Tămaș Alexandru Răzvan

An III, Drept, Zi

Dreptul proprietății
intelectuale

Dreptul de autor

Definiția dreptului de autor

Prin drept de autor se înțelege totalitatea normelor juridice care

reglementează relațiile sociale ce decurg din crearea și
valorificarea operelor științifice, literare sau artistice.

Obiectul reglementării acestei instituții juridice îl formează

raporturile personale nepatrimoniale și raporturile patrimoniale ce
apar în legatura cu geneza și valorificarea operelor științifice,
literare și artistice.
Mai trebuie precizat ca, prin obiectul și prin metoda reglementarii
lor(pozitia de egalitate juridica a partilor), raporturile ce se nasc
din crearea și valorificarea operelor științifice, literare și artistice
sunt raporturi juridice civile, iar instituția care le reglementează
este o instituție de drept civil.
Crearea unei opere științifice, literare sau artistice are drept consecinta
nașterea în persoana autorului operei a unui drept subiectiv de autor, drept
care îi confera autorului anumite prerogative in legatura cu opera creata si
valorificarea ei.
Dreptul de autor are ca obiect rezultatul activității creatoare a
autorului, creatia sa intelectuala si nu lucrul corporal in care ea se
concretizează în realitate.

1
2. Obiectul dreptului de autor

Obiectul dreptului de autor îl constituie operele literare, artistice și științifice,

indiferent de forma lor de exprimare, de valoarea sau destinatia lor.
Analiza dispozițiilor legale a permis doctrinei sa desprinda trei condiții
esențiale de care depinde vocația la protectie în cadrul dreptului de autor și
anume:
opera trebuie sa fie rezultatul unei activități creatoare a autorului;
sa imbrace o forma concreta de exprimare, perceptibilă
simțurilor;
sa fie susceptibilă de aducere la cunoștința publicului.
În cele ce urmează vom vedea la ce se referă aceste trei condiții:
a) Opera trebuie sa fie rezultatul unei activități creatoare a
autorului.
Pentru a fi considerată îndeplinită aceasta conditie, autorul nu
trebuie să se limiteze la o reproducere mecanică a operei, fără o
contribuție proprie în ceea ce privește substanța de idei a operei
în discuție.
În doctrina aceasta condiție poartă și numele de originalitate.
Astfel, pentru a fi protejata, opera trebuie sa poarte amprenta
personalității, a individualității individului.
b) Pentru a forma obiectul unui drept de autor, opera trebuie
sa imbrace o forma concreta de exprimare, perceptibila
simturilor.
Aceasta condiție, înseamnă că dreptul de autor se naște din
momentul în care opera îmbracă forma de manuscris, schita,
tema, tablou ori alta forma concreta.
c) Cea de-a treia condiție pentru ca o opera sa aibă vocație de
protectie este aceea de a fi susceptibilă de aducere la cunoștința

2
publicului, prin reproducere, executare, expunere sau orice alt
mijloc. Aceasta cerința fiind strâns legată de cea precedenta, unii
autori nu menționează decât două condiții ale protectiei, în cadrul
dreptului de autor.
Conform legii dreptului de autor constituie obiect al acestui drept
următoarele:
scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile
și orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;
operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile,
cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile
științifice;
compozitiile muzicale cu sau fără text;
operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și
pantomimele;
operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;
operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un
procedeu analog fotografiei;
operele de arta grafică sau plastică, cum ar fi: operele de
sculptură, pictură, gravură, litografie, arta monumentala,
scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului,
desene, design, precum și alte opere de arta aplicată produselor
destinate unei utilizări practice;
operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările
grafice ce formează proiectele de arhitectura;
lucrările plastice, hartiile si desenele din domeniul topografiei,
geografiei și științei în general;
operele de arta digitala.

3. Subiectele dreptului de autor

3
Principiul adevăratului creator al operei

Art. 3 alin. (1) al Legii privind dreptul de autor stipulează că este

autor persoana fizica sau persoanele fizice care au creat opera.
Doar persoana fizica poate avea calitatea de autor al operei, fiind
singura susceptibila de a avea o asemenea activitate. În ciuda
acestui fapt, Legea privind dreptul de autor prevede în art. 3 alin.
(2) ca în cazuri expres prevăzute de lege, pot beneficia de
protectia acordata autorului persoanele juridice și persoanele
fizice altele decat autorul.
Avand in vedere cele menționate mai sus, va trebui sa distingem între
subiectele originare ale dreptului de autor și cele derivate.
Subiectul primar este autorul nemijlocit, creator al operei, în timp
ce subiect derivat este acea persoana care, datorită unor
împrejurări a dobândit unele prerogative ale dreptului de autor.
Revenind la persoana juridica, ca subiect exceptional al dreptului
de autor, trebuie sa subliniem ca aceasta nu va beneficia
niciodată de toate prerogativele pe care le comporta dreptul de
autor. Aceasta deoarece dreptul de autor al persoanei juridice nu
poate deriva din creația operei, deoarece din faptul creării unei
opere nu rezultă decât calitatea de autor al celui care a creat-o.
Dreptul de autor al persoanei juridice poate doar deriva din
drepturile de autor ale persoanelor fizice care au creat opera, însă
pentru aceasta trebuie sa precizam ca aceste persoane au
consimțit, în prealabil, în favoarea persoanei juridice, cesiuni
parțiale ale prerogativelor care le revin în calitate de autori.
Trebuie însă subliniat ca aceste sesiuni sunt admise de lege doar
în ceea ce privește prerogativele patrimoniale, ele nefiind posibile
in ceea ce priveste prerogativele personale nepatrimoniale,dat
fiind caracterul acestora de a fi intim legate de persoana
autorului.
Uneori, numele autorului unei opere nu este cunoscut, caz în care
avem de-a face cu o opera anonimă. Alteori, în virtutea faptului
ca autorul are dreptul de a-si afirma paternitatea operei, dar nu și

4
obligația de a o face, acesta poate decide ca opera sa apară sub
pseudonim.

Pluralitatea de autori

Operele nu constituie întotdeauna rezultatul activității creatoare a

unui singur autor. Mai ales în cazul operelor științifice ne aflăm
adeseori în fața unei pluralitati de autori și a unei opere unice
comune.
În cazul pluralității de autori trebuie sa distingem intre opera
comuna si opera colectiva.
Este opera comuna, opera creata de mai multi coautori; în
colaborare. Bazindu-se pe o activitate creatoare comuna, opera
comuna este prin definitie o opera unitara.
Dreptul de autor asupra operei comune aparține coautorilor
acesteia, iar în lipsa unei convenții contrare, coautorii nu pot
utiliza opera decât de comun acord. Un eventual refuz al
consimtamantului din partea oricăruia dintre coautori trebuie să
aibă o justificare temeinică.
În situația în care contribuția fiecărui autor este distinctă, aceasta
poate fi utilizata în mod separat, cu condiția sa nu se prejudicieze
utilizarea operei comune sau drepturile celorlalți coautori.
Este opera colectiva, opera in care contributiile personale ale
coautorilor formează un tot, fără a fi însă posibil, dată fiind natura
operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori
asupra ansamblului operei create.
Astfel, operele colective sunt întotdeauna opere complexe din
punctul de vedere al obiectului, reunind elemente de natură
diferită (spre exemplu: scenariul, regia, compozitia muzicala
etc.).
O alta trasatura esentiala a operelor colective o constituie faptul
ca persoanele care participă la elaborarea acestei opere sunt

5
fiecare în parte, subiectul distinct al unui drept de autor asupra
unui obiect determinat, și anume fiecare din operele de natura
diferită formand opera complexă pe care o reprezinta opera
colectiva (autorul scenariului asupra scenariului, autorul
compozitiei muzicale asupra acesteia din urma etc.)
Conform legii, în lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor asupra
operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub
responsabilitatea careia a fost creata.
Referindu-ne acum la raporturile dintre coautori, regula
fundamentală este aceea ca, în cazul operelor ce apar ca rezultat
al unor colaborări, dreptul de autor aparține în comun,
coautorilor.
Remuneratia se cuvine coautorilor în proporțiile pe care aceștia
le-au convenit. În lipsa unei conventii, remunerația se împarte
proporțional cu partile de contribuție ale acestora sau în mod
egal, dacă acestea nu se pot stabili.
În cazul unei opere indivizibile, coautorii nu vor putea să-și
exercite prerogativele care alcătuiesc dreptul de autor, atât cele
personale patrimoniale, cât și cele nepatrimoniale, decât de
comun acord. Refuzul consimtamantului din partea oricăruia
dintre coautori trebuie sa fie temeinic justificat.
Cand opera este divizibila, iar contribuția fiecărui autor este
susceptibila de a fi valorificată separat, fiecare dintre aceștia își
va putea exercita drepturile personale nepatrimoniale asupra
părții sale conditionat fiind de a nu aduce atingere intereselor
celorlalți.

Raporturile dintre autorul operei originare și cel al operei derivate

O prima regula care rezulta din natura exclusiva a dreptului de autor consta
in obligația autorului operei derivate de a cere autorizarea folosirii operei
preexistente de la autorul ei.

6
O altă regulă care rezultă din natura operelor în cauză constă în
obligația pe care o are autorul operei derivate de a respecta
dreptul la calitatea de autor a creatorului operei originare,
indicând sursa operei derivate.

Conținutul dreptului de autor

Drepturile personale nepatrimoniale

Conform art. 10 din Legea privind dreptul de autor, autorul unei

opere are următoarele drepturi morale:
dreptul de a decide dacă, în ce mod și cand va fi adusă opera la
cunostinta publica;
dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei;
dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunostinta
publica;
dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se
opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse
operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa;
dreptul de a retracta opera, despagubind, daca este cazul, pe
titularii drepturilor de utilizare, prejudiciati prin exercitarea
retractarii.

Dreptul de a aduce opera la cunoștința publicului

Fiind organic legat de personalitatea autorului, dreptul de a aduce

opera la cunoștința publicului aparține în exclusivitate autorului.
Acest drept de divulgare este primul în ordine cronologică a

7
nașterii prerogativelor autorului, influentand apariția drepturilor
patrimoniale, care, prin exercitarea acestuia, devin drepturi
propriu-zise.
Dreptul de divulgare reprezinta posibilitatea autorului de a prezenta public
rezultatul creației sale. El are libertatea de a alege modalitatea de publicare
precum și momentul în care va aduce opera la cunoștința publicului.
O trăsătură importantă a acestui drept consta în faptul ca este
intransmisibil prin acte între vii. Astfel, art. 11 alin.(1) al Legii
prevede că drepturile morale nu pot face obiectul vreunei
renuntari sau instrainari.
Dreptul la paternitatea operei

Deoarece opera este rezultatul muncii sale de creație, autorul are

dreptul la recunoașterea paternității operei sale.
Recunoașterea dreptului la paternitatea operei implica obligatia tuturor
acelora care folosesc opera de a indica numele autorului operei originale
cât și a celei derivate.
Acest drept are un conținut cu dublu caracter:pe de-o parte are
un caracter pozitiv prin dreptul de a revendica oricand calitatea
de autor și presupune și dreptul la nume; pe de alta parte, are un
caracter negativ prin dreptul de a se opune la orice act de
contestare a acestei calități din partea unor terți.
Dreptul la nume oferă posibilitatea autorului de a decide între mai
multe variante și anume: daca opera va fi adusa la cunostinta
publicului sub numele sau, dacă va fi sub pseudonim sau fără
indicarea numelui.
Dreptul la paternitatea operei supraviețuiește morții autorului,
transmitandu-se prin mostenire potrivit legislației civile. Dacă nu
exista mostenitori, exercițiul acestor drepturi revine conform legii
organismului de gestiune colectiva care a administrat drepturile
autorului sau, după caz, organismului cu cel mai mare număr de
membri, din domeniul respectiv de creație.

8
Dreptul la inviolabilitatea operei

Denumit și dreptul la respectul și integritatea operei consta în

aceea că opera de creatie intelectuala trebuie adusa la cunostinta
publicului asa cum a fost creata de autor, fara sa i se aducă
modificări asupra formei, conținutului sau numelui autorului. De
aici rezulta imposibilitatea oricăror suprimari, modificări sau
completări fără acordul acestuia.
Cu toate acestea, doctrina precizeaza insa ca, în cazul anumitor
forme de folosire a operei, autorul care și-a dat consimtamantul
la ele a acceptat implicit și modificările care sunt indisolubil legate
de acel mod de folosire a operei(spre exemplu, cazul adaptărilor
cinematografice).
Din punct de vedere al naturii juridice, dreptul la inviolabilitatea operei este
un drept absolut și inalienabil. El poate fi transmis prin mostenire potrivit
legislației civile.

Dreptul de retractare

Reprezinta contraponderea dreptului de divulgare si consecinta caracterul

absolut și discreționar al acestuia.
Astfel, după cum autorul poate decide divulgarea operei, tot asa
el poate hotărî și retractarea acesteia, despagubind, daca este
cazul, pe titularii dreptului de utilizare prejudiciati prin exercitarea
retractarii.

4.2. Drepturile patrimoniale

9
Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide
dacă, în ce mod și cand va fi utilizata opera sa, inclusiv de a
consimți la utilizarea operei de către alții.
Conform art. 13 din Legea privind dreptul de autor, utilizarea unei opere da
naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de a
autoriza sau de a interzice:
reproducerea integrala sau partiala, directa sau indirecta,
temporara sau permanenta, prin orice mijloace si sub orice forma
a operei;
distribuirea operei;
importul în vederea comercializării pe piața internă a copiilor
realizate, cu consimțământul autorului, după opera;
închirierea operei;
împrumutul operei;
comunicarea publica, direct sau indirect a operei, prin orice
mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului astfel
incat sa poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în
mod individual, de către public;
radiodifuzarea operei;
retransmiterea prin cablu a operei;
realizarea de opere derivate.
Prin reproducere se înțelege realizarea uneia sau a mai multor
copii ale unei opere, prin orice mijloc și sub orice formă, inclusiv
realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei
opere.
Reproducerea este fixarea materială a operei prin orice procedee
care permit comunicarea ei publicului în mod indirect, spre
deosebire de reprezentare sau executare, care este un mod de
comunicare directă a operei.
Reproducerea este subordonată consimtamantului autorului,
independent de procedeul utilizat și de scopul lucrativ sau

10
nelucrativ urmărit. Aceste procedee pot fi dintre cele mai diferite,
și anume: tiparul, dactilografierea, desenul, gravura, mulajul,
fotocopia, fotografia, microfilmul, înregistrarea cinematografica
etc. Reproducerea poate imbraca si forma folosirii de semne
conventionale, ca în cazul stenografiei sau scrierii Braille.
Prin distribuire se înțelege vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu
titlul oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum si
oferirea publica a acestora.
Difuzarea se referă exclusiv la operele fixate pe un suport
material și are deci ca obiect direct nu opera, ci suportul material
multiplicat în care este incorporata ea.
Dreptul de distribuire se epuizează odată cu prima vanzare sau cu
primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori al
copiilor unei opere, pe piața internă, de către titularul de drepturi
sau cu consimțământul acestuia.
Prin import se înțelege introducerea pe piața internă, cu scopul
comercializarii, a originalului sau a copiilor legal realizate ale unei
opere fixate pe orice fel de suport.
Prin inchiriere, se înțelege punerea la dispoziție spre utilizare, pentru un
timp limitat și pentru un avantaj economic sau comercial direct ori indirect,
a unei opere.
Prin împrumut se înțelege punerea la dispoziție spre utilizare,
pentru un timp limitat și fără un avantaj economic sau comercial
direct sau indirect, a unei opere prin intermediul unei instituții
care permite accesul publicului în acest scop.
Împrumutul efectuat prin biblioteci nu necesita autorizarea autorului și da
dreptul acestuia la o remuneratie echitabila.
Împrumutul unei opere fixate în înregistrări sonore sau
audiovizuale nu poate avea loc decat după 6 luni de la prima
distribuire a operei.
Se considera comunicare publica orice comunicare a unei opere,
direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis
publicului sau în orice loc în care se aduna un număr de persoane

11
care depaseste cercul normal al membrilor unei familii și al
cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenica, recitarea
sau orice alta modalitate publica de executie sau de prezentare
directa a operei, expunerea publica a operelor de arta plastică, de
arta aplicata, fotografică și de arhitectura, proiectia publica a
operelor cinematografice și a altor opere vizuale, inclusiv a
operelor de arta digitala, prezentarea într-un loc public, prin
intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum și
prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace a
unei opere radiodifuzate. De asemenea, se considera publica
orice comunicare a unei opere prin mijloace cu fir sau fără fir,
inclusiv prin punerea la dispoziția publicului a operelor, astfel
incat orice membru al publicului poate avea acces, din orice loc
sau în orice moment ales în mod individual.
Prin radiodifuzare se înțelege:
comunicarea unei opere de către un organism de radiodifuziune
sau de televiziune, prin orice mijloc ce servește la propagarea
fără fir a semnalelor, sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentării
digitale a acestora, inclusiv prin satelit, în scopul receptionarii de
catre public;
transmiterea unei opere sau a reprezentării digitale a acesteia,
inclusiv prin satelit, in scopul receptionarii de catre public.
Prin realizarea de opere derivate se înțelege traducerea,
publicarea în culegeri, adaptarea, precum și orice alta
transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie
creatie intelectuala.
Un alt drept patrimonial care revine autorului este și așa-numitul drept de
suita, adică un drept recunoscut artistului care a transmis cu titlu
oneros originalul operei, sub forma unui drept de creanta
reprezentand o fracțiune din prețul de vanzare a operei, împotriva
oricărui dobanditor ulterior al acesteia.
La baza dreptului de suita, sta o idee de echitate, în măsura în
care exercițiul acestui drept permite autorului, care adesea
pentru un preț modest se desesizeaza de opera sa, sa primească

12
o parte din sporul de vanzare pe care acesta îl dobândește
ulterior.
Art. 21 din Legea dreptului de autor prevede că autorul unei
opere originale de arta grafică sau plastică ori al unei opere
fotografice beneficiază de un drept de suita reprezentand dreptul
de a încasa a cota din prețul de vanzare obținut la orice
revânzare a operei, ulterioară primei instrainari de către autor,
precum și dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se afla
opera sa.
Dreptul menționat anterior se aplica tuturor actelor de vanzare a
unei opere originale de arta grafică sau plastică ori a unei opere
fotografice care implica, în calitate de vanzatori, cumparatori sau
intermediari, saloane, galerii de arta, precum și orice comerciant
de opere de arta.
Copiile operelor originale de arta sau fotografice, care au fost
făcute într-un număr limitat de către însuși autorul lor sau cu
aprobarea acestuia, sunt considerate opere de arta originale.

4.3. Drepturi conexe dreptului de autor și drepturi sui – generis

Expresia este utilizata pentru a desemna drepturile recunoscute

artiștilor interpreti sau executanti, producătorilor de înregistrări
sonore și audiovizuale, organismelor de radiodifuziune și de
televiziune precum și cele ale fabricantilor bazelor de date.

13