TC 1 – Don Quijote de la Mancha

Don Quijote de la Mancha este protagonistul operei cu același nume, scrisă de către
Miguel de Cervantes. Acesta este pasionat de cărțile de aventură, cavalerești, având o
bibliotecă impresionantă, cu numeroase titluri importante pentru acea vreme. Personajul se
transpune cu totul în operele pe care le citește, trăiește acțiunea și întâmplările odată cu
personajele cărților. Pasiunea acestuia se transformă în obsesie, astfel că protagonistul va
pleca prin lume, considerându-se un cavaler rătăcitor, imitând comportamentul personajelor
din cărțile mult adorate de acesta.

Tipul de lectură practicat de protagonist în roman este lectura receptivă, asimilând

toate informațiile din cărțile care ajung în mâna acestuia, analizează replicile și acțiunile
personajelor și nu îi scapă niciun detaliu cu privire la acestea, ba chiar le și transpune în viața
reală.

Lectura schimbă viața personajului în mod radical. De la o viață destul de anostă, Don
Quijote pornește la la drum, însoșit de calul său pe care îl numește Rușinante și niște arme
încropite, pentru a salva oamenii aflați la răscruce și pentru a face dreptate, uitând astfel de
vânătoare și de averea sa. Totuși, în călătoria sa nu reușește decât să stârnească ura celorlalți,
intervenind în situații în care nu este, de fapt, cazul: întâlnirea cu cei șase negustori pe care îi
obligă să afirme că Dulcineea din Toboso este cea mai frumoasă domniță din lume, sfârșind
prin a se da de-a berbeleacul pe câmp, din cauza calului său care a căzut, lupta cu morile de
vânt, pe care Don Quijote le considera niște uriași, etc.

În acest roman, protagonistul ajunge să nu mai facă diferența între realitate și ficțiune
și să le confunde la fiecare pas. Don Quijote de la Mancha reprezintă imaginea idealismului,
în timp ce prietenul și însoțitorul său de drum, Sancho Panza, reprezintă imaginea banalității
și a realității. Astfel se formează o relație antagonică între realitate și ficțiune, cele două
personaje completându-se reciproc de-a lungul operei.

Consider că modul prin care Don Quijote de la Mancha poate fi vindecat de nebuniile
sale este prin a deveni el însuși un personaj al cărților pe care le-a citit, adică prin a deveni el
însuși cavaler, lucru care s-a și întâmplat și care l-a făcut să realizeze că tot ce a citit nu a fost
decât ficțiune și nu a putut fi aplicabil în viața reală, dându-și seama de asta abia la finalul
romanului, cu scurt timp înainte să moară: „Am judecată liberă acum și limpede, fără umbrele
tenebroase ale ignoranței pe care mi le-a așternut peste ea amara și necurmata lectură a
detestabilelor cărți cavalerești. Acum le recunosc smintelile și înșelăciunile”.1

Identitatea personajului care mi s-a părut cea mai fascinantă a fost cea a cavalerului
fanatic, gata să facă orice pentru a își îndeplini scopul, arătându-ne ambiția și voința pe care
le are în fața obstacolelor pe care le întâlnește în călătoria vieții sale.

1
Miguel de Cervantes, Don Quijote de La Mancha, Editura Paralela 45, Pitești, 2004, p.586