4. Elaborarea politicilor publice.

Etapele , în ordine cronologică care apar în procesul oricărei politici publice sunt:

 Stabilirea agendei politicii publice;

 Identificarea, formularea şi alegerea opţiunilor de politici publice;
 Formularea opţiunilor de politici publice;
 Adoptarea politicii publice;
 Implementarea opţiunii de politici publice;
 Monitorizarea şi evaluarea finală a politicilor publice.

4.1. Stabilirea agendei

Procesul de stabilirea agendei, determină ce decizii vor fi luate la anumite momente
concrete, procesul de obţinere sau construire a unei reprezentări a problemei selectate
pentru examinare şi grupul de procese ce generează acţiunile alternative dintre care aleg
persoanele care au drept de decizie.

Stabilirea agendei presupune parcurgerea următoarelor etape:

 identificarea problemelor;
 filtrarea problemelor;
 formularea oficială a problemelor.
Stabilirea agendei constă în identificarea unui set de probleme care
urmează să fie rezolvate în urma parcurgerii etapelor ulterioare ale procesului
politicilor publice.
Faza de înscriere în agenda politică presupune analiza cererilor şi problemelor
identificate care se consideră că ar putea să necesite atenţie din partea autorităţilor
publice.
Se au în vedere o serie de criterii de importanţă, de fezabilitate, de pertinenţă, astfel încât
să fie eliminate falsele probleme şi cererile secundare, şi să fie luate în considerare numai
problemele importante.
4.1.1. Definirea problemelor şi formularea cererilor publice
Cum sunt generate problemele care determină intervenţia publică?
Problemele publice sunt acele nevoi umane, indiferent de modul în care sunt
identificate, şi care nu pot fi satisfăcute prin intermediul pieţei.
Atunci când o problemă publică este însuşită din punct de vedere social, cu privire
la această problemă apare un proces de responsabilizare din partea unui segment sau altul
al societăţii.
Identificarea problemelor contă în alegerea unui set de probleme de interes public dintr-
un anumit domeniu, care ulterior vor fi filtrate şi, eventual, trecute pe agenda
guvernamentală.
Activitatea de identificare a problemei are ca scop crearea unei imagini clare şi
exacte a problemei, care să permită identificarea soluţiilor.
Identificarea problemelor constă în alegerea unei set de probleme de interes public
dintr-un anumit domeniu, care ulterior vor fi filtrate, şi eventual trecute pe agenda
instituţiei guvernamentale.
Această activitate este realizată de către echipele tehnice din cadrul autorităţii
publice abilitate să iniţieze proiecte de acte normative sub coordonare politică.
Identificarea şi formularea clară a problemei are următoarele avantaje:
 contribuie la determinarea amplorii problemei;
 permite identificarea posibilelor constrângeri in rezolvarea problemei
 permite stabilirea clară a limitelor în care poate fi rezolvată problema;
 oferă o imagine cu privire la eventualele soluţii ale problemei.
În ce condiţii afectează o problemă un public mai larg? Există o serie de trăsături care
sporesc şansele ca o problemă să primească atenţia.
Cobb şi Elder menţionează cinci parametri care cresc această probabilitate:
 ambiguitatea definiţiei problemei. Problema trebuie să fie ambiguă, audibilă
pe mai multe “lungimi de undă”;
 simplitatea. Problema trebuie să fie enunţată în termeni simpli;
 persistenţa în timp. Problema nu este definită într-un spaţiu efemer,
momentan, ci este relativ persistentă, înscriindu-se într-o durată mai mare;
 noutatea. O problemă nouă, fără istorie, mobilizează mai mult decât o miză
recurentă, care are în spate o experienţă trecută îndelungată şi la care ţinta
interesată a fost deja expusă;
 caracterul imperfect al problemei. Grupurile de public se arată mai sensibile
la mizele care evocă anomalii, imperfecţiuni, decât la cauzele mai banale.
Prioritizarea problemelor se realizează în funcţie de următoarele aspecte:
 dacă soluţionarea problemei constituie sau nu o prioritate a instituţiei;
 consecinţele ce ar putea să apară în cazul în care problema nu este soluţionată;
 numărul, structura şi natura celor afectaţi, precum şi în ce măsură afectarea este
sau nu semnificativă.
 4.1.2. Înscrierea în agendă
Nu orice problemă poate ajunge să primească o soluție printr-o măsură de politică
publică, tocmai de aceea procesul de stabilire a agendei este unul selectiv, în care diverși
actori instituționali încearcă să aducă problemele in atenția guvernanților. Agenda descrie
un ansamblu de probleme devenite mize ale controverselor publice.
Există trei tipuri de agende:
 Agenda sistematică sau publică însumând toate problemele percepute de
membrii unei comunități.
 Agenda formală sau instituţională, cumulând toate problemele pe care
factorii decizionali iși propun să le rezolve într-un anumit interval de timp.
 Agenda media, care acționează ca un facilitator intre agenda publica și cea
instituțională, însă uneori poate avansa propriile priorități.
Nu întotdeauna cele trei agende coincid: există și situații în care problemele percepute de
membrii unei comunități sunt suficient de specifice, astfel încât să nu fie recunoscute la
nivel guvernamental și invers. De aceea, putem spune că problemele de politică publică
nu intră/nu rămân pe agenda instituțională decât dacă îndeplinesc cumulative următoarele
trei condiții:
- Sunt sufficient de semnificative – un număr semnificativ de personae sau
comunități sunt afectate;
- Au intensitate – magnitudinea impactului este ridicată;
- Au durabilitate în timp.
Faza de înscriere în agendă presupune analiza cererilor şi problemelor identificate care
se consideră că ar putea să necesite atenţie din partea autorităţilor publice.
În această fază se au în vedere diferite criterii de importanţă, de pertinenţă, de
fezabilitate (resursele necesare a fi mobilizate, restricţiile existente, dar şi consideraţii de
natură strategică sau tactică, proprii actorilor politici). Aceasta le va permite decidenţilor
politici ca, după eliminarea falselor probleme sau a cererilor considerate secundare, să
poată elabora o serie de răspunsuri la cererile formulate.
Filtrarea problemelor constă în analiza efectuată asupra diferitelor probleme şi
alegerea celor care urmează să fie înscrise pe agenda instituţiei guvernamentale.
Filtrarea problemelor este efectuată în funcţie de priorităţile strategice şi politice
ale unei instituţii guvernamentale, respectiv ale Guvernului, având un caracter politic.
Formularea oficială a problemelor este activitatea prin care o problemă, odată intrată
pe agendă, devine prioritate strategică pentru instituţiile guvernamentale.
 Formularea oficială a problemelor este o activitate foarte importantă în procesul
politicilor publice, deoarece de rezultatul ei depinde modul în care vor fi, ulterior
generate alternativele şi formulate opţiunile de politici publice corespunzătoare
4.1.3. Denumirea politicii publice
Etapa de denumire a politicii publice urmeaza după identificarea şi formularea
corectă a problemei .
Denumirea politicii publice trebuie să aibă următoarele caracteristici:
 să fie concisă (ex. informatizarea şcolilor din mediul rural);
 să reflecte problema identificată (ex. problema care a fost identificată se referă la
dotarea slabă/insuficientă cu calculatoare a şcolilor din mediul rural);
 să nu conţină variante de soluţionare pentru a nu restricţiona cadrul de alegere a
variantelor.

Sursă: Secretariatul General al Guvernului–Unitatea de Politici Publice „Ghid privind elaborarea,

implementarea şi evaluare politicilor publice la nivela central” mai 2004, pag. 9