FUNCTIILE JOCULUI

Dupa cum este binecunoscut, semiotica este teoria generala a sistemelor de semne si a legilor
acestora de functionare. Plasand jocul in cadrul acesteia si analizand continuturile sau formele
de desfasurare ale diferitelor tipuri de jocuri descoperim ca semnele au fost create in  scop
comunicativ. Pentru a satisface acest scop, cei care  se joaca utilizeaza anumite asemanari
cu obiectele s ubs ti t ui t e, sa u le at ri bui e pr i n c onve nt i e ( pe ba z a  regulilor de joc)
anumite semnificatii.

Adesea pare greu a include ludicul in cadrul semioticii, cu toate ca aceasta

operatiune nu are nimic impropriu. Mai mult decat atat, orice joc
indeplineste simultan mai multe functii care se rasfrang atat asupra  celui care se
joaca, cat si a celui care coordoneaza sau numai supravegheaza actiunile copilului.
Intrucat exista in literatura de specialitate diverse maniere   de abordare sistemica a
functiilor jocului, in general si/sau a jocului didactic, in special, ne oprim succint  la-o
parte dintre acestea.

Functiile jocului
1) Functia cognitiva, informativa
Jucandu-se, de la cele mai fragede varste, fara a constientiza neaparat acest lucru, copilul
invata; acumuleaza noi date, informatii, cunostinte, isi formeaza si exerseaza un set de
deprinderi, priceperi si obisnuinte, sarcinile jocului orientand procesul cunoasterii
In cadrul jocului didactic, invatarea ca proces  primeste atributul dirijarii.
Coordonarea procesului instructiv-educativ isi pune nemijlocit amprenta
asupra jocului, care este proiectat cu anticipatie, organizat in  baza anumitor
sarcini didactice si evaluat ca atare.

2) Functia stimulativ-motrica (motorie)

Prin joc, este stimulata prioritar componenta  motorie a personalitatii copilului,
impreuna sau nu cu o alta dimensiune a acesteia.

De cele mai multe ori, la incheierea unui joc,  participantii sunt hotarati sa o ia de la
capat, sunt multumiti de ceea  ce au realizat, nu resimt oboseala specifica invatarii sau
muncii, avand un tonus pozitiv.

3) Functia formativ-educativa

Aceasta functie se refera la faptul ca jocul  contribuie la:

-perfectionarea functiilor cognitive ale subiectului care se joaca;

-implicarea motivatiei intrinseci a acestuia in joc;

-dezvoltare afectiva (relevanta, mai ales, la jocul de rol);

-dezvoltarea anumitor aptitudini.

Altfel spus, este vorba despre acele sarcini ale jocului care privesc dezvoltarea
insusirilor biopsihice ale copiilor s i  elevilor, inarmarea cu abilitati si tehnici de munca
intelectuala si aplicative, dezvoltand calitati care-i fac capabili sa se integreze ulterior cu
usurinta in activitati sociale. Sub amprenta idealului educational de actualitate, de la cea mai
frageda varsta se urmareste ca individul sa fie un participant activ la conturarea propriului
sau destin.

In acest mod, vizam si urmatoarea functie a  jocului:

4) Functia sociala

Fiind prima forma de activitate umana fundamentala, este firesc ca jocul sa constituie un element si
un factor important de socializare. Cele mai relevante cazuri sunt elevii de clasa I care,
nefrecventand cresa si/sau gradinita, se adapteaza mult mai greu si mai tarziu cerintelor
impuse de colectivul clasei scolare, indiferent de numarul fratilor din familie sau de
experienta pozitiva a parintilor, bunicilor in cresterea copilului.

5) Functia de echilibrare-tonificare   (legata de faptul ca jocul descarca si reincarca

potentialitatile personalitatii).

Astazi este cert faptul ca o pasiune, un  interes, unele trasaturi de personalitate, de

caracter, atat de elocvente in timpul alegerii si desfasurarii anumitor  jocuri, pot servi
ca functie de echilibrare-tonificare sau ca functie de sprijin in modificarea atitudinii celui
care se joaca fata de anumite microstructuri ale realitatii 'sociale (familie, gradinita, scoala,
obiect de studiu, sau altele) si, implicit, in crearea conditiei pozitive de
accesibilitate pentru orice actiune cu rol formativ.

6) Functia terapeutica

Literatura psihologica si neuropsihiatrica abunda in exemple care demonstreaza si justifica

pertinent aceasta functie a jocului.

Sunt relevante in acest sens inclusiv jocurile  motrice practicate in cadrul gimnasticii
medicale la care participa subiectii cu diferite afectiuni ale coloanei  vertebrale, acestia
intelegand actiunea ludica la care participa dincolo de obtinerea performantelor in domeniu.

In continuare se pot oferi si alte exemple apeland la alte tipuri de jocuri, indeobste fiind
cunoscut faptul ca intotdeauna o terapie placuta determina obtinerea de rezultate pozitive si
durabile, deopotriva.

7) Functia catharctica
Referitor la aceste doua-functii amintite mai la urma, se poate spune ca jocul
contribuie nemijlocit si la asigurarea dimensiunii ludice a terapiilor solicitate de anumite
cazuri speciale (copii hiperkinetici, anxiosi, sau altele), fiind, totodata, un mijloc ideal cu
rol.catharctic.
 Raportat la anumite nivele de varsta, jocul castiga functii particularizante, fara a
pierde insa vreuna din functiile anterior mentionate. Importanta lui in
dezvoltarea personalitatii este reliefata tocmai de complexitatea  acestor functii.