Conceptualizarea cazului în vederea formulării planului de intervenție

Factori predispozanți sau de vulnerabilitate: istoric psihiatric cu internări anterioare în

episoade depresive și psihotice.
Factori precipitanți: nașterea băiatului.
Factori de menținere: divorțată, singură, lipsa suportului social, stresul de la locul de muncă,
îngrijirea copilului singură, necomplianța la tratamentul medicamentos, nu a beneficiat de
psihoterapie, nu a înțeles ce înseamnă diagnosticul.
Factori de protecție: funcționalitate ridicată, grija față de propriul copil, de copiii cu nevoi
speciale.

Problemele actuale (dacă ar fi să mă adresez pacientei): cum ai spus și tu, problemele cu

care te confrunți și pentru care ai venit la terapie sunt următoarele (să îmi spui dacă n-am
înțeles bine sau am omis ceva): îți este greu la serviciu, îngrijirea copilului și treburile
casnice îți ocupă restul timpului și e dificil să le faci pe toate. Asta ar fi principala problemă?
Ai probleme de somn, uneori îți este greu să adormi, alteori te trezești mai devreme
decât ar trebui și nu poți adormi înapoi.
Pe de-o parte, există această tensiune psihică provocată de gândurile că ceilalți nu
sunt de încredere, vor să-ți facă rău, e de înțeles că ele te consumă mult și nu te lasă să ai
liniște.
Iar pe de altă parte, toate lucrurile ce le-am menționat până acum, de la sarcinile pe
care le ai de îndeplinit, până la lipsa unui somn odihnitor și gândurile care te macină, toate
astea te fac să te simți obosită, cu prea puțină energie. E greu să găsești plăcere în lucrurile
care înainte te interesau și să găsești bucurii. Însă nu trebuie să fie neapărat așa, putem
găsi soluții la problemele tale, putem încerca diferite lucruri până le găsim pe acelea care
funcționează pentru tine.
Ceea ce vom face, dacă este în regulă pentru tine, este să ne întâlnim de câteva ori
pentru a discuta despre ceea ce ți s-a întâmplat și pentru a vedea ce explicații au toate
astea și cât cât sens le putem da. Și ne putem uita la ceea ce se poate face concret în
acestă direcție.
Din ce am spus până acum, acestea reprezintă problemele asupra cărora vrei să ne
concentrăm în terapie? Ar mai fi și altceva?
Există și aspecte în viața ta care te pot motiva în demersul tău, de a rezolva aceste
probleme? Poate afecțiunea pe care o porți copilului tău, importanța muncii pe care o faci și
nevoia pe care o au copiii față de tine? Sau sunt și alte lucruri?

1. Planul de intervenție

Folosind conceptualizarea, setăm scopuri în funcție de problemele/simptomele cele

mai importante și deranjante pentru Ana, în funcție de categoriilor din care fac parte
(psihotice, depresive, maniacale).
În linii mari, se vor realiza următoarele:
● psihoeducație despre terapia cognitiv-comportamentală, despre semnificația
diagnosticului;
● descoperirea ghidată a antecedentelor simptomelor pozitive, imaginea
perioadei prodromale (evenimente, convingeri, imagini, legături ABC între
evenimente, gânduri și emoții), discutarea și dezbaterea ideilor delirante,
 generarea de explicații alternative și testarea lor, lanț inferențial, jurnal pentru
consemnarea lor, oferirea de informații complete despre tratamentul
medicamentos disponibil;
● activare comportamentală introducând o rutină cu prioritizarea sarcinilor, dar
și cu activități plăcute care să reflecte interesele sau valorile Anei, exerciții
fizice regulate, explorarea și disputarea gândurilor ce însoțesc starea
depresivă, identificarea gândurilor automate și a schemelor din spate;
● explicarea semnelor care indică instalarea unui episod maniacal cu scopul
monitorizării lor pe viitor de către pacientă, sublinierea importanței unei rutine
zilnice, strategii pentru igiena somnului;
● întreținerea relațiilor sociale existente sau crearea de noi legături pentru a
crește suportul social și a deveni un factor protectiv, creșterea complianței cu
tratamentul medicamentos prin psihoeducație și negociere.

2. Psihoeducația

- Ai fost trimisă la mine pentru că sunt instruită să folosesc o abordare specifică

pentru a ajuta oamenii cu tipul de probleme pe care le ai, numită terapie
cognitiv-comportamentală. Este un mod de a înțelege cum se leagă între ele gândurile (acel
„cognitiv” din nume), sentimentele și comportamentul („comportamentală” din terapia
„cognitiv-comportamentală”). Poate fi de mare ajutor prin explicațiile și strategiile pe care le
oferă pentru a face față experiențelor dureroase, cum ar fi situațiile în care ceilalți par a vrea
să-ți facă rău. Putem vedea care ar fi explicațiile pentru acest lucru și ce poți face pentru a-l
schimba. Eficiența TCC a fost investigată amănunțit, iar dovezile pentru ea sunt printre cele
mai bune. Dacă vrei sau ai nevoie de mai multe informații, îți pot spune despre această
terapie în general.
(deși aș avea grijă la momentul în care aș aduce în discuție acest lucru, poate mai
târziu când Ana ar avea încredere în terapeut, am inclus totuși psihoeducația referitoare la
tratamentul medicamentos)Toate studiile susțin combinația TCC cu medicația adecvată și,
prin urmare, știm că aceasta este o opțiune eficientă. Nu știm dacă terapia cognitivă utilizată
singură are efecte, deoarece nu există studii disponibile care să urmărească TCC ca
alternativă la medicație.
Dacă este vorba despre îngrijorări față de efectele secundare ale acestora, eu te pot
informa despre ele, anume că pot include un grad redus de sedare, creștere în greutate,
tremurături, neliniște, rigiditate etc. Putem vedea pentru fiecare dintre acestea cum le putem
combate.
Dacă totuși ești hotărâtă să renunți deocamdată la tratamentul medicamentos, să
vedem cum merg lucrurile fără medicamente. Am putea discuta despre lucrurile de care
trebuie să ai grijă, care ar putea sugera că lucrurile nu merg într-o direcție bună? Sau, pur și
simplu, dacă simptomele tale se înrăutățesc, ai putea lua legătura cu mine rapid și putem
revizui situația?
Dacă nu, aș dori să discutăm și despre diagnosticul formal, ținând cont că nu ți-a fost
oferită o imagine foarte clară despre ce înseamnă el, ceea ce nu a făcut lucrurile mai ușoare
pentru tine. Ana, acum 17 ani, ai primit diagnosticul de tulburare schizoafectivă bipolară.
Sună destul de confuz și complicat. Din păcate, poate aduce cu el și multă stigmă venită din
partea celorlalți. Ce a însemnat pentru tine când l-ai auzit prima dată? Ce ai dori să știi mai
multe despre această tulburare?
 Dacă ar fi să ne uităm la termenul de „tulburare schizoafectivă bipolară”, ar fi mai clar
dacă am lua fiecare parte pe rând. „Schizo” vine de la „schizofrenie” și, ca să aibă cât mai
mult sens, mă voi referi la exemple provenite din viața ta, iar aici ar intra starea de tensiune
psihică, suspiciozitatea destul de mare față de ceilalți, gândurile recurente că vor să-ți facă
rău. „Afectivă” face referire la faptul că ai o stare depresivă, te simți obosită, extenuată și nu
mai găsești prea multe bucurii. „Bipolară” se referă la existența acestei dispoziții depresive
într-o perioadă, pe când în alte perioade se întâmplă să te simți extrem de bine, cu
neobișnuit de multă energie, când reușești să faci o mulțime de lucruri, iar la unele nu te
gândești prea mult, doar le faci și se întâmplă uneori să ai regrete în privința lor. Cum ți se
pare până acum, are sens pentru tine? Vrei să întrebi ceva specific?
Aș mai adăuga câteva lucruri. Poate te-ai întrebat de ce oamenii dezvoltă boli de
acest fel? Simplu spus, acesta este rezultatul unor lucruri care li se întâmplă și pe care le
simt stresante. Desigur, stresul nu provoacă întotdeauna o tulburare mintală, prin urmare se
consideră că apare în cazurile în care oamenii sunt vulnerabili într-un fel. Fie pot avea un
istoric familial cu probleme similare sau o personalitate deosebit de sensibilă. Izolarea,
tulburările de somn și utilizarea unor medicamente sunt, de asemenea, factori care pot crea
vulnerabilitate.
Ce aș vrea să subliniez e că persoanele care se confruntă cu tulburare
schizoafectivă sau schizofrenie, deși sunt atât de stigmatizate, nu o să obosesc să repet
asta, aceste persoane nu sunt diferite tipuri de oameni față de cei care nu au vreun
diagnostic, deși pot avea experiențe diferite de cele pe care le au ei.