Sunteți pe pagina 1din 4

Efectele convenţiei matrimoniale

Efectele convenţiei matrimoniale cunosc două limite temporale ce sunt


extrem de bine conturate chiar din prevederile legale de la nivelul noului Cod civil.
Putem astfel vorbi despre un moment iniţial şi un moment final:
- momentul de la care convenţia matrimonială începe să producă efecte este
fie data încheierii căsătoriei, în cazul în care convenţia a fost semnată
anterior, fie data stabilită de soţi ori data semnării convenţiei, în cazul în care
aceasta este încheiată pe parcursul căsătoriei [potrivit art. 330, art. 313 alin.
(1) NCC]; faţă de terţi convenţia matrimonială va produce efecte de la
momentul în care vor fi îndeplinite condiţiile de publicitate cerute de lege
[art. 313 alin. (2) NCC];
- momentul până la care convenţia matrimonială produce efecte este strict
legat de soarta regimului matrimonial pe care îl prescrie şi mai mult decât
atât, de însăşi soarta căsătoriei, faţă de care ambele au repere temporare clar
stabilite: astfel, dacă se constată nulitatea, anularea, desfacerea sau încetarea
căsătoriei, convenţia matrimonială va înceta să producă efecte sau se va
considera că nu a produs niciodată, în funcţie de sancţiunea pe care căsătoria
o suportă.
Astfel, în cazul constatării nulităţii sau anulării căsătoriei, convenţia
matrimonială se va considera ca nefiind încheiată vreodată (efect ex tunc), în timp
ce odată cu desfacerea sau încetarea căsătoriei, când încetează şi regimul
matrimonial şi se pune problema lichidării acestuia efectele convenţiei
matrimoniale încetează (efect ex nunc).
Din cele enunţate mai sus putem observa că efectul specific al convenţiei
matrimoniale, ca negotium iuris, este chiar aplicarea regimului matrimonial ales
prin convenţie.
Ca instrumentum probationis, am observat efectul probator pe care convenţia
matrimonială îl are faţă de terţi privitor la regimul matrimonial ales.
Regimul matrimonial primar

Secţiunea 1. Noţiune introductive

1. Noţiune

Normele prevăzute la nivelul Noului Cod civil urmează sub anumite aspecte
soluțiile pe care le-a consacrat sistemul de drept francez, reafirmând prin maniera
de reglementare a regimurilor matrimoniale, principiile de care acestea sunt
guvernate în general, precum: egalitatea în drepturi între soți, libertatea alegerii
regimului matrimonial, principiul mutabilității regimului matrimonial și principiul
accesorialității regimului matrimonial în raport cu căsătoria.
Regimurile matrimoniale reprezintă “harta patrimonială a oricărui mariaj” 1.
Existenţa unei pluralități de regimuri matrimoniale impune, pentru a asigura
stabilitatea sistemului de drept național, reglementarea unui „statut imperativ de
bază”. Indiferent care ar fi regimul matrimonial concret aplicabil soţilor şi
indiferent de multitudinea de regimuri matrimoniale pe care un anumit sistem de
drept le poate constitui, există un set de reguli de bază aplicabile în toate cazurile.
Aceste reguli generale formează „constituţia regimurilor matrimoniale” 2, regimul
matrimonial primar ce reglementează, în cea mai mare parte a sa, drepturile și
obligațiile soților de la care nu se poate deroga, indiferent de regimul matrimonial
ales de aceștia. Acesta a mai fost denumit şi regimul primar imperativ, regim
imperativ de bază, regim primar.
Astfel, putem spune că regimul matrimonial primar reprezintă un
ansamblu de norme de aplicare imediată, esenţiale şi imperative ce
reglementează drepturile şi obligaţiile soţilor instituite indiferent de regimul
matrimonial aplicabil soţilor.
În doctrină, regimul matrimonial primar a mai fost definit ca „fiind
totalitatea normelor juridicecare reglementează raporturile stabilite între soţi sau
între unul sau ambii soţi, pe de o parte, şi terţe persoane, pe de altă parte, raporturi
ce au drept obiect bunuri existente în momentul încheierii căsătoriei, dobândite pe
parcursul acesteia, precum şi obligaţiile contractate în legătură cu aceste bunuri sau
în vederea îndeplinirii sarcinilor căsătoriei şi care se aplică tuturor căsătoriilor
indiferent de regimul matrimonial căruia îi sunt supuşi soţii„ 3 ori ca “un corp de
norme juridice aplicabile raporturilor patrimoniale dintre soţi, precum şi

1
Philippe Malaurie, Laurent Aynés, op. cit., p. 1.
2
André Colomer, Droit civil – Régimes matrimoniaux, 11e édition, Ed. Litec Juris Classeur, 2002, Paris, p. 34.
3
N.C. Aniţei, op.cit., p. 42.
raporturilor dintre soţi şi terţi, oricare ar fi regimul matrimonial concret aplicabil în
timpul căsătoriei” 4.
Trebuie să subliniem faptul că în acele sisteme de drept în care relaţiile
patrimoniale ale soţilor sunt reglementate printr-un regim matrimonial unic – aşa
cum a fost şi cazul sistemului nostrum de drept în perioada în care relaţiile de
familie erau reglementate prin Codul familiei de la 1954 – acest regim care conţine
norme imperative nu mai necesită existenţa unui regim matrimonial primar, fiind el
însuşi un regim de sine stătător.

2. Caracterele juridice ale regimului matrimoniale primar

Din definiţiile de mai sus putem extrage caractere juridice ale regimului
matrimoniale primar, astfel:
- caracterul imperativ - normele juridice care-l reprezintă sunt obligatorii şi
de imediată aplicare, nelăsând loc modificării lor prin voinţa soţilor. Orice
derogare de natură convenţională de la regimul primar imperativ este lovită de
nulitatea absolută a clauzei;
- caracterul esenţial al normelor este redat prin obligativitatea existenţei
acestui tip de norme, indiferent de regimul ales de soţi, care nu va face decât să
completeze aceste reglementări de bază;
- aplicabilitatea imediată a normelor ce îl formează, încă de la momentul
încheierii căsătoriei, fără a mai fi necesară o altă formalitate ori intervenţia soţilor.

3. Reglementare

Noul Cod civil introduce în sistemul nostru de drept pluralitatea acestor


regimuri și, implicit regimul matrimonial primar reglementat în cadrul capitolului
VI din titlul I al Cărţii a II-a „Despre familie”, capitol deservit drepturilor și
obligațiilor patrimoniale ale soților (art. 312-338 NCC).
Necesitatea determinării reglementărilor ce formează acest regim este dată
de însăși dorința de cunoștere a regulilor ce stabilesc unde începe și unde se
termină interdependența soților în cadrul unui mariaj, și, de asemenea, în ce situații
fiecare dintre cei doi dispun de autonomie în alegerile pe care le fac. Aceste
drepturi şi obligaţii astfel încadrate pe două paliere – interdependență și
independență – nu fac decât să fundamenteze scheletul pe care se dezvoltă întregul
sistem al relaţiilor de familie.
Nu este ușor să găsești un punct de echilibru între constrângerile inerente
oricărei uniuni maritale și independența membrilor acesteia, mai ales când

4
M. Avram, L. Andrei, op. cit., p. 152;
raporturile trebuie normate cu respectarea principiilor libertății și egalității. De
aceea regimul matrimonial primar are în structura sa elemente care atestă
interdependenţa soţilor, concretizată în existenţa locuinţei de familie (art. 321-324
NCC) şi a cheltuielilor căsătoriei (art. 325-328 NCC), dar şi elemente de
independenţă, redate de libertatea de a dispune în materie bancară (art. 317 NCC)
şi în materie mobiliară.
De asemenea, trebuie să luăm în considerare faptul că încheierea căsătoriei
dă naștere la două categorii de rapoturi juridice între soți, raporturi de natură
personală și raporturi de natură patrimonială. Faptul că soții consimt liber la
încheierea căsătoriei nu implică neapărat ca raporturile juridice cărora le dă naștere
actul încheiat să fie guvernate de același principiu al libertății de voință. Statutul de
presoană căsătorită implică deopotrivă drepturi și obligații, cele mai multe
prevăzute prin norme juridice imperative. Libertatea de a consimți la încheierea
căsătoriei trebuie înțeleasă ca libertate deplină în ceea ce privește dobândirea
acestui statut și nu ca libertatea de a dispune cu pivire la conțintul și regimul juridic
al raporturilor care iau naștere prin încheierea căsătoriei. O interpretare atât de
extinsă poate fi periculoasă, afectând însăși stabilitatea și securitatea rapoturilor de
familie. 5 Reflectarea interdependentei soţilor se regăseşte în reglementarea
dreptului fiecăruia dintre soţi la infornare cu privire la bunurile, veniturile şi
datoriile celuilalt precum şi a obligaţiei corelative 6 .

5
M. Soreață, Particularități privind drepturile soților asupra bunurilor comune potrivit Proiectului de Cod civil,
Revista de Științe Juridice, nr. 1,2/2005, Ed. Universul Juridic, București, 2005, p. 73..
6
C. M. Crăciunescu, Dreptul de dispozitie al sotilor asupra bunurilor ce le aparţin, în diferite regimuri
matrimoniale , Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 102.