Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri

Programul de studii: Finanțe și Bănci

Tema:
Prețul și formarea acestuia.
Factori. Studiu de caz:
formarea prețului unui produs
al unei firme.

Student: Grosu Cristian

Anul I grupa 2

Suceava 2022
Cuprins
 Introducere
Viaţa economică contemporanaă este o lume a preţurilor. Fie că este cumpărător, fie
că este vânzător, agentul economic trebuie să-şi orienteze comportamentul pornind de la
specificul procesului de formare a preţului.

Pe piaţa care acţionează, activitatea sa este corelată cu dinamica preţurilor. Importanţa

cunoaşterii mecanismelor pieţei, respectiv a relaţiilor dintre preţ şi celelalte variabile economice,
este recunoscută atât la nivelul microeconomic, cât şi la nivelul macroeconomic.

În acest sens, se reflectă, pe de o parte, preocuparea firmelor de a elabora strategii

avantajoase de preţ, chiar în situaţia în care puterea lor de influenţare a preţului pieţei este
limitată iar, pe de altă parte, elaborarea cadrului legislativ în domeniul preţului şi concurenţei.
Aceasta face ca cercetarea preţurilor, departe de a fi considerată încheiată, să fie în centrul
multor preocupări, studii şi dezbateri.

Abordarea preţului în contextul actual ridică un semn de întrebare asupra substanţei

contemporane a preţurilor libere a cărei analiză presupune o permanentă raportare la realitatea
economică.De asemenea, cercetarea atentă a condiţiilor ofertei şi cererii pe diferite tipuri de piaţă
este în măsură să explice caracterul variabil al preţului şi multitudinea mecanismelor de formare
a acestuia.

De altfel, numai pe baza aprofundării analizei formării preţului, acesta poate fi mai
bine înţeles şi poate deveni un instrument valoros pentru orice agent economic, care, folosindu-l
corespunzător, devine un participant eficient la viaţa economică. De aceea, lucrarea poate oferi
un suport nu numai teoretic, dar şi practic tuturor celor preocupaţi de mecanismul preţurilor şi
adoptarea unor strategii eficiente de piaţă.
1.Definiție

Preţul a ocupat şi ocupă un loc central în ansamblul teoriei şi practicii economice. Unii
autori de tratate şi manuale au apreciat că preţul reprezintă noţiunea fundamentală a ştiinţei
economice, respectiv a economiei politice. Încă de la începutul introducerii lui în limbajul
economic, termenului i s-au atribuit cele mai variate sensuri. Dar, absolut toţi cei care şi l-au
însuşit şi folosit au intuit faptul că preţul măsoară ceva. De pildă, încă în antichitate, Aristotel
sublinia că “preţul exprimă echivalenţa a două bunuri diferite calitativ, adică valoarea lor de
schimb”.Preţul reprezintă raportul între două cantităţi de bunuri economice propuse la schimb
sau, ceea ce este acelaşi lucru, cantitatea dintr-un bun care trebuie să fie dată în schimbul unei
unităţi dintr-un alt bun (material sau serviciu, satisfactor sau prodfactor). Preţul exprimă, în
condiţiile actuale, cantitatea de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de
bun economic, respectiv, el este expresia bănească a valorii de schimb pe care o încasează
vânzătorul pentru o unitate din bunul tranzacţionat. Una din cele mai controversate probleme ale
ştiinţei economice a fost şi a rămas problema “substanţei unice a preţului bunurilor schimbate la
un numitor comun, care le face comparabile, măsurabile şi transferabile. Prețul este un
instrument al pieței și un indicator al realității. În virtutea funcției de corelare a cererii cu oferta
el capată un caracter complex ce este amplificat în contextul actualului dinamism economico-
social, atât de caracteristicile pieței pe care le manifesă, cât și de cadrul legislativ care
reglementează formarea prețurilor, el însuși perfectibil. Prețul este mai mare decat costul de
producție,deoarece în el se include atât cheltuielile de producție cât și venitul întreprinderii și al
sociatății.

P=Cp+V
Unde:

P=pretul
Cp=costul de productie

V = venitul întreprinderii și societății.

2.Importanța și rolul prețului

 Ca instrument al pieţii şi indicator esenţial al realităţii economico-sociale preţul pieţii reprezintă “o
cantitate de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi poate să o ofere producătorului în schimbul
bunului pe care acesta îl poate oferi” (M.Platis – Preţul şi formarea lui – Ed.Economică, Bucureşti, 1997,
p.27).

            Ca expresie a informaţiilor furnizate reciproc de către participanţii la schimb, în economia

contemporană, întâlnim şi alte posturi ale preţului, ce poartă numele de:

            - tarif – în cazul serviciilor.

            - taxă – în cazul plăţilor la bugetul de stat sau alte instuţii financiare.

            - impozit – ca preţ al dreptului de a câştiga bani.

            - comision – pentru agenţii comerciale.

            - primă – în cazul asigurărilor sociale.

            - chirie – pentru utilizarea temporară a unui spaţiu

            - onorariu – în cazul unui liber profesionist.

            - cotizaţie – pentru apartenţe la o organizaţie.

            - amendă – pentru contravenienţi.

            - penalizare – pentru nereguli.

            - cauţiune – ca preţ al libertăţii temporare.

            - rată – în cazul unei plăţi eşalonate.

            - salariu – ca preţ al muncii.

            - dobânda – ca preţ al banilor împrumutaţi.

            - garanţii – pentru amanetare

            - mită – preţ al bunăvoinţei, favorizării.

3.Funcțiile prețului

Funcţia de transmitere a informaţiei privind evoluţia cerinţelor pieţei. Prin nivelul şi dinamica
lor, preţurile constituie principalul mesaj prin care se semnalează producătorilor schimbările ce
intervin în preferinţele consumatorilor, iar acestora din urmă li se arată modificările în condiţiile
de producţie. Funcţia de stimulare a intereselor agenţilor economici producători în direcţia.
creării bunurilor necesare oamenilor şi de calitatea apreciată de aceştia. Veniturile
întreprinderilor, depinzând de mărimea preţurilor, acestea din urmă orientează activităţile
economice spre acele ramuri şi sectoare în care prin preţ (costurile fiind date) se încasează
profituri relativ mari pe produs. Funcţia de recuperare a costurilor şi de recompensare a
întreprinzătorilor, de distribuire a venitului în funcţie de activităţi. Prin încasarea preţului mărfii
se creează premisele reluării activităţii economice pe aceeaşi scară sau pe scară mai mare. Cu cât
preţul este mai mare, în raport cu costurile, întreprinzătorii au satisfacţia realizării unei activităţi
eficiente (cu condiţia respectării regulilor concurenţei loiale, legale). Funcţia de măsurare a
puterii de cumpărare a veniturilor nominale. Masa bunurilor ce poate fi procurată de populaţie
depinde nu doar de suma veniturilor nominale, ci şi de nivelul preţurilor acestor bunuri.
Veniturile reale (salariile reale) se află în raport invers proporţional cu preţurile bunurilor
materiale de consum şi cu tarifele serviciilor cu aceeaşi destinaţie. Funcţia de redistribuire a
veniturilor. Permanentele modificări de preţuri – în ritmuri inegale şi cu sensuri diferite de
mişcare – conduc la redistribuirea veniturilor populaţiei, dinspre ramurile care nu reuşesc să
impună (obţină) preţuri peste media creşterii lor spre cele în care se practică asemenea preţuri.
Una dintre cele mai importante probleme economice este cea a formării şi determinării preţului
dintre părţi cu privire la preţul unui bun, la modificarea lui, ca şi la sancţiunile ce se pot da acelui
agent care nu respectă acordul; locul de fixare a preţului şi zona de practicare; căile de informare
a părţilor interesate privind preţul unui bun, preţul pe o piaţă anume etc. În funcţie de unul sau
altul din aspectele concrete arătate, există şi se practică asemenea preţuri precum: preţ al bursei,
preţ de licitaţie, preţ de catalog, preţ ajustat, preţ difuzat firmelor etc. În viziunea specialiştilor,
formarea preţului are însă un sens mult mai profund. Procesul în cauză se referă la determinarea
lui generală a preţului (fără vreun atribut), la factorii sub a căror influenţă se află mărimea
(nivelul) acestuia, ca şi modificările lui.

4.Politici de prețuri

Formarea liberă a preţului este o condiţie fundamentală a funcţionării mecanismului economiei

de piaţă; preţul de echilibru al ofertei şi cererii reprezintă linia de forţă a acestui mecanism.
Numai că mecanismul real al economiei de piaţă presupune implicarea statului, acesta având
sarcina de a armoniza interesele tuturor categoriilor de producători şi de consumatori. Preţul este
una din pârghiile folosite de autoritatea publică pentru stăvilirea unor tendinţe monopoliste şi
oligopoliste, pentru asigurarea unor echilibre parţiale şi temporare, pentru orientarea dezvoltării
economico-sociale. Intervenţia statului în mecanismul formării preţului are determinări multiple
cum sunt: penuria de resurse materiale şi energetice, necesitatea protejării şi folosirii lor
raţionale; creşterea rapidă a unor preţuri pe pieţele libere, cu efectele negative pe care le pot
antrena în economie, în statutul social al consumatorilor; tendinţa unor mari firme de a crea
situaţii de monopol şi/sau de oligopol etc. În ţările cu economie de piaţă şi cu stat de drept,
puterea publică se implică în formarea preţului pentru a proteja consumatorii şi a garanta
veniturile unor categorii de producători.

Ţinându-se seama de faptul că procesul formării preţului este mixt, că în acest proces se
întrepătrund factorii endogeni pieţei cu cei exogeni, se poate spune că implicarea administraţiei
de stat este cel mai important factor exogen. Această funcţie a guvernelor se concretizează în mai
multe categorii de acţiuni şi măsuri:

a) Principalul set de măsuri promovate de puterea publică constă în ansamblul acţiunilor, şi

procedurilor de menţinere, restaurare sau chiar de consolidare a condiţiilor de desfăşurare
normală a concurenţei. În acest sens, administraţiile de stat controlează înţelegerile,
acordurile între producători, căutând să limiteze tendinţele lor monopoliste şi
oligopoliste. Aceste măsuri se împart în două categorii: reglementările juridice ale
tranzacţiilor comerciale, adoptarea Codului Comercial această problemă fiind de
competenţa legislativului; controlul şi supravegherea modului de aplicare, de respectare a
legilor privitoare la regulile de desfăşurare a concurenţei şi la mecanismul formării
preţului, acţiunea fiind a executivului.
b) În al doilea rând administraţia publică se implică în formarea nivelului preţului şi
a modificării lui prin politica sa de protecţie socială, de susţinere a menajelor şi
persoanelor cu venituri mici. Salariul minim garantat (de creştere), dimensionarea şi
negocierea lui cu partenerii sociali (cu sindicatele) sunt pârghii statale şi de influenţare a
mecanismului preţului.
c) În al treilea rând, puterea de stat, guvernele se implică în formarea preţurilor
prin susţinerea cu subvenţii a unor produse de interes naţional (cereale, energie
electrică), ca şi prin garantarea veniturilor minime ale producătorilor agricoli.
Preţurile plafon se mai practică şi în condiţiile stocării în silozurile de stat a
surplusurilor de cereale, cu scopul declarat al asigurării unei stabilităţi relative a
preţurilor.
Preţul garantat se foloseşte adesea numai pentru o parte din producţie, adică aceea care
poate fi absorbită de cerere. Cantitatea excedentară de produse agricole se vinde la preţuri
de piaţă, inferioare faţă de cele garantate.
d) În anumite situaţii extraordinare (războaie, crize profunde şi durabile), guvernele
au procedat la fixarea autoritară a preţului, măsura fiind însoţită adesea şi de
raţionalizarea consumului.
e) Administraţia publică recurge adesea la blocajul preţului, adică menţinerea
preţurilor la anumite niveluri atinse pentru asigurarea unei stabilizări a lor şi a limitării
procesului inflaţionist. Ea practică politica preţurilor maxime, respectiv a preţurilor
minime.
Introdus cu scopul de a proteja consumatorii, preţul maxim antrenează, deci, cu
timpul, un efect invers: penuria de produse şi imposibilitatea consumatorilor de a-şi
procura bunurile în cauză. Or, protejarea consumatorilor se realizează, în principal, prin
asigurarea pieţei cu bunurile cerute de ei.43
Sunt situaţii când guvernele folosesc preţul minim în politica lor de preţuri. Scopul
urmărit de guverne este acela de a stimula dezvoltarea şi a menţine echilibrul pieţei unor
bunuri.
Prin lege, se interzice vânzarea bunurilor materiale şi serviciilor sub un anumit preţ,
numit preţ-prag sau preţ-minim. Este clar că guvernul îşi poate atinge obiectivul numai
dacă nivelul acestui preţ este mai mare decât preţul de echilibru.
 Studiu de caz

FORMAREA PREŢULUI UNUI PRODUS

Preţul unui produs are cea mai mare influenţă în activitatea firmei deoarece afectează profitul,
volumul vânzărilor, cota de piaţă şi poziţia pe care firma dumneavoastră o ocupă vizavi de concurenţă.
Stabiliţi preţul corect al produselor dumneavoastră şi veţi crea o imagine favorabilă firmei, câştigând
încrederea consumatorului. În fond, consumatorul el este cel care decide daca preţul este…corect.

8 PASI IN FORMAREA PRETULUI UNUI PRODUS

În stabilirea preţului pentru un produs sau serviciu, tineţi cont de urmatoarele etape:

1. Stabiliţi obiectivele de preţ:

Decideţi întai unde doriţi să vă poziţionaţi oferta prin politica de preţ. Cu cât obiectivele firmei
sunt mai clare, cu atât preţul va fi mai uşor de stabilit.
Puteţi urmări oricare dintre urmatoarele cinci obiective, prin intermediul politicii de preţ:
- supravieţuire pe piaţă;
- profit curent maxim;
- cota de piaţă maximă;
- caştig maxim prin exploatarea rapidă a pieţei;
- poziţia de lider în privinţa calităţii produsului;
- realizarea unui indice de randament al investiţiilor prin care se urmareşte utilizarea cât mai bună a
capitalului;

2. Studiaţi piaţa
De cele mai multe ori, teoria nu este tot una cu practica. Deşi cărţile de marketing spun ca preţul
este stabilit în urma unei negocieri dintre producător şi consumator, în practică nu se întâmplă mereu
aşa. În foarte multe situaţii, piaţa formează preţul şi nu producătorul. În aceste cazuri, începeţi procesul
de stabilire a preţului cu studiul pieţei (price shopping), dupa care puteţi estima marjele de profit şi cota
de piaţă.
 3. Formulaţi preţul în conformitate cu imaginea produsului.
Stabiliţi preţul ţinând cont de imaginea produsului. De exemplu, un parfum elegant trebuie să
fie aproape întotdeauna scump. O mâncare specială pentru câinii mici care sunt ţinuţi în braţe poate fi
scumpă, dar o mancare pentru câinii mari ar fi bine dacă ar avea un preţ rezonabil.

4. Comparati-vă cu concurenţa
Daca marca dumneavoastră face parte din categoria produselor fără o diferenţă specifică
importantă, atunci preţul nu trebuie să fie mai mare decat cel al concurenţei.
În schimb, dacă aduceţi o diferenţă reală noii mărci, oamenii vor fi dispuşi să plătească mai mult. Acesta
este şi motivul pentru care e mai bine să asteptaţi pană când produsul dumneavoastră capată din punct
de vedere tehnic o diferenţă remarcabilă.

5. Evaluaţi cererea de pe piaţă

Există două elemente ce trebuie luate în considerare în această etapă: curba cererii şi ofertei şi
elasticitatea cererii în funcţie de preţ. Curba cererii şi ofertei reprezintă efectul preţului asupra cererii.
Realizaţi o cercetare de marketing înainte să investiţi bani în producţie, distribuţie şi publicitate.
Dacă lansaţi un produs nou, creaţi întâi un prototip, apoi investigaţi consumatorii potenţiali în legătură
cu preţul pe care l-ar plăti pentru produs.

Reduceţi cheltuielile dacă aceştia nu sunt dispuşi să plătească preţul cerut pentru intrarea pe
piaţă.
Adăugaţi valoare produsului pentru a cere un preţ mai mare:

1. o performanţă mai mare – de exemplu telefonul cu o cameră foto de 5 megapixeli, detergentul

cu granule de înalbire- însuşiri care dau unicitate produsului.
2. o calitate mai bună- de exemplu mobila din lemn versus cea din PAL (produse care folosesc în
componenţă materiale naturale versus înlocuitori).
3. un timp de livrare mai bun.

6. Analizaţi relaţia dintre cerere, cost şi profit

Metoda pragului de rentabilitate este o metodă pe care o puteţi folosi în acest sens.
 Pragul de rentabilitate reprezintă numărul minim de produse pe care trebuie să le produceţi şi să
le vindeţi pentru a vă acoperi costurile.

Totuşi, preţul pe care îl stabiliţi trebuie să depăşească costurile şi să aducă firmei un profit:
P = C + B, unde P este preţul, B este profitul şi C este costul.

Pe de altă parte, costurile sunt fixe, constante indiferent de numărul produselor pe care le
fabricaţi şi le vindeţi. Dar sunt şi costuri variabile, care cresc direct proporţional cu numărul de produse
fabricate şi vândute.
C = Cfixe + Cvar.
Dacă notăm cu “n” numărul de produse fabricate şi vândute de o firmă, rezultă:
P = Cfixe + n.Cvar +n.B, unde: B este profitul, P este preţul.

7. Selectaţi politica de preţ

Politica de preţ vă ajută să răspundeţi la întrebarea “Cum va fi utilizată variabila preţ în mixul de
marketing?” la introducerea produselor noi, în situaţii competitive, la apariţia unor reglementări
guvernamentale, în anumite situaţii economice sau la punerea în aplicare a obiectivelor de marketing.
La introducerea unui nou produs, puteţi practica două strategii de preţuri: preţ mare, caz în care
strategia se numeşte strategie de “smântânire a pieţei” sau preţ mic, caz în care strategia se numeşte
“de pătrundere sau de penetrare a pieţei”.

8. Luaţi în calcul şi alţi factori suplimentari

1. preţul ca indicator al calităţii: un preţ mai mare poate indica o calitate superioară;
2. preţul ca imagine şi satisfacţie personală: de exemplu produsele de lux care pot avea preţuri
mult mai mari decat în mod normal;
3. preţuri psihologice care se termină în general în cifre impare (de exemplu terminaţia 99 care
încadrează produsul într-o paletă de preţ mai mică);
4. preţuri diferenţiate pe segmente de piaţă (după criterii geografice, de moment, pe tip de
consumatori etc.);
5. oferte de preţ cu stimulente (rabaturi şi bonificaţii);
6. preţuri promoţionale;
7. preţuri corelate cu mixul de produs (pe linie de produs, pentru caracteristici opţionale, articole
auxiliare, pe pachete de produse etc).
FORMAREA PREŢULUI DE VÂNZARE AL CASEI

Paşii sunt simpli:

1. V-aţi uitat pe Magazinul de Case? În fiecare zi apar oferte noi, unele sunt din zona în care staţi
acum, şi cum sunt oferte doar de la particulari, veţi putea să vă faceţi o primă impresie despre ce vor
ceilalţi vânzători.

2. Aţi găsit “punctul slab”? De exemplu, studiaţi preţurile de vânzare ale caselor din cartierul
dumneavoastră. Găsiţi un loc liber pentru oferta imobiliară, astfel încât să fie separată de restul. Dacă o
categorie de preţuri cuprinde valori între 74,000$ şi 76,000$, iar urmatoarea categorie are valori mai
mari de 90,000$, stabileşte preţul tău în jurul sumei de 85,000$.

3. V-aţi gândit să economisiţi? Dacă vreţi să vă vindeţi singur casa, gandiţi-vă la banii pe care ii
economisiţi astfel. De exemplu, preţul de vânzare al caselor creşte cu aproximativ 6% în cazul folosirii
unui agent, datorită comisioanelor. Dacă vă vindeţi casa singur, veţi stabili din start un preţ cu circa 3%
mai mic decat media preţurilor, anunţul dumneavoastră fiind astfel mai atrăgător.

4. Momentul din an. Primăvara este considerat cel mai bun anotimp pentru vânzarea unei case
deoarece familiile încearcă să se pregătească din timp pentru noul an scolar al copiilor. Toamna este
considerat al doilea sezon de vânzare pentru că vine după zilele liniştite de vară în care majoritatea
persoanelor sunt în vacanţă. Iarna este de obicei cel mai prost sezon, mai ales în zonele în care ninge,
datorită sărbătorilor, când oamenii nu se gândesc la cumpărături serioase.

5. Ratele. Dacă ratele sunt rezonabile, toată lumea este interesată în cumpăratul unei case. Dacă
ratele cresc, veţi vedea mai puţină acţiune.

6. Inventar. Dacă locuinţa dumneavoastră este una dintre cele 20 din cartier de vânzare, va fi greu
să obţineţi preţul dorit din pricina faptului că oferta este mare, iar cererea s-ar putea să nu aibă aceleaşi
proporţii. Oricum, dacă este o piaţă a ofertei şi casa este într-un cartier bun, aveţi toate şansele să
obţineţi preţul cerut şi poate chiar mai mult.

7. Cumpărături comparative- Puneţi-vă în locul cumpărătorului şi vedeţi ce altceva aţi putea

obţine la preţul cerut pentru casa ta. Deseori vânzătorii sunt prea ataşaţi de casele lor pentru a-ţi putea
evalua obiectiv casa. După ce aţi văzut ce altceva se vinde la preţul casei dumneavoastră, veţi putea
avea o imagine a poziţiei casei pe piaţă.

STRATEGII DE FORMARE A UNUI PREŢ

PENTRU CASĂ

Va gândiţi să scoateţi la vânzare casa dumneavoastra. La ce preţ?

Nu uitaţi că aveţi o varietate de strategii prin care să determinaţi preţul de vânzare al casei. Nu
folosiţi una singură, pentru a putea stabili cel mai bun preţ pentru locuinţa dumneavoastră şi a obţine un
profit bun şi un timp scurt de stat pe piaţă cu ea.

Priviţi la competiţia activă. Gasiţi o casă asemănătoare şi aflaţi de cate zile se află la vânzare. Dacă
locuinţa e de ceva timp la vânzare (mai mult de 30 de zile), veţi observa că piaţa spune că preţul acela nu
este unul pe care îl merita acea locuinţă. Aşa vă puteţi face o bună idee despre comportamentul pieţei şi
cât de agresiv puteţi fi în stabilirea preţului.

Folosiţi preţul pe metrul pătrat.

 Unele cartiere sunt un amestec de arhitectură, stil, şi dimensiune, ceea ce înseamnă că dacă nu
gasiţi o casă similară cu cea a dumneavoastră, puteţi să folosiţi preţul pe metrul pătrat.

Cum?

Alegeţi 3 sau 5 case care să fie apropiate de dotările şi suprafaţa locuinţei dumneavoastră, adunaţi
suprafeţele, şi împărtiţi la numărul de case.

În cazul apartamentelor din blocurile colective din Bucreşti acest lucru este foarte uşor de realizat.
Rezultatul va fi o medie a suprafeţelor din comparaţia dumneavoastră.

Apoi, adunaţi preţul cu care a fost vandută fiecare casă, şi împărţiţi la numărul de case pentru a afla
media. În cele din urmă, împărţiţi media preţurilor de vânzare cu media suprafeţelor pentru a afla preţul
mediu pe metrul pătrat. Odată ce aţi obţinut preţul mediu pe metru pătrat, înmulţiţi-l cu suprafaţa casei
dumneavoastră. Aceasta este o altă “unealtă” care vă v-a ajuta în stabilirea preţului.

Exemplu:

 Pasul #1:

Aflaţi suprafaţa pentru fiecare casă

Casa 1 = 85 metri pătraţi

Casa 2 = 45 metri pătraţi

Casa 3 = 65 metri pătraţi

Casa 4 = 75 metri pătraţi

Total = 270 metri pătraţi

270 / 4 = 67.5 metri patrati

67.5 este media suprafeţelor caselor comparate

 Pasul #2:

Determinaţi preţul mediu al caselor

Casa 1 = 110,000 euro

Casa 2 = 60,000 euro

Casa 3 = 80,000 euro

Casa 4 = 95,000 euro

Total = 345,000 euro

345,000 euro / 4 = 84,000 euro

84,000 euro este media preţurilor caselor comparate

 Pasul #3:

Împărţiţi media preţurilor cu media suprafeţelor

84,000 euro / 67.5 = 1200 euro pe metru pătrat

1200 euro este preţul mediu pe metru pătrat al caselor comparate de dumneavoastră

 Pasul #4:

Stabilitţi preţul casei dumneavoastră

Înmultiţi cei 1200 euro şi înmulţiţii cu suprafaţa casei dumneavoastră pentru a obţine preţul. De
exemplu, daca deţineţi o casă de 80 de metri pătraţi, înmulţiţi cu 1200 euro (ex. 80 m2 x 1200
euro = 96,000euro).

Preţul casei este de: 96,000 euro !

 Cereţi o analiză comparativa a pieţei. Dacă aţi folosit cele 3 strategii de mai sus, dar înca aveţi
nevoie de referinţe, de ce nu vă duceţi la un agent imobiliar? Sau la doi, sau poate chiar trei ? Chiar dacă
vă folosiţi de agent ca să vă vindeţi casa sau nu, ei ar trebui să aibă amabilitatea de a vă oferi o analiză în
ideea că vă vor convinge să apelaţi la ei.

Faceţi o evaluare. Dacă vreţi să vă convingeţi mai mult, angajaţi un expert evaluator. O evaluare
vă va costa aproximativ 400 lei, depinzând de suprafaţa locuinţei şi de unicitatea proprietăţii. Ei vor veni
la dumneavoastră acasă şi vor studia numărul de camere şi utilităţile şi vor face o comparaţie cu alte
case de prin zonă care s-au vândut recent. Şi odată cu încheierea studiului asupra casei, comparaţiilor, şi
a pieţei, vă vor înmâna un certificat de evaluare. Aceasta va fi o estimare a preţului proprietăţii
dumneavoastră.
 Concluzii

În perspectiva contemporană, toate accepţiunile preţului devin incomplete, interpretările

oferite fiind depăşite de complexitatea actuală. „Într-o lume în care banii sunt „informaţionalizaţi”, iar
informaţia „monetizată”, consumatorul plăteşte de două ori pentru ficare achiziţie: mai întâi cu bani, iar
a doua oară, oferind informaţii care valorează bani”. Aceasta înseamnă că dubla plată pe care o suportă
cumpărătorul –în bani şi informaţii- este premisa care stă la baza delimitării conţinutului preţului de
forma sa de exprimare. Ignorarea sau confundarea aceste distinctii duce la aflarea unor noi soluţii
diverse pentru ecuaţia Preţ = Ceva, si anume:

 preţul = cantitatea de muncă;

 preţul = utilitatea mărfurilor;
 preţul = cantitatea de muncă + utilitatea mărfurilor;
 preţul = suma de bani.
Rezultă că, în condiţiile contemporane, preţul pieţei reprezintă o cantitate de monedă pe care
cumpărătorul este dispus şi poate să o ofere producătorului în schimbul bunului pe care acesta poate să
îl ofere pe piaţă şi exprimă, în cea mai mare masură sub aspect calitativ şi structural, un ansamblu de
informaţii furnizate reciproc de către participanţii la schimb, în funcţie de raportul dintre cerere şi
ofertă, pe de o parte, şi cadrul legislativ, pe de altă parte, având caracter dinamic, divers şi reglementat.

Preţurile constituie prin însăşi esenţa şi impactul lor asupra diferitelor categorii de interese, o
eternă poveste şi o durere cotidiană pentru consumatori!

Va trebui mereu luptat cu factorii de presiune asupra lor.

Bibliografie

1. Preţul şi formarea lui. Magdalena Platis. Editura Economică.

2. Sistemul de preţuri din România. Gheorghe I.Sica. Lumina Lex Bucureşti, 1995.

3. Preţurile şi indicatorii macroeconomici. Florina Tanase

4. Preţuri şi concurenţa. Masteanu Tatiana, Dumitrescu Dalina.

5. Curs “Concurenţă şi preţuri” ,Universitatea Ştefan Cel Mare Suceava anul 2007,
Lector. univ.dr. Romulus VANCEA.

6. Curs “Microeconomie”, Universitatea Ştefan Cel Mare Suceava, Conf. univ. dr.
Carmen NASTASE.

7. www.studenţie.ro