Sunteți pe pagina 1din 21

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA

Sistemul bancar european

Profesor îndrumător: Realizatori:


VANCEA DIANE
DI PASCU MARIA RALUCA

GALEA LAURA ALEXANDRA

Cuprins:
Sistemul Bancar European

1. Structura şi evoluţia sistemului bancar………………………….pg.3

2. Restructurarea sistemului bancar……………………………pg.6

3. Formarea pieţei bancare unice………………………………pg.8

A. Liberalizarea mişcãrilor de
capital………………………pg.9

B. Libera circulaţie a serviciilor şi produselor financiare şi


bancare........................................................................pg.9
C. Armonizarea
legislaţiei bancare……………………….pg.12

4. Globalizarea şi internaţionalizarea creditului bancar……..pg.14

5. Sistemul bancar românesc în condiţiile aderãrii la UE......pg.16

6. Perspectivele pieţei bancare unice…………………………pg.18

Bibliografie………………………………………………………………pg.21

2
Sistemul Bancar European

1. Structura şi evoluţia sistemului bancar

Conform unor opinii exprimate în literatura de specialitate1, elementele


componente ale sistemului bancar sunt:
 Intrãrile în sistemul bancar, reprezentând acel factor care
condiţioneazã existenţa şi funcţionarea celorlalte componente ale
sistemului, dar cu care se aflã într-o strânsã relaţie de
intercondiţionare reciprocã.
La rândul lor, intrãrile sunt reprezentate de urmãtoarele elemente:
 Resurse umane
 Mediul economic
 Resursele financiare(depozite, resurse interbancare, alte
resurse atrase)
 informaţiile
 Structura de transformare, care reprezintã banca cu structura sa
organizatoricã
 Ieşirile- produse şi servicii bancare- reprezintã rezultatul acţiunii
primelor douã, de calitatea acestei acţiuni depinzând în final
valoarea mulţimii de ieşiri
Ieşirile se fac prin interfaţa bãncii şi constau în:
 Servicii bancare: operaţiuni de schimb valutar, operaţiuni de
arbitraj pe pieţe monetare în numele bãncii sau al clienţilor,
servicii de asistenţã în materie financiarã, juridicã şi
patrimonialã

1
Constantin Rotaru,”Performanţa bancarã”, Editura Expert, Bucureşti, 2000, pag.22.

3
Sistemul Bancar European

 Produse bancare: instrumente de platã şi decontare, cecuri


de virament cu şi fãrã limitã de sumã, cecuri pentru ridicarea
de numerar, cecuri de garanţii emise, contractul de credite,
extrase de cont privind operţiunile efectuate în conturile
deschise clienţilor
 Structura de conducere a bãncii- care are ca obiectiv
organizarea, planificarea şi controlul elementelor de mai sus, în
scopul realizãrii obiectivelor bãncii.2
Evoluţia de ansamblu a sistemului bancar nu poate fi detaşată de situaţia
generală a economiei naţionale care s-a confruntat cu disfuncţionalităţi majore
atât la nivel microeconomic, cât şi macroeconomic.
Începând cu anul 2000 apar primele realizări în sistemul bancar:
- continuarea procesului de restructurare şi privatizare;
- creşterea calităţii serviciilor prestate şi educarea populaţiei;
- stimularea atragerii economiilor agenţilor economici şi populaţiei
în sistemul bancar;
- modernizarea sistemului de plăţi prin dezvoltarea sistemului
electronic de plată;
- intensificarea operaţiunilor de piaţă de capital;
- dezvoltarea de instituţii financiare specializate pentru activităţi
de leasing, brokeraj, asigurări, investment banking, fonduri de
investiţii, fonduri de pensii.

Evoluţia sistemului bancar european evidenţiază aportul factorului


legislativ la integrarea sistemului bancar. În acest sens grupează acţiunile
întreprinse de factorii legislativi (Comisia Europeana şi Consiliul de Miniştri) în 5
etape:
 dereglementarea pietelor interne între 1957 şi 1973;
 diversele încercări către armonizarea reglementărilor bancare între 1973
şi 1983;
2
Aurelian Alexandru, Paul Berea,”Modernizarea sistemului bancar”, Editura Expert, bucureşti, 2003,
pag.18.

4
Sistemul Bancar European

 directiva privind o singură autorizare, controlul intern, recunoaşterea


reciprocă şi liberalizarea serviciilor bancare -1992’
 crearea unei singure monede în 1999;
 planul de Acţiune privind Serviciile Financiare (2001-2005).3
Prima etapã a început în 1957 şi a corespuns obiectivului Tratatului de la
Roma care avea ca scop transformarea pieţelor naţionale într-o singură piaţă
comună.
A doua etapă referitoare la armonizarea reglementărilor bancare a început
mai concret în 1977 odată cu adoptarea Primei Directive Bancare (Directiva
77/780/EEC) referitoare la coordonarea legilor, reglementărilor şi prevederilor
legislative ale instituţiilor de credit.
A treia etapă corespunde procesului de definitivare a Pieţei Interne (1983-
1992).
A patra etapă corespunde creării unei singure monede.

Pậnă în 1980 imaginea sistemului bancar este cea a unui sistem


fragmentat, chiar dacă în 1973 prin Directiva 73/183/EEC au fost abolite
restricţiile în ceea ce priveşte organizarea şi prestarea de servicii şi activităţi
bancare în realitate sistemele bancare a majorităţii ţărilor erau restricţionate de
un larg set de constrậngeri, îndeosebi cele care vizau controlul fluxurilor de
capital.
Studiul lui Dermine evidenţiază cele mai importante restricţii ca fiind
următoarele: controlul ratei dobậnzii, controlul capitalului, reglementări în ceea ce
priveşte participarea băncilor la activităţi de intermediere de valori mobiliare prin
intermediul burselor de valori, restricţii privind înfiinţarea de sucursale în
străinătate, resticţii privind intrarea băncilor noi pe piaţă, plafonarea creditelor,
cerinţe obligatorii privind investiţiile, restricţii în domeniul asigurărilor.
Cea mai aplicată restricţie era cea care viza controlul ratei dobanzii
aplicată în toate ţările analizate cu excepţia Olandei şi Marii Britanii. Controlul
fluxurilor de capital era practicat de majoritatea ţărilor europene ( printre care
3
www.primet.ro

5
Sistemul Bancar European

cele mai semnificative precum Franţa, Italia, Spania, Irlanda) liberalizarea


capitalului fiind efectivă doar în Germania, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie.
Deasemenea băncile aveau restricţii în desfăşurarea unor activităţi de
intermediere în valori mobiliare în Danemarca, Spania, Franţa, Italia, Marea
Britanie şi Portugalia iar activităţile de asigurări erau restricţionate în Germania,
Danemarca, Spania, Franţa, Italia, Olanda şi Portugalia.
Plafonarea creditului s-a utilizat în Danemarca, Spania, Franţa, Italia şi
Portugalia iar intrarea noilor bănci pe piaţă a fost descurajată în Spania, Grecia şi
Italia. Observăm că ţările în care acţionau cele mai multe resticţii au fost
Danemarca, Spania, Franţa, Italia şi Portugalia iar cele mai liberale au fost
Belgia, Luxemburg, Germania, Marea Britanie şi Olanda cele care domină
industria bancară şi în zilele noastre.

2. Restructurarea sistemului bancar

Ţãrile Uniunii Europene au o experienţã proprie în ceea ce priveşte ritmul


şi istoria restructurãrii sistemelor bancare. Înainte de a studia recentele evoluţii,
cateva din aceste modele pot fi rememorate atunci cand este posibil, printr-o
cuprindere a explicaţiilor recentelor evoluţii.
La sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90 procesul de restructurare şi
concentrare bancarã a avut loc în ţãri mici ale Uniunii Europene, cum ar fi:
Danemarca şi Olanda. Acest proces a condus la crearea unor largi instituţii
naţionale pregãtite pentru competiţie în cadrul unei pieţe unice, sau ca o parte
regionalã a acesteia.
La începutul anilor '90, in plinã crizã a sistemului bancar scandinav,
fuziunile şi achizitiile au creat largi instituţii în Suedia şi Finlanda. Bãncile din
Marea Britanie deloc mici, în comparaţie cu instituţii financiare internaţionale
similare au cunoscut un ciclu de fuziuni si achiziţii la sfârşitul anilor '80 si
începutul anilor '90. În Spania un proces similar a avut loc la începutul anilor '90,
implicând în special bãncile de economii. În aceeaşi perioadã mai multe ţãri au

6
Sistemul Bancar European

întreprins eforturi pentru privatizarea unora din marile bãnci proprietate publicã,
prin atragerea investitorilor privaţi4. Mai mult, o tendinţã s-a conturat pentru
instituţiile cu o structurã de proprietate mutualã, respectiv "demutualizarea" (in
ţãri cum ar fi Marea Britanie şi Irlanda, Danemarca şi Germania) instituţii (precum
societãţile de construcţii şi bãncile de economii) care au avut o organizare
mutualã, au abandonat aceastã formã organizatoricã şi au convertit proprietatea
corporatistã în alte forme private legale.
Împreunã eforturile de privatizare şi "demutualizarea" au crescut interesul
pentru fuziuni şi achiziţii bancare, crescând numãrul instituţiilor participante.
Un alt model de fuziuni şi achiziţii bancare este caracterizat de
expansiunea geograficã a marilor bãnci europene în cadrul pieţelor emergente
(in formare) cum ar fi Asia de Sud-Est, Europa Centralã şi de Est şi America
Latinã a instituţiilor financiare. Bãncile din ţãrile membre Uniunii Europene s-au
extins în ţãrile emergente, îndeosebi în acelea în care între state au existat
legãturi istorice (cum ar fi bãnci din Italia, Spania şi Portugalia în America Latinã
şi de asemenea, în Europa Centralã şi de Est cu mai multã precauţie). Modelul
reflectã acţiunea convergenãa a mai multor factori printre care menţionãm:
a) modelul de dezvoltare economicã centru - periferie;
b) istoric: fostele colonii;
c) psihologic: frica de comunism;
d) structura de producţie.
Sistemul bancar european a traversat o perioadã de 10 ani în care nivelul
internaţionalizãrii bancare pe calea fuziunilor şi achiziţiilor a fost foarte înalt, chiar
şi în comparaţie cu cel din S.U.A. Nivelul este exprimat prin reducerea numãrului
de instituţii de credit de la 12.256 în 1985 la 9.285 în 1997. Din studiile lui
Miskhin (1999) în S.U.A între anii 1950-1980 numãrul bãncilor comerciale a
rãmas relativ stabil între 13.000 şi 15.000, între 1980 şi 1992 a scazut la 11.500
iar între 1992 şi 1997 la 9.200 ceea ce face ca din punct de vedere al
concentrãrii bancare situaţia S.U.A sã fie similarã cu a Europei.

4
www.primet.ro

7
Sistemul Bancar European

3. Formarea pieţei bancare europene

În decembrie 1985, Consiliul Comunităţii a adoptat Actul Unic ca expresie


a hotărậrii tărilor membre ale Comunităţii Europene de a desăvậrşi procesul de
integrare pe care tratatul de la Roma l-a stabilit în sensul realizării unui spaţiu
economic integrat pe baza unei triplei libertăţi de circulaţie: a persoanelor, a
mărfurilor şi serviciilor şi a capitalurilor.
Obiectivul Actului Unic era de a deschide pentru Europa o nouă etapă a
liberalizării în domeniul mişcării capitalurilor şi schimburilor de servicii în spiritul
Tratatului de la Roma, ceea ce era deja realizat la acea datã în domeniul
schimburilor de mãrfuri.5
În concordanţã cu ideile Actului Unic, se urmãrea sã se asigure la sfârşitul
anului 1992 o mare piaţã unificatã, care sã aducã o reconsiderare a
perspectivelor în domeniu.
Pânã la aceastã datã era recunoscutã libertatea de stabilire, de a
întreprinde activitãţi bancare în oricare din ţãrile Comunitãţii, în condiţiile stabilite
de statul respectiv pentru oricare din cetãţenii sãi, iar acum obiectivul urmãrit era
acela de a permite bãncilor libera prestaţie de servicii fãrã a se ţine cont de
frontierele existente.
Aceasta înseamnă că banca este supusă numai reglementărilor
autorităţilor din ţara de origine.
Prin aceasta se asigură unei bănci date dintr-o ţară a Comunităţii
Europene posibilitatea de a acţiona în baza autorizaţiei de funcţionare din ţara
sa, în oricare din celelalte ţări, fără nici o altă formalitate suplimentară, aceasta
însemnând de fapt recunoaşterea reciprocă a autorizaţiilor privind funcţionarea
băncilor.
Aplicarea prevederilor Actului Unic se bazează pe trei elemente
complementare:

5
Basno Cezar, Dardac Nicolae- “Integrare monetar-bancară europeană”, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 2001,pag.5.

8
Sistemul Bancar European

 Libertatea de mişcare a capitalurilor;


 Libera prestaţie a serviciilor financiare şi bancare transfrontaliere;
 Armonizarea minimală a reglementărilor care se aplică activităţii
bancare şi financiare.

A. Liberalizarea mişcãrilor de capital

Directiva Liberalizării Capitalului adoptată în iunie 1988 este documentul


care reglementează, pentru Comunitatea Europeană, liberalizarea completă a
mişcărilor de capital.
Aplicarea prevederilor sale urma să fie realizată de 8 din cele 12 ţări
europene începậnd cu 1990, pentru Spania şi Irlanda din 1992, iar pentru
Portugalia şi Gracia din 1995. 6
Suedia, Austria şi Finlanda, intrate în Uniunea Europeană mai tậrziu, nu
au ridicat probleme avậnd o legislaţie evoluată în acest domeniu.
Tratatul Uniunii Europene convenit între ţările membre interzice orice
restricţie privind mişcarea capitalului şi plăţile între statele membre şi asigură
trăinicie integrării europene.
Armonizarea deplinã a pieţei capitalurilor mai este frânatã şi de
caracteristicile naţionale ale pieţelor monetare, decurgând mai ales din nivelul
inflaţiei.

B. Libera circulaţie a serviciilor şi produselor financiare şi


bancare

A doua directivă de coordonare bancară adoptată la 15 decembrie 1989


avea ca obiectiv instaurarea a unei pieţe unificate în care băncile aveau dreptul
de a furniza servicii – în toată gama de activităţi bancare

6
Basno Cezar, Dardac Nicolae- “Integrare monetar-bancară europeană”, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 2001,pag.6.

9
Sistemul Bancar European

– pe de o parte, fără a avea structuri organizatorice proprii în ţara în care


îşi au rezidenţa clienţii şi,
- pe de altă parte, prin intermediul unor sucursale înfiinţate de ea în mod
liber.
Astfel, directiva statuează principiul recunoaşterii reciproce a autorizaţiilor
bancare şi a legislaţiei bancare în virtutea cărora statele membre renunţă să
impună propriile condiţii de acces la activitatea bancară şi financiară a
sucursalelor unei bănci instalate pe teritoriul lor. Sucursalele băncilor străine sunt
supuse numai reglementărilor din ţările lor de origine considerate în fapt
echivalente.
a) Directiva stabileşte operaţiuni susceptibile de a fi desfăşurate de către
instituţiile de credit beneficiare de recunoaştere mutuală:
 Primirea depozitelor şi a altor fonduri ce pot fi retrase de la
public;
 Acordarea de credite ce include credit de consum, credit
ipotecar, factoring, credit pentru tranzacţiile comerciale(inclusiv forfaiting);
 Leasing financiar;
 Servicii de transfer a banilor;
 Emiterea şi administrarea de mijloace de plată (de exemplu
cărţi de plată, cecuri de călătorie şi ordine de plată-banker’s draft);
 Garanţii şi angajamente;
 Cumpărarea şi vậnzarea pe cont propriu sau în contul
clientului pentru:
 Instrumente ale pieţei monetare (cecuri, cambii, certificate
de depozit)
 Valute străine;
 Operaţiuni de anticipare (futures) şi opţiuni;
 Instrumente valutare şi rata dobậnzii;
 Titluri transferabile.

10
Sistemul Bancar European

 Participări la emisiuni de acţiuni şi furnizarea de servicii privind asemenea


emisiuni.
 Consultaţii privind preluări de unităţi(structuri de capital), strategie
industrială şi probleme decurgậnd din asemenea operaţiuni; consultaţii şi
servicii referitoare la fuziuni şi achiziţii de structuri preluabile;
 Agenţie de bursă-brokeraj;
 Plasamente de portofoliu;management şi consultaţii;
 Păstrarea în siguranţă şi administrarea titlurilor;
 Servicii de referinţă privind creditele;
 Servicii de păstrare în custodie.
Această enumerare urmăreşte să stabilească activităţile cu specific
bancar autorizate în spiritul directivei şi implicit este o soluţie care rezolvă
dificultăţile şi disensiunile apărute la întocmirea documentului în legătură cu
posibilitatea de a defini activitatea bancară într-o formulă mai restrictivă, prin
aceasta directiva promovând formula bãncii universale, extinzând funcţiunile
bãncilor comerciale la o sferã largã de operaţiuni specifice bãncilor de afaceri şi
bãncilor specializate.
Prin directivă se statuează necesitatea unei cooperări între autorităţile de
supraveghere bancară din ţara de origine a băncii, în ţara în care aceasta
acţionează.
b) Directiva defineşte regulile prudenţiale comune şi procedurile de control
minimale. În acest fel, instituţiile bancare care solicitã autorizaţie trebuie sã aibã
un capital minim reprezentând 5 milioane ECU, sumã ce trebuie menţinutã în
continuare pe tot timpul activitãţii.
c) Directiva stabileşte o regulã prudenţialã cu privire la participarea
bãncilor sau altor instituţii de credit la întreprinderi cu caracter non-financiar.
Astfel de participãri sunt limitate pentru fiecare participare, astfel:
o 15% din totalul fondurilor proprii
o pentru ansamblul participaţiilor nu se poate depãşi 60% din totalul
fondurilor proprii

11
Sistemul Bancar European

C. Armonizarea legislaţiei bancare

Armonizarea legislaţiei promovată prin prevederile celei de-a doua


directive de coordonare bancară are ca scop principal fundamentarea
recunoaşterii reciproce a bãncilor în condiţiile unor norme prudenţiale similare în
mãsurã sã asigure stabilitatea sistemului bancar în cadrul pieţei unice europene.
Se evidenţiază, sub acest aspect:
 modul de determinare a fondurilor proprii;
 cerinţele privind rata de solvabilitate.
Fondurile proprii sunt considerate sub două ipoteze7:
o elementele ce constituie fondurile proprii de bază sau fondurile
proprii “dure” reprezentate de capital şi rezervele publicate care sunt incluse
nelimitat în cadrul fondurilor proprii
o elemente complementare(rezerve din reevaluare, titluri cu durată
determinată, angajamentele membrilor băncilor cooperatiste şi împrumuturile
subordonate care se iau în calcul limitat pentru jumătate din capitalul de bază).
Se precizează că împrumuturile subordonate sunt ele însele limitate la
jumătate din totalul lor.
Directiva relativă la rata solvabilităţii constituie axul central al regulilor
bancare armonizate.
Reglementarea cunoscută sub denumirea de Norma lui Cooke stabileşte
un raport minimal de 8% între fondurile proprii şi activele ponderate funcţiei de
risc. În mod asemănător activelor, sunt considerate şi elementele extrabilanţiere
potrivit unei scări de expunere la risc proprii.
Astfel, dezvoltarea operaţiilor extrabilanţiere, îşi gãseşte acoperirea printr-
o participare mai înaltã a aportului de capital.

7
Basno Cezar, Dardac Nicolae- “Integrare monetar-bancară europeană”, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 2001,pag.10.

12
Sistemul Bancar European

Reglementările hotărậte la Basel între băncile centrale din “grupul celor


10” privind norma Cooke a găsit deplină înţelegere în întreaga lume, astfel că
aderarea a depăşit graniţele Europei comunitare, fiind aplicată în majoritatea
ţărilor.
Procesul de aliniere a normelor bancare s-a desfăşurat în timp pe alte arii
semnificative avậnd drept obiectiv central armonizarea şi uniformizarea pentru o
bună funcţionare a sistemului integrat constituit prin aderarea şi integrarea unor
sisteme cu caracteristici diferite. Un aspect esenţial l-a avut în acest sens
orientarea,înlăturậnd soluţiile divergente existente care să creeze distorsiuni
concurenţiale şi dezvoltări asimetrice.
Astfel, Directiva privind creditul de consum adoptată la 22 decembrie 1986
conţine prescripţii minimale privind creditul de consum, vizează o mai bună
protecţie a consumatorilor europeni şi eliminarea distorsiunilor datorate
discrepanţelor de reglementare.
Directiva cu privire la prevenirea utilizării sistemului bancar în scopul
spălării banilor din 10 iunie 1991 şi aplicabilă din 1993 impune băncilor o serie
de procedee şi măsuri organizatorice necesare pentru identificarea clienţilor care
ar putea realiza asemenea operaţiuni..
Directiva de supraveghere şi control a marilor riscuri adoptată la 21
decembrie 1992 prevede, în scopul evitării unei concentrări excesive a riscurilor
aferente unui client, limitarea creditelor acordate acestuia în raport de fondurile
proprii ale creditorului astfel:
 25% din fondurilor proprii pentru o persoană considerată de mare risc;
 800% pentru ansambul persoanelor creditate considerate de mare risc.
Directiva cu privire la sistemul de garantare a depozitelor din 30 mai 1994
a impus tuturor băncilor din Uniunea Europeană să adere la un sistem de
garantare a depozitelor . Această directivă nu se pronunţă nici pentru statutul
public sau privat, nici asupra modului de finanţare a sistemelor de garantare.

13
Sistemul Bancar European

4. Globalizarea şi internaţionalizarea creditului bancar

Globalizarea şi internaţionalizarea creditului bancar a Insemnat îndeosebi


pentru piaţa creditului:
 Diversificarea produselor credit" atat pentru clientela corporatistã cât şi
pentru gospodãrii şi stat
 dezvoltarea tranzactiilor printr-un suport tehnologic conexat la retelele
informatice si tehnologiile IT;
 scaderea pretului creditului (in paralel cu reducerea marjei) proces vizibil
in tarile membre Uniunii Europene, influentat atat de ritmul economisirii
interne, specific pentru fiecare tara, dar si de inflatie, fiscalitate si politica
monetara a tarilor respective;
 dezvoltarea creditului de consum si a creditului ipotecar;
 cresterea elasticitatii cererii pentru produse "credit".8

In ultimii zece ani s-au manifestat anumiti factori, specifici de la o tara la alta, cu
geneza interna sau internationala care au afectat direct marimea marjelor
bancare pentru fiecare din statele membre Uniunii Europene.
Pentru majoritatea tarilor Uniunii Europene reducerea preturilor creditului,
practicata de banci s-a datorat cresterii competitiei bancare, efectul activ si vizibil
al globalizarii finantelor in Europa.
Alti factori importanti, raportati la piata creditului sunt: ratele dobanzii,
inflatia, structura preturilor, costurile de exploatare ale bancilor si regularizarea
acestora.

In primul rand modificarea ratei dobanzii pe piata are un impact puternic pe


termen scurt in evolutia marjelor, deoarece bancile nu pot modifica imediat, dupa
modificarea ratei dobanzii pe piata, dobanda creditelor si a depozitelor. Slaba
8
www.primet.ro

14
Sistemul Bancar European

reactie a bancilor poate fi datorata si "costurilor de antrenare" pe care le-ar


presupune modificarea ratelor dobanzilor asupra clientilor, tentatiei de a nu
produce modificari in pretul actiunilor emise de banca si tranzactionate pe piata
de capital, asteptarilor in ceea ce priveste rata dobanzii.

In al doilea rand nivelul ratelor dobanzii pietei poate avea un efect in evolutia
marjelor. Astfel pentru rate mari ale dobanzii este mai usor pentru banci sa
ajusteze ratele dobanzilor aplicate clientilor in cazul unor schimbari ale dobanzii
pe piata. Schimbarile in structura conditiilor ratelor dobanzii pot sa nu aiba impact
in marjele creditului.

In al treilea rand, suprataxarea serviciilor de administrare a conturilor bancare


poate de asemenea afecta marjele bancare, atunci cand marimea acestora
trebuie sa acopere o parte din cheltuielile de exploatare bancara, la acelasi nivel
ca al primei de risc.
Belgia, Finlanda si Suedia au raportat faptul ca taxele incluse in pretul platit de
clienti pentru serviciile de administrare a conturilor bancare reprezinta un factor
care influenteaza pe termen lung marimea marjelor bancare.

In al patrulea rand, prin "securizarea imprumuturilor" (transformarea creantelor


din credite in titluri de valori mobiliare, tranzactionate pe piata de capital), bancile
pot practica marje ale dobanzii active ceva mai scazute, datorita unui pret mai
scazut al capitalului, pe piata primara. Piata de capital se caracterizeaza prin
marje mai reduse ale intermediarilor, ceea ce inseamna procurare de capital la
cost redus de catre banci, prin emisiunea propriilor valori mobiliare, la care
subscriu creditorii privati, remunerati in baza creantelor incasate de banci din
creditele acordate la dobanzi active mai mari decat comisionul societatilor de
valori mobiliare care opereaza pe piata primara.

In al cincilea rand bancile pot transfera ceva din reducerea costurilor de


operare, in costurile aplicate clientilor, mai reduse, ca urmare a practicarii unor

15
Sistemul Bancar European

marje scazute, ceea ce reprezinta un impact favorabil in conditiile cresterii


eficientei sistemului bancar. Din 1995 si pana in 1998 unul din cei mai utilizati
indicatori in masurarea eficientei sistemului bancar in Comunitatea Europeana
(respectiv raportul dintre costurile agregate de exploatare si venituri) arata o
crestere a eficientei sistemului bancar in tari precum Belgia, Danemarca, Grecia,
Spania, Italia, Portugalia, Marea Britanie si in mod deosebit Finlanda.

5. Sistemul bancar românesc în condiţiile aderãrii la UE

Având în vedere tendinţele şi standardele internaţionale şi necesitatea


îmbunătăţirii structurii şi funcţionãrii sistemului bancar romãnesc în contextul
aderãrii noastre la UE,chiar sistemul bancar continental va impune şi băncilor
româneşti, ca viitoarea structură a sistemului bancar românesc sã cuprindã
urmãtoarele:
• bănci mari competitive, cu reţele naţionale bine dezvoltate şi susţinute de
parteneri strategici, care vor efectua operaţiuni pe teritoriul ţării noastre, în cadrul
UE ca şi în afara acesteia. Se va ajunge la aceşti jucători importanţi o dată cu
încheierea procesului 8 de asanare a sistemului bancar românesc când vor avea
loc achiziţii, fuziuni şi ieşiri de pe piaţă a unor bănci comerciale Aceste bănci mari
pot fi numite bănci comunitare;
• bănci de mărime medie (bănci naţionale) care vor activa cu prioritate pe piaţa
bancară din România; ele pot fi universale sau specializate
• bănci zonale mici care vor fi preponderent bănci universale; după cum arată şi
numele ele vor activa pe pieţe restrânse din ţară;
• bănci locale foarte mici cu caracter preponderent de bănci universale şi care
vor acţiona într-o localitate şi cel mult în zonele limitrofe acesteia.9

9
Berea, Aurel Octavian – “Sistemul bancar românesc şi aderarea la Uniunea Europeană”, în
Probleme economice nr. 39/1999, CIDE,Bucureşti, 1999

16
Sistemul Bancar European

Această posibilă structură piramidală a sistemului bancar românesc va


avea dezavantaje dar şi avantaje. Dezavantajul principal se referă la faptul că se
încetineşte viteza transferurilor iar avantajele sistemului privesc activitatea de
reglementare şi control de către organismele financiar-bancare care va fi mult
mai uşor de efectuat. Această posibilă configuraţie a structurii sistemului bancar
românesc este aceiaşi cu cea din ţările europene, care la rându-I este relativ
asemănătoare cu cea din sistemul bancar american.
Băncile reprezintă o componentă importantă a oricărui economii moderne
(se are în vedere atât cifra de afaceri cât şi rezultatul aplicării funcţiilor lor adică,
principalul finanţator în economie şi sistemul circulator al acesteia). Ele nu pot
funcţiona independent de clienţii lor.
Direcţiile de dezvoltare ale unei bănci depind de calitatea şi forţa
economică şi financiară a clienţilor ei şi de asemenea, de trăsăturile de natură
economică ale zonei.
Pornind de la aceste constatări, şi având în vedere necesitatea
restructurării sistemului bancar românesc, în perspectiva integrării europene, se
vor puncta în continuare unele funcţii ale băncilor. Astfel, banca poate fi văzută
ca un agent economic aflat în relaţii de dependenţă financiară cu ceilalţi agenţi
economici care sunt clienţii săi. Nivelul de eficienţă şi gradul de stabilitate al unei
bănci este determinată de calitatea clienţilor. Din veniturile acestora atrage
resurse pe care le plasează apoi în zonă realizând venituri reale în măsura în
care rezultatele financiare ale clienţilor împrumutaţi susţin rambursarea creditului
şi plata dobânzii.
În perspectiva integrării băncilor româneşti în Sistemul Bancar European,
în contextual participării la piaţa unică europeană, trebuie operate şi alte
modificări operaţionale care să favorizeze dezvoltarea şi diversificarea unor
produse şi servicii bancare moderne la nivelul standardelor europene10. De altfel,
chiar în Strategia dezvoltării pe termen mediu a sistemului bancar elaborată pe
10
Iordache, Florea; Şeitan, Silviu-Marius – “Sectorul bancar românesc în perspectiva
integrării în structurile europene”, în Probleme economice nr. 2-3/2001, CIDE, Bucureşti,
2001

17
Sistemul Bancar European

baza Strategiei naţionale de dezvoltare economică a României pe termen mediu


unul din obiective urmărea diversificarea şi creşterea calităţii serviciilor financiar-
bancare (în principal urmăreşte integrarea serviciilor bancare cu cele furnizate de
operatorii pe piaţa financiară şi de asemenea, crearea condiţiilor pentru
dezvoltarea unor produse şi servicii în concordanţă cu cerinţele pieţei şi pentru
implementarea de produse şi servicii moderne de tipul instrumentelor hibride de
finanţare, instrumentelor financiare derivate, serviciilor de tipul e-banking).

6. Perspectivele pieţei bancare unice

Sectorul bancar este cel mai greu de uniformizat din randul pietelor
financiare ale zonei euro, spun oficialii Bancii Centrale Europene (BCE). Una din
prioritatile Agendei de la Lisabona, crearea unei piete financiare unice pan-
europene ramane inca o tinta indepartata in ceea ce priveste sectorul bancar.

BCE face apel, astfel, la autoritatile nationale din tarile zonei euro sa elimine
obstacolele care stau in calea uniformizarii sistemului financiar, transmite
Reuters. "Nu exista acces pan-european la produsele bancare", spune Gertrude
Tumpel-Gugerell, membru al Consiliului executiv al BCE.11

Creditarea bancara transfrontaliera se afla inca la un nivel extrem de scazut,


reprezentand numai 3,5% din imprumuturile din sectorul de retail, iar dobanzile
oferite difera foarte mult de la o tara la alta, a spus Tumpel-Gugerell.

Impactul introducerii monedei europene asupra pieţei unice a fost ca în


prima fază să inducă dereglementarea iar apoi în faza a doua integrarea şi
internaţionalizarea bancară pe calea fuziunilor şi achiziţiilor.

11
BCE: Piata bancarã europeanã e divizatã”, Bãnci/Finanţe,3 octombrie 2005

18
Sistemul Bancar European

Activitatea de fuziuni şi achiziţii în Europa se încadreazã în diferite


tipare,funcţie de:
 sectoarele de piaţã implicate(bãnci mutuale, bãnci proprietate
publicã, bãnci de economii)
 mãrimea pieţei respective
 mãrimea relativã a instituţiilor, raportat la nivelul internaţional cu
alte pieţe şi segmente specifice
 dezvoltarea şi integrarea tehnologiilor IT, specificã fiecãrei instituţii
financiare
Referitor la evaluarea factorilor care au determinat dezvoltarea proceselor
de fuziuni si achiziţii trebuie sã menţionãm existenţa unor studii empirice în SUA,
în Europa fiind realizate studii care prezintã toate o viziune largã asupra
problmaticii fuziunilor şi achiziţiilor bancare, concretizatã în concluzii generale
dintre care cele mai importante ar fi urmãtoarele12:
1. Bancile care opereaza in pietele caracterizate de o mare concentrare
bancara practica de obicei dobanzi mari la imprumuturile pentru micile afaceri si
platesc dobanzi reduse la depozitele colectate prin operatiuni de retail (de la
gospodarii). Evolutiile recente arata ca:
 noile canale de distributie a produselor si serviciilor bancare fac ca
pietele bancare locale sa fie mult mai contestabile;
 dereglementarea a dus la cresterea competitiei pe pietele locale;
 produsele bancare devenite marfuri au facut competitia mult mai
perfecta decat in trecut si totodata au modificat puterea pietei.
2. Studiile privind puterea pieţei realizate de companii de consultanţã
financiar-contabilã specializate au încercat sã indice rezultatele complexe
ale proceselor de fuziuni şi achiziţii.
3. Modificãrile reglementãrilor au creat o piaţã mai largã prin ştergerea
unor restrictii interstatale referitoare la sistemele bancare în SUA şi în
interiorul Uniunii Europene, iar în Europa crearea zonei euro a jucat un rol
important.
12
www.primet.ro

19
Sistemul Bancar European

Mãsurând vloarea fuziunilor şi achiziţiilor bancare raportat la activele


sistemului bancar intern avem informaţii referitoare la impactul fuziunilor şi
achiziţiilor în sistemele bancare din fiecare ţarã. Valoarea fuziunilor şi achiziţiilor
bancare poate fi expresia valorii nominale a tranzacţiilor. În raportul trimestrial al
Bãncii Reglemntãrilor Internaţionale, la nivelul lunii august 1999, valoarea
fuziunilor şi achiziţiilor în industria bancarã este exprimatã în miliarde USD.
Raportul aratã o creştere a valorii fuziunilor şi achiziţiilor la 17,5 miliarde USD în
1991-1992, apoi o scãdere a acesteia la 14,6 miliarde USD In 1994, urmatã de o
nouã creştere de la 19,1 miliarde In 1995-1996 la 100,4 miliarde în 1997-1998,
pentru zona euro( excluziv Austria, Irlanda, Luxembourg şi Portugalia).
Beneficiile rezultate din ajustarea costurilor de exploatare pot fi estimate
mai usor in ceea ce priveste fuziunea dintre institutiile financiare interne, in timp
ce in cazul grupurilor financiare sunt anticipate veniturile viitoare din
desfasurarea intregii game de activitati specifice grupului nou format.
Studiile asupra fuziunilor si achizitiilor bancare au incercat sa identifice
scopul economic al acestora. A rezultat ca ineficienta este comuna bancilor, iar
fuziunile interne intre parteneri de aceeasi dimensiune semnifica incercarea de
imbunatatire a eficientei bancare.
Noii intraţi în industria bancară au intensificat substantial competivitatea
mediului într-un număr de ţări din Uniunea Europeană.
Noii actori pe piaţa europeană includ entităţi bancare înfiinţate de bănci
străine, companii de asigurări, lanţuri de supermarket, vậnzători de automobile,
adesea banậndu-se pe "tehnologiile livrării la distanţă" respectiv "banca la
domiciliu" cu servicii prin telefon sau internet-banking.13
Noii intraţi au stimulat dezvoltarea "băncii de la distanţă (internet-banking).
Înfiinţarea băncilor pe internet a fost remarcată în majoritatea ţărilor Uniunii
Europene, drept una din evoluţiile care au avut cel mai mare impact asupra
condiţiilor competiţiei în sectorul bancar privat. Putem exemplifica aceasta cu
ţările nordice şi pieţele Marii Britanii si Irlandei.

13
www.primet.ro

20
Sistemul Bancar European

Canalele virtuale de livrare a produselor bancare, devin o alternativă


viabila la băncile trandiţionale, operand cu costuri mai reduse şi permiţand astfel
clienţilor să compare preţurile oferite, cu cele ale băncilor tradiţionale.

Bibliografie:
1) Aurelian Alexandru, Paul Berea,”Modernizarea sistemului bancar”, Editura
Expert, bucureşti, 2003
2) Basno Cezar, Dardac Nicolae- “Integrare monetar-bancară europeană”,
Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2001
3) BCE: Piata bancarã europeanã e divizatã”, Bãnci/Finanţe,3 octombrie
2005
4) Berea, Aurel Octavian – “Sistemul bancar românesc şi aderarea la
Uniunea Europeană”, în Probleme economice nr. 39/1999,
CIDE,Bucureşti, 1999
5) Constantin Rotaru,”Performanţa bancarã”, Editura Expert, Bucureşti, 2000
6) Iordache, Florea; Şeitan, Silviu-Marius – “Sectorul bancar românesc în
perspectiva integrării în structurile europene”, în Probleme economice nr.
2-3/2001, CIDE, Bucureşti, 2001
7) www.primet.ro

21