Sunteți pe pagina 1din 3

Cel mai iubit dintre pamanteni

Ultimul si cel mai vast roman al lui Preda (1980), „Cel mai iubit dintre pamanteni” „e romanul unui destin
care asuma o istorie, a unei istorii care traieste printr-un destin” (E. Simion).

Structurat in trei volume (volumul I – 4 parti; volumul II – 3 parti; volumul III – 3 parti) el este romanul unei
epoci (’40 – ’60) si al unui destin individual, o confesiune, eroul fiind martor si narator; este scris la persoana
I, semn distinctiv al autenticitatii. Prin natura si prin structura sa, noteaza Ion Vlad, romanul interogheaza
insistent omul, exploreaza statutul ontologic al fiintei si isi asuma raspunderea la motivele existentei.

Romanul este construit pe mitul fericirii in iubire, eter-uman, ilustrat dureros si ironic de insusi titlul
romanului, iubirea fiind in conceptia autorului ratiunea decisiva a existentei.

Aflat in inchisoare, cu gandul la o posibila condamnare pe viata, deci intr-o situatie limita, pentru o fapta pe
care o aflam abea la sfarsitul cartii, eroul isi povesteste viata la cererea avocatului, in vederea pregatirii
apararii acestuia, pentru ultima infatisare la proces.

Confesiunea se intrerupe o singura data (vol. III, cap. 13) cand naratiunea trece la persoana a 3-a, preluata de
Ciceo, avocat si prieten al lui Petrini, modelata potrivit gandirii sale. Firul narativ revine la Petrini, redand
„barbaria concretului”, fara a obtine spiritualmente „eliberarea totala a constiintei sale”. Scriind, el isi
retraieste viata si incearca sa-si inteleaga impulsurile interioare, erorile, se elibereaza pe sine, autodefinindu-
se „sunt omul care isi asuma totul”.

Acceptii asupra romanului:

Roman cronica – ocupandu-se de anii deceniului al VI-lea si extinzandu-se prin evocare social-politica pe o
durata de doua decenii (1940 – 1960). Tema relatiei dintre individ si istorie se manifesta la Marin Preda inca
din „Imposibila Intoarcere” (1971), laitmotiv al creatiei (ca si in „Viata ca o prada”, „Delirul”) sau ca si
obsesia pentru real („Morometii”m „Risipitorii”, „Intrusul”).

Totodata, romanul este o sinteza de teme si motive (nasterea, dragostea, instrainarea de parinti, moartea,
familia, bucuria scrisului, singuratatea, alienarea spiritului prin contactul cu puterea, omul ca jucarie a
soartei/conditia tragica a omului inlantuit de puterea circumstantelor, sublimul si abjectia in iubire) toate
reunind notiunea de adevar sau de patrundere profunda in comportamentul uman, intrebandu-se „ce este un
om?” sau „ce este o constiinta?” („Viata ca o prada”).

Sub acest aspect, incipitul reprezinta o lunga reflectie asupra mortii, „un fenomen simplu in natura, numai
oamenii il fac inspaimantator”, semn grav atenuat oarecum prin mitul fericitii prin iubire, confirmat de final
„daca dragoste nu e, nimic nu e” (Apostolul Pavel, Epistola I catre Corinteni).

Retrospectiv, cronica se realizeaza pe de o parte de la experienta personala a lui Victor Petrini, confuzia
stupida intre doua cuvinte „ordine” si „ordonante” din scrisoarea unui prieten fugit la Paris, Iustin
Comaneanu, ceea ce ii aduce acuzatia de implicare in organizatia „Sumanele Negre”, fiind arestat si
condamnat; pe de alta parte sunt invocate personalitati politice ale vremii – de pilda, ascensiunea pe scena
istorei a unui tip bizar „ucigand dincolo de necesitatile razboiului”, aportul putere-mase, despre tirania
totalitara, pornind de la un mare sociolog, Ortega y Gasse, inspirandu-l in eseul „Era ticalosilor”.

Toate schimbarile de structura de dupa razboi sunt trecute prin filtrul gandirii personajului si altor intelectuali
(scriitori, istorici, filosofi): nationalizarea si planurile economice, moartea lui Stalin si retragerea trupelor
sovietice de pe teritoriul romanesc, inflatia, alungarea regelui, manifestarile politice, reforma invatamantului,
„chemarile la cadre”, dosarele trucate, imbunatatirea compozitiei sociale in facultati si cultura, scoaterea de
la catedra a marelui poet si filosof din Cluj, Lucian Blaga, refuzand preluarea unor discursuri ale lui Jdanov,
exmatricularea unor studenti pentru ca parintii sunt chiaburi; e o epoca tragica, fara nimic sublim,
descurajand orice idee de libertate si demnitate („teroarea realului devenind teroarea istoriei”); totodata
pentru Petrini o mutatie catastrofala in constiinta actuala a omului.

Lumea privita astfel devine obiectul unei satire, al unei torturi rafinate de depersonalizare a individului prin
scene memoriabile de tipul lectiei despre „cosorul zis al lui Moceanu”, sau pur si simplu tragismul conditiei
lui Pentrini, nevinovat, parcurgand trei ani si trei luni de inchisoare, sau traversand „concretul fascinant al
abjectiei” in echipa de delatizare a orasului; momentul ranirii sobolanilor devine astfel o metafora satirica
fundamentala a alienarii.

Caracterizare:

Victor Petrini este protagonist al romanului si narator intelectual, patrunzand adanc in „culoarele culturii si
sistemelor filosofice”; un destin aflat sub semnul luciditatii si al autenticitatii, asemenea lui Stefan
Ghiorghidiu din „Ultima noapte”.

Ca autor al eseului „Era ticalosilor”, el isi propune a crea un sistem filosofic propriu, „o noua gnoza”, deci o
raportare la un „Dumnezeu imbatranit”, pornind de la descoperiri stiintifice. De aceea, reflectia, inclinatia
spre analiza il apropie de Ilie Moromete prin spiritul contemplativ, dand sens intamplarilor traite, incercand
sa inteleaga realitatea printr-un monolog-dezbatere (A. Vladescu). Totodata, caracterul confesiv documentar
al monologului sau transforma „Cel mai iubit” intr-un roman document.

Meditatia devine o forma a epicului, pornind de la intaia manifestare de constientizare a realitatii: bigotismul
mamei (ca si Catrina Moromete), atitudinea obtuza a tatalui fara de cultura, scriitori, in favoarea civilizatiei
tehniciste genereaza ruptura si instrainarea de ai sai.

Intelectual superior, el mediteaza asupra categoriei filosofice a libertatii: „un triumf uman”. De aceea, epoca
este vazuta din interior prin evenimentele grave dar si prin lungile discutii cu Petrica Nicolau, prietenul sau,
amplificand procesul de formare si consolidare intelectuala, ei fiind preocupati mai cu seama de conditia
ganditorului, a omului de cultura, care considera politica drept „ceva murdar”.

Confesiv-meditativ devine epicul si in reflectiile prilejuite de moartea mamei, o evocare comparabila prin
sublim aceleia a lui Sorin Titel din „Femeie iata fiul tau”. De altfel, revolta asupra absurditatii mortii se
apropie de razvratirea lui Nicolae la moartea cumnatului sau Sandu din „Morometii II”.

In acest mod, scriusul devine un act de memorie, un fel de a stapani eternul, poate chiar fericirea insasi prin
actul de intimitate, intruncat reflectia este starea lui fundamentala. Totodata, el se dovedeste si un moralist
prin formulari aforistice „viata are si aspecte care nu sunt frumoase. Ea trebuie facuta frumoasa” sau „nu o sa
traiesc cat lumea si nu o sa mor de doua ori”; de fapt implicatiile morale grave sunt reflectate in constiinta
prin revolta, mai ales fata de puterea politica, fata de care nu se poate plia, el nefiind „omul momentului”.
Din pespectiva libertatii individuale, Pentrini este un „invingator” (A. Vladescu) si un optimist, increzator in
dreptul omului la fericire (prin iubire).

Planul erotic

Planul erotic are la baza idea cuplului ca nucleu social, dar nu numai individual traieste o existent inlantuita
de circumstante in plan politic, ci chiar si pasiunile cele mai inainte se supun acestui mecanis, destinat
esecului.
In acest sens, adolescentul “dur si turbulent” care isi pune intrebari “despre religie, despre pacat”; se
considera urat dar nu atat incat sa fie respins de fete, chiar afirma “figura frumoasa fizic”, insa nu inspira
simpatia. De accea parcurge I serue de experiente care sa justifice o premise a personalitatii sale “desi numai
ascetic nu era”, incepand cu Nineta Romulus, fosta eleva, “pe a 6a, eliminate la carciumoasa “Mama
ranitilor”, el avand 18 ani. Initierea erotica este intrerupta dintr un capriciu, el refuza sa mearga pe o strada
anume iar ulterior o cauta pe fata dar nu o mai gaseste; afla ca ea paraseste orasul, parcurge o serie intreaga
de experiente – se marita la Bucuresti cu un maior batran, apoi la Iasi cu un maior bogat, avand 2 copii, insa
dupa razboi, e intai muncitoare la filature, apoi lucreaza intr o redactie la o revista de literature, pentru a
imbunatati component social a redactiei, pentru ca in ultima instanta sa si curme viata care “nu mai mergea”.
Studentul o cunoaste pe Caprioara, o fata de o frumusete deosebita, semanand si la trasaturi si ? cu o
caprioara, mare admiratoare a inteligentei lui, dar care dispare in mod misterios, iar Petrini este anchetat desi
nevinovat, intrucat fata moare in urma unei interventii chirurgicale esuate/nefaste.

In urma unui episode amoros cu un student la medicina, ??? Petrini este speriat de ancheta, desi nevinovat iar
primele incercari erotice ii sunt esuate, deoarece el are femei care nu se afla la cea dintai experienta (Nineta,
Caprioara,?) Matilda si Suzy reprezentand cele 2 iubiri nefericite, dramatice, marcand esecul sentimental
profund a lui Petrini.

Petrini nu dramatizeaza, inlauntrul sau fiind intemeiat mitul fericirii prin iubire, dar o iubire lucida (asemenea
lui Stefan Gheorghidiu, descrisa cu sinceritate totala, cu nevoia acuta de a intelege si de a se intelege,
analizand degradarea sentimentelor celor mai frumoase si cele mai curate. De aceea apeleaza la un monolog
interior amplu, la o atenta analiza a sentimentului iubirii, recurgand –se la mai multe perspective
(pluriperspectivism, tehnica moderna, creand impresia de autenticitate – principiul Camil Petrescian); nu
ezita sa urmareasca si alte cupluri din roman (Matilda – Petrica Nicolae, Ion Micu – Ivona, Ion Micu- Clara,
Ciceo – Lavinia (singurul trainic)).

S-ar putea să vă placă și