CUPRINS

I. Introducere......................................................................................................2

II. Acquis-ul comunitar în domeniul liberei circulaţii a capitalurilor..................3

A. Plățile curente........................................................................................3

B. Mișcările de capitaluri...........................................................................4

1. Raporturile dintre libera circulaţie a capitalurilor şi libertăţile de stabilire

şi de prestare a serviciilor............................................................................4

2. Regimul juridic al mişcărilor de capitaluri..................................................4

3. Libera circulaţie a capitalurilor si fiscalitatea..............................................5

4. Raţiunile de interes general.........................................................................7

5. Libera circulaţie a capitalurilor și prevenirea spălării banilor.....................8

III. Libera circulaţie a capitalurilor în România....................................................8

IV. Concluzii.......................................................................................................11

Bibliografie..............................................................................................................12
 I. Introducere

Comunitatea Europeană s-a angajat prin „Cartea Albă" din 1985 a Comisiei, să adopte
măsuri în scopul stabilirii progresive, într-o perioadă expirând la 31 decembrie 1992, a pieţei
interne care să cuprindă o zonă fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, per-
soanelor, capitalurilor şi serviciilor să fie asigurată potrivit prevederilor Tratatului de la Roma.
Libera circulaţie a capitalurilor îşi propune să înlăture restricţiile care există în legătură cu
circulaţia capitalurilor între ţările membre, să contribuie la desăvârşirea Pieţei unice europene
înlesnind celelalte libertăţi (libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor şi a serviciilor) şi să
favorizeze progresul economic prin alocarea optimă a capitalului. Ea permite crearea unui spaţiu
financiar de dimensiuni internaţionale şi contribuie la realizarea obiectivelor politicii economice
şi monetare a Uniunii Europene. Libera circulaţie a capitalurilor deschide calea unei concurente
directe între fiscalitatea statelor membre.
Baza juridică este data de articolele 56-60 din Tratatul de la Roma (Tratatul de instituire a
Comunității Economice Europene - CEE), care operează o distincţie între “plăţile curente” şi
“circulaţia capitalurilor”, inspirându-se din acordurile Conferinței monetare și financiare a
Națiunilor Unite de la Bretton Woods din 1944, care au dus la crearea Fondului Monetar
Internaţional.
Iniţial, Tratatul de la Roma nu prevedea nici o obligaţie formală în ceea ce priveşte
liberalizarea circulaţiei capitalurilor, aceasta trebuia să intervină progresiv „în măsura necesară
unei bune funcţionari a Pieţei comune”1.
Din primele directive în materie (din 1960 si 1962) reuşea o liberalizare incompletă,
însoţită de numeroase clauze de exceptare. În cursul anilor 1970 şi la începutul anilor 1980 ,
deoarece statele reacţionau diferit la şocul petrolier, masivele mişcări transfrontaliere au
ameninţat din ce în ce mai mult echilibrul intern al economiilor. Tentativele de stăpânire a
fluxurilor de capital au fost ineficiente şi contraproductive.
După ce au fost controlate aceste dezechilibre , liberalizarea tuturor mişcărilor de capital pe
termen lung şi mediu în 1986 şi liberalizarea întregii circulaţii a capitalului pe termen scurt s-au

1
art 67, Tratatul de la Roma(CEE), astăzi abrogat

1
soldat cu rezultate bune , deoarece în Uniunea Europeana repartiţia capitalurilor a cunoscut o
creştere globală.
Directiva din 17 noiembrie 1986 , deşi a prevăzut o liberalizare completă a circulaţiei
capitalurilor, direct necesare pentru interconexiunea pieţelor financiare , prevede şi numeroase
operaţiuni exceptate de la această liberalizare.
Actul Unic a determinat adoptarea pe 24 iunie 1988 a Directivei 88/361/CEE care prevede
o liberalizare completă a circulaţiei capitalurilor începând cu 1 iulie 1990, atât în ceea ce priveşte
ţările membre ale UE, cât şi în ceea ce priveşte ţările terţe, excepție făcând Spania, Portugalia,
Grecia si Irlanda care puteau sa menţină restricţiile până la 31 decembrie 1992.
Tratatul nu defineşte libera circulaţie a capitalurilor și ca şi în cazul liberei circulaţii a
serviciilor, jurisprudenţa Curții de Justiție a Comunităților europene (CJCE) oferă câteva criterii
de identificare.
Circulaţia capitalurilor reprezintă o tranzacţie cu caracter autonom şi nu o operaţiune ce ar
rezulta din alta, în timp ce procedura plăţilor implică un transfer de valori efectuat ca urmare a
unei tranzacţii principale. Circulaţia capitalurilor este numai acea deplasare a lor realizată ca
operaţiune financiară distinctă şi legată în mod esenţial de investirea fondurilor respective; ea nu
reprezintă o remunerare pentru un serviciu. CJCE a precizat că transferul fizic de bancnote nu
poate fi considerat drept o deplasare de capital atunci când el corespunde unei obligaţii de plată
rezultând dintr-o tranzacţie implicând circulaţia mărfurilor şi a serviciilor, iar transferurile în
legătura cu turismul ori cu călătoriile în scopuri de comerţ, educaţie sau tratament medical
constituie plaţi şi nu o deplasare a capitalului, chiar dacă ele sunt efectuate prin intermediul
transferului fizic de bancnote.
Beneficiarii acestei libertăţi sunt cetăţenii statelor membre ale UE (în conformitate cu
articolul 12 al Tratatului de la Roma care interzice orice discriminare fondată pe cetăţenie),
precum si cetăţenii aparţinând unor terţe state care au reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al
Uniunii Europene.

II. Acquis-ul comunitar în domeniul liberei circulaţii a capitalurilor

A. Plăţile curente
Distincţia dintre plăţi curente şi circulaţia capitalurilor este dificil de realizat. Astfel,
plăţile primelor de asigurare pentru pagube materiale sau pentru asigurarea de răspundere civilă

2
sunt plăţi curente, în timp ce plata primelor pentru asigurarea de viaţă reprezintă o mişcare de
capital. În categoria “plăţi” sunt incluse plăţile aferente schimbului de mărfuri, de servicii şi de
capitaluri (de exemplu, cele provenind din repartizarea profitului ori plata dobânzilor).
După expirarea perioadei de tranziţie prevăzută de Directiva 88/361/CEE, plăţile
curente au devenit libere. O efectivă liberalizare a circulaţiei mărfurilor şi serviciilor nu se putea
realiza decât prin reglementarea acestor operaţiuni.
Tratatul de la Maastricht consfinţeşte liberalizarea realizată prin faptul că articolul 56 al
Tratatului de la Roma (CEE) dispune de acum înainte ca restricţiile impuse plăţilor dintre statele
membre sunt interzise, ca şi acelea dintre statele membre şi statele terţe. Astfel, plăţile curente
dintre statele semnatare ale Tratatului privind spaţiul economic european devin libere de orice
restricții.

B. Mişcările de capitaluri
1.Raporturile dintre libera circulaţie a capitalurilor şi libertăţile de stabilire şi de
prestare a serviciilor
Exista modalităţi de exercitare a libertăţilor fundamentale care presupun o liberalizare
prealabilă a mişcărilor de capital. Este cazul libertăţii de stabilire care postulează dreptul unui
investitor comunitar de a avea participaţii într-o societate stabilită într-un alt stat membru sau de
a crea o filială. Este cazul liberei prestaţii a serviciilor în cazul sectoarelor sensibile, bancar şi al
asigurărilor, care presupune o liberalizare a capitalurilor pe termen scurt şi transferuri pentru
executarea contractelor de asigurare.

2. Regimul juridic al mişcărilor de capitaluri

Pentru liberalizarea progresivă a circulaţiei capitalurilor dintre statele membre au fost
necesare trei directive:
- prima directivă este cea din 11 martie 1960 (JOCE, L43, 12 aprilie 1960), uşor
modificată în 1962, (JOCE, L.49, 22 ianuarie 1963). Liberalizarea era necondiţionată pentru
investiţiile directe legate de libertatea de stabilire. În cursul anilor 1970 şi la începutul anilor
1980, când statele membre reacţionau diferit la şocul petrolier şi la alte probleme, importantele
mişcări transfrontaliere de capital s-au dovedit din ce în ce mai mult capabile să ameninţe
echilibrul intern al economiilor. Odată aceste dezechilibre corectate, liberalizarea tuturor

3
mişcărilor de capital pe termen lung si mediu, în 1986 şi, în sfârşit, liberalizarea întregii circulaţii
a capitalurilor pe termen scurt, în 1988, s-au soldat cu rezultate extrem de pozitive ducând la o
creștere globală a eficacității în ceea ce privește repartiția capitalurilor în Uniunea Europeană.
- a doua directivă este cea din 17 noiembrie 1986 (Directiva 86/566, JOCE, L332, 26
noiembrie 1986). Aceasta liberaliza creditele pe termen lung legate de operaţiunile cu titluri care
nu erau negociate la bursă.
- a treia directivă, din 24 iunie 1988, care liberaliza mai ales mişcările pe termen scurt
(Directiva 88/361, JOCE, L.178, 8 iulie 1985), prevedea liberalizarea circulaţiei capitalurilor
între statele membre, ceea ce implică suprimarea tuturor autorizaţiilor de transfer, chiar şi a celor
care se acordau în mod automat. Astfel, s-a ajuns la o unitate a pieţelor de schimb: mişcările de
capitaluri trebuie să fie posibile în aceleaşi condiţii ca acelea ale plaţilor curente. Directiva din 24
iunie 1988 lasă statelor membre libertatea de a lua măsuri de reglementare a lichidităţii bancare,
chiar dacă ele puteau avea consecinţe asupra operaţiunilor de capitaluri efectuate de instituţiile
de credit cu nerezidenţi. Directiva mai permitea măsuri de control administrativ, mai ales pentru
a se împiedica fraudele fiscale, sau pentru a se face respectate regulile prudenţiale în sistemul
bancar, sau în scopuri statistice. Directiva mai conţinea o clauză de salvgardare specifica, în
cazul circulaţiei în cadrul Comunităţii Europene sau în cadrul raporturilor cu ţările terţe a
capitalurilor pe termen scurt de o amploare foarte mare, implicând puternice tensiuni şi
perturbări pe pieţele de schimb. Atunci când perturbările afectează un singur stat măsurile de
salvgardare trebuie adoptate de către Comisie, în afara cazurilor de urgentă. În schimb, este
prevăzută o simplă consultare atunci când perturbările îşi au originea în raporturile cu statele terţi
afectează unul sau mai multe state membre sau relaţiile de schimb în interiorul Comunităţii
Europene sau cele dintre aceasta şi statele terţe. Datorita reticenţelor mai multor state membre,
directiva a prevăzut că statele membre trebuie sa încerce să atingă în raporturile cu statele terţe
acelaşi grad de liberalizare care există şi între ele. Odată cu adoptarea acestei directive a
intervenit adevărata liberalizare a capitalurilor.
-
3. Libera circulaţie a capitalurilor și fiscalitatea
Articolul 58 (ex-73 D) paragraful 1 punctul a din Tratatul de la Roma (CEE) al dispune
ca statele membre pot să aplice dispoziţiile pertinente ale legislaţiei lor fiscale care stabilesc

4
distincţia între contribuabilii care nu se găsesc în aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte reşedinţa lor
sau locul unde sunt investite capitalurile lor.
Punctul b al aceluiaşi articol prevede controale în cadrul luptei împotriva fraudei sau în
scopuri statistice.
Paragraful 3 al acestui articol precizează ca “măsurile în cauză nu trebuie să constituie
nici un mijloc de discriminare arbitrară, nici o restricţie deghizată la libera circulaţie a
capitalurilor şi a plăţilor”. Declaraţiile “statistice” au totuşi rolul de a descuraja această liberă
circulaţie. Cum fiscalitatea indirectă nu este armonizată, dispoziţiile pertinente ale fiscalităţii
directe pot să ia în considerare în mod legal rezidenţa contribuabilului şi să se aplice şi asupra
veniturilor realizate în străinătate fără a se putea vorbi de o discriminare arbitrară. Dar aceste
dispoziţii pertinente ar putea să conducă la instituirea unei discriminări la adresa activităţii
anumitor prestatori de servicii prezenţi în cadrul operaţiunilor de capital. Un exemplu ilustrativ
este cel al sectorului asigurărilor de viaţa, care a dat naştere unor situaţii contencioase.
Incidenţa este tripla:
- produce efect în ceea ce priveşte locul plasamentului efectuat de investitor;
- dirijează investitorul către anumite tipuri de plasament (valori cu venituri fixe sau
variabile, etc.), ceea ce corespunde unei veritabile opţiuni economice;
- influenţează modul de plasare (direct sau prin intermediar).
Pentru a se realiza aceste efecte este suficient ca anumite valori mobiliare să fie însoţite
de sarcini sau avantaje fiscale sau ca veniturile pe care ele le produc să fie dublu impozitate.
Pentru a răspunde acestei provocări, Comisia a prezentat Consiliului încă din 1967 două
programe de acţiune, unul care privea armonizarea globala a regimurilor valorilor mobiliare,
altul care viza în special armonizarea impozitelor directe. Având în vedere că nu s-au produs
rezultate concrete, Comisia şi-a reînnoit demersurile în 1969, prezentând Consiliului două
memorandumuri:
- primul asupra necesitaţii şi a modalităţilor de acţiune în domeniul liberei circulaţii a
capitalurilor;
- al doilea asupra măsurilor de armonizare în materie de impozite directe pentru a se
facilita dezvoltarea şi întrepătrunderea pieţelor de capital.

5
 În cazul impozitelor indirecte, armonizarea s-a tradus printr-o succesiune de directive
care dovedesc dificultăţile întâlnite în acest domeniu: directivele din 17 iulie 1969, şi cele din
1973, 1974 si 1985.
Chiar dacă acest dispozitiv normativ prezintă încă lacune, constituie, totuşi, o etapă
semnificativă pe drumul ridicării obstacolelor fiscale care frânează investiţiile productive.
Soluţiile care se degaja astăzi sunt:
1. Suprimarea taxei de timbru pe care o percepeau anumite state cu ocazia emiterii sau
circulaţiei titlurilor străine pe teritoriul lor.
2. Armonizarea legislaţiilor naţionale vizând taxa percepută cu ocazia constituirii
societăților de capitaluri sau efectuării operaţiunilor asimilate. Aceasta armonizare poartă
asupra definiţiei societăţilor de capitaluri, asupra determinării bazei impozabile, asupra
eventualelor reduceri sau exonerări sau asupra desemnării statului competent să
perceapă impozitul.
Spre deosebire de impozitele indirecte, în domeniul impozitelor directe reglementarea
este mai puţin semnificativă. Astfel, în 1990 au fost adoptate două directive şi o convenţie.
Directiva 90/435/CEE se refera la abolirea dublei impuneri a profitului distribuit între
societăţile–mama aflate în unul din statele membre si filialele acestora aflate într-un alt stat
membru, Directiva 90/434/CEE reduce sarcina fiscala ce poate împiedica reorganizarea
societăţilor, iar Convenţia (90/436/CEE), bazata pe Articolul 239 al Tratatului introduce o
procedura arbitrară de evitare a dublei impuneri privind ajustarea profitului dintre întreprinderi
asociate aflate în state membre diferite.

4. Raţiunile de interes general

Acţiunea legislativă comunitară în materia liberei circulaţii a capitalurilor se bazează pe
următoarele principii generale:
- eliminarea efectivă a controlului circulaţiei capitalurilor şi a plăţilor nu se referă numai la
restricţiile respective în materie de schimb valutar, ci şi la reglementările administrative de orice
natură, care generează o discriminare efectivă, bazată pe originea sau destinaţia capitalului;
- instaurarea acestei libertăţi are ca efect excluderea nu numai a oricărei interdicţii generale, dar
și a oricărei proceduri explicite sau implicite de autorizare.

6
 Rămân, totuşi, câteva excepţii generale la această libertate care se referă în special la
politicile naţionale de securitate si ordine publica, dar nu se extind la aspectele mai generale ale
politicii economice, cum ar fi politica monetară naţională sau cea a ratei dobânzii. Experienţa
Uniunii Europene trebuie văzuta în lumina schimbărilor care apar pe scena financiară
internaţionala. În cursul ultimilor 20 de ani, circulaţia capitalurilor a cunoscut o dezvoltare
extraordinară, costurile tranzacţiilor s-au micşorat, iar atragerea capitalurilor face obiectul unei
concurente internaţionale din ce în ce mai intense. De atunci, măsurile de liberalizare au devenit
şi mai indispensabile pentru a se atrage capitalul străin, pentru a se asigura integrarea în
economia internaţionala şi a se promova dezvoltarea unui sector financiar concurenţial. Este
vorba de experienţa evidentă făcută de un număr de terţe ţări care au liberalizat circulaţia
capitalului la sfârşitul anilor 1980 și începutul anilor 1990.

5. Libera circulaţie a capitalurilor și prevenirea spălării banilor

În acest domeniu există două directive foarte importante: Directiva 301 in 10 iunie 1991
şi Directiva 97 din 4 decembrie 2001.
Directiva din 1991 îşi propune să combată operaţiunile de spălare a banilor în special prin
instituirea unei obligaţii la adresa băncilor care trebuie să verifice identitatea clienţilor care
efectuează operaţiuni cu sume ce depăşesc anumite plafoane valorice. De asemenea, statele
membre au obligaţia de a efectua inspecţii şi controale pentru a se asigura că băncile îşi dau tot
concursul la aplicarea acestor dispoziţii. Este instituit un comitet de contact sub egida Comisiei.
Directiva din 2001, care reprezintă o completare a celei din 1991 dă o definiţie a
noţiunii de “spălare a banilor”. Se detaliază obligaţia statelor membre care trebuie să se asigure
că instituţiile şi persoanele la care se referă directiva (în special instituţiile financiare şi de credit)
îşi identifica clienţii pentru care prestează unele servicii, cum ar fi constituirea unui depozit sau
deschiderea unui cont. De asemenea, pentru sumele implicate ce depăşesc plafonul de 15.000 de
euro această identificare este obligatorie pentru toate operaţiunile.

III. Libera circulaţie a capitalurilor în România

7
 Libera circulaţie a capitalurilor se încadrează în Capitolul 4 al negocierilor purtate de
România în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar privind Capitolul 4. Libera
circulaţie a capitalurilor, a intrat în vigoare la data de 31 decembrie 1999, şi s-a angajat să
întreprindă toate măsurile necesare pentru implementarea efectivă a acestuia până la data
aderării, cu excepţia achiziţionării terenurilor de către persoane fizice străine, pentru care
România solicită o perioadă de tranziţie de 7 ani pentru vânzarea către cetăţenii străini (persoane
fizice) a terenurilor agricole, pădurilor şi altor categorii de extravilan şi de 5 ani pentru cele din
intravilan. Pentru cumpărarea de către cetăţenii UE de teren pentru o reşedinţã secundară,
România cere o perioadă de tranziţie de 5 ani de la data aderării sale. Liberalizarea circulaţiei
capitalurilor a reprezentat pentru România o importantă piatră de încercare. Aceasta s-a datorat,
îndeosebi, sensibilităţii aspectelor pe care aceasta le implică pentru economia unei ţări. Este
vorba, în primul rând, de necesitatea pregătirii fiecărei noi etape astfel încât efectele pe care
acestea le antrenează asupra economiei naţionale să fie cât mai puţin perturbatoare. La
momentul întocmirii primului document de poziţie aferent acestui capitol de negociere, în ţara
noastră trebuiau să beneficieze de autorizare din partea autorităţii competente următoarele
operaţiuni:
 investiţiile directe ale rezidenţilor în străinătate;
 investiţiile imobiliare ale rezidenţilor în străinătate;
 achiziţionarea valorilor mobiliare străine de către rezidenţi;
 admiterea valorilor mobiliare româneşti pe o piaţă de capital străină;
 admiterea valorilor mobiliare străine pe pieţe de capital româneşti;
 achiziţionarea de instrumente ale organismelor de plasament colectiv străine de către
rezidenţi;
 admiterea instrumentelor organismelor de plasament colectiv româneşti pe o piaţã de
capital străină; admiterea instrumentelor organismelor de plasament colectiv străine pe pieţele de
capital româneşti;
 achiziţionarea de către nerezidenţi de instrumente româneşti specifice pieţei monetare;
 achiziţionarea de către rezidenţi de instrumente străine specifice pieţei monetare;
 admiterea de instrumente româneşti de piaţă monetară pe pieţele monetare străine;

8
 admiterea de instrumente străine de piaţă monetară pe piaţa monetară românească;
 operaţiunile în conturi curente şi de depozit ale rezidenţilor deschise la instituţii
financiare nerezidente;
 împrumuturile şi creditele financiare cu termene de rambursare mai mici de un an;
 transferurile dispuse de rezidenţi în legătură cu derularea contractelor de asigurări;
 unele operaţiuni dispuse de persoanele fizice.
În ceea ce priveşte liberalizarea tranzacţiilor de cont curent şi de cont de capital, instituţia
responsabilă cu ducerea la îndeplinire a obiectivului de liberalizare, respectiv Banca Naţională a
României (BNR), a elaborat şi implementat un calendar de liberalizare.
Calendarul, agreat cu Comisia Europeană, a suferit pe parcursul implementării sale o
serie de modificări. Cea mai importantã o reprezintă amânarea liberalizării operaţiunilor în cont
curent şi de depozit în RON ale nerezidenţilor pentru aprilie 2005. Raţiunile pentru care BNR a
adoptat această măsură au fost de natură să prevină o posibilă evoluţie nefavorabilă a monedei
naţionale ca impact al intrărilor / ieşirilor rapide de capital din ţară (în special, este vorba despre
capital speculativ).
Principiile care au stat la baza fundamentării deciziilor de liberalizare au fost:
- intrările înaintea ieşirilor;
- fluxurile pe termen mediu şi lung înaintea celor pe termen scurt;
- investiţiile directe înaintea celor de portofoliu;
- respectarea secvenţei bănci - întreprinderi - populaţie.
Libera circulaţie a capitalurilor presupune însă şi o serie de alte măsuri ce au trebuit să fie
luate de către România pentru a îndeplini angajamentele asumate în cadrul negocierilor la acest
capitol. Acestea au vizat revizuirea acordurilor de privatizare cu „acţiunea de aur”, ce
reprezentau dreptul Guvernului de a opta pentru păstrarea unei acţiuni nominative de control,
stabilind totodată şi cine va exercita drepturile decurgând din această calitate. În conformitate cu
solicitarea Comisiei Europene, acţiunea nominativă de control a fost transformată într-o acţiune
comună, prin hotărârea Guvernului.
Un alt domeniu de mare sensibilitate pentru libera circulaţie a capitalurilor o reprezintă
măsurile întreprinse în vederea combaterii spălării banilor. Astfel, pe lângă directivele ce au ca
scop stabilirea unui cadru de urmărire a tranzacţiilor financiare suspecte şi descurajare a
eventualelor acţiuni de spălare a banilor, un pas important constă şi în preluarea recomandărilor

9
privind spălarea banilor și privind finanțarea terorismului ale Grupului de Acțiune Financiară
(GAFI), organism interguvernamental al cărui scop constă în stabilirea standardelor și
promovarea implementării eficiente a măsurilor legale, de reglementare și operaționale pentru
combaterea spălării banilor, finanțării terorismului și a altor amenințări conexe la adresa
integrității sistemului financiar internațional.

IV. Concluzii

Libera circulaţie a capitalurilor este una dintre cele patru libertăţi consacrate de Tratatul
de la Roma.
Aceasta constituie libertatea fundamentală din cadrul pieţei interne şi a politicilor
comunitare la nivelul Uniunii Europene. Libera circulaţie a capitalurilor vizează mişcarea
capitalurilor între statele membre ale căror monede naţionale sunt diferite.
Statele participante la piaţa comună au eliminat progresiv restricţiile în ceea ce priveşte
circulaţia capitalurilor aparţinând rezidenţilor statelor membre, cât şi tratamentul discriminatoriu
în ceea ce priveşte cetăţenia, naţionalitatea, reşedinţa sau sediul social al părţilor. Principiul
liberei circulaţii a capitalurilor se află într-o strânsă legătură cu uniunea economică şi monetară
având drept scop eliminarea tuturor barierelor discriminatorii în calea liberei circulaţii a
capitalurilor între statele membre ale Comunităţilor, fiind vizate în special cele care afectează
mişcarile de capital, în scopul de a se realiza investiţii în domeniul asigurării serviciilor pe
teritoriul Uniunii Europene.
Aceasta libertate îşi propune să înlăture restricţiile care există între statele membre ale
UE şi să contribuie la desăvârşirea Pieţei unice europene alături de celelalte libertăţi
fundamentale – libera circulaţie a persoanelor, libera circulaţie a mărfurilor şi libera circulaţie a
serviciilor.
Trebuie, de asemenea, menționat că libera circulație a capitalurilor deschide calea unei
concurenţe directe între fiscalitatea statelor membre, deoarece permite crearea unui spaţiu
financiar de dimensiuni internaţionale şi contribuie la realizarea obiectivelor politicii economice
şi monetare promovate de Uniunea Europeană.

10
 Bibliografie:

- www.eur-lex.europa.eu
- www.ec.europa.eu
- www.europarl.europa.eu
- www.euroavocatura.ro

11