Sunteți pe pagina 1din 1

Toader Maria-Cristina

Drept, anul IV, grupa 1

SPEȚĂ DREPTUL CONCURENȚEI COMERCIALE

I. Expune pe scurt starea de fapt.

Pentru a dezvolta vânzarea de bilete de tren și de călătorie pe internet,


Societatea națională a căilor ferate franceze (SNCF) a încheiat în septembrie 2001
mai multe contracte cu Expedia, o companie americană specializată în acest
domeniu. Cele două societăți au înființat o filială comună (GL Expedia), a cărei
activitate a fost găzduită de site-ul internetvoyages-SNCF.com. În 2004, filiala
comună și-a schimbat denumirea în „Agence de voyages SNCF.com” (denumită în
continuare „Agenția VSC”).

Autoritatea Concurenței a stabilit prin Decizia din 05.02.2009 că parteneriatul


dintre SNCF și Expedia prin care a fost înființată Agenția VSC încălca dispozițiile
art. 81 TCE și ale art. L.420-1 din Codul comercial, determinând astfel favorizarea
filialei comune pe piața serviciilor de agenții de voiaj furnizate pentru călătoriile de
agrement în detrimentul concurenților. Autoritatea Concurenței a aplicat sancțiuni
pecuniare celor două societăți, întrucât a considerat că Expedia și SNCF erau
concurenți pe piața serviciilor online de agenții de turism, dețineau peste 10% din
cotele de piață, regula de minimis din punctul 7 al Comunicării de minimis nefiind
astfel respectată.

În apel, Expedia a criticat Autoritatea Concurenței pentru supraevaluarea


cotelor de piață deținute de Agenția VSC, aspect față de care instanța respectivă nu
s-a pronunțat direct. În hotărârea din 23.02.2010, Curtea de Apel a susținut că,
ținând cont de formularea art. L. 464-6-1 din Codul comercial și de modul în care a
fost utilizat verbul „may” („poate”), Autoritatea Concurenței poate investiga
practicile puse în aplicare de întreprinderile cu cote de piață sub pragurile stabilite
prin acest text, precum și prin Comunicarea de minimis.

În recurs, Curtea de Casație a admis faptul că înțelegerea din litigiul principal


are un obiect anticoncurențial și că nu este stabilit faptul că un astfel de acord ar fi
investigat de Comisie în cazul în care cotele de piață respective nu ar depăși
pragurile prevăzute de Comunicarea de minimis.

Curtea de Casație franceză a hotărât să suspende judecarea cauzei și a adresat


CJUE următoarea întrebare preliminară: „Art. 101 alin. (1) din TFUE și art. 3 alin.
(2) din Regulamentul nr. 1/2003 ar trebui să fie interpretate în sensul că se opun ca
o autoritate națională de concurență să investigheze și să sancționeze un acord între
întreprinderi care poate afecta comerțul dintre statele membre, dar care nu atinge
pragurile stabilite de Comunicarea de minimis?”