Caracterizarea lui Harap- Alb

În basmele populare, eroul reprezintă un ideal uman, fiind înzestrat cu însușiri excepționale
(curaj, vitejie, forță, inteligență) și uneori cu puteri supranaturale, în timp ce în basmul popular eroii
sunt umanizați, fiind purtători ai unor valori simbolice: binele și răul.

În basmul cult ,,Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, eroul este un fiu de crai fără puteri
supranaturale, care nu se remarcă prin trăsături de excepție, fiind mai degrabă ezitant, neîncrezător
în forțele proprii, slab în fața răului, dar care este supus unei inițieri prin care învață treptat să
deosebească binele de rău. El are calități și defecte sugerate de oximoronul din numele său: ,,Harap”
înseamnă ,,sclav, rob, cu pielea neagră”, iar ,,alb” semnifică originea sa nobilă, dar și puritatea
sufletească. Protagonistul este un personaj complex, care evoluează sub ochii cititorilor pe parcursul
acțiunii, spre diferență de toate celelalte personaje care întruchipează o singură trăsătură
dominantă.

Harap-Alb este mezinul craiului, al treilea la părinți, el de la început nu este luat în seamă de
tatăl său, care nu îi acordă prea mare încredere, iar el se simte rănit sufletește de suferința craiului
(,,lovit fiind în adâncul sufletului”). Este doar un adolescent timid, rușinos, lipsit de curaj, care judecă
pe baza aparențelor, încercând să o îndepărteze pe cerșetoarea care se dovedește a fi Sf. Duminică.
Aceasta îl ajută cu sfaturi, dar îl și testează, cerându-i milostenie. La fel de imatur și lipsit de
experiență este și în momentul alegerii calului, pe care îl vede doar ca pe un animal bătrân. Cu
ajutorul acestuia va trece de ursul de la pod (tatăl său), depășind prima probă inițiatică și traversând
podul care simbolizează intrarea în altă etapă a existenței. Înainte de a părăsi lumea sa familiară și de
a intra într-un spațiu necunoscut, eroul primește de la tatăl său sfaturi importante : să se ferească de
omul spân și de omul ,,roș”. Rătăcindu-se în pădurea-labirint, protagonistul dovedește că mai are
multe de învățat, pentru că uită repede sfaturile părintești și își ia drept călăuză un spân, după ce
trăsese naiva concluzie că se află în țara spânilor. Naivitatea este subliniată și de narator prin
caracterizare directă: ,,Fiul craiului, boboc în felul său în trebi de aiestea.”, ,,și din două vorbe fiul
craiului îl tocmește”.

O altă modalitate de caracterizare este cea indirectă, prin fapte, gesturi, limbaj, relații cu alte
personaje. Abilul Spân îl păcălește foarte ușor și îl face să coboare în fântână, fără ca lui ,,să îi
trasnească prin minte ce i se poate întâmpla”. Această secvență reprezentativă simbolizează
coborârea în infern, dar și un ritual al botezului, deoarece tânărul își primește noul nume ,,Harap-
Alb”, un nou statut de slugă și este obligat să facă un jurământ pe care trebuie să îl respecte.

Probele pe care i le impune stăpânul său impostor ( aducerea ,,sălăților” din grădina ursului, a
pielii cerbului bătute cu pietre scumpe și a fetei Împăratului Roș) îi solicită eroului curajul, mânuirea
sabiei, stăpânirea de sine și respectarea cuvântului dat, totuși el se îndoiește mereu de propriile
forțe, având nevoie de ajutor pentru a trece peste obstacole. Sf Duminică îl sfătuiește să își păstreze
noblețea sufletească și îl încredințează că dacă are răbdare, va vedea că suferințele îl formează pe
om: ,,Când vei ajunge și tu mare și tare vei crede celor asupriți pentru că știi acum ce e necazul”.
Ajutând furnicile și albinele dă dovadă de bunătate, responsabilitate și compasiune, primind câte o
aripă magică de la acestea. Pentru că este prietenos și comunicativ și nu mai judecă după aparențe,
își face noi tovarăși cărora le devine treptat lider ( Gerilă, Ochilă, Flămânzilă, Setilă și Păsări-Lăți-
Lungilă). Cu ajutorul lor trece noi probe impuse de Împăratul Roș: casa de aramă încinsă, ospățul
pantagruelic și găsirea fetei de împărat. Treptat el evoluează, înțelegând valoarea prieteniei și a
faptelor bune, deosebește esența de aparență și începe să înțeleagă viața.

Cunoscând iubirea (,,nebun de dragostea ei”), Harap-Alb trece printr-o nouă transformare
sufletească, dar reușește să își mențină jurământul. În schimb, fata îl demască pe spân, acesta se
înfurie și îl decapitează pe erou, dezlegându-l de fapt de jurământ, inițierea se încheie, iar rolul de rău
necesar al antagonistului se termină. Moartea și învierea au fost ultima treaptă a inițierii, simbolizând
lecția despre prețuirea viețiidespre care află că este finită. În final, statutul eroului se schimbă din
nou, devenind împărat și dovedind că a dobândit toate calitățile necesare: mila, bunătatea,
generozitatea, curajul, prietenia, responsabilitatea, onoarea,î nțelepciunea. Este acum stăpân pe
sine, împlinit social, material și afectiv, un adevărat conducător și protector al destinelor altora.

În concluzie, deși este un personaj de basm, Harap-Alb nu este acel Făt-Frumos din basmele
populare, căci evoluția sa reflectă concepția despre lume a autorului, prin umanizarea fantasticului,
transmițându-se mesajul că omul este rezultatul propriilor sale acte. Protagonistul este un om ,,de
soi bun” care traversează o serie de probe, învață din greșeli și progresează, se maturizează treptat,
pentru a merita să devină împărat, basmul putând fi considerat astfel un buildungsroman.