externalizare, combinare etc într-o spirală infinită.
O organizaţie care învaţă este:
- o organizaţie în care oamenii îşi sporesc continuu capacitatea de a obţine
rezultatele pe care le doresc cu adevărat, în care sunt create noi tipare de gândire, mai largi,
în care aspiraţiile colective nu sunt îngrădite şi în care angajaţii învaţă continuu cum să
înveţe împreună;
- o organizaţie care facilitează învăţarea în rândul tuturor membrilor ei şi se
transformă continuu;
- o organizaţie care se perfecţionează continuu prin crearea şi rafinarea cu
rapiditate a capabilităţilor necesare succesului în viitor;
- o organizaţie care are îndemânarea de a crea, a dobândi şi a transfera cunoaştere,
precum şi de a-şi schimba comportamentul astfel încât să reflecte noile cunoştinţe
dobândite;
- o organizaţie care învaţă din experienţă, dezvoltă programe de perfecţionare
continuă, utilizează tehnici sistematice de soluţionare a problemelor şi transferă cunoaşterea
rapid şi eficient la toate nivelurile ei prin intermediul programelor de instruire formală,
legate de implementarea în practică.
Procesul prin care o organizaţie poate să devină o organizaţie care învaţă este complex
şi necesită parcurgerea unor etape succesive:
- mai întâi, ea trebuie să identifice oportunităţile ivite şi să beneficieze de ele;
- apoi, ea trebuie să aibă o structură permisivă, care să faciliteze învăţarea.
40
Capitolul III ÎNVĂŢAREA ORGANIZAŢIONALĂ ÎN CADRUL
UNIVERSITĂŢII BAZATE PE CUNOAŞTERE
În plus, succesul unui astfel de demers presupune:

- o cultură stimulativă, care să-i încurajeze pe oameni să încerce să schimbe
situaţia existentă şi să conteste modul de acţiune încetăţenit;
- un management care îi împuterniceşte pe oameni. Managerii sunt încredinţaţi că
delegarea deciziilor şi munca eficientă în echipă contribuie la obţinerea unor performanţe
mai bune.
- o forţă de muncă motivată, formată din oameni dornici să înveţe continuu.
- mecanisme care stimulează învăţarea, procese şi politici concepute să-i
încurajeze pe oameni să înveţe tot ce fac.
3.3 Managementul organizaţiei care învaţă
Ideea expusă de Padler et al. (1988) prin care « o firmă care învaţă este una în care
învăţarea şi munca sunt sinonime”, ceea ce înseamnă mai mult un mod de a fi, puţin vizibil,
decât un mod de a face, implică un management care să faciliteze în cadrul firmei:
- încurajarea indivizilor să înveţe şi să-şi dezvolte întreg potenţialul ;
- extinde cultura învăţării la furnizori, consumatori şi alţi stake-holderi
semnificativi;
- poziţionarea strategiei de dezvoltare a resurselor umane în cadrul politicii de
afaceri;
- un proces continuu de transformare organizaţională.
In acest context, Magginson şi Padler (1992) oferă un ghid prin care organizaţiile care
învaţă « ajută oamenii să gândească şi să acţioneze împreună » în sensul viziunii strategiei
manageriale şi care ar trebui să dezvolte:
- strategia de învăţare ;
- stilul de management participativ;
- informaţia şi comunicarea, vizând delegarea şi împuternicirea managerilor de
nivel mediu să ia decizii bazate pe datele puse la dispoziţie;
- un sistem de control astfel structurat încât să asiste învăţarea din luarea deciziilor
- motivarea flexibilă
- lucrătorii din prima linie utilizaţi ca analizatori ai mediului
- un climat de învăţare şi de auto-dezvoltare.
De la viziune la punerea în practică este un drum greu de parcurs. Mulţi angajaţi
preferă să aibă stabilitate să-şi rezolve sarcinile prevăzute bazat pe aceleaşi reguli şi
proceduri care să le intre în rutină. Acest conservatorism face dificil procesul prin care
organizaţiile învaţă cum să înveţe.
Managementul organizaţiei trebuie să vizeze încontinuu: schimbarea, armonia internă
şi diversitatea.
Schimbarea
Continua transformare din cadrul organizaţiei (structură, cultură, sisteme, politici
etc) conduce la dezvoltarea sentimentului de incertitudine. Managerii şi salariaţii trebuie să
dezvolte abilităţi şi competenţe care să permită să susţinerea funcţionării eficiente a
organizaţiei în procesul schimbării.
Armonia internă
Încurajarea opiniilor şi a expunerii ideilor noi conduc la conflict constructiv şi prin
evitarea extremelor se poate ajunge la consens.
Diversitatea
Problemele pot fi rezolvate prin multiple căi, oportunitatea expunerii soluţiilor
facilitează contribuţia indivizilor şi aduce satisfacţie personală, dar în acelaşi timp
41
diversitatea în deciziile manageriale atrage după sine provocare, risc şi stres.

Învăţarea organizaţională poate fi considerată un proces prin care organizaţia învaţă
“arta non-acţiunii” conform conceptului chinezesc Wu-Wei (Vaill 1989). În esenţă,
conceptul nu înseamnă pasivitate, ci înţelepciune. Managerii trebuie să examineze ce se
întâmplă, să colecteze informaţii, să asculte opiniile şi perspectivele expuse de ceilalţi, să
gândească profund asupra situaţiei şi numai când este sigur ce direcţie a acţiunii este
eficace, să ia decizia.
Managementul organizaţiei care învaţă trebuie să creeze condiţii pentru:
- munca în echipă şi încurajarea creativităţii precum şi dezvoltarea coaching-ului;
- asigurarea bazei de date/cunoştinţe privind experienţe, cunoştinţe, capabilităţi şi
accesul la tehnologia informaţiei;
- încurajarea dezbaterilor pentru formularea schimbării strategiei (viziune scop,
obiective etc);
- poziţionarea problemelor resurselor umane pe lista proprităţilor strategice.
3.4 Concluzii
Învăţarea organizaţională nu poate fi impusă prin tipare de genul organigramei sau

fluxurilor proiectate de sistem. Organizaţia care învaţă trebuie privită ca un organism viu în
care comportamentele, eforturile şi crezurile culturale sunt în continuă transformare.
Bibliografie
Argyris, C. and Schon, D., Organizational Learning: A theory of action perspective,

Addison-Wesley, Reading MA, 1978.
Argyris, C., Overcoming Organizational Defences: Facilitating Organizational Learning,
Allyn & Bacon, Boston 1990.
Dale, M., Learning organizations, in Mabey C., Iles P., Managing learning, The Open
University, Routledge, pp.22-33, 1994.
Doval, E., Bondrea, A., Abordari ale conceptului de învăţare organizaţională în economia
bazată pe cunoaştere, Universitatea Spiru Haret.
Gibson, J.L., Ivancevich J.M., Donnally, J.H., Organizations, Business Publications Inc.,
Homewood, Illinois, 1998.
Malhotra, Yogesh, Organizational Learning and Learning Organizations: An Overview,
http://www.kmbook.com/orglrng.htm, 1996.
Magginson D., Paddler, M., Self-development: a facilitator+s guide, McGraw –Hill,
Maindenhead, 1992.
Padler, M., Boydell, T, Burgoyne, J., Learning Company Project Report, Training Agency,
Shefileld, 1998.
Nonaka, I. and Takeuchi, H., The Knowledge Creating Company, Oxford University Press,
New York, 1995.
Senge, P. M., The Fifth Discipline, Random House, Sydney, 1992.
Vaill, P.B., Managing as a Performing Art: new ideas for a world of chaotic change,
Jossey-Bass, San Francisco, California, 1989.
Wikipedia, the free encyclopedia, "http://en.wikipedia.org/wiki/Learning_organization
*** The Learning Organization http://www.skyrme.com/insights/3lrnorg.htm
www.eureka.cs.tuiasi.ro/~fleon.
42
Capitolul IV
UN MODEL DE UNIVERSITATE VIRTUALĂ.
STRUCTURI ŞI PROCESE

4.1 Introducere
Dezvoltarea explozivă din ultimii ani a tehnologiilor computerizate pentru educaţie şi

a Internetului, convergenţa informaţiilor şi a tehnologiilor de comunicare deschid noi
oportunităţi educaţionale.
Una dintre noile forme de învăţământ universitar, care încearcă să se impună în ultimii
ani şi în învăţământul românesc, propunându-şi să înlocuiască şcolarizarea la forma de
învăţământ „fără frecvenţă”, este învăţământul prin Internet (cunoscut şi sub denumirea de
universitate virtuală sau e-universitate). Universitatea virtuală este un nou concept de
instruire la distanţă care, prin intermediul calculatoarelor şi a tehnicilor de transmitere a
informaţiilor, elimină barierele impuse de timp şi spaţiu. Astfel, nu mai este necesară
prezenţa la cursuri, acestea fiind puse la dispoziţia studenţilor în format electronic.
Acest articol explică elementele, structura şi procesele care au loc într-o universitate
virtuală. Potenţialul comunicaţiilor multimedia şi al reţelelor de calculatoare oferă
posibilitatea comunicaţiilor online, iar această oportunitate poate fi folosită în educaţie. În
acest mod, se poate realiza un proces efectiv al educaţiei, îmbunătăţind eficacitatea
costurilor pe care le implică.
În acest articol, dorim să exemplificăm un model de educaţie virtuală, identificând
câteva elemente importante ale unei universităţi virtuale. Folosind acest model, se pot
identifica cu uşurinţă cerinţele obţinerii unei educaţii de înaltă calitate şi rezultate
semnificative ale învăţării, într-un mediu de instruire virtual.
4.2 Universitatea virtuală
Universitatea virtuală este un sistem software care oferă învăţământ universitar pe

Internet. Este un set de instrumente pentru adaptarea cursurilor la Internet. O universitate
virtuală trebuie să funcţioneze asemănător unei universităţi tradiţionale, dar nu este o
soluţie pentru înlocuirea acesteia. Universitatea virtuală trebuie să pună accentul pe
instruire. În mod obişnuit, o universitate tradiţională poate avea organizaţii şi diverse
activităţi pentru studenţi; acestea pot fi regăsite şi în universitatea virtuală.
4.2.1 Generalităţi
Dezvoltarea societăţii din ultimii ani necesită susţinerea unui sistem educaţional în
creştere şi încorporarea unui mediu „virtual” în educaţie. Formarea continuă are o largă
răspândire în spectrul social şi politic.
Conform lui Teare, Davies şi Sandelands, „O universitate virtuală trebuie să fie o
universitate reală care să ofere oportunităţi de instruire care altfel ar fi respinse. Trebuie să
fie, mai presus de orice, o reţea pentru o instruire continuă, care întâmpină noile necesităţi
de instruire ale unei noi epoci.” [Teare, R., 1998, 8]
O universitate virtuală este o organizaţie, care este o instituţie publică sau privată,
având dreptul de atestare a rezultatelor obţinute de instruit. Ea oferă servicii educaţionale şi
de suport tehnic pentru clienţii săi.
Funcţionarea unei organizaţii poate să reflecte valori şi certitudini, pe care membrii săi
le consideră importante din anumite perspective. Aceasta nu se referă la o declaraţie
teoretică din partea instituţiei, ci la un comportament concret şi observabil. De exemplu, în
unele universităţi, pare a fi mai important ca actorii procesului de instruire şi studenţii să
aibă acces la tehnologii multimedia, ceea ce indică o perspectivă tehnologică. În alte
universităţi, este mai important ca metodologia folosită să conducă la rezultate de învăţare
semnificative, ceea ce indică o perspectivă pedagogică. A treia tendinţă poate fi economică,
în acest caz se pune problema dacă instituţia realizează profit, sau, cel puţin, nu generează
datorii. Universităţile virtuale pot fi văzute din punct de vedere psihologic, filozofic, sau şi
din alte perspective. Acestea determină cum este administrată funcţionarea instituţiei şi cum
este evaluat succesul.
Intenţiile unei universităţi virtuale pot deriva din modul său de funcţionare. Unele din
universităţile virtuale sunt create cu scopul de a oferi servicii pe Internet, pentru a câştiga
bani. Intenţia unei instituţii educaţionale trebuie să fie pedagogică, impulsionată de dorinţa
de a educa oamenii. [Stein, H., 2000]
Conceptul de universitate virtuală se bazează pe cel de educaţie la distanţă, dar ideea
de educaţie la distanţă este necesară pentru a înţelege diferenţele dintre educaţia la distanţă
şi potenţialul pe care îl poate oferi universitatea virtuală. Educaţia la distanţă oferă acelaşi
curs studenţilor în acelaşi timp. Materialul de instruire bine pregătit este distribuit
participanţilor. Interacţiunea cu profesorii sau cu studenţii este minimă. Predarea înseamnă
distribuirea efectivă a conţinutului. În contrast cu aceasta, proiectarea unui mediu
participativ într-o universitate virtuală este o problemă complexă. Multe abilităţi din partea
profesorilor şi ale studenţilor sunt necesare pentru a obţine o bună interacţiune între cele
două părţi.
4.2.2 Necesităţi de implementare
Printre dificultăţile care apar la implementarea unui sistem informatic de acest fel, se
numără: costurile ridicate ale dezvoltării sistemului, incluzând cheltuieli cu: tehnologia
(hard si soft), transmiterea informaţiilor în reţea, întreţinerea echipamentului, producerea
materialelor necesare; dificultatea susţinerii, la implementarea sistemului, a unui efort
consistent şi susţinut al studenţilor, profesorilor, intermediarilor ce oferă suport tehnic şi
personalului administrativ; necesitatea experienţei cursanţilor în domeniul computerelor
(întreţinerea propriului computer va fi probabil una dintre responsabilităţile curente);
dezvoltarea unor strategii optime de interacţiune şi a focalizării pe student şi nu pe sistem.
Sistemul informatic educaţional oferă cursuri suport care sunt stocate pe un computer
într-o formă specifică şi un navigator uzual pentru Internet sau, în unele cazuri rare, un
program special, permite cursanţilor să acceseze informaţiile în ritmul propriu de asimilare.
Materialele de învăţare sunt prezentate într-o formă multimedia – prin îmbinare de text,
sunet, imagine şi chiar scurte filme – şi în modul hyperlink – un model structural în care
accesul la alte informaţii se realizează prin legături multiple de la o singură pagină; la
rândul lor, alte pagini permit revenirea, aprofundarea, prin accesarea altor pagini cu subiect
similar sau saltul la alte tipuri de informaţii.
Acest tip de materiale „fără suport pe hârtie” au o serie de avantaje:
• se înlătură necesitatea spaţiilor de depozitare şi a personalului numeros;
• costuri de expediere reduse;
44
Capitolul IV UN MODEL DE UNIVERSITATE VIRTUALĂ. STRUCTURI ŞI PROCESE
• flexibilitate pentru student în sensul posibilităţii alegerii porţiunilor care se

tipăresc şi care rămân în format electronic;
• expedierea la student exact la timp în sensul accesului la material exact când şi
unde este necesar;
• integrarea unei varietăţi de medii de învăţare: text, grafică, imagine statică şi
animată, sunet, scurte filme;
• acces la materiale din alte sute de mii de surse, unele prin legături directe din situl
de origine;
• integrarea legăturilor cu tutorii şi cu alţi studenţi, prin intermediul Web-sitului.
Înaintea implementării unui sistem informatic pentru o universitate virtuală, trebuie
realizat un studiu de fezabilitate. Acesta presupune o serie de indicatori:
• scală - numărul participanţilor implicaţi într-o activitate de învăţare pe o durată
determinată;
• simetrie - gradul în care se poate focaliza atenţia pe fiecare participant (invers
proporţională cu mărimea clasei);
• percepţie - calitatea tehnică a materialelor primite de participanţi;
• interactivitate - durata de timp minimă în care se poate obţine un răspuns într-o
interacţiune;
• co-locaţie - distanţa fizică ce desparte participanţii;
• mijloace - totalitatea mijloacelor şi a instrumentelor de lucru de care dispun
participanţii pentru învăţare şi comunicare;
• costuri - cheltuielile unui cursant pentru atingerea unui set stabilit de obiective;
• timp - nivelul de control al timpului necesar unui cursant pentru a atinge un
obiectiv de învăţare.
4.3 Modelul cursului virtual
Universităţile virtuale sunt comunităţi educaţionale extinse şi constituie „campusuri”

virtuale bazate pe instrumente avansate de comunicaţie, cum ar fi World Wide Web.
Principalele resurse ale unei universităţi virtuale sunt prelegerile publicate, materialele de
curs, temele pe care le au de făcut, conferinţele sau consultaţiile online, şi chat-urile.
Un element important al modelului propus este lucrul în echipă. Aceasta poate fi
alcătuită din profesori, producători TV, studenţi, un inginer de sistem, un producător de
asistenţă vizuală şi un designer. Această echipă elaborează şi dezvoltă mediul de învăţare
alcătuit din materiale, activităţi planificate şi interacţiunile din cadrul procesului de învăţare
care au scopul de a determina studentul să înveţe. Procesul facilitării activităţilor de
învăţare face parte şi el din acest element. Situaţiile care ar putea duce la interacţiuni
semnificative între studenţi sunt adesea ignorate. Comunicaţia semnificativă poate fi
obţinută ca urmare a unei bune proiectări instrucţionale şi nu poate avea loc fără planificare
şi instruire. Cursurile ar trebui elaborate şi evaluate împreuna cu cei care iau parte la
instruire.
Un alt element îl reprezintă profilul studentului. Fiecare student posedă anumite
cunoştinţe şi abilităţi în comunicaţiile multimedia, lucrul în echipă, comunicarea şi
colaborarea cu ceilalţi. Acest profil poate fi diferit pentru fiecare individ în parte şi trebuie
luat în considerare în proiectarea activităţilor de învăţare. Înainte de începerea unui curs,
este necesar să se verifice dacă participanţii la instruire au toate abilităţile necesare, cât şi
cele media pentru a participa.
De asemenea, este importantă şi acţiunea studentului; aceasta presupune activitatea pe
care studenţii o depun ca să înveţe, să dezvolte concepte, abilităţi şi atitudini. Echipa de
45
instruire trebuie să verifice şi să îndrume activitatea studentului, pentru că de aceasta

depinde dacă studentul va fi un şcolar de succes sau nu.
Comunicaţiile multimedia sunt o parte importantă a universităţii virtuale. Ele permit
comunicarea la orice oră şi de oriunde, atunci când un computer este conectat la reţea. Sunt
necesare două modalităţi diferite de servicii de suport, pentru o funcţionare cât mai bună: în
primul rând, administrarea programelor şi a serverelor, în al doilea rând, asistenţa acordată
studenţilor pentru administrarea computerelor lor şi a soft-urilor folosite. Tehnologiile
trebuie alese astfel încât să se potrivească necesităţilor instruitului, în unele cazuri poate
nefiind necesară folosirea celor mai sofisticate şi mai nou apărute tehnologii (asta şi din
cauza costurilor implicate). Trebuie găsite soluţii cât mai ieftine, dar care să fie utile în
folosirea tehnologiilor multimedia şi pentru proiectarea instrucţională a cursurilor.
Timothy Shih este de părere că eficienţa comunicării scoate în evidenţă un factor
important: impactul pe care îl are conştienţa. Acest lucru indică cât de puternic simte un
individ existenţa altei persoane cu care comunică. De exemplu, când două persoane au un
contact direct, faţă în faţă, conştienţa este mare, şi este scăzută când oamenii se află în
diferite zone geografice şi vorbesc la telefon, de exemplu. Pe de altă parte, universitatea
virtuală necesită o administrare proprie; aceasta include activităţi precum înregistrarea,
selectarea unor cursuri şi altele. În acelaşi timp, o universitate virtuală trebuie să asigure
studenţilor evaluări (aprecieri) standard. O universitate virtuală diferă de una tradiţională
prin aceea că aceste aprecieri sunt destul de greu de făcut. În concluzie, Timothy Shih
spune că un sistem proiectat pentru o universitate virtuală trebuie să îndeplinească
următoarele criterii : administrarea, conştienţa şi evaluarea. [Shih, T. K., 2001]
Utilizatorii participanţi la procesul de instruire trebuie să beneficieze de un proces de
instruire individualizat şi să aibă acces la informaţii din domenii ale cunoaşterii
reprezentate prin disciplinele de predare de la specializările sau profilele instituţiei de
învăţământ, cât şi de programele de formare continuă sau de perfecţionare.
Managementul clasei virtuale este o componentă esenţială a tutoriatului. Acesta este
conceput atât ca activitate administrativă, de promovare a cursului, înscriere a studenţilor,
păstrare a documentelor care înregistrează evoluţia şcolară a participanţilor, cât şi ca
activitate educativă, de constituire şi stimulare a grupurilor de învăţare, de consiliere a
studenţilor sau de evaluare formativă.
Modelul universităţii virtuale este alcătuit dintr-o serie de entităţi funcţionale grupate
conform sarcinilor fiecăreia şi conectate prin relaţii definite între ele. Aceste entităţi
funcţionale sunt manevrate de către programe manageri (vezi Fig. 1). Un asemenea
program manager este alcătuit dintr-un set de proceduri computerizate pentru crearea,
modificarea şi aplicarea entităţilor funcţionale bine definite. [Horváth, L., 2004]
Managerul de curs se ocupă de module şi de programul de predare. Managerul de
înscriere se ocupă de partea referitoare la înscrierea cursantului, de credite şi de taxe.
Managerul de comunicare dirijează instrumentele de comunicaţie disponibile pentru
profesori şi studenţi. Managerul de predare descarcă materiale, oferă servicii video online,
trimite materiale prin poşta electronică şi stabileşte legături pentru alte materiale.
Managerul de proces se ocupă de procesele care intervin în administrarea cursurilor.
46
Manager de curs Modul Subiect de discuţie
Manager de prelegeri Manager de laborator

Principii
Manager de proces
Modelarea procedurilor
Metode
Manager de înscriere
Relaţii
Manager de
comunicare
Exemple
Manager de
securitatea datelor Întrebări
Manager de predare Materiale
Manager de acces Instructori
Fig. 1 Structura funcţională a unei universităţi virtuale
O altă problemă importantă este aceea de modelare a cursurilor (Fig. 2). În structura
acestui model de sală de clasă virtuală, un curs este o secvenţă sau o reţea de module. Cu
alte cuvinte, elementele structurale principale ale cursurilor sunt modulele. Un modul este
alcătuit din entităţi numite blocuri. Un bloc implică subiecte de discuţie. Un subiect de
discuţie este alcătuit din diverse proceduri pentru a manevra principii, metode, relaţii,
exemple, întrebări, materiale şi activităţile instructorilor. Pot fi definite legături către alte
subiecte de discuţie sau către alte situri. Modulele sunt aranjate pe cursuri sau pot fi aplicate
individual. Studiile aprofundate conţin cunoştinţe de bază şi cunoştinţe fundamentale.
Acestea sunt reprezentate de module sau blocuri. Un curs poate oferi posibilităţi de alegere
între module, blocuri şi subiecte de discuţie.
Sala de clasă virtuală este activă într-un mediu în care sunt înglobaţi studenţii,
profesorii şi celelalte elemente.
47
Laboratoare virtuale
Obiecte Rezultate
Protocoale
Proceduri de predare Curriculum

Prelegeri Seminarii Cursuri Subiecte de discuţie
Evaluări Studii aprofundate Module
Credite Studenţi
Grade Probleme financiare Cursuri Taxe
Certificate Credite
Sala de clasă Profesori

Instanţa Internet
Relaţii curs Studenţi
Cadrul exterior Relaţii cu cei

din exterior
Parteneri
Fig. 2 Sala de clasă virtuală şi mediul său
Posibile particularităţi ale sălii de clasă virtuale sunt prezentate în Fig. 3. Acestea sunt
folosite pentru modificarea modulelor pentru a crea instanţe de module folosite, uzual, în
programe de învăţământ superior. Un modul este modificat doar dacă există părţi unde se
poate face această modificare. Altfel spus, informaţia deţinută de acea parte a modulului
trebuie să fie acceptată de structura actualei instanţe de modul. Particularităţile sunt grupate
conform cu cerinţele modificării.
48
Subiect de discuţie Caracteristici Explicaţii

structurale
Bloc Relaţii
Metode
Prelegeri Conţinut
Exemple
Lucrări de laborator
Întrebări
Contact
Seminarii
Consultanţă
Cerinţe
Discuţii
Teme
Evaluare
Evidenţiere
Materiale
Evaluare
Legături Conspect
Examinare
Directive
Caracteristici
Fig. 3 Caracteristici posibile ale unei săli de clasă virtuală

4.4 Prezentarea unor universităţi virtuale existente
Conceptul de învăţământ la distanţă, e-learning şi universitate virtuală este utilizat de

ceva vreme în mai multe ţări. De exemplu, universitatea Open University din Philippine
înfiinţată în 1995 foloseşte material tipărit, audio, video şi resurse online pentru distribuirea
materialelor de curs studenţilor din învăţământul la distanţă şi, o dată pe lună, au cursuri în
campusurile universităţii. Universitatea Virtuală Africană (The African Virtual University),
înfiinţată în anul 1997, foloseşte televiziunea prin satelit şi Internetul pentru o educaţie de
calitate. Universitatea lucrează în colaborare cu alte universităţi din Africa, dar şi cu cele
mai bune universităţi din lume, pentru identificarea unui program necesar dezvoltării
educaţiei în aceste zone. [Toor, S.K., 2005]
Se pare că iniţiativa proiectării unei universităţi virtuale a aparţinut unei universităţi
americane: The School of Continuing Education, program în New York University (NYU).
Instituţia a introdus încă din 1992 cursuri predate în întregime în clase virtuale, utilizând
Windows, NetWare, Lotus Notes, ISDN si video digital (Indeo). Studentii care doresc să
participe la un asemenea program au nevoie de un PC (Windows) si un modem. Prin
servere Notes accesate prin linii telefonice gratuite, aceştia pot urmări prezentări
multimedia, pot obţine textele cursurilor, pot participa la discuţii interactive şi pot dialoga
cu profesorul si colegii prin e-mail. Forma activă de participare, interactivitatea,
49
posibilitatea individualizării, libertatea cursanţilor, flexibilitatea orarului şi raportul

preţ/performanţă se pare că sunt determinante în decizia firmelor de a folosi universitatea
virtuală pentru studiile aprofundate ale angajaţilor lor. [Rădoiu, D., 1995]
The Virtual Global University (VGU) este o universitate online, aflată sub patronatul
Universităţii UNU (United Nations University), proiectată astfel încât să răspundă
necesităţilor educaţionale ale statelor în dezvoltare. A fost lansată în septembrie 2002, dar
oficial, a fost deschisă pe 17 iunie 2003, în Arendal, Norvegia. Universitatea Globală
Virtuală este găzduită de UNEP/GRID-Arendal. Pentru o comunicaţie mai bună între
studenţi şi între studenţi şi profesori (supervizori), VGU se bazează pe experienţa şi
cunoştinţele unor persoane de la universităţi „reale” din Europa. Pentru că este esenţială o
participare activă şi regulată din partea studenţilor, aceştia se întâlnesc în săli de clasă
virtuale, în unele cazuri aceste „întâlniri” completându-se cu sesiuni faţă în faţă la începutul
cursului. [Global Virtual University, 2007]
Universitatea Virtuală din Pakistan foloseşte un model hibrid de educaţie, pentru a

transmite cunoştinţe cursanţilor. Acest model are trei componente fundamentale: campusul
fizic, conferinţe emise cu ajutorul unei reţele de televiziune, cât şi un modul de formare a
studenţilor prin Internet. [Toor, S.K., 2005]
Modelul adoptat de universitatea din Pakistan este numit model hibrid, deoarece el
utilizează: facilităţile unei săli de clasă şi laboratoare de informatică pentru ca studenţii să
poată interacţiona unii cu ceilalţi; reţea de televiziune pentru difuzarea unor conferinţe
înregistrate tuturor celor interesaţi de instruire în şi dincolo de limitele geografice;
Internetul, pentru ca studenţii să poată accesa cursurile online şi să interacţioneze cu
personalul care se ocupă de instruire.
4.5 Concluzii
Modelul de universitate virtuală propus încorporează tehnologii educaţionale moderne
şi, în special, posibilităţi nelimitate oferite de învăţământul deschis şi la distanţă, prin
Internet. Universitatea virtuală trebuie să fie capabilă să combine în cel mai bun mod cu
putinţă modernul cu substanţiale cunoştinţe ştiinţifice. Dezvoltarea unor sisteme de instruire
durabile, ca parte a universităţii virtuale, în cooperare cu persoane cu experienţă şi merit
recunoscute de pe piaţa muncii, este una din priorităţile cele mai importante în noua eră a
educaţiei.
Chiar dacă tehnologia este un instrument util folosit în învăţământul la distanţă, rămân
câteva probleme metodologice. Deoarece omul este o fiinţă socială, interacţiunea şi, mai
ales, contactul direct cu o altă persoană, nu poate fi înlocuită de maşină; comportamentele
sociale par a fi afectate de comunicaţia la distanţă. Cu toate acestea, instruirea la distanţă
este folosită cu succes în educaţia continuă. Este discutabil dacă problema existenţei
universităţilor virtuale este de natură politică sau tehnică. Învăţământul superior, guvernul
unei ţări, societatea trebuie să coopereze pentru a asigura o educaţie în care universitatea
virtuală să aibă un rol destul de important.
Bibliografie
Horváth, L., Rudas, I. J., Modeling Course for Virtual University by Features, 2004, la
http://www.bmf.hu/journal/Horvath_1.pdfm , accesat pe 22 aprilie 2007.
Rădoiu, D., Generaţia Nintendo, la http://www.byte.ro/byte95-04/nin.html , 1995, accesat
pe 15 februarie 2007.
50
Shih, T. K., Software Systems for Virtual University Operations, 2001, la

http://search2.computer.org/advanced/Advanced_Result.jsp .
Stein, H., A Model of Virtual University, 2000, la,
http://tojde.anadolu.edu.tr/tojde2/pdf/1.pdf , accesat pe 20 aprilie 2007.
Teare, R., Davies R., D., and Sandelands E., The Virtual University: An Action Paradigm
and Process for Workplace Learning, New York: Wellington House, 1998, 8.
Toor, S.K., Hybrid Model for e-Learning at Virtual University of Pakistan, 2005, The
Electronic Journal of e-Learning, Volumul 3, pp 67-76, disponibil online la
www.ejel.org/volume-3/v3-i1/v3-i1-art7-toor.pdf .
***, Global Virtual University, http://gvu.unu.edu/about.cfm?pageid=1004 , accesat pe 23
aprilie 2007.
51
Capitolul V
STUDIU DE CAZ PRIVIND EFICIENŢA
UNIVERSITĂŢIILOR VIRTUALE
Alexandra NIŢĂ, Universitatea Maritimă din Constanţa

Gabriel RAICU, Universitatea Maritimă din Constanţa
5.1 Introducere
Procesul de predare, învăţare, examinare capătă noi dimensiuni şi caracteristici prin

utilizarea tehnologiilor e-learning. Posibilităţile de comunicaţie multimedia fac să dispară
nevoia prezenţei simultane a profesorului şi a studentului în aceeaşi încăpere pentru
desfăşurarea unor activităţi de instruire. Eliminarea acestor bariere duce la formarea unor
instituţii virtuale cu scop educativ, numite universităţi virtuale.
Universitatea virtuală dezvoltă metode noi şi eficiente de predare, învăţare şi evaluare
a cunoştinţelor, instruire şi formare permanentă, oferind accesul comod şi eficient la
informaţiile şi cunoştinţele cele mai noi. Gradul de virtualizare a activităţilor desfăşurate în
cadrul lor variază, de la instituţii în care prezenţa studenţilor în campus este necesară pentru
unele activităţi (de obicei evaluare, dar şi lecţii de sinteză), până la instituţii complet
virtuale, în care toate activităţile au loc prin intermediul tehnologiei informaţiei şi
comunicaţiilor, fără ca studenţii să fie prezenţi fizic în campus. În multe situaţii nici nu
există un campus, în sensul propriu al cuvântului, ci doar un mic sediu administrativ.
E-learningul a permis o nouă abordare privind educaţia, prin eficientizarea distribuţiei
la distanţă a informaţiilor, cunoştinţelor şi practicii beneficiind totodată de suportul didactic
autorizat şi de un conţinut educaţional complet şi diversificat.
5.2 Principii care stau la baza universităţilor virtuale
Universitatea virtuală trebuie să asigure oferta educaţională în format electronic,

dispunând de facilităţi de integrare a serviciilor în utilizarea mediului de studiu, incluzând
proceduri şi instrumente specifice care facilitează studiul individual în ritm propriu, cu
mijloace diversificate de studiu, uşor accesibile. De asemenea, campusul virtual va fi
implementat pe o infrastructură de comunicaţii care să permită accesul stabil şi simultan a
unui număr mare de utilizatori şi care să gestioneze corect diverse formate electronice ale
resurselor de învăţământ.
Cursurile se desfăşoară într-o manieră constructivistă, centrată pe student. Profesorul
trece de la maniera tradiţională de transmiţător de cunoştinţe, la cea de facilitator al
construirii cunoştinţelor in echipă cu studenţii, de manager al procesului de invăţare, proces
văzut ca o interacţiune ghidată.
Întregul proces de învăţare se realizează prin studii de caz, problem based learning,
lucrul în grup. Studenţii dobândesc nu doar cunoştinţe, acestea fiind legate de rezolvarea
unor probleme practice, conlucrând în grup. Experienţa adusă de fiecare participant este
baza unui schimb de know-how, al relevării cunoştinţelor tacite. Participanţii colaborează,
învaţă, lucrează împreună. Teorii ale învăţării afirmă că aprofundarea, retenţia
informaţiilor, succesul învăţării, depind într-o măsură prioritară de relaţia dintre student şi
profesor, în sensul de facilitator [1].
Capitolul V STUDIU DE CAZ PRIVIND EFICIENŢA UNIVERSITĂŢIILOR VIRTUALE
Cerinţele minimale pentru o universitate virtuală sunt următoarele:

• implementarea funcţională a procedurilor de înscriere şi selectare a studenţilor;
• se va asigura comunicarea, sincronă şi asincronă dintre studenţi, profesori;
• vor fi implementate instrumente specifice pentru înregistrarea, monitorizarea şi
arhivarea în condiţii de securitate a tuturor acţiunilor efectuate de studenţi;
• soluţiile tehnologice vor fi capabile să asigure asistenţa on-line şi off-line a
studenţilor;
• campusul virtual va asigura, utilizatorilor avizaţi ai sistemului, informaţii privind
apelarea şi utilizarea serviciilor educaţionale disponibile;
• sistemul va asigura facilităţi de: help on line, harta mediului de învaţare, structura
paginii web pe care este implementat suportul de curs sau tutorial, modul de utilizare a
pictogramelor etc;
• campusul virtual va asigura accesibilitatea diferitelor resurse de studiu şi de
comunicaţii: baze de date on line, ştiri, corespondenţă, discuţii în grup sincrone şi
asincrone, seminarii virtuale, bibliotecă virtuală;
• sistemul va oferi mijloace specifice de evaluare şi autoevaluare on-line şi off-line a
cunoştinţelor dobândite de către studenţi;
• sistemul va oferi facilităţi de colectare periodică a feedback-ului studenţilor asupra
serviciilor educaţionale oferite acestora;
• campusul virtual va pune la dispoziţia studenţilor informaţii detaliate, în format
electronic, referitoare la activităţile desfăşurate sau care urmează să se desfăşoare în cadrul
fiecarui curs. Informaţiile vor cuprinde şi date referitoare la cerinţele tehnice de acces la
platformă, modul de organizare a informaţiei şi la modalitaţile de evaluare a cunoştinţelor;
• personalul didactic implicat în dezvoltarea, implementarea şi utilizarea cursurilor
pe platforma de învăţământ electronic va dispune de ghiduri specifice privind dezvoltarea
cursurilor în format electronic şi utilizarea platformei pe care acestea sunt implementate;
• vor fi implementate proceduri privind actualizarea platformelor şi suportului
educaţional al acestora;
• va permite din punct de vedere tehnic accesul simultan al unui număr mare de
utilizatori;
• campusul virtual va dispune şi va aplica proceduri de monitorizare şi evaluare a
rezultatelor proceselor educaţionale implementate;
• campusul virtual va promova un set de standarde de calitate pentru evaluarea
periodică a serviciilor de învăţământ, de sprijin al studenţilor şi a cursurilor oferite.
În domeniul educaţiei pătrunderea tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC)
urmăreşte adaptarea la nevoile societăţii actuale, pe de o parte prin reducerea costurilor şi
duratei de instruire, pe de altă parte prin creşterea calităţii şi eficienţei instruirii. Tehnologia
informaţiei şi comunicaţiilor este folosită în mediul educaţional în primul rând ca
instrument pentru mărirea productivităţii: colectarea, stocarea şi manipularea datelor, poştă
electronică şi acces la Internet, procesarea de texte etc.
Succesul utilizării TIC în educaţie necesită anumite abilităţi atât din partea
instructorilor cât şi a cursanţilor. Instructorii trebuie să urmărească anumite obiective în
procesele de învăţare on line, realizarea lor necesitând o pregătire specială [2]:
• Acces şi motivare. Instructorul trebuie să sprijine cursanţii care accesează mediul
virtual de învăţare. Aceştia trebuie să se simtă bine primiţi, motivaţi şi ghidaţi către
resursele necesare din sistem.
• Socializare on line. Rolul instructorului este să facă posibilă colaborarea eficientă
în scopul învăţării. El trebuie să construiască „punţile” prin care cursanţii să facă tranziţia
53
de la mediul de învăţare clasic, „faţă în faţă”, la mediul on-line. În acest proces se creează o
„comunitate” virtuală din care fac parte cursanţii şi instructorii.
• Primirea şi transmiterea informaţiei. Căutarea datelor necesare poate fi destul de
frustrantă în volumul mare de informaţii disponibile, relevanţa informaţiilor fiind elementul
cheie în regăsirea datelor. Instructorii trebuie să joace rolul de îndrumători în cercetare,
ajutând cursanţii să identifice şi regăsească informaţiile căutate.
• Construirea cunoştinţelor. Instructorii şi cursanţii trebuie să înveţe să conlucreze
pentru a crea noi procese cognitive, noi înţelesuri. Instructorii trebuie să ofere stimuli şi să
faciliteze interacţiunile. Construirea cunoştinţelor are loc atunci când cursanţii explorează
temele studiate, le discută, îşi exprimă părerea pe bază de argumente, reflectă şi îşi
reevaluează opiniile.
• Dezvoltare. Cursantul trebuie să îşi găsească independenţa în mediul virtual.
Instructorul trebuie să îl încurajeze şi să îi ofere acces la resurse care să sprijine dezvoltarea
individuală. Pe măsură ce cursanţii devin mai independenţi, instructorii se „retrag”, deşi nu
în totalitate.
Toate aceste trăsături contribuie la o motivare sporită în abordarea unui curs ce oferă
elemente importante pentru viitoarea profesie, dar şi implicarea, echilibrul în comunicarea,
colaborarea cu ceilalţi colegi [3].
5.3 Studiu de caz – impactul activităţii de e-learning în cadrul Universităţii Maritime

din Constanţa
Domeniul acestui studiu de caz îl reprezintă instruirea asistată de calculator cu ajutorul

tehnologiilor multimedia în domeniul navigaţiei maritime, în cadrul Universităţii Maritime
din Constanţa.
Adoptarea iniţială a tehnologiilor e-Learning a cunoscut un real succes în activităţile
de la uscat. Între anii 1993-1995 o serie de companii maritime au introdus instruirea bazată
pe CBT (Computer Based Training), fapt care a determinat ulterior şi dezvoltarea cererii
pentru instruire şi documentare utilizând Internetul (Fig. 1). Dezvoltate iniţial ca tehnologii
stand – alone, aplicaţiile tip CBT au evoluat de-a lungul timpului în sensul dezvoltării
laturii de interactivitate profesor – student. Utilizând experienţa acumulată prin exploatarea
sistemelor e-learning de primă generaţie actualmente se pot constitui comunităţi virtuale
avansate care suplinesc nevoia de interactivitate umană în totalitate prin folosierea
tehnologiilor de interconectare (forum, chat, liste de dicuţii, servicii de broadcasting, virtual
reality etc.) [4,5].
Fig. 1 Tehnologiile e-Learning în domeniul maritim
În cadrul Universităţii Maritime din Constanţa primele teste de acest gen s-au făcut
încă din anul 2002, când s-a încercat adaptarea instrumentelor educaţionale la mijloacele
disponibile învăţământului românesc. Această fază a debutat prin crearea unui proiect pilot,
în care o serie de materii de specialitate au beneficiat de oferirea unor servicii tip campus
virtual. Rezultatele obţinute în urma analizării rezultatelor semestriale şi anuale, precum şi
54
feedback-ul pozitiv obţinut au demonstrat viabilitatea şi eficienţa acestui tip de sistem. A

urmat apoi, faza experimentală cuprinsă între anii 2002-2005 cu un număr ridicat de
studenţi participanţi cca. 1000, în care au fost introduse o serie de discipline în cadrul
dezvoltării campusului virtual, şi anume:
• Navigaţie electronică şi în condiţii speciale
• Comunicaţii navale
• Teoria şi construcţia navei
• Discipline e-Masterat: curs e-Shipping
Ca spaţiu virtual pentru desfăşurarea cursului, se utilizează mediul pentru învăţamânt
online Moodle, care beneficiază de avantajul dezvoltării continue, de catre o comunitate
largă, de programatori/utilizatori. Modelul acesta de dezvoltare pentru produsele software
de tip Open Source permite adăugarea ultimelor facilităţi, constituind în acelaşi timp o
platformă de generare şi experimentare a noilor soluţii de învăţământ. Avantajul mediului
pentru învăţamânt online Moodle rezidă în versatilitatea şi adaptabilitatea în soluţionarea
unor cerinţe educative diferite (mijloace educaţionale, nivel educaţional, modalităţi multiple
de testare etc.). Platforma software utilizează la nivelul implementării tehnologii web şi de
baze de date Open Source: PHP, MySQL, Apache, eficienţa, siguranţa şi flexibilitatea
recomandând o astfel de abordare.
Mediul modelează o clasă virtuală la care participă cursanţii şi profesorul
(facilitatorul). Predarea poate fi realizată de mai mulţi instructori, cursul poate avea de
asemenea invitaţi sau vizitatori (Fig. 2).
Fig. 2 Faza implementării sistemului e-Learning la scară universitară 2007
Mediul poate virtualiza concepte precum serii, grupe de predare, centre de testare,
comunităţi ştiinţifice, workshop-uri, sondaje. Participanţii pot accesa toate componentele
55
cursului, interacţiona cu ceilalţi, trimite temele, vizualiza raportul activităţii lor, căuta
noţiuni în cadrul cursului (Fig. 3).
O caracteristică importantă a unui astfel de sistem constă în monitorizarea
performanţelor anuale la nivel individual şi colectiv, fapt care creează stări competiţionale,
concretizate în creşterea generală a calităţii procesului didactic. Rezultatele obţinute în
cadrul proiectului pilot pe secţiunea de masterat au dus la extinderea abordării pentru
totalitatea specilizărilor, rezultatul final concretizându-se într-un sistem electronic care
asigură integral procesul didactic în domeniul studiilor post-universitare.
Tematica fiecărui curs a fost stabilită încercându-se o aliniere la cea a cursurilor
similare din universităţi europene sau americane, dar şi adaptarea la cunoştintele necesare
în firmele de software, elemente care stau la baza a ceea ce se doreşte a fi un parteneriat
între educaţie şi industrie [6].
Din ecuaţie nu trebuie să lipsească însă absolvenţii cursurilor (Fig. 4), cei care pot da
un feedback referitor la cât de utile le sunt cunoştintele în momentul intrării pe piaţa
muncii. Prin faptul că spaţiile cursurilor rămân deschise, comunicarea între participanţi
continuând şi după absolvire, se poate vorbi despre crearea şi menţinerea unei comunităţi a
absolvenţilor, despre un parteneriat cu aceştia.
Fig.3 Raport general/activitate student
Interesul manifestat de beneficiarii direcţi şi potenţiali s-a concretizat prin numărul

mare de participanţi cu statut de observatori atât la predarea directă, cât şi la simulări de
testare, consultaţii on-line şi crearea unor comunităţi în care utilizatorii cu probleme
similare pot găsi soluţiile optime.
Aceste elemente coroborate cu interesul pentru noile tehnologii reuşesc să imprime
utilizatorului dorinţa de autoperfecţionare şi instruie pluridisciplinară.
56
Fig.4 Lista studenţilor înregistraţi în anul universitar 2007
Jurnalizarea continuă a activităţiilor desfăşurate în cadrul acestui portal (Fig. 5) a

oferit posibilitatea înţelegerii pshihologiei utilizatorului, oferindu-i acestuia cea mai
potrivită soluţie de studiu în raport cu necesităţile sale.
Fig.5 Raportul de activitate pentru o zi didactică
Avantajul economic al unei astfel de abordări este evident şi derivă din standardizare,
din reducerea costurilor de producţie a materialelor didactice, creşterea numărului de
studenţi instruiţi în condiţiile păstrării constante a calităţii procesului didactic, eficientizarea
activităţilor de management.
Se poate creşte calitatea testării prin ridicarea gradului de standardizare a testelor,
obiectivitatea rezultată în urma procesului de examinare fiind substanţial crescută faţă de
metodele clasice.
57
5.4 Concluzii
Dezvoltarea universităţilor virtuale şi pătrunderea tehnologiei informaţiei şi

comunicaţiilor în educaţie, în mod concret a instruirii asistate, prezintă o serie de efecte
pozitive, dintre care cele mai des amintite în literatura de specialitate sunt:
• Creşterea independenţei cursantului şi individualizarea învăţării privită ca un
proces repetitiv, mai ales în fazele de început; chiar şi la nivel avansat învăţarea poate fi un
proces consumator de timp, instructorului fiindu-i imposibilă acordarea atenţiei cuvenite
fiecărui cursant separat.
• Se poate de asemenea, reduce solicitarea profesorilor, oferind o formă alternativă
de predare. Calculatoarele pot accesa informaţia în timp mai scurt decât este uman posibil,
oferind o multitudine de exemple privind disciplina respectivă.
• În plus, fiecare persoană are un bagaj anterior de cunoştinţe diferit, stil de învăţare
diferit, interese şi motivaţii diferite. Sistemele clasice recunosc aceste aspecte dar nu pot să
le trateze corespunzător. În sistemele de instruire asistată bazate pe TIC, cursantul poate să
aleagă propriul traseu de învăţare. Ca urmare rata de insucces la examene se reduce.
• Mediile virtuale pot duce cursantul într-o lume virtuală interactivă, unde să
exerseze materia însuşită. În aceste medii cursantul are un rol activ iar interactivitatea
susţine procesele de învăţare creativă, prin descoperire.
• Creşte motivarea şi interesul cursantului, aceştia alocând voluntar timp şi efort
pentru învăţare.
• Integrarea unor domenii diferite stimulează un interes mai mare al cursanţilor şi
încurajează proiectele multidisciplinare.
• Schimbări în statutul profesorului: se reduce timpul de predare. Profesorul nu mai
este principalul vector de transmitere a informaţiei, rolul său mutându-se în aria organizării
resurselor de instruire.
• Modificarea tehnicilor de evaluare: instruirea şi testarea se pot realiza simultan, ca
un proces continuu care poate fi ajustat din mers, în funcţie de nevoi.
Sistematizând avantajele acestei abordări putem enumera o serie de calităţi
semnificative:
• procesul de învăţare - predare este mai rapid;
• se îmbunătăţeşte calitatea studiului individual;
• reducerea costului educaţiei şi a instruirii;
• creşte obiectivitatea în evaluarea cunoştinţelor studentului.
Bibliografie
[1] ***Explorations in Learning & Instruction: The Theory Into Practice Database -
http://tip.psychology.org
[2] Cristian Răzvan Uscatu , Sisteme informatice pentru instruire si cercetare in domeniul
juridic economic, Teză doctorat cap 2
[3] Chapman, B., others, LCMS KnowledgeBase 2006: A Comparison of 30+ Enterprise
Learning Content Management Systems, Brandon Hall Research, March 2006
[4] Berry, J., The E-Learning Factor, InternetWeek, internetweek.cmp.com
[5] Grimes, B., E-learning technology gets smart, Washington Technology,
www.washington technology.com
[6] *** Flexible Learning System for the Shipping Industry, Ship Management and
Information Technology
58
Capitolul VI
ROLUL MANAGEMENTULUI CUNOAŞTERII ÎN
Sabina Mihalache, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
6.1 Introducere
Într-o societate dependentă de informaţie, dar şi de creşterea numerică a organizaţiilor

(ca expresie a comunicării sporite şi complexităţii relaţiilor sociale), cunoaşterea pare a fi
singura putere ce garantează progresul social, economic şi democratic care nu se erodează
în timp. Orientarea spre captarea şi asimilarea cunoaşterii este pentru cele mai multe dintre
organizaţii confirmarea unei anumite maturităţi funcţionale, concordante cu esenţa
societăţii informaţionale de care este legată.
Nevoia de a gestiona cunoaşterea pare să reprezinte un fenomen natural, ca urmare a
unor intense discuţii privitor la rolul şi intensitatea procesului de valorificare a capitalului
intelectual în societăţile post-capitaliste. În acest context, managementul cunoaşterii
cuprinde identificarea şi localizarea valorilor intelectuale într-o anumită organizaţie,
generarea de cunoştinţe noi cu scopul reliefării avantajelor competitive, accesarea integrală
a informaţiei corporative, diseminarea de practici pozitive şi accesul la tehnologii de
codificare şi utilizare a informaţiei.
6.2 Managementul cunoaşterii – soluţie imperativă pentru organizaţii
Managementul cunoaşterii poate fi definit ca abilitatea de a crea şi reţine valoarea cea

mai mare din competenţele esenţiale ale afacerii. IT este o premisă a managementului
cunoaşterii. Există trei abordări ale managementului cunoaşterii: abordarea funcţionalistă,
abordarea interpretativă şi abordarea critică.
Funcţionaliştii consideră că faptele ce caracterizează lumea există şi aşteaptă să fie
descoperite. Aptitudinile, performanţa, abilitatea şi comportamentul indivizilor sunt
presupuse a fi reale. Cunoaşterea poate fi extrasă, manipulată, transferată şi protejată.
Distincţia dintre cunoaşterea tacită şi explicită este caracteristică acestei paradigme.
Distincţia dintre informaţii şi cunoaştere este centrală pentru paradigma funcţionalistă.
Cunoaşterea este considerată stoc, în timp ce informaţia este flux. Ca şi semnal, mesaj sau
flux informaţia are capacitatea de a produce o diferenţă prin modificarea stocului de
cunoaştere.
Managementul cunoaşterii ca şi obiect este dificil datorită naturii invizibile şi
intangibile a cunoaşterii. Clasificarea cunoaşterii oferită de paradigma funcţionalistă oferă
cadrul teoretic necesar pentru teorii care identifică condiţiile în care o anumită soluţie sau
tehnologie pentru managementul cunoaşterii este viabilă şi care arată care sunt implicaţiile
asupra diverselor tipuri de cunoaştere. De asemenea tot această clasificare a cunoaşterii a
dat naştere unor teorii privind strategiile de conversie a cunoaşterii: articularea,
internalizarea, extensia, asumarea, asimilarea şi diseminarea.
Dintre recomandările paradigmei funcţionaliste pentru managementul cunoaşterii se
enumeră tehnologiile pentru depozite de cunoaştere, baze de cunoştinţe, cele mai bune
practici, instrumente de căutare. Aceste tehnologii pot fi implementate pe tehnologii
groupware (Lotus Notes), cât şi pe infrastructuri web. Alte soluţii se referă la noi modele de
organizare a firmelor. I. Nonaka recomandă managementul middle-up-down şi organizaţia
hypertext. În organizaţia middle-up-down managerii de mijloc sunt consideraţi ingineri de

cunoştinţe (cognoticieni). Ei sintetizează cunoaşterea tacită a managerilor superiori şi a
angajaţilor lor, o fac explicită şi o încorporează în produse şi tehnologii. În organizaţia
hypertext, echipele care se auto-organizează gestionează cunoaşterea pe care au
achiziţionat-o şi creat-o în timpul realizării unui proiect. Ei categorisesc, indexează şi
documentează noua cunoaştere şi o adaugă nivelului bază de cunoştinţe care se află la
nivelul bottom al organizaţiei. Deşi aceste soluţii se preocupă de procesele organizaţionale,
ele sunt clar orientate către construirea de depozite de cunoştinţe.
Paradigma interpretativă a managementului cunoaşterii consideră cunoaşterea drept o
realizare continuă, un proces mai degrabă decât un obiect. Organizaţia este văzută drept
fluxuri de cunoaştere şi sisteme de gândire distributivă. Cercetătorii care se înscriu în
susţinerea paradigmei interpretative consideră cunoaşterea practică şi obiect.
K.Weick şi K.Roberts [1993, www] definesc mintea organizaţională drept un set de
relaţii, mai degrabă decât, un depozit de cunoaştere. Ei utilizează termenul de minte
colectivă pentru a sublinia faptul că indivizii organizaţiei îşi coordonează acţiunile cu ale
altor indivizi din organizaţie. Mintea colectivă nu există în afară de acţiunea umană, iar
aceste acţiuni generează mintea şi nu invers: mintea este conceptualizată drept acţiune care
construieşte procese mentale.
Cunoaşterea firmei este nedeterminată şi evoluează continuu. Nu este deţinută de un
agent sau conţinută de un depozit. Locul cunoaşterii agentului se află în practică, ceea ce
înseamnă că înţelegerea agentului se produce în locul în care agentul acţionează.
Principala soluţie pentru managementul cunoaşterii oferită de cercetătorii paradigmei
interpretative este înţelegerea de către comunităţi a propriilor practici prin care creează,
transferă şi utilizează cunoaşterea. De asemenea, alte soluţii constau în dezvoltarea de
limbaje sau modalităţi de comunicare (e-mail, întâlniri) care să ofere o interpretare
individuală a acţiunilor comunităţii. Pentru a permite reprezentarea şi integrarea cunoaşterii
la nivelul comunităţilor, instrumentele pentru managementul cunoaşterii trebuie să ofere
funcţionalităţi pentru narare.
Cercetătorii perspectivei critice a managementului cunoaşterii sunt preocupaţi de
identificarea forţelor din cadrul societăţii care sunt în relaţii antagoniste şi în identificarea
rolului pe care îl au aceste forţe în crearea conflictelor sociale, a crizelor economice şi
politice.
În literatura ce priveşte munca în care este implicată cunoaşterea se întâlnesc păreri
diferite în ceea ce priveşte clasificarea muncii şi a tipurilor de cunoaştere. Există cercetători
care se opun încadrării muncii în care este implicată cunoaşterea într-o categorie separată
de muncă pe principiul că este o un concept tautologic, orice activitate umană de muncă
implică utilizarea cunoaşterii. H. Knights [1995, www ] susţine că orice muncă ce nu
necesită cunoaştere poate fi automatizată.
În ciuda contradicţiilor termenul devine foarte popular. De la muncitorii cunoaşterii la
muncitori creativi, inovativi şi alte forme ale termenului „knowledge worker” care include
profesionişti, consultanţi, oameni de ştiinţă, tehnicieni, intelectuali şi manageri. Munca
inovativă are următoarele caracteristici:
• Produce şi reproduce informaţie şi cunoaştere;
• Este cerebrală şi implică manipularea abstracţiilor şi simbolurilor care reprezintă
lumea şi sunt totodată obiecte în lumea reală;
• Nu este rutinizabilă şi solicită utilizarea creativităţii pentru a produce cunoaştere;
• Solicită educaţie formală, cunoaştere abstractă, tehnică şi teoretică.
Din punctul de vedere al perspectivei procesului de muncă, managementul cunoaşterii
este văzut ca un mecanism de exploatare prin care proprietarii de capital extrag cunoaşterea
60
Capitolul VI ROLUL MANAGEMENTULUI CUNOAŞTERII ÎN UNIVERSITATEA VIRTUALĂ
din muncitorul proletar, o formalizează şi o transformă într-o banalitate. Prin acest proces
de exploatare, anumite tipuri de cunoaştere sunt devalorizate şi eliminate. Provocarea
managementului cunoaşterii pentru proletar este de a sabota şi rezista eforturilor de
implementare a soluţiilor pentru managementul cunoaşterii.
G. Zuboff [1988, www] consideră că soluţiile pentru managementul cunoaşterii
trebuie să informeze şi nu să automatizeze. Informarea este suficientă pentru angajaţi astfel
încât să poată fi participanţi activi şi decidenţi în noua eră informaţională. Cunoaşterea
internă fiecărui individ, auto-disciplină, este cea mai bună formă de control.
6.3 Managementul cunoaşterii – soluţie imperativă pentru universitatea virtuală
Organizaţiile virtuale reprezintă o asociere de entităţi independente dispersate

geografic care comunică printr-o reţea temporară şi împart în mod egal costurile, riscurile şi
beneficiile.
Trecerea la managementul cunoaşterii în universităţile româneşti constituie o
modalitate de depăşire a decalajelor ce separă în prezent învăţământul românesc de cel
european şi singura şansă pentru succesul reformării sistemului de învăţământ şi asigurării
competitivităţii şi eficienţei în condiţiile integrării în Uniunea Europeană şi trecerii la
societatea bazată pe cunoaştere. În prezent, paradigma economică a Europei se schimbă în
mod fundamental. Activitatea productivă tradiţională se reduce, creşterea şi bunăstarea
economică urmând a fi asigurate de către industriile şi serviciile bazate pe cunoaştere.
Universităţile sunt implicate în realizarea economiei şi societăţii bazate pe cunoaştere
pe toate cele patru dimensiuni ale procesului: 1) producerea cunoaşterii prin cercetare
ştiinţifică; 2) transmiterea cunoaşterii prin educaţie şi formare; 3) diseminarea cunoaşterii
prin tehnologiile de informare şi comunicare; 4) utilizarea cunoaşterii în inovarea
tehnologică. Se afirmă că în multe privinţe, universităţile deţin cheia economiei şi societăţii
bazate pe cunoaştere pentru că se află la intersecţia cercetării cu educaţia şi inovaţia.
În ceea ce priveşte managementul cunoaşterii în universităţi pot fi considerate
următoarele premise ştiinţifice:
• asigurarea calităţii şi excelenţei în universităţi este posibilă prin evaluarea şi
managementul acestora realizabile prin:
• evaluarea capitalului uman (aptitudini, competenţe, agilitate intelectuală);
• evaluarea capitalului structural (evaluarea infrastructurii tehnologice, evaluarea
capacităţii de inovare şi dezvoltare).
• asigurarea unui management instituţional mai bun este posibil prin:
• gestionarea elementelor de capital intelectual anterior identificate;
• instituirea şi organizarea lucrului în echipe create pe baza competenţelor şi valorilor
comune indivizilor.
Premisele tehnice necesare în realizarea cercetărilor legate de managementul
cunoaşterii în universităţi sunt:
• utilizarea tehnologiilor informatice în managementul capitalului intelectual este o
cerinţă impusă de principiul „sine qua non” al beneficiilor posibile de obţinut din utilizarea
tehnologiilor informaţionale (universităţile sunt un exemplu clar de entitate socială care
dispune de capital intelectual negestionat – şi vorbim aici în principal de factorul uman şi
factorul tehnologic). Din moment ce tehnologiile informaţionale pot contribui la creşterea
valorii unei entităţi economico-sociale, putem considera posibilă gestionarea acestei valori
prin utilizarea tehnologiilor informatice;
61
• utilizarea experienţei personale şi a rezultatelor cercetărilor realizate prin programul

de doctorat au dus la continua redefinire a funcţionalităţilor tehnologiilor informatice prin
prisma încorporării tehnicilor şi tehnologiilor inteligenţei artificiale.
Bibliografie
Ancori, B., Bureth, A., Cohendet P., The Economics of Knowledge: The Debate about
Codification and Tacit Knowledge, Industrial and Corporate Change, 2000, Volume 9,
Number 2.
Anderson, P., Complexity Theory and Organization Science, Organization Science, 10,
1999.
Argyris, C., citat de Probst, G., From Organizational Learning to Knowledge Management,
http://www.hec.unige.ch/recherches_publications/cahiers/2000/2000.11.pdf, accesat 14
mai 2007.
Grant R. M., The Knowledge-based View of the Firm: Implications for Management
Practice', Long Range Planning, Vol. 30, 1997, No. 3.
Grant R. M., Toward a Knowledge-Based Theory of the Firm, Strategic Management
Journal, Vol. 17, 1996, Winter Special Issue.
Knights, H., What's Been Happening in Organization Theory and Does it Matter?, Personal
Review, 1995,
http://www.jbs.cam.ac.uk/people/senior_associates/pdfs/willmott_what_has.pdf,
accesat 14 mai 2007.
Landau, M., Stout, Jr., R., To Manage is Not to Control: Or the Folly of Type II Errors,
Public Administration Review, March/April, 1979.
Malhotra, Y., Organizational Controls as Enablers and Constraints in Successful
Knowledge management Systems Implementation, Knowledge Management and
Business Model Innovation, Hershey, PA: Idea Group Publishing, 326-336, 2001,
http://www.brint.org/KMOutOfControl.pdf.
Nonaka, I., Takeuchi, H., The Knowledge-Creating Company – How Japanese Companies
Create the Dynamics of Innovation, 1995, Oxford University Press.
Zuboff, G., In the Age of the Smart Machine, 1988, citat de Willmott, H., Smart Machine
Derailed - Engineers Accuse Passengers,
http://www.mngt.waikato.ac.nz/ejrot/Vol2_2/willmott.pdf, accesat 14 mai 2007.
62
Capitolul VII
STRUCTURILE ŞI PROCESELE UNUI MODEL DE
UNIVERSITATE VIRTUALĂ

7.1 Introducere
Stadiul actual al dezvoltării tehnologiilor informaţionale precum şi cerinţele didactice

de tip nou permit abordarea unor mijloace neconvenţionale, de mare eficienţă în domeniul
instruirii şi învăţării. În mod tradiţional universităţile reprezintă punctul nodal al dezvoltării
tehnico-ştiinţifice, evoluţia organizaţională a acestora influenţând evoluţia societăţii umane
la nivel global.
Dezvoltarea tehnicilor multimedia începând cu deceniul opt al secolului trecut a oferit
cadrul necesar evoluţiei tehnicilor de predare care iniţial au fost privite doar ca mijloace de
suplimentare a materialului didactic, la ora actuală devenind ele însele motorul dezvoltării
învăţământului. Trecerea de la sistemul tradiţional de distribuire a materialelor de suport
fizic la sistemul strict al distribuirii de date au dus la apariţia unor concepte noi de tip e-
learning care permit o abordare flexibilă şi cu eficienţă ridicată.
Dar universităţile sunt şi conservatoare în ceea ce priveşte elementul organizaţional,
precum şi modul de predare. Cadrul extins oferit de tehnologiile moderne, dincolo de ceea
ce se putea imagina acum două decenii, impune însă schimbarea radicală a modului de
abordare a procesului didactic. Abordarea de tip evoluţionist comportă transformarea
universităţii clasice într-o universitate de tip virtual prin trecerea graduală de la forma de
învăţare bazată pe acumularea de cunoştinţe către cea care utilizează descoperirea şi
aplicarea în practică.
Universitatea virtuală dezvoltă metode noi şi eficiente de predare, învăţare şi evaluare
a cunoştinţelor, instruire şi formare permanentă, oferind accesul comod şi eficient la
informaţiile şi cunoştinţele cele mai noi. Gradul de virtualizare a activităţilor desfăşurate în
cadrul lor variază, de la instituţii în care prezenţa studenţilor în campus este necesară pentru
unele activităţi (de obicei evaluare, dar şi lecţii de sinteză), până la instituţii complet
virtuale, în care toate activităţile au loc prin intermediul tehnologiei informaţiei şi
comunicaţiilor, fără ca studenţii să fie prezenţi fizic în campus. În multe situaţii nici nu
există un campus, în sensul propriu al cuvântului, ci doar un mic sediu administrativ.
7.2 Tehnici de virtualizare a activităţilor în domeniul didactic
Stadiul actual al dezvoltării tehnologiilor de virtualizare permite abordarea pragmatică

a procesului de transformare a majorităţii activităţilor desfăşurate în cadrul universităţii
reale. Transpunerea activităţii clasice, fizice în mediul virtual se face ţinând cont de esenţa
evenimentelor, eficienţa fiind principalul factor luat în considerare. Se permite modificarea
succesiunii etapelor rezolutive şi participative ale activităţilor didactice în scopul obţinerii
unei performanţe algoritmice superioare în momentul rulării în cadrul virtual [1].
Preluarea experienţei reale şi prezervarea acesteia în mediul virtual ar presupune
utilizarea sistemelor expert. O astfel de abordare ar fi eficientă doar în cazul în care
activitatea universitară nu ar putea fi cuantificată în moduri în care abordările de tip
algoritmic să nu fie eficiente. Simplificările şi formalizările funcţionale se pot însă aplica
(sub rezerva păstrării efectului final al activităţii) în scopul transpunerii algoritmice a

activităţii reale (Fig. 1).
Tehnici de Cunoştinţe Concepte

INTERNET virtualizare structură, organizare E-Learning
Fig. 1 Abordare e-Learning
Funcţile manageriale ale universităţii clasice pot fi abordate în mediul virtual prin
prisma unor procedee de maximizare a eficienţei alocării resurselor materiale şi didactice.
Gestiunea elementelor care concură la obţinerea rezultatelor favorabile se poate face
centralizat (atât a datelor de natură didactică cât şi administrativă) avantajele oferite de un
mediu electronic conferind eficienţă şi elasticitate în adoptarea deciziilor. Funcţiile de tip
secretariat se pretează bine virtualizării, eficienţa abordării electronice rezolvând
problemele de comunicare complet, în condiţiile păstrării constanţei calităţii.
Facilităţile multimedia oferite de nivelul tehnologiilor actuale permit oferirea unei
platforme complete de distribuire a cursurilor şi laboratoarelor virtuale. Din punct de vedere
evolutiv s-a trecut de la utilizarea materialelor electronice stocate pe suport fizic la
distribuirea acestora online, iniţial sub forma paginilor având conţinut informaţional şi
ulterior folosind platforme tip realitate virtuală.
7.3 Modele teoretice de universităţi virtuale. Abordări alternative ale conceptului de

universitate virtuală
Abordările activităţilor virtuale în spaţiul universitar pornesc de la două premise-una a

virtualizării întregii activităţi a unei universităţi reale iar cealaltă a construirii unei
universităţi de tip nou, derivată din necesităţile reale a noilor metode didactice. Ambele
abordări prezintă avantaje certe, oportunităţi de dezvoltare şi evoluţie. Primul tip de
abordare are avantajul existenţei tuturor instrumentelor funcţionale necesare unei activităţi
didactice complete (eficienţă girată de experienţa vremii) dar prezintă şi inconvenientele
specifice universităţilor clasice (rezistenţă la schimbare, conservatorism funcţional,
eterogenitate crescută etc.). Al doilea tip de abordare prezintă avantajul dezvoltării pornind
de la nevoile actuale avantaj materializat prin eficienţă crescută şi adaptabilitate mai bună la
schimbările evolutive. Ca principal dezavantaj se citează experienţa mai redusă şi impactul
social insuficient analizat pe termen lung [2].
Tehnicile moderne de învăţare pun eficienţa şi timpul de acumulare a cunoştinţelor pe
primul plan al eficienţei dezvoltării unui sistem de învăţământ online. Privită prin prisma
eficienţei activitatea educaţională comportă o serie de simplificări funcţionale, transferul de
cunoştinţe şi însuşirea acestora facându-se prin metodele exemplului participativ fapt care
reduce nivelul interacţiunii profesor-student la limita necesarului strict de colaborare. Acest
tip de abordare tinde să devină uşor impersonal dar prin introducerea unor tehnologii de tip
substitut (forumuri, chat, streaming) se încearcă reducerea impactului lipsei de contact
uman. Eficienţa crescută a acestor sisteme se bazează pe eliminarea activităţilor redundante
existente în mediul clasic uiversitar, activităţi care predispun sistemul la blocaje frecvente.
64
Capitolul VII STRUCTURILE ŞI PROCESELE UNUI MODEL DE UNIVERSITATE VIRTUALĂ
Sistemul clasic de administrare universitară este înlocuit prin administrarea

contextuală, de tip ierarhic, care oferă avantajul includerii în sistem a noilor utilizatori
(cadre didactice şi studenţi) într-un mod rapid şi transparent. Acest concept a fost preluat
rapid de dezvoltatorii de software şi implementat la nivel de aplicaţie, la ora actuală
existând o serie de sisteme tip campus virtual [3,4]. Structural, noua abordare conceptuală
se bazează pe principiul “Learning objects”, versatilitatea acestui sistem acoperind
necesităţile unor domenii extreme de variate (Fig. 2).
Fig. 2 Tehnologia “Learning objects”
La baza modelului teoretic al unei universităţi virtuale stau anumite aspecte şi

principii care urmăresc:
• organizarea, monitorizarea activităţii, asigurând în permanenţă asistenţa on-line şi
off-line pentru studenţi, facilităţi de help on line, harta mediului de învaţare, structura
paginii web pe care este implementat suportul de curs sau tutorial, modul de utilizare al
pictogramelor etc.;
• activităţile desfăşurate sau care urmează să se desfăşoare în cadrul fiecarui curs,
informaţiile referitoare la cerinţele tehnice de acces la platformă, modalitaţile de evaluare a
cunoştinţelor; mijloace specifice de evaluare şi autoevaluare on-line şi off-line;
• în permanenţă implementarea unor proceduri privind actualizarea platformelor şi
suportului educaţional al acestora; evaluarea periodică a serviciilor de învăţământ, de
sprijin al studenţilor şi a cursurilor oferite;
• personalul didactic care va fi implicat în dezvoltarea, implementarea şi utilizarea
cursurilor pe platforma de învăţământ electronic;
• comunicarea sincronă şi asincronă dintre studenţi şi profesori, feedback-ul
studenţilor asupra serviciilor educaţionale oferite acestora;
• accesibilitatea diferitelor resurse de studiu şi de comunicaţii şi anume
implementarea unor baze de date on line, ştiri, corespondenţă, discuţii în grup , seminarii
virtuale, bibliotecă virtuală.
În prezent, o universitate virtuală dezvoltă învăţarea într-o manieră constructivistă,
centrată pe student, vizând ca principale obiective:
• creşterea eficienţei activităţilor de învăţare;
• dezvoltarea competenţelor de comunicare şi studiu individual.
Atingerea acestor obiective depinde de gradul de pregătire al profesorului în utilizarea
calculatorului, de stilul profesorului, de numărul de studenţi, de interesul, cunoştinţele şi
abilităţile acestora, de atmosfera din campus şi tipul programelor folosite, de timpul de
65
obişnuire cu platforma software, de sincronizarea explicaţiilor cu secvenţele utilizate, de

metodele de evaluare, de fişele de lucru elaborate.
Instruirea şi învăţarea bazată pe web (web-based learning) oferă astfel studenţilor
interactivitate, posibilitatea schimbului de păreri, opinii, materiale, într-un mediu
multimedia şi într-un cadru unde se pot accesa diferite pagini web sau aplicaţii. O
universitate virtuală se caracterizeză printr-un mediu sincron şi asincron de comunicare,
prin independenţa faţă de echipamente, distanţă şi timp, astfel încât studenţii pot utiliza
orice calculator conectat la Internet şi pot comunica cu persoane din orice colţ al lumii.
7.4 Analiza comparativă a modelului clasic virtualizat şi a conceptului nou de

universitate virtuală
Tehnica analizei comparative presupune luarea în calcul atât a facilităţilor generale cât
şi a celor specifice, modelele prezentând avantaje şi dezavantaje în funcţie de mediul şi
scopul căreia îi sunt destinate.
Deşi depăşite, mijloacele generaţiei pre-e-learning sunt încă utilizate (datorită
consevratorismului amintit anterior) destul de mult. Epoca Instructor-Led Training (ILT) şi
cea a prezentărilor multimedia stand alone (CBT) fiind pe cale de dispariţie , utilizarea
acestor mijloace comportă o serie de aspecte [5,9]:
• Costuri ridicate;
• Eficienţa discutabilă;
• Timpul insuficient dedicat învăţării;
• Căutări personale din partea instructorilor de îmbunătăţire a metodelor de predare;
• Apreciere şi testare cu posibilităţi reduse de standardizare;
• Prezentări interactive cu grad mare de portabilitate;
• Standardizarea predării şi evaluării;
• Lipsa interactivităţii din partea instructorului.
Primele generaţii e-learning au adus cu sine avantajele majore ale comunicării în reţea
şi a utilizării potenţialului oferit de transferul informaţional. Evolutiv, acestea au introdus o
serie de aspecte noi:
• Portabilitate universală;
• Reducerea costurilor vs CBT;
• Creşterea gradului de standardizare a predării şi evaluarii;
• Interactivitate limitată din partea instructorului;
• Apar primele interacţiuni audio-video care au permis utilizarea aplicaţiilor
distribuite şi accesul la Internet de bandă largă;
• Asistarea live din partea instructorului;
• Continutul cursurilor este conceput special pentru web;
• Îmbunătăţirea raportului preţ/performanţă.
Tendinţa de evoluţie a mijloacelor noi de predare a fost privită ca o provocare din
punctul de vedere al dezvoltării instrumentelor software dedicate, la ora actuală existând
produse concurente dezvoltate fie în cadrul universităţilor fie de către firme specializate.
Cerinţele de bază care au stat la dezvoltarea acestor sisteme au constat în respectarea
unor principii generale de eficienţă software [9]:
• Transcenderea problemelor ridicate de nivelul diferit de pregătire al personalului
în funcţie de o serie de factori geo-culturali;
• Necesitatea unei pregătiri cu aspecte practice pronunţate, tip simulator;
• Asistarea instruirii în regim live, seminarii şi laboratoare interactive;
66
Capitolul VII STRUCTURILE ŞI PROCESELE UNUI MODEL DE UNIVERSITATE VIRTUALĂ
• Asigurarea unor condiţii standard de testare indiferent de eterogenitatea mediului;

• Posibilitatea instruirii simultane la mai multe discipline;
• Portabilitatea completă a soluţiei informatice pe orice platformă hardware si
software (crossplatform, crossbrowser etc.).
O listă a principalelor implementări software destinate utilizării în mediul virtual este
data în figura următoare (Fig. 3):
Fig. 3 Principalelor implementări software destinate utilizării în mediul virtual
Există un trend important în adoptarea produselor bazate pe tehnologii open-source

(PHP, MySQL, Apache). Se pot aminti aici sisteme de învăţământ virtual precum ATutor,
Claroline, Moodle etc (Fig. 4) [6,7,8].
Eficienţa unor astfel de sisteme se datorează structurii modulare care permite
actualizarea funcţiilor prin introducerea unor module noi. Domeniile diverse în care pot fi
folosite astfel de sisteme e-learning au impus creşterea standardizării din punctul de vedere
al obiectivelor comune urmărite în cursul procesului de învăţare.
67
Fig. 4 Sistem de învăţământ virtual
7.5 Concluzii
Încercările reuşite de a crea mediul favorabil evoluţiei universităţilor virtuale creează

premisa evoluţiei atât pe scara calitativă cât şi cantitativă. Sensul evoluţiei ambelor abordări
ale dezvotării universităţilor virtuale este unul progresist, care oferă şanse mari din punctul
de vedere al creşterii calităţii procesului educaţional.
Modelarea arhitecturii universitare probabil că nu va înceta niciodată, ea răspunzând
în mod continuu necesităţii crescute de a educa, a perfecţiona, a evolua.
Bibliografie
[1] ***Explorations in Learning & Instruction: The Theory Into Practice Database -
http://tip.psychology.org.
[2] Cristian Răzvan Uscatu , Sisteme informatice pentru instruire si cercetare in domeniul
juridic economic, Teză doctorat cap 2.
[3] Chapman, B., others, LCMS KnowledgeBase 2006: A Comparison of 30+ Enterprise
Learning Content Management Systems, Brandon Hall Research, March 2006.
[4] Berry, J., The E-Learning Factor, InternetWeek, internetweek.cmp.com.
[5] Grimes, B., E-learning technology gets smart, Washington Technology,
www.washington technology.com.
[6] *** Flexible Learning System for the Shipping Industry, Ship Management and
Information Technology.
[7] *** www.moodle.com
[8] *** www.claroline.net
[9] *** Raicu, G., Niţă, A., Concepte e-Learning adaptate mediului maritime, Universitatea
Ovidius Constanta, 2006.
68
Capitolul VIII
OPTIMIZAREA INFRASTRUCTURII -
GARANŢIE A IMPLEMENTĂRII SISTEMULUI DE
MANAGEMENT A CUNOAŞTERII
Ioan I. ANDONE, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Vasile-Daniel W. PĂVĂLOAIA, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
8.1 Introducere
Managementul sistemelor IT din oricare organizaţie serveşte unor scopuri multiple:

• pentru administratorul de sisteme, menţinerea în stare de funcţionare a
serverelor şi exploatarea lor eficientă, buna funcţionare a bazelor de date
asupra cărora sunt lansate cereri de interogare şi asigurarea funcţionării
continui a reţelei;
• pentru managerii IT, mijlocul prin care îşi realizează sarcinile, inclusiv
controlul respectării înţelegerilor prestabilite de furnizare a serviciilor,
controlul costurilor de operare şi întâlnirilor de producţie programate;
• pentru directorii executivi (de compartimente), controlul integrităţii
informaţiilor şi respectării conformităţii cu actele normative care
reglementează domeniul lor specific;
• pentru ceilalţi utilizatori, exploatarea eficientă a aplicaţiilor specializate în
soluţionarea problemelor cu care se confruntă.
Trebuie ştiut că, managementul executiv se află sub presiunea reducerii costurilor în
condiţiile creşterii calităţii serviciilor IT la toate nivelurile unei universităţi. Un studiu
efectuat de Grupul Gartner arată că exploatarea unei simple staţii de lucru din infrastructura
informaţională a unei universităţi moderne costă într-un an între 4000 şi 5000 USD, iar
aproximativ 25% din această sumă are legătură directă cu munca prestată în fiecare
compartiment.
Ca urmare, reducerea costurilor cu munca prestată reprezintă implicit şi o cale de
reducere a costurilor infrastructurii informaţionale a unei universităţi, deoarece costurile
muncii afectează direct bugetul şi pot fi reduse prin adoptarea celor mai bune practici. Noi
descriem rolul pe care-l poate juca managementul tehnologiei software-lui în reducerea
costurilor şi analizăm felul în care o universitate îşi poate reduce costurile cu munca la
staţiile de lucru prin optimizarea infrastructurii sale informaţionale folosind cele mai bune
practici. Studiul nostru arată cum universitatea, la nivelurile sale de bază, îşi poate reduce
costurile prin:
• implementarea celor mai bune practici;
• folosirea serviciilor şi politicilor specializate în implementarea celor mai bune
practici.
O universitate trebuie să obţină cele mai bune rezultate în condiţiile imperative ale
alinierii tehnologice pentru a face faţă imperativelor educaţionale. Ca urmare, alinierea la
cerinţele tehnologiei avansate a devenit o prioritate pentru managementul academic în
condiţiile necesităţii respectării legislaţiei în domeniu, legislaţie impusă de instituţiile
însărcinate cu această problemă, respectiv Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei
Informaţiei şi ANRCTI (Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi
Tehnologia Informaţiei), Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi ARACIS (Agenţia Română de

Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior), toate subordonate Guvernului României. În
acest sens, amintim doar câteva ordine şi ordonanţe de urgenţă care reglementează
activitatea de management, management al calităţii şi dezvoltarea infrastructurii
informatice în instituţiile de învăţământ superior din România: Ordinul nr. 3928/21.04.2005
privind asigurarea calităţii serviciilor educaţionale în instituţiile de învăţământ superior,
Ordonanţa de urgenţă nr. 75/12.07.2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, Hotărârea nr.
1440 din 12 decembrie 2002 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru promovarea noii
economii şi implementarea societăţii informaţionale, Ordonanţa nr.34/2002 privind accesul
la reţelele de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea
acestora şi altele. Astfel, toate aplicaţiile informatice critice capabile să creeze valoare
adăugată au legătură directă cu infrastructura IT. Şi pentru universităţi, astăzi, infrastructura
IT reprezintă o condiţie pentru promovarea schimbării şi suportarea provocărilor actuale.
Punctul nostru de vedere urmăreşte să demonstreze provocările actuale şi arată modul
cum universităţile pot transforma infrastructura IT într-un catalizator şi cum să fie pregătite
atunci când aceasta se află pe primul plan. Care sunt provocările esenţiale pentru
infrastructura IT a universităţii? Cum poate infrastructura să devină un catalizator şi nu o
constrângere insuportabilă pentru o universitate? Cum se poate pregăti infrastructura pe
termen lung? Ce trebuie făcut pe termen mediu?
În opinia noastră, scopurile universităţii – comunicarea neîngrădită a conducătorilor de
departamente, inovarea şi eficienţa operaţională – o ajută să se menţină cu succes pe
culmile competitivităţii (Figura 1). Pentru a se menţine competitivă, universitatea trebuie să
se transforme constant şi acest lucru este posibil inclusiv cu ajutorul infrastructurii IT aflată
în schimbare continuă.
Studenţi , doctoranzi şi Investitori şi sponsori

alte categorii de
beneficiari de servicii
Comunicarea Cercetare,
împuterniciţilor Dezvoltare
Inovare
Infrastructura
IT
Eficienţă
operaţională
Personal didactic, de
Parteneri
cercetare şi auxiliar
Figura 1 Scopurile universităţii moderne
Atunci când o universitate intenţionează să se adapteze cerinţelor schimbării şi să se

alinieze prin modernizare, infrastructura IT este supusă unor constrângeri insuportabile:
incompatibilităţi hardware şi software, eforturi şi costuri ridicate cu oferta de servicii, timpi
mari consumaţi datorită birocraţiei din domeniul legislativ aferent achiziţiilor publice.
Astfel, datorită faptului că achitarea contravalorii produselor şi serviciilor achiziţionate se
efectuează cu mari întârzieri, participanţii la licitaţiile publice ştiu că plata se va realiza cu
decalaje mari şi, prin urmare, sunt dezinteresaţi în participarea la aceste acţiuni. Cei care
participă folosesc adaosuri comerciale ridicate tocmai pentru acoperirea pierderilor
70
Capitolul VIII OPTIMIZAREA INFRASTRUCTURII -
GARANŢIE A IMPLEMENTĂRII SISTEMULUI DE MANAGEMENT A CUNOAŞTERII
prilejuite de plata întârziată a produselor şi serviciilor cu care participă la licitaţiile din

sistemul public. De aici, rezultă o serie de deficienţe printre care: costuri ridicate ale
produselor şi serviciilor (cu cel puţin 10-15% mai ridicate faţă de preţul pieţii), timpi mari
de aşteptare din momentul depunerii referatelor de necesitate şi recepţia produselor (1-2
luni calendaristice), dificultăţi în asigurarea service-ului în timpul perioadei de garanţie dar
mai ales postgaranţie, etc.
Infrastructura IT poate fi supusă constrângerilor din următoarele perspective:
1) Costurile, mult mai mari sau nepredictibile uneori, la care se poate aştepta
managementul universitar. Motivele se datorează schimbării permanente a
tehnologiilor informaţionale, cheltuieli mari cu extinderile
(upgrades), ş.a.m.d. ;
• Mediul informatic eterogen: infrastructura IT actuală constă din
platforme hardware şi software nestandardizate, reţelistică foarte
diferită, sisteme de operare diverse, aplicaţii redundante, etc.
Arhitecturile infrastructurii sunt complexe şi operează în cadru strict
controlat, influenţat de complexitatea şi eterogenitatea
componentelor, costurile licenţelor, întreţinerea, personalul calificat,
suportul, etc.;
• Eficienţa operaţională: automatizarea proceselor, utilizarea eficientă
a resurselor informatice şi managementul centrat pe servicii sunt
componentele pe care se construieşte eficienţa operaţională.
Monitorizarea proactivă şi managementul sunt fie absente, fie
funcţionează haotic;
2) Calitatea serviciilor, aşa cum este percepută de beneficiari, este inconsistentă,
lentă şi uneori nesatisfăcătoare, dificil de măsurat şi de raportat;
• Calitatea, valoarea serviciilor şi înţelegerile contractuale cu clienţii:
în timp ce costurile sunt relativ mari, serviciile nu se ridică întotdeauna
la nivelul cerinţelor şi ca urmare nu se poate determina corect valoarea
lor reală şi bugetul se află sub o presiune permanentă; înţelegerile
contractuale nu există întotdeauna şi chiar dacă există nu sunt orientate
pe serviciu;
• Nevoia crescută de resurse disponibile: schimbările permanente în
infrastructura IT determină efecte interesante demne de luat în seamă,
iar o înaltă disponibilitate a resurselor nu este întotdeauna posibilă şi
chiar dacă disponibilitatea trebuie să fie de ordinul a 24 ore din 24 pe
toată durata anului, devine problematică uneori livrarea promptă a
unor servicii şi asigurarea continuităţii altora, datorită apariţiei unor
defecţiuni inerente în reţele.
3) Conformitatea şi securitatea sunt condiţii obligatorii şi pentru universităţi, de
aceea respectarea cadrului legal existent la un moment dat este un imperativ,
cum tot aşa trebuie respectate cerinţele de securitate ale infrastructurii şi
informaţiei vehiculate.
• Conformitatea: necesitatea arhivării, administrării, regăsirii şi auditării
informaţiei pentru a controla conformitatea cu actele normative legale au
presat instituţia academică să-şi schimbe cât mai des procesele şi să
asigure transparenţa. În prezent, infrastructura IT a universităţii nu este
întotdeauna capabilă să ofere toate informaţiile solicitate datorită lipsei
sistemelor şi proceselor adecvate. De exemplu, actualmente în raport cu
71
aplicarea legii, infrastructura IT nu este complet adaptată astfel încât să

satisfacă toate cerinţele impuse la costuri cât mai scăzute; se resimte
totodată şi povara datorată procedurii de reproiectare a proceselor
specifice funcţionării unei biblioteci digitale mai bine pusă la punct.
Astfel, printre aspectele precizate în Anexa la Ordinul MEdC
nr.3928/21.04.2005, la punctul 7, se specifică faptul că: pentru ca
instituţia de învăţământ superior să poată adopta măsuri de îmbunătăţire
a calităţii programelor sale de studii şi a activităţilor de formare, ea
trebuie să dispună de o bază proprie de date care să permită
autoevaluarea internă. În acelaşi timp, Ordinul MedC privind asigurarea
calităţii serviciilor educaţionale în instituţiile de învăţământ superior
prevede, la unul din aliniate, că se impune crearea premiselor
informaţionale necesare, pe de o parte, pentru evaluarea externă şi
certificarea calităţii de către agenţii specializate, iar pe de altă parte,
pentru demonstrarea responsabilităţii publice a instituţiilor de
învăţământ superior cu privire la modul în care au folosit resursele
financiare publice şi private pentru realizarea misiunii lor formative. La
capitolul II din Legea nr. 334 din 31 mai 2002 privind bibliotecile, se
precizează că bibliotecile universitare fac parte din sistemul naţional de
biblioteci, iar acesta, la rândul său, este parte integrantă a sistemului
informaţional naţional şi se constituie din totalitatea bibliotecilor de
drept public şi din bibliotecile de drept privat, care au activităţi specifice
celor de drept public, având ca scop realizarea coordonată a
împrumutului bibliotecar naţional şi internaţional, gestionarea sistemică
a informaţiei, realizarea Catalogului naţional partajat şi a Bibliotecii
naţionale virtuale. În acest sens, atât bibliotecile cât şi universităţile
trebuie să dispună de produse informatice avansate care să permită
efectuarea unor operaţii administrative, de arhivare, regăsire şi auditare a
informaţiei specifice.
• Securitatea, accesarea datelor, confidenţialitatea şi secretizarea: orice
breşe în securitatea sistemelor şi proceselor din mediul informatic al
universităţii pot determina întreruperi neplăcute cu impact direct asupra
calităţii furnizării serviciilor educaţionale sau de altă natură. Multe dintre
soluţiile actuale nu sunt decât provizorate menite să acopere situaţii
neplăcute de moment, fără a garanta siguranţa funcţionării fiabile a
echipamentelor din reţea. Universitatea competitivă actuală are nevoie de
cele mai bune condiţii de comunicare şi colaborare atât între
compartimentele sale cât şi cu partenerii săi, atât de diferiţi şi de mulţi.
Necesitatea integrării unor activităţi cu unele instituţii partenere este din
ce în ce mai pronunţată în condiţiile aderării la UE. Totodată, nevoia
asigurării accesului prompt la informaţii şi distribuirea acestora în
condiţii de siguranţă deplină, pe baze de autentificare şi autorizare, pentru
a se asigura confidenţialitatea au devenit o provocare deosebită pentru
infrastructura IT;
4) Viteza: adesea este nevoie de timpi importanţi pentru acomodarea la
schimbare; uneori realizarea schimbării este amânată tocmai fiindcă
infrastructura IT nu este încă pregătită aşa cum se cuvine:
• Integrarea efectivă a noilor generaţii de tehnologii informaţionale: pe
măsura adoptării noilor schimbări în sistemul educaţional şi descoperirii
72
unor servicii mai profitabile atât pentru parteneri cât şi pentru

universitate, infrastructura IT trebuie îmbunătăţită prin adoptarea celor
mai noi generaţii de tehnologii, iar adaptarea presupune inerent
întreruperi ale serviciilor educaţionale obişnuite, uneori pe perioade mari,
costuri mai şi transformări dificile. Pot fi evitate asemenea neplăceri prin
adoptarea unor strategii adecvate ţinând seama de perioadele de vacanţă,
de concedii şi de momentele oportune intervenţiilor. Apreciem că
infrastructura IT a unei universităţi poate evolua prin evitarea
constrângerilor ca un catalizator al asigurării suportului necesar
schimbării şi competitivităţii.
8.2 Infrastructura IT- un catalizator al schimbării şi competitivităţii
În practică se conturează un concept din ce în ce mai interesant privind rolul

infrastructurii IT al universităţii şi nu numai. Se ştie deja că toate organizaţiile economice
pot adopta acest concept. Este vorba de conceptul de catalizator al infrastructurii IT, care
reliefează necesitatea managementului orientat pe servicii. Potrivit acestui concept trebuie
privit dincolo de echipamentele infrastructurii aşa cum sunt ele în realitate: servere,
dispozitive de memorare şi staţii de lucru, reţele, sisteme de operare şi middleware. De
exemplu, un serviciu educaţional online utilizează o aplicaţie Web şi serviciile
infrastructurii cum sunt baza de date, reţeaua, memoria, procesarea, securitatea şi serviciile
de la punctele de accesare. Utilizatorii serviciului online sunt interesaţi ca serviciul să fie
accesibil într-o manieră sigură şi rapidă, eventual 24h din 24 posibile în fiecare zi din an, şi
nu sunt interesaţi de tehnologiile sau de componentele infrastructurii IT, care fac posibil
acel serviciu. Ca urmare, devine evidentă necesitatea managementului infrastructurii IT
orientat pe serviciu faţă de managementul orientat pe echipament.
Există trei straturi cheie în infrastructura IT din mediul informatic al unei universităţi
actuale:
• Stratul fizic (echipamentele şi sistemul de operare);
• Stratul tehnologiei serviciilor şi aplicaţiilor;
• Stratul managementului serviciilor şi proceselor.
Specialiştii recomandă ca managementul infrastructurii IT să se alinieze complet şi
dinamic necesităţii îndeplinirii misiunii şi obiectivelor universităţii prin schimbarea gândirii
actuale bazată pe tehnologie pe gândirea modernă orientată pe serviciu.
În stratul fizic se cuprind componente precum serverele, dispozitivele de memorare,
echipamentele de reţea, staţiile de lucru, dispozitivele mobile şi sistemele de operare
utilizate pentru reţea şi pentru staţiile de lucru.
În stratul tehnologiei serviciilor şi proceselor intră directoare de servicii, de mesagerie,
gestiune/ tipărire de fişiere, serviciile Web ş.a.m.d.
Stratul managementului serviciilor şi proceselor ne asigură că serviciile educaţionale
sau de altă natură, oferite de universitate, sunt disponibile şi livrate în cele mai bune
condiţii, potrivit planificării şi abordărilor utilizate la implementarea lor.
8.3 Imperativele unei infrastructuri IT performante
Viitorul ne arată că fiecare dintre aceste straturi ale infrastructurii IT din universitate
va deveni din ce în ce mai cuprinzător şi mai perfecţionat din punct de vedere tehnologic.
De exemplu, în stratul fizic vor fi introduse echipamente funcţionale pe 64 biţi, memorii de
tip solid-state, tehnologii mobile computing, reţele wireless, ş.a.m.d.
73
Necesitatea unei cât mai eficiente utilizări a echipamentelor infrastructurii a impus

crearea unui strat de virtualizare, care constă din software capabil să combine echipamente
care folosesc sisteme de operare diferite în sisteme mai mari. Pe baza avansurilor
înregistrate în serviciile colaborative, infrastructura IT va oferi spaţii de lucru prin
integrarea aplicaţiilor, comunicarea instantanee pentru desfăşurarea de întâlniri, şedinţe,
conferinţe, în scopul partajării ideilor, prezentărilor în scop de instruire, etc. Serviciile
infrastructurii vor fi şi ele personalizate în funcţie de cerinţele educaţionale sau cele impuse
de colaborarea cu instituţiile partenere. În cazul comunicaţiilor în reţea, tendinţa este clară:
comunicarea multimedia bazată pe convergenţa datelor, vocii şi imaginilor. Următorul pas
este accesul de oriunde utilizatorul poate fi cuplat la reţea, care va conduce la configurarea
unui nou set de aplicaţii.
Interoperabilitatea sistemelor şi aplicaţiilor, la care se adaugă conectivitatea uşoară a
dispozitivelor mobile şi serviciilor infrastructurii IT vor fi posibile dintr-o singură
încercare. S-a sesizat deja necesitatea asimilării acestor modalităţi avansate de livrare a
serviciilor educaţionale. De aceea, apreciem că universităţile se află pe direcţia adoptării pe
termen lung a unei infrastructuri IT capabile să asigure două seturi de servicii:
• Servicii diferenţiate, acel set de servicii care asigură avantajul concurenţial cu
specific universitar, deoarece sunt diferite de serviciile altor instituţii competitoare,
prin integrarea lor strânsă cu misiunea şi obiectivele prestabilite, pentru care există
competenţele necesare deosebite de ale altor universităţi. Aceasta înseamnă că o
universitate trebuie să facă eforturi pentru a se diferenţia de altele inclusiv prin
serviciile oferite;
• Servicii standardizate, acel set de servicii comune, standardizate, specifice
mediului educaţional stabilite prin legea aplicată în mod unitar. Sigur că
universitatea va fi interesată de costurile cât mai reduse ale acestor servicii.
În opinia noastră, universităţile, înainte de a trece la un model pe termen lung al
infrastructurii IT de tip catalizator, trebuie să se pregătească în cadrul unei stări
intermediare, de tranziţie către modelul catalizator (vezi figurile 2, 3 şi 4).
74
Planificare Monitorizare
disponibilitate
Help Desk
Planificare
capacitate Manipulare
incidente
Directoare de acces
Colaborare, mesagerie Aplicaţii
fisiere/ tiparire
Instrumente de virtualizare Middleware

Clusterizare,, echilibrare, etc.
Sisteme de operare multiple

Windows, Linux, Unix, etc.
Componente fizice
Hardware, Networks, Storages, etc.
Figura 2 Infrastructura IT curentă
Management Management
Management Management
disponibilitate şi incidente şi
disponibilitate şi incidente şi
capacitate Service probleme
capacitate Service probleme
Desk
Desk
Managementul Managementul
Managementul Managementul
contractelor de schimbării,
contractelor de schimbării,
servicii configuraţiei,
servicii configuraţiei,
(continuităţii) etc.
(continuităţii) etc.
Automatizare Automatizare
Instrumente de monitorizare
Directoare Acces
Mesaje de colaborare Aplicaţii
fisiere/ tiparire
Windows, Linux, Unix… Mediu S.O.

Standardizat Instrumente virtuale, clustere..
Calcul pe 64biţi, Memorii SSD Componente

fizice Dispozitive wireless, PDA, etc
Figura 3 Infrastructura IT intermediară
75
Managementul serviciilor educaţionale
Definirea serviciilor Managementul

şi optimizarea riscului si asistenţă
costurilor aplicaţii
Orientare pe serviciu (disponibilitate şi

flexibilitate)
Servicii diferenţiate Servicii standardizate
Infrastructura
C Mediu S.O. Standardizat
al
cu
l
de re
ut Componente i za
il til
ita fizice eu
te ap
at
Pl
Figura 4 Infrastructura IT – model catalizator
Există însă unele probleme cu modelul de infrastructură IT intermediară, care se referă

la:
Pregătirea stratului serviciilor: în mod obişnuit stratul managementului serviciilor nu
este efectiv implementat şi integrat cu componentele infrastructurii. De exemplu,
capacitatea proactivă, planificarea disponibilităţii şi înţelegerile contractuale pentru
furnizarea serviciilor nu sunt dinainte stabilite. Suportul pentru managementul serviciilor
este parţial realizat şi de aceea nu realizează adăugarea de valoare serviciilor educaţionale.
Noi considerăm că utilizarea celor mai bune practici bazate pe utilizarea optimă a resurselor
IT se impune încă din această stare intermediară. Pe baza celor mai bune practici relative la
realizarea înţelegerilor contractuale pot fi livrate servicii IT complexe la costuri măsurabile,
iar în scurtă vreme se va putea ajunge la dezvoltarea unui dinamism al infrastructurii IT a
universităţii care va determina îmbunătăţirea timpului de răspuns la schimbările plauzibile.
Implementarea managementului serviciilor IT bazat pe cele mai bune practici privind
biblioteca infrastructurii IT constituie o urgenţă în universitate pentru orientarea
infrastructurii IT pe termen lung. Aşa cum este esenţial ca serviciile IT ale universităţii să
sprijine activităţile sale de bază, tot aşa de vital este ca aceste servicii să permită
schimbarea pe măsura evoluţiei activităţilor specifice. Numai astfel, managementul
schimbării este integrat în conceptul de management al serviciilor IT şi capătă o importanţă
din ce în ce mai mare pentru ca infrastructura IT să devină catalizatorul schimbării.
• Automatizarea utilizării celor mai bune practici: multe sarcini precum
monitorizarea, distribuirea, planificarea capacităţii, managementul versiunilor
şi activelor pot fi automatizate în vederea eficientizării managementului şi
desfăşurării sale rapide. Aceste aspecte au impact puternic asupra eficienţei
76
utilizării infrastructurii IT a universităţii. Modelele de interfaţă construite

pentru managementul serviciilor sunt întotdeauna critice, iar dacă sunt
combinate cu tablouri de bord pertinente vor putea asigura mai multă
profunzime controlului managerial academic.
• Automatizarea managementului serviciilor: în prezent managementul
serviciilor IT este orientat pe oferta de servicii educaţionale şi de cercetare de
bază, iar impactul eventualelor întreruperi este separat de impactul direct
asupra proceselor educaţionale şi de cercetare propriu-zise. De aceea,
managementul serviciilor poate ajuta la identificarea şi stabilirea unor
priorităţi a serviciilor referitoare la folosirea resurselor IT bazate pe necesităţi
educaţionale şi de cercetare reale. Instrumentele informatice pentru
managementul serviciilor vor pune resursele IT integral în slujba necesităţilor
reale ale universităţii. Dar pregătirea următorului model presupune alinierea la
o filozofie adecvată şi formularea unor strategii de dezvoltare capabile să
ofere servicii mai bune, la costuri optimizate în condiţiile favorizării unei mai
bune dinamici a infrastructurii IT.
8.4 Guvernanţa IT
După cum se ştie, termenul de guvernanţă se referă la procesele şi sistemele cu

ajutorul cărora funcţionează o organizaţie. Cel mai frecvent, acest termen este utilizat de
specialiştii în informatică pentru a arăta că este vorba de administrarea proceselor şi
sistemelor cu mijloace specifice domeniului. Lucrul în echipa de proiectare şi/ de
management a sistemelor şi proiectelor informatice incumbă numeroase aspecte specifice,
care trebuie cunoscute foarte bine. În cazul de faţă, este vorba de guvernanţa IT, un
subdomeniu al guvernanţei corporative, orientat pe sistemele informatice, respectiv pe
managementul performanţei şi riscului acestora. Guvernanţa IT implică sistemele în care
toţi responsabilii organizaţiei, inclusiv directorii executivi, clienţii din interior şi
departamentele sunt implicaţi în derularea proceselor decizionale cu specific informatic.
Acest aspect trebuie foarte bine sesizat deoarece este de natură să prevină orice aruncare a
unui eventual blam asupra şefului departamentului IT şi atenţionează utilizatorii asupra
eventualelor disconforturi privitoare la disfuncţionalităţile sistemelor informatice sau
execuţia neadecvată a unor sarcini. În concluzie, disciplina de guvernanţă IT este o derivată
a celei de guvernanţă corporativă şi se ocupă în principal cu clarificarea legăturilor dintre
activităţile unei organizaţii şi managementul IT al acesteia. Ea scoate în evidenţă
importanţa informaticii în organizaţiile de orice fel şi stabileşte că deciziile strategice
trebuie să aparţină managementului organizaţiei şi nu conducătorului departamentului
informatic sau altor manageri IT. Se observă o referire destul de fină la faptul că toţi
specialiştii de pe raza universităţii trebuie să aibă răspunderi clare în informatizarea
activităţilor de care răspund şi implicit abilităţi adecvate în domeniu. Scopurile principale
ale guvernanţei IT sunt:
• Să asigure că investiţiile IT generează valoare adăugată;
• Să micşoreze riscurile asociate utilizării tehnologiilor informaţionale.
Aceste scopuri pot fi realizate prin implementarea unei structuri informaţionale cu
roluri cât mai bine definite pentru responsabilitatea asupra informaţiei, proceselor,
aplicaţiilor, infrastructurii IT, etc. Drepturile decizionale reprezintă cheia guvernanţei IT;
ele depind de dimensiunea organizaţiei, obiectivele, maturitatea tehnologiilor
informaţionale utilizate şi modelele centralizate sau descentralizate de responsabilitate
privind strategia IT. Ideea că tehnologia informaţională conferă avantaj concurenţial, deşi
77
criticată de unii specialişti, a primit o atenţie din ce în ce mai mare în ultimii cinci ani.
Manifestarea obiectivelor guvernanţei IT prin procese detaliate de control (de exemplu, in
contextul managementului proiectului de sistem informatic) este şi astăzi o problemă
controversată. De aceea se recomandă metode active de dezvoltare a software-lui (agile
methods) 1. Dificultăţile realizării unui echilibru dintre transparenţa financiară şi
cunoaşterea eficienţei costurilor prelucrării datelor utilizate în serviciile oferite necesită,
mai mult ca oricând, punerea la punct a unui management financiar IT cât mai performant
în fiecare universitate. Pentru cititorii interesaţi, o resursă educaţională de prim rang se află
la adresa [http://www.itgi.org].
În cazul infrastructurii IT model catalizator, guvernanţa IT devine o problemă
importantă din cel puţin trei motive:
• ajută la înţelegerea şi administrarea mai bună a complexităţii universităţii ca
organizaţie educaţională şi de cercetare, făcând-o mai accesibilă şi mai
transparentă;
• crează şanse de creştere a productivităţii şi orientării infrastructurii IT spre
succesul educaţional şi de cercetare scontat ;
• asigură respectarea reglementărilor interne şi actelor normative prin creşterea
transparenţei utilizării lor.
În sinteză, guvernanţa reprezintă o practică managerială constând dintr-un proces de
stabilire a obiectivelor pe termen lung şi a controalelor prin care se măsoară progresul către
atingerea obiectivelor, urmate de monitorizarea exercitării controalelor prestabilite în
conformitate cu obiectivele de urmărit. Guvernanţa se referă la toate deciziile asupra a ceea
ce trebuie să facă o organizaţie pentru a-şi asigura menţinerea în competiţie prin realizarea
numai a obiectivelor prestabilite, cu ajutorul sistemelor şi proceselor bine definite. În figura
5 se poate observa acest proces la nivelul unei organizaţii din perspectiva cadrului în care
sunt controlate operaţiile specifice managementului orientat pe servicii.
Guvernanţa
Punerea de acord Planificarea şi Securitatea şi

a obiectvelor organizaţiei managementul riscului Continuitatea activităţii
conformitatea
cu IT şi integritatea operaţională
Planificarea Managementul Livrarea

capacităţilor calităţii serviciilor
Figura 5 Procesul de guvernanţă în organizaţii
Din această perspectivă, activităţile tipice de guvernanţă IT sunt:
1
Metodele active sunt o familie de procese de dezvoltare a software-lui şi nu o singură abordare de
acest fel (Agile Manifesto: http://www.agilemanifesto.org/)
78
• Planificarea şi organizarea operaţiilor IT;

• Achiziţia şi implementarea soluţiilor informatice de orice fel;
• Livrarea serviciilor şi asigurarea suportului pentru soluţiile informatice;
• Monitorizarea serviciilor de asigurare a conformităţii cu politicile şi
procedurile reglementate.
8.5 Construirea unei infrastructuri IT avansate şi expertiza necesară
Construirea unei infrastructuri IT avansate într-o universitate constituie o problemă

importantă de cercetare în contextul optimizării dorite şi incumbă o serie de activităţi,
astfel:
• determinarea necesităţilor educaţionale şi de cercetare reale din fiecare
componentă a instituţiei în conformitate cu care se proiectează serviciile pe
care trebuie să le suporte infrastructura;
• previzionarea cererii de servicii de către conducerea executivă a universităţii,
ţinând seama de implicaţiile acesteia asupra infrastructurii;
• previziunile realizate vor fi luate în seamă la proiectarea şi întreţinerea
infrastructurii IT.
În opinia noastră, o infrastructură IT de tip catalizator este:
• centrată pe serviciile previzionate care trebuie asigurate, cel puţin pe termen
mediu; servicii corecte din perspectiva disponibilităţii, performanţei,
fiabilităţii şi securităţii. Sunt necesare instrumente care asigură fuziunea
proceselor IT cu procesele educaţionale şi de cercetare;
• consolidată, în sensul construirii sale cu structuri standardizate optimale,
capabile să asigure o rată de recuperare a investiţiei optimizată;
• automatizată, în sensul auto-administrării şi auto-restaurării; toate sarcinile
să fie automatizate în cazul unor intervenţii necesare;
• flexibilă, în sensul asigurării de servicii noi la toate nivelurile instituţionale,
încorporând noile tehnologii informaţionale şi prin administrarea optimă a
componentelor.
În aceste condiţii, pe termen lung, o infrastructură IT optimizată trebuie să asigure:
• servicii diferenţiate cât mai bine identificate: trebuie ştiute care aspecte ale
infrastructurii IT vor putea asigura serviciile diferenţiate identificate, potrivit
obiectivelor prestabilite. Se vor stabili strategii adecvate pentru serviciile care
asigură diferenţierea faţă de alte universităţi şi avantajul concurenţial. Se va
crea un mediu de operare standard, capabil să reducă cât mai mult eforturile
sprijin şi de întreţinere, urmărindu-se obţinerea unei eficienţe mari la costuri
reduse şi riscuri cât mai mici;
• evaluarea, definirea şi implementarea managementului serviciilor IT,
educaţionale şi de cercetare, conforme celor mai bune practici în domeniu;
automatizarea şi implementarea instrumentelor eficiente pentru
managementul infrastructurii şi servirea beneficiarilor pe baza serviciilor
contractate;
• fuzionarea platformelor în scopul reducerea complexităţii mediului IT;
consolidarea şi reducerea complexităţii platformelor de calcul oferă o mai
bună scalabilitate, flexibilitate, o evoluţie şi o întreţinere uşoară a
infrastructurii;
79
• utilizarea tehnologiei externe (offshore technology) la manipularea proceselor

şi controlul calităţii: reducerea costurilor totale de operare prin utilizarea
inteligentă a serviciilor din exteriorul universităţii şi oportunităţilor de
outsourcing au ca rezultat economii însemnate la costuri; economiile vor
putea fi folosite ulterior la elaborarea de proiecte noi sau la derularea unor
servicii diferenţiate noi, dovedite oportune în anumite momente;
• stabilirea parteneriatelor de e-Learning, educaţionale, de formare continuă şi
de cercetare. Stabilirea parteneriatelor şi alianţelor strategice de orice fel cu
ofertanţii de servicii sau cu liderii în anumite tehnologii pot avea ca efect
manipulare mai eficientă a expertizei; de exemplu, pentru implementarea
celor mai bune practici de management a serviciilor IT, de securitate, de
asigurare a conformităţii, de integrare tehnologică şi de fuziune;
• migrarea rapidă de pe platformele aflate la sfârşitul ciclului de viaţă: este
vorba de platformele cu tehnologii pe cale de dispariţie ca urmare a învechirii.
În felul acesta se ajunge la standardizare, integrarea uşoară şi îmbunătăţirea
răspunsului la schimbare. Ca să nu mai amintim de beneficiile economice
obţinute ca urmare a reducerii costului licenţelor;
• definirea şi implementarea unei politici de securitate la nivelul întregii
universităţi, asigurată prin identificarea componentelor critice şi determinarea
celei mai bune metode de protecţie şi acces.
În prezent sunt la mare căutare firmele şi specialiştii capabili să asigure o expertiză
dintr-o gamă cât mai largă de activităţi (vezi figura 6).
În consecinţă, proiectarea şi administrarea cu succes a unei infrastructuri IT avansate
într-o universitate necesită cunoştinţe de evaluare, construire, administrare şi îmbunătăţire,
formulare a recomandărilor, oferirea de soluţii, reinginerie, integrare, asigurarea securităţii,
soluţionarea dezastrelor; este extrem de necesară o experienţă avansată în realizarea tuturor
operaţiilor de lucru în reţele, sisteme de operare, proiectarea şi implementarea reţelelor de
calculatoare, optimizarea acestora, proiectarea strategiei de utilizare a reţelelor, acordarea
de consultanţă tehnică şi management operaţional, managementul proiectelor software,
asigurarea suportului pentru servicii, aplicaţii şi întreaga infrastructură în cele mai bune
condiţii.
Expertiza necesară:
•Servere, memorii, reţele
CO •Centre de date şi depozite de date

E NS
AR TR •Sisteme de operare, domenii
LU UI
E VA RE •Baze de date, soluţii pt. mesagerie, aplicaţii
Descoperirea
Evaluarea detaliilor, •Reconstituire la dezastre, asigurarea
infrastructurii şi proiectare şi continuităţii
recomandări implementare
•Securitate şi conformitate
Guvernanţa IT •Definire procese, implementare şi automatizare

•Implementare, migrare, integrare, reinginerie,
Îmbunătăţirea Managementul fuziune
proceselor, proceselor,
ÎM reinginerie şi eexternalizare şi •Suport tehnic, help desk, suport monitorizare
BU transformare consultanţă E
NĂ AR •Evaluare şi recomandări
TĂ TR
ŢI IS •Admnistrare parţială sau completă a
RE IN
M infrastructurii
D
A
•Managementul programului, soluţiei şi
distribuţiei
Figura 6 Expertiza necesară pentru servicii de infrastructură
80
8.6 Concluzii
Fără îndoială că realizarea unor sistem eficient de management a cunoaşterii în

universitate presupune existenţa unei infrastructuri IT eficiente, de tip catalizator,
optimizate, care se poate adapta uşor la cerinţele schimbării şi poate face faţă unor servicii
educaţionale şi de cercetare noi solicitate în conformitate obiectivele prestabilite.
Investiţiile făcute în componentele infrastructurii pot fi recuperate mai rapid numai dacă
există strategii bine puse la punct la nivelul managementului universitar şi au fost utilizate
cele mai bune practici. Expertiza necesară proiectării, implementării şi exploatării unei
asemenea infrastructuri IT poate fi obţinută prin instruiri adecvate şi stimulării consistente a
personalului specializat. Propunerile noastre pot fi puse în practică pas cu pas încă din faza
în care se află infrastructurile IT actuale, de tranziţie. În concordanţă cu cerinţele sistemului
de management a cunoaşterii, universitatea trebuie să utilizeze şi persoane specializate în
administrarea activelor de tip cunoaştere. Denumirea funcţiei corespondente este manager
de cunoştinţe (knowlege manager), iar abilităţile necesare pot fi însuşite prin instruire
adecvată. Atribuţiile managerului de cunoştinţe vizează administrarea operaţiilor de creare
şi livrare a cunoaşterii, respectiv asistarea utilizatorilor în operaţiile lor specifice asupra
acestor active. Este vorba de următoarele atribuţii:
• înţelegerea necesităţilor de informare ale utilizatorilor;
• coordonarea celor responsabili de fiecare activ de tip cunoaştere, din
compartimentul unde se află aceştia;
• comunicarea adecvată a cerinţelor de cunoştinţe către ofertanţii de servicii;
• planificarea şi administrarea livrării proiectelor specifice, comunicarea
disponibilităţii cunoaşterii către utilizatori;
• monitorizarea utilizării activelor de tip cunoaştere şi măsurarea valorii
economice a cunoştinţelor folosite de utilizatori.
În mediul Internet, atribuţiile managerilor de cunoştinţe sunt:
• crearea căilor de acces la sursele de informaţii (link-uri, baze de cunoştinţe,
etc.) a utilizatorilor abonaţi;
• recombinarea conţinutului autorizat sub forma vederilor şi structurilor de
navigare destinate unui anumit utilizator abonat pentru accesul la anumite
grupuri de funcţii.
Într-un sistem de management al cunoaşterii exploatat în mediul Internet, această
funcţie poate fi realizată şi cu ajutorul rolurilor, în sensul divizării funcţiei în:
• responsabil general cu viziunea şi administrarea structurii globale a activelor
de tip cunoaştere;
• brokeri individuali, responsabili cu implementarea viziunii şi înţelegerea
cererilor de servicii ale utilizatorilor locali, din anumite departamente,
domenii, grupuri şi zone;
• broker de informaţii externe (pentru firme de publicitate, etc.), responsabil cu
modalităţile prin care utilizatorii din afara universităţii pot avea acces la
resursele de cunoaştere care prezintă interes pentru ei (link-uri, reclame,
căutare site-uri, liste de navigaţie, etc.).
Prezintă importanţă şi interacţiunile managerului de cunoştinţe cu alte persoane
specializate în lucrul cu infratructura IT cum sunt:
• arhitectul de aplicaţii, pentru comunicarea viziunii şi necesităţilor de servicii;
• arhitectul tehnic, pentru obţinerea instrucţiunilor de orientare şi ajutorului la
implementarea diferitelor tehnologii avansate;
81
• managerul de operaţii, menit să reprezinte cerinţele de servicii ale

organizaţiei către ofertanţii de servicii;
• managerul de publicitate externă (dacă este cazul), care defineşte cerinţele
campaniilor de publicitate;
• managerul asigurării calităţii, care administrează şi rezolvă constatările din
procesul de testare a infrastructurii IT.
În privinţa abilităţilor profesionale managerul de cunoştinţe trebuie să ştie:
• cum se execută activităţile şi sarcinile specifice rolurilor sale;
• să utilizeze tehnicile necesare executării atribuţiilor specifice fiecărui rol;
• să utilizeze instrumente IT necesare unor astfel de activităţi, sarcini şi tehnici.
Experienţa managerului de cunoştinţe se afirmă în lucrul cu utilizatorii finali şi
agenţiile externe atunci când trebuie să lucreze la configurarea viziunii propriei organizaţii,
în configurarea conţinutului focalizat pe un anumit subiect, proiect sau lucrare atribuită şi în
definirea cerinţelor şi soluţiilor pentru un număr de proiecte sau lucrări specifice.
Bibliografie
Abrahamsson, P., Salo, O., Ronkainen, J., Warsta, J., Agile Software Development
Methods: Review and Analysis. VTT Publications, 2002, 478.
Aydin, M.N., Harmsen, F., Slooten van K., Stegwee, R.A., On the Adaptation of An Agile
Information Systems Development Method. Journal of Database Management Special
issue on Agile Analysis, Design, and Implementation, 16(4),2005, 20-24
Cummings, E., Haag, S., McCubbrey D., Management Information Systems for the
Information Age, McGraw-Hill Ryerson Higher Education, 2005
Karlstrom, D., Runeson, P., Combining agile methods with stage-gate project management.
IEEE Software, 22(3), 2005, 43-49.
McBreen, P. ,Questioning Extreme Programming. Boston, Addison-Wesley, 2003.
Prabhakaran, S., Atreya, M.M., Vasudevan, S., Infrastructure Optimization, Infosys,
ViewPoint, November 2005.
Rosenberg, D., Stephens, M., Agile Development with ICONIX Process. Apress L.P.,
Berkeley, California. 2005.
Sullivan, D., The Definitive Guide to Service-Oriented Systems Management, Realtime
Nexus Library, e-Book, 2006.
http://www.agilemanifesto.org/ Manifestul Agile
www.tecwhitepapers.com/Documents Virtualization technology, 12-01-2007.
www.realtime-websecurity.com Trends to Watch: Security as a Service, 10-01-2007.
http://wiki.itoolbox.com/idex.php Responsibilities of the knowledge manager, 21-09-2006.
Anexa la Ordinul MEdC nr.3928/21.04.2005.
Legea nr. 334 din 31 mai 2002 privind bibliotecile, M.Of. nr. 422/18 iun. 2002.
82
Capitolul IX
MANAGEMENTUL APLICAŢIILOR VIRTUALE

9.1 Introducere
Tendinţele privind tehnologia şi educaţia reprezintă legătura activităţilor implicate în

achiziţionarea şi managementul cunoştinţelor, învăţare si performanţă. Sistemele de
management ale învătării pot manevra procese ce sunt foarte flexibile, de multe ori în
directii neanticipate. Astfel, în această epocă a supraîncărcării informaţionale, aceste
sisteme sunt de un real folos prin ajutorul dat oamenilor şi organizaţiilor, în reorganizarea
muncii lor. Extinderea utilizării Internetului şi intraneturilor facilitează crearea de platforme
de comunicare, de partajare a informaţiilor şi a suportului de coordonare pentru membrii
grupurilor sau echipelor de lucru. Este necesară o abordare interdisciplinară în cadrul
cercetării asupra structurării şi dezvoltării memoriilor organizaţionale şi a modului cum pot
fi ele integrate în activităţile practice, desfăşurate de o comunitate virtuală.
O excelentă definiţie cu valoare operaţională o dă Consiliul pentru Educaţie şi
Instruire la Distanţă: "Educaţia la distanţă presupune înscrierea şi studiul la o instituţie de
instruire, care asigură materialele didactice pregătite într-o ordine secvenţială şi logică
pentru ca studenţii să studieze pe cont propriu. La sfârşitul fiecărei etape, studentul trimite
prin fax sau e-mail, către instructori calificaţi, produsul muncii sale spre corectare, clasare
şi orientare tutorială pe problemele temei de studiu. Sarcinile corectate sunt înapoiate,
acest schimb asigurând o relaţie student-profesor personalizată." [1].
Este de reţinut şi formularea lui Roger Bohn [2] pentru noţiunea de învătare:
"Learning is evolution of knowledge over time". Învătarea este evoluţia cunoaşterii în timp.
Modelul unui sistem software pentru managementul aplicaţiilor virtuale e construit din
patru niveluri conceptuale şi anume economic, al proceselor, al obiectelor şi tehnologic,
fiecare oferind o perspectivă diferită. Explozia Internet-ului, dezvoltarea campusurilor
electronice şi apariţia universităţilor virtuale au condus la posibilitatea transformării unei
universităţi clasice într-o universitate virtuală, pentru care sistemul informatic nu mai
reprezintă un element complementar, ci este chiar fundamentul structurii organizaţionale. În
aceste condiţii, utilizarea unui sistem distribuit pentru asistarea managementului este o
consecinţă naturală, impusă atât de mediul tehnologic cât şi de cel economic.
9.2 Criterii de calitate, integrarea TIC în educaţie - condiţie a succesului

managementului universităţilor virtuale
Utilizarea tehnicilor moderne de învaţare presupune adaptarea potenţialului didactic

creativ la tehnicile actuale de prezentare multimedia în vederea creşterii impactului
informaţional cu rezultate directe în sensul îmbunătăţirii calităţii procesului cognitiv.
Facilităţile oferite de un centru de învăţământ virtual includ toate variantele de
instruire şi testare bazate pe principii multimedia. Pentru satisfacerea acestui criteriu este
necesară adoptarea unei arhitecturi modulare de concepţie deschisă care să permită crearea
unor comunităţi virtuale independente, unde fiecare profesor, în cadrul fiecărui curs,
dispune de propriile instrumente de creare şi editare a materialului didactic, de facilităţi de
analiză a activităţilor şi de colectare a feedback-ului.
Abilitatea de folosire a TIC, conform Strategiei de la Lisabona, reprezintă o nouă

formă de învăţare care, împreună cu formele clasice, permite cetăţenilor să participe deplin
la societatea cunoaşterii.
Câteva dintre direcţiile de dezvoltare care ar trebui urmate în valorificarea TIC în
educaţie vizează:
• formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice, raportată la noile competenţe
solicitate;
• adecvarea curriculumului şcolar la dinamica dezvoltării social-economice;
• consituirea infrastructurii TIC în şcoală şi distribuirea efiecientă a resurselor TIC
Avantajele utilizării unui astfel de sistem rezidă în menţinerea unor standarde ridicate
de predare, testare şi evaluare, standarde a căror rigurozitate se păstrează indiferent de
spaţiu, timp sau disciplină, eliminându-se astfel orice urmă de subiectivism în procesul
didactic.
Deşi avantajele utilizării TIC în educaţie sunt numeroase, studentul nu trebuie
transformat într-un “robot” care să ştie doar să folosească calculatorul. El trebuie să
realizeze atunci când este posibil experimentele reale, deoarece îi dezvoltă spiritul de
observaţie, capacitatea de concentrare, răbdarea, atenţia, abilităţile practice.
De asemenea, educaţia nu se realizează numai prin simpla dezvoltare intelectuală. Tot
atât de importantă este şi necesitatea educaţiei pentru viaţă, tot ceea ce generează interes şi
cunoaştere. Deci nu se poate pune problema înlocuirii profesorului cu calculatorul. Acesta
trebuie utilizat doar pentru optimizarea procesului instructiv-educativ, în anumite etape.
Deoarece softul educaţional nu poate răspunde tuturor întrebărilor neprevăzute ale
studenţilor, profesorul va deţine întotdeauna cel mai important rol în educaţie.
TIC nu trebuie să fie doar un instrument pentru a prezenta conţinuturile existente într-
o altă manieră, trebuie să ducă la modificarea modului de gândire şi stilului de lucru la clasă
al profesorilor, cristalizate în secole de învăţământ tradiţional.
Este de asemenea vizibil faptul că utilizarea noilor TIC facilitează stabilirea de noi
relaţii între instituţii, profesori, comunitate, locul de muncă, familie şi persoana care învaţă.
Balanţa globală a educaţiei s-a schimbat de la o abordare pedagogică închisă,
încredinţată instituţiilor, şi strâns controlată de profesor, cu studenţi pasivi şi implicare
minimă a părinţilor şi comunităţii, la una care este deschisă, transparentă, integrată în
societate, care susţine iniţiativa studentului,facilitând colaborarea, cererea, întrebarea,
interogarea, competenţele - deprinderile personale şi învăţarea continuă.
Noile Tehnologii Informaţionale şi de Comunicaţie (TIC) prezintă un potenţial
semnificativ pentru stimularea inovaţiei şi schimbării sistemelor actuale de educaţie şi
instruire dar, în termeni generali, progresul tehnologic este mult mai rapid decât ritmul
schimbării în educaţie şi instruire.
Cerinţele de bază ale unui astfel de sistem sunt date de acceptarea tuturor formatelor
electronice tip document/multimedia, concepţia modulară şi arhitectura deschisă,
posibilitatea creării unor comunităţi virtuale independente.
9.3 Managementul evenimentelor virtuale
Prin eveniment virtual se subînţelege orice situaţie sau activitate desfăşurată în cadrul
unui mediu colaborativ de tip reţea informaţională. Participanţii la un eveniment virtual
sunt constituiţi din entităţi individuale sau la nivel de grup instituţional. Nu se consideră
participanţi la evenimentul virtual programele de asistenţă, sistemele expert pentru asistarea
deciziei sau alt instrument informatic destinat interacţionării umane. Componentele
sistemului informatic sunt considerate instrumente de lucru în folosul comunităţii virtuale.
84
Capitolul IX MANAGEMENTUL APLICAŢIILOR VIRTUALE
Evenimentele virtuale presupun existenţa unui spaţiu destinat organizării activităţii,

spaţiu cu o structură adimensională din punct de vedere fizic dar cuantificabilă din punct de
vedere funcţional. În fapt, dimensiunea spaţiului este dată de gradul de funcţionalitate
asigurat, funcţionalitate care cointeresează un număr oarecare de utilizatori. Numărul şi
gradul de participare al utilizatorilor se pot constitui în dimensiuni ale spaţiului virtual.
Eveniment
virtual
Instituţie
virtuală
Sistem Participanţi
informatic
Fig. 1 Interdependenţa elementelor care concură la

satisfacerea evenimentelor virtuale
Există o serie de abordări, utilizate în ceea ce se cheamă „lume virtuală” unde s-a
încercat transpunerea conceptului dimensional de tip metric pentru a defini limitele
universului virtual explorabil. Acest tip de cuantificare se opreşte însă la nivelul zonei de
activitate (arealul virtual vizitabil) şi a fost introdus ca o etapă de tranziţie de la mediile
reale la cele virtuale pentru a uşura percepţia utilizatorilor asupra mediului virtual.
Evenimentele virtuale pot fi derivate din evenimente desfăşurate în mediul clasic, al
activităţilor sociale, economice, politice etc. sau pot aparţine în totalitate modului de lucru
colaborativ-informaţional. Activităţile preluate din mediul de lucru clasic sunt supuse unui
proces de virtualizare care transpune scopul şi finalitatea activităţii reale în mediu virtual,
abordând însă algoritmul acţiunii cu mijloace specifice mediului electronic.
Întinderea temporală a evenimentelor virtuale nu poate fi normată în sens clasic din
motive ce ţin de eterogenitatea participării şi lipsa constrângerilor de ordin geografic.
Evenimentele virtuale fără participare „live” se pot desfaşura fără restricţii de timp sau de
aglomerare informaţională.
Analizând specificul acestor activităţi se pot desprinde principiile unui management
performant cu ajutorul căruia să se poată exploata întregul potenţial al evenimentelor
virtuale. În acest sens se poate aminti, cu titlul de exemplu, faptul că managementul
congreselor internaţionale, cu participări multiple la secţiuni diferite este de neimaginat fără
un mediu virtual adecvat. Organizarea participării presupune gestionarea resurselor
publicistice şi realizarea unui flux al circulaţiei lucrărilor pentru recenzare. Un alt exemplu
de eveniment virtual, de această dată având un caracter didactic, poate fi ilustrat de un
examen online susţinut pentru verificarea nivelului de cunoştinţe. Activitatea tipică într-un
astfel de caz se rezumă la asigurarea unor bune condiţii de desfăsurare a examinării prin
respectarea unor criterii de standardizare şi relevanţă a rezultatelor.
Managementul evenimentelor virtuale trebuie să includă şi o componentă a gestionării
crizelor şi a situaţiilor limită. Un eveniment virtual se poate desfăşura pe un areal
transcontinental şi poate avea drept participanti reprezentanţi ai unor culturi diferite, adesea
85
cu anumite grade de incompatibilitate. Rolul sistemului în acest caz va trebui să fie unul de
mijlocitor pentru relaţii interculturale.
9.4 Managementul instituţiilor virtuale
În sensul strict al cuvântului, instituţiile virtuale sunt acele forme de organizare

instituţională care asigură cadrul general de desfăşurare a tuturor tipurilor de activităţi şi
evenimente virtuale. O instituţie virtuală capătă corporalitate prin rezultatulele şi urmările
evenimentelor susţinute în cadrul său. Managementul unei astfel de instituţii presupune la
un anumit nivel gestiunea resurselor de timp şi acţiune precum şi identificarea modalităţilor
de dezvoltare şi diversificare a activităţilor. Resursele pot consta în spaţii virtuale de lucru,
colecţii de facilitări şi angajaţi virtuali (instructori, auditori, facilitatori etc.). Specificul
activităţii generează două componente ale managementului, una strict funcţională
(administrarea resurselor, gestiunea evenimentelor, inregistrarea activităţilor în sistem),
care se pretează la automatizare completă iar cealaltă de natură creativă, inovatoare care să
asigure menţinerea sistemului în pas cu cerinţele domeniului.
9.5 Managementul resurselor virtuale
Pentru desfăşurarea activităţilor şi evenimentelor virtuale o instituţie are la dispoziţie

o serie de resurse care pot consta în spaţiu de stocare, facilitaţi de comunicare (email,
mesagerie instantanee, servicii de streaming etc.) sau servicii interactive (forumuri,
documentaţii, asistenţă).
Fiecare din resursele amintite vor beneficia de un sistem propriu de gestiune a
activităţii care va trebui să se înscrie în cadrul general de funcţionare a instituţiei virtuale.
În cazul resurselor tip spaţiu de stocare managementul va ţine cont de nivelul de utilizare
prin monitorizarea numărului de accesări şi prin contorizarea cantităţii de informaţie
utilizată. Monitorizarea trebuie facută atât în timp real cât şi pe perioade mai mari de timp
pentru a se putea determina profilele de consum pentru fiecare dintre serviciile care
utilizează spaţiul de stocare. Un alt aspect este reprezentat de siguranţa stocării datelor, de
integritatea lor depinzând desfăşurarea oricăror evenimente virtuale.
Facilităţile de comunicare depind arhitectural atât de sistemul de stocare cât şi de
reţeaua de comunicaţii. Pentru o desfăşurare fluentă a comunicaţiilor va trebui efectuat un
control al traficului în timp real urmată de generarea unor profile de consum informaţional
care să ofere o vedere de ansamblu asupra necesităţilor de comunicaţie în sistem. Va trebui
asigurat multilingvismul datorită necesităţilor de operare pe areale transcontinentale.
Sistemele de suport informaţional trebuie să asigure utilizarea resurselor la modul
egalitarist prin informarea şi documentarea tuturor utilizatorilor prezenţi la un moment dat
în sistem. Cheia succesului unui management performant în cadrul modulelor de asistenţă şi
informare constă în asigurarea unei constanţe a calităţii comunicării prin supravegherea
exercitată de moderatori, supervizori etc.
9.6 Managementul sistemului informatic
Elementul principal pe care se sprijină orice activitate de tip virtual este sistemul
informatic care alături de utilizatori generează ansamblul de evenimente care coroborate
într-un mod coerent duc la introducerea conceptului de instituţie virtuală.
Un astfel de sistem poate fi gestionat prin mijloace directe, implicând un management
centralizat al aplicaţiilor sau prin administrarea individuală a resurselor sistemului. Ca
86
Capitolul IX MANAGEMENTUL APLICAŢIILOR VIRTUALE
eficienţă a administrării sistemelor mari este de preferat utilizarea unor structuri de

gestionare cu diverse cu drepturi de control multinivel. Securitatea sistemului este un alt
aspect important, suma activităţilor fiind importantă a se desfăşura în condiţii de siguranţă a
datelor şi algoritmilor. În mod periodic aplicaţiile informatice modulare care compun
sistemul trebuiesc auditate atât din punct de vedere al eliminării breşelor de securitate cât şi
al reducerii riscului de alterare al datelor prin escaladarea drepturilor de acces şi
compromiterea conturilor utilizatorilor.
În cazul sistemelor de mare anvergură, cu mii de utilizatori aflaţi în activitate
simultană modulele de program vor fi distribuite în locaţii fizice diferite. Administrarea
acestor sisteme se poate face centralizat la nivel de centru informatic dar de către operatori
diferiţi.
9.7 Concluzii
Instituţiile virtuale oferă instrumente puternice pentru managementul evenimentelor,

intensificând eficienţa şi mărind nivelul de control al sistemului.
Utilizarea unor mijloace corespunzătoare de management contribuie la creşterea
capacităţii de adaptare la situaţii noi şi la îmbunătăţirea productivităţii activităţii existente.
Productivitatea utilizatorilor este marită, prin intermediului accesului sigur, multinivel
şi multilocaţie. Aplicaţiile si informatiile pot fi accesate in timp real, acuratetea datelor si
managementul proceselor fiind astfel îmbunataţite.
Securitatea marită oferă organizaţiilor calea de a respecta standardele de certificare,
oferind astfel o platformă sigură.
Bibliografie
[1] Consiliul pentru Educaţie şi Pregătire la Distanţă - http://www.detc.org/

[2] Bohn, R., Measuring and Managing Technological Knowledge, in Dale Neef a.o.,
Eds, The Economic Impact of knowledge, Butterworth-Heinemann, Boston, 1998, pp. 295-
314.
[3] *** www.e-shipping.ro
[4] *** www.cmsmatrix.org
[5] *** Raicu, G., Chiotoroiu, L. Web enabled expert system, Constanta Maritime
University Annals, 2005.
[6] Raicu, G., Nita, A., Concepte e-learning adaptate mediului maritime, Siveco e-
Learning Workshop, Universitatea Ovidius Constanta, 2006.
87
Secţiunea II
SISTEME PENTRU MANAGEMENTUL

CUNOAŞTERII ÎN UNIVERSITĂŢI
Capitolul X
CONCEPTELE ŞI CARACTERISTICILE
SISTEMELOR DE MANAGEMENT A CUNOAŞTERII
Denisa Neagu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
10.1 Introducere
În ultima perioadă, având în vedere schimbările dramatice (în sensul pozitiv al

cuvântului) din domeniul tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii, precum incidenţa
aplicaţiilor inteligenţei artificiale, se poate afirma că a avut loc trecerea de la prelucrarea
datelor la prelucrarea cunoştinţelor, de la sistemele electronice de prelucrare a datelor la
sistemele electronice care colaborează, comunică şi transferă cunoştinţe.
Managementul cunoaşterii are în vedere, în mod special, gestionarea cunoştinţelor
deţinute de salariaţi, identificarea celor mai bune strategii manageriale de optimizare a
creării, aplicării şi transferului cunoştinţelor în cadrul organizaţiei astfel încât să se asigure
maximizarea rezultatelor acesteia. În acest context şi în această manieră, tehnologiile
informaţionale şi de comunicaţie nu reprezintă altceva decât suportul proceselor specifice
managementului cunoaşterii. Rezultă de aici că abordarea sistemelor de management a
cunoaşterii nu trebuie să se realizeze numai din perspectiva determinismului tehnologic, ci
trebuie să aibă în vedere şi transformările organizaţionale şi umane.
Acest capitol îşi propune o scurtă trecere în revistă a conceptelor pe care se
fundamentează sistemele de management a cunoaşterii (date, informaţii, cunoştinţe, sistem,
managementul cunoaşterii), o prezentare a definiţiilor sistemelor de management a
cunoaşterii şi o scurtă enumerare a elementelor sale caracteristice.
10.2 Conceptele fundamentale ale SMC
Acest paragraf tratează elementele de bază ale unui sistem de management a

cunoaşterii precum: date-informaţii-cunoştinţe, sistem, managementul cunoaşterii. Având
în vedere că la baza activităţilor umane se află datele care prin organizare sunt transformate
în informaţii, iar acestea prin prelucrare devin cunoştinţe, considerăm că la baza sistemelor
de management a cunoaşterii se află relaţia complexă dintre aceste elemente, relaţia care
poate fi privită din mai multe puncte de vedere aşa cum este prezentat în sub-paragraful
următor. După prezentarea relaţiei dintre date, informaţii şi cunoştinţe continuăm cu o
scurtă prezentare a noţiunilor de sistem şi de management al cunoaşterii. Acest paragraf stă
la baza definirii sistemelor de management a cunoaşterii (SMC).
10.2.1 Relaţia date-informaţii-cunoştinţe

Organizaţiile indiferent de natura lor operează cu date, informaţii şi cunoştinţe. Relaţia
dintre aceste elemente a fost abordată diferit de-a lungul timpului. În continuare vom
prezenta pe scurt abordările cele mai importante dar şi punctul nostru de vedere referitor la
relaţia dintre date, informaţii şi cunoştinţe. În tabelul 1 sunt prezentate patru modele de
abordare a relaţiei date-informaţii-cunoştinţe, şi anume, modelul piramidal (un model clasic
care apare enumerat în numeroase materiale de specialitate), cel liniar (utilizat şi el pe scară
destul de largă), cel al relaţiei cu mediul extern (model foarte puţin folosit) şi modelul
arbore propus de noi.
Tabel 1 Relaţia date – informaţii - cunoştinţe

Abordare Reprezentare Descriere
Piramidală • Datele
o fapte, imagini, sunete
o valoare intrinsecă scăzută
o uşor de stocat
o uşor de manipulat cu
ajutorul calculatorului
• Informaţiile
o date organizate,
structurate şi interpretate
o valoare intrinsecă medie
Sursa [Jones, 1999, 4] • Cunoştinţele
Fig. 1 Abordarea piramidală o informaţii înţelese şi
prelucrate
o depind de capacităţile
intelectuale ale
receptorului [Nicolescu,
2004, p.32]
o valoare intrinsecă mare
Liniară • datele devin informaţii după
înţelegerea relaţiilor
• informaţiile devin cunoştinţe
după înţelegerea tiparelor
• cunoştinţele devin
înţelepciune după
înţelegerea principiilor
Sursa [Bellinger, 2004]

Fig. 2 Abordarea liniară
Relaţia • datele – capturate din
organizaţiei mediul fizic
cu mediul • informaţiile – date
extern interpretate şi organizate
• cunoştinţele – informaţii
interpretate şi analizate
• expertiza – cunoştinţe
aplicate
• experienţa – cunoştinţe
integrate
Sursa [Cram, 2001]
Fig. 3 Relaţia cu mediul extern
90
Capitolul X CONCEPTELE ŞI CARACTERISTICILE
Arbore • Datele – „rădăcinile”

• Informaţiile – datele
„canalizate”
• Cunoştinţele – „fructele”
• Cunoştinţele tacite –
frunctele din coroana
copacului
• Cunoştinţele explicite –
fructele colectate
• Cunoştinţele vechi – fructele
Fig. 4 Modelul arbore alterate ce devin „humus”
(date)
Ciclul date-informaţii-cunoştinţe
este unul continuu.
Modelul arbore, propus de noi pentru abordarea relaţiei date-informaţii-cunoştinţe, are

în vedere că utilizarea şi crearea de cunoştinţe se bazează atât pe date şi informaţii cât şi pe
cunoştinţele vechi care nu mai sunt de actualitate dar care pot fi utilizate parţial.
„Rădăcinile copacului” sunt datele care prin organizarea datelor („canalizare”) devin
informaţii („seva copacului”). Acestea la rândul lor prin analiză conduc la crearea
cunoştinţelor, „fructelor” (cunoştinţelor de natura aptitudinilor, expertizei, ideilor,
procedurilor, regulilor etc.).
Cunoştinţele „alterate” (vechi) contribuie la crearea de noi cunoştinţe prin reintegrarea
lor în circuit sub formă de date. Fructele aflate în „coroana” copacului le considerăm a fi
cunoştinţe tacite.Accesul la acestea fiind limitat se impune necesitatea găsirii unor mijloace
de „colectare” a roadelor copacului. „Coşul cu fructe” l-am considerat o metaforă potrivită
pentru cunoştinţele explicite având în vedere că acestea sunt codificate şi uşor de stocat şi
manipulat cu ajutorul tehnologiilor informaţionale specifice managementului cunoaşterii.
Frunctele alterate devin „humus” şi sunt absorbite de „rădăcini” (date) şi astfel ciclul
transformării datelor în informaţii şi a acestora în cunoştinţe este continuu.
10.2.2 Sistem
Churchman defineşte sistemul ca pe „ansamblul părţilor coordonate pentru a asigura
realizarea unor obiective” [Churchman, 1979, 29]. Autorul arată că un sistem este în mod
obişnuit parte dintr-un alt sistem mai mare care are rol de mediu încojurător pentru primul
şi pe care îl poate influenţa şi / sau controla.
Având în vedere dimensiunea informaţională, Alter defineşte sistemul informaţional
ca fiind format din „oameni sau maşini ce realizează prelucrarea informaţiilor prin
intermediul a şase tipuri de activităţi şi anume: capturarea, transmiterea, stocarea,
identificarea, manipularea şi editarea informaţiilor”. [Alter, 1999, 1(13)]
10.2.3 Managementul cunoaşterii

În viziunea noastră, managementul cunoaşterii trebuie abordat atât dintr-o manieră
managerială cât şi dintr-una tehnologică. Cea managerială trebuie să aibă în vedere
strategiile organizaţiei legate de colectarea (prin creare şi dobândire), stocarea, aplicarea şi
transferul cunoştinţelor organizaţionale (existente în formă tacită – deţinute de salariaţi şi în
formă explicită – integrate în proceduri de lucru, documentaţii, software etc.) atât în mediul
intern cât şi în cel extern organizaţiei.
91
Abordarea tehnologică a managementului cunoaşterii are în vedere dobândirea şi

utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţie ca instrumente de dezvoltare a
stocului de cunoştinţe aparţinând organizaţiei în vederea realizării obiectivelor stabilite în
cadrul strategiei organizaţionale.
Pornind de la această abordare complexă am încercat să analizăm câteva din definiţiile
asociate conceptului de management a cunoaşterii aşa cum sunt prezentate în literatura de
specialitate (vezi Tabel 2):
Tabel 2 Definiţiile managementului cunoaşterii şi autorii lor

Nr.crt Autor Managementul cunoaşterii
1 [O’Dell, Este procesul de identificare, capturare şi eliberare a cunoştinţelor
1996, 15]. în vederea susţinerii firmei în competiţia pe piaţă
2 [Richardson, Începe şi se finalizează ca o activitate personală. Fără înţelegerea
2001] umană, fără aportul personal la crearea de cunoştinţe, nu am avea
decât un set de date
3 [Lester, Este un proces cheie, prin care, în cadrul firmelor, industriilor şi, în
2001, 3(3)] ultimă instanţă, ţărilor, se obţine performanţă economică
superioară pentru populaţia implicată, prin valorificarea deplină a
câştigurilor potenţiale ale transformărilor generate de tehnologiile
digitale şi Internet
4 [Skyrme, Este managementul sistematic şi explicit al proceselor de creare,
2004]. dobândire, organizare, stabilire a legăturilor dintre elementele
cunoaşterii, diseminare, utilizare a cunoştinţelor. Implică
transformarea cunoştinţelor deţinute de către salariaţi în cunoştinţe
organizaţionale care pot fi distribuite şi aplicate în întreaga
organizaţie
5 [Clarke, Este dedicarea organizaţiilor pentru a dezvolta producţia şi fluxul
2001, 10(3)] de cunoştinţe, de a transmite şi utiliza cunoştinţele pentru a crea
valoare economică
6 [Maier, Este managementul funcţiilor responsabile de selecţia,
2002, 78] implementarea şi evaluarea strategiilor bazate pe scopurile
cunoaşterii în ideea de a îmbunătăţi modul în care organizaţia
gestionează cunoştinţele interne şi externe pentru îmbunătăţirea
performanţei
7 [Loshin, Este o disciplină care promovează un mod de identificare,
2001, 8] conducere şi distribuire integrală a activelor de natura informaţiei
existente într-o întreprindere. Aceste active informaţionale pot
include baze de date, documente, politici şi proceduri, dar şi
expertiza nearticulată şi rezidentă în mintea muncitorilor
independenţi
Majoritatea definiţiilor studiate nu sunt complete deoarece se concentrează numai

asupra unor elemente specifice managementului cunoaşterii şi anume: procesele interne,
strategiile şi obiectivele organizaţiei bazate pe cunoaştere, concentrarea numai pe un anumit
tip de cunoştinţe (cele tacite sau cele explicite); nespecificarea rolului organizaţiei de
creator al mediului favorabil proceselor cunoaşterii şi de actor principal în implementarea
managementului cunoştinţelor.
92
Propunem următoarea definiţie a managementului cunoaşterii bazată pe combinarea

elementelor desprinse din definiţiile prezentate anterior. Astfel în viziunea noastră,
managementul cunoaşterii este reprezentat de procesele de identificare, dobândire, creare,
evaluare, selecţie, stocare, clasificare, integrare, adaptare, transfer şi valorificare a
cunoştinţelor atât tacite (rezidente în minţile salariaţilor), cât şi explicite (sub forma
documentaţiilor, normelor, procedurilor etc.) unde organizaţia are rolul de a crea mediul
favorabil dezvoltării acestor procese pliate pe strategia sa având în vedere ciclul de viaţă
al cunoaşterii, apelând la tehnologiile informaţionale şi asigurând echilibrul dintre
învăţarea la nivel individual, de grup şi la nivel organizaţional.
10.3 Definirea conceptelor
Pornind de la cele două aspecte detaliate anterior, cel de sistem şi cel de management
a cunoaşterii, considerăm necesară prezentarea în continuare a câtorva definiţii ale
sistemelor de management a cunoaşterii.
Tabel 3 Definiţiile sistemelor de management a cunoaşterii

Nr.crt Autor Sistemul de management a cunoaşterii
1 [Alavi, Sistem informaţional dezvoltat pentru a sprijini şi potenţa procesele
2001, 107- organizaţionale de creare, stocare / identificare, transfer şi utilizare
136] a cunoştinţelor
2 [Quinn, Sistem organizaţional de management a cunoaşterii poate fi vazut
1996, 71-80] ca un mod de organizare a know-what-ului, know-how-ului si
know-why-ului firmei in cunoasterea explicita rezidenta in bazele
de date si tehnologiile firmei
3 [Maier, Sisteme informaţionale ce sprijină funcţiile de creare, construire,
2002, p.76] identificare, capturare, dobândire, selecţie, validare, organizare,
legare, structurare, formalizare, vizualizare, distribuire, reţinere,
întreţinere, rafinare, evoluţie, accesare, căutare şi aplicare a
cunoştinţelor
4 [Stein, 1995, Sistem informaţional al memoriei organizaţionale ca fiind
85-117] reprezentat de „procesele şi tehnologiile informaţionale necesare
capturării, stocării şi aplicării cunoştinţelor create în trecut în
cadrul proceselor actuale de luare a deciziilor
În viziunea noastră, un sistem de management a cunoaşterii este produsul final al

implementării (adoptării) managementului cunoaşterii. Astfel, considerăm un SMC este un
sub-sistem al organizaţiei (economiei, ţării) şi este un ansamblu de elemente aflate în
interacţiune (resursele umane cu cunoştinţele lor tacite, cunoştinţele existente în formă
explicită, strategiile organizaţionale şi tehnologiile utilizate) care suferă transformări prin
intermediul proceselor de capturare, identificare, transfer, stocare şi aplicare a
cunoştinţelor astfel încât să se asigure realizarea obiectivelor specifice organizaţiei.
10.4 Caracteristici
Caracteristicile sistemelor de management a cunoaşterii au fost abordate din mai

multe puncte de vedere, din care prezentăm abordarea în funcţie de:
93
- scop – sistemele de management a cunoaşterii au rolul de a sprijini procesele din

cadrul organizaţiei prin oferirea de suport în crearea, regăsirea, transferul şi
utilizarea cunoştinţelor [Alavi, 2001, 107-136];
- resursele organizaţiei – cunoştinţele sunt cele mai importante resurse ale
organizaţiei. Acestea sunt de valoare foarte mare, inimitabile şi nesubstituibile
[Barney, 1991, 99-120]. În acest context, sistemele de management se constituie
într-un instrument vital de creare , utilizare şi transfer de cunoştinţe.
După cum reiese şi din abordările menţionate anterior, şi având în vedere că resursele
umane sunt sursa cunoştinţelor, sistemele de management a cunoaşterii au rolul de a-i sprjini pe
muncitorii bazaţi pe cunoştinţe în accesarea şi utilizarea unor resurse foarte bogate de date,
informaţii şi cunoştinţe, stocate în diferite forme. Mai mult, aceste sisteme trebuie să susţină
crearea, transferul de cunoştinţe şi învăţarea continuă a salariaţilor şi a organizaţiei ca întreg.
În vederea îndeplinirii acestui rol, sistemele de management a cunoaşterii apelează la
tehnologiile informaţionale pentru căutarea, identificarea, organizarea, accesarea şi transferul
informaţiilor şi cunoştinţelor.
Primele generaţii de sistemele de management a cunoaşterii aveau un puternic caracter
funcţional şi se axau pe gestionarea datelor şi informaţiilor în sensul stocării şi căutarii
informaţiilor necesare utilizatorului.
Noile generaţii de sisteme de management a cunoaşterii oferă pe lângă facilităţile conferite
cele tradiţionale, altele mult mai importante şi mai sensibile precum [Nabeth, 2002]:
- sprijinirea proceselor de învăţare;
- transferul cunoştinţelor tacite;
- colaborarea dintre utilizatori în crearea de cunoştinţe.
Această transformare este generată de faptul că experţii în managementul cunoaşterii
acordă o atenţie deosebită factorului uman. Astfel, autorul consideră că noua generaţie de
sisteme de management a cunoaşterii trebuie să se bazeze pe aptitudinile şi competenţele
salariaţilor, având în vedere două aspecte esenţiale, şi anume:
- diferenţele dintre cerinţele şi caracteristicile utilizatorilor;
- eterogenitatea dintre diferitele grupuri de utilizatori.
Dacă aceste aspecte sunt avute în vedere în proiectarea sistemelor de management a
cunoştinţelor în final acestea vor încorpora un înalt grad de personalizare a interacţiunii dintre
muncitorul bazat pe cunoaştere şi sistemul de management a cunoaşterii, conferindu-i primului
un instrument util în crearea, dobândirea, aplicarea şi transferul cunoştinţelor pe care le deţine
sau de care are nevoie în desfăşurarea activităţilor sale zilnice. În acest context, organizaţiile vor
avea posibilitatea a dezvolta stocul propriu de cunoştinţe şi de a găsi noi şi inovative soluţii la
problemele cu care se confruntă în desfăşurarea activităţilor specifice.
10.5 Concluzii
Sistemele de management a cunoaşterii, ca subsisteme ale sistemului organizaţional,

au în vedere crearea, colectarea, organizarea, stocarea, transferul şi aplicarea cunoştinţelor
de către muncitorii bazaţi pe cunoştinţe.
Dacă primele generaţii ale sistemelor de management a cunoaşterii bazate pe
tehnologiile informaţionale aveau un caracter puternic funcţional şi nepersonalizat, noile
generaţii ale acestor sisteme acordă o atenţie deosebită nevoilor şi caracteristicilor
muncitorilor bazaţi pe cunoştinţe. Aceştia au un dublu rol, atât de utilizatori ai sistemului
cât şi de actori principali ai managementului cunoaşterii, ei fiind deţinătorii celor mai
importante resurse ale organizaţiei şi anume cunoştinţele tacite şi sursa transferului şi
creării de cunoştinţe.
94
În acest context, rolul sistemelor de management a cunoaşterii este de a asigura

mediul şi instrumentele necesare dezvoltării cunoaşterii organizaţionale prin sprijinirea
transferului de cunoştinţe tacite şi crearea de noi cunoştinţe de către salariaţii bazaţi pe
cunoştinţe.
Bibliografie
Alavi, M., Leidner., D.E., Review: Knowledge Management and Knowledge Management
Systems: Conceptual Foundations and Research Issues, MIS Quaterly, 25(1), 2001.
Alter, S., A General, Yet Useful Theory of Information Systems, Communication of the
Association for Information Systems, 1(13), 1999.
Barney, J., Firm Resources and Sustained Competitive Advantage, Journal of Management,
17 (1), 1991.
Bellinger G., Castro D., Mills A., Data, information, knowledge and wisdom, 2004, la
http://www.systems-thinking.org/dikw/dikw.htm, Accesat pe 10 Mai 2005.
Churchman, C.W., The Systems Approach, Dell Publishing, New York, 1979.
Clarke, Th., Rollo, C., Capitalising knowledge: Corporate knowledge management
investments, Creativity and Innovation Management Journal ,19(3), 2001.
Cram J, Sayers R., Creating and managing content: The use of knowledge management
principles to deliver virtual information services to schools, 2001 la
http://www.alia.org.au/~jcram/CreateManageContext.pdf , Accesat pe 10 Mai 2007.
Jones, A. B., Knowledge Capitalism Business, Work and Learning in the New Economy,
Oxford University Press, Oxford, 1999.
Lester M., Innovation and Knowledge Management”, Creativity and Innovation
Management, 3(3), 2001.
Loshin D., Enterprise Knowledge Management – The data Quality Approach, Academic
Press, San Diego, California, 2001.
Maier., R., Knowledge Management Systems: Information and Communcation Tehnologies
for Knowledge Management, Springer, Berlin, 2002.
Nabeth, T., Angehrn, A., C. Roda , Towards personalised, socially aware and active
Knowledge Management System,Proceedings: E-2002 e-Business and e-Work Annual
Conference, Prague; Czech Republic, 2002, la
http://www.calt.insead.edu/Publication/conference/2002-ebew-
Towards_personalised,_socially_aware_and_active_Knowledge_Management_System
.pdf Accesat pe 10 Mai 2007.
Nicolescu O., Abordări moderne în managementul şi economia organizaţiei, Ed.
Economică, Bucureşti, 2004.
O’Dell C.S., Knowledge management: Consortium Benchmarking Study. Final Report
APQC Benchmarking Clearinghouse and American Productivity and Quality Center,
Houston, 1996.
Quinn, J.B., Anderson, P. si Finkelstein, S., Managing professional intellect: making the
most of the best, Harvard Business Review, 1996.
Richardson D., The Practical Reality of Knowledge Management within Development
Initiatives, 2001, la
http://www.telecommons.com/uploaddocuments/Practical_Reality_of_KM1.doc,
Accesat pe 10 mai 2007.
Skyrme D., Knowledge Management: making sense of an oxymoron, 2004, la
http://en.icxo.com/htmlnews/2004/04/01/652.htm , Accesat pe 10 Mai 2007
Stein, E.W., Zwass, V., Actualizing Organizational Memory with Information Systems,
Information Systems Research, 6(2), 1995
95
Capitolul XI
COMPONENTELE ŞI TIPOLOGIA SISTEMELOR DE
Denisa Neagu, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
11.1 Introducere
Considerăm firesc să ne propunem trecerea în revistă a componentelor unui sistem de

management a cunoaşterii şi a câtorva tipologii ale acestora extrase din literatura de
specialitate. Pentru prezentarea componentelor unui sistem de management a cunoaşterii -
SMC (cunoştinţe, procese şi tehnologii informaţionale) am apelat la o abordare tehnico-
organizaţională a sistemelor de management a cunoaşterii.
11.2 Componentele sistemelor de management a cunoaşterii
Pornind de la definiţia sistemelor de management a cunoaşterii formulată de J.B.

Quinn (vezi paragraful 2.1), un sistem organizaţional de management a cunoaşterii poate fi
privit ca un ansamblu de software avansat, asociat cu o infrastructura hardware, care
contribuie la sprijinirea procesării cunoştintelor în cadrul unui mediul organizaţional. P.
Meso abordează sistemele organizaţionale de management a cunoaşterii evidenţiind
componentele vitale ale sistemului aşa cum rezultă şi din figura :
Sursa [Meso, 2000, 228]

Fig. 1 Perspective tehnice ale sistemelor de management al cunoştinţelor
Capitolul XI COMPONENTELE ŞI TIPOLOGIA
Rezultă din figura 1 că sistemele de management a cunoaşterii au trei componente

majore şi anume: tehnologiile, funcţiile şi cunoaşterea. Fiecare din aceste componente deţin
la rândul lor sub-componente aflate în strânsă interdependenţă.
Acest model de abordare a sistemelor de management a cunoaşterii stă la baza sub-
capitolului de faţă care tratează componentele acestor sisteme începând din partea dreaptă a
modelului lui Meso şi anume de la cunoaştere, continuând cu procesele specifice (acestea
reprezentând de fapt detalierea funcţiilor din model) şi încheind cu tehnologiile
informaţionale specifice şi necesare SMC.
11.2.1 Cunoştinţe
Cunoştinţele au cunoscut atât definiţii cât şi numeroase clasificări. Dintre acestea ne-
am concentrat atenţia asupra câtorva dintre ele. Astfel, Nonaka priveşte ”cunoaşterea ca pe
rezultatul unui proces dinamic de bazat pe interacţiuni între indivizi, rezultat ce este
dependent de un anumit context spaţial şi temporal” [Nonaka, 2000, 7].
În viziunea lui Maier, cunoaşterea cuprinde toate aşteptările cognitive – observaţii
aranjate după un anumit înţeles, acumulate şi încorporate într-un anumit context prin
intermediul experienţei, comunicării sau inferenţei – pe care un actor individual sau o
organizaţie le foloseşte în interpretarea situaţiilor şi generarea activităţilor,
comportamentelor şi soluţiilor indiferent de dacă aceste aşteptări apar în mod raţional,
conştient sau nu. [Maier, 2002, 66]
Clasificarea cunoştinţelor poate fi realizată după mai multe criterii după cum rezultă şi
din tabelul 1:
Tabel 4 Clasificarea cunoştinţelor

Criteriu
Autori şi Tipuri
Descriere
de cunoştinţe
1. [Polanyi, 1967, - Cunoştinţele formale se referă la obiectul sau fenomenul

4] supus analizei
a. Tacite - Cunoştinţele tacite - instrument pentru gestionarea şi
b. Formale dezvoltarea cunoaşterii în general
2. [Nelson, 1982, - Cunoaşterea tacită
80] 1. greu de formalizat şi comunicat
Gradul de formalizare
a. Tacite 2. know-how subiectiv, discernământ convingeri, înţelegere

b. Articulate şi intuiţie
(explicite) 3. dobândită prin activitatea în cadrul unei organizaţii
- Cunoaşterea articulată (explicită)
1. de natură formală, relativ uşor de transmis între indivizi şi
grupuri
2. articulată în formule matematice, modele, reguli,
specificaţii, principii universale
97
3. [Nonaka, 2000, - Cunoştinţe tacite

7] 1. caracter puternic personalizat
a. Tacite 2. greu de formalizat
b. Explicite 3. specifice unui anumit context
(codificate) 4. rădăcini adânci în acţiune, rutine, idei, valori şi emoţii
5. exemple: înţelegerea unor situaţii diverse, intuiţii şi
presimţiri
6. cuprind [Nonaka, 1998, 219]
a. cunoaşterea din experienţă (corp)
b. cunoaşterea simultană (aici şi acum)
c. cunoaşterea analogă (practică)
7. dublă dimensiune [Nonaka, 1995, 9]
a. tehnică – know-how subiectiv
b. cognitivă – scheme, modele mentale, convingeri
- Cunoştinţele explicite (codificate)
1. exprimate într-un limbaj formal şi sistematic
2. transmise şi stocate uşor sub formă de date, formule
ştiinţifice, specificaţii
3. cuprind [Nonaka, 1998, 219]
a. cunoaşterea din raţionament (minte)
b. cunoaşterea secvenţială (acolo şi atunci)
c. cunoaşterea digitală (teoretică)
4. [Mangolte, - Cunoştinţele tacite
1997] şi 1. nearticulabile – ce nu pot fi predate
[Winter, 1987, 2. articulabile – exprimabile şi explicabile prin intermediul
159-185] unui limbaj
a. Tacite - Cunoştinţele articulate
b. Articulate
1. [Rolf, 1991] - Talent
a. Talent 1. combină acte, acţiuni ce corespund unor relaţii ce nu pot fi
b. Know-how identificate
c. Expertiza 2. realizatorul este capabil să identifice succesul sau eşecul
d. Aptitudini acţiunii sale
e. Competenţă - Know-how
1. aptitudinile de a acţiona în diverse contexte sociale
2. capacitatea de a găsi soluţii la probleme diverse
- Expertiza
1. know-how + capacitate de reflecţie
2. o relaţie între actorii individuali şi un sistem social de
Rolul organizaţional
reguli specific organizaţiei şi domeniului său de activitate

- Aptitudini
1. componente cunoaşterii tacite
2. greu de articulat şi de transmis între indivizi
- Competenţă
1. capacitatea unei persoane de a se concentra pe articularea
şi comunicarea cunoştinţelor într-un context social
98
1. [Blackler, - Cunoaştere intrinsecă

2002, 47-64] 1. individuală – explicită
a. Cunoaştere 2. aptitudinile conceptuale
intrinsecă 3. abilităţile cognitive ale indivizilor
b. Cunoaştere 4. „cunoaşterea despre”
încorporată - Cunoaştere încorporată
c. Cunoaştere 1. individuală – tacită
culturalizată 2. know-how
d. Cunoaştere 3. tehnici de rezolvare a problemelor care nu se conformează
fixată unor reguli stricte
- Cunoaştere culturalizată
1. colectivă – explicită
Caracterul aplicativ
2. procesul de acumulare a unor judecăţi de valoare şi

înţelegeri oferite de alţii într-un context social
3. puternic legată de limbaj ca mijloc de comunicare
- Cunoaştere fixată
1. colectivă – tacită
2. proceduri formale
3. rutine organizaţionale
Se observă în tabelul numărul 1 o concentrare mai mare a atenţiei autorilor pe criteriul

de clasificare legat de gradul de formalizare al cunoaşterii. Nonaka nu se multumeşte numai
cu o delimitare simplă, tacit-explicită a cunoştinţelor ci intră în detaliu în cele două clase şi
identifică trei sub-tipuri de cunoştinţe pentru fiecare din cele două dimensiuni de bază.
Delimitarea pe aceste sub-tipuri de cunoştinţe are în vedere contextul spaţio-temporal de
creare, transfer şi aplicare a cunoştinţelor.
Modelele propuse de Mangolte şi Winter scot în evidenţă faptul că nu există o
delimitare clară între dimensiunea tacită şi cea explicită a cunoştinţelor. O parte a
cunoştinţelor tacite rămâne nearticulată, ea reprezentând cunoştinţele reale, efectiv utilizate
într-o manieră preponderent cotidiană şi care conduce la performanţe. Acest model oferă
explicaţia pentru faptul că la baza deosebirii de valoare a resurselor umane se află tocmai
cunoştinţele tacite, nearticulabile care nu pot fi predate dar care pot fi şi sunt utilizate în
desfăşurarea activităţilor umane. Existenţa şi utilizarea pe scară cât mai largă a
cunoştinţelor nearticulabile în cadrul unei organizaţii conduce la crearea şi menţinerea
avantajului competitiv.
Clasificarea propusă de Rolf are în vedere rolul şi natura activelor cunoaşterii ca
resurse vitale ale organizaţiei. Aceeaşi clasificare are în vedere că sursa de cunoaştere
organizaţională este reprezentată de factorul uman. El este deţinătorul şi utilizatorul
talentelor, know-how-ului, aptitudinilor, competenţelor şi expertizei atât de necesare
organizaţiei în derularea activităţilor sale zilnice şi în asigurarea inovării şi dezvoltării
continue. În plus, cunoaşterea este direct şi strict dependentă de sistemul de valori al
indivizilor, de un context spaţial şi temporal fără de care nu putem vorbi de cunoştinţe ci
doar de informaţii.
Nu se poate discuta de superioritatea unei forme a cunoaşterii asupra celeilalte, ele
fiind complementare. Dacă privim cunoaşterea ca pe o piramidă atunci cunoştinţele
explicite se află în vârful piramidei în timp ce la baza piramidei se află cunoştinţele tacite.
Cunoaşterea explicită nu apare din senin, ea nu este altceva decât articularea cunoaşterii
tacite.
99
Având în vedere caracterul de unicitate al cunoştinţelor tacite nearticulabile dar şi

condiţiile de competiţie acerbă pe piaţă, organizaţiile actuale sunt obligate să găsească
modalitatea de convertire a cunoaşterii tacite în cunoaştere explicită pentru a conduce la
inovare şi dezvoltare de noi produse.
Având în vedere faptul că în lumea actuală, tehnologiile informaţionale şi de
comunicaţii lucrează cu forme explicite ale cunoaşterii, rămânem devotaţi clasificării
acesteia în funcţie de gradul de formalizare, clasificare devenită clasică. În acest context,
considerăm că rolul sistemelor de management a cunoaşterii este de maximizare a
extragerii de cunoştinţe tacite şi încercării de articulare a lor în forme reutilizabile simultan
cu asigurarea stocării, organizării, aplicării şi transferului cunoştinţelor.
11.2.2 Procesele din cadrul SMC

Procesele specifice managementului cunoştinţelor au fost şi ele abordate diferit de
numeroşi autori, în maniere mai mult sau mai puţin detaliate (pe clase şi / sau sub-clase de
procese). Astfel:
- Borghoff şi Pareschi [Borghoff, 1998, 19] se concentrează asupra a patru procese
de bază ale managementului cunoştinţelor, şi anume:
o Dezvoltarea de noi cunoştinţe;
o Protejarea (asigurarea securităţii) cunoştinţelor noi şi a celor existente;
o Distribuirea cunoştinţelor;
o Combinarea cunoştinţelor disponibile.
- Waltz [Waltz, 2003, 69-70] are în vedere procese precum:
o Dobândirea de cunoştinţe – ce poate avea loc prin observarea umană şi
experienţă sau prin tehnologii şi evaluare – exemplu: imaginile digitale,
analiza semnalelor;
o Întreţinerea – datele explicite dobândite sunt reprezentate într-o formă
standard, organizată şi stocată pentru analize ulterioare şi aplicarea lor în baze
de date. Cunoştinţele tacite sunt stocate de către oameni ca experienţe,
aptitudini sau expertiză, ele putând fi convertite în forme explicite cum ar fi
proceduri, explicaţii, povestiri, etc.;
o Transformarea – convertirea datelor în cunoştinţe şi a acestora dintr-o
formă într-alta poate avea loc prin internalizare, intuiţie, conceptualizare
(pentru cunoştinţele tacite) şi prin analize sintetice (pentru cunoştinţele
explicite);
o Transferul – distribuirea cunoştinţelor dobândite şi create în întreaga
organizaţie. Distribuirea cunoştinţelor tacite poate fi realizată prin transferul
experienţelor, colaborare, demonstraţii şi instruire. Distribuirea cunoştinţelor
explicite poate avea loc prin reprezentări matematice, textuale, grafice, video
şi audio, prin documente în format electronic.
- Davenport şi Prusack [Davenport, 1998, 52-107] au în vedere trei procese
specifice managementului cunoştinţelor, şi anume:
o Generarea – sursa este reprezentată de reţelele organizaţionale, care
generează cunoştinţe prin procese sociale de distribuire, utilizare şi creare de
cunoştinţe tacite şi explicite;
o Codificarea şi coordonarea– codificarea este reprezentată de cunoştinţele
generate şi de structura lor, ce poate fi realizată prin stabilirea legăturilor
dintre cunoştinţe (mapare). Procesul de coordonare modelează fluxul dinamic
de cunoştinţe din cadrul organizaţiei;
o Transferul – are loc prin interacţiunea dintre oameni.
100
- Nonaka şi Takeuchi [Nonaka, 1995, 62-70] – propun un model denumit SECI,

„spirala cunoaşterii” sau „conversia cunoştinţelor”, procesele din cadrul acestui model
sunt:
o socializare – de la tacit la tacit – împărtăşirea experienţelor ce conduce la
crearea de cunoştinţe tacite (modele mentale sau aptitudini tehnice)
o externalizare – de la tacit la explicit – articularea cunoştinţelor tacite şi
transformarea lor în cunoştinţe explicite implică apelarea la metafore sau
modele mentale [Nonaka, 2002, 47] ;
o combinare – de la explicit la explicit – sistematizarea cunoştinţelor
explicite într-un sistem complex sistematic; noile cunoştinţe sunt rezultatul
combinării cunoştinţelor explicite interne şi externe organizaţiei; acestea sunt
diseminate în cadrul organizaţiei; modalitatea de conversie prin combinare are
loc prin descompunerea unui concept în mai multe concepte;
o interiorizare – de la explicit la tacit – instruirea este procesul prin care
cunoaşterea devine parte integrantă a individului şi un activ de mare valoare
în cadrul procesului de socializare ce conduce la o nouă spirală a cunoaşterii.
- Demarest [Demarest, 1997, 374-384] consideră că sistemele de management a
cunoaşterii au patru procese şi anume:
o Construirea – ce vizează identificarea, descoperirea şi structurarea
cunoştinţelor;
o Diseminarea – transferul cunoştinţelor prin care acestea devin disponibile
şi altor actori (persoane şi / sau organizaţii);
o Încorporarea – cunoştinţele sunt încorporate în procesele şi activităţile
organizaţiei;
o Utilizarea - crearea de valoare comercială pentru utilizatorii finali.
În opinia noastră, procesele specifice sistemelor de management a cunoaşterii pot fi
prezentate ca în figura 2:
Fig. 2 Procesele specifice sistemelor de management a cunoaşterii
101
În figura 2 am prezentat procesele specifice sistemelor de management a cunoaşterii

făcând o delimitare clară între intrările în sistem, procesele din cadrul sistemului şi ieşirile
din sistem, astfel:
- Căutare - foarte important atât pentru procesul de creare de noi cunoştinţe (pentru
a nu „reinventa roata”) dar şi în procesul de achiziţionare a cunoştinţelor pentru a
identifica sursele cunoaşterii;
- Achiziţionare - poate avea la bază fie surse interne de cunoştinţe, existente în
cadrul organizaţiei fie surse externe precum consultanţi, firme de consultanţă,
angajarea de experţi;
- Creare – generarea de noi cunoştinţe în situaţia în care nu a fost identificată
existenţa prealabilă a acestora;
- Validare - în funcţie de criterii precum validitatea, actualitatea, realitatea,
concordanţa cunoştinţelor cu strategia, scopurile organizaţiei;
- Clasificare – cunoştinţele noi clasificate în funcţie de criterii diverse;
- Stocare – în baza de cunoştinţe a organizaţiei şi / sau în mintea salariaţilor;
- Actualizare – înnoirea continuă a cunoştinţelor;
- Mapare - crearea legăturilor dintre cunoştinţele noi şi cele deja existente, precum
şi stabilirea regulilor de acces la noile cunoştinţe;
- Agregare – are loc prin combinarea cunoştinţelor noi cu cele deja existente,
identificate în cadrul organizaţiei sau achiziţionate;
- Utilizare – aplicarea cunoştinţelor în activităţile din cadrul organizaţiei;
- Diseminare – transferul cunoştinţelor atât în mediul intern cât şi extern
organizaţiei.
Procesele specifice sistemelor de management a cunoaşterii pot fi abordate din mai
multe puncte de vedere, dar nu trebuie uitat rolul fundamental al acestor sisteme şi anume
acela de optimizare a utilizării bazei de cunoştinţe organizaţionale care are o dublă
dimensiune, atât explicită cât şi tacită.
11.2.3. Tehnologii informaţionale pentru SMC

Tehnologiile informaţionale ce pot fi încorporate în sistemele de management a
cunoaşterii pot fi şi ele clasificate în funcţie de mai multe criterii, cum ar fi:
- tipurile de cunoştinţe – tacite şi explicite;
- procesele specifice managementului cunoştinţelor;
- procesele de conversie definite în modelul „SECI”.
În continuare, vom aborda aceste tehnologii pornind de la ultimul criteriu, dezvoltat de
Nonaka şi Takeuchi şi denumit modelul SECI (prezentat anterior). El are în vedere patru
procese principale de învăţare organizaţională şi anume: socializare, externalizare,
combinare şi interiorizare. Rezultatele clasificării tehnologiilor informaţionale în funcţie de
acest criteriu sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel 5 Tehnologiile informaţionale – componente ale SMC

Tehnologie Facilităţi
informaţională
Groupware - asigură crearea unui mediu sintetic (spaţiu virtual) în
care participanţii pot participa la discuţii, viziona prezentări
Socializare
şi transfera documente
- permit realizarea conferinţelor video sau bazate pe text
(chat)
- sprijină managementul timpului
102
Expertize location - identificarea rapidă a experţilor din domeniu de interes

Şi Knowledge - creează profiluri ale experţilor pe baza emailurilor
Map Systems trimise
Vizualization tools - realizează relaţii dintre cunoştinţe, oameni şi procese
Knowledge Portals - soluţii software ce pot include oricare din soluţiile
prezentate în acest tabel
Groupware - arhiva forumului devine un depozit de cunoştinţe
Newsgroups
Forums
Workflow systems - sprijină procesele bine structurate
- asigură execuţia fluxurilor de muncă
- reglează fluxul de informaţii de la un salariat la altul
AI (Artificial - sprijină căutarea şi identificarea cunoştinţelor
Intelligence) - stabileşte profiluri de utilizatori
Externalizare
- combină profilurile utilizatorilor

- căutarea prin mineritul datelor şi textelor
- formalizarea cunoştinţelor tacite ale unui expert
Knowledge Portals - permit clasificarea informaţiilor pe domenii (conduc la
crearea unor modele mentale)
Search Engines - posibilitatea de identificare a calităţii unui document în
Workflow funcţie de cât de des a fost utilizat (citat) sau în funcţie de
rating sau numai din abstractul său
Innovation - conţin baze de date cu articole, proiecte de cercetare
Supporting Tools
Competitive - realizează scanarea Internetului şi a Intranetului şi
Intelligent tools transmit emailuri către utilizatori în funcţie de preferinţele,
profilurile acestora
BI (Business - sprijină procesele analitice
Intelligence) - transformă datele fragmentate în cunoştinţe orientate
spre atingerea unui scop
- permit clasificarea şi structurarea informaţiilor
- permit reconfigurarea informaţiilor
- dispun de un depozit de date
Document and - identificarea documentelor
content - securitatea documentelor
management - gestionarea documentelor electronice
systems
Intranet - comunicarea, stocarea, schimbul, căutarea şi
identificarea datelor şi documentelor
- sistematizarea şi adăugarea de cunoştinţe explicite
- stabilirea de legături între documente
Voice / Speach - permit identificarea de pasaje în funcţie de interes
Recognition
Combinare
Search Engine - permit identificarea cunoştinţelor din surse diferite

Taxonomy - permit clasificarea automată a documentelor
- permit identificarea rapidă a documentelor apelând mai
întâi la o categorie şi apoi dacă este necesar la cuvinte cheie
103
Knowledge - permit clasificarea informaţiilor pe domenii (conduc la

Portals crearea unor modele mentale)
eLearning - oferă un conţinut specific învăţării într-o manieră
Învăţarea la interactivă
distanţă - sprijină atât predarea cât şi învăţarea
Internalizare
- permit clasificarea cunoştinţelor pe domenii de interes

- înglobează imagini şi prezentări video şi audio, teste de
cultură generală
Innovative - permit realizarea de simulări
supporting tools - depind de datele introduse
În tabelul anterior se poate observa că tehnologiile informaţionale sprijină cel mai

mult procesele de conversie precum combinarea şi externalizarea. În acest context,
considerăm că în viitor proiectanţii de tehnologii informaţionale îşi vor concentra mai mult
atenţia asupra dezvoltării şi / sau realizării de tehnologii informaţionale care să vizeze şi
celelalte două procese de conversie a cunoştinţelor, şi anume: socializarea şi internalizarea.
11.3 Clasificarea sistemelor de management a cunoaşterii
Sistemele de management a cunoaşterii sunt abordate din puncte de vedere diferite,

cum sunt cele din tabelul 3:
Tabel 6 Criterii de clasificare a sistemelor de management a cunoaşterii

Criteriu Autor Descriere
Arhitectura [Borghoff, Patru componente esenţiale ale arhitecturii informaţionale
informaţională 1998, 6-13] şi anume:
• depozitele şi bibliotecile
• comunităţile de salariaţi bazaţi pe cunoştinţe
• hărţile de cunoştinţe
• fluxurile de cunoştinţe
Scop [Binney, • tranzacţional
2001, 33-42] • analitic
• managementul activelor
• managementul proceselor
• dezvoltarea
• inovarea
Tipologia [Zack, 1999, • integratoare - asigură transferul cunoştinţelor
cunoştinţelor 45-58] explicite
• interactive - vizează transferul cunoştinţelor tacite
Tipul [Malhotra, • procese structurate
proceselor 2004, 87- • procese nestructurate
112]
Fundamentul [Maier, • sisteme aplicative
tehnologic 2002, 78] • sisteme cu rol de platformă
Mixt [Pluskowski, • informaţionale
2002] • instrumentale
• dinamice
104
După cum rezultă şi din tabelul anterior, criteriile de clasificare a sistemelor de

management a cunoaşterii sunt multiple, conducând la un număr destul de mare de tipuri de
SMC. Aceste criterii scot în evidenţă faptul că un sistem de management a cunoaşterii
trebuie să aibă un scop şi să se bazeze pe o anumită tehnologie care să permită realizarea
proceselor specifice managementului cunoaşterii.
11.4 Concluzii
E. Carayanis afirmă că „în timp ce tehnologia informaţiei poate fi considerată ca o

valoare a infrastructurii tehnologice, managementul cunoaşterii poate fi văzut ca un sistem
socio-tehnic de practici şi politici de afaceri tacite şi explicite. Acestea din urmă sunt
activate de integrarea strategică a uneltelor tehnologiei informaţionale, procesele
organizaţiei şi capital intelectual, uman si social" [Carayanis, 1998, 697-703].
Sistemele de management a cunoaşterii trebuie abordate înţelegând că acestea sunt
mai mult decât o tehnologie. Ele încorporează pe lângă această o componentă extrem de
sensibilă dar vitală dezvoltării societăţii şi anume cunoaşterea. Rolul sistemelor de
management a cunoaşterii este de a „integra strategic” componentele sale în vederea
realizării obiectivelor organizaţiei din care sistemul face parte.
Bibliografie
Binney, D., The Knowledge Management Spectrum, Journal of Knowledge Management,

Vol. 5, No. 1, 2001.
Blackler, F., Knowledge, knowledge work and organizations. An owerview and
interpretation, în Choo CW and Bontis N, The strategic management of intellectual
capital and organizational knowledge, Oxford University Press, 2002.
Borghoff, U., M., Pareschi, R., Information Technology for Knowledge Management,
Springer, Berlin, 1998.
Carayanis E.,, The strategic management of technological learning in project/program
management: the role ofextranets, intranets and intelligent agents in knowledge
generation, diffusion, and leveraging", Technovation, Vol. 18 No. 11, 1998.
Davenport T. H., Prusack L., „Working knowledge: How organizations manage what they
know”, Harvard Business School Press, Boston, 1998.
Demarest, M. Understanding Knowledge Management. Long Range Planning, 30(3), 374-
384, 1997.
Malhotra, Y., Why Knowledge Management Systems Fail? Enablers and Constraints of
Knowledge Management in Human Enterprises în Michael E.D. Koenig & T. Kanti
Srikantaiah (Eds.), Knowledge Management Lessons Learned: What Works and What
Doesn't, Information Today Inc., American Society for Information Science and
Technology Monograph Series, 87-112, 2004.
Mangolte, P.A., La dynamique de connaissances tacites et articulees: une approche socio-
cognitive, Economique Applique, L(2), 1997.
Meso, P. and Smith, R. (2000). “A Resources-based View of organizational knowledge
Management Systems”, Journal of Knowledge Management, Vol. 4 No. 3.
Nelson, R., Winter, S, An evolutionary theory of economic change, Harvard University
Press, 1982.
Nonaka, I., „L’entreprise creatrice de savoir” în „Le knowledge management”, Harvard
Business Review, 2002.
105
Nonaka, I., Takeuchi, H.,”A theory of firm’s knowledge creation dynamics”, în „The
dynamic firm. The role of technology, strategy, oraganiaztion and regions”, Oxford
University Press, 1998.
Nonaka, I., Toyama, R, Konno, N.,”SECI Ba and Leadership: a unified model of dynamic
knowledge creation” în revista “Long Range Planning”, nr.33/2000.
Nonaka, I.,, Takeuchi, H., The knowledge creating company – How Japanesse companies
create the dynamics of innovation, Oxford University Press, Oxford, 1995.
Pluskowski, B., Dynamic Knowledge System, Knowledge Management Magazine, Ark
Group, London, Mai 2002
Polanyi, M., The Tacit Dimension, Anchor Books, New York, 1967.
Rolf B., Profession, Tradition och Tyst Kunskap , în Sveiby, K.E., Tacit knowledge, 1991,
la http://www.sveiby.com/Portals/0/articles/Polanyi.html, Accesat pe 10 Mai 2007.
Waltz E., „Knowledge management in the intelligent enterprise”, Artech House, London,
2003.
Winter, S.G., Knowledge and competence as strategic assets în D.J.Teexe (editor) – „The
competitive challenge: strategies for industrail innovation and renewal”, Ballinger,
Cambridge, 1987.
Zack, M.H., Managing Codified Knowledge, Sloan Management Review, 40(4), 1998.
106
Capitolul XII
MODELE DE REPREZENTARE DINAMICĂ A CUNOAŞTERII
Sabina-Cristiana Mihalache, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi
12.1 Introducere
Modelele de cunoaştere sunt reprezentări structurate ale cunoaşterii, care folosesc

simboluri pentru a reprezenta piesele de cunoaştere şi relaţiile dintre ele. Modelele de
cunoaştere includ:
- limbaje bazate pe caractere simbolice (logica);
- reprezentări diagramate (reţele şi arbori);
- reprezentări tabelare (matrici);
- text structurat (hypertext).
Majoritatea modelelor de cunoaştere sunt formate din elemente numite primitive sau
obiecte de cunoaştere.
12.2 Definirea modelelor de cunoaştere
O bine-cunoscută distincţie este cea dintre cunoaşterea declarativă (cunoaşterea despre

fapte) şi cunoaşterea procedurală (a şti cum). În faza de inginerie a cunoaşterii, aceste două
tipuri de cunoaştere sunt referite adesea sub numele de: cunoaştere despre obiecte şi
cunoaştere despre procese sau sarcini. Obiectele pot fi: concepte, instanţe, procese, atribute
şi valori, reguli şi relaţii, astfel:
• conceptele sunt elementele care descriu un domeniu (obiecte fizice, idei, oameni,
organizaţii). Fiecare concept este descris prin relaţiile cu celelalte concepte şi prin
atributele şi valorile sale;
• instanţa unei clase are atributele clasei sale;
• procesele sunt seturi de acţiuni de îndeplinit pentru a atinge un scop sau un set de
obiective;
• atributele şi valorile descriu proprietăţile altor obiecte de cunoaştere;
• regulile sunt enunţuri de tipul „IF...THEN...ELSE”;
• relaţiile reprezintă modul în care obiectele de cunoaştere(concepte şi sarcini) sunt
legate între ele. Relaţia de tip is a reprezintă clasificarea, part of reprezintă
compoziţia.
Există trei tipuri de modele de cunoaştere:
- arbori. Arborii sunt diagrame ierarhice. Câteva tipuri importante de arbori sunt:
arbori conceptuali, arborii de structură, arborii de decizie, arborii de atribute;
- diagrame de tip reţea. Acestea arată noduri conectate prin săgeţi. În funcţie de tipul
de diagramă, nodurile pot reprezenta orice tip de concept, atribut, valoare sau sarcină, şi
săgeţile dintre noduri orice tip de relaţie;
- tabele şi grile. Reprezentările tabelare utilizează tabele şi grile: formulare, cadre,
grile(matrici).
Un arbore conceptual arată clase de concepte şi sub-tipurile lor. Toate relaţiile dintr-
un arbore sunt de tipul is-a. Un arbore conceptual este cunoscut sub numele de taxonomie.
Un arbore de structură arată care sunt părţile componente ale unui obiect de
cunoaştere. Toate relaţiile sunt de tipul has part sau part-of. Ele sunt utile în înţelegerea
entităţilor complexe cum ar fi organizaţiile.
Un arbore decizional arată căile de acţiune pentru o decizie. Acestea sunt utilizate în
reprezentarea proceselor de cunoaştere.
Un arbore de atribute arată atributele şi valorile lor. Toate valorile adjectivale
relevante pentru un atribut sunt reprezentate ca sub-noduri, dar valorile numerice nu sunt
arătate. Aceşti arbori sunt folosiţi în reprezentarea cunoaşterii despre proprietăţile asociate
unui concept.
Un arbore de procese arată procesele (sarcini, activităţi) şi sub-procesele (sub-sarcini,
sub-activităţi). Toate relaţiile sunt de tipul part-of. Aceşti arbori sunt utili în reprezentarea
proceselor de cunoaştere.
Harta conceptuală arată obiectele de cunoaştere ca noduri şi relaţiile dintre ele sub
formă de legături (săgeţi etichetate). Pot fi folosite toate tipurile de concepte şi relaţii. Harta
conceptuală este asemănătoare reţelei semantice.
Harta procesului arată intrările, ieşirile, resursele, rolurile şi deciziile în legătură cu un
proces. Această hartă este utilă în reprezentarea modului în care procesele, sarcinile şi
activităţile sunt îndeplinite.
Diagrama stărilor de tranziţie conţine două elemente: 1) nodurile care reprezintă
stările în care poate fi un concept şi 2) săgeţile dintre noduri care arată toate evenimentele şi
procesele/sarcinile care îi determină trecerea de la o stare la alta.
Cadrele sunt un mod de reprezentare a conceptelor dintr-un domeniu. Fiecare concept
este reprezentat matriceal printr-un grup de atribute şi valori. Coloana din stânga reprezintă
atributele, iar cea din dreapta valorile.
Formularele. O mai recentă modalitate de modelare a cunoaşterii constă în utilizarea
hypertext-ului şi a paginilor web. Aici, relaţiile dintre concepte sau alte tipuri de cunoaştere
sunt reprezentate prin legături; sunt construite şabloane pentru fiecare tip de cunoaştere.
12.3 Modele de cunoaştere în context organizaţional
Abordarea bazată pe prelucrarea informaţiei în managementul cunoaşterii a constituit

abordarea de bază în practica şi cercetările ce privesc sistemele informaţionale. Evoluţia
paradigmei bazate pe prelucrarea informaţiei în construirea inteligenţei şi în managementul
schimbărilor la nivelul funcţiilor şi proceselor organizaţiei a trecut prin trei faze:
1) automatizarea: eficienţă crescută a activităţilor;
2) raţionalizarea procedurilor;
3) re-engineering-ul: reproiectarea proceselor organizaţiei, care depind de tehnologiile
informatice, reproiectarea fluxurilor de lucru şi a proceselor de muncă.
Abordarea bazată pe prelucrarea informaţiei este caracterizată prin benchmarking
(tratament de referinţă) şi transferul bunelor practici. Interpretările au presupus că
funcţionarea organizaţiilor se poate baza pe cunoaşterea explicită aflată în bazele de date şi
depozitele de cunoaştere. De asemenea, „memoria organizaţiei” – păstrată în baze şi
depozite de date sau mai elevat cunoaştere – este considerată un factor predictiv al mediului
de afaceri al organizaţiei.
Majoritatea conceptualizărilor informatice pentru managementul cunoaşterii au fost
bazate pe euristici – păstrate în proceduri manuale, modele matematice sau logice – care, în
fapt, captează soluţiile preferate pentru un repertoriu de probleme organizaţionale.
Potrivit lui C. Churchman [2004, www], asemenea sisteme se pretează pentru:
108
Capitolul XII MODELE DE REPREZENTARE DINAMICĂ A CUNOAŞTERII
a) probleme bine-structurate pentru care există un poziţie consensuală în ceea ce

priveşte natura situaţiei problemei;
b) probleme bine-structurate pentru care există o formulare analitică şi o soluţie.
Y. Malhotra propune o nouă paradigmă pentru managementul cunoaşterii şi anume
paradigma sense-making pe baza afirmaţiei lui C. Churchman: cunoaşterea aparţine
utilizatorului şi nu constituie o colecţie de informaţii ... este modul în care utilizatorul
reacţionează la o colecţie de informaţii care contează (care prezintă sens) pentru utilizator.
Acest model presupune existenţa numai a câtorva reguli, informaţie specifică şi multă
libertate în luarea deciziilor şi aplicarea raţionamentelor.
Până la momentul în care sistemele informatice dezvoltate vor fi capabile să
anticipeze schimbările din mediu şi, în acest fel, să fie capabile să-şi schimbe euristicile în
mod corespunzător, adaptarea şi crearea cunoaşterii rămân în sarcina utilizatorului. Funcţia
umană de verificare a realităţii, prin întrebări repetate, interpretare şi revizuire constituie un
aspect important pe care sistemele informatice actuale nu par să fie capabile să-l dezvolte.
Trăsăturile umane referitoare la crearea şi actualizarea cunoaşterii care sunt dificil –
dacă nu chiar imposibil – a fi înlocuite prin utilizarea tehnologiilor informatice sau ale
cunoaşterii sunt:
- imaginaţia şi creativitatea;
- dimensiunea tacită a cunoaşterii;
- cunoaşterea subiectivă şi înţelegerea;
- aspectele constructive ale creării şi actualizării cunoaşterii.
Sistemele pentru managementul cunoaşterii bazate pe modelul propus nu ignoră
noţiunea de „cele mai bune practici”, ci consideră construirea şi reconstruirea acestor
practici drept un proces dinamic şi continuu. Tehnologii cum ar fi intranet-urile, Lotus
Notes, MS-Exchange au fost considerate tehnologii pentru managementul cunoaşterii. În
ciuda avansurilor înregistrate în dezvoltarea soluţiilor tehnologice şi a investiţiilor făcute,
majoritatea organizaţiilor încă încearcă să obţină răspunsul la întrebarea: cum este posibilă
achiziţia, stocarea şi transferul cunoaşterii? Managementul cunoaşterii tratează aspectele
legate de capacitatea de adaptare a organizaţiei, supravieţuirea şi competenţa într-un mediu
de afaceri aflat într-o continuă schimbare. Managementul cunoaşterii constă în procesele
organizaţionale care caută o combinare sinergetică dintre capacitatea de prelucrare a datelor
specifică tehnologiilor informatice şi capacitatea creativă şi inovativă a oamenilor.
Interesul actual în modelarea metadatelor este motivat de trendul Semantic Web.
Multă literatură ce priveşte Semantic Web este dedicată tehnologiilor de interogare a
surselor de date eterogene aflate pe Internet şi care prin folosirea de semantici partajate pe
baza abordării „mapare prin mediere” ar trebui să îmbunătăţească rezultatele afişate de
motoarele de căutare.
Fiecare sursă de date şi fiecare aplicaţie care foloseşte sursa de date trebuie să dispună
fie de o schemă formalizată (SQL/DDL sau XSD), fie o structură informală ce poate fi
formalizată drept schemă. Datorită schimbărilor inerente din mediul economic de afaceri,
schemele se schimbă de-a lungul timpului.
Un aşa-zis sistem de integrare a datelor trebuie să cuprindă un instrument pentru
managementul mapării datelor, un instrument pentru managementul metadatelor şi un
editor de ontologii, construite pe tehnologii XML şi XSLT.
Instrumentul pentru managementul mapării datelor primeşte schemele pentru sursa de
date şi pentru aplicaţia destinaţie de la instrumentul pentru managementul metadatelor.
Instrumentul pentru editarea ontologiilor ar trebui să includă: documentaţii pentru
utilizatori, scheme XML, scheme SQL, stiluri de conversie XML-SQL, dicţionare de date,
bibliografii, acte legislative.
109
Dificultatea intervine în momentul construirii ontologiilor. Ontologiile trebuie

construite prin specificare de taxonomii de concepte şi relaţii formale între concepte,
oarecum diferit de modul de construcţie a regulilor de afaceri. Ontologiile sunt generale
spre deosebire de regulile de afaceri specifice fiecărui proces economic. Cuplul sau aşa-zisa
pereche structură-instanţă este tratat de fiecare model de organizare al datelor. Logica
descriptivă tratează structura ontologică drept „cutie terminologică” (TBox) şi instanţele
ontologiei drept „cutii de propoziţii” (ABoxes). Reprezentarea bazată pe cadre
(programarea orientată-obiect) tratează structura ontologică drept clasă şi instanţele
ontologiei drept instanţe. Metadatele (schemele SQL-DDL, XSD, XML etc.) sunt guvernate
de un metamodel (instanţele ontologiei) care descrie metadatele. Metamodelul este
guvernat de un meta-metamodel (structura ontologiei) descris într-un limbaj abstract de
definire a metadatelor.
Arhitectura bazată pe modele (MDA) iniţiată de OMG caută să integreze modelele
domeniului în procesul de dezvoltare a sistemelor informaţionale. Ideea centrală a abordării
MDA constă în dezvoltarea modelelor domeniului în limbaje cum ar fi UML şi generarea
codului pe baza acestor modele pentru aplicaţii şi platforme specifice. Dezvoltarea bazată
pe ontologii urmăreşte o abordare asemănătoare cu deosebirea că modelele domeniului sunt
considerate artefacte executabile. Principala realizare a MDA constă în gruparea
standardelor de modelare separate într-un meta-metamodel numit MOF. MOF ajută astfel la
inter-operabilitatea şi standardizarea translatărilor modelelor. Preocupări recente ale OMG
încearcă să realizeze mapări între OWL şi MOF/UML. Astfel, modelele executabile ale
domeniului pot fi partajate între aplicaţii într-o abordare open-world oferită de Semantic
Web.
Existenţa multiplelor alternative ce se constituie soluţii în construirea ontologiilor, cu
recunoaşterea oficială doar a limbajului OWL de definire a ontologiilor şi luarea în
considerare a faptului că termenii unei ontologii sunt ambigui pentru un calculator chiar
dacă se folosesc semantici formale neambigue ne duc la formularea ideii potrivit căreia
definirea termenilor ontologiilor şi construirea unei ontologii cât mai asemănătoare
înţelesului oferit de limbajul natural sunt, încă, greu de realizat. Adăugarea de axiome în
modelele domeniului ar putea înlătura ambiguitatea.
Serviciile Web sunt construite pe trei concepte: arhitectura orientată pe servicii,
reproiectarea protocoalelor middleware şi standardizare. Arhitectura orientată pe servicii
lucrează pe presupunerea conform căreia accesul la funcţionalitatea unei aplicaţii se
realizează prin publicarea interfeţei aplicaţiei drept serviciu care poate fi invocat de clienţi.
Adoptarea arhitecturii orientate pe servicii SOA (Service Oriented Architecture)
începe să prezinte interes pentru organizaţii. SOA permite construirea unei vizualizări a
organizaţiei orientată pe servicii. Tehnologiile SOA existente permit asigurarea doar a unei
interoperabilităţi parţiale. Tehnologiile pentru servicii web cum ar fi WSDL, SOAP, UDDI
şi BPEL urmăresc să asigure interoperabilitatea soluţiilor la nivel tehnologic, în timp ce o
soluţie generică şi scalabilă pentru asigurarea interoperabilităţii la nivel de proces şi
conţinut este încă în stare infantilă. Interoperabilitatea la nivel de proces este deseori
întreţinută prin configurări manuale ale fluxurilor de lucru (workflows) fapt ce transformă
interoperabilitatea într-o sarcină umană. Extinderea SOA prin încorporarea semanticii ar
oferi o integrare scalabilă. Semnaticile la nivel SOA permit definirea de modele formalizate
cu specificarea semnaticii pentru servicii şi ontologii şi, cu ajutorul definirii
raţionamentului, oferă o automatizare parţială sau chiar totală a descoperirii serviciilor web,
contractării, negocierii, medierii, compunerii şi invocării.
Deşi flexibil şi extensibil, standardul XML (Extensible Markup Language) poate oferi
doar structura şi sintaxa datelor. În momentul de faţă, există preocupări pentru definirea
110
Capitolul XII MODELE DE REPREZENTARE DINAMICĂ A CUNOAŞTERII
unui nivel aflat „deasupra” nivelului serviciilor web care trebuie să definească adnotările
semantice pentru aspectele funcţionale, nefuncţionale şi comportamentale ale descrierilor
serviciilor web. Una din iniţiative constă în definirea WSMO (Web Service Modeling
Ontology) care oferă un model conceptual pentru descrierea aspectelor relevante ale
serviciilor web în scopul descoperirii automate, compunerii şi invocării serviciilor.
Descrierea elementelor WSMO este realizată prin utilizarea WSML (Web Service
Modelling Language) – o familie de limbaje de definire a ontologiilor ce constă într-un
număr de variante bazate pe formalisme logice şi diferite niveluri de expresivitate
semantică. WSMO defineşte, de asemenea, un model conceptual pentru WSMX (Web
Service Modelling Execution). În acest fel WSMO, WSML şi WSMX oferă un cadru
coerent pentru modelarea, descrierea şi execuţia serviciilor web semantice.
RDF (Resource Description Framework) asigură specificarea descrierilor resurselor
care oferă modelul codificării instanţelor, definite în ontologii. RDF determină şi utilizează
metadate care descriu resursele Web şi conectează documente XML cu instrumente de înalt
nivel pentru căutare şi navigare pe baza inferenţelor logice. Tehnologiile semantice se
ocupă de construirea taxonomiilor, categorizărilor, clasificărilor care ar trebui să contribuie
la managementul informaţiilor, documentelor, conţinutului şi altor „active intelectuale”.
Un serviciu web este o aplicaţie informatică proiectată pentru a oferi
interoperabilitatea calculator-calculator în cadrul unei reţele. Aplicaţia informatică dispune
de o interfaţă (descrisă în WSDL). În momentul de faţă, programele pot căuta porturi şi
regiştri (de exemplu serverele UDDI oferă servicii web posibil de accesat). Deşi programul
poate să găsească serviciul respectiv fără intervenţie umană, totuşi nu ştie cum să utilizeze
acel serviciu sau pentru ce a fost proiectat serviciul respectiv. WSDL determină
interoperabilitatea dintre servicii dar nu şi semantica a ceea ce fac serviciile şi a scopurilor
lor. Serviciile web sunt definite prin descrierea funcţionalităţilor pe care le oferă şi una sau
mai multe interfeţe care permit unui client să acceseze funcţionalitatea oferită.
Funcţionalitatea este modelată prin utilizarea de precondiţii şi presupuneri pentru definirea
stării spaţiului informaţional şi a mediului extern spaţiului înainte de execuţie şi prin
utilizarea de postcondiţii şi efecte care descriu stările după execuţie. Interfeţele se descriu
prin descrierea coregrafiei şi orchestrării. Coregrafia defineşte modul de interacţiune cu
serviciul, în timp ce orchestrarea defineşte descompunerea funcţionalităţii în alte servicii.
În momentul de faţă există mai multe proiecte de cercetare la nivelul Uniunii
Europene în domeniul ingineriei serviciilor web semantice: DIP, SECT, knowledge Web,
SeCSE, ASG, Sodium, Infrawebs, WS2. Asigurarea complementarităţii dintre descrierile
paginilor web şi datele cu ajutorul cărora calculatoarele pot defini termeni cheie şi reguli de
inferenţă ar putea transforma Net-ul în Net Semantic.
În ceea ce priveşte cerinţele limbajelor de reprezentare a cunoaşterii pentru web-ul
semantic cercetătorii din acest domeniu susţin: posibilităţi de vizualizare universală;
interoperabilitatea sintactică (condiţie suficientă pentru a asigura posibilitatea construirii
analizoarelor sintactice şi interfeţelor necesare pentru manipularea datelor);
interoperabilitatea semantică (principala cerinţă pentru formatul interschimbabil este ca
datele să poată fi înţelese).
12.4 Concluzii
Cunoaşterea este văzută în prezent drept resursă importantă pentru organizaţii.

Managementul cunoaşterii este privit drept metodă de simplificare şi îmbunătăţire a
proceselor de partajare, distribuire, creare, captare şi înţelegere a cunoaşterii la nivelul unei
organizaţii. Ontologiile au fost dezvoltate de cercetătorii din domeniul AI pentru a
111
îmbunătăţi partajarea şi reutilizarea cunoaşterii. Motivul pentru care ontologiile sunt

studiate intens este pentru că ele ar promite: asigurarea înţelesului comun şi partajat dintr-
un domeniu care poate fi comunicat între oameni şi sisteme.
Sistemele multi-agent au devenit, în ultimul timp, o nouă paradigmă pentru
dezvoltarea sistemelor distribuite. Ontologiile se dovedesc de folos atunci când doi sau mai
mulţi agenţi interacţionează. Reprezentarea cunoaşterii se dovedeşte a fi insuficientă.
Pentru a beneficia de cunoaşterea reprezentată şi pentru a deriva cunoaştere nouă, trebuie
utilizate inferenţe. Inferenţele sunt utilizate pentru definirea relaţiilor dintre conceptele unei
ontologii, cu potenţial în extinderea din punct de vedere semantic a datelor. Cel mai recent
limbaj de definire a ontologiilor este OWL dezvoltat de W3C (World Wide Web
Consortium). Ontologiile construite în OWL pot defini obiecte individuale, proprietăţi şi
clase. Obiectele individuale sunt instanţe ale claselor. Proprietăţile sunt relaţii binare
definite între obiectele individuale şi sunt cunoscute drept roluri în logica descriptivă şi
drept relaţii în UML. În alte formalisme de reprezentare sunt considerate atribute. Clasele
pot fi organizate în ierarhii cunoscute sub forma de taxonomii. Termenul de concept este
deseori folosit pentru cel de clasă, unde clasele sunt reprezentarea concretă a conceptelor.
Bibliografie
***, A Conceptual and Formal Framework for Semantic Web Services, raport realizat de
University of Innsbruck pentru proiectul Knowledge Web FP6,
http://knowledgeweb.semanticweb.org/semanticportal/servlet/download?ontology=Do
cumentation+Ontology&concept=Deliverable&instanceSet=kweb&instance=D2.4.5%
3A+A+Conceptual+and+Formal+Framework+for+Semantic+Web+Services&attribute
=On-line+PDF+Version&value=d2.4.5.pdf, accesat 14 mai 2007.
***, Architecture and Execution Semantics for Semantic Web Services, raport realizat de
National University of Ireland Galway pentru proiectul Knowledge Web FP6,
http://knowledgeweb.semanticweb.org/semanticportal/servlet/download?ontology=Do
cumentation+Ontology&concept=Deliverable&instanceSet=kweb&instance=D2.4.10v
1%3A+Architecture+and+Execution+Semantics+for+Semantic+Web+Services&attrib
ute=On-line+PDF+Version&value=kw-2410v1.pdf, accesat 14 mai 2007.
Malhotra, Y., Is Knowledge Management Really an 'Oxymoron'? Unraveling the Role of
Organizational Controls in Knowledge Management,
http://citeseer.ist.psu.edu/595570.html, accesat 14 mai 2007.
Richardson, S., Courtney, J., A Churchmanian Theory of Knowledge Management System
Design, Proceedings of the 37th Hawaii International Conference on System Sciences,
2004,
http://csdl2.computer.org/comp/proceedings/hicss/2004/2056/08/205680246a.pdf,
accesat 14 mai 2007.
112
Capitolul XIII
IMPLEMENTĂRI ACTUALE ALE SISTEMELOR
DE MANAGEMENT A CUNOAŞTERII ÎN UNIVERSITĂŢI
Dragoş BARBIERU, Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”

Doina MUREŞAN, Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”
13.1 Introducere
Pe plan mondial are loc o activitate intensă care vizează modernizarea şi eficientizarea
proceselor educaţionale, dar în mod deosebit cele care se referă la pregătirea continuă
(LifeLong Learning) atât pe segmentele de educaţie formală cât şi informală. Se consideră
că într-o societate cu o dinamică a schimbării tot mai mare, indivizii pot face faţă numai în
condiţiile în care se pot adapta rapid, iar acest aspect poate fi rezolvat numai prin
perfecţionare continuă şi reconversie profesională. Sistemul actual, chiar dacă în conţinut,
metode şi structură este performant este considerat greoi şi uneori incapabil de a se plia şi a
avea un marketing educaţional adecvat societăţii.
Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi dezvoltarea fără precedent a conexiunilor
multiple, oriunde şi oricând, a permis o nouă abordare privind educaţie, prin eficientizarea
distribuţiei la distanţă a informaţiilor, cunoştinţelor şi practicii. În acest context a apărut un
nou concept, denumit eLearning. Astfel a devenit posibilă realizarea unei mai vechi
preocupări a oamenilor, aceia de a învăţa la distanţă, continuu şi în mod eficient,
beneficiind totodată de suportul didactic autorizat şi de un conţinut educaţional complet şi
diversificat.
Vârfurile de lance ale acestui profund proces de reconfigurare a sistemului educaţional
este reprezentat de SUA şi Uniunea Europeană. Condiţiile şi premisele pentru acest demers
sunt oarecum diferite în SUA şi UE, dar având în vedere procesul de integrare europeană în
care este angrenată România impune modelul european ca fiind cel mai adecvat în demersul
de reconsiderare şi transformare a sistemului educaţional din armata României. În spaţiul
UE, sunt bine cunoscute acţiunile concrete derulate în scopul schimbării fundamentale a
sistemului educaţional (procesul Lisabona, procesul Bologna, acordul Berlin etc), având ca
ţinte:
- crearea condiţiilor pentru o reţea educaţională coerentă la nivelul UE, care să îmbine
scopurile generale la nivelul uniunii cu valorile educaţionale şi culturale specifice la nivel
naţional;
- ridicarea nivelului de instruire individuală şi organizaţională ca fundament al trecerii
la societatea bazată pe cunoaştere;
- eliminarea barierelor spaţiale (frontiere) şi economice (accesul larg la cunoaştere cu
costuri relativ reduse, acceptabile pentru un număr cât mai mare de cetăţeni din ţările UE
dar şi din celelalte ţări europene);
- exploatarea posibilităţilor aduse de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor atât în
crearea de conţinut, cât şi de distribuire şi creare a plus-valorii educaţionale;
Pe fondul creşterii interesului pentru transferul tehnologiei informaţiei şi
comunicaţiilor în sistemul educaţional şi adoptarea de soluţii pentru lărgirea posibilităţilor
de acces la cunoştinţe şi pregătire continuă, necondiţionate de timp şi spaţiu, în anul 1997 a
fost lansat proiectul ADL (Advanced Distributed Learning), urmat 4 ani mai târziu de
lansarea primului standard de conţinut SCORM 2 (Sharable Content Object Reference

Model).
Proiectul iniţiat şi sponsorizat de către Biroul Secretarului pentru Apărare al SUA
reprezintă un efort colectiv între guverne, industrie şi instituţii de învăţământ menit să
creeze un nou mediu educaţional bazat pe interoperabilitatea conţinutului învăţării la nivel
global, în mod deosebit în mediul militar. Scopul fundamental al ADL este să asigure
accesul la toate nivelurile de educaţie şi pregătire în condiţii de performanţă, focalizat pe
nevoile beneficiarului, oriunde şi oricând şi cu costuri reduse. Datorită faptului că în scurt
timp şi-a dovedit utilitatea, a fost adoptat şi implementat în diferite alte instituţii de
învăţământ, atât din SUA cât şi din Europa, Asia dar şi în cadrul NATO.
Sursa: http://www.adlnet.gov/
Fig. 1 Advanced Distributed Learning
Scopul fundamental al ADL este să asigure accesul la toate nivelurile de educaţie şi

pregătire în condiţii de performanţă, focalizat pe nevoile beneficiarului, oriunde şi oricând
şi cu costuri reduse.
Datorită faptului că în scurt timp şi-a dovedit utilitatea, a fost adoptat şi implementat
în diferite alte instituţii de învăţământ, atât din SUA cât şi din Europa, Asia dar şi în cadrul
NATO.
Ca ţară membră NATO, armata României are obligaţia de a se pregăti la nivelul
standardelor alianţei iar pentru atingerea acestui deziderat este necesar ca şi sistemul
educaţional militar din România să se conecteze la reţeaua educaţională NATO în măsură
să adopte şi în egală măsură să exporte conţinut şi cunoştinţe.
Aşa cum s-a afirmat mai sus, este o eroare a pune semnul egalităţii între forma de
organizare învăţământ la distanţă şi eLearning este o eroare. Învăţământul la distanţă este o
2
http://www.adlnet.gov/
114
Capitolul XIII IMPLEMENTĂRI ACTUALE ALE SISTEMELOR
DE MANAGEMENT A CUNOAŞTERII ÎN UNIVERSITĂŢ
formă de organizare, în timp ce eLearning este expresia utilizării tehnologiei informaţiei şi

comunicaţiilor pentru a transfera cunoştinţe încapsulate în formate standard, denumite
obiecte. Forma superioară şi cu adevărat eficientă de învăţământ la distanţă se realizează
prin utilizare instrumentelor eLearning în vederea creării conţinutului de învăţat şi
distribuţia acestuia fără restricţii teoretice de timp şi spaţiu. ADL a fost conceput tocmai în
acest scop, motiv pentru care în cadrul acestui proiect a fost lansat primul standard
important de conţinut, SCORM.
Principalele beneficii pe care ADL le aduce sistemului de formare şi pregătire
continuă în domeniul militar, sunt:
1. Accesibil, permite utilizarea unui obiect eLearning dintr-o locaţie conectată în
sistem din oricare alt punct fără a fi nevoie de transferul efectiv al acestuia. Se bazează pe
principiul fundamental că un obiect odată creat şi validat devine unic.
2. Interoperabil, un obiect sau un conţinut creat într-o locaţie poate fi utilizat
oriunde în altă parte indiferent de platforma de lucru.
3. Reutilizabil, un obiect creat şi validat poate fi reutilizat în diferite alte
conţinuturi de instruire în funcţie de obiectivele de pregătire şi de opţiunea instructorului.
4. Durabil, obiectele create pe baza standardelor SCORM sunt valabile în timp
indiferent de schimbările aduse de tehnologie.
5. Eficient, creşte rezultatul final al instruirii fără a creşte şi costurile.
În figura 2 este prezentat modelul de integrare al obiectelor în conţinut şi cursuri pe
baza corelării cu obiectivele instruirii.
Sursa: http://adl.unap.ro/modules/mydownloads/cache/files/dcel.pdf
Fig. 2 Modelul de integrare al obiectelor eLearning în ADL
Instruirea bazată pe ADL, pune în centru „individul” şi caută să-i ofere acestuia
posibilitatea instruirii şi autoinstruirii continue în parametrii solicitaţi de domeniul
profesional ţinând cont în acelaşi timp şi de aspiraţiile acestuia. Din acest motiv, ADL nu a
rămas numai un sistem pur militar ci a fost extins către societatea civilă, cuprinzând în acest
moment atât instituţii academice cât şi organizaţii economice. Este considerat a fi în acest
moment urmaşul celebrului proiect ARPANET, care a stat la baza Internet-ului de astăzi,
pornit de asemenea din laboratoarele şi cerinţele armatei americane. Prin această extindere
cât şi prin diversitatea de modele pe care le adoptă pentru distribuirea de conţinut, ADL
115
este în acest moment singurul sistem încadrat în clasa LMS (Learning Management
System) funcţional şi cu extindere globală. Pe undeva asistăm totuşi la punerea în aplicare a
principiilor globalizării în domeniul educaţional. În figura 3 este prezentată schema
relaţională între individ – nevoia de instruire a acestuia – posibilitatea de instruire -
conţinut.
Fig. 3 Schema relaţională ADL
13.2 Proiectul Universităţii Naţionale de Apărare
Preocupările în acest domeniu datează de ceva ani, dar au fost evidente exclusiv în
plan individual şi au fost axate în mod deosebit pe studiul aspectelor teoretice care
încadrează eLearning. În acest sens a apărut şi ca temă de cercetare în Planul de cercetare al
UNAp, dar şi ca proiect de grant.
În toamna anului 2005 a fost demarat un amplu proiect în UNAp care să permită
transferul tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor în procesul educaţional.
Scopul proiectului l-a reprezentat crearea unui reţele educaţionale bazată pe
instrumentele eLearning prin care să se permită o mai mare flexibilitate în procesul de
formare şi instruire a personalului din Armata României în condiţii de eficienţă cu
respectarea standardelor naţionale şi ale NATO.
În acelaşi timp se urmăreşte deschiderea sistemului educaţional militar către
societatea civilă, prin cursuri specifice care să permită transferul de cunoştinţe şi experienţă
în domenii precum: securitate naţională, managementul crizelor, drept internaţional
umanitar, dreptul războiului, comunicare şi relaţii publice, corespondenţi de război etc.
Proiectul în sine a avut trei direcţii de acţiune principale:
1. Generarea de cunoştinţe despre eLearning: studii, cercetări, conferinţe,
schimburi de experienţe etc.
2. Transmiterea de cunoştinţe despre eLearning în interiorul şi exteriorul
UNAp: pregătirea cadrelor didactice, cursuri demonstrative, articole, dezbateri etc.
116
3. Transmiterea cunoştinţelor prin eLearning: crearea unei infrastructuri

capabile să susţină procesul educaţional bazat pe instrumentele eLearning, în mod
sincron şi asincron.
Primele două direcţii se desfăşoară în mod constant şi au drept scop crearea unui
cadru de înţelegere şi abordare unitar în rândul cadrelor didactice şi învingerea unor
mentalităţi conservatoare care reprezintă de fapt cel mai mare obstacol în cest demers.
Faptul că s-a generat o dezbatere publică în cadrul UNAp pe această temă, că a fost posibilă
crearea unei echipe de lucru formată din cadre didactice şi specialişti IT, că întreaga
conducere a instituţiei nu numai că a sprijinit iniţiativa dar a şi fost implicată direct în
coordonarea şi conducerea proiectului, a condus la succesul acestuia.
Cea de-a treia direcţie şi sigur cea mai dificilă, dar mai ales şi costisitoare, o reprezintă
crearea infrastructurii tehnologice şi educaţionale pentru a desfăşura procesul educaţional
bazat pe eLearning şi cuprinde:
• Laborator de tehnologii didactice informaţionale
• Curs pilot în sistem “blended”
• Biblioteca virtuală cu acces
o Intranet universitar
o Intranet militar
o Internet
• Sistem învăţământ distribuit:
o Intranet militar
o ADL
o Internet
Fig. 4 Modelul de principiu al proiectului ADL în UNAp
În modul de transfer sincron, profesorii ţin lecţiile în amfiteatru (acesta este dotat cu
aparatură multimedia pentru asigurarea videoconferinţei şi înregistrarea conţinutului), unde
pot participa studenţii (cursanţii) înmatriculaţi la forma de pregătire la zi. Lecţia poate fi
transmisă în sistem videoconferinţă atât în Intranet-ul universitar cât şi pe Intranetul MApN
şi după caz în Internet, oferind astfel posibilitatea vizionării conferinţei de către studenţii
(cursanţii) înmatriculaţi în alte forme de pregătire decât cea la zi, sau chiar a altor doritori
117
care îndeplinesc condiţiile de acces impuse. Pentru cei care vor să urmărească lecţia dar nu
au putut fi prezenţi în acel moment, există posibilitatea accesului la biblioteca virtuală, de
unde pot descărca lecţia în format multimedia. Singurul inconvenient pentru aceştia este că
nu pot participa la eventualele discuţii şi nu pot pune întrebări directe, având totuşi
posibilitatea de a le adresa prin e-mail sau pe forum. Aproximativ în acelaşi mod se pot
desfăşura şi activităţile didactice de seminar precum şi cele de evaluare. Modul de transfer
asincron permite accesul la cursuri prin studiul materialelor distribuite anterior sau preluate
din cadrul bibliotecii virtuale, susţinerea de teste, evaluări sau examene dar şi legătura cu
instructorii şi tutorii în baza unui program stabilit, live sau prin e-mail şi forumuri de
discuţie. Indiferent de modul de lucru, sincron sau asincron, studenţii pot colabora între ei,
crea proiecte şi studii comune ori pentru orice alte activităţi pe care le consideră în sprijinul
propriei instruiri.
În figura 5 este prezentat modelul operaţional al proiectului.
Fig. 5 Modelul operaţional
13.3 Portalul adl.unap.ro
Obiectivul principal al portalului adl.unap.ro este crearea unei comunităţi online de

profesori şi studenţi care să comunice şi să-şi împărtăşească experienţa unii celorlaţi.
Componente principale sunt:
• sistemul de logare – fiecare utilizator îşi poate crea cont pe baza unei parole, de
asemenea o parolă pierdută se poate recupera cu ajutorul adresei de email (figura 6)
• sistemul de căutare – permite căutarea în diferite categorii şi secţiuni după cuvinte
cheie (figura 7)
• sistemul de afişare a ultimelor noutăţi şi mesaje postate de administrator.
• sistemul de acces a linkurilor utile pe diferite categorii (figura 8)
• sistemul pentru evidenţierea partenerilor şi a sponsorilor – se administrează foarte
uşor din interfaţa administratorului.
118
• sistemul de newsletter – trimitere automată a mesajelor catre utilizatorii abonaţi.

• calendar cu evenimente – permite adaugarea de evenimente pe zile, luni şi ani.
Evenimentele sunt adăugate de administrator sau te utilizatori speciali care au acest
drept (figura 9).
• serviciul de download/upload – permite adaugarea de diferite tipuri de
documente(word, pdf, html,etc) pe categorii (figura 10).
• forum – permite postarea de mesaje şi colaborarea între utilizatori (figura 11).
• servicii educaţionale de tip masterat, doctorat şi cursuri online. Doar utilizatorii
înregistraţi şi cu drepturi de acces pot vizualiza aceste documente. Toate aceste
servicii folosesc module software proprietare fiind dezvoltate de echipa noastră de
programatori (figura 12).
• Biblioteca virtuală – serviciu de tip bibliotecă oferit cursanţilor şi utilizatorilor cu
drepturi de acces (figura 13).
• Sistem de învăţare online desfăşurat cu ajutorul sistemului ILIAS – permite
managementul cursanţilor şi al cursurilor (figura 14).
Sursa: http://adl.unap.ro/
Fig. 6 ADL UNAp - Sistemul de logare
119
Fig. 7 ADL UNAp - Sistemul de cautare
Fig. 8 ADL UNAp - Sistemul de acces legaturi utile
120
Fig. 9 ADL UNAp - Calendar evenimente
Fig. 10 ADL UNAp - Download documente
121
Fig. 11 ADL UNAp - Forum
Fig. 12 ADL UNAp - Modulul doctorat
122
Fig. 13 ADL UNAp – Biblioteca virtuală
Fig. 14 ADL UNAp - Sistem online de invatare
Bibliografie
1. Woolf, B.P., & Regian, J.W., Knowledge-based training systems and the
engineering of instruction, Training and Retraining: Handbook for Business,
Industry, Government, and the Military, New York: Macmillan Reference,
2000.
2. Mircea Mureşan, Viorel Buţa, Florian Râpan, Ion Roceanu – De ce
eLearning în Universitatea Naţională de Apărare?,
http://adl.unap.ro/modules/mydownloads/cache/files/dcel.pdf, accesat la 02
mai 2007.
3. *** - Advanced Distributed Learning (ADL), Sharable Content Object
Reference Model (SCORM®), ediţii succesive, disponibile la ADLNet.org
(http://www.adlnet.org/).
123
4. *** - Making Sense of Learning Specifications & Standards: A Decision

Maker's Guide to their Adoption, Masie Center, Saratoga Springs NY 12866
USA, Noiembrie 2003.
5. *** - Departament pentru Învăţământ Distribuit Avansat la Distanţă, la
http://adl.unap.ro/, accesat pe 02 mai 2007.
124
Capitolul XIV
INTRANETUL ŞI SISTEMELE DE
Aurelia Pătraşcu, Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti

Ana Tănăsescu, Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti
14.1 Introducere
Managementul cunoaşterii (MC) este o abordare integrantă în scopul obţinerii

obiectivelor organizaţionale prin acordarea unei atenţii deosebite cunoştinţelor, considerate,
în prezent, ca fiind noul factor de producţie [Graz, 2003, 1].
Managementul cunoaşterii asigură şi coordonează crearea, transferul şi utilizarea
cunoştinţelor individuale în procesele de creare a valorii. Acest lucru poate fi realizat doar
într-o organizaţie a cărei cultură promovează managementul cunoaşterii şi sprijină, în mod
activ, procesele de informare şi documentare [Graz, 2003, 1].
Din punct de vedere al proceselor de afaceri, MC reprezintă o strategie sistematică şi
deliberată de optimizare a afacerilor care selectează, filtrează, organizează, grupează şi
comunică informaţiile esenţiale pentru o organizaţie, îmbunătăţind, astfel, performanţele
angajaţilor şi competitivitatea companiei [Bergeron, 2003, 8-9].
Potrivit acestei definiţii, MC constituie o abordare sistematică de gestionare a valorilor
intelectuale şi a altor informaţii asigurând companiei un avantaj competitiv.
MC poate fi, de asemenea, definit ca fiind un proces repetitiv alcătuit din patru etape
[Bock, 2000]:
• crearea cunoştinţelor (se realizează la nivel individual);
• achiziţia cunoştinţelor;
• clasificarea şi modificarea cunoştinţelor (clasificarea poate consta în adăugarea
cuvintelor cheie, în timp ce modificarea poate fi realizată prin introducerea unor explicaţii
sau orice alt element ce contribuie la reutilizarea cunoştinţelor);
• partajarea cunoştinţelor (atunci când cunoştinţele sunt partajate şi utilizate ele
sunt, de fapt, modificate de persoanele care le folosesc, realizându-se, astfel, o întoarcere la
etapa de creare a cunoştinţelor).
Principalele funcţii ale managementului cunoştinţelor în cadrul unei organizaţii
economice sunt [Bodea, 2000, 7; Bodea, 2002, 21-22]:
• identificarea cunoştinţelor, care presupune determinarea principalelor tipuri de
cunoştinţe care permit realizarea diferitelor activităţi în cadrul organizaţiei;
• formalizarea cunoştinţelor identificate, reprezintă procesul de reprezentare a
cunoştinţelor neexplicite şi de documentare a tuturor categoriilor de cunoştinţe din cadrul
organizaţiei economice;
• evaluarea cunoştinţelor, în sensul stabilirii relevanţei, importanţei şi acurateţei
cunoştinţelor din cadrul organizaţiei economice; În acest context, o deosebită importanţă o
are auditul capitalului intelectual al organizaţiei. Acesta permite atât identificarea cât, mai
ales, evaluarea cunoştinţelor individuale şi sociale din cadrul organizaţiei.
• memorarea, prin care se constituie baza de cunoştinţe a organizaţiei, o adevărata
memorie a acestei organizaţii;
• distribuirea automată a cunoştinţelor către angajaţii care au nevoie de aceste

cunoştinţe;
• utilizarea şi valorificarea cunoştinţelor, în procesul de desfăşurare a diferitelor
activităţi, de rezolvare a problemelor, în special a celor decizionale;
• crearea de noi cunoştinţe, prin cercetare, experimentare etc.;
• protecţia cunoştinţelor.
MC, însă, nu trebuie privit ca fiind managementul cunoştinţelor înseşi, ci
managementul organizaţiilor ce acordă o importanţă deosebită cunoştinţelor [Graz, 2003,
5].
Pentru a simplifica acest proces, trebuie să se realizeze o diferenţiere clară între două
nivele fundamentale: nivelul datelor şi nivelul cunoştinţelor [Graz, 2003, 5].
Conceptul de cunoştinţe prezintă trei dimensiuni principale [Graz, 2003, 5]: cunoştinţe
individuale, acţiuni şi date. Prima dimensiune, cunoştinţele individuale (adică suma
aptitudinilor şi experienţelor individuale) determină acţiunile posibile de realizat de către o
persoană şi, în consecinţă, contribuţiile pe care le poate realiza asupra unui anumit proiect
sau sarcină. Cea de-a doua dimensiune, acţiunile, include atât acţiunile fizice cât şi cele
mentale. Acţiunile necesare pentru a realiza o anumită activitate generează, deseori, o mare
cantitate de date (cea de-a treia dimensiune a cunoştinţelor). Acestea sunt alcătuite atât din
date interne cât şi externe (biblioteci sau baze de date online).
Aceste trei dimensiuni constituie nivelele operaţionale ale modelului MC prezentat în
figura 1: nivelul cunoştinţelor, nivelul datelor şi nivelul acţiunilor.
Documentare
Nivelul acţiunilor
Utilizare Învăţare
Informare
Nivelul
cunoştinţelor Comunicare / Interacţiune Nivelul datelor
Subsistemul social Subsistemul tehnic
Sursa: [Graz, 2003, 5]

Fig. 1 Modelul de bază al managementului cunoaşterii
Nivelul cunoştinţelor este alcătuit din cunoştinţele individuale ale membrilor

organizaţiei şi interacţiunile dintre ei. Nivelul datelor conţine toate cunoştinţele
documentate disponibile (baze de date sau documente tipărite). Primele două nivele
126
Capitolul XIV INTRANETUL ŞI SISTEMELE DE MANAGEMENT A CUNOAŞTERII
constituie date de intrare pentru nivelul acţiunilor (nivelul în care se elaborează procesele
de afaceri, constituind procesele de creare a valorii în organizaţie).
Aceste trei nivele sunt conectate cu cele cinci procese fundamentale de cunoaştere
(informare, documentare, comunicare, utilizare şi învăţare) formând modelul de bază al
MC.
14.2 Tehnologii utilizate în sistemele de management al cunoaşterii
Sistemul de managementul al cunoaşterii (SMC) reprezintă totalitatea proceselor,

persoanelor, metodelor şi instrumentelor care permit unei organizaţii economice să-şi
creeze şi să-şi întreţină o baza de cunoştinţe la nivelul întregii organizaţii, în condiţiile în
care oricare dintre cunoştinţe să fie accesibilă la momentul oportun, acelor angajaţi care au
nevoie de aceste cunoştinţe [Bodea, 2000, 8].
Implementarea unui SMC implică un puternic suport organizaţional, o solidă
infrastructură informatică, cunoaşterea şi aplicarea unui număr mare de tehnologii şi
instrumente, asigurarea unor servicii pentru managementul cunoştinţelor, precum
dicţionare, contacte cu furnizorii de cunoştinţe etc. [Bodea, 2000, 8].
SMC nu utilizează doar o singură tehnologie sau sursă de informaţii ci o gamă variată
de tehnologii informaţionale care joacă un rol important în cadrul strategiei de MC, în
primul rând pentru că reduc timpul şi efortul de lucru [Bergeron, 2003, 9].
Tehnologiile informaţionale şi de comunicaţie contribuie la realizarea activităţilor de
MC. Astfel, multe activităţi corespunzătoare MC devin fezabile doar prin folosirea unei
tehnologii adecvate [Graz, 2003, 21].
Totuşi, pentru a asigura suportul necesar, deciziile referitoare la soluţiile tehnologice
ar trebui elaborate în funcţie de nevoile MC şi nu de considerente tehnice.
În literatura de specialitate [Bock, 2000] se prezintă o listă a tehnologiilor utilizate în
cadrul SMC:
• intranet;
• sisteme de management al documentelor;
• motoare de căutare a informaţiilor;
• baze de date relaţionale şi orientate-obiect;
• sisteme de editare electronice;
• sisteme de flux al activităţilor şi groupware;
• aplicaţii de tip „help-desk”;
• aplicaţii „brainstorming”;
• depozite de date şi instrumente de data mining.
Se afirmă [Bock, 2000] că această listă tratează, în mod exclusiv, cunoştinţele
explicite şi nu procesul de creare a cunoştinţelor.
Stabilirea unei imagini de ansamblu a diferitelor tehnologii disponibile şi a
activităţilor la realizarea cărora contribuie, poate fi utilă procesului de implementare a MC
[Graz, 2003, 21].
Figura 2 [Graz, 2003, 21] prezintă contribuţia diferitelor tehnologii informaţionale la
realizarea celor şapte activităţi de bază ale MC: planificarea cunoaşterii (include definirea
obiectivelor şi strategiilor MC); crearea cunoaşterii (se referă la obţinerea de noi
cunoştinţe); integrarea cunoaşterii (determină disponibilitatea cunoştinţele existente,
interne şi externe, în cadrul companiei); organizarea cunoaşterii (proiectează structura
bazei de cunoştinţe); transferul cunoaşterii (include atât transferul planificat şi
instituţionalizat cât şi schimbul spontan de cunoştinţe); întreţinerea cunoaşterii (contribuie
127
la identificarea, actualizarea sau chiar eliminarea cunoştinţelor depăşite); evaluarea

cunoaşterii (prezintă cunoştinţele disponibile şi determină modul în care s-au obţinut de-a
Planificarea Crearea Integrarea Organizarea Transferul Întreţinerea Evaluarea

cunoaşterii cunoaşterii cunoaşterii cunoaşterii cunoaşterii cunoaşterii cunoaşterii
Tehnologii de
comunicaţie
Tehnologii
colaborative
Managementul
documentelor
Tehnologii de
adaptare şi
prezentare
Medii
E-learning
Instrumente de
generare a
conţinutului
Instrumente de
MC personale
Inteligenţă
artificială
Tehnologii de
reţea
Formate şi
standarde
Hardware
Această tehnologie are o contribuţie majoră la realizarea acestei activităţi

Această tehnologie deseori sprijină această activitate
Această tehnologie are o contribuţie mică la realizarea acestei activităţi
Sursa: [Graz, 2003, 21].

Fig. 2 Gradul contribuţiei tehnologiilor informaţionale la realizarea activităţilor de MC
lungul timpului). Analizând figura 2 se poate observa că tehnologiile informaţionale şi

de comunicaţie oferă un suport limitat activităţilor de planificare şi evaluare a cunoaşterii.
Însă, sunt eficiente în realizarea activităţilor de transfer, integrare şi organizare a
cunoaşterii.
128
Totuşi, dacă toate cele şapte activităţi ale MC ar fi privite ca întreg, diferenţele între
proporţiile contribuţiilor diferitelor tehnologii individuale nu ar mai fi aşa de evidente. În
plus, importanţa formatelor, standardelor şi instrumentelor de generare a conţinutului nu ar
trebui trecută cu vederea. Deşi, au un rol foarte important, deseori sunt ignorate.
În continuare, se descriu, pe scurt, cele mai importante contribuţii pe care diferitele
tehnologii le aduc activităţilor individuale de MC [Graz, 2003, 22].
Tehnologiile de comunicaţie (email şi videoconferinţe) sunt folositoare, în special,
activităţii de transfer a cunoaşterii. Ele pot avea o contribuţie semnificativă şi la realizarea
activităţii de creare a cunoaşterii, al cărei succes depinde de comunicarea dintre oamenii
aflaţi în locaţii diferite.
Tehnologiile colaborative combină diferitele tehnologii de comunicaţie cu alte
instrumente (cum ar fi: metoda tablei albe virtuale şi metoda brainstorming) şi le integrează
într-o interfaţă unică. În consecinţă, ele pot contribui semnificativ la realizarea activităţilor
de transfer şi creare a cunoaşterii. Sistemele de management al fluxurilor de activitate
sprijină formele structurate de colaborare, în particular activitatea de întreţinere a
cunoaşterii.
Sistemele de management al documentelor şi conţinutului au un rol important în
activitatea de integrare a conţinutului, deoarece ele acţionează ca un punct de colectare
pentru toate cunoştinţele documentate. Schemele de clasificare reprezintă o modalitate de
organizare a acestui conţinut, în timp ce mecanismele de căutare facilitează transferul
cunoaşterii. Una din funcţiile de bază ale acestor sisteme constă în întreţinerea simplă a
colecţiilor mari de date.
Tehnologiile de adaptare şi prezentare cuprind instrumente de personalizare şi
vizualizare care furnizează conţinutul relevant. Toate aceste instrumente facilitează
transferul cunoaşterii. În acelaşi timp, instrumentele de vizualizare oferă o imagine de
ansamblu cu privire la structurile complexe folosite la organizarea cunoaşterii.
Importanţa mediilor E-learning se reflectă în integrarea diferitelor conţinuturi, în
ajutarea utilizatorilor să înţeleagă acest conţinut şi să comunice între ei şi în transferul
cunoaşterii. Sistemele de E-learning reprezintă una din tehnologiile care asigură o evaluare
detaliată a cunoştinţelor tacite datorită componentelor de testare incluse în cadrul lor.
Instrumentele de generare a conţinutului sunt reprezentate de instrumente şi
tehnologii pentru generarea automată a unui nou conţinut. Ele contribuie la realizarea
activităţilor de creare şi integrare a cunoaşterii. Sunt disponibile, de asemenea, instrumente
specializate pentru gestionarea structurilor complexe proiectate în activitatea de organizare
a cunoaşterii. Multe tehnologii de acest tip sunt utile nu numai pentru generarea
conţinutului, dar şi pentru că asigură suport pentru activitatea de întreţinere a cunoaşterii.
Există foarte puţine instrumente de management al cunoaşterii personale, dar cele
care există sunt utilizate pentru a realiza activităţi ca maparea minţii sau managementul
bibliografiei. Aceste instrumente vizează, în special, proiectarea, organizarea, integrarea şi
întreţinerea cunoaşterii personale.
Inteligenţa artificială a început să fie tot mai mult utilizată în activităţile de MC. Ea
oferă avantaje, în special, activităţii de organizare a cunoaşterii (de exemplu, clasificarea
automată a documentelor). Tehnologiile agent contribuie, de asemenea, la integrarea şi
transferul cunoaşterii.
129
Tehnologiile de reţea nu ocupă un loc central în cadrul iniţiativelor MC. Totuşi, ele
oferă infrastructura necesară pentru multe activităţi şi sunt importante, în special, în
transferul cunoaşterii.
Formatele şi standardele relevante pentru MC variază de la formate de transfer al
fişierelor şi standarde aferente metadatelor la scheme obişnuite de clasificare. Acestea
reprezintă o condiţie necesară pentru a asigura integrarea, organizarea şi întreţinerea
eficientă a conţinutului dintr-o organizaţie şi au un rol special în transferul cunoaşterii în
cadrul unei corporaţii.
Hardware-ul oferă infrastructura necesară pentru toate celelalte tehnologii descrise.
Dispozitivele de intrare-ieşire potrivite au devenit din ce în ce mai importante în activitatea
de transfer a cunoaşterii.
14.3 Intranet
Intranet-ul poate fi definit ca o implementare a tehnologiei Internet în cadrul unei

organizaţii de întreprindere sau ca un www (World Wide Web) particular.
Intranet-ul permite transmiterea şi prelucrarea fluxurilor de informaţie interne ale
unui grup de utilizatori [Roşca, 2004, 51].
În contrast cu serviciile comerciale, intraneturile pot fi create şi special pentru anumite
organizaţii, fiind mai mici, mai particularizabile şi mai sofisticate în termeni de facilităţi
oferite faţă serviciile comerciale de scară largă (fig. 3). În plus, deoarece intraneturile
reprezintă şi un mediu propice pentru comunicare în interiorul organizaţiei, acestea tind să
aibă integrate mecanisme din ce în ce mai sofisticate de securitate [Maican, 2003, 3].
Sursa: [TreeWorks, 2006, 6]

Fig. 3 Aplicaţiile intranet
130
Intraneturile oferă o gamă largă de beneficii care se încadrează în două mari categorii:
eficienţă şi eficacitate. În acest context, eficienţa reprezintă îmbunătăţirea mecanismelor de
schimb ale informaţiei înlăturând obstacole logistice pentru a aduna şi / sau distribui
informaţia necesară în timp corespunzător. Eficacitatea presupune impactul organizaţional
asupra colaborării îmbunătăţite şi asupra luării deciziilor [Maican, 2003, 3].
Îmbunătăţirile în ceea ce priveşte eficienţa pot fi identificate în mod rapid şi măsurate
din punct de vedere cantitativ. De exemplu, multe organizaţii în care s-au implementat
sisteme intranet au raportat scăderi semnificative ale cheltuielilor precum poştă, telefoane
pe distanţe mari etc. Alte reduceri de cheltuieli provin din scăderea cheltuielilor pentru
producerea de manuale, broşuri, acestea fiind distribuite electronic.
Mult mai puţin tangibilă decât eficienţa, şi eficacitatea poate fi îmbunătăţită prin
utilizarea unui intranet. O utilizare creativă a unui intranet poate transforma structura de
lucru top-down a organizaţiei într-una interdisciplinară, prin promovarea interacţiunilor
coordonate.
Grupurile de intranet, cum ar fi grupurile de discuţie, camerele de chat şi conferinţele
audio-video, pot fi folosite pentru a dezvolta echipa şi a îmbunătăţii colaborarea în cadrul
unui proiect [TreeWorks, 2006, 7].
De asemenea, procesul de luare de decizii al unui grup la nivel corporativ poate fi
facilitat de un sistem de suport pe Intranet pentru grupul de decizie respectiv, având şi
costuri mult mai scăzute decât în mod normal [TreeWorks, 2006, 7].
Sistemele intranet (fig. 4) sunt formate din [Roşca, 2004, 54]:
• componente hardware: servere intranet (platforme SUN, PC, MacIntosh); staţii
de lucru intranet (de regulă sunt PC-uri); canale de comunicaţie (fibră optică, cabluri de
cupru, legături prin satelit); tehnologie de reţea (Ethernet, ATM, FDDI, Frame-Relay);
echipamente de rutare, conectare etc.
• componente software: protocoale de reţea (TCP/IP, IPX/SPX etc); browsere
(Netscape Navigator, Internet Explorer); sisteme de operare pentru servere (Unix, Windows
NT, Netware, MacIntosh); sisteme de operare în reţea (Unix, NT, Netware, OS/2); sisteme
de operare pentru staţii de lucru (Windows NT client, Windows 95/98/ME/XP/Vista, Unix,
Mac); programe server Web (Netscape Enterprise, Microsoft IIS, Apache); ziduri de
protecţie; componente avansate (HotJava, Perl, Shockwave).
Sursa: [TreeWorks, 2006, 10].
131
Fig. 4 Componente arhitecturale ale unui sistem intranet.
Modelul de referinţă pentru Intranet (fig. 5) este alcătuit din următoarele componente
[Roşca, 2004, 56]:
• mecanisme, care conlucrează pentru satisfacerea nevoilor de informaţie,
reprezentate prin: instrumente de utilizare, instrumente de căutare, sisteme suport,
instrumente Web pentru dezvoltare şi publicare, manageri de medii, pagini de referinţă
comune, sisteme de publicare, depozite de informaţii;
• servicii, care reflectă cerinţele şi nevoile companiei, fiind specifice acesteia;
Informaţii
Servicii
Mecanisme
Instrumente de
căutare
Instrumente Site Web
diverse
Suport utilizator
Personal IT Utilizatori
Furnizori
Aplicaţii Web
Instrumente Sisteme de
Web publicare
Administrare
Depozite
informaţii
Sursa: [Roşca, 2004,57]

Fig. 5 Model de referinţă pentru Intranet
• informaţiile partajabile, procedurile, politicile companiei, salariile angajaţilor,

manualele software, ajutorul on-line, documentaţia, materialele pentru cursurile de instruire
etc.
Componentele care stau la baza alcătuirii unui Intranet sunt [Roşca, 2004, 57]:
- reţeaua de calculatoare, cu toate componentele sale: mediul fizic de comunicare
între diversele sisteme de calcul ale întreprinderii, echipamentele de interconectare a
diferitelor subreţele, suitele de protocoale care asigură comunicarea între entităţile reţelei;
- programele care implementează serviciile de bază Internet;
- aplicaţiile care implementează serviciile Intranet;
- aplicaţiile care permit lucrul în cooperare.
În figura 6 este prezentată configuraţia tipică pentru un Intranet.
132
Internet
Sursa: [Oprea, 2005, 99].

Fig. 6 Configuraţia Intranetului.
În cadrul unui Intranet o mare importanţă o are elementul de legătură între diferitele
elemente, numit middleware. Programele de legătură asigură o interfaţă uniformă între
diferitele servicii din cadrul sistemului Intranet, chiar in medii de lucru eterogene. Trebuie
remarcat că multe din caracteristicile reţelelor de tip Intranet au fost preluate de către
sistemele de operare în reţea şi oferite ca servicii standard, făcând dificilă distincţia dintre
serviciile LAN şi cele Intranet.
14.4 Prezentarea aplicaţiei
Aplicaţia a fost realizată folosind PHP şi MYSQL.

Intranetul catedrei de informatică are următoarele obiective:
• să asigure comunicarea membrilor catedrei în timp real;
• să pună la dispoziţia studenţilor materiale corespunzătoare disciplinelor predate
în cadrul catedrei, astfel încât aceştia să le poată consulta în timpul laboratoarelor accesând
adresa serverului;
• să creeze forumuri interne şi aviziere;
• să plaseze on-line manuale pentru persoanele catedrei;
• să creeze unele bănci şi sisteme de afişare pentru posturile şi sarcinile interne;
• să afişeze planificările pentru pregătirea personalului;
• să planifice diferitele şedinţe, întâlniri de lucru;
• să listeze zilele de naştere ale membrilor catedrei;
• să afişeze cataloagele;
• să publice listele cu numerele de telefon la care poate fi contactat fiecare
membru al catedrei;
• să publice buletine informative privind anumite acţiuni ale catedrei.
133
Pe platforma Catedrei de Informatică (fig. 7) sunt prezente următoarele cursuri:
Fig. 7 Platforma Catedrei de Informatică.
Bazele proiectării asistate

Rezolvarea multor probleme inginereşti implică utilizarea calculatorului electronic. În
fapt, este de neconceput să se obţină rezultate de calitate, în timp scurt, sau să se imagineze
munca în echipă (ai cărei membri pot fi distribuiţi pe mari spaţii geografice), fără utilizarea
calculatorului.
Pe piaţa produselor software de calcul ştiinţific-ingineresc (şi nu numai), oferta este
relativ variată. MathCAD, Matlab, Mathematica sunt numai câteva din mărcile ce acoperă
această zonă de activitate. Ca întotdeauna, există tentaţia ierarhizărilor. „Care soft e mai
bun?”, este întrebarea la care răspunsul nu este chiar aşa de uşor de dat. Cel mai bun produs
este cel pe care-l stăpâneşti cel mai bine, cu care ai lucrat, cu care ai o experienţă.
Tentaţia (manifestă mai ales la utilizatorii tineri) este de lucra cu toate (sau aproape
toate) produsele similare. Fireşte este o greşeală. După cum o greşeală este cantonarea
încăpăţânată la unul singur. Probabil că o soluţie echilibrată ar fi acoperirea acceptabilă a
două produse (ceea ce nu este atât de greu pe cât poate părea, pentru că există multe
similitudini în tehnica de operare sau în logica de lucru).
Pentru studenţi sau specialişti un anumit nivel de aplicaţii poate fi abordat prin
utilizarea Mathcad-ului (fig. 8) şi Matlab-ului (fig. 9). Parcurgerea acestor materiale nu
asigură automat obţinerea de rezultate de înalt nivel, dar poate fi un punct de pornire, de la
care se poate continua prin studiu individual şi mai ales prin încercarea de a folosi
MathCAD-ul şi Matlab-ul pentru rezolvarea unor probleme reale.
134
Fig. 8 Material MathCAD.
Fig. 9 Material Matlab
Grafică asistată
Diversitatea largă a aplicaţiilor grafice asistate şi a graficii interactive (de la simpla
desenare automată, proiectarea şi fabricarea asistată de calculator, prelucrarea imaginilor şi
sinteza lor până la teledetecţie) a condus la elaborarea unui mare număr de produse care
oferă beneficiarului o gamă întinsă de facilităţi dintr-un domeniu anume al graficii
interactive (produse specializate), pentru care se realizează permanent prin succesiune de
135
variante, noi facilităţi, versatilitate, compatibilitate, posibilitatea folosirii în sisteme

deschise, portabilitate etc.
Unele din cele mai răspândite sisteme grafice sunt cele din domeniul ingineriei
asistate de calculator (CAE), proiectării asistate (CAD) şi fabricării asistate (CAM). Dintre
acestea, între care există o largă zonă comună de procedee (mai ales cele de modelare
geometrică), sistemul CAD oferă facilităţi pentru crearea interactivă de modele geometrice
ale ansamblelor şi subansamblelor ce se proiectează, referitoare în special la desenul tehnic
(vederi, secţiuni, haşuri, cotări automate, scalări, colorări, reprezentări în perspectivă şi în
spaţiu) şi la calculele inginereşti (de dimensionare, de rezistenţa materialelor, consum de
materiale etc.).
Dintre multele sisteme CAD, unul de mare eficienţă - care în prezent este mult utilizat
şi în ţara noastră - este sistemul AutoCAD (fig. 10), ce face obiectul acestei prezentări.
Fig. 10 Material AutoCAD.
Birotică
În domeniul automatizării activităţilor de birou – unii numesc asta Birotică (ceea ce
generează confuzii cu domeniul descris de termenul Papetărie), elaborarea unei scrisori
oficiale, îmbinarea corespondenţei, utilizarea stilurilor, generarea de secţiuni de tip cuprins,
utilizarea tabelelor, a imaginilor, calculele tabelare sunt activităţi curente, pe care oricine
trebuie să le poată executa cu viteză şi fără erori. Acest îndrumar (fig. 11), cuprinde 18
lucrări ce acoperă gama aplicaţiilor cele mai frecvente din domeniul procesării de text şi al
calculului tabelar.
136
Fig. 11 Material Birotică.
Sisteme de gestiune a bazelor de date

Marea majoritate a aplicaţiilor bazate pe Web utilizează informaţii extrase din baze de
date, pe baza cărora sunt generate în mod dinamic pagini HTML care sunt trimise clienţilor.
MySQL (fig. 12) este un produs matur, scalabil, rapid şi, în general, gratuit, cu
caracteristici foarte potrivite pentru multe dintre aplicaţiile care folosesc suportul de baze
de date pentru WWW.
Fig. 12 Material MySQL
137
Bazele informaticii şi limbajul C

În acest material (fig. 13) sunt prezentate noţiuni introductive despre domeniul
informaticii, arhitectura calculatoarelor şi limbajul C.
Fig. 13 Material Bazele informaticii si Limbajul C.
Proiectare 3D
Acest curs (fig. 14) îşi propune să familiarizeze studenţii cu principale elemente
necesare proiectării tridimensionale, aceştia având posibilitatea de a deprinde aceste tehnici
prin vizualizarea animaţiilor existente pe platformă.
Fig. 14 Material Proiectare 3D.
138
Tehnologii internet (Realitatea virtuală)

În acest material (fig. 15) sunt prezentate elemente introductive despre Virtual Reality
Modeling Language sau pe scurt VRML, care reprezintă un limbaj text dedicat reprezentării
3D a diferitelor forme într-o mediu interactiv.
Fig. 15 Tehnologii internet
14.5 Concluzii
Intranetul nu ocupă un loc central în cadrul iniţiativelor MC într-o universitate.
Totuşi, el oferă infrastructura necesară pentru multe activităţi şi este important deoarece:
• contribuie la transferul cunoaşterii între membrii unei facultăţi şi printre
studenţi;
• distribuie informaţiile între catedrele facultăţii;
• planifică diferite şedinţe, întâlniri de lucru şi cursuri de pregătire;
• creează forumuri interne şi aviziere.
Bibliografie
Bergeron, B., Essentials of Knowledge Management, John Wiley & Sons, Inc., Hoboken,
New Jersey. 2003.
Bock, W., Intranet Corner, Knowledge Management 101, Intranet Journal, 2000,
http://www.intranetjournal.com/articles/200011/ic_11_29_00a.html, accesat pe 10 mai
2007.
Bodea, C.N., Inteligenţă artificială: calcul neuronal, Editura ASE, Bucureşti, 2002.
Bodea, C.N., „Inteligenţa artificială şi managementul cunoştinţelor economice”, Revista
Informatica Economică, Editura INFOREC, Bucureşti, nr.1(13), 2000.
Oprea, D., Meşniţă, G., Dumitriu, F., Analiza sistemelor informaţionale, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2005.
Maican, C. I., Managementul organizaţiilor bazat pe tehnici moderne de comunicaţie, teză
de doctorat, Academia de Studii Economice, Editura ASE Bucureşti, 2003, http:
139
//www.biblioteca.ase.ro/catalog/detalii.php?c=2&q=Maican&st=s&dela=0&tp5=1&ct
=123586, accesat pe 10 mai 2007.
Roşca, I.Gh., Ţăpuş, N. (coord.), Internet & Intranet. Concepte şi aplicaţii, Editura
Economică, Bucureşti, 2004.
***, An Illustrated Guide to Knowledge Management, Graz, 2003, http://www.wm-
forum.org/files/Handbuch/An_Illustrated_Guide_to_Knowledge_Management.pdf.,
accesat pe 10 mai 2007.
***, Soluţii de Intranet şi Extranet, 2006, http://www.tree.ro/ro/strategie-white-papers/solu-
ii-de-intranet-i-extranet.html, accesat pe 10 mai 2007.
140
Capitolul XV
PROIECT DE SISTEM DE MANAGEMENT A
CUNOAŞTERII ÎN UNIVERSITATE
Alexandru-Napoleon Al. SIRETEANU, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Ioan I. ANDONE, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
15.1 Introducere
Abordarea noastră se doreşte o familiarizare cu problematica managementului

cunoaşterii în universităţi şi cu tehnologia Wiki ca instrument esenţial pentru sistemele
colaborative. Utilizarea acestei tehnologii ”gratuite” oferă un suport real pentru
managementul cunoştinţelor din sfera educaţională şi sprijină procesul de predare şi
învăţare.
Tehnologiile Wiki pot facilita munca colaborativă şi generarea cunoaşterii şi poate
fi aplicabilă în diferite contexte cum ar fi:
- sisteme de management a cunoştinţelor;
- grupuri de discuţii;
- alte forme de groupware.
Tehnologiile Wiki pot oferi un suport real pentru crearea cunoştinţelor în mediul
colaborativ în cadrul corporaţiilor şi în universităţi.
15.2 Managementul cunoaşterii în universităţi
Principala preocupare a universităţilor o reprezintă cunoaşterea. Utilizarea extinsă

a tehnologiilor în procesul de învăţare şi transformarea bazei economice pe care
universităţile sunt fondate, le-au determinat să-şi schimbe modul în care cunoştinţele sunt
produse, stocate şi diseminate.
Utilizarea tehnologiilor Internet au un efect considerabil asupra cunoaşterii
academice într-un mod esenţial, diminuând legăturile tradiţionale ale cunoaşterii,
contribuind la crearea unor noi practici de management a cunoaşterii şi a unor noi culturi de
învăţare. O viziune strategică a managementului cunoaşterii în universităţi permite abordări
oportune şi integrate.
În mod convenţional, universităţile au reprezentat locul de producere al
cunoaşterii, stocării, diseminării şi certificării. Când tehnologia informaţiei a fost introdusă
în mediul economic, universităţile s-au aflat în situaţia unui dezacord între perspectiva
istorică şi practică şi cele petrecute în societatea informaţională. Universităţile au acceptat
tehnologia informaţiei foarte rapid, deşi majoritatea au pus la îndoială faptul că activitatea
didactică se poate realiza complet pe cale informatică.
Vom încerca pentru început să realizăm o analiză a factorilor care determină
schimbările în managementul cunoaşterii din universităţi. T. Nunan 3 argumentează faptul
că educaţia superioară trece prin profunde transformări datorate unor forţe externe cum ar fi
competiţia pe piaţă, virtualizarea şi internaţionalizarea, permiţând apariţia unor noi moduri
3
Nunan, T., Predicting new territories and structures – distance education in the new millennium,
ODLAA 99 Biennial Forum, Deakin University, 1999
de a înţelege rolul şi funcţia universităţii. Prin detalierea relaţiei dintre educaţie, tehnologia
informaţiei şi piaţă, Nunan prevede noi ”structuri şi teritorii” în dezvoltare.
Competitivitatea universitară este rezultatul din reducerii suportului financiar
guvernamental şi nevoii consecvente pentru o abordare antreprenorială a generării
profitului, producându-se astfel o orientare comercială asupra procesului de învăţare şi
serviciilor pentru studenţi. Aceasta determină universităţile să evalueze programele sau cel
puţin să le extindă, proces similar cu cel al articolelor de comerţ destinate să satisfacă
nevoile consumatorilor.
Cadrele didactice care ”produc” cursurile într-o instituţie cu reputaţie pot face
”produsele” mult mai atractive pentru ”vânzare” pe piaţă. W. Dolfmsa 4 argumentează,
utilizând metode de analiză economică, faptul că manifestarea acestui aspect în cadrul
pieţelor Internet determină o abordare foarte selectivă a studenţilor din punct de vedere al
cunoştinţelor, rezultatul final fiind angajarea acestora ca subcontractori sau vânzători cu
amănuntul şi nu consumatori în sensul tradiţional.
Pieţele universităţilor se schimbă de asemenea datorită noii demografii studenţeşti.
H.Blustain, P.Goldstein şi G.Lozier 5 examinează cererile în schimbare de pe piaţă asupra
universităţilor care implică sporirea numărului de adulţi din câmpul muncii. Aceste cereri
includ un acces flexibil, parteneriate între universităţi şi mediul de afaceri, personalizarea
planului de învăţământ în funcţie de nevoile clienţilor şi utilizarea tehnologiilor de înalt
nivel.
Tehnologiile Internet permit virtualizarea procesului de predare şi învăţare.
Aceasta implică două niveluri de flexibilitate. În primul rând, virtualizarea oferă
flexibilitate în distribuire. Accesul la oportunităţile de învăţare este facilitat de eliminarea
restricţiilor de timp şi loc, lucru permis de metodele de educaţie la distanţă şi de
interacţiunea sporită oferită de tehnologiile online. În al doilea rând, virtualizarea se referă
la abilitatea unei universităţi de a oferi servicii pentru piaţă care nu se produc pe ele însele.
Există o serie de modele posibile pentru a doua dimensiune a virtualizării, majoritatea
aranjamentelor de brokering între universităţi fiind realizate de Open Learning Agency din
Australia şi universitatea Western Governors din US.
În termenii cei mai generali, virtualizarea permite separarea serviciilor
educaţionale de campusul universitar. Nevoia de integrare verticală a serviciilor studenţilor
(de la informaţie, admitere, cursuri, plan de învăţământ, acordarea de titluri, etc.) dispare şi
apare perspectiva outsourcing-ului şi posibilitatea distribuirii acestora între instituţii.
Stabilirea unui ”centru principal” online pentru un anumit număr de universităţi este un
astfel de exemplu.
Se poate afirma că, acest lucru permite o focalizare mai accentuată pe student
decât pe instituţia din învăţământ superior. În acest mod, universităţile vor deveni brokeri şi
licenţiatori în proprietatea intelectuală, prin intermediul virtualizării devenită acum posibilă
datorită strategiilor de management al cunoştinţelor Internet.
În esenţă, forţele externe pot produce schimbări semnificative în modul în care
universităţile realizează contracte cu studenţii pentru oferirea de servicii educaţionale.
Elementul central al acestui contract îl reprezintă utilizarea materialelor educaţionale.
4
Dolfsma, W., Consumers as Subcontractors on Electronic Markets, First Monday 4 (3), 1999
5
Blustain, H.; Goldstein, P. Lozier, G., Assessing the New Competitive Landscape în Katz, Richard
N. (ed), Dancing with the devil: Information Technology and the new competition in higher
education, San Francisco: Jossey-Bass Business / Higher Education Round Table News 5, 1999, pp.
56 - 57
142
Capitolul XV PROIECT DE SISTEM DE MANAGEMENT A
15.3 Schimbarea rolului materialelor educaţionale în învăţământul superior
După cum amobservat, tehnologia informaţiei afectează atât procesele cât şi

produsele de învăţare. Atât timp cât nu se ignoră dimensiunea procesului acestei
transformări, identificarea materialelor educaţionale (produsele de predare şi învăţare) oferă
o demonstraţie convingătoare a tipului de transformări tehnologice care pot afecta
segmentul educaţional. Există multe modalităţi de a produce materialele educaţionale (şi
artefactele intelectuale în general), dar patru sunt esenţiale:
- autorii creează documentele;
- editorii prelucrează şi distribuie copii ale acestor produse;
- bibliotecile achiziţionează, stochează şi distribuie copii pentru comunităţile
apropiate şi
- cititorii le consumă.
Aceste grupuri au avut de zeci şi sute de ani un rol relativ stabil în procesul de
publicare. Tehnologia informaţiei schimbă practic aceste roluri şi transformă legile privind
drepturile de proprietate intelectuală şi de copyright care sprijină relaţiile dintre grupuri.
Concentrarea asupra materialelor educaţionale are beneficii suplimentare în
abordarea comparativă a instituţiilor de învăţământ tradiţionale şi a celor de învăţământ la
distanţă care se bazează pe materiale de auto-instruire.
În cele ce urmează vom aborda cele patru modalităţi de a produce materialele
educaţionale şi vom sublinia impactul tehnologiilor Internet asupra acestora.
Autorii (cei care creează documentele). În producerea documentelor tipărite,
termenele limită sunt de o mare importanţă, autorii lucrând după un program bine definit.
Documentele online, pe de altă parte, nu au nevoie de termene limită precise şi se pot
schimba în mod dinamic, permiţând autorilor să creeze documente imediat, oferind
posibilitatea de a răspunde la schimbări în mod rapid. Într-adevăr, noţiunea de identitate a
autorului este pusă în discuţie în cazul documentelor online. Capacitatea de creaţie
colaborativă a unui document de către un anumit număr de indivizi, dispersaţi geografic, cu
diferite niveluri de autoritate (de exemplu studenţi, cercetători şi profesori), este posibilă
prin intermediul tehnologiilor Internet. Listele de e-mail şi discuţiile online sunt exemple de
metode colaborative dinamice şi în continuă dezvoltare pentru crearea unor astfel de
materiale. De aici rezultă si posibilitatea de a recruta profesori la nivel internaţional pentru
crearea documentelor, creându-se şi potenţiali experţi ”lectori/asistenţi oaspeţi” din întreaga
lume într-un anumit domeniu, fără a fi necesară vizitarea instituţiei.
Editorii (cei care prelucrează şi distribuie documentele). Industria publicistică are
legătură directă cu istoria universităţilor, sub forma cărţilor, jurnalelor academice şi altor
publicaţii neoficiale. Abandonul drepturilor de proprietate intelectuală de la editorii
academici la cei comerciali a devenit o realitate a publicisticii tipărite. Publicistica a
cunoscut o dezvoltare semnificativă în ultimele secole, transformându-se într-un proces
industrial destul de complex. Datele publicării, ediţiile şi reeditările, tipărirea documentelor
la un anumit moment şi într-un anumit loc, şi distribuirea fizică a acestora prin sistemele de
transport sunt esenţiale pentru editor. Acest control asupra proprietăţii intelectuale tinde să
dispară datorită metodelor de documentare online, deşi editorii comerciali lucrează intens
pentru a rezista acestui potenţial 6. Utilizarea pronunţată a WWW ca sursă de informare şi
crearea unei serii de publicaţii virtuale, incluzând jurnalele online (cum ar fi jurnalul IFETS
6
The Economist, Digital rights and wrongs, 1999 , pp. 79-80
143
http://www.ifets.info/others/), permit crearea de documente accesibile imediat şi global,

acestea putând fi găzduite pe unul sau mai multe servere.
Bibliotecile (achiziţionează, stochează şi distribuie documentele). Documentele
electronice online au revoluţionat noţiunea de bibliotecă. Politicile de promovare,
procesare, catalogare şi împrumut al documentelor tipărite sunt înlocuite de politicile de
licenţiere software care oferă accesul la bazele de date aferente sistemelor de documentare
online. În timp ce documentele tipărite pot fi împrumutate fizic, fotocopiate sau transportate
între biblioteci pe baza împrumutului interbibliotecar, documentele online sunt oferite prin
intermediul accesului la reţea prin autentificare cu parolă. Noţiunea de bibliotecă ca loc de
întâlnire al persoanelor şi informaţiilor este de asemenea înlocuită de disponibilitatea online
a documentelor. Există şi posibilitatea de divizare a accesului online între biblioteci şi
serviciile de schimb ale informaţiilor pentru a putea extinde cererile de documente pe care
utilizatorul bibliotecii le poate solicita dintr-o anumită sursă de informaţie, iar materialele
pot fi descărcate de la orice furnizor de informaţii de pe Internet.
Cititorii (consumatorii de documente). Principala preocupare a cititorilor în ceea
ce priveşte documentele tipărite o reprezintă dificultatea duplicării. Dacă biblioteca dispune
de o singură copie a cărţii şi este deja împrumutată sau pierdută, cititorul nu o poate accesa.
În plus, în timp ce catalogul online permite cititorului să găsească locaţia documentului, şi
chiar să solicite să fie trimis într-o locaţie particulară, formatul său tipărit necesită
transportul acesteia într-o locaţie fizică particulară.
Documentele online implică accesul la o reţea şi nu într-o locaţie fizică, oferind
mai multe posibilităţi privind locul unde documentul poate fi descărcat. Crearea unei zone
pentru biblioteca virtuală în cadrul căreia cititorii pot răsfoi documentele şi interacţiona cu
alţi cititori devine în acest mod posibilă.
În majoritatea domeniilor se studiază ultimele informaţii, care pot fi oferite de
documentele online şi care oferă avantajul de a putea compara modul în care documentul a
evoluat de-a lungul anilor pe parcursul mai multor ediţii. Un astfel de material de arhivă
este dificil de obţinut online, în timp ce documentaţia tipărită este ideală în acest sens.
Tehnologiile Internet transformă modul de creare, publicare, stocare şi consum al
cunoaşterii şi pornind de aici materialele educaţionale pe care se bazează procesul de
predare şi învăţare. În cele ce urmează vom prezenta comparativ materialele online şi cele
tipărite (vezi Tabel 1):
Tabel 1Comparaţie între documentele tipărite şi documentele online
144
Dacă mediile de învăţare online pot fi caracterizate prin crearea de “documente

online” de către “multipli autori”, accesate de cititori prin intermediul reţelei de pe
“serverele cunoaşterii”, problema care apare este cum putem caracteriza procesul de
predare şi învăţare din universităţi prin intermediul tehnologiilor Internet. În acest context,
vom studia rolul managementului cunoaşterii în universităţi.
Universităţile au realizat dintotdeauna un management al cunoştinţelor. Acestea
angajează cercetătorii şi profesorii în crearea şi diseminarea cunoştinţelor, sponsorizează
bibliotecile pentru stocarea şi codificarea cunoaşterii şi socializează studenţii într-un mod în
care să realizeze valoarea disciplinelor.
Convenţiile privind limbajul academic şi metodele folosite în jurnalele academice
şi seminarii sunt de asemenea modificate atunci când sunt plasate în mediul online.
Limbajele online tind să fie mai puţin formale şi mai succinte şi nu solicită o argumentare
amplă. Jurnalele online şi seminariile pot fi mult mai accesibile unei audienţe largi şi
solicitǎ mai puţin timp pentru crearea şi recepţionarea feedback-ului examinatorilor. În
consecinţǎ mediul online determină apariţia unor noi convenţii privind limbajul.
Referitor la efectele acestei noi abordări a managementului cunoştinţelor asupra
învăţământului universitar este de la sine înţeles că tehnologiile internet au un impact
covârşitor asupra cunoaşterii academice, eliminând legăturile cunoaşterii tradiţionale si
creând o nouă cultură a cunoaşterii.
Aspectele cheie privind strategia managementului cunoştinţelor includ
următoarele:
- existenţa unui mediu universal de mesagerie electronicǎ (de exemplu, MS
Exchange, postfix sau sendmail) accesat prin intermediul unui client de e-mail clasic (de
exemplu Outlook sau Evolution) sau client Web;
- platforma standard hardware şi software pentru personal şi studenţi în campus;
- lăţime de bandă superioară în reţeaua campusului;
- utilizarea bazelor de date pentru resursele umane, studenţi şi cursuri pentru a
permite accesul personalului şi studenţilor la oferta educaţională;
- prezentarea acestor baze de date pe web prin intermediul unor şabloane
consistente;
- posibilitatea îmbunătăţirii acestor baze de date cu informaţii şi materiale
educaţionale interactive de către personal prin utilizarea interfeţei web. Bazele de date pot
stoca toate materialele educaţionale necesare pentru procesul de învăţare şi pot fi accesate
de oriunde din lume, unde există un calculator cuplat la reţea ;
- posibilitatea accesării acestor materiale educaţionale de către studenţi prin
intermediul unui browser fără a fi necesare plugin-uri;
- existenţa unui singur sistem de autentificare pentru personal şi studenţi la toate
bazele de date, prin intermediul web-ului, pentru protecţia proprietăţii intelectuale şi
asigurarea calităţii;
- utilitare software care au posibilitatea să realizeze conversia vechilor materiale în
formate accesibile bazelor de date online;
În fiecare colegiu, facultate şi universitate din ţară există profesori şi
administratori care folosesc strategii privind managementul informaţiei pentru a îmbunătăţi
luarea deciziilor. Pentru instituţiile educaţionale, practicile privind managementul
cunoştinţelor sunt de mare actualitate. Democratizarea datelor şi distribuirea informaţiilor
determină indivizii de la fiecare nivel să contribuie, participe, interacţioneze, evolueze şi să
înveţe.
145
15.4 Proiectarea sistemelor de management a cunaşterii pentru procesul de predare şi

învăţare folosind tehnologiile colaborative
J.D.Gupta şi S.K.Sharma 7 clasifică sistemele de managememt a cunoştinţelor in

şapte categorii majore, prezentate in Tabelul 2. Conform acestei scheme de clasificare,
tehnologiile Wiki reprezintă un exemplu de tehnologii groupware folosite pentru a sprijini
munca în medii colaborative. Tehnologia trebuie folosită pentru a suporta managementul
cunoaşterii şi colaborarea în general.
Tabel 2 Categorii de sisteme de management a cunoştinţelor

Categorie Scop Exemplu de
tehnologie
Sisteme expert - captează cunoaşterea şi realizază analiza Inteligenţa artificială
bazei de conoştinţe existente în luarea Reţele neurale
deciziilor
- de obicei este asociată cu sisteme bazate pe
reguli şi sisteme de recunoaştere a şabloanelor
Groupware - permite distribuirea şi munca colaborativă Lotus Notes
(colaborare - permite indivizilor şi echipelor să distribuie E-mail
sprijinită de cunoştinţele cu ajutorul tehnologiilor Blog-uri
calculator) informaţionale Log-uri electronice
(fişiere jurnal)
Wikis
Videoconferinţe
Mesagerie instant
Sisteme de - oferă suport pentru manipularea textului şi Software de calcul
management a imaginilor, pentru a face informaţia mai uşor tabelar (ex: Excel)
documentelor accesibilă Software pentru
crearea documentelor
(Ex: Microsoft Word)
Sisteme de - conţine o sinteză a unei cantităţi mari de Aplicaţii software
suport a date, filtrate şi sintetizate pentru a sprijini pentru afaceri
deciziilor luarea deciziilor la nivel strategic
Reţele - explică nu numai relaţia dintre entităţi ci şi Web semantic
semantice sensul acestora pe baza modului de structurare
a entităţilor
Sisteme de - permite managementul seturilor de date Sisteme de
management a structurate (relaţionale) şi complexe management a bazelor
bazelor de date de date relaţionale
(RDBMS)
Sisteme de
management a bazelor
de date orientate obiect
Utilitare de - implică execuţia de simulări pe baza Simulatorul de reţea
simulare calculatorului în diferite scopuri OpNet
7
Gupta, J. D., Sharma, S. K., Creating Knowledge Based Organizations, IDEA Group Publishing, 2004, p.102
146
În cele ce urmează, vom prezenta un model de utilizare a software-ului colaborativ

pentru facilitarea activităţii de management a cunoştinţelor în sfera academică. Vom
prezenta un studiu de caz referitor la modul cum software-ul colaborativ poate fi folosit
pentru a sprijini activităţile colaborative într-o grupă de studenţi pentru un sistem
informaţional al unei instituţii de învăţământ superior.
Majoritatea literaturii privind implementarea sistemelor de management al
cunoştinţelor pune accentul pe lumea corporaţiilor 8. Întrebările la care vom încerca să
răspundem în continuare sunt:
- Cât de relevante sunt sistemele de management ale cunoştinţelor pentru
organizaţie?
- Pot fi sistemele de management a cunoştinţelor proiectate pentru a oferi suport
obiectivelor proceselor de predare şi învăţare?
- Ce trebuie să includă un sistem de management al cunoştinţelor pentru procesele
de predare şi învăţare?
- Ce pot oferi tehnologiile pentru software-ul colaborativ în proiectarea sistemelor
de management a cunoştinţelor pentru predare şi învăţare?
Cu sau fără a răspunde la aceste întrebări, profesorii şi cercetătorii vor trebui să
creeze produse software pentru a sprijini managementul cunoştinţelor în procesul de
predare şi învăţare.
Principalele obiective urmărite sunt:
- depistarea atributelor pe care trebuie să le aibă sistemul de management al
cunoştinţelor pentru procesul de predare şi învăţare;
- specificarea modului în care tehnologiile colaborative pot fi utilizate pentru
implementarea unui sistem de management al cunoştinţelor pentru procesul de predare
şi învăţare;
- eficacitatea tehnologiilor colaborative pentru crearea cunoştinţelor şi distribuirea
în mediul academic.
15.4.1 Privire de ansamblu asupra tehnologiilor colaborative
Sistemele colaborative reprezintă o colecţie de pagini web aflate în legătură şi

expandabile. În altă accepţie, ele reprezintă un sistem hypertext folosit pentru stocarea şi
modificarea informaţiilor din bazele de date, unde fiecare pagină este uşor de editat de către
orice utilizator care are la dispoziţie un browser web capabil să lucreze cu formulare.
Principalele atribute de ordin tehnic ale tehnologiilor colaborative sunt:
- sistemele colaborative rulează pe web şi pot fi suportate de orice browser;
- tehnologia este guvernată de protocolul HTTP care determină comunicarea între
client şi server;
- sistemele colaborative sunt capabile să răspundă la cererile de date (GET) şi
trimiterile de date (POST), într-o interfaţă web, pe baza protocolului HTTP;
Din perspectivă funcţională, vom lua în discuţie trei atribute principale ale
tehnologiilor colaborative:
- orice membru al comunităţii poate edita orice pagină de pe situl web al
comunităţii. Editarea paginilor web nu necesită nici o funcţie suplimentară în browserul
web;
8
Davenport, T.H., and Prusak, L. Working knowledge: how organizations manage what they know,
Harvard Business School Press, Boston, MA, 1998, p.57
147
- membrii unei comunităţi colaborative pot construi şi dezvolta “o asociere de

subiecte semnificative” prin crearea de legături numeroase între paginile web;
- iniţial tehnologia nu implica angajarea unor vizitatori întâmplători; mai degrabă,
tehnologia a fost proiectată să permită utilizatorilor să actualizeze în mod sistematic
paginile construite în manieră colaborativă;
Software-ul colaborativ poate avea un impact covârşitor asupra managementului
cunoaşterii şi permite crearea şi distribuirea cunoştinţelor. Primul software colaborativ a
fost implementat în 1995 de către grupul Portland Pattern Repository, permiţând
utilizatorilor să creeze, editeze şi să organizeze conţinutul în format web 9.
Tehnologiile colaborative se pot adresa obiectivelor managementului cunoştinţelor
pentru procesul de predare şi învăţare. Natura software-ului colaborativ promovează diverse
aspecte ale managementului cunoaşterii pentru procesul de predare şi învăţare. Aceasta
implică posibilitatea ca majoritatea utilitarelor colaborative să suporte:
- crearea grupurilor şi corectarea paginilor web;
- stocarea şi regăsirea documentelor aferente, imaginilor şi prezentărilor;
- căutarea elementelor precizate anterior;
- managementul schimbărilor elementelor menţionate şi
- discuţii online.
Un astfel de sistem colaborativ poate fi aplicabil sub diverse scenarii:
- ca un sistem de management al conţinutului;
- grup de discuţii;
- alte forme de groupware.
În general, acestea implică ca software-ul colaborativ să suporte necesarul pentru
crearea cunoaşterii colaborative atât în mediul corporaţiei cât şi în cel academic. Membrii
comunităţii trebuie să se implice în mod activ în actualizarea şi editarea aceluiaşi document
în mod continuu. Este de dorit ca software-ul colaborativ să permită o discuţie continuă pe
tot parcursul creării şi distribuirii cunoaşterii şi să poată reprezenta un complement pentru
distribuirea planului de învăţământ şi proiectelor.
15.4.2 Valoarea software-ului colaborativ în proiectarea sistemelor de management al

cunoştinţelor pentru procesul de predare şi învăţare
Tehnologiile colaborative nu reprezintă singura tehnologie care poate fi utilizată

pentru a suporta activităţile de management a cunoştinţelor în sfera academică. Wagner
descrie 9 tehnologii conversaţionale care pot fi folosite pentru a realiza managementul
cunoaşterii în corporaţii. Aceste tehnologii sunt: e-mail-ul, paginile web statice şi dinamice,
forumurile de discuţii, chat-urile Internet, streaming-ul video şi audio, conferinţele video şi
audio, GDSS (sisteme suport pentru decizia în cadrul grupurilor), log-urile web şi software-
ul colaborativ 10. Aceste tehnologii pot fi aplicate în mod similar şi procesului educaţional
deoarece:
- tehnologiile colaborative reprezintă tehnologii open-source şi pot fi descărcate
gratuit;
9
Wagner, C., WIKI: A Technology for Conversational Knowledge Management and Group
Collaboration, Communications of the Association for Information Systems. Vol.13, 2004, pp. 265-
289
10
Collaboration, Communications of the Association for Information Systems. Vol.13, 2004, p. 229.
148
- tehnologiile colaborative sunt uşor de învăţat şi înţeles. Odată ce un astfel de

sistem a fost instalat, oricine poate uşor înţelege cum să utilizeze facilităţile cheie ale
tehnologiei respective;
- tehnologiile colaborative permit discuţii asincrone ce permit studenţilor şi
instructorilor să se angajeze în discuţii neîntrerupte ce contribuie la distribuirea şi
actualizarea bazei de cunoştinţe;
- odată ce o astfel de pagină a fost creată, ea este persistentă şi poate fi actualizată;
tehnologiile colaborative pot fi folosite ca depozitare pentru cunoştinţe;
- tehnologiile colaborative suportă comunicaţii de tipul multe-la-multe şi permit
crearea unor noi cunoştinţe pe baza vechilor cunoştinţe;
- instructorii pot utiliza tehnologiile colaborative ca o bază de cunoştinţe pentru
urmărirea lucrărilor studenţilor, prezentărilor şi proiectelor. Acestea pot fi vizualizate şi
actualizate utilizând funcţii simple de editare şi de creare a legăturilor.
15.5 Implementarea tehnologiilor colaborative
Tehnologiile colaborative reprezintă o componentă esenţială în proiectarea

sistemelor de management a cunoştinţelor pentru procesul de predare şi învăţare. TikiWiki a
fost proiectat ca un sistem de management al conţinutului cu suport de internaţionalizare şi
extensibil, care poate fi folosit pentru crearea tuturor tipurilor de aplicaţii web, situri,
portaluri, intranet-uri şi extranet-uri. În opinia noastră, TikiWiki este un utilitar ideal pentru
crearea de sisteme colaborative. Vom enumera principale facilităţi oferite de acesta, pentru
utilizatorii înregistraţi.
Image Galleries reprezintă galerii de imagini ce permit gestionarea, gruparea,
salvarea, descărcarea şi accesarea din documente sau direct a fişierelor de tip imagine. Aici
se pot stoca imaginile obiectelor specifice activităţilor didactice chiar 3D şi cu posibilitatea
rotirii lor în cazul în care sunt fişiere .gif animate. Galeriile animate au atribute specifice ele
supunându-se politicilor de securitate implementate. Galeriile de imagini pot fi ierarhizate,
ele fiind afişate ca listă a fişierelor de imagini incluse. În galerii fişierele imagini pot fi
adăugate, şterse, vizualizate şi incluse în alte obiecte. Galeriile de imagini pot fi utilizator
sau sistem, cele sistem conţinând fişiere imagini accesibile numai administratorilor
portalului. De menţionat că includerea imaginilor galeriilor în alte obiecte ale portalului se
poate face utilizând două căi URL sau TikiWiki şi aceasta din urmă permite includerea în
documentele scrise în limbajul tiki wiki.
Files Galleries sunt galerii de fişiere ce permit gestionarea, gruparea, salvarea,
descărcarea şi accesarea din documente sau direct a unor fişiere indiferent de tipul lor. Aici
ar putea fi stocate uşor mici filmuleţe descriind universitatea, specializarea, cursurile,
precum şi alte tipuri de documente. Galeriile de fişiere sunt identice sau mai precis o clasă
superioară fişierelor imagine. Galeriile de fişiere imagine sunt un caz particular al galeriilor
de fişiere, deoarece şi fişierele de imagini sunt doar un caz particular de fişiere. Toate
proprietăţile şi funcţiile existente la nivelul galeriilor de imagini sunt valabile şi la nivelul
galeriilor de fişiere.
Articles oferă posibilitatea introducerii de articole ce pot fi grupate pe categorii de
interes şi care pot fi însoţite de fotografia autorului, o mică descriere a documentului,
acestea putând fi parte a unei sau mai multor liste de articole. O aplicaţie posibilă este aceea
de a defini o colecţie de CV-uri ale unor candidaţi la un nou job, ale angajaţilor unei
companii sau ale clienţilor unei companii.
Directories reprezintă directoare de linkuri: colecţii arborescente de categorii sau
noduri, identificabile logic după criterii liber alese, care pot conţine adrese web de interes
149
pentru universitate. De exemplu: se poate crea un nod concurenţa care să conţină adresele
de web ale concurenţilor. Pentru ele se pot defini roboţi de internet care să identifice
modificările de pagini şi informaţiile inserate sau şterse. Pe baza informaţiilor astfel
colectate se pot întocmi diferite rapoarte de interes.
Fişiere tiki-wiki sunt fişiere de prezentare a informaţiei ce permit formatarea
informaţiei în mod specific şi elegant pentru prezentarea acestora pe ecran. Spre deosebire
de fişierele HTML aceste tipuri de fişiere pot fi scrise asemănător cu cele HTML cu
deosebirea că:
- limbajul tiki-wiki este un limbaj elementar, atât de simplu că poate fi utilizat fără
cunoştinţe speciale de programare;
- fişierele pot fi completate dinamic în sensul adăugirilor, modificărilor şi chiar
ştergerilor totale sau parţiale a informaţiei în mod controlat. Astfel un fişier creat poate fi
modificat de un grup numit de editori. Portalul poate oferi un editor vizual (fără a fi
necesară învăţarea limbajului tiki-wiki) precum şi posibilitatea intervenţiilor cunoscătorilor
de limbaj tiki wiki.
Colaborarea este calea oferită utilizatorilor membri ai portalului pentru
comunicarea între ei, sincron sau asincron. Prin comunicarea sincronă cele două sau mai
multe părţi comunică sincron adică pe baza unui protocol de comunicaţie de tip întrebare,
răspuns imediat. Aceasta implică servicii specifice cum sunt:
- chat sau mesagerie electronică sincronă;
- servicii de comunicare VoIP şi voce (servicii de comunicare verbală similare
telefoniei, dar prin Internet);
- seminarii şi prezentări web în timp real utilizând sisteme de video-chat putându-
se urmări simultan imaginile web, precum şi ecranul celui aflat la cuvânt;
- posibilitatea vizualizării on-line a obiectelor prin camerele web instalate în
interiorul/exteriorul obiectelor imobiliare;
Prin comunicarea asincronă cele două sau mai multe părţi implicate în comunicare
nu se bazează pe un protocol de comunicaţie în timp real, acesta neasigurând nici prezenţa
unui răspuns şi nici livrarea acestuia în timp real şi implică servicii specifice cum sunt:
- Forums - forumurile sau discuţiile tematice sunt spaţii private sau publice de
discuţie pe anumite teme definite de administratori sau de către membrii ce au dreptul de a
definii noi teme. Sunt locuri unde se pot pune întrebări comunităţii pentru a afla răspunsuri
rapide;
- Blogs sunt jurnale, colecţii de postări specifice unui anumit domeniu. Aici se pot
implementa de exemplu liste de observaţii ataşate oricăror entităţi ale afacerii sau de
business, ca şi un jurnal al unei anumite tranzacţii efectuate;
- Sisteme de comunicare clasice prin Web-mail;
- Pools - sondaje de opinie ce pot fi apoi studiate sub forma de tabele, histograme,
grafice de interes, etc. utile nu numai în contextul afacerii dar şi în context managerial ca
instrument de măsurare a diferitelor aspecte specifice acestei activităţi. Sondajele de opinie
sunt instrumente puternice de măsurare sociologice cu o gamă largă de aplicabilitate de la
Marketing până la Resurse Umane;
- Quizz reprezintă sisteme de testare prin seturi de întrebări cu una sau mai multe
răspunsuri corecte, teste ce au punctaje predefinite şi timp limitat, ele permiţând evaluarea
exactă şi fără a fi necesară prezenţa fizică. Domeniul de aplicabilitate este de asemenea
unul larg de la teste de personalitate, psihologice in domeniul Resurselor Umane, la
clasicele teste de pe care studenţii trebuie să le onoreze;
- Newsletter reprezintă publicaţii periodice sau buletine de ştiri; permit
administratorilor să definească oricâte astfel de publicaţii periodice la care clienţii se pot
150
abona subscriind pentru a le fi trimise periodic (zilnic, săptămânal, lunar sau trimestrial).
Aceste publicaţii sau periodice electronice pot fi utilizate pentru a transmite periodic oferte,
ştiri despre companie/universitate, ştiri de protofoliu, etc. Aceastea sunt utile pentru
implementarea unui sistem de marketing prin e-mail fără a fi considerat spamming;
- Ephemerides (efemeride) sunt mesaje cu timp de viaţă predefinit şi limitat: aici
pot apare în general ofertele speciale limitate ca perioadă de timp, diverse mesaje pentru
angajaţi, clienţi sau parteneri (urări de La mulţi ani, promovarea unui anumit cadru
universitar, etc.);
- ToDo / Tasks Lists (liste de activităţi) pot fi întocmite atât de utilizatorii
individuali dar pot fi şi unelte bune de comunicare şi supraveghere a îndeplinirii taskurilor
(cumulate cu calendar şi alarme) de pe nivelurile ierarhice superioare către cele inferioare.
Superiorii pot urmări încărcarea unei resurse şi pot decide ce taskuri sunt prioritare
utilizând portalul. Conflictele decizionale se pot rezolva rapid prin priorităţi de decizie şi
reguli de prioritizare preimplementate. Orice modificare se comunica prin web-mail celor
afectaţi de decizie.
- TikiSheet (calcul tabelar) permite definirea prin intermediul browserului a unor
tabele asemănătoare cu cele din Excel sau OpenOffice Tables. Aceste tabele pot fi afişate si
sub forma unor grafice sau histograme. Pontajele sunt bune exemple de utilizare a acestor
foi de calcul tabelar în mediul de afaceri al companiei. Devizele sunt alte exemple pentru
domeniul comunicării între diversele companii, extensia utilizării lor putând continua;
- Căutare şi navigare. Căutarea şi navigarea în conţinutul informaţional al firmei
este operaţia care face viabil un astfel de sistem centralizat de gestiune a informaţiilor. Pe
de altă parte căutarea devine cu atât mai delicată cu cât volumul de informaţie creşte. O
soluţie pentru o regăsire orientată a informaţiei este organizarea ei şi actualizarea unor hărţi
ale portalului şi o distribuţie de gen directoare web. Este utilă o astfel de căutare pentru
întocmirea rapidă a rapoartelor. Cu cât căutarea permite combinarea şi definirea cât mai
exactă a criteriilor de căutare, cu atât mai multe tipuri şi categorii de rapoarte pot fi
generate. În general are ataşat şi un sistem de tipărire şi previzualizare adecvat, sistem care
permite tipărirea acestor rapoarte în diferite formate şi pe diferite suporturi;
- Personalizarea portalului. Oferă posibilitatea membrilor portalului de a face
subscripţii la un anumit conţinut şi servicii în funcţie de rolurile de business pe care le
primesc în contextul afacerii (de exemplu: angajaţi cu colaborare sezonierǎ, agenţi angajaţi
permanenţi, administratori de departamente, manageri, etc.). De asemenea personalizarea
include şi atribute de tip look&feel pe care le pot salva ca şi profil propriu (culori,
layouturi, paginǎri). În mod similar se pot defini sfere informaţionale personale precum şi
sfere de business personale;
- Limitǎrile implicǎ capacitatea unora dintre rolurile speciale tehnice
(administratori de portal) sau de business (manager general, manageri de divizii sau
departamente) de a limita accesul la anumite fluxuri de date sau servicii specifice (de
exemplu limitarea accesului la informaţiile unei anumite regiuni geografice deservite).
Acest atribut permite definirea unor ierarhii de conturi care sǎ modeleze necesităţile de
afaceri în interiorul unei sfere de interes. Astfel pentru sfera informaţionalǎ a unei
companii, sferǎ oferitǎ ca şi serviciu de către portal, se pot defini diferite roluri: manager,
contabil, angajat, client, fiecare dintre roluri având acces în anumite zone ale sferei numitǎ
companie;
- Integrarea implicǎ conectarea serviciilor şi datelor din mai multe sisteme în noi
servicii;
- Identificarea unicǎ. Identificarea utilizatorului se face unic pentru toate fluxurile
de date şi serviciile specifice oferite de portal. Utilizatorul este autentificat şi autorizat o
151
singurǎ datǎ. Utilizatorii pot fi grupaţi pe grupuri de utilizatori şi ei se pot asocia individual
sau în grup anumitor fluxuri de date şi servicii sau anumitor obiecte de business specifice,
primind anumite drepturi şi permisiuni specifice. Fiecare astfel de utilizator unic poate
beneficia de servicii specifice la nivel individual:
- webmail - serviciu complet de e-mail accesibil prin interfaţa portalului;
- inter user messages - permisiuni de gestionare a mesajelor proprii;
- user notepad - integrarea unui notepad pentru texte şi notiţe;
- user tasks - lista de taskuri cu posibilitatea de informare şi documentare
a lor şi setare a stǎrii acestora;
- user files - posibilitatea de a stoca fişiere proprii pe un disc privat;
- user calendar - posibilitatea de a crea un calendar sau mai multe pe care
sǎ le gestioneze individual;
- user menus - posibilitatea de a-şi introduce propriile opţiuni de meniu
pentru servicii definite personal;
- user preferences - configurarea şi salvarea preferinţelor sau aspectului
personal;
- user bookmarks - posibilitatea introducerii unor marcaje pentru a
localiza un flux de date sau serviciu suspendat temporar pentru a fi reluat ulterior;
- user modules - modificarea meniurilor, structurilor grafice şi
elementelor care apar pe ecran;
- newsreader - abonarea la serviciul de Newsletter.
- Sisteme de control, audit şi urmǎrire a proceselor de afaceri sau serviciilor
specifice cum ar fi utilizarea de :
- surveys - supraveghetori ce pot fi utilizaţi pentru a gestiona opiniile
utilizatorilor PC-ului. Acestea diferă de sondajele de opinie prin structura posibilǎ
mult mai complexǎ şi prin posibilitatea ataşării de rate de pondere diferite la
evaluarea finalǎ;
- trackers - urmăritorii sunt unelte puternice şi flexibile care sunt utilizate
pentru a păstra o înregistrare a unei colecţii de obiecte, putând înregistra acele
atribute ale obiectelor ce vor fi urmărite. De exemplu se poate alege un tracker
pentru a supraveghea comunicarea cu un anumit client, alegând ca şi câmpuri de
supravegheat câmpurile: Trimis de pentru emailurile ce i-au fost adresate,
Destinatar pentru e-mailurile pe care le-a primit şi Subiect ca subiect al e-mailului;
- bookmarks - marcaje de flux sau serviciu: permit suspendarea temporarǎ
a unui flux de business sau serviciu necritic într-un anumit punct al desfăşurării
sale în scopul reluării lui ulterioare (de exemplu suspendarea serviciului de
mesagerie web-mail cu afişarea unui mesaj specific de revenire; sau a prezenţei pe
chat similar cu starea pe Yahoo Messenger);
- calendars - calendare cu facilitǎţi de tip agenda cu alerte complete şi
complexe. Se poate defini un calendar cu evenimentele din universitare, câte un
calendar pentru fiecare student (client) sau calendare individuale pentru fiecare
utilizator;
- mobile - oferă posibilitatea afişării portalului pe telefonul mobil sub
formǎ de meniuri specifice;
- agenda electronicǎ - permite gestionarea unei agende telefonice în
format electronic, agenda fiind legatǎ cu un sistem CRM (Customer Relationship
Management);
- bug tracking system - sistem de gestiune a erorilor şi a noilor cerinţe.
Sistemul poate fi utilizat şi sub forma unor liste de taskuri sau activităţi.
152
- Sisteme de studiu şi verificare a cunoştintelor on-line - acestea permit

implementarea unor şcoli online capabile sǎ gestioneze atât materialele de studiu cât şi
elaborarea unor teste ale cunoştinţelor on-line.
Pagina principală a sistemului colaborativ universitar poate conţine elemente cum
ar fi legături către noi concepte, ştiri şi elemente de noutate privind grupele sau modulele de
studenţi. Un segment care poate fi dezvoltat de o grupă de studenţi poate fi ”Recenzie
articole” unde studenţii sunt încurajaţi să sintetizeze o cantitate considerabilă de articole
asupra managementului cunoaşterii pe baza un format predefinit. Acest lucru poate fi
realizat în echipe, fiecare membru al echipei putând analiza şi realiza modificări la fiecare
articol examinat.
Atribuirea unor calificative pentru cursuri se poate baza pe indicatori de
performanţă pe baza celor trei sarcini formale:
- proiect pentru sistemul de management al cunoştinţelor (40%);
- contribuţia la baza de cunoştinţe (40%);
- gradul de participare al grupei de studenţi (20%).
Cele 40% utilizate pentru contribuţia la baza de cunoştinţe pot fi repartizate astfel:
- numărul total de pagini web create sau actualizate la nivel colaborativ;
- numărul de pagini web individuale create sau actualizate;
- numărul de pagini web care reprezintă recenzii ale articolelor (create sau
actualizate);
- perioada de timp - timpul total estimat pentru actualizarea paginilor.
Primele trei elemente pot fi obţinute din numărul de înregistrări din baza de date
colaborativă corespunzătoare activităţii unui anumit semestru. Al patrulea element, timpul,
poate fi obţinut tot din baza de date dar la modul estimativ.
În consecinţǎ, principalul obiectiv care trebuie urmărit îl reprezintă evaluarea
instrumentelor de management al cunoştinţelor cu posibilitatea îmbinării acestora cu
elemente tehnice, pentru a permite distribuirea cunoştinţelor în cadrul unei grupe de
studenţi şi a examina dacă sistemul colaborativ poate fi întrebuinţat ca utilitar pentru
facilitarea managementului cunoaşterii pentru viitoarele grupe de studenţi.
15.6 Proiectarea unui sistem de management al cunoaşterii în contextul educaţional
Tiki Workspaces (spaţiile de lucru), reprezintă una dintre principalele

funcţionalităţi al acestui produs, ce oferă un context colaborativ grupurilor de utilizatori
Tiki şi poate fi aplicat la diferite procese. În situaţia universităţilor poate fi reprezentat de
cursuri, managementul personal al proiectelor şi portofoliile.
Pe parcurs vom demonstra diferite funcţionalităţi ale spaţiilor de lucru printr-un
exemplu practic dintr-un centru educaţional.
Primul lucru pe care îl vom realiza este trecerea în modul administrare printr-un
clic pe Admin Mods (vezi Figura 1). Se va deschide pagina cu modulele disponibile şi vom
instala ultima versiune a pachetului necesar pentru domeniul educaţional prin acţionarea
butonului Mods Configuration (vezi Figura 2). Când deschidem pagina de configurare,
schimbăm adresa serverului de la distanţă cu http://www.escire.org/aulawiki/mods, salvăm
şi apoi clic pe legătura Mods Install/uninstall pentru a reveni la pagina cu module (vezi
Figura 1 şi Figura 2).
153
Figura 2 Modulele TikiWiki
Figura 3 Configurarea modulului prin specificarea adresei acestuia
Figura 1 Modul Figura 4 Instalarea modulului

administrare
Este necesară descărcarea şi instalarea pachetului. În primul rând, în directorul

rădăcină, vom rula scriptul fixperms.sh. Pentru a ne asigura că dispunem de ultima versiune
vom executa clic pe Update remote index. Vom executa clic pe fiecare legătură care indică
numărul versiunii şi în final clic pe legătura install. Pentru a obţine noul meniu cea mai
clară modalitate este să executăm log of după care să ne autentificăm din nou.
Scenarii de lucru. Instituţia noastră aparţine unui centru educaţional în care sunt
distribuite diferite cursuri. Pentru fiecare curs, există unul sau mai mulţi instructori şi grupe
de studenţi. La aproape fiecare curs există grupuri de lucru care facilitează colaborarea între
studenţi în cazul unor proiecte diferite de grup. Membri diferiţi din fiecare grup distribuie o
serie de resurse în cadrul grupului.
Fiecare student dispune de un spaţiu individual de lucru pentru fiecare curs, în aşa
fel încât să aibă resursele necesare pentru a lucra la acel curs fară a interfera cu alţi studenţi.
În cele din urmă, se doreşte ca fiecare student al centrului să dispună de un spaţiu de lucru
care să permită accesul la resursele globale ale centrului.
În acest spaţiu, studentul va crea un portofoliu, care îi va permite să sistematizeze
un material care prezintă interes pentru el, din toate cursurile la care acesta participă în acel
centru universitar.
Roluri. Pentru fiecare spaţiu de lucru, primul pas constă în identificarea

principalelor roluri pe care le joacă indivizii în instituţia noastră. Astfel, principalele două
roluri candidat din spaţiile de lucru vor fi instructorii şi studenţii. Fiecare rol va avea nivele
de privilegii asociate care permit utilizatorilor asociaţi acestor roluri să acţioneze într-un
anumit mod. Vom utiliza tiki-workspaces_roles.php pentru a administra aceste roluri (vezi
Figura 5).
154
Figura 5 Administrarea rolurilor
Aici vom defini numele rolurilor, vom oferi o descriere şi în mod optional vom
indica numele grupului de utilizatori care defineşte permisiunile pe care dorim să le aplicăm
resurselor spaţiului de lucru. Dacă nu este selectat nici un grup va fi creat automat unul.
În partea inferioară a ecranului se pot observa rolurile existente şi posibilitatea de a
schimba permisiunile grupului printr-un clic pe iconul din dreptul casetei text.
Utilizarea unui singur grup de permisiuni implică ca permisiunile să fie automat
aplicate resurselor create în cadrul fiecărui spaţiu de lucru. Au mai fost create rolurile
”teacher” şi ”student” care vor fi alocate la rolurile de grup cu nivele de permisiuni create
pentru fiecare din aceste tipuri de resurse Tiki.
Celelalte roluri existente vor avea un comportament special deoarece sunt
predefinite:
- Registered - toţi utilizatorii înregistraţi în sistem. Utilizatorii acestor roluri nu vor
putea fi asociaţi la un spaţiu de lucru, deoarece sistemul asociază în mod automat acestea la
toţi utilizatorii care se înregistrează.
- Anonymous - utilizatorii care accesează sistemul fără a fi înregistraţi. Similar cu
utilizatorii înregistraţi, utilizatorii anonimi nu vor putea fi asociaţi la un spaţiu de lucru.
- Owner - administratorul spaţiului de lucru. Pentru fiecare spaţiu nou creat,
administratorul este asociat automat cu acest rol.
Tipuri de spaţii de lucru. Spaţiile de lucru, aşa cum sugerează şi numele,

reprezintă anumite grupuri de utilizatori capabile să colaboreze pentru a realiza activităţile
definite în cadrul cursului. Exemple de spaţii de lucru în sfera educaţională pot fi cursul de
Tehnologii Informaţionale pentru Afaceri (Windows, Ms Word şi Ms Power Point) şi
Instrumente Software pentru Afaceri (Ms Excel şi Ms Access).
În cadrul acestor spaţii de lucru, putem identifica două spaţii esenţiale care vor
partaja anumite caracteristici:
- curs (Course);
- grup de studenţi de la un curs (Group).
Pentru a crea un anumit spaţiu de lucru vom accesa tiki-workspaces_types.php,
care va afişa următorul ecran de administrare (vezi Figura 6).
155
Figura 6 Administrarea tipurilor de spaţii de lucru(a)
Pentru a crea tipul de spaţiu de lucru Course vom specifica următoarele informaţii:
- Code: un cod unic pentru a identifica tipul de spaţiu de lucru Course (vom utiliza
tot Course);
- Name: o versiune scurtă a codului. Vom utiliza Course;
- Description: o descriere. Vom utiliza Curs distribuit in centrul universitar;
- MenuID: în acest câmp vom indica identificatorul numeric al meniului definit în
Tiki. Acest meniu va fi asociat la toate spaţiile de lucru alte tipului de curs pe care îl creăm.
Implicit există meniul cu identificatorul 100;
- Active: ne permite să indicăm dacă tipul de spaţiu de lucru pe care îl creăm este
activ. Dacă este activ avem posibilitatea să creăm noi spaţii de lucru de acest tip; în caz
contrar spaţiul de lucru nu poate fi creat.
- Hide: dacă selectăm această opţiune, toate spaţiile de lucru vor fi ascunse în lista
de spaţii de lucru individuale (My Workspaces). În situaţia cursurilor, este important ca
acestea să apară în listă, şi din acest motiv vom lăsa opţinea inactivă. În cazul grupurilor de
studenţi, o putem marca ca ascunsă deoarece grupurile sunt întotdeauna dependente de un
spaţiu de lucru specific pentru un curs. Utilizatorii care sunt în grup vor putea cursul lor iar
cei care nu sunt în grup nu. Utilizatorii vor avea acces tot timpul la grupul din care fac parte
şi sistemul va arăta grupurile de studenţi care aparţin cursului.
- Allow private user zone: spaţiile de lucru permit unui grup de utilizatori să
colaboreze sub diferite forme cu ajutorul utlizării unui set de resurse asociate din spaţiul de
lucru. În anumite cazuri, inclusiv în domeniile colaborative, este necesar să permitem
utilizatorilor să dispună de zone private într-un anumit spaţiu de lucru comun. Zonele
spaţiilor de lucru private vor avea aceleaşi caracteristici cu spaţiul de lucru al grupului, cu
care sunt asociate şi legate în acel spaţiu. În situaţia cursurilor, interesul este să permitem
accesul în aceste zone private din cadrul fiecărui curs, deoarece putem specifica un anumit
tip de spaţiu existent, care va fi creat automat pentru fiecare utilizator al cursului.
Implicit, există un tip personal de spaţiu de lucru şi va fi cel pe care îl vom selecta
din listă. În situaţia unui spaţiu de lucru pentru un grup de studenţi, vom dezactiva zonele
private, dacă selectăm Not allowed din lista de tip drop-down. În final vom executa clic pe
butonul Save (vezi Figura 7).
156
Figura 7 Administrarea tipurilor de spaţii de lucru(b)
Rolurile din spaţiul de lucru. După ce spaţiul de lucru pentru cursuri a fost creat,
avem posibilitatea să definim rolurile asociate în tabelul cu tipuri existente printr-un clic pe
iconiţa asociată (vezi Figura 8).
Pentru a asocia aceste roluri, vom selecta numele rolului din meniul de tip drop-
down şi vom indica numele grupului în caseta text numită Permission Group. Dacă nu
selectăm numele unui grup, permisiunile grupului utilizat anterior vor fi asociate rolului.
Figura 8 Rolurile asociate tipului de spaţiu de lucru
Resursele spaţiului de lucru

În continuare vom defini resursele pe care dorim să le creăm implicit atunci când
un nou spaţiu de lucru de acest tip va fi creat. Pentru aceasta vom executa clic pe iconul
Tools, din Workspace Types, corespunzător elementul Course (vezi Figura 9):
157
Figura 9 Resursele asociate tipului spaţiului de lucru
În partea superioară, vom specifica numele resursei, o descriere şi tipul resursei pe

care dorim să o creăm (Blog, galerie de imagini, forum, etc.). În partea de jos a ecranului
distingem lista resurselor existente, asociate tipului spaţiului de lucru. Resursele definite în
această etapă nu există în Tiki; ele reprezintă un simplu grup care va fi utilizat atunci când
vom crea un nou spaţiu de lucru de acest tip. Resursele definite vor fi automat create.
În situaţia tipului de curs, putem crea o pagină wiki drept pagină principală a
cursului. În această locaţie putem descrie în ce constă cursul, putem crea un blog şi o
galerie de arhive în care studenţii cursului pot descărca note şi exerciţii.
Definirea suprafeţei de lucru

Odată definite resursele, vom proiecta suprafaţa de lucru pentru acest tip de spaţiu
de lucru. Suprafaţa de lucru prezintă/afişează diferite resurse disponibile pentru fiecare
modul. Putem defini structura suprafeţei de lucru la nivel de tip de spaţiu de lucru a unei
forme particulare pentru fiecare spaţiu de lucru. Printr-un clic pe iconiţa Workspace
corespunzătoare elementului Course, putem selecta modulele necesare şi să stabilim
organizarea lor (vezi Figura 10).
Figura 10 Module atribuite cursului
Primul element organizaţional al suprafeţei de lucru se numeşte zone şi va apare ca

o secţiune în partea superioară. Utilizatorul va putea acţiona pe orice element pentru a
vizualiza conţinutul asociat zonei. Fiecare zonă de pe suprafaţa de lucru este împărţită în
coloane verticale, care conţin modulele pe care le vom defini. Elementul de bază al
158
suprafeţei de lucru este modulul care reprezintă ferestre individuale care oferă acces la o
anumită resursă (conţinut) asociat spaţiului de lucru în care ne situăm în acel moment.
Primul pas constă în crearea unei suprafeţe de lucru ce implică definirea zonelor.
În cazul unui curs, putem defini următoarele zone: principală, conţinut, forum şi arhive.
Printr-un clic pe butonul ”Create zone” vom ajunge la un formular care ne permite
crearea unei noi zone:
- Name - numele zonei va fi aceeaşi cu numele secţiunii de pe suprafaţa de lucru;
- Description - permite o descriere mult mai detaliată a conţinutului zonei;
- Order - se referă la ordinea în care vor apare zonele.
Odată creată zona, vom selecta una din secţiunile generate pentru a aloca module.
Printr-un clic pe butonul ”Assign module” vom accesa un formular care permite atribuirea
unui modul zonei active (vezi Figura 11) cu următoarele elemente:
- Module - permite selectarea modulului pe care dorim să-l atribuim. Dacă
schimbăm elementul selectat, parametrul zonă se schimbă automat şi va afişa parametrii
specifici pe care modulul le permite;
- Column - numărul coloanei în care dorim să localizăm modulul. Lista coloanelor
va afişa întotdeauna cu o coloană mai mult faţă de cele existente pe suprafaţa de lucru;
- Order - indică poziţia modulului în cadrul coloanei;
- Title - textul pe care îl vom introduce în acest câmp va fi cel care va apare în
antetul modulului;
- Title Style - numele stilului definit în stilul CSS care va fi aplicat titlului
modulului. Dacă stilul nu este indicat va fi aplicat cel implicit;
- Data Style - numele stilului definit în stilul CSS, care va fi aplicat zonei cu datele
modulului. Dacă stilul nu este indicat va fi aplicat cel implicit;
- Module parameters - lista parametrilor care se aplică comportamentului fiecărui
modul pe care îl atribuim.
Figura 11 Atribuirea unui modul
Odată ce un modul a fost atribuit suprafeţei de lucru, există posibilitatea să

modificăm poziţia acestuia printr-un clic pe săgeata care apare în modul.
Crearea spaţiului de lucru pentru centrul educaţional
159
Odată ce spaţiul de lucru a fost definit, putem crea spaţiul de lucru necesar pentru
centrul educaţional. Să prespunem că unul din cursurile distribuite de instituţie este
Tehnologii Informaţionale pentru Afaceri şi că în cadrul acestui curs profesorul doreşte să
creeze două grupe de studenţi - Grupa A şi Grupa B.
Vom accesa pagina de administrare a spaţiului de lucru, tiki-
workspaces_admin.php, şi vom specifica detaliile cursului de iniţiere în tehnologiile
informaţionale pentru afaceri (vezi Figura 12):
- Code: în acest câmp vom introduce un nume scurt pentru identificarea spaţiului
de lucru unic (de ex: INFOTIA01). Acest cod va fi adăugat automat la numele fiecărei
resurse din spaţiul de lucru;
- Name: în acest câmp vom preciza numele spaţiului de lucru, care va apare în
poziţii diferite (de exemplu modulul my workspaces). În acest caz, vom specifica numele
cursului: Tehnologii Informaţionale pentru Afaceri;
- Description: o descriere a obiectivului spaţiului de lucru;
- Start Date and End Date: prin aceste date putem stabili perioada în care dorim ca
spaţiul de lucru să rămână deschis utilizatorilor sistemului;
- Closed: dacă caseta text este selectată, utilizatorii nu vor putea să acceseze
spaţiul de lucru, dacă data curentă este în perioda definită în câmpul anterior. Implicit, vom
lăsa acest element nemarcat în acest mod fiind posibilă accesarea cursului pe care l-am
creat;
- Type: în acest meniu drop-down, toate spaţiile de lucru definite sunt active. În
acestă situaţie vom selecta tipul de curs creat anterior;
- Hide workspace: dacă selectăm această casetă, spaţiul de lucru nu va apare în
lista de spaţii de lucru asociate utilizatorilor în modulul my workspace. În situaţia cursurilor
vom lăsa această opţiune nemarcată, astfel încât pentru fiecare utilizator cursurile vor fi
listate, iar în cazul grupurilor de studenţi (celălalt tip de spaţiu de lucru) vom marca acest
câmp pentru ca acesta să nu apară în ”My workspaces” prin afişarea modulului ”my
workspaces”.
Figura 12 Crearea spaţiilor de lucru
160
Odată ce cursul a fost creat el va apare în tabelul care afişează lista de spaţii de
lucru existente, în partea de jos a ecranului de administrare a spaţiului de lucru. Spaţiile de
lucru dispun de o relaţie ierarhică, astfel încât relaţia părinte-copil poate fi stabilită între
spaţiile de lucru pe care le creăm (fiecare spaţiu de lucru poate avea un părinte şi copii
multipli).
Cursurile vor fi întodeauna părintele spaţiilor de lucru ”grupuri de studenţi”.
Pentru a vedea acestă relaţie este necesar să executăm clic pe numele cursului pe care l-am
creat, astfel încât calea spaţiului de lucru să fie afişată (TOP/INFOTIA01/). Această cale ne
indică faptul că păritele activ este ”Tehnologii Informationale pentru Afaceri”
(INFOTIA01) care a fost creat. Fiecare spaţiu de lucru pe care îl vom crea va deveni acum
un copil al cursului de tehnologii informaţionale; în situatia noastră vom crea grupul de
studenţi al cursului.
Există posibilitatea accesării spaţiului de lucru desktop printr-un clic pe butonul
Desktop (vezi Figura 13):
Fig.13 Accesarea spaţiului de lucru
Utilizatori şi grupuri
În cele din urmă, trebuie să asociem utilizatorii la spaţiile de lucru create prin
apăsarea iconiţei corespunzătoare spaţiului de lucru. Aceasta va permite accesul la zona
administrativă a utilizatorilor şi grupurilor cursului activ.
De aici, utilizatorii sau grupurile pot fi asociate cu rolurile disponibile în spaţiul de
lucru. Când spaţiul de lucru este creat, rolurile care au fost asociate anterior tipului de
spaţiu de lucru vor fi transferate grupurilor de utilizatori, al căror nume este compus din
codul spaţiului de lucru şi numele rolului. Aceste grupuri de utilizatori pot fi administrate
161
ca orice alt grup din ecranul de administrare oferit de TikiWiki, dar nu este recomandat să
atribuim permisiuni acestui grup. Printr-un clic pe numele oricărui grup vom putea selecta
şi activa asocierea de utilizatori şi grupuri utilizând butoanele corespunzătoare:
- New Group: un nou grup copil al grupului selectat;
- Add Group: adaugă un grup de utilizatori existent în Tiki la grupul selectat;
- Remove Group: şterge grupul selectat;
- Add User: un utilizator existent este adăugat în Tiki la grupul selectat.
Când asociem un utilizator la unul din grupurile de lucru în mod direct, vom
asocia utilizatorul acelui spaţiu de lucru şi acesta va apare în modulul ”my workspaces”
pentru utilizatorul care a fost atribuit noului spaţiu de lucru.
15.7 Concluzii
Acest studiu utilizează un exemplu de tehnologie colaborativă (wiki) pentru a

înţelege importanţa proiectării sistemelor de management a cunoştinţelor dintr-un mediu
academic. Studiul a fost conceput în aşa fel încât să se înţeleagă faptul că tehnologiile wiki
pot fi utilizate pentru a implementa un viitor sistem de management a cunoştinţelor pentru
procesul de predare şi învăţare şi dacă această tehnologie este eficace să permită crearea şi
distribuirea lor într-un mediu academic.
În concluzie, putem afirma că implementarea eficace şi utilizarea tehnologiei wiki
pentru sprijinirea managementului cunoaşterii în mediul universitar necesită o familiarizare
a studenţilor şi instructorilor cu tehnologia, stabilirea unui plan anterior implementării
sistemului şi utilizării efective de grupele de studenţi, stabilirea dimensiunii grupelor şi
capacitatea de a motiva studenţii să acumuleze cunoştinţe dintr-o altă sursă.
Deşi majoritatea literaturii despre tehnologiile wiki sugerează că tehnologia este
uşor de utilizat, în realitate acestea nu sunt intuitive imediat pentru toţi utilizatorii.
Probleme cum ar fi suficienta instruire a utilizatorilor, disponibilitatea resurselor, abilitatea
de a sprijini tehnologia şi personalizarea efectivă trebuie avută în vedere înainte de
utilizarea acestei tehnologii pentru a sprijini eforturile managementului cunoaşterii dintr-o
universitate.
Bibliografie
Andone, I., Păvăloaia, D.W., Bâcâin, I.V., Genete, L-D, Modelarea cunoaşterii în
organizaţii. Metodologie obiectuală pentru soluţii inteligente, Ed. Tehnopress, Iaşi,
2004.
Blustain, H.; Goldstein, P. Lozier, G., Assessing the New Competitive Landscape în Katz,
Richard N. (ed), Dancing with the devil: Information Technology and the new
competition in higher education, San Francisco: Jossey-Bass Business / Higher
Education Round Table News 5, 1999.
Davenport, T.H., and Prusak, L. Working knowledge: how organizations manage what they
know, Harvard Business School Press, Boston, MA, 1998.
Dolfsma, W., Consumers as Subcontractors on Electronic Markets, First Monday 4 (3),
1999.
Gupta, J. D., Sharma, S. K., Creating Knowledge Based Organizations, IDEA Group
Publishing, 2004.
Nunan, T., Predicting new territories and structures – distance education in the new
millennium, ODLAA 99 Biennial Forum, Deakin University, 1999.
Collaboration, Communications of the Association for Information Systems. Vol.13, 2004.
162
Capitolul XVI
EFICIENŢA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL CUNOAŞTERII
ŞI CERINŢE DE IMPLEMENTARE
Dinu AIRINEI, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Daniel HOMOCIANU, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
16.1 Introducere
Ca tehnologie specifică managementului [IBM, 2006] sistemul de management al

cunoaşterii (SMC) proiectat şi propus de noi pentru implementare, reuneşte:
¾ ideea de muncă colaborativă cu suport în tehnologia de calcul (groupware,
portaluri colaborative);
¾ sisteme hipertext distribuite şi deschise;
¾ managementul documentelor;
¾ sisteme informaţionale geografice;
¾ tehnologii help-desk;
¾ intranet-uri;
¾ reprezentarea cunoaşterii (inclusiv conceptele de mapare, reţele semantice şi
modelarea informaţiei şi a hipertextului);
¾ partajarea cunoaşterii;
¾ metadate;
¾ ontologii.
16. 2 Aspecte ale eficienţei
Eficienţa SMC propus rezidă într-o serie de avantaje suplimentare, între care putem
include:
9 valorificarea avantajelor cărţii electronice (figura 1) - cartea electronică
este de dată recentă, doar ca formă. Ea se bazează pe o tehnologie promovată
în ultimii ani, care presupune o aplicaţie software şi un fişier structurat într-un
format specific unei cărţi, posibil de citit cu un PC obişnuit (desktop, laptop),
de buzunar (Pocket PC), de mână (Handheld PC) sau de către un dispozitiv
dedicat special cărţii electronice. Prin urmare, o nouă componentă a acestei
tehnologii o reprezintă echipamentul hardware gazdă pentru cartea
electronică.
Fig. 1 Avantajele cărţii electronice
9 posibilităţi de raportare în formatul binecunoscut al foilor de calcul -

întotdeauna când se pune în discuţie ideea unei noi interfeţe-program există
opinii reticente care, dincolo de orgolii şi rutină nu exprimă altceva decât un

adevăr cât se poate de simplu: o interfaţă-program (în context, de raportare)
nouă presupune aproape mereu reguli noi de exploatare. De aici, consecinţele
celebre: timp suplimentar de acomodare a utilizatorilor sau documentaţii
interminabile. Trecând peste faptul că un program de calcul tabelar de tip
Microsoft Excel se poate comporta excelent şi ca subsistem de raportare,
acesta are deja o vechime considerabilă de utilizare - deja de ordinul
deceniilor - fapt care poate însemna un avantaj net pentru utilizatorul final
deja obişnuit cu:
• realizarea unui banal calcul în manieră tabelară;
• crearea unui grafic şi modificarea acestuia prin schimbarea tipului;
• introducerea unei linii de trend (figura 2);
• facilităţile de fuzionare electronică a documentelor;
• sau chiar cu rezolvarea unei probleme simple de decizie implicând o
filtrare de date sau utilizarea cunoscutei funcţie logice IF.
Fig. 2 Inserarea unei linii de trend într-un grafic dinamic Excel de evoluţie
Toate acestea devin evidente în contextual în care, adesea, o soluţie separată

de raportare sau fie ea şi una integrată nu îşi merită banii, timpul de
implementare, testare, instruire şi acomodare a utilizatorilor şi toate costurile
derivate.
9 posibilităţile suplimentare ale interfeţei de raportare dual-view (2V) -
opţiunea de afişare dualview (două dispozitive de afişare pentru un singur
semnal de ieşire) face ca performanţele aplicaţiilor software să crească
exponenţial dând naştere la o abordare multidimensională (figura 3) respectiv
la una extinsă (figura 4) a interfeţei cu utilizatorul.
164
Capitolul XVI EFICIENŢA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL
CUNOAŞTERII ŞI CERINŢE DE IMPLEMENTARE
Fig. 3 Multidimensionalitate din perspectiva interfeţei utilizator
Fig. 4 Rezultatele unui trend logaritmic unicriterial - facilitatea DualView

ca extensie a interfeţei cu utilizatorul
165
9 posibilităţi multiple de modelare şi lucru cu tablouri de bord

(dashboards) şi tablete de scoruri (scorecards) utilizând ca suport tehnologia
portalurilor corporative - în timp ce în industria de componente auto
(automotive), dashboard-ul este o formă compactă de panou de control situată
în apropierea parbrizului şi conţinând indicatori şi cadrane precum tahometrul,
vitezometrul, contorul de kilometri parcurşi şi indicatorul de combustibil, etc.,
un dashboard BI furnizează toate informaţiile critice necesare pentru a
conduce o afacere şi pentru a-i îmbunătăţi [boxesandarrows, 2007]
performanţa. În particular, vom înţelege şi modul în care Microsoft - o firmă
care produce software foarte variat ca şi paletă de categorii: sisteme de
operare, aplicaţii de birou, SGBD-uri, medii de dezvoltare, simulatoare şi
jocuri, de mai bine de douăzeci de ani - concepe logica interfeţei pentru
indicatorii cheie ai performanţei (KPI), când se pune problema construirii
unui mediu de dezvoltare de tip Business Intelligence (BI), cu rădăcini
puternic ancorate în teoria deciziei, management, statistică respectiv baze de
date. Microsoft a decis să includă în mediul său de dezvoltare de tip BI -
Business Scorecard Manager 2005 - un set predefinit de 28 de mostre (figura
5) de indicatori de prezentare – indicators - care constituie de fapt, sursa
interfeţei de prezentare a indicatorilor cheie ai performanţei (KPI) definiţi şi
utilizaţi într-un model real.
Fig. 5 Indicators.bsw - un set predefinit de 28 de mostre de indicatori de prezentare
Exemplul vizat aici se referă la doi asemenea indicatori de prezentare: 3

Roadsigns respectiv 5 Gauges - Green on Right (figurile 6, 7, 8). Aplicarea
lor s-a făcut într-un context concret, folosind doi indicatori cheie ai
performanţei (media KPI respectiv rata promo KPI), definiţi în MS BSM
2005, având la bază doi membri calculaţi (media, rata) respectv în două
cuburi de date definite în depozitul de date “Analiza_FEAA”. Acesta a fost
construit plecând de la o sursă de date relaţională cu date despre studenţii
166
FEAA, derivată din baza de date reală utilizată de aplicaţia GESCO, de

gestiune a şcolarităţii.
Fig. 6 Indicatori utilizaţi efectiv: 3 Roadsigns, respectiv 5 Gauges - Green on
Right
Fig. 7 Configurarea funcţionalităţii interfeţei indicatorului cheie de performanţă rata promo KPI
conceput folosind indicatorul de prezentare 3 Roadsigns
167
Fig. 8 Configurarea funcţionalităţii interfeţei indicatorului implicit de prezentare 3 Roadsigns

- stabilirea unei pictograme pentru situaţia în care lipsesc date
168
Scorecard-ul din exemplul ales a fost conceput pentru a oferi o paradigmă simplă de
perspectivă asupra eficacităţii şi calităţii procesului didactic. Cei doi indicatori cheie ai
performanţei arată:
• media notelor pentru un nivel anume din structura ierarhică multidimensională a
datelor şi dacă aceasta respectă obiectivul presupus ţintă al notei maxime;
• cu cât anume rata de promovare pentru un nivel ierarhic dat este mai aproape sau
mai departe (peste / sub) de rata de 50%, care, presupunem, ar reprezenta
obiectivul ţintă.
În plus, modelul demonstrativ a fost gândit să asocieze o pagină de tip portal
corespunzând scorecard-ului (în format HTML folosind facilităţile MS BSM 2005 via
Share Point services) cu alte două pagini conţinând Grafice Pivot OLAP (proiectate într-un
registru de lucru Excel şi salvate în formatul mht (mime HTML), folosind opţiunea de
interactivitate), de asemenea publicate în aceeaşi zonă a portalului (figura 9). Un alt scop a
fost acela al prezentării unei structuri independente a modelului de dashboard, dincolo de
avantajele uşurinţei de modificare şi salvare.
Fig. 9 Secţiunea Shared Documents a portalului demonstrativ

http://oc/sites/shpdemo
Legătura dintre aceste două părţi este realizată pe fiecare indicator cheie de
performanţă afişat (KPI) folosind o hiperlegătură foarte uşor de definit. Funcţionalitatea 2V
este obţinută doar dacă se optează ca link-ul să deschidă pagina cu graficul pivot într-o
fereastră distinctă (figura 10).
Fig. 10 Formatarea hiperlegăturii către pagina cu graficul pivot
169
Rezultatul (incomparabil mai eficient în regim 2V) constă în facilitarea

unei mai bune analize respectiv a comparării rezultatele din multiple
perspective (figura 11).
Fig. 11 Dashboard independent (în regim 2V):grafic pivot (stânga), scorecard (dreapta)
- aceeaşi structură a dimensiunii organizare_studii
Facilităţile roll-up şi drill-down vor funcţiona în consecinţă de o manieră

literalmente independentă, pe fiecare ecran.
9 facilităţi multiple de transfer şi diseminare – practicile încetăţenite prin
utilizarea continuă a portalurilor corporative urmează binecunoscuta spirală a
creării şi fluxului cunoaşterii (figura 12).
170
Fig.12 Spirala creării şi fluxului cunoaşterii utilizând SMC propus
16. 3 Concluzii şi cerinţe minimale de implementare
Cât priveşte cerinţele fizice de implementare, pentru a obţine rezultate efective, se

recomandă utilizarea unei reţele de calculatoare bazată pe protocolul TCP/IP si măcar a
unui sistem cu o platformă Windows 2003 Server R2 SP1 respectiv dual monitor (aici prin
intermediul plăcii video Asus NVidia GeForce FX 5600 XT). Sistemul de referinţă a fost
dotat cu o mai veche unitate de procesare cu un singur nucleu de la Advanced Micro
Devices®, cu nume de cod Athlon XP 3300+, funcţionând la 2.3 GHz, cu 0.5 MB de
memorie cache, 1 GB de memorie Double Data Rate Synchronous Dynamic Random
Access Memory (DDRSDRAM) din prima generaţie, rulând la 0.418 GHz cu 2.5 cicluri
latenţă CAS, o mai veche unitate de disc dur ATA 100 Western Digital JB Special Edition
cu 7200 rpm, 8 MB de memorie cache şi respectiv o placă de bază Epox NVidia nForce II
400 8rda3i.
Ca şi cerinţe de implementare software, trebuie menţionat că, pe partea de server, s-a
procedat la activarea IIS, ASP şi a serviciilor Share Point Services SP2 din subsecţiunea
Add/Remove Windows Components. Pasul următor l-a constituit instalarea MS SQL
Server (aici, numele instanţei a fost full_install) incluzând, de asemenea, serviciile de
analiză (Analysis Services) - pachetul SP4, dispunând de serviciile Pivot Table (tabelă pivot
sau de simulare). Apoi s-a creat un site (aici, local: http://oc/sites/shpdemo, menit să
găzduiască un serviciu web pe un port specific - portul implicit este 46786) care
funcţionează cu componenta server a produsului Business Scorecard Manager (BSM) 2005,
instalată împreună cu componenta sa client (Builder) respectiv cu componenta WebParts -
la final.
171
Sursa: [Microsoft, 2005]

Fig.13 Arhitectura BSM
Înainte de pasul final am activat, de asemenea, serviciile MS XML Core Services 4.0
SP2 şi ADOMD.NET 8.0 pe care BSM 2005 le utilizează pentru conectarea la MS SQL
Server (figura 13). Însă facilităţile complete de raportare ad-hoc s-au obţinut după instalarea
MS Internet Explorer 7 RC1.
Bibliografie
Airinei, D., Depozite de Date, Polirom Publishing House, 2002.

Kaplan, R., S., Norton, D., P., Using the Balanced Scorecard to create Corporate
Synergies, Harvard Business School Publishing Corporation, Boston, 2006.
*** http://cife.stanford.edu/online.publications/WP089.pdf
*** http://cife.stanford.edu/online.publications/WP089.pdf
*** http://eceb.gmu.edu/pubs/KerschbergDaWak2001.pdf
*** http://eceb.gmu.edu/pubs/KerschbergDaWak2001.pdf
*** http://www.boxesandarrows.com/view/executive_dashboards
*** http://www.educause.edu/ir/library/pdf/pub5006k.pdf
*** http://www.educause.edu/ir/library/pdf/pub5006k.pdf
*** http://www.ifla.org/IV/ifla67/papers/046-115ae.pdf
*** http://www.ifla.org/IV/ifla67/papers/046-115ae.pdf
*** http://www.infonortics.com/searchengines/sh01/slides-01/arai.pdf
*** http://www.infonortics.com/searchengines/sh01/slides-01/arai.pdf
*** http://www.knowledge-portal.com/km_history.htm
*** http://www.knowledge-portal.com/km_history.htm
*** http://www.microsoft.com/technet/itsolutions/msit/deploy/scorecardbusperftcs.mspx
*** http://www.nwlink.com/~donclark/history_knowledge/drucker.html
*** http://www.nwlink.com/~donclark/history_knowledge/drucker.html
*** http://www-306.ibm.com/software/data/db2bi/leadership.html
172
MANAGEMENTUL CUNOAŞTERII ÎN UNIVERSITATEA MODERN
Capitolul XVII
MANAGEMENTUL DOCUMENTELOR ÎNTR-O UNIVER
Aurelia Pătraşcu, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

17.1 Introducere
Înainte de revoluţia digitală, documentul nu era altceva decât cee

dicţionarul: ”act prin care se adevereşte, se constată sau se preconizează un fa
un drept, se recunoaşte o obligaţie; text scris sau tipărit, inscripţie sau altă mă
la cunoaşterea unui fapt real sau din trecut” [Dex, 1975, 275]. Pentru mulţi
document este o foaie de hârtie pe care e scris ceva important, ce poate fi
Documentul este ”elementul component fundamental al fondului sau al
caracteristici proprii şi o unitate de conţinut”.
17.2 Conceptul de document
În accepţie largă, noţiunea de “document” este definită ca fiind o

cunoaştere fixată material, înregistrată sau susceptibilă de a fi utilizată pent
studiu sau probă. Iniţial, termenul documentare a indicat activitatea de in
intermediul documentelor, cu sensul reflexiv al verbului a se documenta [Berc
O dată cu evoluţia mijloacelor de comunicare materializate, înţelesu
termenului s-a extins spre sensul tranzitiv al verbului, adică activitatea de “a
alţii, caracteristica care predomină în organizarea modernă a acestui domeniu.
În accepţiunea curentă, a documenta înseamnă a depista, a colecţiona, a
pune la dispoziţia consumatorilor de informaţii surse de cunoştinţe dobân
asupra problemei ce intră în sfera de interes a acestora, fixate în documente
[Berciu, 2003].
Această definiţie cuprinde activitatea de documentare în sens genera
termenii “informare” şi “documentare” tind în exprimarea obişnuită spre sino
presupunând un fapt de cunoaştere. Deosebirile dintre cei doi termeni, deriv
termenul document. „Informaţia presupune un fapt de cunoaştere care poat
recepţionat sub formă materializată sau nematerializată, pe când, „documentar
numai forma materializată”. Între cele două posibilităţi de cunoaştere, ex
numai deosebiri de natură ci şi de valoare. Informaţia transmisă oral
recepţionată cu un grad de aproximaţie, presupus de o astfel de transmisie [Ber
Tipologia informaţiei documentare cunoaşte astăzi o diversitate atât de
17.3 Sisteme de management a documentelor
Capitalul intelectual al unei organizaţii, reprezentând informaţii şi

produsele şi serviciile sale, clienţii şi mediul ei de afaceri, este depozitat s
documente. Cu mulţi ani în urmă, aceste documente reprezentau „bucăţi de hâ
scrisorilor, rapoartelor, planurilor de afaceri, facturilor, comenzilor etc. Astăzi
au început să fie tot mai mult percepute ca „documente electronice”, de la un
pe calculator sau câteva fişiere interconectate, la documente multimedia
numeroase tipuri de informaţie: text, imagine, date, foi de calcul, grafice, des
audio şi video [Georgescu, 2006, 67].
Sistemul de management se constituie ca un ansamblu de metode şi teh
asociat cu procedurile informaţionale, decizionale şi organizatorice specifice
tehnicilor integrate în cadrul sistemului. Sistemul de management vizează
management în ansamblul său sau un grup de funcţii ale managementului.
Managementul documentelor este o disciplină specializată. Aceasta con
practici de recunoaştere asociate unui ciclu de viaţă a înregistrărilor sau info
sunt utile unei afaceri sau organizaţii [Laserfiche, 2004, 2].
Sistemele de management al documentelor sunt aplicaţii software c
documente scrise sau electronice şi furnizează stocarea, regăsirea, securitate
acestora [Laserfiche, 2004, 2]. Ele sunt cunoscute şi sub numele de sistem
automată a documentelor [Pavelescu, 1999, 72; Pavelescu, 2001, 57; Pavelesc
Acest proces începe cu conversia documentelor de hârtie şi a altor d
imagini digitale care pot fi organizate foarte uşor şi regăsite repede, indexat
Când dosarele sunt scanate sau convertite electronic, o copie digitală de înaltă
stocată pe hard sau disc optic. Acestor carduri electronice le pot fi ataşate: auto
referinţă; data creării sau cuvinte cheie. Fişierele pot fi vizionate, tipărite
stocate. Cine poate citi aceste documente şi ce paşi trebuie să facă pentru a l
de nivelul de securitate pe care administratorul de sistem l-a alocat utilizator
[Laserfiche, 2004, 3].
Analizând componentele managementului documentelor si înregist
evidenţiază domeniile cheie implicate în administrarea eficientă a informaţie
În mod clar, administrarea arhivelor şi administrarea documentelor sunt d
diferite. Pot fi avute în vedere separat şi multe companii au procedat aşa, i
soluţii pentru un domeniu sau altul. Totuşi , este important ca cele două să
împreună sau ca părţi ale unui program de acţiune mai amplu, care ar putea i
tehnologic, managementul conţinuturilor şi managementul cunoaşterii. M
documentelor şi înregistrărilor cuprinde stocarea datelor, înmagazinarea
documentelor şi a înregistrărilor, atât în forma tradiţională (pe hârtie) cât
electronic, cu privire la workflow, managementul conţinuturilor şi al
Capitolul XVII MANAGEMENTUL DOCUMENTELOR ÎNTR-O UNIVERS
traseu al documentelor şi notificare prin e-mail. Un sistem performant de m

documentelor are următoarele caracteristici [Baltac, 2004, 2; Laserfiche, 2004
- îmbunătăţeşte eficienţa în stocare, reţinere şi punere la dispoziţie a înr
- furnizează rapoarte detaliate asupra înregistrărilor care pot fi transfe
sau şterse;
FLUX DE LUCRU MANAGEMENTUL

CUNOAŞTERII
Î TRANSFER
N DE DATE MANAGEM
SCANARE INTRĂRI
R CONŢINUT
DATE
MS OFFICE E
FAX G
EMAIL METADATA I
S Documente CERCETA
+
T ÎMBUNĂT
CONTROL
R A MUN
CALITATE
Ă
R
I
MANAGEMENTUL MANAGEM
ÎNREGISTRĂRILOR DOCUMEN
DOSARE
Sursa: [Conspectus, 2004, 19].

Fig. 1 Domenii cheie în administrarea informaţiilor electronice
- oferă posibilităţi de verificare a întregii activităţi din sistem şi d

întregului ciclu de viaţă al înregistrărilor;
- implementează rapid fluxuri de documente;
- este flexibil la orice structură organizaţională;
- are un grad înalt de securitate;
• momentul la care a fost recepţionat;

• persoana care răspunde de avizarea / răspunsul formulat;
• data la care răspunsul / avizarea au fost finalizate.
- transmiterea fişierelor instantaneu pe e-mail şi fax;
- accesarea documentelor în timpul călătoriilor;
- înregistrarea acestora pe CD, DVD sau WEB;
- crearea de copii de siguranţă ale fişierelor şi înregistrărilo
recuperării acestora în caz de pierdere sau ştergere.
Spre deosebire de sistemele manuale, sistemele automate de ma
documentelor prezintă următoarele avantaje [Baltac, 2004, 3]:
- stochează informaţiile legate de document într-un singur loc;
- permit accesul rapid la locul unde se află documentul în organizaţie;
- informează privind stadiul de avizare (rezoluţie) în care se află un doc
- urmăresc timpul necesar finalizării unei avizări (rezoluţii) şi, în
documentele care au depăşit acest termen;
- vizualizează numărul de documente intrate zilnic, săptămânal şi lunar
Documentele într-o organizaţie nu sunt statice. Ele sunt create, modifica
pe rute clar definite. De aceea, sistemele de management al documentelor conţ
flux care determină cu precizie unde se trimite un document, dacă a ajuns la de
a fost redirecţionat şi care este statutul lui la un moment dat.
Elementele componente obligatorii ale unui sistem de management al
sunt [Pavelescu, 2001, 57]:
- infrastructura este un set de staţii de lucru, dispozitive periferic
interconectate în reţele locale (LAN) şi / sau regionale / mondiale (WA
trebuie să permită utilizarea oricărui sistem de operare de reţea, oricărui for
numerelor lungi de fişiere etc.;
- instrumentele specializate în crearea de documente, instrumente comple
care permit structurarea informaţiei introduse şi ghidarea utilizatorului pentr
datele în anumite moduri anterior proiectate.
Toate sistemele de management al documentelor trebuie să aibă 5
[Laserfiche, 2004, 3; Prior, 17; Wilson, 1997, 124]:
1. captura - pentru aducerea documentelor în sistem;
2. metode de stocare şi arhivare;
3. instrumente de indexare şi regăsire pentru a localiza documente
4. distribuirea pentru exportarea documentelor din sistem;
5. securitate – pentru a proteja documentele de accesarea neautoriz
Un sistem de management al documentelor permite [Baltac, 2004, 3]:
• circulaţia documentelor pe trasee ierarhice bine p
definite de către autorul documentului, cu posibilitatea
moment unde se află un document şi care este starea

înregistrările care se fac asupra documentelor;
• posibilitatea de a obţine rapid statistici şi situaţii pri
rezolvate sau în lucru, după stare, tip, responsabili etc.
17.4 Managementul calităţii documentelor
Statisticile arată că pentru încheierea unei tranzacţii, în prezent sunt nec

ori mai multe documente decât în urmă cu cinci ani. Introducerea unui sistem d
calităţii (condiţie obligatorie pentru companiile care doresc să se încadreze
europene) aduce cu sine un volum impresionant de documente care trebuie
interiorul firmei sau în relaţiile cu partenerii [Baltac, 2004, 2].
Pornind de la cerinţele ISO 9000 şi instrucţiunile ISO 10013, procesele
documentelor se încadrează în trei categorii funcţionale, acestea fiind [Yao, 20
1. creare / difuzare de documente;
2. modificare;
3. acces.
Fiecare sub-funcţie este în continuare sub-divizată în mai multe activită
fig. 2. Atât documentele nou create, cât şi cele modificate trebuie să fie revizui
înainte de eliberarea sau difuzarea lor. Documentul difuzat sau eliberat t
disponibil şi uşor de accesat pentru toate părţile autorizate.
Pentru a facilita fluxul neîntrerupt al documentelor şi gestionarea eficien
persoanele răspunzătoare trebuie să se raporteze la documente şi date p
exemplu, atunci când un document precum o specificaţie de proiect intră
revizuire, o listă a echipei de revizuire (adică un tip de document) este nece
identifica membrii autorizaţi ai echipei pentru revizuirea documentelor. At
document anume trebuie revizuit / aprobat şi distribuit, acesta va intra
modificare. O persoană care modifică documente va căuta documentele core
documentul respectiv cum ar fi: instrucţiunile de inspecţie şi procedurile
pentru a pregăti propunerea cererii de modificare pentru revizuirea modificării
Din punctul de vedere al ciclului de viaţă, un document poate trece prin
şi anume: creare document / document creat, revizuire / revizuit, aprobare / apr
modificare / modificat, până la accesat, după cum se prezintă în fig. 3.
Tabelul 1 rezumă cerinţele pentru documente şi date, conformându-se
gestionare a documentelor ISO 9001. Din tabelul 1, cerinţele pentru docume
pot clasifica în două tipuri principale.
Primul tip îl reprezintă documentele legate de calitatea ISO9000, care
nivele principale.
Cele 4 nivele ale structurii documentării sistemului de calitate sunt:
Gestionare
documente
Creare / difuzare Modificare Accesare

document document document
Creare Identificare Planifica

document motive mod. profil
Identificare Identificare Identif

echipa reviz. mod. propusă utiliz
Revizuire Revizuirea Verifi

document modificării autoriz
Aprobare Aprobare Regă

document modificare docum
Înregistrare Anunţarea
document pers. care mod.
Identificare Emitere şi
primitori distribuire doc.
Emitere şi Eliminare doc.

distribuire nevalid
Eliminare
document
Sursa: [Yao, 2003, 358].

Al doilea tip de document este destinat menţinerii integrităţii

de control al documentelor în conformitate ISO 9000, ca
informaţii pentru controlul şi gestionarea corespunzătoare a do
precum lista cadru, istoricul modificărilor, lista echipei de reviz
de distribuţie.
Tabel 1 Cerinţele pentru documente şi date

Funcţii aferente Clauze I
Cerinţe documente şi date
(flux) afer
Creare şi emitere Documente draft (şabloane) aferente sistemului 4.5.2
documente calităţii, cum ar fi proceduri, instrucţiuni de
lucru, pregătite pentru a fi revizuite
Lista echipei de revizuire 4.5.2
Observaţiile revizuitorilor 4.5.2
Lista cadru 4.5.2
Lista de distribuţie 4.5.2
Document difuzat 4.5.2
Controlul Formular de cerere modificare 4.5.3, 5.3.2.

modificării Documente aferente modificării 4.5.3
documentelor Lista echipei de revizuire 4.5.3, 5.3.2.
Observaţii şi instrucţiuni ale revizuitorilor 4.5.3, 5.3.2.
Documentul modificat spre a fi aprobat 4.5.3, 5.3.2.
Istoricul modificării documentului 4.5.3, 5.3.2.
Lista de distribuţie 4.5.3, 5.3.2.
Noua versiune a documentului 4.5.3, 5.3.2.
Lista cadru 4.5.3, 5.3.2.
Accesarea Listele nivelurilor de securitate 4.5.1, 4.5.2

documentelor Document regăsit 4.5.2, 4.5.3
Modificare
Creare
Acces Gestionare
Managementul calităţii are un rol important în managementul schimbării

la nivel instituţional.
Sistemul de management al calităţii implementat în cadrul Universităţi
din Ploieşti asigură calitatea şi dezvoltarea viitoare a tuturor activităţilor din
predarea şi studierea; activitatea de cercetare; recunoaşterea academică; politic
internaţională; funcţiile administrative şi manageriale; relaţiile interumane di
[UPG, 2006].
Managementul calităţii permite universităţii: să înveţe despre ea
autocunoască, să efectueze schimbări şi îmbunătăţiri acolo unde este n
interacţioneze eficient cu mediul extern naţional şi internaţional [UPG, 2006].
17.5 Managementul documentelor activităţii publicistice şi de cercetare şti
17.5.1 Activitatea publicistică şi de cercetare ştiinţifică în Universitatea P

din Ploieşti
Activitatea publicistică şi de cercetare ştiinţifică reprezintă una din c

principale ale proceselor de învăţământ şi inovare din Universitatea Pet
Ploieşti.
Unitatea de bază a organizării activităţii de cercetare ştiinţifică din
Petrol-Gaze din Ploieşti este catedra.
Activitatea de cercetare ştiinţifică se poate realiza şi prin colaborare cu al
învăţământ şi de cercetare din ţară sau din străinătate şi este reprezentată d
teme, finanţate sau nefinanţate, cuprinse în programele catedrelor, facultăţilor
cercetare etc.
Activitatea de cercetare ştiinţifică finanţată se desfăşoară prin
programelor, subprogramelor, temelor de cercetare - dezvoltare şi activităţ
după caz în [UPG, 2006]:
• programe naţionale de cercetare ştiinţifică precum şi m
acestora, finanţate de Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare;
• programe de cercetare ştiinţifică finanţate de Minister
Cercetării şi Tineretului, prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din
Superior (CNCSIS);
• teme de cercetare ştiinţifică şi consultanţă, contractate
comerciale, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale;
• programe instituţionale coordonate de Biroul Senatului
Petrol-Gaze din Ploieşti şi finanţate din fonduri proprii;
• programele departamentale coordonate de catedre şi fa
cuprind şi cercetările individuale finanţate.
• cărţi, tratate şi monografii cu conţinut ştiinţific inedit publicate

biblioteca Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, inclusiv la arhiva Depart
Cercetare Ştiinţifică;
• comunicări ştiinţifice pe plan naţional şi internaţional;
• articole publicate în volume ale manifestărilor ştiinţifice sau î
specialitate din ţara şi străinătate.
Pentru a gestiona eficient documentele corespunzătoare activităţii pub
cercetare din cadrul unei facultăţi autorii au elaborat un sistem de ma
documentelor, numit Gestiune [Tănăsescu, 2007].
La realizarea sistemului de management al documentelor (SMD) s-a fo
de gestiune a bazelor de date (SGBD) Caché, un SGBD postrelaţional real
InterSystems care îmbină modelul de date orientat pe obiecte cu modelul de d
[Blue Lion IT Group 2006; InterSystems, 2006].
17.5.2 Sistemul de gestiune a bazelor de date postrelaţional Caché
Caché foloseşte un model de date unificat Unified Data Architecture (UD

o descriere integrată a obiectelor şi tabelelor ce sunt reprezentate direct pri
motorului unei baze de date multidimensionale [Kirsten, 2001, 25].
Asigurând o interfaţă care vizualizează atât obiecte cât şi tabele, UDA (f
accesul la date atât pentru aplicaţiile vechi cât şi pentru cele noi, fie ele orient
relaţionale.
Aplicaţii / WWW
Server de pagini WEB Caché
XML Obiecte Caché SQL Caché ODBC

ActiveX
Java
Corba JDBC
UDA
Motorul bazei de Alte baze

MOO Caché prezintă, în plus, faţă de caracteristicile tehnologiei

orientate obiect (moşternire, poliformism, persistenţă, încapsulare) urm
trăsături [Kirsten, 2001, 26]:
• clasele sunt create prin definiţii de clasă stocate în directorul de clasă;
• elementele de bază sunt obiectele şi literalii (tipuri de date); Obiectele au
unici, care sunt independenţi de starea internă a obiectului. Un literal a
însă nu un identificator.
• clasele pot conţine proprietăţi care pot fi literali, referiri la obiecte, obi
mulţimi ale acestora ori relaţii între obiecte persistente;
• casele pot conţine metode care definesc operaţiile ce se pot executa pen
specific sau o clasă de obiecte;
• clasele pot conţine generatoare de metode; Aceste metode speciale sunt u
compilarea claselor în scopul generării codului metodei reale pe care cla
la rulare.
• obiectele Caché stochează obiecte persistente în baza de date, utilizând
stocare specificată de utilizator;
• clasele pot fi, în continuare, specializate utilizând cuvinte cheie
suplimentari.
Pentru realizarea aplicaţiilor WEB dinamice, Caché introduce o tehnol
denumită Server de Pagini Caché (Caché Server Pages - CSP).
Paginile WEB dinamice (fişiere csp) conţin HTML sau XML astfel încâ
sau modificate folosind orice editor de text sau orice unealtă pentru creare
existente pe piaţă. Aplicaţiile pot fi proiectate ca şi când ar fi o serie de pagini
Navigarea prin aceste pagini este rezolvată automat de Caché. Funcţional
practică a oricărei aplicaţii WEB) este adăugată de către Caché Applicat
Hyper-Events. Caché Application Tags (CAT's) funcţionează ca şi etichete
diferenţa că în loc de a formata text, ele execută funcţii pe serverele d
browsere. CAT's poate fi folosit pentru a îndeplini o varietate de funcţii precum
introduce date în formulare;
validează informaţia intrată în formulare de la utilizatori;
transformă articolele codate sau calculate;
salvează datele în baza de date Caché;
controlează HTML-urile scrise pentru browser.
Modul de integrare a serverului WEB cu serverul Caché de baze de date
în fig.5.
Cerere de pagină CSP
Browser Web Serve
Returnează cod HTML CSPms.dl

Sursa: [Kirsten, 2001, 282].

Fig. 5 Modul de integrare a serverului WEB cu serverul Caché.
Interfaţa CSP cu serverul WEB trimite cereri de date de la browser-ul W

Programul foloseşte fişiere cu extensia *.csp pentru a stabili când o interogare
serverului WEB sau sistemului Caché.
Codul script Caché ObjectScript, necesar pentru funcţionarea aplicaţiei p
direct în paginile CSP. Când serverul WEB recunoaşte o cerere CSP, el retr
folosind interfaţa specificată. Serverul WEB utilizează un server API specia
printr-o viteză de prelucrare ridicată.
Serverele WEB şi cel de baze de date pot fi instalate pe acelaşi com
computere diferite, conectate într-o reţea. Comunicarea în reţea se face pr
TCP/IP.
17.5.3 Prezentarea sistemului de management al documentelor Gestiune
În cadrul SGBD-ului postrelaţional Caché există două categorii de clase

tip de date şi clase de obiecte.
Clase tip de
date
Clase
Clase neînregistrate
Clase de
obiecte in
Clase
înregistrate
pe
Sursa: [Kirsten, 2001, 28].

Fig. 6 Tipuri de clase Caché.
Clasele tip de date reprezintă literali, cum ar fi şiruri de caractere, num

alte tipuri de date definite de utilizator. Acestea sunt clase speciale care defin
Clasele neînregistrate nu oferă comportament propriu, programatorul fi

creeze toate metodele.
Spre deosebire de acestea, clasele înregistrate dispun de o colecţie
funcţii built-in. De exemplu, metoda %New () creează o nouă instanţă a u
timp ce %Close() o şterge din memorie.
La rândul lor şi aceste clase pot fi divizate în clase inserabile (obie
clase pot fi stocate numai în interiorul obiectelor persistente) şi clase
(obiectele acestor clase au propriul identificator de obiect şi astfel p
independent în baza de date).
Una din metodele de definire a claselor în cadrul SGBD-ului postrelaţion
cu ajutorul utilitarului Caché Studio [Tănăsescu, 2005, 741-746].
Pentru realizarea SMD autorii au creat în cadrul pachetului gestiune
obiecte (fig. 7): 17 clase de obiecte persistente (Personal, Catedre, E
Autoricarti, Reviste, Articolerev, Autoriartrev, Conferinta, Articolevolum,
Contracte, Cercetatori, Brevete, Inventatori, Sesiunistiintifice, Participanti)
obiecte inserabilă, Adresa [Tănăsescu, 2007].
De exemplu, clasa de obiecte persistente Personal conţine pe lângă liter
tip Integer; Nume, Prenume, Grad, Funcţie, Email, Nrtelefon de tip Strin
Conducdoc de tip Boolean; Datanasterii de tip Date), un obiect inserat, Adr
referire la clasa de obiecte inserabile Adresa şi o relaţie de tip 1:n cu cla
persistente Catedra.
Clasele mai sunt alcătuite, de asemenea, din metode ataşate automat de c
din interogări care sunt apelate în cadrul fişierelor csp.
Se prezintă, în continuare, proprietăţile claselor Personal, Adresa şi Cated
Tabel nr. 2 – Proprietăţile clasei persistente Personal.

Nume proprietate Tip de date
Marca %Library.Integer [Required,Indexed]
Nume %Library.String [Required,Indexed,MAXLEN=20]
Prenume %Library.String [Required,Indexed,MAXLEN=40]
Grad %Library.String [VALUELIST=(Profesor,Conferentiar,Lect
Sef lucrari,Asistent, Preparator,Colaborator
Doctor %Library.Boolean [InitialExpression=0]
Functie %Library.String
Adresa Gestiune.Adresa
Email %Library.String
Nrtelefon %Library.String
Datanasterii %Library.Date[Format=4,MAXVAL=$Horolog]
Conducatordoc %Library.Boolean [InitialExpression=0]
Descriere %Library.Integer [MAXLEN=400]

Telefon %Library.String
Centrucercetare %Library.Boolean [InitialExpression=0]
Membrii Relationship → Personal.Catedra
Adresa Autoricarti Carti Edituri

referire
Strada Autorcarte Titlu n Nume
Numar Titlucarte Editura Adresa
Oras Rangautor An Tipeditura
referire
Nrpagini 1 Carti
ISBN
Personal Autoriartrev
referire
referire
Marca Articolerev
Autorartrev Articolevolum
Nume referire
Titluart
Prenume Titlu n Titlu
Rangautor
referire
Grad Revista Conferinta
Doctor Volum An
Functie Autoriartvol Numar Pgi
Adresa An Pgf
Email Autorartvol Pgi ISSN
Nrtelefon Titluart Pgf ISBN
Datanasterii Rangautor ISSN
n Conducdoc referire
Catedra
referire
Contracte Brevete
Cercetatori
referire
Denumire Numarinreg
Catedre Cercetator Numar Denumire
Contract Datainit
Denumire Calitate Datafin
referire
Descriere Suma
Telefon Beneficiar
Inventatori
Centrucercetare Tip Participanti
1 Membrii
Numeinv
referire Numeparticipant
Numebrevet
Sesiunestiintifica
Ranginv
referire
Fig. 7 Clasele aplicaţiei.

În continuare, se prezintă codul claselor Personal şi Catedre definite în limbajul Caché

ObjectScript folosind utilitarul Caché Studio.
Codul clasei Personal:

Class Gestiune.Personal Extends %Persistent [ ClassType = persistent, ProcedureBlock ]
{
Property Marca As %Library.Integer [ Required ];
Property Nume As %String(MAXLEN = 20) [ Required ];
Property Prenume As %String(MAXLEN = 40) [ Required ];
Property Grad As %String(VALUELIST = ",Profesor,Conferentiar,Lector,Sef
lucr,Asistent,Preparator,Colaborator");
Property Doctor As %Library.Boolean [ InitialExpression = 0 ];
Property Functie As %String;
Property Adresa As Gestiune.Adresa;
Property Email As %String;
Property Nrtelefon As %String;
Property Datanasterii As %Library.Date(FORMAT = 4, MAXVAL = "$Horolog");
Property Conducdoc As %Library.Boolean [ InitialExpression = 0 ];
Relationship Catedra As Gestiune.Catedre [ Cardinality = one, Inverse = Membrii ];
Index CatedraIndex On Catedra;
Index MarcaIndex On Marca;
Index NumeIndex On Nume;
Index PrenumeIndex On Prenume;
Query Persoane(P1 As %Library.String) As %SQLQuery
{
SELECT%ID,Marca,Nume,Prenume,Functie,Grad,Doctor,Email,Adresa_Strada,
Adresa_Numar,Adresa_Oras,Adresa_Tara,Datanasterii,Conducdoc
FROM Personal
WHERE Catedra = :P1 AND Grad="Profesor"
union select ID, Marca, Nume, Prenume, Functie, Grad, Doctor, Email, Adresa_Strada,
Adresa_Numar, Adresa_Oras,Adresa_Tara,Datanasterii,Conducdoc
from Personal
where Catedra=:P1 and Grad="Conferentiar"
union select ID, Marca, Nume, Prenume, Functie, Grad, Doctor, Email, Adresa_Strada,
from Personal
where Catedra=:P1 and Grad in("Lector","Sef lucr") and Doctor=1
union select ID,Marca,Nume,Prenume,Functie,Grad,Doctor,Email,Adresa_Strada,
from Personal
where Catedra=:P1 and Grad in("Lector","Sef lucr") and Doctor=0
from Personal
where Catedra=:P1 and Grad="Asistent"
from Personal
Capitolul XVII MANAGEMENTUL DOCUMENTELOR ÎNTR-O UNIVERSITATE
where Catedra=:P1 and Grad="Preparator"

}
Query Persoane1(P1 As %Library.String) As %SQLQuery(CONTAINID = 1)
{
SELECT%ID,Marca,Nume,Prenume,Datanasterii,Grad,Functie,Doctor,Conducdoc,
Adresa_Strada,Adresa_Numar,Adresa_Oras,Adresa_Tara,Nrtelefon,Email
FROM Personal WHERE (%ID = :P1)
}
Query Persoane2() As %SQLQuery(CONTAINID = 1)
{
SELECT %ID,Marca,Grad,Functie,Nume,Prenume,Doctor,Nrtelefon,Email
FROM Personal
WHERE Grad="Profesor"
UNION SELECT %ID,Marca,Grad,Functie,Nume,Prenume,Doctor,Nrtelefon,Email
from Personal
where Grad="Conferentiar"
from Personal
where Grad in("Lector","Sef lucr") and Doctor=1
from Personal
where Grad in("Lector","Sef lucr") and Doctor=0
from Personal
where Grad="Asistent"
from Personal
where Grad="Preparator"
}
Query Marci() As %SQLQuery(CONTAINID = 1)
{
SELECT %ID,Marca FROM PersonalORDER BY Marca
}}
Codul clasei Catedre
Class Gestiune.Catedre Extends %Persistent [ ClassType = persistent, ProcedureBlock ]

{
Property Denumire As %Library.String [ Required ];
Property Descriere As %Library.String(MAXLEN = 400);
Property Telefon As %Library.String;
Property Centrucercetare As %Library.Boolean [ InitialExpression = 0 ];
Index DenumireIndex On Denumire;
Relationship Membrii As Gestiune.Personal [ Cardinality = many, Inverse = Catedra ];
Query Catedre() As %SQLQuery
{
SELECT %ID,Denumire,Descriere,Centrucercetare,Telefon
FROM Catedre ORDER BY Denumire
}}
187
Aplicaţia WEB Gestiune este alcătuită din 45 fişiere csp care pot fi folosite: pentru a
adăuga elemente în cadrul aplicaţiei; pentru a afişa catedrele din cadrul unei facultăţi,
membrii fiecărei catedre şi un CV detaliat al unui anumit membru selectat şi pentru a căuta
în funcţie de marca persoanei şi, opţional, de rangul autorului sau de calitatea acestuia
cărţile, articolele publicate, contractele de cercetare, brevetele sau sesiunile la care a
participat.
Prima pagină a aplicaţiei, numită home.csp (fig. 8), este pagina care face legătura cu
celelalte pagini csp. Aceasta conţine, la rândul ei, 3 frameuri: titlu.csp, meniu.csp şi
index.csp.
Fig. 8 Pagina home.csp.
La alegerea opţiunii ADAUGARE se deschide pagina adaugare.csp (fig 9) care oferă

posibilitatea adăugării de informaţii în toate cele 17 clase prin intermediul linkurilor către
fiecare formular de adăugare în parte.
Fig. 9 Pagina adaugare.csp.
188
În continuare, se prezintă o secvenţă din codul sursă al pagini web adaugare.csp.

<html><head><title>Formular de adaugare</title>
<style type="text/css">

</style>
</head>
<body>
<h1 align="center"><marquee behavior="alternate"> FORMULAR PENTRU
ADAUGARI </marquee></h1>
<table width="50%" border="0" align="center">
<tr><td><div align="center"><a href="catedre.csp">CATEDRE</a></div></td></tr>
<tr><td ><div align="center"><a href="Personal.csp">PERSONAL</a></div></td></tr>
<tr><td><div align="center"><a href="Edituri.csp">EDITURI</a></div></td></tr>
<tr><td><div align="center"><a href="Carti.csp">CARTI</a></div></td></tr>
...
</table></body></html>
Pentru o adăuga o nouă persoană în cadrul bazei de date se dă click pe linkul

PERSONAL care deschide pagina Personal.csp (fig. 10).
Fig. 10 Pagina Personal.csp.
Autorii prezintă, în continuare, un fragment din codul paginii Personal.csp.

<HTML><HEAD><TITLE>Personal </TITLE>
...
<BODY>
189
<H1 ALIGN="CENTER" class="Titlu"> Adaugare personal</H1>

...
<CSP:OBJECT NAME="objForm" CLASSNAME="Gestiune.Personal"
OBJID=#(%request.Get("OBJID"))#>
<CSP:SEARCH NAME="form_search" CLASSNAME="Gestiune.Personal"
WHERE="Marca,Nume,Prenume" OPTIONS="popup,nopredicates"
ONSELECT="update">
<CSP:SEARCH NAME="findCatedra" CLASSNAME="Gestiune.Catedre"
WHERE="Denumire" OPTIONS="popup,nopredicates" CAPTION="Catedra"
STARTVALUES="CatedraDenumire" ONSELECT="updateCatedra">
<FORM NAME="form" CSPBIND="objForm" CSPJS="All" ONSUBMIT='return
form_validate();'>
<CENTER>
<TABLE CELLPADDING="3">
<TR><TD><B><DIV ALIGN="RIGHT" class="TITLU1">*Marca:</DIV></B></TD>
<TD><INPUT TYPE="TEXT" NAME="Marca" CSPBIND="Marca" SIZE="10"
CSPREQUIRED></TD>
</TR>
<TR><TD><B><DIV ALIGN="RIGHT" class="TITLU1">*Nume:</DIV></B></TD>
<TD><INPUT TYPE="TEXT" NAME="Nume" CSPBIND="Nume" SIZE="20"
CSPREQUIRED></TD>
</TR>
...
<TD><INPUT TYPE="BUTTON" NAME="btnClear" VALUE="Nou"
ONCLICK='form_new();'>
<INPUT TYPE="BUTTON" NAME="btnSave" VALUE="Salvare"
ONCLICK='form_save();'>
<INPUT TYPE="BUTTON" NAME="btnSearch" VALUE="Cautare"
ONCLICK='form_search();'></TD>
</TR>
...
</TABLE></CENTER></FORM></BODY></HTML>
La alegerea opţiunii AFISARE se deschide în mainframe pagina Afiscatedre.csp (fig

11) care oferă informaţii despre catedrele existente în cadrul facultăţii şi asigură un link
către pagina Afispersonal.csp.
Pentru construirea paginii s-a folosit un tabel cu două coloane, în prima coloană
afişându-se informaţiile despre catedre, iar în a doua, poza ce constituie linkul către
următoarea pagină.
Informaţiile despre catedre sunt afişate în această pagină folosind tagul <csp: query>
care permite utilizarea în cadrul paginii WEB a rezultatelor interogării Catedre definită în
clasa Catedre.
Un alt tag specific Caché utilizat în această pagină este <csp: while> care asigură
afişarea datelor aferente tuturor catedrelor.
Codul paginii este următorul:
<html><head><title>Catedrele facultatii de Stiinte Economice</title></head>
<body>
<div align="center"><h1 class="style1"><marquee behavior="alternate">Catedrele
Facultatii de Stiinte Economice </marquee></h1></div>
190
<csp:QUERY NAME="ListaCat" CLASSNAME="Gestiune.Catedre"

QUERYNAME="Catedre">
<table width="90%" border="0" cellspacing="2" cellpadding="0">
<csp:while Condition="ListaCat.Next()">
<tr>
<td><p><font size="+2"><strong>#(ListaCat.Get("Denumire"))#</strong></font></p>
<p>#(ListaCat.Get("Descriere"))#</p>
<p><strong>Telefon</strong>#(ListaCat.Get("Telefon"))#
<strong>Centru de cercetare </strong>#(ListaCat.Get("Centrucercetare"))#</p>
<p></p><p></p>
</td>
<td><div align="right">
<a href="Afispersonal.csp?CatedreID=#(ListaCat.Get("ID"))#">
<img src="Sigla4.jpg" width="109" height="107" border="0" /></a></div></td>
</tr></csp:while></table></body></html>
Fig. 11 Afişarea în mainframe a paginii Afiscatedre.csp.
În cazul în care se dă click pe poza din dreptul unei anumite catedre, se deschide
pagina Afispersonal.csp care afişează membrii catedrei, ordonaţi după Grad şi asigură un
link către pagina Afispersonaldetalii.csp pentru a vizualiza CV-ul corespunzător unei
anumite persoane.
Pagina conţine un tabel cu două rânduri şi şapte coloane în care se introduc, prin
intermediul tagurilor <csp: query> şi <csp: while>, rezultatele interogării parametrizate
Persoane definită în clasa Personal, parametrul fiind reprezentat de ID-ul catedrei, extras
folosind proprietatea Data a obiectului %request. În această pagină se mai folosesc două
taguri speciale Caché <csp: class> (pentru a cripta datele din url) şi <csp: object> (pentru a
defini obiectul Catedra al cărui ID se cunoaşte şi pentru a-i folosi valorile proprietăţilor).
În continuare, se prezintă o secvenţă din codul paginii:
<html><head><title>Membrii catedrei</title></head>
<body>
<CSP:CLASS SUPER="%CSP.Page" PRIVATE="0" ENCODED="1">
<csp:QUERY NAME="ListaPers" CLASSNAME="Gestiune.Personal"
QUERYNAME="Persoane" P1='#($Get(%request.Data("CatedreID",1)))#'>
191
<CSP:OBJECT NAME="Catedra" CLASSNAME="Gestiune.Catedre"

OBJID=#($Get(%request.Data("CatedreID",1)))#>
<div align="center"> Membrii catedrei #(Catedra.Denumire)# </div><br />
...
<csp:while Condition="ListaPers.Next()">
<tr ><td><div align="center" >
<a href="Afispersonaldetalii.csp?PersonalID=#(ListaPers.Get("ID"))#">
#(ListaPers.Get("Marca"))#</a></div>
<td><div align="center" ">#(ListaPers.Get("Grad"))#</div></td>
...
</csp:while></table></body></html>
La alegerea opţiunii CAUTARE, se deschide în mainframe pagina Cautare.csp (fig

12) care permite căutarea cărţilor, articolelor publicate, contractelor de cercetare, brevetelor
sau sesiunilor la care a participat o persoană în funcţie de marca acesteia şi, opţional, de
rangul sau calitatea acesteia.
Fig. 9 Afişarea în mainframe a paginii Cautare.csp.
În cazul în care utilizatorul doreşte, de exemplu, să caute o carte a unui anumit autor
va trebui să acceseze linkul Cautare carte, deschizând, astfel, o nouă pagină, pagina
Cautarecarti.csp (fig 10). Această pagină conţine în cele două cadre care se afişează în linii
dinamice, informaţiile din paginile Cautare1.csp şi Afisarepersoane.csp. Codul sursă al
paginii Cautarecarti.csp este următorul:
<html>
<head><title>Cautare carti</title></head>
<frameset rows="100,*" frameborder="no" border="0" framespacing="0">
<frame src="Cautare1.csp" name="topFrame" scrolling="No" noresize="noresize"
id="topFrame" title="topFrame" />
<frame src="Afisarepersoane.csp" name="mainFrame" id="mainFrame"
title="mainFrame" />
</frameset><noframes><body></body></noframes></html>
192
Fig. 10 Pagina Cautarecarti.csp.
În pagina Cautare1.csp se adaugă un formular numit Cautarec în care se introduc două

liste de valori (Listamarci, respectiv Listaranguri care se folosesc pentru a selecta criteriile
de selecţie) şi un buton numit Cauta. După acţionarea butonului Cauta se va afişa în
mainframe pagina Afisarecarti.csp. Valorile listei Listamarci provin din interogarea Marci,
definită în cadrul clasei Personal. Fiecare element din listă ia o valoare reprezentată de ID-
ul obiectului şi un text reprezentat de proprietatea Marca. Se prezintă, în continuare, o
secvenţă din codul sursă al paginii:
<html>
<head><title>Cautare</title>
...
</head>
<body>
<form name="Cautarec" method="post" target="mainFrame" action="Afisarecarti.csp" >
<span class="style2">Cautare carte dupa <strong>marca autor</strong></span>
<select name="Listamarci" size="1">
<csp:QUERY NAME="ListaM" CLASSNAME="Gestiune.Personal"
QUERYNAME="Marci">
<csp:while Condition="ListaM.Next()">
<option value="#(ListaM.Get("ID"))#">#(ListaM.Get("Marca"))#</option>
</csp:while>
</select>
<span class="style3">rang autor</span>
<select name="Listaranguri" size="1">
<option value="*">Orice rang</option>
<option>1</option>
...
<input type="submit" name="Submit" value="Cauta"/>
</form><hr /></body></html>
193
Pagina Afisarepersoane.csp conţine un tabel cu două rânduri şi şapte coloane în care

se vor afişa date despre membrii facultăţii, sortaţi după Grad cu ajutorul tagului
<csp:query> ListaPers2 care conţine rezultatul execuţiei interogării Persoane2 definită în
clasa Personal. Fragment din cadrul codului paginii:
<html><head><title>Lista membrii</title>
...
<body>
<csp:QUERY NAME="ListaPers2" CLASSNAME="Gestiune.Personal"
QUERYNAME="Persoane2">
<div align="center"> <span class="style5">Membrii facultatii </span></div><br />
...
<csp:while Condition="ListaPers2.Next()">
<tr>
<td><div align="center" >#(ListaPers2.Get("Marca"))#</div></td>
<td><div align="center">#(ListaPers2.Get("Grad"))#</div></td>
<td><div align="center">#(ListaPers2.Get("Nume"))#</div></td>
<td><div align="center">#(ListaPers2.Get("Prenume"))#</div></td>
<td><div align="center">#(ListaPers2.Get("Functie"))#</div></td>
<td><div align="center">#(ListaPers2.Get("Doctor"))#</div></td>
<td><div align="center">#(ListaPers2.Get("Email"))#</div></td>
Pagina Afisarecarti.csp care se încarcă în momentul acţionării butonului Cauta de pe
formularul Cautarec al paginii Cautare1.csp conţine o interogare dinamică definită în SQL
cu ajutorul tag-ului special <script> şi a obiectului % request.
Pentru a afişa cărţile unui anumit autor se construieşte un tabel cu două rânduri şi
şapte coloane care vor include rezultatele interogării dinamice. O secvenţă din codul
paginii:
<html>
<head><title>Afiseaza carti</title>
...
<body>
<script language="SQL" name="Listacarti">
SELECT Titlucarte->Titlu,Rangautor,Titlucarte->Editura->Nume,Titlucarte->Editura-
>Tipeditura,Titlucarte->An,Titlucarte->Nrpagini,Titlucarte->ISBN
FROM Gestiune.Autoricarti
WHERE #($SELECT(%request.Data("Listamarci",1) '=" ":"Autorcarte=" _
%request.Data("Listamarci",1),1:""))#
#($SELECT(%request.Data("Listaranguri",1) '="*":"AND Rangautor=" _
%request.Data("Listaranguri",1),1:""))#
ORDER BY Rangautor,Titlucarte->Titlu
</script><br />
...
<csp:while Condition="Listacarti.Next()">
<tr>
<td><div align="center">#(Listacarti.Get("Titlu"))#</div></td>
<td><div align="center">#(Listacarti.Get("Rangautor"))#</div></td>
<td><div align="center">#(Listacarti.Get("Nume"))#</div></td>
<td><div align="center">#(Listacarti.Get("Tipeditura"))#</div></td>
194
<td><div align="center">#(Listacarti.Get("An"))#</div></td>
<td><div align="center">#(Listacarti.Get("Nrpagini"))#</div></td>
<td><div align="center">#(Listacarti.Get("ISBN"))#</div></td>
Sistemul de management al documentelor activităţii publicistice şi de

cercetare ştiinţifică, creat folosind SGBD-ul postrelaţional Caché, permite
actualizarea în timp real şi interogarea informaţiilor referitoare la aceste activităţi.
Utilizarea SGBD-ului postrelaţional Caché prezintă câteva avantaje:
• asigură acces rapid la paginile web, fiind compatibil cu toate serverele web
importante;
• creşte performanţa şi eficienţa lăsând procesarea logică în seama puternicelor
servere Caché Data;
• proiectează rapid aplicaţii web, componentele acestora fiind reutilizabile, astfel
încât programatorii pot lucra cu unelte familiare;
• promovează web design-ul în colaborare;
• realizează operaţii la nivelul browserului prin intermediul răspunsurilor primite de
la baza de date fără a aştepta ca pagina să fie încărcată;
• dezvoltă rapid aplicaţii web care sunt activate instantaneu;
• permite partajarea datelor între aplicaţii.
Sistemul poate fi îmbunătăţit prin adăugarea de noi clase şi prin extinderea
lui de nivelul întregii universităţi.
Bibliografie
Berciu-Drăghicescu, A., Manual de secretariat şi asistenţă managerială, 2003,

http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteADM/secretariat/9-2.htm, accesat pe 19
aprilie 2007.
Baltac, V., Managementul documentelor – Introducere, 2004,
http://www.softnet.ro/library/files/papers/Introducere_in_DRT.pdf, accesat pe 19
aprilie 2007.
Georgescu, M., Dumitru, F., “Upon e-Documents: Evolution or Involution on
GED Market”, Revista Informatica Economică, Editura INFOREC, Bucureşti,
nr.2 (38), 2006.
Kirsten, W., Ihringer, M., Röhrig, B., Schulte, P., Object-Oriented Application
Development Using the Caché Postrelational Database, Springer Verlag, Berlin,
2001.
Pavelescu, R.M., „Arhivarea electronică a documentelor”, Revista Informatica
Economică, Editura INFOREC, Bucureşti, nr. 10, 1999.
Pavelescu, R.M., „Gestiunea automată a documentelor”, Revista Informatica
Economică, Editura INFOREC, Bucureşti, nr. 4(20), 2001.
Pavelescu, R.M., „Metodologie de proiectare a unui sistem de gestiune şi arhivare
electronică a documentelor”, Revista Informatica Economică, Editura INFOREC,
Bucureşti nr. 2(26), 2003.
Prior, C., Workflow Handbook 2003, Workflow and Process Management, 2003,
http://www.futstrat.com/downloads/Workflow_and_Process_Management.pdf,
accesat pe 19 aprilie 2007.
195
Tănăsescu, A., Pătraşcu, A., Duşmănescu, D., „Object Oriented Data Model for
Students’ Record”, The 7th International Conference on Informatics in Economy
IE 2005 – Information & Knowledge Age, Editura INFOREC, Bucureşti, May 19-
21, 2005.
Tănăsescu, A., Pătraşcu, A., „The Publishing and Research Activity Document
Management System”, International Scientific Conference “European
Integration – New Challenges for the Romanian Economy”, 3rd edition, Oradea,
May 25-26, 2007.
Yao, Y.-H., Trappey, A.J.C., Ho, P.-S., „XML-based ISO9000 electronic
document management system”, Robotics and Computer-Integrated
Manufacturing, Elsevier Science, vol 19, issue 4, August 2003.
Wilson, J., „Electronic document management: electronic documents”,
ComputerLaw&SecurityReport, Elsevier Science, vol.13, issue 2, march-april,
1997.
***, Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1975.
***, Document Management Overview. A guide to the benefits, technology and
implementation essentials of digital document management solutions, 2004,
http://www.laserfiche.com/docs/pdf/document_management_guide.pdf, accesat
pe 19 aprilie 2007.
***, Conspectus the IT report for directors and decision makers, Workflow,
Document & Business Process Management, July 2004,
http://www.conspectus.com, accesat pe 19 aprilie 2007.
***, InterSystems Caché E-DBMS , http://www.blue-lion-it.ro/cache/ accesat pe
19 aprilie 2007.
***, InterSystems Caché: Post-relational Database,
http://www.intersystems.com/cache/index.html, accesat pe 19 aprilie 2007.
***, UPG – Cercetare, http://www.upg-ploiesti.ro, accesat pe 19 aprilie 2007.
196
Capitolul XVIII
METODE ŞI MODELE E-LEARNING ÎN
EDUCAŢIA MARITIMĂ ROMÂNEASCĂ
Letiţia ION, Universitatea Maritimă Constanţa

Dumitru DELEANU, Universitatea Maritimă Constanţa
18.1 Introducere
E-learning reprezintă o metodologie didactică care încorporează auto-motivare,

comunicare, eficienţă şi tehnologie. În acelaşi timp, este o soluţie pe cât de flexibilă, pe atât
de personalizabilă şi uşor accesibilă. Utilizarea sistematică şi difuză a Tehnologiei de
Informaţie şi Comunicaţie (TIC), mereu mai performante, precum şi evoluţia nevoilor
individuale de cunoaştere au condus la trecerea de la o primă generaţie de e-learning,
identificată simplu cu educaţia la distanţă, la o a doua generaţie care oferă posibilitatea de
proiectare şi gestionare în mod coordonat şi centralizat a sistemelor de formare şi integrare
îm sisteme de managementul cunoaşterii.
E-learning-ul se dezvoltă într-un context de formare permanentă şi continuă,
contribuind la mobilitatea studenţilor şi a forţei de muncă, apropierea instituţiei de
învăţământ de instituţiile angajatoare într-un proces de evoluţie a nivelului cultural.
Potenţialul tehnicilor multimediale se bazează pe propria capacitate de utilizare şi
integrare a diferitelor medii de transfer al informaţiei, texte, imagini acustice sau dinamice,
sunete, tot ceea ce este necesar pentru simularea unor situaţii operative reale.
În stadiul actual, mediile aplicative de soluţii formative care implică metode de
formare la distanţă includ:
- pachete formative, care cuprind materiale didactice disponibile în reţea. Se
evidenţiază ca importanţă, managementul cunoaşterii (knowledge management) care
permite accesarea informaţiilor privind rezultate de expertiză locală în diverse instituţii.
- Instrumente de perfecţionare a procesului productiv. Computerul este nu
numai mediu de transmitere a informaţiei în educaţie dar şi instrument de lucru cotidian
(learning by doing).
- Instrumente de simulare bazate pe realitatea virtuală.
Tendinţa de inversare a procesului de construcţie a unui proces formativ la distanţă se
focalizează astăzi pe conceptul de CUM se studiază şi nu CE. În alegerea platformei
tehnologice un rol important îl are legătura strânsă existentă între caracteristicile
instrumentelor utilizate, problemele organizatorice şi ceea ce aşteaptă destinatarul acestei
experienţe (de exemplu, studentul). Aceasta ar permite o conectare mai bună a
instrumentelor utilizate în raport cu obiectivele educaţionale.
Universitatea Maritimă Constanţa (UMC) foloseşte în scopul instruirii practice a
studenţilor metode audio-vizuale şi multimedia (videocasete, programe tip slide, filme
instructive, imagini statice sau dinamice pe computer). Alegerea metodelor de instruire
(videoconverinţă, internet, chat, forum, website, satelit TV, multimedia CBT – CD-Rom,
DVD sau online) presupune, în primul rând, cunoaşterea posibilităţilor de accesare a
informaţiei sau a resurselor disponibile la nivelul studenţilor.
Tehnologiile computerizate, ca şi produsele software în continuă evoluţie, sunt tot mai
mult asimilate de instituţiile de învăţământ maritim, în paralel cu perfecţionarea
instrumentelor de operare computerizată la bordul navelor. În acest context, UMC dispune

de tehnologii moderne:
- instrumente media de transmitere a informaţiei disponibile profesorului
(materiale prezentate cu MS Power Point2000)
- instrumente media de formare şi perfecţionare a aptitudinilor practice (casete
audio/video, proiector). Utilizarea metodelor audio-vizuale ca şi a animaţiei computerizate
în orele de curs sau laborator s-au dovedit a fi nu numai atractive pentru studenţi dar şi o
metodă eficientă de testare şi evaluare a cunoştinţelor tehnice şi de limbă engleză..
- Conexiune internet/e-mail;
- Auto-instruire (self-paced learning) care permite studentului să decidă
momentul, timpul şi ritmul de studiu. El poate accesa cărţi de specialitate, înregistrări audio
(laboratorul de Limba Engleză), înregistrări video, module CBT (Computer Based
Training) de antrenare a aptitudinilor (complexul de simulatoare), module de cursuri la
distanţă CBS (Computer Based Simulation) care include exerciţii simulate, demonstraţii
interactive sau cursuri. ViewletBuilder 4 Professional, creat de Qarbon Inc. USA, este un
exemplu de soft achiziţionat de UMC pentru dezvoltarea aptitudinilor practice ale
studenţilor, crearea condiţiilor de a obţine perfomanţă şi a oportunităţilor de explorare fără
riscuri.
Un pas important în implementarea procesului de e-training s-a realizat prin
introducerea simulatoarelor maritime, ceea ce a determinat dezvoltarea de noi performanţe
în educaţia maritimă şi navigaţie.
18.2 Complexul de Simulatoare, instrument de e-training în instruirea ofiţerilor de

marină
Noile tehnologii educaţionale, definite ca metode, criterii şi tehnici dedicate cercetării

şi utilizării formelor şi instrumentelor corespunzătoare structurării şi transferului de
informaţie cu ajutorul TIC, reprezintă un potenţial punct de intersecţie a didacticii cu
tehnologia şi, în acelaşi timp, un punct de pornire pentru satisfacerea noilor exigenţe de
formare. Învăţământul maritim modern îşi defineşte obiectivele de formare şi training a
cadeţilor şi ofiţerilor de marină în conformitate cu cerinţele STCW95 şi cursurile IMO.
Activitatea didactică impune din ce în ce mai mult dezvoltarea capacităţilor de
proiectare şi supraveghere a unor procese complexe în care intervin atât factori umani cât şi
tehnologii. În acest context, de implementare a resurselor de e-training, UMC a iniţiat din
2003 un proces de dezvoltare a unui complex de simulatoare care include, la momentul
actual, un Simulator pentru Navigaţie (Full Mission Bridge Simulator), un Simulator
GMDSS şi SAR (Global Maritime Distress and Safety System şi Search and Rescue) şi un
Simulator pentru Compartiment Maşină (Engine Room Simulator).
Ca parte integrantă a procesului educaţional, prezentăm pe scurt rolul şi caracteristicile
acestor simulatoare.
18.2.1 Simulatorul de Navigaţie şi Manevra Navei

Produs de Transas Eurasia Ltd. [Transas Eurasia Ltd., 2004], acest simulator asigură
formarea şi training-ul cadeţilor şi ofiţerilor de punte la un invel operaţional şi de
management în concordanţă cu cerinţele STCW95 şi IMO.
198
Capitolul XVIII METODE ŞI MODELE E-LEARNING ÎN
Sursa: [UMC, 2006]

Fig. 1 Simulatorul de navigaţie şi Manevra Navei.
Puntea de comandă principală.
Menţionăm câteva din componentele principale ale simulatorului: Conning/ECDIS

display, ecran radar ARPA, panou de guvernare (timonă, pilot automat, comandă pentru
bow thrustere), sistem de comunicaţii (telefon, radiotelefon VHF), display echipamente
electronice de navigaţie (GPS, Loran-C, Radiogoniometru).
Software-ul TRANSAS NT-Pro 4000 include o bază de date pentru navele care pot fi
conduse de către echipele de cart. UMC a achiziţionat 10 modele de nave proprii (own
ship) care acoperă aproape întreaga gamă de tipuri de nave comerciale şi răspund din punct
de vedere dinamic atât la efectele produse de sistemul de guvernare şi propulsie, cât şi la
forţele exterioare hidrometeorologice şi de navigaţie [UMC, 2006].
Obiectivele educaţionale ale Simulatorului de Navigaţie sunt:
- planificarea şi conducerea unui voiaj pe mare,
- determinarea poziţiei şi pilotarea navei;
- folosirea sistemelor moderne de navigaţie;
- folosirea Radar şi ARPA pentru siguranţa navigaţiei;
- manevra şi controlul navei în orice condiţii;
- soluţionarea urgenţelor şi coordonarea operaţiunilor SAR.
18.2.2 Simulatorul GMDSS şi SAR

Produs de Kongsberg Maritime Ship Systems [Kongsberg Maritime Ship Systems,
2003], simulatorul asigură instruirea ofiţerilor de punte în scopul obţinerii certificatelor
GOC (General Operator Certificate), ROC (Restricted Operator Certificate), pe modelul
cursurilor IMO 1.25 (GOC) 1.26 (ROC); First-Class Radio Electronic Certificate şi Second-
Class Radio Electronic Certificate (model curs IMO 2.02, 3.13, 3.14). Este destinat
activităţii atât a studenţilor de la Facultatea de Navigaţie, cât şi celor de la Facultatea de
Electromecanică Navală, în funcţie de competenţele lor la bordul navei.
199
Sursa: [UMC, 2006]

Fig. 2 Simulatorul de GMDSS şi SAR
Este constituit din 5 console, Staţia Instructor şi Staţiile Student (1+4). Se pot simula
toate sistemele de comunicaţie şi de navigaţie, sistemele de alarmă incluzând comunicaţii,
funcţii rutină, alertă de primejdie, siguranţă. Simulatorul asigură o pregătire completă şi
eficientă, include documentaţie tehnică pentru studenţi şi instructor, cărţi de comunicaţii
navale, module de exerciţii multiple choice.
Aria competenţelor dobândite cuprinde:
- aplicarea procedurilor de comunicaţii specificate în Codul Internaţional de
Semnale
- utilizarea echipamentului de bază din alcătuirea staţiei de navă (DSC,
Radiotelex, INMARSAT);
- aplicarea procedurilor operaţionale şi operarea sistemului GMDSS
(INMARSAT, NAVTEX, EPIRB, SART);
- efectuarea comunicaţiilor de primejdie, urgenţă şi siguranţă;
- efectuarea operaţiunilor de căutare şi salvare (SAR) în cadrul traficului radio
de primejdie;
18.2.3 Simulatorul pentru Compartiment Maşină (ERS L11 MAN B&W 5L90MC)
Produs de Kongsberg Maritime Ship Systems, tip ERS-MC90-III [Kongsberg
Maritime Ship Systems, 2003], simulatorul îndeplineşte cerinţele STCW, secţiunile A-1/12,
1-2 şi A-III/1-2. Destinat instruirii cadeţilor şi ofiţerilor mecanici, poate simula situaţii care
să asigure o pregătire corespunzătoare în următoarele obiective:
- instruirea operaţională de bază (punere în funcţiune, manevra în port şi în mare
deschisă, deplasarea la viteză constantă a navei, oprirea motorului principal, operarea
caldarinei auxiliare şi a turbinelor de marfă, soluţionarea cazurilor de urgenţă şi avarie);
- instruirea operaţională avansată (confruntarea cu probleme tehnice, reacţia
echipajului în cazuri deosebite, corectarea erorilor sau defecţiunilor din sistem, restabilirea
parametrilor normali de funcţionare a compartimentului maşină);
- studii economice şi de optimizare (evaluarea consecinţelor în cazul alterării
performanţelor maşinii, factorii de influenţă asupra economiei de combustibil);
200
Sursa: [UMC, 2006]

Fig. 3 Simulatorul pentru Compartiment Maşină.
Camera instructorului.
Modelul simulatorului se bazează pe o navă tip VLCC (Very Large Crude Carrier) cu
motor principal diesel lent, supraalimentat. Modelul motorului principal răspunde dinamic
la schimbările de funcţionare şi operare ale modelului navei iar modelul simulate al navei
are răspuns mutual către modelul motorului principal. Sistemul software OTISS (Operator
Training Industrial Simulation Technology System) a fost dezvoltat de SAST (Special
Analysis and Simulation Technology Ltd, Anglia. Interfaţa om-maşină este realizată pe
baza EMULA Graphic Software Package creat de Institute of Energy Technology, Noblen
Norvegia.
18.3 Exemplu de modul e-learning de teoria şi construcţia navei
Modulul propus are ca obiectiv fundamental studiul stabilităţii navei în timpul unor
procese simulate şi este realizat cu ajutorul simulatorului LCH (Liquid Cargo Handling)
obţinut în cadrul unui proiect european Leonardo da Vinci. S-a folosit pentru prezentarea
părţii teoretice Macromedia software iar, pentru aplicaţiile de simulare, Viewlet Builder 4.
Modulul poate fi accesat pe website-ul UMC, www.universitateamaritima.ro
/invatamantvirtual. [Bălaşa C., 2006]
În câteva pagini sunt prezentate informaţii despre stabilitatea navei, efectele suprafeţei
libere, procedura de balastare, regulamentele şi legile conform IMO749. Introducerea în
desktop-ul simulatorului LCH este urmată de un exemplu de operaţie de balastare şi de o
analiză a stabilităţii finale în diferite etape de balastare.
201
Sursa: [UMC, 2006]

Fig. 4 Interfaţa modului e-learning.
După o scurtă prezentare a modulului, sunt subliniate obiectivele educative care ar

trebui să fie îndeplinite după completarea acestuia de către studenţi:
- înţelegerea efectelor suprafeţei libere şi acţionarea corespunzătoare pentru
minimizarea acestora;
- familiarizarea cu simulatorul LCH;
- însuşirea procedurilor tipice de balastare/debalastare;
- respectarea condiţiilor de operare în siguranţă a sistemului de balastare.
Capitolul 1 cuprinde noţiunile de bază cu privire la echilibrul static, stabilitate şi
efectele lichidelor cu suprafeţe libere asupra stabilităţii navei.
Capitolul 2 descrie regulamentele de operare în condiţii de siguranţă pentru evitarea
poluării marine, tipurile generale de balast pentru tancuri şi efectele balastării asupra
performanţelor navei. Sunt prezentate procedurile de balastare/debalastare şi câteva
consideraţii privind balastul navei, extrase din ISGOTT (International Safety Guide for Oil
Tankers and Terminals).
Capitolul 3 introduce simulatorul LCH şi cuprinde 4 părţi:
1. Caracteristicile navei simulate (M/V DANITA, construită în Norvegia, 84.000
tdw), dimensiuni, capacităţi tancuri, etc.
2. Funcţiile buton. Simulatorul foloseşte o tastatură standard de computer şi un
mouse cu 2 butoane pentru introducerea datelor, controlul proceselor şi
închiderea/deschiderea valvelor, pornirea/oprirea pompelor, etc. Butoanele accessibile sunt
de culoare verde şi reprezintă modul de operare (F1 – pornirea simulării, F2 –
standardizarea simulării, F3 – oprirea şi ieşirea din program, F6 – display-ul scenariului).
Celelalte butoane se referă la modul Instructor şi nu pot fi accesate de studenţi.
3. Familiarizarea cu desktop-ul LCH pentru uz general sau pentru operaţia de
balastare. În diferite imagini sunt arătate date despre starea de stabilitate, momentul de
înclinare, forţele de forfecare şi curba de stabilitate statică.
202
Sursa: [UMC, 2006]

Fig. 5 Simulatorul LCH. Funcţii buton.
4. Simularea procedurii de balastare. Software-ul Viewlet Builder 4, folosit

pentru realizarea simulării este specializat în demonstraţii interactive. Pas cu pas,
demonstraţia arată procedura de balastare în cazul unui tanc gol, neîncărcat, balastul şi
alimentarea la bord.
Sursa: [UMC, 2006]

Fig. 6 Capitolul 3. Pagina principală şi simularea practică ca fereastră pop-up.
203
Capitolul 4 prezintă criteriile minime de stabilitate necesare oricărei nave. Se trasează

graficele de stabilitate şi se analizează modificările în diferite etape de balastare a tancurilor
3S/P şi 5S/P. Aceste tancuri au fost balastate 50%, respectiv 100% iar valorile la fiecare
10%-50% , faze de încărcare, sunt suprapuse în curba de stabilitate statică.
Sursa: [UMC, 2006]

Fig. 7 Analiza diagramei de stabilitate
Concluzia modului este de a sublinia efectul lichidelor cu suprafeţe libere asupra

stabilităţii, conştientizarea consecinţelor acestora la încărcare, balast sau tancuri de
alimentare şi evitarea pe cât posibil a acestor fenomene.
Modulul poate avea un rol important în activitatea de pregătire şi formare a
studenţilor şi reprezintă un pas important în desfăşurarea învăţământului la
distanţă care poate permite studiul la bord prin exerciţii şi cursuri accesabile în
orice moment, creând astfel o legătură mai strânsă între teorie şi experienţa practică
de la bordul navei.
18.4 Concluzii
Posibilităţile oferite de noile tehnologii de a distribui cantităţi enorme de date şi
informaţii actualizate sunt mediate de persoane competente capabile să fie mijlocitori şi, cu
timpul, gestionari ai informaţiei. Activitatea de tutoring îşi asumă o nouă perspectivă
profesională; prin instrumente adecvate şi platforme de gestionare avansate, tutorele devine
consultant, suporter, coordonator şi administrator al sistemului formativ.
Aceelerarea procesului de învăţare-predare, îmbunătăţirea calităţii instruirii,
intensificarea activităţii studenţilor în procesul de educaţie, reducerea costurilor pentru
educaţie şi instruire, sunt doar câteva din avantajele semnificative pe care le evidenţiază
metodele e-learning.
Instruirea continuă a ofiţerilor de marină implică o legătură permanentă a acestora
universitatea. UMC colaborează prin contracte cu companiile de shipping în scopul testării
204
şi instruirii personalului. Instruirea computerizată se poate efectua la bordul navei şi poate

fi o metodă eficientă de monitorizare a ofiţerilor pentru desfăşurarea instruirii necesare şi
asigurarea evidenţei prin care compania demonstrează conformitatea.
Dinamismul societăţii noastre, definită des ca “Societate de Informaţie” aşează în
centrul său informaţia în sine, atribuindu-i un rol de resursă strategică care condiţionează
eficienţa sistemelor, devenind factor de dezvoltare economică, de creştere a nivelului
cultural.
Bibliografie
[1] Chiotoroiu, L.C., „Web enabled simulation in maritime engeneering education and
training”, Proccedings of 3rd Balkan Region Conference on Engeneering Education, Sibiu,
2005.
[2] Jurian M., Chiotoroiu, L.C., „E-learning Impact on Romanian Maritime
Education”, 36th ASEE/IEEE Frontiers in Education Conference, San Diego, 2006.
[3] Bălaşa C., Chiotoroiu L.C., „Naval architecture E-learning module”, Constanta
Maritime University Annals, Constanta, vol.9, 2006.
[4] Bălaşa, C., Ballasting Effect on Ships Intact Stability, 2006, www.universitatea
maritima.ro / invatamant virtual, accesat pe 30 aprilie 2007.
[5] *** Laboratoare UMC, 2006, www.universitatea maritima.ro / laboratoare UMC
accesat pe 2 aprilie 2007.
[6] *** Technical documentation Transas Bridge Simulator, 2004.
[7] *** Technical documentation Konsberg Maritime Ship Systems AS Engine room
simulator, User’s Manual, 2003.
[8] *** Technical documentation Konsberg Maritime Ship Systems AS GMDSS
Capella Simulator, Instructor’s Manual, 2003.
205
Secţiunea III
METODE ŞI TEHNICI PENTRU

Capitolul XIX
ACTIVITĂŢI COLABORATIVE DE TIP E-LEARNING ŞI
MANAGEMENTUL CUNOŞTINŢELOR

Antoaneta Butuza, Universitatea de Vest, Timişoara
19.1 Introducere
Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor schimbă perspectiva practicii

educaţionale, completând cadrul educaţional cu metodologii moderne de învăţare specifice
societăţii informaţionale. E-learning (e-învăţare) nu doreşte să înlocuiască sistemele
educaţionale tradiţionale, ci doreşte să întărească procesul de învăţare. Adoptat în unităţile
de învăţământ superior, ca o alternativă la educaţia tradiţională, a condus la implementarea
învăţământului la distanţă. În acelaşi timp, facilitează procesul de învăţare/instruire
continuă a membrilor unei comunităţi care adoptă o soluţie de e-learning.
19.2 E-learning – activitate colaborativă de formare a cunoaşterii organizaţionale
La nivelul organizaţiilor, sistemele de e-learning pot promova o învăţare colaborativă,

optimizând procesul de învăţare organizaţională specific întreprinderilor şi universităţilor
moderne.
Erodarea rapidă a cunoştinţelor impune e-learning ca un instrument de furnizare a
cunoştinţelor în retea (Internet, Intranet), eficace (bazat pe cele mai bune cunoştinţe şi
experienţe, orientat pe aplicaţii), economic (reducerea procesului de învăţământ realizat în
mod traditional, în săli de curs şi seminar) şi adaptat cerinţelor de învăţare continuă.
O platformă e-learning poate fi utilizată pentru cursuri online individuale sau în
universităţi virtuale, eTraining în cadrul firmelor, workshop-uri online, ca spaţiu virtual de
colaborare şi de promovare a învăţării organizaţionale.
Dacă în spaţiile virtuale de învăţare, avem activităţi didactice de tip Telecourses,
WebCourses, Interactive-Video-Conferencing-Courses şi MultiMedia-Courses, în
organizaţiile/universităţile bazate pe informaţie şi cunoaştere, învăţarea (learning-ul)
cuprinde întreg cadrul organizaţional (learning organization) fiind susţinută de strategia de
management a cunoştinţelor adoptată la nivelul organizaţiei respective. Atât învăţarea
individuală cât mai ales cea colectivă vor îmbogaţi cunoaşterea, capitalul intelectual al
organizaţiei, noţiunea de learning însemnând mult mai mult decât instruire.
Imensul succes al unei organizaţii în general, dar şi al universităţilor în particular, se
datorează în mare masură capacităţii acestora de a crea cunoaştere organizaţională, adică de
a avea capacitatea, ca întreg, de a crea noi cunoştinţe, de a disemina aceste cunoştinţe în
toate compartimentele şi de a le îngloba, încorpora în produsele (absolvenţii universităţii),
serviciile şi sistemele (oferta educaţională) proprii.
Odată cu dezvoltarea tehnologiei portalurilor şi introducarea lor ca platformă pentru
organizaţiile bazate pe cunoştinţe, facilităţile de tip e-learning pot fi încorporate într-o astfel
de arhitectură. Portalul corporativ, iniţial sub forma unui portal informaţional, perfecţionat
apoi sub forma unui portal colaborativ şi recent îmbracând forma unui portal de cunoştinţe
reprezintă o tehnologie care poate susţine o politică performantă de management al
cunoştinţelor, contribuind totodată la transformarea organizaţiei tradiţionale într-o
organizaţie bazată pe cunoaştere, colaborativă.
19.3 Portalul corporativ şi serviciul de tip e-learning
Tot mai mult se impune dezvoltarea portalurilor corporative cu ajutorul unor produse
de tip portal Server (IBM Websphere Portal, Oracle Portal, BEA Weblogic Portal, CA
CleverPath Portal, Plumtree Corporate Portal, mySAP Enterprise Portal) ce oferă o
tehnologie flexibilă de creare a portalului propriu-zis. S-a impus tehnologia portletelor,
acestea reprezentând în esenţă componentele active vizibile pe care end user-ii portalului le
văd în paginile Web ale lor [Muntean, 2006].
The portal view aggregation function
Fig. 1 Rolul portletelor in integrarea aplicaţiilor [Muntean, 2004]
208
Capitolul XIX ACTIVITĂŢI COLABORATIVE DE TIP E-LEARNING ŞI MANAGEMENTUL
CUNOŞTINŢELOR
Există o gamă foarte largă de portlete, de exemplu portlele de tip JSP (Java Server
Pages) care împreună cu tehnologia Java-Bean permit accesarea unor surse externe de
informaţie sau portletele prin intermediul cărora se pot accesa aplicatiile de tip ERP, CRM,
SCM sau HR.
Integrarea diferitelor „aplicaţii de întreprindere”, la care se adaugă sistemele de e-
learning, într-un portal corporativ utilizându-se tehnologia portletelor se preconizează a fi
de viitor într-o universitate colaborativă, portalul fiind infrastructura IT a organizaţiei care
învaţă.
Fig. 2 Tehnologia portletelor. Portlete de tip JSP
O platformă complexă de tip e-learning, cum este Lotus Learning Space, poate fi
integrată ca un sub-portal în portalul corporativ al universităţii. La nivelul Universităţii de
Vest din Timişoara, sub-portalul de tip e-learning asigură un un învăţământ centrat pe cel
care învaţă, pe cel care este instruit (Figura 3).
Fig. 3 Sub-portalul pentru e-learning
Sub-portalul de tip e-learning reprezintă infrastructura pentru o comunitate

colaborativă în care, diseminarea cunoştinţelor este favorizată şi de instrumentele de tip e-
mail, forum de discuţii, video-conferinţe, chat, etc. Aceste instrumente colaborative,
incorporate pe orizontală, în arhitectura unui portal (Figura 4) facilitează comunicarea
asincronă şi sincronă între diferiţii utilizatori ai portalului, punându-se astfel bazele unor
comunităţi/grupuri de lucru virtuale colaborative.
209
Sub-portalul de tip e-learning, pentru a îndeplini nevoile de instruire, este înzestrat

cu o interfaţă flexibilă şi adaptabilă la diferitele procese educaţionale, ce permite accesul
utilizatorilor (studenţi, profesori, personal administrativ) la resursele informaţionale de
studiu. Secţiunea privată a unui profesor implicat în activitatea didactică cuprinde facilităţi
precum: editarea online a materialelor didactice; stabilirea calendarului pentru desfăşurarea
cursurilor/seminariilor/laboratoarelor; editarea unor informaţii referitoare la cerinţe,
punctaje, etc; stabilirea datelor pentru întâlnirile virtuale; editarea catalogului online;
generarea unor statistici ce vizează procesul didactic (Figura 5).
Fig. 4 Activităţi colaborative (adaptare după [Barette, 2003])
Fig. 5 Facilităţi oferite utilizatorilor de tip profesor
210
Capitolul XIX ACTIVITĂŢI COLABORATIVE DE TIP E-LEARNING ŞI MANAGEMENTUL
CUNOŞTINŢELOR
Pe de altă parte, studenţii au acces, după autentificare, la cursurile la care sunt

înscrişi. Acest lucru presupune accesul la materialul suport de curs, posibilitatea de a
vizualiza şi efectua temele impuse, precum şi posibilitatea de a comunica cu profesorul
conform procedurilor prestabilite.
Sub-portalul de tip e-learning al Universităţii de Vest din Timişoara încearcă să ofere
studenţilor cât mai multe posibilităţi de comunicare online. Fiecare student îşi poate
contacta colegii sau profesorii prin e-mail sau prin intermediul forumurilor de discuţii.
Comunicarea în timp real între student şi profesor se poate face în cadrul lecţiilor virtuale
sau a videoconferinţelor.
Colaborarea şi managementul cunoştinţelor în cadrul comunităţii e-learning se
condiţionează reciproc şi contribuie împreună la creşterea performanţelor acesteia.
Fig. 6 Colaborare & Managementul cunoştinţelor [Muntean, 2007]
Din punct de vedere al managementului cunoştinţelor, tehnologiile ce favorizează

colaborarea, precum cele de tip portal, contribuie la formarea unei organizaţii bazate pe
cunoştinţe (Figura 7).
Fig. 7 Managementul cunoştinţelor.Factori determinanţi [GartnerGroup, 1999)

Localizarea informaţiilor/cunoştinţelor în interiorul oricărui portal se efectuează cu
ajutorul unor motoare de căutare specializate. La nivelul sub-portalului de tip e-learning
abordat, domeniul în care are loc căutarea include toate sursele de informaţii structurate şi
nestructurate de la nivelul sub-portalului, a portalului corporativ universitar sau chiar
externe acestuia.
19.4 Concluzii
Educaţia, ca activitate esenţială in dezvoltarea unei societăţi, nu a putut fi ocolită de
fenomenul tehnologic, cunoscând transformări importante şi imbrăcând noi forme de
211
manifestare. Sub-portalul de tip e-learning al Universităţii de Vest din Timişoara permite

diseminarea cunoştinţelor pentru buna desfăsurare a proceselor de invăţare-predare,
interacţiunile de tip profesor-student, student-student şi student-material_studiat realizându-
se atât in manieră asincronă cât şi sincronă cu ajutorul instrumentelor colaborative integrate
in sub-portal.
Bibliografie
Aneja, A., Brooksby, B., and Rowen, C., Corporate framwork for transforming content
haos on Internet, Intel Technology Journal, Vol. 11, March, 1996.
Bair, J., The Knowledge portal: adding knowledge to Intranets, Gartner, T-06-2507, 1998.
Barrette, J. (2003) Deploying the Next Generation Enterprise Portal, DM Review, Vol. 13,
No. 2.
Berners-Lee, T., Semantic Web on XML, Keynote session at XML 2000, Washington DC,
2000.
Bock, G.E., Enterprise portal promise to put an end to corporate Intranet haos, Enterprise
Application Webtop, Vol. 440., 2001.
Cain, M., Enterprise portals: A publishing mode, Meta Group, Workgroup Computing
Strategies, Delta File no. 837, 1999.
Choo, C.W., The Knowing Organisation: How Organisations Use Information to Construct
Meaning, Create Knowledge and Make Decision, International Journal of Information
Management, vol.16, No. 5, 1996.
Crolene, D.R., Business intelligence and the enterprise portal, An Infowise Solution White
Paper, 2000.
Guruge, A.,Corporate Portals Empovered with XML and Web Services, Digital Press,
2003.
Harmon P., Rosen M. and Guttman, Developing business systems and architecture,
Academic Press, 2001.
Muntean M., Some Considerations About Portal-Based Collaborative Environments, The
5th European Conference on Knowledge management, CNAM Paris, 2004.
Muntean M. – coord, Consideraţii privind e-learning în societatea bazată pe cunoaştere,
Revista de Informatică Economică, nr. 4(28), 2003.
Muntean M., Collaborative Environments – A Framework for Business Intelligence,
WSEAS Transaction on Business and Economics, issue 8, vol.3, 2006.
Malhotra, Y., Knowlege Management for E- Business Performance: Advancing Information
Strategy to Internet Time, articol publicat în Information Strategy: The Executive’s
Journal, vol.16(4), 2000.
Priebe, T., Context-based portlet integration, Working paper, www.inwiss.org/
whitepapers/ContextIntegration.pdf, 2004.
Roşca, Gh.I. (coord.), Societatea informaţională. E-serviciile, Editura Economică, 2006.
212
Capitolul XX
TEHNICI DE MODELARE A CUNOAŞTERII ÎN SISTEMELE
BAZATE PE CUNOŞTINŢE

20.1 Introducere
Dezvoltarea sistemelor de management a cunoaşterii implică modelarea cunoaşterii,

adică aplicarea unor limbaje, tehnici, metode, instrumente şi metodologii pentru elaborarea
unor modele abstracte ale cunoaşterii asociate domeniului de aplicaţie şi rezolvării
problemelor din domeniul respectiv. În cazul unui sistem de management a cunoaşterii
dintr-o universitate, cunoaşterea modelată se va referi atât la managementul instituţional cât
şi la activitatea didactică şi de cercetare. De exemplu, în cazul management-ului activităţii
didactice, modelarea cunoaşterii va include identificarea şi modelarea cunoaşterii personale
şi colective existente în cadrul universităţii (la nivel de catedră/departament) şi punerea
acesteia la dispoziţia persoanelor direct interesate (de exemplu, studenţii). Există o serie de
cerinţe care trebuie îndeplinite de modelele de cunoaştere.
Astfel, un model de cunoaştere trebuie să fie apropiat de intuiţia umană, să fie uşor de
operaţionalizat, să fie reutilizabil (pentru modularitatea sistemului), să capteze aspectele
epistemologice (cunoaştere din domeniu, cunoaştere generală şi specifică, cunoaştere de
control etc).
Modelele de cunoaştere pot fi orientate pe task (cunoaştere procedurală), orientate pe
domeniu (cunoaştere declarativă care este inclusă în ontologii), orientate pe aria de
cunoaştere (cunoaştere despre task-uri şi domeniu, care explică comportamente ale
rezolvării problemelor din domeniu).
Conform [Makhfi, 2007], pricipalele tipuri de modele sunt:
• Modele diagnostic
o pentru probleme de diagnoză
o identifică posibilele cauze pornind de la simptome
• Modele conotative
o pentru generarea unor opţiuni posibile pentru un caz specific
o identifică alternativele pornind de la descrierea problemei
• Modele selective
o pentru probleme de luarea a deciziilor cu mai multe opţiuni
o identifică cea mai bună soluţie
• Modele analitice
o pentru analizarea opţiunilor pre-selectate
o identifică cât de bună şi potrivită este soluţia selectată pentru
obiectivul dat
• Modele instructive
o pentru probleme de ghidare a proceselor bidirecţionale sau
interactive
o identifică modul de obţinere a unei soluţii
• Modele constructive
o pentru probleme de proiectare şi construire a soluţiilor
o identifică soluţia de proiectare (specificaţia)

• Modele hibride
o pentru probleme complexe care necesită combinarea mai multor
modele
De exemplu, fluxul de modelare a cunoaşterii poate implica dezvoltarea următoarelor
modele: model diagnostic >> model conotativ >> model selectiv >> model analitic >>
model constructiv.
La ora actuală există o diversitate de metode şi tehnologii care pot fi utilizate pentru
implementarea modelelor abstracte asociate cunoaşterii. Acestea includ: arbori de decizie,
reţele Bayesiene, algoritmi genetici şi evolutivi, reţele neuronale artificiale, sisteme expert,
modele statistice, motoare de inferenţă, tehnologii agent etc. În general, soluţiile oferite de
tehnologii se împart în trei categorii: sisteme bazate pe cazuri, sisteme bazate pe cunoştinţe
şi sisteme bazate pe agenţi inteligenţi (sisteme multiagent). În această secţiune vom aborda
tehnicile de modelare a cunoaşterii în sistemele bazate pe cunoştinţe şi vom face referire la
sistemul SBC_UniMan [Oprea, 2007], destinat managementului cunoaşterii într-o
universitate.
20.2 Tehnici de modelare a cunoaşterii
Sistemele bazate pe cunoştinţe sunt sisteme inteligente care încorporează cunoştinţe

dintr-un domeniu de expertiză şi rezolvă probleme din acel domeniu prin aplicarea unor
strategii de raţionare. Problemele care pot fi rezolvate includ probleme de analiză,
monitorizare, diagnoză, planificare, control, predicţie, clasificare etc. Dezvoltarea
sistemelor bazate pe cunoştinţe se realizează cu ajutorul tehnicilor de inginerie a cunoaşterii
(tehnici similare tehnologiilor de inginerie a software-ului, cu deosebirea că accentul in
cazul ingineriei cunoaşterii este pus pe modelarea cunoaşterii şi mai puţin pe procesarea
datelor), [Tansley, 1993]. Componentele principale ale unui sistem bazat pe cunoştinţe
(SBC) sunt baza de cunoştinţe, motorul de inferenţă, modulul de achiziţie a cunoştinţelor,
interfaţa utilizator şi opţional, un modul explicativ şi un modul de învăţare. Cunoaşterea
utilizată de un SBC cuprinde cunoaştere explicită şi cunoaştere tacită (de exemplu,
cunoaşterea care se referă la modalităţi de rezolvare a problemelor din domeniul aplicaţiei).
În mod uzual, cunoaşterea explicită este inclusă în baza de cunoştinţe, în timp ce
cunoaşterea tacită este inclusă fie în mecanismele de raţionare ale SBC-ului, fie este
transformată, în măsura în care este posibil, în cunoaştere explicită. Reprezentarea internă a
cunoaşterii se poate realiză prin diferite metode de reprezentare: cadre şi script-uri, logica
simbolică (logica cu predicate de ordinul I, logica modală, logica temporală, de exemplu),
reţele semantice, reguli de producţie, metode procedurale, scenarii, grafuri şi dependenţe
conceptuale, metode de reprezentare a cunoaşterii incerte (metode probabilistice, reţele
Bayesiene, teoria Dempster Shafer, modele fuzzy, metoda coeficienţilor de certitudine).
Sistemele expert reprezintă o subclasă a sistemelor bazate pe cunoştinţe. Astfel, un
sistem expert este un sistem bazat pe cunoştinţe care rezolvă problemele din domeniul de
expertiză la nivelul experţilor umani din domeniul respectiv. În această secţiune vom face
referire la tehnicile de modelare a cunoaşterii în sistemele bazate pe cunoştinţe, cu
observaţia că acestea sunt valabile şi pentru sistemele expert.
Modelarea cunoaşterii într-un sistem bazat pe cunoştinţe este importantă pentru
înţelegerea mecanismelor de lucru ale acestuia, cum sunt de exemplu, generarea de noi
cunoştinţe prin inferenţe, achiziţia cunoaşterii specifice domeniului de expertiză şi
schemele asociate de explicare şi învăţare. Tehnicile tradiţionale de inginerie a cunoaşterii
au fost larg utilizate pentru construirea sistemelor bazate pe cunoştinţe. Modelarea
214
Capitolul XX ACTIVITĂŢI COLABORATIVE DE TIP E-LEARNING ŞI MANAGEMENTUL
CUNOŞTINŢELOR
cunoaşterii este un proces de transfer al cunoaşterii de la experţii umani şi din alte surse de
cunoaştere către sistemele bazate pe cunoştinţe. Acest proces permite o dezvoltare mai
rapidă a SBC-urilor şi o creştere a eficienţei utilizării lor prin reutilizarea modelelor
existente pentru diferite arii de cunoaştere ale domeniului de expertiză.
Principalele tehnici de modelare a cunoaşterii sunt tehnicile de inginerie a cunoaşterii,
ontologiile, limbajele de modelare, tehnicile de modelare multi-perspectivă.
20.2.1 Tehnici de inginerie a cunoaşterii. CommonKADS
Ingineria cunoaşterii cuprinde metode şi tehnici pentru achiziţia, modelarea,

reprezentarea şi utilizarea cunoaşterii [Schreiber, 2000]. Cele mai cunoscute metodologii
aplicate în ingineria cunoaşterii sunt Cognitech (bazată pe noţiunea de prototipaj) şi KADS,
cu varianta CommonKADS. Dintre acestea, cea mai răspândită metodologie este
CommonKADS care a devenit un standard european pentru modelarea cunoaşterii în
sistemele bazate pe cunoştinţe. Această metodologie a fost extinsă pentru a include şi
modelarea cunoaşterii în sistemele multi-agent.
CommonKADS cuprinde tehnici structurate de inginerie a cunoaşterii, furnizează
instrumente pentru managementul cunoaşterii şi include metode care realizează o analiză
detaliată a task-urilor şi proceselor bazate pe cunoaştere. De asemenea, metodologia
CommonKADS are o bibliotecă puternică de modele generice în care sunt incluse modele
funcţionale, modele logice şi modele fizice. CommonKADS a fost dezvoltată şi validată de
mai multe companii şi universităţi în cadrul programului european ESPRIT IT.
Metodologia CommonKADS este o metodologie orientată pe obiecte, care utilizează
notaţii specifice limbajului de modelare UML pentru diagramele claselor, diagramele de
activitate, diagramele de stări etc. De asemenea, metodologia mai cuprinde şi notaţii grafice
specifice pentru descompunerea task-urilor, pentru generarea schemelor specifice
domeniului de aplicaţie.
Modelarea cunoaşterii într-un sistem bazat pe cunoştinţe cuprinde modelarea
organizaţiei, specificarea task-urilor care sunt executate, specificarea entităţilor (de
exemplu, a agenţilor) care execută task-urile, specificarea cunoaşterii propriu-zise şi a
mecanismelor de comunicare a cunoaşterii şi proiectarea sistemului de management a
cunoaşterii. Din punct de vedere practic, aplicarea metodologiei CommonKADS implică
dezvoltarea unui număr de modele care furnizează diferite perspective ale infrastructurii
cunoaşterii. Aceste modele sunt: modelul organizaţie, modelul task, modelul agent, modelul
cunoaştere (expertiză), modelul comunicaţie şi modelul proiectare. Primele cinci modele se
referă la analiza SBC-ului, iar ultimul model se referă la proiectarea lui. Figura 1 prezintă
schematic modelele construite în cazul aplicării metodologiei CommonKADS.
215
Modelul
Organizaţie
Modelul Task
Modelul
Agent
Modelul
Cunoaştere Modelul
Comunicaţie
Modelul Proiectare
Fig. 1 Modele construite în cadrul metodologiei CommonKADS
În continuare, prezentăm succint cele şase modele.

Modelul Organizaţie –
• Descrie organizaţia în care se va utiliza SBC-ul;
• Acţiuni: analiza caracteristicilor majore ale organizaţiei pentru a descoperi
problemele şi oportunitatea dezvoltării unui SBC, stabilirea fezabilităţii şi
a impactului pe care îl va avea SBC-ul asupra organizaţiei;
• Rol: instrument pentru analiza organizaţiei în care se va include SBC-ul;
Modelul Task –
• Descrie task-urile asociate SBC-ului;
• Acţiuni: identificarea task-urilor ce trebuie executate în mediul
organizaţional în care SBC-ul va lucra; analiza task-urilor din cadrul
organizaţiei (task-urile sunt subcomponente relevante ale proceselor de
afaceri);
• Rol: furnizează un cadru pentru distribuirea task-urilor către agenţi;
Modelul Agent –
• Descriere de nivel înalt a agenţilor implicaţi (utilizatori, experţi, sisteme
de calcul etc);
• Acţiuni: analiza agenţilor responsabili de execuţia task-urilor analizate în
contextul modelului Task (un agent poate fi un om, un sistem informatic
sau o entitate capabilă să execute un task), descrierea caracteristicilor
agenţilor (în termeni de competenţe şi restricţii);
• Rol: furnizează entităţile care execută task-urile;
Modelul Cunoaştere (Expertiză) –
• Descrie cunoaşterea utilizată de agenţi pentru a rezolva diferite task-uri
specifice domeniului aplicaţiei; utilizează o bibliotecă de componente
generice de modelare (de exemplu, metode de rezolvare a problemelor
specifice task-urilor şi ontologii ale domeniului de expertiză);
216
CUNOŞTINŢELOR
• Acţiuni: explică în detaliu tipurile şi structurile cunoaşterii utilizate pentru

executarea unui task; furnizează o descriere independentă de
implementare a rolului pe care diferite componente ale cunoaşterii îl au în
rezolvarea problemelor, într-un mod uşor de înţeles de oameni;
• Rol: furnizează o interfaţă de comunicare între experţii umani şi
utilizatorii SBC-ului privind rezolvarea problemelor;
• Nivele ale cunoaşterii: nivelul domeniu (cunoaştere declarativă despre
domeniul de aplicaţie care include cunoştinţe de tip proprietăţi, concepte,
relaţii, instanţe [Abdullah, 2002, 15-25]), nivelul inferenţă (o bibliotecă
de structuri generice de inferenţă), nivelul task (ordonarea inferenţelor);
Modelul Comunicare –
• Descrie interacţiunea dintre agenţi în timpul îndeplinirii task-urilor;
• Acţiune: modelează comunicarea dintre agenţii implicaţi în rezolvarea
problemelor cu ajutorul SBC-ului (modelarea este la nivel conceptual,
independentă de implementare);
• Rol: instrument pentru interacţiunea agenţilor;
Modelul Proiectare –
• Descrie arhitectura şi funcţionalitatea detaliată a sistemului ce urmează a
fi implementat;
• Acţiuni: furnizează specificaţia tehnică a SBC-ului în termeni de
arhitectură, platformă de implementare, module software, constructori de
reprezentare şi mecanisme de calcul necesare implementării funcţiilor din
modelele de cunoaştere, respectiv, de comunicare;
• Rol: realizează legătura dintre modelele conceptuale (task, cunoaştere,
agent, comunicare) şi implementarea propriu-zisă a SBC-ului.
Principalii actori ai dezvoltării unui sistem bazat pe cunoştinţe sunt experţii umani şi
inginerul de cunoştinţe, care are rolul de a facilita preluarea cunoaşterii de la experţii
umani. În cadrul realizării celor şase modele, scopul inginerul de cunoştinţe este de a
dezvolta o reprezentare formală a obiectivelor şi structurilor domeniului de aplicaţie
utilizând un set de formalisme sau notaţii de modelare. Practic, sunt reprezentate
caracteristicile relevante scopurilor şi obiectivelor SBC–ului.
În tabelul 1 sunt descrise succint câteva din modelele conceptuale dezvoltate într-un
SBC destinat managementului cunoaşterii într-o universitate (pentru activitatea didactică şi
de cercetare).
Tabel 1 Exemple de modele conceptuale
Model CommonKADS Descriere
Model Organizaţie • Modelul Universităţii

>> structură, resurse umane
Model Task • Activitate didactică (de predare,

verificare)
• Activitate de cercetare
Model Agent • Cadru didactic

• Student
217
• Cercetător
• Pachete software educaţionale
• Pachete software de cercetare
Model Comunicare • Cadru didactic – Student

• Student – Pachet software educaţional
• Cercetător – Pachete software de
cercetare
Model Cunoaştere • Ontologia domeniului educaţional

• Biblioteci electronice educaţionale (suporturi
de curs, lucrări de laborator, articole, cărţi etc)
• Ontologia domeniului de cercetare
• Biblioteci electronice de cercetare (reviste,
articole, cărţi, rapoarte de cercetare, rapoarte
tehnice, pachete software etc)
Figura 2 descrie schematic relaţiile existente între agenţi (cadre

didactice, studenţi), bunurile cunoaşterii (ontologii, baze de cunoştinţe,
pachete software educaţionale, cărţi, suporturi de curs, lucrări de laborator
etc) şi procesul educaţional. Trebuie precizat faptul că pachetele software
pot fi modelate atât ca agenţi (cu care interacţionează agenţii activi, de tipul
cadru didactic, student), cât şi ca bunuri al cunoaşterii.
AGENŢI participă_la
Procesul
educaţional
deţine necesită
Bunuri ale cunoaşterii

(ontologii, baze de cunoştinţe, software educational, cărţi,
suporturi de curs şi laborator etc)
Fig. 2 Schema bloc a management-ului cunoaşterii educaţionale
20.2.2 Ontologii
Ontologia reprezintă specificarea explicită a unei conceptualizări pentru un anumit

domeniu [Gruber, 1995, 907-928]. O conceptualizare este o viziune simplificată, abstractă
asupra lumii pe care dorim să o reprezentăm. Componentele unei ontologii sunt vocabularul
cu termeni (concepte, instanţe, relaţii) specifici domeniului, definiţiile asociate fiecărui
termen şi un set de axiome care restricţionează interpretările posibile ale termenilor definiţi.
Practic, ontologia permite partajarea cunoaşterii dintr-un anumit domeniu, astfel încât
termenii utilizaţi în reprezentarea cunoaşterii să aibă aceeaşi semnificaţie atât pentru
sistemul bazat pe cunoştinţe şi utilizatorii acestuia (oameni şi sisteme inteligente artificiale)
218
CUNOŞTINŢELOR
cât şi pentru experţii umani din domeniu. De asemenea, ontologia permite şi reutilizarea
cunoaşterii din domeniu.
Dezvoltarea unui sistem bazat pe cunoştinţe implică dezvoltarea unei ontologii
specifice domeniului de expertiză. Baza de cunoştinţe a SBC-ului se va genera pornind de
la ontologia dezvoltată.
Una din schemele uzuale de dezvoltare a unei ontologii [Uschold, 1995] cuprinde
următoarele etape: identificarea scopului (domeniul aplicaţiei), construirea ontologiei
(achiziţia ontologiei, codificarea ontologiei, integrarea ontologiilor existente), evaluarea şi
documentarea.
În general, ontologia unui SBC poate fi alcătuită din două componente: o ontologie
generală (cu termeni uzuali, general valabili, care nu depind de domeniul aplicaţiei) şi o
ontologie specifică (cu termeni specifici domeniului de aplicaţie). În lucrarea [Oprea, 2004,
51-58] sunt prezentate două categorii de sisteme inteligente care necesită proiectarea şi
implementarea unei ontologii ce include atât ontologia generală cât şi pe cea specifică,
sistemele expert şi sistemele multi-agent. În astfel de sisteme este important să se facă
distincţie între cele două categorii de ontologii pentru a putea delimita modulele
reutilizabile.
La ora actuală există o serie de sisteme de proiectare a unei ontologii. Dintre acestea
amintim, Protégé [Protégé, 2000], Ontolingua [Ontolingua, 1997] şi Chimaera [Chimaera,
2000]. Unele sisteme utilizează metodologia orientată pe obiecte, de definire a unor ierarhii
de clase şi obiecte. În astfel de sisteme, clasele se mai numesc şi concepte, proprietăţile şi
atributele conceptelor formează slot-urile numite şi roluri sau proprietăţi şi restricţiile
asupra slot-urilor sunt numite şi faţete sau restricţii asupra rolurilor.
Abordarea orientată pe obiecte a dezvoltării unei ontologii implică parcurgerea
următoarelor etape:
• definirea claselor din ontologie
• aranjarea claselor într-o ierarhie taxonomică (clase-subclase)
• definirea slot-urilor şi descrierea valorilor permise
• setarea valorilor pentru slot-urile instanţelor
Relaţiile taxonomice este_un, este_o (is_a) şi un_tip_de (a_kind_of) care apar în
ierarhia de clase permit efectuarea de inferenţe.
Crearea bazei de cunoştinţe se va realiza prin definirea instanţelor din clasele definite
şi completarea valorilor specifice fiecărui slot şi a restricţiilor suplimentare.
Protégé
Implementarea ontologiei unui SBC se poate realiza folosind un instrument dedicat
dezvoltării de ontologii. Un astfel de instrument este Protégé, un editor de ontologii, bazat
pe limbajul Java, care utilizează ca metodă de reprezentare a cunoaşterii cadrele (frame-
urile). Cea mai recentă versiune a acestui instrument, dezvoltat la Stanford Medical
Informatics [Noy, 2000], este Protégé-2000 [Protégé, 2000]. Ontologia Protégé cuprinde
clase, slot-uri, faţete şi axiome. Clasele sunt reprezentări abstracte ale conceptelor din
domeniu. Ele formează o ierarhie taxonomică şi furnizează şabloane pentru cadrele
individuale ale instanţelor. În Protégé-2000 este permisă moştenirea multiplă.
Dezvoltarea unei baze de cunoştinţe în Protégé-2000 implică parcurgerea următorilor
paşi:
• definirea ontologiei (definirea conceptelor şi relaţiilor dintre ele)
219
• achiziţia cunoaşterii (experţii din domeniu introduc cunoaşterea specifică

prin intermediul instrumentului de achiziţie a cunoaşterii)
• consultarea bazei de cunoştinţe (tehnicile de rezolvare a problemelor sunt
utilizate pentru a răspunde la întrebările şi problemele din domeniul
aplicaţiei cu ajutorul bazei de cunoştinţe)
În figura 3 este prezentat un screenshot cu interfaţa grafică a sistemului Protégé-2000,
versiunea 3.
În Protégé-2000 există următoarele opţiuni referitoare la definirea şi validarea unei
ontologii:
• Clase (opţiunea Class) – permite definirea claselor şi vizualizarea
acestora (la selectarea opţiunii se încarcă browser-ul pentru clase şi
editorul de clase),
• Slot-uri (opţiunea Slots) – permite definirea slot-urilor şi vizualizarea
acestora (la selectarea opţiunii se încarcă browser-ul pentru slot-uri şi
editorul de slot-uri),
• Forme (opţiunea Forms) – permite definirea formelor şi vizualizarea
acestora (la selectarea opţiunii se încarcă browser-ul pentru forme şi
editorul de forme),
• Instanţe (opţiunea Instances) – permite definirea instanţelor şi
vizualizarea acestora (la selectarea opţiunii se încarcă browser-ul pentru
clase, browser-ul pentru instanţe şi editorul de instanţe),
• Interogări (opţiunea Queries) – permite definirea de interogări pentru
validarea ontologiei (la selectarea opţiunii se încarcă o fereastră care
permite stabilirea clasei şi a slot-urilor ce sunt incluse în interogare,
precum şi a numelui interogării; rezultatele căutării sunt afişate în dreapta
ferestrei).
220
CUNOŞTINŢELOR
Fig. 3 Interfaţa grafică a sistemului Protégé-2000

Exemplu:
Considerăm un SBC destinat managementului cunoaşterii într-o universitate, care are
rolul de a analiza eficienţa activităţilor didactice (de predare şi învăţare) şi de cercetare din
universitatea respectivă. Un astfel de sistem trebuie să aibă o ontologie generală (numită
OntoGenerala_Institutie), cu termeni general valabili pentru o instituţie publică, şi o
ontologie specifică celor două categorii de activităţi analizate, didactică şi de cercetare
(numită OntoSpecifica_Didactic_Cercetare). În tabelul 2 sunt specificaţi termeni din cele
două ontologii.
Tabel nr. 2 – Exemple de termeni din ontologiile OntoGenerala_Institutie şi

OntoSpecifica_Didactic_Cercetare
OntoGenerala_Institutie OntoSpecifica_Didactic_Cercetare
Director general/Rector Cadru_didactic
Director adjunct/Prorector Disciplina/Curs
Contabil_Sef/Director_economic Programa_analitica
Departament/Catedra Fisa_disciplinei
Fisa_postului Examen/Verificare
Sef_Personal Cercetator
Personal-Salarizare Proiect_de_cercetare
Jurist Laborator_de_cercetare
Bilant_Contabil Raport_de_cercetare
În figura 4 este prezentată o parte a ierarhiei ontologiei sistemului bazat pe cunoştinţe

UPG_UniMan, aflat în curs de dezvoltare la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti [Oprea,
2007], cu termeni specifici activităţii de cercetare dintr-o universitate. De asemenea, sunt
specificate şi o parte din relaţiile existente între termeni (relaţii de tip este_un şi are).
Exemple de instanţe sunt CEEX_nr_645_2006 şi CNCSIS_AT_221_2002.
221
are Departament_ are Director_

Secretariat de_cercetare departament
are
are are
Cercetator Tehnician Laborator_de_

este_un cercetare
este_un
Cercetator este_un Cercetator are

debutant este_un grad_I
Echipament_
are de_cercetare
Cercetator Cercetator
grad_III grad_II
Proiect_de_
cercetare
Echipa_de_ are
cercetare
este_un
este_un
CEEX_nr_645_2006
are
CNCSIS_AT_221_2002
Fig. 4 Ierarhia ontologiei SBC-ului UPG_UniMan - termeni specifici activităţii de

cercetare
În figura 5 este prezentată o parte a ierarhiei ontologiei sistemului bazat pe cunoştinţe

UPG_UniMan, cu termeni specifici activităţii didactice dintr-o universitate. De asemenea,
sunt specificate şi o parte din relaţiile existente între termeni (relaţii de tip este_un, este_o,
are, preda). Exemple de instanţe sunt IrimescuIoana, Grupa_1812 şi
Programare_OrientataPeObiecte.
222
CUNOŞTINŢELOR
Catedra
are este_o are

Sef_Catedra
Secretariat Catedra de
informatică
are are
are
Cadru_didactic
Tehnician Laborator
este_un
este_un are
are
Preparator este_un
este_un Profesor Echipamente
Asistent este_un Sala_de_curs are
Conferentiar
Sef_Lucrari/
Lector
este Facultate
este_o
IrimescuIoana
InginerieMecanica_
si_Electrica
preda
Programare_Orientata are
PeObiecte
are Specializare
este_o
este_o
Disciplina Calculatoare_anul_II
are are
are Grupa_
1812
Programa_analitica Fisa_disciplinei
Fig. 5 Ierarhia ontologiei SBC-ului UPG_UniMan - termeni specifici activităţii didactice
În figura 6 este prezentat un screenshot cu o secţiune din ierarhia de clase a ontologiei

SBC-ului UPG_UniMan în Protégé-2000 vers. 3.
223
Fig. 6 Screenshot al ontologiei SBC_ului UPG_UniMan (Protégé-2000, vers. 3)
Sintetizând, ontologia unui sistem bazat pe cunoştinţe reprezintă modelarea

cunoaşterii specifice domeniului de aplicaţie. Utilizarea ontologiilor furnizează o soluţie
pentru partajarea cunoştinţelor în SBC-uri şi realizarea interoperabilităţii semantice în
sistemele distribuite.
20.2.3 Tehnici de modelare multi-perspectivă
Modelarea multi-perspectivă permite combinarea mai multor tehnici care sunt

potrivite pentru modelarea aspectelor particulare ale cunoaşterii. Astfel de tehnici sunt utile
cu precădere în cazul sistemelor complexe, heterogene când sunt necesare modele diferite,
corespunzătoare unor puncte de vedere diferite.
Tehnicile de modelare multi-perspectivă pot fi combinaţii ale următoarelor tehnici:
tehnici de management al afacerilor/proiectelor (de exemplu, diagrame PERT), tehnici de
inginerie a software-ului (diagrame entitate-relaţie, analiza şi proiectarea orientată pe
obiecte) şi tehnici de inginerie a cunoaşterii (CommonKADS, de exemplu). Un exemplu de
tehnică multi-perspectivă este dată de combinarea tehnicilor CommonKADS, Protégé-
2000, UML. În lucrarea [Schreiber, 2000, EKAW2000] este prezentat un studiu de caz al
modelării multi-perspectivă ce combină CommonKADS cu Protégé-2000. În acest studiu,
Protégé-2000 este utilizat drept instrument pentru construirea modelelor de cunoaştere
CommonKADS. Practic, modelul cunoaşterii CommonKADS este specificat ca o ontologie
în cadrul formalismului specificaţiei Protégé. John Kingston prezintă în lucrarea [Kingston,
2006] alte tehnici de modelare multi-perspectivă: tehnica de combinare a limbajului UML
cu tehnica Zachman [Sowa, 1992, 590-616] şi tehnica de combinare a metodologiei
CommonKADS cu tehnica Zachman. Modelarea multi-perspectivă din cadrul tehnicii
Zachman presupune considerarea a şase perspective ale cunoaşterii, corespunzătoare
întrebărilor: cine, ce, cum, când, unde şi de ce. Pentru fiecare perspectivă este creat un
model corespunzător.
224
CUNOŞTINŢELOR
20.2.4 Limbajul de modelare UML
Modelarea cunoaşterii se poate realiza cu ajutorul unor limbaje de modelare. La ora

actuală cel mai răspândit limbaj de modelare a cunoaşterii este limbajul UML (Unified
Modeling Language), [OMG-UML, 2007].
20.2.4.1 Introducere
UML este un limbaj de modelare, şi nu o metodologie. Ca limbaj de modelare, UML

oferă o notaţie, în spatele căreia se află o semantică adecvată [Bocu, 2002, 13]. Acesta este
un limbaj pentru specificarea, vizualizarea, construirea şi documentarea componentelor
(artefacts) unui sistem soft [Quatrani, 2003]. Limbajul UML prescrie un set standard de
diagrame şi notaţii pentru analiza şi proiectarea orientată obiect a diverselor tipuri de
sisteme (sisteme software, sisteme hardware sau organizaţii), descriind totodată şi
semantica acestor diagrame şi simboluri [Ioniţă, 2003, 13; Lungu, 2005, 379].
UML - limbaj pentru specificare

În ingineria softului, specificarea înseamnă elaborarea de modele precise, complete şi
fără ambiguităţi. O specificare vizuală, cum este specificarea UML, este expusă riscului de
a genera ambiguităţi în procesul de comunicare, într-un grad mai mare decât în cazul
specificării formale. Şi totuşi, o specificare vizuală a soluţiei în toate fazele de dezvoltare a
unui sistem soft, este de preferat, dată fiind importanţa unei comunicări cât mai ample între
specialiştii ingineriei softului, utilizatori şi beneficiari, ca parteneri în cadrul aceluiaşi
proiect [Bocu, 2002, 21].
UML – limbaj pentru vizualizare
UML pune accent pe vizualizarea soluţiei unui soft pentru a elimina cea mai mare
parte a problemelor de comunicare care pot să apară între diferitele categorii de participanţi
la dezvoltarea unui soft [Bocu, 2002, 21].
UML – limbaj pentru construire
Modelele elaborate în UML pot fi uşor translatate în numeroase limbaje de
programare. Această stare de fapt sugerează posibilitatea mapării naturale a unui model
UML în limbaje precum Java, C++, Visual Basic etc. [Bocu, 2002, 22].
UML – limbaj pentru documentare
O firmă de soft adevărată produce toate genurile de componente adiţionale obţinerii
codului executabil al unui sistem soft, precum [Bocu, 2002, 22]: cerinţele faţă de sistemul
soft, descrierea arhitecturii sistemului, specificaţiile de proiectare, codul sursă, planurile de
dezvoltare etc.
20.2.4.2 Caracteristicile limbajului UML
Limbajul UML prezintă următoarele caracteristici [Davidescu, 2003, 1]:

• este un limbaj „universal” dedicat realizării componentelor unui sistem
informaţional;
• asigură înţelegerea semanticii sistemului prin materializarea deciziilor
adoptate în specificarea componentelor acestuia;
225
• nu este un tributar şi nu conţine limitări impuse de metodologia sau metoda

de proiectare, domeniul de activitate unde este aplicat sau mediul folosit pentru dezvoltare;
• realizează unificarea conceptelor bazate pe orientarea-obiect sub forma
unui standard de proiectare prin care se asigură definiţia semanticii conceptelor utilizate,
notaţiile asociate acestora şi documentaţia necesară pentru dezvoltarea unui sistem
informatic;
• este fezabil pentru modelarea sistemelor informatice de tip discret;
• permite dezvoltarea unei ierarhii de modele, vederi şi diagrame, astfel încât
să se poată asigura traiectul modele⇒vederi⇒diagrame⇒fişiere de cod sursă⇒date sau
cazuri de test;
• utilizează elemente de modelare vizuale sub forma unor instrumente CASE
care pot asigura următoarele funcţii:
1. generarea modelelor de analiză, proiectare şi implementare;
2. generarea vederilor asociate modelelor de mai sus, diagramelor specifice
vederilor;
3. posibilitatea utilizării unor generatoare de cod prin care se poate asigura
implementarea sistemului realizat;
4. posibilitatea includerii unor generatoare de rapoarte;
5. posibilitatea prezenţei instrumentelor de tip reverse engineering.
• permite dezvoltarea şi utilizarea modelării vizuale pentru că asigură
modelarea problematicii realizării sistemelor informatice de gestiune prin modele ataşate în
contextul ideilor lumii reale, modelele asigurând înţelegerea semanticii acestor tipuri de
sisteme, comunicarea între persoanele implicate în realizarea acestor sisteme, modelarea
activităţilor agenţilor economici, elaborarea documentaţiei, elaborarea programelor,
implementarea bazelor de date;
• are la bază termenul de model care utilizează abstractizări prin intermediul
cărora sunt descrise problemele complexe, specifice modelării activităţilor agenţilor
economici, ceea ce conduce inevitabil la inoportunitatea descrierii relaţiilor considerate
nesemnificative;
• constă din următoarele documente furnizate de către firmele proiectante:
1. UML Summary conţine motivaţiile realizării UML, obiectivele UML,
scopul, trecutul, prezentul şi viitorul UML;
2. UML Semantics conţine arhitectura şi formalismul limbajului, fundamentele
limbajului, elementele auxiliare, mecanismele de extensie, tipurile datelor,
sintaxa abstractă UML;
3. UML Notation Guide defineşte sintaxa grafică pentru exprimarea semanticii
prin intermediul metamodelelor UML; Deci, acest document conţine elementele
şi conceptele utilizate pentru reprezentarea ierarhiei de modele, vederi şi
diagrame utilizate de UML;
4. Object Constraint Language Specification descrie sintaxa, semantica şi
gramatica limbajului OCL;
5. UML CORBA Facility Interface Definition descrie metodele de
interoperabilitate pentru instrumentele de interfaţă cu CORBA IDL;
6. UML Proposal Summary este realizat de către OMG şi descrie relaţia dintre
UML şi alte tehnologii incluzând metamodelul MOF;
7. UML Extension for the Objectory Process for Software Engineering conţine
elementele privind stereotipurile, valorile însoţitoare, subsistemul stereotipurilor,
226
CUNOŞTINŢELOR
stereotipurile claselor, stereotipurile asocierilor precum şi regulile corecte

privind generalizarea şi abstractizarea;
8. UML Extension for Business Modeling conţine elementele de extensie
aferente privind stereotipurile, valorile specifice, constrângerile, condiţii
prealabile sau indispensabile extinse, reguli bine formate privind generalizările şi
asocierile.
20.2.4.3 Diagrame UML
Limbajul UML foloseşte zece tipuri de diagrame (fig. 7) ce pot fi clasificate astfel
[Lungu, 2005, 379].
MODELAREA PROCESELOR DE AFACERI
Diagrama cazurilor de utilizare
MODELAREA STRUCTURII STATICE
Diagrama claselor
Diagrama obiectelor
MODELAREA DINAMICII
Diagrama de secventa
Diagrama de colaborare
Diagrama de stare
Diagrama de activitate
IMPLEMENTAREA
Diagrama componentelor
Diagrama de desfasurare
Diagrama pachetelor
Sursa: [Lungu, 2005, 380].
Fig. 7 Diagramele UML.
Pentru modelarea proceselor de afaceri se foloseşte o diagramă:

• diagrama cazurilor de utilizare dirijează, în cazul metodologiilor orientate
pe cazuri de utilizare, întreg procesul de dezvoltare a sistemului.
Ca diagrame pentru modelarea structurii statice se pot menţiona:
227
• diagrama claselor modelează structura statică a claselor sistemului;

• diagrama obiectelor modelează structura statică a obiectelor sistemului.
Diagramele pentru modelarea dinamicii cuprind diagramele de interacţiune şi
diagramele de comportament.
Diagramele de interacţiune includ:
• diagrama de secvenţă modelează circuitul mesajelor între obiecte;
• diagrama de colaborare modelează interacţiunile între obiecte.
Diagramele de comportament sunt:
• diagrama de stare modelează comportamentul obiectelor într-un sistem;
• diagrama de activitate modelează comportamentul cazurilor de utilizare,
obiectelor sau operaţiilor .
Diagramele de implementare sunt reprezentate de:
• diagrama componentelor modelează componentele;
• diagrama de desfăşurare modelează distribuirea sistemului;
• diagrama pachetelor este un mijloc de grupare a elementelor diagramelor
în pachete.
20.2.4.4 Modelarea sistemului de management al documentelor activităţii

publicistice şi de cercetare ştiinţifică
Pentru a proiecta un sistem de management al documentelor activităţii publicistice şi

de cercetare ştiinţifică trebuie ca în prealabil să se realizeze o modelare a acestuia folosind
limbajul UML.
Autorii au folosit ca instrument de modelare, Visual Paradigm for UML, un
instrument CASE vizual, puternic pentru modelare. Instrumentul este proiectat pentru o
utilizatori diferiţi (ingineri de soft, analişti de sistem, proiectanţi de sistem etc.) care doresc
să proiecteze sisteme software folosind abordarea orientată obiect [Visual Paradigm, 2007].
În continuare, se prezintă diagrama claselor şi diagrama cazurilor de utilizare
corespunzătoare acestei aplicaţii.
Diagrama claselor este cea mai importantă diagramă în cadrul analizei şi proiectării
orientate obiect. Scopul acestei diagrame este de a structura natura statică a claselor în
termeni de atribute, operaţii şi asocieri [Lungu, 2005, 363].
Această diagramă conţine clase şi asocieri între clase. O clasă este un model pentru
obiecte cu structură, comportament şi relaţii similare. Fiecare clasă are un nume, atribute şi
operaţii.
În urma analizei activităţii publicistice şi de cercetare ştiinţifică din cadrul unei
facultăţi autorii au identificat şi definit 10 clase: membrii unei facultăţi (Personal), catedrele
din cadrul facultăţii (Catedre), adresa persoanelor şi a editurii (Adresa), cărţile publicate
(Carti), editurile corespunzătoare acestora (Edituri), articole publicate în reviste de
specialitate (Articolerev), informaţiile referitoare la reviste (Reviste), articolele publicate în
volumele unor conferinţe (Articolevol), informaţii despre conferinţele ştiinţifice
(Conferinte) şi contractele de cercetare realizate în cadrul facultăţii (Contracte).
228
CUNOŞTINŢELOR
În figura 8 se prezintă cele 10 clase cu atributele, operaţiile şi asocierile aferente.
Fig. 8 Diagrama claselor
Analizând figura se poate observa că între cele 10 clase s-au definit 10 asocieri:
• 2 asocieri de tip 1:1 (între clasele Personal şi Adresa şi între clasele Edituri
şi Adresa);
• 4 asocieri de tip 1: m (între clasele Catedre şi Personal, între clasele Edituri
şi Carti, între clasele Reviste şi Articolerev şi între clasele Conferinte şi Articolevol);
• 4 asocieri de tip m:n (între clasele Personal şi Carti, între clasele Personal şi
Articolerev, între clasele Personal şi Articolevol şi între clasele Personal şi Contracte).
Clasele aplicaţiei conţin atât atribute de tip literali (integer, string, boolean, float, date
etc.) şi cât şi referiri la alte clase (de ex, clasa Personal conţine atributele Adresa şi Catedra
ce fac referire la clasele Adresa, respectiv Catedre).
Clasa Adresa mai are definită şi o operaţie get_Adresa() care atribuie o adresa
obiectelor din clasele Edituri şi Personal.
Atributele clasei Personal cu caracteristicile aferente lor sunt detaliate în figura 9.
Diagrama cazurilor de utilizare indică un număr de actori externi şi conexiunile
acestora prin intermediul unor cazuri de utilizare (use case) care provin din sistem
[Davidescu, 2003, 13].
229
Cazul de utilizare este o descriere a funcţionalităţii şi utilizării specifice a unor

elemente provenite din sistem [Davidescu, 2003, 13].
Fig. 9 Atributele clasei Personal
Această descriere a cazurilor de utilizare se poate face în mod normal astfel

[Davidescu, 2003, 14]:
• folosind simboluri dedicate Use-Case Diagram;
• utilizând modelul verbal, privit ca o documentaţie a proprietăţilor simbolurilor
cazurilor de utilizare.
Diagrama cazurilor de utilizare aferentă sistemului de management al documentelor
activităţii publicistice şi de cercetare ştiinţifică este prezentată în figura 10.
Fig. 10 Diagrama cazurilor
230
CUNOŞTINŢELOR
Această diagramă indică actorii sistemului (şef catedră, secretar catedră, utilizator
extern) precum şi conexiunile acestora cu sistemului prin intermediul cazurilor de utilizare.
20.3 Concluzii
Tehnicile cele mai eficiente de modelare a cunoaşterii în sistemele bazate pe

cunoştinţe sunt tehnicile multi-perspectivă care combină diferite perspective de analiză a
cunoaşterii. În funcţie de domeniul de aplicaţie şi de complexitatea problemelor abordate se
poate alege şi o tehnică mono-perspectivă, de tipul CommonKADS, ontologie sau limbaj de
modelare. În cazul SBC-ului UPG_UniMan modelarea cunoaşterii s-a realizat cu ajutorul
tehnicii furnizate de Protégé-2000. Ca direcţie viitoare de cercetare vom aplica o tehnică
multi-perspectivă care combină CommonKADS cu Protégé-2000 şi limbajul UML.
Bibliografie
Abdullah, M.S., Benest, I., Evans, A., Kimble, C., “Knowledge Modelling Techniques for
Developing Knowledge Management Systems”, Proceedings of the 3rd European
Conference on Knowledge Management, Dublin, Ireland, September 2002.
Bocu, D., Iniţiere în modelarea obiect orientată a sistemelor soft utilizând UML, Editura
Albastră, Cluj Napoca, 2002.
Davidescu, N.D., Proiectarea sistemelor informatice prin limbajul Unified Modeling
Language (PSI 2), Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003.
Gruber, T., “Towards principles for the design of ontologies used for knowledge sharing”,
International Journal of Human-Computer Studies, 43/5-6, 1995.
Ioniţă, A.D., Modelarea UML în ingineria sistemelor de programare, Editura BIC ALL,
Bucureşti, 2003.
Kingston, J., “Multi-Perspective Modeling: A Framework for Knowledge Representation
and Knowledge Management”, Joseph Bell Center Research Report JBC-EDI-LAW-
RR-0046, Joseph Bell Center, 2006, http://www.josephbell.org
Lungu, I., Sabău, Gh., Velicanu, M., Sisteme informatice. Analiză, proiectare şi
implementare, Editura Economică, Bucureşti, 2003.
Makhfi, P., Introduction to Knowledge Modeling, site www.makhfi.com accesat pe 27
aprilie 2007.
Noy, N.F., Sintek, M., Decker, S., Crubezy, M., Fergerson, R.W., Musen, M.A., “Creating
Semantic Web Contents with Protégé-2000”, SMI Technical Report – SMI-2001-0872,
2000.
Oprea, M., “Dezvoltarea unui sistem bazat pe cunoştinţe pentru managementul cunoaşterii
într-o universitate”, raport tehnic, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007.
Oprea, M., “Consideraţii privind dezvoltarea ontologiei unui sistem inteligent”, Revista
Română de Informatică şi Automatică, 14/3, 2004.
Quatrani, T., Introduction to the Unified Modeling Language, UML Evanghelist, 2003,
ftp://ftp.software.ibm.com/software/rational/web/whitepapers/2003/intro_rdn.pdf,
Schreiber, G., Akkermans, H., Anjewierden, A., de Hoog, R., Shadbolt, N., de Velde,
W.V., Wielinga, B., Knowledge Engineering and Management: The CommonKADS
Methodology, MIT Press, Massachusetts, 2000.
231
Schreiber, G., Crubézy, M., Musen, M., “A Case Study in Using Protégé-2000 as a Tool for
CommonKADS”, Proceedings of EKAW’2000, Springer-Verlag, 2000.
Sowa, J,F., Zachman, J.A., “Extending and Formalizing the Framework for Information
Systems Architecture”, IBM Systems Journal, 31/3, 1992.
Tansley, D.S.W., Hayball, C.C., Knowledge-based Systems Analysis and Design: a KAD
Developers Handbook, Prentice Hall, NY, 1993.
Uschold, M., King, M., “Towards a Methodology for Building Ontologies”, Proceedings of
IJCAI-95 Workshop on Basic Ontological Issues in Knowledge Sharing, University of
Edinburgh,1995.
*** CommonKADS, la http://www.commonkads.uva.nl
*** Chimaera, la http://www.ksl.stanford.edu/software/chimaera
*** OMG - UML, la http://www.omg.org/uml
*** Ontolingua, la http://www.ontolingua.org
*** Protégé-2000, la http://protégé.stanford.edu
***, Visual Paradigm International, http://www.visual-paradigm.com/, accesat pe 10 mai
2007.
232
Capitolul XXI
COMUNICAŢIILE
Paul POCATILU, Academia de Studii Economice, Bucureşti
21.1 Introducere
Comunicarea este un factor foarte important în atingerea obiectivelor oricărei

organizaţii. Din cauza lipsei de comunicare, sau a perturbaţiilor care apar în comunicare,
apar foarte multe probleme în desfăşurarea activităţilor.
Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor sunt utilizate în societatea actuală pe scară
din ce în ce mai largă, acestea servind printre altele la asigurarea unui suport pentru o
comunicare mai eficientă.
O mare parte din comunicaţiile electronice se realizează prin intermediul reţelelor de
calculatoare (cu sau fără fir). Mediul Internet reprezintă unul din mijloacele de comunicaţie
fără de care evoluţia societăţii nu ar fi fost ceea ce este în momentul de faţă., pe lângă
utilizarea pe scară largă a telefoniei fixe şi mobile.
O reţea de calculatoare reprezintă un ansamblu de calculatoare interconectate prin
intermediul unor medii de comunicaţie (cablu coaxial, fibră optică, linie telefonică, unde
radio) în scopul utilizării în comun de către un număr foarte mare de utilizatori a resurselor
hardware, software şi informaţionale [Surcel T. 2005b]. O reţea de calculatoare este
compusă dintr-o componentă hardware (servere, staţii de lucru, cabluri, imprimante etc.) şi
o componentă software (sisteme de operare şi aplicaţii). Prin reţelele de calculatoare se
poate asigura o integrare din punct de vedere informaţional a unui număr foarte mare de
utilizatori la nivel local, regional şi mondial. Avantajele conectării calculatoarelor în reţele
de calculatoare:
Schimbul reciproc de mesaje
Accesul de oriunde şi oricând la resursele hardware şi software ale reţelei
Accesul la baze de date aflate pe alte calculatoare
Utilizarea de programe aflate pe alte staţii
Utilizarea în comun a unor echipamente hardware conectate la reţea
Mediul Internet este un ansamblu de reţele de calculatoare interconectate care
împreună cu calculatoare personale individuale şi utilizatorii conectaţi, constituie
comunitatea Internet care are la dispoziţie un mediu informaţional şi de calcul cu foarte
multe servicii informatice şi resurse [Surcel T., 1005a]. Mediul Internet constituie un
ansamblu complex de arhitecturi, componente fizice şi sisteme de operare, care tratează în
mod egal reţelele de calculatoare, dispozitivele mobile conectate, calculatoarele personale,
serverele şi alte echipamente conectate.
Prin conectarea la Internet se obţin o serie de avantaje:
Schimb rapid şi comod de informaţii prin utilizarea unor servicii specializate
(poşta electronică, transfer de fişiere, vizualizarea unor fişiere cu informaţii)
Se pot primi informaţii şi se pot face actualizări regulate ale subiectelor de interes
Accesul la arhive informaţionale din întreaga lume, prin intermediul unor servere
specializate
Lărgirea posibilităţile de divertisment
În Internet fiecare calculator are o adresă unică exprimată ca un număr pe 32 de biţi

(adresă IP). Aceste adrese sunt organizate în cinci clase de la A la E. Fiecare clasă constă
dintr-un identificator de reţea şi un identificator al calculator ului din reţea.
Utilizarea adreselor numerice ale calculatoarelor în vederea realizării comunicării este
foarte dificilă pentru utilizatori. În mediul Internet aceştia accesează severele şi resursele
utilizând nume,. Aceste nume sunt asociate adresei numerice a serverului şi sunt atribuite în
conformitate cu DNS (Domain Naming System), figura 1.
Domenii geografice
com edu mil org net info ro us
ase
Domenii generice
www cs
Fig. 1 Ierarhia de domenii Internet
Pentru realizarea comunicaţiei sunt utilizate canale de comunicaţie. Canalul de

comunicaţie este un mediu general de comunicaţie între o mulţime de expeditori şi o
mulţime de destinatari.
Protocol de
Client Server
comunicaţie
cerere
Aplicaţie Aplicaţie
client răspuns server
Fig. 2 Modul de funcţionare a serviciilor Internet
Majoritatea comunicaţiilor electronice se realizează pe principiul client/server, figura

2. Comunicaţia între client şi server se realizează prin intermediul unui protocol de
comunicaţie.
În lucrare sunt prezentate următoarele mijloace de comunicaţie: poşta electronică,
mesageria instant, grupurile de discuţii, tehnologia VoIP şi videostreaming-ul. O parte
dintre aceste mijloace de comunicaţie au o rată de utilizare foarte ridicată în mediul
educaţional.
234
Capitolul XXI-COMUNICAŢIILE
21.2 Poşta electronică (e-mail)
Poşta electronică este unul dintre cele mai utilizate servicii Internet pentru comunicare.
Ca la majoritatea serviciilor utilizate pentru comunicarea electronică, pentru utilizare este
necesară existenţa unui cont de utilizator. Structura unei adresa de e-mail se compune din
numele contului, un separator standard (@) şi numele serverului pe care este creat contul
respectiv: nume@server.
Structura unui mesaj constă din antet şi corpul mesajului. Antetul conţine următoarele
câmpuri:
From – adresa expeditorului
To – adresa destinatarului
Cc – adresele destinatarilor care primesc acelaşi mesaj
Bcc – adresele destinatarilor care primesc acelaşi mesaj
Subject – scurta descriere a mesajului
Corpul mesajului reprezintă conţinutul propriu-zis al mesajului.
Avantajele utilizării poştei electronice:
Viteză;
Costuri scăzute;
Siguranţă in expediere;
Posibilitatea de ataşare de imagini şi sunet;
Posibilitatea de redirectare;
Transmiterea unei scrisori către mai mulţi destinatari
Posibilitatea de prelucrare şi retrimitere a mesajelor.
Dezavantajele utilizării poştei electronice pentru comunicare sunt:
Recepţionarea de mesaje nedorite (spam);
Posibilitatea recepţionării de mesaje care au ataşate fişiere cu cod rău intenţionat;
Mesajele pot fi citite de terţe persoane care filtrează traficul într-o reţea de
calculatoare (sniffing).
Din punct de vedere al protocolului utilizat şi al modului în care sunt accesate
mesajele, serviciul de poşta electronică se clasifică în:
Servicii de poştă electronică bazate pe Web;
Servicii de poştă electronică POP3;
Servicii de poştă electronică IMAP;
Servicii de poştă electronică proprietare.
Serviciile de poştă electronică bazate pe Web se utilizează pe scară largă. Acestea se
bazează pe protocolul HTTP (HyperText Tranfer Protocol) si presupun utilizarea unui
navigator Web pentru transmiterea şi recepţionare mesajelor. Serviciile de poştă electronică
bazate pe Web sunt oferite de cele mai multe ori gratuit. Printre furnizor se enumără
Yahoo!, Google (Gmail), MSN, AOL etc.
Serviciul de poştă electronică POP3 se bazează pe protocoalele SMTP (Simple Mail
Transport Protocol), POP3 (Post Office Protocol).
SMTP (Simple Mail Transport Protocol) este protocolul de transmitere a mesajelor
electronice în Internet. Pentru trimiterea unui mesaj între două calculatoare conectate la
Internet se realizează o conexiune SMTP care constă din două etape: autentificarea şi
transferul efectiv. Este necesar ca utilizatorul să specifice numele serverului SMTP
Serverul de e-mail care utilizează protocolul SMTP acceptă conexiunile şi transmite
mesajele primite în cutiile poştale corespunzătoare. În cazul în care un e-mail nu poate fi
livrat, este transmis un mesaj de eroare.
235
POP3 (Post Office Protocol) este un protocol utilizat pentru aducerea mesajelor dintr-o
cutie poştală aflată pe server şi stocarea acestora pe maşina locală. Programul client se
conectează la anumite intervale de timp la serverul POP3 şi verifică dacă sunt mesaje noi..
Autentificarea se realizează la nivel de utilizator, pe baza unei parole. Protocolul POP3
conţine comenzi pentru conectarea şi deconectarea utilizatorilor, transferul şi ştergerea
mesajelor de pe server.
Serviciul de poştă electronică IMAP utilizează protocolul IMAP (Interactive Mail
Access Protocol) este un protocol de livrare conceput pentru utilizatorii care folosesc mai
multe calculatoare. Mesajele sunt stocate pe serverul de e-mail, ele nu vor fi copiate pe
maşina locală.
Pentru accesarea serviciilor de poştă electronică POP3 şi IMAP sunt necesare aplicaţii
client specializate (client de e-mail).
Programele client de poştă electronică dispun de o serie de funcţii, dintre care unele se
regăsesc şi la interfeţele bazate pe Web:
Redactarea şi expedierea mesajelor;
Recepţionarea şi stocarea mesajelor;
Editarea şi retransmiterea mesajelor;
Gestiunea cutiilor poştale;
Gestiunea agendei de adrese;
Tipărirea mesajelor;
Asigurarea securităţii mesajelor.
În tabelul 1 sunt prezentate câteva aplicaţii client pentru servicii de poştă electronică.
Tabelul nr. 1 Aplicaţii client de poştă electronică

Client de poştă Mesaje Suport UTF- Blocarea Filtrare
electronică HTML 8 imaginilor mesaje
nedorite
Eudora Da Nu Da Da
Lotus Notes Da Da Da Da
KMail Da Da Da Da
Mail Da Da Da Da
Mozilla Thunderbird Da Da Da Da
Novell Evolution Da Da Da Da
Opera Mail Parţial Da Da Da
Microsoft Office Outlook Da Da Da Da
Microsoft Outlook Express Da Da Da Nu
Pegasus Mail Da Da Da Da
Pine Parţial Da Da Nu
The Bat! Da Da Da Da
Windows Mail Da Da Da Da
Furnizorul de astfel de servicii deseori pune la dispoziţie şi o variantă alternativă de

acces la mesaje prin intermediul unui navigator Internet. Furnizorii de servicii de poştă
electronică bazate pe de cele mai multe ori nu permit accesul la cutia poştală prin
intermediul protocolului POP3/IMAP, singura modalitate de acces fiind navigatorul
Internet
236
21.3 Grupuri de discuţii
Grupurile de discuţii sunt aplicaţii Internet utilizate pentru stocarea dialogurilor

utilizatorilor înregistraţi, precum şi pentru iniţierea de astfel de dialoguri. Grupurile de
discuţii se mai întâlnesc şi sub denumirea de forumuri Web, forumuri de discuţii.
Discuţiile în cadrul forumurilor sunt grupate pe teme sau subiecte. Utilizatorii
înregistraţi au posibilitatea de a iniţia discuţii, ceilalţi utilizatori având posibilitatea de a
vizualiza forumurile. Discuţiile din cadrul unui forum sunt ordonate fie cronologic sau
invers cronologic, fie după subiectul de discuţie. În figura 3 este prezentat o pagină dintr-un
forum de discuţii.
Fig. 3 Forum de discuţii
Avantajele utilizării grupurilor de discuţii ca metodă de comunicaţie:

Găsirea de soluţii la probleme pe care le-au întâlnit alte persoane anterior
Posibilităţi de învăţare din experienţa altor persoane
Costuri scăzute în utilizare
Utilizare facilă
Dezavantaje
Posibilitatea de a nu primi nici un răspuns la subiectul abordat;
De cele mai multe ori nu este cunoscută identitatea persoanelor care participă la
discuţii
Discuţiile nu sunt în timp real
237
Existenţa unor intervenţii rău intenţionate sau ironie;

Existenţa unor soluţii greşite la probleme puse în discuţie.
La înregistrarea utilizatorilor într-un forum aceştia furnizează şi adresa de e-mail,
existând posibilitatea de a primi un mesaj ori de câte ori apare o intervenţie într-un anumit
topic de cadrul forumului.
21.4 Mesageria instant
Mesageria instant este o formă de comunicare care permite interacţiunea în timp real
între calculatoare personale sau dispozitive mobile prin intermediul unor aplicaţii specifice.
Fiecare utilizator posedă un identificator. Utilizatorii pot schimba mesaje private între ei
sau pot lua parte la conversaţii într-un grup. Textul este informaţia de bază care se transmite
însă este posibil şi transferul fişierelor între utilizatori. Tabelul 2 prezintă câteva aplicaţii de
mesagerie instant existente la ora actuală.
Tabelul nr. 2 Software pentru mesagerie instant

Aplicaţie de mesagerie instant Platforma Comunicaţii voce
AOL Instant Messenger PC/Mac Da
CCMessenger Web Nu
ICQ PC/Mac SMS
MSN Messenger PC/Mac Da
PalTalk PC Da
Rediff Bol PC Nu
Skype PC/Mac/PocketPC Da
Trillian PC Nu
Voila Messager PC/Java Da
Yahoo! Messenger PC/Mac Da
Sursa: http://www.fecg.net/messaging.asp
Utilizarea mesageriei instant ca metodă de comunicare are următoarele avantaje,

comparativ cu alte mijloace de comunicaţie:
Comunicarea se realizează (aproape) în timp real;
Posibilitatea de comunicare cu mai mulţi parteneri (conferinţă);
Transfer de fişiere;
Costuri reduse;
Uşurinţa în utilizare;
Multe aplicaţii de acest tip permit efectuarea de transferuri de voce precum şi
transmitere video, utilizând o camera Web;
Posibilitatea de utilizare de imagini sugestive (emoticons sau smileys)
De cele mai multe ori interlocutorii sunt cunoscuţi, pentru acceptarea unei
persoane în agendă este necesar acceptul receptorului.
În figura 4 este prezentată fereastra unei aplicaţii de mesagerie instant.
Există şi câteva dezavantaje în utilizarea acestui mijloc de comunicaţie:
Nesiguranţa că interlocutorul este cel care ar trebui să fie;
Pot fi transferate fişiere care conţin cod rău intenţionat;
Majoritatea discuţiilor purtate au un caracter informal şi această metodă de
comunicaţie este utilizată de cele mai multe ori în scopuri private (nu oficiale);
238
Discuţiile nu sunt criptate, existând posibilitatea interceptării acestora de către

persoane rău intenţionate.
Fig. 4 Aplicaţie de mesagerie instant (Yahoo! Messenger)
Pentru utilizarea mesageriei instant este necesară instalarea unei aplicaţii client care se
conectează la un server dedicat, prin intermediul căruia sunt iniţiate convorbirile. Există şi
variante ca aplicaţii client bazate pe Web, de asemenea existând şi versiuni pentru
dispozitive mobile (telefoane mobile, PDA-uri).
21.5 Voice over Internet Protocol (VoIP)
VoIP este o tehnologie care permite efectuarea de apeluri de voce utilizând o

conexiune Internet de bandă largă. Tehnologia permite efectuarea de convorbiri atât cu
persoane care utilizează acelaşi tip de aplicaţie cât şi cu persoane utilizând liniile telefonice
fixe şi mobile.
Există aparate telefonice pentru serviciile de tip VoIP sau se utilizează direct
calculatorul personal cu o aplicaţii dedicată acestui serviciu.
Convorbirile efectuate folosind tehnologia VoIP se realizează:
aplicaţie la aplicaţie
telefon la telefon
aplicaţie la către telefon
telefon către aplicaţie
VoIP facilitează activităţi care sunt mai dificil de realizat utilizând reţelele clasice:
[Wiki]
Posibilitatea de a efectua mai multe apeluri telefonice prin intermediul unei
conexiuni Internet de bandă largă;
Apelurile telefonice pot fi preluate automat de către telefonul VoIP indiferent dacă
acesta este conectat la Internet, acestea efectuându-se în momentul conectării;
239
Posibilitatea de a apela numere de telefon gratuite;

Foarte multe pachete VoIP includ facilităţile reţelelor clasice de telefonie:
redirectarea apelului, formarea ultimului număr de telefon apelat, afişarea
numărului de telefon al apelatorului etc.
VoIP este independent de locaţie, fiind necesară doar o conexiune la Internet
pentru a accesa serviciile;
Telefoanele VoIP pot fi integrate şi cu alte servicii Internet: derularea de
videoconferinţe, schimb de mesaje sau de fişiere în acelaşi timp în care se
desfăşoară conversaţia.
În tabelul 3 se prezintă câteva aplicaţii pentru VoIP existente pe piaţă. Multe dintre
aceste aplicaţii sunt gratuite, însă nu şi utilizarea anumitor servicii, în special cele de apeluri
telefonice.
Tabelul nr. 3 Software pentru VoIP

Aplicaţie VoIP Apeluri
Telefon-Telefon PC-Telefon PC-PC
Dialpad Nu Da Da
FreeWebCall Nu Da Nu
iConnectHere Nu Da Da
MediaRing Nu Da Da
MSN Nu Da Da
My Free LD Nu Da Nu
Net2Phone Nu Da Da
PalTalk Nu Nu Da
PC2call Nu Da Nu
Skype Nu Da Da
Tellme Da Nu Nu
Visitalk Nu Da Da
WowRing Nu Da Da
Y! Messenger Nu Da Nu
Sursa: http://www.fecg.net/phone.asp
Pentru a utiliza aplicaţiile VoIP în efectuarea de convorbiri telefonice, este necesară

efectuarea de plăti în avans (cartele preplătite sau alimentarea unui cont). Convorbirile între
aplicaţii instalate pe calculatoare personale sunt gratuite.
Calitatea convorbirilor depinde de conexiunea Internet utilizată, de utilizarea unor
algoritmi de criptare pentru semnalele digitale transmise, precum şi de alţi factori de natură
software sau hardware.
21.6 Videostreaming
Videostreaming este o tehnologie care permite vizualizarea de videoclipuri prin

intermediul unui dispozitiv mobil. Aplicaţia pentru redarea videoclipurilor instalată pe
dispozitivul mobil (client) posedă o zonă tampon în care se încarcă porţiuni din videoclip
printr-o descărcare progresivă de pe server şi din care sunt redate. O metodă alternativă o
reprezintă descărcarea în întregime a videoclipului pe dispozitivul (telefon mobil, PDA,
laptop) după care este redat folosind software-ul specific, însă poate fi utilizată pe
240
dispozitivele mobile doar pentru videoclipuri de dimensiune redusă, având în vedere

capacitatea de stocare a acestora. [Pocatilu, Toma, 2004]
Avantajele majore ale acestei tehnologii sunt:
economisirea spaţiului de stocare la client;
posibilitatea din punct de vedere marketing de a taxa clientul de fiecare dată când
accesează un videoclip.
În figura 5 este redată arhitectura generală pentru streaming.
Editare şi
Video compresie
Server
Reţea fără fir
Dispozitive
mobile
Fig. 5 Arhitectura generală pentru streaming
Etapele realizării videostreaming, prezentate şi în figura 6, sunt:

obţinerea conţinutului video prin intermediul instrumentelor de editare video
convertirea şi comprimarea conţinutului video într-un fişier având un format
adecvat (RealMedia sau 3GPP)
dacă este cazul, fişierele sunt pregătite pentru streaming prin adăugarea unui fişier
în care este descris modul în care fişierul va fi descărcat pe fragmente (hinting)
extragerea conţinutului media din fişier şi transmiterea acestuia în reţea prin
intermediul serverului de streaming.
Aplicaţiile mobile pentru videostreaming au în vedere două posibilităţi de prezentare a
conţinutului video: în direct şi preînregistrat. Serviciul live presupune transmisia în direct şi
redarea pe dispozitive mobile. Serviciul de videoclipuri preînregistrate presupune
înregistrarea videoclipurilor şi apoi redarea lor pe dispozitive mobile printr-o soluţie de
streaming.
241
Conţinut Instrumente de
Editare
video editare video
video
Fişier
comprimat Software şi
hardware pentru Compresie
(RealMedia, şi conversie
3GPP) compresie
Intrumente de Pregătire
hinting
Stream Server de streaming
Fig. 6 Etapele realizării videostreaming
Pe piaţă există mai mulţi producători de instrumente folosite în cadrul acestei

tehnologii. Principalele caracteristici ale aplicaţiilor pentru videostreaming sunt tipul de
conversie video utilizată, tipul formatelor de intrare acceptate, tipul formatelor exportate,
posibilităţile de editare şi serverul de streaming furnizat.
21.7 Concluzii
Managementul cunoaşterii în cadrul unei organizaţii nu se poate desfăşura

corespunzător fără existenţa unor mijloace de comunicaţie adecvate. Comunicaţiile
electronice se pot realiza utilizând diferite forme. Alegerea celei mai bune variante depinde
de o serie de factori.
Cea mai utilizat serviciu este poşta electronică. Mesageria instant se utilizează pe
scară largă, în nu în situaţii oficiale. Tehnologia VoIP câştigă teren datorită avantajelor
oferite, comparativ cu telefonul şi alte mijloace de comunicaţie.
Aplicaţiile pentru dispozitivele mobile sunt într-o dezvoltare continuă, însă există o
serie de limitări tehnologice care însă vor fi depăşite într-un viitor nu prea îndepărtat.
Videostreaming-ul pentru aplicaţii mobile, această tehnologie modernă începe încet,
încet să îşi facă simţită prezenţa, însă numărul de utilizatori este relativ limitat, datorită
costurilor de acces la acest tip de servicii.
Bibliografie
Ivan I., Pocatilu P., Toma C., Leau A. e3-commerce: e-commerce, mobile application.
Aplicaţia e3com, în Informatica Economică vol. V, nr. 3 (19), 2001, pag. 16-23
Pocatilu P., Toma C. – Calitatea aplicaţiilor mobile, volumul conferinţei internaţionale
"Rolul ştiinţei si învăţământului economic în realizarea reformelor economice din
Republica Moldova”, Chişinau, 25-26 septembrie 2003, pp. 474-477
Pocatilu P., Toma C., Aplicaţii mobile pentru videostreaming, lucrările Simpozionul
International "Integrarea Europeana si competitivitatea economica”, Chişinău, 23-24
septembrie 2004 (CD-ROM)
242
Surcel T. ş.a. Informatica Economică, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2005a

Surcel T. ş.a. Tehnologii Web şi baze de date, Editura Tribuna Economică, Bucureşti,
2005b
http://www.fcc.gov/voip/
Nokia – Video and Streaming Content Creation Guide, forum.nokia.com, 2003
Nokia – Video and Streaming in Nokia Phones, forum.nokia.com, 2003
Orange Romania www.orange.ro
PacketVideo – Home Page, www.packetvideo.com
Web Portal, The Free Web Wikipedia, http://en.wikipedia.org
243
Capitolul XXII
PORTALURILE INFORMAŢIONALE ŞI
TEHNOLOGII DE REALIZARE
22.1 Introducere
În vederea îmbunătăţirii managementului cunoaşterii în cadrul universităţilor, ca de

altfel în orice organizaţie, utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor este esenţială.
Prin accesul la resursele oferite de Internet şi intranet se constată o creştere a eficienţei
activităţilor desfăşurate în cadrul unei organizaţii.
Spre deosebire de celelalte aplicaţii informatice, natura, aria de cuprindere, numărul
de utilizatori, importanţa socială a aplicaţiilor de tip portal informaţional, determină o nouă
abordare a volumului de resurse care trebuie antrenate pentru a dezvolta şi implementa
astfel de aplicaţii.
Portalurile informaţionale sunt caracterizate printr-un nivel ridicat de complexitate
Tehnologiile specifice aplicaţiilor de Internet, pe care se bazează portalurile informaţionale,
sunt diferite de cele utilizate pentru aplicaţiile clasice, de aceea costurile acestor aplicaţii
vor reflecta elementele de structură şi etapele de realizare, precum şi consumurile de
resurse efectuate.
Se observă în societatea actuală nevoia acută de informaţie indiferent de locaţie şi
timp. Drept cauză la această observaţie s-au avut în vedere marile corporaţii de transmitere
de date şi de exploatarea ale aplicaţiilor informatice de pe dispozitive fără fir (wireless).
După o scurtă analiză a pieţei şi în special a celei în legătură directă cu serviciile
oferite de sisteme informatice, se afirmă că pe piaţa serviciilor - mai puţin cea a bunurilor –
intervine subiectivitatea oamenilor mai mult decât în piaţa serviciilor.
În continuare în această lucrare sunt tratate portalurile informaţionale, prin prisma
tehnologiilor de dezvoltare utilizate pentru realizarea acestora. Sun avute în vedere şi
tehnologiile mobile care permit accesul de oriunde şi în orice moment la informaţie prin
intermediul portalurilor informaţionale.
22.2 Portaluri informaţionale
Portalul informaţional reprezintă un punct unic de acces la informaţie prin intermediul

Internetului, într-un anumit domeniu sau din mai multe domenii, utilizând surse variate de
informaţii. Portalul informaţional, deşi se bazează pe tehnologiile Web, este mai mult decât
un site Web.
Portalurile informaţionale, prin specificul acestora, oferă următoarele avantaje:
o interfaţă unitară, care poate fi particularizată pe baza unor scheme predefinite;
accesul rapid la informaţii, prin selectarea de către utilizator a acelor subiecte care
îl interesează;
accesul la o varietate largă de informaţii grupate corespunzător în categorii clar
definite;
facilitează comunicarea în cadrul comunităţii informatice;
posibilitatea de actualizare dinamică a datelor.
Capitolul XXII PORTALURILE INFORMAŢIONALE ŞI TEHNOLOGII DE REALIZARE
Există mai multe tipuri de portaluri, dintre care sunt amintite:

portaluri regionale;
portaluri guvernamentale;
portaluri educaţionale;
portaluri ale unor companii;
portaluri de informare pe diverse teme;
portaluri personale;
portaluri orientate pe domenii specifice.
După sfera de interes portalurile informaţionale se grupează în:
portalurile orizontale care oferă o varietate de informaţii şi legături către alte site-
uri, conţin motoare de căutare şi se adresează întregii comunităţi Internet;
portalurile verticale oferă informaţii dintr-un anumit domeniu;
portalurile mixte (orizontale/verticale) sunt dedicate anumitor comunităţi, accesul
realizându-se pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole.
Dezvoltatori
Utilizatori şi
administratori
Interfaţă
Web
Servere şi
aplicaţii Conţinut
Fig. 1 Interacţiuni în cadrul unui portal informaţional
Din punct de vedere tehnic, pentru realizarea şi întreţinerea unui portal informaţional
trebuie avute în vedere aspectele legate de interfaţa grafică, managementul conţinutului,
administrarea conturilor utilizatorilor, administrarea serverelor. Dezvoltarea şi întreţinerea
portalurilor informaţionale necesită resurse umane importante la nivel [Peddy, 2004]:
tehnic (arhitect, programatori, asigurarea calităţii),
logistic (administrator de reţea şi baze da date),
funcţional (manager de servicii)
design (Web designer şi grafician).
Realizarea portalurilor informaţionale se bazează pe tehnologiile specifice dezvoltării
aplicaţiilor Web sau pot fi utilizate platforme dedicate care furnizează atât un server Web
cât şi un server de aplicaţii, sau furnizează şabloane care vor fi particularizate conform
cerinţelor dezvoltatorului şi integrate cu orice server Web. Astfel, în realizarea portalurilor
informaţionale se utilizează serviciile Web, tehnologiile de scripting pe partea de server şi
client şi tehnologii dedicate (cum ar fi Java Portlets).
245
Accesul la informaţiile oferite de portaluri se realizează prin intermediul unui simplu

navigator Web, existând şi posibilitatea de acces prin intermediul dispozitivelor mobile, în
acest caz existând portaluri dezvoltate şi pe această direcţie.
22.3 Servicii Web
Serviciile Web sunt aplicaţii specificate printr-un URI (Uniform Resource

Identificator) care pun la dispoziţia clienţilor operaţii prin intermediul interfeţei publice,
acestea fiind descrise şi utilizate prin XML folosind protocolul HTTP. Pe baza descrierii
serviciului Web furnizată de către server, prin intermediul unor instrumente specializate, se
generează un proxy. Cererile clienţilor sunt recepţionate de proxy iar acesta le transmite
către server prin intermediul protocolului HTTP. Răspunsul de la server este recepţionat de
proxy sub forma XML şi este transmis clientului ca rezultat al cererii acestuia. În figura 2
sunt prezentate interacţiunile dintre client, proxy şi server.
CLIENT
PROXY
HTTP/XML HTTP/XML
SERVER
Fig. 2 Accesarea serviciilor Web
Cererile suportate sunt de tipul HTTP GET, HTTP POST şi SOAP. Dezvoltarea
serviciilor Web se realizează utilizând Java sau platforma .NET.
Pentru realizarea de servicii Web şi clienţi Java, sunt puse la dispoziţia dezvoltatorilor
mai multe tehnologii prin intermediul pachetului Java Web Services Developer Pack
(JWSDP). Pachetul JWSDP conţine următoarele tehnologii care pot fi utilizate în
dezvoltarea de servicii Web:
XML and Web Services Security – cadru pentru securizarea serviciilor Web prin
semnături digitale, criptare, utilizarea de certificate X509 etc;
XML Digital Signatures – furnizează API pentru realizarea şi validarea
semnăturilor electronice XML;
Sun Java Streaming XML Parser – API pentru prelucrarea fişierelor XML
utilizând fluxuri de date;
Java Architecture for XML Binding (JAXB) – oferă suport pentru automatizarea
mapării documentelor XML peste obiecte Java
Java API for XML-based RPC (JAX-RPC) – API pentru realizarea de servicii Web
şi clienţi Java care utilizează protocolul RPC (Remote Procedure Calls) şi XML
Soap with Attachments API for Java (SAAJ) – API pentru crearea şi transmiterea
de mesaje SOAP (Simple Object Access Protocol)
Java API for XML Registries (JAXR) – API pentru accesarea de registrelor XML,
utilizate pentru crearea, publicarea şi identificarea serviciilor Web.
246
Java API for XML Processing (JAXP) – API pentru analiza documentelor XML
JavaServer Pages Standard Tag Library (JSTL) – implementează o serie de
marcatori pentru paginile JSP
Java WSDP Registry Server – sistem de stocare a informaţiilor privind serviciile
Web şi implementează UDDI (Universal Description, Discovery and Integration)
JAX-RPC se prezintă ca o soluţie accesibilă multor dezvoltatori de aplicaţii distribuite,
având în vedere că funcţionează pe principii asemănătoare tehnologiilor CORBA sau
DCOM, însă este mult mai facilă prin ascunderea unor elemente legate de protocoalele
utilizate şi de maparea parametrilor.
Prin prisma tehnologiei JAX-RPC un serviciu Web este văzut ca un punct final (URL),
comunicaţia între client şi serviciu realizându-se prin intermediul unor porturi, în funcţie de
protocolul de comunicaţie utilizat (HTTP, HTTPS, SMTP etc).
În scopul generării fişierelor proxy/stub se utilizează utilitarul JAX-RPC wscompile.
Utilitarul wscompile generează următoarele categorii de fişiere:
stub – clase intermediare între aplicaţia client şi serviciul Web; rezidă pe maşina
client, furnizează clientului interfaţa serviciului Web şi realizează comunicarea
între client şi serviciul Web;
tie – clase intermediare între serviciul Web şi client; sunt stocate pe maşina server;
serializer – clase generate pentru realizarea conversiei între tipurile Java şi
descrierile XML şi invers;
WSDL – fişiere bazate pe XML care descriu serviciile Web: numele operaţiilor,
URL-urile asociate, parametrii, asocierile protocoalelor cu porturile etc.
Aceste fişiere sunt utilizate de către clienţii şi serviciile JAX-RPC. Generarea fişierelor
se realizează pe baza unui fişier de configuraţie (document XML), furnizat ca parametru
utilitarului, care precizează un fişier WSDL sau un URL către o interfaţă a unui serviciu
compilat.
22.4 Dispozitive şi aplicaţii mobile
La ora actuală există o multitudine de dispozitive mobile: telefoane mobile, PDA

(Personal Digital Assistants), POS, communicators, telefoane inteligente (smartphones) şi
pagere. Caracteristicile comune ale acestor dispozitive mobile sunt:
• capacitate redusă de calcul;
• memorie puţină (RAM şi ROM);
• dispozitive de afişare de dimensiuni reduse;
• interfaţă utilizator limitată;
• dimensiuni reduse;
• bandă de transfer limitată.
Aceste caracteristici influenţează modul de proiectare a aplicaţiilor mobile. Aplicaţiile
mobile sau m-aplicaţiile sunt aplicaţii dezvoltate să fie executate pe dispozitive mobile care
suportă o tehnologie adecvată.
Aplicaţiile mobile sunt utilizate într-o multitudine de domenii precum:
tranzacţii bancare,
bursă,
navigare pe Internet,
transferuri multimedia.
Numărul de domenii în care îşi găsesc aplicabilitatea aplicaţiile mobile se află într-o
continuă creştere.
247
Fiecare dispozitiv mobil are o platformă specifică de dezvoltare a aplicaţiilor

Windows Mobile, Palm OS, Symbian OS.
Aplicaţiile mobile sunt împărţite în aplicaţii desktop şi aplicaţii distribuite. Aplicaţiile
mobile de tip desktop sunt proiectate să realizeze anumite operaţii fără a avea nevoie de
conexiuni la o reţea de calculatoare. Majoritatea aplicaţiilor mobile realizate pentru PDA-
uri sunt aplicaţii desktop. Aplicaţiile distribuite utilizează o conexiune la o reţea de
calculatoare, conexiune care poate fi permanentă sau temporară. Aplicaţiile WAP pentru
telefoanele mobile GSM care accesează un server Internet sunt exemple de aplicaţii
distribuite. Cele mai utilizate aplicaţii mobile distribuite sunt aplicaţiile bazate pe Web.
Pentru dezvoltarea de aplicaţii mobile cele mai utilizate tehnologii sunt cele oferite de
Microsoft şi Sun.
Pentru dezvoltarea de aplicaţii mobile de tip desktop pentru platforma Windows se
utilizează mediile de dezvoltare integrate eMbedded Visual Basic şi eMbedded Visual C++.
Codul executabil al aplicaţiei mobile este cod nativ Windows CE şi poate fi rulat fie prin
intermediul unui emulator al dispozitivului mobil, fie poate fi transferat şi apoi rulat pe
dispozitivul mobil. Versiunea Microsoft Visual Studio 2005 integrează dezvoltarea de
aplicaţii mobile, nemaifiind necesar un alt mediu de dezvoltare.
Microsoft .NET Compact Framework este o platformă utilizată pentru a dezvolta
aplicaţii desktop pentru dispozitive care rulează pe Windows Mobile. Aplicaţiile mobile
realizate folosind Microsoft .NET Compact Framework sunt rulate prin intermediul .NET
care este stocat în ROM.
ASP.NET Mobile Controls este un instrument utilizat pentru dezvoltarea de aplicaţii
mobile Web şi este integrat în Microsoft Visual Studio .NET. ASP.NET Mobile Controls
este realizat pe platforma Microsoft .NET Framework şi are toate avantajele ASP.NET
pentru dezvoltarea aplicaţiilor mobile Web. Caracteristicile ASP.NET Mobile Controls
sunt:
oferă suport pentru un număr mare de dispozitive mobile, permiţând ASP.NET să
fie utilizat atât pentru telefoanele mobile bazate pe WML cât şi pentru PocketPC-
urile bazate pe HTML;
scrierea paginilor Web se realizează o singură dată şi acestea pot fi accesate de pe
diferite platforme, fără a face alte modificări; în momentul apelului, în funcţie de
tipul dispozitivului mobil, se trimite în formatul specific acestuia;
este integrat cu instrumente de dezvoltare existente, cum ar fi Microsoft Visual
Studio .NET.;
există posibilităţi de particularizare şi extensie asemenea ASP.NET.
J2ME (Java 2 Micro Edition) dezvoltat de firma Sun funcţionează pe diverse
dispozitive mobile pe care este instalată o maşină virtuală Java (JVM). In [SCHL01] sunt
descrise două configuraţii pentru dezvoltarea de aplicaţii mobile: CLDC (Connected
Limited Device Configuration), pentru telefoane mobile şi alte dispozitive similare şi CDC
(Connected Device Configuration) pentru dispozitive mobile care oferă mai multe facilităţi.
Configuraţia CLDC este bazată pe o maşină virtuală Java minimală denumită KVM.
Rularea aplicaţiilor mobile bazate pe Internet necesită următoarele componente:
dispozitiv mobil, pe care rulează un navigator internet: Pocket Internet Explorer,
Palm Web Browser Pro etc.;
server Web, cum ar fi Microsoft IIS sau Apache Web Server;
extensie server Web, prin care sunt adăugate noi facilităţi serverului Web, de
procesare a fişierelor script: ASP, ASP.NET, JSP, PHP etc;
server de baze de date pentru stocarea tuturor informaţiilor legate de întreprindere:
Oracle, SQL Server, DB2, MySQL etc.
248
care interacţionează între ele prin intermediul unor reţele de calculatoare (figura 3).
Server
Web
Extensie
Internet server Web
Dispozitiv
mobil
Baze de
date
Fig. 3 Arhitectura funcţională a aplicaţiilor mobile bazate pe Web
Avantajele aplicaţiilor mobile sunt:

implementarea directă şi rapidă a m-aplicaţiilor având în vedere compatibilitatea
între protocoalele cunoscute – HTTP (Hypertext Transfer Protocol) şi WAP
(Wireless Application Protocol);
costurile reduse de obţinere a informaţiei şi costurile scăzute în raport cu alte
dispozitive cu aceeaşi funcţionalitate
portabilitate din punct de vedere al utilizatorului foarte ridicată pentru utilizatorii
şi dezvoltatorii de m-aplicaţii
absenţa conexiunilor fizice care limitează mobilitatea în timp şi spaţiu a
utilizatorului.
Dezavantajele aplicaţiilor mobile sunt:
limitarea introdusă la ora actuală de memoriile folosite de telefoanele mobile;
limitarea introdusă de suprafaţa ecranului; navigatorul nu poate afişa în general
mai mult de 5 linii de text;
viteză mai scăzută a ratei de transfer decât în alte conexiuni, de exemplu decât
într-o linie închiriată la un ISP (Internet Service Provider).
22.5 Tehnologii de realizare a portalurilor informaţionale
Există mai multe modalităţi de realizarea a portalurilor: pornind de la zero, prin

particularizarea unor aplicaţii generice şi prin utilizarea unor platforme dedicate.
Dezvoltarea portalurilor informaţionale pornind de la zero presupune utilizarea unor
tehnologii de tip server-side scripting cât şi de tip client-side scripting (JavaScript, AJAX),
alături de serverul HTTP. Tehnologiile de tip server-side scripting necesită un interpretor de
scripturi, acestuia asociindu-se unui limbaj de server-side scripting. Caracteristicile
generale ale aplicaţiilor realizate folosind aceste tehnologii pe partea de server, indiferent
de limbajul de scripting folosit sunt:
necesită un procesor pentru paginile dinamice sau un mediu de execuţie;
într-o pagină de script pot fi îmbinate limbajul HTML şi secvenţe de cod;
249
secvenţele de cod care sunt executate pe partea de server, înainte de a trimite

pagina la client;
există astfel posibilitatea de a particulariza paginile în mod dinamic;
oferă posibilitatea de interacţiune cu baze de date diferite;
au acces la toate resursele serverului Web (fişiere, reţea).
În figura 4 este prezentată arhitectura portalurilor informaţionale.
PC
Server de
aplicaţii
Server
Web Date
Dispozitiv
mobil Server de baze
de date
Fig. 4 Arhitectura portalurilor informaţionale
În continuare sunt prezentate pe scurt următoarele tehnologii care au o pondere mare

în dezvoltarea portalurilor informaţionale:
ASP.NET (Microsoft);
tehnologiile Java: JSP, Servlets şi J2EE (Sun);
PHP.
Tehnologia ASP.NET dezvoltată de Microsoft permite crearea şi rularea în mod
dinamic a aplicaţiilor Web interactive în cadrul platformei Microsoft.NET. Folosind
ASP.NET se pot combina pagini HTML, comenzi de script şi diferite controale pentru
crearea de pagini Web interactive sau aplicaţii Web complexe. Dezvoltarea aplicaţiilor Web
folosind tehnologia ASP.NET se realizează prin intermediul unor limbaje moderne de
programare (C#, VB.NET), care utilizează aceleaşi biblioteci de clase.
Arhitectura portalurilor informaţionale bazate pe JSP este prezentată în figura 5.
Arhitectura conţine elementele de bază necesare funcţionării aplicaţiei, fiind prezentate
componentele la nivel generic.
Server Web Baze de date

Utilizator Driver de acces la
baza de date
Motor JSP
Utilizator
Utilizator
Aplicaţia
Fig. 5 Arhitectura aplicaţiilor de tip portal bazate pe JSP
250
Clienţii, prin intermediul unui navigator Internet, accesează pagini JSP care conţin cod
Java executat pe maşina virtuală Java (JVM) de pe sever. Rezultatele prelucrărilor efectuate
sunt trimise clientului în format HTML prin serverul Web. Fişierele JSP sunt transformate
de către procesorul JSP în fişiere sursă Java, care conţin pe lângă codul existent în fişierele
JSP şi secvenţe de cod propriu motorului JSP.
Un servlet este un program Java care rulează în cadrul serverul Web sau al servelor de
aplicaţii şi funcţionează ca un strat de mijloc între cererile provenite de la clienţi şi aplicaţii
sau baze de date existente pe partea de server.
J2EE (Java 2 Platform, Enterprise Edition) defineşte un standard pentru dezvoltarea
aplicaţiilor de întreprindere multi-strat. Aplicaţiile de întreprindere sunt simplificate prin
utilizarea de componente modulare standardizate, având un set complet de servicii care
preiau o parte din funcţionalitatea aplicaţiilor, astfel încât atenţia se va concentra la partea
de business. Platforma J2EE utilizează platforma J2SE (Java 2 Platform, Standard Edition),
în plus faţa de aceasta oferă suport pentru:
Java Servlets API ;
tehnologia JSP;
componente EJB (Enterprise JavaBeans);
conectivitate la baze de date;
tehnologia XML;
interconectivitate cu servicii Web.
Standardul J2EE include specificaţii complete pentru asigurarea portabilităţii cu
majoritatea sistemelor de tip enterprise existente.
Tehnologia PHP (Hypertext Preprocessor) utilizează un limbaj de scripting pe partea
de server care oferă o serie de funcţii pentru:
acces la majoritatea bazelor de date;
afişarea de imagini şi fişiere PDF;
acces la diferite servicii;
prelucrarea fişierelor XML;
realizarea plăţilor online.
În funcţie de tehnologia şi platforma utilizate, de numărul de utilizatori, numărul şi
varietatea de funcţii şi servicii oferite, se alege sistemul de gestiune a bazelor de date.
Printre cele mai cunoscute se identifică Microsoft SQL Server, Oracle, IBM DB2, Ingres,
PostgreSQL, MySQL.
Java Portlets este o tehnologie pe care se bazează foarte multe aplicaţii de tip portal. În
cadrul portalurilor dezvoltate utilizând platforma Java, apare noţiunea de portlet. Un portlet
este definit ca o componentă Web utilizate în realizarea portalurilor. Portlet-ul se prezintă
sub forma unor ferestre în cadrul portalurilor prin intermediul cărora sunt furnizate
informaţii specifice unui anumit domeniu. Un portlet poate fi vizibil, ascuns sau minimizat.
În figura 6 este prezentat modul în care se prezintă portelet-urile în cadrul unui portal
informaţional.
În cadrul portalului există un container de portlet-uri care gestionează toate aceste
componente. Conţinutul generat de portlet se prezintă sub forma unui limbaj bazat pe
etichete: HTML/XHTML, WML etc. Portalul este informat de acţiunile efectuate de
utilizator asupra portlet-urilor.
251
Fig. 6 Portlet-uri în cadrul unui portal informaţional
Specificaţiile Java Portlet sunt definite în standardul JSR 186 şi propuse spre revizuire
în standardul JSR 286.
Printre serverele dedicate sunt amintite Java System Portal Server şi Microsoft Office
SharePoint Portal Server.
Java System Portal Server are următoarele caracteristici:
Generarea conţinutului pe baza identităţii
Wikis
Partajarea fişierelor
Sondaje şi chestionare
Acces securizat de la distanţă si mobil
Administrare îmbunătăţită
Managementul conţinutului
Comunicarea între portlet-uri
Motor de căutare după texte şi capabilităţi de taxonomie
Proiectat pentru arhitectura bazată pe servicii (Service Oriented Architecture –
SOA)
Suport pentru Java Studio pentru dezvoltarea portalului
Microsoft Office SharePoint Server furnizează un set integrat de instrumente pentru
managementul şi controlul conţinutului electronic. Microsoft Office SharePoint Server
oferă suport pentru:
Colaborare;
Portaluri;
Căutare în documentele electronice la nivelul organizaţiei ;
Managementul conţinutului la nivelul unei organizaţii;
Procese şi formulare de afaceri;
Business Intelligence.
Alte server de tip portal la nivelul organizaţiei sunt: Apache Jetspeed-2, JBoss, BEA
WebLogic Portal etc.
252
Faţă de aceste soluţii pentru realizarea portalurilor, există şi alte tehnologii fie
comerciale, fie gratuite, care permit dezvoltare de portaluri în diverse domenii, inclusiv
portaluri educaţionale.
22.6 Concluzii
Există multe tehnologii care permit realizarea portalurile informaţionale. Alegerea

unei tehnologii depinde de mai multe criterii, cum ar fi posibilităţile oferite de tehnologie,
numărul aşteptat de utilizatori ai portalului, comunitatea ţintă, domeniul în care operează
portalul şi nu în ultimul rând costurile aferente utilizării tehnologiilor respective în
dezvoltarea şi întreţinerea portalului informaţional.
Utilizarea serviciilor Web XML prezintă multiple avantaje pentru dezvoltatorii de
aplicaţii precum şi pentru utilizatori. Astfel, acestea utilizează protocoale simple iar
implementarea şi utilizarea acestora sunt mai uşoare decât folosind alte metode. Aplicaţiile
client pot fi de tip desktop, mobile sau bazate pe Web şi astfel, poate fi utilizat orice limbaj
de programare care suportă aceste protocoale, indiferent de modul în care au fost
implementate serviciile Web. Se observă uşurinţa cu care pot fi realizate aplicaţii client în
Java pentru serviciile Web utilizând tehnologia JAX-RPC indiferent de modul în care au
fost realizate aceste servicii. Ca urmare, existenţa unor aplicaţii mobile fiabile, mentenabile,
de calitate ridicată asigură succesul activităţile desfăşurate.
Bibliografie
Chappell, D. Jewell, .T. – Java Web Services, O'Reilly, 2002
Ghilic-Micu, Bogdan, Stoica Marian – eActivităţile în societatea informaţională, Editura
Economică, Bucureşti, 2002
Giguère, Eric– Designing Mobile Applications for the Enterprise in Palm Database
Programming: The Complete Developer's Guide, John Wiley & Sons, 1999
Hall, Marty, Brown,Larry – Core Servlets and JavaServer Pages: Volume 1: Core
Technologies, 2nd Edition, Prentice Hall, 2003
Ivan I., Pocatilu P., Toma C., Leau A. – e3-commerce: e-commerce, mobile application.
Aplicaţia e3com, în Informatica Economică vol. V, nr. 3 (19), 2001, pag. 16-23
Peddy, Clayton C., Armentrout, Derek – Building Solutions with Microsoft Commerce
Server 2002, Microsoft Press, 2003
Pocatilu, P.– “Dictionary Web Service”, in Economy Informatics, vol. III, nr. 1, 2003, pp.
119-122
Pocatilu P., Popa, M. – Internet Applications Testing, Proceedings of the 6th International
Conference on Economic Informatics, IE’2003, Digital Economy, Bucureşti, 8-11 May
2003, pp 1028-1032
Pocatilu P.– Mobile Applications Testing în volumul International Workshop IE&SI, ediţia
a II-a, Timişoara, 23-24 Mai 2003, pag 41-44
Pocatilu P., Toma C. – Calitatea aplicaţiilor mobile, în volumul Conferinţei internaţionale
"Rolul ştiinţei şi învăţământului economic în realizarea reformelor economice din
Republica Moldova”, Chişinău, 25-26 septembrie 2003, pp. 474-477
Roşca, Ion, Bucur C., Stanciu C., Paiu O., Vişean, M. – Comerţul electronic. Concepte,
tehnologii şi aplicaţii, Editura Economică, Bucureşti 2004
Surcel T., Mârşanu R., Pocatilu P., Reveiu A., Alecu F., Bologa R. – Tehnologii Web şi
baze de date, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2005
253
Schläpfer C., Kubik M., Zavagli G., - Mobile Applications with J2ME™, Ericsson Radio
Systems AB, 2001
Tanasă Ş., Olaru C., Andrei Ş.– Java de la 0 la expert, Editura Polirom, Iaşi, 2003
Topley K. – Java Web Services in Nutshell, O'Reilly, 2003
Wei-Meng, L. – Developing Mobile Applications Using the Microsoft Mobile Internet
Toolkit, http://www.devx.com/wireless/Article/10148, 2003
Wigley A., Roxburgh P. – Building .NET Applications for Mobile Devices, Microsoft Press,
2002
Nokia Wap Toolkit Developer Guide, http://www.forum.nokia.com
Java 2 Platform, http://java.sun.com
Java System Portal Server http://www.sun.com/software/products/portal_srvr/index.xml
Java Web Services http://java.sun.com/webservices/
SharePoint Server Home Page http://office.microsoft.com/en-
gb/sharepointserver/FX100492001033.aspx
Web Portal, The Free Web Wikipedia, http://en.wikipedia.org
254
Capitolul XXIII
SITE, WEBSITE, PORTAL ŞI SISTEME DE MANAGEMENT AL
CONŢINUTULUI
Dragoş BARBIERU, Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I”

Elena ŞUŞNEA, Universitatea Naţională de Apărare „CAROL I”
23.1 Introducere
Site-ul este pasul principal în prezentarea unei instituţii, unui proiect pe Internet. Pe
site pot fi oferite informaţii de prezentare a instituţiei, serviciilor şi produselor precum şi
informaţii de contact. Un site are conţinut static, utilizatorul neputând interacţiona în timp
real cu informaţiile şi ceilalţi utilizatori, administratorii şi dezvoltatorii site-ului au nevoie
de un timp lung pentru modificarea şi intreţinerea informaţiilor, timp de intreţinere ce creşte
o dată cu mărirea volumlui de informaţii oferite.
Creşterea volumului de informaţii, publicarea manuală a acestora devine greoaie şi
neproductivă, impunându-se ca soluţie înlocuirea site-ului de prezentare cu un portal. Prin
intermediul acestuia creşte interactivitatea între utilizatori, informaţiile publice putând fi
afişate dinamic - fiind prelucrate automat de aplicaţii interne - administratorii portalului pot
gestiona uşor şi repede problemele legate de dezvoltarea portalului, de apariţia a noi servicii
şi produse.
Portalurile şi site-urile internet sunt entităţi distincte, adesea se suprapun sau se
completează unul pe celălalt.
Website-ul prezintă informaţia lumii exterioare, unui public ţintă, în timp ce un portal
furnizeazã roluri de utilizator cu multiple funcţii care acceseazã diferite resurse de
informaţie, în funcţie de calitatea pe care o are utilizatorul în cadrul portalului.
Caracteristicile unui Website sunt:
- interfaţa este publică, accesebilă tuturor utilizatorilor
- audienţa siteului este orientată către un public ţintă
- furnizează informaţii cu caracter general privind interesul siteului
- asigură suport pentru utilizatori în îndeplinirea diferitelor sarcini
- poate avea autentificare
- conţinutul este orientat spre anumite teme în acord cu interesele siteului
- navigare meniu principal
Un portal este un sistem bazat pe tehnologia WEB ce oferă o largă paletă de
informaţii utile despre compania sau instituţia proprietară a portalului precum şi servicii
online cum ar fi: e-mail, forum, director WEB, motor de cautare, plăţi online: cumpărături
sau plăţi de taxe.
Caracteristic unui portal este centrarea informaţiilor pe vizitator/utilizator, acesta
având posibilitatea de a selecta informaţiile dorite, de a cauta în arhive şi de a interacţiona
cu proprietarul portalului. Această interacţiune este posibilă prin tehnologiile folosite şi prin
complexitatea crescută a arhitecturii interne.
Portalul oferă posibilitatea de-a integra diferite baze de date, utile în aplicaţii interne,
într-o singură entitate, văzută de utilizator ca un tot unitar, personalizabil în funcţie de
necesităţile administratorului sau ale utilizatorului. Acest mecanism face din portal un
singur punct de acces la informaţiile eterogene şi complexe.
Un portal este uşor personalizabil, plecând de la proiectarea interfeţei şi până la

integrarea aplicaţiilor alese. Administratorii portalului pot creea cu uşurinta noi secţiuni, noi
meniuri, pot administra resurse specifice: documente text, imagini, arhive, pdf-uri,- şi pot
integra noi aplicaţii on-line. Pentru a facilita administrarea portalului există o serie de mini-
aplicaţii de comunicare internă între administratorii portalului, aceştia putând fi, în funcţie
de drepturile acordate, administratori ai întregului portal sau doar ai anumitor secţiuni.
Caracteristicile unui portal sunt:
- interfaţă publică şi privată (extranet/intranet);
- un punct comun de acces pentru toate rolurile utilizatorilor;
- roluri specifice cu diferite funcţionalităţi;
- furnizează conţinut cu teme diferite în funcţie de interesul şi rolul utilizatorului;
- suportă multiple activităţi pentru utilizatori (căutare, cumpărare, învăţare,etc.);
- are autentificare;
- navigare meniu principal şi personal al utilizatorului;
- permite colaborarea şi comunicarea între diferiţi utilizatori.
Un sistem de management al conţinutului (SMCt) este un gestionar de conţinuturi şi
situri WEB dinamice realizat în diferite limbaje de programare de tip server-side. Cu un
SMCt se pot realiza diferite tipuri de situri WEB sau intranet pentru a publica articole,
mesaje/comentarii, forumuri de discuţii, blog, colecţii de imagini etc. Un SMCt permite
utilizatorilor să se înregistreze şi să se logheze astfel încât să se poată urmări cine este
autorul fiecărui conţinut şi să se poată permite de către WEBmaster folosirea de niveluri de
acces diferenţiate pe grupuri (utilizator, moderator, administrator etc).
Un SMCt permite organizarea conţinuturilor pe baza tipologiei (pagină, mesaj de
forum, imagine etc.) şi pe baza categoriei acordate de administrator. Aceasta permite
împărţirea conţinuturilor într-un mod extrem de flexibil, simplificând inserarea şi
vizualizarea şi permiţând realizarea unei scheme de navigaţie a sitului extrem de
funcţională. Administratorii şi dezvolatorii cu experienţă în programare pot accede liber la
codul sursă pentru modificarea aplicaţiei pe baza experienţei lor.
Punctele forte ale unui SMCt sunt flexibilitatea mărită, configurabilitatea, robusteţea
şi gestionarea siguranţei. Un SMCt este realizat în mod modular, permiţând adâugarea de
numeroase alte funcţii la sistemul de bază.
Caracteristicile unui SMCt sunt:
- importarea şi crearea de documente şi material multimedia;
- identificarea utilizatorilor cheie şi a rolului lor în managementul conţinutului;
- abilitatea de a atribui roluri şi responsabilităţi diferitelor categorii de conţinut;
- definirea de sarcini de lucru adesea cuplate cu trimiterea de mesaje în funcţie de
eveniment, astfel încât managerii de conţinut sunt alertaţi când intervin schimbări;
- abilitatea de a urmări şi organiza mai multe versiuni ale unei singure instanţe a
conţinutului;
- abilitatea de a publica conţinutul într-o biblioteca, pentru a susţine accesul la
conţinut.
Diferenţele dintre un portal şi un SMCt sunt evidenţiate în schema din figura 1.
256
Capitolul XXIII SITE, WEBSITE, PORTAL ŞI SISTEME DE
MANAGEMENT AL CONŢINUTULUI
Fig. 1 Modelul de integrare al obiectelor eLearning în ADL
În cadrul unui portal, conţinutul este furnizat de către administrator şi este într-o
categorie bine definită. Portalul gestionează grupurile, comunităţile de utilizatori pentru a
avea un acces facil la informaţia prezentată pe WEB. Un SMCt gestionează şi
achiziţionează toată informaţia, permiţând comunităţii de utilizatori o facilitate
suplimentară. Există şi o margine între cele două tipuri de sisteme WEB la nivelul tipurilor
de categorii de conţinut şi al gestionării acestuia. Majoritatea sistemelor portal open-source
sunt şi SMCt. Sunt sute de proiecte care îndeplinesc cerinţele unui portal şi alunui SMCt.
Evidenţiez căteva din aceste proiecte, cele mai importante ca dezvoltare şi ca număr de
utilizatori, conform site-ului opensourcecms (http://www.opensourcecms.com/).
23.2 Drupal
Drupal, conform oficialilor, este un soft care permite grupurilor sau comunităţilor de
utilizatori să publice cu uşurinţă informaţii, organizează şi manageriază o varietate mare de
conţinut pe un site internet. Foarte multe organizaţii folosesc acest soft deoarece Drupal
este un soft deschis autorizat sub GPL, şi este menţinut şi dezvoltat cu o comunitate de mii
de utilizatori şi programatori. Deşi a apărut mai târziu, a recuperat această diferenţă de timp
şi s-a remarcat printr-un cod foarte bine scris, modular, care poate fi extins, cu un control
foarte bun al sesiunilor şi o securitate înaltă. Drupal este considerat unul din cele mai bune
SMCt-uri, cu o comunitate de utilizatori foarte mare şi în România la adresa:
http://drupal.ro/.
257
Sursa: http://drupal.org/
Fig. 2 Drupal
Sursa: http://mambo-foundation.org/
Fig. 3 Mambo
258
23.3 Mambo
Mambo este un sistem complet de management al conţinutului care poate fi folosit de
la un simplu portal la gestionarea unor comunităţi complexe. Din acest proiect s-au
dezvoltat alte sisteme de management al conţinutului cum ar fi Joomla, etc. Este uşor de
instalat şi administrat, permite o customizare în funcţie de cerinţe, are blog, forum, sistem
de mail, noutăţi, etc.Datorită faptului că în scurt timp şi-a dovedit utilitatea, a fost adoptat
şi implementat în diferite alte instituţii de învăţământ, atât din SUA cât şi din Europa, Asia
dar şi în cadrul NATO.
23.4 Joomla
Joomla este un SMCt (sistem de management al conţinutului) open source, scris în
PHP, destinat publicării de conţinut pe inter şi intra net prin intermediul bazelor de date
SQL. Joomla include funcţionalităţi precum cache-ingul paginilor pentru îmbunătăţirea
performanţelor, RSS, opţiune de printare a paginilor WEB, ştiri de ultimă oră, bloguri,
sondaje, căutare WEB, şi localizare internaţională. Este uşor de instalat şi administrat, are şi
o comunitate în Romania, adresa este : http://www.joomla.ro.
Sursa: www.joomla.org
Fig. 3 Mambo
23.5 Typo 3
TYPO3 este un sistem de management al conţinutului pentru intranet sau extranet. El
oferă flexibilitate şi este modular. Este tradus în 43 de limbi şi are o comunitate de 27 de
mii de utilizatori în 60 de ţări. Are o comunitate şi în Romania, la adresa:
http://www.typo3romania.ro/.
259
Sursa: http://typo3.org/about/
Fig. 5 Typo 3
23.6 PHP-Nuke
PHP-Nuke este un sistem automat de management al conţinutului, proiectat în special
să se întrebuinţeze în intranet sau internet. Administratorul are controlul total al site-ului
său, al utilizatorilor înregistraţi şi are unelte pentru al menţine activ şi interactiv cu ajutorul
bazelor de date.
Sursa: http://phpnuke.org/
Fig. 6 PHP-Nuke
260
23.7 RunCMS
RunCMS este un sistem usor de dezvoltat, are multe posibilităţi de utilizare, este
modular şi flexibil permiţând o uşoară administrare a utilizatorilor. Permite crearea de
comunităţi virtuale şi managementul conţinutului.
Sursa: www.runcms.org
Fig. 7 RunCMS
23.8 WordPress
WordPress este o platformă pentru publicarea informaţiei de tip blog, cu acces liber
sau restricţionat. Blogul are atu-ul de a fi cea mai noua formă de comunicare. Are avantajul
de a nu fi încă uzat, ca mediile tradiţionale de comunicare în masă, şi acela că încurajează
comunicarea umanizată, exprimarea personală, liberă.
Sursa: http://wordpress.org/
Fig. 8 WordPress
261
23.9 Ruby on Rails

Ruby este un limbaj de programare orientat obiect care are o sintaxa placută şi face
programare uşoară. Folosind Ruby putem construi un SMCt practic de la zero cu ajutorul
frameworkului de aplicaţie.
Sursa: http://www.rubyonrails.org/
Fig. 9 Ruby on Rails
Softul necesar pentru a instala aceste sisteme portal cu funcţionalităţi de tip SMCt
sunt:
Tabel nr. 1 – Soft pentru instalare sisteme portal
Aplicaţie Server WEB Server bază de date Limbaj
Apache MySQL
Drupal PHP
IIS PostgreSQL
Apache MySQL
Mambo PHP
IIS PostgreSQL
Apache MySQL
Joomla PHP
IIS PostgreSQL
Apache MySQL
Typo 3 PHP
IIS PostgreSQL
Apache MySQL
Word Press PHP
mod_rewrite PostgreSQL
MySQL
PostgreSQL
SQLite
Apache
Ruby on Rails Oracle Ruby
FastCGI
SQL Server
DB2
FireBird
262
23.10 Alegerea unui portal cu funcţionalităţi de tip SMCt
În alegerea unui portal cu funcţionalităţi de tip SMCt trebuie să ţin cont de următorii
paşi:
- Ce tip de sistem WEB dorim să dezvoltăm: portal, blog, conţinut static, colaborare
membri, diseminare conţinut.
- Ce tip de funcţionalităţi şi caracteristici dorim să aibă sistemul, cum prezintă
informaţia dinamic sau static, există nevoia unui calendar de activităţi, zonă de
download şi upload, galerie de imagini, sistem de votare şi feedback, sistem de
translaţie limbă.
- Ce tip de prezentare a informaţiei folosim, folosim template-uri sau preferam sa
construim noi o nouă interfaţă, cum aşezăm informaţia în pagină pentru un acces
uşor, cum facem ca serviciile să fie uşor de accesat şi găsit.
- Ce categorii folosim pentru stocarea informaţiei, ce tip de documente folosim, cum
facem căutarea documentelor să fie uşoară, cum returnăm informaţie căt mai
precisă.
- Cum asigurăm mentenanţa, cum actualizăm documentele astfel încât să nu existe
informaţie perimată, cum arhivăm.
Evident sunt şi alte
considerente în alegerea unui
portal, unele de natură tehnică aşa
cum sunt prezentate în secţiunea
pentru dezvoltatori de la IBM
(figura 10).
Alegerea unui portal este o
opţiune decisivă, care ne ajută să
contribuim la comunitatea open-
source prin dezvoltarea de module
şi componente şi permite ca
servicii importante de comunicare
Sursa: http://www-
ca forumul, blogul, chatul să nu
128.ibm.com/developerworks/ibm/library/i-osource1/
Fig. 10 Modelul de integrare al obiectelor mai fie implementate de la zero.
eLearning în ADL Un exemplu de site
(prezentat în subcapitolul 2.8) care
foloseşte RunCMS se găseşte la adresa www.adl.unap.ro.
Bibliografie
*** - http://www-128.ibm.com, accesat la 02 mai 2007.
*** - http://www.rubyonrails.org/, accesat la 02 mai 2007.
*** - http://wordpress.org/, accesat la 02 mai 2007.
*** - http://drupal.org, accesat la 02 mai 2007.
263
*** - http://www.runcms.org, accesat la 02 mai 2007.

*** - http://phpnuke.org/, accesat la 02 mai 2007.
*** - http://typo3.org/about/, accesat la 02 mai 2007.
*** - www.joomla.org, accesat la 02 mai 2007.
*** - http://mambo-foundation.org/, accesat la 02 mai 2007.
*** - Departament pentru Învăţământ Distribuit Avansat la Distanţă, la
264
Capitolul XXIV
INTRANET, EXTRANET ŞI PORTALURI
Gabriela Mircea, Universitatea de Vest, Timişoara
24.1 Introducere
În epoca exploziei informaţionale, a devenit o certitudine faptul că un sistem intranet

bine structurat şi la îndemâna utilizatorilor poate determina creşterea eficienţei activităţii
unei organizaţii moderne.
Progresele tehnologice şi creşterea cerinţelor de afaceri au produs schimbări majore în
software-ul portal. Portalurile au început să fie privite ca interfaţă vizibilă a unei platforme
tehnologice cuprinzătoare, nu ca interfaţă a unei aplicaţii de sine stătătoare.
24.2 Aplicaţiile client intranet / extranet
Aplicaţiile client intranet / extranet sunt soluţii software oferite atât firmelor mici şi
mijlocii cât şi companiilor de mari dimensiuni.
Cele mai însemnate avantaje pe care le au aceste aplicaţii intranet / extranet sunt:
posibilitatea de a înregistra şi/sau edita informaţii/date concomitent de la diferite
sisteme de calcul;
uşurinţa cu care se realizează update-urile ce, în cazul unor aplicaţii intranet, sunt
necesare doar pe sistemul de calcul pe care rulează;
posibilităţile de interconectare între aplicaţii web şi aplicaţii intranet.
De asemeni se pot dezvolta aplicaţii private care oferă o viteză şi o securitate mai mare
a datelor, putând fi accesate din diferite locuri din lume. Este posibilă definire a nivelului de
acces la informaţii şi interzicerea accesului persoanelor neautorizate.
Sunt ideale pentru a realiza o bună comunicare între filialele unei companii, care vor
putea accesa aceleaşi informaţii legate de: stoc, discount, tarife, termen de livrare, etc.
Aceste aplicaţii permit personalizarea relaţiilor cu fiecare client în parte.
Customer Relationship Management
CRM (Managementul Relaţiei cu Clienţii) este o strategie comercială care urmăreşte

stabilirea unei relaţii profitabile şi de lungă durată cu clienţii. Astăzi, CRM este introdus în
aproape toate companiile. Managementul informaţiei este susţinut şi cunoştinţele companiei
sunt păstrate.
O singură şi unică bază de date de adrese furnizează dosarele complete ale clienţilor şi
asigură controlul vânzărilor.
Un serviciu clienţi îmbunătăţit
Clienţii firmei se simt foarte bine susţinuţi, au încredere în produsele şi serviciile

firmei şi sunt entuziasmaţi de profesionalismul serviciului clienţi. Se pot înţelege cu
desăvârşire aşteptările clienţilor dumneavoastră, le puteţi satisface şi anticipa datorită unei
baze de date complete şi la zi.
O capacitate de muncă crescută
Strategia CRM optimizează toate procesele diferite legate de relaţia cu clienţii.

Aplicaţiile de suport ar trebui să elibereze angajaţii de toate activităţile de management
ineficiente, obositoare sau inutile legate de clienţii potenţiali şi cei existenţi. Categorizarea
şi verificarea datelor, colaborarea şi accesul mobil sunt puncte principale.
Angajaţii firmelor lucrează eficient şi cu plăcere. Au acces la informaţia cea mai nouă
şi pot să se concentreze la ceea ce contează cel mai mult: servicii de calitate pentru clienţi.
Relaţii profitabile cu clienţii şi angajaţi satisfăcuţi contribuie la o creştere maximă a
companiei şi la profit. Forţa de vânzări îşi reduce ciclurile de vânzare şi îşi măreşte
indicatorii principali de performanţă (cifra de afaceri per comercial, mărimea comenzii,
cifra de afaceri per client, etc).
Cheltuielile de marketing scad, generarea oportunităţilor şi achiziţionarea clienţilor
sunt îmbunătăţite considerabil, răspunsurile la campaniile publicitare sunt multiplicate, ceea
ce determină o creştere a întregii cifre de afaceri. Echipa de suport clienţi îşi îmbunătăţeşte
productivitatea şi asigură retenţia clienţilor, în acelaşi timp contribuind la reducerea
costurilor şi creşterea promptitudinii în procesul de rezolvare a cerinţelor.
Avantajele aplicaţiilor intranet / extranet:
elimină riscurile de securitate în folosirea Internetului ca platformă pentru
aplicaţii distribuite
certificatul digital asigură autentificarea şi păstrarea confidenţialităţii
informaţiilor
se bazează pe protocoale standardizate – interoperabilitatea între sisteme
şi implementări diferite
aplicaţii
în afaceri
administraţie
educaţie la distanţă
Internetul este comunicare

Site-urile intranet/extranet sunt folosite de către firmele care au nevoie de o
comunicare rapidă şi eficace. Funcţionalitatea acestora este diversă şi adaptată direct
nevoilor firmei.
Comunicarea Intranet
Cel mai des folosită, ea joacă de obicei rolul unui departament din cadrul firmei. Un
exemplu ar fi departamentul de resurse umane sau departamentul care se ocupă cu
actualizarea conţinutului informaţional al site-ului. Un bun caz de intranet este cel pentru
partajarea resurselor informative ale firmei.
Comunicarea Extranet
Este o reţea privată care partajează într-un mod sigur părţi ale unei afaceri (informative
sau operative) către furnizori, vânzători, parteneri, clienţi sau alte afaceri. Acest tip de
comunicare este folosit în special în relaţia firma-client având o valoare excelentă.
266
Capitolul XXIV INTRANET, EXTRANET ŞI PORTALURI
Site-ul Universităţii de Vest Timişoara www.uvt.ro
Fig 1. www.uvt.ro , Intranet
Fig. 2 Autentificare Intranet pt. www.uvt.ro
Fig.3. Webmail pt. www.uvt.ro
Intranetul pt. www.uvt.ro oferă:

Rapoarte costuri accesibile în mod securizat
Comunicate, evenimente din cadrul UVT
Administrare utilizatori (actualizare informaţii personale cadre didactice)
AMS –sistem de gestiune studenţi
267
IT Support- urmărire sesizări intervenţii echipamente de calcul

Management Soft & Hard- licenţă şi configuraţii la echipamentele de
calcul
CCI - centru comunicaţii şi informatizare
24.3 Intranet/Extranet în reţele private virtuale
24.3.1. Intranet VPN

Intranet-ul este definit ca o legatură semi-permanentă între un Wan [Wide Area
Network] şi o filială a companiei. Fiind vorba de conexiuni LAN-LAN, riscul din punct de
vedere al securităţii este cel mai mic (se presupune că firmele au încredere în filialele lor).
În astfel de cazuri, compania are control asupra reţelei/nodurilor destinaţie cât şi asupra
acelei surse.
Când este nevoie de mai multă viteză decât de securizare
În situatia în care ambele capete ale canalului de comunicaţie sunt de încredere,
compania poate adopta o soluţie VPN care se axează mai degrabă pe performanţă decât pe
securitate (limitată la puterea metodelor de criptare şi autentificare între cele două routere).
Cantităţi mari de date sunt schimbate frecvent între LAN-uri într-o reţea privată, deci
importantă este viteza de transmisie şi interoperabilitatea. LAN-urile care sunt conectate
prin intermediul unor baze de date centralizate sau prin alte resurse de calcul răspândite în
reţeaua firmei ar trebui sa fie considerate ca făcând parte din aceeaşi reţea. Acesta este un
Intranet VPN tipic, unde tunele bidirectionale şi criptate sunt stabilite între LAN-uri de
încredere, prin intermediul Internetului.
Când este nevoie de securitate maximă
Ameninţările la adresa securităţii comunicaţiilor vin adesea din interiorul firmei. Dintr-
un studiu efectuat de FBI şi Computer Security Institute reiese că aproape jumatate din
accesul neautorizat în reţeaua firmei vine din interiorul acesteia. Dacă există posibilitatea
scurgerii de informaţii prin intermediul angajaţilor firmei, fie aceasta intenţionat sau nu, sau
dacă aplicaţi diferite niveluri de încredere în funcţie de departament sau chiar persoane,
atunci ar trebui să se investească într-o soluţie VPN. Există astfel control asupra traficului
de infomaţie pe baza unui sistem de autentificare şi a unei politici de securitate la nivel
utilizator decât pe baza încrederii acordate reţelei în sine. Acesta este Intranet VPN-ul de
mare securitate: numai anumiţi utilizatori din filiale au acces la resursele firmei şi fiecare
are diferite drepturi. Toate datele transferate peste Internet sunt complet criptate şi
autentificate până la punctul de destinaţie, nu numai în cadrul reţelei.
24.3.2. Extranet VPN

Spre deosebire de Intranet, care este relativ izolat, Extranetul este destinat comunicării
mai largi, nu numai cu angajaţii aflaţi la distanţă, ci şi cu partenerii, clienţii şi furnizorii.
Securizarea unei astfel de reţele de dimensiuni mari necesită îndrumări şi instrumente
adecvate. Un Extranet VPN trebuie să ofere o ierarhie a securităţii şi accesarea datelor
confidenţiale să se facă sub cel mai strict control. Trebuie să protejeze toate aplicaţiile,
inclusiv cele ce folosesc TCP şi UDP, cum ar fi:
• RealAudio, FTP, etc.;
• aplicaţii de firmă, ca SAP, BAAN, PeopleSoft, Oracle, etc.;
• aplicaţii dezvoltate în cadrul firmei în Java, Active X, Visual Basic, etc.
268
În plus, o soluţie Extranet VPN trebuie să fie versatilă - majoritatea reţelelor firmelor
sunt eterogene şi cu numeroase sisteme mai vechi, şi inter-operabiliatatea trebuie sa fie
maximă.
Principalul obiectiv al unui Extranet VPN-ului este să se asigure că datele secrete ajung
intacte şi exact la persoana căreia îi sunt adresate, fără riscul de a expune resurse protejate
unor eventuale ameninţări.
Elementele de securitate dintr-un VPN pot fi ierarhizate în diferite moduri, dar în cazul unui
Extranet VPN, toate aceste componente - criptare, autentificare şi controlul accesului -
trebuie să fie strâns integrate într-un perimetru de securitate.
Aceasta inseamnă în mod uzual situarea unui server VPN în spatele unui Firewall
impenetrabil care blochează tot traficul neautentificat. Orice trafic care este autorizat este
transmis direct serverului VPN care face filtrarea conţinutului în conformitate cu politica de
securitate a firmei.
Este esenţial ca legătura între firewall şi VPN să fie sigură şi fiabilă, iar software-ul
client să fie cât mai transparent posibil. Afacerile online sau comerţul electronic nu se
rezumă numai la tranzacţii cu cărţi de credit; ele presupun şi negocieri complexe şi
colaborări la diferite proiecte. Când informaţii vitale şi confidenţiale sunt implicate,
administratorii IS nu pot risca compromiterea nici unei părţi din reţea.
Un Extranet VPN trebuie să folosească cea mai bună criptare posibilă.În plus, VPN-ul
trebuie să suporte diferite metode de autentificare şi criptare pentru a putea comunica cu
partenerii, furnizorii sau clienţii, care au foarte probabil diferite platforme şi infrastructuri.
Un Extranet VPN sigur, în care o companie împarte informaţii cu clienţii, partenerii,
furnizorii şi angajaţii aflaţi la distanţă prin intermediul reţelei publice, stabilind legături uni-
direcţionale de la un capăt la altul printr-un server VPN. Acest tip de sistem permite unui
administrator de reţea să definească drepturi specifice, cum ar fi cele ce ar permite unui
membru din conducerea unei firme partenere sa acceseze diferite/anumite rapoarte de
vânzări de pe un server protejat. Acest tip de acces nu este posibil cu orice tip de solutie
VPN.
Într-o situaţie reală de interconectare între partenerii de afaceri, administratorii trebuie
să caute o soluţie de VPN care să filtreze accesul la resurse în funcţie de cât mai mulţi
parametrii posibili, inclusiv sursa, destinaţia, utilizarea aplicaţiei, tipul de criptare şi
autentificare folosit, şi identităţile individuale şi de grup. Managerii de sistem trebuie să
identifice utilizatorii individual, nu numai adresele IP, fie prin parole, token card, smart
card, sau orice alta metode de autentificare. Parolele sunt de obicei suficiente pentru o
aplicaţie obisnuită de birou, dar nu sunt la fel de sigure precum token-urile sau smart card-
urile. Angajaţii sunt adesea neglijenţi cu parolele lor, şi rareori işi schimbă codurile în timp
ce token-ul şi smart card-urile işi schimbă parolele în mod regulat, adesea chiar şi la 60 de
secunde.
269
Fig.4 Un VPN remote acces cu IP sec [SursaNetReport - oct. 2006]
Odată autentificat accesul, administratorul trebuie să poată ruta traficul autorizat la

resursele protejate fară să pericliteze securitatea reţelei. Controlul accesului este cel care
face diferenţa între diferitele soluţii de VPN. Fară a avea un control asupra cui cere accesul
la fiecare resursă din reţea, VPN-ul este inutilizabil în afara perimetrului de securitate al
reţelei. Odată autentificat, un utilizator nu trebuie să aibă acces total la reţea. Trebuie
adoptate drepturi speciale pentru fiecare utilizator astfel încât să se obţină un control cât
mai bun asupra tuturor resurselor.
Fig.5 VPN-uri remote acces vs. RAS tradiţional [Sursa NetReport - oct. 2006]
Securitatea trebuie intărită, nu slabită pe masura ce utilizatorul primeşte accesul la

zone mai sensibile. Folosind o criptare, autentificare şi metode de control al accesului cât
mai bune, asiguri companiei tale protecţia reţelei de orice breşe de securitate.
270
24.4. Portaluri
Primele portaluri instalate în firme au fost cele care puneau la dispoziţia angajaţilor
informaţii din surse diferite şi aplicaţii distribuite în întreaga întreprindere. La început,
multe companii ezitau să îşi expună tehnologia. Acest lucru avea oarecare sens: angajaţii
erau puţini ca număr şi erau autentificaţi de sistemele IT ale companiei. Aplicaţiile portal
erau simple, deseori statice, fără un grad mare de personalizare şi fără conţinut dinamic. În
principiu, erau pagini web agregate cu alte situri web în interiorul companiei. Pe măsura
acumulării experienţei în tehnologia portal, companiile au început să găsească şi alte
utilizări ale acesteia. Pasul următor a fost crearea extranet-urilor, venind în întâmpinarea
partenerilor de afaceri şi furnizorilor, ajungând la portaluri cu deschidere limitată spre
exterior. Această schimbare necesita funcţii suplimentare, deoarece obiectivele companiei,
având aceste grupuri noi, erau diferite.
24.4.1. Impactul standardelor web

Primele portaluri au apărut în majoritatea cazurilor ca situri web ce agregau conţinutul
altor situri web ale companiei. Paginile portal erau codificate direct într-un anume limbaj
preferat de proiectanţi cu ajutorul unor editoare rudimentare, fără să existe în acest sens un
mediu de dezvoltare robust. Din cauza lipsei de instrumente şi a capacităţilor limitate ale
acestor portaluri, companiile deseori adăugau extensii fără prea multă grijă în privinţa
controlului şi documentaţiei. Rezultatul acestor implementări a fost gestiunea greoaie şi
actualizările dificile.
Tehnologia a început să se maturizeze. O tendinţă majoră este aceea de a abstractiza
instrumentele pentru construirea portalurilor. Aceste unelte elimină necesitatea codificării
direct în Java sau în alte limbaje cu API-uri bine definite, chiar şi în cazul funcţiilor de
nivel scăzut. Multe din primele portaluri se bazau pe J2EE şi Java, tehnologii ce trebuiau
bine cunoscute. Tendinţa actuală este ca toate aceste cunoştinţe să migreze în nivelurile
API.
Legat de portaluri au apărut standarde noi care uşurează mult munca. Două dintre
aceste standarde strâns legate de dezvoltarea portalurilor sunt Java Specification Request
(JSR) 168 si Web Services for Remote Portlet (WSRP). JSR 168 este un standard pentru
definirea portlet-urilor, componente web reutilizabile care afişează un anumit tip de
informaţie utilizatorilor de portal. Este un standard specific Java. Web Services for Remote
Portlet (WSRP) este un standard OASIS care, spre deosebire de JSR168, este independent
de limbaj. El specifică modalităţile prin care un portal se poate conecta la un portlet aflat la
distanţă, fără să conteze tehnologia care stă la baza implementării portletului.
Desigur, actualele standarde portal sunt şi ele limitate, iar furnizorii încă oferă
instrumente portlet proprietare, pe lângă cele care suportă standardele. Standardele actuale
au suport limitat pentru anumite caracteristici precum comunicaţia inter-portlet, cerută tot
mai mult în ultima vreme, furnizorii fiind nevoiţi să dezvolte propriul suport pentru a
satisface cerinţele clienţilor. Mai mult, unele portaluri cer un nivel de performanţă şi de
optimizare ce nu este suportat prin abordările bazate pe standarde.
271
Fig.6 Evoluţia soluţiilor portal [Sursa www.cisco.com]
24.4.2 Spre arhitectura orientată pe servicii
O altă tendinţă care a coincis în timp cu evoluţia standardelor web este apariţia
arhitecturii orientată pe servicii (AOS): o paradigmă generală a aplicaţiilor definite în
termeni de funcţii de business ce compun aplicaţia şi publicate în reţea sub formă de
servicii. AOS poate fi văzută ca un nivel software intermediar ce standardizează modul în
care sunt construite aplicaţiile bazate pe web. Un astfel de nivel aduce câteva beneficii:
Reutilizare - Odată ce un serviciu este definit - să zicem pentru aprobarea
de credit - acel serviciu poate fi oferit de multe aplicaţii, fără să
reinventăm roata de fiecare dată.
Agilitate - Schimbarea rapidă a cerinţelor de afaceri poate fi întâmpinată
prin reîmpachetarea serviciilor în alt mod, în loc să aşteptăm lansarea noii
versiuni modificate a aplicaţiei.
Transparenţă - Serviciile ascund detaliile de implementare, cum ar fi
limbajul folosit sau platforma pe care funcţionează.
Dezvoltare eficientă - Aplicaţiile pot fi construite mult mai repede prin
codificarea conformă standardelor. Dezvoltatorii nu trebuie să creeze
seturi diferite de API-uri pentru fiecare serviciu în parte.
Automatizare - Standardele precum Business Process Execution
Language (BPEL) pot conecta la un loc serviciile de business în fluxuri
de lucru, invocând fiecare serviciu necesar obţinerii rezultatului.
Convergenţa funcţională
O altă tendinţă cu influenţe asupra produselor portal este convergenţa funcţională:
înţelegerea faptului că aplicaţii portal diferite necesită aceeaşi infrastructură. De-a lungul
anilor, am văzut diverse clasificări ale tipurilor de portal: portal intranet, extranet şi portal
internet. Categoric, există diferenţe între cerinţele acestor portaluri din punct de vedere al
audienţei, dar mare parte din infrastructura de deservire a acestei audienţe diferite este
aceeaşi. Pe măsură ce produsele portal s-au aşezat în platforme complete, clienţii au văzut
că este fezabilă utilizarea unui singur produs pentru mai multe tipuri de portal. Progresele
tehnologice şi creşterea cerinţelor de afaceri au produs schimbări majore în software-ul
portal. Portalurile au început să fie văzute ca interfaţa vizibilă a unei platforme tehnologice
cuprinzătoare, nu ca interfaţă a unei aplicaţii de sine stătătoare. Astfel de platforme oferă
autentificare, administrare de conţinut şi servicii de colaborare ce permit întreprinderii
adoptarea multiplelor tipuri de portaluri folosind aceeaşi tehnologie. Această convergenţă
272
funcţională a redus din necesitatea de a avea produse portal separate pentru a servi audienţe
diferite, creând un nou nivel de integrare şi oferind valoare utilizatorilor şi întreprinderilor.
Presiunea portalurilor multiple

Multe companii care şi-au implementat portaluri, au mai multe implementări. Pare o
ironie deoarece portalurile au menirea de a reuni situri web şi aplicaţii multiple într-un
singur sit, uşor de referit. Atunci de ce companiile au mai multe portaluri? Ce fac cu ele?
Vom vedea în continuare care sunt originile portalurilor multiple într-o organizaţie şi
presiunile create de această multiplicitate.
Costul soluţiilor portal multiple

Care sunt costurile susţinerii portalurilor multiple într-o companie?
Infrastructura hardware duplicată - Întreprinderea ar putea să întreţină servere
separate pentru ceea ce, în esenţă, realizează aceeaşi funcţie de business. Aceste costuri
includ costul hardware-ului, costul de funcţionare şi găzduire, licenţele sistemului de
operare şi salariile administratorilor.
Licenţe software duplicate - Operarea soluţiilor portal diferite implică lucrul cu mai
mulţi furnizori, mai multe acorduri de licenţă şi atrage costuri suplimentate de mentenanţă
software. Multe companii încearcă să reducă numărul de furnizori cu care lucrează
deoarece pur şi simplu doresc o viaţă mai uşoară.
Cerinţe mai mari de competenţă tehnică - Unul din cele mai mari costuri îl poate
reprezenta personalul calificat care întreţine şi dezvoltă tehnologii portal diferite. Sunt
cerute competenţe tehnice diferite (de exemplu, ASP şi J2EE), rezultatul fiind angajarea
personalului suplimentar.
Dacă portalurile sunt soluţii dezvoltate intern, pentru suport şi extindere este necesar un
număr mare de oameni calificaţi. Nu se poate miza pe sprijinul unui furnizor extern.
Pierderea din productivitate - Un cost ascuns al portalurilor multiple este timpul
pierdut de utilizatorii finali datorită problemelor de navigare printr-o infrastructură portal
complexă. Pentru a căuta ceva anume trebuie să ţină minte locul de pornire şi procedura de
căutare. Pentru alt fel de informaţie locul este altul şi probabil şi procedura este alta, ca să
nu mai amintim de interfeţe.
Fig. 7 Consolidarea portal [Sursa www.cisco.com]
273
Cum ar putea organizaţiile să îşi optimizeze şi consolideze portalurile, când în spate se

află o istorii separate a implementărilor portal? Vom vedea în continuare câteva practici
pentru modelarea strategiei portal în cadrul companiilor.
Standardizarea pe o platformă, nu doar pe un portal

Înainte de a trece la reducerea numărului de portaluri, trebuie aleasă o platformă portal
ce va servi ca standard de întreprindere. Nu trebuie adus totul la o singură platformă, dar
trebuie aleasă o platformă de referinţă drept standard.
Într-un mediu cu portaluri multiple, alegerea platformei de referinţă poate fi delicată,
datorită politicilor inter-departamentale. Portalurile existente au fost construite fiecare într-
un anume scop, deseori fiind implicate persoane de decizie diferite. Personalul IT,
susţinători ai acestor portaluri, pot avea idei preconcepute în privinţa „celei mai bune
tehnologii”. Nominalizarea uneia dintre ele drept standard de companie îi va face pe ceilalţi
să se simtă mai puţin importanţi. Oamenii vor lupta pentru propriile soluţii, chiar şi din
motivul că le sunt familiare. În astfel de cazuri este bine ca medierea să o facă un terţ.
Consolidarea pe o platformă este o alegere mai bună datorită costurilor mai mici de
integrare. Trebuie aleasă o platformă care să includă toate serviciile necesare multiplelor
tipuri de aplicaţii portal. Astfel de instrumente includ administrarea de conţinut, căutare,
gestiunea identităţii şi dezvoltarea de portal. Pe lângă setul bogat de instrumente ale
platformei este foarte important şi suportul pentru standardele web precum WSRP şi
JSR168. Cu acest suport va fi mai uşoară folosirea instrumentelor terţe construite conform
standardelor amintite. La fel de importantă este existenţa suportului pentru arhitectura
orientată pe servicii, prin care portalul se va integra uşor în următoarea generaţie de
aplicaţii construite să folosească servicii web.
Alternative de reorganizare
După încheierea inventarului şi definirea standardului de întreprindere, întrebarea este:
ce e de făcut cu fiecare portal: să fie lăsat aşa sau să sufere un anume fel de consolidare?
Pentru portalurile ce nu coincid cu platforma de întreprindere aleasă, există câteva
strategii ce pot fi urmate:
Consolidare - Mai multe portaluri cu software identic sau similar pot fi
reunite într-o singură infrastructură, modificările de conversie fiind
minore. Consolidarea într-un singur portal, administrat central elimină
duplicările de infrastructură şi de expertiză.
Migrare - Platformele portal mai vechi pot fi aduse în pas cu standardele.
Prin migrarea funcţionalităţii şi conţinutului pe o platformă standard,
soluţia portal poate beneficia de viitoarele extinderi şi îmbunătăţiri.
Reconstrucţie - O soluţie mult mai extremă, aceasta poate implica
reconstrucţia portalului ca o colecţie de servicii web.
Integrare - Dacă conţinutul portalului nu poate fi migrat uşor şi portalul
este încă o resursă valoroasă, integrarea lui prin conectarea lui la portalul
întreprinderii poate fi o opţiune. În timp, portalul de întreprindere va
putea foarte bine absorbi funcţionalitatea vechiului portal.
Eliminare - Unele implementări de portal nu vor satisface niciodată
utilizatorii şi vor eşua în livrarea beneficiilor promise. Poate fi mult mai
benefică recunoaşterea acestei deficienţe, migrarea bucăţilor care merită a
fi păstrate şi ştergerea celorlalte.
Piaţa software pentru portaluri s-a maturizat în ultimii cinci-şase ani, pe măsură ce
numeroasele companii existente iniţial s-au consolidat, formând câteva companii
274
importante pe această piaţă. Acum accentul cade pe oferirea unor platforme complete de
dezvoltare a aplicaţiilor ce folosesc portaluri la construcţia aplicaţiilor compozite,
personalizate pentru utilizatorul final. Existenţa soluţiilor portal multiple în cadrul
întreprinderilor se datorează mai multor motive. Unele sunt interne (deciziile sa iau
descentralizat, la nivel de departament), altele sunt externe (fuziuni, achiziţii). Indiferent de
motive, costurile menţinerii infrastructurii complexe sunt semnificative. O reanalizare a
strategiei portal poate însă conduce la scăderea acestor costuri.
24.5 Concluzii
Creşterea volumului de informaţii şi resurse ale companiilor sau altor organizaţii au
făcut să sporească necesitatea şi importanţa unor aplicaţii electronice de organizare internă.
Piaţa software pentru portaluri s-a maturizat în ultimii cinci-şase ani, pe măsură ce
numeroasele companii existente iniţial s-au consolidat, formând câteva companii
importante pe această piaţă. Acum accentul cade pe oferirea unor platforme complete de
dezvoltare a aplicaţiilor ce folosesc portaluri la construcţia aplicaţiilor compozite,
personalizate pentru utilizatorul final. Existenţa soluţiilor portal multiple în cadrul
întreprinderilor se datorează mai multor motive. Unele sunt interne (deciziile sa iau
descentralizat, la nivel de departament), altele sunt externe (fuziuni, achiziţii). Indiferent de
motive, costurile menţinerii infrastructurii complexe sunt semnificative. O reanalizare a
strategiei portal poate însă conduce la scăderea acestor costuri.
Bibliografie
Crolene, D.R., Business intelligence and the enterprise portal, An Infowise Solution White
Paper, 2000.
Guruge, A., Corporate Portals Empovered with XML and Web Services, Digital Press,
2003.
Ivan, I., Pocatilu, P., Toma, C., Popa M., Semnătura electronică şi securitatea datelor în
comerţul electronic, revista Informatica Economica , vol.6, nr. 3, 2002, pp 105-110.
Năstase F., Timofte C., Tehnologia afacerilor pe Internet, Editura ASE, Bucureşti, 2004.
Roşca I., Ţăpuş N., Internet & Intranet - Concepte şi Aplicaţii, Editura Economică,
Bucureşti, 2000.
Roşca, I., ş.a., Comerţul electronic. Concepte, tehnologii şi aplicaţii, Editura Economică,
Bucureşti, 2004.
www.agora.ro
www.vpnc.org
www.cisco.com/univercd/cc/td/doc/cisintwk/ito_doc/vpn.htm
www.intranetjournal.com/foundation/vpn-1.shtml
275
Capitolul XXV
RAŢIONAMENTUL BAZAT PE CAZURI-PARADIGMĂ ŞI
MODEL AL CUNOAŞTERII UMANE
Mihaela OPREA, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

25.1 Introducere
Raţionamentul bazat pe cazuri este o formă de raţionament care constă în rezolvarea

problemelor noi prin adaptarea soluţiilor care au fost folosite pentru rezolvarea problemelor
vechi [Kaster, 2005, 690].
Raţionamentul bazat pe cazuri (RBC) este atât o paradigmă pentru cei care rezolvă
probleme cu ajutorul calculatorului, cât şi un model al cunoaşterii umane. Ideea centrală
constă în reutilizarea soluţiei de la cazurile trecute pentru a rezolva o problemă curentă
[Ceccaroni, 2001, 85-87].
Ca paradigmă a celor care rezolvă probleme, unul dintre avantajele sistemelor bazate
pe cazuri (SRBC) este că îşi pot îmbunătăţi performanţa devenind mai eficiente prin
apelarea la soluţii vechi care aparţin unor probleme similare şi prin adaptarea acestora ca să
se potrivească noilor probleme. Astfel, ei nu trebuie să rezolve problemele de la zero.
Memorarea problemelor sau episoadelor trecute se integrează în procesul de rezolvare a
problemei presupunând acces la experienţa trecută pentru a îmbunătăţi performanţa
sistemului. În plus, cei care rezolvă probleme folosind RBC pot deveni mai performanţi,
astfel încât pot deduce soluţii mai bune când se confruntă cu situaţii similare sau mai puţin
similare deoarece nu riscă să repete aceleaşi greşeli (procesul de învăţare).
Ca model al cunoaşterii umane, RBC este procesul de cunoaştere de bază prin care
oamenii rezolvă probleme şi le transmit în lume. Cu siguranţă, toţi am fost în situaţia de a
ne aminti o experienţă trecută când ne confruntam cu o problemă şi am constatat că situaţia
trecută a ajutat la rezolvarea problemei actuale. Chiar dacă este sau nu un model universal
al cunoaşterii umane, există multe situaţii în care oamenii utilizează RBC la rezolvarea
problemelor. De exemplu, proiectanţii, de obicei, apelează la biblioteci cu proiecte trecute
pentru a rezolva noile probleme de proiectare.
RBC reprezintă o tehnologie importantă pentru dezvoltarea sistemelor inteligente cu
ajutorul căreia pot fi regăsite şi reutilizate soluţii care au mai fost folosite în trecut pentru
rezolvarea unor probleme similare [Andone, 2002, 34].
Totuşi, unii autori afirmă că RBC nu este o tehnologie sau tehnică din domeniul
inteligenţei artificiale ca raţionamentul bazat pe reguli, reţelele neuronale, algoritmii
genetici sau logica fuzzy, ci o metodologie pentru rezolvarea problemelor care poate folosi
orice tehnologie adecvată [Watson, 1999, 303-308].
RBC este recomandat la proiectarea sistemelor de management al cunoaşterii datorită
strânsei asemănări dintre etapele modelului procesului de RBC şi cerinţele sistemului de
management al cunoaşterii [Watson, 2001, 118-123].
25.2 Modelul procesului de raţionament bazat pe cazuri
Structura sistemului de RBC (fig. 1) este divizată, de obicei, într-un mod ce reflectă
două etape diferite: regăsirea cazurilor şi adaptarea soluţiilor problemelor vechi la
problemele actuale [Andone, 2005, 892].
Activitatea de regăsire a cazurilor constă în identificarea în baza de cazuri a cazurilor

similare noii probleme, în timp ce activitatea de efectuare de raţionamente foloseşte
cazurile regăsite pentru a găsi soluţia pentru problema dată. Acest proces presupune, în
general, atât determinarea diferenţelor dintre cazurile regăsite şi cazul actual, cât şi
modificarea soluţiei pentru a reflecta aceste diferenţe în mod corespunzător [Andone, 2005,
892].
Baza de
cazuri
Problemă Soluţie
Regăsirea Efectuarea de
cazurilor raţionamente
Sursa: [Andone, 2005, 892].

Fig. 1 Componentele sistemului de RBC.
Modelul procesului de RBC (fig. 2), cunoscut sub numele de model 4R (regăsire,
reutilizare, revizuire şi reţinere), este alcătuit din patru etape [Aamodt, 1994, 46; Andone,
2002, 35; Ceccaroni, 2001, 86-87; Filip, 2005, 346; Kaster, 2001, 690; Núñez, 2004, 811-
812; Sun, 2004, 25; Watson, 1999, 303-304; Watson, 2001, 119-120]:
Problemă Caz Regăsire

nou
Caz
regăsit Caz
Caz nou
învăţat
Reutilizare
Reţinere
Baza de cazuri
Soluţie Soluţie
testată propusă
Revizuire
Sursa: [Aamodt, 1994, 46; Andone, 2002, 35; Kaster, 2001, 690; Watson, 1999, 304].
Fig. 2 Modelul procesului de RBC.
• regăsirea cazurilor vechi care sunt similare cu noua problemă;

Cazurile trecute sunt stocate în baza de cazuri. Baza de cazuri este o bibliotecă în care
se află descrierile complete ale cazurilor anterioare stocate sub formă de unităţi. Regăsirea
unui caz trecut presupune identificarea acelor caracteristici ale unei probleme care ar trebui
277
luate în considerare când se caută cazurile similare şi a modului de măsurare a gradelor de

similaritate. În această etapă se utilizează indicatorii de similitudine (proximitate).
• reutilizarea informaţiilor şi cunoştinţelor cazurilor regăsite în scopul
rezolvării noilor probleme;
Deşi cazul trecut este asemănător cu cel actual, e posibil să nu fie identic. Dacă se
întâmplă acest lucru, soluţia trecută trebuie ajustată uşor pentru a elimina diferenţele dintre
cele două probleme.
• revizuirea sau evaluarea corectitudinii şi utilităţii soluţiei adoptate în etapa a
doua;
Agentul RBC presupune existenţa unui feedback pentru a şti ce funcţionează şi ce nu
funcţionează corect. De obicei, acest lucru este realizat prin simulări sau întrebând un om.
• reţinerea sau învăţarea acestei experienţe care probabil va fi utilă în
rezolvarea problemelor viitoare.
Agentul RBC poate învăţa atât din soluţiile care au avut succes, cât şi din cele care au
eşuat. Dacă soluţia adaptată funcţionează, se poate forma un nou caz care se compune din
problema rezolvată şi soluţia utilizată (învăţarea directă). Dacă soluţia nu are succes, dar
poate fi modificată astfel încât să poată fi evitat eşecul, noul caz este format din problema
rezolvată şi soluţia modificată. Acest caz nou se stochează în baza de cazuri, astfel încât,
noua soluţie să fie disponibilă procesului de regăsire în timpul rezolvării problemelor în
viitor. În felul acesta, sistemul devine mai performant şi câştigă experienţă. Actualizarea
bazei de cazuri poate presupune şi ştergerea cazurilor (uitarea).
Aceste etape nu se regăsesc în toate SRBC. Anumite sisteme nu folosesc etapa de
reutilizare, deoarece se ştie că soluţia găsită este suficient de bună fără a mai trebui să fie
supusă unui proces de ajustare. Alte sisteme nu cuprind etapa de reţinere pentru că baza de
cazuri acoperă în mod corespunzător problemele din domeniu.
25.3 Măsurarea gradului de realizare a similitudinii
RBC reprezintă o tehnică bună pentru rezolvarea problemelor noi cu ajutorul

experienţei anterioare. Principala presupunere în cadrul RBC se bazează pe faptul că
probleme similare ar trebui să aibă soluţii similare. Când se lucrează cu cazuri etichetate,
etapa de regăsire din cadrul modelului procesului RBC poate fi văzută ca o activitate de
clasificare. Noile cazuri vor fi etichetate (clasificate) cu eticheta (clasa) celui mai
asemănător caz extras din baza de cazuri [Núñez, 2004, 809]. Astfel, gradul de realizare a
similitudinii este elementul cheie în obţinerea unei clasificări sigure a noilor situaţii.
În cazul atributelor numerice, similitudinea se apreciază prin calculul diferenţei dintre
valorile atributelor. Atunci când se consideră mai multe atribute având ponderi diferite,
gradul de similitudine se calculează folosind distanţa ponderată dintre cazul analizat şi
fiecare caz stocat în baza de cazuri [Filip, 2005, 346].
În continuare, se prezintă câteva metrici de distanţă:
• distanţa Minkovski
1/ r
⎛ n r⎞
⎜ Cik − C jk ⎟⎟ r ≥ 1
∑
d (Ci , C j ) = ⎜
⎜ k =1 ⎟
⎝ ⎠
unde: n reprezintă numărul de intrări;
Ci şi Cj sunt două cazuri;
Cik şi Cjk valorile atributului k în cele două cazuri.
278
• distanţa Manhattan
⎛ n ⎞
d (Ci , C j ) = ⎜
⎜ ∑
⎝ k =1
Cik − C jk ⎟
⎟
⎠
• distanţa Euclidiană
1/ 2
⎛ n 2⎞
⎜ ⎟
d (Ci , C j ) = ⎜ ∑
⎜ k =1
Cik − C jk ⎟
⎟
⎝ ⎠
Când se atribuie ponderi pentru toate atributele formula generală devine:
1
⎛ n r ⎞ r
⎜ ⎟
⎜ ∑ r
wk * d (Cik , C jk ) ⎟
( )
d Ci , C j = ⎜ k −1
⎜ n
⎟
⎟
⎜
⎜
wkr∑ ⎟
⎟
⎝ k =1 ⎠
unde wk reprezintă ponderea atributului k.
• distanţa Clark
2
n Cik − C jk
d (Ci , C j ) = ∑C
k =1 + C jk
2
ik
• distanţa Canberra
n C −C
∑
ik jk
d (Ci , C j ) =
k =1 Cik + C jk
În situaţia în care este necesar să se utilizeze atribute calitative, nenumerice o metodă

foarte folosită este cea a determinării gradului de rudenie dintre cazul analizat şi cazurile
considerate. Aceasta constă în găsirea părintelui comun (sau a clasei generale comune) şi
calcularea numărului de ramuri în sens ascendent şi descendent al căii care uneşte cazul
testat cu cazul existent în baza de cazuri, pe arborele de structurare general-particular.
Determinarea gradului de rudenie se poate realiza cu metode statistice, sisteme expert,
reţele neuronale sau poate fi indicată direct de către utilizator [Filip, 2005, 347].
25.4 Aplicaţii ale RBC
Datorită noutăţii domeniului, nu există, încă, prea multe aplicaţii ale RBC pe piaţă.
Aplicaţiile principale ale RBC privesc probleme de planificare, selecţie, de tip help-
desk şi au început să se extindă în domeniul comerţului electronic folosind suportul Internet
[Filip, 2005, 347].
Deşi este un domeniu relativ nou al inteligenţei artificiale, există câteva aplicaţii ale
RBC proiectate pentru activitatea în universităţi [Grech, 2005, 76-83; Tsinakos, 2002;
Tsinakos, 2003].
See Yourself Improve (SYIM) este un mediu educaţional care oferă servicii
educaţionale personalizate în timpul cursurilor asincrone la distanţă [Tsinakos, 2002;
Tsinakos, 2003].
279
Învăţământul la distanţă asincron reprezintă una dintre cele mai folosite metode
educaţionale deoarece îmbină accesul facil la materialele de predare cu timpul alocat
studiului şi tehnicile autodidacte cu colaborarea peer-to-peer şi utilizarea tehnologiilor
ieftine. Însă, un astfel de sistem prezintă şi câteva dezavantaje (monitorizarea proastă a
performanţelor studenţilor, incapacitatea de a înregistra nevoile de învăţare individuale,
lipsa proceselor de modelare a studenţilor etc.). Pentru a rezolva aceste probleme s-a folosit
RBC.
Metoda de RBC s-a utilizat în scopul automatizării procesului de oferire a
răspunsurilor la întrebările studenţilor prin identificarea întrebărilor importante care au
fost, deja, formulate de alţi studenţi şi stocate în baza de cunoştinţe educaţionale (fig. 3).
Întrebare
Baza de date a
cazurilor generale
PIIA este declansat
Baza de cunostinte
educationale
Scenariul 1: Scenariul al 2-lea:

No Potrivire Yes
Nepotrivire Potrivire
Afiseaza cazurile
asemanatoare
Cazul este selectat

si verificat
Cazul este
Caz necorespunzator No
corespunzator
Yes
Raspunsul
profesorului
Caz corespunzator
Caz important Yes Caz important Ofera raspuns

studentului
No
Completarea bazei de
cunostinte
Caz neimportant
Sursa: [Tsinakos, 2003].

Fig. 3 Schema logică a sistemului SYIM
Când un student adresează o întrebare sistemului SYIM, aceasta nu este trimisă direct
profesorului, ci este înregistrată în baza de date a cazurilor generale.
280
Astfel, profesorii nu trebuie să ofere un răspuns direct studenţilor pentru că se

declanşează procesul de identificare a unei întrebări asemănătoare (PIIA) în scopul găsirii
unui caz relevant care să răspundă întrebării respective. PIIA caută printre cunoştinţele
bazei de cunoştinţe educaţionale unde sunt înregistrate, stocate şi regăsite întrebările cu
valoare educaţională. PIIA oferă răspunsuri relevante întrebărilor formulate de studenţi prin
intermediul unei metode de căutare uşor de folosit bazată pe cuvinte cheie. Răspunsurile la
căutările studenţilor folosind cuvinte cheie au la bază aspectele semantice şi pragmatice ale
întrebărilor adresate.
Din aceste motive, PIIA foloseşte două metode de căutare: o căutare bazată pe un
vocabular şi o căutare liberă a textului în cadrul bazei de cunoştinţe educaţionale. De
asemenea, SYIM afişează automat studenţilor capitolele semnificative din materialul
educaţional şi o listă de cuvinte cheie corespunzătoare. Sunt posibile două scenarii.
Primul scenariu (nu se găseşte niciun caz relevant) specifică faptul că PIIA nu a putut
identifica şi regăsi niciun caz important care să răspundă întrebării formulate. În această
variantă, întrebarea este adresată direct profesorului care trebuie, nu numai să ofere un
răspuns direct la întrebarea studentului, ci şi să determine dacă întrebarea respectivă poate
fi considerată un caz nou care să fie adăugat în baza de cunoştinţe educaţionale. În acest
fel, baza de cunoştinţe educaţionale este actualizată şi protejată în mod regulat, un proces ce
asigură întreţinerea integrităţii şi validităţii de-a lungul timpului. În situaţia în care
profesorul consideră că întrebarea studentului nu e importantă din punct de vedere
educaţional îi răspunde direct acestuia fără a-i înregistra întrebarea în baza de cunoştinţe
educaţionale.
Al doilea scenariu (se găsesc unul sau mai multe cazuri relevante) semnifică faptul că
au fost găsite în baza de cunoştinţe educaţionale unul sau mai multe cazuri relevante
asemănătoare cu întrebarea formulată de student. În acest caz, studentul poate selecta cazul
cel mai asemănător dintre cazurile listate oferindu-i-se, astfel, un răspuns rapid la întrebarea
adresată. Dacă studentul nu poate identifica un caz relevant care să răspundă corect la
întrebarea sa, atunci se declanşează primul scenariu.
Sistemul SYIM cu componenta sa RBC poate ajuta atât profesorii cât şi studenţii. Este
util pentru că, pe de o parte, reduce timpul de lucru al profesorilor în timpul predării prin
diminuarea numărului de întrebări ce caută un anumit răspuns şi, pe de altă parte,
accelerează procesul educaţional şi contribuie la înţelegerea materialul de predare de către
studenţi.
Aplicaţia pentru elaborarea orarelor folosind RBC şi algoritmii genetici, în engleză
CBR Genetic Algorithm Adaptive Timetabling Learning Application, (CBR-GAALTA)
[Grech, 2005, 76-83] este un SRBC prototip, creat pentru a rezolva problema planificării
orarelor.
Scopul aplicaţiei a fost elaborarea unor orare generice folosind RBC şi algoritmii
genetici pentru Catedra de Ştiinţa şi Ingineria Calculatoarelor din cadrul Universităţii La
Trobe, Australia.
Metodologia RBC permite ca o bază de cazuri reprezentând orare din anii anteriori să
fie stocată şi accesată prin intermediul unor mecanisme de regăsire, găsind, astfel, soluţia
cea mai potrivită cu problema actuală. În cazul în care soluţia adoptată în trecut nu
corespunde prea bine cerinţelor actuale referitoare la orare, se foloseşte un algoritm genetic
pentru a adapta soluţia respectivă existentă în baza de cazuri. Sistemul hibrid folosit
implementează un mecanism de instruire care are rolul de a revizui şi de a adapta noile
soluţii corespunzătoare orarelor.
Cerinţele aferente unui orar nou constituie pentru SRBC un caz nou, specificându-se
numărul de laboratoare, profesorii, sălile şi dimensiunile grupelor de studenţi. Scopul RBC
281
este să regăsească în baza de cazuri a orarelor din anii anteriori un orar care să se
potrivească cât mai mult posibil cu noul caz. Dacă această soluţie este ineficientă, ea
trebuie modificată, obţinându-se un orar ce corespunde noilor cerinţe.
Procesul de raţionament este dependent de structura şi de conţinutul colecţiei de cazuri
stocate. Pentru această aplicaţie, un caz reprezintă o soluţie completă asociată unui orar
pentru toate disciplinele în toate zilele săptămânii. Aceasta înseamnă că un caz conţine
Numele disciplinei, Profesorul, Sala şi Lecţia pentru toate Lecţiile disciplinelor care există
în cadrul unui orar pentru o săptămână de şcoală obişnuită.
Pentru a regăsi cazurile trecute, se defineşte un nou caz care reprezintă o descriere
parţială a problemei. Etapa de regăsire se încheie atunci când se găseşte un caz trecut care
se potriveşte cel mai bine cu noul caz. Fiecare caz din baza de cazuri este evaluat folosind
un coeficient de importanţă în funcţie de noua problemă. Coeficientul de importanţă indică
gradul de similitudine dintre cazurile existente în baza de cazuri şi noul caz.
Este necesar ca soluţia găsită să fie modificată / adaptată, în situaţia în care nu este
suficient de detaliată pentru a reprezenta o soluţie pentru noua problemă. Algoritmul
genetic folosit pentru a modifica cazurile va contribui la aplicarea tehnicilor de căutare şi la
crearea unor cazuri noi, unice şi nerepetitive.
25.5 Concluzii
În concluzie, RBC reprezintă o metodă importantă a inteligenţei artificiale care poate

fi folosită la proiectarea sistemelor de management al cunoaşterii în universităţi.
Avantajele utilizării RBC sunt [Andone, 2005, 895; Filip, 2005, 347]:
• diminuarea activităţilor de achiziţionare a cunoştinţelor;
• evitarea repetării greşelilor din trecut;
• flexibilitate în modelarea cunoştinţelor;
• efectuarea de raţionamente în domenii care nu au fost bine înţelese, definite sau
modelate;
• realizarea de estimări cu privire la succesul probabil al soluţiei oferite;
• învăţarea;
• realizarea de raţionamente într-un domeniu cu puţine cunoştinţe;
• efectuarea de raţionamente cu date şi concepte incomplete şi imprecise;
• furnizarea de explicaţii;
• extinderea domeniului de aplicare;
• reflectarea raţionamentului uman;
• furnizarea unei soluţii chiar dacă aceasta poate fi numai una aproximativă;
• efortul iniţial pentru ingineria cunoaşterii este mai redus decât în cazul sistemelor
expert, datorită faptului că precedentele sunt acumulate pe măsura exploatării sistemului;
• regăsirea cazurilor similare este rapidă atunci când se foloseşte o schemă adecvată
de indexare.
Principalele dezavantaje ale acestei metode de inteligenţă artificială sunt [Ceccaroni,
2001, 89-90; Filip, 2005, 347]:
• incapacitatea de a lucra dacă nu dispune de cunoştinţe disponibile;
• scăderea performanţelor pe măsura creşterii complexităţii interacţiunilor dintre
variabile, conducând la dificultăţi în diferenţierea precedentelor;
• capacitatea de explicare a soluţiilor, dependentă de schema de determinare a
similitudinii dintre cazurile existente în baza de cazuri şi situaţia analizată, poate fi scăzută.
282
Bibliografie
Aamodt, A, Plaza, E., Case-Based Reasoning: Foundational Issues, Methodological

Variations, and System Approaches, Artificial Intelligence Communications, IOS
Press, vol. 7, no. 1, 1994.
Andone, I., Use of CBR and SCBR in Intelligent Systems, The Proceedings of the 7th
International Conference on Informatics in Economy. IE 2005 – Information &
Knowledge Age, Editura INFOREC, Bucureşti, May 19-21, 2005.
Andone, I., Sisteme inteligente hibride. Teorie, studii de caz pentru aplicaţii economice,
ghidul dezvoltatorului, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
Ceccaroni, L., OntoWEDSS – An Ontology Based Environmental Decision - Support
System for the Management of the Wastewater Treatment Plants, Ph.D. Thesis,
Universitat Politecnica de Catalunya, Barcelona, Spain, 2001,
http://www.lsi.upc.es/%7Eluigi/thesis.pdf, accesat pe 1 mai 2007.
Filip, F. Gh., Decizie asistată de calculator: decizii, decidenţi, metode de bază şi
instrumente informatice asociate, Editura Tehnică, Bucureşti, 2005.
Grech, A., Main, J., A Case-Based Reasoning Approach to Formulating University
Timetables Using Genetic Algorithms, Knowledge-Based Intelligent Information and
Engineering Systems, the 9th International Conference, KES 2005, Melbourne,
Australia, September 14-16, 2005, Proceedings, Part I, Springer Berlin / Heidelberg,
vol. 3681, 2005.
Kaster, D.S., Medeiros, C.B., Rocha, H.V., Supporting modeling and problem solving from
precedent experiences: the role of workflows and case-base reasoning, Environmental
Modelling & Software, Elsevier Science, vol. 20, issue 6, June 2005.
Núñez, H., Sànchez-Marrè, M., Cortés, U., Comas, J., Martinez, M., Rodríguez-Roda, I.,
Poch, M., A comparative study on the use of similarity measures in case-based
reasoning to improve the classification of environmental system situations,
Environmental Modelling & Software, Elsevier Science, vol. 19, issue 9, September
2004.
Sun, Z, Finnie, G., Weber, K., Case base building with similarity relations, Information
Sciences, Elsevier Science, vol. 165, issues 1-2, 3 September 2004.
Tsinakos, A.A, Distance Teaching using SYIM educational environment, Learning
Technology, publication of IEEE Computer Society, vol. 4, issue 4, October 2002,
http://lttf.ieee.org/learn_tech/issues/october2002/index.html#guest, accesat pe 1 mai
2007.
Tsinakos, A.A., Asynchronous distance education: Teaching using Case Based Reasoning,
Turkish Online Journal of Distance Education-TOJDE, vol. 4, nr. 3, ISSN 1302-6488,
July 2003, http://tojde.anadolu.edu.tr/tojde11/articles/tsinakos.htm, accesat pe 1 mai
2007.
Watson, I., CBR is a methodology not a technology, Knowledge Based Systems, Elsevier
Science, vol. 12, No.5-6, Oct. 1999.
Watson, I., Case-Based Reasoning and Knowledge Management: a Perfect Match?,
Proceedings FLAIRS-2001, the 14th International FLAIRS Conference, AAAI Press,
Key West Florida, USA, May 21-23, 2001.
283
Capitolul XXVI
TEHNICI DE DATA MINING ÎN MANAGEMENTUL
CUNOAŞTERII ÎNTR-O UNIVERSITATE

Mădălina CĂRBUREANU, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti
26.1 Introducere
Noţiunii de descoperire a tiparelor utile în baze de date i-a fost atribuită o varietate de
denumiri, incluzând mineritul datelor, explorarea datelor, extragerea cunoştinţelor,
descoperirea informaţiei, procesarea tiparelor din date. Termenul de data mining (mineritul
datelor) a fost utilizat în special de către statisticieni, analişti în cadrul comunităţilor de
management al sistemelor informatice. Terminologia descoperirea cunoştinţelor în bazele
de date a fost prima dată utilizată în cadrul unei manifestări din anul 1989 [Piatetsky,
1991] pentru a sublinia faptul că produsul finit al procesului de descoperire bazată pe date
este reprezentat de cunoştinţe. Mai apoi, acest concept a fost popularizat în domeniul
inteligenţei artificiale şi a învăţării automate.
26.2 Data mining
26.2.1 Definiţii şi concepte
În literatura de specialitate descoperirea cunoştinţelor în baze de date se referă la

totalitatea proceselor de descoperire a informaţiilor utile din date, în timp ce data mining-ul
se referă la o etapă particulară din acest proces complex. Data mining-ul reprezintă
aplicarea unor algoritmi specifici în vederea extragerii informaţiilor din date. Etapele
suplimentare din cadrul procesului de descoperire a cunoştinţelor în baze de date, cum ar fi
pregătirea datelor, selecţia datelor, curăţarea datelor, integrarea cunoştinţelor
corespunzătoare şi interpretarea adecvată a rezultatelor minării sunt esenţiale.
Mineritul datelor constă în aplicarea tehnicilor de transformare a datelor în informaţii.
Mineritul datelor reprezintă interfaţa critică între cunoştinţele sintetice sau tiparele generate
de către maşini şi cunoştinţele semantice cerute de oameni pentru raţionamentele cu privire
la lumea reală [Piatetsky,1996,89-95,Kittler, 1999, 45-58].
Definiţia furnizată pe site-ul web Wikipedia în articolul Data mining termenului
mineritul datelor este următoarea: data mining reprezintă practica de căutare automată de
şabloane în depozite mari de date.
Ca o definiţie, descoperirea cunoştinţelor în baze de date este procesul netrivial de
identificare a tiparelor valide, noi, potenţial utile şi semnificative din date [Fayyard, 1996,
1-34].
Pe de altă parte, mineritul datelor reprezintă etapa fundamentală a procesului de
descoperire a cunoştinţelor din baze de date, în care are loc procesul propriu-zis de
descoperire a informaţiilor.
O altă definiţie a mineritului de date este formulată de Han şi Kamber [Han, 2001]:
procesul de descoperire a cunoştinţelor semnificative din cantităţi uriaşe de date stocate în
baze de date, depozite de date sau alte mijloace de stocare. Witten şi Frank [Witten, 2000]
considerau că mineritul datelor constă în extragerea implicită a informaţiilor potenţial
utile, necunoscute anterior din date.
Capitolul XXVI TEHNICI DE DATA MINING ÎN
MANAGEMENTUL CUNOAŞTERII ÎNTR-O UNIVERSITATE
De asemenea mineritul datelor poate fi definit ca analiza seturilor mari de date

urmărite în vederea extragerii de relaţii neaşteptate şi rezumarea datelor pe noi căi pentru a
putea fi semnificative şi utile deţinătorului de date.
Gartner Group oferă următoarea explicaţie cu privire la acest termen: mineritul datelor
este procesul de descoperire a noilor corelaţii semnificative, a tiparelor şi a influenţelor prin
procesul de selecţie a cantităţilor uriaşe de date stocate în depozite, utilizând deopotrivă
tehnologii de recunoaştere a formelor, tehnici statistice şi matematice.
Mineritul datelor a fost cunoscut ca fiind procesul semiautomat de descoperire a
tiparelor, asocierilor, modificărilor, anomaliilor, regulilor şi structurilor statistice
semnificative şi a evenimentelor în date. De asemenea, este considerat a fi un proces
interactiv, semiautomat având ca date de intrare date neprelucrate, rezultatul constând în
reguli şi modele predictive.
Mineritul datelor reprezintă metodologia de analiză a datelor, actualizată cu tehnici
avansate de analiză pentru a descoperi tipare necunoscute anterior.
26.2.2 Componentele data mining
Mineritul datelor este un proces care foloseşte o varietate de mijloace de analiză a

informaţiei pentru a descoperi modele şi relaţii între acestea, relaţii care pot fi folosite
pentru realizarea unor predicţii valide.
Primul şi cel mai simplu pas în acest proces este descrierea informaţiilor, rezumarea
atributelor statistice (ca mediile şi deviaţiile standard), trecerea în revistă a lor prin folosirea
graficelor şi căutarea posibilelor relaţii semnificative printre variabile (ca de exemplu
valorile care adesea apar împreună). Strângerea, explorarea şi selectarea datelor potrivite
sunt extrem de importante.
Nu este suficientă doar descrierea datelor pentru a face o predicţie. De exemplu,
trebuie să se construiască un model predictiv bazat pe şabloanele determinate de la
rezultatele anterioare şi apoi să se testeze acel model pe date independente. Un model bun
nu ar trebui niciodată să fie confundat cu realitatea.
Pasul final este verificarea modelului în mod empiric. De exemplu, pornind de la o
bază de date a clienţilor care deja au fost receptivi la o anumita ofertă, s-a construit un
model pentru prezicerea acelor clienţi care vor răspunde la aceeaşi ofertă şi care ar putea fi
serviciile viitoare ce pot fi puse pe piaţă pentru a aduce profit organizaţiei.
Funcţia principală a mineritului datelor este aceea de a extrage modele de cunoştinţe
din date. Pentru aceasta, mineritul datelor utilizează o varietate de algoritmi din statistică,
recunoaşterea formelor, clasificare, logică fuzzy, învăţare automată, algoritmi genetici,
reţele neuronale, vizualizarea datelor, etc. Varietatea de algoritmi poate fi grupată în
principalele componente ale mineritului datelor. În literatura de specialitate au fost
menţionate patru componente. Iată care sunt acestea:
• modelul - care, ca orice model informatic, se reprezintă printr-o funcţie
într-un spaţiu unidimensional sau multidimensional (un ansamblu de funcţii),
depinzând de parametri. El poate fi reprezentat fie ca o funcţie liniară de
parametri, fie ca o funcţie de probabilitate (de exemplu normală), fie ca o funcţie
fuzzy, etc. Obţinerea modelului se realizează prin diferiţi algoritmi, cum ar fi cei
de clasificare şi clusterizare;
• criteriile de preferinţă - care pot fi de natură diferită, unele dintre acestea
bazându-se pe ordonare, altele pe interpolare sau cea mai bună aproximare;
• algoritmi de selecţie - care conduc la selectarea a trei elemente
importante care apar în mineritul datelor, şi anume: modelul, care se selectează din
285
baza de modele, datele, care se selectează din baza de date şi constituie parametrii,
şi criteriul sau criteriile de preferinţe, care se selectează din baza de criterii;
• stabilirea abaterilor - care constă în general în algoritmi de determinare a
deviaţiei şi stabilităţii; o categorie specifică de astfel de algoritmi sunt cei statistici,
prin care se stabilesc abaterile modelului faţă de ideal.
26.2.3 Etapele procesului de data mining
Pe măsură ce mineritul de date a început să atragă atenţia cercetătorilor din ce în ce

mai mult, s-a acceptat faptul că mineritul de date este o fază în cadrul ciclului de viaţă al
descoperirii cunoştinţelor în baze de date. Termenul de descoperire de cunoştinţe în baze de
date a apărut ca o necesitate de a face referire în sens larg la găsirea de cunoştinţe în
depozitele de date. Domeniul descoperirii cunoştinţelor în baze de date este orientat, în
special, pe activităţile care conduc la analiza de date, incluzând evaluarea şi extinderea
rezultatelor. Activităţile ce caracterizează procesul de descoperire de cunoştinţe în baze de
date sunt următoarele:
• Selecţia datelor – Scopul acestei faze este acela de a extrage din masive de date
numai datele care sunt relevante pentru analiză în mineritul de date. Această
extragere de date ajută la canalizarea şi creşterea vitezei procesului.
• Procesarea de date – Această fază a descoperirii cunoştinţelor în baze de date se
ocupă de curăţirea datelor şi pregătirea activităţilor care sunt necesare în
asigurarea de rezultate corecte. Eliminarea lipsei valorilor în date, asigurarea că
valorile codificate au un înţeles uniform şi asigurarea faptului că nu există valori
greşite sunt acţiuni tipice care apar în această fază.
• Transformarea de date – Această fază a ciclului de viaţă are ca scop convertirea
datelor într-o tabelă bidimensională şi eliminarea câmpurilor nedorite sau înalt
corelate astfel încât rezultatele să fie valide.
• Mineritul de date – Scopul fazei de minerit de date este de a analiza datele printr-
un set de algoritmi potriviţi pentru a descoperi şabloane şi reguli semnificative şi
pentru a produce modele predictive. Acesta este nucleul ciclului descoperirii
cunoştinţelor în baze de date.
• Interpretarea şi Evaluarea – Deşi algoritmii de minerit de date au puterea de a
produce un număr nelimitat de şabloane ascunse, multe dintre acestea nu pot fi
semnificative sau utilizabile. Această fază finală are ca scop selectarea acelor
modele care sunt valide şi utile în viitoarele decizii din diferite domenii.
286
Sursa: [Collier, K., Carey B., Grusy, E., Marjaniemi, C., Sautter, D., 1998]
Fig.1 Paradigma clasică a descoperirii de cunoştinţe
Rezultatul acestui proces sunt cunoştinţele recent

achiziţionate care au fost ascunse în date şi care pot fi
utilizate în viitor în luarea de decizii din diferite domenii.
Datorită creşterii continue a puterii calculatoarelor şi a spaţiului de depozitare a
datelor pe un suport magnetic, mineritul datelor devine o soluţie ieftină, rapidă şi uşor de
aplicat. Ceea ce aduce nou mineritul datelor este acurateţea instrumentelor de analiză şi
costul proceselor implicate. Programele software implicate analizează relaţiile şi
caracteristicile datelor stocate în urma tranzacţiilor pe baza unor rapoarte cerute de
utilizatori.
Tehnicile utilizate în mineritul datelor sunt rezultatul unui proces îndelungat de
cercetare şi dezvoltare a producţiei. Această evoluţie a început atunci când datele
comerciale au fost stocate prima oară pe calculatoare, continuând cu îmbunătăţiri asupra
accesului la date şi recent, generarea tehnologiilor care permit utilizatorilor să navigheze
prin date în timp real.
Prin natura sa, procesul mineritul datelor este un proces iterativ, deoarece rezultatele
de la nivele superioare pot determina revizuiri ale activităţilor de la nivele inferioare (fig.1).
Fig.2 Etapele procesului de data mining
Principalele etape în procesul data mining sunt (fig.2):

• definirea problemei (constă în achiziţia unor cunoştinţe despre starea iniţială,
precum şi despre scopul aplicaţiei, stabilirea obiectivelor);
• construirea bazei de date (consolidarea unei singure baze de date cu date „curate”
care să ofere posibilitatea construirii unui model corespunzător, reducerea
dimensiunii depozitului de date, înlăturarea zgomotului, stabilirea modului de
înlocuire a datelor care lipsesc);
• exploatarea datelor (constă în înţelegerea datelor, vizualizarea lor, crearea unor
tabele pivot care să ofere o imagine clară a consistenţei bazei de date);
• pregătirea datelor (selectarea variabilelor care vor fi părţi componente ale
modelului predictiv; ideal este de a lua în considerare toate variabilele, în vederea
obţinerii celei mai bune predicţii. Acest lucru este greu de realizat deoarece
287
numărul mare de variabile determină creşterea timpului de construire a modelului

şi scăderea puterii de predicţie a modelului rezultat);
• construirea modelului (este un proces iterativ; astfel, pentru a ajunge la o variantă
considerată optimă, se vor relua anumiţi paşi, se vor modifica date, etc. Pentru
testare se recurge la un istoric (date despre clienţi şi evoluţia comportamentului
lor). Un model este considerat finalizat atunci când se încheie etapa de antrenare şi
testate);
• evaluarea modelului (se evaluează acurateţea rezultatelor; de asemenea eficienţa
modelului va fi măsurată de anumiţi indicatori);
• interpretarea rezultatelor şi îmbunătăţirea modelului (din punct de vedere al
utilizatorului, această etapă este decizională; dacă acesta nu este mulţumit de
rezultat, poate relua oricare dintre fazele precedente).
În funcţie de rezultatele obţinute, se face o analiză şi se ia decizii cu privire la
aplicarea modelului şi la efectele benefice aduse instituţiei, a costurilor estimate şi a
profitului realizat. În anumite situaţii, eşecurile pot fi la fel de importante ca şi succesele
obţinute în urma aplicării procesului de mineritul datelor. Chiar dacă nu aduc profit imediat
organizaţiei respective, eşecurile datorate diferitelor probleme de proiectare a modelului,
implementare, ajută mineritul datelor, în sensul că se va ţine cont de acestea şi se va relua
etapele procesului, diminuându-se aceste probleme. De aceea, mineritul datelor este un
proces iterativ, deoarece se poate reveni la o anumită etapă ori de câte ori este necesar.
26.2.4 Domenii de utilizare
Tehnicile de tip mineritul datelor se numesc astfel datorită asemănării dintre căutarea
unor informaţii valoroase într-o bază mare de date şi minarea unui munte pentru găsirea
unui minereu valoros. Ambele procese presupun fie o cernere a unei cantităţi mari de
material, fie o încercare inteligentă pentru a descoperi unde se află lucrurile de valoare.
Având baze de date suficient de mari, tehnologiile de tip mineritul datelor pot crea noi
oportunităţi de afacere prin:
• Predicţia automată a comportamentelor şi tendinţelor. Mineritul datelor
automatizează procesul de căutare a informaţiilor predictive în baze mari de date.
Întrebări, care în mod tradiţional cer multă analiză, îşi pot găsi rapid răspunsul în
date. Un exemplu tipic de problemă de predicţie este marketingul cu anumite ţinte.
Mineritul datelor foloseşte promoţiile electronice trecute pentru a identifica clienţii
ţintă care vor maximiza investiţiile în viitoarele mail-uri. Alte exemple de
probleme de predicţie includ falimentele bancare şi alte forme de neplată de datorii
şi identificarea segmentului de populaţie care este cel mai probabil să răspundă la
fel în alte situaţii.
• Descoperirea automată a tiparelor necunoscute. Tehnicile de tip data mining
realizează o căutare prin baze de date şi identifică tipare ascunse la o singură
execuţie. Un exemplu de descoperire de tipare este analiza în vânzările cu
amănuntul pentru a identifica produsele care aparent nu au nici o legătură între ele
dar care sunt cumpărate împreună. O altă problemă este cea a detectării
tranzacţiilor pe card în mod fraudulos şi identificare acelor date care ar putea
genera erori.
Mineritul datelor se regăseşte într-o varietate de domenii de aplicaţii, cum ar fi:
comerţ cu amănuntul - marketing (identificarea profilului clienţilor, găsirea asocierilor
dintre clienţi şi aspectul demografic, răspuns predictiv la campaniile de e-mail, etc.), bănci
288
(detectarea tipurilor de utilizare frauduloasă a cardurilor de credit, identificarea clienţilor

fideli, predicţia schimbării preferinţelor clienţilor cu privire la credite, detectarea
corelaţiilor ascunse între diferiţi identificatori financiari, etc.), asigurări şi sănătate (analize
simultane - ce proceduri medicale se cer a se realiza deodată, identificarea clienţilor care-şi
fac asigurări medicale, etc.), transport, telecomunicaţii.
Dintre aplicaţiile de data mining amintim: anticiparea şi contracararea plecărilor
clienţilor către un competitor, definirea şi analiza noilor categorii de clienţi, delimitarea
între clienţii profitabili şi cei mai puţin profitabili, identificarea comportamentului bizar al
clienţilor, ca parte a procesului de descoperire al fraudelor, predicţia ratei de răspuns în
campaniile de marketing, optimizarea site-urilor prin realizarea celei mai potrivite oferte
pentru fiecare categorie de vizitatori, îmbunătăţirea calităţii produselor, prin prezicerea unor
defecţiuni în procesele industriale, eficientizarea campaniilor electorale, etc.
O modalitate pentru achiziţionarea de noi clienţi este realizarea unui sondaj de opinie
pentru a testa opţiunile oamenilor faţă de un anumit produs/serviciu. De exemplu, în cadrul
unei bănci se testează dacă un anumit serviciu de credit card poate avea sau nu succes la
public. Prin intermediul unei campanii de mediatizare a acestui serviciu, de exemplu, prin
trimiterea unui e-mail unui eşantion al populaţiei, se estimează impactul pe care-l poate
avea acel serviciu. În funcţie de răspunsurile primite se face o predicţie şi se ia o decizie de
a pune în aplicare acel serviciu. Considerând un eşantion format dintr-un milion de
persoane, se constată că doar un procent de 6% răspund aplicaţiei şi doar 15-16% dintre
aceştia devin clienţi ai băncii. Făcând un calcul simplu, se observă că aproximativ 1% din
eşantionul evaluat devin clienţii băncii. Alternând atât termenii ofertei noului serviciu, cât
şi listele cu potenţialii clienţi, se observă că aproximativ 6% răspund favorabil, iar în urma
altor evaluări efectuate de bancă, dintre aceştia doar 1/6 devin clienţii băncii. În urma
aplicării unei tehnici de minerit de date, banca va achiziţiona clienţi ce vor determina o
creştere însemnată a ratei profitului, indiferent de costurile campaniei realizate şi a
software-ului utilizat.
Mineritul datelor este utilizat de asemenea pentru creşterea valorii clienţilor actuali şi
a încrederii acestora faţă de banca de care aparţin. Spre exemplu, pentru o bancă ce doreşte
să-şi păstreze un loc favorabil în clasamentul celor mai profitabile organizaţii, pune la
dispoziţia clienţilor servicii de plată electronică a facturilor de telefon, a diferitelor utilităţi,
fără a percepe comision pentru aceste operaţiuni. Pentru a evita situaţiile neplăcute, de tipul
celor în care anumiţi clienţi renunţă la acest tip de serviciu fiind nemulţumiţi de
recomandarea făcută de reprezentantul departamentului „relaţii clienţi”, se utilizează o
aplicaţie minerit de date cu ajutorul căreia se fac recomandări din cele mai potrivite,
studiindu-se persoanele care acceptă acele recomandări, adică realizarea unui profil al
clienţilor. În consecinţă, mineritul datelor ajută la cunoaşterea nevoilor clienţilor. Mai nou,
o posibilitate de evaluare iniţială a unui dosar de obţinere a unui împrumut se poate face şi
prin intermediul telefonului. Astfel, clientul nu trebuie decât să răspundă unor întrebări
adresate de către ofiţerul de credite şi în urma evaluării unui punctaj i se va comunica dacă
cererea sa poate fi sau nu acceptată.
Pentru majoritatea companiilor, costurile de achiziţionare a noilor clienţi depăşesc
costurile de păstrare a clienţilor „fideli”. De-a lungul timpului s-a observat că într-o lună
aproximativ 8% din clienţii unei bănci renunţă la serviciile acesteia. Costul înlocuirii
acestor clienţi devine din ce în ce mai costisitor. Astfel a apărut ideea de a menţine clienţii
actuali, prin aplicarea unei politici adecvate. Se realizează un depozit de date cu acei clienţi
care tind să părăsească banca. Se identifică elementele ce caracterizează aceşti clienţi (ex.
numărul operaţiunilor bancare efectuate într-o lună, tipul creditelor acceptate, tipul
depozitelor bancare utilizate, etc.). Se realizează un model al acestor clienţi, se identifică
289
mai întâi clienţii profitabili şi apoi cei neprofitabili, realizându-se un profil al clientului.
Prin aplicarea acestui model se doreşte identificarea acelor clienţi din lista celor
neprofitabili dar care pot deveni profitabili şi reţinerea celor actuali. Se stabileşte care este
zona clienţilor cu risc ridicat.
26.3 Tehnici de data mining
Mineritul de date (data mining) s-a dezvoltat ca o consecinţă a disponibilizării marilor

rezervoare de date. Colectarea datelor în diverse formate de digitizare a început în anii '60,
permiţând o analiză retrospectivă a datelor prin intermediul calculatorului. Bazele de date
relaţionale au apărut în anii '80 împreună cu Structured Query Language (SQL), permiţând
analizarea dinamică la cerere a datelor. Anii '90 sunt caracterizaţi de o explozie a datelor.
Pentru stocarea lor au început să se folosească depozitele de date (data warehouses).
Mineritul de date a apărut ca răspuns la provocările cu care s-a confruntat comunitatea
specialiştilor în baze de date, care se ocupau cu gestionarea unor mari cantităţi de date,
aplicarea analizei statistice şi aplicarea tehnicilor de căutare specifice inteligenţei artificiale
asupra datelor.
În esenţă, mineritul de date furnizează informaţii care altfel nu ar putea fi disponibile.
Pentru a putea fi utile, ele trebuie să fie interpretate corect.
Mineritul de date constă dintr-o mulţime de tehnici în continuă dezvoltare, care pot fi
utilizate pentru a extrage informaţii valoroase şi cunoştinţe din volume masive de date.
Tehnicile de data mining se împart în două mari categorii: tehnici clasice de data
mining şi tehnici de data mining de generaţie următoare. În continuare se vor prezenta
câteva tehnici din ambele categorii.
26.3.1 Tehnici clasice de data mining
În această categorie includem tehnici precum: tehnica celui mai apropiat vecin,
clustering-ul şi statistici.
Tehnica celui mai apropiat vecin alături de clustering este una dintre cele mai vechi
tehnici folosite în data mining. Este o tehnică care clasifică fiecare înregistrare dintr-un set
de date în funcţie de o combinaţie a claselor celor mai asemănătoare k înregistrări. Mai este
cunoscută şi sub numele de tehnica celui mai apropiat k-vecin.
Când se încearcă rezolvarea unor noi probleme, deseori se analizează soluţiile
problemelor similare dintr-o experienţă anterioară. Cel mai aproapiat K vecin (k-NN) este o
tehnică de clasificare ce utilizează o asemenea abordare. Un nou caz va fi „pus” într-o
anumită clasă, după ce se examinează un anumit număr (care reprezintă cifra k din cel mai
aproape k vecin) de cazuri asemănătoare sau vecini, se numără câte cazuri sunt pentru
fiecare clasă şi se etichetează noul caz după clasa în care se află cei mai mulţi vecini
[Edelstein, 1999].
Primul lucru care trebuie realizat pentru a aplica această metodă este acela de a stabili
un mod de măsurare a distanţei dintre atributele datelor şi apoi de a o calcula.
Dacă pentru datele numerice acest lucru este uşor de realizat, pentru variabilele
categoriale trebuie să se acorde o atenţie specială. De exemplu [Edelstein, 1999], se pune
problema calculării distanţei dintre roşu şi verde, distanţă stabilită între atribute. Se
selectează un set de cazuri deja clasificate ce reprezintă o bază pentru analiza unor noi
cazuri, se stabileşte cum vor fi număraţi vecinii ( poate se vrea ca cel mai apropiat vecin să
aibă o mai mare importanţă decât cel mai îndepărtat).
290
K-NN are o complexitate mare datorită creşterii factoriale a timpului de calculare a

numărului total de puncte. În timp ce aplicarea unui arbore de decizie sau a unei reţele
neuronale pentru un nou caz este un proces rapid, K-NN implică efectuarea unor noi calcule
pentru fiecare nou caz.
Modelele K-NN sunt foarte uşor de înţeles atunci când sunt puţine variabile predictor.
De asemenea ele sunt utile şi în construirea unor modele care implică tipuri de date care nu
sunt standarde, ca cel text. Singura condiţie pentru includerea unui tip de date este existenţa
unei metrici adecvate.
Un exemplu simplu de algoritm de predicţie pentru cel mai apropiat vecin constă în
observarea de către o anumită persoană a oamenilor din aceeaşi arie geografică cu ea.
Aceasta poate observa, că în general, au cu toţii venituri oarecum similare. Dacă vecinul
acestei persoane are un venit mai mare de 100.000 $, şansele sunt destul de mari ca şi
această persoană să aibă un venit destul de mare. Desigur, şansele ca această persoană să
aibă un venit mult mai mare, este atunci când toţi vecinii săi au venituri de peste 100.000 $,
decât dacă ar avea venituri 20.000 $. Dacă ar trebui să se prezică venitul unei persoane
având la bază numai faptul că această persoană îşi cunoaşte vecinii destul de bine,
probabilitatea de a obţine o predicţie bună este destul de mare [Berson, 1999].
Algoritmul de predicţie al celui mai apropiat vecin funcţionează aproape la fel numai
că „cel mai apropiat” într-o bază de date poate consta într-o varietate de factori nu numai
factorul referitor la locaţia geografică căreia îi aparţine persoana. Poate, de exemplu, să fie
mai important ce şcoală a urmat o anumită persoană şi ce diplomă a obţinut, atunci când
sunt prezise veniturile. Cea mai bună definiţie pentru „aproape” este aceea în care se poate
face referire la alte persoane alături de care persoana în cauză a absolvit colegiul, noţiune
mult mai bună decât aceea de „vecini”.
Tehnicile celui mai apropiat vecin sunt unele dintre cele mai uşoare tehnici de folosit
şi de înţeles deoarece ele funcţionează într-un mod similar modului în care oamenii
gândesc, prin detectarea de aproape a exemplelor care se potrivesc.
Aceşti algoritmi se comportă foarte bine, sunt algoritmi robuşti care nu sunt afectaţi de
datele incorecte sau de lipsa lor. Gradul de acurateţe este la fel de bun ca a altor algoritmi.
Thearling [Berson, 1999] defineşte clustering-ul ca fiind metoda prin care înregistrări
asemănătoare sunt grupate. De obicei, acest lucru se face pentru a oferi utilizatorului o
vedere de ansamblu asupra a ceea ce se petrece în baza de date. Clustering-ul este uneori
folosit pentru a indica procesul de segmentare, despre care majoritatea oamenilor de afaceri
spun că este folositor pentru a avea o imagine cât mai bună asupra afacerii. Astfel de
sisteme de clustering sunt sistemul PRIZM™ al corporaţiei Claritas şi MicroVision™ al
corporaţiei Equifax [Berson, 1999].
În literatura de specialitate au fost identificate două tipuri principale de tehnici de
clustering: tehnici care pot crea o ierarhie de clustere sau altfel zis clustering-ul ierarhic şi
cele care care nu pot crea o astfel de ierarhie, altfel spus, clustering-ul non-ierarhic.
Tehnicile de clustering ierarhic creează o ierarhie de clustere de la cele mai mici la
cele mai mari. Clustering-ul este o tehnică de învăţare nesupervizată şi ca urmare nu există
răspunsurile obţinute nu sunt întotdeauna cele corecte. Din acest motiv şi în funcţie de tipul
aplicaţiei de clustering, poate fi necesar un număr mai mic sau mai mare de clustere. Cu o
ierarhie de clustere definite, este posibil să alegem numărul de clustere pe care îl dorim.
Putem avea, exagerând, atâtea clustere câte înregistrări există în baza de date. Înregistrările
fără clustere sunt asemănătoare între ele şi în mod sigur diferite de toate celelalte. Dar
evident o astfel de tehnică de clustering pierde din vedere faptul că ideea clustering-ului
este de a găsii şabloane folositoare în baza de date. Orice algoritm de clustering care
furnizează atâtea clustere câte înregistrări sunt în baza de date nu ajută utilizatorul în
291
încercarea lui de a interpreta informaţiile. Exact câte clustere ar trebui formate, constituie o
problemă de interpretare. Avantajele oferite de metodele clustering-ului ierarhic sunt acelea
că ele permit utilizatorului final să aleagă din totalitatea clusterelor [Berson, 1999].
Ierarhia de clustere este văzută sub forma unui arbore unde cele mai mici clustere se
unesc pentru a crea următorul nivel ca mărime de clustere, iar acestea se unesc la rândul lor
pentru a crea următorul nivel de clustere. Când o ierarhie de clustere ca aceasta a fost
creată, utilizatorul poate determina care este numărul corect de clustere pentru realizarea
unui rezumat al datelor. Ierarhia de clustere a fost creată prin utilizarea unui algoritm de
construire a clusterelor. Sunt două tipuri de algoritmi pentru clusterele ierarhice:
• Aglomerativ - tehnicile de clustering aglomerativ încep cu atâtea clustere câte
înregistrări sunt, unde fiecare cluster conţine câte o înregistrare. Clusterele cele
mai apropiate unele de altele se unesc pentru a forma următorul cluster ca
dimensiune. Această unire continuă până când o ierarhie de clustere a fost
construită, în cadrul căreia un singur cluster aflat în vârful ierarhiei conţine toate
înregistrările.
• Diviziv - tehnicile de clustering diviziv funcţionează invers tehnicilor
aglomerative. Aceste tehnici încep cu toate înregistrările într-un singur cluster şi
apoi acest cluster este divizat în bucăţi mici care la rândul lor sunt divizate în alte
bucăţi şi mai mici.
Tehnicile non-ierarhice se creează în general mult mai repede având la îndemână o
bază de date, dar ele cer ca utilizatorul să ia anumite decizii cu privire la numărul de
clustere dorite sau la minimul de apropiere cerut pentru ca două înregistrări să fie în cadrul
aceluiaşi cluster.
Tehnica celui mai apropiat vecin constituie în fapt o rafinare a clustering-ului în sensul
că ambele folosesc distanţa în unele trăsături ale perioadei pentru a crea predicţii. În tabelul
1 sunt prezentate câteva elemente distinctive între cele două tehnici.
Tabel 1 Paralelă între tehnica celui mai apropiat vecin şi clustering

Cel mai apropiat vecin Clusteringul
Este folosit pentru predicţie cât şi Este folosit cel mai des pentru consolidarea datelor într-o
pentru consolidare datelor. perspectivă de înalt nivel şi în general pentru gruparea
înregistrărilor care au acelaşi comportament.
Perioada este definită de către Spaţiul este definit ca lipsă a spaţiului n-dimensional, ori
problema dată spre rezolvare este definit de către utilizator, ori este un spaţiu predefinit
condus de experienţa anterioară.
În general, foloseşte numai metrica Poate folosii şi alte metrici nu numai distanţa pentru a
distanţelor pentru a determina determina aproprierea dintre două înregistrări .
aproprierea dintre două înregistrări.
Sursa:[Thearling, http://www.thearling.com/text/dmtechniques/dmtechniques.htm]
Prin definiţie „statisticile” sau tehnicile statistice nu sunt data mining. Ele au fost
folosite cu mult înainte ca termenul de data mining să fie creat pentru a fi utilizat în
aplicaţii din domeniul afacerilor. Oricum, tehnicile statistice sunt determinate de date şi
sunt folosite pentru a descoperi şabloane şi pentru a construi modele predictive. Şi din
perspectiva utilizatorilor avem de-a face cu o alegere conştientă atunci când rezolvăm o
problemă de data mining, fie că „ataci” problema cu metode statistice sau cu alte tehnici de
data mining.
Tehnicile clasice de data mining tind să fie mai robuste în ceea ce priveşte amestecul
de date din lumea reală şi folosirea lor de către utilizatori mai puţin experimentaţi. Datorită
folosirii calculatoarelor în cadrul circuitelor închise de stocare şi generare a datelor din
292
domeniul afacerilor acum există mari cantităţi de date disponibile utilizatorilor. Dacă nu ar
exista date nu ar exista nici un interes în „mineritul” ei.
Statistica este o ramură a matematicii preocupată de colectarea şi descrierea datelor.
Cunoaşterea statisticii ajută o persoană de afaceri să ia decizii mai bune, permiţându-i să
prevadă riscul şi incertitudinea atunci când toţi factorii fie nu sunt cu toţii cunoscuţi sau nu
pot fi colectaţi. Chiar şi cu toate datele stocate în cele mai mari depozite de date deciziile
de afaceri devin presupuneri mai informate.
Astăzi data mining-ul a fost definit în mod independent de statistică prin „minerit de
date” pentru şabloane şi predicţii.
26.3.2 Tehnici de data mining de generaţie următoare
În această categorie includem tehnici precum: arborii de decizie, reţelele neuronale

artificiale, inducţia regulilor, algoritmi genetici, regresia logistică, analiza discriminantă,
boosting şi naïve-bayes.
Un arbore de decizie este un arbore în care fiecare ramură reprezintă o variantă de
alegere iar fiecare nod frunză este o decizie. Acest tip de arbori este des folosit în scopul de
câştigare de informaţie într-un proces de luare a deciziilor.
Tom M. Mitchell [Mitchell, 1997] dă următoarea definiţie a procesului de învăţare
prin arbori de decizie: „Învăţarea prin arbori de decizie este o metodă de aproximare a
valorilor discrete, în care funcţia de învăţare este un arbore de decizie. Această metodă este
una din cele mai folosite tehnici de inferenţă inductivă.”
Arborii de decizie clasifică instanţele prin traversarea lui de la nodul rădăcină la
nodurile frunză. Se porneşte de la rădăcină, testând atributul ei, apoi are loc deplasarea pe
ramurile arborelui potrivit valorilor atributului din setul de date dat.
O problemă de clasificare constă din patru componente [Edelstein, 1999]:
• Prima este o variabilă ieşire categorială sau o variabilă “dependentă”. Aceasta este
ceea ce se doreşte să se prezică, folosind variabile “predictor” sau “independente”;
• A doua componentă este variabila predictor, care poate fi relaţionată cu variabila
de ieşire;
• Setul de antrenare reprezintă cea de-a treia componentă a unei probleme de
clasificare şi constă într-o bază de date cu valori atât pentru variabilele predictor
cât şi pentru cele dependente;
• Cea de-a patra componentă este testarea unui set separat de date. Aceasta din urma
poate să existe sau nu. Deşi se obişnuieşte să se creadă că un test sau datele de
testare sunt obligatorii pentru validarea unei clasificări sau a unei reguli, acestea
nu sunt întotdeauna necesare pentru a se determina performanţa unei reguli de
decizie.
Printre metodele specifice arborilor de decizie se numără arborii de clasificare şi
regresie (Classification and Regression Trees - CART şi Chi Square Automatic Interaction
Detection - CHAID).
CHAID şi CART au fost dezvoltaţi de către statisticieni. CHAID poate produce un
arbore cu multiple sub-noduri pentru fiecare împărţire. CART necesită mai putină pregătire
a datelor decât CHAID, dar întotdeauna împarte setul de date în doar două părţi.
Punctele forte ale arborilor de decizie sunt [Edelstein, 1999]:
• Abilitatea de generare a regulilor uşor de descifrat;
• Abilitatea de a putea rula în domenii orientate spre reguli;
• Calcule destul de simple în momentul clasificării;
293
• Modelarea cu uşurinţă atât a variabilelor continue cât şi a celor categorice;

• Identificarea câmpului cu cea mai mare importanţă pentru predicţie sau clasificare.
Abilitatea de generare a regulilor uşor de descifrat constă în faptul că oricât de
complex ar fi domeniul de construire a arborelui este destul de uşor de urmărit o regulă de-a
lungul oricăror arcuri şi noduri din arbore.
Abilitatea de a putea rula in domenii orientate spre reguli - poate fi un lucru evident,
dar inducţia regulilor, în general, şi arborii de decizie, în particular, sunt o alegere ideală în
domeniile în care este nevoie de găsirea unor reguli. Multe domenii de la genetică la
procesele industriale au cu adevărat reguli ascunse, deşi acestea pot fi complexe şi instabile
la datele zgomot, cele care sunt diferite faţă de domeniu. Arborii de decizie sunt o alegere
naturală atunci când se presupune existenţa unor reguli ascunse.
Calcule destul de simple în momentul clasificării. Deşi un arbore de decizie poate lua
multe forme, în practică, algoritmii folosiţi pentru generarea arborilor de decizie au un
factor de ramificare destul de mic şi teste simple la fiecare nod. Testele tipice includ
comparaţii numerice, stabilire de apartenenţă şi simple concatenări. Când sunt
implementate acestea se transformă în operaţii simple de tip Boolean sau întreg care sunt
rapide şi nu costă mult. Acest lucru este un aspect important deoarece într-un mediu
comercial, un model predictiv este destul de probabil să fie folosit cu multe milioane sau
chiar bilioane de înregistrări.
Modelarea cu uşurinţă atât a variabilelor continue cât şi a celor categorice. Cele
categorice care ridică dificultăţi în reţelele neuronale şi în tehnicile statistice, sunt automat
prelucrate împreună cu criteriile lor de împărţire: o ramură pentru fiecare categorie. Cele
continue sunt de asemenea uşor de folosit în împărţirea arborelui prin alegerea unui număr
undeva în intervalul în care iau valori variabilele.
Indicarea celui mai bun câmp în împărţirea înregistrărilor din antrenare se face prin
punerea acestuia în nodul rădăcină a arborelui [Edelstein, 1999].
Spre deosebire de reţelele neuronale care sunt sisteme biologice ce detectează
şabloane, fac predicţii şi învăţă, cele artificiale sunt programe care implementează şabloane
sofisticate pentru detecţie şi algoritmi de tip „învăţare automată ” pentru a construi modele
predictive din baze mari de date.
Pentru a înţelege cum reţelele neuronale învaţă pentru a detecta şabloane într-o bază
de date şi pentru a face predicţii, adesea se face o analogie cu modul în care oamenii învaţă
şi raţionează. O reţea neuronală începe cu un strat de intrare, în care fiecare nod corespunde
unei variabile predictor. Aceste noduri de intrare sunt legate fiecare la toate nodurile dintr-
un strat ascuns. Nodurile din stratul ascuns pot fi conectate la nodurile din alt strat ascuns
sau din stratul de ieşire. Acesta din urmă este format din una sau mai multe variabile
răspuns. După stratul de intrare, fiecare nod preia un set de date de intrare, le multiplică
printr-o conexiune numită pondere Wxy, le adună, se aplică o funcţie de activare şi
rezultatul este transmis nodurilor din stratul următor.
Unele dintre cele mai des întâlnite tipuri de reţele neuronale sunt reţeaua feed-forward
şi backpropagation.
În cadrul reţelei de tip feed forward valoarea nodulul de ieşire este calculată în funcţie
de valorile nodurilor de intrare şi un set de ponderi iniţiale. Valorile din nodurile de intrare
sunt combinate în straturile ascunse şi în funcţie de valorile acelor noduri este calculată
valoarea finală.
În ceea ce priveşte reţeaua de tip backpropagation, eroarea este calculată prin diferenţa
dintre ieşirea dorită şi cea calculată. Apoi, această eroare este trimisă nodurilor din stratul
ascuns proporţional cu ponderile fiecăruia. La final, eroarea de la fiecare nod din stratul
294
ascuns şi din cel de ieşire este folosită de algoritm pentru ajustarea ponderilor unui nod
pentru a fi redusă eroarea.
Acest lucru este repetat pentru fiecare rând din setul de învăţare. Fiecare pas este
numit o epocă. Aceasta se va repeta până când eroarea nu mai poate scădea. În acel moment
se consideră că reţeaua neuronală este antrenată să găsească tipare în setul de testare.
Inducţia regulilor este una din formele majore de data mining. Scopul este de a obţine
reguli interesante, care furnizează informaţii despre baza de date, informaţii necunoscute
până în acel moment. Regulile eliminate din baza de date sunt aranjate pentru a fi
prezentate utilizatorului, luând în considerare perioada de timp în care acestea sunt corecte
şi cât de des se pot aplica.
Inducţia regulilor constă în extracţia regulilor utile de forma If - Then din date bazate
pe o semnificaţie statistică.
Deşi arborii de decizie pot genera un set de reguli, inducţia de reguli creează un set
independent de reguli care nu neapărat formează un arbore. Deoarece nu se forţează la
fiecare nivel alegerea ramurii pe care se merge, este posibil să se găsească tipare diferite
pentru clasificare şi uneori mult mai bune. Spre deosebire de arbori, regulile generate nu
pot acoperi toate situaţiile posibile şi totodată regulile pot avea predicţii conflictuale. În
acest caz trebuie să se stabilească ce regulă va fi urmată. O metodă comună de rezolvare a
conflictelor este aceea în care fiecărei reguli i se acordă o anumită credibilitate şi este
folosită aceea în care încrederea este cea mai mare.
Doar pentru că şablonul dintr-o bază de date este exprimat ca o regulă, aceasta nu
înseamnă că regula respectivă este adevărată mereu.
26.4 Managementul cunoaşterii
26.4.1 Definiţii şi concepte
Managementul cunoaşterii îşi propune să explice subiecte cheie precum: adaptarea

organizaţională, supravieţuirea şi creşterea competenţelor în condiţiile evoluţiei continue
ale mediului. În mod esenţial, managementul cunoaşterii înglobează procese
organizaţionale, care să profite de pe urma combinaţiilor sinergetice între avalanşa de date
generate de tehnologia informaţiei şi creativitatea şi potenţialul inovativ al resurselor
umane.
Karl Erik Sveiby [SKA, 2006] a definit managementul cunoaşterii ca fiind arta creării
de valoare din posesiuni intangibile.
Igor Munteanu şi Veaceslav Ioniţă [Munteanu, 2006] au definit managementul
cunoaşterii ca fiind totalitatea activităţilor care au drept scop descoperirea, codificarea,
stocarea, diseminarea, ameliorarea şi utilizarea cunoaşterii în cadrul unei organizaţii. Orice
organizaţie, indiferent de profilul de activitate şi de mărime, îşi poate mări rata de succes
dacă utilizează adecvat resursele intelectuale ale membrilor săi. Managementul cunoaşterii
urmăreşte exploatarea acestor resurse pentru atingerea scopurilor organizaţiei. O
organizaţie care nu învaţă şi nu-şi exploatează eficient zăcămintele intelectuale nu va putea
face faţă competiţiei bazate pe cunoaştere, care tinde să devină dominantă în peisajul
economic actual. Există două mari tipuri de cunoaştere importante pentru succesul unei
organizaţii: cunoaşterea existentă şi cea nouă, numită şi inovaţie.
De asemenea, au mai fost formulate şi următoarele definiţii:
• Metodă de capitalizare a valorilor intelectuale;
• Dirijarea explicită şi sistematică a cunoştinţelor vitale precum şi procesele asociate
de creare, colectare, organizare, difuzare, folosire şi exploatare. Este nevoie de
295
transformarea cunoştinţelor personale în cunoştinţe publice/corporative, ca mai

apoi acestea să fie distribuite pe larg într-o comunitate/organizaţie şi să fie aplicate
corespunzător;
• Procesul prin care întreprinderile generează valori din bunurile lor intelectuale şi
ştiinţifice. De cele mai multe ori, producerea valorilor din asemenea bunuri
implică diseminarea lor printre angajaţi, departamente şi chiar între alte companii
cu scopul de a evidenţia practicile cele mai bune. Este important de specificat că
definiţia nu se referă la tehnologii; în timp ce MC este deseori uşurat de TI,
tehnologia în sine nu reprezintă MC. Aceasta este o informaţie care transformă
cunoştinţele în bunuri valoroase [ILN, 2006].
Maarten Sierhuis [KM Forum, 2006] a identificat şi definit următoarele concepte de
bază ale managementului cunoaşterii:
• Analiza cunoaşterii (Knowledge Analysis (KA)): în analiza cunoaşterii se
modelează o sursă a cunoaşterii într-un mod în care să putem identifica utilitatea
ei, punctele ei slabe şi gradul de însuşire a ei în cadrul organizaţiei; este un pas
necesar pentru abilitatea de a lucra cu cunoaştere; în cadrul acesteia putem folosi
modelarea şi tehnici de achiziţie a cunoaşterii;
• Planificarea cunoaşterii (Knowledge Planification (KP)): când o organizaţie
deţine o colecţie de cunoştinţe, aceasta va fi capabilă să facă planuri pentru viitor,
să dezvolte un plan de cunoaştere multi-anual care defineşte modul în care
organizaţia îşi va dezvolta propriile resurse de cunoaştere fie prin antrenarea
oamenilor săi, fie prin dezvoltarea unor sisteme bazate pe cunoştinţe, pentru a
suporta agenţii umani, sau prin alte mijloace care permit organizaţiei să ramână
competitivă;
• Tehnologia cunoaşterii (Knowledge Technology (KT)): aceasta este, aşa cum
sugerează şi numele, o colecţie de tehnici şi metode din domeniul inteligenţei
artificiale; KT este cunoscută de ceva timp, iar majoritatea oamenilor au
interacţionat cu aplicaţiile KT sub forma sistemelor expert şi sub forma sistemelor
suport de decizie; tehnicile şi metodele folosite pentru a crea astfel de sisteme sunt
bine cunoscute; cea mai cunoscută metodologie pentru a construi sisteme bazate
pe cunoştinţe este CommonKADS (KADS);
• Sisteme de lucru care au ca suport calculatorul (Computer Supported Work
Systems (CSWS)): aceasta este o activitate, formală sau informală, din cadrul unei
organizaţii în care agenţii umani sunt susţinuţi de către sistemele computerizate.
26.4.2 Caracteristicile managementului cunoaşterii
Managementul cunoaşterii constă într-o serie de activităţi centrate pe procesul de

descoperire şi utilizare a noi cunoştinţe, obţinute din propria experienţă şi din experienţa
altora, şi din aplicarea judicioasă a acestor cunoştinţe în vederea îndeplinirii misiunii
organizaţiei.
Colectând şi analizând iniţiativele diferitelor companii şi practicieni, Karl Erik Sveiby
[Berson, 1999] a identificat trei categorii de iniţiative în cadrul managementului
cunoaşterii, şi anume:
• Iniţiative externe: câştigarea de cunoştinţe de la clienţi, furnizarea de cunoştinţe
adiţionale clienţilor;
296
• Iniţiative interne: construirea unei culturi pentru împărţirea cunoaşterii, crearea de

noi venituri din cunoştinţele existente, capturarea, depozitarea, răspândirea şi
reutilizarea cunoştinţelor individuale, măsurarea proceselor de creare a cunoaşterii
şi a bunurilor intangibile;
• Iniţiative de competenţă: crearea de cariere bazate pe managementul cunoaşterii,
crearea de micro-medii pentru transferul cunoaşterii, învăţarea din simulări şi
procese pilot.
Managementul cunoaşterii poate fi privit din două puncte de vedere:
• ca o activitate legată de afaceri, cu două aspecte primare:
- tratarea componentei de cunoaştere din cadrul activităţilor de
cunoaştere ca o preocupare care ţine de domeniul afacerilor, reflectată
în strategia, politica şi practica la toate nivelele organizaţiei;
- stabilirea unei legături directe între bunurile intelectuale ale afacerii şi
rezultatele pozitive ale acesteia;
• ca o strategie de furnizare a cunoştinţelor corecte oamenilor potriviţi la timpul
potrivit şi ca un proces de înlesnire a transferului şi a utilizării informaţiei de către
membrii unei organizaţii, fapt ce are drept consecinţă îmbunătăţirea
performanţelor organizaţiei.
Un alt aspect important al KM este relaţia complexă pe care o are cu tehnologia. Pe
de-o parte, proiectele mari de KM folosesc cele mai noi şi bune tehnologii web; pe de altă
parte, proiectele mici de KM se pot realiza fără utilizarea nici unei tehnologii.
Majoritatea aplicaţiilor noi de KM sunt formate din două elemente majore integrate,
de obicei, într-o interfaţă :
- un mijloc pentru angajaţii care se află în căutarea cunoştinţelor
specializate pentru a interacţiona cu alte persoane din cadrul
organizaţiei, de obicei prin intermediul unei aplicaţii web; cu alte
cuvinte, un mijloc uşor pentru angajaţi de a aborda resursele de
cunoaştere;
- un mijloc pentru angajaţii care au nevoie de cunoştinţe specializate
pentru a căuta documente/informaţii relevante, tot prin intermediul
unei aplicaţii web.
26.4.3 Strategiile managementului cunoaşterii
Karl Erik Sveiby [SKA, 2006] a identificat următoarele tipuri de strategii ale
managementului cunoaşterii:
• Diferenţa care se face intre experţii profesionali şi personalul administrativ este
explicată prin lipsa de partajare a cunoaşterii dintre aceştia;
• Crearea de valoare este determinată de transferul explicit sau tacit de informaţie
între indivizi şi de conversia de cunoaştere de la un tip la altul;
• Deoarece cunoaşterea nu poate fi condusă, strategia caută să facă posibile
activităţi, nu să comande sau să controleze activităţi.
Au fost definite zece tipuri de transfer de cunoaştere:
1. Transfer de cunoaştere în cadrul structurii externe. În această situaţie, întrebarea care
se pune este următoarea: Cum se pot activa conversaţiile între clienţi, furnizori şi alţi
parteneri, astfel încât aceştia să-şi sporească competenţa? Soluţia constă în realizarea
de parteneriate şi alianţe, îmbunătăţirea imaginii organizaţiei, îmbunătăţirea calităţii
ofertei, organizarea de seminarii şi de programe de formare a utilizatorilor;
297
2. Transfer de cunoaştere de la indivizi la structura externă. Întrebarea strategică: Cum

pot angajaţii organizaţiei să îmbunătăţească competenţa clienţilor, furnizorilor şi a altor
parteneri? Soluţia la această problemă constă în ajutorul oferit de către angajaţii
organizaţiei clienţilor în a se informa cu privire la produse, rotaţia profesioniştilor în
contact cu clienţii, educarea clienţilor;
3. Transfer de cunoaştere de la structura externă la indivizi. Întrebarea strategică: Cum
pot clienţii, furnizorii şi alţi parteneri să îmbunătăţească competenţa angajaţilor?
Soluţie: crearea şi menţinerea unei bune relaţii între membrii organizaţiei şi cei din
afara organizaţiei;
4. Transfer de cunoaştere între indivizi. Întrebarea strategică: Cum se poate ameliora
transferul de competenţe între membrii unei organizaţii? Soluţie: realizarea unei
culturi a încrederii, activităţi de echipă, rotaţia cadrelor, scheme tutor/elev;
5. Transfer de cunoaştere de la indivizi la structura internă. Întrebarea strategică: Cum se
poate îmbunătăţii conversia competenţelor individuale în sisteme, unelte şi procese?
Soluţie: punerea în funcţiune a diverselor unelte, procese şi sisteme informatice.
6. Transfer de cunoaştere de la structura internă la indivizi . Întrebarea strategică: Cum
se poate spori competenţa indivizilor folosind sisteme, unelte şi modele?
Soluţie: îmbunătăţind interfaţa om-maşină a sistemelor, procese de învăţare activă ,
simulări şi medii de e-learning .
7. Transfer de cunoaştere în cadrul structurii interne . Întrebarea strategică: Cum pot fi
integrate eficient sistemele, uneltele, procesele şi produsele organizaţiei?
Soluţie: construirea de sisteme informatice integrate
8. Transfer de cunoaştere de la structura externă la structura internă. Întrebarea
strategică: Cum se poate folosi competenţa clienţilor, a furnizorilor şi a altor parteneri
în vederea ameliorării sistemelor, uneltelor, procesele şi a produsele organizaţiei.
Soluţie: hot-line-uri pentru interpretarea cererilor clienţilor, crearea de alianţe pentru
generarea de noi idei, alianţe de cercetare;
9. Transfer de cunoaştere de la structura internă la structura externă. Întrebarea
strategică: Cum sistemele, uneltele, procesele şi produsele organizaţiei pot îmbunătăţi
competenţa clienţilor, furnizorilor şi a altor parteneri?
Soluţie: folosirea efectivă a lor în serviciul oferit partenerilor, extraneturi, help-desk-
uri, e-business.
10. Maximizarea creaţiei de valoare la nivel global. Aceste noi direcţii există în multe
organizaţii, dar ele nu sunt coordonate într-o strategie coerentă care să elimine
contradicţiile. Iată câteva exemple:
• Investiţia într-un sistem informatic foarte modern este o cheltuială inutilă, atunci
când într-o organizaţiei climatul încurajează competiţia între angajaţi;
• Sistemele de promovare bazate pe competiţia între angajaţi sunt contra unei culturi
de partaj al cunoaşterii;
• Lipsa de standarde şi a unei taxonomii reduce valoarea sistemelor de
documentaţie;
• Bazele de date nu îmbunătăţesc capacitatea angajaţilor dacă nu sunt interactive.
26.4.4 Rolurile şi responsabilităţile managementului cunoaşterii
Pentru a implementa efectiv şi în mod eficient o strategie KM şi pentru a realiza

procesele KM, este nevoie de noi roluri şi responsabilităţi. Aceste noi roluri şi
responsabilităţi pot fi absorbite de rolurile şi responsabilităţile existente sau pot fi luate ca
responsabilităţi şi roluri separate, în funcţie de scopul, mărimea şi durata iniţiativei KM.
298
Unele organizaţii au creat roluri dedicate, precum cel de ofiţer şef de cunoaştere, alte
roluri au fost create înainte ca KM să ia amploare, iar alte organizaţii au ales să nu
introducă deloc aceste noi roluri şi responsabilităţi. Evidenţele arată că cele mai de succes
KM iniţiative au fost acelea în care aceste noi roluri şi responsabilităţi sunt recunoscute şi
utilizate.
Noile roluri şi responsabilităţi sunt:
1. Ofiţer şef de cunoaştere - este capabil să plaseze KM-ul într-un context teoretic şi
istoric; să critice soluţiile KM; să organizeze cunoaşterea din cadrul unei instituţii în mod
eficient, ca un bun strateg, pentru a îndeplini obiectivele acesteia;
2. Proprietarul bazei de cunoaştere - este responsabil cu conducerea celui mai bun
proces de cunoaştere; revizuieşte noile propuneri de cunoştinţe;
3. Manager de cunoaştere - este conştient de importanţa şi de beneficiile strategice ale
KM; înţelege principiile, tehnologiile şi uneltele; este conştient de factorii critici de succes,
organizaţionali şi individuali; este capabil de un bun management al cunoaşterii la nivel
organizaţional şi la nivel de echipă; este responsabil cu colectarea de cunoştinţe;
4. Muncitor de cunoaştere - este capabil de un mai bun management al cunoaşterii la
nivel individual şi la nivel de echipă; este capabil să realizeze un management al
informaţiei, al timpului, sarcinilor şi al scopurilor, să filtreze, analizeze, sintetizeze,
acumuleze, înmagazineze, să comunice şi să aplice cunoştinţele;
5. Consultant KM - este capabil să realizeze auditul proceselor KM existente şi al
capitalului intelectual şi să stabilească obiectivele şi strategiile KM[Wikipedia, 2006] .
26.4.5 Avantajele şi provocările managementului cunoaşterii
Unele avantaje ale KM ţin de economiile întreprinderii, pe când altele sunt mai greu
de enumerat. În economia informaţională de astăzi companiile descoperă majoritatea
oportunităţilor din proprietatea intelectuală, nu din cea fizică, din care şi derivă marea lor
valoare. Pentru a obţine valoarea cea mai de preţ din proprietatea intelectuală, practicienii
KM susţin următoarele: cunoştinţele trebuie răspândite şi trebuie să servească drept bază
pentru colaborare, iar o colaborarea mai bună nu garantează atingerea scopului stabilit. Fără
un context de afaceri bine poziţionat, KM este inoportun în momentele potrivite. În
consecinţă, un program efectiv al KM ar trebui să ajute compania să realizeze una din
următoarele sarcini:
• Să sprijine inovaţiile prin încurajarea fluxului liber de idei;
• Să amelioreze deservirea consumatorilor prin operativitate;
• Să mărească veniturile prin oferirea mai rapidă spre comercializare a produselor şi
serviciilor;
• Să sporească ratele de reţinere a angajaţilor prin recunoaşterea valorii
cunoştinţelor lor şi remunerarea lor pentru aceasta;
• Să analizeze operaţiunile şi să reducă costurile prin eliminarea proceselor
secundare.
Acestea sunt exemplele dominante. O percepţie creativă a KM poate duce la o
eficienţă ameliorată, productivitate mai înaltă şi venituri mai mari la fiecare funcţie de
afaceri.
Provocările oferite de managementului cunoştinţelor sunt:
- Implicarea angajaţilor la nivelul managementului. Principalele probleme apar în
cadrul KM din cauza ignorării de către companii a oamenilor şi a aspectelor culturale;
stabilirea unei culturi ce recunoaşte cunoştinţele tacite şi încurajează răspândirea lor printre
299
lucrători este esenţială într-un mediu în care cunoştinţele persoanelor sunt apreciate şi
remunerate; necesitatea de a vinde conceptul KM muncitorilor nu ar trebui să fie
subestimată; în multe cazuri angajaţii sunt rugaţi să demonstreze celorlalţi cunoştinţele şi
experienţa lor, aspecte care îi fac valoroşi ca oameni; o modalitate prin care companiile îi
motivează pe angajaţi să participe la KM este crearea unui program stimulent, dar există
pericolul ca angajaţii să participe doar pentru a primi stimulente, fără a lua în consideraţie
calitatea sau semnificaţia informaţiei aduse de ei; cele mai bune eforturi ale KM sunt atât de
transparente în schimbul de sarcini a lucrătorilor pe cât e posibil; ideal ar fi ca participarea
la KM să fie propriul lui premiu; KM nu va avea succes dacă nu va uşura viaţa angajaţilor;
- Permiterea tehnologiilor de a dicta KM: nu există un concept bazat pe tehnologii;
companiile care implementează un sistem de baze de date centralizat, un bord de mesagerie
electronică, portal web sau alte instrumente de colaborare cu speranţa să fi fondat un
program de KM îşi pierd timpul şi banii; tehnologiile nu reprezintă punctul de pornire al
unui program de KM, deşi acestea susţin KM; deciziile KM trebuie să se bazeze pe oameni,
cunoştinţe şi obiective de afaceri, iar tehnologiile vor constitui ultima preocupare;
- Lipsa unui scop specific de afaceri: un program de KM nu trebuie separat de un scop
de afaceri; trebuie să existe un motiv de afaceri bine evidenţiat în timp ce împărtăşirea celor
mai bune practici este o idee lăudabilă; fără un caz solid de afaceri, KM este un exerciţiu
zadarnic;
- KM nu este static: ca şi alte bunuri fizice valoarea cunoştinţelor se poate eroda în
timp; din moment ce cunoştinţele se pot învechi repede, conţinutul unui program de KM
trebuie renovat, corectat şi şters constant, în plus, semnificaţia cunoştinţelor, ca şi
capacităţile lucrătorilor, se schimbă la un moment dat; prin urmare, nu există un punct final
al unui program de KM; managementul cunoştinţelor este o practică de afaceri care
evoluează constant ca şi dezvoltarea produsului, marketingul, cercetarea şi dezvoltarea;
- Nu toată informaţia reprezintă cunoştinţe: companiile trebuie să fie atente la
cantitatea de informaţie; cantitatea de cele mai multe ori nu înseamnă calitate şi KM nu
constituie o excepţie; într-adevăr, scopul unui program de KM este de a identifica şi de a
distribui comorile cunoştinţelor dintr-o mare de informaţii [ILN, 2006].
26.5 Aplicaţii ale mineritului datelor în învăţământul superior
26.5.1 Mineritul de date în universităţi
Una dintre cele mai mari provocări la care trebuie să facă faţă învăţământul superior
de astăzi este aceea de a prezice calea pe care o vor urma studenţii şi elevii.
Instituţiile ar vrea să afle, de exemplu, care studenţi se vor înscrie în anumite
programe de cursuri, şi care studenţi au nevoie de asistenţă pentru a absolvi.
Mineritul datelor oferă organizaţiilor posibilitatea de a folosi mijloacele curente de
relatare pentru a descoperi şi a înţelege şabloanele (modelele) ascunse în baze de date
masive. Aceste şabloane sunt apoi transformate în modele de minerit de date şi folosite
pentru a prezice comportamentul individual cu un mare grad de acurateţe. Drept rezultat,
instituţiile sunt capabile să aloce resurse şi personal calificat.
Mineritul datelor poate, spre exemplu, să ofere unei instituţii informaţia necesară să
acţioneze, înainte ca un student să abandoneze studiile, sau să aloce resurse într-un mod
eficient având la bază o estimare de o mare acurateţe a studenţilor care vor urma un anumit
curs.
În continuare se vor prezenta trei cazuri de studiu [SPSS, 2006] în care se evidenţiază
tehnicile de data mining, ce au ca rezultat economisirea resurselor odată cu creşterea
300
eficienţei, creşterea productivităţii fără a se face risipă de resurse (cost, timp, echipamente,
etc.).
Mineritul datelor este un puternic instrument folosit în intervenţiile din mediul
academic. Prin intermediul acestei tehnologii, o universitate poate prezice cu o acurateţe de
85% care studenţi vor absolvi şi care nu. Universitatea poate folosi această informaţie
pentru a concentra asistenţa academică asupra acelor studenţi în pericol de a nu absolvi
[SPSS, 2006].
Conceptele fundamentale ale data mining-ului sun următoarele:
• Clasificarea - identifică asocierile şi clusterele şi separă subiecţii aflaţi sub studiu;
• Gruparea pe categorii - foloseşte algoritmi de inducţie a regulilor pentru a putea
lucra cu diferite rezultate, precum: renunţare, transfer, continuare studii;
• Estimarea - include funcţii predictive şi se ocupă cu studiul variabile rezultat
continue (nivelul salariilor);
• Vizualizarea - foloseşte grafuri interactive pentru a demonstra regulile obţinute şi
scorurile.
Instituţiile de învăţământ superior pot folosi clasificarea, de exemplu, pentru realizarea
unei analize a caracteristicilor studenţilor, sau pot folosi estimarea pentru a prezice
probabilitatea unor rezultate variate, precum gradul de transfer, de persistenţă, de reţinere şi
cursurile de succes. Clasificarea şi estimarea folosesc fie tehnici de modelarea supervizată
fie tehnici de modelare nesupervizată.
Mineritul datelor nesupervizat este folosit pentru situaţii în care modelele particulare
sunt necunoscute. Într-o bază de date care conţine cursurile predate studenţilor, de exemplu,
se cunoaşte foarte puţine despre care cursuri sunt luate de obicei ca un grup, sau care tip de
cursuri este asociat cu un anumit tip de student.
Mineritul datelor nesupervizat este des folosit pentru a studia şabloane şi pentru a
descoperi şabloane ascunse, pentru a înţelege, a clasifica, a codifica obiectele de studiu
înainte de a se aplica teorii.
Mineritul datelor supervizat, este folosit cu înregistrări care au o ieşire cunoscută. O
bază de date pentru absolvire, de exemplu, conţine înregistrări ale studenţilor care şi-au
finalizat studiile, cât şi înregistrări ale studenţilor care au abandonat studiile. Mineritul
datelor supervizat este folosit pentru a studia comportamentul academic al ambelor
categorii de studenţi, cu intenţia de a adăuga şabloane de comportament istoricului
academic.
Aşa numita învăţare automată foloseşte inteligenţa artificială pentru a deduce reguli şi
şabloane pe care analiştii le pot aplica asupra unor noi date. Odată ce un model
funcţionează corect, acesta poate fi aplicat asupra unui nou grup de studenţi folosind cele
învăţate anterior, pentru a prezice probabilitatea de absolvire. Toţi aceşti paşi furnizează
estimaţii de o mare acurateţe într-un mod rapid, economisind timp şi resurse comparativ cu
metodele de predicţie a comportamentului convenţionale [SPSS, 2006].
Mineritul datelor este deja cunoscut în sectorul privat. Multe dintre tehnicile de
minerit de date utilizate în diverse corporaţii, sunt transferabile învăţământului superior
(tabelul nr.2) .
Tabel 2 Corespondenţa întrebărilor de tip data mining în sector privat şi

învăţământul superior
Întrebările din sectorul privat Întrebările echivalente în învăţământul
superior
Care sunt clienţii cei mai profitabili Care sunt studenţii care iau cele mai multe
credite
301
Care sunt clienţii care vizitează cel mai Care este probabilitatea ca studenţii să
des site-ul Web dorească audierea mai multor ore
Care sunt clienţii cei mai fideli Care sunt studenţii „stabili” în
universitate/colegiu
Cum se pot creşte achiziţiile clienţilor Care sunt studenţii care pot face donaţii
mari
Care clienţi se vor da de partea Ce tipuri de cursuri pot atrage cei mai mulţi
concurenţei studenţi
Sursa:[Luan, J.,
http://www.cabrillo.edu/services/pro/oir_reports/DM_KM2002AIR.pdf]
26.5.2. Studii de caz
Un aspect important care a captat atenţia cercetătorilor şi a administratorilor din

învăţământul superior îl reprezintă adoptarea tehnicilor de data mining. Învăţământul
superior va regăsi o gamă largă şi variată de aplicaţii de data mining care aparţin mai
degrabă sectorului comercial, deoarece domeniul educaţional are ca puncte de reper
următoarele: cercetarea ştiinţifică destinată creării de cunoştinţe, învăţarea concentrată pe
transmisia cunoştinţelor şi cercetarea instituţională ce se referă la utilizarea cunoştinţelor de
către decidenţi. Toate aceste preocupări sunt în strânsă legătură cu managementul
cunoaşterii, care conduce la găsirea de noi metode şi instrumente pentru luarea unei decizii
bune şi rapide. Cercetările ştiinţifice în chimie, fizică şi alte domenii asemănătoare
utilizează data mining pentru recunoaşterea formelor şi detectarea clusterelor.
În continuare vor fi prezentate câteva studii de caz preluate din raportul executiv al
SPSS [SPSS, 2006] realizat de doctor Jing Luan, coordonator şef al departamentului de
cercetare, colegiul Cabrillo College Founder, laboratoarele de Descoperirea Cunoştinţelor
(Knowledge Discovery Laboratories).
26.5.2.1. Crearea tipologiilor rezultatelor învăţării
Care este provocarea?

Ce cunosc instituţiile despre studenţii lor? Dacă răspunsul este o înşiruire de procente
sau alte calcule, instituţiile nu îşi cunosc studenţii aşa cum ar putea. Acest studiu de caz
demonstrează faptul cum colegiile din comunităţile suburbane pot stabili tipologii de
rezultate ale învăţării pentru studenţi folosind mineritul de date nesupervizat.
Un colegiu tipic dintr-un mediu suburban îşi apreciază studenţii prin intermediul
transferului orientat, vocaţia educaţională orientată sau prin aptitudinile de bază ascendente.
Aceste modalităţi de identificare sunt bazate pe declaraţiile iniţiale ale studenţilor referitor
la scopurile educaţionale făcute la înscriere. Aceste criterii de clasificare nu ajută la
evidenţierea diferenţelor existente între tipurile de studenţi.
Soluţia găsită
Pentru a stabili tipologii apropiate pentru cei 15.000 de studenţi, cercetătorii au folosit
doi algoritmi puternici şi anume TWOSTEP şi cel mai apropiat K vecin. Au aplicat mai
întâi algoritmi pentru grupurile identificate mai sus, cu rezultate mixte. Limitele dintre
clustere erau neclare şi dispersate, chiar şi după teste repetate pe seturi de date în aşteptare,
rezultatele nu s-au îmbunătăţit. Este posibil ca declaraţiile iniţiale ale studenţilor în ceea ce
priveşte obiectivele nu le-a influenţat comportamentul academic.
Apoi cercetătorii au folosit o metodă de înlocuire care a luat în considerare rezultatele
educaţionale în combinaţie cu durata studiilor. Definirea rezultatelor educaţionale este un
lucru uşor de zis dar greu de făcut. Trebuie să treacă ceva timp pentru a concluziona că un
302
student a atins un anumit scop. Renunţarea este de asemenea un rezultat în sine. Cercetarea
ulterioară a condus la determinarea duratei studiilor, care a necesitat decizii cu privire la
modul de a acţiona asupra studenţilor care abandonau studiile şi după un timp reveneau.
Toate aceste situaţii au testat domeniul de cunoştinţe al mineritului de date. Nu există
tipologii bune sau greşite. În esenţă o topologie este una bună dacă serveşte unui obiectiv
de cercetare particular. Algoritmul TWOSTEP [SPSS, 2006] a produs următoarele clustere:
transferuri, vocaţia studenţilor, aptitudini de bază ale studenţilor, studenţi cu rezultate
mixte, şi studenţi care au abandonat.
Cel mai apropiat K-vecin a validat aceste clustere. Introducând ca element durata
studiilor algoritmul a atribuit noi dimensiuni fiecărui cluster. Unii studenţi transferaţi si-au
completat rapid studiile; unii studenţi cu aptitudini le-a luat ceva mai mult să-şi completeze
studiile, şi unii studenţi au apărut ca luând unu sau două cursuri în acelaşi timp.
Care sunt rezultatele?
Mineritul datelor, combinat cu demografia studenţilor şi alte informaţii, a oferit
colegiului posibilitatea de a înţelege mai bine tipurile de studenţi. Desigur studenţilor mai
vechi, le ia ceva mai mult timp, în timp ce studenţii mai tineri iau cursuri cu mai multe
credite şi drept urmare absolvirea se face mai repede. Unul dintre cei mai interesanţi paşi
este numirea tipologiilor. Colegiul a folosit termenul „transfer speeders” pentru a descrie
studenţii care acumulează repede credite, în timp ce aceia care urmează cursuri pentru o
perioadă considerabilă de timp sunt numiţi „college historians” .
Tipologiile sunt importante deoarece ele merg mai departe de profilurile
convenţionale ale studenţilor pentru a identifica grupuri de studenţi omogene, ceea ce creşte
acurateţea algoritmilor de modelare predictivă. Chiar dacă un proiect de minerit de date se
finalizează cu descoperirea unor tipologii apropiate, noile şabloane şi relaţii descoperite
ajută profesorii să înţeleagă mai bine nevoile variatelor grupuri de studenţi.
26.5.2.2. Planificarea şi intervenţiile academice

Acest studiu de caz oferă o soluţie pentru o problemă din învăţământul superior, şi
anume: Cum se pot prezice rezultatele academice cu acurateţe pentru a facilita intervenţia
academică timpurie. Când instituţiile folosesc data mining-ul pentru a prezice care studenţi
sunt într-o situaţie riscantă, instituţiile pot evita ca un student să eşueze, chiar înainte ca
studentul să conştientizeze că este într-o situaţie la limită.
Mai mult de jumătate din colegiile comunitare au ca scop principal transferul
studenţilor proprii către universităţi cu forme de învăţământ de patru ani. Din cauza
dificultăţilor academice, multora le ia foarte mult timp pentru a se transfera sau nu se mai
transferă deloc. Deoarece este foarte greu a se descoperi care studenţi să fie transferaţi,
Casa Naţională de Informare a Studenţilor permite acum colegiilor comunitare şi
universităţilor să-şi coreleze informaţiile. Minerii în date şi cei care iau deciziile pot asocia
comportamentul academic al studenţilor colegiilor comunitare de transferul rezultatelor
acestora.
Soluţia găsită
Construind un model efectiv de data mining cu aceste date implică o combinaţie de
tipologii şi cunoştinţe în domeniu. Cunoştinţele din domeniul transferului educaţional
evidenţiază că mijloacele eficiente de creştere a transferului de studenţi este de a identifica
studenţii transferabili direct cu cât mai repede posibil. Concentrarea pe cei care sunt cel mai
303
probabil de transferat este mult mai eficient decât a număra studenţii care au acumulat
suficiente credite pentru a fi transferaţi.
Utilizând rezultatele transferului, analiştii construiesc un set de date care conţin
studenţii aflaţi sub incidenţa clusterelor numite sugestiv „fruntaşi” şi „codaşi”. Setul de date
a fost împărţit într-un set de date pentru test şi un set de date pentru validare, folosind o
metodă aleatoare. Variabila rezultat a fost transferată. Alte variabile, precum demografia,
cursurile audiate, credite acumulate, ajutorul financiar, sunt predictorii pentru a fi analizaţi.
Data mining-ul este foarte tolerant la interacţiunile dintre variabile şi la relaţiile non-
lineare dintre date. Data mining-ul supervizat era metoda evidentă; prin urmare, analiştii au
rulat simultan reţelele neuronale şi algoritmii de inducţia regulilor pentru a compara
acurateţea predicţiei.

Data mining-ul oferă colegiilor posibilitatea de a identifica cu mare acurateţe
candidaţii buni de transfer. Algoritmul de reţea neuronală, Neural Net , a avut o acurateţe a
predicţiei de 72 de procente, şi algoritmii regulilor de inducţie C5.0 şi C&RT, au avut o
acurateţe a predicţiei de 80 procente.
26.5.2.3. Predicţia angajamentului elevilor

Pentru o universitate tipică urbană, populaţia de elevi poate fi de 10 ori mai mare
decât la înscriere. Majoritatea universităţilor trimit scrisori elevilor într-un mod regulat,
chiar şi atunci când elevii nu răspund la ele. Aceste scrisori costă mai mult de 100.000 $ pe
an. Acest caz de studiu arată cum data mining-ul ajută universităţile să îşi îndrepte atenţia
spre elevii care îşi pot ţine angajamentele.
Soluţia găsită
Este dificil de stabilit dacă scrisorile afectează în mod direct volumul şi valoarea
angajamentelor elevilor. Fiind dat acelaşi tip de scrisoare, un elev poate aduce contribuţii în
mod regulat, în timp ce altul poate nu. Cum instituţiile identifică şi cultivă relaţiile cu elevii
„outlier”(neinteresaţi)?

Folosind data mining-ul, colegiile au descoperit o metodă de a face corespondenţa
mult mai eficientă şi a creşte angajamentele elevilor, în timp ce costurile de expediere se
reduc. Acest lucru este descris folosind un concept numit „lift”. Dacă 20% din elevi
răspund unei cereri de angajament, colegiul ar trebuii să se concentreze asupra acestui
procent. Dacă data mining-ul poate repede identifica potenţialii donatori cu o raţie de 2 la 4,
atunci universitatea poate obţine rezultate prin expedierea numai către cei 40% din
populaţia de elevi, acest lucru ducând la economisirea timpului şi a banilor.
26.6 Utilizarea tehnicilor de data mining
26.6.1 Descrierea problemei
În ultimii ani în mediul universitar s-a remarcat nevoia existenţei unor mijloace de
urmărire a orientării şi evoluţiei profesionale a studenţilor după absolvire, aceasta, pentru a
se estima gradul de corelaţie existent între specializarea urmată pe parcursul anilor de
studiu şi ruta profesională aleasă. Aplicaţia propusă spre rezolvare constă tocmai în a
304
determina măsura în care specializarea urmată influenţează sau nu alegerea rutei

profesionale. S-a ales pentru realizarea acestei aplicaţii software-ul WEKA, furnizat de
Universitatea Waikato, Noua Zeelandă. Weka reprezintă o colecţie de algoritmi de învăţare
automată pentru rezolvarea aplicaţiilor de data mining. Algoritmii pot fi aplicaţi fie direct
unui set de date sau apelaţi din codul Java, propriu programatorului. Weka conţine
instrumente pentru procesarea, clasificarea, regresia, gruparea, vizualizarea datelor şi
generarea regulilor de asociere. Este de asemenea un pachet software potrivit pentru
dezvoltarea de noi algoritmi de învăţare automată.
26.6.2 Tehnici de data mining propuse pentru rezolvarea problemei
Pentru rezolvarea problemei s-au ales doi algoritmi din categoria arborilor de decizie
şi anume ID3 şi J48.
Arborii de decizie reprezintă una din cele mai folosite tehnici de data-mining. Sunt
uşor de folosit, rezultatele sunt inteligibile de către un utilizator obişnuit, se adresează unei
game largi de probleme de clasificare şi sunt eficienţi în prelucrarea unui volum mare de
date.
Un algoritm bazat pe arbori de decizie împarte setul de date cu scopul de a construi un
model care clasifică fiecare înregistrare în termeni de câmp ţinta sau variabila.
Cei mai utilizaţi algoritmi pe bază de arbori de decizie sunt CHAID, CART şi C4.5.
CHAID (Chi-square automatic interaction detection) şi CART (Classification And
Regression Trees) au fost dezvoltaţi de statisticieni. CHAID poate produce un arbore cu
multiple sub-noduri pentru fiecare împărţire. CART necesită mai puţină pregătire a datelor
decât CHAID, dar întotdeauna împarte setul de date în doar 2 părţi. C4.5 vine din universul
maşinilor inteligente capabile de învăţare şi este bazat pe teoria informaţiei.
Pentru a genera un arbore de decizie dintr-un set de date de antrenare este necesară
împărţirea într-un mod progresiv a datele în subseturi mai mici. Fiecare iteraţie ia în
considerare datele dintr-un singur nod. Prima iteraţie prelucrează nodul rădăcina, care
conţine toate datele. Iteraţiile următoare lucrează pe noduri derivate care vor conţine sub-
seturi de date. În fiecare iteraţie este necesar să alegem acea variabilă independentă care
împarte cel mai eficient datele. Aceasta înseamnă că subseturile produse trebuie să fie cât
mai omogene în raport cu variabila dependentă.
ID3 este un algoritm care încearcă să folosească logica şi matematica pentru a
procesa, organiza şi simplifica seturi de date mari şi foarte mari. Abilitatea acestuia de a
opera pe date de tip non-numeric îl face mult mai aplicabil în foarte multe situaţii decât acei
algoritmi care pot procesa doar date de tip numeric.
O definiţie matematică a lui ID3 spune că acesta determină în mod algoritmic câştigul
informaţional maxim în timp ce micşorează entropia sistemului. Conceptele de conţinut
informaţional şi de entropie sunt concepte care apar destul de des în mai multe aspecte ale
ştiinţelor computaţionale, incluzând aici teoria informaţiei, algoritmi şi compresia de date.
Pe scurt, conţinutul informaţional se referă la cantitatea de informaţie, de date care este
conţinută de fiecare unitate de reprezentare (de obicei această unitate este bitul) şi entropia
este numărul minim de unităţi de reprezentare necesari pentru a comunica un anume set de
date.
Algoritmul J48 este implementarea în Java a algoritmului C4.5. Algoritmul C4.5 este
o extensie a algoritmului ID3 care permite procesarea datelor incerte cu preţul creşterii ratei
erorii de clasificare. Iniţial, algoritmul produce un arbore de decizie pe care mai apoi îl
simplifică eliminând toate condiţiile care nu sunt necesare. Astfel, C4.5 generează un
arbore simplificat, din care sunt extrase regulile. C4.5 generează un număr redus de reguli
305
de producţie, însă aceste reguli pot eşua în încercarea lor de a clasifica corect toate
exemplele din mulţimea de instruire.
26.6.3 Rezultate obţinute şi interpretarea lor
Setul de date de intrare a fost obţinut în urma colectării de răspunsuri date de 26 de

studenţi aflaţi în ultimul an de studiu. Fişierul sursă denumit target.arff este rezultatul unor
operaţii de prelucrare a unui fişier Excel ce conţine datele primare ale aplicaţiei. Weka
acceptă fişiere de tip arff sau xrff (o extensie XMLa tipului ARFF), iar alte tipuri de fişiere
trebuie să fie aduse în formatul acceptat. Pentru predicţia evoluţiei profesionale a
studenţilor s-a utilizat un algoritm din categoria arborilor de decizie şi anume ID3,
implementat în Weka în pachetul weka.classifiers.trees.Id3. Algoritmul ID3 acceptă
atribute doar de tip nominal. Fişierul ARFF conţine două secţiuni distincte: antetul şi datele.
În antet se specifică numele relaţiei, lista atributelor utilizate pentru descrierea problemei şi
tipul fiecărui atribut. Setul de antrenare este prezentat în figura 1.
Fig. 1 Fişierul sursă target.arff ce conţine setul de date de intrare
Pentru modelarea aplicaţiei au fost folosite următoarele atribute: sex,

criteriu_aleg_spec, domeniu_prof, motiv_mediu_univ, tip_firma, moment_decizie,
locatie_prof, semnif_loc_munca, motiv_bursa_firma, criteriu_loc-munca, conex_spec_prof.
Atributul sex are două valori posibile 0 (feminin) şi 1 (masculin). Criteriu_aleg_spec
(reprezentând criteriul pentru opţiunea specializării) are trei valori posibile (1, 2, 3) care
reflectă opţiunile unui student referitoare la alegerea domeniului de studiu. Atributul
domeniu_prof indică orientarea profesională, cu trei valori: 1 – mediul universitar; 2 –
mediul preuniversitar şi 3 – în cadrul unei organizaţii.
Atributul motiv_mediu_univ reprezintă opţiunea unui student de a rămâne şi de a lucra
într-o universitate. Tip_firma indică tipul firmei în care un student ar dori să lucreze. Pentru
a evidenţia momentul deciziei luate de un student privind domeniul de studiu a fost folosit
atributul moment_decizie. În funcţie de preferinţele unui student de a lucra în ţară sau în
străinătate s-a utilizat un atribut care să indice aceste preferinţe, denumit locatie_prof.
Atributul semnif_loc_munca reprezintă opinia studenţilor cu privire la viitorul loc de
306
muncă, ce înseamnă pentru ei acest lucru. De asemenea s-a avut în vedere şi modul de
interpretare a studenţilor referitor la bursele oferite de anumite firme cu scopul de a atrage
personal tânăr şi de a forma un colectiv de muncă specializat. Motiv_bursa_firma a fost
atributul care conţine astfel de informaţii. De multe ori un salariu motivant a fost un criteriu
de care un tânăr absolvent a ţinut cont în alegerea locului de muncă. Pentru a evidenţia
acest lucru s-a folosit atributul criteriu_loc_munca ce indică influenţa pe care o poate avea
un salariu substanţial în decizia privind alegerea domeniului profesional de către un student,
viitor salariat. Variabila ţintă este reprezentată de atributul conex_spec_prof, ce are rolul de
a indica gradul de conexiune dintre domeniul de specializare urmat şi viitoarea profesie.
După execuţia algoritmului ID3 în Weka, a setului de date din figura 1, s-a obţinut o
serie de parametri statistici: matrice de confuzie, precizia, măsura , rata pozitivă (TP rate),
rata falsă (FP rate), aria ROC şi kappa statistic.
Fig. 2 Rezultatele obţinute în urma aplicării algoritmului ID3
Asupra setului de date primare s-a aplicat şi algoritmul C4.5, implementat în Weka ca
fiind algoritmul J4.8, în pachetul weka.classifiers.trees.J4.8, pentru a se face un studiu
comparativ cu algoritmul ID3 privind numărul de instanţe clasificare corect/incorect.
Rezultatele obţinute pot fi vizualizate în figura 3.
307
Fig. 3 Rezultatele obţinute în urma aplicării algoritmului J48
Matricea de confuzie este o matrice de dimensiune 3x3, datorită celor 3 clase

existente. Numărul de instanţe clasificate corect reprezintă suma elementelor de pe
diagonalele matricei, celelalte fiind clasificate incorect. TP (True Positive rate) reprezintă
proporţia instanţelor clasificate ca aparţinând clasei X, din numărul total de instanţe ale
clasei X. Este echivalentă cu parametrul Recall. În matricea de confuzie, TP este elementul
de pe diagonală împărţit la suma elementelor de pe linia corespunzătoare. În exemplul
prezentat, pentru cazul ID3, TP este 5/(5+0+0)=1 pentru clasa 1, 9/(0+9+0)=1 pentru clasa
2 şi 12/(0+0+12)=1 pentru clasa 3. FP (False Positive rate) reprezintă proporţia instanţelor
care au fost clasificate ca aparţinând clasei X, dar care aparţin altei clase, din numărul total
de instanţe care nu aparţin clasei X. În matrice FP se calculează ca fiind suma pe coloană a
clasei X minus elementul de pe diagonală, împărţit la suma elementelor de pe linii ale
celorlalte clase. Cele trei clase din exemplul curent au FP zero, deoarece clasificarea
instanţelor celor două clase a fost făcută în procent de 100%. Precizia reprezintă numărul
de instanţe care aparţin într-adevăr clasei X din numărul total de instanţe clasificate ca
fiind ale clasei X. În matrice, precizia se calculează ca fiind elementul de pe diagonală
împărţit la suma pe coloana din care face parte elementul. Astfel, valoarea preciziei este
5/(5+0+0)=1 pentru clasa 1, 9/(0+9+0)=1 pentru clasa 2 şi 12/(0+0+12)=1 pentru clasa 3.
Măsura F se calculează după formula 2*Precizie*Recall/(Precizie+Recall), ce combină cei
doi parametri. Statistica Kappa este o valoare calculată din rezultate observabile. Este
cuprinsă între 0 şi 1. Cea mai mică valoare (aproape de 0) reprezintă observaţie cu gradul
cel mai mic de încredere. Valoarea 1 implică o corelaţie perfectă şi nu se întâmplă niciodată
în realitate. Pentru a fi considerată importantă, valoarea statisticii Kappa trebuie să fie mai
mare decât 0,6. În exemplul prezentat valoarea statisticii Kappa este 1.
În afară de aceste statistici enunţate mai devreme, WEKA mai furnizeaza şi alte
rezultate, pentru:
- Mean absolute error (eroarea medie absolută)
- Root mean squared error - RMSE (eroarea rădăcină medie pătratică)
- Relative absolute error (eroarea absolut relativă)
- Root relative squared error (eroarea rădăcină relativă pătratică).
În urma aplicării algoritmului J48 au fost clasificate incorect un număr de şase
instanţe în timp ce aplicând algoritmul ID3 au fost clasificate corect toate instanţele.
308
Rezultatele obţinute reliefează existenţa unei corelaţii nesemnificative între

specialitatea urmată de un student în perioada anilor de studii şi cadrul profesional.
Implicarea acestui fapt constă în tendinţele viitoare ce privesc orientarea profesională.
Astfel, după absolvire, un student, viitor angajat poate alege între a urma o carieră în
domeniul studiat sau în a se orienta către altă specializare. Este evident faptul că mediul
universitar nu este pe lista opţiunilor unui absolvent, acesta preferând să profeseze fie într-o
firmă ce corespunde ca domeniu cu specializarea urmată de student, fie să profeseze într-un
domeniu total diferit, dar care îi oferă posibilitate de a fi remarcat. Dacă un absolvent alege
să lucreze în domeniul educaţional, o va face doar pentru o perioadă scurtă de timp sau din
motive ce ţin de aptitudini didactice.
26.7 Concluzii
Data mining-ul este un instrument de analiză puternic care oferă instituţiilor

educaţionale posibilitatea de a aloca mai bine propriile resurse şi personal, de a realiza mai
bine managementul rezultatelor studenţilor şi de a îmbunătăţi procesul educaţional. Cu
abilitatea de a descoperi şabloane ascunse în baze de date mari, universităţile pot construi
modele care prezic cu un mare grad de acurateţe comportamentul studenţilor, în vederea
integrării acestora în mediul universitar, cât şi pe piaţa muncii după absolvirea studiilor.
Data mining introduce în mediul universitar noi concepte şi metode. Totodată, data mining
reprezintă un nou tip de analiză predictivă, găsindu-şi aplicaţii multiple în domeniul
cercetării şi educaţiei. Tehnicilor de data mining se pretează aplicaţiilor de marketing la
nivel de universitate (atragerea studenţilor), cât şi analizelor privind modul de îmbunătăţire
a calităţii procesului educaţional. S-a observat orientarea sistemelor IT către aplicaţiile de
data mining deoarece acestea oferă un bun suport decizional în mediul educaţional.
Bibliografie
Berson, A., Smith, S., Thearling, K., Building Data Mining Applications for CRM,
McGraw-Hill Companies, 1999.
Edelstein, H.A., Introduction to Data Mining and Knowledge Discovery Third Edition,
Two Crows Corporation, 1999.
Fayyad, U.M., Piatetsky-Shapiro, G., Smyth, P., From Data Mining to Knowledge
Discovery: An Overview, in Advances in Knowledge Discovery and Data Mining, eds..
Fayyad, U.M. , Piatetsky-Shapiro,G, Smyth, P.şi Uthurusamy, R., Menlo Park, CA:
AAAI Press, 1996.
Han, J., Kamber, M., Data Mining – Concepts and Techniques, Morgan Kaufmann
Publishers, San Francisco, 2001.
Kittler, R., Wang, W., The Emerging Role for Data Mining, Solid State Technology, 11/42,
1999.
Mitchell, T., Machine Learning, McGraw-Hill Companies, 1997.
Munteanu, I., Ioniţă, V., Managementul cunoştinţelor. Un ghid pentru comunităţile de
practicieni, Ed.Cartier, http://www.iln-best.org/upload/File/km_handbook_ro.pdf,
accesat pe 15 noiembrie 2006.
Piatetsky-Shapiro, G. şi alţii, An Overview of Issues in Developing Industrial Data Mining
and Knowledge Discovery Applications, Proceedings of KDD-96, 1996.
Piatetsky-Shapiro, G., Knowledge Discovery in Databases, AAI/MIT Press, 1991.
Witten, I.H., Frank, E., Data Mining: Practical Machine Learning Tools and Techniques
with Java Implementations, Morgan Kaufmann, San Francisco, 2000.
309
***http://en.wikipedia.org/wiki/Knowledge_management, accesat pe 15 noiembrie 2006.

***http://www.cabrillo.edu/services/pro/oir_reports/DM_KM2002AIR.pdf, accesat pe 15
noiembrie 2006.
***http://www.iln-best.org/page.php?nr=29, accesat pe 15 noiembrie 2006.
***http://www.km-forum.org/what_is.htm, accesat pe 15 noiembrie 2006.
***http://www.sveiby.com, accesat pe 15 noiembrie 2006
***www.pse.pt/Documentos/Data%20mining%20in%20higher%20education.pdf, accesat
pe 15 noiembrie 2006.
***http://www.thearling.com/text/dmtechniques/dmtechniques.htm, accesat pe 15
noiembrie 2006.
310
Capitolul XXVII
ANALIZA PERFORMANŢELOR STUDENŢILOR CU TEHNICI DE
DATA MINING: STUDIU DE CAZ ÎN ACADEMIA DE STUDII
ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
Vasile BODEA, Academia de Studii Economice, Bucureşti

Ion Gh. ROŞCA, Academia de Studii Economice, Bucureşti
27.1 Introducere
Asigurarea calităţii este asociată cel mai frecvent cu procesul de evaluare. Termenul de
„evaluare” se referă la un set de procese pentru aprecierea calităţii instituţiilor şi / sau
programelor de studii. De cele mai multe ori, evaluarea se realizează în scopul acreditării.
Evaluarea poate fi externă sau internă. Evaluarea externă este realizată de către un organism
diferit de instituţia evaluată sau unităţi ale acesteia, în timp ce evaluarea internă este
realizată de însăşi instituţie pentru a verifica şi asigura propria calitate, pe o bază continuă
sau ocazională.
27.2 Analiza performanţelor studenţilor, componentă a procesului de asigurare a

calităţii în învăţământul superior
Vom analiza mai întâi principalele aspecte vizate în evaluarea programeloe şi evident
conceptele legate de asigurarea calităţii.
27.2.1 Aspecte vizate în evaluare
Conform unui studiu realizat de ENQA ([4], [5]), ale cărui rezultate sunt prezentate în
[3] principalele aspecte vizate în evaluarea instituţiilor sunt:
- dezvoltarea, managementul şi organizarea activităţilor educaţionale;
- performanţa studenţilor;
- misiunea instituţiei de învăţământ superior;
- conducerea instituţiei de învăţământ superior;
- calitatea angajaţilor;
- mecanismul de asigurare a calităţii;
- calitatea activităţilor educaţionale;
- politica şi luarea deciziilor;
- politica şi organizarea cercetării;
- calitatea cercetării;
- gradul de realizare a misiunii şi obiectivelor;
- finanţare;
- satisfacţia stakeholderilor.
Conform aceluiaşi studiu, principalele aspecte vizate în evaluarea programelor sunt:
- conţinutul programului;
- modul de organizare a programului; coerenţa programului;
- proiectarea curriculum-ului;
- activitatea studenţilor, proiectele de cercetare; pregătirea practică;
- evaluarea / examinarea studenţilor;
- calitatea angajaţilor;
- calitatea infrastructurii;
- procedurile interne de asigurarea calităţii;
- respectarea standardelor;
- metodele de predare;
- calificările aşteptate;
- studenţii (selectare, recrutare, educare)
- nivelul programului (ciclul licenţă sau master)
- scopurile şi obiectivele programului;
- rata de promovare şi de renunţare;
- cerinţe / standarde specifice domeniului;
- orientarea programului: aplicată sau ştiinţifică;
- conceptul didactic, filosofia didactică;
- internaţionalizarea curriculumului;
- evaluarea internaţională a programului;
- perioada medie de absolvire;
- opinia studenţilor, a absolvenţilor şi a angajaţilor despre program;
- opinia societăţii etc.
După cum se poate observa, numeroase aspecte referitoare la studenţi sunt avute în vedere
la evaluarea unei instituţii de învăţământ superior.
27.2.2 Concepte legate de asigurarea calităţii: standarde, criterii, indicatori
Criteriul asigură baza pentru concluziile evaluării. El asigură un mod de interpretare a

măsurii în care obiectivele au fost realizate. Standardele sunt definite în general în mod
similar. Ele precizează nivelul care trebuie atins. Standardele şi criteriile constituie baza de
analiză pentru evaluarea şi ierarhizarea fiecărui program de studiu.
Standardele se referă la nivelul cerinţelor şi condiţiilor care trebuie îndeplinite de către
instituţii sau programe pentru a fi acreditate sau certificate de către o agenţie de asigurare a
calităţii sau de acreditare. Aceste condiţii implică aşteptări referitoare la calitate,
îndeplinire, eficienţă, viabilitate financiară, rezultate, sustenabilitate. De asemenea,
standardele pot descrie rezultatele aşteptate ale unui program. Ele se referă la competenţe,
cunoştinţe, aptitudini şi/sau atitudini aşteptate de la absolvenţi.
Standardele şi criteriile sunt destinate a asigura stimuli pentru schimbare şi asigurarea
calităţii. De aceea, trebuie să fie formulate clar şi explicit. În orice caz, decizia finală este
de cele mai multe ori subiectivă. Deşi există standarde şi criterii, examinatorii pot avea sau
nu încredere în standardele şi criteriile academice. Aşadar, crearea standardelor transferă
dreptul de control şi putere celor care stabilesc standardele şi astfel, în afara sferei de
influenţă a instituţiilor.
Indicatorii au rol operaţional. În practică, indicatorii sunt folosiţi în sens larg, în mod
calitativ, pentru descrierea unui obiect. (caracteristicile sau starea unui obiect sau
modificarea suferită de acesta). Adesea, indicatorii se referă la parametri statistici
(indicatori statistici), fiind relevanţi în analizarea fluxurilor de studenţi, dinamica
angajaţilor / studenţilor, rezultatele activităţii de cercetare, costul pe student, laboratoare şi
echipamente, biblioteci, capital, tehnologia informaţiei etc.
Indicatorii de performanţă reprezintă o gamă de indicatori statistici cu scopul de a oferi
o măsură obiectivă asupra activităţii unei instituţii de învăţământ superior. Aceştia le permit
instituţiilor să şi evalueze singure propriile performanţe sau permit comparaţii între
instituţii. Un exemplu de indicator de performanţă este evaluarea făcută de către studenţi a
312
Capitolul XXVII ANALIZA PERFORMANŢELOR STUDENŢILOR CU TEHNICI DE DATA
MINING: STUDIU DE CAZ ÎN ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
utilizării testelor şi examinărilor. În literatura de specialitate există definite numeroase

cerinţe pe care indicatorii educaţionali trebuie să le îndeplinească. Dintre aceste criterii se
pot menţiona:
- cerinţe cantitative;
- validitatea de conţinut;
- vizualizarea corespunzătoare;
- încrederea;
- asocierea cu alţi indicatori (seturile de indicatori): un element crucial se referă la
faptul că indicatorii nu trebuie folosiţi izolat. Ei arată aspecte diferite ale unui
anumit fenomen. Doar combinarea informaţiei poate furniza o imagine adevărată a
acelui fenomen. În alegerea indicatorilor, trebuie să ne asigurăm cătoate aspectele
relevante au fost acoperite. Pentru a combina informaţia utilizată de indicatori este
necesară o hartă a relaţiilor dintre aceştia.
- actualitatea;
- caracterul strategic: indicatorii trebuie să reflecte o schimbare a unui fenomen,
legată de cele mai multe ori de scopurile şi obiectivele fenomenului analizat.
- relevanţa pentru utilizator;
Conform Higher Education in the Twenty-First Century, cu ajutorul indicatorilor
educaţionali sunt măsurate opt caracteristici şi anume:
- egalitatea accesului la învăţământ;
- asigurarea participării şi promovarea rolului femeilor;
- dezvoltarea cunoştinţelor prin cercetare şi diseminarea informaţiilor;
- orientarea pe termen lung în funcţie de relevanţă;
- întărirea cooperării cu piaţa forţei de muncă, analizarea şi anticiparea nevoilor
societăţii;
- diversificarea pentru asigurarea egalităţii şi oportunităţii;
- abordări educaţionale inovative;
- personalul din învăţământul superior şi studenţii, ca principali actori.
Principalele sisteme de indicatori de performanţă utilizate în spaţiul european sunt:
a. Sistemul de indicatori UNESCO
În 2001, UNESCO a realizat un studiu important despre indicatorii de performanţă ai
învăţământului superior, în perioada imediat următoare a Conferinţei Mondiale a
Învăţământului Superior (World Conference on Higher Education). Acest studiu asigură
statelor membre cadrul analitic şi statistic care să le ajute să dezvolte şi monitorizeze
politice proprii din domeniul învăţământului superior.
Studiul prezintă o listă cuprinzătoare de indicatori care pot fi consideraţi la nivel naţional,
dar şi la nivel instituţional, şi este un document de referinţă în ciuda criticilor aduse
limitelor indicatorilor propuşi. Importanţa acestui set de indicatori este conferită şi de
caracterul de comparabilitate internaţională a rezultatelor obţinute.
b. Sistemul de indicatori OECD
OECD a publicat, ani de-a rândul, compendii anuale de indicatori referitori la activităţile de
educaţie, învăţământ superior şi cercetare din statele membre. Aceşti indicatori iau în
considerare întregul sistem educaţional şi exprimă patru categorii în termeni cantitativi:
- outputurile şi impactul educaţiei;
- resursele financiare şi umane utilizate în procesul educaţiei;
- participarea populaţiei în activităţi educaţionale;
- organizarea instituţiilor de învăţământ.
Indicatorii OECD sunt singurii utilizaţi, în mod current, pentru comparaţii între state
referitoare la activitatea şi finanţarea învăţământului superior.
313
c. Sisteme naţionale de indicatori de referinţă au fost dezvoltate de Belgia, Franţa,

Italia, Portugalia şi Elveţia.
27.2.3 De la evaluarea pe baza inputurilor, la evaluarea pe baza rezultatelor
Criteriile de evaluare pentru outputuri sunt cunoscute drept „descriptori bazaţi pe

competenţe” (competence-based descriptors) sau „specificaţii ale programelor”
(programme specifications). În Marea Britanie, „cadrul calificărilor din învăţământul
superior asigură puncte de referinţă pentru a stabili dacă rezultatele aşteptate ale
programelor şi realizările actuale ale studenţilor sunt corespunzătoare nivelului de calificare
deţinut de instituţia de învăţământ superior”. Aşadar, descriptorii trebuie să ofere un punct
de plecare bine definit pentru formularea standardelor specifice fiecărei discipline şi
standarde pentru educaţia generalăşi pe domenii. Un descriptor indică un sumar de
ansamblu al rezultatelor procesului de învăţare pentru întregul program de studiu. Un
descriptor oferă informaţii despre competenţele şi priceperile pe care studenţii trebuie să le
obţină prin urmarea cursului respectiv.
O specificaţie de program este o descriere concisă a rezultatului aşteptat al procesului
de învăţare din cadrul unui program educaţional şi modalitatea prin care aceste rezultate
sunt îndeplinite şi demonstrate. Un rezultat este consecinţa unei acţiuni sau proces.
Specificaţiile de program trebuie să menţioneze clar rezultatele aşteptate în termeni de
cunoştinţe, înţelegeri, deprinderi, aptitudini şi alte atribute.
Specificaţiile se împart în două categorii:
- specifice disciplinei
- standarde academice generale.
Specificaţiile specifice disciplinei sunt utilizate în Olanda după cum urmează:
-cunoştinţe şi subiecte necesare de bază din disciplina respectivă;
-metode şi tehnici;
-dezvoltări ale teoriei;
-deprinderi specifice asociate cu disciplina;
-studii specifice şi procese învăţate aşteptate şi cerute în cadrul disciplinei.
Spre exemplu, deprinderile generale cuprind:
-problem-solving;
-gândire analiticăşi critică;
-abilitatea de sinteză;
-comunicarea (scrisăşi orală)
-munca în echipă.
Competenţă înseamnă abilitatea de a îndeplini cerinţele individuale şi sociale. Este o
combinare de atitudini, valori, cunoştinţe şi abilităţi inter-relaţionate şi depinde foarte mult
de context. Competenţa poate fi predatăşi învăţată.
Cei mai utilizaţi sunt „descriptorii de la Dublin” (Dublin Descriptors) care definesc
rezultatele cheie ale programelor de licenţă şi de master. Aceştia au fost elaboraţi de
Iniţiativa Joint Quality şi au fost agreaţi ca descriptori pentru cadrul calificărilor în Spaţiul
European al Învăţământului Superior. Aceştia oferă cerinţe generice ale aşteptărilor tipice
în ceea ce priveşte realizările şi abilităţile asociate cu diplomele de la sfârşitul fiecărui ciclu
Bologna.
27. 3 Abordări în evaluarea performanţelor studenţilor. Studii semnificative
În [9] sunt prezintate următoarele studii de caz pentru învăţământul superior:
314
a) Studiu realizat la un institut privat, specializat în ştiinţe matematice şi inginerie,

unde studenţii învaţă în campus, rata de continuare a studiilor pentru studenţii de anul întâi
este de 90% iar pentru toţi studenţii este de 80%. Studiul a urmărit evidenţierea factorilor
care determină succesul academic al studenţilor de anul întâi. Metodele utilizate sunt: arbori
de clasificare şi regresie, precum şi reţele neuronale. Au fost generaţi arbori de decizie,
seturi de reguli şi a fost realizată analiza de senzitivitate pentru analiza factorilor.
Variabilele avute în vedere au fost variabilele demografice şi indicatorii de performanţă
înainte de facultate. Prin această analiză se poate realiza predicţia mediei generale a anului
întâi. Din analiza realizată prin cele două clase de metode a rezultat că cei mai importanţi
factori pentru succesul academic în anul întâi de facultate sunt: scorul SAT (echivalentul
mediei de bacalaureat) şi poziţia în clasamentul realizat pe baza mediei din liceu.
b) Studiu realizat la Universitatea de Stat din Cleveland. Scopul acestui studiu a fost să
asiste acordarea ajutorului financiar acordat studenţilor, să exploreze efectele pe care le-ar
putea avea schimbarea reglementărilor la admitere şi să promoveze tehnicile de data mining
în construirea de modele pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite studenţilor. Obiectivul
cercetării este identificarea indicatorilor cheie care prezic cel mai bine rămânerea
studenţilor în facultate şi în final absolvirea facultăţii. Datele utilizate sunt cele disponibile
la înscriere. Datele utilizate în studiu acoperă perioada 1998-2003. Calitatea datelor nu a
fost prea ridicată datorită valorilor lipsă anomaliilor (absolvenţi fără specializare, studenţi
în anul întâi cu un număr exagerat de puncte credit, schimbări de specializări, un număr
mare de indecişi (fără specializare). Au fost analizaţi numai studenţii de anul întâi (7209
studenţi) şi studenţii cu transferuri din alte şcoli cu durata de 4 ani (9544). Variabilele
utilizate sunt: media din liceu, poziţia în clasamentul realizat pe baza mediei de liceu, vârsta
la intrarea în facultate, punctajul ACT (un examen similar SAT), rasa, sexul, media
primului semestru, numărul de specializări declarate, schimbarea specializării, colegiul
absolvit, distanţa dintre universitate şi domiciliu. Din analiză a rezultat faptul că cei mai
importanţi factori în explicarea performanţelor sunt: media din liceu, vârsta, punctajul
ACT, numărul de specializări declarate. Datorită accesului limitat la date analiza nu a putut
să includă aspectele financiare (ajutorul financiar acordat studenţilor, situaţia financiară a
studenţilor) şi informaţii privind modelele comportamentale ale studenţilor).
c) Studiu realizat la Universitatea de stat din Colorado în domeniul admiterii şi
înscrierii studenţilor. Aspectul analizat a fost faptul că nu toţi studenţii admişi se şi înscriu
în mod efectiv la facultate. Cercetarea a urmărit identificarea modelului care să explice de
ce un student se înscrie/nu se înscrie la facultatea la care a fost declarat admis şi să
stabilească dacă un astfel de model se poate aplica pentru a realiza predicţii privind
comportamentul studenţilor declaraţi admişi. Metodele de analiză utilizate au fost metodele
statistice (corelaţii, regresii) şi de data mining (modelare predictivă). Variabilele utilizate au
fost: variabilele demografice, performanţele academice, înregistrările privind comunicarea
cu studenţii.
d) Studiul realizat la Universitatea George Mason pentru analiza înscrierilor şi succesul
academic. Scopul cercetării este de a orienta decizia la admitere astfel încât să fie selectaţi
acei candidaţi care au cea mai mare şansă de succes. În universitate mai mult de jumătate
dintre studenţi nu reuşesc să finalizeze studiile în şase ani. Studiul urmăreşte creşterea
numărului de înscrişi, creşterea ratelor de persistenţă în şcoală, menţinerea diversităţii. Ca
măsură a succesului a fost considerată media primului semestru. Au fost utilizate
următoarele metode de analiză: regresia, arbori de decizie, reţele neuronale. Variabilele
utilizate sunt: informaţiile demografice, pregătirea academică (media de bacalaureat -
SATM, SATV, media din liceu – HSGPA, media din timpul liceului de la diferite
discipline, precum matematica, limbi străine), caracteristicile geografice ale reşedinţei.
315
Pentru construirea modelului au fost utilizate datele din 2001. Pentru validare au fost
utilizate datele din 2002. Din analiză a rezultat faptul că legătura dintre pregătirea
academică şi probabilitatea de înmatriculare nu este lineară, spre deosebire de legătura
dintre pregătirea academică şi rezultatul obţinut în primul semestru.
e) Studiu referitor la disciplinele selectate de studenţii înscrişi. În cadrul acestui studiu
s-a realizat o clusterizare a studenţilor, în raport de o serie de variabile precum: media
primului semestru, pregătirea prealabilă, persistenţa. Au fost identificate 6 clase de studenţi,
precum: studenţii care îşi aleg disciplinele cu multă atenţie, studenţii care tind să opteze
pentru prea multe şi respectiv pentru prea puţine discipline, studenţii care vor să obţină cel
mai mare număr de credite. O serie de rezultate interesante au fost obţine din analize. Astfel
studenţii care îşi aleg prea puţine discipline prezintă şi cea mai mică rată a persistenţei. Cei
care optează pentru prea multe discipline au o pregătire prealabilă ridicată iar rata de
persistenţă este medie.
În [7] este prezentat un sistem suport de decizie pentru îmbunătăţirea sistemului de
admitere al institutul asiatic de tehnologie (Asian Institute of Technology). Institutul are un
număr ridicat de studenţi internaţionali (peste 2000), în special la master şi doctorat care vin
de la universităţi pentru care institutul nu are suficiente informaţii pentru a le clasifica şi a
asigura astfel o interpretare corespunzătoare pentru pregătirea anterioară a studenţilor. Din
această cauză, s-a adoptat decizia realizării unei analize prin data mining pentru
previzionarea succesului studenţilor în raport de şcoala/facultatea absolvite şi a altor
informaţii din dosarul de înscriere. Au fost utilizate 10 variabile, şi anume: vârstă, sex,
starea civilă, naţionalitatea, rezultatul la testul de limbă engleză, institutul la care a obţinut
diploma anterioară, specializarea anterioară, media cu care a obţinut diploma anterioară,
domeniul de studiu, tipul diplomei anterioare (master, doctorat). Întrucât specializarea şi
domeniul de studiu au un număr semnificativ de valori s-a realizat o grupare prealabilă şi s-
a lucrat cu eticheta clasei. Valorile atributelor naţionalitate şi institut absolvit au fost
înlocuite cu valori cu semnificaţie. Astfel, a fost utilizat clasamentul ţărilor realizat de
Banca Mondială în raport de Produsul intern brut (LIC, LMC, NOC, OEC, UMC). În locul
denumirii institutului anterior absolvit s-a utilizat poziţia acestuia (de la 0-10) în
clasamentul instituţiilor realizat pe baza corelaţiei dintre rezultatul obţinut de studenţii
admişi anterior în institutul de origine şi rezultatul obţinut în cadrul institutului asiatic de
tehnologie. Pentru analiză s-a utilizat o reţea bayesiană. Datele utilizate acoperă perioada
2003-2006. S-au utilizat datele a 1386 studenţi de la programe de masterat şi 302
doctoranzi. În prezent se lucrează la îmbunătăţirea analizei prin identificarea unor
cazuri similare (studenţi înscrişi anterior cu profil similar celui al candidatului
evaluat) astfel încât să se realizeze o predicţie a performanţelor printr-un
raţionament pe bază de cazuri.
În [12] este prezentat un studiu de caz în care tehnicile de data mining sunt aplicate
pentru a asista studenţii în alegerea specializărilor. Se consideră că alegerea specializării
reprezintă un factor important în asigurarea performanţelor academice. Deşi este un
element important, studenţii nu sunt susţinut suficient în realizarea opţiunilor. Prin analiza
datelor despre studenţi (inclusiv datele referitoare la cursurile pentru care au optat) se
încearcă să se determine pentru fiecare student cea mai bună specializare. Iniţial s-a
încercat generarea unui arbore de clasificare care să permită stabilirea celei mai potrivite
specializări pentru un student, în raport de profilul acestuia (caracteristicile asociate).
Arborele de clasificare generat prezenta însă o precizie scăzută, cauzele principale fiind
numărul mare de specializări pentru care poate opta un student şi variaţiile mari în numărul
de opţiuni pe specializări. Metoda nu a fost considerată potrivită şi pentru că genera o
316
singură soluţie (specializarea recomandată), când adesea se doreşte obţinerea unei liste de
specializări recomandate, eventual ordonate în funcţie de un coeficient de compatibilitate.
Din această cauză s-a optat pentru o generarea unui alt model al datelor şi anume un arbore
care să permită stabilirea compatibilităţii dintre o specializare şi un anumit student. Cu
ajutorul acestui arbore se poate prezice dacă un anumit student este potrivit sau nu pentru o
anumită specializare. Clasificarea se realizează deci pe două clase: potrivit/nepotrivit.
Succesul într-o anumită specializare este considerat prin finalizarea în durata normală (4
ani) şi prin clasarea în primii 40% la o anumită specializare. Acest model asigură o
predicţie mai bună (procentul de predicţii corecte fiind de 80%) şi asigură obţinerea pentru
un acelaşi student a unui set de recomandări de specializări.
27.4 Analiza performanţelor studenţilor
27.4.1 Obiectivele analizei
Obiectivele analizei sunt următoarele:

1. Determinarea atributelor care au cea mai mare importanţă asupra performanţei
studenţilor
2. Identificarea modelelor de evoluţie a performanţelor studenţilor
3. Analiza riscului de neintegrare în activitatea universitară la studenţii de anul întâi
4. Identificarea profilului studenţilor de la diferitele specializări
27.4.2 Surse de date utilizate

În cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti au fost identificate 4 surse date
care oferă informaţii despre candidaţi, studenţi şi absolvenţi. Aceste surse de date sunt:
1. Baza de date realizată anual de către colectivul comisiilor de admitere ASE, in
care se introduc informaţii despre candidaţii înscrişi la examenul de admitere.
Modul de colectare al datelor este următorul: informaţiile au fost introduse in baza
de date prin intermediul unui formular care se completează la înscriere pe baza
unui dosar. Această bază de date a fost denumită ADMITERE ASE. Există
disponibile date începând cu anul 2000.
2. Baza de date curenta a ASE-ului, creată şi întreţinută de Departamentul de
Informatică al ASE. Informaţiile din această bază de date sunt introduse pe tot
parcursul anului universitar, aceasta fiind “oglinda activităţii fiecărui student din
facultate. Modul de colectare al datelor este introducerea prin reţeaua de
secretariat. Această bază de date a fost denumită BD ASE. Pentru analiză au fost
utilizate datele începând cu anul 2000.
3. Baza de date a candidaţilor din 2006 la facultatea de Relaţii Economice Modul de
culegere a datelor l-a reprezentat chestionarea candidaţilor. Această bază de date a
fost denumită Candidaţi REI.
4. Baza de date absolvenţii din promoţia 2006 de la facultatea REI Modul de
colectare a datelor a fost chestionarea absolvenţilor la susţinerea examenului de
licenţă. Această bază de date a fost denumită LICENTA REI.
Sursele de date utilizate sunt interne şi majoritatea aparţin evidenţelor operaţionale.
Datorită acestui fapt, calitatea datelor este crescută.
Calitatea datelor in ceea ce priveşte gradul de completare pentru atributele folosite,
este in medie de 80%. Corectitudinea este intr-un procent de 82% (cifra a reieşit din dintr-o
analiza ce a vizat corelarea datelor existente in baza de date cu cele din dosarele de la
317
secretariate). Pentru BD Admitere procentul de umplere este mare, fiind in medie de peste
90%. Analiza a fost realizată pe baza de date a Facultăţii de Relaţii Economice
Internaţionale. Corectitudinea are un procent de 95%. Pentru baza de date Candidaţi REI,
procentul de completare este de 72%, iar pentru LICENTA REI procentul de umplere este
de 68%.
Analiza distribuţiei valorilor factorilor principali de performanţă (media
de bacalaureat si medie liceu) pe facultăţi se poate realiza cu ajutorul
graficelor din figura 1.
Medie liceu
Media BAC 12
CSIE
12 10
SELS
CSIE
10 CIG
SELS 8
COM
CIG
8 ECON
COM 6
EAM
N o ta
6 ECON
FABBV
EAM 4
4 MAN
FABBV
MRK
2 MAN 2
REI
MRK
0 REI 0
Minim Maxim Mean Stdev Minim Maxim Mean Stdev
Figura 1: Distribuţia mediilor de bacalaureat şi a mediei din liceu pentru perioada 2000-
2006
Analiza distribuţiei valorilor pentru media de bacalaureat si media in timpul liceului pe

fiecare facultate se poate realiza pe baza graficelor din figura 2.
CSIE SELS
12 12
10 10
8 8
MediaBac MediaBac
nota
nota
6 MediaLiceu 6 MediaLiceu
MediaAdmitere MediaAdmitere
4 4
2 2
0
0
Minim Maxim Mean Stdev
318
CIG COM
12 12
10 10
8 8
MediaBac MediaBac
nota
nota
6 MediaLiceu 6 MediaLiceu
MediaAdmitere MediaAdmitere
4 4
2 2
0 0
Minim Maxim Mean Stdev Minim Maxim Mean Stdev
ECON EAM
12 12
10 10
8
8 MediaBac
MediaBac
n o ta 6 MediaLiceu
n o ta
6 MediaLiceu
MediaAdmitere
MediaAdmitere 4
4
2
2
0
0 Minim Maxim Mean Stdev
FABBV MAN
12 12
10 10
8
8 MediaBac
MediaBac
nota
6 MediaLiceu
nota
6 MediaLiceu
MediaAdmitere
MediaAdmitere 4
4
2
2
0
0 Minim Maxim Mean Stdev
MRK REI
12 12
10 10
8 8
MediaBac MediaBac
nota
6
nota
MediaLiceu 6 MediaLiceu
MediaAdmitere
4 MediaAdmitere
4
2
2
0
0
Figura 2: Distribuţia mediilor de bacalaureat şi a mediei din liceu pe facultăţi pentru

perioada 2000-2006
319
Pentru analiza distribuţiei valorilor concomitent pe câte două atribute s-au utilizat
datele de la facultatea CSIE. Fişierul de date a avut 1582 de înregistrări. În figura 3 avem
distribuţia studenţilor în funcţie de performanţa din anul 4. Avem 12 clase de performanţă
iar culoarea reprezintă atributul sex. Din figură se observă că valoarea cu cea mai mare
frecvenţă este performanţă = 1.
Figura 3: Distribuţia performanţei din anul 4 de studii în raport de valorile atributului sex
la facultatea CSIE
În figurile 4, 5 şi 6 sunt prezentate distribuţiile claselor de performanţă pe ani de studiu

în raport de valorile atributului sex.
320
321
Figura 6: Distribuţia performanţei din primul an de studii în raport de valorile atributului

sex
Analizând cele patru grafice se poate observa următoarea dinamică a performanţei:

- performanţa anului 2 scade considerabil faţă de anul 1 (având o scădere a
numărului performanţei cu valoare 1 şi creşterea numărului studenţilor cu
performanţa 10, respectiv 12)
- faţă de anul 2, în anul 3 avem o creştere atât la clasele de performanţă ridicată cât
şi la cele de performanţă scăzută, înregistrându-se o scădere a numărului studenţilor
cu performanţa medie
o numărul studenţilor care prezintă performanţa = 1 înregistrează o
creştere de la 174 la 349 de studenţi
o numărul studenţilor care prezintă performanţa = 12 creşte de la 108
la 171 în timp ce numărul studenţilor care prezintă performanţa = 10
scade de le 274 la 24
- faţă de anul 3 de studii, în anul 4 se observă o uşoară creştere a numărului
studenţilor care prezintă o performanţă bună (1, 2 şi 3).
În continuare, în figurile 7, 8 şi 9 sunt prezentate distribuţiile mediilor de

bacalaureat, admitere şi respectiv liceu.
322
Figura 7: Distribuţia mediei la bacalaureat
Figura 8: Distribuţia mediei la liceu
323
Figura 9: Distribuţia mediei la admitere
27.4.3 Modelarea datelor pentru analiza prin datamining
Din analiza surselor de date şi din obiectivele de analiză stabilite s-au proiectat
următoarele tabele pentru analiza prin data mining. Tabelele conţin date din perioada 2000-
2006. Tabelul 1 conţine descrierea tabelei principale de data mining.
Tabelul 1: Tabela de data mining principală (câte o tabelă pentru fiecare facultate)
Cod atribut Tip atribut Sursa
Sex character BD ASE
JudetDomStabil character BD ASE
IdCentru uniqueidentifier BD ASE
TipInscriere character BD ASE
TipInmatriculare character BD ASE
StatutFinanciar character BD ASE
IdSpecializare uniqueidentifier BD ASE
PerformantaAn1 numeric calculat
MediaAn1 numeric BD ASE
NrRestanteAn1 numeric BD ASE
324

MediaBac numeric BD Admitere
MediaLiceu numeric BD Admitere
MediaAdmitere numeric BD Admitere
Optiune1 character BD Admitere
Valorile atributelor de performanţă (PerformantaAn1, PerformantaAn2,

PerformantaAn3, PerformantaAn4, PerformantaAn5) sunt calculate pe baza mediilor şi a
numărului de restanţe înregistrate în anii de studii, conform tabelului 2.
Tabelul 2: Definirea claselor de performanţă

Clasa de performanţă Medie Restanţe
(PerformantaAni, i=1,5) (MediaAni, i=1,5) (NrRestanteAni, i=1,5)
1 [9,10] Nicio restanţă
2 [9,10] 1-2 restanţe
3 [9,10] >2 restanţe
4 [8-9) Nicio restanţă
5 [8-9) 1-2 restanţe
6 [8-9) >2 restanţe
7 [7,8) Nicio restanţă
8 [7,8) 1-2 restanţe
9 [7,8) >2 restanţe
10 [5,7) Nicio restanţă
11 [5,7) 1-2 restanţe
12 [5,7) >2 restanţe
27.4.4 Determinarea atributelor cu cea mai mare influenţă asupra performanţelor

studenţilor
Ca mediu de data mining s-a utilizat platforma Weka. Pentru fiecare an în parte se va
rula algoritmul „InfoGainAttributeEval” (cu metoda de căutare Ranker) care ordonează
atributele în funcţie de importanţa asupra atributului clasă. Se începe analiza cu facultatea
CSIE. Pentru anul 5, performanţa este influenţată de factorii următori:
=== Attribute Selection on all input data ===

Search Method: Attribute ranking.
Attribute Evaluator (supervised, Class (nominal): 12 PerformantaAn5):
Information Gain Ranking Filter
Ranked attributes:
0.9581 22 NrRest5
0.2086 20 NrRest4
0.1717 11 PerformantaAn4
0.1208 21 MediaAn5
325
0.0775 7 IdSpecializare
0.0579 15 MediaAn2
0.0537 19 MediaAn4
0.0488 17 MediaAn3
0.0417 2 JudetDomStabil
0.0402 18 NrRest3
0.0296 26 Optiune1
0.0292 27 Optiune2
0.0236 13 MediaAn1
0.0221 28 Optiune3
0.0186 1 Sex
0 4 TipInscriere
0 5 TipInmatriculare
0 23 MediaBac
0 3 IdCentru
0 25 MediaAdmitere
0 24 MediaLiceu
0 6 StatutFinanciar
0 16 NrRest2
0 14 NrRest1
Selected attributes:
22,20,11,21,10,9,7,15,8,19,17,2,18,26,27,13,28,1,4,5,23,3,25,24,6,16,14 : 27
Se observă că cel mai important atribut pentru performanţa studenţilor în anul 5 este
numărul de restanţe din acel an, urmat de numărul de restanţe din anul anterior. Eliminând
atributele MediaAn5 şi NrRestanţeAn5 care au contribuit la formarea atributului
Performanţă vom avea drept cel mai important atributul pentru performanţa studenţilor în
anul 5 atributul: NrRestanţe4, urmat de performanţele din anii 4, 3 şi respectiv 2 (figura
10).
Figura 10: Ponderea atributelor în atributul clasă „PerformanţăAn5”
326
În ambele cazuri, atributul „IdSpecializare” are o pondere foarte ridicată asupra

performanţei. Pentru fiecare din ani se va elimina informaţia deţinută în momentul de faţă
despre anii care au urmat. De exemplu pentru anul 2 se vor elimina informaţiile din anul 3
şi 4. Pentru anul 4, performanţa va fi influenţată de factorii următori:

Attribute Evaluator (supervised, Class (nominal): 11 PerformantaAn4): Information Gain
Ranking Filter
Ranked attributes:
1.9611 18 MediaAn4
1.5013 19 NrRest4
0.5734 16 MediaAn3
0.3539 14 MediaAn2
0.351 17 NrRest3
0.256 7 IdSpecializare
0.1812 12 MediaAn1
0.12 15 NrRest2
0.0745 1 Sex
0.0645 13 NrRest1
0.0553 6 StatutFinanciar
0.0315 23 Optiune1
0.0299 21 MediaLiceu
0.0217 24 Optiune2
0.0181 5 TipInmatriculare
0.015 25 Optiune3
0 22 MediaAdmitere
0 20 MediaBac
0 3 IdCentru
0 4 TipInscriere
Selected attributes: 18,19,10,16,9,14,17,7,8,12,15,1,2,13,6,23,21,24,5,25,22,20,3,4 : 24
Se elimină atributele „MediaAn4” respectiv „NrRestante4” (figura 11).
327
Figura 11: Ponderea celor mai importante atribute în atributul clasă „PerformanţăAn4”
Pentru anul 3 se va elimina informaţia de „IdSpecializare” deoarece specializarea

intervine în după anul 3. Pentru anul 3, performanţa va fi influenţată de factorii prezentaţi în
figura 12.
328
Pentru anul 2, performanţa va fi influenţată de factorii prezentaţi în figura 13.
Pentru anul 1, performanţa este influenţată de factorii următori:
Attribute Evaluator (supervised, Class (nominal): 5 PerformantaAn1):

Information Gain Ranking Filter
Ranked attributes:
0.1484 8 MediaAdmitere
0.1346 7 MediaLiceu
0.0896 4 StatutFinanciar
0.0857 6 MediaBac
0.0393 9 Optiune1
0.0364 10 Optiune2
0.0357 11 Optiune3
0.0339 1 Sex
0 3 TipInmatriculare
Selected attributes: 8,7,2,4,6,9,10,11,1,3 : 10
329
Pentru a analiza suplimentar atributul „IdSpecializare” se va face o clusterizare

având ca etichetă de cluster numele fiecărei specializări.
În concluzie, se poate spune că performanţa fiecărui an este strict în relaţie cu
performanţa anilor anteriori, anul cel mai apropiat fiind anul cu ponderea informaţională
cea mai ridicată. În acelaşi timp performanţa din anii 4 respectiv 5 fiind dependentă de
specializarea studentului. Cea mai proastă performanţă fiind observată la specializarea
Statistica_si_Previziune_Economica urmată iar cea mai ridicată la
Statistica_Social_Economica şi respectiv Economie_Matematica.
Se poate observa că pentru cele mai multe facultăţi, atributul dominant pentru
performanţa anului 1 este media de admitere. Alţi factori, precum: situaţia financiară, media
liceu etc. au de asemenea o pondere ridicată. Pentru facultatea Marketing, opţiunile de la
admitere au o pondere foarte ridicată, comparativ cu alte facultăţi. Ca o regulă generală se
poate observa că performanţa din anii 2, 3, şi 4 cel mai important factor este performanţa
din anul anterior. În unele cazuri statutul financiar câştigă importanţă faţă de anul întâi.
27.4.5 Analiza riscului ca studenţii să întâmpine dificultăţi de adaptare în anul întâi
Riscul de adaptare este definit cu ajutorul performanţei obţinute în anul întâi, semestrul
I. Dacă performanţa este în intervalul [1,4] atunci riscul de a nu se adapta este mic. Dacă
performanţa este în intervalul [5,8] atunci riscul de a nu se adapta este mediu. Dacă
performanţa este în intervalul [9,12] atunci riscul de a nu se adapta este mare.
a) Identificarea profilului studenţilor care prezintă un risc mic de a întâmpina

dificultăţi de adaptare
Realizând un arbore de decizie pe clasa factor de risc vom obţine următoarele

descrieri pe fiecare risc:
Q7InstEcMama = ASE
| StatutFinanciar <= 0
| | Sex = F
| | | Q15AltaInstInv <= 0: MIC (16.51/0.62)
Interpretare: mama a absolvit ASE-ul, studentul urmează cursurile fără taxă, este fată şi
nu s-a înscris la altă facultate.
Q7InstEcMama = ASE
| | Sex = F
| | | Q15AltaInstInv > 0
| | | | Q3Nrfrati > 0: MIC (17.07/2.47)
Interpretare: mama a absolvit ASE-ul, studentul urmează cursurile fără taxă, este fată, s-a
înscris la altă facultate şi are fraţi.
Q7InstEcMama = ASE
| | Sex = F
| | | Q12TipLiceuAbs <= 0: MIC (4.95/0.93)
330
Interpretare: mama a absolvit ASE-ul, studentul urmează cursurile fără taxă, este fată şi a
absolvit un liceu teoretic.
Q7InstEcMama = ASE
| StatutFinanciar > 0
| | Q5NrFratiStudEc <= 0
| | | Q15AltaInstInv <= 0
| | | | Q4NrFratiStud <= 0
| | | | | Q8StatutProfesTata <= 0: MIC (13.27/3.09)
Interpretare: mama a absolvit ASE-ul, studentul urmează cursurile fără taxă, nu are fraţi la
ASE, nu s-a înscris la altă facultate, iar tatăl este angajat.
Q7InstEcMama = ASE
| | | | | Q8StatutProfesTata > 0
| | | | | | Q6NivEducMama <= 4: MIC (2.16/0.93)
Interpretare: mama a absolvit ASE-ul, studentul urmează cursurile cu taxă, nu are fraţi la
ASE, nu s-a înscris la altă facultate, iar tatăl nu este angajat, iar mama are nivel educaţional
mai mare de 4.
Q7InstEcMama = ASE
| | | | Q11VenNeteGosp <= 1
| | | | | Q8StatutProfesMama <= 0
| | | | | | Sex = F
| | | | | | | Q8StatutProfesTata <= 0
| | | | | | | | Q11VenNetePers > 0: MIC (4.33/1.55)
ASE, s-a înscris la altă facultate, venitul net pe întreaga familie este între 0 şi 2000 RON,
mama este angajată, studentul este fată, tata este angajat, venitul net pe cap de persoană este
mai mare de 1000RON.
Q7InstEcMama = ASE
| | | | | | Sex = M: MIC (3.4/1.85)
ASE, s-a înscris la altă facultate, venitul net pe întreaga familie este între 0 şi 2000 RON,
mama este angajată, studentul este băiat.
Q7InstEcMama = Cibernetica: MIC (5.95/1.71)
331
Interpretare: mama a absolvit facultatea de Cibernetică.
Q7InstEcMama = FAC COMERT

| StatutFinanciar <= 0: MIC (2.11/0.36)
Interpretare: mama a absolvit Facultatea de comerţ iar studentul urmează cursurile fără
taxă.
b) Identificarea profilului studenţilor care prezintă un risc mediu de a întâmpina

dificultăţi de adaptare
Q7InstEcMama = ASE
| | Sex = F
| | | | Q3Nrfrati <= 0: MEDIU (3.47/1.55)
Interpretare: mama a absolvit ASE, studentul urmează cursurile fără taxă, este fată, s-a
înscris şi la altă instituţie, nu are fraţi.
Q7InstEcMama = ASE
| | Sex = M
| | | Q12TipLiceuAbs > 0: MEDIU (2.85/0.93)
Interpretare: mama a absolvit ASE, studentul urmează cursurile fără taxă, este băiat, a
absolvit liceu un specializat.
Q7InstEcMama = ASE
| | | | | | Sex = F
| | | | | | | Q8StatutProfesTata <= 0
| | | | | | | | Q11VenNetePers <= 0: MEDIU (2.47/1.24)
c) Identificarea profilului studenţilor care prezintă un risc mare de a întâmpina dificultăţi

de adaptare
Q7InstEcMama = ASE
| | | | | Q8StatutProfesTata > 0
| | | | | | Q6NivEducMama > 4: MARE (2.16/1.24)
Q7InstEcMama = ASE
332
| | | | Q11VenNeteGosp > 1
| | | | | | Sex = F
| | | | | | | Q7StudSupEcTata > 0: MARE (2.62/0.62)
Q7InstEcMama = ISE
| Sex = M: MARE (2.35/1.16)
Interpretare: mama a absolvit ISE-ul, iar studentul este băiat.
În concluzie, se poate spune că avem risc scăzut dacă:

- mama a absolvit o facultate;
- studentul urmează cursurile fără taxă;
- studentul nu s-a înscris şi la altă facultate
- are fraţi care studiază la ASE
27.5. Concluzii
Una dintre preocupările importante ale unei instituţii de învăţământ superior este aceea
de a prevede comportamentul studenţilor şi al absolvenţilor. De exemplu, se încearcă
identificarea studenţilor care se vor înscrie la anumite programe sau cursuri sau a
studenţilor ce au nevoie de susţinere, sprijin pentru a putea finaliza studiile. În cadrul
instituţiei se caută în permanenţă răspunsuri la întrebări precum:
− Care sunt tinerii care pot fi motivaţi să urmeze cursurile universităţii?
− Care studenţi prezintă cel mai ridicat risc de abandonare a studiilor?
− Care grupuri de absolvenţi vor oferi cel mai probabil suport financiar pentru
diferitele iniţiative ale universităţii?
O modalitate de a găsi răspunsul la aceste întrebări este realizarea unui proces de data
mining, utilizând resursele informaţionale create şi întreţinute în cadrul instituţiei. Prin data
mining se vor descopri modelele, care vor fi utilizate pentru predicţionarea
comportamentului individual. Urmare acestui fapt se pot adopta măsuri de alocare eficientă
a resurselor, de exemplu pentru a acţiona ( acţiuni de asistare a studenţilor) înainte de
întegistrarea abandonului universitar. In cadrul acestui capitol au fost prezentate o parte
dintre rezultatele unui studiu realizat în Academia de Studii Economice referitor la factorii
care determină performanţa studenţilor precum şi cuantificarea riscului de abandonare a
cursurilor.
Bibliografie
[1] CHEA, “Recognition of Accrediting Organizations Policy and Procedures”, 1998;
Comisia Europeană, „Towards a European Qualifications Framework for Lifelong
Learning”, 2005;
[2] ECA, “Code of Good Practice for the Members of the European Consortium for
Accreditation in Higher Education”, 2004;
[3] ENQA, „Mapping external quality assurance in Central and Eastern Europe. A
comparative survey by the CEE network„ 2006;
[4] ENQA, “Standards and Guidelines for Quality Assurance in the European Higher
Education Area”, 2005;
[5] ENQA, “Regulations of the European Association for Quality Assurance in Higher
Education”, 2004;
333
[6] EUA, “Quality Assurance in Higher Education: A Policy of the European University
Association”, 2001;
[7] P. Haddawy, N. Hien – A decision Support System for Evaluating International Student
Applications, Computer Science and Information management program, Asian Institute of
Technology, 2006.
[8] Hamalainen K., Standards, Criteria, and Indicators in Programme Accreditation and
Evaluation in Western Europe, 2004;
[9] J. Luan, M. Zhai, J. Chen, T. Chow, L. Chang, C-M. Zhao – Concepts, Myths, and Case
Studies of Data Mining in Higher Education, AIR 44th Forum Boston, mai 2004,
http://www.dmhe.org .
[10] QAA, “Guidelines for Preparing Programme Specifications”, 2000;
[11] QAA, “Guidelines on the Quality Assurance of Distance Learning”, 2002;
[12] Waiyamai K. – Improving quality of graduate students by data mining, Faculty of
Engineering, Kasetsart University, Frontiers of ICT Research International Symposium,
2004.
334
Capitolul XXVIII
ABORDĂRI ONTOLOGICE ÎN MANAGEMENTUL CUNOAŞTERII
Constanţa Nicoleta Bodea, Academia de Studii Economice din Bucureşti

Virginia Atanasiu, Academia de Studii Economice din Bucureşti
28.1 Introducere
Cercetările în domeniul ontologiei se dezvoltă în prezent în tot mai multe domenii. În

trecut, acest termen era încadrat mai mult în sfera filozofică. În prezent, a câştigat
popularitate în domenii precum: inteligenţa artificială (IA), lingvistica computaţională,
sisteme baze de date. In particular, importanţa acestui termen este unanim acceptată în
reprezentarea cunoştinţelor, modelarea calitativă, ingineria limbajelor, proiectarea bazelor
de date, modelarea informaţiei, integrarea informaţiei, în special modelarea orientată obiect,
stocarea şi extragerea informaţiei, managementul cunoştinţelor (managementul şi
organizarea cunoaşterii), proiectarea sistemelor agent. Aplicaţiile cele mai cunoscute sunt:
integrarea informaţională a întreprinderilor, translatarea limbajelor naturale, medicină,
ingineria cunoştinţelor, standardizarea cunoştinţelor, comerţ electronic, sisteme de
informare geografică (GIS), sisteme de informaţii juridice, sisteme de informaţii biologice.
În anumite cazuri, termenul de „ontologie” este mai degrabă abstract, desemnând
rezultatul unor activităţi precum analiza conceptuală şi modelarea unui domeniu, activităţi
realizate prin metodologii standard. În multe cazuri, numitele ontologii prezintă propriile
lor particularităţi metodologice şi arhitecturale. În ceea ce priveşte metodologia, principala
caracteristică este adoptarea unei abordări interdisciplinare, în care filozofia şi lingvistica
joacă un rol fundamental în analiza structurii unei realităţi date, la un nivel ridicat de
generalizare şi în formularea unui vocabular strict şi riguros. În ceea ce priveşte aspectele
arhitecturale, cel mai interesant pare să fie legat de rolul pe care ontologia îl deţine într-un
sistem informaţional, conducând la perspectiva sistemelor informaţionale care se bazează
pe ontologii.
În lucrul cu ontologii, abordările interdisciplinare sunt esenţiale, un rol deosebit având
abordările formale. Având în vedere caracterul interdisciplinar, clarificările terminologice
sunt esenţiale, mai ales datorită faptului că unii termeni de bază sunt utilizaţi cu sensuri
diferite. Să considerăm mai întâi, distincţia între „ontologie” cu majusculă ca în afirmaţia
„Ontologia este o disciplină fascinantă” şi „ontologia” cu „o” mic ca în expresia „Ontologia
lui Aristotel” sau „ontologia enciclopedică”. Acelaşi termen are interpretări numeroase în
ultimul caz, iar în primul doar unul. În timp ce în ultimul caz definiţia este clară, referindu-
se la o disciplină caracteristică filozofiei, două sensuri diferite sunt asumate de comunitatea
filozofică şi de comunitatea inteligentei artificiale (IA), şi în general, de comunitatea
informaticii pentru primul caz.
In sens filozofic, ne putem referi la ontologie ca la un sistem particular de categorii
care sunt importante pentru o anumită viziune asupra lumii (care evaluează o anumită
viziune asupra universului). Astfel, acest sistem nu va depinde de un limbaj particular:
ontologia lui Aristotel este întotdeauna aceeaşi, independent de limbajul folosit pentru a fi
descrisă. Pe de altă parte, în sensul acordat în inteligenţa artificială, ontologia se referă la un
artefact ingineresc, constituit dintr-un vocabular specific utilizat pentru a descrie o anumită
realitate (o anumită parte a realităţii), la care se adaugă un set explicit de supoziţii (ipoteze)
referitoare la sensurile implicite ale cuvintelor din vocabular (la semnificaţia intenţionată a
cuvintelor din vocabular). Acest set de supoziţii (ipoteze), iau în mod normal forma unei
teorii în care cuvintele din vocabular apar ca titluri afirmative cu un sens sau două, numite
concepte şi respectiv relaţii (deci, îmbracă de cele mai multe ori, forma unor logici cu
predicate de ordinul întâi, unde cuvintele vocabularului apar ca şi nume de predicate unare
sau binare, denumite respectiv concepte şi relaţii). În cel mai simplu caz, ontologia descrie
ierarhia de concepte legate prin relaţii; în cele mai sofisticate cazuri, axiomele
corespunzătoare sunt adăugate cu scopul de a exprima alte relaţii dintre concepte şi de a
constrânge interpretarea lor intenţionată.
Deşi cele două sensuri ale termenului „ontologie” sunt înrudite, pentru a nu întâmpina
dificultăţi terminologice atunci când vom vorbi despre ontologie vom adopta sensul de din
inteligenta artificială şi vom utiliza termenul de conceptualizare referitor la sensul filozofic.
Aşadar, două ontologii pot fi diferite în raport de vocabularul utilizat (folosind termeni
englezeşti sau româneşti, de exemplu), dar pot avea o aceeaşi conceptualizare (astfel, două
ontologii pot fi diferite în vocabularul utilizat, atunci când vor utiliza aceeaşi
conceptualizare).
28.1.1 Ce este o conceptualizare?
Noţiunea de conceptualizare este definită drept o structură <D,R>, unde: D este un

domeniu, iar R este un set de relaţii relevante pe D. Această definiţie a fost utilizată de Tom
Gruber [1] care defineşte ontologia ca o „specificare a unei conceptualizări”.Pentru a da
semnificaţie este necesară introducerea unei evaluări a intensiei noţiunii de conceptualizare.
În cele ce urmează, am încercat să clarificăm aceste noţiuni, pentru a fi mai clară relaţia
dintre ontologie, modelele implicite şi conceptualizare.
Noţiunea de conceptualizare introdusă de Genesereth şi Nilsson ridică problema
referirii relaţiilor matematice simple (ordinare) în D, şi anume a relaţiilor de extensie.
Aceste relaţii reflectă o stare specială (particulară) a problemei. De exemplu, poate reflecta
un aranjament special al pieselor pe tablă. Avem nevoie totuşi să ne concentrăm asupra
sensului acestor relaţii, independent de starea lucrurilor. Deci este necesară, mai degrabă,
orientarea spre semnificaţia acestor relaţii, independent de starea problemei. De exemplu,
sensul relaţiei de mai sus stă în modul in care se referă la un anumit număr de piese în
funcţie de aranjamentul lor spaţial. Aşadar, avem nevoie să vorbim de relaţii intensionale:
le vom numi relaţii conceptuale, rezervând termenul simplu de relaţie pentru relaţiile simple
matematice. Prin urmare, se pune problema intensiei relaţiilor. Această intensie a relaţiilor
este denumită relaţie conceptuală.
O modalitate standard de a reprezenta intensiile (relaţiile conceptuale) este de a le privi
ca funcţii definite pe universuri posibile, cu valori în mulţimi. Acest fapt are anumite
dezavantaje. În timp ce relaţiile simple sunt definite într-un anumit domeniu, relaţiile
conceptuale sunt definite într-un domeniu spaţiu. Deci, dacă relaţiile sunt definite pe un
anumit domeniu, relaţiile conceptuale sunt definite pe spaţiul domeniului. Vom defini
domeniul spaţiu ca o structură <D,W>, unde: D este un domeniu şi W este mulţimea
maximală de stări a elementelor pentru un astfel de domeniu (denumite şi universuri
posibile). W este o serie de stări maxime de lucruri ale acestui domeniu (lumi posibile). De
exemplu, D poate fi o serie de piese pe tablă şi W poate fi o serie de aranjamente spaţiale
posibile ale acestor piese. Fiind dat un spaţiu de domeniu sau având dat un domeniu spaţiu
<D,W>, se va defini o relaţie conceptuală ρn de aritate n pe <D<W> ca o funcţie totală
n
ρ n :W→ 2 D , din W într-o mulţime a tuturor relaţiilor n-are pe D. Pentru o relaţie
336
Capitolul XXVIII ABORDĂRI ONTOLOGICE ÎN MANAGEMENTUL CUNOAŞTERII
conceptuală generică ρ , mulţimea E ρ = ={ ρ (w)|w ∈ W} va conţine extensiile admisibile

ale lui ρ . O conceptualizare a lui D poate fi definită ca fiind un triplet ordonat C=<D, W,
R>, unde R este o mulţime de relaţii conceptuale pe spaţiul domeniului (sau în domeniul
spatiu) <D,W>. În concluzie, putem spune că o conceptualizare este o mulţime de relaţii
conceptuale definită pe spaţiul domeniului. Se consideră structura <D,R>. Din moment ce
structura se referă la o mulţime a lucrurilor, o putem denumi o mulţime structură, sau
deoarece aceasta se referă la un univers particular, aceasta se va denumi structura
universului. Este uşor de constatat că o conceptualizare conţine numeroase astfel de
mulţimi structură, una pentru fiecare mulţime: acestea vor fi numite mulţimi cu structură
intenţională (Intended world structures). Deci, este simplu de a remarca faptul că o
conceptualizare conţine mai multe astfel de structuri ale universului, una pentru fiecare
univers: acestea vor trebui numite structurile universului intenţional, concordant cu o astfel
de conceptualizare.
Fie C=<D, W, R> o conceptualizare. Pentru fiecare univers posibil w ∈ W, structura
intenţională a lui w în funcţie de C este structura S wC = <D, RwC >, unde RwC = { ρ (w)|
w ∈ R} este mulţimea extensiilor relative la w a elementelor lui R. Vom denumi S C
mulţimea { S wC | w ∈ W} tuturor structurilor universului intenţional ale lui C.
Considerăm un limbaj logic L, cu un vocabular V. Rearanjând definiţia standard,
putem defini un model pentru L ca fiind o structură <S,I>, unde S=<D,R> este structura
universului (sau o mulţime structură), iar I:V→D ∪ R este o funcţie de interpretare, care
atribuie elementelor lui D simboluri constante din V, iar elementelor din R predicate peste
simbolurile din V. Aşa după cum este cunoscut, un model fixează astfel o interpretare
extensională, particulară a limbajului. În mod similar, se va putea stabili o interpretare
intensională, prin intermediul unei structuri <C, I >, unde C=<D, W, R> este o
conceptualizare, iar I:V→D ∪ R este o funcţie care atribuie elemente ale lui D simbolurilor
constante V, iar R realizează predicate peste simbolurile din V. Această interpretare
intensională se va numi angajament ontologic pentru L. Dacă K=<C, I> este un angajament
ontologic pentru L, atunci se spune că L angajează pe C prin intermediul lui K, C fiind o
conceptualizare de bază pentru K (L determină pe C prin intermediul lui K, în timp ce C
este conceptualizarea de bază a lui K).
Fiind dat un limbaj L cu un vocabular V şi un angajament ontologic K= <C, I> pentru
L, un model <S,I> va fi compatibil cu K dacă sunt satisfăcute următoarele condiţii:
i) S ∈ SC;
ii) Pentru fiecare constantă c, I(c)=I(c);
iii) Există un o mulţime w astfel încât pentru fiecare simbol predicativ p, I transformă
un astfel de predicat, într-o extensie admisibilă a lui I(p), deci există o relaţie conceptuală
ρ , astfel încât I(p) = ρ ∧ ρ (w) = I(p).
Mulţimea (sau seria) IK(L) a tuturor modelelor lui L, care sunt compatibile cu K va fi
denumită mulţimea modelelor intensionale ale lui L, conform cu K.
În general, nu există o modalitate pentru a reconstitui un angajament ontologic al unui
limbaj pornind de la o mulţime de modele intenţionale şi aceasta deoarece un model nu
trebuie neapărat să reflecte un univers particular: în fapt, deoarece relaţiile relevante
considerate pot să nu fie suficient de complete pentru a caracteriza starea de fapt, un model
poate descrie, acum, o situaţie comună mai multor stări de fapt. Aceasta înseamnă că este
imposibilă reconstrucţia corespondenţei dintre universuri (mulţimi) şi relaţiile extensive
337
stabilite de conceptualizarea de bază. O mulţime de modele intenţionale este, în consecinţă,

o caracterizare slabă a unei conceptualizări: aceasta exclude doar interpretările absurde, fără
a realiza o descriere a semnificaţiei vocabularului.
28.1.2 Ce este o ontologie?
Considerăm o mulţime de axiome logice desemnate pentru a determina sensul

intenţional al vocabularului. Putem considera o ontologie drept o mulţime de axiome
logice, care sunt răspunzătoare de semnificaţia intenţionată a vocabularului. Fiind dat un
limbaj L cu angajamentul ontologic K, o ontologie pentru L este o mulţime de axiome
desemnate de maniera în care mulţimea modelelor sale aproximează cel mai bine mulţimea
modelelor lui L, ţinând cont de K. ( figura 1).
Conceptualizarea C
Angajamentul ontologic K = <C, I> Modelele M(L)

Limbajul L
Ontologie
Modelele intenţionale IK(L)
Fig. 1. Aproximarea modelelor lui L, în raport de K
În general, nu este o sarcină simplă de a găsi axiomele necesare, astfel încât

ontologia va admite şi alte model decât cele intenţionale. Deci, în general, nu este uşor de
găsit mulţimea de axiome, astfel încât ontologia să admită şi alte modele în afară de cele
intenţionale. În consecinţă, o ontologie poate „specifica” o conceptualizare numai într-o
manieră indirectă, deoarece:
i) poate doar să aproximeze o mulţime de modele intenţionale;
ii) o astfel de mulţime de modele intenţionale este doar o caracterizare slabă a unei
conceptualizări.
Vom spune că o ontologie O pentru un limbaj L aproximează conceptualizarea C, dacă
există o responsabilitate (angajare) ontologică K = <C, I>, astfel încât modelele intenţionale
ale limbajului L concordante cu K sunt incluse in modele lui O. O ontologie angajează C,
dacă:
i) a fost proiectată relativ la scopurile caracterizării lui C ;
ii) îl aproximează pe C. Un limbaj L angajează o ontologie O, dacă aceasta angajează
unele conceptualizări ale lui C, astfel încât O este concordantă cu C sau limbajul L
determină o ontologie O, dacă aceasta determină alte conceptualizări C, astfel
încât O este „egal” cu C.
338
Cu această clarificare, se va da următoarea definiţie, care precizează diferenţele dintre

ontologie şi conceptualizare. O ontologie este o teorie logică, relativă la semnificaţiile
intenţionate ale unui vocabular formal, adică este un angajament ontologic al unei
conceptualizări particulare a universului (deci este o teorie logică însumând mijloacele
intenţionale ale unui vocabular formal, adică angajările ontologice pentru o anumita
conceptualizare a mulţimii). Modelele intenţionale ale limbajului logic care utilizează un
astfel de vocabular sunt restricţionate la angajamentele lor ontologice (deci sunt constrânse
de angajarea ontologică). Ontologia reflectă indirect aceste angajamente sau această
angajare (şi conceptualizarea de bază) prin aproximarea modelor intenţionale .
Relaţia dintre vocabular, conceptualizare, angajament ontologic (angajare ontologică)
şi ontologie este prezentată în figura 1. Este important de remarcat faptul că o ontologie
este dependentă de limbaj, pe când conceptualizarea este independentă de limbaj. In
utilizarea de facto din inteligenţa artificială, termenul de ontologie nu face separaţia dintre
cele două aspecte, dar această separaţie devine esenţială pentru a se face referirea la
partajarea ontologiei, fuziunea şi translatarea, care în general implică vocabulare multiple şi
conceptualizări multiple.
28.1.3 Ontologie inferioară şi ontologie superioară
Ontologia ţine cont de conceptualizare doar de o manieră indirectă şi, ca urmare se

pune problema măsurii în care ontologia este în vecinătatea conceptualizării. Se poare face
o clasificare a ontologiilor având ca şi criteriu acurateţea în caracterizarea conceptualizării
pe care o angajează, sau de fapt, putem clasifica ontologiile în funcţie de acurateţea lor din
caracterizarea conceptualizării la care se supun. Sunt definite două posibile modalităţi, prin
care o ontologie poate fi adusă într-o vecinătate convenabilă a unei conceptualizări:
• prin dezvoltarea unei axiomatizări „bogate” şi
• prin adoptarea unui domeniu dens şi/sau a unui set amplu de relaţii
conceptuale relevante (sau a unei serii de relaţii conceptuale relevante).
În primul caz, distanţa dintre mulţimea mulţimii modelelor ontologiei şi mulţimea
modelelor intenţionale este redusă (seria de modele ontologice şi seria de modele
intenţionale este redusă).
În cel de-al doilea caz, este posibilă, cel puţin în principiu, includerea în mulţimea
relaţiilor conceptuale relevante a acelor relaţii, care caracterizează starea universului,
extinzând în acelaşi timp domeniul pentru a include entităţile implicate de astfel de relaţii.
De exemplu, în cazul tablei cu piese, putem considera că locaţia spaţială a unei piese ca
relaţie conceptuală relevantă, include în consecinţă locaţiile din domeniu şi putem
considera o relaţie cum ar fi on(x,y) ca derivată complet din locaţiile lui x sau y. Din
moment ce fiecare model poartă acum informaţii referitoare la starea mulţimii la care se
referă, conceptualizarea de bază poate fi reconstruită din seria de modele intenţionale. In
acest caz dacă ontologia este axiomatizată astfel încât să aibă exact aceleaşi modele, atunci
va fi o ontologie „perfectă”.
O altă posibilitate de a creşte acurateţea unei ontologii constă din a adopta logica
modală, care permite exprimarea restricţiilor în universuri, sau chiar de a concretiza
universuri ca şi obiecte ordinare ale domeniului. Bineînţeles, există un optim între
ontologiile brute şi cele fine, care angajează aceeaşi conceptualizare: ultima este orientată
pentru specificarea semnificaţiei intenţionale a vocabularului (şi ca urmare poate fi utilizată
pentru consensul relativ la partajarea respectivului vocabular, sau a unei baze de cunoştinţe,
care utilizează acel vocabular), dar poate deveni dificilă dezvoltarea din cauza numărului
mare de axiome şi a expresivităţii limbajului adoptat. Aşadar, este un schimb între o
339
ontologie inferioară şi una superioară supuse aceleiaşi conceptualizări: cea din urmă este
mai aproape de specificarea mijloacelor intenţionale ale vocabularului (în consecinţă poate
fi folosit la stabilirea consensului despre partajarea acestui vocabular, sau ca o bază de
cunoaştere care foloseşte vocabularul), dar va fi dificil de dezvoltat şi de raţionat datorită
numărului mare de axiome şi a expresivităţii limbajului adoptat. O ontologie brută
(inferioară), pe de altă parte, constă dintr-un set minim de axiome elaborate într-un limbaj
cu expresivitate minimă, pentru a susţine numai o mulţime limitată a serviciilor specifice,
intenţionate a fi partajate între utilizatori, care deja au acceptat conceptualizarea de bază. Se
poate face distincţia între ontologiile de referinţă detaliate şi ontologiile partajabile brute
(ontologiile partajate inferioare), sau mai mult între ontologiile off-line şi ontologiile on-
line: prima este accesată din timp în timp pentru referirea scopurilor (adică, este accesată
doar uneori pentru referinţe), pe când cea de a doua susţine nucleul funcţionalităţilor
sistemului (deci ultima susţine funcţionalităţile de bază ale sistemului).
28.1.4 Integrarea ontologică
Aşa după cum s-a prezentat deja, sau aşa după cum am văzut în introducere, integrarea
informaţiei este un domeniu de aplicabilitate cel mai important pentru ontologii, deci este
un domeniu de aplicaţie majoră pentru ontologii. Este deja cunoscut faptul că şi în
condiţiile în care două sisteme adoptă acelaşi vocabular, nu se garantează că acestea pot fi
de acord asupra informaţiei, decât în cazul în care angajează aceeaşi conceptualizare.
Presupunând că fiecare sistem are propria sa conceptualizare, una dintre condiţiile necesare
pentru a face un astfel de aranjament posibil, este ca modelele intenţionale ale
conceptualizărilor originale să se suprapună (figura 2).
Figura 2: Două sisteme A şi B cu acelaşi limbaj L şi modele intenţionale IA(L) şi IB(L)
Se presupune în continuare că aceste două mulţimi de modelele intenţionale sunt

aproximate de două ontologii diferite. Poate apare situaţia în care cele două ontologii se
suprapun, dar modelele intenţionale nu (figura 3).
340
Figura 3: Mulţimea modelelor provenind de la două axiomatizări diferite
Aceasta semnifică faptul că abordarea bottom-up a integrării sistemelor bazată pe

integrarea ontologiilor locale poate să nu funcţioneze, în special atunci când ontologiile
locale sunt orientate pe relaţiile conceptuale relevante unui context specific şi, în
consecinţă, acestea vor fi doar aproximări slabe şi ad-hoc ale modelelor intenţionale. Deci,
aceasta înseamnă că există o abordare inversă integrării de sisteme bazate pe integrarea
unor ontologii multiple locale, care pot să nu funcţioneze, mai ales dacă ontologiile locale
sunt concentrate pe relaţii conceptuale relevante unui context specific şi, în consecinţă, sunt
aproximări slabe şi ad-hoc ale modelelor intenţionale. Este, în consecinţă, mai convenabil
să se ajungă la un consens asupra unei singure ontologii de nivel înalt, comparativ cu
aranjamentele bazate pe intersecţia diferitelor tipuri de ontologii.
Pornind de la această consideraţie apare oportunitatea dezvoltării diferitelor tipuri de
ontologii în acord cu nivelul acestora de generalitate. Deci, este necesar să se aibă în vedere
oportunitatea dezvoltării diferitelor tipuri de ontologii în concordanţă cu nivelul lor de
generalitate. Se pot avea în vedere următoarele tipuri de ontologii:
• Ontologii de nivel înalt-descriu conceptele foarte generale, cum ar fi: spaţiul,

timpul, materia, obiectul, acţiunea, evenimentul, etc., care sunt independente
de o problemă sau de un domeniu particular; apare, în consecinţă, ca fiind
rezonabil, cel puţin în teorie, existenţa unor ontologii unificate pe nivelul înalt
pentru o comunitate largă de utilizatori (deci apare, ca fiind rezonabil să se
unifice ontologiile de nivel înalt pentru comunităţi mari de utilizatori).
• Ontologii ale domeniului şi ontologii ale task-urilor (temelor) descriu
respectiv, vocabularul relativ (referitor) la un domeniu generic (cum ar fi
medicina sau automobilele) sau un task (o temă) sau o activitate generică
(cum ar fi diagnosticarea sau vânzarea), prin specializarea termenilor introduşi
în ontologia de nivel înalt.
• Ontologii de aplicaţie descriu conceptele care depind în egală măsură atât de
un domeniu, cât şi de un task particular (o temă caracteristică), şi care sunt de
cele mai multe ori specializări ale ambelor ontologii relaţionate
(asemănătoare). Aceste concepte corespund, adesea, rolurilor jucate de
entităţile de domeniului care realizează anumite activităţi, cum ar fi: unităţile
înlocuibile sau componente ale spaţiului.
Este important să poată fi realizată diferenţa clară dintre o ontologie de aplicaţie şi o

bază de cunoştinţe. Această diferenţă este relaţionată cu scopurile unei ontologii, care este o
341
bază de cunoştinţe particulare şi care descrie elementele considerate ca fiind totdeauna

adevărate pentru o comunitate de utilizatori, în virtutea acordurilor relative la semnificaţia
vocabularului utilizat. O bază de cunoştinţe generică, în schimb, poate descrie entităţi şi
aserţiuni legate de starea de fapt a unei stări epistemic particulare. Relativ la baza de
cunoştinţe generică se pot distinge două componente: ontologia (care conţine informaţia
independentă de stare) şi nucleul bazei de cunoştinţe (care conţine informaţia dependentă
de stare).
28.2 Sisteme informatice orientate pe ontologii
Orice sistem informatic are o ontologie proprie, care atribuie semnificaţie simbolurilor
utilizate în acord cu un punct de vedere al universului. Trebuie luat în considerare rolul
specific pe care o ontologie explicită îl poate juca într-un sistem informatic, cu argumentare
spre perspectiva arhitecturală în care rolul este unul central, iar ontologia va ghida toate
aspectele şi toate componentele unui sistem informatic, astfel încât se poate pune problema
unui sistem informatic orientat pe o ontologie.
Un sistem informatic este format din componente, care pot fi separate în trei tipuri
diferite: programe de aplicaţii, resurse informaţionale (informaţii de resurse), cum ar fi
bazele şi/sau bazele de cunoştinţe si interfeţele utilizator (de utilizator). Aceste componente
sunt integrate de o manieră necesară realizării unui scop concret. Când se ia în considerare
sau atunci când vorbim de impactul pe care o ontologie îl poate avea asupra unui sistem
informatic, se pot distinge două dimensiuni ortogonale şi anume:
• dimensiunea temporală, legată de modul în care o ontologie este utilizată la
dezvoltarea timpului sau la trecerea timpului
• dimensiunea structurală, care cuprinde modul particular în care o ontologie
poate afecta componentele esenţiale ale unui sistem informatic (adică,
referitoare la modalitatea particulară în care ontologia poate afecta
principalele componente ale sistemului informatic).
Făcând referire la dimensiunea structurală, fiecare componentă a sistemului informatic

poate folosi o ontologie într-o manieră specifică. Cea mai evidentă utilizare a ontologiei
este în legătură cu componenta bază de date. De fapt, o ontologie poate fi comparată cu
schema directoare a unei BD. Pentru dezvoltarea bazei de date, o ontologie poate juca un
rol foarte important în analiza cerinţelor şi în faza de modelare conceptuală, în special dacă
este cazul integrării cu resurse lexicale pentru a susţine specificaţiile informale realizate în
limbajul natural. Deci, ontologia poate juca un rol important în faza de analiză şi de
modelare conceptuală, mai ales dacă este integrată cu resurse lexicale precum Wordnet, cu
scopul de a susţine analiza specificaţiilor redactate în limbaj natural. Modelul conceptual
rezultant poate fi reprezentat ca o ontologie prelucrabilă în mod automat şi de aici mapată
pe platforme concrete. Aceste aspecte au fost îndelung studiate în proiectul ESPRIT IDEA,
în special în ceea ce priveşte derularea „specificaţiei cunoaşterii”. Un alt exemplu de
folosire al ontologiei este la integrarea informaţiei: o schemă conceptuală comună pentru a
fi folosită de exemplu în programele de aplicaţie, care pot fi create prin derularea unor
scheme conceptuale diferite la o ontologie comună de nivel înalt.
Chiar dacă nu apare ca fiind evidentă utilizarea unei ontologii pentru interfeţele
utilizator, aceasta este foarte importantă. Deoarece ontologiile încorporează informaţia
semantică relativă la restricţiile impuse claselor şi relaţiilor utilizate pentru a modela un
domeniu dat sau un task dat ele au fost utilizate cu succes în Protégé Project, pentru a
genera interfeţe bazate pe forme care verifică violarea restricţiilor. La utilizare, rolul cel
342
mai important jucat de o ontologie în interfeţele utilizator este acela de a putea fi solicitată
şi vizualizată de utilizator. În acest caz, utilizatorul este conştient de ontologie şi o foloseşte
ca parte a utilizării normale a sistemului informatic. În acest caz, utilizatorul poate vizualiza
ontologia pentru a înţelege mai bine vocabularul folosit de sistemul informatic, fiind astfel
disponibil să specifice solicitări pe nivelul necesar de specificitate. Dacă ontologia în cauză
este suficient de cuprinzătoare, adică este o ontologie de prim nivel, precum: WordNet,
Microkosmos sau Pangloss, atunci rolul pe care aceasta îl poate juca este acela de detaşare
a vocabularului, ceea ce determină utilizatorul să-şi adopte termenii propriului limbaj
natural care vor fi mapaţi pe vocabularul sistemului informatic prin intermediul ontologiei.
Programele de aplicaţie sunt componente importante ale sistemelor informatice.
Acestea conţin, de obicei o mulţime de cunoştinţe ale domeniului, care din diferite motive,
nu sunt stocate explicit în baza de date. Anumite cunoştinţe sunt codificate în partea statică
a programului sub formă de declaraţii ale claselor, ale tipurilor, altele precum regulile de
business sunt stocate în partea procedurală a programului (deseori obscură).
Proiectantul sistemului informatic poate genera, în principiu, partea statică a
programelor de aplicaţie cu ajutorul ontologiei. Mai mult, ontologiile integrate resurselor
lingvistice pot fi folosite pentru a susţine dezvoltarea software-ului orientat obiect, ca în
cazul bazelor de date.
Se poate decide reprezentarea explicită a tuturor cunoştinţelor domeniului care sunt
încorporate implicit în programele de aplicaţie, transformând astfel programul într-un
sistem bazat pe cunoştinţe. Aceasta reprezintă un câştig semnificativ din punct de vedere al
uşurinţei întreţinerii, al extensibilităţii, al flexibilităţii. În acest caz, baza de cunoştinţe poate
fi constituită dintr-un nucleu de bază de cunoştinţe şi o ontologie. Uzual, o parte din
cunoştinţele strategice pentru aplicaţie se păstrează într-o formă neexplicită, dar angajarea
ontologică, o va face explicită, facilitând astfel accesibilitatea, şi integrabilitatea. Ontologile
pot susţine sau ajuta creşterea transparenţei aplicaţiilor software.
28.3. Ingineria cunoaşterii şi ontologiile
Dezvoltarea de ontologii este considerată un subdomeniu al ingineriei cognitive,

deoarece există puternice legături între ştiinţa calculatoarelor şi ontologii. Cea mai evidentă
legătură este în cadrul sistemelor de inteligenţă artificială bazate pe cunoştinţe. Majoritatea
programelor bazate pe inteligenţă artificială prelucrează structuri de simboluri care sunt
menite a reprezenta cunoştinţe referitoare la domeniul considerat. Aceste structuri
simbolice sunt grupate într-o bază de cunoştinţe, care constituie de fapt un model al
domeniului respectiv. Se consideră că această bază de cunoştinţe trebuie interpretată drept o
ontologie a domeniului.
Utilizarea ontologiilor reprezintă o soluţie pentru problema partajării cunoştinţelor în
sistemele inteligente, problemă ce implică activităţi de publicare, căutare, regăsire şi
interpretare a cunoştinţelor. Ontologiile pot fi descrise ca fiind metadate, care reprezintă în
mod explicit semantica datelor într-un mod direct prelucrabil de către calculator. Ele
realizează legătura între forma şi conţinutul informaţiei.
Principalul avantaj al utilizării lor îl constituie realizarea interoperabilităţii semantice
în special în sistemele distribuite, eterogene. Există mai multe metodologii de construire a
unei baze de date, însă indiferent de metodologia aleasă, dezvoltarea ontologiei reprezintă
unul dintre cei mai importanţi paşi în dezvoltarea unei baze de cunoştinţe coerente,
complete şi care să nu se repete (neredundante).
Se acceptă următoarele etape ca fiind necesare pentru realizarea unei baze de
cunoştinţe:
343
• stabilirea domeniului de expertiză a sistemului inteligent;

• definirea vocabularului de predicate, funcţii şi constante (conceptele
domeniului);
• codificarea cunoaşterii generale despre domeniu;
• codificarea unei descrieri a instanţei problemei specifice;
• testarea bazei de cunoştinţe prin interogarea procedurii de inferenţă.
Paşii 1 şi 2 reprezintă aşa-numita inginerie ontologică. Ontologia proiectată la pasul 2
constă practic dintr-o listă de concepte. Dezvoltarea ontologiei unui sistem este un proces
iterativ. Conceptele din ontologie trebuie să reprezinte obiecte fizice sau logice, precum şi
relaţiile dintre acestea, în domeniul de aplicaţie. Astfel, în propoziţiile care descriu
domeniul, substantivele reprezintă obiectele, iar verbele reprezintă relaţiile dintre obiecte.
Pornind de la ontologia dezvoltată, se poate crea baza de cunoştinţe a sistemului inteligent.
În funcţie de domeniul de aplicabilitate există 2 tipuri de ontologii şi anume:
• ontologii destinate sistemelor bazate pe cunoştinţe; aceste ontologii sunt
caracterizate de un număr relativ redus de concepte, dar legate între ele printr-un
număr mare şi variat de relaţii; conceptele sunt grupate în scheme conceptuale
complexe sau scenarii; pentru fiecare concept pot exista una sau mai multe
particularizări;
• ontologiile lexicalizate includ un număr foarte mare de concepte, legate printr-un
număr redus de relaţii; conceptele sunt reprezentate prin mulţimi de cuvinte
sinonime cum este cazul WordNet.
WordNet este o ontologie lexicalizată pentru limba engleză, destinată în special
aplicaţiilor de lingvistică computaţională şi orientată mai mult spre substantive. Framenet
este un alt exemplu de ontologie care consideră în special verbele, împreună cu informaţiile
tipice care apar împreună în aşa-numitele scheme, în timp ce Mikrokosmos este o ontologie
generală pentru aplicaţii de lingvistică computaţională care, spre deosebire de WordNet,
caută să surprindă conceptele generale, independent de o anumită limbă.
Ontologia WordNet poate fi văzută ca o reţea semantică imensă, ale cărei noduri sunt
mulţimi de sinonime („synsets”) între care pot exista diverse tipuri de relaţii. Pentru un
anumit cuvânt se pot obţine foarte uşor toate aceste informaţii.
28.4. Definirea unei ontologii pentru un sistem de învătare online în managementul

proiectelor: studiu de caz
Studiul de caz prezintă principalele rezultate obţinute de autori in definirea unei

ontologii pentru un sistem de e-learning in managementul proiectelor[1]. In literatura de
specialitate sunt citate numeroase exemple de sisteme de e-learning bazate pe ontologii [4],
[5]. Metodologia urmată de autori este similară celei din [4]. Conform acestei metodologii,
principalele etape paercurse pentru definirea ontologiei au fost:
− definirea unui index al cursului de managementul proiectelor (tabelul 1);
− definirea listei de concepte din cursul de managementul proiectelor;
− definirea relaţiilor dintre unităţile de competenţă (UC) şi concepte;
− definirea tipurilor de relaţii între concepte;
− definirea relaţiilor dintre concepte;
− definirea ontologiei de curs.
344
28.4.1 Definirea indexului cursului de managementul proiectelor
Rezultatul acestei etape este prezentat în tabelul 1.
Tabel 1: Indexul cursului de managementul proiectelor

MODUL I – Proiect
1. Introducere
2 Abordarea sistemicǎ
3 Graniţele proiectului
3.1 Datele de începere/terminare
3.2 Mediul social intern/extern
3.3 Sfera de cuprindere/alte activitǎţi
4 Contextul proiectului
4.1 Fazele pre- şi post-proiect
4.2 Mediul social extern al proiectului
4.2.1 Pǎrţile interesate
4.2.2 Analiza relaţiilor cu mediul
4.2.2.1 Teoria constructivistǎ
4.2.2.2 Abordarea de tip “rapid şi fǎrǎ acurateţe”
4.2.2.3 Abordarea analiticǎ
4.2.2.4 Strategiile de relaţionare cu pǎrţile interesate
4.3 Mediul multi-proiect
4.3.1 Grupurile de proiecte
4.3.1.1 Lanţurile de proiecte
4.3.1.2 Clusterele de proiecte
4.4 Strategia organizaţiei
4.4.1 Relevanţa strategicǎ a proiectului
5. Obiectivele proiectului
5.1 Rezultatele proiectului
5.1.1 Orientarea pe rezultate
5.2 Exprimarea obiectivelor
5.3 Diferenţierea obiectivelor
5.3.1 Obiectivele principale ale proiectului
5.3.2 Obiectivele adiţionale ale proiectului
5.3.3 Non-obiectivele proiectului
6 Succesul proiectului
6.1 Definirea succesului proiectului
6.2 Factorii de succes
7 Structurile proiectului
7.1 Sub-proiecte/module
7.2 Ciclul de viaţǎ al proiectului
7.2.1 Fazele proiectului
7.3 Structura activitǎţilor proiectului (WBS)
7.3.1 Componentele şi reprezentarea WBS
7.3.2 Specificaţiile pachetelor de activitǎţi (WP)
7.3.2.1 Conţinutul WP
7.3.2.2 Rezultatele WP
345
7.3.2.3 Indicatorii de progres

7.4 Structura organizatoricǎ a proiectului
7.4.1 Organigrama proiectului
8. Tipurile de proiecte
8.1 Domeniile de implementare
8.2 Documentaţia standard de proiect
MODUL II – Managementul proiectelor
1. Introducere – procese de management al proiectelor şi aspecte vizate
1.1 Succesul în managementul proiectelor
2. Iniţierea proiectului
2.1 Aplicarea modelului investiţional în iniţierea proiectelor
2.1.1 Generarea ideii de proiect
2.1.1.1 Tehnici de stimulare a creativitǎţii
2.1.2 Studiul de fezabilitate a investiţiei
2.1.2.1 Analiza cost-beneficiu (ACB)
2.1.2.2 Analiza economicǎ
2.1.2.3 Analiza de senzitivitate
2.1.2.4 Analiza de risc
2.1.3 Analiza SWOT
2.1.4 Adoptarea deciziei de realizare a investiţiei
2.2 Document de iniţiere a proiectului
2.2.1 Propunerea de proiect
2.2.2 Carta proiectului
2.3 Decizia de demarare a proiectului
2.3.1 Evaluarea ex-ante a proiectului
2.4 Atribuirea proiectului
3. Organizarea proiectului
3.1 Roluri în proiect
3.1.1 Proprietarul proiectului
3.1.2 Managerul de proiect
3.1.2.1 Competenţe ale managerului de proiect
3.1.2.1.1 Auto-control
3.1.2.1.2 Relaxare
3.1.2.1.3 Deschidere
3.1.2.1.4 Creativitate
3.1.2.1.5 A fi de încredere
3.1.2.1.6 Etica
3.1.2.1.7 Eficienţă
3.1.2.2 Cariera în managementul proiectelor
3.1.2.2.1 Asociaţii profesionale de managementul proiectelor
3.1.2.2.2 Standarde de competenţe
3.1.2.2.3 Certificare în managementul proiectelor
3.1.2.2.4 Formare permanentǎ în managementul proiectelor
3.1.3 Membru al echipei proiectului
3.1.4 Colaborator în proiect
3.1.5 Echipa proiectului
3.1.5.1 Formarea echipei
346
3.1.5.1.1 Leadership
3.1.5.1.2 Angajare şi motivare
3.1.5.1.3 Autoritate
3.1.5.2 Consolidarea echipei
3.1.5.2.1 Consultare
3.1.5.2.2 Negociere
3.1.5.2.3 Conflicte şi crize
3.1.5.2.4 Promovarea valorilor
3.2 Comunicarea în proiect
3.2.1 Structura de comunicare
3.2.2 Informaţii şi documente ale proiectului
3.2.3 Infrastructura TIC a proiectului
3.2.3.1 Sistemul informatic al proiectului
3.2.3.1.1 Baza de date a proiectului
3.2.3.1.2 Site-ul web al proiectului
3.2.3.1.3 Software pentru managementul proiectului
3.2.3.1.4 Sistem pentru managementul documentelor proiectului
4. Managementul timpului în proiecte
4.1 Planificarea calendaristică
4.1.1 Planul jaloanelor
4.1.1.1 Jalon
4.1.2 Diagrama Gantt
4.1.3 Analiza drumului critic
4.1.3.1 Diagrame de activităţi
4.1.3.1.1 Tipuri, dependenţe între activităţi, constrângeri
4.1.3.1.2 Reguli de definire a diagramelor
4.1.3.2 Termene, rezervă, drum critic, durata proiectului
4.1.3.3 Algoritm de calcul
4.2 Coordonarea şi controlul timpului
4.2.1 Rapoarte de progres timp
4.2.2 Accelerarea execuţiei proiectului
4.2.3 Managementul schimbărilor
5. Managementul resurselor proiectului
5.1 Tipuri de resurse şi disponibil/stoc de resurse
5.2 Estimarea necesarului de resurse
5.3 Achiziţii şi contracte
5.3.1 Necesar de achiziţii
5.3.2 Proceduri de selectare a furnizorilor
5.3.3 Proceduri de negociere a contractelor
5.3.4 Execuţia/managementul contractelor
5.4 Alocarea resurselor
5.4.1 Modele/funcţii de alocare. Histograme de resurse
5.4.2 Nivelarea resurselor. Optimizarea alocării resurselor
5.5 Controlul utilizării resurselor
5.5.1 Raporte de consum de resurse
5.5.2 Decizii privind utilizarea resurselor: intercondiţionările resurse-timp-costuri
5.5.3 Managementul schimbărilor
347
6. Managementul costurilor şi finanţării proiectului

6.1 Costurile proiectului
6.1.1 Tipuri de costuri
6.1.2 Centre de cost
6.1.3 Planificarea costurilor
6.1.3.1 Tehnici de estimare a costurilor
6.1.3.2 Planul costurilor
6.1.4 Controlul costurilor
6.1.4.1 Rapoarte de progres
6.1.4.2 Metoda earned-value
6.1.4.3 Managementul schimbărilor
6.2 Managementul financiar al proiectului
6.2.1 Surse de finanţare a proiectului
6.2.2 Planificarea fluxurilor de numerar
6.2.3 Controlul financiar al proiectului
6.2.3.1 Rapoarte de progres
6.2.3.2 Managementul schimbărilor
7. Managementul calităţii proiectului
7.1 Planificarea calităţii proiectului
7.1.1 Planificarea calităţii proceselor
7.1.2 Planificarea calităţii rezultatelor
7.1.3 Planificarea calităţii managementului
7.2 Asigurarea calităţii proiectului
7.2.1 Auditarea proiectului
7.2.2 Consultanţa pentru proiect
7.2.3 Coaching-ul managerului de proiect
7.2.4 Testarea şi măsurarea calităţii rezultatelor. Remedieri
8. Managementul riscurilor şi oportunităţilor
8.1 Identificare şi evaluare
8.1.1 Abordări calitative
8.1.2 Abordări cantitative. Metoda Monte Carlo
8.2 Plan de management al riscurilor şi oportunităţilor
8.3 Controlul riscurilor şi oportunităţilor
9. Coordonarea proiectului
9.1 Rezolvarea problemelor
10. Terminarea proiectului
10.1 Documentaţia finală a proiectului
10.2 Aprobarea proiectului
10.3 Lecţii învăţate
MODUL III – Organizaţii orientate pe proiecte
1. Orientarea pe proiecte
2. Influenţe/constrângeri organizaţionale
2.1 Manageri funcţionali
2.2 Managementul grupurilor de experţi
2.3 Manageri de produs şi de proces
2.3.1 Produse şi tehnologii
2.4 Aspecte financiar-contabile
348
2.5 Aspecte juridice

2.6 Sănătate, securitate, siguranţă şi mediu
3. Managementul programelor
3.1 Programe
3.2 Orientarea pe programe
4. Managementul portofoliului de proiecte
4.1 Portofoliu de proiecte
4.1.1 Structura portofoliului de proiecte
4.2 Orientarea pe portofolii de proiecte
4.3 Grup de management de portofoliu
4.4 Tehnici de management al portfoliului de proiecte
5. Departament de managementul proiectelor
6. Maturitatea organizaţiei orientate pe proiecte
6.1 Competenţe organizaţionale în managementul proiectelor
6.2 Modele de maturitate
6.3 Excelenţa în managementul proiectelor
28.4.2 Definirea listei de concepte din cursul de managementul proiectelor
Au fost identificate 201 concepte care sunt tratate în cursul de managementul

proiectelor. Lista acestor concepte este prezentată în continuare.
349
ID COD 129 SCS 213 PRO
001 PRT 130 DSC 214 CPR
002 MGM 131 FSP 215 DDP
003 OOP 132 STR 216 EEP
101 PRJ 133 SPR 217 ATP
102 ASI 134 CVP 218 OPR
103 GRP 135 FZP 219 RPR
104 DIT 136 WBS 220 PRP
105 MSP 137 WBI 221 MGP
106 SFC 138 SPA 222 CMP
107 CXP 139 CPA 223 CAM
108 FPP 140 RPA 224 ASO
109 MSE 141 IPA 225 STP
110 PIN 142 SOP 226 CER
111 RMS 143 ORG 227 FDP
112 ACO 144 TIP 228 MEP
113 QAD 145 DIM 229 COL
114 AAN 146 DSP 230 EPR
115 SRP 147 CO8 231 FEP
116 MMP 200 MPR 232 CEP
117 GRU 201 IPR 233 SUC
118 LAN 202 INV 234 COP
119 CLP 203 IDE 235 STC
120 STO 204 CRV 236 IDP
121 RST 205 SFZ 237 TIC
122 OBV 206 ACB 238 SIP
123 REZ 207 AEC 239 BDP
124 OOB 208 ASZ 240 SWP
125 DOB 209 ARC 241 SMP
126 OBP 210 SWO 242 SMD
127 OSA 211 DDI 243 MTP
128 NOB 212 DIP 244 PLC
245 PJA 277 PCO 309 DOF

246 JAL 278 ECO 310 APR
247 DGT 279 BPR 311 LIN
248 ADC 280 CCO 312 CO3
249 DRA 281 RPC 313 CO5
250 DEP 282 AEV 314 CO6
251 RDD 283 MSC 315 CO7
252 DRC 284 MFP 316 C13
253 ALG 285 SFP 317 C15
254 CCT 286 PFN 318 CO9
255 RPT 287 CFN 319 C01
256 ACP 288 RAF 320 C02
257 CSH 289 MSF 321 C04
258 RES 290 MCP 322 C10
259 NOR 291 PCP 323 C11
260 ESR 292 PPR 324 C12
261 ACC 293 PCR 325 C14
262 NAP 294 PCM 401 OPP
263 SFR 295 ASC 402 ICO
264 NCO 296 ADP 403 MGF
265 DCA 297 CON 404 MGE
266 ALR 298 COA 405 MGP
267 MLR 299 TMC 406 PTH
268 OAR 300 MRO 407 AFC
269 CRE 301 IER 408 AJD
270 RCR 302 ACA 409 SSS
271 DUR 303 MOC 410 MPG
272 MSR 304 PMM 411 PGR
273 MCF 305 CTR 412 OPG
274 COS 306 CRD 413 MPP
275 TCO 307 PSO 414 POP
276 CEN 308 TPR 415 SPP
351
416 OPO
417 GPP
418 TPP
419 DMP
420 MOP
421 COO
422 MMO
423 EMP
352
28.4.3 Relaţia dintre unităţile de competenţă (UC) din standardul ICB v3.0 şi
conceptele cursului
Conceptele pentru care se realizează instruirea au fost associate competenţelor reclamate de

realizarea unui management profesionist al proiectelor, aşa cum sunt definite în standardul
International Competence Baseline, v.3.0 al International Project Management Association
– IPMA [3]. Corespondenţa dintre conceptele cursului şi unităţile de competenţă din ICB
sunt menţionate în tabelul 2.
Tabelul 2: Relaţia dintre unităţile de competenţă (UC) din standardul ICB v3.0 şi
conceptele cursului
Cod UC Denumire UC Cod concept
CT01 Succesul în managementul proiectului INT
PRJ
SCS
DSC
FSP
SUC
CT02 Părţi interesate MSP
MSE
PIN
RMS
ACO
QAD
AAN
SRP
CT03 Cerinţele şi obiectivele proiectului ENT
ASI
STO
RST
OBV
OOB
DOB
OBP
OSA
NOB
CT04 Riscuri şi oportunităţi MRO
IER
ACA
MOC
PMM
CT05 Calitate MCP
PCP
PPR
PCR
PCM
ASC
ADP
CON
COA
CT06 Organizarea proiectului SOP
ORG
OPR
RPR
PRP
MGP
CMP
STP
ASO
CER
FDP
CAM
MEP
COL
EPR
CT07 Munca în echipă FEP
CEP
CT08 Rezolvarea problemelor MPR
CRD
PSO
CT09 Structurile proiectului GRP
CXP
STR
SPR
CT10 Aria de cuprindere şi rezultatele SFC
REZ
WBS
WBI
SPA
CPA
RPA
IPA
CT11 Timpul şi fazele proiectului DIT
FPP
CVP
FZP
MTP
PLC
PJA
JAL
DGT
ADC
DRA
DEP
RDD
DRC
354
ALG
CT12 Resurse RES
NOR
ESR
ALR
MLR
OAR
CT13 Costuri şi finanţare MCF
COS
TCO
CEN
PCO
ECO
BPR
MFP
SFP
PFN
CT14 Achiziţii şi contracte ACC
NAP
SFR
NCO
DCA
CT15 Schimbări MSH
MSC
MSR
MSF
CT16 Control şi rapoarte CCT
RPT
ACP
CRE
RCR
DUR
CCO
RPC
AEV
CFN
RAF
TMC
CTR
CT17 Informaţii şi documentare IDP
SMD
SMP
SIP
BDP
CT18 Comunicare COP
STC
TIC
SWP
355
CT19 Demararea DDI

DIP
PRO
CPR
DDP
EEP
ATP
CT20 Terminarea TPR
DOF
APR
LIN
CB01 Leadership C01
CB02 Angajare şi motivare C02
CB03 Auto-control C03
CB04 Autoritate C04
CB05 Relaxare C05
CB06 Deschidere C06
CB07 Creativitate C07
CB08 Orientarea pe rezultate C08
CB09 Eficienţă C09
CB10 Consultare C10
CB11 Negociere C11
CB12 Conflicte şi crize C12
CB13 A fi de încredere C13
CB14 Promovarea valorilor C14
CB15 Etică C15
CC01 Orientarea pe proiecte OPP
CC02 Orientarea pe programe MPG
PGR
OPG
CC03 Orientarea pe portofolii MMP
GRU
LAN
CLP
MPP
POP
SPP
OPO
GPP
TPP
CC04 Implementarea proiectelor, programelor şi TIP
portofoliilor DIM
DSP
CC05 Organizaţii permanente ICO
DMP
MOP
COO
MMO
356
EMP
CC06 Activitatea economică IPR
INV
IDE
CRV
SFZ
ACB
AEC
ASZ
ARC
SWO
CC07 Sisteme, produse, tehnologii PTH
CC08 Managementul personalului MGF
MGE
MGR
CC09 Sănătate, securitate, siguranţă şi mediu SSS
CC10 Finanţare AFC
CC11 Legislaţie AJD
28.4.4 Stabilirea tipurilor de relaţii între concepte:
Au fost identificate trei tipuri de relaţii care să fie încorporate în ontologia de curs (tabelul
3).
Tabelul 3 : Tipuri de relaţii între concepte

ID Relaţie Simbol
grafic
1 se-compune-din _____
2 este-cerut-de
3 preferabil-înainte-de
28.4.5 Stabilirea relaţiilor dintre concepte
Tabelul 4 prezintă relaţiile dintre conceptele cursului de managementul proiectului.
Tabelul 4: Relaţiile dintre concepte

Cod Relaţie Cod concept 2
concept 1
PRT este-cerut-de MGM
MGM este-cerut-de OOP
PRT se-compune-din PRJ
357
PRJ este-cerut-de ASI

PRT se-compune-din ASI
PRT se-compune-din GRP
PRT se-compune-din CXP
PRT se-compune-din OBV
PRT se-compune-din SCS
PRT se-compune-din STR
PRT se-compune-din TIP
ASI este-cerut-de GRP
GRP este-cerut-de CXP
ASI este-cerut-de OBV
OBV este-cerut-de SCS
ASI este-cerut-de STR
STR este-cerut-de TIP
CXP preferabil-înainte-de OBV
SCS preferabil-înainte-de STR
GRP se-compune-din DIT
GRP se-compune-din MSP
GRP se-compune-din SFC
DIT preferabil-înainte-de MSP
MSP preferabil-înainte-de SFC
CXP se-compune-din FPP
CXP se-compune-din MSE
CXP se-compune-din MMP
CXP se-compune-din STO
FPP preferabil-înainte-de MSE
MSE preferabil-înainte-de MMP
MMP preferabil-înainte-de STO
MSE se-compune-din PIN
MSE se-compune-din RMS
PIN este-cerut-de RMS
RMS se-compune-din ACO
RMS se-compune-din QAD
RMS se-compune-din AAN
RMS se-compune-din SRP
ACO este-cerut-de QAD
QAD este-cerut-de AAN
AAN este-cerut-de SRP
MMP se-compune-din GRU
GRU se-compune-din LAN
GRU se-compune-din CLP
STO se-compune-din RST
OBV se-compune-din REZ
OBV se-compune-din OOB
OBV se-compune-din DOB
REZ este-cerut-de OOB
OOB preferabil-înainte-de DOB
358
REZ se-compune-din C08

DOB se-compune-din OBP
DOB se-compune-din OSA
DOB se-compune-din NOB
OBP este-cerut-de OSA
OSA preferabil-înainte-de NOB
OBP este-cerut-de NOB
SCS se-compune-din DSC
SCS se-compune-din FSP
DSC este-cerut-de FSP
STR se-compune-din SPR
STR se-compune-din CVP
STR se-compune-din WBS
STR se-compune-din SOP
SPR preferabil-înainte-de CVP
CVP este-cerut-de WBS
WBS preferabil-înainte-de SOP
CVP se-compune-din FZP
WBS se-compune-din WBI
WBS se-compune-din SPA
WBI este-cerut-de SPA
SPA se-compune-din CPA
SPA se-compune-din RPA
SPA se-compune-din IPA
CPA este-cerut-de RPA
RPA este-cerut-de IPA
SOP se-compune-din ORG
TIP se-compune-din DIM
TIP se-compune-din DSP
DIM este-cerut-de DSP
MGM se-compune-din MPR
MGM se-compune-din IPR
MGM se-compune-din OPR
MGM se-compune-din MTP
MGM se-compune-din RES
MGM se-compune-din MCF
MGM se-compune-din MCP
MGM se-compune-din MRO
MGM se-compune-din CRD
MGM se-compune-din TPR
MPR este-cerut-de IPR
IPR este-cerut-de OPR
MPR este-cerut-de MTP
MTP este-cerut-de RES
RES este-cerut-de MCF
MPR este-cerut-de MCP
MPR este-cerut-de MRO
359
OPR este-cerut-de CRD

OPR preferabil-înainte-de MTP
MCF preferabil-înainte-de MCP
MPR se-compune-din SUC
IPR se-compune-din INV
IPR se-compune-din DIP
IPR se-compune-din DDP
IPR se-compune-din ATP
INV este-cerut-de DIP
DIP este-cerut-de DDP
DDP este-cerut-de ATP
INV se-compune-din IDE
INV se-compune-din SFZ
INV se-compune-din SWO
INV se-compune-din DDI
IDE este-cerut-de SFZ
SFZ este-cerut-de SWO
SWO este-cerut-de DDI
IDE se-compune-din CRV
SFZ se-compune-din ACB
SFZ se-compune-din AEC
SFZ se-compune-din ASZ
SFZ se-compune-din ARC
ACB este-cerut-de AEC
AEC este-cerut-de ASZ
ASZ este-cerut-de ARC
DIP se-compune-din PRO
DIP se-compune-din CPR
DDP se-compune-din EEP
OPR se-compune-din RPR
OPR se-compune-din COP
RPR este-cerut-de COP
RPR se-compune-din PRP
RPR se-compune-din MGP
RPR se-compune-din MEP
RPR se-compune-din COL
RPR se-compune-din EPR
PRP preferabil-înainte-de MGP
MGP preferabil-înainte-de MEP
MEP preferabil-înainte-de COL
COL preferabil-înainte-de EPR
MGP se-compune-din CMP
MGP se-compune-din CAM
CMP se-compune-din C03
360

CAM se-compune-din ASO
CAM se-compune-din STP
CAM se-compune-din CER
CAM se-compune-din FDP
ASO este-cerut-de STP
STP este-cerut-de CER
CER este-cerut-de FDP
EPR se-compune-din FEP
EPR se-compune-din CEP
FEP este-cerut-de CEP
FEP se-compune-din C01
CEP se-compune-din C10
COP se-compune-din STC
COP se-compune-din IDP
COP se-compune-din TIC
STC este-cerut-de IDP
IDP este-cerut-de TIC
TIC se-compune-din SIP
SIP se-compune-din BDP
SIP se-compune-din SWP
SIP se-compune-din SMP
SIP se-compune-din SMD
MTP se-compune-din PLC
MTP se-compune-din CCT
PLC este-cerut-de CCT
PLC se-compune-din PJA
PLC se-compune-din DGT
PLC se-compune-din ADC
PJA preferabil-înainte-de DGT
DGT preferabil-înainte-de ADC
PJA se-compune-din JAL
ADC se-compune-din DRA
ADC se-compune-din DRC
ADC se-compune-din ALG
DRA este-cerut-de DRC
DRC este-cerut-de ALG
DRA se-compune-din DEP
DRA se-compune-din RDD
CCT se-compune-din RPT
361
CCT se-compune-din ACP

CCT se-compune-din CSH
RPT este-cerut-de ACP
ACP este-cerut-de CSH
RES se-compune-din NOR
RES se-compune-din ESR
RES se-compune-din ACC
RES se-compune-din ALR
RES se-compune-din CRE
NOR este-cerut-de ESR
ESR este-cerut-de ACC
ACC este-cerut-de ALR
ALR este-cerut-de CRE
ACC se-compune-din NAP
ACC se-compune-din SFR
ACC se-compune-din NCO
ACC se-compune-din DCA
NAP este-cerut-de SFR
SFR este-cerut-de NCO
NCO este-cerut-de DCA
ALR se-compune-din MLR
ALR se-compune-din OAR
MLR este-cerut-de OAR
CRE se-compune-din RCR
CRE se-compune-din DUR
CRE se-compune-din MSR
RCR este-cerut-de DUR
DUR este-cerut-de MSR
MCF se-compune-din COS
MCF se-compune-din MFP
COS este-cerut-de MFP
COS se-compune-din TCO
COS se-compune-din CEN
COS se-compune-din PCO
COS se-compune-din CCO
TCO este-cerut-de CEN
CEN este-cerut-de PCO
PCO este-cerut-de CCO
PCO se-compune-din ECO
PCO se-compune-din BPR
ECO este-cerut-de BPR
CCO se-compune-din RPC
CCO se-compune-din AEV
CCO se-compune-din MSC
RPC este-cerut-de AEV
AEV este-cerut-de MSC
MFP se-compune-din SFP
362
MFP se-compune-din PFH

MFP se-compune-din CFN
SFP este-cerut-de PFH
PFH este-cerut-de CFN
CFN se-compune-din RAF
CFN se-compune-din MSF
RAF este-cerut-de MSF
MCP preferabil-înainte-de MRO
MRO preferabil-înainte-de CRD
CRD este-cerut-de TPR
MCP se-compune-din PCP
MCP se-compune-din ASC
PCP este-cerut-de ASC
PCP se-compune-din PPR
PCP se-compune-din PCR
PCP se-compune-din PCM
ASC se-compune-din ADP
ASC se-compune-din CON
ASC se-compune-din COA
ASC se-compune-din TMC
MRO se-compune-din IER
MRO se-compune-din PMM
MRO se-compune-din CTR
IER este-cerut-de PMM
PMM este-cerut-de CTR
IER se-compune-din ACA
IER se-compune-din MOC
ACA preferabil-înainte-de MOC
CRD se-compune-din PSO
TPR se-compune-din DOF
TPR se-compune-din APR
TPR se-compune-din LIN
DOF este-cerut-de APR
APR este-cerut-de LIN
OOP se-compune-din OPP
OOP se-compune-din ICO
OOP se-compune-din MPP
OOP se-compune-din MPG
OOP se-compune-din DMP
OOP se-compune-din MOP
OPP este-cerut-de ICO
ICO este-cerut-de MPP
MPP este-cerut-de MPG
MPG este-cerut-de DMP
DMP este-cerut-de MOP
ICO se-compune-din MGF
ICO se-compune-din MGR
363
ICO se-compune-din MGE

ICO se-compune-din AFC
ICO se-compune-din AJD
ICO se-compune-din SSS
MGF este-cerut-de MGR
MGR este-cerut-de MGE
MGE preferabil-înainte-de AFC
AFC preferabil-înainte-de AJD
AJD preferabil-înainte-de SSS
MGR se-compune-din PTH
MPP se-compune-din POP
MPP se-compune-din OPO
MPP se-compune-din GPP
MPP se-compune-din TPP
POP este-cerut-de OPO
OPO este-cerut-de GPP
GPP este-cerut-de TPP
POP se-compune-din SPP
MPG se-compune-din PGR
MPG se-compune-din OPG
PGR este-cerut-de OPG
MOP se-compune-din COO
MOP se-compune-din MOO
MOP se-compune-din EMP
COO este-cerut-de MOO
MOO este-cerut-de EMP
28.4.6 Definirea ontologiei
Ontologia de curs definită este prezentată in figura 4 (imaginea de ansamblu). Figurile 5, 6 şi 7

prezintă detaliile celor trei componente ale ontologiei.
Figura 5: Ontologia - componenta PROIECT
364
Figura 4: Ontologia (ansamblu)
b) Detaliul I
c) Detaliul II
d) Detaliul III
Figura 6: Ontologia – componenta MANAGEMENTUL_PROIECTULUI (continuare)
Figura 7: Ontologia componentaORGANIZATIE-ORIENTATA-PE-PROIECTE
28.5. Concluzii
Utilizarea ontologiilor are implicaţii importante în ceea ce priveşte modelarea şi

dezvoltarea aplicaţiilor software inteligente disponibile în spaţiul World-Wide Web. De
asemenea, utilizarea ontologiilor reprezintă singura soluţie pentru problema partajării
cunoştinţelor în sistemele inteligente, principalul avantaj al utilizării lor constituindu-l
realizarea interoperabilităţii semantice în special în sistemele distribuite, eterogene.
Ontologiile sunt folosite nu numai explicit, ca în cazul sistemelor bazate pe cunoştinţe, ci şi
implicit, cum este cazul paradigmei de programare a calculatoarelor orientate pe obiecte.
Partajarea unei ontologii este esenţială în sistemele bazate pe agenţi pentru comerţul
electronic, pentru a le asigura autonomia, flexibilitatea şi agilitatea.
Ontologiile sunt liantul care integrează sisteme de baze de date, sisteme de obiecte,
sisteme bazate pe cunoştinţe, în diverse aplicaţii integratoare şi bazate pe colaborare. Ele
reduc ambiguităţile semantice în partajarea şi reutilizarea cunoştinţelor. În acest sens, o
ontologie are drept prim scop facilitarea comunicării, independent de tehnologiile unui
anumit sistem individual, arhitectura de prelucrare a informaţiilor şi domeniul aplicaţiei.
Definirea şi utilizarea unei ontologii sau a unui set de ontologii permite realizarea de
inferenţe de către agenţii software, serviciile Web semantice, etc, cu implicaţii importante
pe viitor în ceea ce priveşte modelarea şi dezvoltarea aplicaţiilor software inteligente
disponibile în spaţiul World-Wide Web.
Achiziţionarea de cunoştinţe, precum şi restructurarea bazei de cunoştinţe, sunt
simplificate sau direcţionate în cazul în care cunoştinţele preexistente sunt structurate într-o
ontologie, fiind mult mai facil să se introducă un concept nou la un set de cunoştinţe
existent, coerent, prin găsirea unuia sau mai multor concepte mai generale decât el, prin
combinarea lor şi prin stabilirea unor diferenţe faţă de acestea.
Aceeaşi ontologie poate fi folosită în mai multe aplicaţii bazate pe cunoştinţe (de
exemplu în diagnosticare, proiectare, instruire, etc.); ontologiile generale, care surprind
conceptele, categoriile fundamentale, odată construite pot fi apoi extinse pentru alte
aplicaţii; ontologiile sunt astfel refolosite, în prezent ele fiind disponibile chiar pe Internet;
unele din ele, cum ar fi de exemplu WordNet, incluzând peste o sută de mii de concepte,
această ontologie este curent folosită în aplicaţiile de înţelegere a limbajului uman.
Ontologiile facilitează şi interacţiunea dintre om şi calculator, făcând-o mult mai
prietenoasă, simplificând dialogul în limbajul uman, prin particularizarea exprimărilor
367
calculatorului la proprietăţile fiecărui concept în parte, prin adaptarea dialogului la realitate;

de fapt, orice conversaţie dintre oameni şi/sau programele de calculator trebuie să
urmărească un model al realităţii, adică o ontologie, pentru a fi posibilă înţelegerea,
comunicarea.
Bibliografie
[1] Bodea C., SinPers – An Innovative Learning System in Project Management, în: J. A.
Kisielnicki, S. Sroka (eds): Project Management Essential Reality for Business and
Government, Wydawnictwo Naukowe Akapit Publisher, 2006, Kracow, ISBN: 978-83-
89541-93-2, pg. 207-210.
[2] Garcia A. C. B., Kunz J., Ekstrom M., Kiviniemi A., Building a Project Ontology with
Extreme Collaboration and VD&C, CIFE Technical Report #152, November 2003,
Stanford University.
[3] International Project Management Association, International Competence Baseline –
ICB, V 3.0, 2006.
[4] Kanellopoulos D., Kotsiantis S., Pintelas P., Ontology-based learning applications: a
development methodology, Proceedings of the 24th IASTED International Multi-
Conference Software Engineering, February 14-16, 2006, Innsbruck, Austria.
[5] Xiaofei Liu, El Saddik, A. Georganas, N.D., An implementable architecture of an e-
learning system, Electrical and Computer Engineering, IEEE CCECE 2003.
[6] ***IMS Learning Design: Information Model, Version 1.0 Final Specification, IMS
Global Learning Consortium, 20 January 2003 [http://www.imsglobal.org].
368
Secţiunea IV
INSTRUMENTE PENTRU
Capitolul XXIX
COMUNITĂŢILE CUNOAŞTERII
Sabina-Cristiana Mihalache, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi
29. 1 Introducere
Abordarea bazată pe cunoaştere consideră că resursele interne şi oportunităţile şi

ameninţările externe trebuie descrise în termeni de informaţie şi cunoaştere. De exemplu,
modelele organizaţionale bazate pe prelucrarea informaţiei descriu mediul organizaţiei în
termeni de complexitate şi incertitudine.
Argumentul central al teoriei bazate pe cunoaştere în abordarea firmelor este acela că
mediul extern aflat în permanentă schimbare a făcut ca atenţia să se deplaseze spre
resursele organizaţiei ca principală sursă în menţinerea avantajului competitiv şi în
formularea strategiei. Această perspectivă susţine ideea potrivit căreia principalul rol al
firmei este generarea, integrarea şi utilizarea cunoaşterii. Firmele structurează, coordonează
şi comunică expertiza individuală şi funcţională prin definirea principiilor de organizare.
29.2 Comunităţile cunoaşterii şi recunoaşterea lor în teoriile firmei
Mintzberg are o clasificare originală a organizaţiilor: a) cele cu structură simplă care

se bazează pe supervizarea directă; b) maşina birocratică care se bazează pe standardizarea
proceselor de muncă; c) birocraţia profesională care se bazează pe standardizarea
aptitudinilor; d) forma divizată care se bazează pe standardizarea ieşirilor şi e) organizarea
ad-hoc care se bazează pe ajustarea mutuală.
Multă vreme firma organizată ad-hoc a fost considerată firma bazată pe cunoaştere
intensivă caracterizată prin: structuri organice, specializarea înaltă a muncii; tendinţa de a
grupa specialiştii în echipe mici (pe proiecte); mecanismul de coordonare este ajustarea
mutuală în cadrul şi dintre aceste echipe.
O abordare asemănătoare a fost cea a structurii bazate pe echipe. Componenţa
echipelor se schimbă în funcţie de cerinţele de cunoaştere ale sarcinilor de îndeplinit.
Organizarea bazată pe echipe de proiect este probabil o configuraţie organizatorică
adecvată firmelor bazate pe cunoaştere intensivă deoarece garantează integrarea cunoaşterii
şi un nivel suficient de inovare. Totuşi ierarhia este încă necesară pentru a lega sub-sisteme
diferite. Sistemul firmei este împărţit în sub-sisteme modulare, iar interfeţele dintre aceste
sub-sisteme trebuie proiectate şi standardizate. Astfel este vorba de o cunoaştere
componentă cerută de sub-sisteme şi o cunoaştere arhitecturală solicitată de legăturile dintre
sub-sisteme. Structura firmelor bazate pe cunoaştere intensivă este o mixtură a elementelor
ierarhice definită printr-o arhitectură generală şi echipe bazate pe proiecte drept locuri ale
activităţilor operaţionale.
Acest aspect a fost tratat de teoria comunităţilor practicii. Potrivit acestei teorii,
integrarea cunoaşterii este favorizată de comunităţile organizaţiei, de la toate nivelurile care
se află în contact cu mediul şi sunt implicate în procesul de adaptare. E. Wenger [www]
susţine că aceste comunităţi pot fi definite prin luarea în considerare a trei dimensiuni:
implicarea mutuală a participanţilor care se referă la a face lucrurile împreună, relaţii
mutuale şi întreţinerea comunităţii; întreprinderea comună care implică negocierea
diversităţii dintre membri, formarea unui cod local de practică; şi repertoriu comun care
Capitolul XXIX COMUNITĂŢILE CUNOAŞTERII
conţine povestiri, artefacte, discursuri şi evenimente şi reflectă o istorie comună. O

comunitate din practică se comportă ca un regim al competenţei negociat local. Construcţia
socială a cunoaşterii nu se referă numai la modul în care este partajată cunoaşterea ci şi la
procesele prin care se obţine cunoaşterea. Analiza modului în care cunoaşterea este
utilizată, schimbată şi gestionată constituie modul de includere a acestei dimensiuni;
comunitatea este mai mult decât un simplu mecanism de coordonare, deoarece încorporează
infrastructuri de învăţare.
Firmele bazate pe cunoaştere intensivă se caracterizează printr-un proces de gândire
distributivă în care multiplele comunităţi de cunoaştere specializată (comunităţi de
cunoaştere) interacţionează pentru a crea şabloane de comportament afişate de organizaţie
ca un întreg. Pe scurt, firmele bazate pe cunoaştere intensivă pot fi considerate drept
comunităţi sociale compuse din comunităţi ale practicii în care munca, învăţarea şi inovarea
sunt principalele activităţi. Comunitatea reprezintă unitatea elementară de înţelegere a
procesului de transformare şi transmitere a cunoaşterii de la individ la organizaţie (şi
reciproc). Acesta este nivelul unde se activează conversia cunoaşterii şi unde este realizată
traducerea codurilor locale în limbajul organizaţiei (şi invers).
Comunităţile practicii sunt construcţii sociale de cunoaştere care narează şi
colaborează. Indivizii nu învaţă prin acumularea abstractă, ei învaţă să funcţioneze într-o
comunitate prin asumarea punctului de vedere al comunităţii şi a limbajului acesteia.
Indivizii nu achiziţionează o cunoaştere explicită, formală, de tip „expert”, ci capacitatea de
a acţiona într-o comunitate specifică. Comunităţile sunt principalele locuri de muncă,
învăţare şi inovare. De-a lungul timpului ele acumulează experienţă şi cunoaştere datorită
schimbărilor şi evoluţiei continue. Ele pot fi considerate drept depozite de cunoaştere la
nivelul cărora are loc integrarea cunoaşterii.
Modelul propus de Y. Malhotra pentru controlul organizaţiei consideră auto-controlul
drept factor principal de comportament şi acţiune al indivizilor din organizaţie. Auto-
controlul contribuie la detectarea şi corectarea erorilor. În loc de a pune accent pe cele mai
bune practici, modelul auto-controlului încurajează dezvoltarea unui repertoriu de
răspunsuri pentru a sugera soluţii şi moduri de execuţie ale respectivelor soluţii. Soluţiile
sunt evenimente temporare, specifice unui context, dezvoltate în funcţie de relaţia dintre
persoane şi circumstanţe.
Modelul propus se bazează pe premisa că: „soluţiile la probleme nu pot fi
comandate....ele trebuie descoperite: găsite pe baza imaginaţiei, analizei, experimentării şi
criticii”. [Landau & Stout, 1979, p.152]. Argyris (1990, www) consideră că tranziţia de la
controlul tradiţional extern la paradigma auto-controlului reprezintă revoluţia actuală a
teoriei managementului.
Managerii au drept rol principal gestionarea cunoaşterii prin leadership pentru a-şi
putea îndeplini funcţia de decident. Rolul liderului se schimbă de la cel de expert în
management la cel de „practician”, cu alte cuvinte, autoritatea unui lider derivă din
experienţa sa practică. În acest context pot fi luate în considerare două exemple:
comunitatea Linux care a fost condusă de hackeri şi Toyota unde liderii sunt experţi în
realizarea unor funcţii specifice. Sistemul ajută coordonarea procesului decizional cu
activităţile de operaţionalizare. Aptitudinile noului manager sunt prezentate în figura nr.2.
371
Natura
controlului
Controale Auto
externe controale
Auto-Control pentru
Mediul
a permite
organizaţional
Utilizarea utilizarea cunoaşterii
stabil şi
cunoaşterii previzibil
Mediul
Procese de organizaţional
cunoaştere slab
Crearea
cunoaşterii Reguli şi proceduri Auto-Control pentru
anterior specificate a permite
cele mai bune practici crearea cunoaşterii
Pentru medii organizaţionale previzibile Pentru medii organizaţionale “slabe”

•utilizarea cunoaşterii are loc înainte •auto-controlul are loc înainte
•controlul extern este consecinţă •crearea cunoaşterii este consecinţă
•mediu stabil •mediu “slab”
•schimbări incrementale •schimbări continue
•natura continuă şi previzibilă a schimbării •natura discontinuă şi imprevizibilă a schimbării
•o singura buclă de învăţare •buclă dublă de învăţare cu auto-adaptare
•abordarea statică a cunoaşterii: reguli, proceduri, politici •abordarea dinamică a cunoaşterii
•cunoaşterea este specifică managementului •o distribuire echitabilă a cunoaşterii
•complexitatea nu aparţine poziţiilor inferioare din structura ierarhică •complexitatea este gestionată pe toate nivelurile
Sursa: [Malhotra, Y., 2001, www]
Fig.1 Factorii de succes pentru managementul cunoaşterii:

contrastul dintre medii stabile şi medii organizaţionale „slabe”
Noul manager
Munca managerială clasică Leadership modern
Planificare Crearea viziunii
Organizare Alinierea reţelelor de relaţii
Coordonare, comunicare şi control Antrenare şi spirit de echipă
Fig. 2 Noul manager din actualul mediu economic
În noua eră a cunoaşterii caracterizată de schimbări rapide şi organizaţii bazate pe

cunoaştere, munca managerială devine din ce in ce mai mult o sarcină de leadership. Liderii
372
antrenează angajaţii să acţioneze conform viziunii asupra afacerii. Noul stil de management
este unul de conştientizare personală de către fiecare membru al organizaţiei a abilităţilor,
valorilor şi spiritului de echipă propriu. În opinia noastră, considerăm că înainte ca membrii
organizaţiei să împărtăşească aceeaşi viziune asupra modelului afacerii trebuie asigurat
faptul că modelul afacerii este unul simplu şi logic de înţeles. Membrii organizaţiei înţeleg
astfel cum ar putea să participe la îndeplinirea obiectivelor. Ei sunt singurii capabili să se
autoevalueze, îşi dau seama de competenţele proprii şi le valorifică pentru creşterea valorii
firmei. În ceea ce priveşte luarea deciziilor considerăm că membrii organizaţiei pot simţi că
sunt într-o echipă în momentul în care li se cere părerea. Managerii investiţi decizional îşi
manifestă abilităţile de lider în momentul în care întreabă oamenii cu care lucrează părerea
lor în legătură cu o situaţie decizională. Membrii organizaţiei simt că prezintă importanţă,
participă la luarea deciziilor şi, nu în ultimul rând, sunt activi. În viitor, se vor duce singuri
să raporteze o problemă sau să propună o soluţie pentru că „inconştient” recunosc liderul şi
nu managerul.
29.3 Integrarea cunoaşterii
Un aspect relevant al integrării cunoaşterii este reprezentat de interacţiunile dintre

comunităţi care au principal scop:
- schimbul de memorie dintre comunităţi. Acesta reduce costul dezvoltării de soluţii
pentru probleme, soluţii care au fost deja descoperite şi experimentate. Reducerea costului
este rezultatul salvării timpului şi eforturilor. Memoria colectivă semnalează existenţa unei
soluţii anterioare;
- generarea cunoaşterii. Datorită interacţiunilor dinamice dintre comunităţi, apar noi
configuraţii de cunoaştere care creează noi înţelesuri, noi rutine lingvistice şi cunoaştere
nouă. Menţinerea şi rafinarea cunoaşterii existente este asigurată de procesele de feedback a
rutinelor şi procedurilor prestabilite. Generarea de cunoaştere nouă este garantată prin
transformarea comunităţilor de cunoaştere – schimbarea şi revizuirea procedurilor,
proceselor şi relaţiilor dintre acestea [Boland & Tenkasi, 1995, 350-372]. Crearea
cunoaşterii poate fi realizată prin divizarea în părţi a problemelor;
- oferirea înţelegerii colective. Comunicarea partajată va armoniza modul în care
cunoaşterea individuală şi colectivă este extrasă şi utilizată [Ancori et al., 2000, 32].
Boland & Tenkasi prezintă două modele diferite de comunicare şi modurile de gândire
corespondente. Primul model este modelul condus de comunicare. Comunicarea este văzută
drept un proces de trimitere şi recepţionare a mesajelor, care are o capacitate limitată de
transmisie. Comunicarea este efectivă, dacă toate erorile care contaminează mesajul sunt
eliminate. Modelul condus de comunicare este consistent cu modelul cognitiv de prelucrare
a informaţiei. Cel din urmă este caracterizat de analiza raţională a datelor şi modul deductiv
de raţionament. El presupune o realitate externă a priori, care este adevărată tot timpul şi
oriunde şi care reprezintă cel mai înalt grad de cunoaştere. O asemenea cunoaştere nu are
nevoie să fie justificată de o experienţă senzorială. Modul de înţelegere nu pune probleme
iar logica deductivă este modalitatea efectivă de analiză a realităţii. Cunoaşterea poate fi
atinsă prin utilizarea constructelor mentale cum ar fi conceptele, legile şi teoriile şi
presupune o distincţie între cunoscător şi obiect cunoscut. Formarea cunoaşterii este un
proces liniar de transformare: datele se transformă în informaţii, informaţiile în piese de
cunoaştere, iar la sfârşit cunoaşterea este confruntată cu înţelepciunea (sau meta-
cunoaşterea care presupune credinţe şi judecăţi). Această perspectivă pune accentul pe rolul
procesării informaţiei ca un pas cheie în formarea cunoaşterii. Fiecare piesă de informaţie
373
conţine un nivel de noutate care duce la creşterea stocului de cunoaştere şi la complexitatea

combinatorică a stocului de cunoaştere. Informaţia poate fi măsurată cantitativ, iar
cunoaşterea este rezultatul codificării şi clasificării informaţiilor. Calitatea şi acurateţea
formării cunoaşterii depinde strict de modul în care este tratată informaţia [Ancori et al.,
2000, 32].
Date Informaţii Cunoaştere Înţelepciune
Sursa: [Ancori at al.2000, Web]

Fig. 3 Procesul liniar de creare a cunoaşterii
Al doilea model considerat de Boland & Tenkasi este modelul de comunicare al

jocurilor de limbaj. Acest model presupune că limbajul este strict legat şi încorporat în
situaţiile acţionale ale comunităţilor. Acţiunea este locul de generare şi utilizare a
limbajului. Conversaţiile şi activităţile sunt jocuri de limbaj care creează înţelesuri pentru
cuvinte într-un proces evolutiv de vorbire şi acţiune. Limbajul şi cuvintele evoluează
împreună cu activităţile comunităţilor. Modelului jocurilor de limbaj îi corespunde modelul
narativ de gândire. Modelul narativ de gândire consideră că indivizii narează continuu din
experienţele lor atunci când experimentează evenimente neobişnuite şi neaşteptate şi
construiesc povestiri care capătă înţeles pentru ei. Cuvintele capătă înţeles numai prin
utilizarea actuală în cadrul unei comunităţi, înţelesurile sunt simbolice, iar procesele
sociale, povestirile şi conversaţiile sunt modurile de confruntare a realităţii. În acest caz,
cunoaşterea nu este privită ca acumulare de informaţie, ci solicită feedback continuu între
elementele implicate (date, cunoaştere, înţelepciune). Fiecare element interacţionează cu
altul şi îl transformă atât cantitativ, cât şi calitativ.
Stimuli Euristici, Reguli Reprezentare
Mesaje Cunoaştere
Structurare
Percepţii Înţelegere
directe Învăţare
Credinţe
Înţelepciune= Judecăţi
Valori
Fig. 4 Sistemul interactiv de creare a cunoaşterii
Datele se disting în stimuli (emiţătorul este natura) şi mesaje (emiţătorul este omul).
În timp ce stimulii nu sunt organizaţi a priori, dar sunt interpretaţi şi clasificaţi ex post de
către agentul cognitiv, mesajele sunt organizate a priori printr-o construcţii cognitive cum
ar fi limbajul, categorisiri şi clasificări chiar dacă mai au nevoie de interpretări din partea
agentului cognitiv. Cunoaşterea şi reprezentarea rezultate din transmisia datelor formează o
structurare specifică a stimulilor şi mesajelor în funcţie de modelul cognitiv al agentului.
374
Cunoaşterea şi reprezentarea sunt tratate disctinct pentru a putea separa memoria pe termen
scurt de cea pe termen lung. Reprezentarea este contextuală şi temporară şi este în funcţie
de atitudinea mentală dintr-un context dat, în timp ce cunoaşterea corespunde unei
sedimentări pe termen lung. Cadrul cognitiv al agentului corespunde înţelepciunii acestuia
şi este format din credinţe, judecăţi şi valori. Acestea sunt meta-categorii care determină
natura regulilor şi direcţia proceselor de învăţare de urmat de către agent.
Presupunerile cheie ale celor două modele de comunicare şi ale modurilor
corespondente de gândire sunt prezentate în tabelul nr.1
Tabel 1 Presupunerile cheie ale celor două modele de comunicare şi gândire

Modelul condus de comunicare şi modelul de Modelul de comunicare al jocurilor de limbaj
gândire bazat pe prelucrarea informaţiei şi modelul narativ de gândire
Există cunoaştere obiectivă care are aplicabilitate Cunoaşterea şi metodele de realizare a

universală cunoaşterii sunt obiective numai în măsura în
care ele sunt declarate obiective de către
convenţiile interpretative ale unei comunităţi
specifice
Limbajul poate fi un mediu pentru reprezentarea Cuvintele pot avea un înţeles acceptat numai în
cunoaşterii obiective, cuvintele au înţeles fix cadrul unei comunităţi de cunoaştere. Chiar în
(precis) cadrul unei comunităţi, înţelesul cuvintelor se
schimbă şi nu este fix în timp sau spaţiu
Oamenii pot înţelege deoarece înţelesul fix al Limbajul nu este un mediu de reprezentare a
cuvintelor poate fi comunicat în mod obiectiv de gândurilor şi cunoaşterii. Limitele limbajului
la o persoană la alta unui individ sunt limitele cunoaşterii de care
dispune, deoarece el poate explica lumea numai
prin limbaj şi narare
Realizarea cunoaşterii obiective este un proces Cunoaşterea evoluează prin inventarea în limbaj
raţional. Cunoaşterea evoluează şi progresează şi formă narativă. Prin re-povestirea familiarului
prin aplicarea sistematizată a logicii şi metodei sau prin nararea nefamiliarului este posibilă
ştiinţifice crearea de cunoaştere
Variabila principală care este luată în considerare atunci când se vorbeşte despre
integrarea cunoaşterii este reprezentată de nivelul cunoaşterii tacite. Nonaka & Takeuchi
[1995, p.45] accentuau că formarea cunoaşterii este funcţie de diferitele moduri de
conversie ale cunoaşterii, care depind de modurile de combinare ale cunoaşterii tacite şi
explicite. Boisot (1998) consideră distincţia dintre cunoaşterea tacită şi explictă drept punct
de plecare în analiza proceselor de codificare şi abstractizare şi în uşurarea comunicării.
Ancori et al. sugerează că cele două forme de cunoaştere sunt complementare şi se combină
de-a lungul timpului în forme diferite, în funcţie de context şi de nivelul de atenţie al
375
individului. În termeni generali, cunoaşterea explicită este acea cunoaştere posibilă de

transmis în limbaj formal, sistematizat; cunoaşterea tacită are o identitate personală şi este
dificil de formalizat şi comunicat. Aceste caracteristici care le diferenţiază duc la un
management diverisificat, realizabil prin mecanisme diferite. Integrarea cunoaşterii poate fi
atinsă prin trei mecanisme diferite [Ancori et al., 2000, 35]:
Interacţiunea directă: în anumite situaţii unele piese de cunoaştere rămân tacite
deoarece fac parte dinstr-o structură mai mare de cunoaştere (cum ar fi cazul cunoaşterii
deţinute de un expert). Chiar dacă ar fi posibilă formalizarea şi transmiterea acestei
cunoaşteri, în practică marea parte a gestionării acestei cunoaşterii rămâne tacită. În acest
caz, cunoaşterea se caracterizează prin complexitate cognotică. Această formă de
cunoaştere este comunicată între membrii comunităţii prin intermediul experienţelor
comune, a celor împărtăşite, socializare şi cadre organizatorice.
Coordonarea: în acest caz, gradul de diversitate al cunoaşterii tacite prezintă
importanţă. Cu cât cunoaşterea este mai diferenţiată între agenţi, cu atât crearea cunoaşterii
necesită interacţiune şi mecanisme de declanşare, datorită multiplelor posibilităţi de
percepţie şi gestionare a problemelor. Integrarea nu se realizează prin transmiterea
cunoaşterii tacite (prin formalizare), ci prin coordonare cu scopul precis de a îndeplini un
anumit obiectiv. În contextul cunoaşterii diversificate, constrângerea reprezentată de
cunoaşterea tacită poate fi rezolvată mai degrabă prin coordonare decât prin codificare.
Coordonarea se realizează fie prin rutine organizaţionale , [Grant, 1996] fie prin controale
administrative. Rutinele organizaţionale pot fi definite drept şabloane relativ complexe de
comportament declanşate de un număr mic de semnale de iniţiere sau posibilităţi de alegere
şi care funcţionează ca o unitate recognoscibilă într-o manieră relativ automatizată.
Organizaţiile bazate pe cunoaştere intensivă învaţă prin crearea de rutine. Rutinele
reprezintă ghiduri care au oferit soluţii de integrare a cunoaşterii la probleme trecute. Ele
amintesc soluţiile la problemele din trecut; fac previzibil comportamentul indivizilor firmei
şi contribuie la reducerea nivelului de incertitudine. Controalele administrative includ
regulile formale şi procedurile standard, planuri, bugete şi sisteme de raportare pentru
coordonarea interacţionilor dintre manageri şi angajaţi.
Codificarea: un alt mod de realizare a integrării este reprezentat de codificarea
cunoaşterii [Nonaka et al., 2000; Ancori et al.2000]. Codificarea poate fi definită drept
procesul care creează categorii conceptuale care facilitează clasificarea unui fenomen.
Codificarea este un mecanism de integrare util atunci când piese diferite de cunoaştere
trebuie integrate complementar şi atunci când cunoaşterea se caracterizează prin
complexitate computaţională, ce derivă din numărul mare de actori, activităţi şi
interacţiunile dintre aceştia. Acest argument este susţinut de teoria clasică a organizaţiei,
care a susţinut faptul că creşterea complexităţii computaţionale poate fi gestionată prin
utilizarea de instrumente formale de prelucrare a informaţiei. Există două probleme care
apar: pe de o parte, costul şi controlul creării, difuzării şi stocării codurilor, limbajelor şi
modelelor fac acest proces dificil; pe de altă parte, codurile, limbajele şi modelele
influenţează potenţialul de creare a cunoaşterii. Codificarea îmbunătăţeşte comunicarea şi
eficienţa tranzacţiilor dar duce la rigiditate organizaţională şi uniformitate.
Într-un mediu în schimbare, valoarea codificării derivă din conţinutul informativ al
mesajelor pe care agenţii le transmit şi interpretează cu mai puţin efort şi costuri şi din
valoarea pentru agentul de stocare a cunoaşterii.
Relevanţa codificării a crescut în ultimii ani datorită avansurilor înregistrate în
tehnologiile informaţionale (tehnologii internet, simulare avansată şi tehnici de modelare),
care contribuie la crearea memoriei individului şi organizaţiei; reproducerea practicilor de
succes, descoperirea cunoaşterii.
376
Cele trei mecanisme diferite de integrare a cunoaşterii pot fi proiectate şi

implementate prin ambele modele de comunicare. Alegerea depinde de caracteristicile
cunoaşterii. Atunci când cunoaşterea se caracterizează prin nivel redus de complexitate
computaţională şi cognotică şi un nivel redus de diversitate (tipic contextelor stabile)
primul model de comunicare şi gândire este suficient pentru integrarea cunoaşterii prin
schimburi de informaţii. Atunci când există un nivel ridicat de complexitate cognotică şi
computaţională, comunicarea devine complicată şi pune accent pe natura simbolică şi
ambiguitatea fenomenelor; integrarea cunoaşterii devine posibilă prin nararea experienţelor.
Aceasta nu înseamnă că mecanismele de integrare a cunoaşterii încorporează un
model de comunicare sau altul. Interacţiunea directă se poate realiza prin schimb de
informaţii între indivizi sau printr-un joc de limbaj atunci când se confruntă cu evenimente
neaşteptate. Coordonarea se poate realiza printr-un număr de mesaje exprimate în limbaj
uniform sau prin combinarea unor limbaje diferite care încorporează perspective diferite în
legătură cu o problemă specifică. Codificarea poate fi realizată prin seturi de coduri
predefinite sau prin dezvoltarea de noi limbaje ce derivă din acţiuni noi şi originale.
29.4 Concluzii
În conformitate cu teoriile actuale ale managementului, factorii care influenţează

competitivitatea firmei sunt competenţele, valorile, cunoaşterea tacită şi explicită, procesele
şi practicile organizaţionale, capitalul intelectual. În cazul sistemelor educaţionale
complexe, sunt la fel de importante conexiunile şi interdependenţele ca şi elementele
componente. Managementul cunoaşterii a devenit nu doar o simplă componentă a
managementului modern, ci chiar o nouă abordare generică a modului de organizare şi
conducere a organizaţiilor educaţionale.
Bibliografie
Boland, Jr. R. J., Tenkasi, R. V., Perspective Making and Perspective Taking in
Communities of Knowing, Organization Science/Vol. 6, No. 4, 1995, July- August.
Brown, J. S., Duguid, P., Organizational Learning and Communities-of- Practice: Toward a
Unified View of Working, Learning, and Innovation, Organization Science/Vol. 2, No.
1, 1991, February.
Grant R. M., The Knowledge-based View of the Firm: Implications for Management
Practice', Long Range Planning, Vol. 30, 1997, No. 3.
Grant R. M., Toward a Knowledge-Based Theory of the Firm, Strategic Management
Journal, Vol. 17, 1996, Winter Special Issue.
377
Capitolul XXX
COMUNITĂŢI VIRTUALE
Elena ŞUŞNEA, Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”

Dragoş BARBIERU, Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”
30.1 Introducere
O comunitate virtuală sau comunitate online este formată dintr-un grup de persoane
care comunică sau interacţionează mai mult prin intermediul Internetului decât faţă în
faţă. 11 Comunităţile online au devenit şi o formă de comunicare suplimentară pentru
persoanele care se cunosc în viaţa de zi cu zi. O comunitate mediată pe calculator
utilizează programe speciale pentru a controla activităţile participanţilor. O comunitate
online, cum ar fi una responsabilă cu producerea în colaborare de software open source,
este adesea numită comunitate de dezvoltare. Răspândirea reţelelor sociale bazate pe
Internet a avut ca rezultat schimbări socio-tehnice semnificative.
Orice persoană are posibilitatea de a se întâlni virtual cu o comunitate având aceleaşi
interese şi particularităţi. Comunităţile virtuale pot fi clasificate după următoarele tipuri de
criterii: 12
Geografice;
Demografice;
Comunităţi de interese;
Comunităţi de practică;
Comunităţi de scop;
Comunităţi de circumstanţe.
În general, termenul comunitate se referă la o entitate limitată din punct de vedere
geografic. Spre deosebire de acestea, comunităţile virtuale nu se încadrează în definiţia
amintită. Acestea sunt dispersate geografic, iar limitarea este una de tip virtual, bazată pe
atingerea unui obiectiv comun membrilor.
Ideea de comunitate bine închegată nu este întotdeauna validă, fiind criticată datorită
uşurinţei cu care membrii comunităţii pot să-şi declare apartenenţa la diverse comunităţi
virtuale, impregnând un caracter dinamic întregii comunităţi.
În prezent, comunităţile virtuale sau online cuprind grupuri de persoane ce provin din
diverse medii sociale, profesionale, dar care au interese comune. Acestea comunică prin
intermediul Internetului. Prin urmare, comunicarea între membrii unei comunităţi nu
implică existenţa unei aproprieri din punct de vedere geografic. Existenţa unei liste cu
adresele e-mail poate fi începutul unei comunicări asincrone între sute de membrii ai
comunităţii.
Transformările ce intervin la nivel de tehnologie, imprimă dinamism acestor
comunităţi. Astfel, prin utilizarea tehnologiilor Web 2.0, comunităţile virtuale au fost
denumite şi Comunităţi 2.0, deşi Comunităţile virtuale depind de interacţiunile sociale şi
schimburile dintre utilizatorii online. Aceasta pune accentul pe elementul de reciprocitate
din contractul social nescris dintre membrii comunităţii.
11
www.intrebare.ro/Comunitati_virtuale.html
12
http://thor.info.uaic.ro/~mihaela/teach/com/curs01tic.pdf
Capitolul XXX COMUNITĂŢI VIRTUALE
30.2 Comunitate virtuală de proiect. Portalul NanoStruct
În continuare se prezintă o comunitate virtuală de proiect, pentru care s-a realizat un

portal folosind Joomla (a se vedea §3.7.4).
Sistemul de management al conţinutului Joomla este folosit peste tot în lume, ca
infrastructură, de la mici pagini personale până la aplicaţii web complexe. Iată câteva
modalitaţi de folosire a acestui soft:
Websiteuri pentru corporaţii sau portaluri web;
Comerţ on-line;
Websiteuri pentru firme mici;
Websiteuri pentru organizaţii non-profit;
Aplicaţii guvernamentale;
Aplicaţii intra şi exranet pentru corporaţii;
Websiteuri pentru şcoli şi biserici;
Websiteuri personale sau familiale;
Portaluri pentru comunităti on-line;
Websiteuri pentru reviste şi ziare.
Joomla poate fi folosită pentru a administra cu uşurinţă orice componentă a website-
ului, de la adăugarea de conţinut şi imagini, la actualizarea unui catalog cu produse sau
sondaje on-line.
Pachetul de bază Joomla este conceput pentru a putea fi instalat cu usurintă, chiar şi de
nonprogramatori. Deşi majoritatea oamenilor nu au probleme cu instalarea softului nostru,
este oferit foarte mult ajutor începătorilor. Joomla are o comunitate activă, în crestere,
atingând peste 40.000 utilizatori şi dezvoltatori prietenoşi pe forum. Odată Joomla instalată
şi funcţională, este foarte simplu, chiar şi pentru utilizatorul non-tehnic, să adauge conţinut,
să actualizare imagini şi să administreze datele care ajută la funcţionarea optimă a
organizaţiei sau companiei
Printr-o interfaţă web simplă, veţi putea adauga foarte uşor ştiri, articole sau declaraţii
de presă, să administraţi pagini cu detaliile angajaţilor, ofertă de muncă, imagini cu produse
şi să creaţi un număr nelimitat de secţiuni sau pagini pe site.
Imediat după instalare, Joomla se descurcă de minune cu administrarea conţinutului
necesar dezvoltării site-ului vostru. Pentru mulţi utilizatori, însă, adevărata putere a Joomla
constă în framework-ul care dă posibilitatea miilor de programatori din intreaga lume să
creeze add-onuri şi extensii extrem de puternice. Iată doar cateva exemple din sutele de
extensii, oferite gratuit prin site-ul nostru:
Constructor dinamic de forumuri;
Directoare economice sau organizationale;
Administrare directoare;
Galerii de imagini şi multimedia;
Soluţii e-commerce şi coş de cumpărături;
Calendare;
Software specific blogurilor;
Servicii directoare;
Ştiri prin email;
Instrumente de colectare şi raportare a diferitelor date;
379
Servicii de inscriere.
Multe companii şi organizaţii au cerinţe care depăsesc cu mult oferta de bază a
pachetului Joomla sau extensiile gratuite. Din fericire, Joomla oferă un framework foarte
flexibil, permiţând dezvoltatorilor să creeze add-on-uri sofisticate şi să îmbunătăţească
Joomla în nenumarate modalităţi. Folosind frameworkul, dezvoltatorii pot realiza cu
usurinţă:
Sisteme e-commerce integrate;
Sisteme de control al inventarului;
Instrumente de raportare a datelor;
Cataloage cu produse, personalizate;
Sisteme de rezervări;
Interconectări între aplicaţii.
Accesarea portalului. Accesarea portalului NanoStruct se face prin adresa web

http://adl.unap.ro/nanostruct (figura 1).
Sursa: http://adl.unap.ro/nanostruct
Fig. 1 Accesare portal
Meniu principal
Bara de funcţii din partea de sus a paginii se regăseşte şi în meniul din stânga paginii
(figura 2).
380
Fig. 2 Meniul principal
Meniul cuprinde următoarele funcţii:

1. Home – pagina de început a portalului.
2. Membri proiect – organizatorii proiectului. Se oferă informaţii privind
Tipul organizaţiei, Denumirea organizaţiei şi Rolul organizaţiei (figura
3).
Fig. 3 Membri proiect
3. Noutăţi – ultimele noutăţi apărute. Se face click pe butonul Ultimele noutăţi

(figura 4).
381
Fig. 4 Noutăţi
4. Blog – utilizatorii au posibilitatea de a folosi funcţia cu acelaşi nume. Prin

intermediul acestei funcţii, sunt afişate ultimele noutăţi precum şi detalii
privind organizarea priectului (figura
5. Legături utile – o listă de legături utile puse la dispoziţia utilizatorului.
Aceasta listă este împarţită în două categorii : Universităţi şi Nanostruct
(figura 6).
Fig. 5 Funcţia Blog
382
În prima categorie sunt informaţii referitoare la univesităţile care participă la proiect
(DIDAD , UNAp, ATM) (figura 7).
Fig. 7 Legături utile - Universităţi
În a doua categorie se găsesc link-uri ce oferă detalii despre proiecte asemănatoare
acestuia (figura 8).
Fig. 8 Legături utile - Nanostruct
383
6. Contact – adrese de contact ,intr-o primă categorie se găsesc adresele de

contact ale conducătorilor proiectului, în a doua categorie se găseşte adresa
administratorului portalului (figura 9).
Fig. 9 Contact
7. Caută – utilitar pus la dispoziţia utilizatorului pentru a căuta pe portal unul

sau mai multe articole ce conţin un cuvânt (sau mai multe cuvinte) cheie.
Sunt trei criterii de căutare, iar modul de afişare a rezultatelor se face în
funcţie de popularitatea articolului, data apariţiei, dar şi prin realizarea unei
sortări alfabetice sau după categorie (figura 10).
Fig. 10 Caută articol
8. Forum – modul pus la dispoziţia utilizatorilor NanoStruct pentru a purta

diverse discuţii pe tema proiectului de cercetare (figura 11). Se pot schimba
configurările, informaţiile de profil, detaliile de înregistrare etc. din meniul
forumului, odată ce aţi intrat pe acest Forum. Veţi putea controla multe
aspecte şi accesa opţiuni folosind acest meniu central.
Pentru a înregistra un răspuns pe forum, se apasă butonul “post new topic“. Nu este
obligatoriu înregistrarea pe portal pentru a folosi modulul Forum. Opţiunile disponibile în
384
fiecare secţiune a forumului sunt listate în partea de sus a ecranului. În cazul în care nu
sunteţi Administrator sau Moderator, puteţi edita numai mesajele înregistrate de
dumneavoastră şi doar dacă v-a fost conferit acest drept. Când editaţi răspunsurile, în
funcţie de configurările forumului, se vor afişa la sfârşitul răspunsului, Numele de
Utilizator, ora şi data la care s-a făcut editarea. Se poate adăuga o semnătura la sfarşitul
fiecarui răspuns înregistrat pe Forum. Pentru aceasta aveţi nevoie, în primul rând, să vă
creaţi o semnatură accesând "My profile" din meniul situat în partea de sus a ferestrei.
Fig. 11 Forum NanoStruct
Subiectele blocate sunt configurate astfel de Administratori sau Moderatori. În

momentul în care un Subiect a fost închis, nu vor mai putea fi înregistrate răspunsuri sau
voturi în Chestionare.
9. Download – se pot downloada fişiere atât despre personalul ce se ocupă de
proiect cât şi despre proiectul NanoStruct propriu-zis (figura 21).
În funcţie de drepturile care vă sunt date de către Administrator, puteţi şi Uploada
fişiere, nu numai Downloada.
Fig. 12 Downloads
Accesul pe platformă este de tip login (username şi parolă) şi se obţine după
completarea cu date personale a unui formular de identificare.
i. logare la aplicaţia care implică completare câmpuri User name şi
Password, urmate de comanda Login (fig. 13);
385
Fig. 13 Autentificare
ii. deschidere (înregistrare) cont nou, Register;

iii. completarea formularului de înregistrare - câmpurile marcate cu „*” sunt
obligatorii de completat (figura 14).
Fig. 14 Înregistrare
Imediat după prima conectare reuşită pe portal se afişează lista de instrumente şi

servicii accesibile utilizatorului curent (figura 15):
i. Detalii personale - permite vizualizare sau modificare datelor personale (nume,
email, username parola);
ii. Adăugare ştiri – permite adăugare unui articol nou;
iii. Adăugare legaturi – adăugă o scurtătură în secţiunea Legături Utile;
iv. Desktop personal – opţiune ce permite configurarea unui desktop personalizat;
v. Profil Comunitate NanoStruct – configurare profil pentru comunitatea portalului
(adăugare imagine);
vi. Comunitate NanoStruct – oferă detalii referitoare la membrii portalului (cine
este activ) cât şi posibilitatea expedierii unui mesaj către aceştia.
vii. Ieşire – abandonarea formularului de înregistrare.
386
Fig. 15 Lista de instrumente şi servicii accesibile
utilizatorului curent
Sistemul Evenimente este un sistem

care, în general, funcţionează precum un
calendar, cu posibilitatea de consultare a
evenimentelor programate. Se poate selecta Sursa: http://adl.unap.ro/nanostruct
pentru vizualizare săptămâna, luna respectiv Fig. 16 Vizualizarea evenimentelor asociate
anul dorit şi corespunzător se vor afişa unei date calendaristice
evenimentele calendaristice în funcţie de data aleasă (figura 16).
În funcţie de drepturile oferite de Administrator contului dumneavoastră, puteţi crea
un eveniment calendaristic prin selectarea "Add New Event" (figura 17). Acest eveniment
poate fi vizualizat în Forum, ca orice alt subiect, din sau prin intermediul sistemului
calendaristic care afişează data la care este asociat evenimentul.
Fig. 17 Adăugarea unui eveniment
Utilizarea instrumentului de tip chestionar permite realizarea unui feedback între

utilizatori şi proiectanţii aplicaţiei. Se bifează opţiunea dorită, în grupul de butoane radio,
după care se acţionează butonul Vote (figura 18).
387
Rezultatele chestionarului se vor centraliza şi va

fi afişată o situaţie statistică, în timp real, pe masură
ce se primesc voturile (figura 19).
Blocul “Cine este online” oferă informaţii
despre numărul de utilizatori conectaţi (figura 20).
Asemănător blocului “Cine este online”, este şi
blocul “Info” în care se găsesc detalii despre numărul
membrilor, al articolelor publicate şi Web Linku-uri Sursa:
apărute pe portal (figura 21). http://adl.unap.ro/nanostruct
Fig. 18 Chestionar
Fig. 19 Afişarea rezultatelor statistice
Fig. 20 Afişarea utilizatorilor conectaţi
Fig. 21 Blocul INFO
Abonarea la newsletter este un serviciu gratuit
care vă stă la dispoziţie. Tot ceea ce trebuie să
faceţi este să completaţi câmpurile apoi să daţi
click pe butonul Go. Renunţarea la abonament se
realizează printr-o procedură similară, alegând
Unsubscribe, apoi click pe butonul Go (figura 22).
Newsletter-ul şi-a propus să ofere
utilizatorului de fiecare dată informaţii utile şi bine
structurate, atât despre activitatea proiectului, cât şi
despre etapele parcurse de acesta. Prin intermediul
Fig. 22 Obţinerea detaliilor proiectului
newsletterului, puteţi să primiţi răspunsuri la de cercetare
întrebări legate de detaliile proiectului de cercetare,
388
cum ar fi faza în care se află, etapele care mai sunt de parcurs, etc.
Blocul “Instant” oferă informaţii legate de proiectul NanoStruct. Aceste informaţii
se pot găsi în articolele deja publicate pe portal (figura 23).
Sursa: http://adl.unap.ro/nanostruct Sursa: http://adl.unap.ro/nanostruct

Fig. 23 Prezentarea informaţiilor referitoare la Fig. 23 Prezentarea informaţiilo
proiectul Nanostruct referitoare la proiectul Nanostruct
RSS, sau Really Simple Syndication, este o tehnologie care foloseşte limbajul XML.
Dacă administratorul a activat RSS vă puteţi abona pentru a fi la zi cu ultimele răspunsuri
sau evenimente din Calendar (figura 24).
Există multiple posibilităţi de a vă abona la RSS; cum ar fi:folosirea un browser web
care suportă Live RSS Bookmarks (Firefox, IE7, Safari, Opera), folosirea unui online RSS
News Reader, instalarea unui RSS News Reader pe computerul dumneavoastră sau
folosirea unui program de email care suportă RSS precum Mozilla Thunderbird.
Bibliografie
*** - http://www.intrebare.ro/Comunitati_virtuale.html, accesat la 02 mai 2007.
*** - http://www.rubyonrails.org/, accesat la 02 mai 2007.
*** - http://wordpress.org/, accesat la 02 mai 2007.
*** - http://drupal.org, accesat la 02 mai 2007.
*** - http://www.runcms.org, accesat la 02 mai 2007.
*** - http://phpnuke.org/, accesat la 02 mai 2007.
*** - http://typo3.org/about/, accesat la 02 mai 2007.
*** - www.joomla.org, accesat la 02 mai 2007.
*** - http://mambo-foundation.org/, accesat la 02 mai 2007.
*** - Departament pentru Învăţământ Distribuit Avansat la Distanţă, la
389
Capitolul XXXI
WEBLOGURI
Adinia Plăiaşu, Universitatea Petro-Gaze din Ploieşti

Daniela Şchiopu, Universitatea Petro-Gaze din Ploieşti
31.1 Introducere
Weblogurile sunt un subiect de actualitate în întreaga lume. Ca dovadă, enciclopedia

online Wikipedia conţine articole pentru acest termen în 59 de limbi, deşi termenul este
apărut în limba engleză abia în anul 1997.
Un blog este un site web generat de unul sau mai mulţi utilizatori, cu articole în stilul
unui jurnal, afişate în ordine invers cronologică. Blogurile furnizează comentarii sau noutăţi
despre un anumit subiect, de la poezii, mini-eseuri, la sporturi, modă, sau chiar politică sau
ştiri locale; multe bloguri sunt utilizate pe post de jurnal personal online. Un blog obişnuit
combină text, imagini, fişiere audio sau video şi linkuri către alte bloguri sau pagini web
care au legătură cu subiectul tratat. O caracteristică importantă a unui blog este abilitatea
cititorilor de a lăsa comentarii într-un format interactiv şi de a se abona la RSS-ul blogului.
Astfel se formează o comunitate de cititori centrată în jurul blogului.
Un blog este un instrument util pentru educaţie, deoarece, prin intermediul său,
profesorul poate să ţină legătura cu studenţii săi, cu părinţii sau cu alţi profesori, poate să
publice materiale, noutăţi şi resurse suplimentare pentru curs, să supună discuţiei diferite
aspecte ale cursului, facilitând formarea unei comunităţi de învăţare.
31.2 Weblog
31.2.1 Definiţii
Un weblog, pe scurt blog, este o publicaţie web ce conţine articole periodice, ce au de

obicei caracter personal - asemenea unui jurnal - , fiind afişate în ordine cronologică
inversă.[Wikipedia, 2007]
Dacă la început weblogurile erau actualizate manual, cu timpul au apărut unelte care
să automatizeze acest proces şi care au făcut acest gen de publicaţii accesibil publicului
larg. Utilizarea unui astfel de software bazat pe navigator este acum un aspect obişnuit al
bloggingului.
Scopul blogurilor variază foarte mult, de la jurnale personale la arme ale campaniilor
politice, ale programelor media sau ale diferitelor companii. De asemenea, ele variază şi în
funcţie de autor - de la unul singur la o comunitate întreagă.
Multe webloguri permit vizitatorilor să lase comentarii publice, care pot crea o
comunitate de cititori centrată în jurul blogului; altele nu sunt interactive. Blogurile pot
constitui, de asemenea, o sursă importantă de câştig. Simpla scriere într-un blog oferă
senzaţia că există un drept la opinie.
Totalitatea weblogurilor şi a autorilor de bloguri a fost denumită blogosferă.
Conform „5 Star Support”, un weblog este un jurnal personal accesibil publicului, pus
la dispoziţie pe internet. Activitatea de actualizare a unui blog se numeşte blogging, iar
persoana care scrie într-un blog este numită blogger. De obicei, blogurile sunt actualizate
zilnic folosind un software care permite persoanelor care au puţine, sau chiar deloc
cunoştinţe tehnice, să actualizeze şi să organizeze blogul. Înregistrările dintr-un blog sunt
Capitolul XXXI WEBLOGURI
aproape întotdeauna aranjate în ordine cronologică, cu scoaterea în evidenţă a celor mai

recente adăugări. [5 Star Support, Glossary of Internet and Computer Terms, 2007]
Un blog conţine de multe ori un amestec de informaţii despre viaţa personală a cuiva
şi despre ce se petrece pe internet, un fel de site hibrid, jurnal şi ghid în acelaşi timp.
Oamenii scriau bloguri cu mult timp înainte de introducerea sistemelor de publicare
automată, cum este Blogger de la blogger.com, ale cărui servicii sunt folosite de mii de
persoane, din cauza simplităţii şi rapidităţii procesului de publicare.
Blogurile sunt numite alternativ şi webloguri, dar se pare că termenul blog crează mai
puţină confuzie, deoarece termenul web log se poate referi şi la jurnalul de bord al unui
server. [Digital Media for Management and Marketing, 5 ianuarie 2005]
Potrivit unui raport întocmit de Technorati, existau la mijlocul anului 2004 circa trei
milioane de bloguri, în prezent fiind peste 80 de milioane de bloguri [Technorati, 2007].
Numărul lor este în continuă creştere, pe măsură ce instrumentele software asociate devin
tot mai accesibile.
31.2.2 Scurt istoric

Cronicile, carneţelele de însemnări, jurnalele şi almanahurile pot fi considerate primii
predecesori ai blogurilor.
Înainte ca blogurile să devină populare, comunităţile digitale au luat multe forme,
printre care Usenet, servicii comerciale online ca GEnie, BiX şi CompuServe, liste de
email-uri şi sisteme de buletine electronice (BBS). În anii ‘90, forumuri pe internet, cum ar
fi WebEx, au creat thread-uri, adică, conversaţii cu continuare, înlănţuite, grupate pe teme
de discuţie.
Usenet a fost principalul mediu serial inclus în definiţia originală a World Wide Web,
în perioada pre – HTTP. A pus în valoare grupurile de ştiri moderate, care permiteau ca
toate contribuţiile în cadrul grupului să fie sub controlul unei persoane sau a unui grup mic
de moderatori. Majoritatea acestor grupuri erau simple forumuri de discuţie, totuşi a existat
o excepţie interesantă în anii 1983-1984, numită mod.ber, în care deţinătorul grupului,
Brian E. Redman, împreună cu câţiva asociaţi, publicau rezumate ale unor articole
interesante sau ale unor discuţii care aveau loc în cadrul altor grupuri. A operat doar 8 luni,
dar prin stilul său de jurnal în serial şi asemănările puternice cu blogul obişnuit de astăzi,
care evidenţiază link-uri către locuri interesante pe internet, mod.ber are multe dintre
caracteristicile asociate în mod curent cu termenul blog.
În perioada 1994-2001 s-au dezvoltat jurnalele online, în care se ţinea evidenţa
întâmplărilor din viaţa personală a celui care scria, numit de obicei jurnalist sau ziarist, şi
care au evoluat în blogurile moderne. Tot în această perioadă existau şi alte forme de
jurnale online. Astfel, site-urile atât cele personale, cât şi cele ale firmelor, aveau, şi multe
încă au, secţiuni de tipul „Noutăţi” sau „Ce mai e nou?” pe pagina principală, deseori
aranjate după dată.
Termenul de weblog a fost creat în 1997 de John Barger, autorul Robot Wisdom
[Wikipedia, 2007]. Forma scurtă, blog, a pornit de la Peter Merholz, în 1999. Acesta a scris
în site-ul său cuvântul weblog sub forma „we blog”, care astăzi ar însemna „noi scriem în
blog”, şi care a fost preluat rapid de public şi folosit atât ca substantiv, blog, cât şi ca verb,
acţiunea de a scrie un blog.
Blogurile de la început erau simple componente ale site-urilor web actualizate manual,
dar evoluţia instrumentelor care facilitează publicarea şi administrarea articolelor, şi
afişarea în ordine cronologică, au făcut ca procesul de publicare să fie accesibil unei
populaţii mult mai mari, pentru că nu mai este nevoie de atâtea cunoştinţe tehnice.
391
În octombrie 1998 a fost lansat Open Diary, care a ajuns curând să găzduiască mii de
jurnale online. Open Diary a inovat comentariile cititorilor, fiind prima comunitate de
blogging unde cititorii puteau adăuga comentarii la articolele celorlalţi bloggeri.
Prin 2001, blogging-ul era deja un fenomen atrăgător, astfel încât au început să apară
manuale, orientate în primul rând pe partea tehnică de creare a unui blog. Importanţa
comunităţilor de bloggeri creştea rapid, astfel încât şcolile de jurnalism au început
cercetarea fenomenului, şi observarea diferenţelor dintre blogging şi jurnalism.
Din 2002, blogurile au început să fie din ce în ce mai recunoscute pentru rolul lor în
răspândirea, reformularea şi distorsionarea ştirilor. Unele bloguri au fost o sursă importantă
de ştiri în timpul devastatorului tsunami din decembrie 2004. Astfel, organizaţia Medecins
Sans Frontieres folosea mesaje SMS ca să transmită raporturi din ariile afectate din Sri
Lanka şi sudul Indiei.
În 2004, rolul blogurilor a devenit mai popular, pe măsură ce consultanţi politici,
servicii de ştiri şi candidaţi au început să le folosească pentru formarea opiniei publice şi
influenţarea alegătorilor. Dicţionarul Merriam-Webster a declarat că blog a fost cuvântul
anului 2004.
31.2.3 Weblogurile şi site-urile web

Weblogurile sunt site-uri web actualizate regulat, cu legături către alte site-uri, de
obicei având comentarii pentru fiecare link. De multe ori ne întrebăm care ar fi diferenţele
sau asemănările dintre un site web clasic şi un weblog. Ca asemănări, putem specifica
faptul că ambele sunt modalităţi de publicare de informaţii online, ambele pot fi elaborate şi
întreţinute de o persoană care doreşte acest lucru şi, bineînţeles, ambele au URL-uri (adrese
web) pe care oricine (care are o conexiune la Internet) le poate accesa.
Deosebirea principală dintre cele două este că blogurile tind să fie mult mai dinamice
decât site-urile web. Blogurile sunt actualizate regulat, cu însemnări care, de obicei, conţin
data şi ora însemnării. Site-urile web, pe de altă parte, sunt gândite ca statice. În consecinţă,
nu e nevoie să fie actualizate regulat şi nici să se indice data/ora actualizării.
De asemenea, actualizarea site-urilor se face la nivel de pagină, si nu prin adăugarea
de însemnări. Chiar folosind instrumente WYSIWYG (What You See Is What You Get –
ce vezi este ceea ce obţii), e totuşi nevoie de unele cunoştinţe legate de formatare pentru a
proiecta şi întreţine site-uri web.
A doua diferenţă este dată de faptul că diferite servicii de găzduire a blogurilor care
fac ca publicarea online să fie foarte facilă, permit actualizarea blogurilor fără alte
complicaţii. Pentru crearea unui blog şi actualizarea unui blog, cunoştinţele despre HTML
şi FTP nu sunt necesare.
O altă diferenţă majoră sunt comunităţile formate în jurul lor. În timp ce site-urile web
pot oferi, opţional, spaţiu pentru afişarea de mesaje sau aprecieri ale vizitatorilor, blogurile
încurajează într-o mult mai mare măsură constituirea de comunităţi, oferind posibilitatea
adăugării de comentarii, referinţe, marcaje şi alte elemente suplimentare.
31.2.4 Componentele unui weblog

Blogurile sunt instrumente puternice pentru că permit milioanelor de oameni să-şi
publice şi să împărtăşească cu uşurinţă ideile, şi încă şi mai multor milioane să citească şi să
răspundă. Astfel, angajează atât scriitorul cât si cititorul într-o conversaţie deschisă.
Pe lângă partea de conţinut propriu-zis a blogului şi partea de informaţii despre autor,
pe pagina web a blogului există de obicei şi alte instrumente ajutătoare:
posibilitatea de căutare a unui anumit termen printre articole;
un calendar, în care sunt marcate zilele pentru care există însemnări;
392
secţiune de arhive, cu legături către însemnările precedente; în funcţie de

platforma gazdă, arhivele pot fi zilnice, săptămânale sau lunare, pot fi
organizate pe categorii, după însemnarile cele mai recente sau după numărul
de comentarii sau după cea mai recent comentată însemnare.
secţiune de link-uri către diverse site-uri web, sau un blogroll, adică o
colecţie de legături către bloguri favorite;
un buton RSS/XML, pentru a primi informaţii despre actualizările blogului;
referinţe şi reclame, de obicei cel puţin pentru site-ul care găzduieşte blogul
[Mănuca, E., 2006].
RSS este un protocol deschis de publicare a informaţiei pe Web. Un RSS (Rich Site
Summary) feed este un fişier XML, care descrie conţinutul unui site, fiind actualizat odată
cu acesta. RSS este considerat şi prescurtarea de la RDF (Resource Description
Framework) Site Summary sau Really Simple Syndication. RSS este important pentru că
permite informarea despre actualizări ale resurselor online fără a face apel la e-mail-uri sau
newsletter-e. Un fişier RSS include un logo, link-ul la site, un câmp de citire şi itemii de
noutate; fiecare item constă din URL-ul articolului respectiv, titlul şi o scurtă descriere.
31.2.5 Tipuri de webloguri

Putem afirma că sunt tot atâtea tipuri de weblog-uri câte tipuri de utilizatori de bloguri
există, dar, din multitudinea obiectivelor pe care le are un blog, există trei motive majore
pentru care o persoană scrie un weblog: partajarea informaţiilor, construirea reputaţiei şi
exprimarea personală. Deşi unul dintre acestea poate fi numit motivul principal al unui
weblog, nimeni nu întreţine un blog de-a lungul timpului fără ca în final să fie condus de
toate cele trei motivaţii.
Putem distinge 4 tipuri principale de bloguri:
Bloguri personale – în care însemnările sunt de tip jurnal intim. Unii işi centrează
blogul pe o tematică dintr-un anumit domeniu care îi pasionează: sport, tehnologie,
educaţie, ştiri, politică, animale de casă, scris, artă sau fotografie.
Bloguri comerciale – pentru promovarea unor produse şi/sau servicii. Deşi aceste
bloguri folosesc de obicei acest mediu ca instrument de marketing, cele care au succes nu
conţin reclame propriu-zise, ci informaţie reală şi utilă pentru cititori, cum ar fi analize,
comentarii, link-uri către articole relevante şi resurse similare.
Bloguri organizaţionale – folosite pentru a comunica în interiorul (cu colegii, studenţii
etc.) şi/sau cu exteriorul organizaţiei (clienţii, cu publicul larg etc.). Asemenea bloguri se
regăsesc în firme, instituţii de educaţie, ONG-uri, cluburi, asociaţii.
Bloguri profesionale – sunt destul de rare, e vorba de persoane angajate sau plătite
pentru această activitate. În unele situaţii, pot propune propriile lor tematici, alteori sunt
angajaţi să scrie despre o anumită tematică de către o firmă sau reţea.
31.2.6 Avantaje şi dezavantaje

În urma chestionarului realizat de RoBloggers Survey în vara anului 2006, pentru a
face o analiză a blogosferei româneşti, mai mult de jumătate din respondenţi au fost de
părere că avantajul major pe care îl constituie weblogurile este acela al validării ideilor şi
opiniilor personale prin dialogul cu ceilalţi (56.98%) şi, de asemenea, acela al facilitării
comunicării directe cu alţi blogeri sau vizitatori (54.04%). Pe primele locuri se află şi
părerea că weblogurile cresc notorietatea personală (49.26%) şi se constituie într-un
portofoliu personal (37.13%). [Technorati, 2007]
Printre avantajele pe care le oferă weblogul, putem aminti:
creşterea notorietăţii personale sau a firmei;
393
utilitate în managementul proiectelor în care sunt implicaţi;

facilitează demararea de noi proiecte;
managementul informaţiilor;
validarea ideilor şi a opiniilor personale prin dialogul cu ceilalţi;
facilitează comunicarea autentică, rapidă şi directă cu alţi bloggeri şi
vizitatori;
fiecare blog poate fi parte a unei comunităţi online, oferind acces la segmente
noi de audienţă;
prezintă reacţii rapide la diverse evenimente;
găsirea de noi parteneri de afaceri;
găsirea de noi prieteni;
utilitate în activitatea de documentare - cercetare;
cost redus de întreţinere;
creşterea conştienţei responsabilităţii asupra conţinutului articolelor;
promovarea brandului, a produselor şi a serviciilor;
mediu de învăţare personal;
dezvoltarea capacităţii de comunicare a ideilor şi depăşirea inhibiţiilor în
prezentarea propriilor idei în faţa unui public.
Printre dezavantaje, s-ar putea remarca următoarele:
poate influenţa în mod negativ imaginea publică a unei persoane sau a unei
companii, dacă nu se urmăreşte cu atenţie conţinutul articolelor;
fără o gestionare corectă a timpului, poate sustrage autorul de la alte proiecte
sau activităţi mai importante;
imposibilitatea de a alege cititorii, astfel unele comentarii pot dezamăgi;
poate oferi o imagine falsă asupra importanţei bloggerului;
poate genera obligaţia de a scrie;
perceperea distorsionată a greşelilor;
crează anumite aşteptări cititorilor cu privire la autor – uneori este greu de
gestionat feedback-ul.
Faptul ca blogurile sunt foarte volatile, putând fi oricând editate sau şterse, le face
dificil de arhivat şi indexat. În plus, în cazul blogurilor studenţilor găzduite în cadrul
instituţiilor, acestea pot fi şterse după absolvire, pentru a face loc noilor studenţi, ceea ce
poate crea confuzie în rândul celor care au făcut referiri la articole din cadrul acelor bloguri.
31.2.7 Alte caracteristici ale weblogurilor

Live Web-ul este partea dinamică şi care este tot timpul actualizată a internetului. Pe
World Live Web, bloggeri comentează şi adaugă legături spre alte bloguri creând tipul de
conexiune care ar putea exista într-o conversaţie. World Live Web este incredibil de activ,
şi conform datelor de care dispune Technorati [Technorati, 2007], în fiecare zi apar peste
175 000 de bloguri noi şi peste 1 600 000 de însemnări în blogurile existente, adică mai
mult de 18 actualizări pe secundă.
Weblogurile combină două principii opozabile: monologul şi dialogul. Adesea,
webloger-ul primeşte răspuns de la surse neaşteptate; în felul acesta pot apărea noi relaţii.
Această comunicare indirectă dezvoltă o activitate deschisă şi de implicare. Weblogurile nu
numai că permit interacţiunea cu alţi weblogeri, dar şi oferă modalităţi de angajare în
schimb de discursuri cu însuşi autorul blogului (conversaţie intrapersonală). Un weblog
devine astfel un partener activ în procesul de comunicare. Acest ”dialog monologic
indirect” al blogurilor conduce la diverse acte comunicative care, în alte circumstanţe, nu ar
fi posibile.
394
Aceasta este ceea ce are weblogul în comun cu jurnalul. Dar, spre deosebire de jurnal,
blogurile sunt de obicei o formă de ”scriere în public” şi cu intenţia de a oferi oportunităţi
pentru comunicare. Un weblog este o invitaţie constantă spre conversaţie – directă sau
indirectă.
O caracteristică a blogurilor este separarea autorilor de comentatori. Numai autorul –
bloger-ul activ – poate să contextualizeze afirmaţiile existente, folosind identitatea sa
personală. Identitatea autorului este dată de scrierile sale, mai degrabă ca o sumă a opiniilor
celorlalţi, decât de o descriere a profilului său pe o anumită pagină.
Blogurile oferă un ”spaţiu” personal propriu pentru a-şi publica ideile şi comentariile.
Pot exista probleme pentru cititor în aducerea laolaltă a tuturor ideilor, dar cu muncă
constantă în structurarea informaţiilor, bloger-ul păstrează o ”blogosferă” dinamică care
este conectată după timp şi după subiectele de discuţie.
Weblogurile pot fi parte a altor activităţi din viaţa personală a bloger-ului (de
exemplu, întâlniri sau discuţii faţă în faţă). Ele au avantaje mari faţă de un simplu site sau
faţă de un forum de discuţii.
Blogurile nu trebuie să fie neapărat ”pur informative”; pentru aceasta, revistele sau
site-urile de specialitate ar fi mult mai indicate. Un blog ar trebui să fie cât de cât mai
colocvial, să deschidă conversaţii. Un blog poate fi un instrument util de exprimare şi de
promovare personală.
Calitatea de scriitor este foarte eficientă atunci când dorim să dezvoltăm propriile
abilităţi de comunicare. O modalitate de a face acest lucru este comunicarea unui lucru într-
un grup sub forma unei prezentări. O practică folositoare este expunerea ideilor în mod
public. Dezavantajul acesteia este, însă, faptul că autorul nu ştie niciodată cine îi citeşte
expunerile. Din acest motiv, el nu-şi poate adapta stilul de scriere cu al unei persoane, în
particular. Pe de altă parte, dicursul său este deschis şi oricine poate comenta cele spuse de
el.
Se aşteaptă ca, în viitor, cu ajutorul weblogurilor, oamenii să devină mai creativi şi să
dezvolte modalităţi de îmbogăţire a experienţei şi de a progresa.
31.3 Weblogurile şi educaţia
În ultimii ani, weblogurile au fost folosite destul de puţin în educaţie, de aceea se

doreşte a se oferi bloguri gratuite studenţilor, tocmai pentru a avea acces la un asemenea
curs pe weblog.
Catedra de Informatică din cadrul Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti are
implementat un asemenea blog; acesta poate fi accesat la adresa: http://informatica.upg-
ploiesti.ro/weblog . Articolele sunt grupate pe două secţiuni: Informatică şi Economie, se
poate urmări comentariile fiecărui articol prin intermediul RSS.
395
Sursa: [UPG, 2007]

Fig. 1 Weblogul Catedrei de Informatică
Când creăm un blog pe care îl folosim pentru instruire, trebuie să ţinem cont de câteva
consideraţii. Mai întâi, care ar fi subiectul folosit în instruire pe acel blog, apoi cât de
structurat este domeniul cunoaşterii, care ar fi interacţiunea online şi cea ”reală” (faţă în
faţă) dintre studenţi, dacă este o alternativă mai bună de predare faţă de altele şi cam ce se
aşteaptă de la studenţi în contextul instruirii, de la acel weblog.
Ceea ce este foarte sigur, este faptul ca blogurile au un format foarte flexibil şi poate fi
folosit în diverse scopuri, de aceea, cu ajutorul blogurilor, se încurajează instruiţii să
exploreze liber, să critice, să colaboreze şi să-şi împărtăşească ideile şi cunoştinţele.
Weblogurile pot funcţiona ca un ”filtru” pentru informaţia care circula pe Internet.
Autorul blogului selectează locaţii interesante de pe Web, pe care cititorii le pot accesa.
Vizitatorii frecvenţi de pe un blog pot distinge valoarea personala a autorului doar din
conţinutul scrierilor sale, folosind anumite criterii.
Blogurile oferă profesorilor şi studenţilor o modalitate bună de a interacţiona şi de a-şi
împărtăşi informaţiile. Dacă blogul este creat astfel încât să permită oricui îl vizitează, să
adauge un comentariu, fără a fi necesară înscrierea vizitatorului pe site, acest lucru poate
încuraja studenţii să-şi expună, în mod deschis, cunoştinţele şi punctul lor de vedere.
Un blog poate fi folosit de către un profesor cu următoarele scopuri:
expunerea punctelor de vedere şi argumentelor pentru diferite afirmaţii;
dezbaterea problemelor cu colegii şi cu experţii în domeniu;
optimizarea strategiilor de predare, în funcţie de feedback-ul primit;
396
crearea de materiale de curs care să îl ajute în transmiterea cât mai eficientă a

mesajului;
comunicarea eficientă cu studenţii, care pot contextualiza ceea ce înţeleg cu
ceea ce ştiu deja;
adresarea în mod diferenţiat în funcţie de grupul ţintă al mesajului;
încurajarea studenţilor de a organiza echipe de lucru şi de a-şi dezvolta
diferite abilităţi de comunicare în cadrul unei comunităţi de învăţare.
O secţiune a blogului poate fi o listă de locaţii educaţionale interesante de pe Web,
care prezintă informaţii utile pentru întelegerea cursului. Un exerciţiu util pentru studenţi
constă în publicarea RSS-urilor site-urilor sau blogurilor interesante găsite. De asemenea,
blogurile personale ale studenţilor pot deveni portofolii digitale sau spaţii de lucru în grup,
care permit păstrarea legăturii şi după terminarea unui curs, fiind un adevărat sistem de
management al cunoştinţelor, util în dezvoltarea profesională. Prin intermediul blogurilor,
se pot publica proiecte ale şcolilor/universităţilor, facilitându-se formarea de parteneriate
[Holotescu, C., 2007].
Din perspectiva studenţilor, blogul prezintă următoarele caracteristici:
este o oportunitate de a-şi exprima părerile şi de a-şi dezvolta interesele
individuale într-un mediu academic, de a discuta şi învăţa din ideile şi
cunoştinţele colegilor;
dezvoltă diferite abilităţi de comunicare;
creează entuziasm pentru scris şi comunicare;
reprezintă o modalitate pentru studenţi de a învăţa cum să scrie într-un mod
responsabil, şi consecinţele pe care le pot avea în viaţa reală comentariile
critice sau în bătaie de joc.
Facultăţile folosesc blogurile pentru a-şi exprima opiniile, pentru promovarea
dialogului în disciplină, şi ca un instrument educaţional; studenţii folosesc din ce în ce mai
mult blogurile atât pentru comentarii personale, cât şi pentru a răspunde cerinţelor unor
anumite cursuri.
Vom expune în continuare câteva motive care fac necesară folosirea weblogurilor în
educaţie.
Dezvoltarea explozivă a Internetului a condus la accesul, în mod egal, al profesorilor
şi al studenţilor la informaţie, astfel încât cu ajutorul unui motor de căutare şi al unor
cuvinte cheie, poţi să găseşti tot ceea ce cauţi.
În învăţământul universitar, în ultimii ani, s-a încercat crearea unor cursuri
interdisciplinare care permit studenţilor de la diverse departamente să urmeze acelaşi curs.
Dar de multe ori, necesitatea de a împărţi aceeaşi sală de clasă şi aceiaşi profesori nu este
de ajuns. Pentru unele programe educaţionale, faptul că un singur profesor trebuie să se
ocupe de mulţi studenţi ar afecta calitatea instruirii pentru că potenţialul studenţilor este dat
şi de feedback ul profesorului.
Aceste motive, şi multe altele, ar putea schimba – fundamental – învăţământul
universitar. Ideea că profesorul este purtătorul înţelepciunii, păstrătorul cunoaşterii şi ghidul
către profesie poate fi completată şi actualizată de ideea că sunt necesare şi alte modalităţi
de a face cât mai eficient procesul de instruire.
Weblogurile pot crea transparenţă şi în ceea ce priveşte legăturile dintre diverse
universităţi. În acest sens, se încearcă formarea unor ”weblog-campus-uri”, pentru
identificarea necesităţilor pe care le au în general universităţile, şi găsirea unor modalităţi
de integrare a tehnologiei în reţelele de intranet [Wrede, O., 2003].
Tot mai mult blogurile sunt folosite în educaţie, pentru comunicarea cu studenţii care
participă la un curs.
397
Orice profesor îşi poate deschide un blog prin intermediul căruia să publice resurse
pentru curs, noutăţi şi să supună discuţiei diferite aspecte ale cursului, facilitând formarea
unei comunităţi de învăţare. O secţiune a blogului poate fi o listă de site-uri/bloguri
educaţionale, care prezintă informaţii utile pentru curs.
Utilizarea blogurilor se poate începe de la vârste foarte mici. Un articol publicat de
BBC News Magazine, prezintă modul în care elevi de şapte ani din şcoli din Anglia le
folosesc pentru a nota aspecte legate de lecturi sau acţiuni extraşcolare. De exemplu, copii
de la şcoala Hangleton Junior School din Hove, Sussex, utilizează weblog-urile în timpul
lor liber pentru a învăţa cât mai multe lucruri din domenii de interes iar, ca rezultat, s-a
observat îmbunătăţirea performanţei lor la ore [Turnbull, G., 2004].
31.4 Instrumente
31.4.1 Platforme de blogging
Există o serie de platforme de blogging, care permit şi găzduirea blogurilor; altele, de

obicei open source, trebuie instalate. Unele platforme sunt integrate unor sisteme sociale,
aşa cum sunt Elgg.net, MSNSpace, Yahoo! 360°, altele sunt bloguri ale utilizatorilor unui
forum, cum este Softpedia blogs, ITtoolbox, WordPress.com.
Platforma Google Blogger a fost înfiinţată în august 1999 de o companie mică numită
Pyra Labs, care oferea utilizatorilor o interfaţă simplă prin intermediul căreia puteau crea şi
actualiza, un blog pe internet, gratuit şi fără a fi nevoie de cunoştinţe speciale de
programare. În 2002, platforma găzduia câteva sute de mii de bloguri, şi de la începutul lui
2003, a fost cumpărată de Google. În aprilie 2007, existau 32,400,000 de bloguri, adică
mai mult de o treime din numărul total estimat de bloguri existente pe internet.
TypePad este o platformă oferită de compania Six Apart Ltd, considerată ca fiind cel
mai mare serviciu de blogging plătit din lume. Lansat în octombrie 2003,TypePad se baza
pe platforma Movable Type Six Apart, şi avea aveeaşi tehnologie ca Movable Type, de
exemplu în privinţa API-lor şi a şabloanelor oferite ca model. Dar, spre deosebire de
aceasta, este orientată spre utilizatorii care nu au multe cunoştinţe tehnice, şi oferă în plus
suport pentru ca un blog să fie scris de mai mulţi autori şi pentru publicarea articolelor
direct de pe telefonul mobil sau PDA. Serviciul este disponibil în diferite limbi, şi este
utilizat de multe organizaţii şi companii mari, ca ABC, MSNBC, BBC şi Sky News pentru
a-şi găzdui blogul oficial.
31.4.2 Motoare de căutare pentru bloguri
Există mai multe motoare de căutare specializate pe regăsirea conţinutului blogosferei,

printre cele mai utilizate fiind Google Blog Search, IceRocket, Technorati şi Feedster.
Google Blog Search a fost lansat de Google în septembrie 2005. Google Blog Search este o
tehnologie de căutare centrată pe bloguri şi site-uri cu RSS. Rezultatele căutării includ toate
blogurile, nu doar cele publicate prin intermediul instrumentului Google Blogger. Bolgurile
sunt indexate în mod continuu pe baza RSS-lor, astfel încât rezultatele sunt totdeauna cele
mai exacte şi actuale, şi se poate genera un RSS al căutării. Google Blog Search oferă
opţiuni avansate de căutare, nu numai după un anumit termen, ci şi în interiorul unui blog
şi printre articolele cu legături către un blog, scrise de un anumit autor, cu un anumit titlu
sau dintr-o anume perioadă. [Google, 2007]
IceRocket, un motor de căutare privat, lider în serviciile comerciale de căutare,
utilizează o tehnologie inovativă de căutare prin blogosferă. IceRocket permite căutarea
398
după un anumit termen sau după tag-uri, după numele autorului, denumirea site-ului; de
asemenea, căutarea legăturilor spre o adresă specificată şi crearea de RSS-uri de căutare.
[Icerocket, 2007]. Technorati este un alt motor de căutare pentru bloguri, concurent al
Google şi IceRocket. În aprilie 2007 avea indexate peste 75 milioane de bloguri. Technorati
oferă informaţii curente atât despre cele mai populare căutări, cât şi cele mai folosite
etichete utilizate pentru clasificarea conţinutului articolelor din bloguri. De asemenea, oferă
posibilitatea urmăririi tuturor noutăţilor care apar în anumite bloguri, sau pe anumite teme.
O caracteristică în plus faţa de Google Blog Search şi IceRocket este aceea că păstrează în
baza de date conţinutul RSS-lor şi indexează apoi toate paginile site-ului ce produce acel
RSS, permiţând astfel nu numai căutarea printre RSS-urile generate de bloguri, ci chiar în
interiorul acestora. [Technorati, 2007]. Feedster este un motor de căutare pentru ştiri şi
informaţii care monitorizează lumea RSS-urilor în fiecare minut, având cel mai mare index
al fluxurilor RSS. [Feedster, 2007].
31.5 Concluzii
Având în vedere beneficiile şi limitele lor, blogurile sunt un instrument din ce în ce
mai mult acceptat în tehnologia educaţională. Blogurile pot fi folosite pentru a reflecta
asupra evenimentelor curente, a carierei sau pur şi simplu a cursurilor. De asemenea, pot
atrage şi răspândi cunoştinţele generate atât de studenţi, cât şi de facultate. RSS-urile fac
uşor accesibil conţinutul blogurilor, permiţând bloggerilor să partajeze cât mai mult
informaţiile cu cei interesaţi.
Blogurile oferă studenţilor, profesorilor şi conducerii facultăţii un grad ridicat de
autonomie, creând în acelaşi timp o nouă oportunitate de interacţiune între părţi. Forumurile
puse la dispoziţie pentru discuţii dau posibilitatea aprofundării cunoştinţelor dincolo de
conţinutul cursurilor, studenţii învăţând adesea la fel de mult din discuţii, interactiv, ca şi
din cărţi sau de la instructori.
Bibliografie
***, Blog, Wikipedia, The Free Encyclopedia, 2 Aprilie 2007, Wikimedia Foundation, Inc.,
la http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=Blog&oldid=119766570 accesat pe 2 aprilie
2007
***, Educational Blogging , 2007, la http://supportblogging.com/Educational+Blogging ,
accesat pe 20 martie 2007
***, http://en.wikipedia.org/wiki/Jorn_Barger , accesat pe 3 martie 2007
***, http://technorati.com/about/tour.html , accesat pe 4 mai 2007
***, http://wordpress.com/ , accesat pe 3 martie 2007
***, http://www.feedster.com/corporate/ , accesat pe 3 martie 2007
***, http://www.google.com/help/about_blogsearch.html , accesat pe 3 martie 2007
***, http://www.weblog.ro// , accesat pe 3 martie 2007
5 Star Support, Glossary of Internet and Computer Terms, 2007, la
www.5starsupport.com/glossary/w.htm , accesat pe 29 aprilie 2007
Blood, R., Weblogs: A History and Perspective, Rebecca's Pocket, 2000, 25 octombrie
2006, la http://www.rebeccablood.net/essays/weblog_history.html , accesat pe 3 martie
2007
399
Digital Media for Management and Marketing, Glossary, 5 ianuarie 2005, la

http://www.baclass.panam.edu/mana3333/glossary/chapter02.html , accesat pe 10
aprilie 2007
Educause Learning Initiative, 7 things you should know about…Blogs, august 2005, la
http://www.educause.edu/ir/library/pdf/ELI7006.pdf , accesat pe 21 aprilie 2007
Fitzgerald, B., Learning from two open academics, 2007, la
http://teachersteachingteachers.org/?p=104 , accesat pe 20 aprilie 2007
Holotescu, C., Grosseck, G., Curs online RSS si bloguri in educatie, 2007, la
http://www.timsoft.ro , accesat pe 8 mai 2007
Mănuca, E., Alexandru, S., Pregatire tehnică şi teoretică, 2006, la
http://bibliotecari.blogspot.com/2006/11/pregatire-tehnica-si-teoretica.html , accesat pe
3 martie 2007
Turnbull, G., The seven-year-old bloggers, 2004, la
http://news.bbc.co.uk/1/hi/magazine/3804773.stm , accesat pe 3 martie 2007
Wrede, O., Weblogs and Discourse, 2003, la
http://wrede.interfacedesign.org/articles/weblogs_and_discourse.html accesat pe 9
martie 2007
400
Capitolul XXXII
ESTIMAREA COSTURILOR REALIZĂRII UNUI WEBLOG
32.1 Introducere
Weblog-urle sau blog-urile sunt aplicaţii Web destinate în special postării de idei de
către diverşi vizitatori. Iniţial blog-urile au apărut sub forma unor jurnale personale
publicate pe Internet, în timp acestea au evoluat, orientând-se pe domenii şi teme specifice
de discuţie. Spre exemplificare, în figura 1 este prezentat un blog destinat platformei
Microsoft .NET Compact Framework.
Fig. 1 Blog dedicat unei tehnologii
O aplicaţie de tip Weblog se prezintă sub forma unui sistem de management al

conţinutului (Content Management System). La ora actuală există diverse aplicaţii de tip
Webblog distribuite fie gratuit, fie comerciale, cu licenţă de utilizare. Aplicaţiile de tip
Weblog rulează pe partea de server, aplicaţiile client fiind simple navigatoare Internet care
rulează pe calculatoare personale sau pe dispozitive mobile.
Estimarea costurilor necesare realizării unei aplicaţii de tip Weblog impune efectuarea
unei analize în vederea stabilirii resurselor necesare, a tehnologiilor utilizate şi a
activităţilor implicate în realizarea unor astfel de aplicaţii.
32.2 Resurse utilizate în dezvoltarea de aplicaţii de tip Weblog

În realizarea de aplicaţii de tip Weblog sunt implicate o serie de resurse
materiale, umane şi informaţionale. Pentru aplicaţiile de tip Weblog bazate pe
arhitectura Web sunt resursele necesare sunt detaliate în continuare.
Echipamente utilizate:
Calculatoare legate în reţea cu acces la Internet;
Infrastructura de reţea.
Software utilizat:
Aplicaţii de tip Office;
Server Web şi extensii server Web pentru aplicaţii
Instrumente de dezvoltare pentru limbajele HTML, limbajele de script
JavaScript şi VBScript şi pentru limbaje de script pe partea de server
ASP/ASP.NET/PHP/JSP
Instrumente de navigare (Internet Explorer, Mozilla Firefox, Opera)
Sisteme de gestiune a bazelor de date (Oracle, Microsoft SQL Server,
MySQL, Microsoft Access)
Forţă de muncă implicată, se constituie din personal calificat şi include
următoarele categorii:
manager de proiect;
manager de documente;
analişti economici;
Web-designer;
site manager;
programatori de aplicaţii Internet;
administratori de baze de date;
testeri;
integratori de aplicaţii.
Pentru realizarea de aplicaţii de tip Weblog se întâlneşte următoarea gamă de
operaţii în cadrul ciclul de dezvoltare software:
definire specificaţii;
analiză;
proiectare aplicaţie;
dezvoltare;
integrare componente;
testare;
documentare;
implementare.
Din analiza resurselor necesare sunt identificate următoarele categorii de
cheltuieli:
achiziţionare de software;
achiziţionare de echipamente;
cheltuieli de personal (salarii şi prime);
cheltuieli pentru servicii (Web hosting).
Toate aceste resurse au costuri care se reflectă în costul total al proiectului. Mai
multe roluri identificate în cadrul proiectului pot fi deţinute de o singură persoană,
402
Capitolul XXXII ESTIMAREA COSTURILOR REALIZĂRII UNUI WEBLOG
acest lucru ducând la scăderea acestor costuri. De asemenea, utilizarea de tehnologii

de tip Open Source are ca efect obţinerea unor costuri mai mici.
32.3 Colectarea datelor privind aplicaţiile de tip Weblog în construcţie şi în funcţiune

Aplicaţiile tip Weblog în construcţie permit culegerea indicatorilor doar pentru
etapa curentă şi etapele precedente momentului în care se face colectarea acestora.
Se consideră următorii factori care se influenţează dezvoltarea aplicaţiilor
software:
C – Complexitatea produselor software
D – Dimensiunea aplicaţiei
NM – Numărul de module
GO – Gradul de omogenitate a echipei de realizare software
TD – Tehnicile de dezvoltare utilizate în realizarea produsului
SC – Stadiul de certificare a firmei
NU – Numărul utilizatorilor
PS – Existenţa de produse similare pe piaţă
GN – Gradul de noutate software şi hardware
SA – Specificul aplicaţiei software
NI – Numărul elemente de interfaţă
W – Productivitatea personalului
LP – Limbajul de programare utilizat
GR – Gradul de reutilizare software
Din tabelul 1 se observă modul în care factorii sunt disponibili sau influenţează
dezvoltarea aplicaţiei în funcţie de etapa de dezvoltare.
Tabelul nr. 1 Influenţa factorilor pe fazele de realizare

Analiză Proiectare Implementare Testare şi Întreţinere
Fază depanare
Indicator
C * * * * *
D * * *
NM * * * *
GO * * * * *
TD * * * * *
SC * * * * *
NU * * * *
PS * * * * *
GN * * * * *
SA * * * * *
TH * * * * *
NI * * * *
W * * * * *
LP * * * *
GR * * *
403
Informaţiile colectate se diferenţiază şi pe activităţile identificate în cadrul

managementului de proiect. Astfel, în tabelul 2 sunt prezentate activităţile
desfăşurate pentru realizarea aplicaţiilor.
Tabelul nr. 2 Activităţile din cadrul unu proiect de realizare a unui Weblog
Nr. crt. Denumire activitate
1 Start proiect
1.1 Alcătuirea echipei
1.2 Definire sarcini
1.3 Identificare cunoştinţe cerute in proiect
1.4 Identificare necesar de resurse
1.5 Alocare resurse sarcinilor
1.6 Stabilirea echipei
2 Analiză
2.1 Analiza preliminara de cerinţe
2.2 Managementul riscului
2.3 Stabilirea structurii proiectului
2.4 Stabilirea ipotezelor
2.4.1 Discuţii cu beneficiarul
2.4.2 Dezvoltare prototip concept
2.5 Dezvoltarea preliminara a proiectului
2.5.1 Definire livrabile
2.5.2 Definirea obiectivului
2.6 Aprobare analiza
3 Planificare
3.1 Redefinire riscuri proiect
3.2 Discuţii cu utilizatorii produsului
3.3 Elaborare specificaţii funcţionale
3.4 Elaborarea planului de dezvoltare
3.4.1 Proiectarea conceptuala
3.4.2 Proiectarea logica
3.4.3 Proiectarea fizica
3.5 Planificarea testării
3.6 Planificarea instruirii utilizatorilor finali
3.7 Stabilirea infrastructurii necesare proiectului
3.8 Planificarea managementului de produs
3.9 Planificarea managementului de program
3.10 Definitivarea planului de proiect
3.11 Aprobarea planului de proiect
4 Implementare
4.2 Creare condiţii necesare pentru dezvoltarea proiectului
4.3 Dezvoltare produs software
404
4.3.1 Dezvoltare versiune1

4.4 Raportare rezultate
4.5 Finalizarea specificaţiei proiectului
4.6 Actualizare planificări
4.6.1 Actualizare plan management de program
4.6.2 Actualizare plan management de produs
4.6.3 Actualizare plan de instruire utilizatori finali
5 Testare
5.2 Lansare versiune BETA
5.3 Corectarea erorilor raportate de utilizatori
5.4 Evaluarea produsului de către echipa de dezvoltare
5.5 Evaluarea produsului de către utilizatorii finali
6 Lansarea versiunii finale a produsului
Pentru aplicaţiile tip Weblog în funcţiune colectarea datelor se preia din arhivele
asociate proiectului şi acesta depinde de modul în care s-a realizat strângerea datelor
istorice despre proiect. În cazul aplicaţiilor în construcţie, modul de colectare a
datelor poate fi controlat pe parcursul desfăşurării procesului de dezvoltare a
aplicaţiilor.
Aplicaţiile de tip Weblog în funcţiune permit obţinerea de informaţii privind
costurile efective, ceea ce duce la posibilitatea de verificare şi ajustare a modelelor
de estimarea a costurilor aplicaţiilor de tip Weblog.
32.4 Aprecierea estimărilor costurilor
Estimarea costurilor aplicaţiilor de tip Weblog conduce la constituirea bugetelor

pentru proiectele care au ca scop realizarea de astfel de aplicaţii. Dimensionarea corectă a
bugetelor proiectelor conduce la o mai mare şansă de reuşită a acestora, precum şi
realizarea lor la timp în condiţiile de calitate şi funcţionalitate dorite. În acest scop sunt
dezvoltate modele pentru estimarea costurilor.
Pentru a creşte gradul de estimare a modelelor dezvoltate este necesară luarea în
considerare şi a altor factori care influenţează costul realizării aplicaţiilor de tip Weblog.
Este un lucru destul de dificil, având în vedere că este necesară identificarea acestor factori,
precum şi cuantificarea lor. Cuantificarea se realizează pe baza importanţei pe care aceştia
o au şi variază de la proiect la proiect, de la aplicaţie la aplicaţie. În plus, se impune
strângerea de înregistrări de-a lungul timpului pentru proiectele dezvoltate.
La ora actuală există mai multe modele de estimare a costurilor aplicaţiilor
informatice, dintre acestea cele mai importante fiind COCOMO şi Putnam.
Din descrierea acestor modele de estimare rezultă multitudinea de activităţi care există
în procesul de dezvoltare a aplicaţiilor de tip Weblog şi varietatea de cheltuieli pe care
acestea le implică.
405
Pe baza rezultatelor estimărilor costurilor folosind modele corespunzătoare se pot face

diverse afirmaţii în legătură cu rezultatele obţinute precum şi cu modelele. Astfel, pot fi
identificate subestimări, estimări corecte şi supraestimări.
Pentru ca estimările să fie corecte, trebuie avute în vedere mai multe aspecte, cum ar
fi:
existenţa datelor pentru proiectele anterioare;
identificarea factorilor care influenţează costurile aplicaţiilor de tip Weblog,
evitându-se alegerea mai multor factori decât este necesar, sau a mai puţini factori
decât sunt în realitate, iar toţi factorii identificaţi trebuie într-adevăr să
influenţeze costurile;
alegerea obiectivă a persoanei sau persoanelor care efectuează estimarea având în
vedere că aceasta trebuie să aibă destulă experienţă şi să fie din afara echipei care
dezvoltă proiectul.
Din modelele prezentate şi din activităţile descrise, rezultă o serie de modalităţi pentru
scăderea costurilor realizării aplicaţiilor tip Weblog:
alegerea de personal calificat;
automatizarea proceselor şi activităţilor de dezvoltare;
documentarea corespunzătoare a tuturor activităţilor;
reutilizarea de cod;
începerea verificării şi validării încă din fazele iniţiale ale ciclului de dezvoltare
software
alegerea unui criteriu bun de oprire a testării.
32.5 Concluzii
În momentul de faţă se constată o scădere a duratei de proiectare şi implementare ale

aplicaţiilor distribuite, în special ale aplicaţiilor bazate pe Web, datorată în principal
necesitaţii oportunităţilor de afaceri de a pătrunde cât mai rapid pe piaţă.
Scăderea duratei ciclului de dezvoltare are consecinţe negative asupra procesului de
realizare a aplicaţiilor în cazul în care nu se acordă o atenţie sporită procesului de asigurare
a calităţii.
Estimarea costurilor pentru aplicaţiile de tip Weblog este importantă atât pentru cei
care dezvoltă astfel de aplicaţii, cât şi pentru cei care le achiziţionează. Alegerea unei
soluţii comerciale pentru blog-uri nu este la îndemâna oricărei organizaţii, însă printr-o
astfel de soluţie există mai multe garanţii în ceea ce priveşte calitatea produsului precum şi
existenţa unui suport tehnic mai bun.
Bibliografie
Apreutesei P. – Modele de estimare a costurilor aplicaţiilor de reţea – Teză de doctorat,

Academia de Studii Economice, Bucureşti, 2000
Baciu A.T.– Costurile – organizare, planificare, contabilitate, calculaţie, control şi
analiză, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001
Boehm, B. W. et al – Software Cost Estimation with COCOMO II, Prentice Hall, 2000
Budd A., Collison S., Davis C. J., Heilemann M., Oxton J., Powers D., Rutter R., Sherry P.,
Blog Design Solutions, Apress, 2006.
Doctorow C., Dornfest R., Johnson J. S., Powers S., Trott B., Trott M. G., Essential
Blogging, O'Reilly, 2002.
Gardner S., Buzz Marketing with Blogs For Dummies, Wiley Publishing, Inc., 2005
406
Ivan I. Pocatilu P, Sinioros P. , Testarea aplicaţiilor e-business, Lucrările Simpozionului

SIMPEC, Braşov, 2000
Peters J. F., Pedrycz W. , Software Engineering – An Engineering Approach, John Wiley
& Sons, Inc, 2000
Pocatilu P. , Costurile testării software, în Informatica Economică vol. VI, nr. 1, 2002, pp.
90-93
Pocatilu P. , E-business applications costs, în volumul Conferinţei Internaţionale
InfoBUSINESS, Universitatea “Al.I. Cuza”, Iaşi, 22-23 Octombrie 2004, pp. 111-114
Roşca I., Ţăpuş N. (coordonatori) , Internet şi Intranet, Editura Economică, Bucureşti 2000
Sommerville I. , Software Engineering, 6th Edition, Addison Wesley, 2001
Stone B., Blogging: Genius Strategies for Instant Web Content, New Riders Publishing,
2002, ISBN 0-73571-299-9
407
Capitolul XXXIII
REŢELE DE CUNOAŞTERE
Mihaela Oprea, Universitatea de Petrol-Gaze din Ploieşti

Irina Tudor, Universitatea de Petrol-Gaze din Ploieşti
33.1 Introducere
Observând activităţile managementului cunoaşterii de-a lungul ultimilor ani, în

literatura de specialitate s-a făcut distincţia între două abordări: prima abordare are ca punct
de observaţie împărtăşirea cunoştinţelor, ceea ce presupune existenţa cunoştinţelor
valoroase. Scopul major este de a creşte cantitatea de cunoştinţe existente la indivizii unei
firme prin capturarea, codificarea şi distribuirea acestui tip de cunoştinţe. Obţinerea de
informaţii potrivite de la oameni potriviţi la timpul potrivit reprezintă formularea uzuală în
comunitatea managementului cunoaşterii. În acest context, cunoaşterea constituie
reprezentarea lumii independent de observatori. Cunoaşterea este văzută ca un pachet de
informaţii adevărate, obiective, izolate, transferabile şi stocabile în documente [Heller-
Schuh, 2005]. A doua abordare nu priveşte doar procesele de capturare, codificare şi
distribuire a cunoştinţelor, ci şi producerea cunoştinţelor în cadrul organizaţiei. De
asemenea, se utilizează metode pentru creşterea capacităţii unei organizaţii de a produce şi
satisface cererile de noi cunoştinţe. În cadrul acestei abordări, cunoaşterea este definită ca o
construcţie dinamică, socială a realităţii dependente de experienţele specifice indivizilor.
Activităţile managementului cunoaşterii din acest punct de vedere se orientează asupra
construcţiilor colective şi divergente ale realităţii într-o organizaţie şi definesc un cadru de
sprijinire a procesului interactiv de producere şi transformare a cunoştinţelor. Organizaţiile
sunt considerate sisteme complexe sociale, cu organizare proprie în scopul producerii şi
integrării cunoştinţelor.
33.2 Definiţii şi concepte
Noţiunea comunitate de practică a fost utilizată pentru prima dată în 1991 de către
Jean Lave şi Etienne Wenger în cadrul Institutului pentru Cercetare în domeniul Învăţării
(Institute for Research on Learning). În 1998, teoreticianul Etienne Wenger a extins acest
concept şi l-a aplicat altor contexte, inclusiv cadrului organizaţional. Recent, comunităţile
de practică au fost asociate conceptului de management al cunoaşterii pe care oamenii au
început să-l perceapă ca pe un mijloc de dezvoltare a capitalului social, a noilor cunoştinţe,
simulării inovaţiei sau împărtăşirii cunoştinţelor existente tacite în cadrul unei organizaţii.
În prezent comunităţile de practică sunt parte integrantă a dezvoltării organizaţionale
[Wikipedia, 2006].
Conceptul de comunităţi de practică (deseori abreviat COPs) se referă la procesul de
învăţare socială care are loc atunci când oameni cu interese comune faţă de anumite
subiecte sau probleme colaborează pentru o perioadă extinsă de timp pentru a împărtăşi
idei, a găsi soluţii şi a construi inovaţii.
Lave şi Wenger [Lave, 1991] au descris comunitatea de practică ca fiind un set de
relaţii între persoane, activităţi şi lumea întreagă de-a lungul timpului, precum şi relaţii cu
alte organizaţii cu interese asemănătoare. Într-o astfel de comunitate un nou venit învaţă de
la cei cu vechime, oferindu-i-se posibilitatea să participe la diferite activităţi care aparţin
practicii dintr-o astfel de comunitate. Cu timpul, noul venit avansează dintr-un post
Capitolul XXXIII REŢELE DE CUNOAŞTERE
periferic într-unul care presupune participare completă. Lave şi Wenger [Lave, 1991] nu
consideră învăţarea din astfel de comunităţi ca fiind o limitare a învăţării obişnuite în care
instanţe ale practicii sunt pur şi simplu reproduse, ci o percep sub forma Participării
Periferice Legitime (LPP). Lave şi Wenger [Lave, 1991] explică cele trei aspecte,
legitimare, mărginire şi participare ca fiind indispensabile în definirea fiecăruia dintre
acestea, neputând fi tratate separat.
Legitimarea şi participarea definesc mijloacele caracteristice de apartenenţă la o
comunitate, în timp ce mărginirea şi participarea privesc locaţia şi identitatea în lumea
socială. LPP nu se referă numai la învăţarea localizată în practică, ci şi la învăţarea ca o
parte integrată a practicii. Deşi caracterul compus al LPP este important, este utilă totuşi
considerarea celor trei componente şi a relaţiilor separat.
Legitimarea este aspectul care priveşte relaţiile de autoritate şi putere în cadrul unei
comunităţi. În studiile efectuate, legitimarea nu este o necesitate oficială. Mărginirea nu
este un concept fizic prin care se stabileşte locaţia, ci este măsura cantităţii de cunoaştere ce
a fost acumulată. Termenii de mărginire şi participare completă sunt utilizaţi pentru
desemnarea gradelor de implicare cu şi la participarea în cadrul unei comunităţi. Lave şi
Wenger [Lave, 1991] notau faptul că mărginirea trebuie conectată cu sursele legitimării în
organizaţia socială şi cu controlul asupra resurselor, cu scopul de a obţine potenţialul
analitic complet .
Pentru cei doi teoreticieni participarea oferă cheia înţelegerii comunităţilor de
practică. O astfel de comunitate nu implică neapărat coexistenţă, legături sociale vizibile
sau un grup bine definit. Totuşi implică angrenarea în activităţi în care participanţii au un
punct de vedere comun despre ceea ce sunt şi ceea ce înseamnă pentru ei aceste activităţi în
viaţa lor şi în comunitate. Comunitatea şi gradele de participare în comunitate sunt
inseparabile în practică [Kimble, 2000 ].
În lucrarea [Kimble, 2000] a fost formulată următoarea definiţie: la nivelul inferior,
există un mic grup de oameni care lucrează împreună o anumită perioadă de timp. Nu există
conceptul de echipă sau grup identificat ca fiind autorizat. Ei sunt membri în procesul de
execuţie a muncii reale. Ceea ce îi reuneşte într-un astfel de grup este sensul comun al
scopului lor şi nevoia reală de a şti ceea ce fiecare dintre ei ştie. În lucrarea [Orr, 1990, 169-
189] s-a adus în discuţie cazul unui grup de tehnicieni reparatori de fotocopiatoare privit
din perspectiva memoriei colective. Explicaţia oferită pentru modul de reparare a
fotocopiatoarelor de către tehnicieni s-a bazat pe capacitatea acestora de a împărtăşi
cunoştinţele lor într-o comunitate de practică prin povestirea cazurilor întâlnite de-a lungul
timpului în repararea acestor utilitare, folosind aşa numitele war stories. Când un tehnician
nu a putut rezolva o anumită problemă doar utilizând manualul, a solicitat ajutorul
supervizorului şi astfel, colaborarea celor doi a dus la rezolvarea problemei în cauză.
Rezolvarea a constat în relatarea cazurilor similare întâlnite în procesul de reparare a
fotocopiatoarelor. Prin împărtăşirea cunoştinţelor cu privire la rezolvarea diferitelor cazuri
de nefuncţionare a fotocopiatoarelor s-a realizat schimbul de cunoştinţe soft şi s-a ajuns la
soluţia problemei. Cu timpul, această soluţie a fost împărtăşită celorlalţi tehnicieni devenind
parte integrantă a depozitului de cunoştinţe al comunităţii. Aceştia nu numai că au rezolvat
problema în cauză, dar au şi contribuit la dezvoltarea comunităţii prin crearea de noi
cunoştinţe. War stories sunt de ajutor noului venit în procesul de transferare a lui din zona
periferică în zona de participare completă în cadrul comunităţii.
În literatura de specialitate au fost identificate trei metode de construire a cunoştinţelor
soft în astfel de comunităţi. În primul rând este vorba despre construirea domeniului de
cunoştinţe. În al doilea rând se are în vedere construirea cunoştinţelor de practică specifice
comunităţii. În ultimul rând este vorba de cunoştinţele construite de comunitate pe baza
409
competenţelor membrilor săi. Aceste trei metode pot fi privite ca fiind echivalentul soft al
abordării capturează – codifică – stochează a managementului cunoştinţelor hard. Într-o
comunitate de practică atunci când trebuie rezolvată o problemă, membrii vor delimita
domeniul de cunoştinţe prin interacţionarea şi colaborarea în vederea găsirii unei soluţii. Pe
de altă parte, cunoştinţele hard vor fi acumulate mult mai uşor deoarece se transmit mult
mai simplu. Apoi se face codificarea, de exemplu într-o bază de date sau de către un sistem
expert. Cunoştinţele soft sunt integrate comunităţii de practică, iar în final cunoştinţele hard
sunt stocate (în cărţi, baze de date sau rapoarte) pentru a fi uşor regăsite. Cunoştinţele soft
pot fi de asemenea stocate în comunitate prin intermediul relaţiilor dintre membri, odată ce
membrii încep să se cunoască şi să capete încredere unul în celălalt. Comunităţile de
practică sunt centrate pe întreţinerea cunoştinţelor soft, dar totalitatea studiilor din literatura
de specialitate [Kimble, 2000] descriu comunităţile asociate.
Ideea creării reţelelor de cunoaştere a apărut odată cu realizarea structurilor
organizatorice. Reţelele servesc drept mijloace de distribuire a informaţiilor din motive
competitive şi cooperative între organizaţii şi persoane care împărtăşesc interese comune.
O structură a reţelelor de cunoaştere cuprinde următoarele componente: Actorii care
pot fi indivizi, grupuri, organizaţii; relaţiile dintre actori, ce pot fi clasificate după formă,
conţinut şi intensitate; resurse ce pot fi utilizate de actori în relaţiile lor şi proprietăţile
instituţionale, incluzând dimensiuni structurale şi culturale cum ar fi mecanistele de control,
procedurile standard de operare,norme şi reguli, tipare de comunicare, etc. Aceste
componente pot fi privite atât din perspective statice cât şi dinamice. Dintr-o micro
perspectivă o reţea de cunoaştere poate fi reprezentată de următoarele trei blocuri
componente [Seufert, 1999, 180-190].
Sursa: [Seufert, A., Krogh, G.v., Back, A., 1999, 180-190]

Fig.1 Reţelele de cunoaştere din micro perspectivă
În mod evident a apărut următoarea întrebare: care au fost motivele exploziei

reţelelor?
Cel mai comentat aspect a fost nevoia urgentă de tehnologii informaţionale şi de
comunicare (TIC) în anii 80 şi 90 pentru susţinerea şi întărirea reţelelor. TIC a făcut posibil
între indivizii unei reţele schimbul de informaţie, munca în colaborare şi împărtăşirea
punctelor de vedere faţă de anumite subiecte.
Toate sectoarele şi regiunile au recunoscut creşterea complexităţii şi a interferării
problemelor sociale, economice şi de mediu, precum şi eşecul abordărilor limitate în
410
rezolvarea unor probleme de tipul micşorarea gradului de sărăcie, degradarea mediului şi

colapsurile sociale. Modelele noi sunt necesare pentru inovare rapidă, cercetare şi
dezvoltare, precum şi pentru realizarea de beneficii economice, de mediu şi sociale.
Reţelele au capacitatea de a cumula expertize critice care au mult mai multă influenţă
decât cele aduse de instituţiile individuale prin politica de dezvoltare.
Sectorul public şi organizaţiile societăţii civile sunt intrigate faţă de experimentele
sectorului privat în managementul cunoaşterii privit ca o componentă a eficienţei
organizatorice. Managementul cunoaşterii a fost definit ca fiind conectarea efectivă a celor
care ştiu cu cei care au nevoia de a şti şi conversia cunoştinţelor personale în cunoştinţe
organizaţionale. Lansarea sectorului privat în modelele de reţele, alianţele strategice şi
aplicaţiile afaceri – la – afaceri nu se pot dezvolta fără a parcurge procesul de management
al cunoaşterii, ce vine în sprijinul înţelegerii principalelor competenţe şi a surselor
expertizelor în cadrul organizaţiilor individuale. Sectorul public şi organizaţiile societăţii
civile trec prin aceleaşi etape de a defini cine sunt şi cu ce se ocupă. De vreme ce înţeleg
cum să se folosească de managementul cunoaşterii în cadrul organizaţiilor lor, apar
întrebări legate de conectarea sistemelor de cunoştinţe interne dintr-o organizaţie cu alte
sisteme din alte organizaţii şi cum să folosească aceste sisteme conectate nu numai pentru a
controla ceea ce cunosc deja, ci şi pentru a crea şi împărtăşi noi cunoştinţe şi de a le pune în
practică [Orr, 1990, 169-189, Creech, 2001].
33.2.1 Extinderea conceptului de comunităţi de practică
Au existat câteva încercări de a defini CoPs în mediul comercial. Astfel, Seely Brown
şi Solomon Grey [Brown, 1995, 78] au oferit următoarea definiţie: la cel mai simplu nivel,
o comunitate de practică este un mic grup de oameni care lucrează împreună pentru o
anumită perioadă de timp; nu sunt o echipă sau un grup autorizat; ceea ce îi ţine împreună
este un scop comun şi nevoia reală de a şti ceea ce ştie celălalt.
Internaţionalizarea afacerilor înseamnă faptul că multe organizaţii funcţionează în
prezent într-un mediu internaţional distribuit. Acest fapt ridică următoarea problemă: oare
CoPs pot supravieţui într-un astfel de mediu, adică poate o CoP să fie virtuală?. De
exemplu, este posibil ca war stories să fie înlocuite de Internet? LPP reprezintă noţiunea
centrală a unei CoP, iar o problemă majoră o constituie aplicarea LPP pentru un mediu
geografic distribuit.
Transferul într-un mediu virtual ridică de asemenea şi întrebarea referitoare la faptul
dacă nu cumva va deveni mult mai dificilă câştigarea legitimităţii în astfel de comunităţi,
dar poate problema cea mai dificilă va fi probabil, facilitarea participării. Participarea este
esenţială pentru dezvoltarea unei comunităţi. Este esenţială pentru crearea relaţiilor care
ajută la consolidarea încrederii şi identităţii ce definesc o comunitate.
În continuare se face referire la un studiu de caz, studiu ce prezintă modul de operare a
unei echipe de management IT în activitatea de cercetare a unei companii internaţionale. În
acest studiu o CoP este formată din două echipe: UKIT în UK şi USIT în USA. Echipa
UKIT este formată din patru membri din UK: Bill (managerul UKIT ), Steve (managerul
echipei de informatică), David (managerul echipei de reţea) şi Michael (managerul echipei
de PC). Ei au corespondenţi în echipa USIT din USA. CoP a adoptat titlul neoficial
“IITMan” (International IT Management Team) ca fiind identitatea lor de grup.
Acest studiu s-a concentrat pe echipa UKIT din UK, în cadrul căreia s-au identificat
trăsăturile unei societăţi de practică, şi anume: existenţa unui scop comun, grupul este axat
pe cererile de cunoaştere ale membrilor săi, existenţa unui puternic sentiment al identităţii,
grupul dispune de propria terminologie (acronime specifice grupului şi porecle).
411
Cercetările anterioare [Hildreth, 1999, 347-356] au arătat evoluţia CoPs de-a lungul
unui proces format din trei etape:
1. CoP se dezvoltă fie dintr-un contact iniţial informal între membrii săi fie dintr-o
grupare oficială; se transformă într-o CoP datorită modului în care membrii săi
interacţionează şi lucrează împreună.
2. CoP poate dezvolta legături cu alţi indivizi din alte locaţii care depun aceiaşi
muncă; aceştia pot fi la rândul lor membrii altor CoPs;
3. CoP aflată în dezvoltare se poate lega de o altă comunitate, chiar din altă ţară.
Acest proces este evident în studiul realizat asupra echipei din UK care a dezvoltat
legături cu echipa din USA până în punctul în care membrii ambelor echipe considerau că
fac parte dintr-o comunitate de practică.
În urma acestui studiu s-a constatat că punctul major de interes era folosirea unui
document aşa numit document shared pentru realizarea comunicării şi pentru distribuirea
cunoaşterii în cadrul comunităţii, depăşind barierele naţionale şi culturale.
În trei zile din viaţa acestei comunităţi de practică internaţionale au avut loc
următoarele evenimente:
1. procesul de creare a documentului a permis membrilor CoP să
împărtăşească cunoştinţele prin intermediul interacţiunii; crearea documentului a
implicat întâlnirea şi colaborarea între membrii echipei UKIT; ei au discutat
probleme şi au aplicat cunoştinţele lor pentru crearea documentului; o concluzie a
acestui eveniment o reprezintă conştientizarea faptului că membrii comunităţii au
învăţat din acest proces;
2. unele din cunoştinţele individuale au fost incluse în document, de
exemplu, David a lucrat la secţiunea Anul 2000 specificând modul în care aceasta
va fi abordată; ca rezultat, această secţiune particulară este o reflectare a
abilităţilor de planificare ale lui David;
3. atunci când documentul a fost folosit pentru comunicarea cu membrii
echipei din USA, acesta s-a comportat ca un catalizator pentru realizarea
interacţiunii, evidenţierea problemelor pentru a se discuta asupra lor; membrii
grupului au fost capabili să aplice cunoştinţele deţinute în procesul de lucru cu
documentul.
În cadrul echipei, distribuţia documentelor a evidenţiat o activitate centrală, şi anume,
un document era de un mai mare interes decât celelalte. Este vorba despre un document de
planificare dezvoltat de către echipă. Acest document avea un grad de importanţă ridicat
deoarece a fost dezvoltat pentru un singur scop, ca ajutor pentru planificare, dar a fost de
asemenea folosit şi pentru alte scopuri, ca de exemplu, ca instrument pentru comunicare.
Acest document nu era esenţial muncii lor, dar cu timpul s-a dovedit mult mai important
decât prevăzuse echipa iniţial. Documentul în cauză avea multiple roluri, dintre care cel mai
important s-a dovedit rolul jucat în crearea şi reprezentarea cunoaşterii.
Relaţiile între membrii echipei s-au dezvoltat de-a lungul timpului şi în majoritatea
cazurilor erau bazate pe aducerea faţă în faţă a membrilor într-un anumit mediu. O mare
parte din activitatea comunităţii era preluată de grupurile din UK şi USA, dar toţi membrii
se întâlneau fizic o dată la şase luni. Între aceste întâlniri, ei menţineau comunicarea prin
intermediul email-ului, telefonului, mail-ului cu voce, legăturilor video, etc. Membrii
grupului au simţit că au stabilit relaţii cu colegii lor şi că au reuşit să ducă la bun sfârşit
mare parte din muncă în timpul întâlnirilor faţă în faţă.
Cazul IITMan evidenţiază faptul că membrii echipelor au încercat să menţină relaţiile
prin utilizarea mijloacelor media, dar tot a trebuit să se întâlnească faţă în faţă pentru a se
reîmprospăta relaţiile. Sunt câteva implicaţii interesante ale întâlnirilor faţă în faţă în cadrul
412
unei CoP, şi anume: membrii simt că au ajuns să se cunoască unul pe altul mult mai bine
decât dacă ar face acest lucru cu ajutorul media. Existenţa unei bune relaţii cu ceilalţi
membrii a fost considerată esenţială. Membrii au câştigat un puternic sentiment de unitate
şi au dobândit un scop comun prin cunoaşterea reciprocă.
Un punct esenţial care se desprinde din acest studiu este acela că o CoP nu este creată
formal. Într-un grup formal, precum un grup de proiect sau o echipă virtuală, legitimarea
vine din partea structurilor formale ale grupului. Într-o CoP legitimarea provine din relaţiile
sociale stabilite. Odată ce membrii ajung să se cunoască reciproc, ei sunt mult mai capabili
să judece informaţiile primite de la partenerii lor. Toate acestea evidenţiază importanţa
componentei umane din cadrul unei CoP [Kimble, 2000].
33.2.2 Tipuri de comunităţi de practică
Există cinci tipuri de comunităţi de practică, şi anume:

1. comunităţi de acţiune;
2. comunităţi de împrejurare;
3. comunităţi de interes;
4. comunităţi de poziţie;
5. comunităţi de scop.
O comunitate de acţiune (CoA), spre deosebire de o comunitate de practică (CoP) îşi
desfăşoară activitatea într-un cadru mult mai deschis din punct de vedere structural, în care
actorii au posibilitatea de a produce schimbări. Aceste cadre sunt mult mai deschise, pot,
spre exemplu, corespunde echipelor colective de design în mediile profesionale. CoA
posedă unele dintre caracteristicile comunităţilor de practică, precum dezvoltarea unui
limbaj comun şi învăţarea reciprocă. Oricum, ele au, de asemenea, unele din caracteristicile
tipice relaţiilor sociale, precum voluntariatul asocierii şi importanţa scopurilor comune în
direcţionarea activităţilor unui colectiv. Din acest punct de vedere CoAs sunt mult mai
raţionale decît CoPs.
O comunitate de împrejurare este similară unei comunităţi de practică cu excepţia
faptului că aceasta este condusă de poziţie, de împrejurări sau experienţele de viaţă, nefiind
condusă de un interes comun. Exemple de astfel de comunităţi pot include persoanele
suferinde de cancer care folosesc un grup de informare, închisorile sau alte instituţii de
corecţie.
O comunitate de interes este o comunitate de oameni care împart un scop sau un
hobby comun, ca de exemplu fanii rugbiului pe www.Rugby365.com sau iubitorii de muzică
pe www.MP3.com. Aceşti oameni fac schimb de idei şi discută despre hobby-urile lor, dar
ei pot şti foarte puţin unul despre altul în afara acestei comunităţi. Participarea într-o
comunitate de interes poate fi competitivă, antrenantă şi poate crea o comunitate atractivă
în care oamenii se întorc în mod frecvent sau rămân pentru o mai lungă perioadă de timp.
O comunitate de poziţie este diferită de o comunitate de practică în aceea că tinde să
fie mult mai centrată pe individ, persoană. Comunităţile de poziţie construite în jurul
ciclurilor vieţii (adolescenţa, anii de colegiu, căsătoria, paternitatea) formează indivizi
capabili de a construii relaţii de durată cu alte persoane din acelaşi ciclu al vieţii.
O comunitate de scop este o comunitate de oameni care trec prin acelaşi proces sau
care încearcă să atingă acelaşi obiectiv. Astfel de comunităţi au un scop funcţional, acela de
a netezi calea unui membru pentru o perioadă limitată de timp pentru realizarea unei
anumite activităţi. De exemplu, căutarea unui subiect pe www.wikipedia.org, cumpărarea
unei maşini pe www.autobytel.com, colecţionarea de antichităţi pe www.icollector.com sau
investiţii individuale pe www.fool.com. Membrii comunităţii se ajută reciproc prin
413
împărtăşirea experienţelor, sugerarea de strategii şi schimb de informaţie [Wikipedia,

2006].
33.2.3 Importanţa comunităţilor de practică în organizaţii
Comunităţile de practică au un rol important în funcţionarea oricărei organizaţii, dar

devin cruciale în cazul celor care consideră cunoaşterea ca fiind un bun propriu
semnificativ. Din acest punct de vedere, o organizaţie eficientă cuprinde totalitatea
comunităţilor de practică interconectate, fiecare având interese bine stabilite, focalizate pe
diferite aspecte de competenţă ale companiei. Cunoştinţele sunt create, distribuite,
organizate şi transmise în şi din interiorul comunităţilor. Comunităţile de practică
completează un număr de funcţii referitoare la crearea, acumularea şi difuzia cunoaşterii
într-o organizaţie:
1. Comunităţile de practică sunt noduri de schimb şi interpretare a informaţiilor.
Deoarece membrii au o înţelegere distribuită, ei ştiu ce este relevant pentru a fi
comunicat şi cum să prezinte informaţia în moduri utile. Drept consecinţă, o
comunitate de practică care se extinde într-o organizaţie este un canal ideal pentru
distribuirea informaţiilor, cum ar fi cele mai bune practici, tipuri sau reacţii, de-a
lungul legăturilor organizaţionale.
2. Membrii unei comunităţi de practică pot reţine cunoştinţe din experienţă, mai
degrabă decât dintr-o bază de date sau dintr-un manual. Chiar dacă anumite
activităţi sau procese devin rutine, transformarea cunoştinţelor este realizată într-o
aşa manieră încât să răspundă condiţiilor şi nevoilor practicienilor. Comunităţile
de practică păstrează aspectele tacite ale cunoaşterii ceea ce sistemele formale nu
pot reţine. Din acest motiv, comunităţile de practică sunt ideale pentru iniţierea
noilor veniţi într-o anumită practică.
3. Membrii unei comunităţi de practică pot acumula competenţe pentru a situa
organizaţia la un nivel înalt. Aceştia aduc în discuţie idei noi, muncesc împreună
pentru rezolvarea unei probleme, sunt în legătură directă cu dezvoltările din
interiorul şi exteriorul firmei. Atunci când se consideră că o comunitate se
îndepărtează de domeniul său, membrii au sarcina de a distribui responsabilităţile
pentru menţinerea comunităţii sau pentru înaintarea acesteia către noi dezvoltări.
Aceste solicitări de colaborare conferă valoare comunităţii, deoarece oamenii
investesc profesionalismul lor în dinamica acestei comunităţi de practică.
4. Comunităţile de practică sunt considerate metaforic lăcaşuri de identităţi. Nu sunt
grupuri temporare, şi spre deosebire de unităţile comerciale sunt organizate în
jurul a ceea ce contează pentru membrii componenţi. Identitatea este importantă
deoarece într-o mare de informaţii ne ajută să alegem ceea ce merită cu adevărat
atenţia noastră, la ce să participăm şi ce anume să ignorăm. Stabilirea sensului
identităţii este un aspect crucial în procesul de învăţare într-o organizaţie. Dacă
firmele doresc să beneficieze de creativitatea oamenilor, trebuie să investească în
comunităţi de practică pentru a participa la dezvoltarea identităţii lor.
Comunităţile de practică împart capitalul intelectual al unei organizaţii în două părţi:
prin cunoştinţe se dezvoltă inima comunităţii, iar prin interacţiuni se stabilesc legăturile în
cadrul comunităţii. Comunităţile de practică devin activele unei organizaţii atunci când
nucleul comunităţii şi legăturile din interiorul acesteia au activităţi complementare. Pentru
dezvoltarea capacităţii de creare şi reţinere a cunoştinţelor, organizaţiile trebuie să înţeleagă
procesele prin care aceste comunităţi de învăţare interacţionează [Wenger, 1998].
414
33.3 Reţele de cunoaştere, Internetul şi dezvoltarea
33.3.1 Principiile comunităţilor de practică
Multe comunităţi naturale nu se dezvoltă dincolo de o reţea de prieteni deoarece nu

pot atrage destui participanţi. Numeroase comunităţi internaţionale se despart destul de
repede după lansare deoarece nu au suficientă energie pentru susţinerea lor. Comunităţile,
spre deosebire de echipe sau alte structuri, trebuie să invite participanţi care să
interacţioneze pentru a le ţine în viaţă. O comunitate de practică bine proiectată permite
participanţilor din grupul de discuţii să poarte conversaţii de tip unu la unu, să citească
despre noi idei sau să urmărească duelul experţilor cu privire la problemele expuse. Etienne
Wenger [Wenger, 2002] în lucrările sale referitoare la comunităţile de practică a considerat
că existenţa unei astfel de comunităţi are la bază un număr de şapte principii:
1. Proiectarea comunităţii pentru evoluţie.
2. Deschiderea dialogului între perspectivele interioare şi exterioare ale comunităţii.
3. Implicarea la diferite nivele de participare.
4. Dezvoltarea spaţiilor atât publice cât şi private ale comunităţii.
5. Focalizarea pe valoare.
6. Combinarea evenimentelor de rutină cu cele speciale
7. Crearea unui ritm al comunităţii.
Aceste principii de proiectarea a unei comunităţi nu sunt reţete ale succesului, dar
înglobează opiniile cu privire la modul cum aceste elemente de proiectare lucrează
împreună. Transformarea principiilor de proiectare explicită conferă flexibilitate şi
inspiraţie comunităţilor de practică.
Datorită caracterului organic al comunităţilor de practică, proiectarea ei se referă mai
mult la urmărirea evoluţiei decât la crearea propriu-zisă. Elementele proiectate ar trebui să
fie un catalizator pentru evoluţia naturală a comunităţii. Comunităţile se construiesc de
obicei pe baza unor reţele personale existente anterior.
Caracterul dinamic al comunităţilor de practică este cheia evoluţiei lor. Odată cu
evoluţia comunităţii, noi membri aduc subiecte noi de interes şi pot orienta comunitatea pe
diferite direcţii. Schimbările din organizaţie influenţează relativ importanţa comunităţii şi
plasează noi întrebări în interiorul acesteia. De exemplu, o comunitate de tehnologii
informaţionale care avea o anumită importanţă în cadrul unei organizaţii devine critică
odată cu descoperirea potenţialului unor piloţi e-business. Schimbările din partea ştiinţifică
sau tehnologică a unei comunităţi o remodelează constant, aducând adesea profesionişti din
disciplinele învecinate sau introducând tehnologii avansate, schimbând modul de lucru.
Deoarece comunităţile sunt construite pe baza reţelelor existente şi dezvoltă o structură
particulară, scopul proiectării este de a ajuta comunitatea să evolueze şi nu să impună o
anumită structură.
Proiectarea unei comunităţi este mai mult o învăţare pe termen lung decât o proiectare
tradiţională a unei organizaţii. Comunităţile active reflectă şi reproiectează elementele
proprii pe baza experienţei lor. Proiectarea comunităţii de practică implică la început de
cele mai multe ori puţine elemente asemenea unei proiectări clasice. Coordonatorul şi
consiliul central deţin idei referitoare la evoluţia comunităţii. Înainte de a introduce aceste
idei în comunitate se porneşte de la o structură simplă cu întâlniri săptămânale. Nu se
consemnează rezultatele întâlnirilor şi nici nu se publică pe un site. Scopul principal este de
a atrage cât mai mulţi participanţi. Odată cu angajarea acestor oameni se pot construi relaţii,
iar membrii fondatori pot aduce noi elemente în comunitate cum ar fi un site, legături cu
alte comunităţi, proiecte pentru definirea practicii de lucru.
415
Cheia proiectării pentru evoluţie constă în combinarea elementelor de structură pentru

a cataliza dezvoltarea comunităţii. Structurile sociale şi organizaţionale, cum ar fi o
comunitate coordonatoare sau întâlniri pentru rezolvarea problemelor, pot precipita evoluţia
unei comunităţi. Modul de alegere corespunzătoare a elementelor de proiectare a unei
comunităţi depinde de nivelul de dezvoltare, de mediul comunităţii, de participanţi şi de
tipul de cunoştinţe împărtăşite.
O proiectare bună a unei comunităţi presupune o perspectivă internă care să conducă
descoperirea în sensul propus de comunitate. Când se proiectează o echipă, se cunoaşte în
avans care sunt cererile şi astfel se poate ajunge la atingerea scopului. Dar proiectarea
efectivă a comunităţii se bazează pe experienţa colectivă a membrilor acesteia. Doar o
persoană din interiorul comunităţii poate aprecia care sunt ţintele urmărite, care sunt
cunoştinţele ce merită a fi împărtăşite, provocările pe care trebuie să le accepte şi
potenţialul necesar în aflarea ideilor şi a tehnicilor. Totodată, doar acest tip de persoană
poate cunoaşte adevăraţii participanţi şi relaţiile dintre aceştia. Acest lucru presupune nu
numai cunoaşterea intrărilor comunităţii, ci şi o înţelegere profundă a problemelor
comunităţii.
De asemenea, o proiectare bună a comunităţii necesită o înţelegere a potenţialului
pentru dezvoltarea cunoaşterii, dar şi aflarea perspectivelor exterioare ce ajută membrii
comunităţii în stabilirea posibilităţilor lor. De asemenea, aducerea informaţiilor din
exteriorul comunităţii şi plasarea lor într-un dialog despre ceea ce comunitatea poate
dobândi, este o practică utilă într-o comunitate. De cele mai multe ori acest lucru implică
învăţarea membrilor comunităţii despre rolul acesteia în cadrul altor organizaţii. Procedura
constă în aducerea unei persoane din exteriorul comunităţii într-un dialog cu liderul şi cu
membrii consiliului de conducere în scopul proiectării comunităţii. Ca rezultat al acestui
dialog, persoanele care înţeleg problemele din interiorul comunităţii şi au legitimitate pot
vedea noile posibilităţi şi pot acţiona efectiv ca agenţi de schimbare.
O arhitectură bună a unei comunităţi presupune existenţa diferitelor nivele de
participare. Astfel, oamenii participă într-o comunitate din diferite motive , unii, deoarece
comunitatea le furnizează direct valoare, alţii pentru legături personale, iar alţii pentru
oportunitatea de a-şi îmbunătăţi aptitudinile. Se pune problema încurajării participanţilor în
mod egal. Dar datorită nivelelor diferite de interes al persoanelor într-o comunitate nu se
poate realiza acest lucru.
Comunităţile active au un coordonator ce organizează planificat sau spontan
evenimentele şi legăturile într-o comunitate. În cadrul unei comunităţi au fost identificate
trei nivele principale de participare. Primul constă dintr-un grup restrâns de oameni care
participă activ la discuţii, dezbateri într-un forum public al comunităţii. De obicei, aceştia
se ocupă de proiectele comunităţii, identifică subiectele pentru a orienta comunitatea în
sensul stabilit. Acest grup reprezintă inima comunităţii. Pe măsură ce comunitatea se
maturizează, acest grup central preia conducerea, membrii săi devin auxiliari
coordonatorului comunităţii. Acest grup reprezintă 10-15 procente din întreaga comunitate.
La nivelul următor, în afara acestui grup se află grupul activ. Aceşti membri participă la
întâlniri în mod regulat, şi ocazional la forumuri, dar fără o regularitate sau intensitate ca
cea a grupului principal. Şi acest grup este relativ mic, reprezentând 15-20 procente din
comunitate. Cea mai mare parte a membrilor comunităţii au participări periferice şi rare. Ei
se situează la marginile comunităţii, urmărind interacţiunile dintre grupul principal şi cel
activ. Unii nu se implică deoarece consideră că observaţiile lor nu sunt adecvate sau nu au
autoritate. Alţii nu au timpul necesar să participe activ. Într-o întâlnire tradiţională sau
echipă acest tip de neimplicare este descurajat, dar în cadrul unei comunităţi de practică
aceste activităţi periferice sunt esenţiale. Cei care participă în mod pasiv pot avea
416
conversaţii particulare, pot învăţa din dialogurile purtate cu ceilalţi membri şi îşi pot
exprima opiniile referitoare la problemele dezbătute. În urma observaţiilor s-a constatat
faptul că aceşti membri periferici participă aproximativ doi ani la toate întâlnirile, dar de
cele mai multe ori fără a se implica. Spre surprinderea celorlalţi sunt transferaţi altei
diviziuni şi îşi formează o comunitate similară. În afara acestor trei nivele principale există
oameni în jurul comunităţii care nu sunt membri dar care au un interes comun cu cel al
comunităţii, incluzând aici clienţii, furnizorii şi colaboratorii intelectuali. Membrii
comunităţii se deplasează între aceste nivele. Membrii din conducere deseori se alătură
celor din zonele laterale odată cu schimbarea subiectului. Membrii activi pot fi angrenaţi
profund pe o perioadă de o lună sau două într-o activitate, ca apoi să nu mai fie interesaţi.
Membrii periferici îşi îndreaptă atenţia spre centrul comunităţii dacă intereselor lor devin
punct principal. Datorită fluidităţii legăturilor în comunitate, chiar şi persoanele din afara
acesteia pot fi implicate pentru o anumită perioadă de timp dacă subiectele principale ating
ariile lor de interes şi de acţiune. Cheia unei bune participări şi a unei mişcări sănătoase
între nivelele comunităţii o reprezintă alegerea acelor activităţi care să le permită tuturor
participanţilor de pe nivele diferite să se considere membri deplini. Comunităţile creează
oportunităţi de deţinere a unor funcţii de conducere pe o perioadă limitată de către membrii
săi.
Asemenea unei vecinătăţi locale, comunităţile dinamice sunt bogate în conexiuni care
se stabilesc atât în locurile publice ale comunităţii (întâlniri, site-uri web) cât şi în locurile
private (legături unu la unu între membrii comunităţii). Majoritatea comunităţilor au
evenimente publice la care participă membrii comunităţii, fie la discuţii faţă în faţă, fie
electronic, în scopul schimburilor de idei, instrumente, tehnici. Aceste evenimente sunt
publice prin natura lor deoarece sunt deschise tuturor membrilor comunităţii, dar sunt
închise oamenilor din afara ei. Uneori acestea includ prezentări formale, dar pot fi şi
discuţii informale pe marginea problemelor curente. Evenimentele publice ale comunităţii
au rolul de a aduce laolaltă diferiţi participanţi care pot aprecia nivelul tehnic al discuţiilor,
cât de mult se apropie de ideile principale ale comunităţii şi cât influenţează o organizaţie
aceste evenimente.
Inima unei comunităţi este reprezentată de relaţiile de zi cu zi stabilite între membrii
comunităţii. Totuşi, o greşeală comună survenită în proiectarea comunităţii este focalizarea
asupra evenimentelor publice. Un coordonator al comunităţii trebuie să se împartă între
spaţiul întâlnirilor, discuţiile cu ceilalţi membri ai comunităţii şi direcţionarea acestora spre
resursele necesare din interiorul sau exteriorul comunităţii. Spaţiul public şi cel privat al
unei comunităţi sunt interconectate. Atunci când relaţiile în cadrul comunităţii sunt
puternice, evenimentele sunt mult mai consistente. Deoarece participanţii se cunosc între ei
aceştia participă la evenimentele comunităţii din diverse motive: completarea unei activităţi
din cadrul unui grup restrâns, participarea la rezolvarea unei probleme, etc. Cheia
proiectării unei comunităţi este de a organiza activităţile atât în sectorul public cât şi în
sectorul privat, ce utilizează relaţiile dintre indivizi în scopul îmbogăţirii evenimentelor.
Comunităţile de practică au succes deoarece oferă valoare organizaţiei, echipelor
deservite de comunitate şi membrilor comunităţii. Valoarea reprezintă viaţa unei
comunităţi, deoarece participarea în majoritatea comunităţilor este voluntară. Sursa valorii
unei comunităţi se modifică adesea pe parcursul perioadei de existenţă a comunităţii
respective. În mod frecvent, valorile timpurii provin din focalizarea asupra problemelor
curente şi nevoilor membrilor comunităţii. Odată cu maturizarea comunităţii, dezvoltarea
unui corp sistematic al cunoaşterii devine tot mai important.
417
Mai presus de determinarea valorilor preconizate, comunităţile trebuie să dezvolte

evenimente, activităţi şi relaţii pentru a creşte potenţialul de valori şi angrenarea acestora în
descoperirea de noi mijloace de utilizare.
Multe dintre activităţile de valoare ale unei comunităţi sunt interacţionările zilnice,
discuţiile informale pentru rezolvarea problemelor, schimburile de informaţii despre
instrumente, abordări, baze de date. Adevărata valoare ale acestor schimburi de informaţie
nu sunt vizibile imediat. Când cineva împărtăşeşte o idee, nu se ştie utilitatea acesteia decât
după ce s-a raportat aplicarea acesteia. Impactul pe care-l are aplicarea acelei idei poate
dura luni întregi.
Comunităţile de succes oferă un confort familiar, dar au şi suficiente evenimente
variate care să angreneze oamenii şi ideile lor într-un ciclu al comunităţii. Odată cu
maturizarea comunităţii are loc o planificare a întâlnirilor, teleconferinţelor, proiectelor,
site-urilor web şi alte activităţi. Familiaritatea acestor activităţi creează un nivel de confort
care provoacă persoanele la discuţii. Comunităţile devin astfel locuri în care oamenii sunt
liberi să întrebe, să ceară sfaturi, sa-şi împărtăşească opiniile. De asemenea, oamenii pot
doar asculta ultimele noutăţi în materie de instrumente, ultimele realizări în domeniul noilor
tehnologii informaţionale, etc. Comunităţile de practică sunt aşa numitele locuri neutre
separate de presiunile locului de muncă şi de funcţiile îndeplinite [Wenger, 2002]. Spre
deosebire de echipe, membrii comunităţilor pot oferi sfaturi în cazul unui proiect fără riscul
de a–l suprima. Nimeni nu este obligat să urmeze acel sfat. Acestea sunt motivele pentru
care un grup de cercetători din domeniul farmaceutic, conduşi de nevoia urgentă de a
dezvolta noi produse, găsesc un loc de gândire, reflectare şi considerare a ideilor lor în
cadrul unei comunităţi. Conferinţele, prezentările aduc laolaltă comunităţile şi facilitează un
mod spontan de contact între persoane. Acestea aduc noutate şi inovare în cadrul
comunităţii, completând caracterul familiar al activităţilor zilnice.
Comunităţile active combină atât evenimentele familiare cât şi cele spontane.
Activităţile de rutine furnizează stabilitate conexiunilor, în timp ce evenimentele spontane
oferă sens de aventură comunităţii.
Comunităţile de practică active au un ritm al lor. Elementul central al comunităţii este
reprezentat de un site web, dar ritmul interacţiunilor este influenţat de ritmul evenimentelor
din cadrul comunităţii. Întâlnirile planificate, teleconferinţele, activităţile site-urilor web şi
prezentările informale se desfăşoară conform ritmului comunităţii. Dacă acest ritm este
puternic, comunitatea este activă şi într-o permanentă stare de mişcare. Dacă ritmul este
alert, comunitatea poate suferi o cădere, deoarece participanţii sunt depăşiţi de moment. În
schimb, dacă ritmul este prea lent, comunitatea devine practic inactivă. Astfel, o comunitate
de cercetători în domeniul literaturii au o întâlnire anuală şi un site web cu discuţii. La şase
luni după conferinţă pe site-ul web s-a observat o activitate nesemnificativă. Pe de altă
parte, o comunitate inginerească are o teleconferinţă de două ori pe săptămână, ca şi o serie
de întâlniri faţă în faţă de-a lungul anului. În cadrul unei astfel de comunităţi există o
activitate intensă pe site-ul web atât înainte cât şi după conferinţă.
Ritmul unei comunităţi este indicatorul cel mai important care determină gradul de
activitate. Există mai multe tipuri de elemente ritmice într-o comunitate: frecvenţa
interacţiunilor particulare, deplasarea persoanelor din zona de margine în zona activă a
comunităţii. Un amestec de forumuri pentru împărtăşirea ideilor şi proiectelor de creare a
instrumentelor susţin atât conexiunile cauzale cât şi acţiunile directe ale comunităţii.
Dezvoltarea unei comunităţi se bazează pe identificarea acelui ritm potrivit comunităţii
respective [Wenger, 2002].
418
33.3.2 Relaţia dintre reţele de cunoaştere şi Internet
Importanţa Internetului ca un instrument puternic pentru distribuirea cunoaşterii a fost

subliniată de către Joseph Stiglitz [Stiglitz, 1999]. El a arătat că această imensă reţea de
reţele prezintă atât riscuri cât şi oportunităţi. Pe de o parte, dezvoltarea Internetului a fost
mult mai mare în Statele Unite şi în alte ţări dezvoltate decât în ţările în curs de dezvoltare.
Acest lucru poate face Internetul un instrument pentru a spori decât să micşoreze prăpastia
dintre naţiunile dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. Acest factor, oricum, este
contrabalansat de oportunităţile oferite de Internet datorită existenţei unei cantităţi imense
de informaţie, celor care au acces la aceasta.
Stiglitz [Stiglitz, 1999] arată de ce Internetul este o reţea particulară folositoare în ceea
ce priveşte dezvoltarea, chiar mai folositoare decât telefonul tradiţional sau reţelele de
transmisie. Internetul este în fond o reţea necontrolată, lipsită de o autoritate centrală.
Elementele variate de reţea sunt configurate de către utilizatori în conformitate cu nevoile şi
dorinţele lor şi nu de o autoritate centrală. Poate cel mai important aspect este faptul că
Internetul este capabil să ruleze multe aplicaţii diferite precum poşta electronică, transferul
de fişiere, World Wide Web, telefonia Internet, Internet video, muzică MP3, MPEG4 video,
conferinţe, servicii multimedia interactive, toate acestea fiind instalate local de către
utilizatori fără implicarea nici unei autorităţi de control. Internetul poate fi folosit de către
orice regiune sau ţară pentru a colecta cunoştinţe şi pentru a le transfera.
33.3.3 Reţelele de cunoaştere şi dezvoltarea
În domeniul dezvoltării, Internetul a servit ca agent pentru micşorarea lipsei de

cunoaştere dintre ţările bogate şi cele sărace. Rolul crucial ca importanţă al reţelelor de
cunoaştere este de a descoperi, disemina şi aplica cunoaşterea în ţările în curs de dezvoltare
mult mai repede decât viteza de creare a noii cunoaşteri în ţările dezvoltate. În aceste
diferenţe dintre rata de creare a cunoaşterii şi achiziţia de cunoaştere poate consta viitorul
progresul economic şi politic a unei naţiuni.
Cea mai mare provocare a ţărilor în curs de dezvoltare nu este descoperirea de noi
cunoştinţe ci introducerea acestora într-un mod care să permită populaţiei locale să le
adopte şi să le utilizeze.
Una dintre cele mai importante direcţii politice o reprezintă stabilirea unei
infrastructuri educaţionale care să suporte aplicaţiile cunoaşterii. Învăţământul la distanţă
joacă un rol important în acest domeniu. Sistemele bazate pe sateliţi pot transporta material
de curs chiar şi în cele mai izolate comunităţi. Universitatea virtuală din Africa uneşte
douăzeci şi patru de campusuri. Universitatea din Pacificul de Sud, cu campusul principal
în Fiji, furnizează informaţii legate de agricultură diferitelor insule din Pacific.
Disponibilitatea crescândă a Internetului permite transformarea tehnologiilor de învăţământ
la distanţă de la telefonul tradiţional şi sateliţii bazaţi pe video, într-o primă instanţă, în
aplicaţii Internet bazate pe text mult mai puţin obositoare care permit o comunicare sigură
student profesor prin intermediul poştei electronice [Stiglitz, 1999].
Unul dintre atributele dezvoltării curente este participarea comună. Un impresionant
număr de companii, atât mici cât şi mari, au dorinţa de a intra în alianţe cu companiile
locale, dorind să-şi asume riscul pentru realizarea de investiţii în ţările aflate în curs de
dezvoltare. Aceste alianţe comune sunt greu de clasificat ca fiind reţele de cunoaştere dar
ele sunt importante pentru procesul de creare a economiei informaţiei din ţările în curs de
dezvoltare. În acest punct, investiţiile comune se canalizează pe îmbunătăţirea
infrastructurii de comunicaţie şi accesul la Internet. În domeniul infrastructurii de telefonie,
419
majoritatea investiţiilor sunt animate de afacerile wireless. De exemplu, un proiect ambiţios

este cel al companiei Africa One Ltd., în parteneriat cu Lucent Technologies şi Global
Crossings au ca obiectiv realizarea unui inel de fibră optică în jurul întregului continent
african. Acesta va permite legături directe între apelurile inter-africane şi va reduce foarte
mult costurile apelurilor internaţionale şi a conexiunilor la Internet [Blake, 1998]. Un
proiect la scară mult mai mare este urmărit de Teledesic, o companie deţinută de către Bill
Gates şi Craig McCaw. Prin acest proiect se urmăreşte realizarea accesului la Internet
folosind tehnologia sateliţilor. Sistemul Teledesic foloseşte sateliţi rezonabili ca preţ, pentru
a transporta informaţia de la server la utilizator şi evită folosirea legăturilor scumpe prin
utilizarea legăturii prin telefon pentru transmiterea informaţiei de la utilizator la server.
Companiile vor forma de asemenea parteneriate din sectorul public şi non-profit.
Compania Softbank Inc. în parteneriat cu Banca Mondială au o investiţie impresionantă în
viitoarele companii de Internet în aproape o sută de ţări, multe din ele aflate în ţările în curs
de dezvoltare.
UNESCO a stabilit o reţea pentru dezvoltarea catedrelor universitare înrudite, pentru
schimbul de informaţie şi cunoaştere. Cea mai relevantă în domeniul tehnologiei
informaţiei este ORBICOM, o reţea răspândită în întreaga lume, pentru comunicarea între
catedre. Are 165 de membrii din 50 de ţări, multe dintre ele fiind ţări aflate în dezvoltare.
Consiliul ORBICOM este format din nouă universităţi şi şase corporaţii reprezentative. O
parte din fondurile pentru cercetare este furnizată de către sectorul privat din ţara fiecărui
membru. Această organizaţie este un excelent model de o foarte bună reţea de cunoaştere
funcţională implicând multe universităţi atât din ţările dezvoltate cât şi din cele în curs de
dezvoltare, implicând de asemenea şi sectorul privat cât şi guvernul [Stiglitz, 1999, Blake,
1998].
Organizaţiile non-guvernamentale sunt de asemenea esenţiale în realizarea reţelelor de
cunoaştere. Un exemplu este federaţia internaţională a Crucii Roşii. Această organizaţie are
reprezentanţi din aproape 170 de naţiuni. Această reţea a fost responsabilă cu înfiinţarea
managementului dezastrelor, bazelor de date relevante şi în acelaşi timp este un foarte
important centru de informare.
33.3.4 Concepte ale comunităţilor de practică virtuale
O comunitate de practică reprezintă un grup de oameni care împărtăşesc aceleaşi

preocupări, un set de probleme sau o pasiune pentru un anumit subiect şi care îşi adâncesc
cunoştinţele şi experienţa în acest domeniu prin interacţiunea cu elemente de bază [Wenger,
2002, 4]. Conceptul comunitate de practică este diferit de cel de echipă prin multe aspecte.
O echipă are un scop specific de atins şi de obicei se destramă atunci când se atinge scopul
prestabilit. De asemenea o echipă trebuie să raporteze activităţile sale unui nivel ierarhic
superior. Pe de altă parte, o comunitate de practică are un scop general de împărtăşire a
informaţiilor, dar de obicei îşi stabileşte propriile activităţi, scopuri de urmărit şi propria
existentă [Wenger, 2002], şi le redefineşte conform nevoilor membrilor comunităţii. O
comunitate de practică poate fi formată spontan de către un grup de oameni sau propusă de
către o organizaţie. Poate fi supravegheată de o singură organizaţie sau poate fi iniţiată de o
asociaţie profesională sau de un singur individ pe Internet. Participând la multiple şi variate
comunităţi de practică, oamenii pot să-şi extindă legăturile şi să sporească accesul lor la
cunoaştere şi experienţă. O comunitate de practică este denumită virtuală atunci când
membrii săi folosesc tehnologii de comunicare şi informaţie ca prim mod de interacţiune. O
comunitate de practică virtuală se mai numeşte şi distribuită [Wenger, 2002], mediată de
calculator, on-line, sau electronică. Caracterul virtual nu exclude organizarea întâlnirilor
420
faţă în faţă, dar o serie de factori cum ar fi dispersia geografică şi multitudinea

programărilor, face ca utilizarea tehnicilor informaţionale şi de comunicare să devină tot
mai eficientă. Întâlnirile faţă în faţă s-au dovedit a fi importante în construirea relaţiilor şi a
încrederii între membri şi au fost păstrate de către comunităţile de practică virtuale ca
elemente de bază definitorii. O comunitate de practică virtuală poate utiliza o serie de
instrumente media tradiţionale (telefon, teleconferinţe, fax, etc.) şi mai mult sau mai puţin
instrumente tehnologice sofisticate (e-mail, videoconferinţă, grup de ştiri, baze de date
comune, site web, intranet, etc.) pentru stabilirea interacţiunilor între membrii comunităţii.
33.3.5 Comunităţi de practică distribuite
Hildreth [Hildreth, 2000, 27-37] a descris un grup distribuit de profesionişti IT.

Grupul investigat a fost echipa de management a suportului IT dintr-o companie
internaţională. Echipa a fost distribuită în UK, USA şi Japonia; echipa UK era formată din
patru membrii, echipa USA din cinci membrii iar un singur membru alcătuia echipa din
Japonia. Mare parte din muncă a fost făcută de către inima echipei, dar toţi membrii se
întâlneau de două ori pe an iar comunicarea între aceştia se realiza prin intermediul
mijloacelor media electronice, precum email-ul, mail-ul cu voce, telefon şi video
conferinţe. Membrii au ajuns la concluzia că întâlnirile fizice sunt foarte importante pentru
a crea şi a menţine relaţiile.
Hildreth a descris acest grup ca fiind o comunitate de practică distribuită. Mai mult,
grupul în sine s-a identificat ca fiind o comunitate de practică, furnizând propria definiţie a
unei comunităţi de practică: comunitatea are un set comun de interese pentru a face ceva în
comun, este axată pe motivaţie, este selectivă, nu are neapărat o locaţie fixă. Hildreth
conclude că o comunitate de practică poate funcţiona în medii distribuite, dar accentuează
importanţa întâlnirilor faţă în faţă care sunt esenţiale pentru evoluţia rapidă a unei
comunităţi.
33.4 Beneficiile şi impactul comunităţilor de practică
Încă de la începuturile revoluţiei industriale de la jumătatea anilor 90, cunoaşterea a

fost necesară pentru a completa şi a aduce succese în cadrul afacerilor. În prezent, în
majoritatea aspectelor din mediul afacerilor, organizaţiile sunt nevoite să acopere în timp
real varietatea de nevoi şi cereri ale clienţilor. În acelaşi timp, echipele de lucru nu au
devenit doar mult mai complexe şi extinse geografic, ci şi critice datorită nevoilor de
distribuire a cunoştinţelor şi a experienţelor cu colaboratorii din cadrul echipelor.
Fontaine şi Millen [Millen, 2002, 69-73] au considerat necesar furnizarea de o
varietate de resurse din partea organizaţiilor ca suport al distribuirii cunoştinţelor într-o
comunitate, aceste fiind:
1. resursa umană, necesară ocupării rolurilor şi activităţilor din cadrul unei
comunităţi;
2. activităţile, resursă importantă pentru a reuni membrii comunităţii în cadrul
întâlnirilor organizate şi al evenimentelor;
3. resurse tehnologice, utilizate pentru facilitarea fluxului de cunoştinţe şi informaţii
dintre activităţi;
4. conţinutul, pentru conducerea şi împărtăşirea cunoştinţelor explicite create de
comunitatea în sine.
S-a constatat faptul că cei care au lucrat în cadrul unor comunităţi de practică au
remarcat o creştere a nivelului cunoaşterii într-o organizaţie. S-a pus problema măsurării şi
421
stocării cunoaşterii. Natura insesizabilă a cunoaşterii împărtăşite implică de cele mai multe
imposibilitatea cuantificării acesteia. În scopul de a înţelege beneficiile pe care le poate
aduce o comunitate, au fost identificate tipuri de astfel de beneficii, ce rezultă din
participarea indivizilor în cadrul unei comunităţi. Raportul efectuat [Millen, 2002, 69-73] s-
a bazat pe relatările membrilor unei comunităţi în legătură cu participarea lor, succesele
importante obţinute şi a timpului utilizat în diverse activităţi bazate pe cunoaştere (ex.
activităţi de căutare).
33.5 Concluzii
Atunci când oamenii aleg să participe într-o comunitate, de obicei o fac deoarece
consideră ca au ceva de câştigat, de învăţat sau de a profita de pe urma acestei participări.
În mod evident, unii îşi împărtăşesc experienţele, dar la început majoritatea sunt în căutarea
de exemple de cunoştinţe explicite sau tacite: un document, un şablon, o idee sau o soluţie.
O comunitate de practică poate obţine beneficii în urma apariţiei, dezvoltării şi
utilizării sale, stabilind conexiuni, interacţiuni şi colaborări cu alte comunităţi de acelaşi tip
sau tip diferit. Prin aceste interacţiuni baza de cunoştinţe a comunităţii este dezvoltată ceea
ce facilitează accesul atât a membrilor comunităţii respective cât şi a persoanelor din afara
acesteia, la cunoştinţele şi experienţa membrilor. Prin identificarea acelei persoane sau
acelor persoane din cadrul comunităţii care pot rezolva diferite probleme şi împărtăşi din
experienţa lor celorlalţi participanţi, membrii unei comunităţi pot vedea în comunitate o
sursă de informare şi o posibilitate de a-şi consolida aptitudinile.
Chiar dacă beneficiile personale şi cele aduse comunităţii sunt de cele mai multe ori
insesizabile, împreună au posibilitatea de a influenţa rezultatele sesizabile în mediul
afacerilor, aşa-numitele beneficii ale organizaţiei. Aici intervin cunoştinţele acumulate din
participarea la o comunitate, prin aplicarea lor în rezolvarea unei probleme de afaceri,
impactul fiind uşor de urmărit şi măsurat .
S-a observat că latura umană a unei comunităţi de practică este foarte importantă în
stabilirea unor bune relaţii de comunicare şi colaborare între membrii comunităţii, ce are ca
efect soluţionarea problemelor abordate cu efort minim (timp, resurse).
Datorită beneficiilor aduse de comunităţile de practică în general este de dorit
extinderea acestora în domenii de interes cât mai variate, atât în cadrul ţărilor dezvoltate,
cât şi în cele în curs de dezvoltare, oferindu-le astfel o şansă de evoluţie.
Bibliografie
Blake, P., Telecom by Sea: The Ambitious Africa oNE Project, Global Telephony, 1998.
Brown, S. J., Gray, S. E., The People are the Company. Fast Company,
http://www.fastcompany.com/online/01/people.html, accesat pe 15 noiembrie 2006.
Creech, H., Strategic Intentions: Principles for Sustainable Development Knowledge
Networks, The International Institute for Sustainable Development, Draft version,
2001.
Heller-Schuh, B., Kasztler, A., Analyzing Knowledge Networks in Organizations,
Proceedings of I-KNOW ’05 Graz, Austria, 2005.
Hildreth, P., Kimble, C., Wright, P., Communities of Practice in the Distributed Inter-
national Environment, Journal of Knowledge Management, 1/4, 2000.
422
Hildreth, P., Wright, P., Kimble, C., Knowledge management: are we missing something?,
în Brooks, L., Kimble, C., Information systems - the next generation, Proceedings of
the 4th UKAIS conference York UK, 1999.
Kimble, C., Hildreth, P., Wright, P., Communities of Practice:Going Virtual, in Knowledge
Management and Business Model Innovation, Idea Group Publishing, Hershey
(USA)/London (UK), Forthcoming Fall, 2000.
Lave, J., Wenger, E., Situated learning. Legitimate peripheral participation,Cambridge
UK: Cambridge University Press, 1991.
Millen, D. R., Fontaine, M. A., Muller, M. J., Understanding the costs and benefits of
communities of practice, Communications of the ACM, 4/45, 2002.
Orr, J., Sharing knowledge celebrating identity: war stories and community memory in a
service culture, Middleton D. S. şi Edwards D. , Collective remembering: memory in
society, Beverley Hills CA: Sage Publications, 1990.
Seufert, A., Krogh, G.v., Bach, A., Towords knowledge networking, Journal of Knowledge
Management, 3/3, 1999.
Stiglitz, J., Scan Globally, Reinvent Locally: Knowledge Infrastructure and the
Localization of Knowledge, First Development Network Conference, Bonn, Germany,
1999, la http://www.iucn.org/themes/ceesp/Publications/CMWG/Stiegliz-local-
knowledge.PDF, accesat pe 15 noiembrie 2006.
Wenger, E., Communities of Practice Learning as a Social System, The Systems Thinker,
1998.
Wenger, E., McDermott, R., Snyder, W. M., Seven Principles for Cultivating Communities
of Practice, Harvard Business School Press, 2002.
***http://en.wikipedia.org/wiki/Community_of_practice, accesat pe 15 noiembrie 2006.
423
Capitolul XXXIV
REŢELE DE CUNOAŞTERE PENTRU
CERCETARE-DEZVOLTARE

34.1 Introducere
Societatea informaţională în care omenirea se încadrează ireversibil este definită ca o

societate a cunoaşterii şi, în acelaşi timp, ca o societate a organizaţiilor [Drucker, 1992,
95-104]. Organizaţiile bazate pe cunoaştere sunt actorii colectivi inteligenţi ai societăţii
informaţionale şi au un rol determinant în afirmarea acesteia ca societate a cunoaşterii
[Academia Romana, 2006]. Datorită dezvoltării într-un ritm alert a societăţii actuale şi a
nevoii iminente de comunicare şi distribuire a cunoştinţelor a fost necesară apariţia aşa
numitelor reţele de cunoaştere pentru cercetare-dezvoltare care au rolul de a consolida
cunoştinţele din domeniile variate de cercetare şi de a forma adevărate consorţii de
cercetare la nivel mondial.
34.2 Structura reţelelor de cunoaştere în cercetare-dezvoltare
Definim drept reţele de cunoaştere pentru cercetare-dezvoltare acele reţele care

permit stabilirea de relaţii între reţele de cercetare locale, regionale, naţionale, între
cercetători din diferite domenii, şi care oferă posibilitatea distribuirii informaţiilor
referitoare la variate subiecte de cercetare, facilitează schimbul de experienţă între
cercetători de diferite nivele, constituind un cadru adecvat dezvoltării cunoaşterii.
Componentele unei reţele de cunoaştere pentru cercetare-dezvoltare sunt denumite
blocuri componente (sau noduri ale reţelei), ele reprezentând fie reţele locale (la nivelul
unei instituţii), fie reţele care au o anumită întindere geografică, mai mică faţă de cea a
reţelei globale. De obicei, unul dintre nodurile reţelei îndeplineşte şi rolul de coordonator al
activităţii din reţea. Un model structural al unei reţele de cunoaştere pentru cercetare-
dezvoltare este prezentat în figura 1, fiind dat ca exemplu cazul unei reţele R formată din
trei blocuri componente.
Cele trei reţele de cercetare individuale R1, R2, R3 ce alcătuiesc reţeaua de cercetare-
dezvoltare R pot partaja echipamente, pachete software, expertiză umană (capital uman de
cercetare), biblioteci electronice (cărţi, articole, rapoarte, reviste internaţionale).
Capitolul XXXIV REŢELE DE CUNOAŞTERE PENTRU CERCETARE-DEZVOLTARE
Fig. 1 Reţea de cercetare dezvoltare
Iniţiativa realizării unei reţele de cunoaştere se focalizează asupra integrării

cunoştinţelor provenite din diferite surse şi domenii de cercetare răspândite în timp şi
spaţiu. Sistemele moderne de calcul şi comunicaţie oferă o infrastructură pentru a transmite
biţi oriunde, oricând, în cantităţi semnificative şi cu un anumit grad de conectivitate. Cu
toate acestea, conectivitatea nu poate asigura în întregime:
- comunicarea eficientă între discipline, limbaje, culturi;
- prelucrări adecvate şi integrarea cunoştinţelor provenite din diferite surse şi
domenii;
- activităţi eficiente şi acorduri încheiate între echipe, organizaţii, comunităţi, ce
lucrează împreună într-o anumită perioadă de timp;
- înţelegerea profundă a implicaţiilor etice, legale şi sociale ale noilor dezvoltări în
cadrul comunităţii.
Consolidarea cunoştinţelor presupune mai mult decât colectarea şi transmiterea unui
volum considerabil de date, fiind necesară o implicare din partea comunităţilor ştiinţifice
privind noile forme de obţinere a datelor şi cunoştinţelor, noile instrumente de manipulare
şi stocare a datelor şi cunoştinţelor, noile mijloace de transformare a informaţiilor şi noile
căi de a lucra în echipă pe o perioadă de timp şi la distanţă. Figura 2 prezintă o reprezentare
schematică a unei reţele de cunoaştere. Structura dinamică a reţelelor de cunoaştere
evidenţiază straturile de compoziţie ce grupează obiectivele şi problemele cercetării în
cadrul acestor reţele.
425
Sursa: [Knowledge Networking, 2007]

Fig. 1 O reprezentare schematică a unei reţele de cunoaştere
34.3 Provocări şi scopuri ale reţelelor de cunoaştere pentru cercetare-dezvoltare
Prezentăm succint principalele provocări şi scopuri ale reţelelor de cunoaştere pentru

cercetare-dezvoltare, precum şi strategiile de lucru aplicate la crearea şi extinderea acestor
reţele [Knowledge Networking, 2007].
Una din provocările reţelelor de cunoaştere este de a oferi suport pentru activităţi care
generează noi mijloace de colectare, transformare, reprezentare, distribuire şi utilizare a
informaţiei, respectiv a cunoaşterii. Acest suport trebuie aplicat în mod eficient pentru a
oferi cercetătorilor, specialiştilor şi societăţii un instrument de implementare facilă a
soluţiilor în cazul problemelor complexe, distribuite.
O altă provocare complementară este de a înţelege dimensiunile umane asociate
(dimensiunea capitalului social) comunităţilor de practică. Eforturile reţelelor de cunoaştere
multidisciplinare vor eşua în cazul în care nu se înţelege şi nu se dezvoltă medii de învăţare
care să genereze seturi de aptitudini, modele conceptuale şi valori pentru a fi rapid
distribuite în cadrul ariilor de cunoaştere dispersată.
Unul dintre scopurile reţelelor de cunoaştere este acela de a proiecta instrumente
pentru obţinerea şi analizarea datelor. Noi tipuri de instrumente sunt necesare pentru
colectarea, distribuirea şi manipularea seturilor crescânde de date şi structuri. Utilizarea
acestor instrumente implică inovaţii în domeniul calculatoarelor, mijloace de
telecomunicaţii avansate şi dezvoltarea unor algoritmi sofisticaţi şi a unor sisteme
hardware/software corespunzătoare.
426
Un alt scop este reprezentat de construirea noii generaţii de reprezentări a datelor.

Datele, informaţiile şi cunoştinţele necesită în mod continuu utilizarea unor reprezentări
complexe. Noi tipuri de mijloace media sunt necesare pentru a permite comunicarea de noi
tipuri de mesaje şi codificări. De exemplu, transformarea informaţiei simbolice în forme
senzoriale (vizualizare) necesită translatarea noţiunilor matematice şi ştiinţifice în
modalităţi tangibile.
Extinderea infrastructurii umane care susţine o reţea de cunoaştere reprezintă un alt
scop ce trebuie atins. Generarea de noi idei implică o comunicare permanentă între
participanţii comunităţii reţelelor de cunoaştere, o comunicare în timp real şi obţinerea de
date din surse dezagregate. Extinderea comunităţii reţelelor de cunoaştere în cadrul noilor
participanţi necesită:
• stabilirea unui limbaj comun, a unui set de teorii general acceptate şi a unor
modele conceptuale, ce alcătuiesc cadrul comunicării
• definirea unor procese de colectare şi analizare a datelor pentru a permite
distribuirea şi validarea informaţiei
• dezvoltarea experţilor în proiectare, analizare şi argumentare pentru a facilita
evoluţia ideilor
• acceptarea unui set de valori care includ respectul pentru perspectivele altora şi
pentru capitalul intelectual, încurajând o mai largă participare.
Reţelele de cunoaştere pot adopta următoarele strategii de lucru:
• maximizarea cercetării interdisciplinare, pentru a folosi în mod eficient diferitele
necesităţi şi cereri al unor comunităţi variate de cercetare,
• adresarea problemelor comune partajate de diferite comunităţi de cercetare,
• integrarea intrărilor comunităţii în cadrul unor workshop-uri,
• promovarea cercetării interdisciplinare,
• crearea unor grupuri de lucru pentru integrarea scopurilor interdisciplinare.
În contextul dezvoltării din ce în ce mai rapide a reţelelor de cunoaştere în cercetare-
dezvoltare, cercetătorii trebuie să înveţe să reprezinte rapid cunoştinţele, vizualizând
relaţiile dintre actorii cheie şi instituţii, recunoscând tendinţele de dezvoltare, stagnând
majoritatea conflictelor. De asemenea, ei trebuie să-şi dezvolte aptitudinile pentru formarea
şi dizolvarea reţelelor, să devină părţi componente ale reţelelor, să câştige reputaţie în
cadrul reţelei, deschizând oportunităţi şi altor cercetători să participe în cadrul reţelei sau să
ajute la transformarea reţelelor nefuncţionale, acţionând ca un schimb între diferite reţele
[Durrheim, 1991].
34.4 Exemple
La ora actuală există o serie de reţele de cunoaştere pentru cercetare-dezvoltare care se

află într-un stadiu mai avansat sau mai puţin avansat al implementării. Prezentăm succint
câteva astfel de exemple.
34.4.1 Reţeaua de cercetare NSF
În [Knowledge Networking, 2007] este prezentată reţeaua de cunoaştere NSF al cărei

scop este de a crea un program de interconectare a activităţilor de cercetare pentru a facilita
dezvoltarea în domeniul tehnologic, epistemologic, etc. Această reţea cuprinde un
ansamblu de comunităţi educaţionale, ştiinţifice, inginereşti care înţeleg sensul cunoaşterii
şi pot contribui la construirea reţelelor de cunoaştere. Dezvoltarea tehnologică suportată de
427
NSF permite în prezent cercetătorilor ştiinţifici care sunt dispersaţi să formeze o reţea
ştiinţifică, să partajeze şi să integreze date, să realizeze analize şi sinteze ale cunoştinţelor.
NSF are ca scop extinderea acestor activităţi în ştiinţă şi domeniul ingineresc, oferind
societăţii posibilitatea de a aplica strategii similare prin intermediul infrastructurilor sale
informaţionale.
34.4.2 Reţeaua WCSN (World Class Standard Network)
Reţeaua WCSN a fost dezvoltată în cadrul unui proiect european cu scopul de a crea o
comunitate electronică a oamenilor de afaceri specializaţi în schimbul de bune practici în
afaceri [CALT, 2007]. Un rezultat important al proiectului a fost proiectarea unei platforme
pentru comunităţi virtuale care facilitează interacţiunea între diferite organizaţii
profesionale, platformă ce poate fi integrată în reţele de cunoaştere pentru cercetare-
dezvoltare.
34.4.3 KnowNet
Un alt proiect european IST, KnowNet, abordează dezvoltarea reţelelor de cunoaştere

prin elaborarea unor instrumente eficiente care să permită partajarea cunoaşterii şi să
crească performanţele operaţiilor asupra cunoaşterii şi a capacităţii de învăţare într-o reţea
de cunoaştere [CALT, 2007].
34.4.4 Reţele de excelenţă
În cadrul proiectelor europene FP5 şi FP6 s-au putut dezvolta o serie de reţele de
excelenţă, care au grupat universităţi, institute de cercetare, firme şi întreprinderi mici şi
mijlocii din diferite ţări (cu precădere din Europa) în reţele de cercetare pe domenii strict
specializate sau interdisciplinare. În cadrul acestor reţele s-au putut derula proiecte de
cercetare, conferinţe, workshop-uri prin care s-au acumulat bunuri ale cunoaşterii (de
exemplu, biblioteci electronice, pachete software). De asemenea, la nivel naţional există o
serie de reţele de cercetare care sunt sau urmează a fi integrate în reţele de cunoaştere
globale. În acest sens, programul naţional Cercetare de Excelenţă, CEEX, lansat în ţara
noastră în anul 2005 îşi propune dezvoltarea de noi reţele la nivel naţional care să poată fi
incluse în reţele de cercetare europene şi mondiale.
34.5 Direcţii de cercetare
Principalele direcţii de cercetare în dezvoltarea reţelelor de cunoaştere pentru

cercetare-dezvoltare sunt creşterea interactivităţii, generarea de noi metode de reprezentare
a cunoaşterii, aplicarea tehnologiei agenţilor inteligenţi şi abordarea holistică.
Cercetarea interactivităţii studiază crearea şi întreţinerea relaţiilor dinamice,
consistente dintre oameni, instrumente, date şi agenţi inteligenţi, utilizând multiple
modalităţi. Tehnologiile care fac posibilă această interactivitate cuprind dispozitivele de
intrare/ieşire, reţelele de comunicaţie şi caracteristicile interfeţele lor, adaptate cerinţelor şi
resurselor persoanelor individuale, ale echipelor, grupurilor şi organizaţiilor pentru o
interacţiune eficientă. Aspectele critice multidisciplinare ale cercetării interactivităţii rezultă
din nevoia de a descoperi bazele pentru înţelegerea diferitelor categorii de participanţi
(oameni sau agenţi cu aptitudini particulare, instrumente specializate) concentraţi asupra
428
activităţilor specifice unui domeniu unic, pentru integrarea informaţiilor unui anumit tip de
probleme, utilizând o varietate de mijloace media şi canale (text, video, etc.), sub aspectul
unor constrângeri (calitatea serviciului, limitarea senzorilor, etc.). Un alt aspect important
este înţelegerea modului de aplicare a cercetării interactivităţii în mod eficient în diferite
domenii.
Noi cercetări interdisciplinare ale reţelelor de cunoaştere privind interactivitatea includ:
- accesul universal
- structuri de dialog şi discurs
- procesarea imaginilor şi recunoaşterea gesturilor
- reprezentări intermodale pentru persoanele cu handicap
- procesarea semnalelor
- recunoaşterea vocii şi înţelegerea limbajului natural
- interactivitate în timp real.
Cercetarea privind reprezentarea cunoaşterii studiază procesele prin care participanţii
(oameni, grupuri, agenţi, etc.) modelează şi codifică cunoştinţele despre entităţi, procese
sau fenomene într-un mod particular şi invers, reconstruiesc semanticele şi sensurile
reprezentării lor în diferite contexte de utilizare a acestora. Cercetările în domeniul reţelelor
de cunoaştere referitoare la reprezentare includ metode noi de reprezentare a noilor entităţi
sau atribute, cum ar fi :
- tipurile de date complexe
- sisteme complexe şi structura lor
- obiecte, acţiuni, procese specifice unui anumit domeniu şi disciplină
- sisteme pe scară largă şi fenomene
- ontologii
- sisteme deschise fizice, biologice şi de calcul
- obiecte, procese şi medii ale lumii reale
- principii, metode şi teorii ştiinţifice.
Cercetarea privind achiziţia cunoaşterii anchetează legăturile dintre procesele de
percepţie, raţionament, memorare, învăţare şi acţiune ale participanţilor în diferite situaţii
fizice şi socio-culturale. Aspectele multidisciplinare ale cercetării cunoaşterii reiese din
nevoia de a descoperi baze comune pentru înţelegerea tuturor fazelor cunoaşterii, susţinute
de o serie de entităţi cognitive (persoane, agenţi inteligenţi, grupuri, organizaţii).
Noile obiective ale cunoaşterii au fost stabilite ca fiind următoarele:
- procesarea evenimentelor şi a comportamentului obiectelor non-rigide
- dezvoltarea de sisteme complexe, distribuite, deschise
- grupuri, echipe, organizaţii, instituţii
- entităţi specifice unui anumit domeniu
- sarcini de complexitate ridicată.
Aplicarea tehnologiei agenţilor inteligenţi cuprinde studierea algoritmilor, software-
ului, comunicaţiilor şi instrumentelor care pot asista oamenii în activităţile din cadrul
reţelelor de cunoaştere. Exemplele de agenţi includ agenţi de cunoaştere ce caută şi
prelucrează date specifice sau colecţii de informaţii (aşa numiţii knowbots) din reţelele de
calculatoare interconectate şi agenţi fizici cooperativi cum ar fi roboţii, dispozitivele
inteligente, instrumentele speciale şi alţi agenţi sau medii artificiale.
Noile cercetări interdisciplinare ale reţelelor de cunoaştere privind agenţii includ:
- autonomia
- construirea de organizaţii şi comunităţi virtuale bazate pe informaţie
- grade şi tipuri de dezvoltare şi suport pentru participanţi precum oameni, echipe,
organizaţii
429
- proiectarea sistemelor senzoro-motoare

- control distribuit
- adaptarea dinamică şi evoluţia agenţilor
- metodologii inginereşti
- sisteme multiagent
- modularitate, paralelism şi complexitate.
34.6 Concluzii
Avantajele majore al trecerii la reţele de cunoaştere pentru cercetare-dezvoltare sunt

furnizate de facilitarea participării comunităţilor interdisciplinare la procesul de distribuire
a datelor şi cunoştinţelor, de acumularea de informaţii şi de construirea de cunoştinţe care
vor putea trata probleme complexe, ce în mod obişnuit erau adresate unor comunităţi
ştiinţifice strict specializate pe domenii corespunzătoare ariilor lor de cunoaştere. Această
trecere de la accesul uşor la informaţie la reţele de cunoaştere oferă o altă perspectivă a
societăţii şi a ştiinţei.
Bibliografie
Drucker, P., “The new society of organizations”, Harvard Business Review, 70(5), 1992.
Durrheim, K., Blanche, M.T., Research in Practice: Applied Methods for the Social
Sciences with CDROM, 1991.
*** Knowledge Networking, http://www.cisl.ucar.edu/info/FORMS/KNP1-6.html,
*** http://www.academiaromana.ro/pro_pri/doc/st_g06.doc, accesat pe 8 mai 2007.
*** CALT, http://www.insead.edu/CALT, accesat pe 27 aprilie 2007.
430
Capitolul XXXV
ITTOOLBOX
Adina Plăiaşu, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

35.1 Introducere
ITtoolbox este o comunitate online care permite

utilizatorilor să pună la dispoziţie unii altora cunoştinţe
profesionale despre tehnologia informaţiei. Din 1998,
ITtoolbox a ajutat profesionişti din întreaga lume să ia decizii şi să fie la curent cu
schimbările rapide din domeniul tehnologiei informaţiilor prin colaborarea cu alţi
profesionişti. Platforma ITtoolbox oferă o reţea profesională, bloguri, grupuri de discuţii şi
o aplicaţie de tip wiki prin intermediul căreia utilizatorii pot colabora pentru realizarea şi
actualizarea articolelor oferite.
Utilizatorii pot crea pagini personale, pot adăuga prieteni la reţelele lor şi pot afla
noutăţi despre activitatea desfăşurată de aceştia, se pot alătura diferitelor grupuri, şi mai
ales, pot citi şi scrie despre experienţe reale din domeniul IT, prin contribuţia la cele 28 de
baze de cunoştinţe existente.
35.2 ITtoolbox – o comunitate profesională virtuală
Comunitatea profesională ITtoolbox oferă oricărei persoane posibilitatea de a accesa

cunoştinţele colective ale unei audienţe mondiale de profesionişti experimentaţi în
tehnologia informaţiei. Astfel, ITtoolbox satisface nevoia de informaţii practice şi actuale
pentru infinitatea de provocări ce pot apărea în cadrul schimbării rapide şi complexe a
tehnologiei informaţiei.
35.2.1 Scurt istoric

În iulie 1998, Dan Morrison a lansat ITtoolbox, una dintre primele comunităţi online
care ofereau posibilitatea profesioniştilor de a partaja cunoştinte despre tehnologia
informaţiei. La început, cuprindea cinci baze de cunoştinţe (SAP, Oracle, PeopleSoft, Baan,
and ERP), şi forumuri de discuţii, dar a fost bine primită de mii de profesionişti care căutau
cunoştinţe bazate pe experienţă de la colegii lor.
La sfârşitul anului 1999, ITtoolbox oferea posibilităţi de reclamă orientată pe grupuri
ţintă, dând posibilitatea comercianţilor să ajungă la membrii comunităţii în fucnţie de
produsele şi serviciile pe care le oferă; cei interesaţi se puteau abona ca să primească
noutăţi şi ştiri prin email, sub formă de newsletter. De asemenea, au mai apărut înca cinci
baze de cunoştinţe: Supply Chain Management, EAI, Data Warehouse, CRM, şi E-
Business.
În 2000, ITtoolbox lansează OpenITx (actualul ITtoolbox Groups), adică grupuri de
discuţie prin e-mail, şi se deschid încă nouă baze de cunoştinţe: Networking, Business
Intelligence, Web Design, Java, Linux, Knowledge Management, C Languages, UNIX, şi
Wireless.
În prima jumătate a anului 2001, ITtoolbox adaugă încă cinci baze de cunoştinţe:
Siebel,Visual Basic, Storage, Security şi Database, totalul celor 24 de baze de cunoştinţe
acoperind toate segmenetele majore ale tehnologiei informaţiilor. Spre sfârşitul anului,
biblioteca ITtoolbox cuprindea peste 20 000 de articole şi documente, şi avea peste 500 000
de abonaţi din toată lumea. Tot în această perioadă este lansat ITtoolbox Staffing (actualul
ITtoolbox Job Center) oferind angajatorilor o varietate de oportunităţi de a găsi candidaţi
calificaţi din comunitatea IT.
Anul 2002 se deschide cu lansarea modulului Code Exchange, permiţând
profesioniştilor să partajeze cod sursă cu comunitatea. În acest an, peste 15 milioane de
emailuri sunt distribuite lunar printre cei un milion de abonaţi ai OpenITx. Spre sfârşitul
anului este introdusă cea de-a douăzeci şi cincia bază de cunoştinţe, Windows Knowledge
Base, şi numărul de resurse şi documente din biblioteca ITtoolbox depăşeşte 35 000.
În martie 2003 se lansează ITtoolbox Research pentru cercetări şi sondaje despre
tendinţele curente şi viitoare ale tehnologiei informaţiei, în aprilie OpenITx Career groups,
ce oferă posibilitatea de a partaja cunoştinte, informaţii şi idei despre probleme de impact
asupra carierei, iar în noiembrie este deschisă încă o bază de cunoştinţe pentru
managementul proiectelor numită Project Management.
În luna mai 2003 apare site-ul ITtoolbox Blogs. Acesta este printre primele programe
care permit unei reţele de autori de bloguri să publice articole bazate pe cunoştinţe de prima
mână, furnizând o idee despre ceea ce se întâmplă în mod real în prima linie a pieţei IT.
Scrise de directori, autori, vorbitori şi lideri din domeniul tehnic, articolele oferite cititorilor
prin intermediul acestui serviciu cuprind experienţe personale, strategii de rezolvare a
problemelor şi sfaturi sau indicaţii ce pot fi folositoare în luarea deciziilor.
Anul 2004 aduce o îmbunătăţire funcţională pentru OpenITx, care este redenumit
ITtoolbox Groups, şi care permite acum participarea prin intermediul unei interfeţe web
online, pe lângă metoda clasică, prin e-mail. De asemenea, ITtoolbox Staffing introduce un
nou serviciu pentru CV-uri, dând posibilitatea efectuării de căutări avansate printre miile de
CV-uri active ale profesioniştilor din comunitatea ITtoolbox 2005
În februarie 2005, utilizatorilor li se oferă un nou serviciu, ITtoolbox Keyword Alerts,
prin intermediul căruia pot primi zilnic e-mailuri despre ultimele articole create de
comunitate, care corespund unor anumite cuvinte-cheie alese de aceştia. Conţinutul acestor
mesaje include contribuţii ale comunităţii prin grupuri şi bloguri, şi articole, veşti, noutăţi şi
oferte de serviciu de la terţi. În luna martie este lansată baza de cunoştinte Hardware,
reţeaua ITtoolbox deţinând în acest moment 27 de baze de cunoştinte. Apoi, în luna iulie,
apare ITtoolbox Wiki, un ghid de referinţă colaborativ creat şi editat de comunitate, iar în
noiembrie ITtoolbox Keyword Targeting, un sistem contextual de afişare a reclamelor care
sunt relevante pentru conţinutul articolului de pe pagina respectivă.
În 2006, se lansează Community Hub, centrul comunităţii, care le permite membrilor
comunităţii să privească “în spatele scenei” ITtoolbox şi să comunice într-un mediu mai
puţin formal, şi apoi Professional Networking, reţele profesionale, care oferă oportunitatea
fiecărui utilizator de a-şi crea o pagină personală care sa îl reprezinte, să găsească şi să se
asocieze cu experţi asemănători, şi să-şi pună la dispoziţie unii altora cunoştinţele
informatice. La începutul aceluiaşi an, comunitatea IT înregistrase 1,5 miliarde de mesaje
prin intermediul grupurilor de discuţii oferite de serviciul ITtoolbox Groups.
În aprilie 2007, ITtoolbox lansează ITtoolbox Research, o nouă resursă care oferă
ajutor în luarea deciziilor de cumpărare în domeniul tehnologiei informaţiilor, dând acces la
conţinut generat de vânzatori IT şi comunitate, ca de exemplu podcasturi, rapoarte
profesionale, sondaje, tutoriale şi downloaduri, descărcari gratuite. [ITtoolbox, 2007]
432
Capitolul XXXV ITTOOLBOX
35.2.2 Prezentarea instrumentelor ITtoolbox

Platforma ITtoolbox integrează următoarele instrumente pentru colaborare şi publicare
în cadrul comunităţii: Blogs, Groups, Wiki, Knowledge Bases şi Professional network,
accesibile de pe pagina principală a sitelui ITtoolbox.
Sursa:[ITtoolbox, 2007]
Figura 5 Pagina principala ITtoolbox
Bolgs este un serviciu de publicare unde peste 300 de profesionişti, desemnaţi mai
dinainte, pun la dispoziţie prin intermediul blogurilor cunoştinţe din experienţa proprie sau
veşti şi noutăţi din domeniul tehnologiei informaţiei, pe care membrii comunităţii le citesc
şi le comentează. ITtoolbox selecţionează bloggeri pe baza articolelor trimise de aceştia ca
exemplu. Bloggerii scriu articole noi cel puţin de două-trei ori pe saptămână, pentru a-şi
mări şansele de creare şi consolidare a unei audienţe. Cititorii pot alege să primească e-
mailuri atunci cand apar articole noi, sau se pot abona la RSS-uri. Pentru a oferi autorilor de
bloguri o motivaţie în plus de a-şi construi o reţea puternică de cititori şi de a publica numai
conţinut de calitate înaltă, ITtoolbox are un program de încurajare a autorilor de bloguri,
prin care autorii populari pot primi până la 400$ pe lună şi anunţarea fiecărui articol pe
pagina principală a secţiunii "Entries from Popular Blogs".
Secţiunea Groups cuprinde peste 700 de grupuri pentru discuţii, specializate pe teme
sau domenii, care permit participanţilor să întrebe şi să răspundă la întrebări, şi pot opta ca
sa primeasca prin e-mail avertizări de fiecare dată când apar intrebari sau raspunsuri noi în
cadrul unuia sau mai multor grupuri care îi interesează
Wiki este un ghid de referinţă şi manual de instrucţiuni creat de comunitate,
cuprinzând definiţii, exemple de cod-sursă, răspunsuri la înterbări frecvente şi ghiduri de
433
utilizare. Orice membru al comunităţii ITtoolbox poate edita şi actualiza conţinutul acestor
articole.
Knowledge Bases sau bazele de cunoştinţe sunt site-uri web specializate care permit
membrilor comunităţii să interacţioneze unii cu alţii prin intermediul instrumentelor de mai
sus, pe subiecte de interes. Cuprind în plus şi conţinut de la terţi, cum ar fi rapoarte de la
vânzători, ştiri sau oferte de serviciu.
Professional network sunt reţele profesionale care permit profesioniştilor să-şi creeze
pagini personale, să se conecteze la paginile altor profesionişti şi să comunice cu
comunitatea IT într-un mediu productiv. Toate aceste instrumente sunt accesibile
membrilor comunităţii atât de pe pagina principală ITtoolbox [Figura 5], cât şi de pe orice
pagină a sitelui, prin intermediul unui meniu de lagătură aflat în partea de jos a tuturor
paginilor [Figura 6].
Figura 6 Meniu ITtoolbox
ITtoolbox a fost recunoscută de presă şi de analişti de frunte ca unul dintre cele mai
inovative şi de succes exemple de medii sociale pentru uz profesional, şi a fost comparată
cu MySpace şi YouTube pentru profesioniştii de afaceri, după cum arată site-ul de ştiri
despre reţele sociale, Mashable [Pete Cashmore, 2006].
35.3 Utilizarea ITtoolbox
Resursele ITtoolbox pot fi accesate de orice persoană, ca vizitator, dar pentru a

beneficia la maxim de instrumentele reţelei profesionale de la ITtoolbox, trebuie să te
alături comunităţii IT online, prin crearea unui profil de utilizator. Aceasta se poate realiza
prin accesarea linkului Create user, disponibil din pagina principală a siteului.
Aceasta va deschide o pagină [Figura 3] în care se cere alegerea unei identităţi şi a
unei parole, şi furnizarea unei adrese de email. Apoi, se poate alege rolul profesional
deţinut în cadrul companiei, infomaţii despre profilul si dimensiunea companiei de care
aparţii. Automat, în partea dreapta a formularului vor fi afişate informaţii despre numărul
de utilizatori existenţi în reţea care au un profil asemanator, în formaţii ce sunt actualizate
pe măsură ce sunt completate datele din formular.
După ce a fost creat contul, se poate adăuga o fotografie, care va apărea pe pagina
personală şi va însoţi fiecare contribuţie avută în cadrul comunităţii. Fotografia are
avantajul că personalizează profilul şi oferă recunoaştere şi credibilitate în cadrul
comunităţii.
Următorul pas, opţional, constă în construirea reţelei personale, prin trimiterea unei
invitaţii personalizate către colegi şi cunoscuţi care ar putea fi interesaţi de ITtoolbox.
După aceasta, se va primi un email la adresa furnizată, pentru confirmarea faptului că
se doreşte apartenenţa la comunitatea ITtoolbox. Odată cu accesarea linkului de confirmare
din email, utilizatorul are acces la toate instrumentele ITtoolbox şi poate colabora pe site,
după identificarea cu numele de utilizator şi parola alese.
434
Figura 7 Crearea unui profil ITtoolbox
Printre primele lucruri pe care este bine să fie făcute de către un nou membru se
numără crearea profilului, care serveşte ca pagină profesională personală [Figura 10].
Aceasta este o reprezentare virtuală a persoanei respective, în care se evidenţiază biografia,
experienţa profesională şi proiectele curente în faţa unei comunităţi globale de profesionişti
IT şi de afaceri.
Din pagina personală se pot modifica setările personale, se pot schimba preferinţele
pentru aprobarea comentariilor pe pagina personala, şi se pot administra subscrierile şi
conexiunile la grupuri, bloguri, wiki, emailuri de ştiri şi de atenţionare.
Pe lângă persoanele deja cunoscute, care au fost invitate la început în reţeaua
personală, se pot căuta şi invita şi alţi membri ai comunităţii, existând posibilitatea căutării
după nume, experienţă profesională, arii de interes sau localizare geografică.
De asemenea, se pot adauga persoane noi la reţeaua personală, prin intermediul
ecusonului de membru care apare în dreptul numelui acestora, pe paginile în care au scris
comentarii sau în cadrul grupurilor. Dacă persoana respectivă este deja în reţeaua personală,
ecusonul va arăta ca în Figura 8, afişând numele, data de la care este membru ITtoolbox,
numărul de articole sau mesaje, titlul profesional şi numărul de membrii din reţeaua
personală, şi oferind posibilitatea rapidă de a-l îndepărta din reţeaua personală, dacă, de
435
exemplu, mesajele acestuia nu mai sunt relevante pentru domeniul nostru de interes, sau de
a-i trimite un mesaj personal, apăsând simplu pe butonul Message.
Figura 8 Eticheta unui utilizator din cadrul reţelei personale
În schimb, dacă persoana respectivă nu face parte din reţeaua personală, avem
posibilitatea de a vizualiza informaţiile esenţiale despre aceasta în mod rapid, şi de a hotărâ
dacă dorim să o adăugăm la reţeaua personală, apăsând butonul „Connect”, sau doar de a
primi informaţii despre noile mesaje şi intervenţii ale acestuia în cadrul ITtoolbox, prin
butonul „Track”, cum se poate vedea în Figura 9.
Figura 9 Eticheta unui utilizator neconectat
Pagina personală oferă posibilitatea accesului rapid, dintr-un singur loc, la toate
facilităţile ITtoolbox. Pe lângă alegerea preferinţelor, despre care am amintit deja, de aici
se pot vizualiza toate personale din reţeaua personală şi toate grupurile la care eşti înscris, şi
se poate comunica cu acestea prin mesaje, întrebări, comentarii. Tot aici este pusă la
dispoziţie o listă cu titlurile ultimelor contribuţii ale acestora în cadrul ITtoolbox, atât
articole noi în bloguri cât şi comentarii, note, şi orice alte intervenţii ale acesora, de la data
ultimei tale accesări ale paginii personale.
Deşi nu este obligatoriu să scrii articole în jurnal pentru a fi membru ITtoolbox,
aceasta este o modalite bună de a expune cunoştinţa profesională personală şi experienţele
din domeniul tehnologiei informaţiei, pentru a fi de folos şi altora sau doar pentru a
beneficia de comentariile şi sfaturile celorlaţi, pentru îmbunătăţirea performanţelor. Totuşi,
se pare că doar un procent destul de mic dintre membrii contribuie efectiv cu articole, şi
înterţin regulat un jurnal personal, majoritatea preferând doar să utilizeze resursele ce sunt
puse la dispoziţie, şi comunicând mai ales prin intermediul comentariilor, întrebărilor şi
răspunsurilor postate pe grupurile aferente tematicii dorite.
436
Figura 10 O pagină personală ITtoolbox
35.4 Concluzii şi posibilităţi de utilizare în managementul cunoaşterii

ITtoolbox poate fi un instrument util pentru managementul cunoaşterii atât prin
oferirea accesului la informaţiile puse la dispoziţie începând din anul 2000 în baza de
cunoştinţe specială, Knowledge Management, despre metodele de management ale
cunoştinţelor, cât şi prin posibilităţile extinse de informare, colaborare şi partajare a
experienţelor acumulate prin intermediul serviciilor oferite: grupuri, reţele profesionale
personale, bloguri, documentaţii şi articole colaborative de tip wiki.
Prin cerinţa de autentificare a membrilor se menţine controlul accesului la resurse, şi
un grad ridicat al calităţii acesteia. Pentru utilizarea ITtoolbox nu este nevoie decât de un
calculator conectat la internet şi abilităţi minime de utlizare a internetului, interfaţa
prezentând un nivel scăzut de complexitate, fiind simplă şi intuitivă, toate facilităţile şi
serviciile oferite, putând fi accesate prin intermediul paginii personale.
437
Bibliografie
ITtoolbox, ITtoolbox Research Launched: New Resource Supports IT Purchasing
Decisions With Podcasts, White Papers and Downloads, la
http://www.ittoolbox.com/Help/presscenter.asp?i=163, accesat pe 27 aprilie 2007.
ITtoolbox, http://www.ittoolbox.com/profiles/dan_morrison, 2007.
ITtoolbox, http://www.ittoolbox.com/sitetour/NewUser/, 2007.
ITtoolbox, ITtoolbox Timeline, http://www.ittoolbox.com/Help/timeline.asp, 27 aprilie
2007.
Pete Cashmore, ITtoolbox becomes a social network, 19 Septembrie 2006, la
http://mashable.com/2006/09/19/ittoolbox-becomes-a-social-network/, accesat pe 27
aprilie 2007.
438
Capitolul XXXVI
REŢELE DE CUNOAŞTERE PENTRU
CERCETARE-DEZVOLTARE MILITARE
Toma PLEŞANU, Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”

Doina MUREŞAN, Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”
Maria CRĂCIUN, Universitatea Naţională de Apărare “CAROL I”
“Knowledge is power.”
Sir Francis Bacon, 1597
36.1 Introducere
Schimbările rapide din mediul internaţional de securitate determinate în mare parte de
manifestarea unor noi tipuri de riscuri şi ameninţări, ca urmare a unor cauze dintre cele mai
diverse, au impus lărgirea ariei de acţiune a NATO, atât din punct de vedere geografic, cât
şi din punct de vedere al spectrului de operaţii conduse de către alianţă şi al tipurilor de
misiuni desfăşurate de forţele militare NATO.
Astfel că, gradul de noutate în ceea ce priveşte caracterul acţiunilor militare ale NATO
desfăşurate în diferite regiuni ale globului, de obicei la distanţe foarte mari de locul de
staţionare a forţelor, îndreptate împotriva unui inamic din ce în ce mai greu de definit şi de
localizat cu exactitate, au dus la nevoia de transformare a forţei militare NATO într-una
mult mai flexibilă, mobilă, expediţionară, sustenabilă, capabilă să acţioneze întrunit şi să
facă faţă tuturor provocărilor acestui început de secol şi de mileniu. Mai mult decât atât,
NATO doreşte ca această forţă să deţină superioritate informaţională asupra potenţialilor
adversari, superioritate ce presupune o analiză situaţională cât mai completă şi accesul la
rezultatul acesteia în timp real. Prin aceasta se urmăreşte, de fapt, dinamizarea şi
optimizarea procesului de luarea deciziei utilizând conceptul de reţea cu care operează
tehnologia informaţiilor.
Procesul pe care actuala forţă NATO îl va parcurge pentru a atinge caracteristicile la
care se făcea referire anterior a primit denumirea generică de transformare, proces care
reprezintă de fapt o dezvoltare organizaţională firească în scopul adaptării la influenţele
unor noi factori de mediu. Transformarea nu priveşte doar latura structurală a organizaţiei
ci şi implicaţiile conceptuale ale acestui proces. Pentru a se pune în practică această teorie,
acţiunea de remodelare a structurii de comandă a NATO a inclus şi înfiinţarea unui
comandament strategic - ACT (Allied Command Transformation) special dedicat
coordonării întregului proces de transformare.
Pornind de la principiul continuităţii, cel al eficienţei şi de la importanţa factorului
uman în abordarea transformării, NATO a considerat potrivit ca, inclusiv aspectele
referitoare la educaţie şi instruire să fie soluţionate de acelaşi comandament.
Structura comandamentului a fost creată în aşa fel încât aceasta să reflecte ideea de
abordare ştiinţifică, sistemică şi unitară a managementului învăţământului militar în NATO,
pornind de la analiza nevoilor de pregătire individuală sau colectivă, trecând apoi prin
stadiile de proiectare, dezvoltare şi evaluare a eficienţei programelor de pregătire. În acest
demers sunt implicate atât instituţiile de învăţământ NATO, cât şi cele naţionale, pentru
cele din urmă aplicându-se principiul liberei opţiuni determinată de anumite strategii de
motivare a participării în acest sens.
Multitudinea de proiecte şi cantitatea apreciabilă de informaţii din domeniu, nevoia ca

acestea să fie accesate şi utilizate în timp real de toate structurile interesate, precum şi
intenţia de a proiecta un nou sistem de management educaţional în NATO au dus la apariţia
ideii de „Reţea educaţională NATO”, transformată ulterior în „Reţea de educaţie şi instruire
NATO/PfP”. Componentele acestui proiect se află în diferite stadii de dezvoltare, un
exemplu fiind centrele de excelenţă NATO, concept aflat în faza de implementare.
România, prin armata română, nu poate să rămână indiferentă faţă de evoluţiile
organizaţiei a cărui membru a devenit în urma unor eforturi deosebite ale întregii societăţi
de încrederea căreia armata se bucură în mod deosebit.
US JFCOM
Naţiunile
Norfolk, VA
Statul Major al Comandamentului

Reprezentantul aliat pentru transformare
ACT în Europa
SHAPE (ACO)
(ACT)
(SACTREPEUR) Mons, BE
Norfolk, VA
Brussels, BE
Centrul de
Centrul de luptă Cercetări
Scoala NATO
Elemente de întrunită subacvaice Oberammergau,
Stat major (JWC) La Spezia, IT GE
Mons, BE Stavanger, NO
Colegiul de
Centrulde analiză Alte agenţii şi Apărare NATO
Întrunită şi lecţii învăţate Structuri NATO Rome, IT
(JALLC)
Monsanto, PO Scoala NATO
RTA De comunicaţii
Paris, FR Şi informatică
Centrul de Pregătire Latina, IT
Întrunită a Forţelor
(JFTC) Centrele de Excelenţă
Bydgoszcz, PL
Sursa: www.nato.int
Fig. 1 Structura Comandamentului Aliat pentru Transformare
Summit-ului de la Praga din 2002 relevă o abordare cu mai mult pragmatism a
problemelor de securitate cu care se confruntă NATO la începutul secolului XXI. Această
schimbare de atitudine în conducerea organizaţiei nordatlantice se datorează influenţei
filozofiei manageriale americane puternic caracterizată de pragmatism şi orientare către
atingerea obiectivelor foarte clar definite. Atacul terorist de la 11 septembrie 2001, asupra
teritoriului Statelor Unite ale Americii a determinat leadership-ul politic de la Washington
să stabilească din punct de vedere al securităţii naţionale un nou obiectiv – câştigarea
„Războiului global împotriva terorismului”, pentru atingerea căruia era nevoie de sprijinul
aliaţilor NATO.
Angajamentele luate de şefii de stat şi de guvern în toamna anului 2002, la Praga s-au
concentrat în mod deosebit pe măsuri ce priveau transformarea alianţei deopotrivă
conceptual şi structural. Tocmai de aceea acest Summit este cunoscut şi sub denumirea de
„Summit-ul Transformării” , pentru a marca dorinţă şi mai mult decât atât, nevoia de
adaptare la „gravele ameninţări şi profundele provocări de securitate ale secolului XXI” ,
aşa cum se menţionează în Declaraţia finală a Summit-ului.
440
Capitolul XXXVI REŢELE DE CUNOAŞTERE PENTRU
Deciziile sunt marcate de pragmatism şi cineva care va studia cu atenţie vocabularul

folosit în redactarea declaraţiei summit-ului va constata acest lucru, doar prin simpla
prezenţă a cuvântului eficient, derivatele acestuia sau sinonime. Iată doar două exemple
legate de înfiinţarea Forţei de Răspuns NATO (NRF – NATO Response Force) şi de
remodelarea structurii de comandă militară a NATO. În primul caz, decizia se referă la
„crearea unei NRF eficiente, avansată din punct de vedere tehnologic, proiectată să fie
flexibilă, rapid dislocabilă, interoperabilă şi sustenabilă” , în cel de-al doilea caz fiind vorba
de rearanjarea structurilor militare de comandă NATO, „pentru a le face mai eficiente şi
eficace şi adaptate la cerinţele operaţionale ale întregii game de misiuni ale Alianţei” .
Toate deciziile au importanţa lor pentru reţeaua educaţională NATO. Importantă este
apariţia Comandamentul Strategic pentru Transformare (Allied Command for
Transformation - ACT) a cărui locaţie este Norfolk, în Statele Unite ale Americii.
Experienţa SUA în domeniul transformării forţelor concentrată în comandamentul
USJFCOM (United States Joint Forces Command) este preluată de către NATO, adoptând
formula comenzii unice pentru cele 2 comandamente (ACT şi USJFCOM. Ideea vine în
sprijinul unui scop foarte important al NATO şi anume acela de diminuare a discrepanţelor
majore între capabilităţile militare ale SUA şi cele ale Europei. Centrele de pregătire PfP şi
şcolile NATO vor fi instituţiile furnizoare de programe educaţionale.
Ca efect al definirii structurii de comandă militară a NATO, Comandamentul Aliat
pentru Transformare în cadrul responsabilităţii generale de management al transformării,
una dintre misiuni este aceea de a conduce educaţia şi instruirea individuală întrunită
NATO/PfP şi implicit definirea strategiilor şi politicilor pentru acest domeniu, dar şi
coordonarea la nivelul programelor educaţionale a activităţii instituţiilor de învăţământ
NATO, putând însă să coopteze şi instituţii naţionale (Centre de pregătire PfP, Centre de
Excelenţă).
Fiecare instituţie de învăţământ NATO sau naţională desfăşura propriile programe
educaţionale fără a exista o complementaritate a acestora, de multe ori acelaşi domeniu de
studii fiind acoperit de mai multe instituţii, altele din diferite motive, rămânând în afara
ariei de preocupări. Acest lucru nu numai că periclita îndeplinirea obiectivelor generale dar
implica şi un consum inutil de resurse.
Mai mult decât atât, posibilităţile de informare privind oferta de programe
educaţionale a tuturor entităţilor din sistem erau foarte limitate, realizându-se doar prin
intermediul unor activităţi de promovare a acestora în cadrul unor conferinţe şi seminarii
internaţionale, sau în cadrul întâlnirilor bilaterale la diferite niveluri.
Sistemul educaţional nu este unul static, produsele acestuia fiind adaptate în
permanenţă la cerinţele operaţionale ale forţelor şi la obiectivele strategice ale NATO
privind apărarea colectivă. Modalităţile practice în care aceste programe se adaptează sunt
rezultatul proceselor de evaluare a tuturor proiectelor fie ele politice sau militare în care
alianţa este angrenată. Dacă ne referim la acţiunile militare, conceptul „lecţiilor învăţate”
este una dintre modalităţile prin care se menţine un echilibru permanent între nevoile
operaţionale şi oferta educaţională.
Educaţia şi instruirea nu numai că sprijină dezvoltarea interoperabilităţii forţelor, dar
serveşte şi ca un motor de promovare a conceptelor NATO privind transformarea
influenţând şi motivând participarea naţiunilor la proiectarea şi derularea acestui proces,
prin transformarea propriilor sisteme de apărare demarând ample procese de reformă în
acest sens.
Gradul mare de diversitate a componentelor sistemului NATO de educaţie şi instruire
ca şi a beneficiarilor produselor acestuia, relaţiile de interdependenţă ce se stabilesc între
441
acestea şi mecanismele prin care se derulează multitudinea proceselor, fac din acesta un
sistem foarte complex, dificil de coordonat, în care comunicarea se desfăşoară foarte greoi.
36.2 Reţeaua NATO/PfP pentru educaţie şi instruire

Lansarea ideii de Reţea educaţională NATO/PfP, s-a realizat în iunie 2004, cu prilejul
unei conferinţe organizate la Şcoala NATO de la Oberammergau, la propunerea şi sub
coordonarea Joint Education and Training Subdivision (JET), structură aflată în subordinea
Comandamentului Aliat pentru Transformare (ACT).
Ulterior, conceptul a fost redefinit evidenţiind încă din denumire importanţa pe care
instruirea colectivă şi rezultatele evaluării acesteia în cadrul exerciţiilor sau în urma
participării la operaţii militare, o manifestă în adaptarea produselor educaţionale destinate
instruirii individuale.
Conferinţele care au avut ca teme de dezbatere Reţeaua NATO/PfP pentru educaţie
şi instruire au avut ca obiectiv principal elaborarea unei directive care să definească acest
concept, cuprinzând obiectivele, componentele, responsabilităţile, membrii.
În septembrie 2005 se lansează a doua formă a proiectului de directivă conform căruia
reţeaua va funcţiona ca o structură în cadrul căreia „instituţiile de învăţământ se pot întâlni
pentru a facilita coordonarea şi armonizarea programelor educaţionale, pentru a oferi o mai
mare relevanţă obiectivelor didactice, pentru a evita suprapunerile de eforturi şi pentru a
13
permite un mai bun flux de informaţii ”.
O parte dintre obiectivele reţelei privesc creşterea eficienţei în managementul
educaţiei şi instruirii: dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre instituţiile cu scopuri
educaţionale; coordonarea şi utilizarea judicioasă a resurselor; specializarea pe domenii de
expertiză; sincronizarea şi armonizarea planurilor de învăţământ şi continua îmbunătăţire a
acestora; stabilirea unor standarde comune de proiectare şi evaluare a cursurilor; accesul
rapid la informaţiile referitoare la educaţie şi instruire; motivarea participării tuturor
membrilor reţelei în procesele viitoare de dezvoltare şi elaborare de noi politici.
Celelalte însă, abordează participarea educaţiei şi instruirii la procesul de transformare
şi se referă la: reevaluarea directivelor şi asigurarea că acestea îndeplinesc nevoile
transformării; difuzarea unui mesaj uniform privind transformarea în rândul ţărilor NATO
şi partenere; stabilirea premiselor pentru o înţelegere comună a importanţei educaţiei şi
instruirii, ca şi instrument major în implementarea transformării.
Reţeaua va reuni în compunerea sa structuri deja existente, dar nu le exclude nici
pe cele care vor apărea în viitor, entităţi ce fac parte din structura de comandă militară a
NATO sau din structurile militare naţionale.
Referitor la cele aflate sub comandă NATO, acestea includ:
• Joint Warfare Center;
• Joint Force Training Center;
• Instituţiile de învăţământ NATO: Colegiul de Apărare NATO de la Roma, Şcoala
NATO de la Oberammergau, Şcoala NATO pentru Comunicaţii şi Informatică de
la Latina.
Între aceste entităţi au fost sau urmează să se stabilească relaţii formale de colaborare.
Celelalte componente ale reţelei funcţionează sub comandă naţională, activitatea
educaţională a acestora ce contribuie la pregătirea forţelor pentru apărarea colectivă fiind
coordonată îndeaproape de către NATO. Grupul NATO pentru Pregătire, Centrele de
13
Terms of reference for NATO/PFP Education and Training Network (NPETN) (Draft)–
ACT Directive 75-X, pag.1-1
442
Excelenţă, Centrele de Pregătire PfP, Conferinţa Comandanţilor, Consorţiul PfP al

Academiilor de Apărare şi al Institutelor de Studii de Securitate reprezintă a doua categorie
de componente ale reţelei.
Formalizarea relaţiilor dintre aceste componente şi ACT ca structură principală de
coordonare a sistemului NATO de educaţie şi instruire este încă în dezbatere, existând
abordări diferite ale nivelului de cooperare şi coordonare care să se stabilească între aceste
entităţi. ACT consideră că încheierea unor memoradumuri de înţelegere între acesta şi
fiecare instituţie componentă a reţelei va putea elimina paradoxul ce se generează prin
coordonare şi comandă diferite pentru unele componente. De exemplu, Centrele de
Pregătire PfP sunt subordonate structurilor militare naţionale, dar activitatea educaţională a
acestora va fi coordonată de către ACT, ceea ce duce la pierderea suveranităţii educaţionale
dacă o putem numi aşa. Deciziile privind produsele educaţionale ale acestor instituţii se vor
lua împreună cu ACT.
Sursa: http://www.natoschool.nato.int/
Fig. 1 Portalul reţelei NATO/PfP pentru educaţie şi instruire
Din punct de vedere informaţional funcţionarea reţelei va fi asigurată prin intermediul
facilităţilor oferite de INTERNET, prezentându-se sub forma unei interfeţe principale WEB
dinamice derivată din pagina WEB a ACT, aceasta facilitând accesul la paginile WEB ale
fiecărei subreţele. Proiectarea şi managementul paginii principale WEB este
responsabilitatea Joint Education and Training Subdivision, incluzând şi actualizând
permanent informaţiile şi documentele relevante pentru domeniul educaţiei şi instruirii, ca
de exemplu: directivele ACT, documentele aprobate de Comitetul Militar NATO ce
stabilesc politicile în domeniu, catalogul cursurilor, calendarul întâlnirilor, conferinţelor şi
seminariilor, conexiunea la PRIME (Partnership Real-time Information, Management and
Exchange System).
La rândul lor, componentele reţelei educaţionale, grupate pe categorii se vor constitui
în subreţele ale căror pagini WEB vor fi gestionate de o entitate desemnată în acest sens. De
exemplu subreţeua centrelor de excelenţă va cuprinde toate centrele de excelenţă, iar
portalul acestei subreţele va cuprinde conexiuni la paginile WEB ale tuturor centrelor,
443
documente şi informaţii cu caracter general referitoare la conceptul privind centrele de

excelenţă.
Forma paginii principale WEB a reţelei aşa cum se prezintă în acest moment este
ilustrată în fig.2, iar un exemplu de portal al unei subreţele este redat în fig.3.
Conceptul Reţelei NATO/PfP pentru educaţie şi instruire constituie elementul
primordial care va determina un amplu proces de reaşezare a întregului sistem de educaţie
şi instruire, inclusiv la nivel naţional, pornind de la principiul eficienţei, foarte important de
altfel, în aceste momente în care toate naţiunile se confruntă cu serioase limitări financiare.
Pe de altă parte, credem că acest proiect, pe lângă accesul rapid la informaţiile din sistem,
facilitarea comunicării, schimbului de informaţii, colaborării dintre componente, contribuie
substanţial la dezvoltarea şi implementarea practică a conceptului de învăţământ deschis la
distanţă.
Sursa: http://www.natoschool.nato.int/
Fig. 3 Portalul subreţelei centrelor de pregătire PfP
Ideea de reţea educaţională are ca sursă de plecare conceptul NATO privind

Capabilităţile Facilitate de Reţea (NATO Network Enabled Capabilities), concept în jurul
căruia gravitează întreaga gamă de măsuri ce sprijină atingerea unuia dintre principalele
obiective ale transformării – superioritatea decizională determinată de superioritate
informaţională. Aşa cum Operaţiile Centrate pe Reţea au revoluţionat teoria războiului, este
probabil că în acelaşi fel reţeaua educaţională va revoluţiona modul în care se vor derula
procesele de management al educaţiei şi instruirii atât la nivelul NATO, cât şi la nivel
naţional.
Influenţa conceptului de reţea educaţională la nivelul sistemelor de educaţie şi
instruire naţionale se va manifesta în măsura în care fiecare ţară va conştientiza importanţa
444
acestuia şi va dezvolta subreţele educaţionale naţionale conectate la reţeaua educaţională

NATO/PfP.
36.3 Subreţeaua centrelor de excelenţă NATO

Ca parte a procesului de transformare, într-una dintre deciziile comitetului militar
NATO, din luna mai 2003, referitoare la structura de comandă militară a NATO, apare
menţionat pentru prima data conceptul de Centru de excelenţă NATO, definit în sens larg
ca şi entitate finanţată naţional sau multinaţional care să vină în sprijinul eforturilor alianţei
de a creşte interoperabilitatea şi capabilităţile militare, atât ale ţărilor membre cât şi ale
partenerilor.
Pe lângă definiţia atribuită noului concept, în documentul de naştere al centrului de
excelenţă este statuată obligativitatea încheierii de Memorandumuri de Înţelegere, între
comandamentul strategic beneficiar al serviciilor furnizate de către centrul de excelenţă şi
fiecare naţiune participantă la finanţarea acestuia, cu scopul de a evidenţia locul şi rolul
centrului de excelenţă raportat la structura de comandă a NATO. De fapt acest
memorandum reprezintă un contract în care sunt stipulate obligaţiile părţilor şi condiţiile de
derulare a acestuia.
Ceea ce este important de amintit este faptul că între centrul de excelenţă şi
comandamentele NATO nu se stabileşte o relaţie de subordonare, dar activitatea acestuia
este coordonată de către Comandamentul Aliat pentru Transformare (ACT) care are şi rolul
de a pregăti centrul pentru acreditare de către Comitetul Militar NATO.
Misiunea unui centru de excelenţă este aceea de a furniza expertiză într-un anumit
domeniu, în sprijinul transformării alianţei, pentru a creşte eficienţa educaţiei şi instruirii,
pentru a ajuta la elaborarea doctrinelor şi pentru a testa şi valida prin experimentare diferite
concepte.
Pornind de la principiile care guvernează activitatea centrului de excelenţă –
deschiderea către toţi membrii alianţei, finanţare şi încadrare cu personal la nivel naţional
sau multinaţional, evitarea duplicării resurselor, utilizarea pe cât posibil a resurselor
naţionale deja existente, adoptarea doctrinelor, procedurilor şi standardelor NATO – se
consideră că, de fapt, în spatele acestui concept stă dorinţa şi nevoia NATO de a crea surse
unice de cunoştinţe şi expertiză pe principiul capabilităţilor de nişă, tocmai pentru a nu irosi
resursele, fie ele financiare sau umane şi, de ce nu, economisirea unor sume importante din
bugetul comun NATO care ar fi trebuit utilizate pentru susţinerea unor eventuale structuri
NATO infiinţate cu scopul de a operaţionaliza obiectivele de transformare ale alianţei. Pe
scurt spus – serviciile şi produsele oferite de către centrele de excelenţă sunt gratuite pentru
NATO.
Pentru a exercita funcţia de coordonare în procesul de management al educaţiei şi
instruirii, ACT stabileşte criterii de acreditare, evaluează şi face sugestii privind dezvoltarea
sau reorientarea activităţii centrelor de excelenţă atunci când identifică noi domenii în care
acestea s-ar putea implica.
36.4 Subreţeaua centrelor de pregătire PfP

Conceptul iniţial definea centrele de pregătire PfP ca înstituţii naţionale de învăţământ
aflate în ţări membre NATO sau partenere, recunoscute de alianţă, care desfăşoară activităţi
de educaţie şi instruire în domenii PfP, disponibile atât pentru aliaţi, cât şi pentru parteneri.
Misiunea unui centru este aceea de a oferi cursuri, seminarii, conferinţe unei audienţe
reprezentată atât de militari cât şi de civili din ţări NATO şi partenere, asigurându-le
pregătirea în diverse domenii: politica de securitate şi apărare, managementul resurselor de
445
apărare, limbile oficiale NATO, operaţii de peacekeeping, cooperare civili-militari,

proceduri de stat major NATO.
Sursa: https://consortium.pims.org/)
Fig. 4 Portalul Consorţiului PfP al Academiilor de Apărare şi al Institutelor de Studii de Securitate
Portalul informaţional
În figura 4 se prezintă portalul PfP, depozitarul şi punctul de acces al tuturor
informaţiilor relevante referitoare la centrele PfP.
Portalul include informaţii individuale despre fiecare centrul (descriere sumară),
prezentarea generală a conceptului centrelor PfP, cursurile oferite de acestea, precum şi
informaţii interne care să vină în sprijinul comunităţii centrelor PfP. Site-ul trebuie să
Sursa: https://consortium.pims.org/events/adl-wg-meeting-in-bucharest-apr-2007
Fig. 5 Colaborarea între centrele PfP
446
stimuleze schimbul de informaţii între centre şi să le permită acestora să interacţioneze mai

bine unele cu altele. Informaţiile relevante se vor prelua de pe site-uri deja existente, iar
menţinerea aceloraşi date în locaţii virtuale diferite trebuie evitată.
Portalul de colaborare
Principalul scop al proiectului este stimularea colaborării dintre diferitele entităţi
componente ale comunităţii centrelor PfP, care în acest moment sunt: comandanţii
centrelor, membrii grupului de lucru pentru Centrele PfP, personalul centrelor PfP
(schimbul de cunoştinţe), grupuri de cursanţi (împărtăşirea experienţei dobândite la
cursuri), cursanţi şi centre (evaluarea cursurilor). Într-o primă fază a proiectului
instrumentele de colaborare vor fi implementate doar pentru utilizatorii interni, versiunile
viitoare putând fi extinse şi pentru utilizatori externi.
Ca parte a procesului de transformare, într-una dintre deciziile comitetului militar
NATO, din luna mai 2003, referitoare la structura de comandă militară a NATO, apare
menţionat pentru prima data conceptul de Centru de excelenţă NATO, definit în sens larg
ca şi entitate finanţată naţional sau multinaţional care să vină în sprijinul eforturilor alianţei
de a creşte interoperabilitatea şi capabilităţile militare, atât ale ţărilor membre cât şi ale
partenerilor.
Categorii de utilizatori şi rolurile acestora
Utilizatorii externi:
- cursanţi – caută informaţii despre cursuri, documente disponibile şi date de contact;
- grupuri de cursanţi – comunică pe timpul sau după absolvirea cursului, schimbă
informaţii şi opinii;
- ministerele apărării – caută informaţii despre cursuri pentru cursanţii proprii;
- organizaţii NATO/PfP – caută informaţii generale despre centre şi puncte de contact
Utilizatori interni vor avea nevoie de certificare (nume utilizator şi parolă) pentru a
accesa partea protejată a site-ului:
- comandanţii – schimb de informaţii şi pregătirea conferinţei comandanţilor;
trimiterea cererii de colaborare şi discuţii (bazată pe un document); accesarea informaţiilor
interne;
- membrii grupului de lucru pentru centrele PfP – colaborare în ceea ce priveşte
elaborarea şi analiza documentelor; răspuns la indicaţiile primite de la preşedintele grupului
de lucru; accesarea informaţiilor interne;
- personalul centrelor PfP – accesarea informaţiilor interne;
- Şcoala NATO Oberammergau – accesarea informaţiilor interne; participarea la
discuţiile şi la colaborarea on-line.
Administratorii site-ului
Administratorii vor avea drepturi speciale de editare, pentru care se întrevăd
următoarele reguli:
- superviserul de la Şcoala NATO – promovează site-ul, asigură calitatea acestuia, are
acces complet la toate datele disponibile, crează noi conturi de administrator pentru centrele
PfP;
- administratorul de la centrul PfP – fiecare centru va avea un administrator
responsabil de crearea conturilor de utilizator şi de actualizarea datelor specifice centrului
respectiv.
Conţinut şi funcţionalitate
Conţinutul este structurat pe două arii de accesibilitate: aria publică accesibilă tuturor
utilizatorilor şi aria internă accesibilă doar utilizatorilor interni.
Aria publică este accesibilă oricărui utilizator de la o staţie conectată la Internet, fără
să fie nevoie de cont de utilizator şi include: pagina de intrare, calendarul cursurilor,
447
generalităţi despre centrele PfP, documente oficiale PfP, un formular de înscriere la curs,
buton de căutare, buton de conectare la alte site-uri, harta site-ului, forum.
Aria internă este protejată pentru a permite accesul doar utilizatorilor autentificaţi şi
cuprinde: pagina de intrare pentru aria internă, lista de mesaje, directorul punctelor de
contact şi al experţilor, spaţiu de lucru virtual, un ecran virtual, documente, activităţi
destinate programului „train the trainers”, profilul utilizatorului.
În acest moment majoritatea centrelor PfP au un website propriu însă conţinutul şi
forma acestora diferă de la o instituţie la alta.
Reţeaua educaţională NATO/PfP aduce mari beneficii tuturor utilizatorilor, fie ei
interni sau externi, transparenţa produselor educaţionale şi de ce nu şi a resurselor utilizate
pentru susţinerea centrelor fiind unele dintre cele mai importante în relaţia cu utilizatorii
externi şi cu opinia publică internaţională.
Odată cu dobândirea statutului de ţară membră NATO, România s-a transformat din
beneficiar în furnizor de asistenţă, în cadrul Parteneriatului pentru Pace, oferită ţărilor
partenere PfP sau candidate pentru obţinerea acestui statut. Priorităţile Alianţei pentru
securitatea în Balcani, regiunea Mării Negre şi zona Asia Centrală – Caucaz au devenit şi
priorităţi de cooperare militară bilaterală ale României cu statele din aceste regiuni, în
domeniul educaţiei şi instruirii.
36.5 Reţea educaţională a instituţiilor militare de învăţământ din România

Pornind de la multiplele avantaje ale conceptului de reţea educaţională, evidenţiate în
capitolele anterioare, realizarea unui proiect de reţea educaţională militară naţională poate
constitui un punct de referinţă în reformarea sistemului învăţământului militar românesc.
Scopul dezvoltării şi implementării unui asemenea proiect îl reprezintă coordonarea
unitară şi integrată a programelor educaţionale desfăşurate de toate instituţiile militare de
învăţământ din România, în condiţiile integrării în reţeaua educaţională NATO/PfP.
Obiectivele reţelei educaţionale militare naţionale sunt:
- dezvoltarea unei aplicaţii informatice unice care să sprijine derularea proceselor de
management al învăţământului militar;
- proiectarea unui portal web care să constituie interfaţa virtuală cu sistemul
învăţământului militar;
- conectarea portalului principal la paginile web ale instituţiilor militare de învăţământ
grupate pe niveluri educaţionale.
Cerinţe funcţionale ale aplicaţiei sunt:
1. Generarea ofertei educaţionale privind pregătirea personalului militar şi civil al
armatelor străine în instituţii militare de învăţământ din Romania:
- introducerea datelor specifice fiecărui curs, de către instituţiile militare de
învăţământ şi generarea fişei cursului.
- generarea catalogului de cursuri atât pentru personalul propriu cât şi pentru
personalul armatelor străine.
- publicarea pe Internet a cataloagelor de cursuri.
- actualizarea permanentă a fişelor de curs.
- atenţionarea punctelor de contact ale instituţiilor de învăţământ cu privire la
depăşirea termenului de întocmire a fişelor de curs.
- atenţionarea punctelor de contact din sistem cu privire la efectuarea unor modificări
ale fişelor de curs.
- stabilirea cifrelor de şcolarizare.
- generarea de situaţii şi rapoarte ierarhice cu privire la oferta educaţională structurată
pe diferite criterii (grade, arme, tipuri de cursuri, etc).
448
2. Generarea ofertei educaţionale privind pregătirea personalului militar şi civil

propriu în instituţii militare de învăţământ din România:
- introducerea numărului de locuri solicitat începând de la eşalon batalion (similar).
- posibilitatea analizei cererilor de cursuri la diferite eşaloane.
- analiza cererii şi stabilirea cifrei de şcolarizare finală, la diferite eşaloane, conform
competenţelor acestora.
- generarea Planurilor de Pregătire la nivelul eşaloanelor cu competenţe în întocmirea
acestora.
- mentinerea datelor iniţiale pentru a da posibilitatea comparării cererii iniţiale cu
cererea stabilită conform competenţelor eşaloanelor superioare.
- generarea de situaţii şi rapoarte ierarhice cu privire la cererea de locuri pe diferite
criterii (specialitate, categorii de forţe, etc).
3. Generarea cererii de pregătire şi perfecţionare în instituţiile militare de învăţământ.
4. Analiza şi elaborarea planului de pregătire în instituţiile militare de învăţământ.
5. Evidenţa statistică şi nominală a personalului participant la diverse forme de
pregătire: evidenţa datelor personale ale cursanţilor; evidenţa rezultatelor evaluărilor pe
parcursul pregătirii; generarea foii matricole.
6. Centralizarea datelor privind rezultatele obţinute la concursurile de admiterea în
instituţiile militare de învăţământ.
7. Centralizarea datelor privind finalizarea studiilor în instituţiile militare de
învăţământ.
8. Facilitarea comunicării şi transparenţă decizională prin intermediul unui forum de
discuţii la care să participe toţi factorii de decizie.
9. Generarea unui istoric al datelor introduse în sistem.
10. Evidenţa resurselor umane, materiale şi financiare din sistem.
Din punct de vedere operaţional aplicaţia trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
• să simplifice procedurile de acces la date şi informaţii fără a încălca principiul
„nevoii de a cunoaşte”;
• să permită definirea unor priorităţi fixe şi a unor priorităţi ce pot fi definite de
structura administrativă pentru satisfacerea unei cereri de serviciu sau de date (prioritate
maximă ministru şi structurile centrale, prioritate minimă actualizarea şi modificarea
informaţiilor unei persoane);
• să fie proiectat funcţional independent astfel încât indisponibilitatea temporară a
unui serviciu sau componente să nu aibă ca efect indisponibilitatea întregului sistem,
celelalte componente sau subsisteme să funcţioneze normal până la refacerea componentei
indisponibile;
• să fie un sistem flexibil din punct de vedere structural, să permită adăugarea sau
modificarea unor componente hardware, software, de comunicaţii şi de securitate fără a
necesita oprirea completă şi reproiectarea funcţională a sistemului;
• să ofere date şi servicii în timp oportun în vederea analizei datelor şi luării
hotărârii la diferite eşaloane;
• să permită păstrarea datelor într-o locaţie centrală, date la care să aibă acces orice
aplicaţie sau utilizator care are aceste drepturi sau permisiuni;
• să asigure introducerea datelor şi informaţiilor în timp util de la toate structurile
implicate în proiect;
• să poată fi uşor de adaptat, configurat şi personalizat la schimbările care nu pot fi
planificate pe timpul analizei, proiectării şi implementării sistemului, în special la cele care
sunt impuse de modificarea regulamentelor militare sau de legislaţia care reglementează
activitatea din domeniu;
449
• să permită accesul la informaţie din orice sursă, într-o viziune unică, într-o reţea
unică accesibilă de oriunde, în limitele definite pentru cele două categorii de utilizatori,
interni şi externi;
• să asigure o prezentare standard a datelor pentru a asigura o vizibilitate clară şi în
timp real a resurselor pentru utilizatori;
• să elimine paralelismele în activitatea de învăţământ astfel încât datele,
informaţiile şi documentele să fie introduse o singură dată, la eşalonul care le gestionează,
de către persoana definită cu aceste drepturi şi permisiuni, informaţiile şi documentele să
fie verificate şi validate de către eşalonul care gestionează aceste resurse şi de structura
centrală care coordonează domeniul;
• să folosească un sistem de codificare a informaţiei de relaţionare a tabelelor din
baza de date, unitar şi centralizat;
• să permită obţinerea în timp util şi în forma dorită (text, tabele, grafice) a
situaţiilor nominale, numerice sau statistice, după criterii prestabilite sau solicitate la un
moment dat la fiecare eşalon care lucrează în regim informatizat;
• să asigure interoperabilitatea cu sistemele naţionale şi NATO, din punct de vedere
structural şi funcţional;
• să identifice clar resursele critice şi să asigure redundanţa acestora în vederea
creşterii fiabilităţii componentelor sistemului şi a sistemului în ansamblu;
• să utilizeze protocoale de comunicaţii şi de securitate publice, folosite în Internet
şi nu cele specifice unei firme sau organizaţii;
• să permită lucrul “offline” pentru anumite componente sau subsisteme;
• să asigure reutilizarea (chiar parţială) platformelor hardware şi software existente;
Cerinţele privind caracteristicile de performanţă ale aplicaţiei
• să permită păstrarea, administrarea şi actualizarea unei cantităţi mari de date;
• să funcţioneze şi să poată fi accesat 24 din 24 ore din orice punct de acces la
sistem;
• să asigure un timp de răspuns bun pentru satisfacerea unei cereri de serviciu sau
informaţie, excepţie făcând interogările complexe, definite de persoane care au aceste
drepturi şi permisiuni;
• să permită conectarea concomitentă şi executarea de operaţii cu baza de date a
unui număr mare de utilizatori;
• să asigure un timp oportun de actualizare şi replicare a informaţiilor
• să prezinte performanţă, securitate şi uşurinţă în administrare;
• să faciliteze reducerea costurilor de administrare pe termen lung;
• să fie deschis pentru evoluţii tehnologice viitoare.
• să asigure documentaţia şi ecranele utilizator în limba română şi engleză;
• să fie în concordanţă cu cerinţele curente de informaţie ale utilizatorilor;
• interfaţa cu utilizatorul să fie prietenoasă şi să respecte fluxul de documente
aprobat prin lege şi regulamente;
• să asigure flexibilitate în obţinerea situaţiilor de ieşire, astfel încât să poată fi
modificată uşor forma şi structura rapoartelor.
Cerinţe de securitate la care trebuie să răspundă aplicaţia
• să fie proiectată şi implementată din punct de vedere al securităţii pe baza legilor,
regulamentelor şi instrucţiunilor în vigoare privind securitatea, confidenţialitatea şi
protecţia datelor;
• să fie avizată din punct de vedere al securităţii de către structurile M.Ap.N. care
sunt abilitate prin lege şi regulamente să facă acest lucru;
450
• să asigure mecanisme de securitate implementate pe mai multe niveluri, la nivel

sistem de operare, la nivel de acces în reţea, la nivel de aplicaţie şi la nivel de bază de date;
• să asigure autentificarea, verificarea drepturilor şi permisiunilor printr-un sistem
de securitate;
• să permită autentificarea, identificarea, verificarea drepturilor şi permisiunilor,
supravegherea cererilor de servicii şi operaţiilor executate de persoana care a generat, a
modificat sau a şters o informaţie;
• să permită controlul şi supravegherea accesului la informaţie în raport cu
drepturile şi permisiunile acordate, asigurând protecţia informaţiei;
• să asigure păstrarea secretului şi a confidenţialităţii informaţiilor vehiculate în
conformitate cu modul de exploatare, pe verticală şi pe orizontală, a resurselor
informaţionale ale sistemului;
• să blocheze încercarea de utilizarea neautorizată de resurse, servicii sau informaţii,
să înregistreze evenimentul într-un fişier de supraveghere şi să semnaleze în timp real
aceste evenimente personalului administrativ;
• să nu permită modificarea, alterarea, distrugerea fizică sau semantică a
informaţiilor, persoanelor neautorizate;
• să asigure calitatea şi consistenţa datelor, să facă identificarea sursei datelor
iniţiale şi persoanele ce au introdus datele iniţiale.
Utilizatorii reţelei educaţionale:
a. Utilizatorii externi vor avea acces la informaţiile referitoare la cursurile organizate
în instituţiile din reţea şi vor avea posibilitatea interogării nomenclatorului de cursuri în
funcţie de criteriile dorite. Totodată, va exista posibilitatea exprimării opiniilor proprii
privind calitatea unor produse educationale de care au beneficiat. În rândul utilizatorilor
externi se pot număra:
- ministerele apărării din ţările partenere;
- structurile NATO/PfP;
- potenţiali cursanţi români sau străini;
- absolvenţii de cursuri.
b. Utilizatorii interni sunt reprezentate de structurile Ministerului Apărării care vor
avea acces la toate informaţiile din reţea şi le vor folosi pentru rezolvarea responsabilităţilor
pe care le au în domeniile de competenţă:
- Direcţia Management Resurse Umane care are rolul de a coordona şi administra
acţiunile din reţea;
- structurile centrale în calitate de beneficiari ai produselor educaţionale;
- categoriile de forţe ale armatei în calitate de beneficiare ale produselor educaţionale
şi de coordonatori ai instituţiilor de învăţământ subordonate;
- instituţiile militare de învăţământ ca furnizoare de produse educaţionale.
Avantajele pe care le presupune implementarea unui asemenea sistem:
- asigurarea transparenţei şi accesul în timp real la informaţiile din sistem, atât pentru
utilizatorii externi cât şi pentru cei interni, fiecare conform principiului „nevoii de a
cunoaşte”;
- dă posibilitatea unei mai bune coordonări a procesului de proiectare a programelor
educaţionale;
- facilitează procesul de analiză decizională la toate nivele ierarhice;
- facilitează fluxul informaţional şi comunicarea între diferite structuri ale sistemului,
fie că sunt beneficieri sau furnizori de produse educaţionale;
- asigură condiţiile necesare unei mai bune promovări a imaginii instituţiilor militare
de învăţământ;
451
- asigură legătura permanentă dintre beneficiarul şi furnizorul de produse

educaţionale, realizându-se o adaptare rapidă a acestora la cerinţele operaţionale;
- asigură condiţiile necesare unor activităţi de marketing educaţional;
- elimină paralelismele şi suprapunerile de programe educaţionale.
Dezvoltarea şi implementarea acestui proiect depinde în foarte mare măsură de locul
care i se va acorda între priorităţile de finanţare la nivelul Ministerului Apărării şi de modul
în care acesta va fi promovat în rândul celor care vor beneficia de facilităţile create.
Cum informatica face parte din zona ştiinţelor exacte, în care operarea cu excepţii de
la o anumită regulă este foarte dificilă, acest proiect constituie esenţa unei reforme
educaţionale şi poate deveni un catalizator al schimbărilor structurale şi procedurale, în
sensul creşterii coerenţei sistemului de management al învăţământului militar.
Bibliografie
1. *** - MC Concept for Center of Excellence, MCM 236, 2003.
2. *** - Exercise, Training, Education and Evaluation Policy, MC 458/1 (Final
Draft).
3. *** - Concept for the PfP Training Centers, EAPC (C)D(2001)9, 2001.
4. *** - The NATO Training Group Handbook, 2004.
5. *** - NATO Centers of Excellence Accreditation Criteria, IMSM-0416,
2004.
6. *** - Terms of Reference for NATO/PfP Education and Training Network
(Draft), ACT 75-X.
7. *** - Individual and Collective Training Terms of Reference of the NATO
Training Group, MC238/3.
8. *** - Partnership Action Plan on Defence Institution Building,
EAPC(C)D(2004)0028.
9. *** - Education for Reform-Further Development for Partnership, 2005.
10. *** - Post Istanbul TEEP-Food for Thought, IMSM-0347, 2005.
11. *** - The Euro-Atlantic Partnership-refocusing and renewal,
EAPC(C)D(2004)0030.
12. *** - The Istanbul Summit Declaration: Our Security in a new era, Istanbul,
2004.
13. *** - The Prague Summit and NATO’s Transformation, NATO Public
Diplomacy Division, Brussels, 2003.
14. *** - Istanbul Summit, NATO Public Diplomacy Division, Brussels, 2004
15. *** - Buletinul Managementul Resurselor Umane în Armata României,
colecţia 2000-2004.
16. *** - NATO Handbook.
17. *** - www.nato.int
18. *** - Romania, la https://consortium.pims.org/participating-
organizations/romania
19. *** - The NATO School, la
http://www.natoschool.nato.int/internet_ns/ns_body.htm, accesat pe 02 mai
2007.
20. *** - Consorţiul PfP al Academiilor de Apărare şi al Institutelor de Studii de
Securitate , la https://consortium.pims.org/, accesat pe 02 mai 2007.
452
Capitolul XXXVII
COMUNITĂŢI VIRTUALE PENTRU
CERCETARE, DEZVOLTARE, INOVARE
Dragoş BĂRBIERU, Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”

Elena ŞUŞNEA, Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”
Maria CRĂCIUN, Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”
37.1 Introducere
Învăţământul în format clasic, tradiţional a fost completat cu exprimări noi de conţinut
şi implicit de organizare. Trecând prin etapa iniţială - „fără frecvenţă” învăţământul la
distanţă s-a transformat în „eLearning” prin folosirea de instrumente şi mijloace specifice
tehnologiei informaţiei. Ajuns la maturitate şi având o răspândire întinsă eLearning-ul îşi
defineşte noua identitate prin „ADL” (Advanced Distributed Learning).
Este modelul superior de eLearning care vizează educaţia şi pregătirea de
performanţă, oriunde şi oricând, cu costuri reduse, focalizat pe nevoile beneficiarului,
pentru instruirea şi autoinstruirea lui continuă. Obiectivul propus se realizează prin crearea
conţinutului de învăţat şi distribuirea acestuia fără restricţii teoretice de spaţiu şi de timp.
Lansat în anul 1997, ADL defineşte şi propune materiale proprii de învăţare - „obiecte de
conţinut”, standardizate din anul 2001–SCORM (Sharable Content Object Reference
Model).
În acelaşi timp ADL pune la dispoziţie instrumente de creare şi mijloace de exploatare
a acestor „obiecte de conţinut” în interes didactic. Astfel, întreg procesul educaţional este
condus de o aplicaţie LMS (Learning Management System) care este o platformă software
modernă ce integrează crearea, predarea, învăţarea şi gestiunea conţinutului.
De asemenea platforma de eLearning oferă suport pentru testare şi evaluare, pentru
administrare conţinut şi utilizatori cât şi pentru monitorizarea procesului de învăţământ
(arhive, analize, rapoarte, statistici). LMS poate fi folosit pentru învăţarea condusă de
profesor sau pentru învăţarea independentă.
ILIAS este o aplicaţie LMS (Learning Management System) destinată unui proces de
învăţământ “la distanţă” care foloseşte instrumente şi mijloace specifice tehnologiei
informaţiei.
ILIAS permite realizarea eficientă de cursuri integrale sau de materiale pentru cursuri
cu ajutorul unor instrumente şi modele standardizate pentru procesele de lucru şi învăţare în
sistemul eLearning. De asemenea asigură administrarea eficientă a resurselor (conţinut şi
utilizatori) şi monitorizarea lor.
37.2 Platforma DIDAD-ILIAS

Accesul pe platforma DIDAD-ILIAS este de tip login (username şi parolă) şi se obţine
după completarea cu date personale a unui formular de identificare.
Mai departe utilizarea resurselor de învăţare puse la dispoziţie de platformă este
controlată de administratorul aplicaţiei prin atribuirea de roluri pentru utilizatori (studenţi,
profesori, tutori).
Este permisă folosirea aplicaţiei LMS de către orice utilizator înregistrat (student,
profesor, tutor, etc) după ce a efectuat următoarele operaţii (figura 1):
1. accesare adresă web
2. NOTĂ: implicit, meniurile şi instrucţiunile din aplicaţie sunt în limba
engleză, dar afişarea lor în altă limbă se poate selecta de aici – Choose Your
Language, OK.În schimb conţinutul tuturor materialelor prezentate, aflate la

dispoziţia utilizatorilor este redactat în limba aleasă de autorul de conţinut şi
ea nu poate fi modificată (de regulămaterialele sunt în engleză sau română);
Sursa: http://adl.unap.ro
Fig. 1 Înregistrare utilizator
3. deschidere (înregistrare) cont nou, “New account registration”.

4. completarea formularului de înregistrare (figura 2) care conţine unele
câmpuri obligatorii (*) ATENŢIE: se validează rubrica “Accept user
agreement”
5. comanda Save pentru încheierea formularului
Fig. 2 Formularul de înregistrare
6. logare directă la aplicaţia DIDAD-ILIAS (figura 3)
454
Capitolul XXXVII COMUNITĂŢI VIRTUALE PENTRU
Fig. 3 Logare directă la aplicaţia DIDAD-ILIAS
7. logare la aplicaţia DIDAD-ILIAS (figura 4) care implică completare câmpuri
User name şi Password, urmate de comanda Submit.
Fig. 4 Formularul de înregistrare
Obiectivul principal al aplicaţiei este parcurgerea de către studenţi a cursului online
desemnat de profesor. Înainte de accesul propriu-zis al cursului utilizatorul poate
efectua operaţii preliminare de configurare a interfeţei puse la dispoziţie de platforma
DIDAD-ILIAS, în vederea exploatării eficiente a resurselor.
Fig. 5 Lista de instrumente şi servicii accesibile
455
1. Imediat dupa prima conectare reuşită la platforma DIDAD-ILIAS se afişeaza

lista de instrumente şi servicii accesibile utilizatorului curent: Personal
Desktop, Repository, Search şi Mail, fiecare dintre acestea putând cuprinde o
bară de meniuri cu submeniuri. PERSONAL DESKTOP este spaţiul personal
pentru organizarea proceselor de lucru şi de invăţare pe platformă;
REPOSITORY este locul în care se păstrează toate materialele de lucru şi de
învăţare (obiectele de conţinut, obiectele de învăţare, serviciile de comunicare,
testele şi evaluarile precum şi celelalte materiale); SEARCH este un
instrument de căutare a unui obiect în spaţiul general “Repository”; MAIL
este un instrument care realizează comunicarea între utilizatori şi asigură
gestionarea mesajelor acestora.
2. Configurarea profilului pentru utilizatorul curent se face prin Personal
Desktop-Personal Profile şi permite pe de o parte modificarea unor date
personale înregistrate iniţial în formularul de înscriere, iar pe de altă parte
“personalizarea” pentru o mai bună vizibilitate a contului de utilizator în
cadrul platformei, după cum se vede în figura 6;
3. modificarea unor date de identitate ale utilizatorului (prenume, nume, titlu);
4. adaugare poză personală (încărcată dintr-un fişier, upload);
5. schimbare parolă;
6. modificare date de contact (loc de muncă, telefoane, adresă de mail);
7. activarea stării de vizibilitatea a utilizatorului în cadrul platformei, Public
Profile;
8. selectarea câmpurilor care devin publice, vizibile (exemplu: poză, loc de
muncă, adresă de mail);
9. setări personale privind modul de afişare a informaţiilor prezentate de
platforma LMS (exemplu: afişarea tabelelor, afişarea tuturor utilizatorilor
prezenţi/conectaţi simultan cu utilizatorul curent);
10. comanda Save pentru actualizarea datelor modificate.
Fig. 6 Personal Desktop-Personal Profile
456
În continuare utilizatorul parcurge procedura de înscriere la cursul online, realizată

prin operaţiile următoare:
1. deschiderea containerului Repository pentru identificarea unui curs online;
2. deschiderea unei categorii din containerul principal, numită CURSURI DE
PERFECŢIONARE, care conţine cursul online vizat;
3. comanda Join (figura 7) care marchează cererea utilizatorului pentru
accesarea acestui obiect (curs);
Fig. 7 Accesarea cursului
4. comanda Request membership (figura 8) care marchează cererea
utilizatorului de înscriere la curs 5.
Fig. 8 Request membership
5. apare mesajul Waiting for registration (figura 9) şi se aşteaptă confirmarea
din partea profesorului pentru admiterea la cursul solicitat;
457
Fig. 9 Accesarea cursului
6. primirea mail-ului de confirmare.
După primirea confirmării de înscriere la cursul online solicitat, utilizatorul primeşte
informaţii suplimentare de la platformă, pe care le poate personaliza aşa încât îşi poate
configura “masa de lucru” - Personal Desktop după propriile preferinţe, astfel (figura 10):
1. afişarea noilor mesaje primite;
2. vizualizarea numărului de utilizatori prezenţi în acel moment pe platformă,
care pot fi identificaţi cu comanda Show Details;
3. afişarea obiectelor personale de lucru/studiu care pot fi detaliate prin
comanda Show Details;
4. aranjarea obiectelor personale de lucru/studiu după tipul sau locul lor, cu
comanda Order by type, Order by location;
5. adăugarea sau scoaterea de “scurtături” pe propriul desktop (Add to desktop,
Remove from desktop).
Cea mai importantă secvenţă desfăşurată pe o platformă LMS este parcurgerea
cursului online care a fost solicitat si pentru care a fost primită confirmarea de participare.
În cazul de faţă este un CURS POSTUNIVERSITAR DE PERFECŢIONARE care
este organizat pe grupe de discipline (Fundamentale, Specialitate, Complementare,
Facultative). Fiecare grupă cuprinde un anumit număr de discipline. La rândul ei o
disciplină (care conţine obiective, teme, bibliografie, etc.) este văzută de aplicaţia LMS ca
un element de conţinut al cursului ce va fi prezentat utilizatorului ca un container ce adună,
sub formă de module, diverse obiecte de lucru/de învăţare (fişier, forum, exerciţiu, test,
etc.). Pentru exemplificare se vor urmări paşii efectuaţi pentru rezolvarea temelor din cadrul
unei discipline (figura 11):
1 localizarea în cadrul întregului container Repository;
2 acces la nivelul ierarhic imediat superior;
3 afişarea structurii arborescente din Repository, utilă pentru o navigare rapidă;
4 afişarea obiectului localizat din Repository -CURS POSTUNIVERSITAR DE
PERFECŢIONARE -cu toate caracteristicile sale (care apar prin intermediul meniurilor şi
submeniurilor).
458
Fig. 10 Personal Desktop
Fig. 11 Personal Desktop
Serviciul MAIL oferit de aplicaţia LMS permite transmiterea/recepţionarea de mesaje

la/de la utilizatori, în mod intern (prin platformă) sau prin “forward” la o adresă de mail
externă (este adresa inclusă în formularul de înregistrare).
459
O primă situaţie este transmiterea unui mesaj (cu fişier ataşat) de la un utilizator
conectat la platforma DIDAD-ILIAS, către un alt utilizator cunoscut numai cu numele de
login (username), şi care va fi identificat cu ajutorul platformei:
1 apelarea serviciului de mesagerie Mail;
2 comandă pentru editarea mesajului Compose.
Fig. 12 Serviciului de mesagerie
Bibliografie
6. *** - Advanced Distributed Learning (ADL), Sharable Content Object
Reference Model (SCORM®), ediţii succesive, disponibile la ADLNet.org
(http://www.adlnet.org/).
7. *** - Making Sense of Learning Specifications & Standards: A Decision
Maker's Guide to their Adoption, Masie Center, Saratoga Springs NY 12866
USA, Noiembrie 2003.
8. *** - Departament pentru Învăţământ Distribuit Avansat la Distanţă, la
460
Copyright © 2007, Ediura ASE
Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii.
Adresă:Editura ASE
Piaţa Romană nr.6, Sector 1, Bucureşti, România
Cod 010374
URL: www.ase.ro
E-mail: editura@net.ase.ro
DESCRIEREA CIP A BIBLIOTECII NAŢIONALE A

ROMÂNIEI
Managementul cunoaşterii în universitatea modernă/ Constanţa-
Nicoleta Bodea, Ioan I. Andone (coord.).-Bucureşti:Editura ASE,
2007
ISBN (10) 973-594-953-2. ; ISBN (13) 978-973-594-953-2.
I. Bodea, Constanţa-Nicoleta (coord.)

II. Andone, Ioan (coord.)
xxx
Redactor:…………..
Tehnoredactor:………
Coperta:………………
Bun de tipar:…….. Format: 16/70x100

Coli de tipar:…
C.Z. pentru biblioteci mari :xxx
C.Z. pentru biblioteci mici :xxx
Lucrarea a fost finanţată de Ministerul
Educaţiei şi Cercetării din România prin
Proiectul CEEX-M1-C2-550 UNI-C
Etapa II-2007

Managementul Cunoasterii in Universitatea Moderna

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Managementul Cunoasterii in Universitatea Moderna

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Constanţa-Nicoleta BODEA Ioan I.

The book is founded by

Secţiunea I UNIVERSITATEA ÎN MEDIUL VIRTUAL ............................................ 20

Utilizarea principiului managementului cunoaşterii în educaţia academică a

Airinei, Dinu, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi: Cap.XVI

UNIVERSITATEA ÎN MEDIUL VIRTUAL

Mihaela Muntean, Universitatea de Vest, Timişoara

1.2 Consideraţii generale privind organizaţiile întemeiate pe cunoaştere

cunoaşterii şi cel al organizării - într-o construcţie socială emblematică pentru ideile de

Fig. 1 Succesiunea modelelor de configuraţii organizaţionale

Tabel 1 Succesiunea generaţiilor de practici manageriale

Tipologia de modele organizaţionale arată că acestea au evoluat în direcţia unei

1.3 Operaţionalizarea organizaţiei bazate pe cunoaştere

Din perspectiva operaţionalizării organizaţiei bazate pe cunoaştere, complexitatea

- centrarea comportamentelor individuale şi colective pe valorile spiritului de

Pentru România, relevanţa conceptului de organizaţie bazată pe cunoaştere decurge

1.4 Managementul cunoaşterii

Managementul cunoaşterii poate fi definit ca un demers, orientat strategic, de

capacităţilor lor cognitive, prin valorizarea, subordonată obiectivelor ei de ansamblu, a

Tabel 2 Tipologia formelor cunoaşterii organizaţionale

Cunoaştere - calificări - proiecte - structura

Tabel 3 Matricea decalajelor de cunoaştere organizaţională

Întemeierea pe cunoaştere face ca în comportamentul unei organizaţii să fie prezente şi

BAZA DE FAPTE BAZA DE REGULI

INTERFEŢE DE INTERACŢIUNE ŞI MOTOARE DE INFERENŢĂ

Astfel concepută, baza de cunoştinţe prezintă atributele unei memorii organizaţionale

Doru Stoica, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

Dezvoltarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) a dus la utilizarea

2.2 Universitatea tradiţională şi universitatea virtuală

Dezvoltarea rapidă a sistemelor electronice de calcul din ultimii 20 de ani au generat

După 1990 au apărut sistemele multimedia şi instrumentele software de proiectare

membră şi/sau candidată, pentru o colaborare în ceea ce priveşte transferul de cunoştinţe şi

2.3 e-Learning-ul şi universitatea virtuală

Educaţia la distanţă presupune înscrierea şi studiul la o instituţie de instruire, care

- Sisteme pentru managementul informaţiilor (Management Information System –

Tabel 1 Avantajele sistemelor dedicate învăţământului la distanţă

Din studiile întreprinse pe plan internaţional s-au desprins o serie de concluzii

Universitatea virtuală este gândită ca un prim pas în crearea unei comunităţi

Negrea, M., Rolul noilor tehnologii multimedia în creşterea calităţii învăţământului

Viorel Neguţ, Universitatea de Vest, Timişoara

Învăţarea organizaţională este un proces de schimbare a comportamentelor indivizilor,

3.2 Învăţarea organizaţională

singură buclă, ceea ce înseamnă că entităţile (indivizii, grupurile şi organizaţiile)

În plus, succesul unui astfel de demers presupune:

3.3 Managementul organizaţiei care învaţă

diversitatea în deciziile manageriale atrage după sine provocare, risc şi stres.

Învăţarea organizaţională nu poate fi impusă prin tipare de genul organigramei sau

Argyris, C. and Schon, D., Organizational Learning: A theory of action perspective,

Daniela Şchiopu, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

Dezvoltarea explozivă din ultimii ani a tehnologiilor computerizate pentru educaţie şi

4.2 Universitatea virtuală

Universitatea virtuală este un sistem software care oferă învăţământ universitar pe

4.2.2 Necesităţi de implementare

• flexibilitate pentru student în sensul posibilităţii alegerii porţiunilor care se

4.3 Modelul cursului virtual

Universităţile virtuale sunt comunităţi educaţionale extinse şi constituie „campusuri”

instruire trebuie să verifice şi să îndrume activitatea studentului, pentru că de aceasta

Manager de curs Modul Subiect de discuţie

Manager de prelegeri Manager de laborator

Manager de predare Materiale

Manager de acces Instructori

Fig. 1 Structura funcţională a unei universităţi virtuale

Proceduri de predare Curriculum