Sunteți pe pagina 1din 17

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

CATEDRA „Procedură penală Şi Criminalistică”

Lecţie de fond

La disciplina „ Criminalistica”

TEMA: Tactica prezentării spre recunoaştere


1. Noţiunea şi genurile de prezentare spre recunoaştere.
2. Etapele prezentării spre recunoaştere
3. Prezentarea spre recunoaştere a persoanelor şi cadavrelor
4. Prezentarea spre recunoaştere a obiectelor
5. Prezentarea spre recunoaştere a animalelor şi a lor cadavre

AUTOR: C. Rusnac

APROBAT
la şedinţa Catedrei Şef Catedră „Procedură penală şi
„Procedură penală şi Criminalistică” Criminalistică”
din ____, _____________ 2016 /__________/ LUCHIN L.

CHIŞINĂU 2016
Introducere
Criminalistica este ştiinţa juridică, cu caracter autonom şi unitar, care studiază, elaborează şi
foloseşte metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice, procedee tactice şi metodice destinate descoperirii
şi cercetării infracţiunilor, identificării făptuitorilor şi prevenirii faptelor antisociale.
Tactica criminalistică, este o parte integrată a ştiinţei criminalistice şi este constituită dintr-un
sistem de metode şi procedee specifice, bazate pe dispoziţiile legii procesuale penale şi pe
experienţă pozitivă generalizată a organelor de urmărire penală, pe folosirea logicii şi psihologii
judiciare, precum şi a altor ştiinţe aplicate pentru prevenirea, descoperirea şi cercetarea
infracţiunilor în scopul obţinerii de rezultate optime cu cheltuieli minime de efort, mijloace de timp.
Analiza practicii organelor de urmărire penală demonstrează categoric că cercetarea actelor de
viol, tâlhărie, jaf, şantaj, escrocherie şi a altor infracţiuni grave, trebuie să se realizeze neapărat în
baza identificării agresorului şi împrejurărilor cauzei prin intermediul prezentării spre recunoaştere.
S-a constatat că procentul aplicării prezentării spre recunoaştere la cercetarea acestor infracţiuni
depăşeşte cifra de 80 la sută. În majoritatea cazurilor (62 %) această activitate se efectuează la etapa
iniţială de cercetare. În sfârşit două din trei persoane recunoscute ca fiind autori ai infracţiunilor
violente (viol, tâlhărie, jaf, şantaj) sunt supuse arestului preventiv.
Aşadar, datorită prezentării spre recunoaştere se pot obţine date care vor dovedi în mod direct
săvârşirea infracţiunii de către o anumită persoană sau vor pune în lumină aspecte esenţiale ale
activităţii infracţionale.1
Esenţa prezentării spre recunoaştere constă în prezentarea unui element unei persoane
(persoană care în prealabil a fost audiată cu privire la semnalmentele elementului prezentativ spre
recunoaştere) în scopul stabilirii acest obiect a fost observat anterior de către persoană în
circumstanţele investigate de către urmărirea penală. Ordinea şi temeiurile de desfăşurarea a
prezentării spre recunoaştere sunt prevăzute de codul de procedură penală.

1
Prezentarea spre recunoaştere este o activitate de urmărire penală şi tactică criminalistică
desfăşurată în scopul identificării persoanelor, cadavrelor, obiectelor sau animalelor care au
legătură cu cauza, cu ajutorul persoanei ce le-a perceput anterior şi a reţinut în memorie
semnalmentele, trăsăturile exterioare ale persoanelor sau caracteristicile obiectelor şi animalelor.
Ordinea procesuală şi regulile tactice de bază ale prezentării spre recunoaştere, precum şi
fixarea mersului şi rezultatelor acesteia sunt reglementare de art. 116-117 CPP al RM.
Datorită faptului că reprezintă rezultatul unor mecanisme psihologice: observare,
memorare, şi redare, recunoaşterea poate fi mai mult sau mai puţin precisă. De aceea, în
desfăşurarea prezentării spre recunoaştere şi, mai ales, în aprecierea rezultatelor obţinute trebuie să
se ţină seama de legile psihice care guvernează procesul cognitiv, de factorii obiectivi şi subiectivi,
ce pot influenţa perceperea, memorarea şi reproducerea. De asemenea, trebuie să fie avut în vedere
pericolul apariţiei unei false identificări, din cauza imposibilităţii localizării în spaţiu şi în timp a
unor fapte şi împrejurări, persoane ori obiecte ce prezintă unele trăsături asemănătoare şi apar ca
familiare persoanei chemate să facă recuoaşterea.
Prezentarea pentru recunoaştere este o metodă de identificare proprie tacticii criminalistice,
pe baza căreia, diverşi subiecţi procesuali (martori, persoane vătămate etc.) sunt chemaţi să
recunoască persoane sau obiecte care au legătură cu o cauză penală. (Emilian Stancu)
Este un procedeu probatoriu suplimentar care se constituie într-o ascultare de tip special.
(Aurel Ciopraga)
Nu este reglementată distinct în categoria mijloacelor de probă enumerate de art. 64 C. pr.
pen., fiind o modalitate de ascultare a persoanelor, îmbrăcând forma unor declaraţii ale martorilor,
părţii vătămate, ale învinuitului sau inculpatului.
Procesul psihic de recunoaştere este o formă a reactivării, care este marcat, în prima fază, de
fenomenul déjà vu, adică senzaţia de a mai fi văzut persoana sau obiectul care se prezintă pentru
recunoaştere. Se impune însă ca fenomenul déjà vu să fie localizat în spaţiu şi timp, proces
1
А. Винберг, Г. Миньковскии, Р. Ратинов, Косвенные доказательства в советском уголовном процессе, М.,
1956, с. 8; U. Neagu, Drept procesual penal, Bucureşti, 1988, p.255
2
influenţat de factori subiectivi (vârstă, inteligenţă, organe de simţ, atenţie, stări de oboseală,
tulburări psihice) şi factori obiectivi (durata, percepţia, condiţiile de vizibilitate existente în
momentul percepţiei, elementele de asemănare între diferite categorii de persoane şi obiecte).
Aceste elemente sunt deosebit de importante, astfel că prezentarea pen-tru recunoaştere nu trebuie
să fie influenţată de elemente de sugestie, chiar indirecte. (Emilian Stancu)
„Se ştie însă din practică, şi s-a dovedit şi experimental, că recunoaş-terea este extrem de
dificilă. Cel care nu are obişnuinţa de a se orienta în spaţiu greşeşte adesea la precizări
topografice, iar în privinţa identificării unor persoane văzute numai o singură dată şi numai câteva
clipe cât a durat participarea martorului la actul infracţional – posibilităţile de recunoaştere ale
unui om obişnuit sunt foarte limitate.” (Tiberiu Bogdan)
Sânt următoarele genuri ale prezentării spre recunoaştere:
a) a persoanelor şi a cadavrelor acestora sau a unor părţi
b) a obiectelor.
c) a animalelor şi a cadavrelor acestora
d) a încăperilor sau a porţiunilor de teren.
Prezentarea spre recunoaştere poate fi înfăptuită în două tipuri: în realitate sau după
fotografie.
Sunt cunoscute două forme de recunoaştere:
1) simultană (sintetică);
2) succesivă (analitică).
La recunoaşterea simultană persoana îşi formează concluzia sa, reieşind din contemplarea
generală a obiectului, fără evidenţierea unor elemente particulare, şi analiza unor semne
caracteristice pentru obiectul dat. Ca exemplu de recunoaştere simultană ne poate servi
recunoaşterea obiectelor care anterior au fost des urmărite, observate (rudele, cunoscuţii, obiectele
de folosinţă personală etc.).
Recunoaşterea succesivă se realizează pe calea elucidării şi diferenţierii, mai întâi de toate a
semnelor particulare, pe baza cărora se formează concluzia despre asemănarea sau diferenţa dintre
persoane sau obiecte.2
Există un şir de circumstanţe care exclud executarea prezentării spre recunoaştere:
- Persoana care trebuie să facă recunoaşterea are careva neajunsuri fizice sau psihice, care nu
permit acesteia de a efectua recunoaşterea;
- Persoana sau obiectul prezentat spre recunoaştere îi lipsesc acele calităţi, care ar permite
recunoaşterea lui;
- Subiectul recunoaşterii a luat parte la acţiunile procesuale, ca de exemplu, confruntarea,
cercetarea, examinarea lucrurilor, în procesul cărora a avut posibilitate să mai vadă obiectul
recunoaşterii;
- Subiectul recunoaşterii încă până la intentarea dosarului penal, întâmplător ori la petrecerea
unor măsuri operative de investigaţii, de acum a recunoscut persoana sau lucrul dat;
- Subiectul mai înainte cunoştea bine obiectul recunoaşterii şi a enumerat, în timpul audierii
sale, semnele particulare după care se individualizează acest obiect;
- Există date despre obiectul recunoscut, care evident stabilesc, cui îi aparţine de exemplu,
numărul care se află pe ceas şi paşaportul tehnic corespunzător care se află la proprietar, unde acest
număr este fixat.3

2
Prezentarea spre recunoaştere parcurge 3 etape:
2
I.F. Panteleev, N.A. Selivanov Criminalistica, Moscova 1984, pag.256
3
Справочник Следователя Том. I, Mосква 1990, pag. 185-186
3
1. de pregătire
2. de lucru
3. de documentare
Pregătirea prezentării pentru recunoaştere
a. Studierea materialului cauzei pentru:
• Determinarea obiectului prezentării pentru recunoaştere: identificarea unor persoane,
cadavre, părţi din cadavru, bunuri, animale
• Stabilirea subiecţilor procesuali chemaţi să facă recunoaşterea
• Să existe un proces penal aflat în desfăşurare, cu alte cuvinte să se fi dispus începerea
urmăririi penale.
b. Ascultarea prealabilă a persoanei care face recunoaşterea, chiar dacă a mai fost audiată,
pentru a se stabili dacă a perceput semnalmentele persoanei care urmează a fi recunoscută sau
caracteristicile de identificare a obiectelor.
c. Organizarea prezentării pentru recunoaştere:
• Prezentarea pentru recunoaştere trebuie să se facă în condiţii cât mai asemănătoare percepţiei
iniţiale:
– recunoaşterea persoanei după înfăţişare: vârstă, talie, îmbrăcăminte, încălţăminte, elemente
de deghizare;
– recunoaşterea după voce şi vorbire: vorbire clară şi neclară, vorbire peltică, bâlbâiala,
graseierea; folosirea unor regionalisme, termeni argotici, accent zonal sau al unei alte limbi (în
condiţii cât mai apropiate de cele ale percepţiei cu privire la: tema discuţiei, folosirea unor cuvinte
reţinute de mar-tor, intensitatea vocii, distanţă etc.)
– recunoaşterea după mers;
– recunoaşterea după miros;
– recunoaşterea după fotografie.
„Dificultăţi mai prezintă şi recunoaşterea persoanelor după fotografii. Faptul că fotografia –
chiar «reuşită» – transpune în «negru-alb» policro-mia realităţii, că micşorează proporţiile, că arată
un moment static, că arată în plan ce s-a perceput spaţial şi că totul este un efect de contraste
luminoase, denaturează realitatea în măsură mare, astfel încât persoane cunoscute sau văzute numai
o dată şi fugar sunt greu de recunoscut. Şi în acest caz, pentru o mai mare certitudine e bine să se
prezinte fotografia celui incriminat alături de altele.” (Tiberiu Bogdan)
• Prezentarea cadavrelor pentru recunoaştere: se recomandă să se facă după efectuarea
toaletei cadavrului.
• Prezentarea obiectelor pentru recunoaştere: obiectul ce urmează a fi recunoscut trebuie
prezentat între obiecte de aceeaşi natură, dimensiuni, formă, culoare
d. În toate situaţiile trebuie respectate următoarele reguli (Vasile Bercheşan):
• Prezentarea pentru recunoaştere se efectuează, de regulă, în faza iniţială a cercetării
• Realizarea în condiţii de operativitate, cu economisire de timp şi forţe
• Persoana prezentată pentru recunoaştere se recomandă să facă parte dintr-un grup de cel
puţin trei persoane cu semnalmente şi vestimentaţie asemănătoare
• Prezentarea pentru recunoaştere a persoanelor din grup trebuie făcută numai la sediul
organului de urmărire penală
• Este interzis ca persoanele participante să părăsească încăperea pe durata efectuării
recunoaşterii, de asemenea, se interzice intrarea altor persoane în încăpere
• În situaţia în care nu pot fi procurate obiecte cu caracteristici asemănătoare, prezentarea
pentru recunoaşterea obiectului în litigiu se va face individual
• Identificarea cadavrului după fotografii trebuie făcută cu o anume rezervă, până la
identificarea certă
• Respectarea dispoziţiilor privitoare la asistenţa juridică
• În situaţia minorilor, a persoanelor cu handicap (orbi, surdo-muţi), precum şi în cazul celor
care nu cunosc limba română, se va asigura prezenţa reprezentantului legal – părinte, tutore, curator
etc. – ori a interpretului.
Etapele prezentării pentru recunoaştere:

4
• Persoanele care constituie grupul sunt introduse în încăpere şi prezentate pentru recunoaştere
în prezenţa a cel puţin doi martori asistenţi
• Persoanelor din grup şi martorilor asistenţi li se aduce la cunoştinţă obiectul activităţii ce
urmează a se executa, atrăgându-se atenţia că nu au voie să discute între ele, să gesticuleze ori să-şi
facă semne
• Este introdusă în încăpere persoana prezentată pentru recunoaştere, solicitându-se în mod
expres să ocupe locul pe care îl doreşte în grup
• Este introdusă persoana care face recunoaşterea, căreia i se atrage atenţia că are obligaţia să
declare adevărul, sub sancţiunea legii penale pentru mărturie mincinoasă, şi i se cere să indice dacă
recunoaşte vreo persoană şi să precizeze împrejurările în care a cunoscut-o
• Persoana recunoscută din grup este legitimată, stabilindu-se datele de identificare
• Persoanei care a făcut recunoaşterea i se cere să declare în ce împrejurări a cunoscut persoana
indicată şi după ce criterii a făcut recunoaşterea
• Persoanei recunoscute i se cere să declare cu privire la recunoaşterea sa şi la relatările
persoanei care a indicat-o • În cuprinsul procesului-verbal sunt consemnate toate momentele
prezentării pentru recunoaştere în succesiunea lor; declaraţiile persoanei care a făcut recunoaşterea
şi a celei recunoscute se consemnează la persoana l singular
• În cuprinsul procesului-verbal se fac menţiuni cu privire la efectuarea fotografiilor
judiciare şi/sau a filmului judiciar
• Dacă persoana recunoscută refuză să semneze procesul-verbal, se va face menţiune în acest
act, întocmindu-se şi un proces-verbal separat
• Se consemnează: modul în care s-a făcut recunoaşterea, condiţiile de loc şi de luminozitate
• Cadavrele se prezintă pentru recunoaştere îmbrăcate, individual, după ce anterior persoana
care face recunoaşterea a fost ascultată şi s-a declarat de acord să facă identificarea
• Obligaţia încheierii procesului-verbal subzistă şi în situaţia în care persoana chemată să facă
recunoaşterea nu a realizat identificarea, indicând o altă persoană, obiect sau animal.

3
În activitatea practică prezentarea spre recunoaştere este unul dintre mai des folosite genuri de
recunoaştere.
Tactica prezentării spre recunoaştere depinde de cîteva momente şi anume:
 La petrecerea prezentării spre recunoaştere participă mai multe persoane, de exemplu, la
recunoaşterea persoanei de regulă trebuie să fie împreună cu cel puţin de patru la număr,
specialistul şi desigur ofiţerul de urmărire penală;
 La procesul de formare a concluziei (se are în vedere procesul psihologic ce are loc în
conştiinţa persoanei) persoanei care recunoaşte pot acţiona diferiţi factori (neliniştea, frica,
condiţii nefavorabile);
 Fixarea rezultatelor trebuie detaliat să oglindească mersul şi rezultatul acţiunii de urmărire
penală şi să asigure, la nevoie, posibilitatea verificării mersului acţiunii date de urmărire
penală.17
Pentru petrecerea prezentării spre recunoaştere sunt necesare următoarele condiţii:
 Încăperea pentru recunoaştere trebuie să fie destul de încăpătoare, pentru ca să înceapă toţi
participanţii la acţiunea dată, este de dorit ca să fie lumină de zi bună. Este permisă şi recunoaşterea
persoanei, în condiţiile analogice care existau la momentul perceperii obiectului corespunzător de
către persoana ce recunoaşte (locul în care s-a petrecut infracţiunea sau într-un loc maximal
asemănător cu cel originar, la aceeaşi distanţă şi cu o anumită iluminare). Recunoaşterea de către un
minor este mai rezonabil de petrecut, uneori, într-un anturaj în care acesta se află mai mult timp şi
cu care acesta s-a deprins, de exemplu: într-una din încăperile grădiniţei; în ogradă, unde el de
obicei se plimbă.
 Exteriorul şi alte semnalmente ale persoanei prezentate spre recunoaştere, după posibilitate,
trebuie să fie în corespundere cu situaţia de moment, cînd l-a văzut subiectul recunoaşterii (hainele,

17
Н.П. Яблоков Криминалистика, Издат ельство “ВЕК ”, Mocквa 1996, pag. 474
5
frezura, după posibilitate eliminarea urmelor vizibile ale unor traume ş.a.). Dacă pe obiectul
recunoaşterii sunt prezente cîteva semnalmante care se evidenţiază puternic (lipsa unui membru, a
unui ochi, o cicatrice mare pe faţă ş.a.), dar care nu au fost numite de subiectul recunoaşterii şi este
necesar de petrecut recunoaşterea, este nevoie de încercat de prezentat această persoană astfel, ca
aceste semnalmente să fie ascunse, să nu se vadă şi să fie arătate numai după ce persoana care
recunoaşte va declara cu siguranţă că această persoană seamănă cu bănuitul, însă el nu vede
semnalmentele speciale, pe care le-a observat la persoana dată în momentul perceperii ei;
 În caz de necesitate din timp trebuie să fie invitaţi translatorul sau persoana care cunoaşte
limba celor surdomuţi;
 Trebuie să fie pregătite şi verificate mijloacele tehnico-criminalistice, destinate fixării
procesului recunoaşterii şi hotărîtă întrebarea despre aceea cine le va aplica. Cel mai des acest lucru
îl îndeplineşte un specialist, invitat în acest scop de către ofiţerul de urmărire penală.
Prezentarea spre recunoaştere a persoanei este compusă din mai multe etape succesive:
Prima Etapă. Mai întâi de toate într-o încăpere se învită 4 asistenţi procedurali şi persoana
bănuită care va fi prezentată spre recunoaştere, asistenţii fiind asemănători la exterior şi după haine
(aceste persoane mai sunt denumite “statişti”).
Prin asemănătoare la înfăţişare se are în vedere, că persoanele prezentate spre recunoaştere să
nu aibă diferenţe esenţiale în vîrstă, înălţime, corpolenţă, conturul şi forma diferitelor părţi ale feţei,
culoarea părului şi a feţei, frezuri caracteristice.
În acelaşi timp nu trebuie să se prezinte spre recunoaştere persoane cu înfăţişarea cu totul
asemănătoare, deoarece acest lucru poate puternic îngreuna şi face extrem de dificilă recunoaşterea
şi duce la o eroare.
Aceste persoane nu trebuie să fie cunoscuţi sau rude ale persoanei care recunoaşte.18
În cazul, cînd în cadrul audierei, premergător recunoaşterii, se numesc careva semnalmente
rare (un tatuaj complex, un negel pe nas, o cicatrice pe faţă ş.a.), prin ce foarte tare se îngreunează
alegerea persoanelor, care trebuie prezentate spre recunoaştere împreună cu bănuitul, se poate în loc
de recunoaştere de făcut o examinare (medicală), în timpul efectuării căreia în procesul – verbal al
acesteia, se vor fixa foarte amănunţit toate semnalmentele depistate şi după posibilitate de
fotografiat aceste semne. Semnele date pot să joace un rol foarte important în stabilirea persoanei
căutate.
A Doua Etapă. După aceasta se învită sau este adusă persoana care trebuie să fie identificată,
ofiţerrul de urmărire penală îi lămureşte acestei persoane scopul pentru care a fost el chemat şi-i
lămureşte drepturile şi obligaţiile pe care el le are, în legătură cu petrecerea acestei acţiuni de
urmărire penală:
 înainte de începerea prezentării spre recunoaştere persoana bănuită are dreptul să ocupe orce loc
printre persoanele prezentate spre recunoaştere împreună cu el (propunerea ofiţerului de
urmărire penală, acestei persoane de a ocupa orice loc, se fixează în procesul - verbal);
 ea poate să facă careva observări pe cazul recunoaşterii, care trebuie, de asemenea, introduse în
procesul – verbal;
 are dreptul să înainteze plîngeri în privinţa persoanei, care efectuează recunoaşterea, împotriva
acţiunilor ofiţerului de urmărire penală, care din punctul său de vedere sunt incorecte, sau care-i
restrîng interesele şi drepturile sale legale.
Persoana prezentată spre recunoaştere este obligată să ia parte la prezentarea spre
recunoaştere. În caz de neprezentare, fără vre-un temei, ea poate fi adusă cu forţa.
Alegerea locului între persoanele din grup de către cel ce trebuie identificat, se impune pentru
a se înlătura orice suspiciune cu privirea la obiectivitatea rezultatului obţinut în urma acestei
activităţi.19
A Treia Etapă. După toate aceste activităţi pregătitoare se invită în încăpere persoana care va
face recunoaşterea. Acestei persoane îi sunt lămurite drepturile şi obligaţiile sale, precum şi scopul
care este urmărit de petrecerea acestei acţiuni de urmărire penală.
Subiectul recunoaşterii are următoarele drepturi:

18
Р.С. Белкин Криминалистика, Юридическая Литература, Mocквa 1974, pag. 379
19
Tratat de Tactică Criminalistică, Ministerul de Interne Ediţia a 2-a, Editura “Carpaţi” 1992, pag. 185
6
0 să indice persoana, despre care ea anterior a depus mărturii;
1 să lămurească după ce semnalmente sau ce considerente ea a arătat anume la această
persoană şi nu la alta;
2 are dreputul să depună reclamaţii împotriva acţiunilor persoanei care petrece prezentarea
spre recunoaştere.
Persoanei care va efectua recunoaşterea îi se vor pune următoarele întrebări:
 Recunoaşteţi pe cineva dintre persoanele prezentate spre recunoaştere?
 Dacă recunoaşteţi, atunci indicaţi persoana şi lămuriţi, după ce semnalmente l-aţi
recunoscut, unde şi în ce circumstanţe aţi mai văzut această persoană?
Întrebările nu trebuie să fie însoţite de careva gesturi, care ar sugera răspunsul şi care ar putea
atrage atenţia persoanei, asupra celui ce urmează să fie recunoscut.
Ofiţerul de urmărire penală poate propune persoanelor prezentate spre recunoaştere să-şi
schimbe poziţia (să se scoale, să se întoarcă, să meargă puţin etc.). În practică persoanele prezentate
spre recunoaştere, de obicei se situează pe scaun, cu toate că, în cazul în care persoanele prezentate
spre recunoaştere sunt situate în picioare sau mişcându-se (mergând), subiectul recunoaşterii este în
stare să numească un număr mai mare de semne şi particularităţi ale înfăţişării (înălţimea, ţinuta,
caracterul mersului).
În cauza unui răspuns pozitiv a persoanei chemate să facă recunoaşterea, ofiţerul de urmărire
penală concretizează semnalmentele, după care a fost efectuată recunoaşterea, stabileşte, nu s-au
schimbat careva elemente ale înfăţişării persoanei recunoscute. Declaraţia persoanei privind
semnalmentele ce le-a reţinut şi care au ajutat-o să facă recunoaşterea se consemnează în procesul –
verbal al prezentării spre recunoaştere.
Grupa de persoane prezentată spre recunoaştere este necesar, după posibilitate de fotografiat.
Acest lucru este îndeosebi necesar atunci cînd în urma prezentării spre recunoaştere s-a obţinut un
rezultat pozitiv şi a fost recunoscută persoana bănuită.
Uneori este posibil ca persoana cu ajutorul căreia urmează să se stabilească obiectul
recunoaşterii, să declare că nu recunoaşte nici o persoană din grupul prezentat spre recunoaştere. În
această situaţie, de asemenea, modul de desfăşurare a activităţii şi rezultatul la care s-a ajuns se
consemnează în procesul – verbal al prezentării spre recunoaştere. O astfel de situaţie se poate
datora, fie faptului că persoana a recunoscut, dar, din diferite motive, s-a abţinut să declare aceasta,
fie că, persoana într-adevăr, nu a realizat recunoaşterea, din cauza lipsei elementelor de identificare,
ori pentru că cel prezentat spre recunoaştere este altcineva decît cel pe care l-a văzut anterior.
Dacă, după terminarea activităţii soldate cu un asemenea rezultat, persoana chemată să facă
recunoaşterea declară că a recunoscut, dar s-a abţinut să arate aceasta, persoana este audiată cu
privire la motivele care au determinat-o să se abţină de la indicarea celui recunoscut. Nu poate fi
efectuată recunoaşterea repetată a persoanei de către aceiaşi persoană după aceleaşi particularităţi.
Persoana a cărei identitate urmează a fi stabilită nu poate fi prezentată spre recunoaştere, în
acelaşi timp mai multor persoane. Prezentarea spre recunoaştere trebuie să se facă în mod separat
pentru fiecare persoană în parte, cu respectarea aceloraşi reguli, creîndu-se aceleaşi condiţii şi
luîndu-se măsura de prevedere ca, pînă la terminarea acestei activităţi, persoanele ce urmează a face
recunoaşterea să nu comunice între ele, iar ordinea aşezării persoanelor, din grupul prezentat spre
recunoaştere, să fie schimbat de fiecare dată.
Dacă uneia şi aceleiaşi persoane urmează să i se prezente spre recunoaştere mai multe
persoane, pentru a se asigura obiectivitatea rezultatului obţinut, este necesar ca grupul să fie
schimbat de fiecare dată, adică fiecare persoană să fie prezentată pentru recunoaştere în alt grup.4
În timpul prezentării spre recunoaştere se impune observarea atentă a persoanei chemate să
facă recunoaşterea, cît şi acelei ce urmează să fie recunoscută. În acest mod organul de urmărire
penală poate desprinde concluzii valoroase pentru stabilirea tacticii de audiere şi de efectuarea a
altor acţiuni de urmărire penală, în cercetările pe care le va efectua în cauză.
În unele cazuri se efectuează aşa-numita “recunoaşterea recipracă”. Ea se petrece în acele
cazuri cînd şi bănuitul sau învinuitul, martorii sau partea vătămată exprimă dorinţa de a se

4
Р.С. Белкин Криминалистика, Юридическая Литература Mocквa 1974, pag. 378
7
recunoaşte reciproc, unul pe altul. În acest caz ambii sus - menţionaţi joacă, pe rînd, rolul de subiect
şi obiect al recunoaşterii.
Prezentarea spre recunoaştere cel mai des se efectuează după înfăţişarea persoanelor. Însă în
unele cazuri omul poate fi recunoscut şi după unele semnalmente dinamice (funcţionale).5
Din numărul semnalmentelor dinamice ale omului în scopul recunoaşterii cel mai des se
folosesc particularităţile vocii şi a vorbirii. După cum se ştie, aceste semne, caracteristice sunt
destul de permanente, au o individualitate necesară şi se schimbă numai datorită unei boli care a
afectat aparatul de vorbire sau cu timpul, îmbătrânind la oameni se schimbă glasul.
Prezentarea spre recunoaştere se petrece, de obicei, numai în baza caracteristicilor vocii, dar şi
luînd în consideraţie toate celelalte particularităţi care caracterizează vorbirea orală a persoanei
prezentate spre recunoaştere (dialectul, accentul, defectele vorbirii, cuvintele necenzurate, etc.).
La petrecerea acestui fel de prezentare spre recunoaştere este nevoie să se ţină cont de
următoarele reguli propuse de metodica criminalistică:
 Pentru asigurarea obiectivităţii rezultatelor obţinute, trebuie să se creeze condiţii de
audibilitate cît mai apropiate de cele în care au fost percepute vocea şi vorbirea persoanei prezentate
spre recunoaştere. În vederea asigurării acestor condiţii este necesar de petrecut audierea persoanei
care va recunoaşte, în cadrul căreia se vor stabili circumstanţele, în care el a auzit vocea persoanei
bănuite, precum şi caracteristicile particulare ale vocii (vorbirea, tembrul, accentul, puterea, tempul
vorbirii, defectele vorbirii).6
 Prezentarea spre recunoaştere se face în două odăi diferite, care au legătură una cu alta, sau
se poate de efectuat în aceeaşi odaie, mai mare, care se împarte în două părţi, cu o pierdea, cu
scopul, ca persoanele din cele două părţi să nu se vadă, dar aflându-se în orice parte a camerei să se
audă bine totul ce se petrece în cealaltă parte. Când se petrece în două odăi diferite, uşa uneia din
ele ducând în alta, într-o cameră se situează persoana care va efectua recunoaşterea, asistenţii
procedurali şi ofiţerul de urmărire penală, care le lămureşte acestor persoane drepturile şi obligaţiile
sale (dacă martorii se pot situa în aşa fel, ca ei să audă şi să vadă tot ce se petrece în ambele odăi,
atunci sunt de ajuns şi doi oameni).
 Ofiţerul de urmărire penală şi alte persoane participante trec în camera de alături, unde este
invitată persoana care se prezintă spre recunoaştere asistenţii procedurali, vocea cărora nu se
deosebeşte cu mult de vocea persoanei prezentate spre recunoaştere.
 Ofiţerul de urmărire penală preîntâmpină persoanele prezente despre petrecerea
recunoaşterii, însă nu comunică, că ea va fi efectuată după vorbirea, vocea (oral) şi propune
persoanei care trebuie identificată să ocupe orice loc dorit printre asistenţi procedurali.
 Convorbirea poate s-o petreacă ofiţerul de urmărire penală sau ajutorul acestuia, care va sta
de vorbă pe o anumită temă cu persoanele prezentate spre recunoaştere, de asemenea le propune să
citească un text pregătit dinainte, care conţine nişte cuvinte, pe care li-a pronunţat obiectul
recunoaşterii, atunci când a fost înainte auzit de subiectul recunoaşterii. Ofiţerul de urmărire penală
trebuie să se străduie ca vocea, vorba fiecăreia dintre persoanele prezentate spre recunoaştere să se
audă cît mai mult timp şi cu cît mai bine posibil. În dependenţă de circumstanţele concrete ale
dosarului el poate să ceară de la persoanele prezentate spre recunoaştere să ridice sau să coboare
tonalitatea glasului, să repete o oarecare frază, cuvânt, sunet. În efectuarea recunoaşterii după voce,
organul de urmărire penală trebuie să prezinte eventualele încercări ale persoanei supuse
identificării de a-şi modifica glasul sau vorbirea, ştiind că este ascultată în acest scop. Convorbirea
trebuie să se petreacă în aşa mod, ca după caracterul întrebărilor şi răspunsurilor subiectul
recunoaşterii să nu poată să-şi dea seama, cine este persoana care trebuie recunoscută.
 După ascultarea tuturor persoanelor prezentate spre recunoaştere, ambele grupe de
participanţi se unesc şi ofiţerul de urmărire penală îl mai întreabă o dată pe subiectul recunoaşterii
pe cine a recunoscut el după voce, şi dacă a recunoscut, atunci după ce caracteristici. La propunerea
ofiţerului de urmărire penală persoana care a fost recunoscută, se scoală în picioare şi îşi numeşte
familia sa pe deplin.

5
A.Г. Филипов, А.Ф. Волынский Криминалистика, Издательство “СПАРK”, Mocквa 1998, pag. 303
6
Н.П. Яблоков Криминалистика, Издательство “ВЕК” Mocквa 1996, pag. 475
8
Dacă ofiţerul de urmărire penală are de gând să petreacă prezentarea spre recunoaştere după
înfăţişare, atunci persoana care a efectuat recunoaşterea, în încăperea unde se află persoana
identificată după glas, nu va intra.
Este bine ca tot procesul prezentării spre recunoaştere după voce şi după vorbire să fie
înregistrat la video sau pe o bandă magnetică, pentru ca ulterior să se poată cu o mai mare
veridicitate de judecat despre prezentarea spre recunoaştere.
La sfârşitul acţiunii ofiţerul de urmărire penală întocmeşte procesul – verbal al prezentării spre
recunoaştere. La întocmirea procesului – verbal tuturor participanţilor la acţiunea dată de urmărire
penală li se aduce aminte despre dreptul de a face obiecţii, care vor fi introduse în procesul – verbal.
Persoanei care a efectuat recunoaşterea şi celei care a fost recunoscută li se propune, după
dorinţă, să facă vre-o declaraţie adăugătoare, care se referă la acţiunea de urmărire penală petrecută.
Recunoaşterea persoanei după fonogramă. Persoana poate fi recunoscută după vocea înscrisă
pe bandă magnetică, adică după fonogramă.7 Acest lucru se poate face atunci când persoana nu
poate fi recunoscută pe viu, deoarece ea este moartă, sau este bolnavă, ori din cauza lipsei
îndelungate (de exemplu, a plecat peste hotare); atât persoana care trebuie să recunoască, cît şi cea
ce trebuie să fie recunoscută refuză să se întâlnească; există o informaţie veridică, că obiectul
recunoaşterii (persoana ce trebuie să fie recunoscută) poate să încurce subiectului recunoaşterii, să
efectueze recunoaşterea, prin comiterea cărora excese sau îşi poate modifica intenţionat vocea, ceea
ce va face imposibilă efectuarea recunoaşterii.
În scopul recunoaşterii după materialele înregistrării sonore se folosesc: fonogramă special
pregătită, care mai pe larg oglindeşte particularităţile vorbirii şi vocii a persoanei care trebuie
recunoscute (se confecţionează cu acordul persoanei ce urmează a fi recunoscută); fonograma unei
acţiuni de urmărire penală petrecute anterior, la care a luat parte persoana în cauză; alte fonograme
cu vocea lui, care au fost efectuate nu în legătură cu cazul cercetat şi au fost primite mai înainte, cu
altă ocazie.
În activitatea practică s-a format o anumită ordine după care se petrece prezentarea spre
recunoaştere după fonogramă (înregistrarea sonoră) şi ea cuprinde următoarele etape:
 Din fonograma pe care este înregistrată vocea persoanei, prezentată spre recunoaştere se
alege o secţiune cu câteva fraze, care au fost bine pronunţate şi cu cît mai puţine sunete de prisos;
 Conţinutul acestor fraze se expune în scris;
 Se aleg două persoane, cu glasurile asemănătoare cu al persoanei prezentate spre
recunoaştere, şi lor li se propune să pronunţe frazele date în microfon, pentru a fi înscrise pe lenta
magnetică sau chiar pe casetă;
 Subiectul recunoaşterii, în prealabil audiat despre caracteristicile, după care el are de gând
să petreacă recunoaşterea, îi se va propune să asculte fragmentul de fonogramă cu înscrierea vocii
persoanei care trebuie recunoscută şi fongramele corespunzătoare cu înregistrările vocii celorlalte
persoane. Subiectul recunoaşterii poate să le asculte în orice consecutivitate şi de mai multe ori şi
după această trebuie să spună dacă a recunoscut el vre-o una din vocile înregistrate, şi dacă da,
atunci de pe care fonogramă şi după ce caracteristicile;
 Petrecerea unei astfel de prezentări spre recunoaştere se efectuează în prezenţa martorilor
şi se finisează cu întocmirea procesului – verbal.
Acest fel de prezentare spre recunoaştere în practică nu este prea des aplicată, din cauza
insuficienţei mijloacelor tehnico-criminalistice.
Recunoaşterea persoanei după mers se efectuează, numai după ce subiectul a fost audiat
despre circumstanţele în care a văzut această persoană. 8 Se vor lua în consideraţie condiţiile de timp
(ziua, noaptea), distanţa de la care a fost percepută persoana, lungimea aproximativă a drumului
parcurs de către persoana observată, precum şi direcţia de deplasare - se apropie sau se îndepărtează
şi de asemenea dacă el efectua vre-o activitate, vre-un lucru fizic, etc. (de exemplu: ducea un sac, o
sacoşă, o targă poate o mai ducea împreună cu cineva).
Ca şi la celelalte genuri de prezentare spre recunoaştere şi în acest caz, participă apărătorul
persoanei prezentate spre recunoaştere, un specialist.

7
Н.П. Яблоков Криминалистика, Издательство “ВЕК” Mocквa 1996, pag. 476
8
Trata de Tactică Criminalistică, Ministerul de Interne Ediţia a 2-a, Editura “Carpaţi” 1992, pag. 189
9
Persoana prezentată spre recunoaştere trebuie să fie la curent, cu faptul, că se petrece această
acţiune de urmărire penală. El este prezentat spre recunoaştere într-o grupă cu alte persoane. Aceste
persoane trebuie să fie cam de aceeaşi înălţime cu persoana prezentată spre recunoaştere, să nu aibă
careva defecte ale mersului (să şchiopăteze, să tragă picioarul după sine, să nu fie fără vre-un
membru). De asemenea aceste persoane vor fi familiarizate de către ofiţerul de urmărire penală cu
regulile petrecerii prezentate spre recunoaştere şi li se vor lămuri drepturile şi obligaţiile.
La recunoaşterea după mers persoanei care va recunoaşte îi este prezentat un grup de
persoane, printre care se află şi obiectul recunoaşterii, care trec pe rând prin faţa lui, la o anumită
distanţă. Ofiţerul de urmărire penală, însă poate ruga ca persoana să meargă şi-n altă direcţie, să se
oprească sau să se întoarcă, etc. Pentru ridicarea efectivităţii rezultatelor prezentării spre
recunoaştere se permite ca persoanele prezentate spre recunoaştere să mai treacă odată prin faţa
subiectului recunoaşterii, iar persoanei ce trebuie recunoscută îi se permite să ocupe alt loc în rândul
persoanelor date. O recunoaştere de acest gen se face numai dacă persoana ce trebuie recunoscută
are nişte semnalmente caracteristice ale mersului.
Dacă persoana ce efectuează recunoaşterea a recunoscut pe cineva, atunci ea indică ce
persoană a recunoscut, când şi-n ce circumstanţe a văzut-o anterior, de asemenea ea va indica şi
după ce semne a recunoscut-o.
Rezultatul prezentării spre recunoaştere şi mersul ei se fixează în procesul – verbal al
prezentării spre recunoaştere.
Prezentarea spre recunoaştere după fotografie. Această metodă este folosit frecvent în practica
organelor de urmărire penală.
În cazul imposibilităţii prezentării spre recunoaştere a persoanei, recunoaşterea poate fi
efectuată după fotografia sa, prezentată împreună cu cel puţin patru fotografii.
Imposibilitatea prezentării spre recunoaşterea persoanei în natură (pe viu), poate fi
condiţionată de următorii factori:
 Lipsa acestei persoane sau greutăţile apărute în legătură cu prezentarea spre recunoaştere
(necesitatea plecării într-o localitate îndepărtată; în legătură cu plecarea persoanei peste hotare, pe
un timp îndelungat; o stare bolnăvicioasă a bănuitului, etc.);
 Nişte probleme cu caracter tactic (partea vătămată, temându-se de răzbunarea
infractorului, îi va fi frică să-l recunoască deschis pe criminal; minorul care recunoaşte, poate să
cadă sub presiunea psihică a persoanei mature care trebuie identificată, drept urmare făcând inutilă
prezentarea spre recunoaştere);
 Persoana care va fi recunoscută şi-a schimbat puternic înfăţişarea după momentul, când a
fost văzut de subiectul recunoaşterii;
 Refuzul învinuitului de a participa la prezentarea spre recunoaştere, atunci când
convingerea ofiţerului de urmărire penală despre necesitatea, petrecerii acestei acţiuni de urmărire
penală nu are efect.
La alegerea fotografiilor persoanei prezentate spre recunoaştere, ofiţerul de urmărire penală
trebuie să se intereseze, nu sunt oare, în cartoteca organului de urmărire penală, pe această persoană
fotografiile după care se poate de efectuat recunoaşterea, pe care sunt mai bine arătate şi evidenţiate
semnalmentele înfăţişării. Dacă asemenea fotografii nu sunt, atunci trebuie de încercat de găsit alte
câteva fotografii bune (se au în vedere aşa fotografii care ar permite recunoaşterea). Ar fi de dorit ca
fotografiile să fie fără retuşuri. Fotografiile trebuie să se refere, după posibilitate, la acel timp, când
subiectul recunoaşterii a perceput anterior obiectul recunoaşterii. Subiectul recunoaşterii, de obicei
îi se prezintă fotografia obiectului recunoaşterii împreună cu fotografiile altor persoane.
Fotografiile se încheie se încheie pe o planşă specială se numerotează şi se ştampilează care se
ataşează la procesul – verbal, pentru a se evidenţia cît de asemănătoare au fost perosanele ale căror
fotografii au fost prezentate împreună cu cea a persoanei prezentate spre recunoaştere.9.
Persoanei care recunoaşte, care a fost anterior audiată despre caracteristicile semnalmentelor
înfăţişării persoanei bănuite, în prezenţa participanţilor la acţiunea de UP îi se prezintă blancul
procesului – verbal cu fotografiile, îi se acordă timp destul pentru cercetare şi i se propune să indice

9
Ion Mircea Criminalistica,Editura fundaţia “Chemarea” Iaşi 1992, pag. 377
10
sau sa recunoască sau vre-o una din persoanele din imagini, şi dacă răspunsul este da, atunci trebuie
să argumenteze după ce semne specifice.
Dacă persoanele care fac recunoaşterea sunt mai multe la număr, atunci fiecăreia dintre ele i
se prezintă diferite blancuri ale procesului – verbal sau alte planşe fotografice, care se deosebesc
după consecutivitatea amplasării fotografiilor.
Nici un fel de înscrieri, iniţiale de familii sau porecle, etc., nici pe partea din faţă a fotografiei,
nici pe blanc nu trebuie de făcut, deoarece acest lucru ar putea sugera subiectului recunoaşterii care
este persoana care trebuie identificată.
După ce s-a făcut recunoaşterea în procesul – verbal al recunoaşterii se indică, sub care număr
era amplasată fotografia persoanei recunoscute, familia, numele şi prenumele.
Nu este raţional, ca în cazul recunoaşterii persoanei după fotografie să se petreacă, ulterior,
după ce a fost găsită persoana, recunoaşterea acesteia pe viu, deoarece prezentarea premergătoare a
fotografiei va apărea ca o acţiune de direcţionare, menită să identifice anume această persoană şi nu
alta. Dacă în cadrul prezentării spre recunoaştere după fotografii nu întotdeauna se observă toate
semnalmentele, care individualizează persoana prezentată spre recunoaştere.
În unele cazuri, în locul fotografiilor se pot folosi pentru recunoaştere video înregistrările.
Acest lucru se datorează faptului, că la înregistrarea video se face sincron, odată cu filmarea şi
înregistrarea vocii, ceea ce prezintă un avantaj foarte mare pentru organele de drept.
Persoanei care recunoaşte, pe rând, în orice consecutivitate i se demonstrează video
materialele, pe una din înregistrările fiind şi persoana bănuită, care trebuie de identificat.
Această acţiune de asemenea se formează prin procesul – verbal al prezentării spre
recunoaştere, în care se fixează, care după consecutivitate s-a prezentat fragmentul cu imaginea
persoanei prezentate spre recunoaştere (ce trebuie identificată). Recunoaşterea se poate efectua şi
după fotografiile, făcute de pe cadrele extrase din video înregistrări.

PREZENTAREA SPRE RECUNOAŞTERE A CADAVRELOR ŞI A PĂRŢILOR


ACESTUIA
Dificultăţile la prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor sunt determinate de faptul că nu se
mai percepe o persoană în viaţă, cu tot ce are ea specific; de asemenea aspectul cadavrului
determinat de transformările tipice morţii; starea şi poziţia acestuia, alterările ori mutilările grave
îngreunează mult identificarea.
Prezentarea spre recunoaştere se petrece în acele cazuri cînd nu este stabilă identitatea
cadavrului şi lipsesc documentele, care identifică personalitatea.10
La prezentarea spre recunoaştere a cadavrului nu se referă regula despre prezentarea între
obiectele asemănătoare, cadavrul fiind prezentat numai de unul singur, însă celelalte reguli şi
cerinţe ale legii procesual – penale (art. 116, 117 CPP al RM) referitoare la recunoaştere trebuie
respectate numai decât.
În cazurile schimbărilor legate cu intensitatea proceselor cadaverice, care duc la schimbarea
înfăţişării cadavrului, de asemenea a leziunilor în cazul accidentelor, transportării, mutilarea de
către rozătoare sau de alte animale răpitoare, până la prezentarea spre recunoaştere cadavrul este
supus unui procedeu special denumit “tualet”, iar în unele cazuri şi restaurării, care se face după
examinarea medico – legală.
Prezentarea spre recunoaştere a cadavrului se poate de efectuat atât în faţa locului, cît şi-n
morgă, ori se transportează în alt loc. Toate aceste lucruri se fac reieşind din posibilităţi şi
necesităţi.
De obicei prezentarea spre recunoaştere la locul infracţiunii, se efectuează numai după
cercetarea locului crimei. Cadavrul se prezintă spre recunoaştere în aceleaşi haine, în care era
îmbrăcat la momentul depistării şi unui număr cît mai mare de persoane. De exemplu, la depistarea
cadavrului pe drum, el se prezintă locuitorilor satelor şi oraşelor din apropiere, deoarece aşa este
posibilă mai repede de identificat persoana.11
În aceste cazuri audierea prealabilă a persoanelor, care pot să recunoască cadavrul, nu se
efectuează, deoarece ei nu ştiu cine anume va fi prezentat spre recunoaştere. Însă dacă cadavrul este
10
I.F. Panteleev, N.A. Selivanov Criminalistica, Literatura Juridică , Moscova 1984, pag. 345
11
Р.С. Белкин Криминалистика, Юридическая Литература, Mocквa 1984, pag. 381
11
recunoscut, atunci aceste persoane sunt minuţios audiate despre acele semnalmente caracteristice,
după care ale au recunoscut cadavrul. În morgă cadavrul este prezentat spre recunoaştere,
obligatoriu de către ofiţerul de urmărire penală.
Pentru recunoaşterea cadavrelor sunt chemate persoanele care au anunţat dispariţia membrilor
familiei, rudelor, prietenilor, colegilor de lucru, vecinilor şi în general, orice alte persoane care pot
identifica aceste persoane.
Persoanele sus – menţionate sunt audiate înainte de recunoaştere, principalul accent în timpul
audierii se pune pe semnalmentele persoanei dispărute, se trage atenţia dacă persoana dispărută avea
careva semne particulare (semne de operaţii, cicatrice, semne din născare, particularităţile aparatului
bucal – dinţii). Toate aceste informaţii pot fi foarte utile în timpul recunoaşterii.
Totodată, trebuie să fie avută în vedere şi tensiune psihică a celui chemat să facă identificarea,
cu atât mai puternică cu cît este vorba de o persoană apropiată. Dacă în timpul audierii prealabile se
constată că persoana chemată să facă recunoaşterea este o fire emotivă, pentru verificarea şi
pregătirea psihică a acesteia este indicată să i se prezinte, mai întâi, fotografia cadavrului şi apoi să
se treacă la recunoaşterea propriu – zisă. În acest mod se evită situaţii de genul celor în care, o
persoană îngrozită de vederea cadavrului, aproape că nici nu-l priveşte.
La prezentarea spre recunoaştere în morgă (mai ales persoanele care î-l cunoşteau bine pe cel
mort) se prezintă numai cadavrul fără haine, hainele se prezintă de o parte. Dacă împreună cu
cadavrul au fost găsite careva lucruri: poşetă, o proteză, portmoneu, umbrelă, etc. – aceste lucruri se
prezintă spre recunoaştere aparte. Prezentarea spre recunoaştere fără haine este legată nu numai de
posibilitatea recunoaşterii hainelor şi nu a personalităţii celui decedat după înfăţişre, dar şi de
posibilitatea ca la prezentarea spre recunoaştere a hainelor şi cadavrului aparte să se stabilească
careva circumstanţe importante din punct de vedere procesual. Corpul neînsufleţit al cadavrului este
acoperit cu un cearşaf alb, capul rămâne descoperit şi la nevoie se descoperă celelalte părţi ale
cadavrului pentru prezentarea unor semne speciale. Persoanele care au cunoscut puţin cadavrul, încă
când acesta era în viaţă, sau care l-au văzut doar o singură dată, cadavrul se prezintă spre
recunoaştere îmbrăcat.
Cadavrul nu poate fi prezentat spre recunoaştere mai multor persoane concomitent, întrucât
există pericolul unei sugestionări colective. De aceea, persoanele sunt invitate separat la locul sau
încăperea în care se află cadavrul. Trebuie luate măsuri care ar împiedica întâlnirea acestor una cu
alta, deoarece aceasta ar putea încurca procesului de recunoaştere, părerea unei persoane putând
influenţa asupra celorlalţi.
Uneori starea cadavrului nu permite identificarea decât după diverse semne particulare:
cicatrice, negi, tatuaje, pete congenitale, etc. în astfel de situaţii, rezultatele recunoaşterii trebuie să
fie interpretate cu multă rezervă, deoarece existenţa unor asemănări poate duce la identificări false.12
Pentru a păstra posibilitatea recunoaşterii cadavrului şi după audierea lui, este necesar de
petrecut o filmare de recunoaştere (pînă la autopsia medico – legală şi după petrecerea ei), de
asemenea se va efectua dactiloscopierea trupului, se vor prelua probe de păr şi de sânge. Cînd se
efectuează fotografierea, îndeosebi se atrage atenţie semnelor particulare după care se poate de
identificat persoana în cauză. Uneori se confecţionează masca post-mortem (din gips de pe faţă), se
pot lua mulaje de pe unele elemnte ale cadavrului (părţi ale corpului),
De multe ori infractorii săvârşind infracţiunea, pentru a ascunde urmele acesteia,
dezmembrează cadavrele şi le ascund plasându-le la un loc, iar în unele cazuri le plasează în locuri
diferite, organele de drept depistând unele părţi ale acestuia, sau câte odată, sub, acţiunea condiţiilor
în care a fost amplasat cadavrul (condiţiile climaterice, umiditatea, acţiunea rozătoarelor, animalelor
răpitoare) se păstrată unele părţi ale sale.
Însă se poate de petrecut şi prezentare spre recunoaştere şi după particularităţile acestor părţi
ale cadavrului.
La prezentarea spre recunoaştere după o parte a cadavrului se creează acelaşi condiţii şi reguli
ca şi la prezentarea spre recunoaştere a cadavrului.
Însă trebuie de ţinut cont că recunoaşterea căreiva părţi a cadavrului este posibilă numai dacă
această porţiune are nişte semne particulare bine pronunţate, ca de exemplu: semne din născare de o
anumită formă, anomalii anatomice, cicatrice, etc.
12
Tratat de Tactică Criminalistică, Ministerul de Imterne Ediţia a 2-a, Editura “Carpaţi” 1992, pag. 190
12
În astfel de situaţii chiar dacă şi se petrece prezentarea spre recunoaştere, rezultatele
recunoaşterii trebuie să fie interpretate cu multă rezervă, deoarece existenţa unor asemănări pot
duce la o identificare falsă.
Dacă prezentarea spre recunoaştere nu a dat rezultate pozitive se va efectua fotografierea
acestor părţi cu toate semnalmentele sale, deoarece la depistarea celorlalte părţi ale cadavrului
aceste fotografii pot fi de folos. Sau dacă persoana care poate face recunoaşterea acestei părţi a
cadavrului este în deplasare de lungă durată sau este grav bolnav, atunci cînd va avea el posibilitate
de a face recunoaşterea, lui i se vor prezenta fotografiile.
Despre rezultatele prezentării spre recunoaştere a cadavrului sau a părţilor lui componente,
ofiţerul de urmărire penală înscrie în procesul – verbal. Preocesul – verbal este citit de către ofiţerul
de urmărire penală în glas, la dorinţă îl pot citi, martorii şi persoana care a efectuat recunoaşterea şi
dacă au careva obiecţii, pot cere ofiţerului de urmărire penală, ca să treacă aceste obiecţii în
conţinutul procesului – verbal, toate aceste persoane se semnează la sfârşitul procesului – verbal.
Veridicitatea prezentării spre recunoaştere poate fi controlate pe calea audierii şi altor
persoane, de asemenea cu ajutorul expertizelor criminalistice şi medico – legale, în caz de necesitate
de către ofiţerul de urmărire penală.

4
Prezentarea spre recunoaştere a obiectelor. Un mare rol în cercetarea infracţiunilor îl are
prezentarea spre recunoaştere a obiectelor. În activitatea practică pentru recunoaştere, de obicei, se
prezintă obiectele, care au fost obiecte infracţiunii, instrumente ale infracţiunii ori alte obiecte care
au careva legătură cu comiterea infracţiunii.13
La cercetarea infracţiunilor personalitatea infractorilor poate fi stabilită pe calea recunoaşterii
hainelor sau obiectelor, lăsate de el la locul infracţiunii.
Prezentarea spre recunoaştere a obiectelor se efectuează după aceleaşi reguli, ca şi a
persoanelor. Înainte de recunoaştere subiectul recunoaşterii este audiat despre semnele particulare
ale obiectelor prezentate spre recunoaştere:
0 Denumirea obiectului şi care este funcţia lui;
1 Modalitatea de confecţionare (de uzină, meşteşugăresc, etc.) şi caracterul materialului folosit
la cofecţionare;
2 Dimensiunile (mărimea, greutatea) şi forma;
3 Culoarea pe care o are obiectul; semne particulare, ce s-au format în procesul exploataţiei
(defecte, urme ale reparaţiei, gradul de uzură, urme de refacere şi de introducere a unor schimbări).
Obiectul prezentat spre recunoaştere va fi expus împreună cu cel puţin două obiecte omogene,
care nu trebuie să-i fi fost cunoscute subiectului recunoaşterii înainte de petrecerea recunoaşterii şi
care au caracteristici asemănătoare, însă diferă în unele nuanţe, specifice bunurilor produse în serie.
Obiectele prezentate spre recunoaştere trebuie să aibă aceeaşi denumire, să fie de aceeaşi formă, să
aibă aceeaşi culoare şi să fie de acelaşi grad de uzură.
Nu este raţional de prezentat spre recunoaştere obiectele de acelaşi model, marcă, care nu au
nici un fel de particularităţi specifice. Recunoaşterea în aşa cazuri este imposibilă sau nu este destul
de veridică.
Uneori în activitatea practică se creează astfel de situaţii, când practic este imposibil de
asigurat gradul necesar de asemănare a obiectelor, care trebuie prezentate spre recunoaştere.
Asemenea cazuri se întâmplă atunci când ofiţerul de urmărire penală este nevoit să aibă de afacere
cu obiecte efectuate într-un singur exemplar, adică lucruri unciale (tablou, statuetă, anticariat, etc.),
de asemenea cu orice alt obiect, la care, în condiţiile date nu este posibil de ales alte două obiecte,
care să se deosebească de el numai prin semnele particulare. În aşa cazuri, în practică se prezintă
pentru recunoaştere obiectul dat cu alte obiecte, asemănătoare cu el numai după semnele generale.
Însă, dacă persoana care va efectua recunoaşterea, la audierea prealabilă a numit marca aparatului
său de fotografiat, este inutil de prezentat spre recunaoştere fotoaparatul de această marcă împreună
cu aparate foto de altă marcă. Este evident, că în prezentarea spre recunoaştere, iar în cadrul audierii
13
A.Г. Филипов, А.Ф. Волынский Криминалистика, “СПАРK” Mocквa 1998, pag. 304

13
acestei persoane să-i prezinte acest obiect şi să fixeze în procesul – verbal de audiat declaraţia
persoanei, că recunoaşte obiectul după semnele, numite anterior.
Dacă se pretinde că a fost văzut la cineva sau într-un anumit loc, obiectul recunoaşterii trebuie
să fie pus în aceleaşi condiţii de iluminare şi de manevrare. 14 Persoana care efectuează
recunoaşterea poate să ia obiectul în mână, să-l cerceteze, să-l privească mai îndeaproape şi din
toate părţile, în caz de necesitate – să-l măsoare, de exemplu, dacă este vorba despre obiecte de
îmbrăcăminte (scurtă, căciulă, etc.), să verifice funcţionarea mecanismelor etc.
De asemenea nu este rezonabil de prezentat spre recunoaştere obiectul, proprietarului acestuia
la el s-a păstrat sau alt document, care stabileşte fără dubii apartenenţa obiectului.
Ofiţerul de urmărire penală, ca şi la prezentarea spre recunoaştere a persoanelor, întreabă,
recunoaştere oare subiectul recunoaşterii, obiectul său printre celelalte prezentate spre recunoaştere,
şi dacă răspunsul este da, atunci îi propune să arate acele semne după care a fost identificat acest
obiect.15 La enumerarea semnelor caracteristice obiectului recunoscut se stabileşte, dacă nu avut loc
careva schimbări, la obiect. Semnele caracteristice în baza cărora s-a efectuat recunoaşterea,
inclusiv şi cele ascunse, numite de persoana ce a efectuat recunoaşterea, sunt amănunţit descrise în
procesul – verbal al prezentării spre recunoaştere cu indicarea numărului de pe cartonaşul, prins de
către ofiţerul de urmărire penală, în prealabil de obiectul recunoaşterii.
Dacă persoana care recunoaşte a comunicat careva detalii noi, care nu au fost menţionate în
timpul audierei prealabile, atunci ele cuvînt cu cuvînt se fixează în procesul – verbal al prezentrării
spre recunaoştere, iar persoana ce a efectuat recunoaşterea se audiază despre cauzele, din pricina
cărora el nu a anunţat la timp despre aceste semne ale obiectului.
Ca să se arate cît de obiectiv au fost alese obiectele prezentate spre recunoaştere, se
recomandă să se fotografieze sau să se filmeze. Înainte de filmare de obiectele recunoaşterii sunt
prinse numere. Acest lucru ne permite să pricepem, sub care număr a fost recunoscut obiectul. Se
recomandă ca filmarea obiectelor alături să se amplaseze o riglă milimetrică.
Ca şi-n cazul prezentării spre recunoaştere a persoanelor, cazurile necesare, la prezentarea
spre recunoaştere a obiectelor se face recunoaşterea după fotografii (de exemplu, obiectul
recunoaşterii se află într-un loc, iar subiectul recunoaşterii în alt loc şi aducerea lor într-un loc este
inutilă sau imposibilă de efectuat; dacă obiectul nu mai există fizic, a fost distrus de infractori; dacă
nu se cunoaşte locul aflării obiectului, etc.). vor fi prezentate spre recunoaştere patru fotografii, ca
şi-n cazul recunoaşterii persoanelor.
Prezentarea spre recunoaştere a obiectelor după fotografii, de asemenea se va face numai după
audierea prealabilă a subiectului recunoaşterii, despre semnele caracteristice ale obiectului. Apoi se
petrece însăşi prezentarea spre recunoaştere. Persoanei i se preopune să privească atent fotografiile
şi dacă va recunoaşte vre-un obiect de ele, îl va indica, adică va spune că a recunoscut obiectul sub
numărul care este legat de acest obiect şi le va spune tuturor, din ce cauză a ales anume ecest obiect,
cînd şi-n ce condiţii l-a văzut anterior. Toate aceste momente se consemnează în procesul – verbal
al prezentării spre recunoaştere după fotografii, care va fi semnat de toţi participanţii la
recunoaştere.
Prezentarea spre recunoaştere a documentelor. Uneori, aparte necesitatea de a prezenta spre
recunoaştere diferite documente, care merg probe materiale pe dosar.
Documentul se recunoaşte după forma sa exterioară, după semnele grafice etc. Ele se prezită
printre alte documente analogice. Recunoaşterea (sau identificarea) scrisului se poate de petrecut,
însă rezultatele ei nu se compară cu concluzia eliberată de expertiza scrisului.
Ordinea procesuală de petrecere a prezentării spre recunoaştere a documentelor este
asemănătoare cu cea a prezentării spre recunoaştere a persoanelor şi a obiectelor.

5
Prezentarea spre recunoaştere a animalelor se petrece cu respectarea regulilor generale ale
prezentării spre recunoaştere.

14
Ion Miecea Criminalistica, Editura fundaţia “Chemarea” Iaşi 1992, pag. 378
15
Н.П. Яблоков Криминалистика, Издательство “ВEK”, Mocквa 1996, pag. 474
14
Pe cazurile, legate cu cercetarea furturilor de animale, şi de asemenea în unele cazuri cînd
martorii sau partea vătămată au memorat şi pot recunoaşte animalul care se află cu infractorul, se
petrece prezentarea spre recunoaştere a animalului. Uneori pentru recunoaştere se pot prezenta
blana, capul, etc.16
Această activitate trebuie să se desfăşoare într-un cadru corespunzător – un loc special
amenajat (o fermă de creştere a animalelor, fie din sectorul privat, fie din sectorul public, aceasta
poate fi şi o grădină zoologică). Animalul se prezintă spre recunoaştere împreună cu cel puţin trei
animale asemănătoare. Această regulă nu se referă şi la prezentarea spre recunoaştere a cadavrelor
animalelor.
Înainte de prezentarea srpe recunoaştere este necesar de audiat în prealabil persoana, care va
face recunoaşterea, despre semnele animalului; semnele animalului pot fi de două feluri: semne de
bază şi semne caracteristice.
La semne de bază se referă:
 Rasa;
 Sexul;
 Vîrsta;
 Culoarea;
 Mărimea.
La semne caracteristice se referă:
 Semnele deosebite – răni, cicatrice, diferite semne accidentale sau făcute în scop de
identificare;
 Urmările bolilor – dinţi fărâmaţi, orbirea, şchiopătarea;
 Derogările de normă – în înălţime, constituţie, culoare;
 Numele la care răspund, obiceiurile, ş.a.m.d.
Recunoaşterea animalelor poate fi petrecută şi ca animalele să se afle pe loc, sau în mişcare,
care permite evidenţierea unor semne funcţionale caracteristice animalului. Se poate de petrecut
prezentarea spre recunoaştere a animalului, nemijlocit în cârdul de animale.
În prezentarea spre recunoaştere a animalelor pot participa în calitate de specialişti:
zootehnicul, medicul – veterinar sau felşerul, care ajută la stabilirea unor caracteristici specifice
unui anumit animal şi să le descrie.
După analogie cu prezentarea spre recunoaştere a persoanelor, proprietarul animalului, care nu
este subiectul recunoaşterii, are dreptul să amplaseze animalul în orice loc, printre alte animale
prezentate spre recunoaştere. Dacă în timpul identificării animalului de către subiectul recunoaşterii,
se observă o recunoaştere reciprocă, cînd animalul răspunde atunci cînd este strigat pe nume, aceste
amănunte fiind necesare de consemnat în procesul – verbal al prezentării spre recunoaştere a
animalului, fiind de natură a forma convingerea organului de urmărire penală asupra certitudinii
rezultatului obţinut, atunci cînd recunoaşterea este făcută de către cel care susţine că lui îi aparţine
animalul.17
Petrecerea acestei acţiuni de urmărire penală se formează într-un proces – verbal care se
întocmeşte şi este semnat de către toţi participanţii la recunoaştere.
În cazul necesităţii identificării unui animal se poate de folosit şi fotografiile, după care se
efectuează recunoaşterea. Recunoaşterea după fotografie sau o altă modalitate de recunoaştere (de
exemplu se poate de făcut şi pe baza înregistrărilor video), o hotărăşte în fiecare caz aparte ofiţerul
de urmărire penală de sinestătător, reieşind din situaţia de acţiune de urmărire penală care s-a creat.
Recunoaşterea se mai poate de făcut şi după cadavrul animalului sau după părţile componente
ale acestuia. Cadavrul se prezintă spre recunoaştere într-un singur exemplar. Prezentarea spre
recunoaşterea cadavrului animalului sau a părţilor acestuia are importanţă în acele cazuri, cînd de
exemplu, s-a furat o vită sau capră care a fost tăiată şi a rămas doar capul sau pielea. Cadavrele
animalelor de asemenea pot fi recunoscute după fotografii cu respectarea tuturor normelor
procesuale.

16
Р.С. Белкин Криминалистика, Юридическая Литература, Mocквa 1974, 383
17
Tratat de Tcatică Criminalistică, Ministerul de Interne Ediţia a 2-a, Editura “Carpaţi” 1992, pag. 191
15
PREZENTAREA SPRE RECUNOAŞTERE A ÎNCĂPERILOR, A PORŢIUNILOR DE
TEREN ŞI A CONSTRUCŢIILOR
Asemenea prezentare spre recunoaştere se efectuează pentru stabilirera unui anumit loc, care
este descris şi pentru stabilirea, verificarea depoziţiilor învinuitului, bănuitului, martorului sau părţii
vătămate, despre particularităţile locului, unei încăperi sau construcţii, legate de comiterea
infracţiunii.18
Înainte de petrecerea prezentării spre recunoaştere a unei porţiuni de teren, construcţii sau
încăperi, ofiţerul de urmărire penală audiază persoana care va efectua recunoaşterea, despre
particularităţile obiectului prezentat spre recunoaştere. După aceasta ofiţerul de urmărire penală va
alege câteva încăperi, construcţii sau porţiuni de teren, care vor fi prezentate spre recunoaştere
împreună cu obiectul recunoaşterii, ele trebuie să fie la număr împreună cu cel puţin de trei.
Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească atât porţiunile de teren, cît construcţiile şi
încăperile, sunt ca acestea să fie asemănătoare după semnele generale şi să nu aibă deosebiri
cardinale.
La îndeplinirea acestei acţiuni de urmărire penală, vor fi îndeplinite toate condiţiile de ordin
procesual care se stabilesc de legea procesuală – penală (art. 116, 117 CPP al RM). Toate
persoanele participante şi persoane care trebuie să recunoască sunt aduse la aceste obiecte şi
subiectul recunoaşterii îi se dă posibilitatea să studieze locul prezentat spre recunoaştere, de
exemplu, pe cazul unei mituiri învinuitul X, care şi-a recunoscut vina, susţinea, că a transmis mita
celeilalte persoane în apartamentul acesta. X nu putea indica apartamentul, unde s-a petrecut
transmiterea mitei, sau să numească adresa acestestea, deoarece stăpînul apartamentului l-a adus
acolo cu taxiul noaptea tîrziu, însă subiectul recunoaşterii amănunţit a descris dispunerea odăilor din
apartament şi anturajul acesteia. Pentru a verifica aceste dispoziţii, ofiţerul de urmărire penală i-a
prezentat lui X trei apartamente cu două odăi, asemănătoare după planificare, situate la diferite etaje
şi în diferite scări ale casei, unde locuia persoana mituită. În rezultatul acestei acţiuni de urmărire
penală X, ferm a recunoscut apartamentul cu două odăi, în care s-a petrecut transmiterea mitei şi
prin aceasta a dovedit obiectivitatea şi veridicitatea mărturiilor sale.19
La prezentare spre recunoaştere a încăperilor, porţiunilor de teren sau a construcţiilor este
nevoie de o pregătire şi destul de complicată, însă rezultatele sale pot avea o mare putere probatorie.
La începutul acţiunii de urmărire penal ofiţerul de urmărire penală dă întrebarea, cînd şi din ce
cauză sau cu ce scop subiectul recunoaşterii a mai fost în locurile date şi dacă el va recunoaşte acest
loc (apartament, construcţie, porţiune de teren, etc.), atunci ofiţerul de urmărire penală va ruga
persoana dată să nominalizeze acele caracteristici după care a recunoscut obiectul recunoaşterii.
Rezultatul, cît acel pozitiv atît şi cel negativ, se fixează în procesul – verbal al prezentării spre
recunoaştere, care se semnează de către toţi participanţii la prezentarea spre recunoaştere.
Dacă este posibil, atunci ofiţerul de urmărire penală va dispune filmarea (video - înregistrarea)
procesului de prezentare spre recunoaştere, pentru a se arăta asemănător lor, şi de asemenea se va
indica care obiect s-a recunoscut, toate aceste fotografii şi video – înregistrări anexîndu-se la dosar.
În unele cazuri, prezentarea spre recunoaştere a încăperilor, porţiunilor de teren şi
construcţiilor se poate face după fotografii. Se va petrece această prezentare spre recunoaştere în
acele cazuri cînd deplasarea la aceste obiecte este imposibilă sau este inutilă. Acest lucru îl
hotărăşte ofiţerul de urmărire penală.
Dacă persoana audiată va menţiona un loc oarecare, care este unic şi care avînd unele
particularităţi specifice (mobilă, tehnică, landşaft) care au fost menţionate de această persoană cu o
mare minuţiozitate şi dacă nu este posibil de mai găsit obiecte asemănătoare, atunci nu are loc
prezentarea spre recunoaştere ca atare, dar în cadrul audierei se va menţiona că persoana ştie locul,
încăperea dată şi se va anexa numai fotografia acestui loc, încăpere, construcţie.

18
Р.С. Белкин Криминалистика, Юридическая Литература, Mocквa 1974, pag. 383
19
A.Г. Филипов, А.Ф. Волынский Криминалистика “СПАРK”, Mocквa 1998, pag. 306
16
BIBLIOGRAFIE

1. Barry Mitchell, Salim Farrar, Blackstone-s, Statutes în criminal justice & sentencing and
Edition, Oxford Universitz Press. 363 p.
2. Bulai Iu. Urmele odorologice: rolul şi importanţa lor în asigurarea unei baze probatorii complete
şi obiective. Оn: Anuar ştiinţific, ediţia a VII-A „Probleme actuale de prevenire şi combatere a
criminalităţii”. Academia MAI „Ştefan cel Mare” 2006, p. 196 - 206
3. Bulai Iu. Prezentarea spre recunoaştere, esenţa psihologică. În: Legea şi viaţa, Chişinău, 2013,
nr. 6, p. 28-34
4. Bulai Iu. Noţiunea, esenţa, sarcinile prezentării spre recunoaştere. În: Analele ştiinţifice ale
Academiei „Ştefan cel Mare”, seria Ştiinţe socio-umane. Ediţia a XIII-a, nr. 1, 2013, p. 37-43
5. Bulai.Iu., Golubenco Gh. Particularităţile identificării şi prezentării spre recunoaştere a
cadavrelor. În : Analele ştiinţiǁce ale Academiei „Ştefan cel Mare”, seria Ştiinţe socio-umane,
Ediţia a XI-II-a, nr. 1, 2013, p. 27-36
6. Bulai Iu., Golubenco Gh. Aspecte de asigurare a protecţiei martorilor, victimelor în cadrul
prezentării spre recunoaştere. În: Materialele Conferinţei ştiinţiǁco-practice internaţionale „Proble-
me actuale privind protecţia şi securitatea persoanelor în procesul penal” din 21 martie 2013, p.
253-260
7. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova,
nr.122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oǁcial al Republicii Moldova, nr.104-110 in 07.06.2003.
8. Osoianu T., Orоndaş V. Procedură penală. Chişinău: Orhei, 2004. 89 p.
9. Osoianu T. Desăvоrşirea reglementării actelor de urmărire penală în procesul penal al Republicii
Moldova. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare” MAI, 2000. 112 p.
10. Odagiu I. ş.a. Drept procesual penal. Partea generală. Chişinău: Academia „Ştefan cel Mare” a
MAI, 2009. 455 p.
11. Suciu C. Criminalistică. Bucureşti: Editura Didactică şi pedagogică, 1972. 223 p.
12. Huxley Phil LLB, LLB, O”Connell Blackstones” Statutes Evidence, sevent edition, Oxford:
Oxford university press, 2003/2004 432 p.
13. Белкин Р.С. Курс криминалистики. В 3 т./т.2. Москва: Юрист, 1997. 464 с.
14. Гапанович Н.Н., Опознание в следственной и судебной практике (тактика). Минск:
Белорусский государственный университет, 1978. 160 с.
15. Иванская Л.Н. Психологические особенности идентификации лица человека по
фотографии. Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. канд.
псих. наук. 1981. 235 с.
16. Иванова Л.Ф. Психолого-тактические аспекты предъявления для опознания в уголовном
судопроизводстве. Авто-реферат на соискание ученой степени кандидата юридических наук.
Челябинск, 2007. 30 c.
17. Соколова О. А. Проблемы использования данных габитологии при предъявлении для
опознания живых лиц. В: Вопросы криминалистики и судебной экспертизы. Москва: Труды
Академии управления, МВД, России, 2003. 141. с.
18. Терзиев Н.В. Криминалистическое отождествление личности по признакам внешности.
Москва: ВЮЗИ,1956. 145 с.
19. Цветков П.П. Предъявление для опознания в советском уголовном процессе. Ленинград:
ЛГУ, 1962. 113 с.
20. Щерба С.П. Расследование и судебное разбирательство по делам лиц, страдающих
физическими и психическими недостатками. № 5, Москва, 1975. 99 с.

17