C11: Evaluare și notare în învățare

Relația evaluării cu teoriile motivaționale; Erori și

limite în evaluare
Evaluare educațională – culegere de informații care
permite raportarea permanentă la finalitățile
educaționale a întregii activități de instruire și formare:
efect constatativ, explicativ și decizional;

Măsurare – cuantifică achizițiile; caracter mai obiectiv

și mai științific;

Apreciere – emitere judecăți de valoare în raport cu cel

evaluat;
 Forme de evaluare

Evaluarea Evaluarea ca
pentru învățare învățare

Evaluarea
învățării
1. Evaluarea pentru învățare – stimularea învățării și
dezvoltării elevilor;
- evaluare formativă – pe parcursul secvențelor de
instruire: informații (1) folosite de profesor în
revizuirea procesului de predare, (2) de elevi pentru a-
și îmbunătăți învățarea;
2. Evaluarea învățării – certificarea competențelor
dobândite;
- evaluare sumativă, aplicată imediat înainte de
finalizare sau la finalul procesului de instruire;

3. Evaluarea ca învățare – focalizată explicit pe

dezvoltarea capacității elevilor de a deveni cei mai
buni evaluatori ai propriei învățări;
Metode și tehnici utilizate în evaluare

1. Eseurile – sarcini în care i se cere elevului să trateze

un subiect sau o temă specifică, respectând anumite
cerințe;
2. Proiectele – individuale/de grup, se bazează pe
rezolvarea integrală a unei sarcini complexe;
3. Portofoliile – mai multe piese sau produse ale
activității elevului, realizate de-a lungul unui interval
de timp;
4. Expozițiile – prezentare produse ale activității
elevului, evaluate în baza unor criterii stabilite;
5. Demonstrațiile – evidențiază cât de bine poate
utiliza un elev cunoștințele și deprinderile dobândite
anterior;
6. Evaluarea performanțelor – realizarea unei sarcini
specifice, complexe și observarea de către profesor
a procesului, procedurilor și produselor rezultate;
7. Colocviul – evaluare orală, colectivă, gen dezbatere
a unei teme;
8. Autoevaluarea – facilitează reflecția elevului asupra
propriei învățări și-l ajută să-și monitorizeze
performanța;
9. Evaluarea realizată de colegi – în evaluarea
performanțelor individuale/de grup, utilizate atât în
evaluarea formativă, cât și în cea sumativă.
Erori în evaluare

Pot fi determinate de:

- activitatea desfăşurată de profesor şi de trăsăturile
de personalitate ale acestuia;
- specificul disciplinei de învăţământ;
- personalitatea elevului;
- specificitatea metodelor de evaluare;
- circumstanţele sociale de realizare a evaluării
didactice.
1. Efectul de halo;
2. Efectul de generozitate sau de indulgență;
3. Efectul de ordine;
4. Efectul de similaritate sau de contrast;
5. Eroarea de tendință centrală;
6. Efectul Pygmalion sau efectul oedipian;
7. Eroarea logică;
8. Ecuația personală a evaluatorului.

Cum pot fi reduse ca frecvență aceste erori?

Notarea: măsurarea unei realizări + compararea
acestei realizări cu un standard;
a) raportare a notării la criteriu;

(b) raportare a notării la normă;

(c) raportare a notării la propriile realizări anterioare;

Notarea
- mecanism de selecție;
- modelează imaginea de sine și motivația elevilor,
expectanțele părinților;
- mecanism de control pentru păstrarea autorității și
a disciplinei.
Limite în notare
Oferă informații despre:
- ce face
- cum se descurcă un elev în comparație cu ceilalți
și nu despre:
- ceea ce știe sau poate el să facă
- unde mai trebuie să lucreze pentru a-și îmbunătăți
performanțele
- sau despre punctele sale forte și slabe;
Soluții
- notarea performanței;
- notarea pe bază de contract;
- notarea eficienței, a desăvârșirii atinse.
De citit pentru examen:

1. Paloș, R. (2013). Psihologia educației între teorie și

practică. București: Editura Didactică și Pedagogică, pp.
272-285 (7.1;7.2).