Sunteți pe pagina 1din 4

Tema 2: Etape și școli de management

1. Geneza şi evoluţia concepţiilor despre management.


2. Şcolile de gîndire în management

1. Geneza şi evoluţia concepţiilor despre management


Conţinutul actual al ştiinţei managementului se prezintă ca o sinteză a unor acumulări complexe
în plan ştiinţific şi practic, pe parcursul a circa un secol. Evoluţia societăţii omeneşti, trecerea de la o
etapă la alta au determinat şi o activitate de conducere şi organozare. Deşi practica conducerii este tot
atît de veche ca şi civilizaţia umană ştiinţa managementului capătă contur abia la înc. Sec. XX.,
identificîndu-se cu abordările în acest domeniu ale lui Fedrich W.Taylor şi Henry Fayol.

În evoluţia managementului ca ştiinţă se pot distinge mai multe etape şi abordări:

I. Philip W. Shay face referiri importante la procesul dezvoltării gândirii despre management şi
stabileşte patru etape, astfel:
▪ metoda conducerii ştiinţifice - în care se înscriu lucrările F. W. Taylor, M. Fayol, H. Gantt etc.
Etapa se caracterizează prin următoarele:
- managementul ştiinţific pune accent pe obţinerea unor rezultate maxime cu minimum de efort;
managementul utilizat până în anul 1920 s-a bazat pe experimentarea, stabilirea normelor de muncă,
planificarea muncii şi respectarea normelor stabilite,
- după 1920 se apelează la cercetarea managementului, la normativclt; manageriale, controlul
managerial şi colaborarea între manageri şi executanţi.
▪ metoda organizatorică cuprinde anii 1930, când cercetarea managementului a fost axată cu
precădere pe probleme de organizare. Practica organizatorică se realizează prin metoda de a
organiza de sus în jos, de a asigura cu precădere diviziunea muncii şi repartizarea răspunderilor.
Iniţiativa şi aportul de idei, aprofundarea deciziilor erau neglijate.
▪ managementul bazat pe obiective, cuprinde perioada miilor l'MO. când concepţia asupra
managementului a evoluat spre nniMik'rarc'11 acestuia ca un proces orientat, în general, spre
alegerea şi reiili/ureu obiective lor unei întreprinderi. In această etapă managementul are în vrili-
iv si iil'L' funcţiuni: asigurarea circulaţiei mărfurilor, finanţarea şi politica economică. Perioada
se caracterizează prin creşterea interesului pentru planificare, fundamentare ştiinţifică a deciziilor
şi se practică o in;'.;nu/,;irc ilc lip descentralizat.
▪ apariţia unei teorii generale' a liste perioada cure începe după anul 1960 când, pe baza
conceptelor de management care au fost formulate şi dezvoltate în etapele anterioare, a început
elaborarea unui cadru conceptual al unei teorii generale a managementului.
II. E- Dale împarte perioada formării ştiinţei managementului în trei etape;
▪ Prima etapă reprezintă conducerea empirică - corespunzătoare perioadei în care activitatea de
conducere se baza pe experienţă şi intuiţie. Această etapă este legată de începuturile sale, până
ia apariţia lucrărilor elaborate de clasicii managementului.
▪ Ce de-a doua etapă - începuturile managementului ştiinţific -
▪ cuprinde perioada în care apar si se consolidează conceptele generale ale managementului şi este
marcat de publicarea lucrărilor lui F. W. Taylor şi M. Fayol.
▪ Etapa a treia - managementul ştiinţific - se referă Ia perioada contemporană.
▪ Această ctapizare a ştiinţei managementului are desigur, un caracter convenţional, pentru că în
fiecare etapă se regăsesc elemente specifice celorlalte.
▪ începuturile managementului ştiinţific se regăsesc în prima etapă. Aceasta rezultă din
enumerarea câtorva lucrări apărute înaintea celor elaborate de clasici (Taylor şi Fayol}, care
reprezintă graniţa dintre cele două etape analizate. Astfel, Charles Bobage căruia i se atribuie
primele preocupări pentru determinarea timpului de lucru, în lucrarea sa •'Comparative View
of the various Institutions for the Aasurance of Life", Londra, 1827, formulează previziuni ale
managementului modern, prezentând idei şi principii care se aseamănă cu unele puncte de vedere
ale lui F. Taylor si ale succesorilor săi.
▪ Hanry Metcalfc a publicat o carte în anul 1885 "Costul manufacturilor şi administraţia
atelierelor publice şi private", în care se afirmă că există o ştiinţă a administraţiei fondată pe
principii eare pot f! aplicate la un număr marc şi variat de cazuri. Aceste principii pot fi
descoperite cu ajutorul observaţiilor şi experimentelor.

2.Şcoli de gindire in management


Perioada managementului ştiinţific se caracterizează prin faptul că la baza activităţii manageriale
stau cercetările ştiinţifice.Şcolilede gândire: şcoala clasică universală; şcoala relaţiilor umane; şcoala
sistemică: şcoala neoclasică sau empirică.
Sub şcoala clasică universală printre cei mai reprezentanţi sunt Taylor şi Weber.
Componenetele esenţiale a acestei şcoli sunt:
- specializarea, centralizarea, standartizarea, ierarhie, eficacitate pe bază de motivaţii. Această
şcoală s-a orientat în special spre domeniul productiv. Taylor a demonstrat practic importanţa
specializării. El a justificat necesitatea proiectării acţiunii umane. Şc clasică a fundamentat necesitatea
respectării unei ierarhii în conducere, ea este fundamentul mecesităţii ca atunci când este transmisă
informaţia de susu în jos în ierarrhie să se facă doar prin intermediul ierarhiei. Fayol a definit conţinutul
conducerii şi de asemenea este primul care a stabilit funcţiile întreprinderii (comercială, financiază,
tehnică, contabilă, administrativă). În această perioadă s-au fundamentat 5 atribute ale managementului:
- previziunea - coordonarea
- organizarea - controlul, - comanda
Şcoala relaţiilor umane cei mai de seamă reprezentanţi sunt: Douglas, Mc. Gregore, E
May, Maslow. Şcoala relaţiilor umane a apărut între cele 2 războaie mondiale. Apariţia acestei
şcoli a fost determinată de unele deficienţe a şcolii clasice:
1. Şcoala clasică a studiat numai relaţiile formale dintre participanţii la relaţiile de muncă,
iar şcoala relaţiilor umane şi pe cele neformale.
2. Colectivul de muncă a fost eleborat în mod mecanic (având o structură organizatorică
statică).
3. A considerat participantul ca pe o persoană ce se poate comporta standartizat.
Productivitatea muncii este explicată prin teoria aşteptărilor care recompensează
comportamentul. Douglas Mc Gregore a elaborat teoria x şi y. Teoria x porneşte de la
consideraţiile:
a. fiinţă umană medie e de la natură predispusă la delăsare în muncă.
b.nu are suficientă ambiţie, responsabilitate şi preferă să fie condus.
c. este e egocentrică de la natură, indiferent faţă de nevoile organizaţiei şi e împotriva
schimbărilor.
Teoria y. Omul mediu acceptă şi consideră că munca fizică şi intelectuală ca pe o activitate
plăcută. Are mari posibilităţi creative cu imaginaţie bogată care poate fi folosită de conducători.
Nu urmăreşte numiai avantaje financiare uneori satisfacerea morală e mai importantă decât cea
financiară.
Motivaţia actiune este mai importantă decât pedeapsa. În acest caz trebuie aplicat un stil
participativ democratic. Şcoala relaţiilor umane a fundementat necesitatea utilizării organizaţiei
formale ale muncitorilor în interesul firmei. Potrivit acestei scestei şcoli firma trebuie să
folosească sindicatele în scopuri eficiente. Această şcoală a iniţiat cercetării in domeniul relaţiilor
neformale din firmă ajungând la teoria constituirii microgrupurilor sociale. Un rol important în
cadrul acestei şcoli o are teoria motivaţiei.
Şcoala neoclasică este legată de şcoala sistemelor sociale, pentru că se bazează pe
conducerea motivaţională şi este o şcoală pragmatică )care urmăreşte creşterea eficienţei) spre
deosebire de şcoala clasică. Reprezentanţii acestei şcoli sunt:N. Djucker, I. Sloan. Ei urmăresc o
conducere descentralizată bazată pe rezultate imediate. De asemenea această şcoală a pus bazele
metodelor de conducere pe baza costurilor.
Şcola sistemică- este din punct de vedere istoric o apariţie mai nouă după ce a apărut
teoria sistemelor sociale. Reprezentanţi: P. Drucker, F. Kast. Şcoală sistemică în primul rând
consideră întreprinderea un sistem. Sistemul este un ansamblu de elemente între care există
anumite raporturi. În cadrul căreia se realizează un proces cu un anumit scop (exemplu: Sistemul
de conducere, informaţional, de decizie). Firma este un sistem de autoreglare.

Mediu înconjurător

Intrări Iesiri
Fir
ma

În cadrul sistemului se urmăreşte un echilibru dinamic dintre nevoi şi resurse. Cele mai
importante contribuite sunt:
• Rolul important al informaţiei în adoptarea deciziilor;
• Analiza relaţiei de feed-back (intrări şi ieşiri)
• Informaţia care ne arată influenţa acţiunii firmei asupra ei insăşi prin intermediul
mediului înconjurător.
• Rolul deosebit al metodelor cantitative în matematica de conducere şi mai ales de adaptare
a deciziilor. Şcoala sistematică a favorizat introducerea programelor liniare a programelor
dinamice, a metodelor de calcul, a consecinţelor, a diverselor variante decizionale.

Principiile de management
Principiile sunt tezele fundamentale călăuzitoare în abordarea, în explicarea şi soluţionarea
problemelor de management potrivit tendinţelor şi cerinţelor obiective ale societăţii.
- diviziunea muncii
- principiul corelării autorităţii şi responsabilităţii – presupune credinţarea de autoritate,
materializează dreptul de a da ordine şi de a primi decizii.
- principiul diciplinei
- principiul ierarhiei
- principiul ordinei
- principiul muncii in echipă
- apropierea conducerii de producere are o dublă semnificaţie:
a) organizatorică ce duce la simplificarea circulaţiei
b) geografică semnificând amplasarea centrelor de conducere de care dispun
- corelarea rezultatelor obţinute cu salarizarea
- prin cescentralizări şi cal echilibrului descentralizat – presupune transformarea sarcinilor
atribuţiilor autorităţii şi responsabilităţii la toate nivelurile. Acest princiu diferenţiază
intervenţia managerului oferind ân acelaşi timp un câmp de manifestare conducătorilor de
subsisteme.

S-ar putea să vă placă și