Unii autori consideră echilibrul o componentă a capacității coordinative, manifestată prin

sensibilitatea simțului chinestezic, alți autori îl consideră deprindere motrică.

Echilibrul se definește prin modalitatea prin care se asigură păstrarea stabilității corpului
în diferite poziții sau acțiuni motrice. Rol deosebit în realizarea echilibrului îl are aparatul
vestibular care informează sistemul nervos central asupra gradului de stabilitate a
corpului. În viață, echilibrul este solicitat începand de la mers și până la cele mai banale
activități casnice.

Forme de manifestare:

 menținerea echilibrului în poziții statice cu sprijin redus;

 menținerea echilibrului în acțiuni dinamice (echilibrul dinamic).

Gradarea exercițiilor de echilibru:

 reducerea suprafeței de sprijin, a punctelor de sprijin;

 modificarea pozițiilor segmentelor corpului;
 creșterea complexității mișcărilor;
 creșterea înălțimii;
 utilizarea unor obiecte ce pot fi: menținute, purtate sau manevrate.

Locul în lecție: prezent pe tot parcursul lecției.

Indicații:

 ca suprafețe înguste, pot fi utilizate: bârna, bănci, țevi, bușteni, borduri, cărămizi;
 modalități de echilibrare: îndoirea genunchilor, coborârea centrului de greutate;
mărirea suprafeței de sprijin, mișcări compensatorii cu brațele sau orientarea privirii
înainte;
 pentru a compensa frica, se execută mișcări cu ajutor direct sau verbal;
 se pot efectua sub formă de joc, ștafete sau parcursuri.

Greșeli posibile:

 lipsa de concentrare;
 încordarea insuficientă a musculaturii.
 Adunarea copiilor.
 Alinierea grupei de copii,
 Adunarea în linie pe un rând.
 Copiii sunt grupați în două coloane.Le explicăm cum se realizează mersul în echilibru pe
o suprafață înălțată(40-50 cm)cu transport de greutăți.
 Se demonstrează și se explică mersul în echilibru cu transport de greutăți.Apoi se trece
la executarea mersului de către toți copiii ,
