„Suntem romani si punctum!

„
Sunt cuvintele rostite de fosta mea profesoară de limba română. Iar dulcele lor ecou e și astăzi viu. E o femeie puternică spiritual, ce nu se lasă ușor copleșită
de emoții, însă cînd discutam despre Limba noastră cea Română, lacrimile îi săpau șanțuri adînci pe obraji și în suflet. Atunci n-am înțeles de ce, dar azi am o
altă atitudine față de acest subiect sensibil. Îi mulțumesc pentru că m-a învățat să nu fiu virgulă între subiect și predicat și să lupt cu orice adjectiv corupt! Îi
mulțumesc pentru că a sădit în mine sămînța patriotismului și a plîns peste ea cu lacrimile alfabetului latin! Îi mulțumesc pentru că mi-a îmbrăcat pînă și
sufletul în literă de foc să trăiesc pentru totdeauna în limba română.
Limba e distanța dintre inimă și umbra ei, într-un cuvînt-e suflet. Și la ce ne-ar folosi toate bogățiile lumii dacă ne-am pierde sufletul? Cu durere în inimă aș
putea spune că deja ni l-am pierdut. Suntem străini la noi acasă! Suntem săraci în țară bogată! Avem un grai bogat și totuși suntem săraci de limbă! Avem
mare sărbătoare natională-,,Limba Noastră”! Organizăm mare festivitate, în timp ce pentru unii, împovărați de grija zilei de mîine, e o zi ca oricare alta. Însă
sunt alții care beau, manîncă, se veselesc pînă uită de adevărata valoare a sărbătorii. Iubite cititor,tu din care categorie faci parte? Mi se pare puțin dubioasă
denumirea acestei mari sărbători. De ce ne place să ne ascundem după deget?Oare e greu să afirmăm sus și tare că avem o limbă și aceasta e Româna? Nu
suntem prigoniți,nici batjocoriți, nici bătuți daca vorbim romanește și totuși nu o facem. Dar oare nu va veni timpul cînd vom regreta aceasta?