1. termicăi (întâi la rece, apoi la cald).

Când există semne ale unui început de refacere pentru recepţia elementară, se introduc
în paralel exerciţiile stereognozice. Vor fi oferite pentru recunoaştere obiecte uzuale bine
cunoscute, apoi, treptat, obiecte mai deosebite sau confecţionate special pentru reeducarea
sensibilităţii.
Cea mai mare parte a programului de reeducare sensitivă este ocupat cu exerciţiile
stereognozice; obţinerea unui progres în această direcţie va determina trecerea la un sistem de
reeducare mai complex, şi anume încorporarea funcţiei motorii în contextul antrenamentului
sensitiv. Acest gen de exerciţii sunt copiate după activitatea zilnică obişnuită (apucarea unui
obiect de pe masă, scoaterea obiectelor dintr-o cutie sau dintr-un sertar, învârtirea unor robinete,
butoane etc., răsfoirea unei cărţi etc.).
Reinervarea sensitivă - ca şi cea motorie de altfel - se poate face aberant, astfel încât
pacientul va simţi stimulul sensitiv într-o altă zonă decât cea excitată. Această deficienţă de
reinervare poate fi reeducată cu răbdare atât din partea kinetoterapeutului, cât şi a pacientului. Se
procedează astfel: asistentul excită un punct pe piele, iar pacientul, cu ochii închişi, precizează
unde a simţit excitaţia şi natura acesteia (atingere san înţepare). Deschide apoi ochii şi priveşte
locul unde asistentul excită din nou. După aceea, închide din nou ochii, iar asistentul excită
acelaşi loc - se repetă de 3-4 ori excitatia pe acelaşi loc; cu aceeaşi tehnică sunt excitate apoi şi
alte puncte. Treptat, pacientul îşi va reface “harta sensibilităţii” teritoriului afectat, realizând un
nou corespondent între locul excitaţiei şi recepţia corticală.
Reeducarea sensibilităţii trebuie să-şi găsească acelaşi loc important in recuperarea
functională, ca şi reeducarea mobilităţii.