Sunteți pe pagina 1din 19

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

CATEDRA „Procedură penală şi Criminalistică”

Lecţie de fond

La disciplina „ Criminalistica”

TEMA: Tactica cercetării la faţa locului şi alte genuri de cercetare ca acţiuni de


urmărire penală

1. Noţiunea de cercetare la faţa locului şi altor genuri de cercetare


2. Pregătirea pentru cercetarea la faţa locului.
3. Faza statică şi faza dinamică a cercetării la faţa locului. Procedee tactice de
cercetare la faţa locului,
4. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului,
5. Examinarea corporală, examinarea exterioară a cadavrului,
6. Examinarea animalelor şi a lor cadavre.
7. Exhumarea cadavrului

AUTOR: C. Rusnac

APROBAT
la şedinţa Catedrei Şef Catedră „Procedură penală şi
„Procedură penală şi Criminalistică Criminalistică”
din ____, _____________ 2016 /__________/ LUCHIN L.

CHIŞINĂU 2016
Introducere
În ultimul timp, în contextual reformei judiciare şi de drept, legislaţia procesual-penală a
cunoscut transformări substanţiale impuse de realităţile sociale şi economice, precum şi de tendinţa
de ajustare a legislaţiei unor standarde general recunoscute.
Cauzele penale trebuie să fie soluţionate cît mai repede posibil, menţinînd totodată standarde
înalte de echitate şi justeţe. Cam aceasta ar fi, în esenţă, cerinţa de bază înaintată azi organelor
judiciare de către societate.
În situaţia unei vădite creşteri a criminalităţii, cu care se confruntă în prezent societatea, în
perioada de tranziţie, impune în mod imperios majorarea la maximum a randamentului activităţii
tuturor organelor de protecţie a ordinii sociale, în special a celor cu funcţie de urmărire penală.
Combaterea eficientă a infracţiunilor prin descoperirea la timp şi cercetarea lor în conformitate cu
cerinţele legii, este unul dintre imperativele determinante privind crearea condiţiilor de devenire a
unui stat de drept.
În realizarea acestui deziderat un rol deosebit îi revine procedurii penale care contribuie la
creşterea eficienţei luptei împotriva criminalităţii. Organele de urmărire penală, numai folosind cu
abilitate dispoziţiile legale, pot să asigure descoperirea infracţiunilor şi dovedirea vinovăţiei
infractorilor, să soluţioneze în mod legal şi echitabil o cauză penală.
Fiecare act infracţional se desfăşoară într-un anumit spaţiu. El este legat de intervenţia
omului. Infractorul, utilizînd diverse mijloace, mecanisme, obiecte sau substanţe, oricît de pregătit
ar fi sau cum nu s-ar strădui, lasă în lumea materială urme ale activităţii ilicite. Depistarea la timp,
fixarea, examinarea, ridicarea şi valorificarea acestor urme au o deosebită importanţă pentru,
prevenirea şi descoperirea infracţiunilor.
Legislaţia de procedură penală în vigoare prevede efectuarea de către organele de urmărire
penală a cercetării la faţa locului, specificată în art.118 al Codului de Procedură Penală al Republicii
Moldova.
Locul unde făptuitorul şi-a desfăşurat activitatea infracţională sau locul unde au parvenit
consecinţele infracţiunii sau au fost depistate urme ale săvîrşirii faptei prejudiciabile, reprezintă
sursa celor mai ample şi în acelaşi timp celor mai obiective date faptice.
Cercetarea la faţa locului, problemă care va fi tratată în lucrare constituie una dintre cele
complicate şi mai importante acţiuni de urmărire penală, ale cărei rezultat condiţionează, de obicei,
nu numai determinarea direcţiei, ci şi anumite activităţi procedurale sau special[ de investigaţie.
Aşadar, începînd cu cercetarea locului faptei prejudiciabile şi luînd decizia respectivă de a porni
urmărirea penală pe cazul sesizat, ulterior se vor desfăşura o serie de acţiuni de urmărire penală şi
operaţii tactice complexe din care derivă următoarele acţiuni:
 Reţinerea bănuitului;
 Percheziţia corporală a bănuitului ;
 Percheziţia la domiciliu şi la serviciul a acestuia;
 Audierea bănuitului, părţii vătămate şi a martorilor oculari;
 Prezentarea spre recunoaştere.

1
Printre activităţile importante care contribuie la realizarea scopului procesului penal, în
vederea aflării adevărului, se enumără şi cercetarea la faţa locului, care ocupă un loc important în
procesul probaţiunii.1
Conform Dicţionarului de Procedură penală, cercetarea la faţa locului este un procedeu
probatoriu care constă în cercetarea amănunţită a locului unde sa comis fapta, cu scopul de a
cunoaşte exact situaţia locului săvârşirii infracţiunii, de a descoperi şi fixa urmele infracţiunii, de a
stabili poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi împrejurările în care infracţiunea a fost
săvârşită.2
O definiţie asemănătoare o întâlnim şi la autorul român A. Ciopraga şi anume: cercetarea la
faţa locului reprezintă un procedeu probatoriu care constă în cercetarea amănunţită a locului unde s-
1
Tudor Osoianu, Victor Orîndaş, Procedură penală, Chişinău 2004, cit pag. 175.
2
Gheorghe Antoniu, Nicolae Volonciu, Nicolae Zaharia, Dicţionar de procedură penală, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică,
Bucureşti 1988, pag. 48.
2
a desfăşurat activitatea infracţională, cu scopul de a cunoaşte exact situaţia locului săvârşirii
infracţiunii, de a descoperi, fixa şi ridica urmele infracţiunii, de a stabili poziţia şi starea mijloacelor
materiale de probă în vederea stabilirii naturii şi împrejurărilor comiterii infracţiunii.3
Cercetarea la faţa locului este o acţiune de urmărire penală urgentă, de ne amânat, cu o
rezonanţă deosebită în ansamblul preocupărilor consacrate soluţionării unei cauze penale concrete.
Ca activitate iniţială, urgentă a urmăririi penale, cercetarea la faţa locului este de neînlocuit
şi trebuie să fie efectuată cu maximum de operativitate, obiectivitate şi profesionalism, fiindcă ea,
nu poate fi repetată în aceleaşi condiţii datorită modificării inevitabile a aspectului locului faptei.4
Cercetarea locului săvârşirii faptei face parte din activităţile de urmărire penală şi constă în
cunoaşterea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit infracţiunea, sau a locului în care au fost
descoperite urmele acesteia, în vederea descoperirii, fixării şi ridicării urmelor şi nu în ultimul rînd
în stabilirea împrejurărilor în care infracţiunea a avut loc.5
Deci, prin cercetarea la faţa locului, organul de urmărire penală stabileşte împrejurările în
care a fost comisă fapta, identifică pe infractor sau delimitează sfera persoanelor bănuite,
persoanelor care au cunoştinţă despre infracţiunea respectivă şi autorul său.6
Art. 118 CPP al RM reglementează:
(1) În scopul descoperirii şi ridicării urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de probă
pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au importanţă pentru cauză,
organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului a terenurilor, încăperilor,
obiectelor, documentelor, animalelor, cadavrelor umane sau de animale
(2) Se interzice cercetarea la faţa locului a încăperii sau a domiciliului fără acordul scris al
proprietarului sau al posesorului.
(3) Organul de urmărire penală cercetează obiectele vizibile, iar în caz de necesitate,
permite accesul la ele în măsura în care nu se încălcă drepturile omului. În anumite cazuri,
persoana care efectuează urmărirea penală, dacă este necesar, execută diferite măsurări,
fotografieri, filmări, întocmeşte desene, schiţe, face mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau
cu ajutorul specialistului în materia respectivă. Locul cercetării poate fi înconjurat de
colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice.
(4) Obiectele descoperite în timpul cercetării la faţa locului se examinează la locul
efectuării acestei acţiuni şi rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal al acţiunii
respective. Dacă pentru examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp mai îndelungat,
precum şi în alte cazuri, persoana care efectuează urmărirea penală le poate ridica pentru a le
examina în sediul organului de urmărire penală. Pentru aceasta, obiectele şi documentele se
împachetează, se sigilează, pachetul se semnează şi despre aceasta se face menţiune în procesul-
verbal.
În urma efectuării cercetării la faţa locului pot fi stabilite următoarele sarcini importante
pentru desfăşurarea de mai departe a cercetării la faţa locului, şi acestea sunt:
1. obiectul infracţiunii, adică asupra cui a fost îndreptată acţiunea (inacţiunea) criminală, care
este obiectul nemijlocit al atentării, particularităţile fizice şi psihice ale părţii vătămate. În
această privinţă, cele mai multe informaţii le furnizează obiectul material al infracţiunii,
natura, caracterul şi modul de dispunere a urmelor;
2. latura obiectivă a infracţiunii, sau mai bine zis metoda de săvîrşire a faptei, acţiunile sau
inacţiunile făptaşului la faţa locului, timpul şi locul săvîrşirii faptei, consecinţele acţiunilor
sau inacţiunilor făptuitorului, prezenţa legăturii cauzale dintre acţiunile sau inacţiunile
făptaşului şi consecinţele survenite;
3. latura subiectivă, adică forma de vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul, manifestată fie sub
forma intenţiei, fie sub forma imprudenţei, în diversele lor modalităţi, poate fi desprinsă cu
ocazia cercetării la faţa locului din materialitatea faptei, deoarece după cum se ştie, poziţia

3
Aurel Ciopraga, Ioan Iacubuţă, Tratat de tactică criminalistică, Edtitura Gama, Iaşi 1996, pag. 219.
4
Mihail Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului, Chişinău 2004, op. cit. pag. 5.
5
Camil Suciu, Criminalistica Vol. III, Bucureşti 1972, cit. pag. 503.
6
Ion Mircea, Criminalistica ediţia a II a, Chemarea Iaşi 1990, cit. pag. 232.
3
psihică a făptuitorului nu poate fi izolată de elementul material, de activitatea prin mijlocirea
căruia se realizează;7
4. Subiectul infracţiunii sau altfel spus numărul persoanelor participante la infracţiune, vârsta
aproximativă a acestora, genul de ocupaţie sau profesie, starea sănătăţii (prezenţa unor boli,
defecţiuni fizice), informaţia care o posedă făptuitorul despre regimul de lucru a persoanei
despre familia asupra căreia se pregăteşte actul ilicit.
O altă sarcină pusă în faţa cercetării la faţa locului este locul şi timpul, în care a fost comisă
fapta precum şi metodele şi mijloacele folosite la săvârşirea acesteia.
Locul faptei în adevăratul sens al cuvântului, este partea de loc sau de încăpere, sectorul în
limitele căruia au fost ori pot fi depistate urmele infracţiunii.8
Locul săvârşirii infracţiunii, coincide sau nu coincide cu locul reclamat, se determină,
fixează şi examinează căile de pătrundere a făptuitorului, deplasarea şi ieşirea lui, urmele de
picioare, urmele mijloacelor de transport, a petelor de sînge, a fragmentelor de ţesături.
La modul general, scopurile cercetării la faţa locului sunt:
 Fixarea situaţiei apărute în urma unor sau altor acţiuni;
 Depistarea urmelor şi a corpurilor delicte înregistrate în cazul examinat;
 Clasificarea împrejurărilor de fapt ale incidentului în cauză;
 Depistarea altor circumstanţe utile cauzei cercetate;
 Administrarea datelor pentru organizarea urmării infractorilor şi reţinerii lor, pentru
efectuarea altor acţiuni de urmărire penală.

Principiile cercetării la faţa locului


Ca orişice altă activitate, cercetarea la faţa locului se desfăşoară conform anumitor reguli sau
idei diriguitoare, principii stabilite, care au fost evidenţiate în activitatea de efectuare a tuturor
tipurilor de cercetare şi acte de urmărire penală. Acestea pot fi divizate în principii cu caracter
procedural şi principii cu caracter tactic.
Printre principiile cu CARACTER PROCEDURAL al cercetării la faţa locului pot fi numite:
 Legalitatea tuturor acţiunilor ale ofiţerului de urmărire penală în cadrul cercetării la faţa
locului sau a altui gen de cercetare.
 În cazurile necesare, ofiţerul de urmărire penală este în drept să antreneze în calitate de
participant la acţiunea dată specialişti respectivi. Specialistul participant la efectuarea acţiunilor de
cercetare, contribuie la depistarea, fixarea, ridicarea şi păstrarea urmelor, înregistrarea rezultatelor
acestei acţiuni de urmărire penală şi la evaluarea lor, oferă consultaţii ofiţerului de urmărire penală
în acţiunile ce necesită cunoştinţe speciale;
 Obiectele depistate în timpul cercetării la faţa locului sunt examinate nemijlocit la locul
efectuării acestei acţiuni de urmărire penală, rezultate examinării fiind consemnate într-un proces
verbal. În cazul în care pentru examinarea obiectelor şi documentelor ce cere un timp mai
îndelungat, precum şi în cazurile lipsei condiţiilor şi mijloacelor respective la locul faptei, persoana
care efectuează urmărirea penală le poate examina mai detailat în sediul organului de urmărire
penală. În acest scop, obiectele şi documentele ridicate la locul faptei se împachetează, se sigilează,
pachetul se semnează, lucru despre care se face menţiune în procesul verbal;
 La efectuarea cercetării sunt inadmisibile acţiunile ce înjosesc demnitatea persoanei sau
prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea participanţilor la acţiunile de urmărire penală;
 Desfăşurarea şi rezultatele cercetării locului faptei urmează să fie înregistrate în procesul
verbal respectiv.9
În afară de principiile procedurale docrtina procesual penală şi cea criminalistică au mai
stabilit un şir de principii cu CARACTER TACTIC ale cercetării la faţa locului, şi anume:
 Principiul operativităţii, care presupune efectuare cercetării îndată ce activitatea
infracţională s-a epuizat şi făptuitorul a părăsit locul infracţiunii. Realizarea fără întîrziere a
cercetării locului faptei, asigură, descoperirea şi valorificarea probelor materiale ale infracţiunii
înainte ca acestea să fie distruse sau să suporte modificări.
7
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Junimea Iaşi 1996, cit. pag. 221.
8
Mihail Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului, Chişinău 2004, op. cit. pag. 7.
9
Mihail Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului, Chişinău 2004, op. cit. pag. 12-13.
4
Aşa, de pildă, vîntul şi razele solare grăbesc reducerea în volum a detaliilor urmelor, iar ploaia
şi zăpada, de multe ori, chiar le distrug, devenind astfel inutile cercetării criminalistice. Tot aşa se
poate întîmpla şi cu cunoştinţele pe care le au martorii despre infracţiune. Prin scurgerea timpului,
multe amănunte din secvenţele săvîrşirii faptei, în mod obiectiv, se uită, la care putem adăuga şi
posibilitatea influenţării martorilor de către persoanele interesate în cauză, pentru a denatura
intenţionat declaraţiile.10
Practica organelor de urmărire penală demonstrează că cercetarea întîrziată a locului faptei
reduce esenţial eficacitatea acestei activităţi, implicit, şansa descoperirii la timp şi cercetarea
completă a infracţiunii în cazul infracţiunilor violente (omor, furt, tîlhărie) sau al accidentelor
rutiere, cercetarea în mod operativ al locului faptei se impune şi de necesitatea orientării cercetării
faptei, inclusiv în baza elaborării, potrivit datelor obţinute a celor mai reale versiuni privind natura
împrejurărilor şi autorul faptei.
Ofiţerul de urmărire penală este obligat să întreprindă toate măsurile în vederea fixării şi
constatării situaţiei, clarificării sub toate aspectele, complet şi obiectiv a circumstanţelor legate de
cercetarea cazului. Anume în acest scop sunt aplicate activităţile de urmărire penală, inclusiv şi la
cercetarea la faţa locului.11
 Conducerea unică în timpul cercetării locului faptei presupune o organizare justă şi
efectuarea acestei activităţi de la bun început şi pînă la finele ei de către o singură persoană, fără
înlocuirea ei. Aceasta înseamnă că, indiferent de numărul de participanţi la cercetarea locului
infracţiunii şi apartenenţa lor departamentală, echipa sosită prima la faţa locului începe efectuarea
cercetării după anumite metode, procedee, direcţii etc., determinate de superiorul acesteia, unul
dintre ofiţerii de urmărire penală. Celelalte echipe, ulterior sosite la locul faptei pot fi incluse în
procesul cercetării numai cu acordul conducătorului care deja a organizat şi efectuează acţiunea
care fost redată mai sus. Totuşi, aceste echipe îndeplinesc în mod obligatoriu indicaţiile persoanei
care conduce cercetarea locului faptei şi sunt incluşi ca participanţi la acţiunea dată de urmărire
penală în procesul verbal, întocmit de prima echipă sosită la faţa locului.
O astfel de condiţie exclude anumite repetări a acţiunilor, asigură buna organizare şi
desfăşurare a cercetării, evită elementele de fals, dezordine şi superficialitate în activitatea atît de
importantă a participanţilor a urmăririi penale.
La asigurarea cercetării eficiente, obiective, parţiale şi exhaustive, în afară de înaltul
profesionalism, vor contribui şi celelalte calităţi ale ofiţerului de urmărire penală:
1. Spiritul de observaţie;
2. Capacitatea de sinteză şi analiză logică;
3. Răbdarea şi alte calităţi pe care trebuie să le posede un lucrător al organelor de urmărire
penală.
Cercetarea în grabă şi superficială nu ajută niciodată la descoperirea urmelor infracţiunii sau
infractorului, ci, invers cauzează doar complicaţii suplimentare în activitatea de urmărire penală.12
 Principiul efectuării cercetării la faţa locului în mod organizat, care prevede coordonarea
activităţii membrilor echipei de cercetare, desfăşurarea ei în mod metodic, într-o succesiune şi
ordine bine stabilită. Eficienţa cercetării la faţa locului este condiţionată, între altele, de caracterul
calificat, organizat ce i se imprimă acestei activităţi, care să asigure utilizarea judicioasă a forţelor
umane şi materialele ce sunt folosite la realizarea acesteia.
Ofiţerul de urmărire al secţiei de urmărire penală, care este şi şeful echipei de cercetare,
trebuie să specifice de la bun început sarcinile ce le revin fiecărui participant (fiecărui membru al
echipei), inclusiv cele cu atribuţii operative şi de pază, coordonează acţiunile tuturor participanţilor
la cercetare. De exemplu: în cazul unui furt prin spargere, ofiţerul poliţiei criminale poate fi abilitat
cu urmărirea instrumentelor utilizate de infractor şi a bunurilor sustrase.
Specialistul criminalist se va ocupa de ridicarea şi conservarea urmelor şi a obiectelor
purtătoare de urme ale infracţiunii. Tehnicianul va fotografia sau imprima pe banda video
magnetică locul faptei, urmele şi obiectele din spaţiul cercetat. Toate aceste activităţi se vor ordona

10
Mihai Apertrei, Drept procesual penal, Editura Victor, Bucureşti 2001.
11
Mihail Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului, Chişinău 2004, op. cit. pag. 13-14.
12
Mihail Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului, Chişinău 2004, op. cit. pag. 17.
5
în funcţie de necesitatea protejării urmelor, de posibilitatea de aplicare a anumitor mijloace tehnico-
ştiinţifice adecvate situaţiei existente şi, fireşte, potrivit celor două faze de cercetare la faţa locului.13
Metodica şi succesiunea cercetării la faţa locului include organizarea corectă şi efectuarea
planificată a oricărei acţiuni. Metodica este utilizarea cea mai eficientă şi consecventă a metodelor
şi procedeelor referitoare la obiectele depistate în procesul cercetării şi împrejurărilor în care au fost
găsite. Succesiunea presupune respectarea ordinii stricte în efectuarea acţiunilor de depistare şi
examinare a urmelor, obiectelor, a împrejurărilor în care au fost depistate.
Metodele şi succesiunea respectivă de activitate la faţa locului sunt determinate la începutul
acestei acţiuni de conducătorul echipei operative de urmărire penală şi numai el pe parcursul
cercetării poate decide privind unele sau altele modificări, în funcţie de situaţia creată.14
Principiul cercetării la faţa locului în mod complex şi obiectiv, referitor la activitatea de
urmărire penală, fără discuţie, principiul obiectivităţii presupune examinarea în mod succesiv şi
consecvent a spaţiului unde s-a comis fapta, a tuturor obiectelor existente la faţa locului, cauzal
legate cu fapta cercetată, excluzîndu-se în mod categoric factorul subiectiv.
Obiectivitatea, atribut ce contribuie să călăuzească întreaga activitate a organului de urmărire
penală, impune celui chemat să efectueze cercetarea a tuturor constatărilor desprinse ca urmă a unei
temeinice examinări a situaţiei de fapt existente la faţa locului. Obiectivitatea ce trebuie să
călăuzească activitatea organului de urmărire penală presupune, fixarea cu fidelitate a configuraţiei
locului faptei, consemnarea situaţiilor de fapt constatate în momentul în care a venit în contact cu
faţa locului, chiar dacă pînă în acel moment ambianţa de la faţa locului a suferit modificări.
E posibil ca pînă la momentul sosirii organului de urmărire penală, la locul unde urmează a se
efectua cercetarea, locul faptei sa fi suferit unele schimbări, provocate, aşa cum sa văzut, de o
mulţime de factori. Principiul obiectivităţii obligă organul de urmărire penală să fixeze şi să
consemneze urmele exacte cît şi cele ne exacte care se află la locul savîrşirii faptei. Dacă s-ar
proceda astfel, adică dacă pe baza indicaţiilor martorilor oculari sau ale altor persoane, s-ar încerca
să se restabilească aspectul iniţial al locului faptei, n-ar exista riscul fixării greşite a ambianţei de la
locul savîrşirii faptei, cu recursiuni asupra rezultatelor cercetării. La etapa iniţială organele de drept
încalcă cest principiu, deoarece restabilirea situaţiei iniţiale se realizează prin mijlocirea aprecierilor
subiective fie ale martorilor, fie ale celor care au depistat infracţiunea, mijloacelor materiale de
probă, ori ale altor persoane, care, fireşte, pot fi exacte, dar şi ne exacte.
Dacă în cursul cercetării se resimte necesitatea restabilirii aspectului iniţial al locului
infracţiunii, organul de urmărire penală, pe baza arătărilor persoanelor pe care le-am enumerat mai
sus, va trebui sa determine în ce constau modificările survenite, cine şi în ce scop le-a produs.
Declaraţiile acelor ascultări în vederea refacerii ambianţei iniţiale de la faţa locului vor fi
consemnate în procesul verbal ce se încheie cu această ocazie, iar mijlocul de verificare a exactităţii
acelor declaraţii îl constituie fie reconstituirea declaraţiilor, fie reconstituirea unor secvenţe sau
chiar a întregii activităţi infracţionale. Rezultatele obţinute în urma încercării de restabilire a
situaţiei iniţiale vor fi comunicate celor ce participă la efectuarea cercetării la faţa locului, deoarece
aceştia pot explica prezenţa sau absenţa unor urme.
Dacă situaţia reclamă în mod evident elaborarea anumitor versiuni, de cercetare, cum ar fi
percheziţia, ridicarea de obiecte şi documente, ascultarea unor persoane, concluziile privind natura
faptei, personalitatea făptuitorului, modul în care a activat şi alte împrejurări ce constituie obiectul
probaţiunii sub formă ipotetică se vor configura doar la finele activităţii, în baza analizei tuturor
constatărilor făcute asupra stărilor de fapt existente la momentul cercetării locului faptei.
 Principiul cercetării la faţa locului în mod minuţios.
Această regulă tactică exprimă dezideratul potrivit căruia cu ocazia cercetării la faţa locului
trebuie căutate, ridicate şi fixate, în vederea examinării lor ulterioare, toate urmele şi mijloacele
materiale de probă aflate într-un raport sau altul cu fapta săvîrşită astfel încît nici un aspect avînd
legătură cu infracţiunea comisă sau cu făptuitorul acesteia să nu fie ignorat, să nu rămînă în afara
cercetărilor, cerinţa examinării cît mai detaliate a locului săvîrşirii infracţiunii este consecinţa
faptului că în cazul comiterii unor infracţiuni, cel puţin pînă într-un anumit stadiu al investigaţiilor,

13
Ion Neagu, Tratat de drept procesual penal, Bucureşti, 2004.
14
Mihail Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului, Chişinău 2004, op. cit. pag. 16-17.
6
organul de urmărire penală nu poate opera o selecţie, nu poate face o categorie a urmelor şi
mijloacelor materiale de probă ca fiind importante sau, dimpotrivă, lipsite de importanţă.
Se ştie, pe întreg parcursul efectuării cercetării la faţa locului, examinarea modificărilor
materiale presupuse a fi o consecinţă a infracţiunii săvîrşite, e însoţită de un permanent proces de
gîndire de analiză a fiecărei urme, fiecărui mijloc material de probă precum şi de sinteză, de
integrarea acestora în sfera împrejurărilor în care s-a săvîrşit. Astfel, dacă uşa magaziei din care s-
au sustras anumite bunuri poartă semnele unor urme de forţare acestea se asociază în mod logic, de
pildă, cu ranga metalică sau toporul descoperit în apropierea acestui loc. Aceleaşi instrumente,
aflate într-un alt context, nu mai permit asemenea asocieri.
Aşa, de pildă, dacă în încăperea în care s-a descoperit cadavrul victimei unei infracţiuni de
omor prin împuşcare, se găseşte un corp contondent, un topor acestea nu se mai asociază în mod
logic cu urmele existente pe cadavru.
Asemenea urme se asociază însă cu arma de foc, iar această împrejurare va constitui punctul
de plecare pentru dirijarea cercetărilor în vederea descoperirii tubului de cartuş ori a urmelor de
pătrundere a proiectilelor în diferite obiecte.
Afară de descrierea amănunţită a tot ce se observă la locul infracţiunii, este necesar să fie
fixate prin fotografiere, atât în ansamblu cît şi în detaliu, deoarece aparatul de fotografiat imprimă
pe peliculă tot ce se află în faţa obiectivului, fără aprecieri, fără prejudecăţi, fapt care, de multe ori,
s-a dovedit a fi de mare utilitate cercetării criminalistice.
În fine putem concluziona asupra celor ce precedă, putem spune că e preferabil să se fixeze
urme şi obiecte cu privire la care mai târziu se va stabili că nu aveau nici o legătură cu cauza
cercetată, decât să se ignore, pe temeiul inexistenţei unei atare relaţii, urme şi obiecte ce se
dovedesc a fi fost utile cauzei.
 Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice.
Practica organelor de urmărire penală demonstrează că aplicarea mijloacelor tehnico-
criminalistice la cercetarea locului faptei constituie unul din factorii ce înlesnesc esenţial
eficacitatea acestei activităţi. Utilizarea judicioasă a tehnicii din dotarea organelor de urmărire
penală amplifică perceptibilitatea urmelor infracţiunii şi altor mijloace materiale de probă,
asigurând, în consecinţă, eficienţa activităţii de cercetare. Locul faptei conservă o seamă de
modificări latente cunoscute în criminalistică sub denumirea de „urme vizibile”, cum, sunt
amprentele papilare create prin depuneri sudoripare pe suprafeţele absorbante, pete de sânge pe
suporturi cromatice omogene cu sângele, micro-urmele de textile, de păr, de factorii suplimentari ai
împuşcăturii, a căror cercetare este de neînceput fără punerea lor în evidenţă cu ajutorul mijloacelor
tehnice-criminalistice, a dispozitivelor de iluminare inclusiv cu radiaţii invizibile, a tehnicii optice
de mărire, a materialelor de relevare şi conservare.
Situaţia de la faţa locului nu de puţine ori reclamă aplicarea unor mijloace mai sofisticate
pentru depistarea urmelor, armelor, instrumentelor, a substanţelor explozive sau stupefiante ascunse
în special, detectoarelor de metale, de explozie şi de cadavre , a radio-dozimetrelor.
În fine, mijloacele tehnice-criminalistice contribuie la fixarea obiectivă a locului faptei şi a
cercetării lui. Sfera mijloacelor speciale frecvent aplicate în legătură cu cercetarea la faţa locului
cuprinde aparatele de înregistrare fotografică şi filmare, diverse instrumente de măsurare şi
reprezentare grafică a locului cercetat.15
 Principiul efectuării cercetării la faţa locului prin respectarea cerinţelor morale. Pentru
respectarea acestor cerinţe, persoanele din echipa de cercetare în tot timpul desfăşurării a activităţii
lor, trebuie să nu admită prezenţa persoanelor străine, să aibă o comportare serioasă faţă de corpul
victimei, de obiectele ce formează îmbrăcămintea intimă a acesteia, de obiectele din locuinţă,
explicîndu-le persoanelor cărora le aparţin că cercetează obiectele respective nu din curiozitate ci
din necesitate pentru descoperirea urmelor infracţiunii. Datele obţinute din diferite declaraţii, în
legătură cu viaţa intimă a unor persoane, se păstrează în taină, putînd fi dezvăluite numai celora care
sunt interesaţi direct în cauză sau persoanelor chemate să le utilizeze ca probe în cauză. De
asemenea, în cazul fixării şi ridicării unor urme, se caută ca, pe cît posibil, să nu se degradeze
anumite bunuri de valoare din proprietatea victimei ori a altor persoane.

15
Ion Neagu, Tratat de drept procesual penal, Bucureşti, 2004.
7
2
În condiţiile specifice cercetării la faţa locului, pregătirea activităţii presupune parcurgerea a
două etape. Astfel, este necesară desfăşurarea unor activităţi până la deplasarea la faţa locului,
urmând ca pregătirea să fie definitivată odată cu sosirea echipei la locul faptei. Privită în ansamblu,
pregătirea cercetării la faţa locului are un caracter unitar, fiecare dintre activităţi succedându-se într-
o ordine logico-operativă, de modul în care se realizează şi rezultatele uneia depinzând
caracteristicile celei ce va urma.
ACTIVITĂŢI PREGĂTITOARE, CARE SE EFECTUEAZĂ PÂNĂ LA
DEPLASAREA LA FAŢA LOCULUI:
1. Primirea, consemnarea şi verificarea sesizării
Conform legii procesual penale16, organele judiciare se sesizează despre săvârşirea unei
infracţiuni prin: plângere, denunţ sau din oficiu. Indiferent de forma pe care o poate îmbrăca
sesizarea17 sau de persoana care o face, este necesar să se depună toată diligenţa, pentru obţinerea
cât mai multor date despre natura faptei, locul şi timpul când a fost săvârşită. Practic, pentru
evitarea situaţiilor de formare a echipei într-o componenţă necorespunzătoare, deplasărilor inutile,
la adrese greşite sau fictive, organul judiciar, pe lângă identificarea persoanei care a făcut plângerea
sau denunţul, va căuta să afle, din surse cât mai sigure şi demne de încredere, ce anume infracţiune,
unde şi când a fost comisă, numărul victimelor, volumul şi natura pagubelor cauzate, dacă
făptuitorul se cunoaşte sau nu, a fost reţinut de către opinia publică sau de către poliţiştii care au
ajuns primii la faţa locului. În mod evident, de rapiditatea cu care se obţin aceste informaţii depind
modul de constituire şi, implicit, componenţa echipei de cercetare, deplasarea cu rapiditate la faţa
locului şi efectuarea în bune condiţii a activităţii de cercetare la faţa locului.
2. Pregătirea echipei, asigurarea prezenţei altor persoane, a căror participare este necesară
În ceea ce priveşte componenţa echipei, trebuie subliniat că au trecut mai bine de 30 de ani, de
când doctrina de specialitate a cunoscut şi a asimilat termenul de echipă complexă de cercetare la
faţa locului.
În opinia noastră, echipa, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, va cuprinde o
grupă de specialişti, ce vor asigura partea cu caracter tehnic a activităţii – căutarea, revelarea,
fixarea, ridicarea, examinarea la faţa locului a cadavrului (dacă este necesar), a urmelor şi
mijloacelor de probă – şi o grupă de anchetatori, ce prin desfăşurarea unor activităţi specifice,
concură la realizarea scopului activităţii. Conlucrarea, între cele două componente ale echipei de
cercetare, este necesar să tindă către perfecţiune, practica demonstrând că, efectiv, activităţile se
completează reciproc, rezultatele uneia determinând efectuarea alteia, până în momentul epuizării
tuturor posibilităţilor.
Din rândul specialiştilor de la faţa locului, vor face parte, în funcţie de natura infracţiunii şi a
locului de cercetat, tehnicieni criminalişti, medici legişti, personal cu câini de urmărire, tehnicieni
auto, specialişti în probleme de protecţia muncii, specialişti din diferite alte domenii, care pot
concura la buna desfăşurare a activităţii.
În situaţia în care făptuitorul a fost prins şi imobilizat la faţa locului sau dacă persoanele
interesate o cer, la desfăşurarea cercetării la faţa locului pot participa şi avocaţi din oficiu sau aleşi,
după caz.
3. Pregătirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice
Indiferent de simplitatea sau complexitatea lor mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice
trebuie să răspundă unor cerinţe printre care importante apreciez a fi următoarele:
- să răspundă exact activităţilor care se anticipează că se vor desfăşura la faţa locului;
- să poată fi manevrate rapid şi cu uşurinţă;
- să permită exploatarea cu maximă acurateţe a urmelor investigate;
- să permită aplicarea unor procedee de lucru sigure;

16
Art. 262 din Codul de Procedură Penală
17
N.A. – în scris sau oral, de la persoana vătămată, o persoană care a aflat despre săvârşirea unei infracţiuni sau de la un
funcţionar ce face din cadrul organelor judiciare.
8
- să nu afecteze ori să contamineze urmele prin desfăşurarea operaţiilor specifice de căutare,
descoperire, revelare, fixare, ridicare sau ambalare;
- să asigure conservarea adecvată a urmelor;
- să asigure independenţa tehnică a operaţiunilor în condiţii de teren etc.
Fără a prezenta exhaustiv problematica, vor fi avute în vedere:
4. Luarea măsurilor de protecţie
Luarea măsurilor de protecţie implică o detaliată pregătire, anterioară prezentării la faţa
locului. In funcţie de informaţiile pe care le deţine, organul de cercetare trebuie sa ia toate masurile,
necesare şi suficiente, astfel încât viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a echipei de la faţa
locului să nu fie lezată sub nici o formă.
În cazul cercetărilor, care implică riscuri de ordin: chimic, fizic, biologic, radioactiv, etc., se
impun anumite măsuri, cu caracter special. În spaţiile contaminate, membrii echipei se expun unor
riscuri, organismul uman putând suferi o serie de leziuni.
5. Asigurarea deplasării cu operativitate a echipei de cercetare la fata locului.
Deplasarea cu operativitate a echipei la faţa locului este o problemă ce, privită şi numai prin
prisma pericolului distrugerii urmelor, plecarea sau/şi influenţarea martorilor oculari, denaturarea
poziţiei urmelor şi mijloacelor materiale de probă, devine deosebit de importantă. Activitatea
organelor judiciare a demonstrat că, atunci când echipa de cercetare a ajuns la faţa locului, într-un
timp scurt, dincolo de un beneficiu de imagine, şansele de realizare a sarcinilor cercetării la faţa
locului au fost mult mai mari, o dată cu scurgerea timpului, acestea diminuându-se, chiar în
progresie geometrică, ajungând, în multe cazuri, la minim.
ACTIVITĂŢI PREGĂTITOARE EFECTUATE LA FAŢA LOCULUI
Aceste activităţi sunt menite a completa pe cele de la sediul organului judiciar şi a aduce
corecţiile necesare măsurilor luate de către primii ajunşi la faţa locului. Şeful echipei de cercetare
are un rol hotărâtor în organizarea şi desfăşurarea acestora, de calităţile manageriale ale sale
depinzând, în bună măsură, condiţiile în care se va efectua activitatea propriu-zisă.
1 Verificarea modului cum s-a acţionat până la sosirea echipei, dispunerea măsurilor
necesare, în raport cu situaţia existentă la locul faptei
O dată ajunsă echipa de cercetare la faţa locului, şeful echipei se informează, cu operativitate,
despre:
→ modul cum s-a acţionat pentru salvarea victimelor;
→ dacă mai sunt persoane care necesită prim-ajutor;
→ dacă şi cum s-a asigurat paza locului faptei;
→ modul cum s-a acţionat pentru conservarea urmelor şi a mijloacelor materiale de probă;
→ dacă există pericol iminent de incendiu, explozie, inundaţii, etc.;
De asemenea, verifică starea de fapt şi ia măsurile necesare pentru completarea şi corectarea
celor întreprinse de primii ajunşi la faţa locului, evitarea oricăror pericole şi pentru crearea celor
mai bune condiţii în care să se efectueze cercetarea la faţa locului.
2. Determinarea modificărilor ce au survenit în aspectul iniţial al locului săvârşirii
infracţiunii
Pe baza informaţiilor furnizate de către primii ajunşi la faţa locului, se vor stabili configuraţia
locului pe care s-a săvârşit infracţiunea, modificările şi natura acestora. Se va insista pe aspectul
iniţial al locului faptei, pe poziţia şi aspectul urmelor şi mijloacelor materiale de probă. În ceea ce
priveşte modificările intervenite, o atenţie deosebită se va acorda naturii acestor modificări şi
cauzelor ce le-au generat – dacă ele au apărut ca urmare a activităţilor destinate să salveze
victimele, să înlăture sau să limiteze acţiunea unor surse de pericol ori au avut în antecedenţă factori
de natură subiectivă, cum ar fi acţiunea făptuitorului sau a altor persoane, ce au încercat să
denatureze aspectul locului faptei, cu scopul de a îngreuna sau compromite ancheta, nepriceperea
sau neatenţia celor ce au luat primele măsuri.
În situaţia în care modificările au fost determinate de acţiunea unor persoane, se va proceda la
identificarea şi audierea acestora, în ideea stabilirii acţiunilor care au determinat modificările şi dacă
a fost sau nu implicată reaua - voinţă.
3. Delimitarea şi stabilirea metodelor de cercetare a locului faptei

9
În ordinea firească a lucrurilor, pentru începerea cercetării la faţa locului, se impune stabilirea
limitelor perimetrului ce urmează a fi cercetat şi a modului concret în care se va face aceasta.
Considerăm ca demnă de subliniat o clasificare a metodelor de cercetare la faţa locului,
prezentată în doctrină, ce face referire la o metodă subiectivă, o metodă obiectivă şi la una mixtă
sau combinată.
Astfel, metoda subiectivă este caracterizată prin aceea că, echipa de cercetare procedează la
căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicare urmelor şi mijloacelor materiale de probă,
urmând cât mai fidel traseul parcurs de făptuitor din momentul pătrunderii în câmpul infracţional şi
până la părăsirea acestuia. Această metodă are avantajul că, se pot obţine rapid unele date şi indicii,
ce pot canaliza cercetările, pentru identificarea urgentă a făptuitorilor, recuperarea prejudiciului, etc.
Are dezavantajul unei anumite superficialităţi, locul faptei neputând fi examinat sistematic şi
detaliat.
Metoda obiectivă constă în examinarea locului faptei într-o anumită ordine, făcându-se
abstracţie de modul şi succesiunea acţiunilor presupuse a fi fost desfăşurate de făptuitor în câmpul
infracţiunii. Deşi presupune un volum de timp şi implicarea unui personal mai numeros, metoda are
avantajul că permite o examinare amănunţită a locului, permiţând descoperirea tuturor urmelor ce
au legătură cu cauza.
Metoda mixtă sau combinată impune ca, pe parcursul cercetării, să fie folosită atât metoda
subiectivă cât şi metoda obiectivă, alternându-se cele două metode, în raport de particularităţile
cauzei şi diferitele momente ale cercetării.
Cercetarea poate fi efectuată prin mai multe procedee tactice:
a) concentric – de la periferii spre centru.
b) excentric – de la centru la periferii.
c) liniar – dea lungul sectorului cercetat(pe linii drepte de la o margine la cealaltă, pe liniile
sectoarelor sau pătratelor).
d) frontal – deplasarea frontal de la locul impactului spre periferie pe o linie dreaptă. Ex.
cercetarea accidentului rutier, de la locul tamponării pe urmele de frânare spre periferie.
e) Pe sectoare – locul infracţiunii sau al consecinţelor ei se împarte în sectoare (pătrate,
dreptunghiuri egale) ca tabla de şah şi o latură se notează cu cifre, iar alta cu litere.
Indiferent de metoda aleasă, optimul presupune examinarea sistematică, multilaterală şi
obiectivă a locului săvârşirii infracţiunii.
4. Stabilirea sarcinilor pentru fiecare membru al echipei
Cronologic, ultima înaintea începerii efective a cercetării la faţa locului, este activitatea
pregătitoare care pune cel mai mult în valoare capacitatea managerială a şefului echipei. Există o
situaţie de fapt, personal specializat, resurse materiale şi un scop. Stabilirea modului în care sunt
puse cel mai bine în valoare resursele, raportat la condiţiile situaţiei specifice pentru atingerea
scopului, cade în sarcina acestei persoane.
General valabil este faptul că şeful echipei de cercetare este o persoană ce are calitatea de
organ judiciar competent a efectua activitatea. El poartă, în principal, răspunderea pentru întreaga
desfăşurare a activităţii, atât sub aspectul respectării legalităţii, drepturilor persoanelor participante,
cadrului procedural, etc., cât şi sub aspectul diligenţei ce se depune pentru realizarea scopurilor
cercetării la faţa locului.

3
Din considerente de ordin psiho-pedagogic îmi voi permite să subliniez, în continuare, că
cercetarea la faţa locului parcurge două faze, şi anume:
 faza statică
 faza dinamică

10
Această distincţie are un caracter convenţional, util din punct de vedere ştiinţific, însă nu
trebuie acceptat ca ceva rigid şi absolut.
Multitudinea şi diversitatea situaţiilor ce pot fi întâlnite în practică, pot impune ca, unele
dintre activităţile din faza statică, să se execute în faza dinamică şi, invers, cele două faze putându-
se întrepătrunde, raţiunea fiind dată de necesitatea obţinerii cu rapiditate a unor rezultate care să
poată constitui un punct de plecare al anchetei. Este necesară o precizare: dacă rigiditatea este
dăunătoare, haosul constituie, cu adevărat, un pericol – desfăşurarea cercetării la faţa locului în mod
haotic, în numele unui bine generic, chiar dacă, cu o ţintă absolut legitimă şi remarcabilă, are un
rezultat sigur: compromiterea întregii anchete.
Cercetarea la faţa locului în faza statică
Caracteristic acestei faze este faptul că se procedează la o examinare atentă a locului faptei,
fără a i se aduce acestuia nici o modificare. Vor fi prezentate, în continuare, activităţile asimilate de
către doctrină – cu observaţia că şi practica judiciară le-a confirmat – acestei faze într-o succesiune
cronologică, ce are ca fundament atât principii logice, cât şi necesităţi de ordin operativ.
 Debutul constă în observarea locului faptei. În cazul încăperilor, aceasta se efectuează
dintr-un singur loc, iar în cazul unor suprafeţe cu o anumită întindere, se procedează la parcurgerea
acestora astfel încât să poată fi observat orice element de natură să intereseze ancheta. Momentul
este prielnic pentru ca, şeful echipei să verifice, în concret, dacă perimetrul, ce urmează a fi
cercetat, a fost corect delimitat, urmând a se proceda în funcţie de situaţie.
 Paralel cu observarea locului faptei, este necesară orientarea topografică şi criminalistică a
acestuia. Orientarea topografică presupune orientarea locului faptei, în funcţie de punctele
cardinale, iar orientarea criminalistică are în vedere orientarea în interiorul perimetrului de cercetat,
în funcţie de reperele ce caracterizează sistemul de referinţă, în momentul efectuării activităţii –
clădiri, copaci izolaţi, şosele, drumuri de acces, locul unde a fost descoperit cadavrul, locul unde se
observă abandonat mijlocul de transport folosit de către făptuitori, etc.
 Conturarea unor versiuni, care să aibă ca obiect căile folosite, de către participanţii la
activitatea ilicită, pentru acces şi pentru părăsirea locului faptei – analizând natura şi aspectul
locului faptei – ajută la precizarea mai bună a limitelor perimetrului de cercetat şi a metodelor ce
vor fi folosite pentru efectuarea cercetării la faţa locului.
 După efectuarea activităţilor descrise mai sus – activităţi pe care le consider de debut –
urmează stabilirea căilor de acces şi a locurilor ce pot fi folosite pentru deplasare în interiorul
locului de cercetat, de către membrii echipei. Această activitate trebuie efectuată de către
specialistul criminalist, persoană care este abilitată pentru desfăşurarea acestei activităţi de
calificarea pe care o are – existând, în acest sens, şi dispoziţii de uz intern, în Ministerul
Administraţiei şi Internelor, ce prevăd, atunci când cercetarea la faţa locului se efectuează de către
personal încadrat în acest minister, anumite obligaţii pentru fiecare participant, în funcţie de
structura organizatorică din care provin.
Este necesar să fie observată aici necesitatea păstrării cât mai intacte a locului faptei, ce
impune atât alegerea oportună a căilor de acces, cât şi limitarea, la strictul necesar, a numărului de
persoane ce vor pătrunde în perimetrul pe care se efectuează cercetările, astfel încât să se evite
apariţia unor atitudini permisive faţă de şefii ierarhici ai celor ce constituie echipa, reprezentanţii
mass-media, diverşi cunoscuţi, care să facă posibilă distrugerea urmelor iniţiale şi crearea altora;
urme care să inducă în eroare ancheta şi să îngreuneze finalizarea corectă a cauzei18.
După stabilirea căilor de acces în interiorul perimetrului de cercetat, va pătrunde şeful echipei,
însoţit, în primul rând, de specialistul criminalist dar şi de alţi specialişti – medici legişti, toxicologi,
armurieri, etc. – în funcţie de specificul activităţii infracţionale cercetate. O dată cu intrarea în locul
săvârşirii infracţiunii, pentru a se putea face aprecieri corecte asupra situaţiei, este necesar să se
acorde atenţie şi să se noteze ora pătrunderii în câmpul infracţiunii, starea instalaţiilor, aparatelor, a
uşilor, ferestrelor, sistemelor de închidere, cu care sunt prevăzute acestea, starea sistemelor de
iluminare, de aprovizionare cu energie electrică, gaze naturale şi apă, de condiţionare şi filtrare a
aerului, vizibilitate, situaţia atmosferică, mirosurile persistente, starea căilor de acces, amplasarea
diferitelor obiecte, starea şi poziţia victimelor, a cadavrului, etc.

18
V. Bercheşan, C. Pletea, I.E Sandu op. cit pag. 45
11
Există situaţii când, pătrunderea în perimetrul de cercetat, în funcţie de modul de efectuare a
activităţii ilicite, nu se face decât după înlăturarea pericolelor iminente – localizarea şi stingerea
incendiilor, dezamorsarea dispozitivelor ce pot produce explozii, verificarea nivelului de
radioactivitate sau de compuşi toxici din aer, deconectarea sistemelor de aprovizionare cu gaze sau
energie electrică.
 dată cu parcurgerea locului faptei, se va proceda la marcarea şi protejarea locurilor unde
se găsesc urme ori mijloace materiale de probă, fiind notată dispunerea acestora, în raport cu
reperele şi alte urme sau mijloace materiale de probă, cu care se învecinează. Aici trebuie făcută o
precizare: în fapt, are loc o intensă activitate de căutare a urmelor şi mijloacelor de probă, nimeni nu
trebuie să accepte că ar putea fi vorba despre un fel de survolare a locului faptei, urmând a se marca
tot ce, eventual, „sare în ochi”. Cercetarea la faţa locului este caracterizată de meticulozitate iar
profesionalismul impune o atenţie mărită la fiecare amănunt.
Pe măsura desfăşurării activităţii, toate urmele şi mijloacele materiale de probă vor fi
analizate, trebuind să fie avute în vedere următoarele elemente: poziţia, starea în care se prezintă,
amplasarea, forma şi dimensiunile, categoriile de urme, ce apar ca evidente pe mijloacele materiale
de probă descoperite. Când precizarea raporturilor de distanţă, dintre reperele descoperite în câmpul
infracţional, poate contribui la explicarea mecanismului producerii infracţiunii, se recomandă
fixarea exactă a poziţiei fiecărui reper, prin raportarea la alte două.
O atenţie deosebită, apreciez că, trebuie acordată aşa-numitelor urme de poziţie. Analizând şi
căutând explicaţii cu privire la existenţa, poziţia, starea de degradare, etc., a pieselor de mobilier, a
instalaţiilor sanitare, instalaţiilor de aclimatizare, obiectelor de veselă, electrocasnice, altor obiecte
de folosinţă îndelungată, se pot obţine date ce pot fi importante, prin coroborare, în ansamblul
anchetei penale.
În raport cu cele care se descoperă, ţinând cont de cum evoluează procesul complex al
elaborării şi verificării de versiuni, se vor stabili zonele, respectiv locurile, unde se impune
desfăşurarea unor operaţiuni de revelare a urmelor latente, particularizate, din punct de vedere al
procedeelor folosite, în funcţie de natura lor – urme de mâini, de sânge, urme lăsate de diferite părţi
ale corpului, etc. – şi de timpul scurs de la săvârşirea infracţiunii.
 Tot în faza statică, este oportună folosirea câinelui de urmărire pentru prelucrarea urmelor
de miros. Ca regulă, trebuie să se insiste asupra necesităţii ca această activitate să fie desfăşurată
într-un stadiu al activităţii, în care mirosurile, legate de activitatea infracţională sau de participanţii
la aceasta, să nu fie viciate şi amestecate cu mirosuri specifice ale celor ce fac parte din echipa de
cercetare, ale mijloacelor de transport ori diferitelor echipamente deplasate la faţa locului.
Conducătorul câinelui de urmărire va fi însoţit, pe traseul pe care îl va parcurge câinele, de încă 1-2
membri din echipă, practica demonstrând că, în funcţie de rezultatele prelucrării urmei de miros,
trebuie luate unele măsuri operative cum ar fi: imobilizarea făptuitorului, în cazul când câinele
indică cu certitudine o persoană ca fiind creatoarea urmei prelucrate, luarea unor măsuri de
conservare şi pază, în cazul unor urme sau mijloace materiale de probă ce sunt găsite pe traseul
parcurs de câine, luarea măsurilor de acordare a primului ajutor, în cazul descoperirii unor persoane
în suferinţă, etc. Traseul parcurs de câine, manifestările specifice de comportament şi rezultatele
prelucrării urmelor de miros vor fi fixate într-un proces verbal ce se va anexa procesului verbal de
cercetare la faţa locului.
Aspectul locului faptei, mijloacele materiale de probă şi urmele descoperite vor fi fixate prin
înregistrările de sunet şi imagine, practica subliniind importanţa fixării imaginilor de orientare a
locului faptei, imaginilor tip schiţă, celor care au ca obiect doar locul faptei şi a imaginilor ce
reprezintă obiectele principale.
Pe parcursul desfăşurării activităţilor, constatările făcute se notează provizoriu19, urmând ca
acestea să fie folosite ulterior, după terminarea activităţii, la întocmirea procesului verbal de
cercetare la faţa locului.
Sintetizând cele arătate cu privire la faza statică, trebuie subliniat că aceasta constituie debutul
cercetării la faţa locului, echipa ia contact nemijlocit cu locul faptei, prin activităţile desfăşurate se
formează o imagine generală asupra locului faptei, asupra naturii activităţii cercetate şi principalelor

19
A. Ciopraga op. cit. pag. 70
12
repere, care pot avea relevanţă pentru anchetă, se înlătură orice posibilitate de distrugere sau
dispariţie a urmelor şi mijloacelor materiale de probă.
Cercetarea la faţa locului în faza dinamică
Faza dinamică se distinge prin complexitate, presupunând participarea tuturor membrilor
echipei la efectuarea investigaţiilor şi folosirea integrală a mijloacelor tehnico-ştiinţifice
criminalistice, aflate la dispoziţia lor. După efectuarea activităţilor specifice fazei statice se
procedează la examinarea minuţioasă a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă
descoperite în perimetrul cercetat – cu privire la care se apreciază că au legătură cu săvârşirea
infracţiunii – existând posibilitatea mişcării obiectelor purtătoare de urme, în funcţie de
posibilităţile tehnice din dotare.
Nu se pune problema de a repeta ceva, ci este vorba despre o continuare firească, într-o nouă
fază, de natură a completa şi desăvârşi cercetarea la faţa locului.
 Se va examina atent fiecare obiect, eventual, cadavrul sau cadavrele, în cazul activităţilor
infracţionale ce au avut ca rezultat moartea uneia sau a mai multor persoane, urmărindu-se
descoperirea tuturor urmelor care interesează cercetarea şi a indiciilor, în legătură cu modul de
formare, poziţia şi alte elemente, în conexiune cu urmele, de natură a explica desfăşurarea activităţii
infracţionale. Trebuie insistat pe examinarea multilaterală a fiecărei urme, ce va fi fixată prin
înregistrarea de imagini, prin măsurători în raport cu alte urme descoperite, cadavru sau alte repere
situate în câmpul infracţional, va fi analizată sub aspectul naturii, culorii, formei, mirosului, etc.
urmând a se stabili, în concret, metodele de ridicare şi modul de ambalare, în vederea transportului
la sediul laboratoarelor unde vor fi expertizate.
Cercetarea la faţa locului nu se poate rezuma doar la o survolare a suprafeţei locului săvârşirii
infracţiunii, urmată de o inventariere a urmelor şi mijloacelor materiale de probă.
Ţinând seama de finalitatea ei, de rolul şi locul acestei activităţi în economia anchetei penale,
conducătorul echipei de cercetare are obligaţia de a coordona eforturile echipei, în direcţia explicării
fiecărei acţiuni sau fenomen, în urma căruia s-au produs modificări în starea sistemului de referinţă,
devenit loc al faptei. Căutarea, descoperirea şi examinarea de urme şi mijloace materiale de probă,
la faţa locului, nu trebuie acceptată ca un scop în sine. Simpla existenţă a unei urme, descoperite în
perimetrul în care s-a săvârşit o infracţiune, nu înseamnă nimic sau înseamnă foarte puţin, dacă ea
nu este relaţionată cu activitatea infracţională şi identitatea făptuitorilor.
În context, interpretarea existenţei, naturii, poziţiei, mecanismului de formare şi a altor
elemente ce caracterizează urmele şi mijloacele materiale de probă, devine deosebit de importantă;
trebuie considerată elementul necesar să facă conversia unor stări de fapt, în elemente de anchetă.
Şeful echipei de cercetare la faţa locului va primi, centraliza şi analiza informaţiile oferite de
activităţile membrilor echipei, urmând ca, pe baza acestora, să dea dispoziţiile necesare pentru
orientarea activităţii, în scopul obţinerii maximului de informaţii.
Pe parcursul tratării problematicii din această secţiune, nu am făcut referiri la natura urmelor,
la locurile unde pot fi găsite şi suprafeţele predabile a păstra cel mai bine caracteristicile ce pot
conduce la identificarea factorului creator, considerând, pe baza unor argumente de natură psiho-
pedagogică, că este oportun a analiza aspectele arătate în cadrul unui demers ştiinţific, cu caracter
preponderent de tehnică criminalistică.

4
Există două tipuri de fixare:
1. Procesuală
2. Tehnică
Doctrina, pornind de la norma juridică de bază, detaliază aspectul, făcând distincţie între
fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului prin descriere şi fixarea cu ajutorul mijloacelor tehnice.
În doctrina de specialitate se subliniază că, pe lângă procesul verbal de cercetare la faţa
locului, înregistrări de sunet şi imagine, schiţe, etc. este important să se analizeze notiţele luate de
13
către membrii echipei de cercetare deplasate la faţa locului, ca un element de bază pentru aflarea
adevărului. Notiţele ajută la întocmirea procesului verbal de cercetare la faţa locului şi la întocmirea
altor documente de-a lungul anchetei, fapt care impune ca membrii echipei să nu se bazeze numai
pe memorie, fiecare trebuind să aibă un carnet de notiţe în care succesiunea datelor şi informaţiilor
să fie redate logic şi sistematic. Acest carnet, în unele cazuri, poate fi examinat de către instanţele
judiciare. Recomandabil ar fi ca la baza redactării acestor notiţe să stea observaţiile personale
înregistrate prin intermediul unui reportofon.
Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului prin proces-verbal
Din punctul de vedere al UP, procesul-verbal de cercetare la faţa locului este un mijloc de
probă cu semnificaţie majoră în soluţionarea cauzei, constituindu-se, în acelaşi timp, şi ca o dovadă
de natură a demonstra îndeplinirea tuturor dispoziţiilor legale, în cea ce priveşte desfăşurarea
cercetării la faţa locului. Acesta trebuie să reprezinte o reproducere fidelă a întregii activităţi
desfăşurate, un inventar şi, nu numai, al tuturor urmelor şi mijloacelor materiale de probă
descoperite. Lectura acestui act procedural trebuie să ofere, chiar şi celui care nu a participat la
efectuarea acestei activităţi, posibilitatea de a-şi reprezenta cu uşurinţă scena locului infracţiunii, cu
toate modificările, ce constituie un rezultat al faptei săvârşite.
În legătură cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, atât doctrina cât şi practica judiciară
au subliniat necesitatea satisfacerii unor cerinţe, după cum urmează:
1. Obiectivitate – procesul-verbal trebuie să conţină descrierea locului săvârşirii infracţiunii, a
urmelor şi mijloacelor materiale de probă, astfel cum se prezintă acestea în momentul în care
organul judiciar desfăşoară activitatea, descrierea fiecărui segment de activitate efectuat şi
rezultatele obţinute, descrierea eventualelor incidente şi a consecinţelor acestora, etc., în deplină
concordanţă cu realitatea. Caracterul obiectiv presupune ca, în cuprinsul procesului-verbal, să îşi
găsească locul doar constatările proprii ale membrilor echipei, nu şi supoziţii sau deducţii desprinse
din experienţa anterioară ori suprapuse pe influenţe ale persoanelor interesate.
2. Să fie complet – procesul-verbal trebuie să conţină, în măsura în care este permis termenul,
absolut toate detaliile legate de desfăşurarea activităţii şi desfăşurarea activităţii şi de rezultatele
obţinute. Foarte important este că orice omisiune poate avea efecte deosebite asupra întregii
anchete, putându-se pierde sau diminua valoarea probantă într-un anumit context, cu consecinţe
directe, legate de modul de soluţionare a cauzei.
3. Să se caracterizeze prin precizie şi claritate – precizia redactării este dată de consemnarea
exactă a constatărilor organului judiciar, iar claritatea presupune folosirea unui limbaj adecvat, care
să poată conduce la o bună înţelegere la lectură, trebuie să existe o corespondenţă perfectă între
mesajul transmis şi cel receptat, eventualii factori distorsionaţi să nu aibă legătură cu redactarea
procesului-verbal. Trebuie eliminate exprimările ambigue, improprii, care pot genera confuzii,
interpretări diferite, etc.
4. Să fie concis20 – procesul-verbal trebuie să redea într-o formă concentrată ceea ce a fost
constatat de către organul judiciar. În cuprinsul procesului-verbal trebuie să-şi găsească locul doar
aceste constatări, nu şi comentarii, posibile explicaţii, etc. De observat este şi că nu trebuie trecut
dintr-o extremă în alta, în sensul că nu trebuie făcute concesii caracterului complet; nu este normal
să se renunţe la a se consemna date, ce pot conduce la lămurirea împrejurărilor comiterii
infracţiunii, din ignoranţă sau din alte motive.
În ceea ce priveşte conţinutul procesului-verbal, potrivit prevederilor legale, se poate aprecia
că trebuie observate trei părţi: o parte introductivă, una descriptivă şi, cea din urmă, finală.
Partea introductivă trebuie să conţină date ce atribuie caracter procedural procesului-verbal,
date referitoare la participanţi, date privitoare la locul şi timpul efectuării precum şi alte menţiuni.
În partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile întreprinse şi
rezultatele obţinute.
Partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, va avea ca obiect menţiuni cu
privire la:
• Urmele şi mijloacele de probă ridicate la faţa locului, raţiunea care a stat la baza ridicării
acestora, mijloacele şi metodele folosite pentru ridicare.

20
În unele lucrări apare termenul de „succint”, cu acelaşi înţeles – a se vedea în acest sens A. Ciopraga, op. cit. pag 78
14
• Măsurile dispuse, ca exemplu, cu privire la persoanele vătămate, făptuitori, cadavru,
vehiculele implicate în săvârşirea infracţiunii, porţiunea de teren pe care s-a desfăşurat activitatea,
restabilirea circulaţiei rutiere, a furnizării de energie electrică, gaze naturale, apă, etc.
• Înregistrările de sunet şi imagine – dacă s-au făcut, mijloacele folosite, alte menţiuni legate
de poziţia în care au funcţionat aparatele – atunci când aceasta este relevant pentru calitatea sau
caracteristicile înregistrărilor – materiale folosite, surse de iluminare, etc.
• Observaţii cu privire la distrugeri sau alte implicaţii ale desfăşurării activităţii ce ar fi putut
prejudicia interesele unor persoane fizice sau juridice – s-a întrerupt furnizarea de energie electrică
şi, ca urmare, a fost întreruptă temporar activitatea la un punct de lucru; au fost folosite unele
persoane care, fiind scoase din procesul tehnologic, ar fi putut produce unele pierderi de randament;
etc. – observaţii ale martorilor asistenţi, obiecţii ale persoanelor interesate în cauză ori afectate într-
un fel sau altul prin efectuarea activităţii, etc.

Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului prin înregistrări de sunet şi imagine


Indiferent de tehnologia uzitată21 – fotografie alb-negru sau color; film, înregistrări magnetice,
digitale, pe suport informatic, etc. – înregistrările de sunet şi imagine trebuie să îndeplinească,
pentru a putea fi acceptate în domeniul judiciar, următoarele condiţii:
• Înregistrările de sunet şi imagine trebuie să se realizeze rapid şi, relativ, simplu, cerinţele
muncii impunând ca operaţiunile necesare să se realizeze într-un timp scurt, pentru a putea fi utile
în continuarea – cu operativitate – a cercetărilor, iar cerinţele necesare pentru calitate să poată fi
realizate de către un personal, a cărui specializare să nu fie costisitoare.
• Înregistrările de sunet şi imagine trebuie să fie obiective, să reprezinte o copie cât mai fidelă
a realităţii, eventualele distorsiuni sau pierderi să nu poată afecta sau pune sub semnul întrebării
utilitatea în cadrul procesului judiciar.
• Înregistrările de sunet şi imagine trebuie să suporte o procedură de certificare – modul de
lucru trebuie să permită o protecţie împotriva falsificării totale ori parţiale. Toţi cei interesaţi trebuie
să fie convinşi că ceea ce văd şi aud, efectiv, a fost constatat la faţa locului.
Înregistrările de sunet şi imagine pot fi clasificate în trei mari categorii:
1. înregistrări ale locului faptei.
2. înregistrări ale activităţilor ce se desfăşoară la faţa locului.
3. înregistrări ale urmelor şi mijloacelor materiale de probă care se ridică în vederea
continuării cercetărilor; ale persoanelor care sunt conduse sau aduse la sediul organului judiciar, de
asemenea, pentru continuarea cercetărilor; ale urmărilor pe care persoane interesate le reclamă ca
aducătoare de prejudiciu; ale altor aspecte de natură a interesa sub aspectul măsurilor legale, luate
de către echipa deplasată la faţa locului.
Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului prin schiţa locului faptei reprezintă o
modalitate de reprezentare a locului infracţiunii, în ansamblu, a poziţiei obiectelor şi urmelor, a
raporturilor de distanţă dintre acestea – toate acestea mărite sau micşorate la scară – ce are menirea
de a ilustra constatările cuprinse în partea descriptivă a procesului verbal, de a facilita formarea unei
imagini cât mai apropiate de realitate, astfel încât constatările, cuprinse în procesul verbal, să fie
înţelese mai uşor.
În funcţie de cum, la executarea schiţei, se respectă sau nu reprezentarea proporţională a
dimensiunilor reale, ale elementelor perimetrului în care s-a efectuat cercetarea, se poate distinge
între două modalităţi de realizare a planului schiţă: schiţa executată la scară (desen schiţă) şi schiţa
realizată pe baza liberelor aprecieri ale celui care o întocmeşte (plan schiţă).
Pentru a-şi atinge scopul, schiţa trebuie să se caracterizeze prin următoarele:
→ Exactitate – la întocmirea schiţei, este necesară fixarea cât mai corectă a dimensiunilor
reperelor ce interesează ancheta – obiecte, distanţe, unghiuri, etc. – fiecare dimensiune
intercorelându-se cu celelalte, o eroare generând alte erori.
→ Cotare – principial, trebuie utilizat acelaşi sistem de cotare pentru a reprezenta distanţele
dintre şi dimensiunile fiecărei urme sau mijloc material de probă, descoperite la faţa locului. Astfel,
21
N.A. – pe parcursul acestei secţiuni nu voi detalia modalităţi şi procedee de folosire a fiecărei tehnologi în parte,
considerând că astfel de observaţii îşi pot găsi un loc oportun în cadrul unei lucrări cu un mai pronunţat caracter tehnic
unde, probabil, pe parcursul unui capitol distinct se pot detalia toate aspectele pertinente problemei
15
se recomandă utilizarea sistemului metric, distanţele, atât cele mari cât şi cele mici, urmând a fi
indicate cu cifre multiplu cu două zecimale, în funcţie de necesităţi.
→ Întocmire la scară – cum este imposibil ca toate dimensiunile să fie redate, în cadrul
schiţei, în mărime naturală, trebuie stabilit un raport între mărimea obiectelor şi distanţelor din
schiţă şi dimensiunile reale, raport ce reprezintă scara schiţei. În practică, se foloseşte adesea scara
1:100 – în fapt 1 cm. pe schiţă, echivalând cu 1 m în teren.
→ Orientare – pentru o bună înţelegere a schiţei, aceasta trebuie să fie orientată în funcţie de
punctele cardinale, ce pot fi stabilite cu ajutorul busolei din dotarea truselor criminalistice sau cu
ajutorul unor repere din teren. Se uzitează ca partea din dreapta schiţei să fie orientată pe direcţia
Nord-Sud.
→ Claritate – schiţa trebuie să conţină doar elementele de interes pentru anchetă, foarte
importante fiind aici priceperea şi rigoarea celui care o întocmeşte în a surprinde esenţialul,
aglomerarea de detalii într-un spaţiu, prin natura lucrurilor, de dimensiuni reduse putând să
obosească, să îngreuneze – în loc să uşureze – înţelegerea situaţiei de la faţa locului.
→ Reprezentare prin semne convenţionale criminalistice – este necesară utilizarea de semne
convenţionale, întrucât acestea sunt uşor de reprezentat şi de recunoscut şi înţeles de către orice
persoană ce vrea să citească schiţa prin simpla consultare a legendei. Altfel, ar trebui ca cel care
întocmeşte schiţa să aibă un talent deosebit la desen – lucru greu de conceput în practică – chiar şi
în aceste condiţii, putându-se produce ilaritate, confuzii, etc.
→ Individualizare – schiţa se individualizează prin menţionarea următoarelor date: titlu,
activitatea ale cărei rezultate au stat la baza întocmirii, datele de identificare ale celui care a
întocmit schiţa, data întocmirii, scara la care a fost executată, semnăturile martorilor asistenţi şi ale
părţilor, dacă acestea au participat la desfăşurarea activităţii şi legenda.
În ceea ce priveşte procedeele sau tehnicile folosite la întocmirea unei schiţe, literatura de
specialitate face referire la: schiţa executată în proiecţie orizontală sau desenul în plan orizontal;
schiţa executată în proiecţie verticală; rabatarea planurilor de proiecţie sau metoda cutiei
desfăşurate; schiţa în secţiune.
Amplasarea, pe schiţă, a elementelor de interes pentru anchetă necesită, indiferent de
procedeul de efectuare folosit, apelarea la tehnici ajutătoare precum: tehnica punctelor extreme;
tehnica axelor principale; caroiajul imaginar.
Nu am insistat pentru a detalia tehnicile, pe care le-am prezentat mai sus, întrucât militez
pentru tratarea la un alt nivel a problemei. În condiţiile depunerii unor eforturi deosebite de către
structurile administrative, în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea organele judiciare, pentru
dotarea cu tehnologii de ultimă oră, schiţele trebuie şi pot fi făcute pe calculator, cu rezultate,
evident, superioare – utilizându-se programe ce fac obiectul unui domeniu relativ nou, design-ul –
de către membri ai echipelor deplasate pentru cercetarea la faţa locului, ce pot fi specializaţi fără un
efort ieşit din comun, din punct de vedere al cheltuielilor şi al timpului în care pot căpăta
deprinderile necesare. Principalele programe sunt: 2D şi 3D.
Schiţele, executate în programul 2D, apar sub forma plană, cel care cercetează cauza putând
viziona spaţiul de la faţa locului din mai multe unghiuri. În programul 3D, imaginea apare
tridimensională, atât organele judiciare cât şi alte persoane interesate putând să perceapă locul în
care s-a consumat infracţiunea, în spaţiu. Acesta poate schimba unghiul de studiere a spaţiului
cercetat, pentru a intra în detalii. Pentru a se obţine o astfel de imagine, se foloseşte, într-o prima
etapă, un program ce este utilizat, de obicei, în arhitectura. Este vorba de Autocad. Ulterior, se
creează texturile şi se aplică lumini, camere de filmat, etc. Modul de lucru, particularităţi, dificultăţi,
eventuale proceduri sau metodologii trebuie să constituie obiectul unei lucrări de specialitate strictă;
în prezentul demers ştiinţific apreciez că este suficient semnalarea aspectului şi sublinierea faptului
că schiţa computerizată reprezintă un pas înainte, efectuarea ei nepresupunând eforturi deosebite
sau perioade de timp suplimentar pentru execuţie, în multe ţări fiind folosită pe plan larg.
Asemănător poate fi tratată şi problema în materia procedeelor de efectuare a măsurătorilor şi
de transpunere a elementelor din teren, pe schiţă. Doctrina recomandă folosirea procedeului
punctului de întretăiere, procedeul triangulaţiei, procedeul coordonatelor rectangulare, procedeul
Wild. Pe piaţa produselor, ce pot fi utilizate în aşa-numitul domeniu „forensic”, există suficiente

16
tehnologii care pot executa măsurători digitale, rigoarea şi precizia fiind la parametri net superiori
tehnicilor clasice.
La fel ca în cazul înregistrărilor de sunet şi imagine şi în cazul schiţei se pot distinge mai
multe categorii de schiţe. Astfel, se pot executa schiţe de orientare, schiţe care să aibă ca obiect doar
locul faptei, schiţe doar a unei porţiuni din locul faptei, schiţe care să urmărească reprezentarea
poziţiei obiectelor principale şi urmelor descoperite, schiţe de detaliu, schiţe ale activităţilor
desfăşurate de către echipa de cercetare la faţa locului.

5
Examinarea corporală (art.119 CPP Republicii Moldova) constă în efectuarea de către
organul de urmărire penală a examinării corporale a bănuitului, învinuitului inculpatului, martorului
sau a părţii vătămate cu consimţământul acestora sau în baza ordonanţei motivate a ofiţerului de
urmărire penală cu autorizaţia judecătorului de instrucţie pentru a constata dacă pe corpul acestora
există urme ale infracţiunii sau semne particulare în cazul în care pentru aceasta nu este necesară
expertiza medico-legală.
În rezultatul examinării corporale se stabileşte prezenţa pe corpul persoanei a:
a) caracteristicilor individuale, caracterul lor şi localizarea.
b) leziunilor corporale uşoare, caracterul şi localizarea lor.
c) urme de particule, pe care persoana examinată le-a luat de la locul infracţiunii sau le-a
lăsat acolo.
d) caracteristicilor, ce indică la executarea de către examinat a unei activităţii profesionale.
Această acţiune de urmărire penală se înfăptuieşte prin ordonanţa anchetatorului. Dacă
examinarea corporală se efectuează asupra unei persoane de alt sex şi este necesară dezbrăcarea
acesteia, atunci, ofiţerul de urmărire penală nu participă la examinarea corporală, iar aceasta este
efectuată de medic. La procesul verbal de examinare corporală după necesitate pot fi anexate
fotografiile şi desenele caracteristicilor individuale şi a leziunilor.
Analizând particularităţile efectuării cercetării la faţa locului în cadrul investigării omorului,
în contextul mai larg al efectuării acestei activităţi în cadrul investigării mai multor genuri de
infracţiuni, îmi permit să subliniez că dacă ar fi să fie evaluată complexitatea şi dificultatea
efectuării cercetării la faţa locului, de departe, cercetarea la faţa locului ce se desfăşoară în cadrul
investigării omorului este mai complexă şi mai dificilă, cu consecinţe de o amploare mai greu de
evaluat, faţă de orice altă cercetare la faţa locului ce s-ar efectua în cadrul investigării unei alte
infracţiuni22.
De obicei , la omor, totul se pune în mişcare atunci când este descoperit un cadavru ce
prezintă semnele morţii violente, sunt descoperite fragmente sau resturi de cadavru ori schelete de
natură umană. Pentru reuşita anchetei este foarte important modul cum se acţionează încă din
momentul descoperirii cadavrului.
Examinarea exterioară a cadavrului poate fi efectuată la locul descoperirii lui în procesul
cercetării la faţa locului. Cadavrul este obiectul principal în procesul cercetării. Mersul şi rezultatele
cercetării lui sînt reflectate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Dacă însă cadavrul se
examinează la instituţia de expertiză medico-legală se întocmeşte un proces-verbal aparte de
examinare a cadavrului.
Legea obligă efectuarea cercetării cadavrului cu participarea medicului-specialist în
domeniul medicinii-legale. Cercetarea se înfăptuieşte, de regulă, de la cap la picioare. Totodată
amănunţit se cercetează: poziţia precisă a cadavrului faţă de alte obiecte fixe din câmpul infracţional
şi poziţia lui; hainele cu care este îmbrăcat cadavrul şi obiectele ce se află în acestea; corpul
cadavrului, urme şi leziuni pe el; albia cadavrului şi petele cadaverice; armele şi obiectele cu care
puteau fi cauzate leziunile de pe cadavru şi care au fost găsite în procesul cercetării.

22
N.A. - cele arătate formează ipoteza cadru, o altă situaţie mai des întâlnită vizând dispariţia unei persoane cu
privire la care există suspiciuni de natură a contura posibilitatea de a fi victima unui omor.

17
După cercetare cadavrul se dactiloscopiază, se fotografiază după metoda fotografierii de
semnalmente şi se îndreaptă împreună cu îmbrăcămintea la Centrul de expertiză Medico Legală.

6.

La cercetarea animalelor şi a lor cadavre este necesar de stabilit:


a) denumirea animalului.
b) rasa, sexul, vârsta dacă este posibil.
c) semnele apartenenţei animalului unei anumite gospodării sau a unei
persoane: marcarea, specificul potcovării.
d) caracteristici individuale: culoare, specificul rasei, semnele traumelor
anterioare.
La cercetare este raţional de a antrena specialistul veterinar sau zootehnicianul.

7
Exhumarea cadavrului se face în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală, cu
autorizarea judecătorului de instrucţie şi cu înştiinţarea rudelor.
Exhumarea cadavrului se face în prezenţa procurorului şi a specialistului în domeniul
medicinii legale, cu anunţarea prealabilă a serviciului sanitar epidemiologic din localitate.
După exhumare, cadavrul poate fi dus la instituţia medicală respectivă pentru efectuarea altor
investigaţii.
Motivele de solicitare a exhumării judiciare pot fi diferite. În majoritatea cazurilor aceasta este
dispusă pentru efectuarea expertizei pe cadavre neautopsiate, deşi au existat motive de efectuare a
autopsiei. Uneori exhumarea este motivată prin necesitatea prelevării mostrelor probelor biologice
(sânge, fire de păr) şi altor probe de laborator sau altor tipuri de expertize, pentru identificarea
cadavrului, pentru reînhumarea cadavrului în alt loc, în scop ştiinţific, istoric etc.
Expertiza medico-legală pe cadavru
Din punct de vedere juridic, exhumările pot fi de trei feluri: aprobate oficial (legale), criminale
şi întâmplătoare. Din categoria exhumărilor aprobate oficial fac parte toate exhumările amintite
anterior. Exhumările ilegale pot fi efectuate în scop de profanare a cadavrelor, din motive
religioase, din răzbunare, şantaj, motive necrofilice. Exhumările întâmplătoare se întâlnesc în
domeniul construcţiilor (demolarea clădirilor vechi, săpături pentru fundament sau ţevi, cabluri), în
agricultură etc.
Perioada lungă de înhumare sau eventualele modificări cadaverice distructive avansate nu pot
fi motivul prin care se refuză efectuarea exhumării. Exhumarea este precedată de măsurile: de
identificare a locului unde se află cadavrul, atât pe baza unor documente, cît şi prin declaraţiile
martorilor; fotografierea sau înregistrarea video a mormântului; descrierea exactă în procesul verbal
a locului înhumării, tipului mormântului, datelor de identificare de pe obiecte funerare (cruce, piatră
funerară, monument). Fiecare etapă se descrie amănunţit în procesul verbal şi se fixează prin
fotografiere sau înregistrare video.
Se descriu: tipul şi culoarea solului, adâncimea la care se află sicriul, inscripţiile de pe sicriu,
materialul din care este confecţionat sicriul şi obiectele din interiorul acestuia, modul de fixare a
capacului, existenţa şi caracterul defectelor sau deformărilor sicriului.
După ridicarea capacului sicriului se fac demersuri pentru identificarea cadavrului. Se descrie
îmbrăcămintea, alte obiecte din interiorul sicriului. În conformitate cu actele normative, examinarea
cadavrului se efectuează în locul unde se află cadavrul sau la o morgă din apropiere. În caz de
suspiciune de deces prin intoxicaţie se va recolta solul de sub sicriu şi deasupra acestuia, obiectele
din sicriu care pot conţine substanţa toxică. Trebuie subliniat faptul că efectuarea etapelor tehnice
de exhumare a cadavrului, cum ar fi dezgroparea şi scoaterea cadavrului, nu intră în competenţa
experţilor medico-legali, prin urmare ofiţerul de urmărire penală este obligat să asigure prezenţa
personalului tehnic. Având în vedere faptul că exhumarea presupune anumite dificultăţi în plan
organizatoric şi tehnic, precum şi faptul că aceasta poate fi cauza unor stări de stres pentru rudele
decedatului, solicitarea efectuării acesteia trebuie să fie bine întemeiată. Se recomandă ca înainte de
18
a fi solicitată oficial exhumarea, anchetatorul să consulte în prealabil un expert medico-legal cu
privire la utilitatea, posibilităţile şi limitele acestei expertize medico-legale pentru rezolvarea
cazului de faţă.
Ţinând cont de gradul crescut de dificultate a acestui tip de expertize, este recomandat ca din
componenţa echipei să facă parte cei mai experimentaţi criminalişti şi experţi medico-legali.

19