COMENTARIU LITERAR

MOARA CU NOROC
DE IOAN SLAVICI

Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este publicată în 1881, în volumul de debut
Novele din popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.

Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă, adică o specie epică în proză, cu o
construcție riguroasă, un fir narativ central; personajele relativ puține pun în evidență evoluția
personajului principal, complex, puternic individualizat.

Nuvela aparține realismului clasic. Trăsături realiste sunt: tema, importanța acordată
banului, atitudinea critică față de aspecte ale societății (dorința de înavuțire), veridicitatea
întâmplărilor, verosimilitatea intrigii și a personajelor, obiectivitatea perspectivei narative,
personajele tipice (cârciumarul) în situații tipice, personajele fiind condiționate de mediu și
epocă, repere spațio-temporale precise, tehnica detaliului în descriere și portretizare, dialogul
viu, autentic, sobrietatea stilului cenușiu, concis, fără podoabe. Tot de realism ține și interesul
pentru analiza psihologică, realizată prin utilizarea modalităților de caracterizare a personajului
și de investigare psihologică (monologul interior, stilul indirect liber, scenele dialogale,
autocaracterizarea, notarea gesturilor, a mimicii), natura conflictului (interior).

Tema susține caracterul realist (oglindirea vieții sociale), dar și pe cel psihologic al
nuvelei: efectele nefaste și dezumanizante ale dorinței de înavuțire, în contextul societății
ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai
multe perspective. Din perspectivă socială, nuvela prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba
statutul social, dar pentru asta se confruntă cu personajul antagonist, Lică Sămădăul (conflictul
exterior). Scriitorul consideră că goana după avere zdruncină tihna sufletească și duce la
pierzanie, de unde perspectiva moralizatoare: consecințele dramatice ale setei de înavuțire. Din
perspectivă psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiță care este sfâșiat de
dorințe puternice, dar contradictorii: să rămână om cinstit, pe de o parte, și să se îmbogățească
alături de Lică, pe de altă parte. Astfel, conflictul nuvelei este complex, de natură socială
(confruntarea a două lumi cu mentalități diferite), psihologică și morală (lupta dintre bine și rău).

În nuvela realistă se observă tendința de obiectivare a perspectivei narative,

impersonalitatea naratorului, narațiunea la persoana a III-a, atitudinea detașată în descriere. Pe
lângă perspectiva obiectivă a naratorului omniscient, intervine tehnica punctului de vedere în
intervențiile simetrice ale bătrânei, personaj episodic, dar care exprimă cu autoritatea vârstei
mesajul moralizator al nuvelei. Înainte și după discursul narativ propriu-zis (în prolog și epilog),
bătrâna rostește cele două replici-teze ale nuvelei, privitoare la sensul fericirii și la forța

1
destinului: ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit” și ,, (…) așa le-a fost data”. Prin intenția moralizatoare, dar și prin
construcția simetrică, circulară (cuvintele bătrânei, descrierea drumului), nuvela este realist-
clasică.

Titlul nuvelei este mai degrabă ironic. Toposul ales, cârciuma numită Moara cu noroc
înseamnă de fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, pentru că ușurința
câștigurilor de aici ascunde abateri etice grave (nelegiuirea și crima).

Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare
religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paște. Deși aici fixarea acțiunii în funcție de repere
religioase ține mai degrabă de o influență a viziunii populare, în proza realistă indicii temporali
joacă un rol important în cronologia evenimentelor.

Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu deschideri bogate, o

structură narativă, complicată și un ritm neomogen, cu modificări ale timpului povestirii.
Acțiunea se desfășoară prin continue acumulări și izbucniri de tensiune epică, în deplină
concordanță cu frământările psihologice surprinse. Înlănțuite temporal și cauzal, faptele sunt
credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vieții (veridicitate) și de
obiectivitate.

Perceptul moral rostit de mama-soacră la începutul nuvelei reflect înțelepciunea

bătrânească, valorile tradiționale, în opoziție cu dorința de bunăstare materială a ginerelui Ghiță,
în contextual pătrunderii relațiilor capitaliste în viața satului transilvănean. Cizmar sărac, dar
onest, harnic și muncitor, Ghiță ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a câștiga
rapid bani. Inițial, cârciumarul nu este un om slab, ci dimpotrivă, își asumă responsabilitatea
destinului celorlalți.

Cârciuma de la Moara cu noroc este așezată la răscruce de drumuri, izolată de restul

lumii, înconjurată de pustietăți întunecoase. În expozițiune, descrierea drumului care duce la
Moara cu noroc, realizată în manieră realistă, prin tehnica detaliului semnificativ, și a locului
în care se află cârciuma, redă un peisaj – cadru obiectiv al acțiunii: ,,De la Ineu drumul de țară o
ia printre păduri și peste țarini, lăsând la dreapta și la stânga satele așezate prin colțurile văilor.
Timp de un ceas și jumătate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, și după ce ai
coborât iar la vale, trebuie să faci popas să adapi calul ori vita din jug și să le mai lași timp de
răsuflare, fiindcă drumul a fost cam greu, iară mai departe locurile sunt rele”. Semele părăsirii
(vechea moară ,,cu lopețile rupte”, cele cinci cruci) anticipează finalul tragic al familiei.
Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea drumului. Simbolistica inițială a
drumului se completează, în final, cu sugestia drumului vieții care continuă și după tragedia de
la Moara cu noroc: ,,Apoi ea luă copiii și plecă mai departe”.

Subiectul nuvelei îl constituie etapele și efectele confruntării dintre protagonist, Ghiță, și

antagonist, Lică.

2
 Ghiță se dovedește la început harnic și priceput, iar primele semen ale bunăstării și ale
armoniei în care trăiește familia nu întârzie să apară; ,, Sâmbătă de cu seară locul se deșerta și
Ghiță, ajungând să mai răsufle, se punea cu Ana și cu bătrâna să numere banii, și atunci el
privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi copilași, (…)iară sporul era dat de
la Dumnezeu, dintr-un câștig făcut cu bine”.

Apariția lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc, șeful porcarilor și al turmelor de porci din
împrejurimi, care tulbură echilibrul familiei, constituie intriga. Desprins din această categorie a
sămădăilor, Lică este individualizat printr-un portret realizat în mod direct de narator, în
manieră realistă, prin utilizarea tehnicii detaliului, notarea amănuntului semnificativ: ,,Lică,
un om ca de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici
și verzi și cu sprâncenele dese împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care poartă
cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin”.

Lică are un orgoliu de stăpân și își impune încă de la început regulile: ,,Eu sunt Lică
Sămădăul.. Multe se zic despre mine, multe vor fi adevărate și multe scornite. (…) Eu voiesc să
știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca
nimeni în afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles! ”. Ana intuiește că Lică este un ,,om
rău și primejdios” și îl avertizează pe Ghiță.

Cu toate că își dă seama de pericol, Ghiță nu se poate sustrage influenței malefice pe care
Lică o exercită asupra lui. În sufletul cârciumarului se declanșează conflictul interior între
dorința de a rămâne om cinstit și tentația de a se îmbogăți alături de Sămădău.

Mai întâi, Ghiță își ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să-și
cumpere două pistoale, își ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci și angajează
încă o slugă, pe Marți, ,,un ungur înalt ca un brad”.

Desfășurarea acțiunii se concetrează în jurul procesului înstrăinării cârciumarului față

de familie, analizat cu măiestrie de Slavici. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude,
primejdioase, are gesturi de brutalitate neînțeleasă față de Ana pe care o ocrotise până atunci, se
poartă brutal cu cei mici. La un moment dat, Ghiță ajunge să regrete că are familie și copii,
pentru că nu-și poate asuma total riscul îmbogățirii alături de Lică. Prin intermediul monologului
interior sunt redate frământările personajului.: ,,Ei! Ce să-mi fac?... Așa m-a lăsat
Dumnezeu!..Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai puternic decât voința mea? Nici cocoșatul nu
e însuși vinovat că are cocoașe în spinare”.

Datorită generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță devine tot mai înfloritoare,
numai că omul începe să-și piardă încrederea în sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la
imaginea pe care lumea o are despre el.

Dornic să facă avere, Ghiță se îndepărtează de Ana și devine treptat complicele lui Lică la
diverse nelegiuiri: jefuirea arendașului, uciderea unei femei și a unui copil. Reținut de poliție, lui

3
Ghiță i se dă drumul numai pe ,,chezășie”. Cârciumarul se aliază cu jandarmul Pintea, fost hoț de
codru și tovarăș al lui Lică, pentru a-l da în vileag pe Sămădău. Ghiță nu este însă sincer față de
Pintea, deoarece îî oferă dovezi ale vinovăției lui Lică, numai după ce își poate opri jumătate din
sumele aduse de acesta din urmă și acest lucru îi va aduce pieirea. Ghiță nu reușește să fie onest
până la capăt nici față de Lică, nici față de Pintea.

Punctul culminant al nuvelei coincide cu momentul în care Ghiță ajunge pe ultima

treaptă a degradării morale. Dispus să facă orice pentru a se răzbuna, Ghiță își aruncă soția în
brațele lui Lică, la sărbătorile Paștelui, lăsând-o la cârciumă în compania Sămădăului, în timp ce
el merge să-l anunțe pe jandarm că Lică are asupra lui banii furați. Dezgustată de lașitatea soțului
care se înstrăinase de ea și de familie, Ana i se dăruiește lui Lică, deoarece Lică e ,,om”, pe când
Ghiță ,,nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești. ”Când se întoarce și realizează acest
lucru, Ghiță o ucide pe Ana, iar el la rândul lui este ucis de Răuț, din ordinul lui Lică.

Deznodământul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lică mistuie cârciuma
de la Moara cu noroc. Pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, Lică se sinucide, izbindu-se cu
capul de un copac. Nuvela are un final moralizator, fiindcă ,,sancționarea drastică a
protagoniștilor e pe măsura faptelor săvârșite”(Pompiliu Marcea). Singurele personaje care
supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii.

În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor,

conferită de ,,acel amestec de bine și de rău ce se află la oamenii adevărați ” (G. Călinescu).
Slavici este un observator imparțial al vieții rurale, înzestrat cu un spirit realist desăvârșit,
anticipând astfel tehnica lui Rebreanu. Naratorul delegat de autor pentru a relata întâmplările
redă obiectiv și detașat destinul personjelor.

Ghiță este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al cărui destin ilustrează
consecințele nefaste ale setei de înavuțire. Complexitatea și ,,capacitatea de a ne surprinde în
mod convingător” fac din Ghiță un personaj ,,rotund”. Personajul evoluează de la tipicitate, sub
determinare socială (cârciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare
psihologică și morală. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizării, cu frământări sufletești și
ezitări. Ezită între cele două căi simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, liniștea colibei) și
de Lică (bogăția, atracția malefică a banilor). Se arată slab în fața tentațiilor și sfârșește tragic.

Lică rămâne egal cu sine, un ,,om rău și primejdios”. În schimb, Ana suferă transformări
interioare, care îi conferă scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine.

Personaj secundar, jandarmul Pintea urmărește pedepsirea lui Lică pe căi legale, motiv
pentru care se asociază cu Ghiță.

Bătrâna și copiii, personaje episodice, supraviețuiesc incendiului de la Moara cu noroc

pentru că sunt singurele ființe inocente și morale.

4
 Naratorul obiectiv își lasă personajele să-și dezvăluie trăsăturile în momente de încordare,
consemnându-le gesturile, limbajul, prezentând relațiile dintre ele (caracterizare indirectă). De
asemenea, realizează portrete sugestive (caracterizare directă); detaliile fizice relevă trăsături
morale sau statutul social (de exemplu, portretul Sămădăului). Sunt utilizate și mijloace de
investigație psihologică precum: scenele dialogate, monologul interior de natură tradițională,
monologul interior adresat, stilul indirect liber, notația gesticii, a mimicii și a tonului vocii.

Stilul nuvelei – sobru, concis, fără poadoabe – este specific prozei realiste.

Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcții epice în discursul narativ.

Descrierea inițială are, pe lângă rolul obișnuit de fixare a coordonatelor spațiale și temporale,
funcție simbolică și de anticipare. Narațiunea obiectivă își realizează funcția de reprezentare a
realității prin absența mărcilor subiectivității, prin impresia de stil cenușiu. Dialogul contribuie la
caracterizarea indirectă a personajelor, susține veridicitatea relațiilor dintre personaje și
concentrarea epică.

Limbajul naratorului și al personajelor valorifică aceleași registre stilistice: limbajul

regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea. Înțelesul clasic-moralizator al nuvelei este
susținut prin zicale și proverbe populare sau prin replicile-sentințe rostite de bătrână la începutul
și la sfârșitul nuvelei.

Opera literară Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă realistă, deoarece are ca
trăsături: oglindirea vieții sociale și a vieții de familie în satul transilvănean de la sfârșitul
secolului al XIX-lea, efectele, în plan moral, ale pătrunderii relațiilor capitaliste în mediul rural,
importanța acordată banului, crearea de personaje tipice, reprezentative pentru lumea
ardelenească din perioada evocată, modalitățile de construcție și de investigare psihologică a
personajelor, coordonatele conflictului, descrierile detaliate, sobrietatea stilului, veridicitatea.