3.

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN INGRIJIREA PACIENTULUI

CU INSUFICIENTA RESPIRATORIE

La bolnavii cu insuficienta cardiac, forta de contractie a inimii este scazuta si nu poate

asigura debitul de sange necesar functiilor normale ale organismului. Din aceasta cauza,
aportul deficitar de substante nutritive si oxigen creeaza grave tulburari ale metabolismului
tisular, care reduce la randul sau forta de contractie a inimii si staza in circulatia de
intoarcere. Aceasta categorie de bolnavi necesita o ingrijire speciala care are ca scop :

a) reducerea nevoilor energetice ale organismului pentru a putea face fata

imbolnavirilor, deci , pentru a scadea fortul cardiac;

b) marirea fortei de contractie a inimii, marindu-se astfel capacitatea functionala.

Asistenta medicala detine o pozitie importanta in ingrijirea acestor categorii de

bolnavi. Pentru a-si indeplini menirea nu trebuie sa se multumeasca sa cunoasca si sa aplice,
chiar perfect, diferite tehnici de ingrijire a bolnavului, ci trebuie sa cunoasca si notiuni
teoretice care sa-i permita depistarea unui semn precoce, interpretarea acestuia si chiar, daca
este nevoie, interventia in situatiile in care viata bolnavului depinde de cunostintele sale.

3.1. Rolul propriu

3.1.1. Asigurarea conditiilor de spitalizare

Este bine ca saloanele cu pacienţi cardiovasculari să fie amplasate în partea mai

liniştită a spitalului. Zgomotele constituie o sursă de tensiune nervoasă cu consecinţe
nefavorabile asupra aparatului cardiovascular.

Pacienţilor internaţi, atît în saloanele secţiei, cît şi în terapie intensivă trebuie să li se

asigure cele mai bune condiţii. Dacă internarea se face în salon, patul va trebui să aibă o sursă
de oxigen, soneria de alarmă să fie la îndemană şi să fie cît mai accesibil pentru o intervenţie
de urgenţă.

În terapie, sursa de oxigen şi de aspiraţie vor fi riguros verificate.

Camera pacientului trebuie să fie bine aerisită, să aibă o temperatură de 19-20°C şi

luminoasă.

Paturile trebuie să fie înconjurate de spaţiu suficient pentru aparate şi personalul de

îngrijire.

Schimbarea lenjeriei şi toaleta pacientului se face zilnic sau ori de cîte ori este nevoie.

Asistenta are obligaţia să creeze în salon un climat de perfectă ordine şi linişte

deoarece orice zgomot puternic poate agrava situaţia pacientului.

3.1.2. Rolul asistentului medical in examinarea clinica a pacientului

23
 Asistenta medicala va urmari zilnic T.A., pulsul central si periferic, respiratia,
diureza, tranzitul intestinal, temperatura.

Se urmareste bolnavul cu atentie pentru a observa semnele de agravare si

complicatiile care pot aparea ( edem pulmonar, embolie pulmonara, tromboflebita) si va
anunta imediat medicul. Starile de constipatie vor fi combatute cu purgative.

Asistenta medicala va tine evidenta exacta a lichidelor consumate si eliminate de

bolnav, va urmari zilnic greutatea corporala dupa eliminarea scaunului si a urinei inainte de
masa.

3.1.3. Supravegherea pacientului

Supravegherea pacienţilor cardiaci prevede înregistrarea paralelă a pulsului central şi

periferic, a tensiunii arteriale, a diurezei, a respiraţiei şi la dispoziţia specială a medicului şi a
expectoraţiei, urmărirea dispneei, a cianozei, a edemelor, a greutăţii corporale, precum şi
pulsaţiile venelor jugulare.

O importanţă deosebită o are supravegherea stării psihice a pacienţilor.

PULSUL

Poate fi luat pe orice arteră accesibilă palpării care poate fi comprimată pe un plan
osos (artera radială, temporală, carotidă, femurală, humerală, pedioasă posterioară).

Pacientul va fi în repaus fizic şi psihic timp de 10-15 minute înainte de numărare. Se

reperează şanţul radial la extremitatea distală a antebraţului în continuarea policelui.

Palparea pulsului se face cu vîrful degetelor index, mediu şi inelar de la mîna dreaptă.
Se execută o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei degete pînă la perceperea
zvîcniturilor pline ale pulsului. Fixarea degetelor se realizează cu ajutorul policelui care
îmbrăţişează antebraţul la nivelul respectiv. Numărarea se face timp de un minut cu ajutorul
unui ceas cu secundar.

Notarea în foaia de temperatură se face cu creion roşu, pentru fiecare linie orizontală
socotindu-se patru pulsaţii.

Valorile normale la adult fiind între 60-80 pulsaţii/minut.

Pulsul - derivaţiile lui pot fi prin frecvenţa şi calitatea lui: un puls rapid şi slab bătut,
uşor depresibil, adesea filiform sau incompatibil, pledează pentru o irigaţie insuficientă
periferică.

Un puls depresibil dar bradicardic uneori aritmic trădează tulburări în cadrul unei
insuficienţe cardiace.

Pulsul dispare prima dată la artera radială, apoi la femurală şi în final la carotidă.

24
 Prin presiunea sau tensiunea pulsului înţelegem forţa cu care unda pulsatilă izbeşte
peretele arterial. Din acest punct de vedere se descrie un puls dur şi un puls moale, care este
caracteristic insuficienţei cardiace globale, infarctului miocardic.

În insuficienţa cardiacă congestivă poate să apară şi un puls slab,abia

perceptibil,denumit „parvus”.

TENSIUNEA ARTERIALĂ

Pentru măsurarea tensiunii arteriale pacientul va fi pregătit fizic şi psihic.

Se aplică manşeta sprijinit şi în extensie cu braţul, se fixează membrana stetoscopului

pe artera humerală sub marginea interioară a manşetei. Se introduc olivele stetoscopului în
urechi, se pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul parei de cauciuc pînă la dispariţia
zgomotelor pulsatile. Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei
pînă cînd se percepe primul zgomot arterial care reprezintă valoarea tensiunii arteriale
maxime. Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi
consemnată. Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice, se
reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului în momentul în care
zgomotele dispar, această valoare reprezintă tensiunea arterială minimă.

Se scriu în foaia de temperatură valorile obţinute cu linie orizontală de culoare

roşie,socotind pentru fiecare linie a foii o unitate de coloană de mercur. Se unesc liniile
orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.

Valorile normale la adult fiind de: tensiune arterială maximă 115-140 mmHg, iar
tensiunea arterială minimă 75-90 mmHg.

Tensiunea arterială este important să se menţină în limite normale. Pot să apară

modificări tensionale determinate de forţa de contracţie cardiacă, care vor fi notate şi va fi
atenţionat medicul în privinţa lor.

Dintre medicamentele diuretice ca FUROSEMIDUL, acestea spoliază organismul de

ionul de potasiu şi provoacă adesea hipotensiune.

Hipertensiunea venoasă în cazul ineficacităţii diureticelor se reduce prin puncţie

venoasă.

RESPIRAŢIA

În timpul măsurării respiraţiei pacientul va fi aşezat în decubit dorsal fără a explica

tehnica care urmează să fie efectuată cu palma mainii pe suprafaţa palmară pe torace. Se
numără inspiraţiile timp de un minut. Aprecierea respiraţiei se poate face prin simpla
observare a mişcărilor respiratorii prin ridicarea şi revenirea toracelui la normal.
Pe foaia de temperatură se notează cu verde, fiecare linie orizontală reprezentînd două
respiraţii.

Valorile normale la adult: seara 20 respiraţii/minut, dimineaţa 18 respiraţii/minut.

25
 Respiraţia va fi atent urmărită deoarece pacienţii cu insuficienţă cardiacă prezintă în
general dispnee care poate fi uneori intensă, cu respiraţii bruşte, rapide şi superficiale.

Pacientul va fi educat să respire profund şi rar fără să se lase cuprins de panică.

În insuficienţa cardiacă stangă dispneea poate apărea la efort sau în repaus mai ales
noaptea, poate fi însoţită de tuse, nelinişte.

Dispneea cardiacă este o tahipnee regulată, cu accentul pe inspir şi care are la bază
staza pulmonară.

DIUREZA

Pentru a putea furniza datele necesare stabilirii diagnosticului şi conducerii

tratamentului asistenta va urmării:

1.Tulburările de emisie urinară;

2.Cantitatea de urină emisă în 24 de ore;

3.Caracterele calitative ale urinii;

1.Emisia urinii este declanşată de senzaţia de micţiune; în mod normal în decurs de 24

de ore este de 5-6 micţiuni la bărbaţi şi 4-5 micţiuni la femei.

Asistenta urmăreşte următoarele tulburări de micţiune: polachiuria, ischiuria, nicturia,

disuria, incontinenţa urinară.

2.Pentru determinarea cantităţii de urină emisă în 24 de ore se va instrui pacientul să

urineze numai în urinar timp de 24 de ore.Vasele cilindrice gradate vor fi bine acoperite şi
ţinute la răcoare pentru a împiedica procesele de fermentaţie.

Tot în acest scop se va adăuga la urina colectată cateva cristale de timol care nu
modifică reacţiile chimice ale urinii.

Alături de înregistrarea valorii diurezei se va nota şi cantitatea de lichide ingerate.

Raportul dintre cantitatea de lichide ingerate şi cele eliminate reflectă bilanţul circulaţiei apei
în organism.

Valoarea normală este circa 1500 ml/24 de ore, la bărbaţi este ceva mai mare 1200-
1800 ml/24 de ore, la femei 1000-1400 ml/24 de ore.

3.Asistenta trebuie să cunoască caracterele calitative ale urinei:

-culoare - urina normală are o culoare galben deschis ca paiul pînă la brun închis;

-aspect - urina normală la emisie este clară, transparent; după un timp poate deveni
tulbure;

-miros - acizii bolatili din urină îi conferă un miros asemănător cu cel al bulionului;

26
 -reacţie - în stare normală are o reacţie acidă PH=6,5;

-densitate - trebuie determinată imediat după emisie cu urodensiometrul.Valoarea

normală 1015-1020 în funcţie de cantitatea substanţei dizolvate;

Se va nota atent cantitatea de lichide ingerate, primite prin perfuzii şi cantitatea de

urină emisă, făcîndu-se bilanţul pe fiecare 24 de ore. Acest bilanţ fiind foarte important
deoarece de cele mai multe ori aceşti pacienţi prezintă edeme datorită reţinerilor de apă şi
sare în organism.

În insuficienţa cardiacă congestivă globală, in insuficienţa cordului drept, ca şi în

insuficienţa hipodiastolică se produce o retenţie cronică de sare şi apă în ţesutul interstiţial.

Iniţial, retenţia hidrosalină se manifestă cu creştere în greutate(circa 7-9 kg), apoi prin
apariţia edemelor periferice şi în fine prin generalizarea retenţiei cuprinzînd seroasele:
apariţia ascitei şi a hidrotoraxului stare denumită anasarcă.

Unii pacienţi cardiovasculari cu insuficienţă cardiacă globală pot prezenta un subicter

conjunctival sau chiar icter tegumentar. De asemenea, staza hepatică continuă, prin hipoxia
care o antrenează, poate genera coloraţie icterică de natură hepato-celulară.

Edemele periferice apar iniţial seara şi cedează în cursul nopţii, apoi se

permanentizează şi au tendinţa de a se extinde ocupînd progresiv gambele, apoi coapsele,
scrotul, regiunea abdominală şi chiar toracală inferioară. Pe măsura cronicizării edemelor,
tegumentele supraiacente suferă tulburări trofice importante: se îngroaşă, se descuamează, pot
prezenta pigmentări, excoriaţii, ulceraţii şi chiar ulcere cronice distrofice.

La inspecţia segmentară a pacientului turgescenţa jugularelor în poziţie şezandă este

un semn de creştere a presiunii venoase şi se întalneşte în insuficienţa cardiacă dreaptă,
insuficienţa cardiacă globală, în pericarditele cronice adezive sau în pericarditele exudative
care realizează o insuficienţă lipodiastică.

În compresiunile mediastinale prin tumori sau procese inflamatorii şi cicatriciale se

comprimă cava superioară, se remarcă o turgescenţă constantă a jugularelor. Pulsabilitatea
evidentă a jugularelor se obţine în insuficienţa tricuspidiană.

Pulsabilitatea jugulară nu trebuie confundată cu pulsaţiile carotidiene care pot fi

imprimate jugularei.

3.1.4. Pregatirea preoperatorie si ingrijirea postoperatorie

În stabilirea diagnosticului şi prevenirea afecţiunilor cardio-vasculare se efectuează

puncţii pericardice.

27
 Scopul puncţiei pericardice este constatarea prezenţei lichidului în cavitatea
pericardică, stabilirea naturii acestui lichid, evacuarea lichidului acumulat şi introducerea
substanţelor medicamentoase în locul lichidului extras.

Puncţia pericardică devine o intervenţie de urgenţă cînd volumul lichidului

intrapericardic periclitează viaţa pacientului, care se traduce printr-o dispnee accentuată,
hipotensiune arterială şi puls paradoxal.

După puncţie, dacă se presupune o hemoragie intrapericardică se vor aplica comprese

reci sau un răcitor Leiter pe regiunea pericardică; la nevoie pacientul va primi sedative.

Decomprimarea bruscă a inimii tamponate poate da naştere la fenomene de

insuficienţă cu dilatare bruscă a inimii, ceea ce se combate, la indicaţia medicului, cu
substanţe cardiotonice.

O metodă complexă de investigaţie a aparatului cardiovascular este cateterismul

cardiac care constă din introducerea unei sonde pe cale venoasă sau arterială în cavităţile
inimii sau a vaselor mari sub ecran radiologic, sa permita măsurarea presiunilor intracavitare,
recoltarea de probe sanguine direct din cavitatea inimii şi a vaselor mari pentru dozarea
oxigenului, a bioxidului de carbon, înregistrarea unei electrocardiograme endocavitare.

Materialele necesare folosite sunt: sonde de cateterism cardiac, instrumentar de mică

chirurgie, soluţie de Novocaină 2%, fără Adrenalină, soluţie cloruro-sodică heparinizată,
recipiente cu substanţe anticoagulante, seringi, electromanometru pentru înregistrarea
presiunilor intracavitare, oximetrul universal,medicamente pentru tratamentul de urgenţă al
eventualelor accidenta cardiace.

Este necesara pregătirea fizică şi psihică a pacientului cu o oră înaintea cateterismului

cardiac, pacientul va primi 0,10-0,15 gr dintr-un preparat barbituric, la copii se efectuează
anestezie generală.

Introducerea sondei în vasele abordate se face de obicei transcutanat printr-un ac mai

gros.

În cazul abordării inimii drepte, cateterul va parcurge vena cavă inferioară sau
superioară, atriul şi ventriculul drept, artera pulmonară, ajungînd mai departe prin
ramificaţiile acesteia într-o ramură lobară.

În cazul căii arteriale, cateterul ajunge în aortă şi de acolo în ventriculul sau în atriul
stîng.

În funcţie de scopul urmărit, prin sondă se pot injecta pînă în ramurile arterelor
coronariene substanţe radioopace, colorante sau medicamente.

După terminarea tehnicii pacientul va fi reţinut la pat şi supravegheat cu atenţie,

fiindcă în primele ore după intervenţie poate prezenta frisoane sau febră. În cazuri rare poate
apărea un edem pulmonar acut sau accidente trombotice.

28
 De multe ori este necesară aplicarea de pansamente compresive cu greutăţi de plumb
suprapuse. Aceşti pacienţi trebuie să rămînă sub supraveghere permanentă.

3.1.5. Rolul asistentului medical in alimentatia pacientului

Regimul alimentar urmăreşte menţinerea greutăţii corporale corespunzătoare înălţimii

pacientului.

Raţia zilnică de alimente va fi împărţită în 4-5 mese, variată şi bogată în

vitamine,regim hipocaloric la obezi, hipertensivi şi coronarieni. Fumatul trebuie interzis.

Alimentaţia trebuie să fie săracă în ioni de sodiu pentru a împiedica reţinerea apei în
organism. Lipsa clorurii de sodiu din alimente trebuie corectată cu alte substanţe
sapide,lipsite de sodiu ca: lămaia, într-o oarecare măsură ceapa sau oţetul.

În cazul în care pacientul suportă regimul hiposodat este permis cantitate normală de
lichide pe 14 de ore între1,5-2 litri.

Este important eliminarea alimentelor cu conţinut de colesterol. Dacă pacientul

primeşte diuretice trebuie asigurată o alimentaţie bogată în potasiu ca: bananele,ceaiurile.

În cazuri mai grave se va pregăti pacientului şi paine fără sare sau se va acorda un
regim format numai din orez 300g, fructe şi dulciuri care nu aduc mai mult de 0,5g de sodiu
pe zi.

3.1.6. Rolul asistentului medical in educatia sanitara a pacientilor cu

insuficienta cardiaca

PREGĂTIREA PATULUI ŞI A ACCESORIILOR LUI

Paturile pacienţilor vor fi cît mai comode pentru a evita poziţiile forţate şi pentru a
asigura confortul necesar pe o durată mai lungă de spitalizare.

Este important ca paturile să fie cu somieră mobilă, transformabile în fotolii şi

prevăzute cu rezemătoare de spate pentru a se putea aduce pacienţii în poziţii corespunzătoare
necesităţilor lor de respiraţie în cursul dispneei.

În acelaşi scop saloanele trebuie să fie prevăzute şi cu mese adaptabile de pat.

Patul pacientului trebuie să aibă o saltea confecţionată dintr-o singură, din două
sautrei bucăţi,din burete sau material plastic care se curăţă şi se dezinfectează mai uşor.

Pernele trebuie să fie în număr de două,una umplută cu păr de cal sau iarbă de
mare,alta cu burete sau puf,iar pătura să fie confecţionată din lînă moale.

Lenjeria patului trebuie să conţină două cearceafuri sau una şi un plic, două feţe de
pernă,o aleză sau traversă,muşama.

SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT

29
 Se va efectua zilnic sau ori de cîte ori este nevoie. Avem nevoie de lenjerie curată
completă şi schimbarea se va face în funcţie de gravitatea stării pacientului.

Dacă pacientul nu este dependent de aparate şi se poate mobiliza, shimbarea lenjeriei

se va face fără pacient în pat. Dacă starea pacientului nu permite mobilizarea lui atunci
schimbarea lenjeriei se va face cu pacientul în pat. Cand pacientul se poate întoarce în decubit
lateral schimbarea lenjeriei se va face în lungimea patului,iar cînd poate fi sprijinit în poziţie
şezînd schimbarea se face în lăţime.

ASIGURAREA IGIENEI PERSONALE, CORPORALE ŞI VESTIMENTARE A

PACIENTULUI

Pacienţii care se pot mobiliza vor fi instruiţi să folosească duşul şi să se spele pe

mîini după fiecare folosire a toaletei. Dacă medicul permite îmbăierea pacientului, atunci
acesta se va face la o temperatură indiferentă,plăcută pentru pacient care se situează de obicei
între 34-36°C.

La această temperatură se evită reacţiile vasomotorii şi creşterea masei circulante,

ceea ce la pacienţii cardiovasculari nu este de dorit.

Băile să nu depăşească 10-25 cel mult 20 de minute. Toracele în timpul băii să rămană
liber, deasupra nivelului apei.

Baia este importantă pentru menţinerea tegumentelor într-o stare perfectă de curăţenie
în vederea prevenirii unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor pielii care au un
rol important în apărarea organismului şi pentru a asigura starea de confort necesară
pacientului.

Asistenta are misiunea delicată de a controla în mod discret şi de a îndruma cînd este
cazul ca pacientul neimobilizat să-şi facă zilnic toaleta de dimineaţă şi de seară ce constă în
spălarea feţei, a urechilor, a gîtului, a membrelor superioare, regiunii axilare, toaleta cavităţii
bucale şi îngrijirea părului.

După terminarea băii, pacientului i se va face o frecţie cu alcool pentru închiderea

porilor şi stimularea circulaţiei, este ajutat să se îmbrace cu lenjerie de corp curată, halat şi
papuci.

EFECTUAREA TOALETEI GENERALE ŞI PE REGIUNI A PACIENTULUI

IMOBILIZAT

Toaleta zilnică trebuie executată în aşa fel încît să pretindă cat mai puţine eforturi din
partea pacientului, dar acest lucru nu poate fi un pretext de a neglija spălarea lui parţială. Se
va face prin ştergerea tuturor regiunilor corpului cu mănuşă de baie umezit în apă călduţă.
Trebuie să avem trei mănuşi de baie, una pentru faţă, una pentru corp iar una pentru
extremităţi.

30
 Se vor proteja regiunile lezate sau escarele de decubit. Toaleta cavităţii bucale este
obligatorie. La pacienţii conştienţi cu ajutorul asistentei, iar la pacienţii inconştienţi efectuată
de asistentă cu tampon îmbibat în glicerină boraxată ştergîndu-se limba, bolta palatină,
suprafaţa internă şi externă a arcadelor dentare cu mişcări dinăuntru în afară. Se şterg dinţii
cu un alt tampon, iar la sfîrşit se ung buzele.

OBSERVAREA POZIŢIEI PACIENTULUI ÎN PAT

Asistenta trebuie să ţină sub supraveghere toţi pacienţii din salon. Numai astfel poate
sesiza orice schimbare în starea pacienţilor şi să facă o apreciere corectă în ceea ce priveşte
evoluţia bolii.

Pentru pacientul cu insuficienţă cardiacă trebuie asigurat maximum de confort.

Întrucat aceşti pacienţi sunt dispneici, ei preferă poziţia de ortopnee. Staza în

circulaţie pulmonară reduce capacitatea vitală a plămînilor,ceea ce se accentuează şi mai mult
în poziţia culcat, iar diafragmul se ridică spre torace căruia îi scade amplitudinea
mişcărilor,ceea ce contribuie de asemenea la reducerea capacităţii vitale a plămînilor.

Din acest motiv pacienţii cu insuficienţă circulatorie vor fi ţinuţi în pat în poziţie
şezînd sau în fotolii.

Patul pacientului va fi prevăzut cu un număr suficient de perne,pentru asigurarea

poziţiei şezînd.

Dacă dispneea este foarte accentuată, în faţa pacientului se va aşeza o măsuţă acoperit
cu o pernă,pe care să-şi poată sprijini braţele. Această poziţie asigură un punct de reazem fix
pentru membrele superioare, a căror musculatură dimprejurul articulaţiei scapulo-
humerale,inserată la cealaltă extremitate pe torace,va putea acţiona ca muşchi respiratori
ajutători.

Repausul fizic îndelungat, prin reducerea vitezei de circulaţie, favorizează formarea

trombozelor venoase la nivelul membrelor inferioare,de unde pot porni embolii pulmonare.
Este indicat tratament anticoagulant şi masajul gambelor şi picioarelor.

Se va ţine seama întotdeauna de tendinţa la formarea edemelor de stază în părţile

declive ale corpului şi se va căuta, în măsura în care starea pacientului o permite,să se ţină
ridicate părţile edemaţiate.

SCHIMBAREA POZIŢIEI ŞI MOBILIZAREA PACIENTULUI

În funcţie de evoluţia bolii, poziţia pacientului trebuie schimbată în pat după

indicaţiile medicului, dar fără indicaţie poziţia pacientului în pat trebuie lăsată la latitudinea
lui.

Numeroşi pacienţi respiră mai uşor în poziţie semişezîndă sau şezîndă, alţii cu aceeaşi
afecţiune preferă poziţia orizontală.

31
 Unii pacienţi în cursul acceselor de dispnee se aşează pe marginea patului, cu
picioarele atîrnate,alţii se apleacă pe genunchii ridicaţi sau pe marginea mesei.

Asistenta nu trebuie să insiste pentru readucerea pacientului într-o poziţie standard.

Scopul îngrijirii este reducerea cauzelor care îl obligă la luarea la luarea acestor poziţii
neobişnuite.

Mobilizarea pacienţilor în pat poate fi efectuată numai la stricta indicaţie a

medicului.O imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii vasculare,
flebotromboze sau flebite latente, generatoare de embolii. Din acest motiv se permit mişcări
dirijate de respiraţie, precum şi ale membrelor.

Asistenta se va îngriji de masajul extremităţilor pentru înviorarea moderată a

circulaţiei.

CAPTAREA ELIMINĂRILOR

Asistenta trebuie să ţină evidenţa exactă a lichidelor consumate şi eliminate.

Diureza trebuie determinată zilnic prin măsurarea volumetrică şi nu prin

apreciere.Restul pierderilor de lichide ca transpiraţia, scaunul în special după purgative, vor fi
de asemenea ţinute în evidenţă.

Repausul la pat favorizează constipaţia.În cazuri de insuficienţe uşoare,stările de

constipaţie vor fi ameliorate prin clisme, iar în cazuri mai grave cu purgative ca sulfatul de
magneziu(30g)care prin crearea unui mediu hipertonic în lumenul intestinal realizează un
aflux abundent de apă din vase spre intestin

3.2. Rolul delegat

3.2.1. Rolul asistentului medical in examinarea paraclinica

Colaborarea cu medicul la examinarea paraclinica este una din sarcinile importante

ale asistentei medicale.

Sarcinile asistentei medicale in pregatirea si asistarea unui examen paraclinic sunt

urmatoarele:

- pregatirea psihica a bolnavului: i se explica bolnavului in ce consta examenul care

trebuie sa i se faca, caracterul inofensiv al examinarii;

- pregatirea si verificarea instrumentarului necesar efectuarii examinarii sau recoltarii;

- dezbracarea si imbracarea bolnavului – Imbracarea si dezbracarea bolnavului se face

la solicitarea medicului si trebuie efectuata cu mult tact si finete, pentru a nu provoca dureri
sau miscari inutile ;

32
 - aducerea bolnavului in pozitiile adecvate examinarilor si sprijinirea lui;

- servirea medicului cu instrumentele necesare examinarii si ajutarea medicului in

efectuarea tehnicii;

- recoltarea produselor patologice si a analizelor biologice.

A. Examenele paraclinice cuprind:

- examene de laborator care constau in recoltarea de sange pentru determinarea V.S.H.

–ului ( valori normale 5-10 mm /h, sau 20-50 mm/24 h ), glicemiei ( valori normale 65-100
mg %) , lipidemiei ( normal 500- 700 mg% ) , colesterolul ( normal 150-259 mg % ).

- examen radiologic prin care se pot evidentia aspecte utile pentru diagnostic. Astfel
se observa o silueta cardiaca marita cu o configuratie care depinde de boala cauzala, iar la
examenul plamanilor, se constata o crestere a dimensiunilor arterelor pulmonare, dar
transparenta pulmonara, nu este redusa.

- explorari hemodinamice care sunt utile atat pentru diagnostic, cat si pentru urmarirea
insuficientei.

In insuficienta cardiaca stanga, viteza de circulatie este incetinita, constatandu-se:

1.timpul brat-limba este crescut cu mult peste limita superioara a normalului ( 16 secunde),
atingand 30 secunde;

2. timpul brat-plaman este normal.

In insuficienta cardiaca dreapta viteza de circulatie este incetinita, constatandu-se:

- timpul brat-limba este prelungit( poate atinge sau depasi 24 secunde);

- timpul brat-plaman este prelungit( peste valoarea normala de 8 secunde).

Presiunea venoasa determinata la nivelul venelor de la plica cotului este mult crescuta.

3.2.2. Rolul asistentului medical in administrarea medicamentelor

Tratamentul insuficientei cardiace are trei obiective importante:

- usurarea activitatii inimii (repaosul fizic reprezinta una dintre principalele masuri
prin care se urmareste realizarea acestui obiectiv; tratamentul hipotensor este extrem de util
in cazul bolnavilor hipertensivi, la care au aparut manifestarile clinice ale insuficientei
cardiace stangi);

33
 - marirea fortei de contractie si a eficientei miocardului (cu ajutorul tratamentului
tonicardic);

- restabilirea echilibrului hidrosalin (prin dieta hiposodata si prin tratamentul cu

diuretice);

Medicamentele sunt substante de origine minerala, animala, vegetala si chimica de

sinteza, transformate prin operatii farmaceutice intr-o forma de administrare (comprimate,
fiole) folosite pentru prevenirea tratarea sau ameliorarea bolilor.

Caile de administrare a medicamentelor sunt:

• cai directe (calea bucala sau mucoasa)

• cai indirecte (parentale) care intereseaza tesutul celular, intravenos, intradermic,
muscular;

Deoarece medicamentul poate deveni toxic, asistenta trebuie sa cunoasca doza de

administrare:

a) doza terapeutica – cantitatea utilizata pentru obtinerea efectului terapeutic dorit;

b) doza maxima – cantitatea cea mai mare suportata de organism fara aparitia unor
fenomene toxice;

c) doza toxica – cantitatea care provoaca o reactie periculoasa pentru organism;

d) doza letala – cantitatea care provoaca moartea.

Asistenta medicala are obligatia sa cunoasca si sa respecte urmatoarele reguli de

administrare a medicamentelor:

1. respectarea medicamentului prescris;

2. identificarea medicamentului de administrat prin verificarea etichetei inainte de
administrare sau a medicamentului insusi;
3. verificarea calitatii medicamentului;
4. respectarea caii de administratie;
5. respectarea orarului de administratie;
6. respectarea dozei prescrise;
7. respectarea somnului fiziologic al bolnavului;
8. evitarea incompatibilitatii intre medicamente;
9. servirea bolnavului cu doza unica de medicament prescris;
10. respectarea succesiunii in administrarea medicamentelor;
11. lamurirea bolnavului asupra medicamentului prescris;
12. anuntarea imediata a greselilor de administratie a medicamentelor;
13. administrarea imediata a medicamentelor deschise;

34
 14. prevenirea infectiilor intraspitalicesti.

Asistenta medicala va administra medicatia prescrisa de medici bolnavilor cu

insuficienta cardiaca, medicatie care consta in cardiotonice, cel mai frecvent fiind Digitala ce
actioneaza mai lent, are o durata de actiune mai lunga si daca nu se administreaza dupa
prescriptia medicala da fenomene de supradozare. Se mai administreaza diuretice: Furosemid,
care se administreaza intravenos lent (1-3 fiole a 20 mg sau 1-3 comprimate a 40 mg); Nefrix
– pe cale orala se administreaza 2-4 tablete/zi (50-100 mg) sau de 2-3 ori pe saptamana.

Reducerea edemelor si a masei sangelui circulant se face prin atarnarea membrelor

inferioare, reducand astfel fluxul venos spre inima. Oxigenoterapia este indicata in cazurile
acute si in cazurile cronice cu afectiuni pulmonare.

Emisia de sange (300-500 ml) se face in insuficienta cardiaca acuta si in forma

cronica severa cu edeme mari. Morfina se face in edemul pulmonar acut si cordul pulmonar
acut, iar anticoagulantele in formele cu accidente tromboembolice.

3.3. Descrierea a doua tehnici

3.3.1. Pregătirea pacientului şi participarea asistentului medical la
examinarea radiologică a aparatului cardiovascular

3.3.1.1. Angiocardiografia

Angiocardiografia este un examen radiologic al vaselor şi cavităţilor inimii cu

substanţă de contrast.

Scop/indicaţii:

- evaluarea unor defecte valvulare;

- monitorizarea presiunilor pulmonare şi a debitului cardiac intra şi post operator;

- administrarea unor medicamente trombolitice în artera obstrucţionată;

- angioplastie cu aterectomie sau montare de stent.

Materiale necesare

Sunt în funcţie de scop şi indicaţii:

- substanţe de contrast pentru examinare radiologică;

- medicamente pentru prevenirea şi combaterea accidentelor;

- cateter în funcţia de vena cateterozată;

- materiale de dezinfecţie.

35
Pregătirea pacientului

- medicul explică necesitatea procedurii şi modul de derulare;

- obţine consimţământul scris;

- pacientul nu mănâncă înaintea examenului;

- pacientul îşi goleşte vezica;

- pacientul este avertizat că în timpul injectării substanţei de contrast va simţi arsură şi durere
de-a lungul venei (15-20 secunde) din cauza concentraţiei soluţiei;

- pacientul este informat că procedura durează aproximativ o oră;

- rezultatele se primesc în 1-2 zile.

Participarea asistentului medical la procedură:

- în funcţie de scopul urmărit, se pot puncţiona vena subclaviculară, brahială sau femurală
pentru cordul drept, femurală sau brahială pentru cateterizarea cordului stâng;

- dacă este necesar, pentru cateterizarea venei femurale, zona este întâi rasă şi după aceea
dezinfectată şi puncţionată;

- în timpul procedurii, pacientul este monitorizat;

- asistentul medical serveşte materialele necesare şi observă pacientul;

- după puncţionare se introduce cateterul şi se avansează până în cavitatea cardiacă sau până
în arterele coronare;

- după injectarea substanţei de contrast, se fac radiografii care pot evidenţia: modificări
anatomice ale marilor vase sau camerelor inimii, ocluzia arterei coronare, anevrismul
ventricular, defecte septale, valvulare congenitale sau dobândite, embolii pulmonare,
hipertensiunea pulmonară.

Îngrijirea după procedură:

- pacientul este supravegheat atent 4-8 ore, se observă locul puncţiei (pot apărea sângerări,
hematoane), pulsul, tensiunea arterială;

- pot apărea aritmii sau alte complicaţii mai grave (AVC, IMA, infecţia locului de inserţie a
cateterului);

- pacientul stă în repaus, cu membrul puncţionat întins;

- dacă pacientul nu îşi poate mişca mâna sau piciorul, acuză furnicături şi dureri, se anunţă
medicul;

36
 - se recomandă consumul crescut de lichide, pentru a favoriza eliminarea substanţei de
contrast.

Alte examene radiologice:

Aortografia – introducerea prin puncţie sau cateter a unei substanţe de contrast în

aortă, pentru studierea acesteia.

Arteriografia periferică – introducerea prin injecţie intraarterială a substanţei de

contrast pe baza de iod într-o arteră periferică.

Flebografia – introducerea pe cale i.v. a unei substanţe de contrast diluate pentru a

studia permeabilitatea venei şi modificările peretelui.

Sunt examene de compentenţa medicului, în cadrul cărora asistentul pregăteşte

materialele, însoţeşte pacientul şi îl observă după procedură.

3.3.2. Înregistrarea electrogramei în repaus şi în efort

Electrocardiograma (EKG) înregistrează activitatea electrică a miocardului

cu ajutorul unor electrozi care captează polarizarea şi depolarizarea atriilor şi
ventriculelor.

Asistentul medical realizează înregistrarea, interpretarea fiind făcută de către

medic.

Tipuri de electrocardiogramă:

o electrocardiograma simplă;
o electrocardiograma de efort;
o monitorizarea Holter.
a) Electrocardiograma simplă

Pregătirea pacientului:

- se informează pacientul ca înregistrarea nu comportă nici o gravitate și nu e dureroasă;

- este rugat să colaboreze urmând întocmai recomandările asistentului medical;

- este așezat în decubit pe o canapea, bratele fiind lejer întinse pe lângă corp;

- membrele inferioare sunt întinse uşor depărtate, pentru ca electrozii să nu se atingă între ei;
- legătura între pacient şi aparat se face prin cabluri de culori diferite.

Înregistrarea electrocardiogramei:

- se fizează electrozii pentru înregistrare;

- pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceştia se ung cu un gel bun
conducător de electricitate;

37
- montarea electrozilor se face astfel:

- la nivelul membrelor roşu – mâna dreaptă galben – mâna stângă verde – picior stâng
negru – picior drept - în zona procedural;

- fixarea se face astfel: V1 – numit punct parasternal drept situat în spațiul IV

intercostal, pe marginea dreaptă a sternului;

V2 – punctul parasternal stâng , situal în spaţiul IV

intercostal , pe marginea stângă a sternului;

V3 – situat între punctele V2 şi V4;

V4 – situat în spaţiul V intercostal pe linia medio-

claviculară stângă;

V5 – situat la intersecţia de la orizontala dusă din V4 şi

linia axilară anterioară stângă;

V6 – situat la intersecţia dintre orizontala dusă din V4 şi

linia axilară mijlocie stângă.

Se înregistrează :

- 3 derivaţii bipolare standard notate cu D1 , D2 , D3;

- 3 derivaţii unipolare ale membrelor aVR , aVL , aVF;

- 6 derivaţii procordiale : V1 , V2 , V3 , V4 , V5 , V6;

- după ce pacientul se linisteşte , se face întâi testarea aparatului şi apoi înregistrarea

propriu- zisă - dacă aparatul înregistrează corect, se trece la efectuarea examenului propriu-
zis;

- pacientul este avertizat când trebuie să rămână în apnee;

- electrocardiograma este o succesiune de - unde notate convenţional cu litere : P , Q ,

R , S , T , U - segmente – distanţa dintre 2 unde : PQ , ST - intervale – (unda + segment)
notate QRS, PQ , QT , TP.

Pe electrocardiogramă se notează:

- numele şi prenumele pacientului;

- vârsta, înălţimea, greutatea;

- medicaţia folosită (care influenţează înregistrarea);

- data şi ora înregistrării;

- semnătura celui care e înregistrat;

38
Înterpretarea electrocardiogramei este de competenţa medicului.

Indicaţii :

- angină pectorală;

- suspiciune de infarct sau pericardită;

- aritmii;

- evaluare în cadrul testului de efort;

- monitorizarea evoluției și a unor tratamente.

b) Electrocardiograma de efort

Este un examen realizat sub supravegherea medicului, care poate fi asistat de o

asistentă, şi are rolul de a identifica insuficienţa coronariană care se manifestă la efort.
Pacientul este informat cu privire la modul de desfăşurare a testului.

Efectuarea procedurii:

- se montează electrozii;

- se face mai întâi o electrocardiogramă simplă;

- este pus apoi să pedaleze o bicicletă ergonomică sau să meargă pe un covor rulant;

- programul durează în mod normal 20-30 minute;

- în timpul efortului se înregistrează ECG, presiunea arterială;

- pacientul trebuie să aiba îmbrăcăminte lejeră;

- nu fumează înainte de test;

- mănâncă cu 2 ore înainte de de test;

- comunică medicului tratamentul pe care l-a luat în ziua respectivă;

- pacientul este sfătuit să anunţe orice manifestare în timpul examenului: durere, palpitaţii,
jenă respiratorie.

c)Monitorizarea Holter

Holterul permite înregistrarea activităţii cardiace timp de 24h prin intermediul unor
electrolizi montaţi pe toracele pacientului şi legat de o cutie pe care acesta o poartă tot timpul
cât durează înregistrarea.

Examenul este foarte important pentru înregistrarea fenomenelor paroxistice care

apar sau dispar brutal: aritmii, modificări ischemice.

39
 Permite aprecierea efectelor tratamentului cu antiaritmii.

Montarea electrozilor:

- se îndepărtează pilozitatea, dacă este necesar;

- se pun electrozi având grijă să fie bine montaţi, pentru a limita cât mai mult parazitarea
înregistrării;

- se verifică dispozitivul de înregistrare;

- se declanşează înregistrarea.

Instruirea pacientului în timpul înregistrării:

- pacientul are obligaţia să supravegheze cutia aparatului în timpul celor 24ore;

- nu face duş;

- duce o viaţă normală/obişnuită tot timpul înregistrării;

- pe o hârtie specială se înregistrează din oră în oră toate manifestările particulare: palpitaţii,
oboseală mare, efort mare;

- pacientul notează toate activităţile efectuate şi toate evenimentele la care participă în 24ore;
- nu trebuie să folosească aparatura electrică sau electronică (aparat de ras) deoarece modifică
traseul ECG.

Interpretarea rezultatelor se face de către medic, la sfârșitul înregistrării (dupa 24 ore).

40