Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cu cateva zile in urma, am fost cautat de o doamna care mi-a povestit problema ei.
Mi-a povestit ca are o fiica cu un talent extraordinar la muzica, dar care atunci cand intra
pe scena pentru concursuri, isi pierde concentrarea si are emotii mari. M-a intrebat daca
este posibil sa o ajut pe fata si am acceptat sa vorbesc cu ea.
Am aflat ca are 16 ani si ca atunci cand are spectacole fara juriu, nu ii este frica. Tracul
(teama de a vorbi in public) apare numai atunci cand se stie evaluata. Pe de alta parte,
sora ei mai mare cu un an este opusul ei, are curaj, nu se pierde nici in fata juriului.
Cum se poate ca doua persoane apropiate ca varsta, crescute in aceeasi familie, avand
aceleasi talente, sa aiba emotii asa de diferite cand e vorba de propria evaluare?
Am un prieten pe care poate il cunosti, Pera Novacovici, cu care tin uneori cursuri. Cea
mai mare provocare si pentru el si pentru mine este sa il lasam pe celalalt sa vorbeasca.
Cand explica el, eu stau ca pe ghimpi, pentru ca imi vine sa sar sa il completez. Imi vine
sa ma ridic in picioare si sa vin in fata langa prezentator si sa completez cu cate ceva.
Noroc cu Simona, sotia mea, care tot timpul ma trage de maneca si imi zice ca nu e
momentul potrivit, ca nici mie nu mi-ar placea sa intre cineva peste mine asa in timpul
prezentarii – are dreptate, dar ma abtin greu. Pe de alta parte, Pera simte la fel ca mine. Ii
vine greu sa se abtina sa nu vorbeasca, sa nu fie ascultat.
Imi amintesc de mine si de tracul pe care il aveam cu ani in urma. Ma vad acum in
comparatie cu acele momente si zic ca nu se poate o asemenea diferenta. L-am intrebat si
pe Pera cum e cu tracul lui si mi-a spus acelasi lucru. Teama poate sa dispara si va
dispare daca iti controlezi dialogul interior!
Sa incepem cu inceputul. O sa iti spun foarte pe scurt povestea cum anume de ai trac.
Cum de tu ai trac si alte persoane nu au? Apoi, mai e o categorie de oameni care au trac,
dar tot vorbesc in public. Si ii auzi cum incep sa spuna ceva cu curaj, apoi pe masura ce
explica, iti dai seama ca propozitiile nu au sens, ca vocea i se ineaca in gat, ca vorbeste
din ce in ce mai slab, ca aproape nu se mai aude, iar in final se opreste brusc, ca si cum
mintea i s-ar fi blocat din pana de idei. Aceste persoane au un trac teribil, dar au o
imagine buna despre ei si se considera superiori tracului. Ceea ce e de admirat. Ei sunt la
un pas de a scapa definitiv de acest trac. Ce ii tine inca sa nu scape de trac? Faptul ca nu
se pot concentra pe ideile din mintea lor din cauza furtunii de emotii pe care o simt in
acel moment. Ei sunt cei care au emotii, au trac, dar au si curajul de a nu tacea. Vorbesc,
cu tot tracul pe care il simt.
Cand din cauza emotiilor prea mari, nu mai tii minte exact ce ai spus?
Aceasta se intampla din cauza ca intensitatea prea mare a emotiilor “acopera” cea mai
mare parte a mintii noastre si atunci ratiunea nu prea mai are pe unde sa isi spuna si ea
cuvantul.
Ratiunea este rece si calculata, este ca un cer senin si fara nori. Emotiile sunt ca niste nori
de furtuna pe cerul senin. Cand cerul este partial acoperit cu nori, atunci suntem in
echilibru intre ratiune si pasiune. Dar in anumite momente furtuna acopera cu nori toata
suprafata cerului si ratiunea nu ne mai ajuta.
Cum iti produci singur aceasta teama
Aminteste-ti un moment in care ai avut trac, in care ai simtit teama sa vorbesti in public.
Gandeste-te la un moment recent. Adu-ti aminte ca au fost secunde bune pana te-ai decis
sa vorbesti in care nu te-ai simtit intimidat, in care nu ti-a aparut aceasta emotie. Apoi
brusc te-ai decis sa vorbesti. In urmatorul moment, in mintea ta au inceput sa apara
ganduri:
- “Mai bine tac ca oricum nu rezolv nimic, ei deja au luat o hotarare!”
- “Nu zic nimic acum, dar sigur o sa spun data viitoare cand apare situatia asta!”
- “Nu ma obliga nimeni sa spun ceva, nu trebuie sa demonstrez nimanui nimic!”
- “Eu stiu ca pot sa vorbesc in public daca vreau, dar acum nu e momentul
potrivit!”
Perfect, ai reusit! Te-ai convins ca nu e nevoie de tine in acel moment si in acel loc. Si
ceilalti s-au convins si ei de asta. Nu te astepta sa castigi respectul celorlalti prin faptul ca
iti tii pentru tine ideile sau prin faptul ca le pui in aplicare de unul singur, fara sa le
explici si altora.
Cum ar fi daca nu ar aparea in mintea ta acele ganduri care iti provoaca tracul?
Imagineaza-ti ca nu le-ai avea…
In situatia asta, pur si simplu tracul ar fi inexistent. Dar stii deja ca propriile tale ganduri
sunt cele care cauzeaza emotiile.
Cand vorbim de trac, situatia e insa dusa la extrem. Tracul este o emotie asa de mare,
incat e mai dificil sa il controlezi decat in cazul altor emotii.
De ce este asa?
In cazul “tracului” apare teama ca nu ai valoare. Nici una din celelalte emotii de mai sus
nu sunt legate asa de mult de teama de a nu avea valoare – de teama ca nu insemni nimic.
Fiecare dintre noi are o teama mai mica sau mai mare de moarte. De fapt, nu ne este
teama de durere, ci de faptul ca prin moarte o sa disparem. Ne este groaza de anihilare,
disparitie.
Aceasta anihilare are mai multe forme pe care viata ne pune sa le “gustam” pe rand sau
toate deodata, daca suntem ghinionisti.
- Teama de a fi parasiti (in mintea parasitului apare iar gandul ca nu are valoare,
deci ori exista, ori nu exista, e tot una – este tot o teama de disparitie)
- Teama de a muri (aici e clar, e teama de a disparea, de a fi anihilat prin moarte –
din cauza asta avem dorinta sa “lasam ceva in urma noastra”)
- Teama de a fi criticati (aceasta teama este cea care provoaca tracul – ca reactie la
faptul ca atunci cand sunt criticat, parca “bucati” din mine sunt fara valoare, deci pot fi
anihilate, distruse)
In fata unui public, tu esti evaluat. Daca crezi ca publicul decide ca nu e important ce
spui tu, mintea iti face subconstient legatura cu ideea ca nu esti bun de nimic. Cand
oamenii iti analizeaza ideile, este ca si cum te analizeaza pe tine. Ca si cum atunci se
decide daca tu contezi sau nu. Daca a meritat sa te nasti sau nu.
Toate aceste ganduri se produc fara ca tu sa iti dai seama, dar in fata unui public te simti
ca in fata unei decizii de viata sau de moarte. Orice critica “musca” din personalitatea ta,
pe care numai tu stii cum te-ai chinuit sa o construiesti… iar acum vine acest grup sa iti
critice personalitatea si ideile tale. Iti e teama ca prea multe “muscaturi”, prea multe
asemenea critici te pot anihila.
Gandeste-te la un copil care este curajos la un moment dat, are personalitate. Apoi incepe
sa fie criticat, secunda dupa secunda… Mai devreme sau mai tarziu personalitatea, ce era
pe cale sa se formeze, se reduce la zero sub efectul criticilor constante. De asta iti e
teama, stii ca posibilul esec inseamna un esec al propriei tale personalitati.
Cand am aflat ce complexitate de ganduri se ascunde in spatele tracului, am aplicat prima
metoda pentru a scapa de trac. O metoda foarte eficienta.
Aminteste-ti ce ganduri ti-au trecut prin minte in momentul in care ai inceput sa citesti
articolul. Te-ai gandit ca poate nu strica sa afli cum sa scapi de trac. Poate ca ti-ai amintit
o experienta de-a ta cand ai avut trac si te gandeai ca e bine sa scapi de emotii din astea
pe viitor. Poti sa spui ca tu ai fost gandul acela sau ganditorul care a produs acele
ganduri?
Cine esti tu?
Cine le produce?
Toate emotiile apar la comanda gandurilor tale. Dar tu esti chiar mai sus decat aceste
ganduri. Pot oare gandurile sa te controleze pe tine? Cum de ai lasat sa se intample asta?
Secretul care te ajuta sa afli cine esti si sa ai la indemana puteri imense mentale si
emotionale
Ajunsi aici cu analiza, cei mai multi oameni se blocheaza. Se opresc nu pentru ca nu ar fi
curiosi sa afle ce este in spatele gandurilor, sa descopere cine este cel care produce aceste
ganduri. Iti dai seama, daca ai controlul asupra gandurilor o sa ai controlul si asupra
emotiilor tale.
Insa cei mai multi se opresc aici. Pe tine te invat cum sa mergi mai departe. Pana aici, a
fost simplu pentru ca ai folosit mintea ca sa analizezi corpul, ca sa iti amintesti emotiile,
ca sa iti amintesti de gandurile de peste zi. Dar mai departe nu mai poti folosi mintea.
Nu ai cum sa te folosesti de minte ca sa intelegi cine produce acea minte. Mintea este ca
un computer. Tu esti cel care utilizezi computerul. Daca cineva care nu se pricepe vede
cum functioneaza si ce poate sa faca un computer, are tendinta sa zica ca acel obiect e
dotat cu inteligenta.
Dar inteligenta, constiinta ce face computerul sa produca ceva esti tu. Computerul poate
sa isi analizeze harddisk-ul (analogie cu corpul tau), poate sa isi analizeze “soft”-ul
(analogie cu emotiile si gandurile) si sa isi dea seama daca programul (gandul) este corect
sau nu.
Cum se intampla asta? In timp ce ai o emotie, tu uiti de tine si traiesti acea emotie. Uiti ca
tu esti cel care a creat acea emotie sau acel gand. Te “pierzi” in interiorul acelei situatii.
Aceasta tehnica te ajuta sa iti traiesti tu viata, nu sa te traiasca ea pe tine, fara sa ai control
asupra emotiilor si gandurilor tale.
Multa lume imi spune ca vrea sa se cunoasca mai bine. Cea mai buna cunoastere nu
provine din cartile de psihologie citite, ci din aceste experiente.
Am multi prieteni care citesc aceste articole si care au practicat sau practica inca forme
de concentrare a atentiei. Eu practic aceste metode de ani de zile si nu pot sa spun ca m-
am plictisit cu tot ceea ce am aflat despre cum functionam ca oameni. Aceasta metoda
provine din experienta de mii de ani de traditie a samanilor si a celor care practica forme
de meditatie.
Aplicam acum metodele lor pentru ca inainte de a atinge stari superioare de constiinta,
stari spirituale, tot aceste metode sunt cele care ne ajuta sa rezolvam stari emotionale
mai… pamantene.
Aceasta tehnica m-a ajutat pe mine sa scap de trac. Mi-am dat seama nu numai logic si
rational ca eu sunt cel care stapaneste emotiile si gandurile. Dupa aceea, nu a fost decat
un simplu pas ca sa dispara acest trac. Pur si simplu, intelegeam ca e o simpla emotie care
a aparut si o sa dispara exact cum a aparut.
Am inceput sa tin prezentari. Inainte de prezentari faceam tot timpul aceasta metoda de
interiorizare si autoanaliza. Ma ajuta sa nu uit cine sunt. In timp ce vorbeam, am inceput
sa reusesc sa am atentia divizata. Sa fiu atent la ce spun si sa fiu atent la ce gandesc, la ce
simt. Asta mi-a dat un avantaj. Puteam sa anticipez ce o sa spun chiar inainte de a spune
acel lucru.
Multa lume imi zice la finalul cursurilor ca explic cursiv si pe inteles. Lucrul asta nu l-am
avut dintotdeauna. Mi-a aparut odata cu aceasta divizare a atentiei, dupa ce am inceput sa
fac aceasta tehnica. Pur si simplu, puteam sa ma concentrez pe doua lucruri in acelasi
timp. Asa ca puteam sa ma gandesc ce urma sa spun dupa fiecare propozitie si mai aveam
si timp sa schimb in minte propozitia daca nu era corecta, iar in final spuneam exact ceea
ce trebuia.
Stiu ca pare straniu, dar dupa ce o sa practici aceasta metoda timp de cateva saptamani, o
sa vezi ca mintea ta incepe sa functioneze altfel.
Este un mare pas spre a afla mai mult despre tine. Si in timpul asta ti-ar rezolva definitiv
si problema de trac si teama de a fi in fata publicului.
Mai am o tehnica pentru cei carora aceasta metoda li se pare dificila. Cealalta tehnica
provine din NLP si consta in schimbarea acelor voci interioare de care vorbeam la
inceput. Schimband tonul acelor ganduri ale tale care iti provoaca tracul, o sa se schimbe
si emotia rezultanta.