Sunteți pe pagina 1din 1

Originea limbajului uman

Lingvistica este știința care studiază limba sau mai bine zis limbajul articulat uman și legile sale
de dezvoltare. Persoana care se ocupă cu studierea acestei științe se numește lingvist. Limbajul
uman este o formă specială de comunicare între oameni. Comunicând între ei oamenii își
transmit ideile unul altuia și se influențează reciproc. Există diferite tipuri de comunicare, unii
susțin teoria imitării sunetelor, ei consiuderă că limbajul provine de la natură adică din diferite
sunete auzite precum șuieratul vântului, strigătele animalelor, cântecul păsărilor etc., alții susțin
teoria mimicii, a gesturilor, adică comunicarea prin semne, alții teoria biologică considerând
vorbirea drept fenomen biologic așa cum nou-născuții știu a respira, se învață a se ridica și a
merge așa la un moment dat încep a gândi,a rosti silabe și pe urmă cuvinte, altă parte a omenirii
susțin teoria interjecțiilor,conform căreia omul primitiv izolat aflându-se în sânul naturii și sub
influența ei a început a avea diferite senzații de admirație, singurătate, frică etc., astfel din
necesitatea strigentă de comunicare cu alți indivizi a apărut vorbirea, alți savanți susțin teoria
strigătelor de muncă, teoria eredității, teoria onomatopeică, teoria monogenezei și poligenezei
limbilor și multe alte peste 500 de teorii. Astfel originea limbajului uman este una dintre
problemele cele mai dezbătute. Teoriile au fost divizate în două grupuri mari: teorii idealiste și
teorii materialiste. Cele idealiste se bazează pe ideea că limbajul a apărut întâmplător, pentru a
exprima sentimente sau a reda sunetele din natură. Iar cele materialiste susțin că limba a avut o
bază care a apărut în societatea umană din necesitatea de a comunica și de a organiza munca în
comun, ușurându-ne viața. Eu sunt de acord cu teoria poligenezei,care susține că limbajul a
apărut în locuri diferite adică fiindcă globul este foarte vast și oamenii nu puteau constitui un
grup monolingv și-au creat o limbă de comunicare, întrucât unii populau ca de exemplu în
Africa, alții în America de Nord .

Studentul: Hodonoagă Alexandru

Specialitatea Limba Engleză și Italiană, gr. 102

S-ar putea să vă placă și