COLEGIUL “N. V.

KARPEN” BACĂU

CALIFICAREA:
MAISTRU ELECTRICIAN CENTRALE STAŢII ŞI REŢELE ELECTRICE

ÎNDRUMĂTOR:
Profesor: MORARU MIHAELA

CANDIDAT:
CLASA a II-a B PL

2021

1
CONSTRUCȚIA ȘI EXPLOATAREA
LINILOR ELECTRICE SUBTERANE

2
 CUPRINS

ARGUMENT......................................................................................................pag. 4

CAPITOLUL I – CONSTRUCȚIA LINIILOR ELECTRICE SUBTERANE DE

JOASĂ, MEDIE ŞI ÎNALTĂ TENSIUNE .....................................................pag. 6

CAPITOLUL II - EXPLOATAREA ŞI ÎNTREŢINEREA LINIILOR ELECTRICE

SUBTERANE DE JOASĂ, MEDIE ŞI ÎNALTĂ TENSIUNE .....................pag. 18

CAPITOLUL III – AVARII ŞI DERANJAMENTE……..............................pag.20

CAPITOLUL IV – DETERMINAREA PUNCTULUI DE DEFECT

…………………………………………………………………………..............pag.21

CAPITOLUL V – ÎNCERCĂRI ŞI VERIFICĂRI PROFILACTICE….....pag.24

CAPITOLUL VI – PROBLEME SPECIALE……………………………….pag.25

CAPITOLUL VII – URMĂRIREA COMPORTĂRII LINIILOR ÎN PERIOADA

EXPLOATĂRII PROVOZORII..………………………………….........….pag.28

MĂSURI DE PROTECŢIE A MUNCII ŞI DE PREVENIRE ŞI

STINGERE A INCENDIILOR......................................................................pag.29

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................pag.30

3
 ARGUMENT

Liniile electrice în cablu constituie un sector principal al lucrărilor energetice, atât

prin volumul lor important, cât şi prin problemele tehnice şi tehnologice pe care le ridică
execuţia şi exploatarea lor. Deşi costul acestor linii este mai ridicat decât cel al liniilor
aeriene totuşi, reţelele în cablu s-au dezvoltat din ce în ce mai mult ca urmare a unor
situaţii locale care impun utilizarea lor. În prezent progresele înregistrate în fabricaţia
cablurilor electrice permit utilizarea acestora la cele mai înalte tensiuni. Dezvoltarea rapidă
a oraşelor, creşterea lor ca suprafaţă construită şi ca densitate şi mărime a clădirilor,
precum şi ridicarea continuă a standardului de viaţă al populaţiei, au determinat o sporire
accentuată a consumului urban de energie electrică. Aceasta a dus la o mare dezvoltare a
reţelelor energetice urbane, atât ca întindere cât şi ca complexitate, cât şi ca tensiuni
nominale.
Condiţiile edilitare urbanistice noi, necesitatea asigurării unor sisteme de distribuţie
cu grad ridicat de siguranţă în funcţionare, ca şi problema degajării la maximum a căilor
publice de instalaţii aeriene, au impus eliminarea continuă a liniilor aeriene şi utilizarea
aproape exclusivă a cablurilor subterane, în zona clădită a oraşelor. Este de menţionat
asemenea, volumul important de cabluri pe care îl reprezintă reţelele electrice din
perimetrul reţelelor industriale.
Majoritatea cablurilor subterane sunt instalate direct în pământ, de aceea construcţia
lor a fost concepută pentru aceste condiţii chiar dacă în unele cazuri cablurile sunt montate
fie în canale, tuneluri sau chiar construcţii subterane. În aceste din urmă cazuri, construcţia
cablurilor poate fi simplificată.
Cablurile pot fi pentru instalaţiile electrice de forţă şi iluminat. În domeniul acestor
cabluri există şi o mare varietate de tipuri constructive accentuată în ultimii ani prin
apariţia unor numeroase familii de materiale noi, cele mai multe sintetice.
Din punct de vedere constructiv cablurile electrice se caracterizează prin aceea, că
partea lor activă(conductoarele izolate) trebuie să fie foarte bine protejată de acţiunea
mediului exterior, mai ales dacă ţinem seama că majoritatea reţelelor de cabluri se
instalează direct în pământ. În primul rând trebuie evitată pătrunderea umezelei. Această
etanşare a părţii active a cablurilor se asigură prin mantaua de etanşare. În al doilea rând
trebuie protejate anticoroziv părţile metalice ale cablului.
Liniile electrice în cablu sunt alcătuite din unul sau mai multe conductoare, izolate între
ele şi faţă de pământ prin diferite materiale izolante şi protejate printr-o serie de învelişuri
faţă de mediul exterior
Prin exploatarea liniilor electrice subterane se înţelege totalitatea activităţilor ce trebuie
duse pentru menţinerea acestora în funcţionare continuă şi sigură, la nivelul capacităţilor
stabilite prin proiecte.
Supravegherea funcţionarii liniilor electrice subterane se face de către personalul de
exploatare din staţiile electrice de transformare. Acesta urmăreşte in principal următoarele:
 valorile curenţilor care circulă prin cabluri:
 valorile tensiunilor;
 starea cutiilor terminale (dacă nu au scurgeri de masă izolantă);
 starea canalelor de cabluri etc.
În cazul în care nu există personal de exploatare permanent în staţii, controlul
regimului de funcţionare al L.E.S. se face în mod periodic de echipe specializate de la
centrul de exploatare.

4
 Activitatea preventivă în exploatarea liniilor electrice subterane se realizează pe
baza normelor şi instrucţiunilor tehnice de exploatare având în vedere următoarele:
 controlul periodic al liniilor în funcţiune urmărind şi: stabilitatea
terenului în lungul traseului; integritatea traversărilor şi a canalelor de
cabluri; starea cablurilor şi a suporţilor, inscripţiile de pe manşoane şi
cabluri, precum şi starea cutiilor terminale şi a contactelor;
 probe şi verificări profilactice, care se execută pentru a se scoate în
evidenţă punctele slabe ale liniei;
 revizia liniei electrice subterane, care are drept scop constatarea şi
remedierea micilor defecţiuni ce apar în timpul exploatării;
 analiza incidentelor şi avariilor, din care se trag concluzii asupra calităţii
materialelor, a aparatajelor şi instalaţiilor, calitatea muncii personalului
de exploatare, punctele slabe din instalaţii şi cauzele generatoare etc.
Repararea liniilor electrice subterane constă în general din următoarele:
 refacerea cutiilor terminale care pierd masă izolantă sau care se
defectează în timpul încercărilor;
 refacerea manşoanelor de înnădire:
 înlocuirea unor porţiuni de cablu defect etc.

5
 CAPITOLUL I

CONSTRUCȚIA LINIILOR ELECTRICE SUBTERANE DE JOASĂ,

MEDIE ŞI ÎNALTĂ TENSIUNE

POZAREA CABLURILOR

Construcţia liniilor electrice subterane constă din pozarea cablurilor si montarea

manşoanelor, montarea cutiilor terminale, precum si a elementelor auxiliare.
Lucrările de montare a cablurilor de energie electrică se execută de întreprinderi de
specialitate dotate cu personal instruit, cu scule şi utilaje corespunzătoare acestui fel de
lucrări.
După natura traseului pe care urmează să-1 parcurgă, cablurile se deosebesc în mai
multe feluri de pozări şi anume:
— direct în pământ;
— în tuneluri şi canale;
— pe poduri, dane sau în puţuri.
Pozarea cablurilor direct în pământ. Pozarea cablurilor se face cu respectarea
prevederilor proiectelor şi a prescripţiilor tehnice. Procesul tehnologic la pozarea cablurilor
direct în pământ este următorul:
— stabilirea traseului;
— executarea traversărilor;
— executarea şanţurilor;
— desfăşurarea şi pozarea cablurilor;
— tragerea cablurilor prin tuburile montate la traversări şi introducerea acestora în staţii şi
posturi de transformare;
— executarea profilului;
— astuparea şanţului;
— refacerea pavajelor.
Stabilirea traseului. Pentru fiecare linie electrică subterană ce urmează a fi
executată, întreprinderea executantă ia în primire pe teren traseul împreună cu proiectantul
şi asistaţi de delegaţii beneficiarului şi organului local care răspunde de gospodărirea
drumurilor. Pentru precizarea traseului, în special în oraşe în al căror subsol există linii de
cabluri electrice telefonice, instalaţii de încălzire şi canal, sunt necesare o serie de sondaje
pe care le execută constructorul la cererea proiectantului şi în prezenţa delegaţilor
menţionaţi. Şanţurile pentru sondaj, cu lăţimea de aproximativ o lăţime de lopată, se sapă
transversal pe direcţia liniei de cablu şi cu mare grijă, pentru a nu se avaria instalaţiile
subterane în funcţiune.
Executarea traversărilor. Când traseul liniei electrice subterane traversează străzi,
şosele sau căi ferate, lucrările pentru traversare se execută cu câteva zile înainte de pozarea
cablului.
Executarea traversărilor se face conform prevederilor din proiect cu respectarea
următoarelor măsuri:
— executarea traversării pe câte o jumătate de stradă, cealaltă fiind lăsată liberă pentru
circulaţie;
— pentru arterele cu circulaţie foarte intensă traversările se execută de regulă noaptea, cu
respectarea măsurilor pentru securitatea circulaţiei şi tot pe câte o jumătate de stradă.

6
• Tehnologia de realizare a traversării unei străzi este următoarea:
— se sapă şanţul în secţiunea şi adâncimea prevăzută de proiect;

Fig.1 Secţiune transversală printr-o traversare Fig. 2 Principalele tipuri de secţiuni pentru traversări subterane
a — cu şase tuburi; b - cu un singur tub ; c — cu şase tuburi tip
„telefoane", cu câte patru găuri; d - cu un singur tub tip „telefoane”

— pe fundul şanţului se toarnă un strat de beton cu grosimea de 10 cm;

— pe stratul de beton se aşează tuburi de protecţie din beton sau P.V.C.
(policlorură de vinil), cu un diametru interior de 100—150 mm la distanţele şi în
aranjamentele indicate de proiect;
— peste tuburi se toarnă un nou strat de beton cu grosimea ele 10 cm;
— se umple apoi şanţul cu pământ în straturi succesive cu grosimea de aproximativ 20
cm, bine bătute;
— se reface apoi partea de rezistenţă şi de protecţie a străzii. In figura 1 este reprezentată
o secţiune transversală la traversarea unei străzi. În unele cazuri, traversările se execută cu
tuburi de beton cu mai multe găuri. In figura 2 sunt reprezentate principalele tipuri de
traversări.
La traversarea unei căi ferate, cablurile se introduc prin tuburi de oţel sau atunci
când calea ferată este electrificată prin tuburi de ceramică. Instalarea unei ţevi de protecţie
la traversarea unei căi ferate se face prin:
— săparea unui şanţ de dimensiunile prevăzute în proiect;
— forarea unei găuri cu foreză-burghiu acţionată manual;
— forarea unei găuri cu un dispozitiv de forare cu acţionare pneumatică.
în gaura realizată prin forare se introduce ţeava de protecţie a cablului.
La montarea tuburilor sau ţevilor de protecţie se vor avea în vedere :
— realizarea unei pante de scurgere spre un capăt al traversării, de cel puţin 1%;
— astuparea găurilor tuburilor sau ţevilor la ambele capete cu dopuri de lemn, până la
tragerea cablurilor prin traversări.
Executarea şanţurilor se face fie manual, fie cu maşini speciale de săpat şanţurile.
Lucrările pot începe numai după ce au fost primite autorizaţiile pentru:
— desfacerea pavajelor şi săparea şanţurilor;
— traversarea şoselelor şi a căilor ferate:
— executarea lucrărilor în apropierea instalaţiilor subterane în funcţiune sau în incinta
intreprinderilor industriale.

7
 Fig.3 Depozitarea pământului din săpătură

În executarea şanţurilor intervin două operaţii principale:

— desfacerea pavajelor de piatră, asfalt sau beton. Pavajele de piatră se desfac cu
târnăcopul sau ranga metalică, iar cele de asfalt sau beton cu electro sau motocompresoare
şi ciocane pneumatice. Materialele rezultate din desfacerea pavajelor se aşează în stive pe
marginea şanţului, către clădiri, urmând a fi refolosite la refacerea pavajelor;
— săparea şanţurilor, care se face manual sau mecanizat. Lăţimea şi adâncimea şanţului
trebuie să fie cele prevăzute în proiect. Depozitarea pământului rezultat din
săparea şanţului se face luându-se măsuri de evitare a răspândirii şi murdăririi străzilor.
În figura 3 este reprezentat modul de depozitare a pământului rezultat din săparea
şanţurilor.
La executarea şanţurilor pentru liniile electrice subterane se impun o serie de
măsuri speciale, cele mai importante fiind:
— sprijinirea pereţilor şanţurilor când terenul este slab şi există pericol de surpare;
— când pământul este îngheţat, trebuie să se ia măsuri de dezgheţare înainte de începerea
săpăturilor;
— respectarea măsurilor prevăzute în N.T.S. (normele de tehnica securităţii) atunci când
pe traseu se află linii electrice subterane în funcţiune.
Desfăşurarea şi pozarea cablurilor se începe numai după ce:
— au fost executate traversările şi şanţurile şi luate în primire;
— tamburile de cabluri au fost transportate şi instalate pe cricuri în punctele de pe traseu;
— se desfac scândurile de protecţie de pe tambure şi se verifică integritatea cablului, lipsa
scurgerilor de ulei şi existenţa capsulelor la capetele cablului;
— se verifică buletinele de calitate eliberate de întreprinderea furnizoare;
— se verifică instalaţia cablului pe fiecare tambur cu ajutorul unui indicator de 1000 V
pentru cablurile de tensiune până la 1 kV şi cu indicatorul de 2 500 V pentru cablurile cu
tensiunea peste 6 kV.
Desfăşurarea şi pozarea cablurilor se face pe role cu acţionare manuală a cablului
sau mecanizat. Cea mai utilizată este metoda desfăşurării şi pozării pe role cu acţionare
manuală a cablului. Pe fundul şanţului, pe toată lungimea sa, se aşează role de distanţă de 1
—2 m, iar în locurile în care şanţurile fac curbe se aşează una sau două role verticale pe
peretele interior al şanţului (fig. 4).

8
 Fig.4 Aşezarea rolelor în şanţ pentru tragerea cablului la curbe
1-dulap de lemn

Derularea se începe prin învârtirea tamburului în sensul săgeţii marcate pe el de

către doi muncitori — special instruiţi. Alţi doi muncitori asigură frânarea tamburului cu
ajutorul unor dulapi sau a unor dispozitive speciale. Capătul cablului care se desfăşoară se
lasă în şanţ şi se asează pe primele role. Muncitorii, înşiraţi pe şanţ în dreptul rolelor,
asigură prin tragere deplasarea continuă a cablului pe role. După desfăşurare, cablul este
luat de pe role şi pus pe fundul şanţului.
Tragerea cablurilor în traversări, când capătul cablului ce se derulează a ajuns la
traversare, se execută cu ajutorul ciorapilor de cablu. Ciorapii pentru tragerea cablurilor,
care sunt făcuţi din împletitură de sârmă, se introduc pe cablu, se execută un bandaj de
sârmă la capătul introdus pe cablu, iar la celălalt capăt prin intermediul unei frânghii
trecută prin ochiul ciorapului se trage cablul prin tubul de traversare, aşa cum se observă în
figura 6 înainte de a se trage cablul prin traversare se verifică canalele şi tuburile şi se
elimină apa, murdăria etc.

Fig. 5 Tragerea cablului la traversări cu ajutorul ciorapului

Executarea
1-canal, profilelor.
2-pâlnie, După4-cablu,
3-ciorap sârmă, desfăşurarea
5-bandajşi
de pozarea unui cu
sârmă, 6-frânghie tronson
care sede cablu,
trage cablul
după evacuarea din şanţ a rolelor şi aşezarea cablului conform indicaţiilor din
proiect, se trece la marcarea cablurilor şi la executarea profilului.

9
 Executarea profilului constă din:
— aşezarea pe fundul şanţului, peste cablu şi pe toată lungimea, a unui strat de nisip
cernut cu înălţimea de 10 cm;
— ridicarea cablului deasupra stratului de nisip;
— aşezarea deasupra cablului a unui nou strat de nisip cernut cu înălţimea de 10 cm;
— montarea unui rând de cărămizi de protecţie în lungul cablului.
Când în acelaşi şanţ sunt pozate cabluri de înaltă tensiune cu cabluri de joasă
tensiune sau cu cablu fir pilot, între acestea se montează un rând de cărămizi aşezate pe
cant. La capetele cablurilor se vor fixa tichete din tablă de plumb cu datele principale ale
cablurilor respective.
În figura 6 sunt reprezentate câteva profiluri pentru pozarea cablurilor de joasă şi
medie tensiune.

Fig. 6 Profiluri pentru pozarea cablurilor

a, b, c-pentru cabluri de aceeasi tensiune , d-pentru tensiuni diferite, 1-pământ, 2-cărămidă, 3-nisip, 4-cablu

Astuparea şanţului se face cu pământ, în straturi succesive cu înălţimea de 20 cm,

udate şi bine bătute cu maiul, pentru a se evita tasări ulterioare care duc la repetate refaceri
ale pavajelor. Astuparea cu pământ a şanţurilor se face, de regulă, manual.
Refacerea pavajelor se face după terminarea completă a lucrărilor de pozare a
cablurilor şi astuparea şanţurilor. Operaţia se execută de echipe specializate conform
normelor şi directivelor specifice. De asemenea, se execută marcarea traseului cablului şi a
manşoanelor cu ajutorul unor borne de marcare din beton.
Pozarea cablurilor în tuneluri şi canale. Pozarea cablurilor în centralele electrice
sau în clădiri industriale se face pe stelaje metalice în tuneluri sau canale de cabluri ale
căror dimensiuni minime sunt date în figura 7.

Fig. 7 Dimensiunile minime la tuneluri de cabluri

10
 Tamburele cu cabluri se aşează la gura tunelului şi la gurele de vizitare, derularea
cablului executându-se în ordine descrescândă
a tensiunii, urmând apoi cablurile de comandă şi control, iar cablurile de telecomandă se
depun pe stelajul inferior, conform figurii 8.

Fig. 8 Distanţe minime pe verticală între cabluri pozate în canale şi tuneluri

Recomandări la pozarea cablurilor de joasă şi medie tensiune. La pozarea

cablurilor trebuie să se respecte o serie de reguli menite să asigure o bună calitate a
lucrării. Pozarea cablurilor la temperaturi ale mediului ambiant mai scăzute de —5°C se
poate face manual, cu o încălzire prealabilă a cablului în hale sau încăperi special
amenajate. Durata încălzirii cablurilor pe tambure depinde de temperatura aerului din
încăperea în care se face încălzirea, conform tabelului următor.

Pe toată durata încălzirii, cablul va fi supravegheat de un muncitor special instruit,

care va efectua rotirea tamburelor cu cabluri cu un sfert de rotaţie din două în două ore şi
va măsura şi înregistra permanent temperatura aerului din încăpere.
La intersecţia unui cablu cu conducte calde sunt obligatorii măsurile de izolare
termică a acestora.

11
 Recomandări la pozarea cablurilor de 110 kV. Pentru a se asigura calitatea
necesară la executarea unei linii în cablu trebuie respectate o serie de condiţii.
Traseele cablurilor de înaltă şi foarte înaltă tensiune cu circulaţie de ulei se vor
alege astfel, încât să se poată realiza o amplasare cât mai raţională a rezervoarelor de
alimentare şi a instalaţiilor anexe, în conformitate cu recomandările furnizorului. Condiţiile
de pozare, specifice fiecărei lucrări în parte, trebuie să fie bine cunoscute de furnizorul
cablului, înainte de punerea în fabricaţie a acestora. În acest scop, este bine ca delegaţii
furnizorului, împreună cu proiectantul liniei, să examineze pe teren traseul, stabilind
locurile de amplasare a manşoanelor, numărul şi lungimea tronsoanelor de cablu, precum şi
construcţiile ce urmează a se executa pentru amplasarea manşoanelor şi rezervoarelor de
alimentare.
Raza minimă admisă atât la manevrarea cât şi la pozarea cablurilor monofazate cu
circulaţie de ulei este de douăzeci şi cinci de ori diametrul exterior al cablului.
La folosirea cablurilor monofazate trebuie să se asigure următoarele condiţii:
— o distribuţie simetrică a sarcinilor pe cele trei faze, prin egalizarea impedanţelor;
— tensiunea faţă de pământ, indusă în învelişurile metalice nelegate la pământ şi care sunt
accesibile atingerii, trebuie să nu depăşească în nici un caz 40 V;
— împrejurul cablului trebuie să nu existe circuite magnetice închise, formate de
armăturile de oţel din beton, brăţări sau alte piese similare din material feromagnetic.
În cazul liniilor in cablu lungi este necesar ca în unele manşoane să se efectueze
rotiri de fază pentru a se obţine:
— reducerea tensiunilor induse în cablurile de telecomunicaţii pozate pe trasee paralele şi
la mică distanţă;
— asigurarea unei circulaţii de curenţi practic egali în cele trei cămăşi de plumb.
Distanţele pentru cablurile de 110 kV şi mai mari, pozate în pământ, paralel cu
cabluri de aceeaşi tensiune sau cu cablurile telefonice, trebuie să fie de minimum 4 m în
lipsa unor indicaţii speciale date de furnizor.
Profilul şanţului şi aşezarea în şanţ, a cablurilor sunt date în figura 9.
În această figură se observă cele două variante de aşezare a cablurilor în şanţ, în
vârfurile unui triunghi echilateral cu latura de 30 cm (fig.9, a) sau în vârfurile unui triunghi
echilateral cu latura egală cu dublul diametrului cablurilor (aşezare pachet — fig. 9, b).

Fig.9 Variante de aşezare a cablurilor de înaltă tensiune în şanţ

a-cu vârfurile în triunghi echilateral cu laturi de 30cm, b-în pachet

12
MONTAREA MANŞOANELOR

Montarea manşoanelor de înnădire a cablurilor cere o atenţie deosebită în execuţie

pentru a nu constitui puncte slabe în reţeaua de cabluri.
Principalele operaţii, la montarea manşoanelor de. joasă tensiune la un cablu
trifazat sînt următoarele:
— se îndepărtează capsulele de plumb, montate pentru evitarea umezirii cablului şi se taie
cu ferăstrăul capetele cablului;
— la o distanţă egală cu jumătatea manşonului, plus 5—6 cm de capătul cablului se
execută un bandaj de sârmă galvanizată. Pe porţiunea de la capătul cablului până la bandaj
se înlătură iuta şi armătura metalică;
— se îndepărtează mantaua de plumb a cablului pe o lungime de 30—40 cm. Se face cu
cuţitul o tăietură circulară la distanţa respectivă şi două crestături longitudinale, la o
distanţă de circa 10 mm una de alta. Fâşia de manta de 10 mm se desprinde la capăt cu
cuţitul şj apoi se îndepărtează cu cleştele plat (fig. 10). După aceasta se înlătura restul
mantalei de plumb;

Fig.10 Pregătirea capătului de cablu pentru montaj

— se desface apoi izolaţia de centură şi se îndepărtează unele de altele cele trei

conductoare izolate;
— se dezizolează capetele conductoarelor, se aşează conductoarele pe partea inferioară a
manşonului, se curăţă cu o cârpă înmuiată în benzină, se ung cu pastă de lipit şi se introduc
în clemele de legătură;
— se cositoresc conductoarele dezizolate şi se montează piesele izolante de distanţare,
pentru menţinerea distanţei între conductoare;
— se reizolează conductoarele cu hârtie impregnată, se montează partea superioară a
manşonului şi se toarnă masă izolantă la o temperatură de circa 120°C. Se lasă să se
răcească şi apoi se umple din nou manşonul cu masă izolantă, după care se montează
capacul manşonului.

13
 Manşoanele de înnădire la cablurile de 10—20 kV au în interior (suplimentar faţă
de cele de 1 kV) un manşon special de plumb, care se lipeşte la mantaua de plumb a celor
două capete de cablu. în partea superioară acesta are două găuri prin care se toarnă masa
izolantă, după care găurile se astupă cu aliaj de cositor. Manşonul de plumb se leagă printr-
un conductor de cupru cu armătura metalică a cablului şi cu manşonul de fontă.
Montarea manşoanelor de derivaţie se execută după aceeaşi tehnologie privind
pregătirea celor trei capete de cablu ce se înnădesc, precum şi ordinea operaţiilor ce se
execută.
Toate operaţiile se execută cu respectarea normelor tehnice şi de protecţie a muncii
impuse de fişele tehnologice.

MONTAREA CUTIILOR TERMINALE

Realizarea cutiilor terminale la cabluri se asigură respectându-se anumite cerinţe

tehnice şi tehnologice pentru fiecare tip de cutie (plumb, fontă — interior, exterior etc).
Montarea cutiilor terminale trifazate de plumb. Cutiile terminale de plumb se
folosesc la cablurile pozate în spaţii interioare şi se realizează pentru un cablu de 20 kV în
următoarea succesiune tehnologică:
— pregătirea capătului de cablu;
— desfacerea capătului de cablu;
— montarea cutiei terminale;
— umplerea cutiei terminale;
— montarea papucilor de cablu;
— protejarea izolaţiei conductelor;
— montarea conductorului de legare la pământ.
Pregătirea capătului de cablu. Se verifică capătul cablului (lipsa loviturilor, strivirilor,
frângerilor etc), se înlătură pe toată lungimea cablului situat în interiorul clădirii, învelişul
de iută bituminoasă, iar benzile metalice se curăţă de bitum şi acoperă cu un strat protector
din materiale incombustibile sau greu combustibile.
Se ridică capătul de cablu pe verticală la locul de montare a cutiei terminale, astfel
încât să depăşească cu 40—50 cm bornele instalaţiei la care se va lega şi se asigură, de
asemenea, rezerva de cablu de cel puţin 1,5 m, care trebuie să existe la fiecare capăt de
cablu.
Se marchează pe cablu locul de prinderea ultimei brăţări de fixare a cablului de la
care la aproximativ 190 mm se amplasează cutia terminală, iar lungimea fazelor libere ale
cablului, între degetele cutiei terminale şi baza tecii papucilor de cablu, să fie de cel puţin
350 mm (fig. 11).

14
 Fig.11 Montarea cutiei terminale rotunde din plumb
1— înfăşurări de protecţie a izolaţiei conductoarelor

Desfacerea capătului de cablu. Lângă locul de prindere a cablului la ultima brăţară

se fac două matisaje peste armătura metalică a cablului de câte 10 spire din sârmă, la
distanţa de 80 mm între ele. De la ultimul matisaj se taie şi se înlătură benzile metalice ale
cablului, precum şi benzile de hârtie bituminată de pe cămaşa cablului. Se curăţă de bitum
şi se spală cu petrol lampant cămaşa cablului, apoi se şterge cu o cârpă sau bumbac curat.
Electricianul manşonar îşi curăţă sculele şi apoi mâinile. Se măsoară apoi 100—105 mm de
la ultimul matisaj de unde se taie şi se înlătură cămaşa de plumb a cablului şi izolaţia de
centură şi împletiturile dintre conductoare.
Printr-o îndoire uşoară se fasonează conductoarele, respectându-se raza minimă de
curbură, astfel încât ele să ia direcţia degetelor cutiei terminale. Se protejează apoi izolaţia
de hârtie a conductoarelor, începându-se de la marginea cămăşii de plumb, cu trei straturi
de bandă lăcuită de 20—25 mm înfăşurate astfel:
— primul strat va depăşi cu 10 mm degetele cutiei; al doilea strat va depăşi cu 20 mm
degetele cutiei;
— al treilea strat va acoperi conductoarele până la capăt. înfăşurările se execută numai
de jos în sus şi astfel, încât fiecare spiră să acopere spira exterioară cu 2/3.
Pe o distanţă de 15 mm de la marginea cămăşii de plumb se matisează izolaţia cu sfoară
subţire de legat, fiartă în masă de cablu. Se lărgeşte apoi cămaşa de plumb în formă de
pâlnie, cu ajutorul unei pene semirotunde de lemn.
Montarea cutii terminale. Se asamblează cutia terminală, lipindu-se capacul de
corpul cutiei cu aliaj Lp 37. Conductoarele cablului se acoperă cu un strat de masă de
cablu încălzită ia 110—115°C; apoi se introduce cutia terminala pe capătul de cablu, astfel
încât fiecare conductor să treacă printr-un deget al cutiei. Se coboară cu grijă cutia până
când baza gâtului ei ajunge la circa 40 mm peste cămaşa de plumb a cablului. Se ajustează
gâtul cutiei după diametrul exterior al cămăşii cablului, prin ciocănire cu un ciocan de
lemn şi apoi se lipeşte.
Umplerea cutiei terminale se face cu masă izolantă de 20 kV sau 35 kV, încălzită la
110—115°C cu ajutorul unui vas (cancioc), după ce cutia terminală a fost încălzită la 50—
60CC cu flacără. Masa izolantă se toarnă prin spaţiul liber dintre conductoare şi
degetul cutiei.

15
 Montarea papucilor de cablu. Se montează provizoriu cablul în brăţările de
susţinere şi se fasonează conductoarele pe porţiunea de la ieşirea din cutia terminală pînă
la bornele la care se vor lega, după care aceasta se taie la lungimea definitivă, ţinându-se
seamă de lungimea tecilor papucilor de cablu. Se dezizolează capetele conductoarelor pe
o lungime de 30—50 mm când acestea sunt de cupru şi 50—70 mm dacă sunt de aluminiu.
Se spală cu benzină şi se şterg cu o cârpă curată, după care se cositoresc.
Capetele conductoarelor se introduc în tecile papucilor astfel încât de la partea
superioară a acestora şi până la capete să rămână un spaţiu de 3—4 mm. Baza tecilor
papucilor se etanşează cu înfăşurări din bandă de hârtie uscată, peste care se înfăşoară
câteva straturi de azbest care se continuă si peste teaca papucilor protejarea izolaţiei
conductoarelor (fig. 12).
Cu flacăra lămpii cu benzină sau a unui arzător cu gaze se încălzeşte teaca
papucilor până când introducându-se în partea superioară a acestora o vergea de aliaj Lp 60
aceasta se topeşte şi umple spaţiul liber dintre conductoare şi teaca papucilor. Pentru o mai
bună pătrundere şi omogenizare a aliajului, se ciocănesc uşor papucii şi se completează cu
aliaj, după care se lasă să se răcească lipiturile fără a le mişca.

Fig. 12 Lipirea papurilor de cablu :

1 — izolaţia de fabricaţie a conductorului ; 2 — conductorul metalizat in trepte ; 3 — papuc stanţat ; 4 —
umplutură de hârtie ; 5 — strat de banda uleiata ; 6 — înfăşurare de hârtie şi azbest ; 7 lampă cu
benzină ; 8 — bară de cositor aliat ; 9 — aliaj de cositor topit.

După răcire se desfac şi se înlătură straturile de protecţie şi etanşare şi se curăţă prin

pilire scurgerile şi vârfurile ascuţite de aliaj. Papucii şi capetele Conductoarelor se şterg
apoi cu bumbac muiat în benzină.

16
 Protejarea izolaţiei conductoarelor. Se execută pe conductor o înfăşurare de 5—6
straturi de bandă lăcuită, care se introduce, ca un dop, în spaţiu liber dintre conductor şi
degetul cutiei terminale.
Prin aceste înfăşurări de etanşare se strâng degetele cutiei terminale prin batere cu
un ciocan de lemn.
Se execută apoi o înfăşurare conică din bandă lăcuită la fiecare deget al cutiei
terminale.
După fixarea definitivă a cablului în brăţara de fixare, conductoare se racordează la
instalaţie prin intermediul papucilor.

17
 CAPITOLUL II

EXPLOATAREA ŞI ÎNTREŢINEREA LINIILOR ELECTRICE

SUBTERANE DE JOASĂ, MEDIE ŞI ÎNALTĂ TENSIUNE

A. GENERALITĂŢI

Prin exploatarea liniilor electrice subterane se înţelege totalitatea activităţilor ce

trebuie duse pentru menţinerea acestora în funcţionare continuă şi sigură, la nivelul
capacităţilor stabilite prin proiecte.
În figura 13 sunt reprezentate activităţile menite să asigure o exploatare corectă şi
economică a liniilor electrice subterane, din care se observă următoarele trei direcţii
principale.

Supravegherea funcţionariiactivităţi
Fig.13 Principalele liniilor electrice subterane
în exploatarea se face
liniilor de către
electrice personalul de
subterane
exploatare din staţiile electrice de transformare. Acesta urmăreşte in principal următoarele:
— valorile curenţilor care circulă prin cabluri:
— valorile tensiunilor;
— starea cutiilor terminale (dacă nu au scurgeri de masă izolantă);
— starea canalelor de cabluri etc.
În cazul în care nu există personal de exploatare permanent în staţii, controlul
regimului de funcţionare al L.E.S. se face în mod periodic de echipe specializate de la
centrul de exploatare.

18
 Activitatea preventivă în exploatarea liniilor electrice subterane se realizează pe
baza normelor şi instrucţiunilor tehnice de exploatare având în vedere următoarele:

— controlul periodic al liniilor în funcţiune urmărind şi: stabilitatea terenului în lungul

traseului; integritatea traversărilor şi a canalelor de cabluri; starea cablurilor şi a suporţilor,
inscripţiile de pe manşoane şi cabluri, precum şi starea cutiilor terminale şi a contactelor;
— probe şi verificări profilactice, care se execută pentru a se scoate în evidenţă punctele
slabe ale liniei;
— revizia liniei electrice subterane, care are drept scop constatarea şi remedierea micilor
defecţiuni ce apar în timpul exploatării;
— analiza incidentelor şi avariilor, din care se trag concluzii asupra calităţii materialelor,
a aparatajelor şi instalaţiilor, calitatea muncii personalului de exploatare, punctele slabe din
instalaţii şi cauzele generatoare etc.
Repararea liniilor electrice subterane constă în general din următoarele:

— refacerea cutiilor terminale care pierd masă izolantă sau care se defectează în timpul
încercărilor;
— refacerea manşoanelor de înnădire:
— înlocuirea unor porţiuni de cablu defect etc.

19
 CAPITOLUL III

AVARII ŞI DERANJAMENTE

În timpul funcţionării liniilor electrice subterane se produc o serie de defecţiuni care

atunci când nu afectează consumatorii şi nu produc distrugeri de instalaţii se numesc
deranjamente. Atunci când ca urmare a acestor defecţiuni suferă consumatorii, prin
limitarea sarcinii sau scoaterea din funcţiune a acestora, se numesc avarii.
Cele mai multe avarii şi deranjamente se produc în cabluri, la manşoane, la cutiile
terminale sau în elementele auxiliare. Sunt cazuri în care se produce distrugerea izolaţiei
sau ruperea conductoarelor la cabluri si spargerea manşoanelor de înnădire sau pierderea
etanşeităţii acestora. De asemenea, se întâlnesc avarii şi deranjamente ca urmare a
deteriorării cutiilor terminale, defectarea racordurilor la rezervoarele de ulei pentru
cablurile de înaltă tensiune sau aparatajul de supraveghere şi control.
Defectele în liniile electrice subterane au, în principal, următoarele
cauze:
— calitatea slabă a execuţiei lucrărilor de montaj (execuţie necorespunzătoare a
manşoanelor şi a cutiilor terminale, îndoiri de cablu la pozare etc);
— deplasări de teren atunci când traseul străbate o porţiune de teren instabil;
— lovituri mecanice cu târnăcopul sau cu excavatorul;
— regim de funcţionare necorespunzător al liniei (suprasarcini, supratensiuni, manevre
greşite);
— întreţinere şi reparaţii necorespunzătoare etc.
Pentru reducerea numărului de avarii şi deranjamente se iau anumite măsuri de
prevenire a acestora, precum şi de lichidare a acestora în timpul cel mai scurt posibil.
Principalele măsuri de prevenire a deranjamentelor şi avariilor sunt:
— urmărirea atentă de către personalul de exploatare a calităţii execuţiei în timpul
construcţiei liniei sau la reparaţii;
— instruirea permanentă a personalului de exploatare asupra problemelor şi tehnologiilor
de exploatare, asupra modului de efectuare a manevrelor etc.;
— încercarea cu tensiune mărită a liniilor electrice subterane;
— măsurarea rezistenţei de izolaţie a cablurilor, obligatorie înainte şi după încercarea cu
tensiune mărită a cablurilor.
Principalele măsuri de lichidare a deranjamentelor şi avariilor în termenul cel mai
scurt necesită următoarele:
— echipe specializate dotate cu mijloace de transport rapid;
— metode şi mijloace moderne de determinare a punctului de defect cât mai exact;
— scule, aparataj şi materiale necesare executării lucrărilor.

20
 CAPITOLUL IV

DETERMINAREA PUNCTULUI DE DEFECT

În cazul în care o linie electrică subterană se defectează (defectele pot fi pe cabluri

sau la manşoanele de înnădire) trebuie determinat prin măsurători cât mai rapide şi exacte
punctul de defect, pentru a se face săpături cât mai reduse şi a se înlătura defectul în timpul
cel mai scurt.
Principalele metode folosite la determinarea punctului de defect în liniile subterane
sunt:
— măsurarea rezistenţei conductorului defect al cablului;
— măsurarea capacităţii conductorului defect al cablului;
— metode bazate pe fenomenul inducţiei electromagnetice.
Măsurarea rezistenţei conductorului defect al cablului. Metoda de determinare a
punctului de defect în cabluri prin măsurarea rezistenţei conductorului defect foloseşte
puntea de curent continuu, a cărei schemă este reprezentată în figura 14.
În vârful a al punţii se leagă un capăt al unui conductor bun al cablului, iar în vîrful b se
leagă capătul conductorului defect.

Fig.14. Localizarea defectului cu ajutorul punţii de curent continuu

La capătul opus al cablului cele două conductoare se scurtcircuitează prin

intermediul unui conductor. Astfel, cele patru ramuri ale punţii sunt formate din patru
rezistenţe R1, R2, RL,, RX
Măsurarea rezistenţei conductorului defect se face reglându-se rezistenţele Rx şi R2
până când acul galvanometrului G indică zero. În acest moment puntea este echilibrată şi
se pot scrie egalităţile:
R1  I1  R2  I 2

21
RL  I1  RX  I 2
R1 R R1  R2 R
din care rezultă:  2 sau  2
RL RX RL  RX RX
R2
de unde: RX  ( RL  RX )
R1  R2

Deoarece rezistenţele conductoarelor cablului sunt proporţionale cu lungimile lor,

se poate scrie:
R2
LX  2 L
R1  R2
unde L reprezintă lungimea cablului, care se presupune cunoscută.
Pentru a nu se introduce erori de măsurare este necesar ca legăturile la bornele
punţii să se facă prin conductoare cât mai scurte, deci de rezistenţe neglijabile.

Măsurarea capacităţii conductorului defect al cablului. În cazul defectelor de

întrerupere de fază la un cablu, punctul de defect se determină cu o punte care măsoară
capacitatea conductorului defect faţă de pământ. Puntea este alimentată în curent alternativ,
având pentru echilibrare o cască T sau un indicator de zero. Când se realizează echilibrul
punţii, zgomotul din cască dispare.
Lungimea cablului până la punctul de defect se calculează cu relaţia:

CX
LX 
C0
în care C0 este capacitatea specifică a cablului.
În figura 15 este reprezentată schema de principiu a punţii de curent alternativ.

Fig.15. Localizarea defectului cu ajutorul punţii de curent alternativ.

Metode bazate pe fenomenul inducţiei electromagnetice. Pentru determinarea

punctului de defect la cabluri, în special în cazurile în care nu se cunoaşte traseul cablului,
se utilizează aşa-numitele căutătoare de defect în cabluri, care se bazează pe fenomenul
inducţiei electromagnetice. Acestea se compun dintr-un generator special de curent

22
alternativ G, de frecvenţă muzicală (circa 800 Hz), care alimentează cablul defect şi un
receptor va fi acordat pe această frecvenţă, prevăzut cu o antenă direcţională C (fig.16)

Fig.16. Localizarea defectului cu metoda inducţiei.

Cu ajutorul acestei antene se poate identifica traseul cablului şi punctul de defect.

În casca telefonică a receptorului se aude un sunet caracteristic numai când antena
direcţională este plimbată pe traseul cablului şi numai până la punctul de defect. Dincolo
de acest punct, nemaitrecând curent prin cablu, nu se mai aude nici un sunet în casca
telefonică.
Căutătorul de defect este un aparat foarte bun şi expeditiv, cu condiţia ca puterea
emiţătorului să fie suficient de mare şi să nu existe zgomote perturbatoare. Pentru o mai
mare precizie în determinarea punctului de defect este bine să se facă măsurători din
ambele capete ale cablului defect.

CAPITOLUL V

23
 ÎNCERCĂRI ŞI VERIFICĂRI PROFILACTICE

Încercările şi verificările profilactice constituie metode de mare eficacitate în

activitatea de prevenire a deranjamentelor. Ele scot la iveală punctele slabe din izolaţia
cablurilor, care ar putea să provoace avarii în timpul exploatării.
In cadrul activităţii de prevenire a deranjamentelor la liniile electrice subterane se
execută încercarea cu tensiune mărită a cablurilor de medie tensiune şi măsurarea
rezistenţei de izolaţie.
Încercarea cu tensiune mărită se face în curent continuu redresat folosindu-se
instalaţii cu diode de înaltă tensiune. Când cablul supus acestei încercări are puncte cu
izolaţie slăbită, izolaţia va fi străpunsă în timpul încercării în locurile respective.
în tot timpul încercării se măsoară tensiunea aplicată şi curentul de fugă. Curentul de fugă
se măsoară în circuitul de înalta tensiune.
Cablul supus încercării se consideră bun când:
— nu apare străpungerea izolaţiei în timpul încercării;
— curentul de fugă nu prezintă şocuri în timpul aplicării tensiunii de încercare şi nu
depăşeşte o anumită valoare;
— cablul rămâne încărcat cu curent capacitiv după întreruperea alimentării de la sursa de
încercare;
— asimetria curenţilor de fugă nu este mai mare de doi. În cazul în care izolaţia cablurilor
este străpunsă în timpul încercării trebuie identificat punctul de defect şi apoi reparat
cablul.
Măsurarea rezistenţei de izolare a cablurilor se face o dată pe an, folosindu-se
megohmmetrul. Pentru cablurile de 1 kV se foloseşte megohmmetrul de 0,5 sau 1 kV, sau
pentru cablurile cu tensiunea mai mare de 1 kV se foloseşte megohmmetrul de 2,5 kV.
Cablul de 1 kV are izolaţia corespunzătoare când rezistenţa de izolaţie este de cel puţin 1
M, iar cablurile de 6—10 kV trebuie să aibă rezistenţa de izolaţie de minimum 50 M,
Rezistenţa de izolaţie a cablurilor se măsoară obligatoriu înainte şi după încercarea
cu tensiune redresată mărită.
Un aspect deosebit în această activitate pentru liniile electrice subterane de înaltă
tensiune îl prezintă încercarea izolaţiei cablului cu tensiune mărită. Fiecare fază se
încearcă timp de 10—15 min cu tensiunile:
220 kV pentru cablurile de 110 kV;
450 kV pentru cablurile de 300 kV.
In zonele în care există pericol de coroziune, prin curenţii de dispersie, este
necesară măsurarea diferenţei de potenţial dintre mantaua de plumb a cablului şi pământ.
Când măsurarea scoate în evidenţă existenţa unui potenţial pozitiv, aceasta indică clar
existenţa condiţiilor de apariţie a fenomenului de coroziune. Chiar în cazul unui potenţial
negativ, trebuie efectuate determinări suplimentare asupra celorlalţi factori care conduc la
apariţia fenomenului de coroziune, pentru evitarea acestora.

CAPITOLUL VI

24
 PROBLEME SPECIALE

A. ETAPELE DE REALIZARE A LINIILOR ELECTRICE SUBTERANE ŞI

CERINŢELE DE CALITATE

Realizarea unei linii electrice subterane se face în mai multe etape, conform
schemei logice din figura 17.

Fig. 17 Schema logică cu etapele de realizare a unui obiectiv energetic

Funcţionarea continuă la parametrii normali şi în condiţii de eficienţă economică a

unei linii electrice subterane pe timpul exploatării, este condiţionată direct de următoarele:
— nivelul concepţiei şi calitatea proiectului care trebuie să satisfacă în totalitate cerinţele
de exploatare privind: soluţia tehnică, încadrarea în sistem şi gradul de rezervare, calitatea
materialelor prevăzute a fi folosite, tehnologia prevăzută a fi în execuţia lucrării etc;
— calitatea execuţiei lucrărilor, cu aplicarea strictă a tehnicilor, tehnologiilor şi a
materialelor prevăzute prin proiect, cu respectarea strictă a fişelor tehnologice, a probelor
şi verificărilor necesare pe parcursul execuţiei;
— calitatea verificărilor şi probelor necesare punerii în funcţiune şi dării în exploatare a
liniei electrice subterane.
Orice greşeală, deficienţe sau lipsuri în proiect, execuţie sau la probele de punere în
funcţiune, nesesizate şi neeliminate la timp vor conduce în timpul exploatării la
deranjamente sau avarii, cu consecinţe economice asupra consumatorilor.
Pentru evitarea acestor situaţii, personalul din întreprinderile de exploatare trebuie să
urmărească permanent modul de elaborare şi calitatea proiectelor, calitatea execuţiei
lucrărilor precum şi metodele şi rezultatele verificărilor şi probelor pentru punerea în
funcţiune. Scăpările sau abaterile de la normativele şi prescripţiile tehnice trebuie să fie
eliminate cu promptitudine.
O problemă deosebit de importantă pentru realizarea unei linii cu funcţionare sigură
şi continuă este aceea a folosirii în execuţia liniilor, a rezultatelor obţinute în exploatarea
instalaţiilor similare. In acest sens, în execuţia unei linii trebuie să se ţină seamă de
observaţii şi rezultatul anumitor cercetări efectuate în instalaţiile în funcţiune privind:
— punctele slabe, avarii şi deranjamente specifice, cu luarea în considerare a cauzelor şi
măsurilor de prevenire;
— calitatea execuţiei manşoanelor, a capetelor de cablu, a materialelor noi introduse şi a
tehnologiilor aplicate;
— sculele şi dispozitivele utilizate în cadrul unor tehnologii noi .
Şi în proiectare trebuie să se urmărească aplicarea rezultatelor obţinute in
exploatare privind:
 regimurile de funcţionare şi comportarea materialelor folosite la liniile
electrice subterane;

25
  modul de satisfacere a cererii consumatorilor privind alimentarea
continuă cu energie electrică;
 efectele economice în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică a
consumatorilor, funcţie de specificul acestora etc.
În figura 18 este reprezentată schema logică privind etapele de realizare a unei
L.E.S. cu intercondiţionarea calitativă a acestora.

Fig. 18 Intercondiţionarea reciprocă între etapele de realizare a unui obiectiv nou

B. PRELUAREA ÎN EXPLOATARE A LINIILOR NOI

Principalele aspecte legate de preluarea unei linii noi, în exploatare sunt

reprezentate în figura 19, constând din verificări şi probe.

Fig. 19 Principalele activităţi pentru preluare în exploatare

Verificările ce trebuie făcute cu deosebită atenţie înaintea punerii în

funcţiune sunt următoarele:
— verificarea buletinelor de calitate pentru toate materialele utilizate;
— verificarea concordanţei dintre prevederile proiectului şi realizările în teren;

26
— verificarea evidenţei tehnice de exploatare (instrucţiuni tehnice de exploatare,
fişa tehnică a liniei, schema electrică de încadrare în sistem etc);
— verificarea calităţii personalului care urmează să preia linia în exploatare etc.
Probele pentru atestarea calităţii lucrării în vederea punerii acesteia în
funcţiune, sunt următoarele:
— proba de continuitate a liniei prin măsurarea rezistenţei chimice a fiecărei faze;
— proba de supratensiune, când linia electrică subterană este supusă unei tensiuni
mărite, conform normelor, cu scopul de a se verifica calitatea izolaţiei;
— probe de funcţionare a întreruptoarelor şi separatoarelor liniei;
— proba de funcţionare a instalaţiilor de protecţie, de automatizare şi de măsurare.
Când toate rezultatele verificărilor şi probelor efectuate sunt corespunzătoare,
se încheie un proces-verbal de preluare în exploatare şi punere în funcţiune propriu-
zisă pentru probă (72 ore).

CAPITOLUL VII

27
 URMĂRIREA COMPORTĂRII LINIILOR ÎN PERIOADA
EXPLOATĂRII PROVOZORII

În perioada exploatării provizorii a liniilor electrice subterane se impune o

atenţie deosebită în urmărirea funcţionării acesteia şi efectuarea eventualelor
remedieri.
În acest sens, personalul de exploatare va urmări în mod deosebit:
— circulaţia de putere, tensiunea;
— executarea reglajului instalaţiilor de protecţie, corespunzător planului de
protecţie;
— reglajul aparatelor de măsurat;
— starea contactelor, observându-se dacă nu prezintă încălziri locale;
— starea cutiilor terminale, urmărindu-se să nu existe scurgeri de masă izolantă;
— presiunea uleiului şi nivelul acestuia în rezervoare, eventualele scurgeri de ulei
la cablurile cu circulaţie de ulei, în interior etc.
Tot în această perioadă, personalul responsabil din întreprindere va urmări:
 definitivarea dosarului tehnic al L.E.S. (proiect, fişe tehnice,
valorile reglajului protecţiei etc);
 antrenarea personalului privind modul de acţionare în diversele
ipoteze de avarii ce ar putea surveni pe linie;
 dotarea cu mijloace de protecţie a muncii şi stingere a incendiilor
şi starea lor de funcţionare;
 remedierea eventualelor deficienţe şi completarea anumitor lucrări
reieşite ca necesare în această perioadă.
După ce a trecut perioada de 72 h de funcţionare provizorie, cu rezultate
bune, se întocmeşte procesul-verbal de recepţie şi dare în exploatare, definitivă.

MǍSURI DE PROTECŢIE A MUNCII ŞI DE PREVENIRE ŞI

STINGERE A INCENDIILOR

28
 În activitatea de exploatare a liniilor electrice subterane se impune luarea
tuturor măsurilor de protecţie a muncii necesare asigurării securităţii integrale a
personalului.
Măsurile de protecţie a muncii sunt stabilite prin norme, regulamente şi
instrucţiuni pentru fiecare categorie de instalaţie.
Pentru exploatarea liniilor electrice subterane, măsurile de protecţie a
muncii se încadrează, în principal, în următoarele categorii:
— măsuri generale care se referă la nivelul de pregătire, perfecţionare şi instruire a
personalului, la depozitarea materialelor, la dirijarea circulaţiei publice pe străzile
unde se montează cablurile sau la traversări şi la indicatoare şi semnalizări
specifice;
— măsuri necesare la săparea şanţurilor;
— măsuri pentru transportul şi pozarea cablurilor;
— măsuri la efectuarea manşoanelor;
— măsuri speciale la racordarea cablurilor la instalaţii.
Pentru lucrări ce se execută în instalaţii sub tensiune cu scoatere parţială
sau totală de sub tensiune sunt necesare:
— măsuri tehnice de securitate cuprinzând scoaterea de sub tensiune, montarea
plăcuţelor de avertizare şi îngrădirea locului de muncă, verificarea lipsei de tensiune
şi montarea garniturilor mobile de scurtcircuitare;
— măsuri organizatorice privind întocmirea dispoziţiei de lucru, formele de
admitere la lucru, supravegherea în timpul lucrului şi îndeplinirea formalităţilor
pentru întreruperea lucrărilor..
Şi in domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor trebuie să se ia o serie de
măsuri prevăzute în norme, măsuri ce trebuie cunoscute, iar personalul antrenat
special pentru aceste cazuri.
Se impune o grijă deosebită pentru:
— menţinerea locurilor de muncă;
— menţinerea în stare de funcţionare a tuturor aparatelor şi instalaţiilor de stins
incendiu;
— control permanent în perioadele când se execută lucrări la cabluri.

29
 BIBLIOGRAFIE

1. Gheorghe Iacobescu, Ion Iordănescu ş.a – Instalaţii electroenergetice – Manual

pentru licee industriale şi de matematică fizică cu profil electrotehnică,clasa a XI-a
- EDP, Bucureşti,1982

2. Gheorghe Iacobescu, Ion Iordănescu ş.a – Instalaţii electroenergetice – Manual

pentru licee industriale şi de matematică fizică cu profil electrotehnică, clasa a XII-
a - EDP, Bucureşti,1982

3. M.Sufrim – Protecţia muncii în instalaţiile electrice – Manual pentru licee

industriale cu profil de electrotehnică, clasa a XII-a, şcoli profesionale şi şcoli de
maiştri

4. Alexandru Curelaru – Îndreptar pentru electroenergeticieni – Editura Scrisul

Românesc – Craiova, 1973

5. Laurian Preda şi alţii – Staţii şi posturi electrice de transformare – Editura tehnică –

Bucureşti, 1988

6. Dorin Cristescu, ş.a. – Centrale şi reţele electrice – E.D.P. – Bucureşti, 1982

7. Anibal Baciu, ş.a. – Tehnologii de transport, distribuţie şi utilizarea energiei

electrice – Editura tehnică – Bucureşti, 1985

30