Moara cu noroc-caracterizarea lui Ghiță

Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, apărută în anul 1881, este o

operă realist-psihologică, cu spirit moralizator, prin care autorul critică lipsa
de valori spirituale ale omenirii. Protagonistul, Ghiță, este un personaj
extrem de complex, care, în contextul unui mediu nefavorabil, își schimbă în
mod radical personalitatea. Acesta reprezintă imaginea omului distrus de
slăbiciuni.

Statutul social al acestuia se modifică pe parcursul nuvelei și subliniază

evoluția personajului. Inițial, acesta este un cizmar sărac și tată de familie,
pe umerii căruia apasă toată responsabilitatea bunăstării acesteia. Acest
lucru îl încurajează să fie nemulțumit de situația lui socială și materială, ce
conduc la luarea în arendă a cârciumii de lângă Moara cu noroc, în speranța
că, astfel, va asigura familiei un trai mai bun. Schimbarea statului de cizmar
la cel de cârciumar atrage după sine, pe de-o parte, o îmbunătățire materială
considerabilă, dar care, pe de altă parte, va avea un mare impact la nivelul
statutului psihologic și moral.

Din punct de vedere psihologic, Ghiță este marcat de un conflict

interior între dragostea pentru Ana și dragostea pentru bani. Cele două voci
interioare îi influențează modul de a gândi în funcție de circumstanțe.
Mentalitatea lui este într-o continuă metamorfoză pe tot parcursul nuvelei,
acesta fiind inițial un caracter puternic, ce nu se lasă influențat de alții, însă
devine, pe final, taciturn, închis, necomunicativ și preocupat excesiv de
imaginea lui în ochii celorlalți.

Statutul moral al protagonistului cunoaște, de asemenea, o profundă

metamorfoză. Personaj dominat de ambiție, aceasta se transformă dintr-un
element susținător al afacerii lui într-o carență morală, folosită strict pentru
sporirea averii. Ghiță devine treptat un om lacom, obsedat de câștig și lipsit
de moralitate, fiind dispus să facă orice pentru a-și proteja veniturile. Devine
criminal, omorându-și soția infidelă, în ciuda faptului că era direct responsabil
de comportamentul ei.

Ghiță începe să își perceapă familia drept piedică în calea evoluției sale
și a îmbogățirii, fapt ce denotă un prim moment al dezumanizării. Acesta
conștientizează atât beneficiile luării cârciumii în arendă cât și faptul că
bunăstarea lui și a familiei lui depind de voința lui Lică Sămădăul. Prinzând
gustul câștigului, protagonistul dorește să rămână la Moara cu noroc o
vreme: „vedea banii grămadă înaintea sa… de dragul acestui câștig ar fi fost
gata să-și pună pe un an, doi capul în primejdie”. Deoarece este conștient că
acest lucru îi pune în pericol familia, acesta se gândește că i-ar fi fost mai
ușor dacă nu ar fi avut familie „Ghiță întâia oară în viața lui ar fi voit să n-
aibă nevastă și copii”.

Punctul culminant al dezumanizării sale este când acesta ajunge să fie

dispus să facă orice pentru a se răzbuna, folosind-o pe Ana drept momeală
pentru a se asigura că Lică nu părăsește cârciuma. Ajuns pe ultima treaptă a
degradării morale, Ghiță își aruncă soția în brațele lui Lică. Dezgustată de
atitudinea lui Ghiță, care s-a îndepărtat de familie, Ana cedează avansurilor
lui Lică. Dându-și seama de infidelitatea acesteia, protagonistul o ucide din
gelozie, deși era aproape deplin responsabil de acest deznodământ. Ulterior
și el este ucis de Răuț la ordinul lui Lică.

Personajul este caracterizat în mai multe moduri, treptat, pe parcursul

nuvelei, evidențiindu-se degradarea lui morală și, inevitabil, distrugerea lui.
Naratorul omniprezent și omniscient îl caracterizează direct, urmărindu-i
transformările și lupta interioară: „de tot ursuz”, „se aprindea pentru orice
lucru de nimic”. Lică Sămădăul și Ana contribuie, prin vorbele lor, la
construirea unui profil psihologic. Lică îl consideră om de nădejde: „dacă te-
aș avea tovarăș pe tine, și de dracu și de mumă-sa”, iar Ana îl descrie ca
fiind lipsit de personalitate și tărie de caracter: „Ghiță nu-i decât muiere în
haine bărbătești”. Totodată, monologul interior al personajului evidențiază
unele trăsături psihologice. Acesta își conștientizează slăbiciunile, dar nu și le
asumă, punându-și lipsa de caracter pe seama divinității: „Ei ce să-mi fac?…
așa m-a lăsat Dumnezeu!”. Astfel se conturează un om care inițial era harnic,
bun, gospodar și familist, dar este transformat de lăcomie într-un bărbat
fricos, laș și răzbunător, ceea ce îl distruge în final.

Conflictul dintre personaje vizează o ciocnire de interese, un dezacord.

Acesta este dublat de puternice conflicte interioare. În plan extern, conflictul
dintre Ghiță și Lică este de natură economică, generat de dorința
amândurora de câștig, însă Ghiță este măcinat și de un puternic conflict
interior. Prins într-o dilemă morală, acesta oscilează între dorința de a
rămâne un om cinstit și respectat și ispita îmbogățirii ușoare alături de Lică.
În final, acesta este prins în confruntarea dintre conștiința valorilor autentice
și slăbiciunile care ajung să-i controleze viața, fapt ce reliefează caracterul
psihologic al nuvelei.

„Moara cu noroc” este o nuvelă realist-psihologică în care arta

construirii personajelor este dublată de un spirit moralizator, Ghiță fiind un
personaj principal într-o continuă schimbare din punct de vedere social și
moral. Slavici afirmă că rostul scrierii a fost îndrumarea spre o viață în
armonie cu valorile firii omenești