Sunteți pe pagina 1din 81

UNIVERSITATEA BABEŞ­BOLYAI, CLUJ­NAPOCA 

Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă 
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor 
Specializarea:  CIG 
Disciplina: Utilizarea Internetului în Afaceri

SUPORT DE CURS 

ANUL III 

Semestrul 6 

Cluj–Napoca 
2010 


2
Cuprins: 

1. Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau


laborator ....................................................................................................... 5
1.1. Informaţii despre curs.................................................................................. 5
1.2. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite ...................................................... 5
1.3. Descrierea cursului...................................................................................... 5
1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului..................................................... 6
1.5. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs ......................................... 6
1.6. Materiale Bibliografice obligatorii.............................................................. 6
1.7. Materiale şi instrumente necesare pentru curs......................................... 7
1.8. Calendar al cursului .................................................................................... 7
1.9. Politica de evaluare şi notare..................................................................... 7
1.10. Elemente de deontologie academica.................................................... 7
1.11. Studenţi cu dizabilităţi ............................................................................... 8
1.12. Strategii de studiu recomandate ............................................................. 8
2. Suportul de curs ....................................................................................... 8
2.1. Modul 1: Standarde, tehnici, concepte Internet şi WEB.................... 8
2.1.1. Scopul şi obiectivele modulului .............................................................. 8
2.1.2. Schema logică a modulului .................................................................... 8
2.1.3. Conţinutul informaţional detaliat............................................................. 9
2.1.3.1. Internet şi WEB................................................................................................9
2.1.3.2. Tehnologii utilizate în dezvoltarea afacerilor electronice .........................15
2.1.4. Sumar....................................................................................................... 22
2.1.5. Sarcini şi teme ce vor fi notate .............................................................. 22
2.1.6. Bibliografie modul .................................................................................. 23
2.2. Modul 2: Proiectarea aplicaţiilor Web .............................................. 24
2.2.1. Scopul şi obiectivele modulului ............................................................ 24
2.2.2. Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior...................... 24
2.2.3. Schema logică a modulului .................................................................. 24
2.2.4. Conţinutul informaţional detaliat........................................................... 24
2.2.4.1. Factori de influenţă în proiectarea de ansamblu .....................................24
2.2.4.2. Realizarea aplicaţiilor web .........................................................................25
2.2.4.3. Ciclul de viaţă al unei aplicaţii Web ..........................................................29
2.2.4.4. Soluţii pentru domeniu Web .......................................................................30
2.2.4.5. Proiectarea de detaliu a aplicaţiei ............................................................31
2.4.4.6. Testarea şi înregistrarea site­ului..................................................................37
2.2.4.7.Intreţinerea şi actualizarea site­ului .............................................................38


2.2.4.8. Promovarea site­ului....................................................................................38
2.2.4.9. Evaluarea performanţelor şi calităţii site­urilor ...........................................39

2.2.5. Sumar ...................................................................................................... 39


2.2.6. Sarcini şi teme ce vor fi notate.............................................................. 39
2.2.7. Bibliografie modul .................................................................................. 40
2.3. Modul 3: Categorii de afaceri pe Internet........................................ 41
2.3.1. Scopul şi obiectivele modulului............................................................ 41
2.3.2. Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior................ 41
2.3.3. Conţinutul informaţional detaliat .......................................................... 41
2.3.3.1. Concepte de e­afaceri ..............................................................................41
2.3.3.2. Avantajele e­business .................................................................................44
2.3.3.3. Bariere în calea succesului comerţului electronic.....................................47
2.3.3.4. Tipologia pieţelor electronice globale.......................................................49
2.3.3.5. Categorii de tranzacţii electronice ............................................................50
2.3.3.6. Modele de afaceri electronice ..................................................................54

2.3.4. Comerţul electronic ............................................................................... 58


2.3.4.1. Caracteristici ale comerţului elctronic......................................................58
2.3.4.2. Componentele comerţului electronic .......................................................60
2.3.4.3. Arhitectura de bazã ....................................................................................61
2.3.4.4. Managmentul relaţiei cu clienţii.................................................................62
2.3.4.5. Managmentul liniei de aprovizionare ........................................................63
2.3.4.6. Modalităţi de plată .....................................................................................64
2.3.5. Sumar ...................................................................................................... 66
2.3.6. Sarcini şi teme ce vor fi notate.............................................................. 67
2.3.7. Bibliografie modul .................................................................................. 67
2.4. Modulul 4: Securitatea datelor .......................................................... 68
2.4.1. Scopul şi obiectivele modulului............................................................ 68
2.4.2 Cerinţe de securitate a tranzacţiilor electronice ................................. 68
2.4.3. Protocoale de securitate....................................................................... 69
2.4.4. Criptarea datelor.................................................................................... 71
2.4.5. Certificatul Digital................................................................................... 72
2.4.6. Sarcini şi teme ce vor fi notate.............................................................. 78
2.4.7. Bibliografie modul .................................................................................. 79

4
1. Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau 
laborator 

1.1. Informaţii despre curs 

Date de contact ale titularului de curs:  Date de identificare curs şi contact tutori: 

Nume: Lect.dr. Sergiu Jecan  Numele cursului: Utilizarea Internetului în 


Birou 436, Sediul Fac. de Ştiinţe Economice  Afaceri 
şi  Gestiunea  Afacerilor,  str.  Teodor  Mihali  Codul cursului: EBI0087 
58­60  Anul, Semestrul: anul 3, sem.6 
Telefon: 0264­418652  Tipul cursului(oblig., opţional, facult.) OP 
Fax: 0264­412570  Pagina web a cursului­www.econ.ubbcluj.ro 
E­mail: sergiu.jecan@econ.ubbcluj.ro  Tutori:  Prof.  Dr.  Rusu  Lucia,  Lect.  Dr. 
Consultaţii: Conform cu orarul afişat  Raluca  Arba,  Lect.  Dr.Sergiu  Jecan,  Lect. 
Dr. Robert Andrei Buchmann 
Adresa e­mail tutori: 
lucia.rusu@econ.ubbcluj.ro, 
raluca.arba@econ.ubbcluj.ro, 
sergiu.jecan@econ.ubbcluj.ro 
robert.buchmann@econ.ubbcluj.ro 

1.2. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite 
Înscrierea la acest curs nu este condiţionată de parcurgerea altor discipline. Cu toate 
acestea,  cunoştinţele  dobândite  prin  aprofundarea  disciplinelor  Informatică 
Economică şi Baze de date şi Programare, sporesc considerabil abilităţile studenţilor 
la acest curs. 

1.3. Descrierea cursului 
Cursul  vizează  abordarea  principalelor  aspecte  privind  cunoştinţe  teoretice  privind 
domeniul  aplicaţiilor  WEB,  familiarizarea  studenţilor  cu  tehnicile  de  proiectare, 
dezvoltare  şi  management  al  aplicaţiilor  WEB,  utilizarea  unor  produse  soft 
specializate  orientate  spre  interactivitatea  pe  partea  clientului:  procesoare  grafice, 
procesoare  HTML,  XML,  elemente  scripturale,  etc,utilizarea  unor  soluţii  open­ 
source  CMS  de  management  al  conţinutului  pentru  realizarea  site­urilor  interactive 
pe  Internet,  formarea  unor  deprinderi  practice  în  utilizarea  instrumentelor  software 
specifice pentru dezvoltarea site­urilor. Cursul este organizat în patru module în care


se  abordează  Noţiuni  şi  Standarde  Internet  şi  Web,  Proiectarea  Aplicaţiilor  Web,  , 
Alternative de realizare a site­urilor Comerciale, Managementul Conţinutului Web. 

1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului 
Disciplina este structurată în patru module de învăţare: 
1.  Standarde, tehnici, concepte Internet şi WEB 
2.  Proiectarea aplicaţiilor Web 
3.  Categorii de afaceri pe Internet 
4.  Soluţii de securitate 

Obiectivul  primului  modul  este  familiarizarea  studenţilor  cu  termeni  specifici 


standardizării  Web,  concepte  de  baza  privind  dezvoltarea    tehnicilor  şi  soluţiilor 
conceptuale. Al doilea modul tratează metodologia proiectării aplicaţiilor Web, care 
a  cunoscut  o  dinamică  şi  o  dezvoltare  accentuată  în  ultimii  ani.  Modulul  intitulat 
“Categorii  de  afaceri  pe  Internet“  are  rolul  de  a  evidenţia  specificul  soluţiilor  de 
dezvoltare  a  unei  afceri  pornind  de  la  prezenţa  pe  Web  la  firma  virtuală,  abordând 
interactivitatea clien­side şi server­side şi eficienţa afacerilor virtuale. Modulul patru 
are  ca  obiectiv  soluţiile  de  securitate  interactiva,  oferind  informaţii şi  soluţii  legate 
tehnicile şi tehnologiile de criptare şi principalele protocoale de securitate, etc. 

1.5. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs 
Parcurgerea  acestei  discipline  va  presupune  atât  întâlniri  faţă  în  faţă,  cât  şi  muncă 
individuală. Astfel, metodele utilizate pe parcursul predării cursului sunt: expunerea 
teoretică,  prin  mijloace  auditive  şi  vizuale;  explicaţia  abordărilor  conceptuale; 
prezentarea  de  explicaţii  alternative;  răspunsuri  directe  la  întrebările  studenţilor.  În 
ceea ce priveşte activitatea cursanţilor, se va încuraja participarea activă a studenţilor 
prin  problematizarea  informaţiilor  prezentate,  implicarea  în  activităţi  de  grup, 
proiecte de cercetare;  realizarea analizei unor situaţii concrete din domeniu pe baza 
discuţiilor libere de grup a studenţilor; studii de caz, joc de roluri, soluţii alternative. 
Studentul  are  libertatea  de  a­şi  gestiona  singur,  fără  constrângeri,  modalitatea  şi 
timpul  de  parcurgere  a    cursului.  Este  însă  recomandată  parcurgerea  succesivă  a 
modulelor  prezentate  în  cadrul  suportului  de  curs,  în ordinea  indicată  şi  rezolvarea 
sarcinilor sugerate la finalul fiecărui modul. 

1.6. Materiale Bibliografice obligatorii 
[Chaffey_04]  Dave  Chaffey,  E­business  and  e­commerce  management,  Prentice 
Hall, 2004 
[Rusu_07]Rusu,L., Arba,R., Breşfelean,P., Mureşan, L , Buchmann R., Vereş O., 2007, 
Modele de afaceri pe Internet ­ Editura "Risoprint", Cluj­Napoca, Biblioteca facultăţii, 
pag.6­20 
[Buch_05] Buchmann R., Conceperea, proiectarea si realizarea afacerilor pe Internet, 
, Ed. Risoprint, Cluj­Napoca, 2005, Biblioteca facultăţii 
[Roşca_04]  Roşca, Gh.I şi colab, Comerţ electronic­Concepte, tenologii şi aplicaţii, 
Editura Economică, Bucureşti, 2004 
[Oprea_05] Oprea D., , Securitatea şi protecţia informaţiilor, Editura Polirom, 2005 
[Buraga_05]  Buraga  S,  Proiectarea  site­urilor  WEB­Design  şi  funcţionalitate, 
Editura Polirom, 2005


www.adobe.com, www.joomla.com, www.trafic.ro, www.macromedia.com 

1.7. Materiale şi instrumente necesare pentru curs 
În  vederea  participării  la  un  nivel  optim la  activităţile  cursului,  este  recomandat  ca 
masteranzii să  aibă acces la următoarele resurse: 
­  calculator  conectat  la  internet  (pentru  a  putea  accesa  conţinutul  cursului  şi 
pentru a putea participa interactiv pe parcursul derulării acestuia); 
­  soft Adobe, soft de prelucrare imagini, limbaje scripturale, soft baze de date 
(MySQL), 
­  imprimantă  (pentru  printarea  materialelor  suport,  a  temelor  redactate,  a 
studiilor de caz); 
­  acces  la  resursele  bibliografice  (abonament  la  Biblioteca  Centrală 
Universitară); 
­  acces la echipamente de fotocopiere. 

1.8. Calendar al cursului 
Pe parcursul semestrului sunt programate 2 întâlniri faţă în faţă cu toţi studenţii. În 
cadrul  primei  întâlniri  se  va  parcurge  prima  jumătate  a  conţinutului  suportului  de 
curs  (modulele  I­II),  iar  în  cea  de­a  doua  întâlnire  se  vor  parcurge  informaţiile 
corespunzătoare celei de a doua jumătăţi a suportului de curs (modulele III­IV). 
În  vederea  eficientizării  acestor  întâlniri  faţă  în  faţă,  pentru  fiecare  din  acestea,  se 
recomandă  parcurgerea  de  către  student a  suportului  de  curs  pus  la  dispoziţie 
încă  de  la  începutul  semestrului,  iar  ulterior  întâlnirii,  este  indicată  rezolvarea 
sarcinilor  şi  exerciţiilor  aferente  fiecărui  modul  parcurs.  De  asemenea,  anterior 
întâlnirilor  programate,  studenţilor  li  se  recomandă  să  parcurgă  capitolele 
corespunzatoare  temelor  abordate  la  fiecare  întâlnire  din  cel  puţin  una  din 
sursele bibliografice  indicate. În acest mod, se va facilita orientarea cursului asupra 
aspectelor  de  fineţe  din  conţinutul  disciplinei  şi  se  va  permite  concentrarea  pe 
modalităţile de aplicare la nivel practic a informaţiilor deja parcurse. 

1.9. Politica de evaluare şi notare 
Evaluarea studenţilor se va efectua conform detalierii de mai jos: 
­ Examen scris în sesiunea de examene 30% din nota finală 
­ activităţi aplicative (laborator/lucrări practice/proiect) 40% din nota finală 
­ teste pe parcursul semestrului 10% din nota finală 
­ teme de control 20% din nota finală 

1.10. Elemente de deontologie academica 
Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică: 
­  Orice  material  elaborat  de  catre  studenti  pe  parcursul  activităţilor  (teme  proiecte, 
studii)  va  face  dovada  originalităţii.  Studentii    ale  căror  lucrări  se  dovedesc  a  fi 
plagiate nu vor fi acceptati la examinarea finala. 
­ Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată prin acordrea notei 
minime sau, in anumite conditii prin exmatriculare. 
­ Rezultatele finale vor fi puse la dispoziţia  studentilor prin afisaj electronic. 
­ Contestaţiile se vor soluţiona în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor.


1.11. Studenţi cu dizabilităţi 
Titularul  cursului  si  tutorii  îşi  afirmă  disponibilitatea,  în  limita  posibilităţilor,  de  a 
adapta  la  cerere,  conţinutul  şi  metodelor  de  transmitere  a  informaţiilor,  precum  şi 
modalităţile de evaluare (examen oral, examen on line) în funcţie de tipul dizabilităţii 
cursantului. Vom urmări facilitarea accesului egal al tuturor cursanţilor la activităţile 
didactice. 

1.12. Strategii de studiu recomandate 
Se  recomandă  parcurgerea  sistematică  a  modulelor  cuprinse  în  cadrul  cursului, 
punându­se  accent  pe  pregatirea  individuală  continuă  a  studenţilor  şi  pe  evaluările 
formative pe parcursul semestrului. Se recomandă cursanţilor alocarea unui număr de 
cel puţin 48 de ore pentru parcurgerea şi însuşirea cunoştinţelor necesare promovării 
cu succes a acestei discipline. Sunt necesare de asemenea aproximativ 24 de ore în 
vederea  documentării  şi  elaborării  studiilor  individuale  şi  proiectelor  ce  vor  fi 
susţinute de către fiecare student. 

2. Suportul de curs 

2.1. Modul 1: Standarde, tehnici, concepte Internet şi WEB 

2.1.1. Scopul şi obiectivele modulului 
Scopul acestui modul este familiarizarea cursantului cu termeni specifici de Internet 
şi  WEB,  tipuri  MIME,  concepte  web  şi    concepte  universale,  Document  Object 
Model  (DOM)  si  Browser  Obiect  Model  (BOM),  formatarea  şi  structurarea 
documentelor  Web  rolul  şi  structura  mtalimbajelor.  Obiectivele  umărite: 
familiarizarea  cu  concepte  de  bazã  ale  Internet  şi  WEB:URL  şi  sevicii  asociate, 
protocolul  HTTP,  browsere,  plugin­uri,  formarea  unor  deprinderi  de  identificare  a 
tipurilor  MIME,  familiarizarea  cu  DOM  şi  HTML,  evenimente  DOM,  fluxul 
evenimentelor,  HTML  şi  modelul  eveniment,  BOM,  prezentarea  unor  soluţii  de 
interactivitatea  cu  clientul  prin  formulare  HTML,  extensii  dinamice  şi  funcţionale, 
hiperlegãturi  şi  evenimente  de  navigare,  prezentarea  unor  noţiuni  de  bazã  prinvind 
dynamic HTML,XML şi XSL, DOM şi SAX. 

2.1.2. Schema logică a modulului 

Acest  modul  este  compus din cinci  subcapitolecare  trateazã  gradual  pornind 


de la conceptele de bazã ale internetului, cu protocoale asocialte, modelul document, 
apoi  modelul  Browser  continuaând  cu  soluţii  de  formatate  şi  structurare  a 
documentelor WEB şi apoi finalizând cu metalimbajele (figura 2.1.3) 
INTERNET  Document  Browser Object  Formatarea şi  Metalimbaje
ŞI WEB  Object Model  Model (BOM)  structurarea 
(DOM)  documentelor 
Web 
Fig.1.1. Structura modulului 1 


2.1.3. Conţinutul informaţional detaliat 

2.1.3.1. Internet şi WEB 

Concepte de bază 
Informaţia în Internet a evoluat începând cu transferul de fişiere binare la distanţă, 
ulterior  în  servicii  de  tip  e­mail,  apoi  a  urmat  transferul  de  informaţie  textuală, 
următorul  pas  a  fost  trecerea  de  la  text  liniar  la  Hypertext,  prin  introducerea 
hiperlegăturilor,  apoi  Hypertextul  s­a  transformat  în  Hypermedia  odată  cu  apariţia 
sistemelor  de  operare  cu  interfaţă  grafică  şi  a  primelor  browsere  care  suportau 
elemente  multimedia.  Componentele  dinamice  au  extins  paginile  Web 
transformându­le în aplicaţii Web, prin apariţia  limbajelor scripturale client­side şi 
server­side,  apoi  a  limbajului  Java  ca  soluţie  obiectuală  multiplatformă  ce  permite 
crearea  de  appleturi  şi  servlets,  JSP  (Java  Server  Pages).  Ulterior  conceptele  de 
business  object  au  impulsionat  dezvoltarea  aplicaţiilor  complexe  de  afaceri,  care 
soluţionează tranzacţii comerciale în medii colaborative. 

Web­ul  asigură  metode  de  comunicare  a  datelor  între  sisteme  eterogene  prin 
implementarea  Hypertextului(HT),  a  protocoalelor  de  transfer  HT  şi  a 
interpretoarelor  HT  (browser),  continuând  cu  implementarea  Hypermedia  şi 
modificarea corespunzătoare a protocoalelor şi browserelor. 
Arhitectura  sistemelor  Web  porneşte  de  la  paradigma  client­server  unde  Clientul 
este  browser  personalizat,  cu  extensii  de  dinamism  (playere,  plug­in­uri),  serverul 
asigură gestiunea distribuită, colaborativă şi partajată a tranzacţiilor, posedând soluţii 
de securitate, agenţii reprezentaţi de servere de plăţi electronice, biblioteci digitale, 
servicii  de  procesare,  agenţi  de  cumpărare  (buyer  agents),  agenţi  utilizator,  agenţi 
mobili. 

URL şi sevicii asociate 
URL  (Uniform  Resource  Locator)  adresează  unic  resurse  informaţionale  stocate  în 
locaţiile  unei  reţele  şi  iau  forma  unor  şiruri  de  caractere  ce  permit    identificare  e 
transparentă  utilizatorului  datorită  interfeţei  browserelor  şi  au  forma:  serviciu  :// 
nume­gazdă.subdomeniu.domeniu:  port  /  cale­director,  unde  elementele 
componente sunt: 
§  Tipul resursei (adică protocolul folosit pentru transferul ei prin reţea); 
§  Numele serverului pe care se află resursa (opţional şi portul prin care ea 
poate fi accesată); 
§  Calea resursei (folosită de server pentru a localiza resursa); 
§  Parametrii ce se transmit resursei ca şir de caractere; 
URL­urile sunt case­sensitive şi nu pot conţine anumite caractere, (spaţiile, tab) care 
se înlocuiesc cu entităţi caracter de forma: %codhexazecimal (%20­spaţiu, %09­tab, 
%0A­enter, %25­procent, etc.). 
Forme excepţionale de URL: 

URL­ul  de  tip  IP:  serviciu://adresaIP  ;  acest  tip  de  URL  presupune  cunoaşterea 
adresei nivelului reţea pentru calculatorul resursă; adresa IP fiind mai greu de reţinut 
decât adresa de tip DNS. La nivelul aplicaţie funcţionează protocolul DNS, prin care 
adreselor IP li se asociază nume de domeniu;


URL­ul  local:  serviciu://localhost/cale  ;  acest  tip  de  URL  se  poate  folosi  pentru 
accesarea unor resurse locale ale unui calculator gazdă; 
URL­ul relativ are  forma unei căi relative de căutare pe disc; aceasta presupune că 
resursa  este  un  fişier  care  poate  fi  localizat  urmărind  calea  relativă,  pornind  de  la 
directorul­context; astfel de căi sunt vitale pentru proiectarea Web, pentru că asigură 
flexibilitate  la  mutarea  resurselor  folosite  de  către  un  anumit  site  Web  (fişiere 
imagine, sunet, video, pagini legate prin hyperlink­uri); în identificarea resurselor se 
pot folosi şi căi absolute, caz în care căutarea se face pornind de la rădăcina discului 
sau rădăcina spaţiului întreţinut de server (de regulă acesta e un director cu numele 
wwwroot);  acest  tip  de  căi  este  evitat  deoarece  la  fiecare  mutare  a  unei  resurse 
trebuie actualizate toate căile care indică spre resursa respectivă. 

URL de tip GET, are forma: URLnormal?şir de caractere; URL­ul normal identifică 
un  script  CGI  iar  şirul  de  caractere  constituie  datele  de  intrare  pentru  acel  script; 
URL­urile  de  acest  tip  sunt  generate  la  transferul  datelor  dintr­un  formular  al  unei 
pagini  Web,  dar  pot  fi  formulate  şi  liber,  dacă  şirul  de  caractere  este  formulat 
conform regulilor de formulare a cererilor CGI, prezentate în subcapitolele dedicate 
formularelor şi CGI. 

FTP este modul în care fişierele sunt transmise şi recepţionate prin Internet. Un port 
este o frecvenţă particulară utilizată pentru transferul unui tip particular de informaţii 
între calculatoarele din Internet. Pentru lucrul cu porturile FTP utilizează un anumit 
port    în  timp  ce  alte  protocoale  (HTTP)  utilizează  un  altul.  De 
exemplu:ftp://nume.com:494/pub 

Gopher  este  un  serviciu popular  de  informare –  distribuire  a  informaţiilor,  care  se 
bazează  pe un  sistem  ierarhizat  de  meniuri  pus  în  umbră  de World  Wide  Web.  Un 
URL  de  tip  Gopher  are  structura:  gopher://numele  sistemului  server.  Dacă  se 
doreşte utilizarea unui alt port decât cel implicit pentru Gopher, asemeni protocolului 
FTP, se foloseşte o sintaxă de forma: gopher://numele sistemului server:70/1 

Poştă  electronică  prin  URL  sau  URL­urile  de  tip  e­mail  sunt  destul  de  simple 
specificând  într­un  URL  orice  adresă  de  poştă  electronică,  şi  prefixul  mailto:  ca 
nume de serviciu: mailto:adresa 

TELNET  oferă  posibilitatea  de  a  se  conecta  la  alte  calculatoare  din  Internet,  ca  şi 
cum s­ar conecta direct la acel calculator. Serviciul telnet  este  uşor de  specificat în 
URL­uri  prin  tipul  serviciului  şi  calculatorul  gazdă  la  care  se  doreşte  conectarea: 
telnet://adresa calculator 

Grupuri de ştiri USENET sunt utilizate cu precauţie deoarece trebuie identificat un 
server de ştiri  care  să  permită  acces.  Construirea  unui  URL  pentru ştiri  este  simplă 
tastând  news  urmat  de  numele  grupului  de  ştiri.  Nu  sunt  nici  necesare,  şi  nici 
permise  bare  înclinate,  şi  nu  există  încă  o  modalitate  standard  de  specificare  a 
articolelor individuale. 

HTTP 
Un URL de tip HTTP se reprezintă:

10 
http://www.numeserver.com/cale/numefişier.html  şi  conţine  numele  serviciului 
(HTTP), două puncte, bara dublă înclinată, numele serverului şi calea unde poate fii 
găsit fişierul.  Dacă  serverul  HTTP  foloseşte  ca  predefinit  un  port  nestandard, acest 
fapt  se  poate  specifica  de  exemplu  astfel:  http://www.numeserver:80/,  ,  portul  80 
fiind  portul  standard  pentru  protocolul  HTTP.  Tehnologia  Persistent  URL(PURL), 
permite unui agent care se interpune între un grup de resurse şi utilizatori să întreţină 
URL­urile resurselor, astfel încât, dacă o resursă se mută sau îşi schimbă domeniul, 
gazda,  calea,  utilizatorul  să  poată  folosi  în  continuare  URL­ul  vechi,  în  timp  ce 
agentul PURL se ocupă cu asignarea transparentă între URL­ul folosit de utilizator şi 
noul URL al resursei. 

Protocolul HTTP 
HTTP  este  un  protocol  cerere/răspuns  bazat  pe  serviciile  TCP  (funcţionează  pe 
conexiuni  TCP  create  pt.  toată  durata  operaţiei),  folosit  la  transferul  informaţiei 
Hypertext/Hypermedia între client  şi server. Are şi rolul de a traduce pe cât posibil 
formatul  în care  serverul  stochează  informaţia  în  formatul recunoscut de browserul 
ce  lansează  o  cerere  HTTP  (transfer  nonASCII).  O  cerere  HTTP  conţine  URLul 
resursei  şi  metoda  de  transfer  (GET,  folosit  la  adăugări  la  o  resursă  sau  POST, 
folosit la transmiterea de resurse complete). La iniţierea transferului, HTTP verifică 
metainformaţii  (informaţii  despre  resursă)  stocate  în  antetele  resurselor.  Aceste 
metainformaţii  indică formatul resursei transferate, având în  vedere că HTTP poate 
transfera, spre deosebire de mail­ul clasic, şi resurse nonASCII, cu diverse nivele de 
structurare.  Aceste  structuri  de  date,  formate  acceptate  de  HTTP,  sunt  tipurile 
MIME. 

Serverele HTTPD sunt serverele ce conţin informaţie transferabilă prin HTTP, adică 
servere Web pe care doritorii publică resurse.Alegerea unui server pentru o aplicaţie 
Web trebuie să aibă în vedere: 
§  elementele de securitate; 
§  robusteţea la căderi; 
§  capacitatea de a gestiona cât mai multe cereri simultan. 

Negocieri  HTTP  În  cererea  HTTP,  browserul  specifică  lista  formatelor  pe  care  le 
poate accepta, care se referă atât la tipuri de fişiere(GIF,JPG pentru imagini etc.), cât 
şi la formate de nivel înalt (ce indică şi formatul de transfer) ale diferitelor tipuri de 
fişiere  (formatele  MIME  ce  indică  tipul  de  informaţie  şi  formatul:  text/html). 
Serverul  va  răspunde  într­unul  din  formatele  din  listă.  Această  negociere  este 
intermediată  de  HTTP  şi  se  bazează  pe  ideea  că  există  formate  acceptate  atât  de 
client  cât  şi  de  server.  Dacă  nu,  se  încearcă  o  traducere  într­un  format  accesibil  de 
către  client,  sau  se  produce  un  transfer  binar  de  fişiere,  urmând  ca  clientul  să 
găsească o metodă de accesare a lor. 

HTML şi HTTP HTML este limbajul de definire a Hypertextului şi provine dintr­un 
limbaj  de  marcare  mai  complex,  SGML.  Codul  HTML  poate  fi  văzut  cu  ajutorul 
browserelor, prin opţiunea View Source, ceea ce oferă o metodă uşoară de creare a 
unor fişiere prin modificarea altor fişiere. 
Nu există o determinare strictă între Hypertext, HTML, servere httpd şi HTTP: există 
şi  Hypertext  nonHTML,  există  şi  Hypertext  transferabil  prin  protocoalele  de  mail,

11 
news. De asemenea, HTTP e capabil să transfere şi alte tipuri de fişiere decât HTML. 
Serverele  HTTPD  stochează  şi  scripturi  CGI  prin  care  se  generează  HTML 
interpretabil în browser. 

Concepte web şi  concepte universale 
Vom  încerca  să  definim  câteva  noţiuni  esenţiale  în  utilizarea  instrumentelor  de 
dezvoltare  a  aplicaţiilor  Web, pornind  de  la  premiza  că  informaţia  multimedia  este 
accesibilă  global,  prin  legături  între  documente  iar  interfaţă  comună  este  data  de 
aplicaţii  ce  manipulează  orice  tip  de  informaţie  înglobată  în  documentele 
hypermedia. 

File manager 
Un  manager  de  fişiere  (file  manager  sau  browser  file)  este  un  program  ce 
furnizează  o  interfaţă  utilizator  de  manipulare  a  fişierelor  system,  facilitând 
interacţiunea  cu  fişierele  prin  operaţii  uzuale  asupra  acestora:  creare,  deschidere, 
editare, vizualizare (view), tipărire (print), rulare (play), redenumire, mutare, copiere, 
ştergere,  setare  de  atribute,  proprietăţi,  căutare  /  regăsire  search/find,  setare  de 
drepturi (permissions). 

Software  agent  este  o  abstractizare  din  ştiinţa  calculatoarelor,  un  model    logic  ce 
descrie  acele  software  ce  permit  utilizatorului  sau  altor  programe  stabilirea  unor 
relaţii  tip  agenţie.  Un  concept  derivat  agenţii  inteligenţi 1  (derivaţi  din  Inteligenţa 
Artificială,  specializaţi  pe  învăţare  şi  raţionament).  Exemple  curente  de    agenţi 
inteligenţi  includ unele filtre spam, jocuri bots, unelte de monitorizare a serverului, 
motoarele de căutare (Search engine), agenţii utilizator (User agent)  sunt  folosiţi  la 
navigarea  pe  World  Wide  Web  (browserele)  iar  un  exemplu  banal  de  agent  de 
transfer  mail  (Mail  transfer  agent)  ce  deserveşte  email­ul,  este  Microsoft  Outlook 
deoarece  comunică  prin  POP3  server  cu  toţi  utilizatorii  ce  înţeleg  protocoale  de 
comandă POP3, posedă reguli setate ce filtrează email­ul pentru utilizatori, httpd este 
un daemon HTTP ce implementează  HyperText Transfer Protocol la rădăcina World 
Wide Web, Crowd simulation pentru planificarea 3D în grafica asistată de calculator 
(computer graphics). Managementul agenţilor  a determinat dezvoltarea conceptelor 
şi  limbajelor  specifice:  DAML  ­  Defence  Agent  Markup  Language,  ontologii  Web 
Ontology Language (OWL)[Chyi_2005], [Padgham_2004]. 

Single document interface 
Inkscape  utilizează  SDIIn  interfeţe  grafice  utilizator  a  interfaţa  unic  document 
(single document interfaţă SDI) este metoda de organizare a aplicaţiei de interfaţă 
grafică  utilizator  în  ferestre  individuale  pe  care  sistemul  de  operare  şi    managerul 
ferestrelor le manipulează separat. 


Chyi­Ren  Dow,  Chi­Ming  Lin,  and  Chen­Ming  Lin,  Network  Agent  Application,  Mobile 
Computing Laboratory, Dept. of IECS, Feng Chia University, Taiwan, R. O. C., 2005. 
Padgham, L. & Winikoff, M. Developing Intelligent Agent Systems (2004) John Wiley & Sons, 
ISBN 0­470­86120­7

12 
Tabbed document interface 
Din  categoria  interfeţelor  grafice  utilizator  (graphical  user  interface),  o  interfaţă 
tabbed  document  interfaţă  (TDI)  este  cea  care  permite  ca  o  singură  fereastră  să 
conţină documente multiple, utilizând tabs ca instrument de navigare între acestea. 
Aceast stil de  interfaţă este uzual associată cu  web browsers, aplicaţii web, editoare 
de texte. 

Multiple  Document  Interface  (MDI)  a  fost  implementarea  în  Windows  adusă  de 
Adobe  Photoshop  şi  este  specifică  aplicaţiilor  grafice  unse  toate  ferestrele  sunt 
regăsite  într­o  fereastră  părinte    (parent)  (cu  excepţia  ferestrei  modale),  în 
comparaţie cu SDI unde toate ferestrele sunt separate. In genera SDI este privită ca 
utilă  utilizatorilor  care  manipulează  mai  multe  aplicaţii,  firmele  utilizează  ambele 
interfeţe cu răspuns combinat. 

IDE­style interface 
Interfaţă IDE­style în RSS Bandit. Aplicaţiile specifice de grafică ce posedă interfaţă 
IDE­style  (IDE)  sunt  cele  în  care  ferestrele  fiu  sun  aşzate  într­o  singură  fereastră 
părinte (cu excepţia ferestrei modale). 

Virtual  Studio  Technology  (VST)  se  referă  la  o  interfaţă  standard  de  conectare  a 
audio  sintetizatoarelor  şi  a  plugin­urilor  de    efecte  la  editorii  audio  şi  recording 
sistemele de înregistrare  hard­disk. VST plug­ins sunt module software ce pot accesa 
instrumente real­time sau efecte. VST instrument ( VSTi) este un tip de VST plug­in 
utilizat în general la sinteza sunetului sau pentru mostrele audio play­back. Un VST 
effect  este  un  tip  de plug­in  VST  utilizat  la procesare    audio,  cu  efecte  ce   include 
procesoare de reverberaţii sau efecte de fază. 

Single page application 
O single page application (SPA) este o aplicaţie web  ce rulează integral pe browser 
web  al  clientului,  utilizând  o  combinaţie  de  HTML,  JavaScript,    şi  CSS.  Aplicaţia 
modifică  propria  pagină  la  nivelul  structurii  datelor  din  arborelui  DOM,  realizând 
modificări  persistente  când  utilizatorul    invocă  browserului  opţiuea  Save  Page, 
comanda de  salvare  a modificărilor unei pagini  web pe disk.  La  fel  ca  şi  DHTML, 
LAMP, sau  Ajax, SPA nu este is not a tehnologie propriu zisă ci un termen ce referă 
un grup de tehnologii. 

Rich  Internet  Application  (RIA)  sunt  aplicaţii  web  care  posedă  caracteristici  şi 
funcţionalitatea  aplicaţiilor  tradiţionale  desktop.  RIA  transferă  tipic  procesarea 
necesară  către  interfaţa  utilizator  a  clientului  web  dar  menţine  starea  programului, 
data, “în spatele” aplicaţiei server. RIA tipic are caracteristicile:
·  Rulează în  web browser,  nu solicită instalare de software
2
·  Rulează local în mediu sigur denumit sandbox 
·  Pot  fi  ocazional  conectate,  regăsite  în  sau  în  afara  hot­spot­urilor  dintr­un 
office la altul. 


Sandbox=groapa de nisip

13 
Termenul RIA  s­a introdus în martie 2002 de Macromedia, conceptual fiind accesat 
în  urmă  cu  câţiva  ani  ca:    Remote  Scripting,  de  Microsoft,  1998,    X  Internet,  de 
Forrester Research în 2000,   Rich (Web) clients. 

Intelligent  document  este  un  termen  general  ce  descrie  documentele  web  cu 
funcţionalitate  mărită  faţă  de  paginile  proiectare  spre  tipărire.  Formatele  acestora 
includ  PDF  din  Adobe,  InfoPath  din  Microsoft,    şi  XForms  din  standard  W3C, 
fiecare fiind structurate pe baza format XML pentru  date. 

Browsere 
Un browser este un program de navigare, un agent sau o aplicaţie client (ce rulează 
pe  calculatorul  utilizatorului),  şi  poate  citi  şi  explora  documente  resurse  Web.  Ele 
permit vizualizare de text, imagini, sunete şi animaţie, şi folosesc o interfaţă grafică 
ce permite vizualizarea şi navigarea în paginile web. Cele mai populare sunt: Internet 
Explorer şi Netscape Navigator, apoi Opera. 
Funcţiile de bază ale unui Web browser:
·  Să trimită informaţii spre web server în format propriu Internet şi WWW.
·  Să primească informaţii trimise de web server sau să trimită mesaje de eroare 
către utilizatori.
·  Să  afişeze  informaţii  în  modul  în  care  se  păstrează  indicaţiile  de  proiectare 
incluse în antetul documentului original.
·  Să furnizeze utilizatorilor un mod (cale)  de a salva documentele ce sosesc ca 
cereri web.
·  Să  furnizeze  utilizatorilor  un  mod (cale)    de  a  înmagazina  semnele  de  carte 
(bookmarks) sau hotlist entries ale locaţiilor ce pot fi vizitate din nou.
·  Să  ţină  un  istoric  al  articolelor  legate  ce  au  fost  selectate  şi  să  permită 
utilizatorilor reactivarea ultimei intrări.
·  Să  fişeze  posibilele  legături  într­un  mod  clar  şi  să  citească  acţiunile 
utilizatorilor  la  selecţia  acestora,  trimiţând  informaţiile  bazate  pe  aceste 
legături.
·  Să asigure un management al memoriei care să permită minimizarea timpului 
de  încărcare  (downloading  time).  Spre  exemplu,  memorând  temporar 
documentele  anterior  solicitate  într­o  zonă  de  memorie  cache  ele  pot  fi  uşor 
încărcate la o nouă cerere. 

Browserele performante asigură în plus alte funcţii ce  le permit:
·  Afişarea imaginilor inline.
·  Apelul unor programe ajutătoare (help­ere, plug­ins) pentru a afişa tipuri de 
informaţie  ce  nu  fac  parte  intrinsecă  din  Web  (sunete,  imagini  de  anumite 
formate, video, digital etc).
·  Să  permită  utilizatorilor  să  îşi  configureze  mediul  de  calcul  prin:  selecţia 
tipului  de  font,  convenţii  de  dimensiuni,  postponing  la  încărcarea  imaginilor, 
care  conduc la creşterea vitezei de download.
·  Interpretarea  evenimentului  click  în  hărţi  de  imagini  interactive  pentru  a 
trimite  locaţia  selectată  de  utilizator  către  server  în  formatul  adecvat  care  să 
permită serverului gestionarea răspunsului pe baza imaginii selectate.

14 
·  Să  asigure  afişarea  corectă  pe  ecran  (fill­in­form),  care  permite  utilizarea 
corectă  a  butoanelor  de  selecţie,  boxelor  de  dialog  şi  tipărirea  răspunsului  în 
aceste obiecte.
·  Să  gestioneze  trimiterea  corectă  către  server  a  informaţiilor  furnizate  de 
utilizator în formatul care să asigure gestionarea răspunsului.
·  Furnizarea unui acces rapid la utilizarea unor servicii frecvente Web (indecsi, 
home page, back etc)
·  Furnizarea  unei  comunicaţii  sigure  prin  funcţii  de  incriptare  şi  decriptare  a 
informaţiilor trimise sau recepţionate
·  Utilizarea TDI, SDI, MDI  sau a interfeţelor grafice hibride în interacţiune cu 
clientul
·  Suportă protocoale de securizare
·  Interacţionează cu alţi agenţi. 

Plugin­uri 
Plugin­uri  diferă  prin  extensii,  ce  modifică  adaugă  sau  extind  funcţionalităţi  dar 
diferenţa majoră este că un plugin rezidă în general aplicaţia principală din interfaţa 
utilizator şi are limitări bine definite a posibilului set de acţiuni. 
Printre cele mai importante plug­inuri se pot enumera: 
§  Play­erele de sunet (www.realaudio.com) 
§  cititoarele  documente  inteligente,  cel  mai  popular  fiind  Adobe  Acrobat 
(www.adobe.com)  ce  permite  realizarea  de  documente  stratificate,  cu 
elemente media  în  fişiere  PDF,  ce pot  fi  publicate pe Web 
§  play­erele  Hypermedia:  bazate  pe  tehnologia  Shockwave  sau  Flash 3 
(www.adobe.com),  ce  permit  realizarea  şi  vizualizarea  de  animaţii 
interactive  cu  sunet,  într­un  format  de  eficienţă  maximă  din  punct  de 
vedere al dimensiunii şi al vitezei de rulare, ceea ce le face ideale pentru 
prezentările Web 
§  view­erele  3D:  interpretează  limbajul  de  modelare  a  realităţii  virtuale, 
pentru afişarea de imagini 3D în rezoluţii diverse, cu efecte de umbrire  şi 
lumină . (www.vrealm.com) 
§  Plug­in­uri  real  time  destinate  elementelor  video  şi  audio  profesionale  ( 
VST plug­ins, VST effect, VST host) 

2.1.3.2. Tehnologii utilizate în dezvoltarea afacerilor electronice 

2.1.3.2.1. Studio MX 

Studio MX  este un produs prin care Macromedia şi­a consolidat poziţia de lider în 
domeniul aplicaţiilor software pentru web design, de la cele mai simple pagini Web 
până la cele mai complicate. In momentul de faţã, prin preluarea de cãtre Adobe, este 
soluţionatã  interactivitatea  cu  produsele  soft  secifice  Adobe.    Pachetul  conţine: 
Dreamweaver  MX,  Flash  MX,  Fireworks  MX,  Freehand  10  şi  ColdFusion  MX 
developer  edition  iar  Studio  MX  Plus  conţine  Dreamweaver  MX,  Flash  MX, 
Freehand  MX,  Fireworks  MX,  ColdFusion  MX  developer  edition,  Macromedia 
Contribute, Dev Net Resource şi Kit Special Edition. 


Tehnologie dezvoltatã şi implementatã de Macromedia, care în prezent a fuzionat cu Adobe

15
Elementele  grafice  pot  fi  create  atât  în  Flash,  cât  şi  în  cele  două  editoare  grafice 
existente  în  pachet:  Freehand  pentru  grafică  vectorială  şi  Fireworks  pentru  grafică 
bitmap  şi  vectorială,  Fireworks­ul  conţinând  însă  şi  multe  elemente  ce  permit 
integrarea  HTML  a  unui  site  web.  Flash  MX  este  orientat  spre  animaţii  şi  aplicaţii 
multimedia ce pot fi vizualizate online. Dreamweaver MX este procesorul HTML în 
care  se  integrează  grafica,  animaţia  şi  tagurile  specifice  HTML/XML  sau  ale 
limbajului de scripting ales. 

Deşi testarea pe sisteme de operare de operare diferite (Windows98, Windows2000, 
Windows  NT  şi  WinXP)  dã  rezultate  bune,  sistemul  de  operare  recomandat  este 
Windows XP sau NT. Cerinţele de sistem pentru a dezvolta o aplicaţie sunt: 96 MB 
RAM,  recomandat  128MB  RAM,  500MB  spaţiu  pe  HDD  pentru  instalarea  tuturor 
aplicaţiilor, rezoluţia monitorului  de 1024x768, 32 bit­color display  sau  superioare. 
Pentru  Windows  se  solicită:  procesor  Intel  Pentium  II  la  300MHz  sau  echivalent, 
sisteme  de  operare  Win98  SE,  Windows  Me,  Windows  NT  Service  Pack  4  sau  6, 
Windows  2000  sau  XP.  Pentru  Macintosh  sunt  necesare:  Power  Mac  G3  sau 
superior,  Mac  OS  9.1  sau  OS  X  10.1  sau,  Adobe  Type  Manager  Versiunea  4  sau 
Carbon  lib  versiunea  1.3  sau  versiuni  superioare.  Dreamweaver  mai  dispune  de  un 
Help  interactiv,  cu  exemple  si  tutoriale  bine  realizate,  precum  şi  alte  opţiuni:  o 
bibliotecă de obiecte configurabile, o unealtă pentru managementul unui site on­line, 
template­uri sau un sistem pentru crearea de frame­uri deosebit de intuitive. 

2.1.3.2.2.Dreamweaver MX 
Dreamweaver  este  un  program  de  dezvoltare  a  sistemelor  Web  profesionale,  care 
foloseşte avantajele oferite de browserele generaţiilor anterioare, oferind posibilitatea 
utilizãrii  componentelor  avansate.  Proiectat  pentru  MDI  (multiple  document 
interface)  toate documentele windows şi toate panourile sunt integrate într­o  singurã 
fereastră de aplicaţii, cu grupul de panouri puse în partea dreapta jos. Spaţiul de lucru 
integrat (recomnadat pentru majoritatea utilizatorilor) poate fi schimbat “mind later” 
din fereastră de preferinte, folosind astfel un spaţiu de lucru diferit. Spaţiul de lucru 
este  îmbunătăţit,  oferind  acum  acces  rapid  la  diverse  opţiuni,  fişiere  etc.  Pentru 
acesta, se recomandă  instalarea şi upgrade­ul pentru versiunea 8.0 şi un monitor cu o 
rezoluţie  cât  mai  mare,  altfel  meniurile  şi ferestrele  de  proprietăţi  tind  să ocupe  tot 
spaţiul de lucru, fără a  lăsa  loc şi pentru pagina în  curs de editare. Referinţele sunt 
tratate atât pentru tag­uri HTML cât şi pentru Dynamic HTML, XML, CFML (Cold 
Fusion  Markup  Language),  Cascade  Style  Sheets  (CSS), JavaScript,  ASP, JSP  şi  o 
colecţie  de  descrieri  UsableNet  (UsableNet  Accessibility  Reference).  Tehnologia 
Macromedia  Roundtrip  HTML  importă  documentele  cu  codurile  HTML,  fără 
formatarea  codurilor,  acestea  fiind  formatate  ulterior  după  stilul  de  formatare 
preferat.De  asemenea  Dreamweaver  permite  crearea  aplicaţiilor  web  dinamice  cu 
baze  de  date,  utilizând  limbaje  server­side:  ASP,  ASP.NET,  ColdFusion  Markup 
Language (CFML), JSP şi PHP. 

Dreamweaver  recunoaşte  problemele  comenzilor  browser  incompatibile  şi  le 


adreseazã,  producând  cod  compatibil  cross­browser.  Posedã  un  editor  vizual 
(WYSIWYG) precum şi un editor text, oferind posibilitatea editãrii tagurilor <meta> 
precum şi a comenzilor incluse în codul HTML pentru cei care preferă să scrie direct 
codul (HTML, ASP, PHP, CFM etc). Cu opţiunea "code&design" ambele moduri de

16 
editare  sunt  disponibile  simultan.  Mentenanţa  site­ului  a  fost  serios  îmbunãtãţitã, 
existând Site Map care oferã posibilitatea vizualizãrii structurii site­urilor. Legãturile 
sunt  actualizate  automat,  sau  sunt  controlate  de  utilizator,  oferind  o  bibliotecã  de 
elemente  repetitive  ce  pot  fi  inserate  în  paginã,  precum  şi  posibilitatea  definirii 
unor şabloane (template) ce controleazã întregul  aspect (look and feel) al  site­ului, 
prin care orice modificare din template se rãsfrânge asupra tuturor paginilor. 

Opţiunile mai avansate care fac din Dreamweaver un instrument foarte puternic sunt:
·  obiecte Shockwave de tipul butoanelor, filme Flash, obiecte Fireworks care pot fi 
introduse automat şi li se pot asocia scripturi;
·  adãugarea  de  Flash  Video  la  site­uri  în  versiunea  8  este  foarte  simplã  iar 
personalizarea  prezentãrilor  video  pe  site­uri  se  realizeazã  prin  5  clicuri  ale 
mouse­ului;
·  editorul de stiluri CSS, unde la vesiunea 8 continutul poate fi vizualizat în acelaşi 
mod    cu utilizatorii,  indiferent  de  mecanismul  de  livrare,  datoritã  noului  suport 
pentru tipuri de media CSS din Dreamweaver 8;
·  generatorul  de  comportamente  (scripturi  Java  Script  automate  pentru  operaţii 
uzuale: validarea, imagini reactive, manipularea ferestrei browserului, etc.);
·  documentaţia OReilly pentru HTML, JavaScript şi CSS;
·  opţiuni  de  compatibilitate:  pentru  fiecare  obiect,  script  automat,  marcator,  stil 
CSS,  există  recomandări  de  compatibilitate  cu  ultimele  versiuni  din  browserele 
Netscape şi Internet Explorer. Este recunoscut faptul cã instrumentele Microsoft 
şi  NCSA  de  generare  a  codului  HTML  sunt  subiective,  astfel  încãt  există 
posibilitatea  ca  marcatorii  HTML  generaţi  de  FrontPage  să  nu  funcţioneze  în 
Netscape  şi  invers.  Dreamweaver  include  toţi  marcatorii  standardizaţi  şi 
avertizeazã asupra discrepanţelor de compatibilitate;
·  managerul site­ului este o extensie ce permite proiectarea site­ului şi întreţinerea 
sa,  cu opţiuni  de  urmărire  a  erorilor  şi  client FTP  inclus,  precum şi  întreţinerea 
unei  hărţi  a  site­ului  ce  asigură  actualizarea  automată  a  căilor  în  eventualitatea 
mutării fişierelor (figura 4.1.)
·  Noul  panel  CSS  unificat  oferã  un  mediu  vizual  de  învãţare,  întelegere  şi 
manipulare  a  stilurilor  CSS  aplicate  paginilor.  Funcţionalitatea  CSS  este 
consolidatã  într­un  singur  panel  iar  interfaţa  face  usor de  vizualizat  cascada  de 
stiluri  aplicatã  unui  anumit  element  şi  permite  identificarea  poziţiei  unde  sunt 
definite atributele.
·  Zoom asigurã un control mai mare asupra design­ului, opţiunea zoom out permite 
vizualizarea în mod grafic a întregi pagini.
·  Code  collapse  permite  utilizatorului  concentrarea  asupra  codului  utilizat, 
ascunzãând şi extinzând blocurile de cod prin selectare sau tag.
·  Cu functionalitatea Transfer de fişiere în fundal din Dreamweaver 8 utilizatorul 
poate să lucreze pe maşina locala în timp ce Dreamweaver comunica cu serverul 
remote.
·  WebDAV din Dreamweaver 8 suporta autentificare şi SSL sigur pentru transfer 
de fişiere şi ofera conectivitate îmbunãtãţitã pentru o mare varietate de servere.
·  Bara  de  unelte  de  cod  pune  operatiile  comune  de  cod  într­o  bara  aflatã  pe 
suprafaţa de cod iar noile facilitãţi ale codului conţin şi comment/uncomment.
·  Configuraţiile  spaţiilor  de  lucru  pot  şi  salvate  şi  personalizate,  Dreamweaver

17 
oferind  4  configuratii  diferite,  adaptate  nevoilor  designer­ilor  şi  creatorilor  de 
cod.
·  Documente  tabbed  pentru  Mac simplificã  interfaţa  utilizatorului şi  faciliteazã 
selectarea documentelor.
·  Compararea  fişierelor permite  identificarea  modificãrilor,  indiferent  dacã  sunt 
douã fişiere locale, un fişier local sau unul aflat la distanţã sau douã fişiere aflate 
pe serverul remote; se integreazã cu utilitarele diff atat pe platforma Mac cat şi pe 
cea de Windows.
·  Paste  special  reţine  toate  formatarile  sursã  create  în  Microsoft  Word  sau 
permite ca pe textul selectat sã se aplice CSS­ul ataşat deja paginii.
·  Macromedia Web Publishing System(WPS)este un mecanism de  notificare şi 
jurnalizare a evenimentelor, sau cu alte cuvinte,  urmãreşte şi  jurnalizeazã tot ce 
se  întamplã  pe  site.  Evenimentele  din  Dreamweaver  vor  notifica  serverul 
Macromedia Web Publishing System, astfel încat toate modificarile asupra unui 
site web din ecosistemul WPS sunt înregistrate.
·  Suport  pentru  ColdFusion  MX  7  este  dezvoltat  în  baza  integrãrii  între 
Dreamweaver şi ColdFusion şi permite utilizatorilor să adauge şi să steargã baze 
de  date  direct  din  panelul  componentelor  şi  bazelor  de  date  din  Dreamweaver 
pentru a vizualiza doar CFC­urile definite în site­ul curent. 

2.1.3.2.3.Flash MX 

Debutând  ca  un  simplu  plug­in  util  pentru  animaţii,  pe  parcursul  anilor  Flash  a 
devenit  un  instrument  complex  multimedia  iar  adaptarea  la  noile  cerinţe  din 
webdesign a fost realizată  cu success în Flash MX care nu oferă doar suport pentru 
animaţii ci un mediu grafic ineractiv complex pentru a crea pagini web profesionale. 
Milioane de utilizatori deţin deja playerul Flash gratuit, utilizat pe scarã largã pentru 
vizionarea filmelor Flash. Politica Macromedia continuatã de Adobe de distribuire cu 
atâta  eficacitate  a  acestui  software  dovedeşte  interesul  publicului  potenţial  pentru 
aplicaţii realizate cu Flash. Un site realizat parţial sau integral în Flash poate conţine 
o  simplă  animaţie  de  text,  imagini,  poze  şi  sunete,  sau  poate  fi  chiar  o  aplicaţie 
multimedia  complexă  care  foloseşte  o  bază  de  date,  oferă  un  grad  mare  de 
interactivitate  din  partea  vizitatorilor,  îşi  actualizează  singură  conţinutul  prin  XML 
dar poate fi integrat în Dreamwaver MX alãturi de  Fireworks MX. 

2.1.3.2.4. Fireworks MX 

Fireworks este mediu de design care rãspunde la provocările specifice de grafică dar 
şi  dezvoltatorii  paginilor  web,  astfel  încât  se  poate  utiliza  pentru  a  crea,  edita  şi  a 
realiza  animaţii  grafice,  asigurând  o  interactivitate  avansată  şi  optimizare  a 
imaginilor într­un mediu profesional. Cu ajutorul acestuia se pot crea, edita, anima şi 
optimiza diferite imagini, permite crearea de pagini web complexe, animaţii, butoane 
şi  meniuri  interactive  şi  este  o  soluţie  destinată  designerilor  Web  care  doresc  să 
realizeze elemente  grafice complexe dedicate site­urilor Web dezvoltate. În bara de 
instrumente  se  pot  găsi  secţiuni  distincte,  cu  instrumente  pentru desenat  şi secţiuni 
pentru editat vectori şi imagini bitmap iar graficele vectoriale şi imaginile bitmap se 
pot  crea  şi  edita  într­o  singură  aplicaţie.  Mai  mult,  se  poate  utiliza  bara  de

18 
instrumente  proprie  şi  pentru  a  edita  grafice  importate  din  alte  fişiere  JPEG,  GIF, 
PNG, PSD şi alte extensii. 

Ca  o  soluţie  de  interactivitate  client­side  oferă  posibilitatea  creării  unor  efecte 
speciale: meniuri rollover sau pop­up, butoane interactive pentru navigare dar asigurã 
şi optimizarea graficelor reducând dimensiunea acestora. Fireworks generează coduri 
Javascript,  dând  posibilitatea  creării  uşoare  a  unor  imagini  rollover.  Aplicaţia 
utilizează  formatul  grafic  PNG,  existând  şi  funcţii  avansate  pentru  exportul  în 
formatele GIF sau JPEG. Un document complet realizat se poate exporta sau salva ca 
şi  fişier  JPEG,  GIF  sau  ca  fişier  cu  alte  extensii,  împreună  cu  fişiere  HTML 
conţinând  tabele  HTML  şi coduri  Javascript  utilizate  în  aplicaţii  web.    Exportul de 
grafice Fireworks cu HTML şi coduri Javascript este adaptat pentru editorul  HTML 
utilizat dar pot fi exportate tipuri de fişiere specifice altor aplicaţii; Photoshop, Flash. 

Aplicaţia  este  integrată  cu  Dreamweaver,  acest  lucru  permitând  transferul  facil  al 
elementelor  grafice  între  cele  două  aplicaţii.  Interfaţa  ultimei  versiuni  a  fost 
remodelată, pentru un acces mai simplu la funcţiile aplicaţiei. Menţionăm inspectorul 
de  proprietăţi  (Property  Inspector),  care  oferã  posibilitatea  de  a  stabili  mai  rapid 
setul  de  proprietăţi  accesibil  pentru  fiecare  element  inclus  în  cadrul  proiectului 
realizat. Sunt prezente şi funcţii care permit “felierea” şi stabilirea de link­uri pentru 
anumite secţiuni dintr­o imagine. Este posibilă realizarea rapidă a unor efecte de tip 
rollover, Fireworks permiţând chiar realizarea designului complet al paginilor Web şi 
exportul în format HTML. Fireworks dispune de o paletă destul de vastă de filtre şi 
efecte, suplimentar fiind suportate şi filtrele compatibile Adobe Photoshop. 

Ca  şi  în  cazul  celorlalte  produse,  interfaţa  Fireworks  este  mai  bine  organizată: 
fereastra  Properties  afişează  informaţii  în  funcţie  de  instrumentul  sau  obiectul 
selectat,  selectarea  modului  de  lucru  bitmap  sau  vectorial  făcându­se  automat. 
Instrumentele de retuşare a imaginilor: Blur, Sharpen, Dodge, Burn, Smudge se află 
în  secţiunea  Bitmap a panoului cu instrumente, putãnd aplica efectul de colorare în 
degrade  (gradient)  pentru  selecţii,  vectori  şi  text.  Editarea  textului  se  poate  face 
direct  în  zona  de  editare,  chiar  dacă  este  ataşat  unei  căi  (path),  fără  a  fi  nevoie  să 
lansăm  editorul  de  texte.  O  facilitate  extrem  de  utilă  este  reconstruirea  unui  fişier 
PNG după un HTML care conţine tabele şi poze. Interconectivitatea între produsele 
grafice  este  realizatã  la  nivelul  pachetului.  Astfel  se  permite  apel  la  procesorul  de 
prelucrare  a  imaginilor  (Fireworks)  din  oricare  alt  produs  existent  în  pachet: 
FlashMX,  DreamweaverMX,  HomeSite  plus/sau  FreeHand.  Dacă  se  modifică  o 
imagine  în  Fireworks  de pildã,  la  revenirea  în  programul  iniţial  această  imagine  va 
apărea  actualizată  (Flash,  Dreamweaver).  Chiar  se  decide  modificarea  formatul 
fişierului  din  JPEG  în  GIF  pentru  o  mai  bună  optimizare,  Dreamweaver  MX  va 
modifica  automat  toate  referirile  existente  în  site  la  acea  imagine.  Aceste  facilitãţi 
sunt  utile  în  special  la  modificarea  unui  proiect  mai  vechi  sau  un  dezvoltarea  unui 
proiect  în  echipã,  unde  sursele  se  pot  reface  prin  simpla  interacţiune  a  produselor 
integrate.

19 
2.1.3.2.5. Freehand MX 

Freehand 4  are  rolul  bine  definit  în  pachetul  Macromedia  Studio  MX/  MX  plus), 
devenind printre primele aplicaţii folosite pentru grafica vectorială, alături de Adobe 
Ilustrator şi Corel Draw 5 , numai că, spre deosebire de cele din urmă,. 

Pesonalizarea  barelor  de  comenzi  şi  instrumente  noi  precum  instrumentele  de 
deformare  liberă,  de  transformare  directă  pe  obiect,  lentila,  precum  şi  Xtras­uri  ca 
Shadow şi Emboss (versiunea 8) sunt completate de o serie de modificări importante 
şi  instrumente  noi  cum  ar  fi  Lasso,  Page  şi  Perspective  Grid,  Magic  Wand, 
simbolurile şi paleta Envelope (versiunea 9) câştigând tot mai mulţi utilizatori iar de 
la  versiunea  10  s­a  pus  accentul  pe  integrarea  cu  celelalte  produse  Macromedia, 
iconuri au fost modificate în manierã similarã cu Flash sau Fireworks, interfaţa dând 
impresia  că  poate  fi  personalizată  la  nesfârşit.  Instrumente  subselecţie  ­  Pencil, 
adăugarea  de  culori predefinite,  care  pot  fi  selectate  uşor,  modificarea  bibliotecii  şi 
editorului  de  simboluri,  ce  permite  gruparea,  manipularea  şi  editarea  facilã  a 
simbolurilor aduc atuuri suplimentare. Paginile master  sunt şabloane refolosibile cu 
acelaşi fundal pentru mai multe pagini din document, care se modifică la fel de uşor 
ca şi simbolurile şi modificarea se face pe toate paginile unde au fost folosite. Una 
dintre  facilităţile aşteptate  de  mult  şi  prezentă  la  versiunea  10  este  gradientul  după 
contur,  odată  alese  culorile,  centrul  gradientului  şi  intensitatea  le  putem  stabili 
intuitiv  astfel  putând  crea  efecte  de  umplere  mai  naturale.  Bara  Controller,  nou 
aparută reprezintă un avantaj pentru crearea animaţiilor Flash, de aici putem vedea şi 
controla  animaţia  înainte  de  a  o  utiliza.  Versiunea  MX  (11)  a  căpătat  câteva 
instrumente noi, precum şi o schimbare a interfeţei pentru a semăna cât mai mult cu 
celelate  produse  din  pachetul  Studio  MX.  Această  versiune  se  bucură  şi  de  o  mai 
bună integrare cu celelate programe MX. 

Noile  funcţii  oferă  posibilitatea  de  a  transforma  obiecte  din  spaţiul  2D  în  cel  3D, 
beneficiind  de  mai  multe  metode de  transformare, printre  care  şi  folosirea  unor căi 
pentru  forma  transformării.  De  asemenea,  instrumentul  de  ştergere  Eraser  a  fost 
modificat  astfel  încât  se  pot  şterge  porţiuni ale  obiectelor  vectoriale.  Freehand  MX 
conţine  şi  o  nouă  funcţie  folosită  pentru  efecte,  funcţia  Multiple  Atributes  care 
permite aplicarea unui număr nelimitat de atribute unui obiect cum ar fi efectele de 
transparenţă,  linii  de  contur  şi  umplere.  De  asemenea  programul  conţine  şi  "live 
effects" printre care transparenţă, blur, bevel, în urma aplicării acestor efecte obiectul 
rămânând totuşi editabil. 

2.1.3.2.6. ColdFusion MX ­ developer editon 

Dezvoltarea  aplicaţiilor  complexe  poate  fi  gestionatã  cu  ajutorul  aplicaţiei 


ColdFusion MX, formată din ColdFusion MX Server, program care se instalează pe 
aceeaşi  maşină  cu  serverul  de  web  şi  care  traduce  şi  execută  paginile  care  conţin 


Freehand­ul a fost creat în 1988 de Alsys Corp, achiziţionat apoi de Adobe Systems care l­a 
abandonat 1994 şi de la versiunea cu numărul 5 a fost preluat de Macromedia. Prin fuziunea cu Adobe 
Frehand revine la vechiul stãpân 

Corel Wordperfect ­ processor grafic professional, orientat spre graficã vectorialã avansatã şi utilizat 
pe scarã largã în firme de publicitate, edituri,etc.

20 
taguri CFML, ColdFusion Markup Language, un  limbaj de scripting bazat pe tag­ 
uri  speciale  similare  cu  cele  HTML  şi  ColdFusion  Administrator,  utilizată  pentru 
configurarea şi administrarea aplicaţiei ColdFusion,  aplicaţie ce poate fi accesată din 
Internet. Chiar dacă fişierele ce conţin tag­uri CFML pot fi scrise în orice editor de 
texte,  Macromedia  recomandă  utilizarea  Dreamweaver  MX,  acesta  oferind  acces 
rapid la descrierile tag­urilor (reference) precum şi posibilitatea de inserare a acestor 
tag­uri prin simpla apăsare a unor butoane sau parcurgerea unor meniuri intuitive. 

Folosirea produsului Flash are efecte asupra performanţei, complexităţii şi fiabilităţii. 
Formatul  Shockwave  şi  modelul  de  animare  bazat  pe  instanţieri  şi  interpolare  a 
cadrelor cheie, are  ca rezultat obţinerea de fişiere cu dimensiune redusã de până la 
zece ori faţã de proiectarea lor cu metode clasice iar animaţiile sunt de ordinul a zeci 
de  Ko,  în  condiţiile  în  care  în  format  AVI  ar  depăşi  1  Mo.  Complexitatea  softului 
este  mult  redusă  deoarece  animaţiile  permit  interfaţarea  cu  scripturile  Flash  4.0  ce 
asigurã  manipularea    interactivităţii  şi  comunicarea  cu  exteriorul.  Interfeţele  devin 
mai  clare  şi  uşor de depanat,  o  mare parte  a  logicii  şi  calculului transferându­se  în 
sarcina  infograficianului.  Dacã  natura  site­ului  nu  necesită  procesări  de  intrări  (cu 
excepţia  validării  formularelor)  erorile  potenţiale  pot  fi  evitate  printr­un  design 
vizual  al  interactivităţii.  Cu  alte  cuvinte  utilizarea  instrumentelor  Macromedia  în 
conlucrare  cu  HTML  4.0  permit  optimizarea  multor  indicatori  de  eficienţă,  iar 
performanţele  site­ului  sunt  în  concordanţă  cu  interesul  pe  care  îl  provoacã  acest 
nivel de dinamism. 

Dynamic Autobase Content 
ASP sau Cold Fusion Markup Language (CFML) au un limbaj HTML tradiţional şi 
limbaj de manipulare a bazelor de date pe server. 
Active content servers pot conecta mai multe baze de date: 

Computer  (1)cerere 
Client  Internet  Web 
Server 
(4)returnarea cererii 

(2) Pagina HTML 
şi server Oracle (3) Prgogramarea 
paginii HTML 

Database 
Server 

1.  Directory  Servers  ­  controlează  permisiunea  pentru  componente  mari  şi 


determină acces garantat la un anume grup de funcţii. Cu directory server doi 
oameni pot vedea două pagini diferite folosind click pe aceeaşi legătură. 

21 
2.  Mail  servers  ­  răspunde  de  comunicaţia  email.  Formularele  răspuns  sunt 
catalogate  şi  fowardate  în  partiţia  corespunzătoare.  Mesajele  pot  fi 
încorporate în pagini web (automat). 
3.  File servers ­ permite upload, copiere, ştergere, redenumire, etc 

Toate  web  serverele  respectă  OpenDatabase  Conectivity  (ODBC),  standard  ce 


permite acces virtual la orice tip de bază de date, dacă aceasta are driver ODBC. 
DSN ­ Data Source Name este un query simplificat ce permite atribuirea unui nume 
unice unei baze de date, putând fi astfel referinţe. 
Majoritatea  serverelor  cu  ODBC  driver  şi  nume  DSN  sunt  manipulate  de 
administratorul de sistem sau persoanele ce au permisiuni de acces. 

2.1.4. Sumar 
In cadrul acestui modul s­a realizat o prezentare generală a  elementelor ce compun 
URL, tipuri de URL, protocolul http, principalele  tehnologii utilizate în dezvoltarea 
afacerilor electronice. Modulul îşi propune formarea unor deprinderi de identificare a 
protocoalelor, browserelor, plugin­urilor necesare în proiectarea unei aplicaţii WEB, 
identificarea  principalelor  probleme  ce  apar  în  site­urile  de  afaceri  şi  aprecierea 
corectã a rolului structurãrii documentelor Web în site­urile de afaceri. 

2.1.5. Sarcini şi teme ce vor fi notate 
Se va nota raspunsul la întrebarile:
·  Ce este un browser? 
Un browser este un program de navigare, un agent sau o aplicaţie client (ce rulează 
pe  calculatorul  utilizatorului),  şi poate  citi  şi  explora  documente  resurse  Web.  Ele 
permit vizualizare de text, imagini, sunete şi animaţie, şi folosesc o interfaţă grafică 
ce  permite  vizualizarea  şi  navigarea  în  paginile  web.  Cele  mai  populare  sunt: 
Internet Explorer şi Netscape Navigator, apoi Opera.
·  Ce este URL?
·  Dati 3 exemple de servicii asociate URL
·  Diferenţe intre SDI şi TDI
·  Dati 3 exemple de agenţi inteligenţi
·  Funcţiile browserului
·  Ce este un plug­ing şi ce rol are? 
Plugin­uri  deşi  diferă  prin  extensii,  modifică,  adaugă  sau  extind  funcţionalităţi. 
Diferenţa  majoră  este  că  un  plugin  rezidă  în  general  aplicaţia  principală  din 
interfaţa utilizator şi are limitări bine definite a posibilului set de acţiuni. 
Printre  cele  mai  importante  plugin­uri  se  pot  enumera:Play­erele  de  sunet, 
cititoarele documente inteligente, play­erele Hypermedia, view­erele 3D, Plug­in­uri 
real time
·  Obiecte HTML, Evenimente HTML
·  Evenimente FORM
·  Ce este BOM?
·  Legãtura BOM­DOM
·  Delimitare prin cadre
·  Ce este un fişier .css şi ce rol are?

22 
2.1.6. Bibliografie modul 
1.  Avornicului Constantin, Sisteme informatice si proiectarea lor, Editura Risoprint, 
Cluj­Napoca, 2003 
2.  Buchmann Robert, Proiectarea si realizarea site­urilor web, Cluj­Napoca, 2003 
3.  Chandler M. David, Running a perfect web site, Que Corporation, 1995 
4.  Flannagan David, Java Script­ The Definitive Guide, 1997 
5.  Goron  Sabin,  Proiectarea  si  caracterizarea  sistemelor  informatice  manageriale, 
Editura Risoprint, Cluj­Napoca, 2003 
6.  Graeme Menal, PHP/MySql Tutorial, www.hotwired.com/webmonkey 
7.  Henderson L.R., Butterworths in computer graphics standards, London, 1990 
8.  Kabir Mohamed, Apache Server 2 Bible, Minsk, 2002 
9.  Kotler Phillip, Managementul marketingului, Editura Teora, Bucuresti, 2002 
10. London S., Adobe Photoshop 5, Editura Teora 2000 
11. Lowery Joseph, Dreamweaver 2 Bible, IDL Books Worlwide Inc, Chicago 1999 
12. Patriciu Victor Valeriu, Sisteme de plati, Revista Net Report, Ianuarie 2001 
13. Morrison  Mike,  Database­Driven  Web  Sites,  Web  Warrior  Series,  New  York, 
2000 
14. Nielsen Jakob, 10 Greseli de design web, www.useit.com 
15. Nitchi  Stefan  Ioan,  Esential  in  comunicarea  pe  Internet  si  World  Wide  Web, 
Editura Risoprint, Cluj­Napoca, 1999 
16. Rusu  Lucia,  Aplicatii  clasice  si  moderne  in  afaceri,  Editura  Mediamira,  Cluj­ 
Napoca, 2001 
17. Rusu Lucia, Internet si calitate, grafica si reclama pe Internet, Editura Risoprint, 
Cluj­Napoca 2001 
18. Rusu  Lucia,  Proiectarea  si  realizarea  aplicatiilor  web,  Editura  Risoprint,  Cluj­ 
Napoca, 2003 
19. Suke Wellig, PHP and MySql Web development, SAMS Publishing, 2001 
20. Taylor David, Crearea paginilor Web cu HTML4, Editura Teora, 1998 
21. Tomai  Nicolae,  Reţele  de  calculatoare  ­  concepte,  structuri,  aplicaţii,  Editura 
Risoprint, Cluj­Napoca, 2001 
22. www.academiainternet.ro 
23. www.allyanet.ro 
24. www.bluedomino.com 
25. www.chip.ro 
26. www.connect.com.ro 
27. www.consumerreview.com 
28. www.consumersearch.com 
29. www.trafic.ro 
30. www.w3c.org 
40. www.macromedia.com 
41. www.pcmagazine.ro 
42. www.pcmag.com 
43. www.pcreport.ro

23 
2.2. Modul 2: Proiectarea aplicaţiilor Web 

2.2.1. Scopul şi obiectivele modulului 
Scopul  acestui  modul  este  familiarizarea  cursantului  cu  factorii  de  influenţă  în 
proiectarea de ansamblu, metodologia de realizarea aplicaţiilor Web, ciclul de viaţã 
al  unei  aplicaţii  Web.  Se  va  trata  proiectarea  de  detaliu  a  aplicaţiei,  testarea  şi 
înregistrarea  site­ului,  întreţinerera  şi  actualizarea  acestuia,  promovarea  site­ului, 
evaluarea performanţelor şi calitãţii. Site­urile  publicitare vor încheia acest modul, şi 
au  ca  scop  familiarizarea  cu  cele  mai  moderne  tehnici  de  e­marketing.  Obiectivele 
umărite:  familiarizarea  cu  factori de  influenţă  în  proiectarea  de  ansamblu,  concepte 
de bazã ale dezvoltãrii unei aplicaţii web, formarea unor deprinderi de identificare a 
tipurilor de structuri şi  legãturi ,   familiarizarea cu etapele şi ciclul de viaţã al unei 
aplicaţii  web,prezentarea  unor  soluţii  de  testare,  înregistrare,  familiarizarea  cu 
soluţiile  eficiente  de  promovarea  a  site­urilor  comericiale,  prezentarea  unor  noţiuni 
de bazã prinvind indicatori de evaluare a performanţelor şi calitãţii, familiarizarea cu 
specificul site­urilor publicitare. 

2.2.2. Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior 
In modului 1 s­au abordat tipurile MIME, concepte web şi  concepte DOM, BOM, 
formatarea  şi  structurarea  documentelor  Web,  cu  referire  clarã  la  formatarea  cu 
tabele  şi  cadre,  fişiere  css  pengtru  stiluri,  hãrţile  de  imagini,  rolul  şi  structura 
metalimbajelor,  prezentarea unor soluţii de interactivitatea cu clientul prin formulare 
HTML,  extensii  dinamice  şi  funcţionale,  hiperlegãturi  şi  evenimente  de  navigare, 
prezentarea  unor  noţiuni  de  bazã  prinvind  dynamic  HTML,XML  şi  XSL,  DOM  şi 
SAX. 

2.2.3. Schema logică a modulului 

Acest modul este compus din 9 subcapitole care trateazã gradual pornind de 
la  factorii  de  influenţă  în  proiectarea  de  ansamblu­S1,  metodologia  de  realizarea 
aplicaţiilor Web­S2, ciclul de viaţã al unei aplicaţii Web­S3. Se va trata proiectarea 
de  detaliu  a  aplicaţiei­S4,  testarea  şi  înregistrarea  site­ului­S5,  întreţinerera  şi 
actualizarea  acestuia­S6,  promovarea  site­ului­S7,  evaluarea  performanţelor  şi 
calitãţii –S8 şi finalizând cu siteurile publicitare­S9. (figura 2.1.) 

S1  S2  S3  S4  S5  S6  S7  S8  S9

Fig.2.1. Structura modulului 2 

2.2.4. Conţinutul informaţional detaliat 

2.2.4.1. Factori de influenţă în proiectarea de ansamblu 

24 
Tipul de site ales reprezintă o decizie importantă ce trebuie luată prealabil construirii 
site­ului  iar    scopul  principal  al  tuturor  activităţilor  legate de  promovarea  unui  site 
este de a creşte traficul acelui site. 
Audienţa  site­ului reprezintă publicul ţintă pentru care se realizează site­ul web, un 
element  critic  deoarece  designul  site­ului  şi  conţinutul  acestuia  sunt  în  strânsă 
legătură  cu  audienţa.  De  aceea,  este  necesară  realizarea  profilului  standard  al 
utilizatorului. Dimensiunea este alt factor de iar Universalitatea se referă la faptul că 
e  bine  să  se  cunoască  oferta  de  plug­in­uri,  browsere  şi  alte  instrumente  Web  şi 
avantajele, respectiv dezavantajele fiecăruia, precum şi preferinţele audienţei în acest 
sens.  Necesarul  hard­soft: supraîncărcarea  browser­ului  cu plug­in­uri  poate  afecta 
cerinţele de memorie. Portabilitatea: la Internet sunt conectate platforme dintre cele 
mai  diverse  şi  succesul  unor  aplicaţii  Web  poate  fi  asigurat  de  acest  factor. 
Proprietarul  server­ului:  dacă  spaţiul  de  stocare  este  pe  serverul  unui  furnizor  de 
prezenţă  Web,  trebuie  să  se  ia  cunoştinţă  de  oferta  de  pe  piaţa  de  prezenţă  Web, 
raportul  preţ  /  performanţă  şi  să  se  aplice  site­ului,  încă  din  primele  faze  de 
proiectare, constrângeri tehnologice  legate de tipurile de tehnologii pe care serverul 
le va suporta. 

2.2.4.2. Realizarea aplicaţiilor web 

Etapele de realizare 

Totalitatea  etapelor  parcurse  în  procesul  de  dezvoltare  a  unei  aplicaţii  reprezintă 
ciclul de viaţă al acesteia.  Etapele acestui proces sunt (figura 2.2.): 
Culegerea  specificaţiilor  –  definirea  problemei,  specificarea  detaliată  a 
funcţionalităţilor pe care sistemul informatic trebuie să le îndeplinească; 
Analiza – etapa în care se identifică caracteristicile esenţiale care definesc o anumită 
soluţie, pornind de la anumite cerinţe; 
Proiectarea – adaugă elemente noi ale soluţiei construite în etapa de analiză, pe baza 
optimizării anumitor criterii; 
Implementarea  –  etapa  în  care  se  realizează    un  proiect  executabil  pornind  de  la 
soluţia construită în faza de analiză; 
Testarea –  etapa de  verificare  a  echivalenţei sistemului  informatic implementat  cu 
modelul creat în etapa de analiză [Avornicului2004].

25 
Figura 2.2. Etapele realizării unui sistem informatic 6 

Pentru  realizarea  unei  aplicaţii  profesionale  multimedia sau  Web  se  parcurg  5  faze 
majore (figura 2.2.): 
1.  Concepţia (culegerea specificaţiilor şi analiza) 
2.  Realizarea propriu zisă ( proiectarea, testarea, realizarea prototipului) 
3.  Publicarea şi promovarea aplicaţiei (testarea prototipului) 
4.  Exploatarea  şi  întreţinerea  aplicaţiei  (modificarea  şi  dezvoltarea 
prototipului) 
5.  Evoluţia aplicaţiei ( dezvoltarea acesteia prin parcurgerea unui nou ciclul de 
analiză, proiectare, implementare, testare) 
Concepţia aplicaţiei 
Concepţia  reprezintă  faza  în  care  firma  care  doreşte  realizarea  unei  aplicaţii 
multimedia  îşi  defineşte  obiectivele  aplicaţiei  şi  stabileşte  conţinutul  şi  sursele  de 
lucru. Aceasta presupune crearea aplicaţiei, crearea conţinutului, constituirea surselor 
de lucru, planing, estimarea timpului necesar realizării aplicaţiei, repartiţia sarcinilor 
în echipă şi managementul fazei. 
Crearea  aplicaţiei  presupune  stabilirea  celor  patru  obiective  specifice  aplicaţiilor 
multimedia: concept, filosofie, inginerie şi public. 
Crearea  conţinutului  implică  o  concentrare  a  eforturilor  echipei  în  realizarea 
elementelor media specifice publicaţiilor electronice: 
Constituirea  surselor  de  lucru  porneşte  de  la  cele  existente  deja  în  proiect  şi 
identifică sursele necesare a fi create prin proiect. 

Dezvoltarea 
aplicaţiei 
Intreţinerea 
şi  Feed back 
Managementul  actualizarea  Business 
proiectãrii Web  Publicarea şi  intelligence
promovarea 

Realizarea 
Concepţia 


Adaptare:  Chaffey,  D.  –  ”E­Business  and  E­commerce  Management”,  Second  Edition, 
Ed.Prentice Hall, 2004, p. 431 

26 
Figura 2.3. Spirala de evoluţie a unei aplicaţii Web 

Managementul fazei  reprezintă activitatea de coordonare a echipei, în care sarcina 
şefului  de  proiect  este  dată  de  identificarea  echipamentelor,  drepturi  de  utilizare, 
delimitarea  elementelor  media  “brute”  şi  a  celor  rezultate  din  prelucrări  planing, 
estimarea timpului, repartiţia sarcinilor în echipă. 
Rezultatele fazei sunt date atât de expertiza tehnică de sistem, estimarea timpului de 
dezvoltare cât şi de arborescenţa, organizarea tipurilor media la nivel de structuri de 
directoare, conţinut, tablou de bord (storyboard) şi elemente de animaţie. 

Realizarea propriu zisă a aplicaţiei multimedia 
Tratarea  şi pregătirea  surselor  pentru  integrare  este  sarcina  infograficianului şi 
presupune:retuşarea imaginilor, montaje, efecte speciale, optimizări, etc. 
Stabilirea elementelor de interfaţă, navigare, interactivitate 
Ergonomia site­ului este dată de modul în care este organizată parcurgerea acestuia 
şi  legăturile  realizate  în  acest  scop.  Realizarea  animaţiei  este  sarcina 
infograficianului  care  utilizează  în  acest  scop  medii  software  orientate  spre  grafica 
vectorială: Flash, Shockwave alte medii software orientate spre animaţie. 

Dezvoltarea  aplicaţiei  este  dependentă  de  complexitatea  acesteia  precum  şi  de 
soluţia tehnică de realizare şi are ca obiective: 
q  Concepţia  bazelor  de  date  (motoare  de  căutare,  rezultate  ale  căutărilor, 
navigare) 
q  Integrarea  altor  servicii  (medii  multi­user,  forum  de  discuţii,  chat, 
motoare de căutare, agenţi, aplicaţii specifice  etc) 
q  Programarea secvenţelor specifice. 
q  Integrarea  media  şi  a  bazelor  de  date  este  faza  în  care  se  reunesc 
produsele  specifice  media,  serviciile  specifice  şi  interfeţele 
componente ale aplicaţiei. 

Administrarea  serverului  este  o  sarcină  permanentă  a  Webmasterului  echipei  de 


proiectare, care asigură funcţionalitatea aplicaţiei precum şi dialogul permanent între 
membrii  echipei,  via  Intranetul  firmei.  Webmasterul  este  responsabil  de  asigurarea 
resurselor software şi hardware necesare proiectării, testării şi publicării aplicaţiei. 
Finalizarea  aplicaţiei  are  urmăreşte  verificarea  şi  testarea  acesteia  respectiv 
publicarea  aplicaţiei  fiind  realizată  de  tester  în  colaborare  cu  întreaga  echipă  de 
proiectare. 
Exploatarea  şi  întreţinerea  aplicaţiei  este  o  sarcină  permanentă  a  echipei  de 
realizare.  Întreţinerea  sistemului  este  realizată  de  Webmaster  şi  se  referă  la: 
utilizatori,  servicii  on­line,  probleme  tehnice,  hotline,  intevenţii.  Webmaster­ul 
gestionează  pe  întreg  parcursul  exploatării  feed­back  al  utilizatorilor,  actualizarea, 
statisticile curente şi asigură politica de menţinere în funcţiune. 
Evoluţia  aplicaţiei  are  trei  coordonate  majore:  comunicaţia  cu  vizitatorii  site­ului, 
administrarea sistemului şi elaborarea de versiuni noi ale aplicaţiei. Elaborarea unor 
versiuni noi are loc începând de la faza de prototip şi până la proiectul final diferite 
task­uri sunt realizate paralel, sub coordonarea şefului de proiect.

27 
Echipa de realizare 
Echipa  de  elaborare  a    proiectului  cuprinde  câţiva  specialişti  care  au  competenţe 
distincte şi rol bine definit în realizarea acestui proiect, conform figurii 2.3. 
Seful proiectului 
Rol: Coordonează  dezvoltarea unei aplicaţii multimedia şi asigură succesul artistic, 
tehnic şi informatic, de la faza de concepţie până la finalizarea  concretă a acesteia. 
Sarcini:  Proiectează,  coordonează  şi  controlează    procesul  de  producţie  în  cadrul 
unui  proiect  multimedia,  Realizează    structura    site­ului  în  colaborare  cu 
infograficianul,  Răspunde  de  evaluarea  resurselor  necesare  pentru  realizarea 
proiectului,etc. 
Figura 2.4. Echipa de 
realizare a proiectului
Sef de proiect 

Webmaster  Tester 
Echipa de proiectare 

Programator n 
Infografician  Webdesigner 

Programator1 

Webmaster 
Rol: Responsabil de mentenanţa produsului sau serviciilor multimedia. 
Sarcini:  Asigură  şi  menţine  comunicaţia  între  membrii  echipei  furnizând  resurse 
hardware  şi  gestionând  tranzacţiile,  mesajele  sau  schimbul  interactiv  de  informaţii 
între  utilizatori,  menţine  statisticile  de    frecventare  a  unui  site,  pentru  a  permite 
evaluarea  eficacităţii  sau  rentabilităţii  procedeelor  utilizate,  asigurând    ameliorarea 
acestora,etc 
Webdesigner 
Rol: Realizează elementele de interfaţă şi  navigare precum şi cele de interactivitate 
cu vizitatorii site­ului. 
Sarcini:  Proiectează  şi  realizează  interfeţe  SQL /  PHP,  Dezvoltă  alte  aplicaţii: 
scripturi, CGI proceduri C++, appleturi Java, servleţi etc. 

Programator multimedia 
Rol: Asigură realizarea tehnică şi dezvoltarea informatică a unei aplicaţii multimedia 
pe  baza  analizei,  dezvoltării  şi  optimizării,  folosind  aplicaţii  interactive  cu 
funcţionalităţi specifice. 
Sarcini:  Asamblează  şi  integrează  diferite  medii  componente  şi  programează 
aplicaţii specifice 
Infografician (infodesigner) 
Rol:  Specialist în grafica 2D, 3D care asigură retuşarea imaginilor, fotografiilor şi a 
altor elemente grafice, design sonor, video, montaj numeric, imagini de sinteză etc. 
Sarcini: Realizează structura grafică pornind de la arhitectura site­ului 

28 
2.2.4.3. Ciclul de viaţă al unei aplicaţii Web 

Nivelul 1: Concepţia aplicaţiei 
Scopul site­ului 
Audienţa ţintă va juca un rol major în modul cum va arăta site­ul. Există implicaţii 
majore legate de design şi determinate de audienţă 
Pasul 2: Schiţarea conţinutului
·  determinarea browserului pe care se presupune că l­ar putea avea cei mai mulţi 
dintre utilizatorii vizaţi sau se apelează la extensii ale browserului
·  se stabilesc materiale ce trebuie colecţionate şi se consultă anterior limitările de 
licenţiere sau gradul de sharing permis de proprietar.
·  Se  realizează  împărţirea  conţinutului  pe  pagini,  pentru  pagina  principală  se 
împarte spaţiul de afişare între elementele structurale: se aleg bannerele, titlurile 
paginilor, se stabilesc linkurile externe şi interne, relative sau absolute. 

Particularităţi de proiectare a unei afaceri 
O afacere pe Internet (e­business) are o complexitate crescută şi presupune activităţi 
specifice de proiectare pe care le vom detalia în capitolele următoare. Precizăm că în 
acest caz se stabileşte:
·  Arhitectura structurată pe nivele a aplicaţiei (two­tier, three­tier, multi­tier);
·  Tehnicile  şi  tehnologiile  utilizate  în  realizarea  aplicaţiei  (triada  PHP,  SQL 
server  cu  componente,  Oracle  şi  interfeţe  specifice,  etc.)  Se  aleg  tehnologiile  de 
implementare  a  aplicaţiilor:  software­ul  server  de  gestiune  a  bazelor  de  date, 
utilitarele de monitorizare a acceselor, limbajele server­side şi client­side :
·  Interfaţa cu clientul reprezentată de  datele ce se oferă utilizatorilor şi datele 
care se prelevează prin  intermediul formularelor. Informaţia nestructurată: textul şi 
imaginile  care  vor  apare  în  paginile  site­ului  şi  care  vor  fi  incluse  la  nivelul 
formatării;  informaţia  nestructurată  este  unidirecţională  şi  corespunde  cerinţei  de 
informare generală a site­ului;
·  Soluţia middleware adoptată;
·  Structurile  de  date  care  se  grupează  în  informaţie  structurată:  care  va  fi 
stocată într­o bază de date, pe server.
·  Aplicaţiile  de  prelucrare  sunt  necesare  preluării,  manipulării  şi  regăsirii 
acelor date, precum şi fluxul prin care datele vor ajunge de la utilizator la server. 
Dacă  site­ul  devine  o  aplicaţie  Web,  realizarea  site­ului  urmează  o  abordare  front­ 
end, pornind de la cerinţele audienţei,  middleware­ul (programele agent care preiau 
cereri utilizator şi gestionează pe baza lor datele) şi care trebuie să determine back­ 
end­ul (datele). 
Pasul 3: Alegerea structurii site­ului Web 
Softurile de dezvoltare HTML/JavaScript, Adobe (Macromedia) includ un gestionar 
de  site  (site­map),  un  sistem  de  gestiune  ce  asigură  actualizarea  automată  a  link­ 
urilor  la  mutarea  fişierelor,  întreţinerea  hărţii  site­ului  pentru  a  uşura  orientarea 
utilizatorilor în cadrul paginilor Web.

29 
Nivelul 2: Construcţia paginilor 
În  cadrul  acestui  nivel  se  creează efectiv  site­ul,  cu  ajutorul limbajului  HTML  şi  a 
instrumentelor conexe. 
Pasul 4: Codul, previzualizarea şi revizuirea 
La  crearea  unui  site  se  lucrează  implicit  în  următoarele  etape:  întâi  se  codifică 
pagina,  se  amplasează  imaginile  şi  se  specifică  legăturile,  apoi  se  previzualizează 
ceea ce s­a obţinut, se modifică marcajele HTML şi apoi se previzualizează din nou 
în programul de navigare. 
Pasul 5: Adăugarea legăturilor interne şi externe 
Scripturile  trebuie  realizate  cât  mai  scalabil,  astfel  încât  să  permită  îmbogăţirea 
formularelor cu minim de efort, şi să permită execuţia unui script server­side de mai 
multe ori simultan. 
Pasul 6: Optimizare pentru utilizatorii cu conexiunile cele mai slabe 
Opţiunile  legate  de  optimizare  nu  trebuie  să  afecteze  funcţionalitatea  unei  aplicaţii 
Web,  ci  doar  eficienţa  sa:  problemele  de  optimizare  sunt  legate  de  consistenţa 
stilistică, folosirea fişierelor comprimate, folosirea imaginilor întreţesute (interlaced, 
încărcate  în  mai  multe  parcurgeri),  folosirea  paletei  WebSafe  în  design,  crearea 
fundalurilor Tiled,etc. 

Nivelul 3: Testarea 
Pasul  7:  Testarea  şi  revizuirea  locaţiei  de  către  autor  cu  toate  programele  de 
navigare cu care intenţionează ca paginile să fie compatibile, la cea mai mică viteză 
de  transfer  care  se  preconizează  la  audienţa  ţintă,  şi  pe  diferite  sisteme  de 
calculatoare,  care  este  de  aşteptat  să  le  posede  persoanele  cărora  li  se  adresează 
oficial site­ul. 
Pasul  8:  Verificarea  site­ului  de  către  alte  persoane  Se  aplică  frecvent  metoda 
încredinţării  site­ului  unui  număr  de  utilizatori  de  încredere  care  să­l  folosească  o 
perioadă de timp şi să semnaleze toate erorile apărute. 

Nivelul 4: Încărcarea fişierelor pe serverul Web 
Pasul  9:  Pregătirea  fişierelor  pentru  server.  Fisierele  vor  fi  transferate  de  pe 
calculatorul  personal,  pe  unul  din  serverele  puse  la  dispoziţie  de  compania  care  va 
asigura găzduirea web,  prin  FTP ( File Transfer Protocol). 
Pasul 10: Verificarea URL­ului propriu. După transferarea prin FTP a fişierelor site­ 
ului, trebuie verificată  funcţionalitatea acestuia prin:navigarea prin  fiecare pagină şi 
verificarea  tuturor  legăturilor  interne  şi  externe,  a butoanelor  de  navigare  active  cu 
ajutorul unui " link checker ", verificãri de profunzime 
Pasul 11: Verificări suplimentare şi aprofundate sunt testele finale de funcţionalitate 
globală. 

Nivelul  5: Promovarea propriei pagini Web  se   înregistrează  pagina  la  un  site  sau 


robot de căutare, la un site director, la unul de indexare. [TAYLOR] 

2.2.4.4. Soluţii pentru domeniu Web 

Aplicaţiile complexe posedă un domeniu (de forma www.firma.ro) iar site­urile web 
simple  au  pagină  de  forma  www.isp.ro/firma  şi  sunt  găzduite  pe  site­uri  în  mod

30 
gratuit.  Efortul  financiar  în  cumpărarea  unui  domeniu  este  justificat  de  avantajele 
care  le  conferă: exclusivitate,  credibilitate,  mobilitate,  evită pierderea  clienţilor, 
etc. 

2.2.4.5. Proiectarea de detaliu a aplicaţiei 

Tipuri de structuri 
Un site constă, din punct de vedere al accesului, din una sau mai multe pagini care 
conţin  text,  grafică,  animaţie,  etc.,  legate  într­o  manieră  coerentă,  formând  un  tot 
unitar,  în  vederea  descrierii  unor  informaţii  sau  creării  unui  efect  constant 
[RUSU_01]. Paginile Web sunt denumite generic documente, termenul de pagină sau 
carte fiind determinat de conţinutul fişierului (.htm). 
Practic  pagina  este  acel  fişier  care  se  regăseşte  şi  se  formatează  de  către  browser. 
Home page sau pagina principală a prezentării conţine de obicei un sumar, informaţii 
generale,  despre  celelalte  pagini  iar  URL­ul  acesteia  permite  celorlalţi  utilizatori 
consultarea  site­urilor  Web.  Structura  prezentărilor  este  dependentă  de  conţinutul 
acestora  precum  şi  de  obiectivul  specific  al  paginii  Web  (pagina  personală, 
prezentare de firmă, aplicaţie comercială, comerţ electronic, învăţământ asistat, etc.). 
Astfel, structura unei pagini Web poate fi încadrată în una din următoarele categorii 
de structuri definite: Structură liniară unde legăturile se realizează de la o pagină la 
alta  (înainte  şi  înapoi).  Structura  ierarhică  permite  rafinarea  informaţiei  din 
prezentare de sus în jos prin detalierea succesivă în funcţie de interesul manifestat de 
utilizator. Structura liniară cu alternative Prin această structură se îmbunătăţeşte (se 
micşorează) rigiditatea structurii liniare prin derivarea căii dintr­o cale principală, în 
ramuri  care  pornesc  dintr­un  punct.    Aceste  ramuri  pot  fi  dezvoltate  liniar  în 
continuare sau  pot  fi  reunite  într­un  punct  al  unei  alte  ramuri  principale.  Structura 
combinată  liniară  şi  ierarhizată  reprezintă  combinaţia  dintre  documente  liniare  şi 
ierarhizate, deoarece deplasările de sus –  jos, înainte şi înapoi sunt mai facile decât 
traversările  în  cadrul  ierarhiilor.  Exemplul  cel  mai  cunoscut  pentru  o  astfel  de 
structură sunt prezentările FAQ (Frequently Asked Questions).

31 
Figura 2.5. Structura 
ierarhicã  Home 
page 

Figura 2.6. Structura 
piramidalã de analizã a 
performanţelor site­ului
Arhitectura 
Site­ului 
Performanţa 
Paginilor 

Formatarea 
Paginilor 

Formatarea    Formatarea   Formatarea 
Textului    Legăturilor    Graficii 

Elemente                Elemente                     Elemente 
Text                    de legătură               de  Grafică 

Indiferent  care  tip  de  structură  este indicată  pentru  scopul  şi  conţinutul  site­ului,  în 
cazul  unui  site  complex  este  indicată  schiţarea  unei  hărţi  sau  a  unei  scheme  bloc 
pentru paginile Web, în care pentru indicarea  legăturilor se pot utiliza, de exemplu, 
linii cu săgeţi. Considerăm util să precizăm faptul că aceste structuri pot fi realizate 
prin  proiectarea  unor  legături  consistente,  necesare  şi  suficiente,  în  multe  situaţii 
elementele  de  legătură  fiind  realizate  prin  combinaţii  de  text  şi  grafică  sau  prin 
butoane  grafice  interactive  (figura  2.6  7 ).  Din  acest motiv  vom  încerca  să  abordăm 
aceste  elemente  ce  fac  obiectul  evaluării  performanţelor  dar  în  acelaşi  timp,  pot 
deveni factori de succes al prezenţei on­line a afacerii. 


Prelucrare dupã www.websiteoptimization.com 

32 
Principiile designului 
Dezvoltarea unei pagini WEB a unei firme sau a unei aplicaţii complexe (e­business, 
e­commerce, etc) trebuie să fie precedată de un studiu de fezabilitate şi să aplice în 
primul  rând  principiile  proiectării  sistemelor  informatice:  principii  de  eficientă 
economică,  ceea  ce  presupune  evaluarea  cheltuielilor  necesare  pentru  conceperea, 
realizarea, implementarea şi exploatarea curentă a paginii WEB şi compararea lor cu 
efectele  economice  directe  şi  indirecte  obţinute  de  firma  care­şi  face  publicitate, 
managementul  proiectului  (surselor  şi  a  echipei  de  dezvoltare)  în  fiecare  fază  de 
realizare,  asigurarea  calităţii  soluţiilor  abordate,  prin  aplicarea  celor  mai  eficiente 
metode şi tehnici de proiectare şi specificarea unor caracteristici de calitate, care să 
fie controlate pe tot parcursul realizării paginii, adaptarea soluţiilor în concordanţă cu 
resursele disponibile. 

Principiile  fundamentale  legate  de  Web  design 8  au  amprenta  particularităţilor  de 
proiectare:
§  Indiferent  de  tipul de fişier  care  se  prelucrează,  trebuie urmărită  dimensiunea  sa 
minimală, prin aplicarea compresiilor;
§ Elementele trebuie să fie de aşa natură aşezate în pagină, încât indicatorul NREM 
(NotReadingEye Movement) să fie minim. NREM indică distanţa pe care o parcurge 
privirea fără să citească nimic.
§ Hiperlegăturile trebuie să fie de patru tipuri: 
1.  Setul hiperlegăturilor structurale: dau o imagine privind structura site­ului 
şi  indică  spre  componentele  sale  (Register,  FAQ,  etc.); de  regulă  acestea  se 
grupează pe o bară orizontală, imediat sub logo­ul site­ului; 
2.  Setul  hiperlegăturilor  de  conţinut:    au  rolul  de  cuprins  al  informaţiei: 
(titluri de capitole, thumbnails etc). 
3.  Setul  legăturilor  externe,  care  indică  în  afara  site­ului:  de  regulă  sunt 
grupate  într­o  pagină  la  care  se  ajunge  printr­un  link  structural,  de  genul 
“Other Links”, “Other Sources”; 
4.  Setul  legăturilor  interne,  care  sunt  referinţe  încrucişate  ce  apar  în 
conţinutul informaţional al site­ului; în unele browsere vor apare subliniat sau 
colorate cu albastru, motiv pentru care se recomandă evitarea sublinierilor şi 
a culorii albastre pentru scris.
§ Toate elementele de design să prezinte consistenţă stilistică de la o pagină la alta.; 
asta nu înseamnă că toate paginile site­ului să arate la fel; pentru evitarea unei astfel 
de  situaţii,  trebuie  create  cel  puţin  trei  şabloane  de  structură,  bazate  pe  aceleaşi 
culori, fonturi, structuri de frame­uri, tipuri de butoane; 
q  Elementele de design să fie puse în acord cu audienţa, cu posibilele tabu­uri 
şi  probleme  de  accesibilitate;  Diferenţa  codurilor  de  culoare  între  fundal  şi 
culoarea textului, bordurilor, etc., trebuie să fie cel puţin 40%; 
q  Site­ul  nu  trebuie  să  se  bazeze  pe  butoanele  de  navigare  ale  browserului, 
trebuie să se pună la dispoziţie  soluţii de navigare directă între oricare două 
pagini ale site­ului; 
q  Trebuie să se evite scroll­ul orizontal; e bine să se evite fontul clasic, TNR de 
12 pe fond alb, în zonele mari cu text aglomerat, pentru creşterea lizibilităţii; 


Rusu Lucia, Robert Buchmann, Dezvoltarea aplicaţiilor WEB, Editura Risoprint,  Cluj­Napoca,2004

33 
q  Design­ul să fie flexibil pentru adăugarea în orice moment de noi informaţii, 
noi celule în tabele, noi câmpuri în formulare. 

Pagina  principală  este  "cartea  de  vizită"  sau  locul  de  unde  începe  explorarea 
resurselor  Web  şi  se  constituie  în  puncte  de  start  pentru  accesarea  informaţiilor 
specifice  publicaţiei  sau  companiei  pe  care  o  reprezintă.  În  continuare  prezentăm 
câteva trăsături caracteristice necesare a paginii de intrare:[RADO­96a]:
·  pagina să fie caracteristică;
·  să ofere cât mai multă informaţie fără a deveni “obeză”; încărcarea ei trebuie 
să dureze maxim câteva zeci de secunde;
·  să se utilizeze grafică întreţesută astfel vizitatorul are o idee despre ce încarcă 
şi poate hotărî dacă va continua sau nu;
·  să  se  utilizeze  tag­uri  asociate  elementelor  grafice,  care  permit  rezervarea 
spaţiului astfel ca textul să poată fi afişat primul 
Semnătura  documentului  este  realizată  cu  tag­ul  <ADDRESS>  şi  conţine 
informaţii  de  contact  cu  persoane  care  pot  da  relaţii  despre  crearea paginilor  Web, 
statutul documentului (complet, în curs de elaborare, neîncărcat), ultima actualizare a 
acestuia,  copyright,  URL­ul  documentului,  adresa  de  email,  etc.  Consistenţa 
stilistică şi raportarea la audienţă la toate nivelele design­ului sunt elemente cheie 

Erori de web design 
Există  frecvente  situaţii  când  browserul  dă  mesaj:  "unable  to  access  document"  la 
momentul  selecţiei  cuvântului  de  legătură  iar  motivele  apariţiei  acestui  mesaj  sunt 
diverse, dintre care cele mai frecvente sunt: 
§  Serverul nu este în reţea sau nu este încărcat; 
§  Se  încearcă  încărcarea  unui  site  la  care  au  acces  mulţi  utilizatori  şi  o  parte 
dintre ei încearcă aceeaşi operaţie de încărcare; 
§  URL­ul este eronat 
§  Legătura cu nodul de reţea este defectă, etc. 
Dezavantajul cadrelor 
Capcana tehnologiilor de ultimă oră 
Excesul de animaţie prin abuzul de efecte speciale: texte care se mişcă sau clipesc 
neîncetat, multe imagini animate sau care clipesc în diferite culori obosesc privirea 
vizitatorului. 
Utilizarea  URL­urilor  complicate  creşte  riscul  de  a  face  greşeli  de  dactilografiere 
când utilizatorul încearcă să regăsească o anumită pagină. 
Pagini orfane, acele pagini care nu conţin nici un element de identitate şi navigare a 
site­ului 
Lipsa  unei  structuri  logice  conduce  la  dificultăţi  în  descoperirea  informaţiilor 
importante din cadrul unui site. 
Utilizarea  culorilor  non­standard  pentru  link­uri  deranjează  vizitatorul  şi  se 
recomandă utilizarea culorilor standard pentru link­uri. 
Informaţii perimate declasează un site. 
Timpul  de  încărcare  a  paginii  are  limita  acceptabilă  situată  între  15  şi  30  de 
secunde  chiar  dacă  intervin  o  mulţime  de  factori  care  pot  mări  sau  micşora  acest 
interval.

34 
Stilul şi personalitatea paginilor Web 
Ne  propunem  analiza  site­urilor  pe  baza  criteriilor  prezentate în  figura  2.8,  la  vom 
adăuga  elemente  specifice:    adresa  de  web,  timpul de  aşteptare,  Viewer’s  window, 
textul  şi  conţinutul  mesajului,  grafica  (fundalul,  culoarea,  mărimea),  designul: 
structura  imaginilor  şi  structura  informaţiilor,  imagini    (prin  stil  şi  personalitate)  şi 
elemente de marketing specifice activităţii de promovare. 
Adresa de web rămâne în centrul atenţiei utilizatorului atâta timp până când pagina 
se încarcă şi sugerează competenţa firmei. 
Timpul  de  aşteptare  este  esenţial  în  interacţiunea  cu  clientul,  în  special  la  prima 
pagină,  deoarece  statisticile  arată  că  un  vizitator  aşteaptă  în  medie  12  secunde  ca 
pagina să se încarce, după care pleacă. 
Viewer’s window este suprafaţa care apare pe ecran după accesarea paginii, spaţiu ce 
include informaţii despre produsele sau serviciile oferite, preţurile practicate sau alte 
date legate de vânzare. Este de dorit ca elementele grafice care sunt plasate în această 
zonă să  capteze  atenţia  vizitatorului  (banner,  grafice,  imagini estetice  şi  atmosfera 
logo­ului firmei, elemente grafice şi de animaţie minime). 
Textul  şi  conţinutul  mesajului  de  valorificare  are  rolul  principal  pe  pagina 
respectivă, ocupând un loc central pe site. 

Grafica este un element de artă care are un rol dublu: de a transmite profismul prin 
calitatea graficii şi  de a sugera atmosfera, stilul şi personalitatea paginii, adică “look 
and feel”. 

Fundalul  (Background­ul)  unor  site­uri  va  folosi  un  fundal  adecvat  care  să  atragă 
vizitatorii. 

Designul 9  reprezintă modul în care se armonizează elementele paginii (grafica, text, 
link­uri,  elemente  interactive,  imaginile  etc.)  şi  se  referă  la  relaţia  între  elementele 
paginii:  locaţia,  proporţia,  accentul  pus  pe  fiecare  element.  Elementele  designului: 
logo­ul  şi  numele  firmei,  imaginea  sau  grafica,  titlul  şi  textul,  alte  ilustraţii,  sunt 
tratate  atât  la  nivel  de  structură  a  informaţiilor  cât  şi  a  structurii  imaginilor. 
Structura informaţiilor este centrată pe respectarea regulii celor cinci degete. 
Stil şi personalitate  pot fi caracteristicile de bază a unei pagină web iar la crearea ei 
trebuie  să  concure  toate  elementele    site­ului  respectiv:  grafica,  fondul,  textul, 
culoarea, elemente interactive, şi nu un ultimul rând cuvintele, expresiile folosite în 
conţinut,  care  vor  reprezenta  astfel  primele  elemente  de  e­marketing  “at  the  first 
site”    cu  rol  de  cunoaştere  şi  influenţare  a  consumatorilor.  Celelalte  metode  de 
atragere a lor (tehnicile pull): reclamă,  cărţi  de oaspeţi, sloganuri, etc. le vom trata 
în capitole speciale. 

Soluţii tehnice de stilizare Formatarea propriu­zisă şi structura (conţinutul semantic 
şi sintactic) documentului, având în vedere că, la majoritatea procesoarelor de texte, 
termenii formatare şi structurare se confundă. Foile de stil CSS minimizează efortul 
de a crea documente cu formate diferite, destinate unor platforme diferite  iar CSS2 
permite  crearea unor  clase  stilistice  şi  opţiuni  pentru browsere  auditive  şi  legate  de 
internaţionalizarea fonturilor. 

Aici se referã la componenta artisticã, în accepţiunea generalã WEBDESIGN= proiectarea 
aplicaţiilor Web

35 
Un exemplu de definire a unui stil CSS in­line, care indică posibilitatea de a redefini 
caracteristicile de afişaj pentru marcatorii HTML de structură (<body>: 

Exemplul 1 
<style type=”text/css”> 
<!­­ 
body {font­family: serif; font­size: 18pt; margin­right: 10pt; 
div.title {margin: 10pt;} 
div.address {margin: 20pt} ­­> 
</style> 
</style> 
</head> 

Codul  meniului  se  află  într­un  fişier  separat,  style.css,  în  care  definim  modul  de 
formatare a documentului. Acest fişier este legat  de pagina  HTML prin următoarea 
secvenţă de cod: 
<LINK REL="stylesheet" TYPE="text/css" HREF="style.css"> 

Site­uri dinamice şi interactive 

Server 
Protocol  HTTP 
HTTP
Client Web 

Scripturi 

Server de  Baza de 
Protocol  baze de date  date 
BD 

Figura 2.7 Arhitectura two­tier folosind scripturi client 
Este deja cunoscut faptul că funcţionarea unui Web se bazează pe patru componente: 
unul sau mai multe computere care rulează softul Web server (program care întelege 
protocolul HTTP ­ HyperText Transfer Protocol ­ şi  răspunde unei solicitări făcute 
de un Web client), documentele făcute publice pe Web, formatate pentru a putea fi 
vizualizate oarecum uniform pe diverse monitoare, softul de navigare (numit client 
Web,  navigator  sau  browser)  care  rulează  pe  computerul  client  şi  un  un  set  de 
legături de reţea. 

Scripturi CGI 
CGI (Common Gateway Interface) Este denumirea generică pentru interfaţa prin care 
serverele  Web  comunică  date  altor  aplicaţii.  Un  script  CGI  este  un  program  ce 
intermediază  transferul  între  server  şi  alte  aplicaţii,  baze  de  date,  browserul  client, 
etc. 

36 
Schimbul de informaţii Prima modalitate este folosirea parametrilor a doua metodă 
de  a  transmite  date  către  procesul  fiu  este  prin  variabile  de  mediu  ­  o  serie  de 
perechi  de  forma nume=valoare  ce  sunt  moştenite  de  procesul  fiu de la  părinte  în 
momentul în care procesul fiu este creat. 

Variabile de mediu pot fi împărţite în trei categorii:
·  variabile  care  comunică  scriptului  date  despre  serverul  pe  care  rulează,  de 
exemplu, scriptul poate afla numărul portului pe care îl foloseşte;
·  variabile care furnizează scriptului informaţii de bază despre programul client 
­ de obicei un browser Web şi despre sistemul care a formulat cererea pentru 
date. Astfel, de exemplu, scriptul poate să identifice adresa IP a clientului sau 
tipul  navigatorului,  dar  nu  poate  identifica  nici  persoana,  nici  adresa  ei  de  e­ 
mail.
·  variabile  care  conţin  informaţii  despre  tranzacţia  curentă.  HTTP  foloseşte 
protocolul  MIME  pentru  a  schimba  informaţii.  Tipul  MIME  este  pus  la 
dispoziţia scriptului în variabila CONTENT_TYPE. 

GET şi POST  sunt comenzi din protocolul HTTP ­două variante de a 
trimite  către  serverul  Web  informaţia  culeasă  într­un  formular  care 
apelează  un  script  CGI.  Parametrul  METHOD  specifică  alegerea 
făcută la implementarea formularului în pagina Web. Fiecare metodă 
foloseşte  o  cale  diferită  pentru  a  trimite  informaţiile  din  formular  la 
server, în momentul în care butonul submit (trimite) este apăsat. 
Răspunsul dat de script este sarcina serverului Web. Mecanismul prin care clientul 
comunică date serverului este implementat în HTML cu ajutorul marcatorului <form 
action=”url” method=get/post>. 

Putem determina paşii în care are loc comunicarea CGI: 
1.  Se  completează  formularul  HTML  şi  e  transmis  prin  una  din  metodele  HTTP 
(atributul method) la un script CGI de pe server, precizat în atributul action; 
2.  Serverul  receptează  datele  şi  le  oferă(prin  poarta  CGI)  ca  date  de  intrare 
scriptului,  fie  printr­un  buffer  (dacă  avem  transfer  POST),  fie  printr­o  variabilă 
de mediu (dacă avem transfer GET); 
3.  Scriptul rulează şi oferă ca ieşire date de tip text (de regulă cod HTML) ce vor fi 
transferate ca răspuns browserului. Datele de ieşire ale scriptului pot fi de orice 
tip transferabil între server şi browser, deci într­unul din tipurile MIME. 
4.  Serverul  preia  datele  de  ieşire  ale  scriptului,  fie  într­un  pachet  HTML,  fie  prin 
bufferul  de  ieşire  alocat  scriptului  şi  le transferă  cu  ajutorul HTTP  (prin  poarta 
CGI) spre client, care le va prelua în browser sau într­unul din extensiile sale, în 
funcţie de formatul MIME în care se face transferul. 

2.4.4.6. Testarea şi înregistrarea site­ului 

Servicii  de validare HTML şi testarea paginilor web presupun funcţii suplimentare 
care:  verifică  structura  documentelor;  verifică  erorile  de  sintaxă;  analizează 
imaginile; verifică legaturile interne şi externe; valideaza şi testeaza paginile web ,etc

37 
FTP se foloseşte când: se transfera ( upload ) pentru prima dată fişierele unui site  la 
o gazdă web; se înlocuieşte un fişier sau o imagine; se încarcă ( download ) un fişier 
de  pe  un  alt  calculator;  se  permite  accesul  unei  alte  persoane  pentru  a 
încarca/descărca un fişier din site­ul propriu. 

2.2.4.7.Intreţinerea şi actualizarea site­ului 

Pentru  ca  site­ul  creat  să  aibă  succes  şi  să  atragă  noi  vizitatori,  trebuie  întreţinut  şi 
actualizat periodic. Intretinerea şi actualizarea unui site web se realizează cu diferite 
scopuri:îmbunătăţirea  proiectarii  şi  machetarii;  actualizarea  sau  adăugarea  unor 
informaţii suplimentare;realizarea unor versiuni  multi­lingve; ca  soluţie a feedback­ 
ului,  pentru  a  răspunde  la  comentariilor,  cerinţelor  sau  observaţiilor  vizitatorilor; 
pentru a corecta erorile şi problemele funcţionale apărute în timpul proiectării. 

Intreţinerea eficientă  a site­ului, se poate realiza pe baza unui  plan de întreţinere, 
etapizat  în  timp,  care  poate  să  conţină:  frecvenţa  de  actualizare;  imbunatatirile  sau 
modificarile  aduse;  informatii  şi  resurse  de  actualitate;  comentariile  sau 
recomandarile vizitatorilor;poziţia în clasamentul motoarele de cautare;îmbunătăţirea 
configuraţiei hardware şi resursele software suplimentare. 
Actualizarea  site­ul  după  ce  a  devenit  operational  este  o  sarcină  obligatorie  ce 
presupune:  îmbunătăţrea  unor  caracteristici  tehnico­funcţionale;adăugarea  de    noi 
opţiuni;actualizarea conţinutului informaţional;etc. 

Feedback­ul site­ului 
Metoda  feedback­ului  este  importantă  pentru  creşterea  numărului  de  vizitatori  şi 
posibilitatea de a­şi exprima opiniile, sugestiile şi comentariile în legătură cu un site 
web dar în acelaşi timp reprezintă o soluţie de marketing on line pentru companii.
·  Email ­ul este cea mai importantă şi mai uşoară cale de a recepţiona mesaje de la 
cititori şi de aceea este obligatorie furnizarea adresei e­mail pe fiecare pagină.
·  Cărţi  de  oaspeţi  (guestbooks)  unde  cititorul  poate  să­şi  scrie  impresiile  şi 
comentariile după vizitarea unui site.
·  Lista  de  discuţii  (discussion  list)  creşte    gradul  de  interactivitate  cu  vizitatorii 
oferindu­le posibilitatea să schimbe impresii şi să­şi exprime punctul de vedere.
·  Contoare de pagină (hit counters) ­ pentru a cunoaşte gradul de vizitare al site­ 
ul  realizat  şi  pentru  a  realiza  statistici  ale  vizitatorilor,  informaţii  utile  în 
realizarea  unei  campanii  de  marketing  online  eficiente.  Aceste  contoare  pot  să 
afişeze  informaţii  referitoare  la:  numărul  de  accesări  totale/ 
lunare/săptămânale/zilnice, tipul de browser folosite  pentru vizitarea paginilor, 
ţara/continentul  de  provenienţă  pentru  fiecare  vizitator    şi  sistemul  de  operare 
folosit. 

2.2.4.8. Promovarea site­ului 

Promovarea unui site web este o acţiune complexă şi de durată, realizată prin una sau 
numeroase  metode de promovare: Motoare  de  căutare,  Directoare,  Marketing prin 
email (concretizat în Liste email " Opt­In ", Ziare electronice, Anunturi publicitare, 
Liste  de  discutii),  Newsgroup,  Schimb  de  banere,  Schimb  de  legături, Inele

38 
web, Fişiere semnătură,  Autoresponder,  Pagini FFA,  Premii. 

Promovarea  offline  a  site­ului  cu  ajutorul  motoarelor  de  căutare  presupune 


gestionarea  tabelară  a  unor  informaţii  referitoare  la:  numele  motorului  de  căutare 
/directorului,  data  înregistrării,  timpul  necesar  pentru  realizarea  înregistrării, 
cuvintele cheie folosite, codul care atesta ca site­ul a fost înregistrat, etc. 

2.2.4.9. Evaluarea performanţelor şi calităţii site­urilor 

Calitatea aplicaţiilor web 
Caracteristici măsurabile ale site­urilor:
·  Numărul de vizitatori(NV) ­ obţinut cu ajutorul hit counterelor
·  Numărul  de  reclamaţii  primite  prin  e­mail  poate  influenţa  indicatorul 
reclamaţiilor (IR),
·  Viteza de încărcare a paginii  ia în considerare dimensiunea paginii
·  Costurile de elaborare şi întreţinere a site­urilor
·  Numărul  elementelor  de  prezenţă  pe  Web  ca:  banere  publicitare  pe  alte 
pagini,  linkuri  către  pagină  existente  în  alte  site­uri,  o  indexare  adecvată  prin 
folosirea celor mai semnificative cuvinte cheie şi alte astfel de elemente. 

2.2.5. Sumar 

S­au  studiat elemente ce compun site­urile comerciale, tipuri de structuri şi legãturi 
în site­uri, principalele soluţii tehnice de dezvoltare a unei aplicaţii WEB, realizarea 
elementelor de navigare şi a evenimentelor asociate formularelor HTML în 
dezvoltarea promovarea a site­urilor comericiale. Scopul moduluilui este de formare 
a unor deprinderi de proiectare a unei aplicaţii WEB, identificare soluţiilor tehnice de 
dezvoltare, a protocoalelor,  plugin­urilor necesare în proiectarea de detaliu, 
identificarea principalelor probleme ce apar în interactivitatea cu clientul în site­urile 
de afaceri, aplicarea soluţilor de testare a paginilor şi a site­urile de afaceri 

2.2.6. Sarcini şi teme ce vor fi notate 

Se va nota soluţia individualã privind:
·  Etapele proiectãrii aplicaţiilor Web 
Culegerea  specificaţiilor  –  definirea  problemei,  specificarea  detaliată  a 
funcţionalităţilor pe care sistemul informatic trebuie să le îndeplinească; 
Analiza  –  etapa  în  care  se  identifică  caracteristicile  esenţiale  care  definesc  o 
anumită soluţie, pornind de la anumite cerinţe; 
Proiectarea  –  adaugă  elemente  noi  ale  soluţiei  construite  în  etapa  de  analiză,  pe 
baza optimizării anumitor criterii; 
Implementarea  –  etapa  în  care  se  realizează    un proiect  executabil  pornind  de  la 
soluţia construită în faza de analiză; 
Testarea –  etapa  de  verificare  a  echivalenţei  sistemului  informatic  implementat  cu 
modelul creat în etapa de analiză.
·  Descrieţi echipa de proiectare
·  Funcţiile webmasterului

39 
·  Funcţiile programatorului Web
·  Ciclul de viaţã al aplicaţiei Web
·  Precizaţi minim 3 exemple de structuri a site­urilor WEB,  minim 3 exemple 
de soluţii de promovare, minim 3 exemple de erori de Web design
·  Ce este un fişier .css şi ce rol are în proiectarea de detaliu?
·  Variabilele de mediu, rãspunsul scriptului
·  Soluţii de feed back în aplicaţii economice
·  Analiza performanţelor site­ului. 
Numărul de vizitatori(NV) ­ obţinut cu ajutorul hit counterelor 
Numărul de reclamaţii primite prin e­mail poate influenţa indicatorul reclamaţiilor 
(IR), 
Viteza de încărcare a paginii  ia în considerare dimensiunea paginii 
Costurile de elaborare şi întreţinere a site­urilor 
Numărul  elementelor  de  prezenţă  pe  Web  ca:  banere  publicitare  pe  alte  pagini, 
linkuri  către  pagină  existente  în  alte  site­uri,  o  indexare  adecvată  prin  folosirea 
celor mai semnificative cuvinte cheie şi alte astfel de elemente. 

2.2.7. Bibliografie modul 
[1]  Rusu  L.,  Arba  R.,  Breşfelean  P.,  Mureşan  L.,  Buchmann  R.,  Vereş  O  – 
Modele de afaceri pe Internet, Ed. Risoprint, Cluj­Napoca, 2007 
[2]  Buraga  S  ­  Proiectarea  site­urilor  WEB­Design  şi  funcţionalitate,  Editura 
Polirom, 2005 
[3]  http://intranet/cicv.fr 
[4]  http://www.w3.org/TR/1998/REC­xml­19980210.html, Feb. 1998. 
[5]  http://www.w3c.ord/standards 
[6]  Roşca,  Gh.I  şi  colab­Comerţ  electronic­Concepte,  tenologii  şi  aplicaţii, 
Editura Economică, Bucureşti, 2004

40
2.3. Modul 3: Categorii de afaceri pe Internet 

2.3.1. Scopul şi obiectivele modulului 

2.3.2.  Scurtă recapitulare a conceptelor prezentate anterior 

In  modului  1  şi  2  s­au  abordat  tipurile  MIME,  concepte  web  şi    concepte  DOM, 
BOM,    formatarea  şi  structurarea  documentelor  Web,  metodologia  de  realizarea 
aplicaţiilor Web, proiectarea de detaliu a aplicaţiei, testarea şi înregistrarea site­ului, 
întreţinerea  şi  actualizarea  acestuia,  promovarea  site­ului,  evaluarea  performanţelor 
şi calitãţii. 

2.3.3. Conţinutul informaţional detaliat 

2.3.3.1. Concepte de e­afaceri 

Piaţa  electronică  (marketspace)  reprezintă  spaţiul  virtual  ce  permite  stabilirea  unor 
relaţii  de  parteneriat  între  cumpărători  şi  vânzători,  unde  se tranzacţionează  afaceri 
electronice.  Apariţia  acestui  spaţiu  extrem  de  vast  în  care  firmele  îşi  pot  desfăşura 
activitatea  transformă  pieţele  locale  ale  diferitelor  produse  în  pieţe  naţionale  sau 
chiar  internaţionale,  competiţia  se  intensifică  pe  fondul  concurenţei  firmelor  din 
întreaga lume care au acces la spaţiul virtual, asistând astfel la o adevărată revoluţie a 
domeniului  economic.  Reacţia  firmelor  la  aceste  tendinţe  se  manifestă  prin 
modificarea  modului  de  organizare  şi  de  acţiune,  începând  să  comprime  vechile 
structuri  ierarhice  şi  să  elimine  barierele  existente  între  compartimentele 
operaţionale.  Se  tinde  de  asemenea,  spre  renunţarea  la  barierele  dintre  firmă  şi 
clienţii sau furnizorii acestora. 

Tendinţa  actuală  a  multor  firme  este  utilizarea  Web­ul  pentru  a  se  face  cunoscute, 
prin  intermediul  celei  mai  importante  surse  de  informare  din  societatea 
informaţională  –  Internetul.  Pentru  a  deveni  un  furnizor  de  informaţii,    trebuie  să 
posede o pagină unică de pornire (home page), cu ajutorul căreia orice  firmă poate 
deveni parte din Web, îşi poate oferi bunurile şi serviciile şi  diverse informaţii utile 
vizitatorilor site­ului. 
Principalele direcţii ale utilizării Internetului în afaceri pot fi concretizate astfel:
¨  comunicaţie şi administrare a informaţiilor;
¨  asistenţă tehnică şi servicii pentru clienţi;
¨  vânzări directe;
¨  cercetări de marketing;
¨  publicitate on­line;
¨  cerere on­line;
¨  întreţinerea unei imagini publice;
¨  stabilirea unor reţele pentru cumpărători. 
Astfel s­au dezvoltat căteva categorii care au impulsionat globalizarea: e­auctioning­ 
licitatii  electronice,  e­banking  ­  tranzactii  bancare  electronice,  e­commerce  ­

41 
comertul electronic, e­directories ­ cataloage electronice ­ wite Pages, e­gambling ­ 
jocuri  on­line,  e­learning  ­  invatamant  prin  Internet,  e­mailing  ­  mesajerie 
electronică,  e­marketing  ­  promovare  electronica  de  produse/servicii,  e­supply  ­ 
aprovizionare pe Internet, e­trading (e­brokering) ­ acţiuni pe Internet şi altele. 
Marketspace (piaţa electronică) reprezintă spaţiul virtual ce permite stabilirea unor 
relaţii  de  parteneriat  între  cumpărători  şi  vânzători,  unde  se  tranzacţionează  afaceri 
electronice.  Deja  este  arhicunoscut  faptul  că  mediul  comercial  contemporan  se 
caracterizează  prin  creşterea  continuă  a  producţiei,  accentuarea  concurenţei  globale 
şi creşterea gradului de diversificare a cerinţelor consumatorilor. Reacţia firmelor la 
aceste tendinţe se manifestă prin  modificarea modului de organizare  şi de acţiune, 
începând  să  comprime  vechile  structuri  ierarhice  şi  să  elimine  barierele  existente 
între  compartimentele  operaţionale.  Se  tinde  de  asemenea,  spre  renunţarea  la 
barierele dintre firmă şi clienţii sau furnizorii acestora. 
Literatura de specialitate oferă o serie de definiţii ale acestui termen. Pornind de la 
analiza  critică  a  unora  dintre  acestea  vom  încerca  să  surprindem  principalele 
elemente  componente  ale  comerţului  electronic  şi  nu  în  ultimul  rând  principalele 
avantaje şi dezavantaje pe care acest fenomen îl implică. 
Afacerile  electronice  (Electronic  Business,  e­business)  reprezintă  mulţimea 
afacerilor asistate şi bazate pe telecominicaţii şi informatică. Comerţul electronic este 
definit ca “ansamblul tranzacţiilor comerciale în cadrul cărora părţile contractante 
interacţionează  prin  intermediul  calculatoarelor  şi  nu  prin  schimburi  fizice  sau 
contacte  directe”.  Deşi  este  corectă,  o  astfel  de  definiţie  nu  poate  capta  integral 
spiritul  comerţului  electronic  care,  în  practică  reprezintă  una  din  situţiile  în  care 
nevoile tot mai complexe şi tehnologiile noi se contopesc pentru a revoluţiona modul 
în  care  se  derulează  afacerile.  In  concepţia  OECD  (Organizaţia  Economică  de 
Cooperare  şi  Dezvoltare)  comerţul  electronic  reprezintă  „desfăşurarea  unei  afaceri 
prin  intermediul  reţelei  Internet,  vânzarea  de bunuri  sau  servicii  având  loc  offline 
sau  online”.  Definiţia  elaborata de  R.Kolakota  şi  A.Whinston  în  lucrarea Frontier  of 
electronic  commerce apărută  în  1996: Comerţul  electronic  este o  metodă  modernă  de 
efectuare  a  afacerilor,  care  se  adresează  nevoilor  firmelor,  pieţelor  şi  clienţilor  prin 
reducerea  costurilor  concomitent  cu  îmbunătăţirea  calităţii  produselor  şi  serviciilor 
precum şi creşterea vitezei de oferire a acestora. 
O altă definiţie este dată de NTIA ­ National Telecomunications and Information 
Administration,  definind    comerţul  electronic    într­un  sens  larg  ca  fiind  utilizarea 
oricărei  tehnologii  electronice  în  orice  aspect  al  activităţii  comerciale.  Într­un  sens 
mai  restrâns  termenul  înseamnă  utilizarea  infrastructurii  naţionale  de  informare, 
pentru realizarea uneia dintre următoarele funcţii: 
Ø  atragerea produselor pe piaţă; 
Ø  intermedierea cumpărătorilor şi vânzătorilor; 
Ø  comunicarea cu guvernul pentru urmărirea comerţului; 
Ø  cumpărarea electronică a produselor. 
Kalakota  şi  Whinston  (1997)  definesc  comerţul  electronic  din  mai  multe 
perspective: 
Ø  din perspectiva tehnologiei comunicaţiilor – livrarea de informaţii, produse şi 
servicii sau plata bunurilor utilizând orice metodă electronică 
Ø  din perspectiva proceselor de afaceri – utilizarea  tehnologiei  informaţionale 
în vederea automatizării tranzacţiilor şi fluxurilor de afaceri

42 
Ø  din  perspectiva  serviciilor  –  posibilitatea  reducerii  costurilor  şi  în  acelaşi 
timp  al  creşterii  calităţii  şi  vitezei  serviciilor  prin  utilizarea  tehnologiei 
informaţionale 
Ø  din  perspectiva  online  –  capacitatea  de  a  cumpăra  şi  vinde  produse, 
informaţii online 
Computer  Desktop  Encyclopaedia  (www.computer  language.com)  defineşte 
sintaxa ”a face afaceri online” astfel:  ”Acest proces include cumpărarea produselor, 
prin  servicii  online  şi  Internet,  precumn  şi  schimbul  de  date  electronice,  prin  care 
calculatorul  unei  instituţii  se  informează  şi  transmite  ordine  de  cumpărare 
calculatorului altei companii. ” 
O  modalitate  diferită  de  definire  a  acestui  concept  descrie  comerţul  electronic  atât 
din perspectiva firmelor, cât şi din cea a consumatorilor. ”Pentru unele firme, comerţ 
electronic  înseamnă  orice  tranzacţie  financiară  care  utilizează  tehnologia 
informatică. Pentru altele, noţiunea de comerţ electronic acoperă circuitul complet de 
vânzări – inclusiv marketing­ul şi vânzarea propriu­zisă. Indivizii consideră comerţul 
electronic  ca  fiind  orice  tranzacţie  comercială  condusă  electronic  pentru 
cumpărarea  unor  produse  cum  ar  fi  cărţi,  CD­uri,  bilete  de  călătorie,  informaţie 
ş.a.m.d” 10 . 
Din multitudinea de definiţii ale comerţului electronic se pot desprinde câteva idei de 
bază  referitoare  la  acest  concept.  În  primul  rând  comerţul  electronic  poate  fi 
considerat  un  proces  economic  complex,  care  implică  mai  multe  componente: 
instituţii, procese şi infrastructura informaţională. 

INSTITUŢII  PROCESE 
Guvernul  Marketing 
Producători  Vânzări 
Comercianţi  Plăţi 
Furnizori  Suport 
Consumatori 
Comerţ 
electroni 
c
REŢELE 
Proprii 
Internet 
Comerciale 

Figura 2.3.1 Componentele comerţului electronic 11 


Comerţul  electronic  produce  schimbări  esenţiale  în  cadrul  organizaţiilor,  prin 
modificarea  proceselor  de  afaceri.  Firmele  trebuie  sã  vadã  această  schimbare  ca  o 
oportunitate şi  nu ca o provocare, un  lucru important pentru cã acest tip de afacere 
apare într­un mediu schimbãtor, tehnologia evolueazã rapid şi regulile competiţiei se 
schimbã.  În  aceste  condiţii  utilizarea  Internetului  şi  a  facilităţilor  acestuia  oferă  o 

10 
Daniela Rusu ­ ”Comerţul şi afacerile mobile, extensii ale comerţului şi afacerilor electronice”, 
teză de doctorat, 2005 
11 
Sursa: Kosiur, D., Understanding Electronic Commerce (How OnlineTransaction Can Grow 
Your Business), Microsoft Press, Redmond, Washington, 1997, p. 6 

43 
şansă firmelor de orice mărime să acţioneze pe o piaţă dinamică şi să obţină un câştig 
în  condiţiile  unei  afaceri  virtuale  de  succes.  Astfel  firmele  mici  pot  obţine  o 
vizibilitate mai mare şi acces  la clienţi din întreaga  lume, în timp ce pentru firmele 
mari, comerţul electronic oferă posibilitatea apropierii şi a unei bune comunicaţii cu 
clienţii, avantaj exclusiv al firmelor mici. E­commerce oferã o oportunitate pentru a 
obţine un avantaj maxim, dar aceastã oportunitate trebuie sã fie planificatã. 

2.3.3.2. Avantajele e­business 

Comerţul electronic oferă firmelor din întreag lume şi de diferite dimensiuni avantaje 
semnificative.  În  acest  sens,  Dave  Chaffey 12  identifică  atât  avantaje  tangibile  (care 
pot fi cuantificate), cât şi intangibile (nu pot fi cuantificate). 

12 
Dave Chaffey – ”E­Business and E­commerce Management”, Second Edition, Ed.Prentice Hall, 
2004

44 
AVANTAJELE TANGIBILE 
Creşterea vânzărilor, care conduce la creşterea veniturilor prin câştigarea de: 
o  noi clienţi, noi pieţe de desfacere 
o  clienţi  existenţi (vânzări repetate) 
o  clienţi existenţi (vânzări indirecte) 
Reducerea costurilor de marketing prin: 
Ø  reducerea timpului de servire a clienţilor 
Ø  vânzări online 
Ø  reducerea costurilor privind imprimarea şi distribuirea elementelor de publicitate 
Reducerea costurilor de aprovizionare: 
Ø  nivel redus al inventarului 
Ø  creşterea competiţiei între furnizori 
Ø  reducerea timpului de procesare a comenzilor 
Reducerea costurilor administrative prin intermediul unor procese de afaceri mai 
eficiente, cum ar fi recrutarea personalului sau plata facturilor 

AVANTAJE INTANGIBILE 
Prezentarea imaginii firmei 
Brandul 
Campanii de marketing mai rapide şi mai eficiente, inclusiv PR 
Cicluri  de  producţie ale  produselor  mai  rapide,  care  permit  o  adaptare    mai 
rapidă la cerinţele pieţei 
Îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor 
Adaptarea la cerinţele viitorului 
Satisfacerea dorinţelor consumatorilor cât mai bine 
Identificarea  de  noi  parteneri    de  afaceri  şi  imbunătăţirea  relaţiilor  cu 
partenerii mai vechi 
Un  management  mai  bun  al  informaţiilor  de  marketing  şi  mai  ales  al  celor 
referitoare la clienţi 
Feedback  din  partea  clienţilor  în  ceea  ce  priveşte  produsele  sau  serviciile 
oferite 

Tabel 2.3.2 Principalele avantajele ale comerţului electronic 13 

Ca  şi  un  mediu  comercial,  Web  oferă  un  număr  important  de  beneficii  care  pot  fi 
examinate atât la nivelul consumatorilor cât şi la nivelul firmelor. 

Un  beneficiu  important  al  consumatorilor  este  accesul  la  cantitatea  mare  de 
informaţii dinamice pentru sprijinirea luării deciziilor.  În plus caracterul interactiv a 
Web­ului  permite  căutare  mai  adâncă,  neliniară  iniţiată  şi  controlată  de  clienţi.  De 

13 
Sursa: Chaffey, D. – ”E­Business and E­commerce Management”, Second Edition, 
Ed.Prentice Hall, 2004, p. 17

45 
acum încolo, comunicarea prin Web este mai mult condusă de client, faţă de mass­ 
media tradiţională, dirijată de cerinţele furnizorului. 

Abilitatea  Web­ului  de  a  aduna,  analiza  şi  controla  cantităţi  mari  de  date  poate 
permite  compararea  cumpărărilor  şi  accelerarea  procesului  de  găsire  a  articolelor. 
Web­ul  facilitează  proba  şi  permite  pe  moment  o  satisfacţie,  clienţii  pot  testa 
produsele online ceea ce stimulează cumpărările. De asemenea există probabilitatea 
ca  produsele  greu  de  găsit  să  fie  disponibile  şi  o  selecţie  mai  largă  a  articolelor 
datorită  lărgimii  şi  eficienţei  Web­ului.  În  plus  avantajele  pentru  consumatorii 
industriali sunt date de costurile reduse datorită competiţiei în procurarea materiilor 
prime,  deoarece  mai  mulţi  furnizori  pot  concura  într­o  piaţă  electronică  deschisă. 
Acesta  determină  pe  competitori  să  ofere  produse  de    gamă    largă  şi  de  mai  bună 
calitate şi de a produce articole conform cererii. 

Din  poziţia  de  cumpărător,  câştigul  esenţial  este  timpul  deoarece  acelaşi  produs  / 
serviciu poate fi cumpărat mai ieftin, putând  fi vizitate mai multe magazine într­un 
timp scurt. 
Din punct de vedere al companiilor ce utilizează comerţul electronic avantajele sunt 
multiple: 
Ø  creşterea  semnificativă  a  vitezei  de  comunicare,  în  special  pentru  comunicaţiile 
internaţionale; 
Ø  îmbunătăţirea eficienţei, dat fiind faptul că datele nu mai trebuie retastate manual 
atât  în  calculatorul  vânzătorului,  cât  şi  al  cumpărătorului,  permiţând  mâinii  de 
lucru  să  fie  utilizată  mai  productiv;  erorile  de  retastare  se  elimină;  ciclurile  de 
producţie şi cumpărare se reduc drastic 
Ø  reducerea unor costuri,  utilizând e­mail­ul scad costurile cu poşta sau mesagerie 
iar EDI poate însemna o mare reducere a stocurilor şi a costurilor legate de ciclul 
de cumpărare; 
Ø  întărirea relaţiilor cu clienţii şi cu furnizorii, prin  site­ul Web al companiei  care 
prezintă  permanent  partenerilor  ultimele  informaţii  necesare  acestora  iar    EDI 
implică lucrul într­o strânsă legătură a partenerilor; 
Ø  o cale rapidă şi comodă de furnizare a informaţiilor despre o companie sau despre 
produsele sale prin intermediul unor site­uri www, a Intranet­urilor sau Extranet­ 
urilor. 
Ø  canale alternative de vânzare, cum sunt afacerile prin intermediul unui site Web. 
1. Beneficii pentru firme
·  Extinderea la pieţe internaţionale;
·  Scădera  costului  de  creare,  procesare,  distribuire,  păstrare  şi  găsire  a 
informaţiei bazată pe hârtie;
·  Creează  posibilitatea  modelării  produselor  şi  serviciilor  pe  nevoile 
cumpărătorilor;
·  Costuri de comunicaţie mai mici. 
2. Beneficii pentru consumatori
·  Dă posibilitatea consumatorilor să cumpere sau să facă tranzacţii 24h/zi, 
în tot timpul anului din aproape orice locaţie;
·  Acordă consumatorilor mai multe posibilităţi de alegere;
·  Cumpărătorii pot să aleagă mai uşor cel mai mic preţ pentru un produs sau 
serviciu.

46 
3. Beneficii pentru societate
·  Dă posibilitatea mai multor persoane să lucreze de acasă şi să cumpere de 
acasă  ceea  ce  rezultă  în  trafic  mai  mic  pe  străzi  şi  popualre  scăzută  a 
aerului;
·  Permite  ca  anumite  mărfuri  să  fie  vândute  la  preţuri  mai  scăzute,  cu 
avantaje pentru cei cu venituri mai mici;
·  Creşte eficienţa şi/sau îmbunătăţesc calitatea. 

Beneficiile  firmei  sunt  canalizate  îndeosebi  în  domeniul  distribuţiei,  comunicării, 


precum şi beneficii operaţionale. Prin utilizarea Web­ului ca un canal de distribuţie, 
costurile  de  distribuţie  sau  costul  vânzării  se  contractează  la  zero.  Acesta  este  mai 
probabil  în  domeniul  publicităţii,  furnizarea  informaţiilor  sau produse digitale.  Mai 
mult,  cumpărătorii  şi  vânzătorii  se  pot  contacta  direct  eliminând  cheltuieli  de 
marketing şi constrângerile impuse de asemenea interacţiuni în lumea terestră, făcând 
distribuţia  mai  eficientă.  Timpul  pentru  desăvârşirea  tranzacţiilor  comerciale  se 
reduce,  transformându­se  în  eficienţe  adiţionale.  Tehnologia  oferă  firmelor 
oportunitatea de a monitoriza alegerile consumatorilor prin dezvăluirea preferinţelor 
lor în comportamentul de navigare şi cumpărare prin Web. 

În  general  firmele  utilizează  Web­ul  pentru  a  furniza  informaţii  despre  firmă  şi 
despre  oferta  lor,  precum  şi  pentru  comunicare  internă  şi  externă  cu  alte  firme  şi 
consumatori.  Site­urile  Web  sunt  la  dispoziţia  clienţilor  24  de  ore  pe  zi,7  zile  pe 
săptămână.  Caracterul  interactiv  al  mediului  poate  fi  folosit  de  marketeri  pentru 
atragerea atenţiei clienţilor, prin angajarea  lor într­un dialog care este o comoditate 
pentru  ambele  părţi,  acesta  oferind  oportunitatea  de  a  croi  comunicaţie  precisă  cu 
consumatorii  individuali,  permiţând  clienţilor  de  a  solicita  informaţii  cât  doresc. 
Obţinerea  informaţiilor  relevante  despre  clienţi,  care  sunt  utilizate  în  scopul  de  a 
servi mai eficient în viitor permite firmelor să dea informaţii clienţilor despre ofertele 
lor  şi  de  a  obţine  informaţii  despre  clienţi,  despre  necesităţi,  preferinţele  lor.  Un 
aspect important este oportunitatea competiţiei bazate pe axele specialităţii în loc de 
axele preţurilor. 

Beneficiile operaţionale ale Web­ului, în cazul vânzărilor, sunt erori reduse şi câştig 
de  timp  în  procesarea  informaţiilor;  costuri  reduse  prin  accesarea  electronică  a 
bazelor de date  a  ofertei.  În  plus  este  facilitată  crearea  de  noi  pieţe  şi  segmente  de 
piaţă  precum  şi  intrarea  mai  uşoară  pe  pieţele  existente  şi  timp  mai  redus  pentru 
tranzacţii.  Prin  acesta  este  mai  uşoară  şi  mai  ieftină  găsirea  clienţilor  potenţiali 
eliminând şi obstacolele dintre diferiţi paşi ai subproceselor de afaceri. 

2.3.3.3. Bariere în calea succesului comerţului electronic 

Indiferent  de  tipul  de  comerţ  electronic  abordat,  acesta  întâmpină  o  serie  de 
dificultăţi  şi  bariere  mai  mari  sau  mai  mici,  în  funcţie  de  o  serie  de  factori  de 
influenţă  în  domeniile  economic,  social,  tehnologic,  cultural  etc.  În  continuare  ne 
vom  referi  la  o  serie  de  obstacole  importante  în  desfăşurarea  afacerilor  de  comerţ 
electronic,  identificarea  acestora  fiind  un  punct  de  plecare  în  găsirea  căilor  de 
reducere sau înlăturare a lor.

47 
Ø  Sistemul  de  livrare  a  produselor  la  scară  globală.  Una  din  principalele 
bariere  în  calea  dezvoltării  pieţelor  internaţionale  îl  reprezintă  complicaţiile 
vamale,  de  impozitare  şi  formalităţile  cu  transportul.  Principalul  obstacol, 
care  continuă  să  existe,  este  cel  legat  de  distribuţia  globală  a  bunurilor  şi 
serviciilor.Un alt obstacol se referă  la dificultatea de a derula livrarea  şi/sau 
expediţia unor loturi (pachete) mai mici. Cercetările din ţările membre ale UE 
evidenţiază complicaţii ale transportului internaţional şi datorită fragmentării 
logisticilor inter­ţări. 
Ø  Diferenţă  de  cultură,  limbă  şi  practică  comercială.  Aceasta  include,  şi 
cultura  afacerilor  şi  practica  propriu­zis  comercială.  Adesea  dificultăţile  în 
comerţul electronic  global sunt  create de diferenţele în sistemele  legislative. 
În domeniul serviciilor juridice, pieţele electronice globale nu se pot crea cu 
uşurinţă,  excepţie  făcând  unele  domenii­nişă,  cum  ar  fi  practica  juridică 
internaţională pentru cazul marilor corporaţii. 
Ø  Fragmentarea în industrie.  În ţările în care industria este divizată în multe 
firme mici, poate fi deosebit de greu să se atingă economia de scară necesară 
creării  unei  pieţe  electronice  globale,  chiar  dacă  piaţa  produsului  de  bază, 
potenţial,  poate  fi  considerată  globală.  Internet­ul  şi  pieţele  electronice  pot 
crea presiuni adiţionale în scopul consolidării industriilor fragmentate, în mod 
similar cu serviciile financiare asigurările, transporturile şi turismul 
Ø  Cadrul  global  autoreglator  şi  juridic.  În  ultimii  ani,  au  fost  realizate 
progrese  semnificative  în  adaptarea  cadrului  legal  la  realitatea  comerţului 
electronic şi în dezvoltarea autoreglării acestuia prin convenirea codurilor de 
conduită,  în  cadrul  dezbaterilor  şi  politicilor  mai  multor  organisme 
internaţionale. Cu toate acestea, legile şi cadrul de conduită adesea vizează o 
singură ţară şi nu au o aplicabilitate globală în mai multe ţări. 
De  exemplu,  contractele  electronice  încheiate  între  un  vânzător  şi  un 
cumpărător  din  ţări  diferite,  prin  intermediul  unui  Web  site,  trebuie  să  se 
supună  legislaţiei  uneia  dintr  ţări.  În  cadrul  UE  această  situaţie  a  fost 
rezolvată  în  2002,  prin  adoptarea  ”principiului  ţării  de  origine”.  Acest 
principiu  precizează  că  un  contract  se  supune  legilor  ţării  de  origine  a 
vânzătorului şi se aplică şi în cazul e­mail. [Chaffey2004] 
Ø  Bariere  specifice  micilor  întreprinderi.  Micile  întreprinderi  întâmpină  o 
serie de dificultăţi în a participa sau crea pieţe electronice globale. În primul 
rând,  acestea  se  referă  la  volumul  relativ  scăzut  al  resurselor  de  capital  şi 
personal,  lipsa  de  vizibilitate  a  mărcilor  de  fabricaţie.  În  cazul  IMM­urilor, 
problema  cheie  în  crearea  unor  pieţe  electronice  este alegerea  unor  strategii 
specifice  de  genul  parteneriatelor  strategice,  aranjamentelor  privind 
împărţirea  segmentelor  de  piaţă  ca,  de  exemplu,  franchising  şi  scheme 
asociate acesteia (zone comerciale). Concentrarea asupra unor nişe de piaţă şi 
cooperarea  cu  alte  firme  mici  (crearea  în  comun  a  unor  website­uri  pentru 
promovarea exporturilor, aşa cum fac micii exportatori de mobilă în Spania). 
Ca  participanţi  individuali  la  pieţele  electronice,  întreprinderile  mici  pot 
întâmpina  mari  dificultăţi  deoarece,  în  faza  iniţială  a  unor  astfel  de  pieţe 
electronice, vor creşte mai degrabă transparenţa preţurilor decât transparenţa 
caracteristicilor  produselor  în  general  (calitate,  termen  de  livrare,  nivelul 
serviciilor şi cunoştinţele referitoare la afaceri).

48 
Ø  Strategii  de  marketing  insuficient  adecvate.  Societăţile  care  vor  să 
participe  la  comerţul  electronic  global  trebuie  să­şi  exploateze  activele  de 
care dispun în mod global. Ele trebuie să depăşească obstacolele din mediile 
lor de afaceri şi să­şi soluţioneze principalele slăbiciuni interne. Strategiile de 
marketing  sunt, de  regulă, următoarele: 
­  orientarea către o piaţă globală a produsului; 
­  participarea la un lanţ global de livrare; 
­  ofertarea unui suport lingvistic multiplu; 
­  crearea unei zone reţea de franchising; 
­  complementaritatea prezenţei fizice globale cu prezenţa pe Internet; 
­  construirea unei prezenţe globale, prin fuziuni şi achiziţii. 

2.3.3.4. Tipologia pieţelor electronice globale 

Literatura de specialitate clasifică pieţele electronice globale în patru grupe: 
Ø  pieţe  electronice  intrinsec  globale  care  se  ocupă  cu  produse  globale, 
consumatori, furnizori (exemplu: întreţinere, reparaţii, automobile). 
Ø  pieţe locale global organizate (de exemplu, licitaţiile de bunuri perisabile); 
Ø  pieţe locale cu infrastructură globală; 
Ø  asociaţii  de  export  în  care  produsele  sunt  exportate  global  prin  colaborarea 
producătorilor. 

Pieţe electronice intrinsec globale sunt acele pieţe care se ocupă cu produse 
de  natură  globală  şi  cu  consumatori  şi  furnizori  care  sunt  caracterizaţi  printr­o 
prezenţă  globală.  Multe  dintre  schimburile  B  2  B  aparţin  acestei  categorii  de  pieţe. 
Acestea  sunt  necesare  pentru  afaceri  în  lumea  întreagă  şi  adesea  există  mulţi 
furnizori  pe  plan  mondial  pentru  astfel  de  produse.  Pieţele  care  oferă  o  viziune 
uniformă  asupra  produselor  oferite  (Trade  zone,  Barclays,  B2B)  sunt    intrinsec 
globale. 

Pieţele  locale  global  organizate  sunt  în  mod  necesar  limitate  din  punct  de 
vedere  geografic.  Cu toate acestea, modul de abordare şi desfăşurare a tranzacţiilor 
într­o  regiune  poate  fi  utilizat  şi  în  alte  regiuni,  în  felul  acesta  realizându­se  o 
legătură între pieţele respective.. 

Pieţele locale construite pe o infrastructură globală reprezintă un alt tip de 
piaţă electronică funcţională în plan local şi global. Când se vorbeşte despre pieţele 
electronice  globale  nu  toate  trebuie  să  fie  într­adevăr  globale.  Funcţia  reală  de 
reprezentare şi comercializare a acestor tipuri de pieţe poate fi în întregime locală, în 
timp ce funcţiile de acces, plata, securitatea şi livrarea produselor ar putea fi globale. 

Asociaţiile de export reprezintă un alt tip de piaţă electronică de dimensiune 
globală  care,  cu  toate  acestea,  este  caracterizat  şi  printr­un  puternic  element  local. 
Conceptul constă în existenţa unui număr de furnizori (ofertanţi), din aceeaşi regiune 
geografică,  care  caută  o  prezenţă  globală,  dar  care  nu  sunt  capabili  să  acţioneze 
global în mod individual. Aceştia creează o entitate comună de export, care se ocupă, 
în  numele  lor, de complexitatea  comerţului internaţional cum ar fi cataloage în mai

49 
multe  limbi,  reglementări  de  export/import,  finanţări  în  mai  multe  valute,  expediţii 
internaţionale etc. 

Dar  valoarea  realã  a  e­business­ului  apare  în  momentul  în  care  companiile  acceptă 
ideea comunicãrii în douã sensuri, când ei integreazã propriile pagini Web, sistemele 
intranet  şi  extranet  în  sistemul  existent  de  afaceri,  creând  noi  oportunităţi  pentru 
clienţi, salariaţi, furnizori şi distribuitori pentru a  interacţiona cu ei în orice moment 
şi  oriunde.  Mai  mult  ca  atât,  lucrând  cu  intermediari,  compania  este  capabilã  sã 
furnizeze  direct  informaţii  de  care  au  nevoie  şi  realizeazã  afaceri.  Ca  urmare 
salariaţii,  clienţii,  distribuitorii  şi  furnizorii  câştigã  mai  mult  accesând  datele  mai 
repede  şi  interacţionând  direct  cu  nucleul  sistemului  de  afaceri,  iar  companiile 
descoperã  posibilităţi  noi  de  folosire  a  resurselor.  De  fapt,  informaţiile  obţinute  de 
firme, prin interacţiunile directe cu salariaţii, clienţii, distribuitorii şi furnizorii devin 
resurse  pentru  acestea.  Firmele  pot  folosi  aceste  cunoştinţe  şi  experienţe  pentru  a 
fundamenta calea spre care trebuie condusã afacerea. Acesta este adevãrata forţã a e­ 
business­ului. 

Un  e­business  prosper  are  şi  o  altã  caracteristicã.  Firmele  sunt  interesate  sã  vadã 
schimbarea ca o oportunitate şi nu ca o provocare. Acest lucru este important pentru 
cã  e­business­ul  apare  într­un  mediu  schimbãtor,  tehnologia  evolueazã  rapid  şi 
regulile competiţiei se schimbã.  Dacã o firmã este mare, e­business poate ajuta ca sã 
se  comporte  ca  o  companie  micã,  mult  mai  agil,  fãcând  compania  mult  mai 
responsabilă şi oferând posibilitatea unei comunicaţii mult mai directe cu clienţii, în 
schimb dacă este o companie micã, e­business poate s­o ajute ca sã pară una mare, 
oferind  o vizibilitate  mare şi  acces  la  clienţi  din  întreaga  lumea.Deci,  indiferent  de 
mãrimea firmei, peste tot clienţii actuali şi milioanele de noi clienţi potenţiali pot sã 
aibã  acces  la  afacere  oricând  şi  oriunde.  E­business  oferã  o  oportunitate  pentru  a 
obţine un avantaj maxim, dar aceastã oportunitate trebuie sã fie planificatã. 

Importanţa  fundamentală  a  e­business­ului—reducerea  costurilor,  creşterea 


veniturilor, satisfacerea clienţilor—se dovedeşte a fi doar vârful unui aisberg. După 
ce şi­au dat seama de beneficiile Web­ului se încearcă sporirea aestor beneficii prin 
intergrarea  aplicaţiilor  şi  tehnologiilor  noi  şi  existente  e­business.  Aceste  procedee 
ajută  la  satisfacerea  clienţilor  şi  îmbunătăţesc  eficienţa.  Cheia  către  succes,  este 
găsirea  unor  mijloace,  de  a  oferi  clienţilor  ceea  ce­şi  doresc,  fără  cheltuielile 
operaţiilor unei afaceri tradiţionale. 

Comerţul electronic reprezintă un mijloc de a susţine  şi realiza  aceste schimbări pe 


scară  largă  şi  chiar  la  scară  globală.  El  oferă  firmelor  posibilitatea  de  a  fi  mai 
eficiente şi mai flexibile în operaţiunile interne, de a menţine legături mai strânse cu 
furnizorii şi  de  a răspunde prompt  cerinţelor  şi  doleanţelor  consumatorilor.  Firmele 
îşi pot selecta cei mai adecvaţi parteneri de afaceri fără a mai ţine cont de distanţele 
geografice şi îşi pot comercializa produsele pe o piaţă globală. 

2.3.3.5. Categorii de tranzacţii electronice 

Comerţul electronic este o tehnologie utilizată în scopul schimbării globale. Firmele 
care îl privesc doar ca pe o modalitate suplimentară de derulare a afacerilor, vor avea

50 
beneficii  limitate.  Cele  mai  importante  avantaje  le  vor  obţine  acele  companii  care 
sunt dispuse să­şi modifice organizarea şi modul de funcţionare, pentru a se adapta 
cerinţelor operaţionale ale comerţului electronic. 

Comerţul  electronic  poate  fi  divizat  în  mai  multe  categorii,  în  funcţie  de  agenţii 
participanţi: 
4  tranzacţii între firme (business to business ­ B2B); 
4  tranzacţii între firme şi consumatori (business to consumer ­ B2C); 
4  tranzacţii  între  firme  şi  organizaţii  guvernamentale  (Business  to  Governement  ­ 
B2G); 
4  Business­to­Administration  (B2A)  care  se  referă  la  relaţiile  dintre  o  firmă  şi 
instituţiile de administraţie publicã; 
4  tranzacţii  între  consumatori  şi  organismele  guvernamentale  (Consumer  to 
Governement ­ C2G); 
4  tranzacţiilor între două persoane private (Consumer to Consumer C2C). 
4  Business  to  Employee  (B2E),  se  referă  la  tranzacţiile  din  cadrul  unei  firme, 
folosind propriul sistem de intranet.

51 

Firme (B)  Consumatori (C)  Guvern (G)  Angajaţi (E) 

B2G  B2E 
B2B  B2C 
Firme (B)  Administraţie,  Colaborare, 
Comerţ electronic  comerţ electronic 
logistică  coordonare 
C2G 
Consumatori C2B  C2C 
achitare  taxe 
(C)  comparaţie preţuri  Licitaţii online 
online 
G2B  G2C  G2G 
Guvern (G) 
informare  informare  coordonare 
Tabelul 2.3.4.3 Principalele categorii de tranzacţii electronice 14 

În prezent, cele mai răspândite tipuri de comerţ electronic sunt Business­to­Business 
(B2B) şi Business­to­Consumer (B2C). 

1. Tranzacţiile B2B se caracterizează prin faptul că ambele părţi participante 
la  tranzacţia  comercială,  atât  vânzătorul  cât  şi  cumpărătorul,  sunt  instituţii  (ex 
rtcoffice.ro). Acoperã toate tranzacţiile efectuate între doi sau mai mulţi parteneri de 
afaceri. Aceste tranzacţii sunt bazate de obicei pe sistemele extranet, adică partenerii 
de afaceri interacţionează prin Internet cu numele de login şi parolele de pe website­ 
urile  lor.  Din  punctul  de  vedere  al  unui  client  B2B  managementul  informaţiei 
destinate  cumpărătorului  ar  trebui  să  se  regăsească  în  site­ul  cumpărătorului,  în 
vederea  integrării  cu  celelalte  informaţii.  De  asemenea,  informaţia  destinată 
cumpărătorului  trebuie  stocată  în  serverul  acestuia,  pentru  a  fi  posibile  plăţile 
electronice,  fluxul  de  lucru,  răspunsul  prin  Intranet.  Un  exemplu  pentru  această 
categorie  îl  reprezintă  o  firmă  care  utilizează  reţeaua  de  Internet  pentru  a  plasa 
comenzi la furnizori, pentru a recepţiona facturi şi pentru a efectua plăţi. Acest tip de 
comerţ  este  implementat  de  cãţiva  ani,  folosind  în  special  tehnologia  EDI 
(Electronic Data Interchange) în cadrul unor reţele private şi securizate.  Schimbul 
Electronic  de  Date  (EDI  ­  Electronic  Data  Interchange)  a  apărut  prin  anii  1960  şi 
poate  fi  considerat  strămoşul  Comerţului  Electronic  (EC  ­  Electronic  Commerce). 
EDI oferă societăţilor comerciale posibilitatea să schimbe documente de afaceri într­ 
o  formă  standard,  utilizând  mijloace  electronice  pentru  prelucrarea  şi  transmiterea 
acestora.  În  acelaşi  timp  băncile  utilizează  reţele  dedicate  pentru  Transferul 
Electronic de Fonduri (EFT­ Electronic Funds Transfer). 

Reţelele  ce  folosesc  tehnologia  EDI  au  fost  extinse  în  Internet.  Una  dintre 
acestea  este  Trading  Process  Network,  care  are  40.000  clienti  în  lume  şi  permite 

14 
Sursa: www.moldovainomc.org/modules/mydownloads/pdf/2003­02.pdf

52 
cumpărătorilor să stabilească un canal sigur către principalii furnizori, să ceară cotaţii 
potenţialilor  noi  furnizori  din  lume.  Reţeaua  este  folosită  azi  de  Hewlett  Packard, 
Textron Automotive, Chrysler, suplimentar  peste 1.400 întreprinderi mici şi mijlocii 
din  lume participă la tranzactii. Recent, odată cu creşterea accesibilităţii la Internet, 
EC a căptat interesul consumatorilor individuali şi al societăţilor comerciale de orice 
mărime  şi  preocupări.  Mai  mult  decât  atât,  cu  tehnologiile  avansate  disponibile 
acum, se vorbeşte tot mai des de Economia Digitală (DE­ Digital Economy). 

2.  Tranzacţiile  B2C  se  realizează  între  cumpărători  individuali  şi  vânzători­mari 
companii  (www.emania.ro,  www.amazon.com  ).  În  acest  caz,  factorul  uman  este 
mult  mai  important,  interactivitatea  fiind  caracteristica  de  bază  în  decizia  de 
cumpărare. Se referă  la relaţiile dintre comerciant şi consumatorii privaţi, activitate 
care este consideratã comerţ electronic cu amănuntul. Acest tip de afaceri se bazează 
de obicei pe tehnologii Internet.  Tranzacţiile dintre firme şi consumatori se referă la 
vânzarile electronice en­detail.  Această categorie s­a dezvoltat foarte mult odată cu 
apariţia şi extinderea World ide Web iar în prezent există o multitudine de magazine 
virtuale  pe  Internet,  care  oferă  o  gamă  foarte  largă  de  produse,  începând  de  la 
prăjituri şi jucării şi terminând cu calculatoare şi autoturisme. 

3.  Tranzacţii  B2G  Include  toate  tranzacţiile  dintre  firme  şi  organismele 
guvernamentale  şi  administrative.(de  exemplu  e­licitatie.ro)  Guvernele,  la  nivel 
naţional,  regional  şi  chiar  municipal  utilizează  canale  de  comerţ  electronic  pentru 
creşterea eficienţei operaţiunilor, îmbunătăţirea nivelului serviciilor oferite clienţilor. 
O arie de interes pentru guverne în domeniul afacerilor este utilizarea pe scară mai 
largă  a  Interentului  şi  a  reţelelor  VAN,  pentru  diseminarea  informaţiei,  a 
oportunităţilor,  cotaţiilor  primite  de  la  vânzători/furnizori  de  bunuri  şi  servicii. 
Tradiţional,  listele  cu oportunităţi  erau  transmise  furnizorilor  sub  forma unei  scurte 
liste, în  ziare,  sau  în  publicaţiile  guvernului.  Între  anii  1980­1990  câteva  guverne 
inovatoare,  prin  agenţiile  lor  au  început  să  utilizeze  folosind  sistemul  dial­up  în 
transmiterea  "bulletin  board  services"(BBS),  care  asigură  accesul  online  la  cererile 
curente de informaţii/oportunităţi/consultanţă. Acestă abordare a implicat din partea 
beneficiarului  serviciilor  BBS  adaptarea  la  aceeaşi  tehnologie  software  pentru  a 
putea utiliza informaţia. 

Departamentul  de  Apărare  al  Statelor  Unite,  pentru  a  avea  o  audienţă  naţională  şi 
internaţională  şi­au  proiectat  reţeaua  VAN  proprie,  pentru  a distribui  informaţia  la 
audienţă. Această soluţie a cerut de asemenea, furnizorilor să se aboneze la serviciile 
reţelelor  de  provideri  şi  să  utilizeze  capacităţile  de  comunicare  cum  ar  fi  soft­ul 
necesar  transmisiilor EDI, dacă doreau să descarce informaţiile în sistemele proprii. 
De  exemplu,  în  SUA  informaţiile  cu  privire  la  noile  taxe  guvernamentale  sunt 
publicate pe Internet, iar firmele pot reacţiona pe cale electronică. În anii '90 această 
categorie se afla într­o stare incipientă, dar ea se dezvoltă rapid, având în vedere că 
unele  guverne  acţionează  în  sensul  promovării  şi  dezvoltării  comerţului  electronic. 
Pe  lângă  publicarea  unor  informaţii,  organismele  guvernamentale  pot  să  ofere 
opţiunea plăţii electronice a TVA şi a altor taxe şi impozite. 

Un exemplu elocvent este site­ul www.elicitatie.ro care permite achiziţia de 
materiale  consumabile,  echipamente  şi  alte  categorii  de  mărfuri  de  către  instituţiile

53 
bugetate, prin intermediul licitaţiei pe Internet. Totuşi, în condiţiile dezvoltării atât a 
tranzacţii  dintre  firme  şi  consumatori,  cât  şi  a  celor  dintre  firme  şi  administraţie, 
guvernele pot extinde interacţiunea electronică în domeniul privind plata ajutoarelor 
sociale, returnarea taxelor etc. 

4. Tranzacţii C2G, acoperă relaţii guvern­cetăţeni  la  nivel de informare şi prestare 


servicii publice(ex plătirea taxelor online). Categoria tranzacţii dintre consumatori şi 
organismele  guvernamentale  a  fost  implementată  în  ţara  noastră  la  nivel  local 
(primării).  Totuşi,  în  condiţiile  dezvoltării  atât  a  tranzacţii  dintre  firme  şi 
consumatori,  cât  şi  a  celor  dintre  firme  şi  administraţie,  guvernul  a  iniţiat  şi  va 
extinde  interacţiunea  electronică  în  domeniul  taxelor  achitate  la  administraţiile 
locale, privind plata ajutoarelor sociale, returnarea taxelor etc. 

5.  Tranzacţii  C2C,  consumatorii  care  vin  direct  la  alţi  consumatori  (okazii.ro, 
ebay.com)  În  această  categorie  se  includ  site­urile  de  licitaţii online,  precum  Ebay, 
QXL sau comunităţi  virtuale.. 
4. Business to Employee (B2E) reprezintă tranzacţiile între o firmă şi angajaţii săi 
prin intermediul sistemului intranet. 

Impactul comerţului electronic  se  face simţit atât la  nivelul  fiecărei  firme, cât şi pe 


ansamblul  societăţii.  Pentru  firmele  care­i  exploatează  la  maxim  potenţialul, 
comerţul  electronic  oferă  posibilitatea  unor  schimbări  fundamentale  care  modifică 
atât  de  radical  aşteptările  consumatorilor,  încât  ajung  să  redefinească  piaţa  sau  să 
creeze  noi  pieţe.  Toate  celelalte  firme,  inclusiv  cele  care  încearcă  să  ignore  noile 
tehnologii,  vor  fi  influenţate  de  schimbările  în  aşteptările  consumatorilor  şi  ale 
caracteristicilor  pieţelor.  În  acelaşi  timp,  membrii  societăţii  vor  beneficia  de  noi 
modalităţi de achiziţionare a bunurilor, de accesare a informaţiilor şi de interacţiune 
cu  organismele  guvernamentale.  Posibilităţile  de  alegere  vor  fi  mult  mai  mari,  iar 
restricţiile de spaţiu şi timp vor fi eliminate. Impactul global asupra stilului de viaţă 
poate  fi  comparabil  cu  cel  al  creşterii  numărului  de  autoturisme  sau  cu  cel  al 
dezvoltării telefoniei mobile. 

2.3.3.6. Modele de afaceri electronice 

Piaţa virtuală cuprinde următoarele modele de afaceri electronice: 
Magazinul electronic (e­shop) reprezintă modelul sub care se desfăşoară în general 
comerţul electronic de tip B2C. Un magazin electronic oferă firmelor posibilitatea de 
a­şi prezenta  oferta  prin  intermediul  mediilor  virtuale.  Avantajele  acestui model  de 
afacere este în principal accesul la o piaţă extinsă, chiar internaţională, piaţă care în 
acest caz devine mai accesibilă fimelor mici şi mijlocii. 

Un  magazin  electronic  se  implementează  prin  intermediul  unui  site  Web,    este 
administrat de companie pentru activităţile de marketing şi cele de  vânzare a propriilor 
produse şi servicii. Minimal, site­ul Web conţine un catalog de produse sau servicii cu 
descrieri  tehnice  şi  comerciale  pentru fiecare  poziţie  din  catalog.  Aceste  descrieri  sunt 
gestionate  în  general  de  un  SGBD  (Sistem  de  Gestiune  al  Bazelor  de  Date)  care  va 
asigura stocarea şi manipularea datelor, gestionarea posibilităţilor de acces concurenţial 
şi  securitatea  tranzacţiilor.  Produsele  care  se  comercializează  cel  mai  bine  prin

54 
intermediul magazinelor virtuale sunt, de regulă, cele care pot fi descrise cu uşurinţă şi 
nu necesită încercarea lor înainte de cumpărare. Spre de exemplu: bilete de avion sau de 
concert, CD­uri, cărţi, software, produse alimentare, etc. Din punctul nostru de vedere, 
serviciile au rolul de a completa oferta de produse şi se circumscriu deseori unei  sfere 
mai largi, cum ar fi spre exemplu site­ul de comercializare a produselor cosmetice care 
poate prezenta şi un desen/schiţă despre cum se aplicăo cremã, un ghid despre genul de 
fard  recomandat  dimineaţa,  în  timpul  zilei  şi  respectiv  seara.  Preţurile  produselor 
comercializate prin intermediul magazinelor virtuale sunt, în general mai mici decât cele 
practicate în magazinele fizice. 

Serviciile  de  informare  sunt  oferite  gratuit  la  început,  prin  acces  liber  sau abonamente 
gratuite la publicaţii periodice. Ulterior, ofertanţii vor iniţia servicii suplimentare de tipul 
accesului  la arhive şi  vor extinde posibilităţile de căutare, solicitând utilizatorului plata 
unui abonament pentru a beneficia de acestea. S­a constatat că impactul abonamentului 
on­line  asupra  utilizatorilor  este  foarte  mic  deoarece  majoritatea  rămâne  fidelă 
abonamentelor  clasice,  în  general,  numai  clienţii  noi  apelează  la  acest  nou  sistem  de 
abonament. In schimb abonamentele on­line pentru accesul la ştiri de ultima oră sau la 
dezbateri cu participare restrictivă (contra cost),  captează interesul doar dacă serviciile 
oferite sunt de valoare mare. 

Aprovizionarea  electronică  (e­procurement).  Integrarea  electronică  şi 


managementul  tuturor  activităţilor  de  aprovizionare  –  primirea  de  oferte,  comenzi, 
livrări  şi  plăţi  –  între  o  firmă  şi  furnizorii  acesteia.  În  categoria  aprovizionărilor 
electronice  se  includ  şi  licitaţiile  organizate  de  marile  firme  şi  autorităţile  publice 
pentru  achiziţionarea  de  bunuri  şi  servicii.  Prin  publicarea  pe  Web  a  specificaţiilor 
ofertei, scad atât timpul cât şi costul de transmisie, mărindu­se şi  numărul de firme 
care iau parte la licitaţie. Astfel, creşte concurenţa şi scade preţul. 

Magazin electronic universal (e­mall):  reprezintă o transpunere în spaţiul virtual al 
marilor  complexe  comerciale,  prin  intermediul  unui  site  Web  care  cuprinde  oferta 
mai multor magazine. Aceste magazine oferă spre vânzare produse diferite. Mall­ul 
optim se defineşte ca fiind “un mall cu o reţea puternică, cu o strategie de marketing 
bună, cu un front de prezentare adecvat şi din care să se poată accesa direct şi pe mai 
multe  căi  e­shop­ul”.  Din  punctul  de  vedere  al  clientului,  un  e­mall  facilitează 
accesul  la  o  mulţime  de  magazine,  cataloage  de  firmă,  vânzători  specializaţi,  la 
produse  ale  unor  firme  de  renume  şi  ajută  clientul  să  găsească  şi  să  aleagă  exact 
produsul  de  care  are  nevoie  [Kovacs2005].  Există  e­mall­uri  care  acoperă  o  gamă 
variată de produse, pot oferi produsele unui anumit producător sau pot acoperi o zonă 
geografică. Un e­mall poate accepta metode de plată comune. Un magazin electronic 
de  tip  Mall  reprezintă  un  depozit  electronic  conectat  la  o  serie  de  baze  de  date  ale 
furnizorilor  săi,    nu  necesită  spaţiu  de  construcţie,  timp  şi  bani  pentru  efectuarea  de 
inventarieri  şi  oferă  posibilitatea  de  a  face  constant  cele  mai  mici  oferte  la  cele  mai 
avantajoase preţuri, oferă discount­uri între 10% şi 50%. 

În concepţia generalã magazinul virtual e­mall are propriile baze de date precum şi baze 
de date  conectate  la  magazine  en­detail,  producători  sau  en­gros.  În  momentul  în  care 
consumatorul solicită un produs sunt analizate bazele de date şi se caută cele mai bune 
oferte, clientul alege produsele dorite, iar dacă se încheie actul de vânzare­cumpărare se

55 
stabileşte modalitatea de livrare a produselor comandate. Practic un e­mall oferă spaţiu 
pentru mai multe e­shop­uri şi poate fi realizat utilizând  diverse  modele de tranzacţii, 
în  funcţie  de  tipul  de  servicii  pe  care  doreşte  să  le  ofere  proprietarul  e­mall­ului,  de 
dezvoltarea strategiei  de  marketing  a  e­mall­ului.  Un  e­mall  de  succes  se  defineşte  ca 
fiind  o  reuniune  de  magazine  virtuale  care  deţine  o  reţea  puternică,  o  strategie  de 
marketing foarte bine gândită, un front­end de prezentare adecvat şi diverse modalităţi de 
accesare a e­shop­urilor componente. Conceptual e­mall este o afacere ce se integrează 
în modelul colaborativ de ineracţiune, comercial bazat pe acces al clienţilor la un catalog 
on­line. 

Licitaţiile  electronice  (e­auctions)  permit  achiziţionarea  prin  intermediul  unei 


licitaţii,  a  unor  produse  de  care  indivizii  nu  au  nevoie  în  mod  frecvent.  O  licitaţie 
electronică mai mulţi vânzători la fel ca în cazul unui e­mall. Licitaţiile electronice pot 
fi  de  tip  B2C  (www.ebay.com)  sau  de  tip  B2B  (www.qxl.com)  Licitaţia  electronică 
reprezintă automatizarea procesului de cumpărare sau de procurare de resurse folosind 
aplicaţii Web. Licitaţia electronică oferă posibilitatea diferiţilor cumpărători şi ofertanţi 
să se întâlnească, să interacţioneze şi să execute tranzacţii direct pe Internet. 
Licitarea produselor şi obiectelor pe Internet s­a dovedit a fi un model de mare succes, 
utilizat atât pentru comerţul electronic B2B cât şi pentru cel B2C şi, datorită faptului că 
este  un  domeniu  de  mare  interes,  poate  fi,  de  asemenea  integrat  şi  în  e­shop­urile 
obişnuite.  Produsele  vândute  prin  licitaţie  electronică  pot  fi  bunuri  de  ultimă  oră,  de 
suprastoc  sau  cu  stoc  fluctuant  sau  obiecte  de  valoare  pentru  colecţionari  specializaţi. 
Prin intermediul licitaţiilor electronice se pot comercializa o gamă variată de produse, de 
la bunuri materiale, metale, materii prime până la obiecte de artă, de mare valoare. 

Operatorul licitaţiei gestioeazã mecanismele de plasare a obiectului licitaţiei, (de obicei 
prin e­mail) şi poate oferi în plus servicii de plăţi şi de livrare. Într­un sistem de e­licitaţie 
fiecare pas se realizează electronic,de la crearea şi trimiterea cererilor de ofertă până la 
recepţionarea şi plata  bunurilor, datele tranzacţionate sunt procesate electronic, reducând 
astfel timpul şi costul operaţiilor de procurare, ceea ce determină o creştere a eficienţei 
organizaţiilor. Aplicaţiile de tip licitaţie electronică au la bază cataloage de produse ale 
diverşilor ofertanţi care sunt unificate într­o singură sursă de oferte, atât pentru bunuri cât 
şi pentru servicii.  Inglobate în procesele de afaceri  şi în sistemele  informatice  Intranet, 
atât  ale  vânzătorilor  cât  şi  ale  cumpărătorilor,  aplicaţiile  e­Procurement  micşorează 
costurile de procesare, gestiunea  cataloagelor şi îmbunătaţesc accesul clienţilor la oferte. 
E­procurement  leagă  vânzătorii  şi  cumparătorii  într­o  piaţă  virtuală  dinamică  care  se 
bazează pe principiile economiei concurenţiale. 

Comunităţi virtuale (virtual communities):  oferă indivizilor posibilitatea de a se 
întâlni  şi  discuta  subiecte  de  interes  pentru  ei.  Comunităţile  virtuale  sunt  grupuri  de 
discuţii  interactive  sau  liste de  corespondenţi pentru dezbaterea subiectelor din diferite 
domenii  de  interes  ale  participanţilor.  Discuţiile  pot  fi  pe  diferite  teme,  de  la  cele  de 
divertisment până la cele ce vizează un anumit domeniu de activitate. Astfel de discuţii 
au loc prin intermediul  forumurilor (forums), grupurilor (chat) sau listelor (mailing 
lists) de discuţii. Acest sistem permite firmelor să participe la comunităţi permanente 
sau  temporare  (asociaţii,  consorţii,  echipe  de  lucru  la  un  proiect.  Comunităţile 
virtuale  de  afaceri  reprezintă  un  astfel  de  exemplu  şi  se  pot  împărţi  în  comunităţi 
B2B sau B2C.

56 
Pe Internet se întrunesc oamenii care au interese comune în comunităţi, pentru a discuta 
sau  a  asculta  tematicile  preferate 15  Calitatea  de  membru  al  unei  comunităţi  virtuale 
presupune de obicei plata unei taxe. Instrumentele necesare comunităţilor virtuale sunt 
oferite  uzual  ca  servicii  gratuite,  în  scopul  creşterii  traficului  pe  site­ul  Internet  şi  dar 
pentru stimularea fidelitãţii şi ataşamentului emoţional faţă de aceasta. Comunicările de 
afaceri în schimb pot fi realizate prin intermediul unui serviciu contra cost. 

Canalul  de  comunicare  directă  sau  video­conferinţele  sunt  instrumente  atractive  care 
reduc  costurile  de  călătorie  şi  sunt  utilizate  de  firmele  mari,  atât  pentru  comunicări 
ştiinţifice cât şi pentru cele comerciale 1 .În funcţie de statutul organizatorului conferinţei, 
firmă, prestator de servicii sau asociaţie subiectele de discuţii pe care le propune acesta 
pot  fi  taxate  sub  forma  unei  taxe  de  participare  sau  specifice  evenimentului  sau  nu  se 
percep taxe deloc. 

Platformele  de  colaborare  oferă  firmelor  şi  indivizilor,  experţilor  posibilitatea 


colaborării într­un anumit domeniu. Scopul unei astfel de platforme este unul precis 
şi  implică  în  general  sarcini  de  cercetare  dezvoltare  (proiectarea  produselor, 
realizarea  unor  planuri,  etc.).  Platformele  pot  fi  proprietatea  unei  firme  sau 
organizaţii sau neutre, caz în care confidenţialitatea se oferă prin mecanisme precum 
semnătura digitală. Câştigurile provin din managementul platformei (taxa de membru 
sau  taxa  de  utilizare),  şi  din  vânzări  de  instrumente  specializate  (pentru  proiectare, 
workflow şi gestiunea de documente) [Kovacs2005]. 
Platformele de colaborare oferă un set de instrumente şi un mediu de informare pentru 
colaborarea  între  intreprinderi,  între  acestea  şi  colaboratorii  externi  şi  între  experţi, 
acţionând ca o intreprindere virtuală faţă de lumea exterioară. În cazul în care platforma 
nu  aparţine  unei  anume  întreprinderi,  operatorul  trebuie  să  acorde  o  atenţie  specială 
statutului de neutralitate, protecţiei datelor şi siguranţei comunicării, pentru a nu permite 
scurgeri de informaţii de interes pentru concurenţă. Viteza de transmisie are o importanţă 
majoră,  mai  ales  în  domeniul  tehnic  iar  semnătura  digitală  devine  un  instrument 
indispensabil pentru derularea activităţii în  general  sau pentru domeniul contractual, în 
special 1 . 

Piata  unui  terţ  (Third­party  marketplace)  oferă  vânzătorilor  o  interfaţă  Web 


pentru  catalogul  de  produse  al  companiei,  se  ocupă  de  promovarea  acestora, 
preluarea  comenzilor,  logistică,  efectuarea  plăţilor  şi  asigurarea  securităţii 
tranzacţiilor. Site­ul Amazon.com este un exemplu în acest sens. 

Furnizor  de  servicii  cu  valoare  adaugată  (Value  chain  service  provider)  oferă 
diferite funcţii specifice din cadrul lanţului de aprovizionare al unei firme. Astfel de 
funcţii sunt logistica, plata electronică, etc. Plata acestor servicii se face pe baza unor 
tarife sau a unei cote procentuale. 

Brokeraj  de  informaţii  (information  brokerage)  oferă  consumatorilor  şi 


vânzătorilor  informaţii  –  cataloage  de  clienţi  clasificaţi  pe  profil,  vânzarea  de 
oportunităţi de afaceri, consultanţă în domenii specializate – asistându­i în decizia de 

15 
http://www.euro­info.ccir.ro/com­el.htm

57 
cumpărare.  Serviciile  Internet  diversificate  adaugă  valoare  volumului  de  informaţii 
existent  prin:
·  furnizarea unor cataloage de clienţi, clasificaţi pe profile;
·  vânzarea unei oportunităţi de afaceri;
·  sfaturi pentru investiţii;
·  consultanţă în diferite domenii specializate;
·  servicii  de  încredere  furnizate  de  autorităţile  de  certificare  sau  de  notariatele 
electronice;
·  înfiinţarea unor unităţi şi agenţii de cercetare care încearcă să creeze mecanisme 
de detectare semantică (semantici WEB, agenţi inteligenţi, ontologii,etc);
·  serviciile de informare, care se bazează pe experienţa umană, respectiv experţi în 
domeniu,  rămân  în  continuare  servicii  de  importanţă  vitală  pentru  lumea  afacerilor 
(knowledge management). 

Aceste servicii comerciale sunt desfăşurate contra cost în mare  parte, fie în baza unui 
sistem  de  abonament,  fie  prin  intermediul  banilor  electronici  de  tipul  e­cash  sau 
cybercash.  Au  fost  înfinţate  unităţi  şi  agenţii  de  cercetare  care  încearcă  să  creeze 
mecanisme de detectare semantică, dar serviciile de informare care au la bază experienţa 
umană, respectiv experţi în domeniu rămân în continuare servicii de importanţă capitală 
pentru lumea afacerilor. 

Servicii  de  securitate(trust  services)  sunt  serviciile  care  certifică  calitatea 


produselor sau serviciilor oferite de firmele care acţionează pe piaţa electronică. Un 
exempul de astfel de servicii sunt oferite de TRUSTE (www.truste.org ) 

2.3.4. Comerţul electronic 
2.3.4.1. Caracteristici  ale comerţului elctronic 

Comerţul electronic poate fi implementat la o multitudine de niveluri, începând de la 
o simplă prezenţă pe reţea şi terminând cu suportul pentru afaceri distribuite la mai 
multe  firme,  putându­se  observa  diferenţe  între  tranzacţiile  naţionale  şi  cele 
internaţionale, ale căror cauze nu sunt de natură tehnică ci, mai de grabă, de natură 
legislativă. Comerţul electronic este mai complex la nivel internaţional datorită unor 
factori  diverşi:  sistemul  de  impozitare,  legea  comercială,  taxe  vamale,  diferenţele 
dintre practicile bancare, etc.La nivelurile mai simple firma se preocupă de prezenţa 
pe  reţea  de  promovarea  imaginii  firmei  şi  de  asistenţa  pre  şi  postvânzare,  folosind 
tehnologii deja existente şi testate,  care sunt uşor de implementat şi implică costuri 
minime  dar  acesta  nu  reprezintă  un  real  comerţ  electronic.  Comertul  electronic,  în 
concepţia  Organizaţiei  Economice  de  Cooperare  şi  Dezvoltare  (OECD),  reprezintă 
desfaşurarea  unei  afaceri  prin  intermediul  reţelei  Internet,  vânzarea  de  bunuri  şi 
servicii  având  loc  offline  sau  online.  În  tranzacţiile  comerciale  clasice  distingem 
patru etape diferite:
·  informarea comercială referitoare la tranzacţie: cercetarea de marketing;
·  încheierea contractului comercial;
·  vânzarea produsului sau a serviciului;
·  plata produsului sau a serviciului.

58 
Multe  organizaţii  care  au  implementat  sisteme  de  comerţ  electronic  au  ajuns  la 
concluzia că cele mai mari probleme apar nu la pregătirea ordinelor de cumpărare şi 
livrare,  ci  la  selectarea  şi  identificarea  partenerilor  de  afaceri.  Pentru  aceasta  este 
necesară accesarea unor baze de date cu produse şi servicii care pot fi achiziţionate, 
precum  şi  cu  furnizorii  diferitelor  categorii  de  bunuri.  Aceste  baze  de  date  sunt 
echivalentul  pe  Internet  al  cataloagelor  de  tip  “Pagini  aurii”  şi  sunt  denumite 
“nomenclatoare  electronice”.  Diferiţi  utilizatori  pot  folosi  criterii  diverse  pentru 
căutările  lor în aceste  nomenclatoare, funcţie de numele producătorilor, sau numele 
exact al produsului dar majoritatea deţin doar o descriere generică a produsului sau a 
unui standard internaţional pe care bunul solicitat trebuie să­l respecte. Multe firme 
descoperă  că  nomenclatoarele,  datorită  bunei  structurări  şi  funcţionalităţi,  asigură 
avantaje concurenţale importante. 
O utilizare specială a nomenclatoarelor o constituie înregistrarea contractelor pe care 
o  organizaţie  de  mari  dimensiuni  le  încheie  cu  furnizorii  săi,  caz  în  care  toţi 
achizitorii  din  cadrul  organizaţiei  pot  cumpăra  în  baza  acestor  contracte,  utilizând 
clauze şi condiţii predefinite. 
Există o mare varietate de moduri în care cumpărătorii şi vânzătorii se pot întâlni şi 
în  care  se  poate  derula  negocierea  preţurilor,  calităţii,  condiţiilor  de  livrare  şi  de 
transport.  Unul  dintre  principalii  factori  care  determină  forma  de  încheiere  a 
contractelor o reprezintă categoria de bunuri şi servicii care fac obiectul tranzacţiei: 
produse,  mărfuri  fungibile,  bunuri  şi  servicii  proiectate  la  comandă,  produse  şi 
servicii adaptate etc. 

Comertul  electronic  reprezintã  o  posibilitate  de  expandare  a  oportunitãţilor  de 


afaceri,  îmbogãţirea  de  noi  pieţe,  mergând  dincolo  de  graniţele  şli  limitele  fizice  a 
pieţei,  pentru  a  ajuta  afacerile,  de  a  realiza  noi  valori  tangibile  şi  cuantificabile  în 
afacere. E­commerce­ul furnizeazã un acces interactiv şi comod în întreaga lume, cu 
informaţii de profunzime, incluzând disponibilitatea produselor, de a ajuta clienţii să 
facă şi mai rapid deciziile de cumpãrare. Aceasta, pânã la urmã, ajutã la accelerarea 
ciclului    vânzãrilor.  E­commerce  poate  ajuta  afacerile  sã­şi  reducã  costurile  prin 
îmbunãtãţirea  eficienţei  procesãrii  comenzilor,  reducerea  costurilor  inventarilor  şi 
depozitelor şi reducând costul actual al unei vânzări E­commerce este mai mult decât 
deschiderea unei canal de vânzare online. Ea înseamnă utilizarea tehnologiilor pentru 
fuzelarea  modelului  de  afaceri,  obţinerea  economiilor,  şi  creşterea  eficienţei,  ea 
înseamnă  reducerea  costurilor  şi  stabilirea  unor  relaţii  mai  strânse  şi  sensibile  cu 
clienţii, furnizorii şi partenerii. 

B2C, adică Business­to­Consumer este aplicată în orice afacere sau organizaţie care 
îşi vinde produsele şi serviciile consumatorilor prin Internet, pentru utilizare proprie, 
pentru consum. În adiţie la vânzarea în detaliu online, B2C include servicii bancare, 
de transport, de licitaţie, de sănătate. Business to Business  înseamnă cumpărarea şi 
vânzarea online între companii, incluzând managmentul canalelor de aprovizionare, 
respectiv  cazul  în  care  mai  multe  companii  împart  canalele  de  aprovizionare  cu 
partenerii lor de afaceri. B2B poate economisi banii unei companii.prin căi  specifice 
care  includ:  guvernarea  mai  eficientă  a  inventarului,  reglarea  mai  rapidă  la  cererile 
clienţilor,  oferirea  mai  rapidă  a  produselor  pe  piaţă,  reducerea  sau  eliminarea 
cheltuielilor presupuse de lucrul cu documente manuale (hârtia), obţinerea preţurilor 
mai scăzute a stocurilor.

59 
2.3.4.2. Componentele comerţului electronic 

În  cazul  comerţului  electronic,  se  întâlnesc  aceleaşi  componente  ca  şi  în  cazul 
comerţului clasic, dar care au caracteristici specifice şi anume:
·  produsul ­ material sau digital;
·  locul  de  vânzare  ­  un  website  pe  Internet,  care  prezintă  produsele  sau 
serviciile oferite;
·  modalitatea de a atrage potenţialii clienţi  să viziteze un anumit site;
·  modalitatea de a primi comenzile,  reprezentată de un formular on­line, 
cu legătură directă la baza de date a firmei;
·  modalitatea  de a  încasa  contravaloarea  serviciilor  sau produselor în 
care  se  poate  folosi  şi  metoda  clasică  a  facturării,  on­line  sau prin  poştă 
sau  varianta  modernă  printr­un  cont  bancar,  cu  plăţi  prin  card  de  credit, 
sau  alte  modalităţi  electronice  de  plată.  Acestea  solicită  o  soluţie  sigură 
pentru preluarea şi  gestionarea comenzilor şi conexiunea  la o bancã prin 
sisteme de securitate ale tranzacţiilor.
·  modalitatea  de  livrare  clasică  sau  direct  prin  reţeaua  Internet    dacă 
marfa este intangibilă (software, muzică, informaţie, etc);
·  modalitatea de a accepta retururi de mărfuri  gestionate de formulare 
on­line legate la aplicaţia server;
·  modalitatea  de acceptare a   eventualelor  reclamaţii  obţinute  tot prin 
formulare on­line;
·  modalitatea de service prin email, formulare on­line, baze de cunoştinţe 
on­line etc.. 

Există o singură diferenţă majoră între B2B şi B2C ­clienţii. In B2B clienţii sunt alte 
companii, iar în B2C clienţii sunt persoane fizice. Aceasta determină alte implicaţii 
deoarece în general tranzacţiile B2B sunt mai complexe şi necesită un nivel mai înalt 
de  securitate.  Pe  lângă  acest  aspect,  în  proiectarea  şi  realizarea  aplicaţiilor  de  e­ 
commerce apar două elemente esenţiale:negocierea şi sintetizarea. Vânzarea către o 
altă  firmă  implică  o  serie  de  negocieri  asupra  preţurilor,  condiţiilor  de  livrare  şi 
specificare  a  produselor.  În  cazul  aplicaţiilor  B2C  negocierea  nu  are  loc,  ceea  ce 
facilitează  crearea  cataloagelor  de  produse.  În  cazul  vânzărilor  în  detaliu  nu  este 
necesară  integrarea  cu  sistemul  clienţilor  dar  sintetizarea  şi  integrarea  sunt  cerinţe 
esenţiale în B2B. 

Caracteristicile  aplicaţiei  fiecărui  partener  care  participă  la  comerţul  electronic  şi 
fluxul informaţional dintre aceştia sunt elementele de bază necesare pentru realizarea 
unei  aplicaţii  de  comerţ  electronic.  Implementarea    unei  aplicaţii  pentru  comerţul 
electronic  prin  Internet,  trebuie  să  ţină  cont  de  modalităţile  de  plată  existente 
[Stanciu98],  cunoscut  fiind  faptul  că  majoritatea  acestor  tranzacţii  se  fac  prin 
intermediul  cărţilor  de  credit,  pentru  realizarea  operaţiilor  de  vânzare­cumpărare. 
După publicaţia  eMarketer  produsele  care  se  vând  cel  mai  bine  prin  e­comerţ  sunt: 
tehnicã  de  calcul  (hardware,  software,  accesorii);  cărţi;  muzică;  divertisment; 
servicii financiare; electronică de uz casnic; cadouri şi flori; servicii turistice; jucării; 
bilete pentru spectacole şi călătorie;informaţii.

60 
E­commerce include:
·  Prezentarea electronică a produselor şi serviciilor;
·  Preluarea on­line a comenzilor şi a notelor de plată;
·  Informaţii despre contul clientului obţinute în mod automat;
·  Plata on­line; 

Furnizarea  automată  de  soluţii  de  management.  Companiile  care  realizează 


afaceri  cu  alte  companii  (B2B),  trebuie  să  fie  siguri  că  pot  comunica  între  ei  fără 
intervenţie  umană.  La  realizarea  aplicaţiei  se  au  în  verdere  cei  trei    parteneri: 
vânzătorul,  cumpărătorul  şi  intermediarul  (aquirer  gateway),  care  se  ocupă  cu 
asigurarea securităţii informaţiilor cărţii de credit pe Internet. 

2.3.4.3. Arhitectura de bazã 

In  prezent  există  numeroasele  modele  de  derulare  a  afacerilor  pe  Internet  pot  fi 
clasificate  în  funcţie  de  numărul  de  furnizori,  prestatori  de  servicii  către  clienţi, 
astfel:
·  e­shop (1­către­1);
·  e­mall (mai mulţi­către­1);
·  e­licitaţie (mai mulţi­către­mai mulţi). 
Apare astfel, un lanţ de servicii în cadrul căruia fiecare participant poate fi dominant, 
respectiv: 
1.  furnizorul de produse sau servicii; 
2.  furnizorul  de  servicii  Internet,  care  poate  pune  la  dispoziţie  de  la  spaţiu  pe 
pagina web până la posibilitatea integrarii într­un e­mall; 
3.  clientul,  cu  o  anumită  formare  profesională,  interese  proprii  şi  preferinţe. 
Acest client poate fi un consumator (B2C), o altă firmă (B2B), administraţia 
publică (B2G) sau un angajat (B2E), analizând contextul tranzacţiilor interne 
din cadrul unei firme. Cele mai răspândite modele de afaceri pe Internet vor fi 
tratate în detaliu. 
Majoritatea  site­urilor  de  comerţ  electronic  de  tip  B2C  utilizează  modelul 
magazinului  virtual,  astfel  încât  se  impune  o  cercetare  amănunţită  a  acestuia. 
Magazinul  virtual  reprezintă  o  transpunere  în  spaţiul  virtual  al  unui  magazin  care 
oferă  clienţilor  săi  diferite  produse.  În  funcţie  de  procentul  din  afacerea  fizică 
transpus în spaţiul virtual putem identifica mai multe tipuri de magazine virtuale. 
Ø  Magazine care prezintă în cadrul site­ului catalogul de produse al firmei. 
Ø  Magazine care oferă pe  lângă catalogul de produse  şi posibilitatea comenzii 
online prin utilizarea unui coş de cumpărături. 
Ø  Magazine  care  oferă  catalog  de  produse,  coş  de cumpărături  şi  posibilitatea 
plăţii online cu ajutorul cărţii de credit sau al portofelului digital. 

Tehnologia coş  de  cumpărături  Una  dintre  cele  mai  des  folosite  tehnologii  de 
implementare  e­commerce  este  coşul  de  cumpărături.  Această  tehnologie  de 
procesare­comandă permite clienţilor să acumuleze produsele sau servicii pe care vor 
să  le  achiziţioneze  pe    măsură  ce  continuă  să  cumpere.  Tehnologia  coşului  de 
cumpărături este un catalog de servicii care oferă posibilitatea alegerii unui produs şi 
introducerea  lui  în  cadrul  unui  formular  de  comandă.  Clientul  are  posibilitatea

61 
modificării  acestei  comenzi  pe  parcursul  întregii  sesiuni  de  cumpărăturii,  adică  să 
adauge  produse  în  coş,  să  modifice  cantitatea  comandată,  să  elimine  un  produs din 
coş  în  orice  moment.  Coşul  de  cumpăraturi  poate  fi  vizualizat  pe  întreg  parcursul 
procesului de cumpărare. Comanda este apoi validată, clientul îşi introduce datele de 
contact  :adresă,  cod  poştal,  telefon,  fax,  email,  iar  în  cazul  în  care  este  posibilă 
realizarea plăţii online, se introduc datele referitoare la cartea de credit. Procesul de 
achiziţionare  a  produselor  online  prin  intermediul  unui  magazin  virtual  pot  fi 
sintetizate  prin  figura  de  mai  jos,  în  care  operaţiile  realizate  sunt  împărţite  în 
activităţi anterioare comenzii şi activităţi realizate după procesarea comenzii. 

Pentru a construi un sistem de comerţ electronic, din punct de vedere arhitectural este 
nevoie  de  colaborarea  a  patru  componente  (subsisteme  electronice/informatice) 
corespunzătoare următoarelor roluri: 
Client.  Un  echipament,  clasic  un  PC,  conectat  direct  (via  un  ISP)  sau  indirect  (o 
reţea a unei corporaţii) la Internet. Cumpărătorul foloseşte acest echipament pentru a 
naviga şi a face cumpărături. 
Comerciant.  Sistem  informatic  (hard  &  soft),  situat  de  regulă  la  sediul 
comerciantului,  care  găzduieşte  şi  actualizează  catalogul  electronic  de  produse 
disponibile a fi comandate on­line pe Internet. 
Sistemul tranzacţional. Sistemul informatic (hard & soft) responsabil cu procesarea 
comenzilor,  iniţierea  plăţilor,  evidenţa  înregistrărilor  şi  a  altor  aspecte  de  business 
implicate în procesul de tranzacţionare. 
Dispecer  plăţi.  (Payment  Gateway).  Sistem  informatic  responsabil  cu  rutarea 
instrucţiunilor de plată în interiorul reţelelor financiar­bancare, cu verificarea cărţilor 
de credit şi autorizarea plăţilor; acest sistem joacă rolul unei porţi care face legătura 
dintre reţeaua globală Internet şi subreţeaua financiar­bancară. Indiferent de tipul de 
afacere  abordat  în  cadrul  aplicaţiilor  de  comerţ  electronic  apar  trei  componente 
majore: aplicaţia cumpărător, aplicaţia vânzător şi aplicaţia intermediarului. 

2.3.4.4. Managmentul relaţiei cu clienţii 

Legătura  dintre  clienţi  şi  departamentele  unei  companii  nu  este  posibilă  decât  prin 
intermediul  unui  software  specializat  destinat  managementului  relaţiilor  cu  clienţii 
(Customer  Relationship  Management­CRM).  Acesta  urmăreşte  toate  aspectele 
relaţiei  pe  care  o  firmă  le  poate  avea  cu  clienţii  săi:  interacţiunea  cu  aceştia, 
produsele  cumpărate,  problemele  care  pot  apărea  la  un  moment  dat.    La  nivelul 
Internetului,  CRM­ul  transformat  în  e­CRM  foloseşte  tehnologia  Web  pentru  a 
comunica în interior, între departamente şi clienţi. Cele mai complexe sisteme de e­ 
CRM sunt cele produse de către firma GoldMine Software Corporation, Commence 
Corp,  şi  MultiActiv  Software.  Aplicaţiile  de  acest  gen  trebuie  să  conlucreze  cu 
servere  bazate  pe  SQL  în  cazul  operaţiilor  de  amploare.  Liderul  în  domeniul 
sistemelor de e­CRM este Siebel System, al cărui software este utilizat de către IBM. 
Sistemele oferite de către Siebel permit personalizarea, răspunsul automat la e­mail­ 
uri, un portal Web şi realizarea de planuri de e­marketing. Un alt lider al pieţei este 
Oracle,  care  utilizează  e­CRM  pornind  de  la  nucleul  sistem  ERP  (Enterprise 
Resource Planning ­ gestiunea intreprinderii). Astfel, in aceste sisteme, CRM asigură 
interacţiunea cu clienţii, iar ERP infrastructura de gestiune a firmei.

62 
Oferta  de  e­CRM  este  extrem  de  variată,  existând  soluţii  şi  pentru  firmele  mici  şi 
mijlocii.  Produsele  e­CRM  majore  sunt  adevărate  medii  de  dezvoltare,  cu 
instrumente specializate destinate personalizării sistemelor. 
Cheia  succesului  în  e­business  o  reprezintă  posibilitatea  Web  site­ului  de  a 
interacţiona  cu  clienţii  şi  de  a  le  acorda  acestora  oferte  şi  informaţii  personalizate. 
Direcţiile de dezvoltare ale e­CRM­ului sunt estimate de firma IBM prin:
·  utilizarea Internetului pentru a comunica direct cu clienţii;
·  posibilitatea  cunoaşterii  preferinţelor  clienţilor  şi  găsirea  unor  soluţii 
individuale pe baza unor studii realizate direct online;
·  anticiparea produselor/serviciilor căutate de client;
·  o mai bună interdependenţă între departamentele şi diviziunile firmei. 

Satisfacerea consumatorilor nu este suficientă, scopul CRM este obţinerea loialităţii 
clienţilor, prin personalizarea produselor/serviciilor la adresa clienţilor în funcţie de 
preferinţele,  necesitãţile  sau  problemele  fiecãruia.  Procesul  obţinerii  loialitãţii 
consumatorilor  este  un  proces  concentrat  pe  consumator,  cuprinzând  trei  paşi: 
achiziţia, dezvoltarea şi menţinerea clienţilor. 
Pentru  achiziţie,  e­business  oferã  consumatorului  un  acces  consistent  la  firmã  în 
orice  moment,  oriunde  şi  independent  de  platformã.  Clienţii  sunt  dezvoltaţi  în 
momentul  în  care  compania  furnizeazã  servicii  personalizate.  Informaţiile  despre 
utilizatori  pot  fi  manipulate  pentru  a  oferi  o  selecţie  personalizatã  de  produse  şi 
servicii.  Rãspunsurile  date  clienţilor  trebuie  sã  fie  cultivate  şi  menţinute  tot  timpul 
personalizate, pentru a susţine un proces consistent şi repetabil. 

2.3.4.5. Managmentul liniei de aprovizionare 

E­business  schimbã  modul  în  care  întreprinderea  comunicã  şi  conduce  afacerile  cu 
furnizorii,  distribuitorii  şi  clienţii  sãi.  Modul  în  care  aceşti  actori  sunt  legaţi  este 
determinat  de    managementul  liniei  de  aprovizionare  iar  companiile  utilizeazã 
aceastã tehnologie pentru a ajuta comunicarea  şi colaborarea cu partenerii de afaceri. 
Managementul  liniei  de  aprovizionare  ajutã  la  obţinerea  unor  rãspunsuri    la 
întrebãrile  de  cheie  în  afaceri,  de  exemplu  unde  existã  surse  de  materiale  prime  şi 
auxiliare  sau  subansamble,  determinând    cel  mai  eficient  furnizor,  de  a  înţelege 
logistica de transport, determinarea celei mai bune locaţii pentru sedii sau centre de 
distribuţie şi iniţierea de cereri de prognostic şi planificare. 
Soluţiile oferite de IBM pentru managementul liniei de aprovizionare ajutã la livrarea 
produsului  potrivit,  la  locul  potrivit,  în  timpul  potrivit  şi  la  cel  mai  mic  cost. 
Beneficiul  înfiinţãrii  unei  legãturi  active  cu  furnizorii  şi  clienţii  este  semnificativ 
pentru:
·  îmbunãtãţirea serviciilor oferite clienţilor cu livrãri rapide şi de  încredere.
·  reducerea pierderilor prin liniile de inventar,  reduceri de preţ şi  o utilizare mai 
bunã a resurselor.
·  accelerarea  creşterii  afacerii  care  conduce  la  victorie  pe  piaţã,  în  pãstrarea 
clienţilor, creşterea vitezei de cumpãrare şi servicii mai bune pentru clienţi. 
Soluţiile de management a linei de aprovizionare conduc la creşterea randamentului 
şi  la  satisfacţia  clienţilor.  IBM  şi  partenerii  selectaţi,  furnizeazã  un  suport  capãt  la 
capãt, incluzând planificarea cererilor, aprovizionarea continuã, logistica de transport

63 
şi  modelarea  pe  calculator  a  variabilelor  liniei  de  aprovizionare.  IBM  este  situat  în 
centrul  unuia  dintre  cele  mai  mari  linii  de  aprovizionare  din  întreaga  lume  şi  este 
capabil să transfere aceste experienţe pentru a ajuta clienţii. Principalele produse de 
modelare a aplicaţiilor e­business pentru managementul liniei de aprovizionare sunt 
Lotus Domino şi MQ Series. Aceste produse includ servicii e­commerce şi produse 
pentru suportul de tranzacţii rapide şi fãrã probleme. 

2.3.4.6. Modalităţi de plată 

Contul de comerciant 
Contul  de  comerciant  este  total  diferit  de  conturile  bancare  obişnuite,  utilizate  în 
afacerile tradiţionale. El permite realizarea de  plăţi prin cărţi de credit sau de debit 
ca formă de plată electronică de la clienţi. Un cont de comerciant, implică existenţa 
unui  număr  de  identitate  (Merchant  ID)  şi  a    unui  terminal  la  punctul  de  vânzare 
(point of sale terminal ­ POS). Un terminal de acest fel (POS) poate comunica prin 
intermediul liniilor telefonice, asemănător unui fax. Prin acest terminal se citesc şi se 
înregistrează  informaţiile  despre  consumator de pe banda  magnetică  a  unei  cărţi  de 
credit  sau  de  debit.  După  procesarea  acestor  informaţii  POS  trimite  informaţiile  şi 
detaliile  tranzacţiei  către  institutiile  autorizate  să  proceseze  plata  (VISA,  AMEX, 
MASTERCARD  etc.  sau  la  banca  emitentă,  dacă  este  vorba  de  o  carte  de  debit). 
Acestea  răspund  cu  informaţia  dacă  fondurile/creditul  existent  sunt  suficiente 
efectuării plăţii şi autorizează sau declină tranzacţia. În situaţia în care comunicarea 
la  terminalul  POS  nu  este  posibilă  din  diverse  motive  (ex.  întrerupere  temporară), 
tranzacţia poate fi totuşi procesată manual la un număr de telefon gratuit (1­800). 

Un cont de comerciant care poate procesa tranzacţii şi prin Internet se distinge prin 
aşa­numitul cont de comerciant de tip MOTO (mail order / telephone order). Un 
fapt  puţin  cunoscut  şi  respectat  este  acela    că  procedura  legală  în  tranzacţiile  prin 
Internet  este  să  se  expedieze  produsul  către  destinatar,  înainte  de  încasarea  sumei 
corespunzătoare de pe cartea de credit/debit a clientului. În mod evident, autorizarea 
încasării  este  obţinută  însă  înainte  de  expedierea  produsului,  pentru  a  avea 
confirmarea  ca  există  fonduri  disponibile  şi  a  elimina  riscurile  în  caz  de  furt. 
Transferul bancar are loc numai după ce produsul este în drum spre consumator. 

Furnizorul  contului  de  comerciant  poate  influenţa  alegerea  sistemului  de  shopping 
cart.  În  cazul  tranzacţiilor  în  timp  real  care  oferă  şi  palta  online,  este  necesar  ca 
formularul  de plată  să  poata  fi  legat  la  serviciile  de  autorizare  oferite  de  furnizorul 
contului de comerciant. Dacă nu este posibil, cumpărătorul va fi pus fi în situaţia de a 
nu  putea  procesa  tranzacţiile,  nici  măcar  manual.  De  aceea,  este  absolut  necesară 
verificarea  sistemelor  de  shopping  cart  care  acceptă  furnizorul  contului  de 
comerciant.  În  aceste  condiţii  cunoaşterea  acestor  detalii  pot  influenţa  semnificativ 
tipul de afacere electronică pentru care o anumită firmă optează. 

Sistemele electronice de plăţi 
Sistemele  electronice  de  plăţi  trebuie  să  atingă  nivele  ridicate  de  securitate,  viteză, 
caracter  privat  şi  confidenţial,  descentralizare  şi  internaţionalizare  şi  să  fie  unanim 
acceptate de comercianţi şi oameni de afaceri. O trăsătură comună a majorităţii acestor

64 
soluţii  o  constituie  utilizarea  tehnicilor  criptografice  care  asigură  confidenţialitatea, 
autenticitatea  şi  integritatea  mesajelor  transferate  între  entităţile  implicate.  În  aceste 
sisteme  sunt  implicate,  în  general  trei  părţi  care  interacţionează  între  ele,  şi  anume:  o 
bancă,  un  cumpărător  şi  un  vânzător.  Un  sistem  electronic  de  plăţi 16  este  alcătuit  din 
două nivele care sunt:[Roşca_2004] 
1.  nivelul utilizator care cuprinde mulţimea tuturor utilizatorilor şi a tranzacţiilor care 
au loc între aceştia. Utilizatorii sunt împărţiţi în trei grupuri, în funcţie de modul în 
care  aceştia  interacţionează între ei în  cadrul unei  tranzacţii. Aceste  grupuri sunt 
cumpărătorii, vânzătorii şi băncile. 
2.  nivelul  sitem  care  cuprinde  mulţimea  entităţiilor  fizice  şi  a  relaţiilor  care  se 
stabilesc între ele. Entităţile pot îndeplini unul din următoarele roluri: purtător de 
bani electronici sau registru de casă. 

Emitent bani  Emitent bani 
reali  electronici 

6.Bani 
1.Deschidere  2.Bani reali  electronici 
cont, bani  3.Bani 
electronici  7.Bani reali 
reali  4.Bani 
electronici 
Cumpărăto  Vânzător 

5.Produse, 
Figura 3.11:Arhitectura unui sistem de plăţi electronice (adaptare )[]

Arhitectura unui sistem electronic de plăţi poate fi reprezentată grafic ca din figura 4.11. 
şi acest sistem electronic de plăţi poate folosi următoarele modalitãti de platã 17 
·  cartela inteligentă (smartcard) care este un cip încorporat într­o cartelă de plastic. 
Spre  deosebire  de  o  catelă  de  credit  obijnuită,  un  smartcard  dispune  de  un 
microprocesor. Comunicarea cu punctul de acces se face printr­un contact direct cu 
dispozitivul  specializat  în  citirea  cartelelor  iar  cumpărătorul  nu  are  acces  la 
instrumentele soft şi hard ale dispozitivului de citire a cartelei fapt ce conferă un 
plus de siguranţă băncilor. 
·  portofelul  electronic cu observator care  este alcătuit  din  două  calculatoare;  unul 
aparţine clientului, prin care acesta comunică cu punctul de acces al sistemului de 
plăţi electronice, iar celălalt aparţine băncii, fiind încorporat în cel al clientului, şi 
care previne dubla cheltuire a banilor electronici. 
·  punctul  de  vânzare  (POS)  care  este  folosit  de  către  vânzător  pentru  a  stoca 
temporal banii electronici. 
·  distribuitorul  de  bani  electronici  este  un  dispozitiv  prin  care  se  încarcă  bani 
electronici  în  portofelul  electronic  al  cumpărătorului.  Acesta  distribuitor  are  mai 
multe forme: 
16 
www.softnet.ro/library/files/papers/Introducere_in_Comert_electronic.pdf: 
17 
www.softnet.ro/library/files/papers/Introducere_in_Comert_electronic.pdf: 

65 
­ distribuitor cont­bani electronici care permite incrementarea valorii din portofel, 
pe baza retragerii unei sume de bani reali din contul deschis de cumpărător; 
­ distribuitor carte de credit­bani electronici care permite incrementarea valorii din 
portofel pe baza creditării cumpărătorului de către o casă de credit; 
­ distribuitor  numerar­bani  electronici  permite  incrementarea  valorii  din  portofel 
prin colectarea de la cumpărător a unei sume cash. 

Mijloacele de  plată  folosite  în  comerţul  electronic  sunt:cecul  on­line,  ordinul  de  platã, 
plata la ramburs, plata prin card de credit, plãti mobile (m­payment), etc 
Cecul on­line care este un înscris cu ajutorul căruia o persoană dă ordin unei bănci să 
plătească  o  sumă  de  bani  beneficiarului.  Cecul  este  una  dintre  cele  mai  nesigure 
modalităţi de plată, din cauza faptului că legislaţia din ţara noastră nu prevede o metodă 
simplă de recuperare a banilor în cazul în care cumpărătorul emite un cec fără acoperire. 
În ciuda acestui dezavantaj, există la ora actuală un număr destul de mare de magazine 
virtuale care acceptă şi folosesc acest mijloc de plată on­line. 
Ordinul de plată care este emis de plătitor şi este  adresat băncii deţinătoare a contului 
său. Prin intermediul ordinului de plată, plătitorul cere băncii la care are deschis un cont, 
să plătească o sumă determinată unui anumit beneficiar. Ordinul de plată este  cea mai 
utilizată metodă de plată în România, mai ales în tranzacţiile între persoane juridice. 
Plata ramburs  care este un sistem de expediere a mărfurilor, conform căruia destinatarul 
este  obligat  să  achite  la  primire,  expeditorului,  contravaloarea  mărfii.  Principalele 
dezavantaje  ale  acestui  sistem  sunt  date  de  valoarea  limitată  a  tranzacţiilor,  iar  pentru 
comerciant  lipsa unei garanţii  că  destinatarul  va  ridica  şi  plăti  marfa.  Aceasta este  cea 
mai  răspândită  metodă  în  comerţul  electronic  românesc,  datorită  răspândirii  reduse  a 
cărţilor de credit sau de debit. 
Plata prin cardul de credit Sistemul de cărţi de credit a fost creat în scopul de a­i permite 
cumpărătorului să­şi  satisfacă  nevoia de cumpărare de bunuri şi  servicii, chiar dacă  nu 
dispune la un anumit moment de banii necesari. Prin folosirea cărţii de credit, riscul este 
transferat de la vânzător la instituţia financară care a emis credit card­ul. 
Plata prin cardul de credit  se face astfel: 
1.  cumpărătorul prezintă vânzătorului cartea de credit; 
2.  vânzătorul  trimite  numărul  cărţii  de  credit  şi  detaliile tranzacţiei  la  un  sistem  de 
autorizare; 
3.  sitemul de autorizare poate, fie să autorizeze direct tranzacţia fie, să o direcţioneze 
la banca emitentă a cărţii de credit pentru aprobare; 
4.  la anumite intervale de timp vânzătorul trimite detaliile tranzacţiilor aprobate spre 
banca sa; 
5.  după ce tranzacţiile, pentru care banca respectivă este şi colectoare şi emiţătoare de 
cărţi  de  credit,  au  fost  procesate,  aceste  informaţii  sunt  transmise  la  asociaţia 
emiţătorilor de cărţi de credit 
6.  la sfârşitul lunii, cumpărătorul primeşte facturile pe care trebuie să le achite, astfel 
va plăti dobânda pentru creditul acordat de banca ce a emis cartea de credit. 

2.3.5. Sumar 
În cadrul acestui modul s­au prezentat principalele categorii de tranzacţii electronice, 
caracteristicile  si  particularităţile  fiecăruia,  categorii  de  articole  tranzacţionate, 
categorii  de  tranzacţii  de  afaceri,  avantajele  şi  dezavantajele  comerţului  electronic

66 
atât  pentru  beneficiar  cât  şi  pentru  consumator,  bariere  în  dezvoltarea  comerţului 
electronic. 

2.3.6. Sarcini şi teme ce vor fi notate

·  Caracteristici ale categoriilor B2B, B2C, G2G, G2B, B2E, G2E
·  Specificul unui magazin virtual
·  Ce este o licitatie electronică? 
Licitaţiile  electronice  (e­auctions)  permit  achiziţionarea  prin  intermediul  unei 
licitaţii, a unor produse de care indivizii nu au nevoie în mod frecvent.
·  Ce sunt comunităti virtuale ?
·  Ce este un e­shop, e­mall ? 
Magazinul electronic (e­shop) reprezintă modelul sub care se desfăşoară în general 
comerţul  electronic de  tip  B2C.  Un  magazin  electronic  oferă  firmelor posibilitatea 
de a­şi prezenta oferta prin intermediul mediilor virtuale. Avantajele acestui model 
de  afacere  este  în  principal  accesul  la  o  piaţă  extinsă,  chiar  internaţională,  piaţă 
care în acest caz devine mai accesibilă fimelor mici şi mijlocii. 
Magazin electronic universal (e­mall):  reprezintă o transpunere în spaţiul virtual al 
marilor complexe comerciale, prin intermediul unui site Web care cuprinde oferta 
mai multor magazine. Aceste magazine oferă spre vânzare produse diferite.
·  Se  va  urmări  definirea  soluţiilor  specifice  pentru  e­recruitment,  e­ 
procurement, a­auction, e­marketing, e­management, e­business,
·  Etapele specifice de derulare a unei tranzacţii electronice. 

2.3.7. Bibliografie modul 

[7]  Rusu  L.,  Arba  R.,  Breşfelean  P.,  Mureşan  L.,  Buchmann  R.,  Vereş  O  – 
Modele de afaceri pe Internet, Ed. Risoprint, Cluj­Napoca, 2007 
[8]  Buraga  S  ­  Proiectarea  site­urilor  WEB­Design  şi  funcţionalitate,  Editura 
Polirom, 2005 
[9]  http://intranet/cicv.fr 
[10]  http://www.w3.org/TR/1998/REC­xml­19980210.html, Feb. 1998. 
[11]  http://www.w3c.ord/standards 
[12]  Roşca,  Gh.I  şi  colab­Comerţ  electronic­Concepte,  tenologii  şi  aplicaţii, 
Editura Economică, Bucureşti, 2004

67 
2.4. Modulul 4: Securitatea datelor 

2.4.1. Scopul şi obiectivele modulului 
Scopul  acestui  modul  este  familiarizarea  cursantului  cu  termeni  specifici  de 
securitate a datelor   i implicit a aplica  iilor Web. Vor fi prezentate no  iuni privind 
cerin  ele  de  securitate  a  tranzac  iilor  electronice,  protocoale  de  securitate, 
modalită  i de criptare a datelor in cadrul aplica  iilor, no  iuni precum certificatul 
digital   i  nu  în  ultimul rând  vor  fi  prezentate  principalele  protocoale  de  securitate 
(SET, SSL) 

2.4.2 Cerinţe de securitate a tranzacţiilor electronice 

Intr­un  sistem  electronic,  caracterizat  de  accesul  la  mare  distanţă  a  informaţiilor, 
numeroase  rapoarte  subliniază  faptul  că  în  dezvoltarea  afacerilor  apar  o  serie  de 
probleme legate de: 
Securitatea  internă,  cunoscute  fiind  numărul  mare  al  infracţiunilor  de  securitate 
produse de către persoane din interior; 
Atacurile  externe  continue,  cunoscute  ca  atacuri  frecvente  ale  hacker­ilor  care 
încearcă  diverse  modalităţi  de  perturbare  a  securităţii  şi  integrităţii  datelor  şi 
acţionează asupra conexiunii dintre client şi server; 
Codul maliţios creat cu scop distructiv, rău intenţionat, mai ales în limbajul Java; 
Atacurile  la  servicii  care  încearcă  să  ocolească  mecanismele  de  confidenţialitate  şi 
integritate. 

O altă caracteristică exenţială a tranzacţiilor o constituie  atomicitatea acestora, dat 
fiind  faptul  că  orice  tranzacţie  ce  presupune  mai  multe  operaţii  distincte  este 
considerată reuşită abia dacă toate operaţiile s­au efectuat cu succes la fel cum orice 
eşec al unei operaţii obligă aplicaţia să revină la starea iniţială considerând tranzacţia 
eşuată. 
O  altă  cerinţă  presupune  că  starea  sistemului  rămâne  consistentă  după  terminarea 
unei  tranzacţii.  De  exemplu,  în  urma  unei  tranzacţii,  stocul  de  produse  rămâne 
pozitiv sau nul, soldul unui cont bancar este pozitiv,etc. 
Izolarea tranzacţiilor are rol de protecţie pentru că fiecare tranzacţie nu poate vedea 
rezultatele parţiale ale altor tranzacţii ce manipulează aceleaşi date. Izolarea permite 
tranzacţiilor citirea şi scrierea simultană în aceeaşi bază de date, fără a depinde unele 
de  altele  şi  astfel  fiecare  client  vede  baza  de  date  ca  şi  cum  ar  fi  unicul  utilizator. 
Sistemul  de  tranzacţii  utilizează  protocoale  de  sincronizare  care  permit  automat 
blocarea  tranzacţiilor  şi  garantează  faptul  că  nici  o  altă  tranzacţie  nu  poate  opera 
asupra datelor blocate. 
Orice  cădere  a  sistemului  indiferent  de  natura  acestora  nu  afectează  modificările 
asupra bazei de date, datorită proprietăţii de durabilitate a tranzacţiilor. 

In domeniul tranzacţiilor electronice apar o serie de cerinţe minime de securitate: 
Confidenţialitatea presupune ca datele sunt păstrate în forma criptată inclusiv faţă de 
vânzătorul care supraveghează tranzacţia pentru a preveni ascultarea şi înregistrarea

68 
neautorizată.  Această  caracteristică    presupune  totodată  şi  criptarea  canalelor  de 
comunicaţie între cumpărător şi vânzător. 
Autentificarea originii tranzacţiilor implică suportul pentru semnătura digitală, care 
se referă la posibilitatea de a identifica identitatea expeditorului, cunoscut fiind faptul 
că doar pentru cumpărător autentificarea este opţională. 
Integritatea datelor este o cerinţă menţinută permanent în cadrul plăţii electronice şi 
este asigurată prin calculul unei chei de integritate a mesajului. 
Nerepudierea  este  împiedicarea  nerecunoaşterii  tranzacţiei  de  către  expeditor  şi 
garantează integritatea şi originea tranzacţiilor din punct de vedere al expeditorului şi 
nu al destinatarului. Prin această cerinţă se ermite transmiterea tranzacţiilor către alţi 
destinatari,    care  pot  verifica  identitatea  originii  mesajului  precum  şi  a 
intermediarului. La recepţia acesteia se verifică integritatea acesteia şi faptul că nu a 
fost alterată de către  intermediari. O aplicaţie importantă a acestui tip de serviciu o 
constituie ordinele de comandă transmise prin e­mail. 
Aplicarea selectivă a unor servicii este necesară în special la acoperirea unei părţi a 
tranzacţiilor  (numărul  cărţii  de  credit,  pin­ul,etc.)  ce  sunt  inaccesibile  clar 
vânzătorului. Pentru aceasta se folosesc sisteme criptografice cu chei publice. 

2.4.3. Protocoale de securitate 

Pentru  asigurarea  protecţiei  împotriva  acestor  atacuri  se  realizează  protocoale 


specifice:
·  protocol  de  transport  sigur  end­to­end,  necesar    pentru prevenirea  atacurilor 
de modificare şi ascultare a reţelei;
·  protocol  de  plată  electronică  sigura  destinat  prevenirii  atacurilor  de  la 
serverul vânzătorului. 
Procedurile de stingere a obligaţiilor reciproce includ:
·  recepţia mărfurilor;
·  procesarea facturilor;
·  procesarea instrucţiunilor de plată; 

Instrucţiunile  de  plată  date de  cumpărător băncii  sale pot avea  un  suport  electronic 


oferit  de  specificaţiile  EDI.  Riscul  de  fraudă  este  destul  de  ridicat,  fiind  necesară 
plata  unei  bonificaţii  pentru  îmbunătăţirea  securităţii  mesajelor  care  conţin 
instrucţiuni  de  plată.  Transferarea  banilor  de  banca  cumpărătorului  la  cea  a 
vânzătorului  se  realizează  prin  intermediul  unor  specificaţii  pentru  transferul 
electronic  de  fonduri  EFTS  (Electronic  Funds  Transfer  System)  .  Există  multe 
variaţii  în  cadrul  mecanismului  de  plată,  mai  ales  în  cazul  comerţului,  unde 
asigurarea în prealabil de capacitatea de plată a cumpărătorului este o condiţie pentru 
livrarea mărfurilor. 

Un  protocol  electonic  de  plată  este  un  protocol  de  comunicaţie  între  patru  părţi 
reprezentate  de  vânzător,  cumpărător,  banca  emiţătoare  şi  un  furnizor  de  cărţi  de 
credit  [Crede96].  Pentru  un  sistem  electronic  pe  Internet  care  utilizează  plata 
electronică, cerinţele de securitate pot fi divizate în două categorii : 
securitatea  canalului  de  transmisie,  care    se  referă  la  securitatea  conexiunii  şi  este 
asigurată de un protocol securizat la nivelul transport;

69 
securitatea  specifică  plăţii,  privitoare  la  protocolul  de  plată  electronică  şi  care  se 
realizează prin furnizarea semnăturii, non­repudiere, criptare. 
Protocolul de plată electronică se  va baza pe serviciile oferite de nivelul  inferior de 
transport,  ţinând    cont  de două  aspecte  esenţiale  funcţiile  şi  serviciile  primite  de  la 
nivelul  de  transport  (confidenţialitate,  autentificare,  integritatea  datelor)  precum  şi 
serviciile  de  plată  pe  care  trebuie  să  le  furnizeze  părţilor,  caracterizate  de: 
confidenţialitate, semnături digitale, etc. 

Principala preocupare a celor care dezvoltă afaceri în spaţiul  virtual este securitatea 
datelor şi informaţiilor transmise prin reţea, principalul motiv din cauza căruia foarte 
multe  companii  nu  au  dezvoltat  încă  soluţii  IT.  Continuitatea  operaţiunilor  si 
funcţionarea  corectă  a  sistemelor  informatice  este  esentială  pentru  buna  derulare  a 
afacerilor virtuale. Ameninţările la adresa informaţiei sunt atacuri directe la calitatea 
şi eficienţa afacerilor. Obiectivul  securităţii  IT este de a găsi soluţii care să elimine 
daunele  produse  sau  să  le  reducă  la  un  nivel  acceptabil.  Sistemele  sunt  supuse  la 
atacuri  încă  de  la  apariţia  Internetului,  dar  niciodată  nu  au  fost  atât  de  multe 
computere  în  reţea  şi  nici  nu  au  existat  atâtea  "arme  informatice"  automatizate, 
disponibile  răufăcătorilor.În  prezent,  una  din  problemele  comunicaţiei  datelor  o 
reprezintă securitatea transmisiei şi recepţiei lor. 

Conform rezultatelor furnizate de Datapro Research, 44% din atacurile care se dau pe 
Internet  sunt  furturi  de  bani,  16%  deteriorare  de  software,  în  timp  ce  furtul  de 
informaţii  ocupă  doar  16%  din  totalul  "crimelor  electronice".  Soluţia  impune 
asigurarea securităţii sistemelor, având în vedere toate nivelurile şi toate modalităţile 
prin care cineva poate compromite rezultatele muncii realizate. 

Orice  companie  care  îşi  pregăteşte  infrastructura  de  Internet  trebuie  să  asigure 
implementarea unui minim nivel de securitate care, conform Institutului de Standarde 
Britanic trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: 
1.  alocarea  responsabilităţilor  în  domeniul  securităţii  printr­o  echipă  formată  din 
oameni de încredere ce trebuie să se preocupe permanent de implementarea unor noi 
măsuri  de securitate; 
2.  întregul  personal  cu  acces  la  date  trebuie  să  fie  informat  şi  instruit  asupra 
măsurilor de securitate implementate, pentru a putea fi capabili să raporteze imediat 
diversele incidente care li se par suspecte; 
3. implementarea unor soluţii antiviruş cât mai performante; 
4. protejarea datelor companiei; 
5. controlul fişierelor copiate din reţele externe sau din Internet; 
6. concordanţa dintre măsurile de securitate luate şi legislaţia în vigoare; 
7.  definirea unor niveluri de acces astfel încât  nu toate datele să  fie accesibile, fără 
nici un fel de bariere. 

Tranzacţiile electronice depind de etapa de efectuare a plăţii şi implicit de securităţatea 
acestei etape. Protocoalele de plată electronică cele mai cunsoscute sunt: SET (Secure 
Electronic  Transaction),  SSL  (Secure  Sockets  Layer),    SNPP şi IBS, JEPT  (Joint 
Electronic  Payment)  iniţiative  dezvoltate  de  W3C  şi  CommerceNet,  EMY­  cărţi  de 
credit sau debit utilizând tehnologia cipurilor, dezvoltate de Europay, Mastercard şi Visa,

70 
E­Check  –Electronic  Checkbook  bazat  pe  un  smart  card  al  FSTC  (US­Financial 
Services and Tehnology Consortium). 

2.4.4. Criptarea datelor 

Securitatea  reprezintă  un  proces  ­  un  mod  de  a  gândi  legat  de  sisteme,  reţele, 
utilizatori şi aplicaţii care îmbrăţişează un  set de tehnologii. Setul minim de cerinţe 
pe care trebuie să le respecte o aplicaţie ce utilizează sistemele bazate pe securitate 
sunt:  Confidenţialitatea:  menţinerea  caracterului  privat  al  informaţiei,  Integritatea: 
dovada  că  respectiva  informaţie  nu  a  fost  modificată,  Autenticitatea:  dovada 
identităţii celui ce transmite mesajul, Non­repudierea: siguranţa că cel ce generează 
mesajul nu poate să­l denigreze mai târziu. Toate aceste proprietăţi pot fi îndeplinite 
prin utilizarea de chei publice criptografice. Criptografia este considerată a fi o artă 
sau  ştiinţă  de  menţinere  a  mesajelor  secrete,  asigurând  confidenţialitatea  prin 
criptarea unui mesaj utilizând chei asociate cu un algoritm. Cheia utilizată trebuie să 
fie  secretă  ambelor  părţi,  problema  reprezentând­o  managementul  cheilor  şi 
menţinerea  lor secretă. Criptografia are  la bază  codificarea mesajelor, un bloc fiind 
substituit  prin  altul,  respectând  anumite  reguli.  Codificarea  se  poate  realiza  în  mai 
multe moduri acestea având următoarele proprietăţi comune:
·  atât intrările cât şi ieşirile sunt reprezentate ca stream­uri (fluxuri) de octeţi;
·  criptarea unei date se realizează cu ajutorul unei chei;
·  decriptarea datei se realizează tot cu o cheie. 
Criptarea  se poate  realiza  cu  chei simetrice sau  asimetrice.  Prima  se  realizează  cu 
aceeaşi  cheie  la  criptare  şi  la  decriptare,  iar  cealaltă  cu  chei  diferite.  Criptarea 
asimetrica  are  avantajul  că  una  din  chei  (cea  de  criptare)  poate  fi  făcută  publică. 
Această cheie de criptare poate fi transmisă oricui, în timp ce cheia de decriptare este 
deţinută  de  cel  ce  a  criptat,  fiind  denumită  cheie  privată.  Un  alt  avantaj  al  cheilor 
asimetrice  este  că  asigură  identitatea.  Dacă  o  persoana  X  criptează  un  mesaj  cu  I 
cheie privată şi transmiţându­l unei persoane Y, aceasta îl poate decripta cu o cheia 
publică putem spune că Y are certitudinea că mesajul vine de la X. Această idee are 
la bază şi semnăturile digitale. Criptarea simetrică are avantajul  vitezei, fiind foarte 
utilă la criptarea fişierelor locale. 
Algoritmi de criptare cu cheie privată:
·  Data  Encryption  Standard  (DES)  –  este  un  standard  guvernamental, 
implementând o cheie de 56 de biţi;
·  Triple­DES – este un algoritm care foloseşte algoritmul DES de trei ori, cu două 
chei diferite pentru a face DES­ul de două ori mai sigur;
·  Rivest’s Code algoritms (RC2 şi RC4) – sunt algoritmi proprietari distribuiţi prin 
RSA Data Security şi permit chei cu lungimi de la 1 la 1024 de biţi;
·  International Data Encyption Algoritm (IDEA) – este un algoritm de criptare în 
bloc, dezvoltat în Elveţia;
·  SkipJack  –  este  un  algoritm  secret  dezvoltat  de  National  Security  Agency  din 
SUA, pentru utilizare civilă. 
Algoritmi de criptare cu cheie publică:
·  Diffie­Helmane  –  este  un  sistem  proiectat  pentru  a  fi  folosit  de  către  doi 
participanţi activi  la o conversaţie electronică şi foloseşte o a treia cheie  numită 
cheie de sesiune;

71 
·  RSA – este un algoritm care criptează informaţiile cu o cheie publică disponibilă, 
cu  decriptarea  informaţiilor  numai  prin  cunoaşterea  cheii  private.  Este  adesea 
folosit pentru semnăturile  digitale şi este una din cele mai importante forme de 
criptografiere cu cheie publică. 
Opţiuni de criptare 
Implementarea criptării într­un Intranet poate să solicite ajutorul unui expert 
în  securitate.  Dacă  site­ul  urmează  să  asigure  tranzacţii  comeriale  se  impune 
folosirea  uneia  sau  mai  multor  opţiuni  de  criptare,  pentru  asigurarea  securităţii 
informaţiilor clienţilor, (cum ar fi numerele de la cardurile de credit). Aceste opţiuni 
includ: 
­  Secure http (S­http) – este o extensie a protocolului http, care foloseşte criptarea; 
­  Secure  Sockets  Layer  (SSL)  –  este  un  protocol  de  pe  stratul  de  transport  al 
reţelelor,  proiectat  iniţial  de  Netscape,  inclus  acum  de  majoritatea  serverelor  şi 
browserelor Web; 
­  Private Communications Technology (PCT) – este o versiune Microsoft a SSL­ 
ului, cu o autentificare mai bună a clintului; 
­  Kerberos  –  este  o  tehnologie  de  criptare  folosită  de  standardul  Distributed 
Computing Environment (DCE). A fost proiectat  pentru a oferi autentificarea  şi 
criptarea  asupra  modificărilor  efectuate  de  clienţi  şi  servere.  El  asigură  o 
puternică autentificare într­un mediu distribuit; 
­  Trusted  Information  Systems  Firewall  Toolkit  (TIS  FWTK)  –  este  un  server  de 
autentificare folosit pentru a verifica utilizatorii de pe Internet, şi sprijină câteva 
implementări ale tehnologiei smart cardurilor; 
­  Secure  Electronic  Transaction  (SET)  –  este  folosit  de  către  VISA  şi 
MASTERCARD pentru securitatea tranzacţiilor; 
­  Pretty  Good  Privacy  (PGP)  –  este  un  program  ce  foloseşte  criptarea  pentru  a 
proteja  intimitatea  e­mail­urilor  şi  fişierelor,  dar  poate  fi  utilizat  şi  pentru 
semnăturile digitale. Se bazează pe algoritmul de criptare cu cheie publică RSA. 

2.4.5. Certificatul Digital 

O definiţie simplă şi eficientă este destul de greu de realizat, datorită, pe de o parte, 
multiplelor  funcţii  pe  care  le  poate  avea  (şi  care  duc  uneori  la  abordarea  acestui 
subiect în mod unilateral), iar pe de altă parte din cauza necesităţii de a utiliza o serie 
de termeni specializaţi. Dar cea mai apropiată şi inteligibilă pare a fi următoarea: o 
colecţie de date electronice, ce leagă datele de semnare sau verificare de o persoană 
şi  confirmă  identitatea  acesteia,  utilizată  în  special  în  derularea  afacerilor  şi 
tranzacţiilor  în  spaţiul  Web.  Însă  problema  acestei  definiţii  este  că  noţiunea  de 
persoană  nu  trebuie  înţeleasă  în  sens  textual  deoarece  un  certificat  digital  poate 
aparţine  foarte  bine  şi  unui  server  Web,  care  utilizează  această  modalitate  de 
autentificare pentru a căpăta credibilitate în faţa utilizatorilor. Astfel, atunci când prin 
intermediul unui browser este trimisă serverului o informaţie cum ar fi numărul cărţii 
de  credit  necesar  unei  tranzacţii  online,  browserul  va  verifica  cheia  publică  a 
certificatului digital al serverului. 

Pentru a putea construi cheia ce se utilizează în timpul transmisiei se apelează la "o 
treia  parte"  de  încredere  denumită  Autoritate  Certificatoare  (CA  ­  Certification

72
Authority). Ea generează un Certificat Digital ce generează o cheie publică. Cheia nu 
trebuie să conţină ambiguităţi, înglobând datele personale care apoi sunt împachetate 
şi  semnate.  Un  Certificat  Digital  este  un  document  ce  conţine  patru  mari 
componente: 
1.  cheie publică; 
2.  informaţia ce leagă cheia publică de deţinătorul ei; 
3.  informaţia de validitate a certificatului; 
4.  semnătura digitală; 
Certificatele  sunt  clasificate  ca:  certificate  self­signed  şi  certificate  CA­signed. 
Primul este semnat de deţinătorul cheii iar al doilea de o altă persoană cu autoritate. 
Ele  funcţionează  ca  şi  containere  de  chei  publice  iar  informaţia  tipică  include: 
numele  deţinătorului,  e­mail­ul  acestuia,  numele  companiei,  telefonul,  informaţii 
legate  de  certificat,  un  număr  serial,  un  indicator  de  nivel  de  încredere,  dată  a 
generării, dată a expirării.   Informaţia colectat şi  deţinută de proprietar este referită 
de nume distincte (sau Dname). Un certificat conţine două Dname: al deţinătorului şi 
al celui ce l­a generat. 

Non­repudierea  este  o  altă  proprietate  a  securităţii  oferind  certitudinea  că  cel  ce 
transmite  mesajul  nu  poate  să  nege  mai  târziu  ce  a  transmis.  Observam  că 
integritatea,  confidenţialitatea  şi  non­repudierea  sunt  asigurate  prin  criptografia 
cheilor  publice.  Un  certificat  digital  bazat  pe  infrastructura  cheilor  publice  (Public 
Key  Infrastructure­PKI)  asigură  rezolvarea  tuturor  problemelor.  Componentele  PKI 
sunt : 
Autoritatea  Certificatoare  (CA)  care  este  responsabilă  cu  generarea  şi  revocarea 
certificatelor; 
Autoritatea  Registratoare  (RA)  are  ca  responsabilitate  verificarea  construcţiei 
generate de cheile publice şi identitatea deţinătorilor; 
Deţinătorii de Certificate (subiecţii): oameni, maşini sau agenţi software care deţin 
certificate şi le pot utiliza la semnarea documentelor; 
Clienţii care validează semnătura digitală şi certificarea de la un CA; 
Depozitele  stochează  şi  fac  accesibile  certificatele  şi  Listele  de  Revocare  a 
Certificatelor (CRLs ­Certificate Revocation Lists); 
Politicile de securitate  definesc procesele şi principiile de utilizare a criptografiei. 

O  cheie  criptograficã  este,  de  fapt,  un  fişier.  Cheia  privată  se  află  pe  calculatorul 
utilizatorului, pe o dischetă personală sau pe un card. Referitor la cheia publică se pot 
face  nenumărate  copii    care  sunt  distribuite  oriunde  se  doreşte  dar  utilizatorii  au 
nevoie de ambele chei, ele fiind puternic legate una de alta. Algoritmii de criptare cu 
cheie publică prezintă o complexitate foarte mare bazându­se, în general, pe operaţii 
matematice complexe, cu numere întregi foarte mari (sute de cifre zecimale), ceea ce 
conferă o securitate deosebită. 
Un  certificat  digital  este  emis  de către  o  autoritate de  certificare  şi  conţine  în  mod 
obligatoriu următoarele  date:  numele  posesorului,  un  număr  serial,  data  expirării,  o 
copie  a  cheii  publice  (utilizată  la  criptarea  mesajelor  şi  a  semnăturilor  digitale)  şi 
semnătura  digitală  a  instituţiei  emitente,  care  garantează  destinatarului  validitatea 
certificatului.

73 
Din  datele  prezentate  mai  sus,  se  remarcă  importanţa  a două  verigi în  acest  lanţ  al 
posibilităţii  de  a  căpăta  o  identitate    în  spaţiul  virtual:  autoritatea  de  certificare  şi 
criptografia cheii publice. 
Combinaţia  de  cheie  publică  ­  cheie  privată  este  de  fapt  fundamentul  certificatelor 
digitale.  Certificatele  digitale  sunt  utilizate  nu  numai  pe  Internet,  ele  putând  fi 
implementate  şi  la  nivelul  unei  reţele  de  tip  LAN,  care  solicită  un  acces  securizat. 
Autoritatea  de  certificare    joacă  rolul  unui  garant  al  certificatului  digital  şi,  prin 
aceasta, al tranzacţiilor desfăşurate prin intermediul acestuia. În momentul în care o 
organizaţie sau o persoană se hotărăşte să solicite un astfel de certificat, se adresează 
unei astfel de autorităţi, ea devenind pentru aceasta subiectul certificării. Autoritatea 
de certificare mai este cunoscută şi sub denumirea de furnizor de certificate. La ora 
actuală,  cea  mai  importantă  autoritate  de  certificare  este  compania  Verisign 
(www.verisign.com),  care  emite  certificate  digitale  pentru  companii  precum 
Microsoft,  Symantec, Yahoo  şi  alţi  giganţi  ai  lumii IT.  Cea  mai  importantă parte  a 
muncii  unei  companii  de  certificate  constă  în  a  se  asigura  ca  solicitantul  este  într­ 
adevăr  o  persoană  reală  care  îşi  asumă  responsabilitatea  activităţilor  desfăşurate  în 
spaţiul virtual. Interesant de remarcat este că Verisign desfăşoară o serie de programe 
şi pune la dispoziţie software­uri care permit oricărei companii să devină o astfel de 
autoritate, ceea ce inseamnă că orice firmă care este dispusă să investească o anumită 
sumă şi timp poate deveni o furnizoare de certificate. 

Semnătura digitală 
Semnătura electronică satisface  condiţia de autentificare, nefalsificare, nereutilizare, 
nealterare,  nerepudiere.  Dacă  am  dori  să  o  caracterizăm  din  punctd  e  vedere  func 
ţional putem spune că este:
·  autentică  şi se verifică numai cu cheia publică a emiţătorului;
·  nefalsificabilă pentru că  numai emiţătorul cunoaşte cheia secretă proprie;
·  nereutilizabilă deoarece se elaborează în funcţie de conţinutul documentului, 
cel care este criptat;
·  nealterabilă  fiindcă  orice  alterare  a  conţinutului  documentului  face  ca 
semnătura să nu mai fie verificabilă cu cheia publică a emiţătorului;
·  nerepudiabilă  deoarece  receptorul  documentului  nu  are  nevoie  de  ajutorul 
emiţătorului pentru verificarea semnăturii. 

Protocolul  de  semnătură  digitală  foloseşte  o  funcţie  hash.  Această  funcţie  poate  fi 
simplă,  (de  exemplu  adăugarea  tuturor  cifrelor  de  1  în  mesajul  respectiv),  dar  de 
obicei  algoritmul  este  mult  mai  complex.  Probabilitatea  ca  două  mesaje  diferite  să 
aiba aceeaşi valoare hash este nesemnificativă. Cu ajutorul funcţiei hash se realizează 
un rezumat al documentului:
·  Se face un rezumat al documentului (message digest) cu ajutorul unei  funcţii 
hash;
·  Rezumatul documentului este cifrat cu cheia privată a emiţătorului, care astfel 
semnează;
·  Documentul este trimis către receptor;
·  Receptorul verifică semnătura în 3 paşi:
·  Se creează un nou rezumat al pretinsului document semnat,
·  Se  decriptează  rezumatul  semnat  (semnătura  documentului)  cu  cheia 
publică a emiţătorului.

74 
·  Se compară cele 2 rezumate iar în caz de coincidenţă, semnătura este 
validată. 

Majoritatea browserelor de web precum Internet Explorer sau Netscape Navigator au 
astfel de certificate preinstalate. Acestea, în  afara faptului că îi permit utilizatorului 
să se identifice, îi pot confirma şi dacă serverul de web cu care acesta intenţionează 
să  iniţializeze  o  tranzacţie  este  sigur  din  punct  de  vedere  al  autentificării. 
Certificatele sunt folosite de către protocolul SSL, utilizat in majoritatea browserelor 
de  e­commerce  pentru  a  crea  o  legatură  sigură  între  două  entităţi  care  urmează  să 
realizeze  o  comunicare  confidenţială.  Odată  obţinut,  certificatul  digital  trebuie 
instalat şi configurat astfel încât toate conexiunile realizate de către un utilizator să se 
facă  prin  intermediul  acestui  certificat.  Astfel,  în  cazul  Internet  Explorer  se  poate 
folosi Internet Explorer Certificate Manager pentru a instala certificatul. Acestea pot 
fi  înnoite  periodic,  ceea  ce  asigură  un  înalt  grad  de  securitate  reţelei  .  Certificatele 
digitale pot fi, de asemenea, şi îndepărtate din Internet Explorer. 

Trebuie  evitată  confuzia  care  se  face  între  semnătura  digitală  şi  certificatul  digital, 
acesta  din  urmă  având  funcţionalităţi  mult  mai  mari  decât  o  semnătură.  La  ora 
actuală, certificatele reprezintă cea mai sigură metodă de realizare a tranzacţiilor şi a 
afacerilor, fiind mult mai sigure decât o carte de credit, cu care, de asemenea, sunt 
uneori  confundate.  Astfel,  prin  intermediul  unui  certificat  digital  se  pot  face  atât 
tranzacţii  financiare,  dar  şi  schimburi  de  informaţie,  lucru  imposibil  la  o  carte  de 
credit. Utilizarea lor pe scară largă a făcut ca Internetul să devină un spaţiu mai sigur, 
dar nu au fost scutite de încercările de fraudă. Deşi încă nu sunt foarte populare pe 
piaţa româneasca, certificatele digitale au început deja să se impună, în special pentru 
companiile  care  desfăşoara  tranzacţii  prin  intermediul  Internetului,  o  categorie 
importanţa fiind producătorii de software care au apelat la aceasta modalitate pentru 
a­şi vinde produsele. 
Securitatea  tranzacţiilor  se  bazează  pe  o  serie  de  protocoale  de  comerţ  electronic. 
Desfăşurarea  tranzacţiilor  electronice  presupune  parcurgerea  următoarelor  trei  etape: 
negocierea, plata şi livrarea. 

Protocolul  SSL  (Secure  Sockets  Layer)  creat  de  Nestcape  este  disponibil  gratuit  pe 
principalii  navigatori  şi  recunoscut  de  organismele  de  autoreglare  a  reţelei­  Internet 
Engineering Tash Force 18 . Protocolul SSL nu cere introducerea codului de patru cifre de 
către client, fapt ce transferă riscul la comerciant. Riscul comerciantului constă în faptul 
că  nu  dispune  de  nici  un  mijloc  prin  care  să  verifice  dacă  plata  a  fost  efectuată  de 
proprietarul cărţii de credit sau de o altă persoană care a intrat în posesia credit cardului, 
prin săvârşirea unei infracţiuni. În cazul în care cartea de credit a fost furată, proprietarul 
de drept a credit cardului poate să refuze să plătească suma de bani cerută de comerciant 
pentru  produsele  cumpărate  de  persoana  care  a  furat­o.  Acest  risc  pe  care  şi­l  asumă 
comerciantul  rezultă  din  regula  nescrisă  a  Internet­ului  care  este:  ”atâta  timp  cât 
cumpărătorul nu  şi­a  înregistrat  codul de  identificare  personală din patru  cifre,  el  îşi 
poate  anula  plata  printr­un  simplu  apel  efectuat  bancherului”.  În  cazul  majorităţii 
litigiilor  de  plată  electronică,  bancherul  este  obligat  să  recrediteze  contul  clientului 
escrocat şi să demareze anchete pentru depistarea persoanei care a produs infracţiunea. 
18 
Dacã într­un colţ al ecranului, iconiţa cheie rămâne intactă, schimburile electronice sunt sigure şi 
comerciantul este demn de încredere.

75
SSL  posedã  o  soluţie  tehnică  la  trei  probleme  de  securitate  distincte  şi  anume: 
codificarea, autentificarea şi integritatea datelor. Când se transmit informaţii cu ajutorul 
protocolului SSL, acestea sunt codificate. Chiar dacă o persoană reuşeşte să fure datele 
în timp ce ele sunt transmise de la browserul clientului la serverul Web, respectivele date 
vor fi inutilizabile. Codificarea informaţiei, între un server Web şi un browser Web, se 
face printr­un algoritm de codificare public şi o cheie de sesiune secretă. Numărul de biţi 
dintr­o  sesiune  determină  puterea  de  codificare.  Exista  două  dimensiuni  standard  de 
cheie: pe 40 biţi şi pe 128 biţi. Funcţiile principale ale acestui sistem de protecţie sunt:
·  confirmarea server­ului, astfel încât utilizatorii să fie siguri că au accesat pagina de 
Internet căutată;
·  crearea unui canal de comunicaţie sigur, prin codificarea informaţiilor transmise de 
la utilizator la server, astfel încât să se împiedice accesul hackeri­lor la aceste date, în 
timpul transmiterii lor. 

Protocolul SSL permite, de asemenea, autentificarea unui server Web. Teoretic,. Pentru 
activarea  protocolului  SSL  se  cere  să  se  instaleze  un  certificat  de  server 19 .  Acest 
certificat  de  server  interzice  altor  site­uri  să  pretindă  că  sunt  site­ul  comerciantului  şi 
verifică identitatea site­ului, conţine informaţii despre site, organizaţia din care face parte 
firma care a eliberat certificatul. Protocolul de criptare la nivel de sesiune cel mai folosit 
este SSL, care utilizează o combinaţie de chei publice şi criptosisteme simetrice pentru a 
asigura confidenţialitate, autentificare  şi  integritatea datelor. La nivelul aplicaţiei există 
două  tehnici  diferite:  securizarea  individuală  a  aplicaţiilor  (S/HTTP  şi  S/MIME)  sau 
adoptarea  unor  tehnici  de  criptare  externe,  deasupra  aplicaţiilor  predefinite,  cum  sunt 
PGP  (Pretty  Good  Privacy)  sau  SET  (Secure  Electronic  Transfer).  SSL  utilizează 
tehnologia cheilor publice şi a certificatelor digitale pentru a autentifica serverul într­ 
o  tranzacţie  şi  să  protejeze  informaţiile  trimise  prin  Internet.  Tranzacţiile    SSL  nu 
necesită autentificare din partea clientului. Pentru a începe tranzacţia clientul trimite 
un  mesaj  serverului.  Serverul  răspunde  şi  trimite  certificatul  său  digital  pentru 
autentificare.  Clientul  şi  serverul  negociază  asupra  cheilor  de  sesiune  pentru  a 
continua  tranzacţia.  Cheile  de    sesiune  sunt  chei  secrete  simetrice  utilizate  pentru 
durata acestei  tranzacţii particulare. După stabilirea acestor chei, comunicaţia între 
client şi server se poate continua. Chiar dacă SSL protejează informaţia trimisă prin 
Internet,  acesta  nu  asigură  protecţie  informaţiilor  private,    cum  sunt    numărul 
cardului  de  credit.  Când  un  comerciant  primeşte  informaţii  despre  un  credit  card 
printr­o  comandă  ,  această  informaţie  este  decriptată  şi  stocată  pe  serverul 
comerciantului până când comanda este plasată. Dacă serverul nu oferă securitate de 
un nivel ridicat, orice persoană neautorizată poate accesa aceste informaţii. 

Protocolul  SET  (Secure  Electronic  Transaction 20 )  a  fost  dezvoltat  de  Visa  şi 
MasterCard în anul 1996, cu sprijinul IBM, Microsoft, Netscape, GTE, SAIC, Terisa şi 
Verisign. Protocolul SET defineşte regulile de efectuare a plăţilor cu cărţi de credit/debit. 
Acest  protocol  defineşte  arhitectura  unui  sitem  de  plăţi  electronice  bazat  pe  cărţi  de 

19 
O persoanã cu rele intenţii, poate păcăli un client, astfel încât acesta să creadă că un alt site Web este 
site­ul comerciantului; respectiv ulpoate fura, apoi  numărul cărţii de credit în momentul în care clientul 
transmite informaţia către site­ul Web fals 
20 
Specification1996

76 
credit/debit. Sistemul de plăţi electronice dezvoltat  pe baza protocolului SET răspunde 
următorelor cerinţe: 
Ø  asigurarea confindenţialităţii informaţiilor; 
Ø  asigurarea integrităţii datelor; 
Ø  autentificarea conturilor cărţilor de debit/credit şi a proprietarilor lor; 
Ø  autentificarea comercianţilor; 
Ø  asigurarea interoperabilităţii. 

Confindenţialitatea  informaţiilor  se  realizează  prin  criptarea  mesajelor.  Integritatea 


datelor este asigurată prin utilizarea  semnăturilor electronice. Autentificarea cărţilor de 
credit/debit  se  realizează  prin  folosirea  semnăturilor  digitale  şi  prin  certificarea 
deţinătorilor.  Autentificarea  comercianţilor  se  realizează  prin  semnături  digitale  şi 
certificări.  Interoperabilitatea  se  obţine  prin  folosirea  unor  protocoale  şi  formate  de 
mesaje specifice. 
SET  a  fost  conceput  astfel  încât  agreat  de  comerciant  deoarece,  pe  lângă  codificarea 
tranzacţiei şi autentificarea site­ului Web, permite identificarea clientului. Vânzătorul şi 
cumpărătorul se înregistrează obligatoriu la banca lor, primul în scopul de a se echipa cu 
un soft care administrează portofelurile electronice, iar cel de­al doilea pentru a obţine 
“un certificat numeric”. Astfel identificat, cumpărătorul nu se mai poate sustrage după o 
achiziţie.  Certificatul  dovedeşte  că  el  deţine,  într­adevăr  cartea  de  credit.  SET  redă 
încrederea comercianţilor şi le oferă bancherilor mijloacele necesare de a reveni în cadrul 
comerţului  electronic.  SET  utilizează  certificate  digitale  pentru  a  autentifica  fiecare 
parte  implicată  într­o  tranzacţie  e­commerce,  incluzând  clientul,  comerciantul  şi 
banca comerciantului. Se utilizează algoritmul de criptare prin cheie publică pentru a 
asigura securitatea informaţiilor transmise prin Web. Comerciantul are nevoie de un 
certificat digital şi un software special SET pentru procesarea tranzacţiilor. Clientul 
are  nevoie    şi  el    de  un  certificat  digital  şi  un  software  denumit  portofelul  digital. 
Portofelul digital este similar cu un portofel real. Acesta stochează informaţii despre 
carduri de debit sau credit. Portofelul digital oferă un avantaj în cazul cumpărărilor 
online  prin  faptul  că    nu  este  nevoie  ca  clienţii  să  reintroducă  informaţii  despre 
cardurile lor  de credit în toate  site­urile. 

Utilizând  acest  protocol  comerciantul  nu  vede  informaţiile  proprii  ale  clientului, 
deoarece  informaţiile  despre  cardul  de  credit  şi    despre  comandă  sunt  criptate  cu 
cheia  publică  a  băncii  comerciantului,  şi  numai  acesta  poate  decripta  informaţia  . 
Aşadar  numărul  cardului  de  credit  a  clientului  nu  este  stocat  pe  serverul 
comerciantului,  de  aceea  această  metodă  reduce  riscul  fraudei.  Deşi  SET  a  fost 
destinat în special tranzacţiilor e­commerce, datorită faptului că oferă un nivel ridicat 
de  securitate,  a  devenit  protocolul  standard  utilizat  în  majoritatea  tranzacţiilor.  O 
problemă importantă este legată de faptul că SET necesită software speciale atât de 
partea  clientului  cât  şi  în  partea  serverului,  aesta  necesitând  un  cost  adiţional  şi 
tranzacţiile  sunt  mai  îndelungate  decât  în  cazul  utilizării  protocolului  SSL.  Acest 
protocol îl privează pe consumatorul de rând de un mijloc de protecţie împotriva hoţilor 
şi  permite  bancherilor  să  emită  prin  reţea  ordine  de plată  irevocabile.  Pentru  folosirea 
protocolului SET cumpărătorii trebuie să anexeze calculatorului lor personal un terminal 
de plată prin care aceştia pot să­şi introducă în siguranţă codul lor secret din patru cifre. 
Protocolul  SET  are  succes  numai  în  cazul  în  care  cumpărătorul  deţine  un  smartcard

77 
utilizat cu succes în Europa, pe când în America folosirea  lui este un  insucces datorită 
economiei americane bazate pe credite. 

Protocolul SNPP (Simple Network Payment Protocol) a fost creat de MIT Laboratory 
of  Computer  Science  în  anul  1992.  În  prima  fază,  fiecare  comerciant  şi  fiecare 
cumpărător  îşi  deschid  un  cont  la  o  bancă,  în  care  depozitează  o  sumă  de  bani.  La 
deschiderea  contului  se  generează  o  cheie  de  criptare  care  este  oferită  utilizatorului 
împreună  cu  numărul  contului.  În  acest  caz  o  tranzacţie  este  alcătuită  din:  stabilirea 
sumei  ce  trebuie  plătită,  identificatorii  de  cont  şi  bancă  şi  stabilirea  unui  termen  de 
efectuare  a  plăţii.  Banca  memorează  înregistrări  pentru  fiecare  cont.  O  înregistrare  de 
acest gen conţine cantitatea şi tipul valutei din cont, o evidenţă a transferurilor efectuate, 
cheia  de  criptare,  numărul  celei  mai  recente  tranzacţii.  O  persoană  poate  deţine  la  o 
bancă mai multe conturi din care, unele pot fi folosite pentru desfăşurarea activităţii de 
vânzare iar altele pentru activitate de cumpărare. 
Protocolul SNPP presupune următoarele elemente: 
1.  trei entităţi care sunt comerciant, cumpărător şi bancă; 
2.  două mesaje: HOLD şi PAY. 
Protocolul  debutează  în  momentul  în  care  un  cumpărător  transmite  un  mesaj  HOLD 
către  comerciant.  Acest  mesaj  este transmis  mai  departe  băncii comerciantului.  Banca 
comerciantului  transmite  mesajul  băncii  cumpărătorului.  În  cazul  în  care  contul 
comerciantului conţine cantitatea necesară de bani pentru efectuarea tranzacţiei, aceştia 
se  reţin  într­un  subcont  asociat  tranzacţiei  şi  se  transmite  o  confirmare  către  banca 
comerciantului.  În  caz  contrar,    mesajul  HOLD  este  respins  şi  se  incrementează  un 
contor de alertă. Comerciantul, după ce este anunţat de banca sa cu privire  la succesul 
mesajului  HOLD,  livrează  clientului  marfa.  La  primirea  produselor  comandate, 
cumpărătorul  transmite  un  mesaj  PAY  către  comerciant  şi  începe  să  se  desfăşoare  o 
procedură similară cu cea a mesajului HOLD. 

2.4.6. Sarcini şi teme ce vor fi notate 
Se va nota raspunsul studentului privind notiunile de:
·  Ce este certificatul digital? 
o  colecţie  de  date  electronice,  ce  leagă  datele  de  semnare  sau  verificare  de  o 
persoană şi confirmă identitatea acesteia, utilizată în special în derularea afacerilor 
şi tranzacţiilor în spaţiul Web.
·  Criptare/decripate,
·  Care sunt protocoalele de plată electronică cele mai cunsoscute? 
SET  (Secure  Electronic  Transaction),  SSL  (Secure  Sockets  Layer),    SNPP  şi  IBS, 
JEPT (Joint Electronic Payment), EMY, E­Check
·  Semnătura digitală,
·  Caracteristicile unei semnături digitale
·  Tipuri de protocoale de securitate
·  Caracteristici ale protocoalelor SET, SSL, etc.

78 
2.4.7. Bibliografie modul 

1.  Web Sites, P. King and E.V. Munson (Eds.): DDEP­PODDP 2000, LNCS 2023, 
pp. 77­90, 2004 
2.  David  Sussman,  "WebDAV:  A  panacea  for  collaborative  authoring?,"  IEEE 
MultiMedia, vol. 6, no. 2, pp. 76­79, 1999. 
3.  Derek Falvey, The Ten Commandments of Web Design and Development 
4.  ftp://ftp.netobjects.com/pub/products/documentation/nf5  docs/NOF5manual.pdf, 
1999. 

3. Anexe 
3.1. Bibligrafie selectivã 
[Chaffey_04]  Dave  Chaffey,  E­business  and  e­commerce  management,  Prentice 
Hall, 2004 
[Rusu_07]Rusu,L., Arba,R., Breşfelean,P., Mureşan, L , Buchmann R., Vereş O., 2007, 
Modele de afaceri pe Internet ­ Editura "Risoprint", Cluj­Napoca, Biblioteca facultăţii, 
pag.6­20 
[Buch_05] Buchmann R., Conceperea, proiectarea si realizarea afacerilor pe Internet, 
, Ed. Risoprint, Cluj­Napoca, 2005, Biblioteca facultăţii 
[Roşca_04]  Roşca, Gh.I şi colab, Comerţ electronic­Concepte, tenologii şi aplicaţii, 
Editura Economică, Bucureşti, 2004 
[Oprea_05] Oprea D., , Securitatea şi protecţia informaţiilor, Editura Polirom, 2005 
[Buraga_05]  Buraga  S,  Proiectarea  site­urilor  WEB­Design  şi  funcţionalitate, 
Editura Polirom, 2005 
5.  Buchmann  R.­Conceperea,  proiectarea  si  realizarea  afacerilor  pe  Internet,  ,  Ed. 
Risoprint, Cluj­Napoca, 2005 
6.  Buraga  S  ­  Proiectarea  site­urilor  WEB­Design  şi  funcţionalitate,  Editura 
Polirom, 2005 
7.  David  Sussman,  "WebDAV:  A  panacea  for  collaborative  authoring?,"  IEEE 
MultiMedia, vol. 6, no. 2, pp. 76­79, 1999. 
8.  Derek Falvey, The Ten Commandments of Web Design and Development 
9.  ftp://ftp.netobjects.com/pub/products/documentation/nf5  docs/NOF5manual.pdf, 
1999. 
10. http://dev.webxharbor.com/Images/docs/Guide/pages/js­03­forms.html; 
11. http://gif.creabit.com; 
12. http://hjem.get2net.dk/petermad/anigif/globes.htm; 
13. http://hotwired.lycos.com/webmonkey/programming/javascript/tutorials/; 
14. http://intranet/cicv.fr 
15. http://java.searchrealm.com/javaandcgi/javaforms.html; 
16. http://javascriptkit.com/script/cutindex13.shtml; 
17. http://msdn.microsoft.com/vinterdev/wsk/default.asp, 2000. 
18. http://www.anfyflash.com/creation/ 
19. http://www.bridgewater.edu/cescc/acadcomp/js/info­form.htm; 
20. http://www.cc.ukans.edu/~acs/docs/other/forms­intro.shtml; 
21. http://www.dataspace.com/WWW./ulib/com.graphics.hml 
22. http://www.domaindlx.com/cheongmu/1ajt;

79 
23. http://www.katsueydesignworks.com/CGI_html_form1.htm; 
24. http://www.michaelshareware.com/1ajt; 
25. http://www.w3.org/TR/1998/REC­xml­19980210.html, Feb. 1998. 
26. http://www­ra.informatik.uni­tuebingen.de/lehre/praktikum.html, 1999. 
27. http://www.w3c.ord/standards 
28. Igor Fischer1 and Andreas Zell1, A Simple Management Tool for Medium­Sized 
29. Interwoven, Inc., "Interwoven home page," http://www.interwoven.com, 2000. 
30. Microsoft Corporation, "Visual interdev web solutions kit," 
31. NetObjects, NetObjects Fusion 5.0 
32. Roşca,  Gh.I  şi  colab­Comerţ  electronic­Concepte,  tenologii  şi  aplicaţii,  Editura 
Economică, Bucureşti, 2004 
33. Rusu L., Arba R., Breşfelean P., Mureşan L., Buchmann R., Vereş O – Modele 
de afaceri pe Internet, Ed. Risoprint, Cluj­Napoca, 2007 
34. T. Bray, J. Paoli, and C. M. Sperberg­McQuee, Extensible Markup Language 
35. UserLand Software, "Frontier news," http://frontier.userland.com/news/, 2000. 
36. W3C  Recommendation,  ,  26  January  2000.    http://www.w3.org/TR/2000/REC­ 
xhtml1­20000126 
37. Web Sites, P. King and E.V. Munson (Eds.): DDEP­PODDP 2000, LNCS 2023, 
pp. 77­90, 2004 
38. XULPlanet. (2004). Event Handlers. Accesat Februarie 16, 2005 

3.2. Glosar 

URL  (Uniform  Resource  Locator)  adresează  unic  resurse  informaţionale  stocate  în 
locaţiile  unei  reţele  şi  iau  forma  unor  şiruri  de  caractere  ce  permit    identificare  e 
transparentă utilizatorului 
File manager sau browser file este un program ce furnizează o interfaţă utilizator de 
manipulare a fişierelor sistem 
Document Obiect Model este platforma – şi interfaţa neutră a limbajului ­ ce permite 
programelor şi scripturilor să acceseze în mod dynamic şi să actualizeze conţinutul, 
structura şi stilul documentelor 
Evenimente  DOM  permit  limbajelor  ce  manipulează  evenimente  (JavaScript, 
JScript,  ECMAScript,  VBScript  sau  Java)  să  înregistreze  diverse  manipulatoare  de 
evenimente (Eveniment handlers/listeners) 
Marcatorii  HTML  sunt  însoţiţi  de  atribute  şi  valorile  acestora.  La  marcatorii 
simetrici, atributele sunt descrise în eticheta de  deschidere 
Browser Obiect Model – modelul orientat spre browser 
Ciclul  de  viaţă  al  aplicaţiei  Web  ­totalitatea  etapelor  parcurse  în  procesul  de 
dezvoltare a unei aplicaţii. 
Arhitectura structurată pe nivele a aplicaţiei (two­tier, three­tier, multi­tier); 
Tehnicile  şi  tehnologiile  utilizate  în  realizarea  aplicaţiei:  software­ul  server  de 
gestiune  a  bazelor de date, utilitarele  de  monitorizare  a  acceselor,  limbajele  server­ 
side şi client­side 
Interfaţa cu clientul reprezentată de  datele ce se oferă utilizatorilor şi datele care se 
prelevează prin intermediul formularelor. 
Informaţia nestructurată: textul şi imaginile care vor apare în paginile site­ului 
Structurile de date  care se grupează în informaţie structurată: care va fi stocată într­ 
o bază de date, pe server.

80 
Aplicaţiile de prelucrare sunt necesare preluării, manipulării şi regăsirii acelor date, 
precum şi fluxul prin care datele vor ajunge de la utilizator la server. 
Scriptul poate fi încorporat într­un document HTML în douã situaţii: ca declaraţii şi 
funcţii,  folosind  elementul  <SCRIPT>  respectiv    sau  ca  metode  de  tratare  a 
evenimentelor  folosind    elementele  HTML,  cu  menţiunea  că  orice  browser  ce  nu 
suportă JavaScript, ignoră secvenţele de instrucţiuni precizate ca şi comentarii. 
Funcţiile  au  un  nume  unic,  parametrii  transmişi  şi  o  instrucţiune  de  returnare  a 
valorii. Ca şi în cazul datelor, nu există un tip returnat . 
Obiectele organizează datele, aşa cum funcţiile organizează codul. 
Obiecte fundamentale: 
4  string:  are  numeroase  metode  de  control,  acces  şi  conversie  a  şirurilor  de 
caractere; se instanţiază direct, prin iniţializare . 
4  math:  este  obiect  static,  adică  toate  instanţierile  sale  partajează  proprietăţile 
cu  valori  unice  (pi,  logaritmii  de  bază,  alte  constante);  metodele  sunt  funcţii 
matematice . 
4  date: este un obiect complex, cu mai multe metode de instanţiere, în funcţie 
de modul de lucru; există un set complet de metode pentru manipularea lor . 
Obiectele browserului: 
4  window: este obiectul din rădăcina ierarhiei, privind conceptele conţinute de o 
pagină Web; are metode de închidere, deschidere, manipulare; 
4  document:  este  o  proprietate  a  obiectului  anterior  şi  are  proprietăţi  pentru 
toate elementele ce apar în pagina Web, inclusiv titlu şi culori . 
4  history:  referă  lista  ultimelor  URL­uri  vizitate  şi  oferă  metode  de  navigare 
între ele . 
4  location:  descrie  URL­ul  unui  document  iar  proprietăţile  conţin  protocolul, 
calea, portul, etc. 
4  screen  permite  obţinerea  informaţiilor  referitoare la  dimensiunea  şi  rezoluţia 
ecranului, schema de culori, limitat de informaţiile din browser hisory 
4  navigator utilizat pentru a obţine informaţii despre tipul browserului 
Obiecte  HTML:  sunt  proprii  paginii,  aşa  cum  a  fost  ea  formatată  de  marcaje  şi 
aceste  obiecte  sunt  masive  ce  referă  ţintele,  legăturile,  formele  definite  şi  fiind 
subordonate  ierarhic  obiectului  document.  Obiectele  HTML  sunt  reprezentate  de 
forme şi oricare element inclus în formă. 
Content Management reprezintă o strategie şi o tehnologie de stocare şi de indexare 
a informaţiei din şi despre media digitală şi analoagă

81