Conflictul, aşa cum s-a mai spus, presupune tensiune, încordare şi o oarecare rivalitate. El împarte participanţii în două tabere care au ca scop câştigarea controlului asupra situaţiei. Cum rezolvăm această dilemă altfel decât prin fugă sau luptă, răspunsurile naturale, aproape instinctuale în faţa unui pericol real sau imaginar? Abandonăm situaţia sau ne angajăm în conflict? Există mulţi oameni care spun că un conflict nu merită efortul de a-l rezolva pentru că dezaprobă orice formă de agresivitate, explicită sau ascunsă. Şi atunci, îi vom vedea evitând sau refuzând într-un fel sau altul participarea într-o asemenea relaţie.
Sunt alţi oameni care văd conflictele ca pe o provocare, o modalitate de a-şi afirma sau confirma superioritatea, puterea şi deseori sunt catalogaţi ca incisivi. Însă deseori suntem puşi într-o situaţie care ne cere să ne implicăm şi de noi depinde ceea ce urmează, deznodământul. Indiferent dacă ne place situaţia pentru ocazia pe care ne-o oferă sau ne displace din cauza tensiunii create, este important şi de preferat să învăţăm să manipulăm situaţia astfel încât să provoace daune imediate minime şi câştiguri cât se poate de mari, nu doar pentru noi, ci şi pentru cealaltă parte. Dar de ce ar conta şi partenerul nostru de conflict, cu atât mai mult ce câştigă el din ceea ce poate că a provocat? Pentru că o gândire de tipul „totul” mie şi „nimic” celuilalt va genera conflicte viitoare şi dăunează imaginii noastre în faţa colegilor noştri, lucru care din nou ne va aduce neplăceri în relaţiile cu ei.
Abilitatea de a comunica presupune si abilitatea de a rezolva conflictele de comunicare,
deci putem spune că o comunicare eficientă nu înseamnă camuflarea conflictului.
In opinia mea, cele mai benefice metode de soluționare a conflictelor sunt acelea care caută să insufle atitudinile , cunoștințele si tehnicile ce favorizează rezolvarea eficientă, cooperantă a problemelor și să descurajeze atitudinile și răspunsurile deprinse, care dau naștere la lupte câstig-pierdere.
Una din tehnicile de abordare a unui conflict pornește de la afirmația “Înfruntă
conflictul, nu îl evita!”. Să recunoaștem că un conflict ne poate produce multe anxietăți și de aceea, am putea încerca să-l evitam. Mijloacele defensive tipice folosite sunt:
Trebuie să devenim conștienți de consecințele negative ale evitării unui conflict -
iritabilitate, tensiune, persistența problemei - pentru a alege în mod deliberat să lucrăm la rezolvarea integrală a acestuia.
Există totuşi mai multe feluri de angajare într-un conflict identificate de B. Mayer (2000), iar Ana Stoica-Constantin (2004) le prezintă în cartea sa, „Conflictul interpersonal”.
Angajarea se poate face în cinci feluri de bază, prin care cei implicaţi caută să-şi satisfacă nevoile sau interesele.
1. Abordările bazate pe putere sunt deseori calea sigură pentru deteriorarea relaţiilor. Deşi sunt agresive uneori, pot duce şi la rezultate pozitive. Aici sunt încadrate grevele, boicoturile, protestele publice etc.
2. Abordările bazate pe drepturi invocă proceduri, regulamente, legi, politici care se cer a fi
respectate.
3. Abordările bazate pe interese vizează mai degrabă discutarea nevoilor şi obiectivelor
fiecărei părţi şi nu impunerea forţată a unei soluţii.
4. Abordările bazate pe principii au un caracter moral şi constau în invocarea unor
standarde de conduită, scrise sau nescrise.
5. Abordările bazate pe manipulare au ca scop aplicarea soluţiei printr-o modalitate
ascunsă, dar nu neapărat rău intenţionată.
Angajarea în conflict are ca avantaj adresarea şi rezolvarea imediată a acestuia, fără a-i oferi posibilitatea de a „clocoti” şi a creşte în fundal. În plus, nici tensiunea psihică nu se acumulează în aşa fel încât să afecteze ulterior indivizii.
Un dezavantaj evident este acela că, dacă situaţia nu este gestionată corect, poate afecta relaţia în cazul în care soluţia presupune ca una dintre părţi să piardă. Şi dacă acest lucru este evitat, un conflict poate să lase un gust amar şi, pentru o perioadă, să împiedice partenerii, colegii să revină la starea normală de comunicare.
2 O altă tehnică de abordare a conflictului este: “Defineste interesele conflictuale ale tale si ale celuilalt, ca pe o problemă reciprocă ce trebuie rezolvată prin cooperare.” Toată aceasta idee se învarte in jurul egoului nostru care împiedică coborârea barierelor de orgoliu pentru a conveni asupra unui mod de remediere a conflictului. Asadar, factorul cheie il reprezentam noi si vointa noastra de a ne reeduca in privința abordarii unui conflict și de a alege conștient înfruntarea lui și găsirea unei căi de soluționare convenabilă tuturor.
În conluzie, sunt de părere că orice conflict își poate găsi rezolvarea, remedierea prin cooperarea celor implicați. Conflictul pornește practic de la o neînțelegere, o contrazicere, o impunere de opinie sau orice alt interes conflictual. De aceea, prin dorința participanților de a lămuri interesele conflictuale ale fiecăruia, dar și prin considerarea conflictului o problemă reciprocă, fără a grăbi să aruncăm vina pe celălalt, cred cu tărie în posibilitatea rezolvării acestuia.
Bibliografie
1. Stoica-Constantin Ana (2004) – “Conflictul interpersonal” , Editura Polirom, Iași.
2. Neculau Adrian, Stoica-Constantin Ana (1998) – “Psihologia rezolvării conflictului”, Editura Polirom, Iași.
