CAPITOLUL 3

INFLUENŢA DEFORMĂRII PLASTICE ASUPRA STRUCTURII Şl PROPRIETĂŢILOR

MATERIALELOR METALICE

3.1. DEFORMAŢII ELASTICE. DEFORMAŢII PLASTICE

La curba convenţională tensiune-deformaţie s-a arătat că deformaţiile care dispar după

înlăturarea tensiunii sunt deformaţii elastice, iar cele care rămân sunt deformaţii plastice. Deformaţiile
elastice se produc în cazul în care atomii se deplasează cu o distanţă mai mică decât distanţa
interatomică; după înlăturarea tensiunii ei revin la poziţiile iniţiale. În figura 3.1 se reprezintă schematic
un plan reticular înainte, în timpul şi după producerea deformaţiei elastice. Deformaţiile elastice
prezintă următoarele caracteristici: sunt reversibile (adică ele acţionează într-un sens când se aplică
tensiunea şi în sens contrar cînd se îndepărtează); sunt proporţionale cu tensiunile, adică se supun legii
lui Hooke; prezintă de obicei valori mici, mai puţin de 1%. Din punct de vedere elastic un material
metalic se caracterizează prin modulul de elasticitate. După modul deformării, întindere, compresiune,
forfecare, modulul de elasticitate poate fi: modulul lui Young E la întindere, modulul de elasticitate
volumetrică K la compresiune şi modulul de forfecare G, cînd în cercarea se efectuează la forfecare.
Modulul lui Young E reprezintă rezistenţa pe care materialul o opune deformaţiei elastice la întindere.
Întrucât în domeniul elastic este valabilă legea lui Hooke, adică tensiunea este proporţională cu
deformaţia     E sa poate scrie:


E (3.1)


unde E este modulul de elasticitate a lui Young;  - tensiunea, în daN/mm2 şi  - deformaţia.

a) b) c)
Figura 3.1. Reprezentarea schefnatică a deformării elastice: a - reţea iniţială; b - reţea după deformare;
c – rețea după înlăturarea tensiunilor.

Modulul de elasticitate depinde de natura materialului; el nu variază în funcţie de reţeaua reală

(proprietate structural insensibilă). Valoarea modulului de elasticitate pentru câteva metale este dată în
tabelul 3.1. Se observă că Al policristalin are E=7200 daN/mm2; la Fe E=21400 daN/mm2, iar la Pb E=
1800 daN/mm2. Valoarea modululi de elasticitate depinde de mai mulți factori printre care un loc

83
 Tabelul 3.1
Module de elasticitate a le unor metale

84
deosebit îl ocupă temperatura. El poate fi modificat prin deformare plastică, prin tratamente termice,
prin aliere. În legătură cu influenţa temperaturii, cu cît aceasta este mai ridicată, modulul de elasticitate
este mai scăzut. Pentru fier spre exemplu, la 20°C, E=21400 daN/mm2 la 200°C, E=19 500 daN/mm2,
iar la 400°C, E=17500 daN/mm2. În cazul în care se cere precizie mare trebuie să se respecte condiţia ca
în intervalul de temperatură în care este utilizat materialul metalic, coeficientul de temperatură al
 dE 
modulului de elasticitate să tindă către zero   0 .
 dT 
În vederea proiectării corecte a diferitelor organe de maşini trebuie să se aibă în vedere modulul
de elasticitate. Este necesar ca tensiunile care se produc în timpul diferitelor prelucrări să se găsească în
domeniul deformaţiilor elastice, adică după prelucrare, materialul metalic să revină la forma sa iniţială.
Modulul de elasticitate determină capacitatea materialelor metalice de a se opune deformaţiilor elastice,
adică rigiditatea, care este direct proporţională cu modulul de elasticitate. Modulul de elasticitate se
poate modifica prin obţinerea orientării preferate (proprietăţi diferite în funcţie de direcţie). Orientarea
preferată se poate realiza prin prelucrări plastice, tratamente termice. Texturarea tablelor asigură
acestora un modul de elasticitate mare.
În practică sunt necesare valori mari ale rigidităţii, care se pot realiza în două moduri: prin
creşterea secţiunii piesei, lucru convenabil numai dacă materialul metalic este ieftin, căci creşte masa
produsului, sau prin înlocuirea sa cu un material metalic cu rigiditate mai mare. În construcţia de maşini,
oţelurile au utilizare largă datorită modulului de elasticitate şi a rigidităţii mari.
În anumite cazuri este necesar ca piesele să suporte bine încercări repetate, adică să prezinte
lucru mecanic de deformare elastică mare. Întrucât lucrul mecanic de deformare este invers proporţional
cu modulul de elasticitate E, se va alege un material metalic cu modul de elasticitate mic. De exemplu,
fontele cenuşii au E=10000 daN/mm2, aliajele pe bază de aluminiu au E=7500 daN/mm2, iar cele pe
bază de magneziu, E= 4500 daN/mm2.
Când este necesar să se folosească materiale cu modul de elasticitate mare şi cu rigiditate mare
pentru ca să se producă deformaţii elastice mici, se folosesc carburi de wolfram şi liant, de obicei cobalt,
care au modulul de elasticitate de trei ori mai mare decât al oţelului şi prezintă duritate şi rezistenţă mari.
Aceste proprietăţi le-au asigurat o largă întrebuinţare în fabricarea sculelor aşchietoare (plăcuţe dure din
carburi metalice sinterizate).
Deformaţiile plastice se produc în cazul în care tensiunile aplicate de-păşesc limita de
elasticitate; se produc deformaţii care rămîn după înlăturarea tensiunilor - deformaţii remanente.
După mecanismul (modul) în care se produce deformarea plastică, aceasta poate fi de două feluri:
deformare prin alunecare şi deformare prin maclare.
În figura 3.2 se reprezintă schematic deformarea plastică prin alunecare. Alunecarea este
guvernată de trei reguli, şi anume: se produce întotdeauna în planele cu aranjare compactă a atomilor,

85
plane de densitate atomică maximă, numite plane de alunecare; în planele respective alunecarea are loc
după anumite direcţii de compactitate maximă, direcţii de alunecare. Alunecarea are loc de-a lungul unui
plan dat şi direcţii date (plan de alunecare şi direcţie de alunecare) dacă tensiunea de forfecare are
valoare critică. Produsul dintre planele şi direcţiile de alunecare dă sistemele de alunecare.

a) b) c) d)
Figura 3.2. Reprezentarea schematică a deformării plastice prin alunecare:
a - reţea iniţială; b - reţea după deformare elastică prin forfecare; c - reţea după deformare
prin alunecare; d - reţea după înlăturarea deformării elastice
(se observă treapta de alunecare).

În figura 3.3. se observă că alunecarea se produce mai degrabă în direcţia AA' unde atomii sunt
mai denşi decât în direcţia BB'.

Figura 3.3. Reprezentarea schematică a unui plan cristalografie cu indicarea direcţiilor de compactitate
maximă AA' în care se poate produce alunccarea în raport cu direcţia BB' de compactitate mai mică.

Deformarea a fost studiată mai întâi pe monocristale, apoi la scara materialelor metalice
policristaline.

86