CARACTERIZARE

MOARA CU NOROC

De IOAN SLAVICI

În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor, conferită

de ,,acel amestec de bine și de rău ce se află la oamenii adevărați"( G. Calinescu). Slavici este
un observator imparțial al vieții rurale, înzestrat cu un spirit realist desăvârșit, anticipând astfel
tehnica lui Rebreanu. Naratorul delegat de autor pentru a relata întâmplările redă obiectiv și
detașat destinul personajelor.

Fiind o nuvelă realist-psihologică, în Moara cu noroc de Ioan Slavici conflictul central

este cel moral- psihologic, conflict interior al personajului principal, iar în caracterizarea și
individualizarea personajelor se utilizează tehnici de investigare psihologică. Alte trăsături
realiste sunt: atitudinea critică față de aspecte ale societății (dorința de înavuțire) verosimilitatea
intrigii și a personajelor, obiectivitatea perspectivei narative, personajele sunt condiționate de
mediu și epocă, tehnica detaliului în descriere și portretizare, dialogul viu, limbajul autentic.

ARGUMENTARE

Ghiță este cel mai complex personaj din nuvelistică lui Slavici, al cărui destin ilustrează
consecințele nefaste ale setei de înavuțire. Complexitatea și ,,capacitatea de a ne surprinde în
mod convingător" fac din Ghiță un personaj ,,rotund". Personajul evoluează de la tipicitate, sub
determinarea socială (cârciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinarea
psihologică și morală. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizării, cu frământări sufletești și
ezitări. Ezită între cele două căi simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, liniștea colibei) și
de Lică (bogăția, atracția malefică a banilor). Se arată slab în fața tentațiilor și sfârșește tragic.

Lică rămâne egal cu sine: un om rău și primejdios. În schimb, Ana suferă transformări
interioare, care îi oferă scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine.

Personajul secundar, jandarmul Pintea urmărește pedepsirea lui Lică pe căi legale, motiv
pentru care se asociază cu Ghiță.

Bătrâna și copiii, personaje episodice, supraviețuiesc incendiului de la Moara cu noroc

pentru că sunt singurele ființe inocente și morale.

Naratorul obiectiv își lasă personajele să își dezvăluie trăsăturile în momente de

încordare, consemnându-le gesturile, limbajul, prezentînd relațiile dintre ele (caracterizare
indirectă). De asemenea, realizează portrete sugestive (caracterizare directă); detaliile fizice
relevă trăsături morale sau statutul social (de exemplu, portretul Sămădăului). Sunt utilizate și
mijloace de investigație psihologică precum: scenele dialogate, monologul interior de factură
tradițională, monologul interior adresat, stilul indirect liber, notația gesticii, a mimicii și
tonului vocii.

Ghiță trăiește o dramă psihologică concretizată prin trei înfrângeri, pierzând pe rând
încrederea în sine, încrederea celorlalți și încrederea Anei, soția lui, în el. Consecințele nefaste
ale setei de înavuțire și procesul înstrăinării de familie sunt magistral analizate de Slavici, autorul
aducând în prim plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghiță și dorința de a face avere
alături de Lică.

La început, ,,cârciumarul este un ins energetic, cu gustul riscului și al aventurii". El

hotărăște schimbarea, luarea în arendă a cârciumii de la Moara cu noroc. Ghiță este capul
familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Atâta timp când se dovedește un om de
acțiune, mobil, cu inițiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma aduce profit, iar familia trăiește în
armonie. Bun meseriaș, om harnic, blând și cumsecade, Ghiță dorește să agonisească atâția
bani cât să își angajeze vreo zece calfe carora sa le poată da de cârpit cizmele oamenilor.
Aspirația lui e firească și nu-i depășește puterile.

Apariția lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbura echilibrul familiei, dar și pe cel
interior, al lui Ghiță.

Cu toate că își dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el și familia lui, nu se poate
sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra sa, mai ales că tentația îmbogățirii, dar
și a existenței în afara normelor etice sunt enorme: ,,se gândea la câștigul pe care l-ar putea face
în tovărășia lui Lică, vedea banii grămadă înaintea sa și i se împăienjeneau parcă ochii".

Din momentul apariției lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiță
față de familie. Gesturile, gândurile, faptele personajului, trădează conflictul interior și se
constituie într-o magistrală caracterizare indirectă. Naratorul surprinde în mod direct
transformările personajului: Ghiță devine ,,de tot ursuz", ,,se aprindea pentru orișice lucru de
nimic", ,,nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el", iar
când se mai juca, rar, cu Ana, ,,își pierdea repede cumpătul și-i lăsa urme vinete pe braț"
(caracterizare directă). Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi
de brutalitate neînțeleasă față de Ana, se poartă brutal cu cei mici.

La un moment dat, Ghiță ajunge să regrete faptul că are familie și copii și că nu își poate
asuma total riscul îmbogățirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate
gândurile și frământările personajului, realizându-se în felul acesta autocaracterizarea: ,,Ei! Ce
să îmi fac?... Așa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința
mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașă în spinare".

Sub pretextul că o voință superioară e coordonează gândurile și acțiunile, Ghiță de vine

laș, fricos și subordonat în totalitate Samădăului. În plus, se îndepărtează din ce în ce mai
mult de Ana (,,îi era parcă n-a văzut-o demult și parcă era să se despartă de dânsa"),aruncând-o
în brațele Sămădăului: ,,Joacă, muiere, parcă are să-ți ia ceva din frumusețe", îi spune Ghiță
Anei, într-un rând.

Ghiță este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta își dă seama că Ghiță e om de
nădejde și chiar îi spune acest lucru: ,,Tu ești om, Ghiță, om cu multă ură în sufletul tău, și ești
om cu minte: dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș râde și de dracul și de mumă-sa. Mă simt chiar
eu mai vrednic când mă știu alăturea cu un om ca tine". Totuși Sămădăului nu îi convine un om
pe care să nu îl țină de frică și de aceea treptat distruge imagina celorlalți despre cârciumar ca
om onest și cinstit. Astfel, Ghiță se trezește implicat fără voie în jefuirea arendașului și in
uciderea unei femei. Este închis și se dă drumul la acasă numai ,,pe chezășie".

La proces jură strâmb, devenind în felul acesta complicele lui Lică. Are totuși momente
de sinceritate, de remușcare, când cere iertare soției și copiilor: ,,Iartă- mă, Ano! îi zise el. Iartă-
mă cel puțin tu, căci eu nu am să mă iert cât voi trăi pe fața pământului. Ai avut tată om de
frunte, ai neamuri oameni de treabă și a ajuns să îți vezi bărbatul înaintea judecătorilor".

Datorită generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță devine tot mai înfloritoare,
numai că omul începe să își piardă încrederea în sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la
imaginea pe care lumea o are despre el. În proza lui Slavici, relația specific realistă între individ
și mediul din care provine ia forma relației individ-colectivitate, care constituie ,,cel mai
important factor pentru menținerea coerenței interioare a individului" (Magdalena Popescu).
Ilustrativ în acest sens este felul în care Ghiță definește cinstea: ,,Cinstit nu e decât omul care a
astupat gurile rele...". Individul este și ceea ce crede lumea despre el că ar fi, iar ruperea de
normele obștei ,,apare mai totdeauna la Slavici ca premisă necesară a destrămărilor sufletești".

Axa vieții morale a personajului este distrusă treptat; se simte înstrăinat de tot și de toate.
Arestul și judecata îi provoacă mustrări de conștiință pentru modul în care s-a purtat. De rușinea
lumii, de dragul soției și al copiilor, se gândește că ar fi mai bine să plece de la Moara cu noroc.
Începe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în totalitate nici față de acesta, ceea ce îl va
pierde. Ghiță îi oferă probe în ceea ce privește vinovăția Sămădăului numai după ce își poate opri
jumătate din sumele aduse de Lică.

Ultima etapă a degradării morale a lui Ghiță are loc la sărbătorile Paștelui, când, orbit de
furie și dispuse să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, își aruncă soția, drept momeală, în
brațele Sămădăului. Spera până în ultimul moment că se va produce o minune și că Ana va
rezista influenței malefice a lui Lică. Dezgustată însă de lașitatea lui Ghiță care se înstrăinase de
ea și de familie, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruiește lui Lică, deoarece, în ciuda
nelegiuirilor comise, Lică e ,,om", pe când Ghiță ,,nu e decât muiere îmbrăcată în haine
bărbătești".
 ,,Sentimentul lui [Ghita] față de Ana este unul împărțit între vanitate masculină și
dragoste". De aceea, în momentul în care își dă seama că soția l-a înșelat, Ghiță o ucide pe Ana.
La rândul lui, Ghiță este ucis de Răuț, din ordinul lui Lică.

Ghiță depășește limita normală a unui om care aspiră spre o firească satisfacție materială
și socială. Patima pentru bani și fascinația diabolică a personalității Sămădăului îl determină să
ajungă pe ultima treaptă a degradării morale. Sfârșitul lui și al celor care îl înconjoară este în
mod inevitabil tragic.

CONCLUZIE

Prin particularitățile de realizare a personajelor din nuvela Moara cu noroc, prozatorul

dovedește finețe de observarea mișcării psihologice, în detectarea zonelor obscure ale psihicului
uman.

,,Slavici n-are nimic din spiritul de înfrumusețare a vieții rurale, atribuit mai târziu
sămănătoriștilor. Țăranii lui, observați fără cea mai mică părtinire, după metoda de mai târziu
a lui Rebreanu, [...] adică cu acel amestec de bine și de rău ce se află la oamenii adevărați" (G.
Calinescu)