Nulitatea și anulabilitatea actelor administrative

Nulitatea și anulabilitatea actelor administrative.................................................................2

Bibliografie……………………………………………………………14..........................2
Nulitatea și anulabilitatea actelor adminsitrative..................................................3
I .Actul adminsitrativ...........................................................................................................3
I.1. Noțiuni introductive...................................................................................................3
I.2. Forma și procedura emiterii actului administrativ ....................................................4
Operațiuni procedurale anterioare................................................................................5
Operațiuni procedurale concomitente..........................................................................6
Operațiuni procedurale posterioare..............................................................................7
II. Nulitatea actului administrativ........................................................................................7
II.1 Clasificarea nulităților actului administrativ ............................................................8
Nulitatea absolută.........................................................................................................9
Nulitatea relativă..........................................................................................................9
a) Nulitatea parțială....................................................................................................10
b) Nulitatea totală.......................................................................................................11
II.2 Organele competente să constate nulitatea și procedura........................................11
II.3 Efectele nulității......................................................................................................12
III.Concluzii.......................................................................................................................13

Bibliografie………………………………………………………
……14
 Nulitatea și anulabilitatea actelor adminsitrative

I .Actul adminsitrativ

I.1. Noțiuni introductive

Problema actelor administrative are multiple contingențe cu toate ramurile

dreptului.
Ca o definiție ,,generală”, în accepțiunea structural-organizaționlă, actul
administrativ este acea formă juridică de realizare, ca activitate principală ori secundară,
a faptului administrativ, de către organe de stat sau, în baza legii, de organe nestatale, ce
concretizează manifestarea unilaterală de voință a acestora, într-un regim juridic
administrativ, tipic sau atipic, după caz.
Denumirea de acte de drept administrativ s-a propus în ideea evocării mai clare a
regimului elaborării și respectiv, al efectelor actelor organelor administrației de stat,
emise în realizarea puterii de stat. S-a urmărit a se releva, chiar prin denumire, că aceste
acte sunt supuse unui regim juridic diferit de acela al actelor civile ale organelor
administrației de stat.
Prin act administrativ înțelegem acea formă juridică principală a activității
organelor administrației publice, care constă într-o manifestare unilaterală și expresă de
voință de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în realizarea puterii
publice, sub controlul principal de legalitate al instanțelor judecătorești.1
Prin raportare la definiția enunțată se desprind ca trăsături ale actului
adminsitrativ, în sens formal-material, că acesta este o formă juridică principală a
activității organelor administrației publice ce reprezintă o voință unilaterală, fiind emis
numai în realizarea puterii publice și având un regim specific.
Regimul juridic specific al actului administrativ, pe care îl denumim regim de
drept administrativ, este stabilit, în principal, de Constituție și de Legea nr. 554/2004
privind contenciosul administrativ.
Actul adminstrativ este obligatoriu atât față de persoanele fizice sau juridice
cărora li se adresează,cât și față de organul care l-a emis, ținut să-l respecte el însuși, pe
tot parcursul viabilității lui. Din această trăsătură rezultă, pe de o parte, că actele
organelor superioare ale administrației publice sunt obligatorii pentru organele
subordonate, iar, pe de altă parte, organele superioare au dreptul de a modifica sau anula
actele organelor inferioare fără a avea însă posibilitatea de a li se substitui, adică de a
reglementa ele însele raporturile juridice ce fac parte din sfera atribuțiilor exclusive ce
revin organelor subordonate. În acest sens, putem concluziona ca fiind emise pe baza și în
executarea legii, rezultă, pe de o parte, că actele administrative nu pot conține dispoziții
contrare legilor, iar printr-o lege se poate modifica sau anula un act administrativ.
Această obligativitate a actului administrativ derivă din faptul că el este dat pe
baza și în executarea legii, și din această cauză se bucură de o prezumție de legalitate.

1
Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Ed. Nemira, București, 1996, pg.274

3
 Pentru ca principiul legalității să fie respectat, fiind aplicat la activitatea
administrației de stat, este necesar ca actele de violare a legilor și a altor acte normative
să determine aplicarea unor sancțiuni juridice chiar dacă sunt săvârșite de organele
administrației de stat. În afară de sancțiunile prevăzute de Codul penal, care nu pot fi
aplicate decât atunci cand ilegalitatea ia forma unei infracțiuni și au consecințe numai
asupra autorului actului ilegal, legea prevede și unele sancțiuni care lovesc însăși actul
juridic, lipsindu-l de efectul său. 2

I.2. Forma și procedura emiterii actului administrativ

În ceea ce privește conformitatea cu legea a actelor de drept administrativ, din

punctul de vedere al formei lor, procedura de elaborare a unui act de drept administrativ
poate consta din forme mai mult sau mai puțin complicate. Mai mult, sunt cazuri când
administrația poate proceda fără să fie obligată să respcte procedura prestabilită. Această
libertate de mișcare se recunoaște uneori administrației de stat ținând seama de marea
varietate de sarcini care-i revin.
Manifestarea de voință care constituie actul adminsitrativ nu poate produce efecte
juridice (dată fiind importanța acestor efecte), dacă nu este concretizată de regulă, într-o
formă scrisă. Aceasta înseamnă că actele administrative nu sunt, în principiu,
consensuale, lucru explicabil prin caracterul lor de acte autentice, acte emise în numele și
cu autoritatea statului, în realizarea puterii publice.3
Actele adminsitrative cu caracter normativ îmbracă numai forma scrisă, deoarece
legea, în primul rând, legea fundamentală, prevede obligația publicării lor. În schimb,
actele administrative individuale pot îmbrăca și forma orală, în condițiile autorizate de
lege.
Din moment ce legea stabilește necesitatea îndeplinirii anumitor condiții pentru
valabilitatea actelor administrației de stat, este logic să tragem concluzia că acele acte
care nu satisfac condițiile legii sunt nevalabile și, prin urmare, nu pot produce efecte
juridice. În lumina acestei precizări, nulitatea în dreptul administrativ apare ca o
sancțiune care intervine dupa ce o dispoziție legală a fost încalcată, lipsind actul juridic
viciat de efectele juridice în vederea căruia a fost emis.4
Din această definiție deducem faptul că nulitatea este sancțiunea aplicabilă
exclusiv actelor juridice ale adminstrației de stat. Faptele materiale ale administrației de
stat, chiar ilegale, nu pot fi anulate. Întrucât ele constau în transformări aduse lumii
materiale (de exemplu, o întreprindere de electricitate a instalat un stâlp pe un teren
străin), ar fi un nonsens să li se aplice sancțiunea nulității căci bunul transformat printr-un
fapt material nu poate fi readus în starea anterioară decât tot printr-un fapt material, iar nu
printr-o simplă manifestare de voință, cum este un act de anulare. Dimpotrivă , actul
juridic fiind o manifestare de voință, va putea fi desființat în efectele lui juridice tot
printr-o manifestare de voință.
Condițiile procedurale ce determină valabilitatea actelor administrative sunt
manifestări de voință care nu produc efecte juridice proprii. Astfel, în funcție de

2
Tudor Drăganu, Actele de drept administrativ, Ed. Științifică, București, 1959, pg. 148
3
Antonie Iorgovan, op.cit, pg. 302
4
Tudor Drăgan. op. cit., pg. 148

4
momentul emiterii actelor administrative ele se pot împărți în: anterioare, concomitente și
posterioare.
În cazul nerespectării acestor condiții (în cazul condițiilor anterioare și
concomitente) pe care le vom expune în rândurile următoare, actul administrativ este
sanționat cu nulitatea, sancțiune care face tema referatului nostru.

Operațiuni procedurale anterioare

Emiterea unui act administrativ presupune, de cele mai multe ori, o activitate
premergătoare, complexă, în special atunci când actul administrativ ce urmează a fi emis
va avea carater normativ sau atunci când privește modificări substanțiale ale ordinii
juridice sau a situației juridice a unei persoane.
Dintre operațiunile procedurale anterioare emiterii actului administrativ sunt
avizarea, obținerea acordului cerut de lege altui organ, întocmirea unor rapoarte,
propuneri ori alte documente, împlinirea formelor specifice procedurii jurisdicționale.
Avizele
Avizele sunt păreri pe care organul care vrea să emită un act le cere altui organ,
compartiment sau altor persoane. Acestea sunt de cele mai multe ori opinii ale unor
specialiști care tind să lămurească dacă proiectul de act administrativ corespunde din
punct de vedere legal, tehnic, al oportunității astfel încât autoritatea competentă să fie în
măsură de a lua o anumită decizie care de cele mai multe ori nu are o pregătire în
specialitatea domeniului în care se emite actul administrativ, referindu-ne în acest sens la
o autoritate uninominală (prefect, primar) care să poată opta pentru o decizie corectă,
legală și operațională.
Avizele se clasifică, de regulă, în trei categorii: facultative, consultative și
conforme (obligatorii).
Avizele facultative sunt acele opinii pe care organul care adoptă sau emite un act
adminsitrativ de autoritate este liber să le ceară sau nu altui organ al administrației
publice sau a unui organism de specialitate. Adoptarea sau emiterea actului administrativ
fără acest aviz nu are nici o consecință asupra validității actului adminsitrativ adoptat sau
emis după caz, deci, nu atrage nici o sancțiune.
Avizele consultative sunt acele opinii pe care organul care adoptă sau emite actul
administrativ de autoritate este obligat, potrivit legii, să le solicite altor organe ale
administrației publice sau unor organisme de specialitate, dar nu este obligat să țină
seama de conținutul acestora. Adoptarea sau emiterea fără solicitarea si obținerea acestui
aviz atrage nulitatea relativă a actului, nu pentru că actul respectiv a fost adoptat sau emis
fără să se țină seama de cuprinsul avizului ci pentru că actul a fost adoptat/emis cu
nesocotirea legii care prevedea că la adoptarea/emiterea actului, organul administrației
publice trebuie să solicite avizul prevăzut de lege.5
Avizele conforme sunt opinii pe care organul care adoptă sau emite un act
administrativ de autoritate este obligat, potrivit legii, să-l ceara unui anumit organ al
administrației publice și la emiterea actului trebuie să se conformeze acestuia. Asemenea
avize sunt expres prevazute de lege, iar lipsa lor atrage nulitatea absolută a actului
administrativ. De regulă, aceste avize se cer de la organele administrației publice ierarhic
superioare ori de la organele egale în rang, dar de o anumită specialitate. 6
Acordul
5
Valentin I. Prisăcaru, Tratat de drept administrativ român, Ed. Lumina Lex, București, 1993, pg. 201

5
 Acordul reprezintă o condiție prealabilă, dar care diferă de aviz prin faptul că
anagajează și voința autorității care le emite alături de voința autorității care le-a solicitat.
În aceste condiții, se poate vorbi de acte administrative cu caracter complex care fac
obiectul voinței a două autorități publice și, pe cale de consecință, anagajează
răspunderea juridică a ambelor autorități. Dacă actul adminsitrativ este emis în baza
acordului unei alte autorități publice, persoanele care se consideră vătămate se vor putea
adresa în justiție atât împotriva autorităților care au emis actul , cât și împotriva autorității
care și-a dat acordul la emiterea lui.
Sancțiunea care se impune în cazul lipsei acordului este nulitatea absolută.

Operațiuni procedurale concomitente

Dintre condițiile procedurale concomitente emiterii actului administrativ, cele mai
des citate, în lucrarile de specialite, sunt cvorumul, majoratatea cerută de lege pentru
adoptarea actului, motivarea.
Cvorumul
Desemnează majoritatea membrilor prezenți cerută pentru ca organele colegiale
să poată lucra valabil. Această majoritate este, de regulă, absolută ceea ce înseamnă că
pentru a se putea desfășura valabil ședința organului colegial trebuie să fie prezentă cel
puțin jumătate plus unu din numărul membrilor ce compun organul colegial sau membrii
în funcție. Cvorumul este obligatoriu, în primul rând, pentru ca organul să funcționeze
legal. Trebuie precizat că acesta reprezintă numărul minim de membri ce trebuie să fie
prezenți pentru ca organul să poată adopta acte administrative pe când majoritatea , în
oricare din variantele ei, reprezintă numărul de memebri prezenți care votează pentru
adoptarea actului. Pentru nerespectarea acesteia, sancțiunea care intervine este nulitatea
absolută.
Majoritatea
Această condiție nu este identică cu cea anterioară pentru că ea are în vedere
adoptarea actului și nu numai întrunirea valabilă a organului colegial. Majoritatea cerută
de lege pentru adoptarea actului poate fi simplă, asbolută sau calificată. Majoritatea
simplă se realizează atunci când, pentru adoptarea unei măsuri, votează mai mulți pentru
decât împotriva ei. Nu are deci importanță câți se abțin și câți sunt împotrivă. Majoritatea
absolută presupune votul a jumătate plus unu din numărul total al membrilor organului
colegial în favoarea măsurii propuse. Majoritatea calificată este o majoritate mai mare
decât cea anterioară, de regulă două treimi.Și de această dată sancțiunea care intervine
pentru nerespectare este tot nulitate absolută.

6
Se constată în practică, însă că sunt acte adminsitrative de autoritate care prevăd să ceară avize confome
și de la organele inferioare. Astfel, prin H.G. nr 48/1992 privind înființarea si organizarea Institutului
National pentru Pregatirea si Perfectionarea Magistratilor s-a prevazut ca atributiile pentru ministrul
justitiei si pentru ministerul Justitiei se vor exercita cu avize conforme ale Consiliului Superior al
Magistraturrii si Consiliului Institutului. Primul organism lucreaza,în afara de atributiile consiliului de
disciplina a judecatorilor, sub presedentia ministrului justitiei,iar al doilea functioneaza “in subordinea
ministrului de justitie”. Daca s-ar respecta aceasta prevedere ar insemna ca atributiile ministrului justitiei si
ale Ministerului Justitiei să fie exercitate dupa cum stabilesc cei care isi dau avizul, ceea ce ni se pare de
neadmis.

6
Operațiuni procedurale posterioare
În ceea ce privește acest tip de operațiuni procedurale nu prezintă importanță
pentru instituția nulității deoarece această sancțiune se fundamentează pe cauze
anterioare sau concomitente emiterii/adoptării actului administrativ și nu ulterioare.
Actul administrativ fie că are caracter normativ sau individual produce efecte
juridice creînd situații juridice noi ce pot afecta sau crea drepturi și obligații terților. De
aceea, conținutul actului trebuie cunoscut în general, ceea ce presupune, pe de o parte
comunicarea sau publicarea actului administrativ în funcție de caracterul său individual
sau normativ, pentru ca toți cei interesati să poată cunoaște noua reglementare.
Nerespectarea acestor proceduri atrage inexistența actului, și nu nulitatea, instituție care
reprezintă tema centrală a referatului.

II. Nulitatea actului administrativ

După cum am arătat, în principiu, actele ilegale ale administrației sunt lovite de
nulitate, în sensul că ele nu produc efecte juridice. Dar viciile de ilegalitate, care
afectează un act juridic pot fi mai mult sau mai puțin grave. Uneori, ilegalitatea este atât
de evidentă încat manifestarea de voință nu are nici măcar aparența unui act juridic, în
timp ce alteori actul are toate semnele exterioare ale unei manifestări valabile de voință,
deși este facută cu violarea unor dispoziții legale.7 Nulitatea poate fi și consecința
încălcării interesului public sau bunelor moravuri ori chiar a interesului particular, în
funcție de gravitatea viciilor de legalitate. Tocmai pentru că viciile de legalitate pot fi
mai mult sau mai puțin energice, este logic să se distingă mai multe categorii de
ilegalități, și ca urmare, mai multe categorii de sancțiuni ale acestei ilegalități.
Anularea unui act administrativ presupune lipsirea actului în cauză de orice efecte
juridice produse de acesta și încetarea pentru viitor a oricăror efecte.
Anularea are efecte ex tunc și ex nunc. Aceasta este strâns legată de nerespectarea
legalității la data emiterii unui act juridic și are caracterul unei sancțiuni.
Din punct de vedere juridic reprezintă o formă de încetare a efectelor juridice a
actelor administrative, nu și faptelor materiale pentru că bunul transformat nu mai poate
fi adus în starea inițială printr-un act de anulare, ci eventual tot printr-un fapt material.
Teoria nulităţii actelor administrative a constituit o preocupare constantă a
doctrinei de specialitate şi în funcţie de gravitatea diferită a viciilor de ilegalitate care duc
la anularea lor au apărut două concepţii: cea bipartită, care distinge între actele nule şi
anulabile, respectiv cea tripartită, care distinge între nulitate absolută, nulitate relativă şi
inexistenţă.
Mircea Anghene face o distincție esențială între acte administrative nule și acte
anulate.
Așadar, actele administrative ar fi nule atunci când sunt în vădită contradicție cu
legea. Dimpotrivă, atunci când actul ar fi atins de lipsuri neesențiale, el ar fi numai
anulabil.
Același autor a indentificat și o serie de deosebiri între nulitate și anulare.
În primul rând, în cazul nulității unui act, nulitatea poate fi invocată de orice
instituție sau cetățean care poate refuză să-l execute, actul respectiv neposedând forță
7
Tudor Drăganu, op.cit, pg.149

7
juridică. În schimb, în cazul unui act anulabil, viciul actului poate fi invocat numai de cel
ale cărui drepturi sau interese legale sunt lezate prin viciul respectiv.
În al doilea rând, actul nul nu poate fi rectificat sau consolidat prin punearea în
executare, căci acest act, neîntrunind condițiile esențiale prevăzute de lege, nu are o
existență juridică și nu poate produce în consecință nici un fel de efecte juridice. Actul
anulabil poate fi rectificat prin îndreptarea viciilor de formă sau a lipsurilor sale
neesențiale, el căpătând valoare cu efect retroactiv.
În al treilea rând, în cazul actului nul nu este nevoie de o revocare atunci când se
constată nulitatea lui căci el n-a putut produce și nici nu poate produce pe viitor vreun
efect. În cazul actului anulabil, el trebuie revocat de organele care l-au emis, fie anulat de
organul superior competent.
Putând da loc unui număr de obiecțiuni, deosebirea stabilită pe aceste baze între
actele nule, adică lovite de nulitate absolută și actele anulabile, adică lovite de nulitate
relativă, trebuie examinată în lumina principiilor dreptului nostru administrativ și a
legislației în vigoare.
După cum se observă, Mircea Anghene foloseste denumirea de nulitatea
desemnând nulitatea absolută, iar pe cea de anulare pentru nulitatea relativă.
În prezent nu se mai face această distincție, noțiunile de nulitate și anulare fiind
sinonime.
Referitor la teoria inexistenței actelor administrative datorită faptului că ele sunt
emise de un organ „vădit necompetent” trebuie avut în vedere înțelesul sintagmei “vădit
necompetent” deoarece , în opinia noastră emiterea unui act de către un organ
necompetent atrage nulitatea actului. În realitate, actul actul există și poate produce efecte
juridice, dar necompetența atrage nulitatea. Competența fiind întotdeauna legală, emiterea
actului cu depățirea competenței presupune încălcarea legii, deci lovirea actului de efecte
juridice fiindcă emitentul nu avea competența legală de a emite actul.
Actele administrative inexistente nu prezintă nici cel puțin aparența de legalitate,
fiind încălcată legea evident și ușor sesizabil: așa cum art 107 din Constituție califică
actele Guvernului ca inexistente atâta timp cât nu au fost publicate, tot astfel art. 99 alin.
1 din legea fundamentală, prevede că “nepublicarea Decretului Președintelui României
atrage inexistența acestuia”. Față de cele două texte fundamentale privind actele
inexistente , considerăm că în doctrină, în trecut, s-au făcut unele confuzii în această
materie, extinzandu-se categoria actelor inexistente.
Totuși problema actelor inexistente este foarte importantă din punct de vedere
practiv, și astfel, se arată că deciziile executive sunt acele acte aadministrative cărora le
lipsesțte unul dintre elementele constitutive și esențiale ale lor, că prin acestea ele sunt
considerate “nu numai nule ci și inexistente”. Cazurile de inexistență sunt totuși rare , ele
nu prezintă o frecventă alarmantă cum este cazul actelor nule sau anulabile.

II.1 Clasificarea nulităților actului administrativ

În funcție de interesul ocrotit prin anularea actelor administrative nulitatea

acestora este de două feluri, anume nulitatea relativă și nulitate absolută.

8
Nulitatea absolută
Nulitatea absolută este aceea care sancționează nerespectarea, la încheierea
actului administrativ a unei norme juridice care ocrotește un interes general, obștesc,
deci a unei norme juridice imperative de ordine publică, desigur, care instituie o condiție
de validitate pentru încheierea actului juridic.
Nulitatea absolută constă în desființarea retroactivă a efectelor actului
administrativ începând din momentul apariției cauzei de nulitate și împiedicarea pentru
viitor a producerii efectelor în vederea cărora actul a fost emis.
Pe cale de consecință, nulitatea absolută poate fi invocata oricând și de oricine
are interes, de instanță din oficiciu, de procuror precum și alte organe prevazute de lege.
Imprescriptibilitatea sa se manifestă prin faptul că ea poate fi invocată oricând, pe
cale de acțiune sau de excepție. 8 De exemplu, o persoană a fost numită în funcție fără
desfășurarea concursului, deși legea prevede că ocuparea acelui post nu se poate face
decât prin concurs. În acest caz, actul de numire este absolut nul.
Fiind menită să ocrotească interese generale, invocarea nulității absolute de către
oricine are interes oferă posibilitatea unui cerc larg de persoane sau organe să invoce o
asemenea nulitatea a unui act administrativ.
Invocarea din oficiu de către instanță a nulității absolute nu trebuie înteleasă în
sensul că instanța ar putea să se sesizeze din oficiu cu o acțiune în declararea nulității și
nici că ar putea, în lipsa unei cereri exprese formulate privind un act administrativ adoptat
cu nesocotirea unei norme juridice care ocrotește un interes obștesc, să se pronunțe în
dispozitivul hotărârii asupra nulității deoarece ar încălca principiul disponibilității.
Totuși, nulitatea absolută nu ar putea fi invocată de o persoană complet străină de
actul juridic respectiv, întrucât o astfel de persoană nu ar justifica un interes propriu, care
să fie în legătură cu cauza nulității absolute a actului administrativ respectiv. 9
Indiferent că se solicită pe cale de acțiune sau pe cale de excepție nulitatea
absolută poate fi invocată oricând, fiind imprescriptibilă.
În opinia unui cunoscut autor, imprescriptibilitatea este justificată prin caracterul
constatator al acțiunii în nulitate absolută, limitându-se doar să constate ca actul nu a luat
ființă ab initio. 10
Cât privește regula inadmisibilității confirmării nulității absolute se explică prin
caracterul obștesc al interesului ocrotit de norma juridică a cărei încălcare atrage această
sancțiune.

Nulitatea relativă
Nulitatea relativă este aceea care sancționează nerespectarea, la emiterea actului
administrativ a unor condiții de o importanță mai mică decât cele de la nulitatea absolută.
Acest tip de nulitate intervine în momentul în care sunt încălcate unele interese
individuale, tocmai de aceea ea poate fi invocată doar de cei interesați. De exemplu, dacă
desfășurarea concursului pentru ocuparea unui post în aparatul administrativ s-a făcut
fără respectarea anumitor reguli procedurale, în favoarea concurenților, cum ar fi

8
Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2008, pg. 314
9
Ibidem, pg. 316
10
M. Eliescu, Unele probleme privitoare la prescripția extinctivă în cadrul unei viitoare reglementări
legale, Revista “Studii si cercetari juridice”, nr. 1/1956, pg. 259-260

9
anunțarea probelor de concurs într-un termen precis, dacă nici unul dintre ei nu se plânge,
concursul este considerat că s-a desfasurrat în mod legal.
Deși regula instituită este aceea că nulitatea relativă poate fi invocată doar de
persoana interesată, posibilitatea de a invoca nulitatea relativă aparține unui cerc mai larg
de persoane. Astfel, nulitatea relativă poate fi invocată de cel al cărui interes a fost
nesocotit la emiterea actului administrativ, de reprezentantul legal al celui lipsit de
capacitate de exercițiu, de succesorii părții ocrotite prin norma încălcată, cu excepția
acțiunilor intuitu personae. Autoritatea tutelară poate invoca nulitatea actului încheiat de
sau pentru incapabil.11
Regula potrivit căreia nulitatea relativă trebuie invocată înăuntrul termenului de
prescripție extinctivă se justifică prin aceea că, fiind instituită pentru ocrotirea unui
interes individual, urmează să cedeze în fața intereselor generale pe care le asigură
instituția prescripției extinctive.
Având menirea de a ocroti interese individuale, este firesc ca persoana interesată
să poată renunța în mod valabil la dreptul de a invoca nulitatea relativă, dacă apreciază că
acest fapt este conform intereselor sale. Renunțarea la un asemenea drept are ca efect
acoperirea nulității relative și se realizează prin confirmare. Așadar, confirmarea este acel
act juridic unilateral prin care se renunță la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
Confirmarea poate fi expresă sau tacită. Executarea unui act juridic lovit de nulitate
relativă reprezintă o confirmare tacită.

După întinderea efectelor nulității, acesta poate fi totală sau parțială.

a) Nulitatea parțială
Nulitatea parțială este acea nulitate care desființează numai o parte dintre efectele
actului administrativ, celelalte efecte menținându-se întrucât nu contravin legii.
Trebuie reținut că nuliatatea parțială presupune, cu necesitate, un act juridic cu un
conținut complex, în sensul că actul administrativ are mai multe clauze și deci mai multe
efecte, deoarece numai într-o asemenea situație s-ar pune problema desființării unor
efecte și a menținerii altora. De astfel, se poate constata că în practica judiciară cazurile
de nulitate parțială nu sunt foarte numeroase.
În doctrină s-au făcut o serie de precizări importante în legătură cu anumite
împrejurări ce nu constituie nulitate parțială. Astfel, următoarele situații nu reprezintă
nulitate parțială, trebuind deci să nu fie confundate cu aceasta: ipoteza în care dintre mai
multe acte juridice, aflate în strânsă legătură, se anulează în întregime numai unul,
situația în care dactul lovit de nulitate relativă este validat prin confirmare, ipoteza când
actul e lovit de nulitate absolută, însă ulterior este îndeplinită cerința nerespectată la
momentul emiterii și situația când forma ad probationem nu a fost respectată, dar
operațiunea este valabilă. 12

11
Gabriel Boroi, op.cit.,pg. 318
12
Ibidem, pg. 308

10
 b) Nulitatea totală
Nuliatatea totală este acea nulitate care desființează actul adminsitrativ emis în
întregime. Intervine cand clauzele afectate de nulitate nu pot fi înlocuite cu altele , ori
toate efectele sunt contrare legii.

II.2 Organele competente să constate nulitatea și procedura

Indiferent cum înțelegem nulitatea actelor adminsitrative (nulitate de drept,

nulitate relativă, nulitate absolută, anulabilitate), ea trebuie să fie constatată și pronunțată
de organele competente. Pe baza realităților juridice anterioare, era unanim admisă în
literatura de specialitate că anularea poate fi pronunțată de organele puterii de stat, de
cele ale administrației de stat, de organele judecătorești precum și de organele
procuraturii în anumite cazuri. Față de noul sistem constituțional, de noile raporturi între
autoritățile publice, competența de a constata nulitatea unui act administrativ nu mai
poate reveni decât organului administrativ superior ierarhic și instanțelor judecătorești, în
principal instanțelor de contencios administrativ. În anumite cazuri acest drept aparține și
ministerului public.
Anularea unui act administrativ nu se poate efectua decât printr-un alt act având o
forță juridică superioară forței juridice actului supus anulării sau având cel puțin aceeași
forță juridică cu a actului anulat și cu respectarea aceleiași proceduri folosite la emiterea
actului anulat. Anularea poate fi decisă de către organul ierarhic superior al administrației
publice sau alte organe autorizate.
Când anularea este înfăptuită de organul emitent, ea poartă denumirea de
retractare. Anularea decisă de organul ierarhic superior poartă denumirea de revocare.
Uneori, în loc de anulare se poate spune că actul admninistrativ a fost retras.
Organele judecatoresti își întemeiază dreptul de anulare a actelor administrative
pe dispozițiile exprese ale art 126 alin 6 din Constituție, precum și pe cele ale legii
organice, respectiv pe dispozițiile exprese din Codul de procedură penală. Autoritățile
cuprinse în Ministerul Public pot anula numai actele ilegale ale organelor administrative
de cercetare și urmarire penelă, respectiv ale organelor de administrare a locurilor de
deținere și executare a pedepselor. 13
Cât privește procedura, trebuie să reținem că se aplică cele mai diferențiate reguli,
după cum este vorba de implicarea unui organ al administrației publice, a unei instanțe
judecătorești ori a Ministerului Public. Dacă în ipoteza retractării, organul administrativ
trebuie să respecte toate regulile procedurale din faza elaborarii actului administrativ
respectiv, în cazul constatării nulității, organul administrativ ierarhic este ținut să respecte
doar acele reguli procedurale ce sunt specifice realizării propriei sale competențe. În caz
contrar, s-ar ajunge într-o situație de neacceptat, cea a anulării unui act administrativ al
unui organ ierarhic care, la rândul lui, este lovit de nulitate. Se subînțelege că țn ipoteza
în care organul administrativ ierarhic este sesizat prin exercitarea de către un cetățean a
dreptului de petiționare, el va fi ținut să respecte regulile procedurale, în primul rând
termenele reglementate de procedura administrativă necontencioasă. 14
Procedura pe care trebuie să o respecte instanțele judecătorești este fie cea
consacrată de Legea nr. 554/2004, fie cea stabilită prin alte acte normative, dar tot pentru
13
Antonie Iorgovan, op.cit., pg. 329
14
Ibidem, pg. 330

11
instanțele de contencios administrativ, fie cea consacrată prin acte juridice speciale dar
pentru instanțele de drept comun.
Ministerul Public își exercită competența de anulare a actelor administrative în
baza normelor dreptului procesual penal, motiv pentru care aceste aspecte sunt analizate
în cursurile de drep procesual penal.
Mai trebuie menționat faptul că atâta timp cât nu va aparea o reglementare
specială pentru nulitatea actelor de drept administrativ, regimul juridic al acestor acte va
fi supus dispozițiilor dreptului comun.

II.3 Efectele nulității

Prin efectele nulității actului administrativ înțelegem consecințele juridice ale

aplicării sancțiunii nulității, adică urmările datorate desființării în întregime sau în parte a
actului administrativ care a fost emis cu încălcarea dispozițiilor referitoare la condițiile
sale de validitate. Așadar, esența efectelor nulității este exprimată chiar în definiția
nulității și constă în lipsirea actului de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru
încheierea sa valabilă.
Concret însă efectele nulității diferă, în primul rând, după cum nulitatea este totală
sau parțială, iar, în al doilea rând, în funcție de ceea ce s-a întamplat după emiterea
actului lovit de nulitate, mai exact după cum actul a fost sau nu executat și după cum au
fost sau nu emise acte ulterioare în legătură cu aceleași drepturi.
Indiferent care organ pronunță nulitatea, el nu poate anula un act administrativ
decât pentru cauze anterioare sau concomintente emiterii lui. Cum se arată în literatura de
specialitate, nu este de conceput ca un act administrativ să fie legal în momentul emiterii
lui și să fie ilegal ulterior. Tocmai de aceea, anularea are ca regulă, efectul retroactiv. De
aici, rezultă ca actele de anulare sting efectele actelor anulabile considerându-se că
acestea din urmă nici nu au existat. Se subînțelege că pot fi șterse numai efectele juridice
și nu faptele materiale, care prin însăși existența lor pot da naștere unor efecte juridice
deosebite, faptic, nu poate fi restabilită situația din momentul emiterii actului ilegal. De
exemplu, anularea unei diplome pe baza căreia s-a exercitat o profesie nu poate șterge
efectele trecute ale acesteia deoarece profesia respectivă s-a realizat prin activități
succesive.15
Tocmai de aceea, în dreptul muncii, ca și în practica judecătorească, nu se
exclude ideea dreptului la retribuție, la vechime în muncă, la alocație de stat pentru copii.,
persoanei fizice ce a ocupat postul în baza unei diplome ilegale.
Prin principiul retroactivității efectelor nulității înțelegem regula potrivit căreia
nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci și pentru trecut, adică efectele nulității
se produc chiar din momentul emiterii actului administrativ. Așadar, vor fi înlăturate și
efectele actului care s-au produs între momentul încheierii acestuia și momentul anulării
efective a actului.16
Principiul retroactivității efectelor nulității actului adminsitrativ decurge din
principiul legalității, în sensul că restabilirea legalității, încălcată la emiterea actului,
impune înlăturarea efectelor produse în temeiul actului respectiv. Acest principiu

15
Ibidem, pg. 331
16
Gabriel Boroi, op.cit., pg. 325

12
contribuie la asigurarea ordinii de drept, fiind de neconceput ca ordinea de drept să fie
tulburată, însă efectele ce îi aduc atingere sa fie totuși menținute.
Sugestiv, se exprima în acest sens prof. T. Draganu :“Numai efectele juridice ale
actului sunt paralizate prin anularea, în timp ce consecințele lui de fapt sunt o realitate
care s-a produs în trecut și deci nu poate fi ignorată”17
Un alt autor, Romulus Ionescu , este totuși de părere ca anularea pentru cazuri de
neoportunitate produce efecte doar de la data emiterii actului de anulare, ex nunc,
păstrându-și efectele produse. Această soluție, la care ne raliem se bazează pe ideea că
actul administrativ anulat a fost legal până la data constatării neoportunității sale,
încetând de a mai fi legal numai de la această dată.18 Autorul susține și ideea unei nulități
totale sau parțiale, dupa cum este ilegal actul în întregime sau numai o anumită parte a
acestuia. 19
Noi apreciem că efectele nulității actului administrativ sunt totale, fără a înțelege
de aici ca ele se răsfrâng în cazul actelor administrative individuale exclusiv asupra
titularului lor, când facem această afirmație ne referim la efectele nulității și nu la felurile
ei ce pot interveni cu privire la un act administrativ normativ.
Putem susține regula după care anularea unui act administrativ are ca efect
nulitatea tutror actelor juridice ulterioare care au fost condiționate sub aspectul legalității,
de existența acestui act administrativ. Acest principiu privește efectele nulității actului
față de terți. De la această regulă există unele excepții, în cazul în care este vorba de o
formă specială a anulării, și anume revocarea, formă ce reprezintă prin ea însăși un alt
principiu al regimului juridic administrativ .
În fine, mai reținem că nulitatea actului administrativ individual nu este
determinată de necesitatea de a anula actul administrativ normativ pe baza căruia a fost
emis actul individual. Similar, anularea unui act administrativ nu este atrasă automat de
abrogarea legii pe baza căreia a fost emis. Numai în cazul când actul administrativ
normativ sau cel individual ar veni expres sau implicit în contradicție cu situație de drept
creată prin aborgarea legii sau abrogarea actului administrativ normativ pe baza căruia a
fost emis, acel act administrativ devine ilegal și ca atare este nul.20

III.Concluzii

În concluzie, actul adminsitrativ constituie forma principală prin care se

realizează activitatea administrației publice și constă într-o manifestare expresă de voință
prin care se creează, se modifică sau se sting raporturile juridice de drept administrativ.
Emiterea lor pe baza și în executarea legii atrage ca și consecință faptul că actul
administrativ nu poate conține dispoziții contrare legilor, dar printr-o lege se poate
oricând anula sau modifica un act administrativ.
Pe lângă acest principiu al legalității care trebuie respectat cu strictețe, legiuitorul
român a încercat să impună și o serie de condiții pentru validitatea actelor administrative
pentru a se asigura respectarea normelor în vigoare și a stopa încălcarea intereselor atât
publice, cât și particulare ale indivizilor. Totuși, nu de puține ori în ultimii ani am asistat

17
T. Drăganu, op.cit. pg. 247
18
R. Ionescu, Drept adminstrativ, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1970, pg. 283
19
Ibidem, pg. 282
20
Ibidem, pg. 283

13
la luarea unor decizii pripite, nefundamentate suficient, ceea ce a dus la reveniri asupra
actelor inițiale, cu prejudicierea unor intere publice sau private, demonstrându-ne
neprofesionalismul celor ce decid.
Așadar, nulitatea este una din cele mai uzitate sancțiuni ea fiind prevazută în
cazul încălcării operațiunilor procedurale anterioare sau concomitente, dar și a altor
condiții de valabilitate cum sunt cele de fond sau de formă.
Nulitatea unui act juridic este considerată a fi o sancţiune care intervine în
situaţiile în care actul este afectat de unele vicii sub aspectul legalităţii, încălcând astfel
principiul ce guvernează regimul juridic al actelor administrative.
Teoria nulităţii actelor administrative a constituit o preocupare constantă a
doctrinei de specialitate şi în funcţie de gravitatea diferită a viciilor de ilegalitate care duc
la anularea lor au apărut două concepţii: cea bipartită, care distinge între actele nule şi
anulabile, respectiv cea tripartită, care distinge între nulitate absolută, nulitate relativă şi
inexistenţă.

14
Bibliografie:

•Boroi Gabriel, Drept civil. Partea generală., Ed. Hamangiu, București, 2008;

•Drăganu Tudor, Actele de drept administrativ, Ed. Științifică, București, 1959;

•Eliescu Mihail, Unele probleme privitoare la prescripția extinctivă în cadrul unei

viitoare reglementări legale, Revista “Studii si cercetari juridice”, nr. 1/1956;

•Ionescu Romulus, Drept adminstrativ, Ed. Didactică si pedagogica, Bucuresti, 1970;

•Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, vol. I, Ed. Nemira, București, 1996;

•Prisăcaru I. Valentin, Tratat de drept administrativ român, Ed. Lumina Lex, București,
1993;

•Legea nr. 554 din 2 dec 2004 a contenciosului administrativ;

15