Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Programul de studii universitare de licență DREPT

REFERAT

DISCIPLINA : DREPTUL FAMILIEI

TEMA: O ACȚIUNE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ PENTRU DESFACEREA CĂSĂTORIEI

Cadru didactic titular

Conf.univ.dr. Laura Macarovschi

Student

Mareș N. Maria-Mirela

AN: III -IFR -Nr. Matricol 20360, Grupa 2204

2021

1
DOMNULE PREȘEDINTE,

Subsemnatul Stan Ion, cu domiciliul în Târgoviște, str. Ghe. Grigore-Cantacuzino, nr. 1, jud.
Dâmbovița, CNP X, chem. în judecată și personal la interogatoriu pe soția mea, Stan Ioana, domiciliata
în Darmănești, str. Principala, nr. 1, jud. Dâmbovița, pentru ca prin sentinșa ce ve-ți pronunța să
dispuneți:
- Desfacerea căsătoriei încheiate între noi la 10.01.2017 din vina exclusivă a paratei;
- Exercitarea în comun a autorității părintești în ce o privește pe minora Stan Brândușa,
născută la data de 01.10.2017;
- Stabilirea locuinței minorei la mama urmând ca eu sa contribui la cheltuielile legate de
creșterea și educarea acesteia.
În fapt:
Ne-am căsătorit în anul 2017 și am locuit la parinții pârâtei în comuna Dărmanești, iar in data
de 01.10.2017 s-a născut minora Stan Brândușa.
Încă de a începutul căsătoriei, au început să apară discuții minore între noi, provocate de soția
mea, care probabil determinate de influența mamei sale, încercă să-și impună orice punct de vedere.
Față de împrejurarea că îmi doream un climat propice în familia noastra, am încercat să atenuez
discuțiile, dar acestea s-au simplificat și pe fondul unei gelozii excesive manifestate de pârâtă.
Deși afișa un interes aparent față de căsătoria noastră, în realitate pârâta menținea
corespondență cu fostul iubit, context în care am gasit mesaje între acesția și am aflat că fără știrea
mea, aceasta l-a imprumutat și cu bani.
Aceste mesaje au culminat cu momentul în care am găsit-o pe pârâtă la fostul prieten.
Inerent, relațiile noastre au început să se racească, discuțiile au căpătat cu caracter permanent,
iar toată această atmosferă a culminat în urmă cu câteva zile când deși a spus ca se află în domiciliul
nostru comun, am găsit-o pe pârâtă la Ploiești într-un bloc de unde a ieșit după două ore de la sosirea
mea, însoțită de un barbat.
A refuzat să-mi dea orice explicație, iar la solicitarea mea de a-mi spune care îi sunt intențiile,
aceasta a refuzat orice explicație.
Minora se află la mamă și față de vârsta acesteia sunt de acord la acest moment ca aceasta să
aiba locuită la mamă cu exercitarea în comun a autorității și să stabiliți un program de exercitare a
drepturilor părintesti, astfel:

2
- Să pot lua minora în domiciliul meu în primul și al treilea weekend de vineri orele 16:00,
până duminică, orele 12:00;
- Să iau minora câte o lună în fiecare vacanță de vară alternativ lunile iulie/august;
- Să iau minora în vacanța de iarnă alternativ câte o săptamană de Crăciun și Anul Nou , cu
condiția ca cele două sărbători să nu cadă în aceeași săptămână;
- Să iau minora în vacanța de Paște, câte o saptamană alternativ, de Florii o săptămână.
Față de cele arătate, menționez că relațiile dintre noi sunt grave și iremediabil vătămate, motiv
pentru care căsătoria noastră nu mai poate continua.
În drept: imi întemeiez prezența pe disp. Art. 373,383 alin.3, 397, 400.402 Cod Civil.
În dovedire înteleg să mă folosesc de următoarele probe:
- Înscrisuri inclusiv ancheta psiho-socială;
- Interogatoriu pârâtei;
- Audierea martorilor Stan Aurelia și Florea Andrei, pe care ne obligăm să-i prezentăm
personal.

Stan Ion,
Semnatură

DOMNULUI PREȘEDINTE AL JUDECĂTORIEI TÂRGOVIȘTE

3
JUDECĂTORIA TÂRGOVIȘTE
Dosar nr 1/20/2020

DOMNULE PREȘEDINTE

Subsemnata Stan Ioana, domiciliată în Dărmănești, str. Principală, nr. 1, jud. Dâmbovița,
identificată cu CI seria X, nr X, având CNP X și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Popa
Popa, cu sediul în Ploiești, str. Unirii, nr. 1, jud. Prahova, formulez prezenta:
Întâmpinare – Cerere Reconvențională
În contradictoriu cu reclamantul Stan Ion, cu domiciliul în Târgoviște, str. Ghe. Grigore-Cantacuzino,
nr. 1, jud. Dâmbovița.

Pe cale de întâmpinare arăt următoarele:

Sunt de acord cu exercitarea în comun a autorității părintești, în ceea ce o privește pe minora


Stan Brandușa, născută la data de 01.10.2017 și cu stabilirea locuinței minorei la subsemnata, respectiv
in Ploiești, bd. Republicii, nr.1, jud. Prahova

Pe cale de cerere reconvențională vă solicit:


- Să dispuneți desfacerea căsătoriei încheiate între noi parțile la data de 10.01.2017 din culpa
comună a părților în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 373 lit. b Cod Civil;
- Să dispuneți reluarea de către mine a numelui purtat anterior închierii căsătoriei, respectiv
de “Popescu” , în baza art. 383 alin.3 Cod Civil;
- Să dispuneți obligația reclamantului-pârât, la plata unei pensii lunare pentru întreținerea și
educarea minorei, în cuantum de ¼ din veniturile nete pe care le realizează, în baza art. 529
Cod Civil;
- Să dispuneți stabilirea programului de vizită a minorei pentru reclamantul-pârât, după
modalitatea indicată mai jos, în baza art. 401 Cod Civil.

Pentru următoarele
MOTIVE
4
ÎN FAPT,
1. În ceea ce privește solicitarea de a dispune desfacerea căsătoriei din culpă comună,
urmează să aveți în vedere ca destrămarea acestei casnicii s-a produs din vina albelor părți, contrar
celor menționate de către reclamantul-pârât în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Așa cum se recunoaște de către reclamantul-pârât, multe dintre discuțiile noastre au apărut din
cauza faptului geloziei mele excesive, acesta fiind cel care îmi dadea suficiente motive pentru a mă
manifesta în acest mod.
Deși, am încercat în nenumărate rânduri să rezolvam problemele apărute între noi, reclamantul-
pârât a fost cel care a părăsit domiciliul comun, nemai dorind reluarea căsniciei.
2. Referitor la reluarea de către subsemnata a numelui purtat înaintea căsătoriei, acela de
“Popescu”, urmează să dispuneți asupra acestei solicitări, având în vedere că nu există acordul
pârâtului-reclamant pentru a păstra numele purtat în timpul căsătoriei, acela de “Stan”.
3. În legătura cu obligarea reclamantului-la plata unei pensii lunare pentru întreținerea și
educarea minorei, în cuantum de ¼ din veniturile nete pe care le realizează, urmează să luați contact ca
acesta lucreaz la CONSTRUCTII SRL și să-i puneți în vedere acestuia, să depună la dosar adeverința
de la locul de muncă din care sa rezulte veniturile nete realizate.
4. În ceea ce privește programul de vizitare a minorei, urmează ca acesta să se desfășoare
după cum urmează:
- Reclamantul-pârât să poată lua minora un weekend pe lună de sâmbată orele 12 până
duminică orele 12;
- Reclamantul-pârât să poată lua minora o săptamană în vacanța de vară, respectiv în anii pari
în iunie și în anii impari în luna august;
- Reclamantul-pârât să poată lua minora în vacanța de iarnă trei zile alternative, de Crăciun
și/sau Anul Nou, cu condiția ca aceste sărbători să nu pice în aceeași săptămână, respectiv în
anii pari de Craciun și în anii impari de Anul Nou.
- Reclamantul-pârât să poata lua minora în vacanța de Paște trei zile alternative, de Florii
și/sau de Paște, respectiv în anii pari de Florii și în anii impari de Paște.
Urmează să aveți în vedere stabilirea programului de vizită, vârsta fragedă a minorei, în sensul
că aceasta nu a implinit vârsta de 3 ani, iar programul propus de reclamantul-pârât prespune lipsa prea
mare a minorei din locul unde îi va fi stabilit domiciliul, respectiv la subsemnata. Subliniez că acest
lucru va duce la lipsa unei stabilități a minorei, în ceea ce privește locuința unde este obișnuită și unde

5
aceasta crește, nefiind în interesul acesteia să fie mutată prea des din domiciliul meu în cel al
reclamantului-pârât.
De asemenea, arăt ca minora nu a locuit până la acest moment în altă parte decât la subsemnata,
este obișnuită cu condițiile și mediul pe care îl ofer și nu este obișnuită cu mediul în care reclamantul-
pârât locuiește la acest moment, fapt care ar putea afecta creșterea armonioasă și dezvoltarea psihică a
minorei.

CONCLUZIE,
Având în vedere cele menționate, vă solicit să dispuneți admiterea în parte a acțiunii, în sensul
exercitării în comun a autorității părintești, în ceea ce privește pe minora Stan Brândușa, născută la data
de 01.10.2017 și stabilirea locuinței minorei la subsemnata, respectiv Ploiești, bd. Republicii, nr.1, jud.
Prahova(adresa de domiciliu a părinților mei, urmează sa primesc noul buletin cu această adresă) și
admiterea în totalitate a cererii reconvenționale, în sensul desfacerii căsătoriei încheiate între noi la data
de 10.01.2017 din culpa comună a părților, reluării de către mine a numele purtat anterior încheierii
căsătoriei, respectiv de “Popescu”, obligării reclamantului-parat, la plata unei pensii lunare pentru
întreținerea și educarea minorei, în cuantul de ¼ din veniturile nete pe care le realizează, stabilirea
programului de vizită al minorei pentru reclamantul-pârât, după modalitatea indicată mai sus.
De asemenea, solicit obligarea reclamantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate
de acest proces, precum și taxele de timbru și timbru judiciar.
ÎN DREPT: art. 373 lit.b, art. 383 alin.3, art. 401, art. 529 Noul Cod Civil, art. 205, art. 209 din
Noul Cod de Procedură Civilă .
PROBE: Înscrisuri, interogatorului reclamantului-pârât, doi martori.
În cadrul probei cu înscrisuri, solicit să dispuneți efectuarea anchetei psihosociale.

STAN IOANA
Asistat de Av. Popa Popa

DOMNULUI PREȘEDINTE AL JUDECĂTORIEI TÂRGOVIȘTE


6
ROMÂNIA
Uniunea Națională a Notarilor Publici din România
Birou Individual Notarial A B
Licență de funcționare nr.x/x/01.01.2013
Sediul: Ploiești, Bdul. Carol, nr 1.
Tel: 000000; Fax:000000.
Dosar de divorț nr. 1/2020

CERTIFICAT DE DIVORȚ
Nr. 123 din 01.02.2020

Notar public, A B, constat desfacută prin acordul părtilor căsătoria înregistrată la Primaria Mun.
Târgoviște, în Actul de căsătorie nr. 23 din 10.01.2017, între Stan Ion, născut la 01.01.1988, în
localitatea Târgoviște, str. Ghe. Grigore-Cantacuzino, nr. 1, jud. Dâmbovița, CNP X, fiul lui Ion și
Mihaela, cu domiciliul în Târgoviște, str. Ghe Grigore-Cantacuzino, nr.1 , jud. Dâmbovița și Stan
Ioana, născută la data de 01.06.1990, domiciliată în Dărmănești, str. Principală, nr. 1, jud. Dâmbovița,
CNP X, fiica lui Petre și Elena, cu domiciliul în Mun. Ploiești, bd. Republicii, nr.1, jud. Prahova, în
temeiul art. 372 alin(2) din codul civil.
Numele după divorț:
-fostul soț: STAN;
-fosta soție: STAN.
S-a realizat acordul părtilor cu privire la minora Stan Brandușa, născută la data de 01.10.2017,
în Mun. Brașov, jud. Brașov, CNP X, cu privire la toate aspectele prevăzute de art. 375. Alin.(2) Cod
civil, conform convenției autentificate sub.nr. 230/01.02.2020 de Biroul Individual Notarial A B,
Ploiești.
Prezentul certificat de divorț produce efecte între părti de azi 01.02.2020, data eliberării, și va fi
transmis autorității competente pentru a se face mențiunile corespunzătoare pe actul de stare civilă.

Notar public
AB

7
CONVENȚIE ÎNCHEIATĂ ÎN PROCEDURA DIVORȚULUI CU COPII MINORI

Subsemnații:
1. STAN ION, cetățean român, domiciliat în Mun. Târgoviște, str. Ghe. Grigore-Cantacuzino, nr.
1, jud. Dâmbovița, identificat cu CI, seria X, eliberat de SPCJEP X, la data de X.X.X, CNP X,
în calitate de soț.
2. STAN IOANA, cetățean român, Mun. Ploiești, bd. Republicii, nr.1, jud. Prahova identificată cu
CI, seria X, eliberată de SCPLEP X, la data de 15.01.2020, CNP X, în calitate de soție,

Căsătoriți, conform actului de căsătorie înregistrat la Primăria Mun. Târgoviște, între care s-a
înregistrat sub nr. 2, la data de 01.10.2019 pe rolul Biroului Notarial A B, Ploiești, cererea de
desfacere a căsătoriei prin acord conform art. 375 alin. 2 Cod Civil, cerere înregistrată în RNNECD
sub nr. 11/01.10.2019, pentru care s-a respectat procedura prevăzută în art. 376 NCC în sensul că la
termenul de azi 01.02.2020 la dosar s-a depus raportul de ancheta sociala nr. 22/30.10.2019
întocmit de Consiliul Local al Mun. Ploiești, Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, privind
pe minora STAN BRANDUȘA, născută la data de 01.10.2017, în Mun. Brașov, jud. Brașov, CNP
x, iar noi soții stăruind în cererea de divorț, am hotărât, conform înțelegerii din cererea de divorț,
coroborate cu probele administrative, următoarele:

- După desfacerea căsătoriei vom purta numele de :


Fostul soț : STAN;
Fosta soție: STAN;
- Autoritatea părintească în ceea ce privește minora STAN BRANDUSA, rezultată din
casatoria noastră, să fie exercitată în comun.
- După divorț, locuința minorei este stabilită în mod statornic la STAN IOANA, la adresa
Mun. Ploiești, bd. Republicii, nr.1, jud. Prahova.
- În ceea ce privește contribuția noastră la cheltuielile de creștere, educație, învățătură și
pregătire profesională ale copilului am convenit următoarele: contribuția va fi comună, tatăl
urmând să participe cu suma de 750 lei (șaptesutecincizecilei) din venitul net lunar, suma
care se va plăti până la data de 15 a fiecărei luni.
- În ceea ce privește modalitatea de a păstra legăturile dintre părintele STAN ION și monora,
aceasta se va îndeplini astfel: o dată la două saptamani, de sâmbată ora 9:00 până duminică
8
ora 17:00; în vacanța de vară câte o lună la fiecare părinte, în vacanța de iarnă, alternativ,
câte o săptămână, de Crăciun și Anul Nou, cu condiția ca cele două sărbători să nu fie în
aceeași săptămână, iar în vacanța de Paște și de Flori, alternativ, câte o săptămână.
Prezenta convenție s-a încheiat între noi soții potrivit dispozițiilor 375 alin.2 Cod Civil,
reprezintă voința noastră fiind în interesul superior al minorei și este conformă cu raportul de ancheta
psihosocială.
Redactată și dactigrafiată la biroul notarial, astazi, data autentificării într-un exemplar original,
pentru arhiva biroului notarial.
SOȚ SOȚIE
STAN ION STAN IOANA

ROMÂNIA
Uniunea Națională a Notarilor Publici din România
Birou Individual Notarial A B
Licență de funcționare nr.x/x/01.01.2013
Sediul: Ploiești, Bdul. Carol, nr 1.
Tel: 000000; Fax:000000.

ÎNCHEIERE DE AUTENTIFICARE nr. 230/01.02.2020

În fața mea, A B, Notar public, la sediul biroului s-au prezentat:


STAN ION, cetățean român, domiciliat în Mun. Targoviște, str. Ghe. Grigore-Cantacuzino, nr.
1, jud. Dambovița, identificat cu CI, seria X, eliberat de SPCJEP X, la data de X.X.X, CNP X, în nume
propriu
STAN IOANA, cetățean român, Mun. Ploiești, bd. Republicii, nr.1, jud. Prahova identificată cu
CI, seria X, eliberat de SCPLEP X, la data de 15.01.2020, CNP X, în nume propriu

9
Care, după ce au citit actul, au declarat că au înteles conținutul actului și consecințele sale
juridice, că cele cuprinse în act reprezintă voința lor, sunt de acord cu acesta, au consimțit la
autentificarea prezentului înscris și au semnat unicul exemplar original.
S-a perceput onorariu în valoare de 200 lei și TVA 38,00 prin Bon fiscal nr.10 din 01.02.2020.
În temeiul art. 12 lit. b) din Legea nr 36/1995, republicată cu modificările ulterioare,
SE DECLARĂ AUTENTIC PREZENTUL ÎNSCRIS
NOTAR PUBLIC
AB
Prezentul duplicat s-a întocmit în 6 (șase) exemplare de A B notar pubic, astăzi data
autentificării actului, are aceeași forță probantă cu originalul și constituie titlu executoriu în condițiile
legii.

NOTAR PUBLIC
AB

Bibliografie:
- Sursa documente Avocat.

10

S-ar putea să vă placă și